Functiile stiintelor juridice

Functiile stiintelor juridice

Stiintele, in general, descopera faptele brute, le stabilesc si le fixeaza in limbajele lor ca date (fapte stiintifice) si, in temeiul lor, elaboreaza ipoteze si teorii, intr-o tesatura logica de asertiuni a caror veridicitate e verificabila. Stabi­lirea si fixarea faptelor stiintifice, in chip metodic, constituie dimensiunea descriptiva a stiintelor, elaborarea de ipoteze si teorii constituie dimensiunea teoretica a lor. Prin ipoteze si teorii o stiinta informeaza cognitiv despre   si explica domeniul pe care il cerceteaza; prin explicarile ei ea face accesibil ratiunii domeniul respectiv; il intelegem. Avid cunostinta de un fapt (o serie defapte) explicarile in legatura cu el ar fi raspunsuri la int 343e41d rebari:de ce este necesar? de ce a fost necesar si nu mai este? de ce a devenit necesar? cum a fost necesar? cum a devenit necesar? Aceste raspunsuri evidentiaza raporturi cauzale sau de mecanism, exterioare si independente de subiectul uman in producerea si existenta lor. O explicatie este nomologic-deductiva cind raspunde de ce un ceva A a fost necesar sa se (produca, modifice, dispara) in baza unor legi cunoscute deja (unde ideea de necesitate si de lege se refera la relatii obiective, conform firii relatiilor - deoarece legea e o corelatie existentiala uniforma, generala siesentiala intre entitati). O asemenea explicare conduce la predictii riguroase, de genul eclipselor de luna pentru urmatorii 50.000 de ani. O explicare inductiv-probabilistic raspunde ca A probabil, intr-un grad oarecare se produce in baza producerii seriei Aa.An.

Termenul romanesc juridic de cauza este preluat din latinescul causa, care e traducerea grecescului aitia, insemnind vina. Aceasta intrucit la vechii greci cauza este ceva care tulbura starea de armonie, facindu-se vinovata de incalcare a logos-ului (ordinii) naturale. Vinovatia e legata de responsabilitate, aceasta e legata de premeditare si intentie si actiune; or, a extinde la natura cauza ca vina este a antropomorfiza natura, lucru de-a dreptul superstitios. 'Este convenabil sa distingem intre a face lucruri si a cauza lucruri si, deci, intre abilitatea de a face si abilitatea de a cauza. Facind anumite lucruri noi cauzam alte lucruri. Ceea ce cauzam (determinam) astfel sunt efectele actiunii noastre. Ceea ce facem este cauza acestor efecte. Voi numi cauza rezultatul, iar efectele consecintele actiu­nii noastre. Lucrul facut este rezultatul unei actiuni; lucrul cauzat este consecinta unei actiuni.Conexiunea dintre o actiune si rezultatul ei este una intrinseca, logica si nu una cauzala (extrinseca). Daca rezultatul nu se materializeaza, actiunea pur si simplu nu a fost executata E o eroare grava sa consideram actul (actiunea) insasi ca o cauza a rezultatului ei.Cind spunem ca o cauza produce un efect nu intelegem prin aceasta ca o cauza - prin faptul ca face ceva determina efectul. Datorita faptului ca aceasta se intimpla, cauza il produce A spune ca noi cauzam efecte nu inseamna a spune ca noi suntem cauza (ci) ca noi facem lucruri care apoi, in calitate de cauze, produc efecte, 'actioneaza' sau 'opereaza' drept cauze''.

Acest citat ne ajuta sa aratam particularitatile stiintelor juridice care explica realitatea actiunilor umane in forma normata juridic, adica a ceea ce trebuie (juridic) sa fie, in conexiune cu realitatea sociala actuala si cu aceea posibila, in cautarea unor legitati proprii integrate in legitati sociale generale.

Explicarea din stiintele juridice are caracter teleologic, deoarece explicatul ei este actiunea umana, are caracter normativ, deoarece explicatul ei este actiunea umana care trebuie sa fie; ea este cauzala daca explicatul ei este un element al comportamentului neinterpretat intentionalist. Actiunea umana are, pentru agen-tul ei, un sens - scopul care si premerge, iar rezultatul acestei actiuni e scopul insusi, infaptuit; explicam teleologic intrucit ratiunile actiunii se gasesc in scopurile actantului, cu o puternica incarcatura subiectuala, purtatorul scopului asumindu-si-l dinainte si pe parcursul infaptuirii lui. Normele juridice sunt mecanisme formale pentru a impune oamenilor sa faca anumite lucruri intr-un anumit fel, astfel ca ordinea generala a faptelor sociale sa se afirme netulburata. Stiintele juridice explica, asadar, teleologic si normativ lumea aceasta teleologico-normativa a dreptului, componenta a vietii sociale, desfasurata teleologico-normativ.

Forma normativa juridica (lumea lui 'trebuie-sa-fie' juridica), constituita din ansamblul normelor juridice, nu e dezirabil sa fie, ci trebuie sa fie; altfel spus, ceea ce e interzis, obligator, permis sa fie juridic se cere imperativ sa fie, sub amenintarea unei sanctiuni din partea unei autoritati publice recunoscute. Stiintele juridice nu-si trateaza neutral descriptiv domeniile (specia canis canis este ceea ce este pentru zoologie), ci descriptiv critic, in sensul ca le raporteaza la adevar, la justitie, la bine, la util, la coerenta. In masura in care componente ale domeniilor juridice contrazic sau contravin sau se departeaza de la aceste valori, stiintele juridice isi asuma misiunea sa propuna solutii teoretice.

Expresia 'descriptiv-critic' subintelege ca stiintele juridice, adopta in cercetarile lor un unghi de vedere metajuridic, mai precis un unghi de vedere filosofic sub aspect ontologic (sunt stiinte ale existentei sociale de un anumit fel), axiologic (sunt stiinte care raporteaza normele juridice la valori transjuridice), antropologic (sunt stiinte care au in vedere - mijlocit sau nemijlocit - perfectibilitatea omului ca homo juris).

Aceeasi expresie ne conduce la intrebarea: stiinta dreptului civil, de pilda, are ca domeniu dreptui civil din toate timpurile si din toate locurile? Exista un drept civil — domeniu, asa cum exista o chimie-domeniu sau un psihic-domeniu? Stiinta chimiei, ca si stiinta lingvisticii, ca si stiinta logicii, se bucura de universalitate pe domeniile lor, pe cand domeniile stiintelor juridice oare se specifica diferit de la un sistem de drept la altul? Aceasta ar parea adevarat, dar cu greu e de acceptat ca am putea vorbi despre stiinta dreptului romanesc civil, stiinta dreptului mexican civil, stiinta dreptului argentinian penal. Stiinta dreptului Venezuelan comercial etc. Daca stiinta e cunoasterea metodica a generalului, cum spunea Aristotel, si daca fiecare sistem juridic national are aceleasi note fundamentale, cu particularitatile proprii, atunci o stiinta juridica imbina universalitatea descriptiilor ei cu specificitatea criteriilor ei aplicative; in masura in care coboara la fundamente, perene, stiintele juridice stau in demnitatea surselor de drept ale acelui sistem; adevarul la care ajung stiintele juridice este teoretic, cu posibil caracter aplicativ; este stupid sa vorbim de adevarurile unui sistem de drept in actiune (in vigoare) care sa impuna valori perene, supuse rcstrictiilor de legalitate. Interventia stiintelor juridice face din adevarurile lor utilitatii labile, carora le atenuiaza precaritatea totusi, asa cum utilitatile juridice constituie obiecte ale criticii rationale a stiintelor juridice.

In concluzie, functiile stiintelor juridice ar fi: explicarea teleologic-normativa, implicarea teoretic-critica, universalitatea pragmatica. Aceste functii releva apartenenta lor la marele sistem al stiintelor socio-umane.

Georges Ripert, Henri Capitant si altii s-au straduit sa arate ca studiul sistematic, metodic al dreptului ar fi stiinta a observatiei, in rind cu alte de observatie, ca fizica, zoologia si chimia, de pilda. Daca ar fi asa, atunci propozitiile rezultate din observatie, juridice, ar avea aceeasi valoare de adevar existential, ca si cele din fizica si chimie.

De la inceput, insa, se iveste o dificultate: ce sa observe teoreticianul-jurist? Desigur, normele juridice, raporturile juridice, drepturile si obligatiile, principiile si vointa juridica nu apartin stiintei dreptului, ci obiectului ei de cercetare; dar cum sa fie acestea supuse observatiei? Putem observa un contract, savirsirea unei fapte, procesul verbal de contraventie, dar acestea nu sunt decat expresii materializate ale existentei dreptului, nu dreptui insusi. Ce ar fi observabil in domeniul dreptului, asa cum sunt stelele in astronomie sau energia atomica in fizica? E o intrebare nelinistitoare. S-a raspuns, totusi: e observabil codul (civil, penal, comercial etc.). Numai ca nu exista Codul, ci coduri: civil francez, civil german, civil roman si, in general, cite coduri sunt in vigoare tot atitea stiinte ale dreptului civil exista? Si, in fond, ce este un cod? E rezultatul fixarii si sistematizarii a ceea ce deja exista: normele. Rostul unui cod nu e sa inventeze, sa produca norme, ci sa fixeze si sa sistematizeze, desigur, cu metoda, conform unor criterii, activitatea care poate fi riguros stiintifica; doar ca nu aceasta defineste stiinta dreptului, caci atunci Codul lui Hammurabi si cele 12 Table fac parte din aceasta stiinta. Intr-un cod vom gasi fixat dreptul obiectiv in vigoare hie et nunc, nu dreptul obiectiv, nici dreptul.

S-a spus ca hotaririle judecatoresti sunt observabile si pot fi analizate in acelasi chip in care procedeaza chimistii cu sarea de cupru sau fizicienii cu macrocorpurile. Fara indoiala, desi fiecare hotarire judecatoreasca are semnificatie juridica singulara, noi putem degaja dintr-o serie observata idei generale; dar hotaririle judecatoresti nu reprezinta dreptul, ci aplicatiile dreptului in vigoare hic et nunc, incit concluziile noastre generale n-ar avea nici o valoare decit in cuprinsul unui drept in vigoare, nu pentru dreptul insusi.

In exercitiul ei curent, stiinta dreptului (numind astfel sistemul stiintelor juridice, asa cum stiinta eticii e un sistem de stiinte, ca si stiinta biologiei sau a economiei) e critica in raport cu dreptul in vigoare, care sta sub judecata ei principiala; fara aceasta judecata stiinta dreptului nu mai merita sa-si aroge magnitudinea de teorie creatoare pentru dreptul insusi.

Functiile Teoriei generale a dreptului – A. Negru

		Functiile teoriei generale a dreptului

Euristica

Functia de cunoastere se exprima prin cunoasterea, unirea fenomenelor si proceselor vietii statale si juridice ale societatii.

Functia ontologica - in hotarele acestei functii are loc cunoasterea naturii fenomenelor statal-juridice.

Functia euristica descopera noi legitati a vietii statal-juridice ale societatii.

Functia ideologica – confirmarea principiilor statului de drept, asigurarea propagandei juridice si a educatiei juridice.

Functia prognostica inainteaza ipotezele stiintifice de dezvoltare ulterioara a dreptului si statului in baza reflectarii adecvate a legitatilor obiective.

Locul teoriei generale a dreptului in sistemul stiintelor sociale

	Stiintele

	Umanitare (sociale)		Naturale (tehnice)

		Alte stiinte

Stiintele umanitare

Stiintele – sistem de cunostinte despre natura, societate si gandire, acumulate in procesul practicii social-istorice.

Stiintele naturale (tehnice) studiaza legitatile dezvoltarii si existentei naturii in toate formele ei de manifestare.

Stiintele umanitare (sociale) cerceteaza legitatile de formare, dezvoltare si functionare a societatii, a anumitor fenomene sociale aparte, procese si institutii.

Filosofia ocupa un loc deosebit in sistemul stiintelor sociale. Ea serveste ca baza teoretica si exemplu metodologic pentru toate stiintele sociale.

Locul teoriei generale a dreptului in sistemul stiintelor juridice

		Teoria generala a dreptului			Clasificarea stiintelor juridice

este

			Stiinta juridica general teoretica Teoria generala a dreptului
	Teoretica si generala in referinta cu alte stiinte juridice

Generalizeaza

	Datele si concluziile stiintelor juridice in scopul unor generalizari teoretice mai aprofundate		Stiintele juridice generale istorice despre stat si drept Istoria statului si dreptului, Istoria gindirilor politice si juridice

Cerceteaza

	Legitatile generale de dezvoltare a statului si dreptului in toata complexitatea lor		Stiintele juridice de ramura dr. constitutional; dr. administrativ; dr. civil; dr. penal; etc.

elaboreaza

	Notiuni generale, pe care se bazeaza alte stiinte juridice		Stiintele juridice auxiliare criminalistica; medicina legala; psihiatria judiciara, etc.

Stiinta juridica – un sistem de cunostinte complecte si complexe despre drept, la baza caruia se afla o totalitate de notiuni, categorii si legitati stiintifice, ce reflecta legitatile de aparitie, dezvoltare si functionare a fenomenului respectiv.

Sistemul stiintelor juridice – o ramura a unor cunostinte speciale cu caracter social, in hotarele si prin intermediul carora se realizeaza cercetarea teoretico-aplicativa a realitatii statal-juridice

	Istoria statului si dreptului

Teoria generala a dreptului – studiaza principalele legitati comune de dezvoltare a fenomenelor statale si juridice in general, independent de faptul, in care domeniu concret al vietii sociale au loc.

Istoria dreptului si statului – studiaza realitatea istorica, legata de aparitia statului si dreptului, dezvoltarii lor si functionarii in o situatie istorica concreta si a unei stricte continuitati cronologice.

Istoria stiintelor politice si juridice – studiaza procesul de aparitie, dezvoltare a diferitor conceptii si opinii cu caracter juridic referitoare la aparitia, esenta si dezvoltarea dreptului si statului.

	Dreptul constitutional		Dreptul civil

	Dreptul administrativ		Dreptul procesual civil

	Dreptul muncii		Dreptul penal

	Dreptul ecologic		Dreptul procesual penal

	Dreptul funciar		Dreptul executional penal

	Dreptul financiar		Alte ramuri de drept

Stiintele juridice ramurale

Stiintele juridice ramurale cerceteaza parti ale mecanismului statului, anumite organe ale lui (reprezentative, executive, judiciare s.a.), grupe aparte de norme juridice (ramurile dreptului), concentrand atentia la cercetarea structurii si functiilor lor, analizeaza particularitatile reglementarii juridice a unei concrete categorii de relatii sociale.

	Stiintele juridice interramurale

	Criminologia		Organele de ocrotire a normelor de drept

	Supravegherea procurorului		Dreptul asigurarilor sociale

	Organizarea justitiei

Stiintele juridice interamurale sunt strans legate de stiintele juridice ramurale, insa poseda un obiect independent, specific de cercetare.

	Stiinte juridice auxiliare (speciale)

	Criminalistica		Psihologia juridica

	Statistica juridica		Medicina legala

	Psihiatria juridica

Stiintele juridice auxiliare (speciale) utilizeaza reguli, concluzii nu atat ale stiintelor juridice, cit in primul rand ale altor domenii de cunostinte (fizica, chimie, medicina, s.a.).

Dreptul international se formeaza in baza conventiilor intre state si exprima vointa lor comuna coordonata. Normele si institutiile lui se exprima in diferite tratate internationale, conventii, statute, declaratii, documente a ONU.

Dreptul international public reglementeaza raporturile intre state, determina drepturile si obligatiunile lor reciproce.

Dreptul international privat reglementeaza relatiile cu caracter patrimonial si de alt gen intre cetateni si organizatiile din state diferite, situatia lor procesuala, jurisdictia, ordinea si conditiile de aplicare a legislatiei acelui stat, pe teritoriul caruia ei temporar sau permanent se afla.

Anexa 1

Kedrov B.M.

CLASIFICAREA STIINTELOR