Sanctiunile alternative si implicatiile psihice ale pedepselor
S-au scurs circa 70 de ani de la introducerea primei grupe de masuri de substituire a pedepselor cu incarcerarea in general si cu incarcerarea de scurta durata in special.In aceasta perioada, baza juridical a acestor pedepse a fost ameliorate iar campul lor de aplicare largit in mod considerabil.
Utilitatea incarcerarii, in particular a pedepselor de scurta durata este contestata de mai bine de un secol.Catre sfarsitul secolului trecut aceasta problema a suscitat un interes crescut in mediile internationale,cum ar fi Comisia Internationala Penitenciara(actuala Fundatie Penala si penitenciara Internationala) si Internationale Kriminalistiche Vereinigung (actuala Asociatie internationala de Drept Penal),fiind facute numeroase propuneri pentru a limita, pe cat posibil, recurgerea la aceasta pedeapsa)
In literatura de specialitate si in conferintele internationale au fost propuse numeroase masuri de substituire, cum ar fi inlocuirea pedepselor cu in chisoarea de scurta durata cu pedeapsa cu munca cu titlu gratuit sau obligatoriu,blamul ublic,punerea in libertate sub cautiune,domiciliul fortat, reragerea sau limitarea anumitor drepturi.
In afara dezvolarii masurilor destinate inlocuirii pedepsei cu inchisoarea de scurta durata ,la sfarsitul secolului trecut s-au facut propuneri si in directia reducerii effective a duratei acesteia.Punerea in practica in dreptul penal din anumite tari europene, a dispozitiilor referitoare la liberarea pe cuvant si a celei conditionate, afost de o importanta deosebita, cont 555b11f inutul acestora fiind aproape identic cu cel al pedepselor conditionate insotite de suspendare.
Din aceasta cauza, in unele tari din Europa Occidentala dispozitiile referitoare la liberarea conditionata si cele referitoare la pedepsele cu suspendare sunt foarte strans legate.Adeseori conditiile de indeplinire a suspendarii sunt asemanatoare celor din masura liberarii.Disozitiile care au stabilit suspendarea au servit ca model la libearea conditionata.
In prima jumatate a acestui secol,nici o noua pedeapsa privative de libertate nu a fost elaborata sau introdusa in sistemul represiv al Statelor membre ale Consiliului EuropeiDe artunci incoace au fost elaborate continuu idei si concepte privind masurile de inlocuire a incarcerarii de scurta durata.Astfel putem cita introducerea sistemelor zile-amenda in anumite tari scandinave(Finlanda 1921, Suedia 1931) Pentru a putea evita inconvenientele produse de imposibilitatea platii amenzilor,in sistemele care practica amenda, cuantumul minim si maxim al amenzii este fixat prin Codul Penal.Sistemul zilelor-amenda functioneaza in Austria, Germania, Franta si Portugalia.
Dispozitiile referitoare la suspendare sau la liberare conditionata au fost ameliorate in destul de multe tari,in prima jumatate a acestui secol.Conditiile legate de aplicarea liberarii conditionate sau a suspendarii au fost considerabil largite(initial numai nerecidivistii puteau beneficia de suspendare si numai pentru infractiuni ce puteau fi sanctionate cu pedepse cu inchisoarea de scurta durata,dar in timp,suspendarea a fost tot mai larg practicata in Europa).Au fost introduse noi forme de suspendare a executarii pedepsei,cu fixarea duratei unei parti in pedeapsa carcerala, iar restul in libertate.O data cu acestea au evoluat foarte mult si conceptele de suspendare si de liberare conditionata, concomitant cu conditiile generale si speciale atasate acestui tip de sanctiuni neprivative de libertate.
Datorita faptului ca, prin largirea neconditionata a acestor masuri a fost atinsa credibilitatea acestora, a fost din ce in ce mai greu sa se stabileasca conditiile de aplicare a menzilor si a pedepselor conditionate sau insotite de suspendare, ceea ce a dus la inventarea de noi mijloace pentru evitarea privarii de libertate,pe care le cunoastem sub denumirea de pedepse de substituire.
Consiliul Europei prin Rezolutia(76)10 a Comiteului de ministry,fondata pe raportul Comitetului European pentru probleme penale asupra masurilor ce pot inlocui inchisoarea a dat in 1976 un impuls puternic procesului de punere la punct a acestei masuri .In aceasta Rezolutie se recomanda guvernelor Statelor Membre:
-examinarea diverselor masuri noi de inlocuire a pedepselor privative de libertate, in vedera eventualei introduceri a acestora in legislatiile tarilor membre;
-examinarea avantajelor muncii in folosul comunitatii ;
Aceasta rezolutie a facut ca un numar tot mai mare de tari sa desfasoare studii si cercetari asupra oportunitatii si posibilitatii de punere in aplicare a sanctiunilor de inlocuire a pedepselor cu inchisoarea de scurta durata la baza acestora au stat considerente de ordin umanitar).
Aproape toate tarile sunt confruntate cu problema capacitatii insuficiente a penitenciarelor.S-au propus numeroase solutii pentru rezolvarea acestei probleme.In aceasta lucrare amintim doar cateva din acestea:
-constructia de noi asezaminte carcerale si deschiderea celor care au fost inchise in trecut(Olanda);
-automatizarea administrarii sistemului penitenciar,pentru optimizarea ratei de ocupare a inchisorilor(Suedia);
-dublarea gradului de ocupare a celulelor(Austria, Franta, Belgia);
-declasificarea infractiunilor contra bunurilor,gratie careia durata maxima a incarcerarii a fost redusa(Danemarca);
-recurgerea intensive la liberarea conditionata(Olanda, Suedia, Danemarca);
-amnistie generala sau gratiere(Franta,Italia).
Aceste masuri au rezolvat intr-un anume fel problemele,dare le raman insuficiente pentru rezolvarea marii probleme a capacitatii sistemelor penitenciare pe termen lung.Astfel in mai multe tari, extinderea capacitatii de cazare prin construirea de noi infrastructure penitenciare intampina o mare rezistenta politica,fondata pe considerenta financiare si umanitare.deci si criza economica ajucat un rol in obligarea guvernelor de a cauta masuri de inlocuire a pedepselor cu inchisoarea de scurta durata.
Cele mai recente elemente ale acestor masuri sunt reprezentate de participarea publicului la aplicarea pedepselor,care este o caracteristica amuncii in interesul comunitatii,si accentual care se pune pe situatia victimelor,care oblige delincventul la repararea prejudiciilor,pierderilor sau pagubelor cauzate indivizilor sau comunitatii.
Introducerea pedepselor de substituire nu apus capat cautarii de noi sanctiuni si modalitati de aplicare a acestora.Astefl se desfasoara studii asupra insotirii, a supravegherii persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate noninstitutionale , prin mijloace electronice.Toate lucrarile de care dispunem arata ca acest tip de supraveghere electronica nu afost utilizat decat in Statele Unite,si aici la scara redusa.Specialistii sustin afirmatia ca asemenea experiente de supraveghere electronica vor fi introduse in Europa in viitorul apropiat.
Paralel cu elaborarea masurilor de inlocuire a incarcerarii a fost pus in apicare si un alt proces,denumit dejudicializare,conceput pentru a evita procedura penala fara ca tribunalul sa pronunte o decizie de culpabilitate.(acest fapt permite suspectilor sa participle la o forma de readaptare, sau la un program special de integrare).Astfel,ca au fost conceputa metode de dejudicializare simpla si dejudicializare cu interventie.In primul caz, principalul exemplu este constituit din folosirea puterii discretionale de catre politie sau parchet in baza principiului oportunitatii de a suspenda urmarirea chiar daca exista probe , si posibilitatea obtinerii unei condamnari.In al doilea caz ,putem cita suspendarea conditionata prevazuta de legislatia unor tari europene.Dejudicializarea poate fi insotita de anumite conditii, cum ar fi:tratarea alcoolismului si a toxicomaniei,munca in folosul comunitatii,reparatia si indemnizarea.
In general, dejudicializarea cu interventie nu este,in nici un caz, o pedeapsa substitutive a incarcerarii,deoarece este aplicata in special in interesul societatii,iar motivul preventiei speciale sau generale nu exclude o pedeapsa privative de libertate.
Astazi,in Europa exista un set de inventare care enumera toate sanctiunile ce vizeaza sa limiteze recurgerea la incarcerare. Primul dateaza din 1985 si se bazeaza pe un chestionar realizat de Consiliul Europei.Al doilea este un raport elaborate la cererea institutului Helsinki pentru prevenirea si lupta impotriva criminalitatii,institute afiliat, Natiunilor Unite.Autorul raportului,Norman Bishop,a intreprins un studiu asupra recurgerii la pedepsele neprivative de libertate in Europa.ultimul inventar este tot un studiu elaborate de Peter J.P.Tak si Anton.M.van kalmthout unde se pune accent deosebit pe latura judiciara a diverselor masuri de inlocuire a incarcerarii.Unele dintre acestea, cum sunt amenzile si pedesele cu suspendare fac parte de mult timp din legislatia penala comuna tarilor Europei Occidentale.Altele,mai recente,au fost aplicate la o scara mult mai redusa, cum ar fi supravegherea intensive si prezentarea obligatore.
Subliniem faptul, ca masurile enumerate nu au fost elaborate pentru a exclude detentia,ci ca un alt mijloc de a aplica o pedeapsa cu inchisoarea.Semi-libertatea,detentie in weekwnd,plasamentul exterior si permisiunea de a fi cazat in afara inchisorii intr-o comunitate terapeutica au ca obiect reducerea efectelor negative ale detentiei si ofera detinutului mijloacele necesare ameliorarii situatiei sale personale.
Consideram ca acestea nu sunt de fapt masuri de substituire a incarcerarii, ci a tratamentului desfasurat intr-un mediu total inchis.
Dintre masurile enumerate numai trei pot fi cu adevrat masuri de inlocuire in cadrul Rezolutiei(76)10 dupa cum urmeaza:
1.tratamentul sub contract;
2.privari sau interdictii referitoare la anumite drepturi sau permisiuni;
3.munca in interesul comunitatii;
Tratamentul sub contarct este cea mai recenta sanctiune alternative,prevazuta pentru prima data in legislatia suedeza la 1 ianuarie 1988,insa aceasta masura afost experimentata incepand cu anul 1979.Aceasta masura de inlocuire a incarcerarii a fost introdusa ca forma de tratament in mediul deschis pentru persoanele care abuzau de alcool sau droguri,precum si pentru persoanele care au comis un act criminal in anumite circumstante determinante.Daca delincventul acccepta sa urmeze un tratament individualizat si daca tratamentul este posibil se utilizeaza aceasta forma de sanctiune.Tribunalul se pronunta pentru tratamentul sub contract ca si cum ar fi vorba despre o dispozitie inclusa in probatiune.Perioada de tratament impusa este limitata la 2 ani.orice violare grava a conditiilor impuse de tratament duce la incarcerare.
Sanctionarea delincventilor prin privarea acestora de drepturile lor sau limitarea drepturilor
Cea mai frecventa sanctiune de acest tip este suspendarea permisului de conducere.Totusi intr-un numar mare de tari aceasta sanctiune completeaza pedepsele principale cu inchisoarea sau amenda.In unele tari exista posibilitatea privarii de un drept ca si pedeapsa principala,in locul inchisorii.De exemplu, in Franta, legea din 11 iulie 1975, largeste spectrul pedepselor alternative,permitand judecatorului sa pronunte una din urmatoarele sanctiuni ca si pedeapsa principala:
-retragerea totala sau partiala a permisului de conducere;
-interdictia de a conduce anumite tipuri de vehiculepe o perioada de pana la 5 ani;
-confiscarea unuia sau mai multor vehicule apartinand acuzatului;
-interzicerea posesiei de arme pe o perioada de pana la 5 ani;
-retragerea permisului de vanatoare si interzicerea depunerii unei noi cereri pentru permis pentru o durata de pana la 5 ani;
-confiscarea uneia sau mai multor arme care apartin acuzatului,sau sunt la dispozitia acestuia
Studiile demonstreaza ca judecatorii nu sunt pregatiti sa pronunte acest tip de pedeapsa decat in cazuri rare.Numeroase motive stau la baza faptului ca justitia recurge arareori la acest tip de masuri,unele dintre ele fiind foarte plauzibile.Realitatea este ca, aceasta categorie de pedepse substitutive, nu a fost un real success.
Munca in folosul comunitatii.Aceasta masura de inlocuire a pedepselor cu inchisoarea in general si a pedepselor de scurta durata in special exista sub diferite nume si modalitati,intr-un numar tot mai mare de tari din Europa.
Fundamentul juridic al muncii in interesul comunitatii are ca baza in :
-Marea Britanie(legea justitiei penale-1972)
-Germania(codul penal-1975)
-POrtugalia(codul penal-1983)
-Franta(codul penal si codul de procedura penala-1984)
-Luxemburg(codul penal-1986)
-Olanda(codul penal-1990)
Probatiunea in unele tari din Europa
Pentru a intelege mai bine originea si evolutia probatiunii,este necesar a face distinctie intre doua principale sisteme:
Tarile dreptului comun
Statul Massachusetts si Anglia sunt cele doua sisteme ce au onoarea de a fi primele care au oferit lumii exemplul regimului de probatiune.
Probatiunea si-a facut aparitia in prima jumatate a sec.al XIX-lea, gratie spiritului deschis si avangardist al judecatorilor din acea epoca,precum si a dorintei acestora de a umaniza justitia.
In cursul procesului de dezvoltarea a probatiunii, anumite principii s-au cristalizat in practica diverselor tribunale si, reluate mai tarziu de catre legislator au devenit elemente carcteristice ale sistemului anglo-saxon de probatiune.
Primul element si cel mai important consta in supravegherea delincventului pus in libertate de catre agentul de probatiune
Al doilea element este mai mult de ordin procedural.Inculpatul compare in fata tribunalului care,in functie de caz,il declara vinovat,dar suspenda pronuntarea condamnarii si precizeaza obligatiile care trebuie indeplinite de catre delincvent,o anumita perioada de timp,binedeterminata.Daca delincventul nu respecta obligatiile prescrise , decizia de suspendare a pronuntarii condamnarii poate fii revocata.Putem distinge probleme pur procedurale si probleme care tin de natura institutiei.
In ceea ce priveste procedura, judecatorul pronunta un ordin , probation order(ordonanta de supunere la probatiune), care nu reprezinta decat un act privitor la anumite obligatii carora persoana recunoscuta ca fiind vinovata trebuie sa se supuna.In acest caz nu figureaza condamnarea.
In ceea ce priveste caracterul de influent ape care aceasta institutie il are in planul vietii delincventului,este vorba pe de o parte de suspendarea conditionata a condamnarii si pe de alta parte, de o masura particulara care se traduce prin anumite obligatii,prescrise de catre judecator delincventului, in vederea asigurarii unei preventii speciale.
In ceea ce priveste cadrul, in sistemul anglo-saxon, agentul de probatiune are doua sarcini principale:
-sa se ocupe de supravegherea detinutului supus la proba
-sa fie un fel de consilier pe langa tribunal,prin anchetele sociale pe care le efectueaza;aceste rapoartesunt intotdeauna luate in considerare de catre judecatori atunci cand judeca un caz si ia o decizie definitive.
Tarile continentale
In Europa Continentala,probatiunea(suspendarea cu supunere la proba) a fost creata printr-un act legislativ.Ea a fost rezultatul unei ,,gafe" intreprinse asupra sistemului franco-belgian de liberare conditionata,pastrand unele caracteristici ale acestuia.
Suspendarea conditionata a fost inspirata de notiunea de preventie speciala.In continutul ei ,aceasta apare ca o masura de gratiere conforma ideilor traditionale ale dreptului penal.
Elementele esentiale ale suspendarii conditionate a executarii pedepsei constau in:
-pronuntarea sentintei;
-decizia ca executarea pedepsei sa fie suspendata , cu conditia ca cel condamnat sa nu comita din nou,in perioada de proba,un delict care se pedepseste cu inchisoarea;
-revocarea suspendarii in caz de recidiva;
-considerarea condamnarii ca fiind neavenita in cazul in care delincventul si-a indeplinit obligatiile.
Miscarea in favoarea introducerii probatiunii a debutat, in anumite legislatii europene, la inceputul sec al XX-lea .
Elementul essential care a fost introdus in regimul suspendarii conditionate a executarii pedepsei a fost ,,concesionarea" unei supravegheri si a unei asistente concrete a delincventilor supusi la proba.Aceasta presupune o anumita selectie a delincventilor care sa fie apti de a indeplini o astfel de masura si de a raspunde obligatiilor impuse de catre tribunal.Problema a fost rezolvata in mod diferit de catre tarile in cauza.
Pe masura ce sistemul de probatiune din Europa s-a dezvoltat, notiunea de suspendare conditionata a pedepsei a fost tradusa intr-un evantai tot mai larg.Astfel, la ora actuala, aceasta conditie cuprinde suspendarea:
-urmaririi penale;
-declaratiei formale a culpabilitatii si a pronuntarii pedepsei;
-numai a pronuntarii pedepsei;
-executarii unei pedepse déjà pronuntate.
Trebuie subliniat ca sistemul continental de suspendare cu supunere la proba a fost in cea mai mare parte inspirit de sistemul anglo-saxon.Principiile teoretice si practice ale acestuia din urma au avut un puternic impact asupra evolutiei sistemului de probatiune in Europa,care a variat ulterior considerabil,de la o tara la alta.
La ora actuala putem constata existenta unui system mixt(anglo-saxon-continental) asa cum este de exemplu, cel olandez.
Sanctiuni neprivative de libertate-aspecte psiho-sociale
Pedeapsa este un mijloc curativ utilizat atat in educatia copiilor cat si in vederea diminuarii criminalitatii, a descurajarii comportamentului antisocial, infractional.Toate culturile si societatile au instituit forme de pedeapsa pentru actiunile agresive ce aduc prejudicii colectivitatii in intregime sau membrilor ei.Pedeapsa, atat cea din realitatea sociala informala, dar mai ales cea din sistemul formal(institutional-juridic), are rolul nu numai de a-l sanctiona sau a-l izola pe cel in cauza,de a reduce posibilitatea ca el sa mai savarseasca acte agresive antisociale, ci si de a servi drept exemplu.Prin invatarea sociala observationala,prin perceperea consecintelor conduitelor reprobabile,indivizii isi dau seama la ce se pot astepta, astfel incat atat pedeapsa cat si amenintarea cu pedeapsa conduc,intr-o anumita masura,la retinerea de la acte violente.
Efectul pedepsei si al amenintariii cu pedeapsa nu este atat de mare cum pare le prima vedere, cum este vazut de constiinta comuna.Studiile experimentale arata ca eficacitatea pedepsei este conditionata de anumiti factori.Bovver si Hilgard (1981) considera necesare urmatoarele conditii(luate concomitent) pentru ca pedepsele institutionale sa devina eficiente.
sa fie foarte probabila,agresorul sa fie constient de probabilitatea ridicata ca pedeapsa se va produce.
Din pacate, actualele sisteme juridice penale indeplinesc in mica masura concomitant aceste trei conditii.De la efectuarea unui act agresiv antisocial si pana la pedepsirea lui pot trece luni, sau chiar mai multi ani.Intensitatea pedepsei pentru acelasi act difera uneori considerabil si ceea ce este mult mai grav, multe acte violente, care ar trebui pedepsite, nu sunt.Iata de ce, schimbari procedurale in traditia penala care sa maximizeze interventia conditiilor amintite ar spori semnificativ impactul pedepselor institutionale asupra reducerii si prevenirii conduitelor agresive antisociale.Pe de alta parte, insa, unei astfel de pozitii I se aduc obiectii datorita consecintelor nedorite pe care le poate avea administrarea pedepselor.
Astfel in mod special,in cazul delincventei juvenile, pedeapsa prin institutii corectionale,si mai ales cea cu inchisoarea ridica serioase probleme datorita posibilitatii insusirii sau accentuarii, in asemenea contexte, a mentalitatii si conduitei antisociale, precum si a consecintelor stigmatizarii asupra personalitatii tanarului.
Personalitate si comportament deviant
" Studiul crimei este un element de prima importanta pentru a cunoaste si masura valorile curente dintr-o societate."(H.Levy.Brechl)
Infractionalitatea este un fenomen social.Fenomenul infractional urmeaza o curba ascendenta .Infractiunile comise din cele mai vechi timpuri nu au fost inlocuite cu altele noi, ci s-au mentinut, completandu-se in complexitate cu altele noi.
O analiza strict psihologica a actului infractional, fundamentata exclusive pe cerintele determinarii continutului juridic al infractiunii, consta in analiza modului in care pregatirea, savarsirea si atitudinea post infractionala se manifesta in psihicul autorului,elementele sale fiind;inteligenta,afectivitatea si vointa.
Daca o asemea analiza este indispensabila pentru stabilirea responsabilitatii(cu cele doua elemnte ale sale discernamantul si libertatea)si a culpabilitatii in formele sale curente de manifestare, ea nu mai este suficienta pentru criminogeneza si functiile sale principale:
-cunoasterea cauzelor criminalitatii in general si in mod individual pentru fiecare infractiune;
-organizarea sociala a prevenirii infractiunilor;
-individualizarea pedepsei;
-tratamentul in penitenciar si tratamentul post-executional;
Acestea sunt principalele motive pentru care si in psihologia judiciara ca si in criminologie se opereaza cu conceptual de personalitate,concept care obliga la abordari de tip sinergie.
Premisele cercetarii comportamentului deviant sunt psihologice atat la nivel substantial, pentru ca se cerceteaza personalitatea infractorului, cat si la nivel metodologic,pentru ca se utilizeaza testele psihologice.
Comportamentul deviant se refera la forme de conduita(reactii ale individului)care se departeaza in mod sensibil de la normele existente intr-o cultura si care corespund unor roluri si statusuri bine definite in respective cultura.Acest lucru este important deoarece acelasi act poate fi considerat deviant intr-o cultura si nedeviant in alta.
Anticiparea momentului in care un individ cu mare potential delincvential va comite un act violent cu urmari penale,prezinta mari dificultati pentru diagnoza si prognoza psihologica,deoarece dupa cum s-a mai subliniat, actul antisocial violent nu apare in primul rand ca o simpla exteriorizare a potentialului delincvential, ci el apare la intersectia dintre potential si alti factori circumstantiali.
Actul deviant sau infractional este determinat de situatia de moment si de relatia acestei situatii cu personalitatea formata.Orice act este in fond o componenta a unui comportament al unui individ care traieste in conditii social istorice determinate.Orice comportament, este inainte de toate un comportament social,in sensul ca este in functie de o seama de prescriptii ce caracterizeaza cadrul cultural in care se produce.Prescriptiile de ordin normativ existente intr-o anumita formatiune sociala constituie un model in care la o extrema se plaseaza normele minimale(legele.juridice) fara respectarea carora convietuirea sociala devine imposibila, iar la extrema cealalta se amplaseaza normele maximale(morale) configurand tipul ideal de comportament in respectivul grup social.
Caracteristicile ce se gasesc la majoritatea celor care incalca legea sunt:
Din constatarile lui Eysenk, infractorii, in covarsitoarea lor majoritate se recruteaza din randurile extravertitilor a caror caracteristica fundamental ape plan psihofiziologic este dificultatea de a fi conditionati, educati, reeducati.Infractorii introvertiti provin de obicei din familii viciate a caror influenta negativa se exercita usor.
Eysenk si O.H. Mowrer spun ca atunci cand o actiune are doua consecinte,una pozitiva si alta negativa, ambele consecinte fiind(teoretic) egale ca pondere, atunci situatia(conflictuala) se rezolva in functie de consecinta probabila cea mai apropiata in timp.In cazul unui act infractional consecinta imediata e premial pozitiva in sensul ca da o satisfactie imediata, cata vreme sanctiunea legala este mai indepartata in timp si comporta si un grad de incertitudine.
Pinatel spune ca la majoritatea delincventilor se poate descoperi existenta unui nucleu ale carui elemente componente sunt: egocentrismul,labilitatea,agresivitatea,indiferenta afectiva.
Studiul multirecidivistilor arata o conjugare de deficiente individuale si sociale, un cumul de deficiente sanitare, biologice si intelectuale si o lunga istorie de excluderi si respingeri sociale care ii fac marginali fata de societatea in care traiesc.
Urmarind sa stabileasca principalele caracteristicipsihologice de personalitate ale unor"criminali inraiti", detinuti la un penitenciar din S.U.A., F.W. Warbunton si altii(1967) au utilizat teste de personalitate in baza carora au putut stabili nu numai existenta unor factori de personalitate ce disting delincventul de nondelincvent, ci unele constelatii de factori specifici.Astfel, fata de ceilalti, delincventii arata o tendinta marcanta de a "merge cu banda", dau semen de neadaptare, sunt vanitosi si egocenrici.Egocentrismul(incapacitatea de a tine cont de sentimentele, gandurile si interesele altora) este o caracteristica fundamentala a infractorului din obisnuinta, relevata de toti autorii ce au cercetata problemele psihologice ale infractorilor.M.J Chandler subliniaza ca un mare numar de comportamente devianta sunt associate cu o persistenta gandire egocentrica.De asemenea,se mai poate stabili ca gandirea egocentrica, obisnuita, e insotita de o slaba capacitate de adaptare sociala.
Alaturi de egocentrismul marcat, personalitatea delincventului mai este caracterizata si prinr-o imaturitate excesiva.Insasi actele antisociale sunt semen evidente ale unei imaturitati, ale faptului ca infractorul e imatur fie pe plan intellectual, fie pe plan afectiv.
Imaturitatea intelectuala nu trebuie inteleasa ca fiind identical cu un coefficient de inteligenta scazut.Imaturitatea intelectuala inseamna capacitate redusa de a stabili un raport rational dintre pierderi si castiguri in proiectarea si efectuarea unui act infractional.Aceasta latura a personalitatii deviantului a fost studiata de P.Coslin (1976).El arata ca
|
