Participantii in cadrul procesului de divort

Participantii in cadrul procesului de divort

1. Consideratii introductive

In procesul de divort au calitatea de participanti copilul minor, daca a implinit varsta de zece ani, autoritatea tutelara si procurorul.

Copilul minor este ascultat de completul de judecata in legatura cu dorinta acestuia de a fi incredintat unuia sau altuia dintre parinti. Articolul 42 alin. (1) din Codul familiei prevede: „Instanta judecatoreasca va hotari, o data cu pronuntarea divortului, caruia dintre parinti vor fi incredintati copiii minori. In acest scop, instanta va asculta parintii si autoritatea tutelara si, tinand seama de interesele copiilor, pe care deasemenea ii va asculta daca au implinit varsta de zece ani, va hotari pentru fiecare dintre copii, daca va fi incredintat mamei sau tatalui.”

Sub aspect procedural, art. 144¹ din Codul de procedura civila prevede ca in cazurile in care, potrivit dispozitiilor Codului familiei, instanta de judecata urmeaza a asculta un copil minor, ascultarea se va face in camera de consiliu. Daca fata de imprejurarile cauzei, instanta gaseste potrivit, ea va asculta copilul minor fara ca parintii sau alte persoane sa fie de fata. Ascultarea minorului de catre judecator este necesara pentru solutionarea cererii accesorii privitoare la incredintarea acestuia spre crestere si educare.

In toate cazurile in care sotii aflati in divort au copii minori, instanta judecatoreasca este obligata sa citeze in proces autoritatea tutelara, in a carei raza teritoriala isi au domiciliul partile, pentru ca aceasta sa puna concluzii scrise sau orale cu privire la incredintarea copiilor spre crestere si educare.

In practica judiciara, opinia autoritatii tutelare in legatura cu incredintarea copiilor minori imbraca forma unei anchete sociale care cuprinde informatii cu privire la conditiile de trai ale sotilor, modul de ingrijire a copiilor, gradul de atasament al copiilor fata de parinti. Concluzia anchetei sociale nu este hotaratoare pentru instanta de judecata, ci este coroborata cu celelalte mijloace de proba administrate.

In ceea ce priveste prezenta procurorului in cadrul procesului de divort, ea se justifica prin prevederile art. 45 alin. (3) din Codul de procedura civila, care concluzioneaza urmatoarele: „ Procurorul poate pune concluzii in orice proces civil, in oricare faza a acestuia, daca apreciaza ca este necesar pentru apararea ordinii de drept, a drepturilor si libertatilor cetatenilor”. Asa fiind, Ministerul Public poate fi prezent in proces in considerarea apararii drepturilor si intereselor legitime ale minorilor rezultati din casatoria supusa desfacerii.

2. Instanta competenta

Spre deosebire de actiunea in declararea nulitatii casatoriei, care este de competenta tribunalului, actiunea de divort se judeca potrivit competentei materiale de drept comun, de catre judecatorie (art. 1 pct. 1 din Codul de procedura civila).

Dispozitii derogatorii de la dreptul comun au fost stabilite de legiuitor numai in materia competentei teritoriale. Astfel, potrivit art. 607 din Codul de procedura civila, solutionarea actiunii de divort este de competenta judecatoriei in raza careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor. Pentru a se determina „cel din urma domiciliu comun” nu intereseaza sensul strict juridic al notiunii de „domiciliu”[1], ci locul in care cei doi soti au convietuit. Pentru competenta instantei in raza careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor trebuie indeplinita o conditie, si anume la data formularii actiunii de divort, cel putin unul dintre soti sa mai locuiasca in circumscriptia acestei instante judecatoresti.

Daca sotii nu au avut un domiciliu comun sau daca nici unul dintre ei nu mai locuieste in raza judecatoriei celui din urma domiciliu comun, competenta pentru solutionarea cererii de divort apartine instantei in circumscriptia careia isi are domiciliul paratul.

In cazul in care paratul nu are domiciliul in tara sau domiciliul acestuia nu este cunoscut, instanta competenta in materia divortului este judecatoria in raza careia se afla domiciliul reclamantului.

In practica judiciara s-a aratat ca daca, dupa introducerea actiunii de divort, sotii si-au schimbat domiciliul in alta localitate care nu se gaseste in raza teritoriala a judecatoriei unde a fost introdusa actiunea, aceasta imprejurare nu este de natura sa atraga necompetenta instantei legal sesizata la acea data.

In situatii in care, prin actiunea de divort, se solicita si impartirea bunurilor comune, iar printre acestea se gasesc bunuri imobile, competenta de solutionare revine instantei indicate de dispozitiile art. 607 din Codul de procedura civila si nu de dispozitiile art. 13 din Codul de procedura civila, pentru ca cererea de partaj are caracter accesoriu fata de cererea de divort. Daca cererea de partajare a bunurilor este promovata ulterior desfacerii casatoriei, pe calea unei actiuni principale, competenta revine instantei judecatoresti in a carei raza se afla imobilul.

Deasemenea, in legatura cu competenta trebuie sa amintim si prevederile art. 611 din Codul de procedura civila potrivit carora: „cererea de pensie de intretinere se va face la judecatoria investita cu cererea de divort, chiar daca intre timp s-au ivit schimbari cu privire la domiciliul partilor”. Desi potrivit dispozitiilor art. 10 pct. 7 din Codul de procedura civila, actiunea pentru stabilirea pensiei de intretinere in favoarea minorului se introduce la instanta in a carei raza se afla domiciliul reclamantului, art. 611 din Codul de procedura civila cuprinde o derogare, deoarece o astfel de actiune este promovata atunci cand intre parintii minorului exista un proces de divort, instanta competenta este cea investita cu actiunea de divort.

In concluzie, in materia divortului, competenta teritoriala este absoluta, normele juridice fiind de stricta interpretare. Exceptia, de necompetenta, poate fi invocata de parinti sau de instanta din oficiu.

3. Actiunea de divort - exclusivitate a sotilor

Actiunea de divort[2] are un caracter strict personal si de aceea nu poate fi introdusa decat de catre soti.

Creditorii sotului nu pot interveni prin intermediul actiunii oblice si nici nu pot continua procedura inceputa de catre unul dintre soti. Mostenitorii sotului nu pot introduce actiune de divort si nu pot continua actiunea introdusa de autorul lor; de altfel, o asemenea actiune ar fi lipsita de obiect, deoarece casatoria a incetat prin moartea unuia dintre soti.

Procurorul nu poate introduce actiune in divort, dat fiind caracterul ei strict personal (art. 45 din Codul de procedura civila). El poate interveni insa in instanta, in orice faza a procesului, mai ales cand din casatorie au rezultat copii. In acest din urma caz, instanta va asculta autoritatea tutelara si pe copiii care au implinit varsta de 10 ani - art. 42 alin. (1) din Codul familiei.

4. Sotul lipsit de capacitate de exercitiu

Sotul alienat sau debil mintal poate introduce actiune de divort in momentele de luciditate, deoarece altfel ar insemna ca o incapacitate de exercitiu sa se transforme intr-o incapacitate de folosinta, dat fiind ca actiunea nu poate fi introdusa de tutore, caci actiunile acestuia nu privesc exercitarea actiunilor cu caracter personal[3]. Daca, ulterior introducerii actiunii, sotul respectiv isi pierde luciditatea, tutorele sau va putea sa-l reprezinte si sa continue actiunea.

Se sustine insa si parerea[4] ca sotul pus sub interdictie nu poate introduce actiunea de divort in momentele de luciditate, pe motivul ca el este lipsit de capacitate de exercitiu si ca, in procesul de divort, este necesar ca starea de luciditate sa existe nu numai in momentul intentarii actiunii, ci si pe tot parcursul procesului.

Sotul alienat sau debil mintal interzis poate figura ca parat in procesul de divort, prin tutorele sau.

Cand unul dintre soti este disparut in fapt, celalalt sot va putea cere desfacerea casatoriei, procedura fiind a se face prin afisare, conform art. 95 din Codul de procedura civila.

5. Prezenta personala a sotilor

Infatisarea personala a sotilor in fata instantelor de fond este obligatorie conform art. 614 din Codul de procedura civila. Cerinta prezentei personale a sotilor inaintea instantelor de fond – asadar, in principiu, partile nu vor putea fi reprezentate, ci doar asistate de un mandatar – este deasemenea derogatorie de la dreptul comun care permite exercitarea drepturilor procesuale atat personal, cat si prin mandatar - art. 67 alin. (1) din Codul de procedura civila. Se urmareste, in acest fel, asigurarea conditiilor necesare solutionarii juste a cauzei, caci partile – si numai ele – sunt in masura sa ofere instantei explicatii lamuritoare asupra relatiilor dintre soti; pe de alta parte, instanta are obligatia de a incerca impacarea partilor, ceea ce reclama prezenta personala a sotilor in fata judecatorului.

In mod exceptional, reprezentarea este permisa in urmatoarele situatii limitativ stabilite prin art. 614 din Codul de procedura civila: unul dintre soti executa o pedeapsa privativa de libertate; unul dintre soti este impiedicat de o boala grava sa se infatiseze in fata instantei; unul dintre soti este pus sub interdictie; unul dintre soti are resedinta in strainatate. Legiuitorul instituind obligatia presedintelui instantei ca, primind cererea de divort, sa procedeze la verificarea existentei consimtamantului sotilor si, deasemenea obligatia instantei sa verifice staruinta sotilor in desfacerea casatoriei - art. 613¹ alin. (2) din Codul de procedura civila - a impus, credem, participarea personala a acestora.

Cu toate ca cerinta prezentei personale se adreseaza ambilor soti, atat a reclamantului cat si a paratului, absenta celui din urma, chiar si nejustificata, nu pecetluieste soarta procesului, ci la fel ca si in dreptul comun, sub rezerva indeplinirii procedurii de citare, cererea va fi judecata. In schimb, conform art. 616 din Codul de procedura civila, lipsa nejustificata a reclamantului, in cadrul actiunii de divort, la oricare din termenele de judecata in prima instanta, atrage respingerea cererii de divort ca nejustificata, indiferent daca sotul parat a fost sau nu prezent[5]. Deasemenea, apelul sau, dupa caz, recursul reclamantului impotriva hotararii prin care a fost respinsa cererea de divort, urmeaza a fi respins ca nesustinut daca la judecata se prezinta numai paratul - art. 619 alin. (2) din Codul de procedura civila; sanctiunea nu este aplicabila decat in limitele strict determinate prin textul legii, asadar numai daca apelantul sau recurentul este reclamantul din prima instanta, iar critica sa vizeaza solutia de respingere a cererii de divort, fiindca apelul sau recursul paratului va fi judecat chiar daca se infatiseaza numai reclamantul - art. 616 alin. (3) din Codul de procedura civila.

Daca paratul a facut cerere reconventionala la cererea principala avand ca obiect desfacerea casatoriei, regulile de mai sus impuse reclamantului ii sunt deopotriva aplicabile, cu precizarea ca respingerea ca nesustinuta a uneia dintre cererile de divort nu impiedica solutionarea celeilalte cereri, cea a sotului prezent in instanta.

Cand divortul se intemeiaza pe acordul ambilor soti, consideram ca este necesara prezenta personala a ambilor soti la termenul de judecata in sedinta publica, dat fiind obligatia instantei de a verifica staruinta sotilor in desfacerea casatoriei si doar in caz afirmativ putandu-se trece la judecarea cererii - art. 616¹ alin. (2) din Codul de procedura civila.

In tacerea legii, potrivit doctrinei, in principiu este posibila transformarea unei cereri de divort, pentru motive temeinice, intr-o cerere fondata pe consimtamantul sotilor sau invers, insa numai cu respectarea conditiilor specifice fiecarei proceduri.

6. Decesul unuia dintre soti

Daca in cursul procesului de divort, chiar in instanta de recurs, unul din soti a decedat, instanta va inchide dosarul, casatoria incetand prin deces (art. 27 din Codul familiei). Tot astfel, casatoria inceteaza prin deces daca, inainte de ramanerea definitiva a hotararii de divort, unul din soti a decedat.

7. Alti participanti la procesul de divort

Daca sotii au copii minori, instanta va dispune citarea si ascultarea autoritatii tutelare. Daca sotii au copii nascuti din casatorie ori care au situatia legala a copiilor din casatorie, hotararea nu se va pronunta fara concluziile orale sau scrise ale autoritatii tutelare[6].

Prezenta procurorului in procesele de divort cu copii minori este utila, acesta putand interveni in orice faza a procesului de divort[7].

Conform prevederilor art. 42 din Codul familiei, ascultarea copiilor minori care au implinit 10 ani este obligatorie in procesele de divort, in vederea incredintarii acestora. Potrivit prevederilor art. 144¹ din Codul de procedura civila, ascultarea minorului se face in camera de chibzuire si, dupa caz, fara ca partile ori alte persoane sa fie prezente.