Remedii procesuale ce au ca obiectiv garantarea impartialitatii
§1. Notiune. Remediile procesuale sunt mijloace legale de inlaturare a suspiciunilor cu privire la obiectivitatea si impartialitatea persoanelor ce participa la solutionarea cauzei penale.
Aceste cauze de suspiciune pot fi de doua feluri:
1. suspiciune individuala → se refera la un anumit judecator, procuror, organ de cercetare penala, grefier, interpret, expert si sta la baza definirii cazurilor de incompatibilitate. Remediul procesual este inlaturarea situatiei de incompatibilitate pe calea abtinerii sau a recuzarii;
2. suspiciune colectiva → se refera la o instanta in ansamblu. Remediul procesual care inlatura aceasta suspiciune colectiva este: 1) stramutarea; 2) desemnarea unei alte instante pentru judecarea cauzei.
Sect.1. Incompatibilitatea
§1. Notiune. Incompatibilitatea reprezinta situatia de partialitate si subiectivism in care se afla unul dintre subiectii procesuali oficiali intr-o cauza penala concreta, situatie care constituie un impediment la solutionarea cauzei respective.
Dreptul comun in materia incompatibilitatilor este reprezentat de incompatibilitatea judecatorului → in principiu cazurile de incompatibilitate ale celorlalti subiecti oficiali fac trimitere la cazurile de incompatibilitate a judecatorului.
Impartialitatea judecatorilor reprezinta o regula esentiala a unui proces echitabil prevazuta si in art. 6 §1 Conv. E.D. 222j99c O. si pune in valoare doua interese [Regis de Gouttes, L’ impartialité du juge. Connaitre, traiter et juger: quelle compatibilité, RSC nr. 1/2003]:
1) interesul justitiabilului de a fi judecat fara partialitate;
2) interesul judecatorului de a fi respectat in functia sa.
§2. Cazuri de incompatibilitate.
2.1. Cazuri de incompatibilitate a judecatorului.
A. Chestiuni generale. Notiunea de „impartialitate” prezinta doua sensuri in functie de criteriul de definire adoptat [Regis de Gouttes, p. 65-66]
1. criteriul obiectiv (organic, functional) T impartialitatea functionala
|
„ Justice must not only be done, it must also seen to be done” |
= acea forma de impartialitate ce se apreciaza in raport de competenta functionala a judecatorului, independent de atitudinea sau convingerile sale personale
= se analizeaza daca in indeplinirea functiilor sale judecatorul prezinta garantii suficiente pentru a exclude orice indoiala legitima
T incompatibilitatea = prezumtie absoluta a lipsei de impartialitate functionala. Ex. :
1) exercitarea de functii judiciare diferite in aceeasi cauza : se afla intr-un caz de incompatibilitate judecatorul care a fost anterior procuror in aceeasi cauza (cumul intre functia de acuzare si functia de judecata); judecatorul care a dispus arestarea preventiva in faza de urmarire penala nu poate judeca ulterior fondul cauzei (cumul intre functia de instructie si functia de judecata)
2) exercitarea succesiva a aceleasi functii judiciare in aceeasi cauza : judecatorul care a luat paarte la solutionarea unei cause nu poate participa la judecarea aceleiasi cauze intr-o cale de atac
2. criteriul subiectiv (personal)T impartialitatea personala
= acea forma de impartialitate ce se apreciaza in raport de comportamentul personal al judecatorului in anumite circumstante, comportament care favorizeaza / defavorizeaza o anumita parte
= exista o prezumtie relativa a impartialitatii personale. Lipsa de impartialitate trebuie dovedita. Ex. de cazuri de impartialitate personala:
1) exprimarea unor remarci din care rezulta ca judecatorul este convins de vinovatia acuzatului
2) interesul personal al judecatorului in cauza
3) legatura de rudenie a judecatorului cu partile
C.E.D.O. a utilizat ambele criterii de definire a impartialitatii, jurisprudenta sa fiind intr-o continua evolutie :
1) criteriul obiectiv = separarea stricta a functiilor judiciare (urmarire, instructie, judecata)
criteriul obiectiv + criteriul subiectiv = incalcarea obiectiva a principiului separarii functiilor judiciare trebuie sa fie insotita de o atitudine subiectiv partiala a judecatorului ce se analizeaza in raport cu natura masurilor adoptate anterior
T v. deciziile C.E.D.O. in cauzele: Hauschildt c. Danemarca ; Sainte- Marie c. Franta, Fey c. Austria, Padovani c. Italia, Nortier c. Tarile de Jos, Saraiva de Carvalho c. Portugalia, Bulut c. Austria ; Morel c. Franta, Didier c. Franta
2. exercitarea aceleiasi functii in mod succesiv in aceeasi cauza
1) judecator in prim grad in fond – judecator in cale de atac
2) judecator ce a condamnat pe unii coacuzati – judecator ce judeca pe ceilalti coacuzati dupa disjungere (v. Ferantelli si Santangelo c. Italia)
B. Reglementarea interna. Potrivit art. 46-48 suntem in prezenta unui caz de incompatibilitate a judecatorului in urmatoarele ipoteze:
judecatorii sunt soti, rude sau afini intre ei pana la gradul patru inclusiv (art. 46)
Prin afinitate se intelege legatura dintre un sot si rudele celuilalt sot, fiecare sot fiind considerat afinul rudelor celuilalt sot in gradul de afinitate corespunzator gradului respectiv de rudenie.
judecatorul care a luat parte la solutionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiasi cauze intr-o cale de atac sau la judecarea cauzei dupa desfiintarea hotararii cu trimitere in apel sau dupa casarea cu trimitere in recurs (art. 47 alin. 1)
judecatorul si-a exprimat anterior parerea cu privire la solutia care ar putea fi data in acea cauza (art. 47 alin. 2).
Spre deosebire de situatia anterioara, in aceasta ipoteza judecatorul nu se pronunta printr-un act jurisdictional asupra solutiei, ci isi exprima, fie in cadrul procesului, fie inafara lui, o parere asupra posibilei solutii in cauza.
judecatorul:
a pus in miscare actiunea penala sau a dispus trimiterea in judecata ori a pus concluzii in calitate de procuror la instanta de judecata. Punerea de concluzii nu este limitata doar la fondul cauzei, ci la orice alte chestiuni (ex.: sustinerea de concluzii privind propunerea de arestare preventiva)
Acest caz de incompatibilitate pune in valoare interdictia cumulului intre functia de acuzare si functia de judecata.
a solutionat propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive in cursul urmaririi penale (art. 48 alin. 1 lit. a).
Solutia judecatorului avuta in vedere in stabilirea acestui caz de incompatibilitate are in vedere atat admiterea propunerii de arestare sau de prelungire, cat si respingerea acesteia. Incompatibilitatea are in vedere insa doar dualitatea intre „judecatorul detentiei” (judecatorul de drepturi si libertati) si judecatorul de fond, si nu ipoteza unor multiple cereri de dispune sau de prelungire a arestarii preventive. In acest ultim caz nu exista incompatibilitate, acelasi judecator putand interveni in mod consecutiv in dispunerea in cursul urmaririi penale a masurilor privative sau restrictive de drepturi.
Acest caz de incompatibilitate pune in valoare interdictia cumulului intre functia de instructie si functia de judecata. Interdictia are in vedere insa doar dispunerea sau prelungirea arestarii preventive, ca si componente ale exercitiului functiei de instructie, nu si dispunerea de catre „judecatorul detentiei” (judecatorul de drepturi si libertati) a altor masuri restrictive de drepturi: perchezitia domiciliara, interceptarile si inregistrarile audio-video. Judecatorul care dispune efectuara acestor procedee probatorii si care exercita astfel functia de instructie poate ulterior, conform art. 48 lin. 1 lit. a), exercita si functia de judecata, in solutionarea pe fond a cauzei.
judecatorul a fost reprezentant sau aparator al vreuneia din parti (art. 48 alin. 1 lit. b).
Acest caz de incompatibilitate pune in valoare interdictia cumulului intre functia de aparare si functia de judecata.
judecatorul a fost expert sau martor (art. 48 alin. 1 lit. c)
exista imprejurari din care rezulta ca judecatorul este interesat sub orice forma, el, sotul sau vreo ruda apropiata (art. 48 alin. 1 lit. d)
sotul, ruda sau afinul sau, pana la gradul patru inclusiv, a efectuat acte de urmarire penala, a supravegheat urmarirea penala, a solutionat propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive, in cursul urmaririi penale (art. 48 alin. 1 lit. e)
judecatorul este sot, ruda sau afin, pana la gradul patru inclusiv, cu una din parti sau cu avocatul ori mandatarul acesteia (art. 48 alin. 1 lit. f);
exista dusmanie intre el, sotul sau una din rudele sale pana la gradul patru inclusiv, si una din parti, sotul sau rudele acesteia pana la gradul al treilea inclusiv (art. 48 alin. 1 lit. g);
este tutore sau curator al uneia dintre parti (art. 48 alin. 1 lit. h);
a primit liberalitati de la una din parti, avocatul sau mandatarul acesteia (art. 48 alin.1 lit. i);
sotul, ruda ori afinul sau pana la gradul patru inclusiv a participat, ca judecator sau procuror, la judecarea aceleiasi cauze (art. 48 alin. 2).
2.2.Cazuri de incompatibilitate a procurorului, organului de cercetare, magistratului-asistent si a grefierului de sedinta. Potrivit art. 49, se aplica si in ipoteza acestora urmatoarele cazuri de incompatibilitate impuse judecatorului:
calitatea de sot, ruda apropiata sau afin pana la gradul patru inclusiv (art. 46) – atunci cand cazul de incompatibilitate exista intre ei sau intre vreunul dintre ei si unul din membrii completului de judecata;
art. 48 alin.1 lit. b - i (a se vedea supra, §3.1.B. pct. 5-12);
art. 48 alin. 2 (a se vedea supra, §3.1. B. pct. 13).
In plus, art. 49 alin. 4 prevede ca persoana care a efectuat urmarirea penala este incompatibila sa procedeze la refacerea acesteia atunci cand refacerea este dispusa de instanta (v. art. 332).
2.3.Cazuri de incompatibilitate a expertului / interpretului. Potrivit art. 54, dispozitiile art. 48 se aplica in mod corespunzator expertului si interpretului. In plus, art. 54 alin. 2 prevede incompatibilitatea intre calitatea de expert si cea de martor; in aceeasi cauza calitatea de martor are intaietate. Participarea ca expert sau ca interpret de mai multe ori in aceeasi cauza nu constituie un caz de incompatibilitate.
§3. Procedura de solutionare a cazurilor de incompatibilitate
3.1. Modalitati de rezolvare a incompatibilitatii. Cazurile de incompatibilitate se pot inlatura prin doua cai:
abtinerea = modalitatea prin care persoana care are cunostinta ca se afla in vreunul din cazurile de incompatibilitate comunica ca intelege sa nu participe la desfasurarea procesului penal;
recuzarea = modalitatea prin care, in lipsa unei declaratii de abtinere, oricare dintre partile procesului penal cere ca persoana aflata in vreunul din cazurile de incompatibilitate sa fie oprita de la participarea la desfasurarea procesului penal.
3.2. Procedura de solutionare a abtinerii
§1. Declaratia de abtinere. Potrivit art. 50 persoana incompatibila este obligata sa declare, dupa caz, presedintelui instantei, procurorului care supravegheaza cercetarea penala sau procurorului ierarhic superior, ca se abtine de a participa la procesul penal, cu aratarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul abtinerii.
Declaratia de abtinere se face de indata ce persoana obligata la aceasta a luat cunostinta de existenta cazului de incompatibilitate.
§2. Competenta de solutionare. Competenta de solutionare a declaratiei de abtinere se stabileste distinct in raport cu fazele procesului penal si de categoria participantilor aflati in ipoteza de incompatibilitate:
abtinerea judecatorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se solutioneaza de un alt complet, in sedinta secreta, fara participarea celui ce declara ca se abtine. Examinarea declaratiei de abtinere se face de indata, ascultandu-se procurorul cand este prezent in instanta, iar daca se gaseste necesar, si partile, precum si persoana care se abtine.
Cand pentru solutionarea abtinerii nu se poate constitui un alt complet, abtinerea se solutioneaza de instanta ierarhic superioara.
in cursul urmaririi penale, asupra abtinerii persoanei care efectueaza cercetarea penala ori a procurorului se pronunta procurorul care supravegheaza cercetarea penala sau procurorul ierarhic superior.
§3. Solutii. Solutiile ce se pronunta asupra declaratiei de abtinere sunt:
in faza de judecata, completul competent se pronunta prin incheiere.
cai de atac: incheierea prin care s-a admis / s-a respins declaratia de abtinere nu este supusa nici unei cai de atac.
efecte: atunci cand declaratia de abtinere a fost admisa se desemneaza un alt complet; atunci cand nu se poate constitui alt complet, instanta superioara ce a fost competenta in solutionare desemneaza pentru judecarea cauzei o alta instanta egala in grad cu instanta in fata careia s-a formulat abtinerea.
in faza de urmarire, procurorul competent se pronunta prin ordonanta.
3.3. Procedura de solutionare a recuzarii
§1. Cererea de recuzare. Potrivit art. 51 cererea de recuzare se poate face de oricare dintre parti de indata ce partea a aflat despre existenta cazului de incompatibilitate. Recuzarea se formuleaza verbal sau in scris, cu aratarea pentru fiecare persoana a cazului de incompatibilitate ce constituie motivul recuzarii si a tuturor temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuzarii.
Potrivit art. 51 alin. 3, cererea de recuzare va fi respinsa ca inadmisibila atunci cand:
1) nu sunt indeplinite cerintele prevazute de art. 51 alin. 2 respectiv aratarea in cererea de recuzare:
a) a cazului de incompatibilitate ce constituie motivul recuzarii si
b) a tuturor temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuzarii;
2) cuprinde acelasi caz de incompatibilitate si pentru temeiuri de fapt cunoscute la data formularii unei cereri de recuzare anterioare care a fost respinsa
Potrivit art. 51 alin. 4, inadmisibilitatea cererii se constata de completul in fata caruia s-a formulat recuzarea cu participarea judecatorului recuzat. Legea nr. 356/2006 a reglementat astfel o procedura de examinare in principiu a cererii de recuzare, procedura anterioara examinarii fondului cererii de catre un alt complet.
Cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecatori care compun completul de judecata. Potrivit modificarilor aduse prin Legea nr. 356/2006, cererea de recuzare nu poate fi formulata fata de:
alti judecatori inafara celor care formeaza completul (art. 51 alin.2 teza finala) → nu este admisibila recuzarea intregii instante
judecatorul chemat sa decida asupra recuzarii ( art. 52 alin. 51)
§2. Competenta de solutionare. Competenta de solutionare a cererii de recuzare se stabileste distinct in raport cu fazele procesului penal si de categoria participantilor aflati in ipoteza de incompatibilitate:
ca regula, recuzarea judecatorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se solutioneaza de un alt complet, in sedinta secreta, fara participarea celui care este recuzat. Examinarea cererii de recuzare se face de indata, ascultandu-se procurorul cand este prezent in instanta, iar daca se gaseste necesar, si partile, precum si persoana a carei recuzare se cere.
Inainte de a se solutiona recuzarea de catre alt complet, completul in fata caruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecatorului recuzat :
a) verifica admisibilitatea cererii de recuzare si
b) se pronunta asupra masurilor preventive.
Ca exceptie, atunci cand pentru solutionarea cererii de recuzare nu se poate constitui un alt complet, cererea se solutioneaza de instanta ierarhic superioara
in cursul urmaririi penale, asupra recuzarii persoanei care efectueaza cercetarea penala ori a procurorului se pronunta procurorul care supravegheaza cercetarea penala sau procurorul ierarhic superior.
§3. Solutii. Solutiile ce se pronunta asupra cererii de recuzare sunt:
in faza de judecata, completul competent se pronunta prin incheiere.
cai de atac: incheierea prin care s-a admis recuzarea nu este supusa nici unei cai de atac; incheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacata odata cu fondul cauzei.
efecte: atunci cand cererea de recuzare a fost admisa, se desemneaza un nou complet; atunci cand cererea de recuzare a fost admisa si nu se poate constitui alt complet, instanta superioara ce a fost competenta in solutionare desemneaza pentru judecarea cauzei o alta instanta egala in grad cu instanta in fata careia s-a formulat recuzarea.
in faza de urmarire penala, procurorul competent se pronunta prin ordonanta.
|
