Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























RAPORTUL JURIDIC CIVIL

Drept




RAPORTUL JURIDIC CIVIL

1. Notiune, caractere si structura

A. Notiunea raportului juridic civil




"Raportul juridic civil" este o specie de "raport juridic". Deci, īn definirea raportului juridic civil trebuie pornit de la ceea ce īnseamna raport juridic, īn general. Se admite, īn doctrina, ca raport juridic īnseamna o relatie sociala reglementata de norma de drept.

Īn consecinta, raportul juridic civil este o relatie sociala - patrimoniala ori nepatrimoniala - reglementata de norma de drept civil.

Prin urmare, daca orice raport juridic civil este o relatie sociala, mai īntāi, nu orice relatie sociala, prin ea īnsasi, este raport juridic civil; pentru a avea aceasta calitate, este absolut necesar ca ea sa īmbrace "haina juridica", ceea ce se realizeaza prin reglementarea sa de catre norma de drept civil.




B. Caracterele raportului juridic civil

a) Raportul juridic civil are caracter social. Acest caracter decurge din aceea ca, pe de o parte, prin reglementarea sa de catre norma de drept civil, relatia dintre oameni nu-si pierde trasatura de a fi relatie sociala si, pe de alta parte, norma de drept civil (ca orice norma juridica, de altfel) nu se poate adresa decāt conduitei oamenilor, īn calitatea lor de fiinte sociale, dotate cu ratiune. Īntr-adevar, legea nu poate stabili reguli de conduita pentru lucruri. Chiar atunci cānd se vorbeste despre "regimul juridic al bunurilor", īn realitate, se are īn vedere conduita oamenilor - ei īntre ei - cu privire la lucruri ori bunuri.

b) Raportul juridic civil are caracter volitional. O relatie sociala devine raport de drept civil pentru ca acest lucru s-a voit, de catre legiuitor, atunci cānd a fost adoptata norma juridica civila. Acest prim aspect al caracterului volitional al raportului juridic civil este comun tuturor raporturilor juridice. Exista, īnsa, si un al doilea aspect, specific, pentru raporturile juridice civile care izvorasc din actele juridice civile, si anume: actul juridic civil īnseamna manifestare de vointa īn scopul de a produce efecte juridice. Prin urmare, la raporturile juridice civile, pe lānga vointa exprimata īn norma de drept civil, care reglementeaza actul juridic civil, exista si vointa autorilor (ori autorului) actului juridic civil (deci "dublu caracter volitional").

c) Raportul juridic civil se caracterizeaza prin pozitia de egalitate juridica a partilor. Egalitatea juridica a partilor repre 444u2021e zinta nu numai metoda de reglementare a dreptului civil, ci si exprima un caracter propriu raportului juridic civil. Continutul acestui caracter se exprima īn nesubordonarea unei parti fata de cealalta. Este vorba, deci, de pozitia unei parti fata de cealalta - care este de nesubordonare - si nu de "principiul egalitatii īn fata legii civile", unde e vorba de pozitia subiectelor de drept civil fata de legea civila.

C. Structura raportului juridic civil

Elementele constitutive ale raportului juridic civil sunt: partile, continutul si obiectul. Partile sau subiectele raportului juridic sunt persoanele fizice si persoanele juridice care sunt titularele drepturilor si obligatiilor civile. Continutul raportului juridic civil este dat de totalitatea drepturilor subiective si a obligatiilor civile pe care le au




partile. Obiectul raportului juridic civil consta īn actiunile ori inac-tiunile la care sunt īndrituite partile ori de care acestea sunt tinute sa le respecte. Cu alte cuvinte, obiectul raportului juridic civil consta īn conduita pe care o pot avea ori trebuie sa o aiba partile. Fiind consti-tutive, adica esentiale, aceste trei elemente trebuie sa fie īntrunite cumulativ, pentru a fi īn prezenta unui raport juridic civil.

2. Partile raportului juridic civil

A. Notiuni elementare

"Persoana fizica" este subiectul individual de drept, adica omul, privit ca titular de drepturi si obligatii civile.

"Persoana juridica" este subiectul colectiv de drept, adica un colectiv de oameni care, īntrunind conditiile cerute de lege, este titular de drepturi subiective si obligatii civile .Expresia echiva-lenta este aceea de "persoana morala". Pentru a avea calitatea de persoana juridica, legea civila cere ca un colectiv sa īntruneasca, cumulativ, trei conditii: sa aiba o organizare proprie; sa aiba un patrimoniu distinct; sa aiba un scop determinat, īn acord cu interesele obstesti (art. 26 din Decretul nr. 31/1954 "privind persoanele fizice si persoanele juridice").

B. Categoriile subiectelor de drept civil

Din cele aratate rezulta ca exista doua mari categorii de subiecte de drept civil: persoanele fizice, care sunt subiecte individuale de drept civil; persoanele juridice, care sunt subiecte colective de drept civil.

Fiecare din aceste categorii comporta unele subcategorii. Astfel, īn categoria persoanelor fizice: minorii sub 14 ani, care sunt persoane fizice lipsite de capacitate de exercitiu; minorii īntre 14 si 18 ani, care sunt persoane fizice cu capacitate de exercitiu restrānsa; majorii, care sunt persoanele fizice de peste 18 ani, cu deplina capacitate de exercitiu. Dupa criteriul cetateniei, deosebim: persoane fizice de cetatenie romāna si persoane fizice de cetatenie straina; aici se includ si persoanele fizice fara cetatenie, numite apatrizi, si cele cu dubla cetatenie (din care nici una nu este romāna).

Īn categoria persoanelor juridice, deosebim: persoane juridice particulare ori private; cooperatiste si obstesti; de stat; mixte. Dupa criteriul nationalitatii, se pot deosebi: persoanele juridice de




nationalitate romāna (īn principiu, cele cu sediul īn Romānia); persoanele juridice de alta nationalitate, straina.

C. Capacitatea civila

Expresia capacitate civila desemneaza capacitatea subiectelor de drept civil. Ea are ca gen proxim notiunea de "capacitate juridica", care īnseamna aptitudinea, generala si abstracta, de a fi titular de drepturi si obligatii. Īn structura capacitatii civile intra doua elemente: capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu.

a) Capacitatea civila a persoanei fizice

Capacitatea de folosinta a persoanei fizice este aptitudinea, generala si abstracta, a omului, de a avea drepturi si obligatii (art. 5 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954). Potrivit art. 7 din Decretul nr. 31/1954, "capacitatea de folosinta īncepe de la nasterea persoanei si īnceteaza odata cu moartea acesteia. Drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, īnsa numai daca el se naste viu". Continutul acestei capacitati este dat de aptitudinea de a avea toate drepturile si obligatiile civile, cu exceptia celor oprite de lege.



Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice este aptitudinea omului de a-si exercita drepturile civile si de a-si īndeplini obligatiile civile, prin īncheierea de acte juridice civile (art. 5 alin. 3 din decretul nr. 31/1954). Potrivit art. 11, "nu au capacitate de exercitiu: minorul care nu a īmplinit vārsta de 14 ani; persoana pusa sub interdictie. Pentru cei care nu au capacitatea de exercitiu, actele juridice se fac de reprezentantii lor legali". Īn art. 9 se prevede: "Minorul care a īmplinit vārsta de 14 ani are capacitatea de exercitiu restrānsa. Actele juridice ale minorului cu capacitate restrānsa se īncheie de catre acesta cu īncuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui". Īn fine, potrivit art. 8 din acelasi Decret nr. 31/1954, "capacitatea deplina de exercitiu īncepe de la data cānd persoana devine majora. Persoana devine majora la īmplinirea vārstei de 18 ani. Minorul care se casatoreste dobāndeste prin aceasta, capacitatea deplina de exercitiu".

b) Capacitatea civila a persoanei juridice

. Capacitatea de folosinta a persoanei juridice este aptitudinea subiectului colectiv de drept civil de a avea drepturi si obligatii civile. Potrivit art. 33 din Decretul nr. 31/1954, aceasta capacitate se dobāndeste de la data īnregistrarii sau de la o alta data (dupa distinctiile prevazute īn acest articol).




Art. 34 alin. 1 dispune: "Persoana juridica nu poate avea decāt acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de īnfiintare sau statut"; acest text consacra principiul specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice.

. Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice este aptitudinea sa de a-si exercita drepturile civile si de a-si īndeplini obligatiile civile, prin īncheierea de acte juridice, de catre organele sale de conducere. Potrivit art. 35 alin. 1 si 2, "Persoana juridica īsi exercita drepturile si īsi īndeplineste obligatiile prin organele sale. Actele juridice facute de organele persoanei juridice, īn limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice īnsasi".

3. Continutul raportului juridic civil

Prin continutul acestui raport se īntelege totalitatea drepturilor subiective si a obligatiilor civile pe care le au partile. Cunoasterea acestor elemente implica o analiza distincta.

A. Drepturile subiective civile

Dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscuta de legea civila subiectului activ - persoana fizica ori persoana juridica - īn virtutea careia acesta poate, īn limitele dreptului si moralei, sa aiba o anumita conduita, sa pretinda o conduita corespunzatoare - sa dea, sa faca ori sa nu faca ceva - de la subiectul pasiv si, īn caz de nevoie, sa ceara concursul fortei coercitive a statului.

Clasificarea drepturilor subiective civile

a) Īn functie de opozabilitatea lor, drepturile subiective civile sunt absolute si relative. Dreptul subiectiv civil absolut este acel drept īn virtutea caruia titularul sau poate avea o anumita conduita, fara a face apel la altcineva pentru a si-l realiza. Sunt absolute drepturile personale nepatrimoniale si drepturile reale. Dreptul subiectiv civil relativ este acel drept īn virtutea caruia titularul poate pretinde subiectului pasiv o conduita determinata, fara de care dreptul nu se poate realiza. Sunt, tipic, relative, drepturile de creanta.

b) Īn functie de natura continutului lor, drepturile subiective civile se īmpart īn patrimoniale si nepatrimoniale. Este patrimonial dreptul subiectiv al carui continut poate fi exprimat baneste, pecuniar. Sunt patrimoniale dreptul real si dreptul de creanta. Este




nepatrimonial (sau personal nepatrimonial) acel drept subiectiv al carui continut nu poate fi exprimat īn bani. Sunt nepatri-moniale: drepturile care privesc existenta si integritatea (fizica si morala) ale persoanei: drepturile care privesc identificarea persoanei (cum sunt: dreptul la nume, dreptul la pseudonim, dreptul la domi-ciliu si resedinta, dreptul la o stare civila, iar pentru persoana juridica, dreptul la denumire, la sediu etc.).

c) Dupa corelatia dintre ele, drepturile subiective civile se īmpart īn principale si accesorii. Este principal acel drept subiectiv care are o existenta de sine statatoare, soarta sa nedepinzānd de vreun alt drept; de pilda, drepturile reale principale, respectiv dreptul de proprietate, īn toate formele sale, si drepturile reale principale corespunzatoare dreptului de proprietate privata: dreptul de uz, dreptul de uzufruct, dreptul de abitatie, dreptul de superficie si dreptul de servitute. Este accesoriu acel drept subiectiv civil a carui soarta juridica depinde de existenta altui drept subiectiv civil, cu rol de drept principal (de pilda, ca drept real accesoriu, dreptul de ipoteca, dreptul de gaj, privilegiile, dreptul de retentie). Aceasta īmpartire a drepturilor subiective civile este importanta pentru ca dreptul civil accesoriu depinde de dreptul civil principal (accesorium sequitur principale).

B. Obligatia civila

Obligatia civila este īndatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anumita conduita - corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ -, conduita care poate consta īn a da, a face ori a nu face ceva si care, la nevoie, poate fi impusa prin forta coercitiva a statului.

Clasificarea obligatiilor civile

a) Īn functie de obiectul lor, deosebim: obligatia de a da, obligatia de a face si obligatia de a nu face ceva; obligatia pozitiva si obligatia negativa; obligatia de rezultat (determinata) si obligatia de diligenta (de mijloace).

. Obligatia de a da este īndatorirea de a constitui sau de a transmite un drept real (exemplu: obligatia vānzatorului de a trans-mite dreptul de proprietate asupra lucrului vāndut īn patrimoniul cumparatorului).

. Obligatia de a face este īndatorirea de a executa o lucrare, a presta un serviciu ori de a preda un lucru (exemplu: cea a




vānzatorului de a preda lucrul vāndut cumparatorului; cea de a presta īntretinerea creditorului, īn virtutea contractului de vānzare cu clauza de īntretinere).



. Obligatia de a nu face ceva, ca obligatie corelativa unui drept absolut, īnseamna īndatorirea de a nu face nimic de natura a aduce atingere acelui drept. Ca obligatie corelativa unui drept relativ, ea īnseamna a nu face ceva ce ar fi putut face daca debitorul nu s-ar fi obligat la abtinere (de exemplu, obligatia pe care si-o asuma nepoata fata de unchi, printr-un contract de donatie, de a nu se casatori pāna la absolvirea facultatii).

Sunt pozitive obligatiile de "a da" si "a face"; este negativa obligatia de "a nu face ceva".

Este de rezultat (numita si determinata) acea obligatie care consta īn īndatorirea debitorului de a obtine un rezultat determinat (exemplu: cea a vānzatorului de a preda cumparatorului lucrul vān-dut); este de diligenta (numita si de mijloace) acea obligatie care consta īn īndatorirea debitorului de a depune toata staruinta pentru obtinerea unui anumit rezultat, fara a se obliga la rezultatul īnsusi (cea a medicului de a-l vindeca pe pacient de o anumita maladie).

b) In functie de sanctiunea ce asigura respectarea obligatiilor civile, distingem obligatia civila perfecta si obligatia civila imperfecta (numita si naturala).

. Este perfecta acea obligatie civila a carei executare este asigurata, īn caz de neexecutare de catre debitor, printr-o actiune īn justitie si obtinerea unui titlu executoriu ce poate fi pus īn executare silita (prin executorul judecatoresc, de regula).

. Este imperfecta (numita si naturala) acea obligatie a carei executare nu se poate obtine pe cale silita, dar odata executata de buna voie de catre debitor, nu este permisa restituirea ei (exemplu: art. 1092 C.civ., care dispune ca "Orice plata presupune o datorie; ceea ce s-a platit fara sa fie debit este supus repetitiunii. Repetitiunea nu este admisa īn privinta obligatiilor naturale, care au fost achitate de buna voie"). Tot astfel, "debitorul care a executat obligatia dupa ce dreptul la actiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul sa ceara īnapoierea prestatiei" (art. 20 din Decretul nr. 167/1958).

4. Obiectul raportului juridic civil

Prin obiect al raportului juridic civil īntelegem actiunea la care este īndrituit subiectul activ si cea de care este tinut subiectul pasiv.




Deci, īntotdeauna, obiectul raportului juridic civil este format din conduita partilor.

Īn raporturile patrimoniale, conduita partilor se refera adesea, la lucrurile din lumea exterioara, numite si bunuri. Acestea nu pot fi incluse īn structura raportului juridic civil, data fiind natura sociala a acestui raport. Totusi, pentru usurinta exprimarii, se spune ca "obiectul raportului juridic civil īl formeaza un bun ori niste bunuri". "Bunul", deci, este luat īn considerare ca obiect derivat al raportului juridic civil.

A. Definitia bunului īn dreptul civil

Prin bun se īntelege o valoare economica utila pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului si susceptibila de apropriere sub forma dreptului patrimonial. Īn practica, īn doctrina si chiar īn legislatie, termenul "bunuri" este folosit fie īn sensul definit mai sus - sens īn care poate fi folosit si termenul "lucru" -, fie prin "bun" se desemneaza atāt lucrul, cāt si dreptul patrimonial care are ca obiect acel lucru.

B. Clasificarea bunurilor

Clasificarile mai importante ale bunurilor sunt urmatoarele:

a) Īn functie de natura lor si de calificarea data de lege, bunurile se īmpart īn mobile si imobile (numite si miscatoare si nemiscatoare).

Categoriile de bunuri mobile sunt urmatoarele:

- mobile prin natura lor ("Sunt mobile prin natura lor, corpurile care se pot transporta de la un loc la altul, atāt cele care se misca de sine precum sunt animalele, precum si cele care nu se pot stramuta din loc decāt printr-o putere straina" - 473 C.civ.);

- mobile prin determinarea legii ("Sunt mobile prin deter-minarea legii obligatiile si actiunile care au ca obiect sume exigibile sau efecte mobiliare, actiunile sau interesele īn companii de finante, de comert sau de industrie, chiar si cānd capitalul acestor companii consta īn imobile" - art. 474 C.civ.);

- mobile prin anticipatie sunt acele bunuri care, prin natura lor, sunt imobile, dar pe care partile unui act juridic le considera ca mobile īn considerarea a ceea ce vor deveni, ca exemplu, fructele si recoltele neculese īnca, dar īnstrainate prin act juridic, cu anticipatie.




Categoriile de bunuri imobile sunt urmatoarele:

- imobile prin natura lor ("Fondurile de pamānt si cladirile sunt imobile prin natura lor" - art. 463 C.civ.; "Morile de vānt, sau de apa, asezate pe stālpi, sunt imobile prin natura lor" - art. 464 C.civ.; "Recoltele care īnca se tin de radacini, si fructele de pe arbori, neculese īnca, sunt asemenea imobile" - art. 465 C.civ.);

- imobile prin obiectul la care se aplica ("Sunt imobile prin obiectul la care se aplica: uzufructul lucrurilor imobile, servitutea, actiunile care tind a revendica un imobil" - art. 471 C.civ.);

- imobile prin destinatie ("Obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul si exploatarea acestui fond a pus pe el pentru serviciul si exploatarea acestui fond sunt imobile prin destinatie" - art. 468 C.civ.). Astfel, sunt imobile prin destinatie, animalele afectate la cultura; instrumentele aratoare; stupii cu roi, pestele din iaz, teascurile, cladirile etc.


Importanta juridica a clasificarii bunurilor īn mobile si imobile se concretizeaza īn regimul juridic diferit, sub diferite aspecte, dintre care amintim: 1) īn ce priveste efectele posesiei: daca pentru imobile posesia poate conduce la uzucapiune (prescriptie achizitiva), pentru mobile, posesia de buna-credinta valoreaza proprietate (art. 1909 C. civ.); 2) īn ce priveste drepturile reale accesorii: ipoteca are ca obiect un imobil, pe cānd gajul (amanetul) priveste un mobil.

b) Dupa regimul circulatiei lor juridice, distingem bunuri care se afla īn circuitul civil si bunuri scoase din circuitul civil.

- Sunt bunuri īn circuitul civil acele bunuri care pot face obiectul actelor juridice (deci, care pot fi īnstrainate ori dobāndite prin act juridic). Fac parte din aceasta categorie: bunurile care pot circula liber, neīngradit si bunurile care pot fi dobāndite, detinute ori īnstrainate conditional, adica īn conditii restrictive, cum sunt: armele si munitiile; produsele si substantele toxice etc.



- Sunt scoase din circuitul civil acele bunuri care nu pot forma obiectul actului juridic civil; se spune ca asemenea bunuri sunt inalienabile. Un asemenea bun este teritoriul Romāniei (art. 3 din Constitutie). Apoi, potrivit art. 5 din legea nr. 18/1991 a fondului funciar, "Terenurile care fac parte din domeniul public sunt scoase din circuitul civil, daca prin lege nu se prevede altfel", iar potrivit art. 45: "Terenurile proprietate privata, indiferent de titularul lor, sunt si




ramān īn circuitul civil. Ele pot fi dobāndite si īnstrainate prin oricare dintre modurile stabilite de legislatia civila, cu respectarea dispozitiilor din prezenta lege".

Importanta juridica a acestei clasificari se manifesta pe planul valabilitatii actelor juridice civile sub aspectul obiectului lor.

c) Dupa modul īn care sunt determinate, distingem bunuri individual determinate (res certa) si bunuri determinate generic (res genera). Sunt individual determinate acele bunuri care, potrivit naturii lor sau vointei exprimate īn act juridic, se individualizeaza prin īnsusiri proprii, specifice. Sunt determinate generic acele bunuri care se individualizeaza prin īnsusirile speciei ori categoriei din care fac parte. Individualizarea se face prin cāntarire, masurare, numarare etc. Aceasta clasificare a bunurilor prezinta importanta juridica īn ceea ce priveste: momentul transmiterii dreptului real, care are ca obiect: (res certa) - dreptul real se transmite īn momentul realizarii acordului de vointa, chiar daca nu s-a predat bunul; (res genera) - dreptul real se transmite īn momentul individualizarii sau predarii; suportarea riscului contractului: (res certa) - daca bunul piere fortuit īnainte de predarea lui, debitorul este liberat de obligatia predarii; (res genera) - debitorul nu este liberat de obligatia de predare, el trebuie sa procure alte bunuri de gen).

d) Dupa cum pot fi sau nu īnlocuite īn executarea unei obligatii civile, deosebim bunuri fungibile si bunuri nefungibile. Este fungibil acel bun care, īn executarea unei obligatii, poate fi īnlocuit cu altul, fara sa afecteze valabilitatea platii. Este nefungibil acel bun care nu poate fi īnlocuit cu altul, īn executarea unei obligatii, astfel ca debitorul nu este liberat decāt prin predarea bunului datorat. Ca regula, bunurile individual determinate sunt nefungibile, iar cele determinate generic sunt fungibile.

e) Dupa cum folosirea lor implica ori nu consumarea ori īnstrainarea lor, distingem bunuri consumptibile si bunuri necon-sumptibile. Este consumptibil acel bun care nu poate fi folosit fara ca prima lui īntrebuintare sa nu implice consumarea substantei ori īnstrainarea lui. Este neconsumptibil bunul care poate fi folosit repetat, fara ca, prin aceasta, sa fie necesare consumarea substantei ori īnstrainarea lui. Aceasta clasificare este utila īn materie de uzufruct si de īmprumut: cānd obiectul uzufructului e un bun neconsumptibil,




uzufructuarul trebuie sa restituie nudului proprietar chiar acel bun; obiectul īmprumutului de folosinta, numit comodat, īl constituie un bun neconsumptibil, pe cānd obiectul īmprumutului de consumatie, numit mutuum, īl formeaza bunuri consumptibile.

f) Dupa cum sunt sau nu producatoare de fructe, bunurile se īmpart īn frugifere si nefrugifere. Este frugifer acel bun care poate produce periodic, fara consumarea substantei sale, alte bunuri ori produse, numite fructe. Este nefrugifer bunul care nu are īnsusirea de a da nastere, periodic, la produse fara consumarea substantei sale.

Distingem trei categorii de fructe. Potrivit art. 522 C. civ., "Fructele naturale sunt acelea ce pamāntul produce de la sine; productia si prasila (sporul animalelor) sunt asemenea fructe naturale. Fructele industriale ale unui fond sunt acelea ce se dobāndesc prin cultura", iar potrivit art. 523, "Fructele civile sunt chiriile caselor, dobānzile sumelor exigibile, venitul rentier; arendele intra īn clasa fructelor civile".

Fructele trebuie deosebite de producte. Productele sunt foloase trase dintr-un bun cu consumarea substantei sale; este product, spre exemplu, piatra dintr-o cariera ori nisipul dintr-o albie. Distinctia īntre fructe si producte este importanta, īn materie de uzufruct si posesie imobiliara: uzufructuarul are dreptul doar la fructe, nu si la producte, care se cuvin nudului proprietar; posesia de buna-credinta conduce numai la dobāndirea proprietatii fructelor (art. 485 C. civ.), nu si a productelor.

g) Dupa cum pot fi ori nu īmpartite fara sa-si schimbe, destinatia lor, bunurile se īmpart īn divizibile si indivizibile. Este divizibil acel bun care poate fi īmpartit fara sa-si schimbe, prin aceasta, destinatia sa economica. Este indivizibil acel bun care nu poate fi īmpartit fara sa nu-si schimbe, prin aceasta, destinatia sa economica. Spre exemplu, o bucata de stofa poate fi īmpartita, fiind bun divizibil, pe cānd un autoturism este bun indivizibil. Aceasta īmpartire a bunurilor prezinta utilitate juridica īn materie de partaj si de obligatii.

h) Dupa corelatia dintre ele, īmpartim bunurile īn principale si accesorii. Este principal acel bun care poate fi folosit independent, fara a servi la īntrebuintarea altui bun. Este accesoriu bunul destinat sa serveasca la īntrebuintarea unui alt bun, principal (cureaua pentru ceas, antena pentru televizor, husa pentru un autoturism etc.). Aceasta




īmpartire a bunurilor prezinta utilitate juridica, īn executarea obligatiei civile: cānd se datoreaza un bun, debitorul trebuie sa predea atāt bunul principal, cāt si pe cel accesoriu (īn lipsa de stipulatie contrara expresa).

i) Dupa modul lor de percepere, bunurile se īmpart īn corporale si incorporale. Este corporal acel bun care are o existenta materiala, fiind usor perceptibil simturilor omului. Este incorporal valoarea economica, ce are o existenta ideala, abstracta, putānd fi perceputa cu "ochii mintii" (drepturile patrimoniale sunt asemenea bunuri). Aceasta clasificare este importanta juridic, īn ce priveste, de pilda, dobāndirea proprietatii imobiliare ca efect al posesiei de buna-credinta, care opereaza doar pentru mobilele corporale (art. 1909 C. civ.).

j) Dupa cum sunt sau nu supuse urmaririi si executarii silite pentru plata datoriilor, deosebim bunuri sesizabile si bunuri insesizabile. Este sesizabil bunul ce poate forma obiectul executarii silite a debitorului (cum ar fi cele ce nu intra īn enumerarea facuta de art. 409 C. civ.). Este insesizabil bunul ce nu poate fi urmarit silit pentru plata unei datorii (cum este mijlocul fix al unei cooperative mestesugaresti, potrivit art. 21 din Decretul-Lege nr. 66/1990).











Document Info


Accesari: 2110
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )