Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload






























INTREPRINDEREA MODERNA IN CONTEXTUL TRECERII LA SOCIETATEA INFORMATIONALA

Informatica


ÎNTREPRINDEREA MODERNĂ ÎN CONTEXTUL TRECERII LA SOCIETATEA INFORMAŢIONALĂ



Societatea informationala

Cresterea complexitatii fenomenelor economico-sociale, determinata de progresul rapid al stiintei si tehnologiei, impune utilizarea unui volum tot mai mare de informatii în procesul de fundamentare a deciziilor. În aceste conditii putem vorbi despre trecerea de la societatea industriala, bazata pe utilizarea extensiva si intensiva a factorilor de productie (munca, pamântul si capitalul), catre societatea bazata pe informatie.

Societatea informationala reprezinta o noua etapa a civilizatiei umane, un nou mod de viata calitativ superior  care implica folosirea intensiva a informatiei în toate sferele activitatii si existentei umane, cu un impact economic si social major. Aceasta  permite accesul larg al membrilor sai la informatie, un nou mod de lucru si de cunoastere, amplifica posibilitatea globalizarii economice si a cresterii coeziunii sociale.

Dupa jumatate de secol de progrese tehnologice si de informatizare, cercetatorii au facut câteva predictii pentru mileniu în care am intrat:

a) Calculatorul se va regasi în toate domeniile de activitate si în tot ce ne înconjoara: telefoane, motoare, pereti, lampi de iluminare, ochi (organe) etc. Viitorul calculator se va numi MicroSystem si va fi în 2047 de 100 mii de ori mai puternic decât cele din 1997.

b) Spatiul în care vom trai se va numi Cyberspace, iar societatea va fi complet informa­tizata în conditiile în care un cip va cuprinde retele întregi la costuri foarte mici. Nu este de ignorat în acest sens realitatea virtuala (orase, cladiri, computere, întâmplari etc.). Cyberspace-ul se va dezvolta o data cu evolutia platformelor de lucru, hard-ului si soft-ului si tehnologiei avansate din domeniul retelelor de calculatoare si trans­ferului de date.

c) Software-ul si hardware-ul se vor bucura de realizarile fantastice ale tehnologiilor de vârf din domeniul industrial, transferului de date, informatii si cunostinte. Va fi tot mai sesizabila tenta de ,,inteligism" repartizat pe cele doua componente. Scopul va fi întelegerea mediului si a vorbitului.

d) În perioada pe care au supus-o analizei se preconizeaza aparitia unor noi generatii de calculatoare din 15 în 15 ani, dar cel putin doua generatii de calculatoare îsi vor face simtita prezenta, inclusiv asa-numitele retele de calculatoare specializate (BAN -body area network) ca o extrapolare a actualelor WAN si LAN. Aceste retele vor fi utilizate cu predilectie în organismele vii si vor face legatura între diverse organe.

În urma progreselor înregistrate se va ajunge la:

q       convergenta si inter-operabilitate totala între toate retelele;

q       MicroSisteme - sisteme-pe-un-Cip;

q       calculatoare web;

q       calculatoarele scalabile care vor înlocui serverele multiprocesor nescalabile;

q       calculatoare cu gestiune autonoma contra utilizarii sistemelor manager;

q       teleprezenta utilizata la locul de munca;

q       calculatoare, echipamente si aplicatii care recunosc limbajul vocal;

q       televiziune: sinteza, analiza, percepere si întelegere;

q       roboti care vad si stiu pozitia lor în spatiu si care sunt asistati de microsisteme;

q       Body Nets - Interconectarea tuturor calculatoarelor care le poseda;

q       disparitia PC-ului va permite încorporarea lor în diferite obiecte ca simple componente.

Consecintele sociale ale unei asemenea dezvoltari sunt greu de imaginat. Inovarea în domeniul acestor tehnologii nu poate sa duca decât la o evolutie în adevaratul sens al cuvântului. Cert este faptul ca vom detine mult mai multa informatie si cunoastere din diverse domenii.

Astfel, la baza societatii de mâine va sta informatia si comunicatiile mijlocite de calculator. Un grafic de trecere spre societatea global informationala este dat de O'Brien care considera ca omenirea, pentru a ajunge în acest punct, trebuie sa parcurga un numar de patru stadii, si anume: stadiul întreprinderii informatizate, corespunzator perioadei 1970-2010; stadiul muncitorilor cunoscatori interconectati, care a început din 1980; stadiul societatii globale interconectate, declansat în jurul anilor 1992-1993; stadiul societatii globale informationale, care va începe dupa 2010.

Fig. 1. - Cele patru valuri ale tehnologiei informationale[3]

Dupa cum se observa, omenirea nu a parcurs înca nici macar primul stadiu, dar a început deja alte doua, pentru ca din 2010 sa înceapa si cel de-al patrulea stadiu. Cu alte cuvinte pâna în 2010 societatea omeneasca se afla într-un continuu proces de tranzitie catre acest globalism informational. Astfel, amprenta de modernism devine si mai evidenta în apropierea anului 2010, când primul val al simplei informatizari va fi depasit si se va face simtit din ce în ce mai mult cel de-al patrulea val, cel al ,,Societatii global informationale".

Putem spune ca la baza viitoarei societati global informationale stau tehnologiile informationale si de comunicatii recente, cât si cele care asteapta a fi descoperite în urmatoarele doua-trei decenii. Din punctul de vedere al tehnologiilor informationale, viitorul este oarecum creionat, dar oare oamenii vor fi pregatiti sa faca fata acestor tehnologii moderne? Raspunsul este afirmativ, pentru ca atât timp, cât utilizarea tehnologiilor aduce un câstig (profit) sub orice forma si la un pret convenabil, atunci omenirea va accepta foarte repede noutatea tehnologica.

B.H. Boar considera ca tehnologiile informationale permit pregatirea, colectarea, transportul, regasirea, memorarea, accesul, prezentarea si transformarea sub orice format (voce, grafica, text, video si imagine). Aceste miscari pot avea loc între oameni, între oameni si echipamente si/sau între echipamente.

În sens larg, putem spune ca societatea informationala se poate defini ca fiind societatea bazata pe informatie. La nivelul fiecarui stadiu de dezvoltare a societatii omenesti a existat din totdeauna o bazare a acesteia pe informatie, fiecare aducându-si aportul la o mai buna utilizare a informatiei în societate. Cu alte cuvinte, putem spune ca societatea globala informationala nu este altceva decât societatea omeneasca norma 939e43j la din toate timpurile cu amprenta de modernism informational specific avalansei informationale.

În prezent economia mondiala evolueaza de la o societate în esenta industriala catre o societate informationala globala. Rezultatul acestei evolutii, numit adesea noua economie, se caracterizeaza printr-un enorm potential de dezvoltare, de integrare si de utilizare si se bazeaza, în principal, pe produse si activitati intelectual-intensive. Noile tehnologii permit accesul, prelucrarea, stocarea si transmiterea informatiilor din ce în ce mai ieftin si mai usor, iar noua economie se bazeaza pe transformarea informatiilor digitale în valori economice si sociale, fapt ce conduce la crearea de noi întreprinderi si a unui impact considerabil asupra vietii cetatenilor.

Fenomenul Internet pare sa marcheze trecerea societatii într-o faza în care informatia devine larg disponibila desfiintând granite, schimbând mentalitati si în final reprezentând o trasatura definitorie a societatii informationale.

Conceptul de "societate informationala" lansat în cadrul Cartei Albe pentru Crestere, Competitivitate si Locuri de munca în 1993, descrie o viziune morala si sociala a reglementarilor, bazata pe "schimbare", o schimbare interactiva, ca valoare morala centrala.

Progresul tehnologic rapid în domeniile comunicatiilor prin satelit si mobile au obligat publicarea de documente cu scopul de a clarifica strategia de dezvoltare a Uniunii Europene. Comunicatiile prin satelit fac obiectul unei consultari publice care a fost initiata în scopul schitarii liniilor directoare pentru transferul catre a III-a generatie de sisteme de telecomunicatii mobile si fara fir (sistemul de telecomunicatii mobile universale - UMTS), care se refera, în special, la aspectele de reglementare (etapele si metodele de tranzitie de la cea de a doua generatie de sisteme - GSM la cea de a treia generatie), standardizarea, alocarea frecventelor, obiectivele programelor de cercetare - dezvoltare si aspectele internationale (alocarea frecventelor si standardizarea).

Optiunile Uniunii în privinta implicatiilor convergentei în telecomunicatii, industria de media si TI (tehnologia informatiei), au fost explorate într-o reglementare specifica de dezvoltare a noilor activitati, împreuna cu reglementarile care guverneaza telecomunicatiile si media.

Summit-ul european de la Lisabona din martie 2000 a stabilit un nou scop strategic pentru Europa în urmatorul deceniu: sa devina cea mai competitiva si dinamica economie, bazata pe cunostinte, asigurând conditiile pentru ocuparea totala a fortei de munca si întarirea coeziunii sociale. O guvernare democratica presupune sa se adopte decizii, ce vor fi încuviintate de majoritatea societatii si ar trebui sa stie cum vor reactiona diferite paturi ale societatii, diferite comunitati etnice, culturale, profesionale si politice. Aceste posibilitati pot fi oferite cetatenilor si puterii în Societatea informationala prin sistemul "guvernarea electronica".

Societatea informationala globala, aduce fiecaruia prioritati: învatamânt continuu, lucru la distanta, angajarea în câmpul muncii a persoanelor cu handicap, o asistenta medicala mai calificata, comoditati, democratizare dar si globalizare.

Globalizarea este un fenomen obiectiv de patrundere si asimilare a tehnologiilor avansate, deschidere a pietelor mondiale, modele similare de actiuni în economie, comert electronic.

Statele, Guvernele si natiunile iau act de faptul ca raspândirea mijloacelor de calcul si generalizarea sistemelor de comunicatii schimba radical natura proceselor decizionale, comunicationale, caracterul muncii, punând creativitatea în centrul actiunii oricarei structuri economice, sociale si administrative. Cunoasterea devine principalul instrument de creare a bunastarii natiunilor, iar capitalul uman principala lor resursa. Tehnologiile moderne deschid calea noilor forme de gestiune si de schimb, realizându-se astfel trecerea de la piete la ceea ce economistii numesc "economia retelelor". Suntem în fata unor transformari majore ale raporturilor sociale, ce au loc pe fondul accelerarii si aprofundarii globalizarii economice.

Se vorbeste mult în ultimii ani si la noi despre societatea informationala. Pentru România, "Societatea Informationala" este unica sansa de a reduce marile decalaje de dezvoltare care despart tara noastra de tarile industrializate. În ultimii 150 de ani, România a cunoscut mai multe etape de modernizare institutionala care, paradoxal si dureros, nu au fost însotite, în ciuda unor perioade de crestere economica si de progres social, de o micsorare semnificativa a decalajelor tehnologice si de dezvoltare. Am risipit resurse, nu am folosit eficient capitalul uman, dezvoltarea a fost în salturi si prea putin durabila. Polarizarii sociale, faliei care îi desparte pe bogati de saraci i se adauga astazi ceea ce se numeste, "Digital Divide", decalajul între cei care au acces la cunostinte, la informatii, la educatie de calitate, si cei care nu au acest acces.

"Digital Divide" poate accentua procesul de saracire, daca nu se vor lua masuri de contracarare a lui. Din aceasta perspectiva, "Societatea Informationala", trebuie sa se constituie într-un accelerator al proceselor de dezvoltare durabila la nivel global, pentru micsorarea decalajelor dintre tarile bogate si cele sarace si într-un instrument al bunei guvernari.

Ceea ce pentru România este o problema acuta în plan national, reprezinta o misiune comuna în plan european si devine o sfidare la nivel global. Deoarece "Societatea Informationala" se structureaza ca o societate a cunoasterii, accentul se pune pe educatie, în special pe educarea tinerilor.

Realitatea arata ca România trebuie mai întâi sa construiasca o societate economic dezvoltata, deoarece este evident ca exista o corelatie între nivelul de dezvoltare si folosirea TI&C si numai dupa aceea îsi poate propune trecerea la o societate bazata pe informatie.

Sesizând tendintele spre patrunderea globala a noilor tehnologii în economie, în viata societatii, la noi înca prin inertie se vorbeste de informatizare, având în vedere în primul rând automatizarea diverselor activitati de productie, în prestarea serviciilor, în activitatea autoritatilor guvernamentale în evidenta si control, dar se examineaza preponderent si aspectul tehnologic.

Societatea informationala este un obiectiv al dezvoltarii si nu un deziderat în sine, este o componenta esentiala a programului politic si economic de dezvoltare si o conditie majora ce a trebuit sa fie îndeplinita odata cu integrarea României în structurile euro-atlantice. Trecerea la Societatea Informationala a fost unul din obiectivele strategice ale Guvernului României pentru perioada actuala si una din conditiile de preaderare la Uniunea Europeana.

O viziune cu privire la SI - SC în România, trebuie sa porneasca de la câteva elemente definitorii, incluse în categoria punctelor tari si punctelor slabe, care ar putea fi urmatoarele:

Puncte tari:

Stadiul incipient al dezvoltarii SI-SC, ceea ce permite abordarea problemei fara prea multe constrângeri;

Un potential uman remarcabil, în domeniul TIC, precum si orientarea majoritara a tinerilor spre preocupari legate de SI-SC;

Existenta unei Infrastructuri Nationale de Comunicatii, atât în reteaua fixa, cât si în cea mobila, precum si iminenta aparitiei unor noi competitori redutabili în acest domeniu.

Puncte slabe:

Tendinta de adoptare a unor solutii individualizate si particulare, neîncadrate într-o conceptie generala si coerenta;

Puterea economica redusa a populatiei si majoritatii agentilor economici;

Persistenta înca a unor mentalitati de incorectitudine;

Îmbatrânirea populatiei si scaderea proportiei populatiei active..

Este cunoscut faptul ca societatea informatiei bazata pe cunoastere are un impact profund asupra sistemului economic, social, politic si juridic. În mai putin de o generatie, revolutia informationala si introducerea calculatoarelor în virtual a schimbat lumea.

Ceea ce preocupa acum toate societatile moderne (si ar trebui sa preocupe si România) este nu numai cum sa utilizeze mai eficient si sa dezvolte continuu domeniul tehnologiei informatiei, ci si sa stabileasca cadrul legal în care sa se dezvolte interactiunile în acest domeniu.

Prin urmare, tranzitia catre societatea informationala în România, ca o componenta relevanta a dezvoltarii si ca o conditie indispensabila a preaderarii, nu înseamna numai modernizarea si extinderea infrastructurii informationale si de comunicatie, cât mai ales acoperirea vidului legislativ înregistrat cu privire la activitatile de informatica, la procesul de informatizare si în general în domeniul tehnologiilor informatiei.

Schimbarea, adaptarea sistemului de drept al României la noul tip de societate se aliniaza cerintelor de reglementare europene si internationale, reprezentând si raspunsul concret al tarii noastre la conditiile de acceptare a României în structurile europene si euroatlantice, precum si în Uniunea Europeana si NATO.

Integrarea disciplinei de "Sisteme informatice economice" în ansamblul disciplinelor de profil

Într-o societate care-si zice de câteva decenii ,,informationala", în care vectorii valorii organizationale sunt, din ce în ce mai vizibil, informatia si cunostintele, apare firesc ca domeniul sistemelor informationale sa fie un subiect predilect de reflectie si practica economica. Situat la confluenta tehnologiei cu stiintele sociale, înglobând deopotriva chestiuni pur tehnice, arhitecturale, manageriale si chiar psihologice, sociologice sau politice, vehiculând informatii dintre cele mai eterogene, ce provin din toate compartimentele organizationale, sistemele informationale s-au conturat ca un domeniu distinct de studiu si cercetare.

Multiplele perspective asupra sistemelor informationale fac din studiul lor un demers multidisciplinar. Astfel, domeniul sistemelor informationale în economie reprezinta o fuziune de elemente comportamentale, tehnice si manageriale. În orice sistem managerial se remarca deplasarea centrului de greutate al preocuparilor, de la probleme pur tehnice si metode de conduita bazate pe intuitie, rutina si experienta, catre metode care au în vedere relevarea aspectelor informational-decizionale în cadrul unor abordari formalizate, algoritmizate, sustinute de tehnici informatice de vârf.

În cadrul disciplinelor economice, Sistemele informatice economice, reprezinta un set de metodologii complexe având la baza conceptul de sistem si metoda abordarii sistemice orientate spre analiza si proiectarea sistemelor informatice complexe, în vederea îmbunatatirii performantelor acestora.

Paul Licker (Universitatea Calgary) defineste sistemele informatice economice ca o disciplina a managementului resurselor informationale aflata la confluenta preocuparilor din domeniul stiintei calculatoarelor, a tehnicii informationale si a teoriei generale a sistemelor (TGS). Aceasta disciplina porneste de la necesitatile informational-decizionale ale managerilor-utilizatori si pe baza principiului analizei structurale a sistemelor îndeplineste doua functii de baza:

a) realizeaza asa numitele aplicatii-utilizator necesare conducerii cu maxima profitabilitate a activitatii sistemelor analizate;

b) se constituie într-o metodologie care sa permita întretinerea resurselor informationale ale sistemului pe baza unor analize economico-financiare de tip cost-beneficiu în cadrul ciclului de viata al sistemului în dezvoltare.

Astfel, putem defini disciplina de sisteme informatice ca totalitatea metodelor stiintifice si euristice de investigare, modelare, proiectare si de solutionare pe aceasta baza a problemelor axate pe abordarea sistemica a proceselor si fenomenelor din economie, tehnica, natura si societate în general.

Aparitia si dezvoltarea sistemelor informatice economice ca disciplina sistemica, s-a datorat în buna masura cazuisticii deosebit de diversificate a problemelor reale din practica economica cu care se confrunta factorii decizionali din unitatile economice. Acestea au condus la necesitatea analizei si realizarii unor sisteme manageriale bazate pe tehnici informationale de vârf, cum sunt: sistemele-suport pentru asistarea deciziilor, sistemele expert, dezvoltarea inteligentei artificiale etc.

În concluzie, se poate afirma ca, obiectul sistemelor informatice economice, îl constituie studiul sistemelor reale (economice, tehnice, financiar-bancare, social-politice etc.) la nivel microeconomic sau macroeconomic, în vederea proiectarii sau reproiectarii unor sisteme mai performante.

Pozitia pe care o detin sistemele informatice economice, în cadrul managementului stiintific, conexiunile/interdependentele cu celelalte componente, se reflecta în dublul ei caracter. În primul rând, sistemele informatice economice este o disciplina economica de sinteza. Caracterul economic decurge din faptul ca abordeaza probleme de natura economica, din ponderea mare pe care o au conceptele si metodele economice pe care le foloseste, precum si din menirea ei de a creste eficienta economica a firmelor supuse analizei. De asemenea, este o disciplina de sinteza deoarece preia o serie de categorii economice si de metode de la alte discipline înrudite, din domeniul stiintei managementului.

În al doilea rând, sisteme informatice economice are un caracter multidisciplinar, determinat de integrarea sa în ansamblul disciplinelor managementului stiintific si de utilizarea, în acest context, a unor concepte, modele, metode si tehnici din alte discipline (matematice, statistice, juridice, psihologice etc.) pe care le adapteaza si le foloseste într-o maniera sistemica specifica, corespunzatoare particularitatilor si conditiilor concrete ale analizei.

În figura 1.2. sunt ilustrate cele mai importante discipline implicate. La modul general, se poate face o delimitare a domeniilor de interes în abordari tehnice si abordari comportamentale. Sistemele informationale sunt sisteme socio-tehnice.



stiinta managementului este orientata pe dezvoltarea unor modele pentru procesul decizional si practici manageriale.

Cercetarile operationale sunt concentrate pe tehnici matematice pentru optimizarea luarii deciziilor, în problemele de organizare si de conducere a unitatilor economice la diferite nivele, utilizând în acest scop modelarea matematica.

Prin metodele si tehnicile de modelare si de rezolvare a unor probleme din domenii specifice activitatii întreprinderilor (programarea productiei, aprovizionare-desfacere, gestiunea stocurilor, revizii-reparatii, marketing, gestiunea calitatii s.a.), puse la dispozitia analizei si proiectarii sistemelor, cercetarea operationala constituie un instrument de baza în analiza sistemica.

Un element esential al sistemelor informatice economice îl constituie utilizarea unor metode si tehnici ale teorie deciziei si logicii decizionale în investigarea sistemului existent, în identificarea mecanismului informational-decizional, precum si în luarea unor decizii eficiente privind proiectarea noului sistem.

Teoria generala a sistemelor, strâns legata de cibernetica, sintetizeaza ideile viabile ale diferitelor orientari în stiinta organizarii si conducerii si defineste câteva concepte de baza utilizate în sisteme informatice economice, cum sunt cele de sistem, subsistem, conexiuni, structura statica sau dinamica, mediu, frontiera, comportament, miscare, stare etc.

O idee utila, preluata de sistemele informatice economice, este aceea ca, miscarile într-un sistem se realizeaza prin interconectarea unor fluxuri de materiale, de comenzi, de echipamente, financiare, umane si informational-decizionale, care au un rol central în mecanismul decizional al functionarii sistemului.

Cibernetica este stiinta care se ocupa cu studiul conducerii si reglarii sistemelor complexe, având un pronuntat caracter teoretic dar care cuprinde discipline specializate în aplicatii, cum ar fi cibernetica tehnica, cibernetica economica, biocibernetica etc.

O utilitate deosebita în analiza si proiectarea sistemelor informational decizionale o au modelele cibernetico-economice care includ subsistemul de reglare (conexiune inversa) prin care se face o interventie asupra intrarilor în sistem, în scopul mentinerii iesirilor la nivelul unor parametri-obiectiv doriti. Sistemele informatice economice includ studii si calcule de eficienta economica care vizeaza atât pasii de început ai analizei (studii de fezabilitate) cât si pasii terminali (sisteme audit).

Abordarile comportamentale, privite cândva ca o cenusareasa sau ca un moft se bucura astazi de o consideratie deosebita. Multe probleme, precum utilizarea sistemului, implemen­tarea, proiectarea creativa nu pot fi nicicum exprimate prin modele tehnice, normative. Sociologii se ocupa cu studiul impactului sistemelor informationale pentru indivizi, grupuri de persoane, organizatii sau chiar întreaga societate.

Politologia investigheaza impactul politic al utilizarii sistemelor informationale, deoarece orice organizatie este, printre altele un loc al luptei pentru putere, al jocurilor de interese etc.

Psihologia este preocupata de modul în care indivizii reactioneaza la sistemul informational si de modelele cognitive ale rationamentului uman. În acest context, chiar daca sunt utilizate metode, echipamente si tehnologii moderne, functionarea eficienta a sistemului depinde în ultima instanta de calitatea factorului uman si în mod deosebit de calitatea factorului decizional.

Organizarea acestor activitati multidisciplinare se materializeaza în cadrul sistemelor informatice economice printr-o succesiune logica de etape care formeaza metodologia de analiza si proiectare a sistemelor. Aceste metodologii au o arie de cuprindere si investigare diferita în functie de scopul analizei si de mijloacele disponibile.

În sens restrâns, disciplina Sisteme informatice economice se orienteaza asupra aspectelor legate de culegerea, stocarea, transmiterea si prelucrarea informatiilor într-un sistem, fara a intra în proceduri de analiza si rezolvare a problemelor decizionale aferente activitatii manageriale.

În sens larg, sistemele informatice economice includ alaturi de aceste preocupari si pe cele privind metodele de optimizare a problemelor decizionale, dezvoltarea unor metodologii cu autoînvatare bazate pe utilizarea sistemelor expert si/sau pe utilizarea sistemelor suport de decizie.

Abordarea sistemica a mediului de afaceri

Conceptul de baza cu care opereaza sistemele informatice economice îl constituie notiunea de sistem, ce face parte din vocabularul de baza al oricarei limbi moderne.

În cadrul teoriei sistemelor sunt integrate elemente din multiple si variate discipline ale cercetarii umane. Obiectivul teoriei sistemice este de a prelua de la fiecare domeniu de cercetare specific acele elemente generale ale cunoasterii, ce pot fi adoptate si aplicate pe o întinsa arie transdisciplinara.



Un sistem se poate defini ca un ansamblu de elemente (componente) interdependente, între care se stabileste o interactiune dinamica, pe baza unor reguli prestabilite, cu scopul atingerii unui anumit obiectiv comun, prin utilizarea unui ansamblu de resurse materiale, informationale, energetice si umane.

Conform teoriei sistemelor orice organism economic este un sistem deoarece:

prezinta o structura proprie constând dintr-o multime de elemente constitutive care interactioneaza între ele pe principii functionale;

fluxurile existente între componentele organizatorice implica resursele organismului economic: fluxuri materiale (de materii prime, semifabricate, produse finite etc), fluxuri financiare si fluxuri informationale;

multimea componentelor organizatorice si interactiunea dintre acestea urmaresc realizarea unui anumit obiectiv global: functionarea întreprinderii în conditii optime.

Orice sistem este caracterizat prin aceea ca este legat de mediul ambiant, are o anumita structura, functioneaza dupa anumite reguli si urmareste un anumit scop. Datele se gasesc într-o circulatie permanenta între oamenii care transmit informatii si cei care le primesc. Acest drum se numeste flux informational. În ceea ce priveste scopul sau obiectivul sistemului, acesta trebuie vazut ca ratiunea pentru care a fost construit sistemul, motivul pentru care au fost grupate elementele respective.

Elementele unui sistem sunt entitati de tipuri si caracteristici diferite, cum ar fi oameni, echipamente, procese de productie, tehnologii, organizare etc., implicate într-o multime de activitati specifice sistemului.

Entitatea este un element de abstractizare a realitatii, caracterizat prin atributele care o descriu si o definesc functional. Elementele sistemului pot fi ele însele considerate ca sisteme în sensul definirii acestui concept. Deoarece fiecare componenta este, la rândul sau, un sistem, spunem despre notiunea de sistem ca este una recursiva.

Sistemul alcatuit din unul sau mai multe elemente îl putem considera ca subsistem al unui sistem mai complex (hipersistem/suprasistem). Relatiile dintre elemente includ si comunicatiile dintre ele si limiteaza comportamentul acestora în cadrul sistemului. În acest sens, sistemul trebuie izolat pentru a pune în evidenta restrictiile care exista, care actioneaza si influenteaza comportamentul elementelor din sistem. În descrierea unui sistem se vor evidentia totdeauna elementele componente, relatiile dintre acestea si scopul sistemului.

Conexiunea sistemului cu mediul sau este reliefata de multimea elementelor care alcatuiesc intrarile (input-uri) si iesirile (output-uri). Complexitatea conexiunilor la nivel de sistem este data de complexitatea rezultatului compunerii conexiunilor interne, existente între subsisteme si mediu, respectiv, între sistem si mediul acestuia.

Conexiunile externe, esentiale pentru desfasurarea normala a activitatilor unei întreprinderi productive, sunt materializate în special, prin fluxurile de resurse materiale achizitionate de la furnizori, prin fluxurile de produse si servicii livrate anumitor segmente de piata, precum si prin fluxurile informationale receptionate din mediu sau transmise în mediu (piata, institutii guvernamentale, competitori etc.).

Orice sistem este supus unor schimbari permanente în cadrul ciclului de viata, care pun în evidenta conceptul de sistem dinamic. Sistemul interactioneaza cu mediul sau, care este format din elemente ce nu fac parte din sistem, dar care îl pot influenta.

Distinctia dintre sistem si mediu este realizata de conceptul de granita/frontiera, care la rândul, ei poate fi considerata un sistem format dintr-o multime de elemente al caror comportament este exclusiv determinat atât de obiectivele sistemului cât si de comportamentul unor elemente vecine din mediu sau din interiorul sistemului.

În timp ce granita unui sistem poate fi de natura fizica, este mai bine sa se determine o granita în termeni cauza-efect. În terminologia sistemica, tot ceea ce este în afara granitelor sistemului, dar care îl poate influenta, constituie mediul sistemului.

Frontiera reprezinta un concept relativ, deoarece poate fi definita în functie de obiectivele analizei si proiectarii sistemelor si are totodata un caracter subiectiv, deoarece reflecta viziunea analistului, si aici facându-si simtita prezenta principiul incertitudinii. Delimitarea incorecta sau prea restrictiva a frontierei, poate sa conduca la plasarea unor elemente relevante ale sistemului în mediul acestuia si prin urmare, o serie de cauze, fenomene si procese fiind excluse din domeniul analizei se poate ajunge la concluzii eronate.

Elementele situate de-a lungul frontierei sunt capabile sa reactioneze la influentele mediului asupra sistemului, astfel cele aflate în apropierea frontierei sunt mai predispuse de a fi influentate de mediu, în timp ce celelalte elemente ramân mai mult sau mai putin neafectate, referitor la ceea ce sistemul realizeaza într-o anumita perioada.

Rolul, elementelor de pe granita sistemului, este de a facilita ca sistemul sa faca fata cu usurinta influentelor din mediul sau, care se manifesta cu predilectie la nivelul frontierei sale.

Elementele aflate pe frontiera sunt predictibile, comportamentul acestora fiind determinat pe baza investigarii legaturilor existente între elementele respective cu alte elemente din sistem si cu mediul.

Relatiile dintre elemente influenteaza scopurile sistemului si restrictioneaza comportamentul lor în realizarea obiectivului, precum si comportamentul sistemului în raport cu mediul.

Astfel, în interiorul unei societati comerciale si între aceasta si mediu, anumite relatii si comportamente sunt permise, iar altele interzise, acestea fiind precizate în mod expres prin legislatie, regulamente de organizare si functionare, regulamente de ordine interioara, norme metodologice, normative, decrete etc., sau presupuse în mod implicit prin respectarea unor legi nescrise, cum ar fi modul de prezentare si de actiune al unui functionar care lucreaza cu publicul.

Este practic imposibil de a determina obiectivele sistemului doar din interiorul lui, fara a observa interactiunea cu mediul si comportamentul lui în acest caz. Scopurile sistemului pot fi cunoscute numai din afara acestuia. De aici, poate fi observata interactiunea sistemului cu mediul si poate fi înteles comportamentul elementelor sale.

Expresia amplificarii interdependentelor cu mediul, o reprezinta accentuarea caracterului deschis al întreprinderii privita ca sistem cibernetic, evidentiat prin fluxurile de intrare (materiale, informationale, umane, energetice etc.) si cele de iesire (bunuri materiale, servicii etc.) prin care se conecteaza cu mediul ambiant.

Cunoasterea si valorificarea mediului unei unitati economice constituie un obiectiv important al sistemelor informatice pentru afaceri si totodata o premisa pe baza careia se poate evalua si determina propriul comportament al unitatii economice, precum si modul în care aceasta îsi îndeplineste functiile sale economico-sociale pentru care a fost înfiintata.

În functie de probabilitatea producerii evenimentelor putem considera:

medii deterministe (certe), în care probabilitatea producerii evenimentelor poate fi maxima (evenimente certe);

medii cu perturbatii (riscante), în care probabilitatea de realizare a evenimentelor sunt cunoscute;

medii turbulente (incerte), în care probabilitatile de realizare a evenimentelor sunt necunoscute.

Majoritatea sistemelor economice reale au medii nedeterministe în care evenimentele se produc cu probabilitati care sunt foarte greu de estimat.

Cum fiecare sistem are elemente specializate în fundamentarea unor decizii de conducere, rezulta ca, elaborarea strategiilor de functionare a sistemului în raport cu mediul sau, este în ultima instanta o problema decizionala.

În mediile supuse perturbatiilor, sistemele îsi vor defini strategiile prin evaluarea posibilitatilor de actiune (alternativelor) pe baza de observatii si analize complexe.

Sistemul îsi dezvolta acele elemente capabile sa acumuleze informatii referitoare la natura mediului. Printr-un proces continuu de învatare, are loc adaptarea sistemului la mediul sau. Monitorizarea mediului devine astfel una din atributiile de baza ale unui sistem. În general sistemele fac fata cu greu mediilor nedeterministe dar si celor puternic perturbate în care pot fi distruse.

Mediile puternic perturbate (piete cu fluctuatii imprevizibile ale preturilor unor resurse de baza) pot fi accesibile mai usor unor sisteme puternice, flexibile, bogate în resurse si cu disponibilitati informationale suficiente referitoare la mediu. Fiecare sistem are însa anumite limite de supravietuire în raport cu mediul sau. Mediul oricarui sistem este în general complex, nepredictibil sau foarte greu predictibil.

Felul în care un sistem face fata mediului sau, depinde de modul în care este organizat, de relatiile între elementele componente, adica de arhitectura sa.

Studierea mediului ambiant si a multiplelor conexiuni dintre mediu si unitatea economica, faciliteaza cunoasterea dependentelor complexe existente între acestea, a influentelor/impactului mediului asupra eficientei economico-sociale a unitatii economice respective, de care trebuie sa se tina cont în procesul de management si de fundamentare a strategiilor sale.

Sistemele pot fi caracterizate din mai multe puncte de vedere:

1.În functie de tipul elementelor pe care le contin avem sisteme ,,tari" care au granita si componente clar-identificabile si pot fi analizate mecanic, determinist rigide (hard systems) si sisteme ,,moi", flexibile (soft systems) care sunt greu definibile si caracterizabile, în materie de granite, componente si interactiuni.

2. O alta caracteristica se refera la evolutia starii sistemului. Starea este un ansamblu mini­mal de proprietati ale sistemului care permite caracterizarea acestuia, în vederea analizei sale de catre observator. Un sistem este static daca starea sa este constanta si dinamic daca este supus schimbarilor.

3. O a treia caracteristica priveste tipurile de legaturi ce se pot stabili între sistem si mediul sau. Daca schimbarile produse în mediul înconjurator nu afecteaza sistemul, se spune despre sistem ca este închis, altfel, este deschis.

4. În functie de comportamentul sistemului fata de schimbari, atât cele interne, cât si cele externe, un sistem poate fi reactiv sau activ. Un sistem este reactiv daca, fiind confruntat cu schimbarea starii uneia sau mai multora dintre componentele sale si/sau a mediului în care este plasat, reactioneaza de o maniera previzibila. Un sistem este activ daca actioneaza chiar si atunci când nu intervin schimbari în starea mediului si a componentelor sale.

5. O alta caracteristica priveste modul în care sistemul îsi poate atinge obiectivele. Un sistem are unul sau mai multe obiective. La rândul lor, componentele unui sistem pot avea propriile obiective. Se spune despre sistem ca este coerent, daca fiecare componenta a sa are cel putin un obiectiv în comun cu sistemul în ansamblu. Când singurul obiectiv al unui sistem este de a se pastra într-o stare de echilibru predefinita, un sistem este determinist. Un sistem este determinat daca, indiferent de starea sa si a mediului, reactioneaza pentru a-si atinge obiectivele. Atunci când un sistem reactioneaza diferentiat la schimbari, în vederea atingerii obiectivelor, ba chiar îsi modifica obiectivele în functie de natura schimbarilor, sistemul este unul adaptiv.

6. Una dintre caracteristicile esentiale ale sistemelor, mai ales ale celor legate de activitatea umana, tine de prezenta sau absenta unei componente specializate în exercitarea controlului activitatii sistemului. Functia de autocontrol se manifesta prin retroactiune sau feedback. În functie de semnalele captate de la subsisteme, semnale care constituie iesiri ale acestora, se poate determina masura în care activitatea sistemului se îndeparteaza de obiectivele fixate, si astfel pot fi operate corectii asupra intrarilor subsistemelor sau se pot modifica starile uneia sau mai multor componente.

În general datorita multitudinii si a complexitatii de componente ale sistemelor se vorbeste de sisteme complexe. Sistemele complexe pot fi privite ca niste retele sau pânze de paianjen. Nici o componenta nu este independenta de celelalte, relatiile dintre componente confera putere sistemului. Modificarea unei componente se propaga prin intermediul retelei în tot sistemul.

În mod sintetic se poate spune ca un sistem complex se caracterizeaza prin:

Este alcatuit din multe componente independente. Un sistem complex nu este deci un întreg alcatuit din parti, ci un întreg alcatuit din alti întregi, aceste componente pot fi, ele însele, sisteme complexe;

Componentele sistemului interactioneaza local; altfel spus, nici o componenta nu interactioneaza direct cu toate celelalte, ci numai cu cele învecinate;

Comportamentul global este independent de structura interna a componentelor;

Comportamentul global al sistemului este bine definit.

Sistemele complexe sunt stabile datorita interactiunilor dintre componente. Un sistem alcatuit din multe subsisteme reduse ca dimensiune poate fi mai stabil decât daca ar fi alcatuit doar din câteva componente mai mari, aceasta datorita flexibilitatii, a multitudinii de posi­bilitati de interactiune a componentelor si, astfel, multiplelor modalitati de a asigura echilibrul întregului sistem. Detectarea unei componente poate fi mai usor ,,acoperita" în sistemele com­plexe, decât atunci când numarul componentelor este redus.

Sistemul informational al întreprinderii moderne

1.4.1. Sistem informational, sistem informatic

În cadrul unui sistem (unitate economica sau de alta natura), putem pune în evidenta doua tipuri de activitati: cea de baza (în cazul nostru cea productiva) si cea auxiliara, de natura informationala. Separând elementele care participa la activitatea informationala de cele care participa la activitatea de baza, productiva, vom obtine doua sisteme: sistemul de baza cel de productie si sistemul informational.

Literatura de specialitate defineste ca sistem informational information system, iar computer based information system este ceea ce noi consideram sistem informatic. Acest lucru se datoreaza nivelului tehnologic la care s-a ajuns în SUA, astfel toti autorii, dupa ce fac delimitarea amintita, folosesc termenul de information system, motivând gradul ridicat de automatizare a activitatilor care lucreaza cu informatia.

Luând în considerare evolutia nivelului tehnologic se poate defini sistemul informational ca un instrument indispensabil, constituit din mijloace, metode si oameni prin care se asigura desfasurarea activitatilor specifice procesului informational: înregistrarea, transmiterea, prelucrarea, selectionarea si pastrarea informatiilor despre resursele existente, despre eventualele perturbatii si abateri de la traiectoria fixata.

Într-o forma mai detaliata, putem spune ca sistemul informational reprezinta un ansamblu de fluxuri si circuite informationale organizate într-o conceptie unitara, care utilizeaza modele, proceduri, resurse umane si materiale pentru culegerea, înregistrarea si/sau transmiterea datelor si a informatiilor prin intermediul carora se asigura interconexiunile dintre sistemul de conducere si sistemul condus, dintre mecanismul social-economic pe care îl deserveste si mediul social economic extern, având drept scop final realizarea obiectivelor proprii unitatii economice în conditii de maxima eficienta.

Un sistem informational modern trebuie sa asigure: informarea la toate nivelele, operativitatea informarii, selectarea informatiilor, adaptabilitatea la modificari (modificarea cererilor de informatii, a datelor de intrare, a structurii organizatorice, a metodelor de prelucrare a datelor). Informatia furnizata de catre sistemul informational trebuie sa se caracterizeze prin:

acuratete si realitate informatia furnizata trebuie sa reflecte cât mai fidel realitatea, printr-o evaluare corecta;

concizie: informatia trebuie sa ofere plusul de cunoastere la obiect, succint, evitându-se elementele nerelevante;

relevanta: informatia trebuie sa ofere acele elemente de cunoastere de care decidentul are nevoie pentru solutionarea unei probleme;

consistenta: informatia trebuie sa fie densa, lipsita de elemente needificatoare pentru problema studiata;

oportunitate: informatia trebuie sa parvina utilizatorului în timp util pentru a-i servi la fundamentarea deciziei sale;

accesibilitatea: vizeaza usurinta obtinerii informatiei dorite, cu limitarile impuse de gradul de confidentialitate si drepturile de acces ale utilizatorului;

forma de prezentare adecvata: informatia trebuie oferita utilizatorului într-o maniera relevanta astfel încât acesta sa o recepteze rapid si corect. Indicatorii pot fi prezentati în marimi absolute sau relative, în dinamica prin utilizarea reprezentarilor grafice si coroborati astfel încât relevanta informatiei oferite sa fie maxima;

cost corespunzator în raport cu valoarea acesteia.

Sistemul informational reprezinta latura dinamica a sistemului managerial, facând legatura între sistemul conducator si cel condus în cadrul unitatii economice, dar si între aceasta si mediul în care-si desfasoara activitatea. Sistemul informational permite cunoasterea situatiei existente într-o unitate economica, a celei trecute, dar si anticipari ale evolutiei viitoare, contribuind la elaborarea si îndeplinirea obiectivelor stabilite. Prin intermediul sau se obtin informatiile necesare fundamentarii deciziilor, implementarii acestora, precum si cele necesare adaptarii sistemului unitatii economice la modificarile interne si externe ei.

În cadrul sistemului informational, o serie de activitati se desfasoara (sau se pot desfasura) automat, cu ajutorul tehnicii de calcul.

Sistemul automatizat de prelucrare a datelor, ca o subliniere a perfectionarii si îmbunatatirilor radicale care au fost aduse procesului de prelucrare si furnizare a informatiilor pentru a carui desfasurare se utilizeaza tot mai multe elemente de automatizare, poarta denumirea de sistem informatic. Acesta este parte componenta a sistemului informational prin care se asigura cu ajutorul calculatoarelor electronice, culegerea, transmiterea, prelucrarea si stocarea datelor în vederea exercitarii cu eficienta superioara a principalelor atribute ale conducerii: previziune, planificare, urmarire-control, organizare si comanda (decizie).

Un sistem informatic va fi constituit în esenta din: calculator; modele matematice, algoritmi, programe; colectii organizate de date; cadre de specialitate (analisti, programatori, operatori).

Sistemul informatic preia si dezvolta o parte din baza informationala si operatiile de prelucrare ale sistemului, putând fi privit din acest punct de vedere ca un subsistem informational automatizat, ce asigura memorarea si prelucrarea automata a unei parti a informatiilor.

Având în vedere ca decizia apartine omului, sistemul informatic are rolul de a-i furniza toate elementele necesare si de a-i permite sa faca alegerea deciziei optime pe baza unui maxim de informatii. De asemenea, sistemul informatic poate servi ca instrument de simulare, permitând evaluarea rapida a consecintelor previzibile ale fiecarei decizii si adoptarea celei mai eficiente.

Informatizarea poate cuprinde, în mod obiectiv, numai acele parti din sistemul informational care sunt formalizabile, prin definirea unor functii de transformare a intrarilor în iesiri.

1.4.2. Sisteme economice

Conform teoriei sistemelor, economia este sistemul care se compune din elemente ca întreprinderi, gospodarii casnice, organe de stat, institutii sociale.

În domeniul economiei, întreprinderea poate fi definita ca un sistem alcatuit dintr-o multime de elemente (oameni, masini, materii prime, instalatii, energie, informatii etc.), între care exista o serie de relatii tehnologice, economice, sociale, informational-decizionale, interumane etc. si care au ca obiectiv predeterminat realizarea unor produse si/sau servicii a caror desfacere trebuie sa asigure obtinerea unui profit ce trebuie maximizat.

În cadrul unui sistem pot sa existe atât conexiuni cu caracter intern între subsisteme, care sa reliefeze aspecte tehnologice, informational-decizionale, financiar-contabile etc, cât si conexiuni cu caracter extern care se manifesta între subsisteme si mediul sistemului.

Astfel, o întreprindere productiva, considerata ca sistem în cadrul analizei, poate fi descompusa structural în subsisteme care sa reprezinte sectii, ateliere, locuri de munca, procese, activitati, operatii, iar din punct de vedere functional, subsisteme care sa reprezinte functiile de baza ale acesteia cum ar fi: studiul pietei, aprovizionare, productie, desfacere, financiar-contabil, gestiunea calitatii, revizii-reparatii etc.

Pentru un sistem productiv conexiunile între subsisteme trebuie analizate în functie de urmatoarele aspecte:

modul de interconectare a compartimentelor;

perioadele în care au loc schimburile de informatii între subsisteme;

gradul lor de subordonare;

modul de coordonare, conform normelor prevazute, pentru buna functionare a întregului sistem;

existenta unor decizii flexibile în conducerea si functionarea sistemului.

Un exemplu în acest sens îl constituie legaturile interne dintre subsistemul de desfacere cu cel de productie, precum si legaturile externe ale subsistemului de desfacere cu beneficiarii sistemului. În cazul subsistemului de aprovizionare, descompunerea poate sa mearga pâna la nivel de activitate, iar în cazul subsistemelor de programare operativa a productiei si de revizii-operatii, pâna la nivel de operatie

Conceptul de sistem informational economic a fost definit în moduri diferite. De cele mai multe ori el este sinonim cu sistemul informational pentru conducere. Din toate definitiile consultate, putem concluziona ca este un ansamblu de resurse umane si de capital investite într-o unitate economica în vederea colectarii si prelucrarii datelor necesare producerii informatiilor, care vor fi folosite la toate nivelurile decizionale ale conducerii si controlului activitatilor organizatiei.

Sistemul informational economic cuprinde:

q       modul de organizare si culegere a datelor;

q       sistemul de indicatori;

q       clasificarea produselor si activitatilor;

q       metodologia de calcul a indicatorilor;

q       purtatorii de informatii;

q       modul si reteaua de transmitere a datelor;

q       modul de prelucrare a informatiilor;

q       mijloacele si modul de stocare a datelor;

q       caile de valorificare a informatiilor.

Într-o organizatie economica un sistem informational îndeplineste cinci functii principale: generarea, memorarea, comunicarea si difuzarea informatiilor si executia prelucrarilor, dupa cum este prezentat în figura 1.2. Aceasta abordare este abstracta, dar si restrictiva, deoarece vizeaza ,,doar" raportul data-informatie.



Fig. 1.3. Functii ale sistemului informational



q       Generarea informatiilor - se creeaza conditiile necesare unei bune preluari, memorari a informatiilor relevante, în functie de specificul organizatiei.

q       Memorarea informatiilor (transferul în timp) - are un rol central, deoarece fara memorie nu exista nici învatare, nici inteligenta.

q       Comunicarea si difuzarea informatiei (transferul informatiei în spatiu) - sistemul informational asigura schimburile (achizitia si restituirea) informatiilor între sistemul de conducere si sistemul operativ.

q       Executia prelucrarilor (transferul informatiilor în ceea ce priveste forma).

Raportându-ne la abordarea sistemica a întreprinderii, prelucrarile sunt fie activitati de transformare a ,,informatiilor-materie prima" (cele proprii sistemului operativ), fie activitati de decizie, elementare sau complexe (proprii sistemului de conducere). Pentru nevoile ambelor subsisteme, sistemul informational opereaza prelucrari formalizate si repetitive. Ceea ce era o decizie-reflectie la nivelul sistemului de conducere devine un reflex la nivelul sistemului informational.

Aceste patru functii primare sunt ilustrate în figura 1.4.


Pentru a lua deciziile privind activitatea viitoare a unitatii, persoanele din conducere, au nevoie de informatii despre modul în care se desfasoara activitatea la momentul respectiv.



Având aceste informatii, conducerea unitatii poate stabili corectiile ce trebuie aduse activitatii, pentru îmbunatatirea ei (de exemplu, cresterea productiei, schimbarea gamei de produse, aplicarea de metode pentru îmbunatatirea calitatii etc).

În orice organizatie un loc central în ansamblul operatiunilor pe care le genereaza îl ocupa prelucrarile informationale. Astfel, este imposibil de conceput o activitate exercitata în perimetrul unei întreprinderi care sa nu necesite într-un anumit stadiu o pre­lucrare a datelor si informatiilor dupa o anumita specificatie. În noile conditii, toate organiza­tiile dispun de sisteme informationale proprii, cu sau fara sisteme informatice foarte dezvoltate, care au ca scop operatii de colectare, prelucrare, depozitare si transmitere ale datelor si informatiilor.

Structura unui sistem informational presupune existenta unei baze materiale (de cele mai multe ori echipamente electronice, conectica si consumabilele aferente), a unor proce­duri/aplicatii specializate si a unui personal specializat.

Functiile sistemului informational sunt analizate prin prisma activitatilor derulate pentru crearea, depozitarea, tratarea datelor si transmiterea informatiilor.

Finalitatea unui sistem de informare consta în faptul ca membrii unei organizatii sunt ajutati în realizarea si evaluarea sarcinilor lor. Cu alte cuvinte, se obtin informatii care sunt necesare pentru realizarea activitatilor operationale si pentru gestiunea eficienta a resurselor.


Fig.1.6. Structura functionala a sistemului informational din întreprinderea moderna

Schema din figura 1.4. pune în evidenta schimbul de fluxuri pe care îl are o organizatie cu mediul sau, precum si o anumita delimitare a principalelor subsisteme componente.

Natura precisa a fluxurilor schimbate cu mediul depinde de finalitatea actiunilor desfasu­rate în organizatie si de optiunile sale strategice luate, cum ar fi: gama de produse, piata servita, canale de distributie, alegeri/variante tehnologice, structuri financiare, surse de finantare etc.

Fiecare dintre fluxurile de natura materiala (produse, personal si bani) este prelucrat în interiorul sistemului informational al organizatiei de catre subsistemele care asigura functii spe­cifice. Fiecare dintre fluxuri poate, la rândul lui, sa fie descompus în alte subsisteme. Acesta este motivul pentru care vom folosi în cele ce urmeaza pentru subsistem notatia de sistem.

Distingem din figurile 1.7 si 1.8. urmatoarele subsisteme de informare: sistemul logistic si de productie, sistemul financiar-contabil, sistemul de marketing, sistemul de gestiune a per­sonalului si sistemul de control si gestiune strategice.



Fig. 1.7. Organizatia si principalele sale subsisteme

Fig. 1.8. Arhitectura sistemului informatic al unei firme

Tehnicile folosite pentru perfectionarea continua a activitatii, crescându-si astfel randamentul, sunt dintre cele mai diverse, printre ele numarându-se si automatizarea activitatilor care se preteaza, respectiv introducerea tehnicii electronice de calcul în vederea obtinerii unei eficiente sporite. Unul dintre mijloacele prin care activitatea economica este automatizata este dat de sistemele informatice de gestiune economica.

Putem spune deci, ca atunci când domeniul activitatilor ce fac obiectul sistemului informatic este cel economic, avem de-a face cu un sistem informatic de gestiune economica.

Sistemele informatice economice reprezinta sisteme prin care sunt automatizate activitatile informationale din cadrul unei unitati economice.

Sistemele informatice de gestiune economica sunt definite de literatura de specialitate urmându-se doua abordari:

plecând de la informatie si de la suportul acesteia;

plecând de la functia pe care sistemul informatic de gestiune trebuie sa o realizeze.

În primul caz, sistemele informatice de gestiune reprezinta ansamblul informatiilor utilizate în cadrul firmei, a mijloacelor si a procedurilor de identificare, culegere, stocare si prelucrare a informatiilor.

În cea de-a doua abordare a definirii sistemelor informatice de gestiune se porneste de la scopul acestuia, si anume oferirea informatiei solicitate de utilizator în forma dorita si la momentul oportun în vederea fundamentarii deciziilor.

Aria mai mica acoperita de sistemul informatic relativ la sistemul informational, se explica prin existenta unor activitati care nu pot fi automatizate. Chiar si cele mai performante calculatoare nu pot înca sa înlocuiasca în întregime omul. Aceste activitati de natura informationala, dar neinformatizate, alcatuiesc partea din sistemul informational care nu este inclusa în sistemul informatic.

Obiectivele principale ale sistemelor informatice economice constau în:

cresterea operativitatii în informarea conducerii si luarea deciziilor la toate nivelurile,

cresterea eficientei economice în toate domeniile de activitate,

reducerea volumului documentelor si corespondentei scrise,

utilizarea eficienta a personalului cu înalta calificare prin eliberarea sa de activitatile de rutina.

În cadrul sistemului informatic al firmei se pot regasi urmatoarele subsisteme: subsistemul conducerii strategice, subsisteme ale conducerii curente, subsistemul de gestiune a cunoasterii (specific activitatilor de cercetare si proiectare), subsisteme operationale. Chiar daca ele reprezinta componente ale sistemului informatic al firmei, în continuare le vom numi sisteme.

Sistemele informatice la nivel operational (Operational Level Systems) permit culegerea, stocarea si prelucrarea datelor referitoare la tranzactiile si procesele economice derulate (aprovizionari cu materii prime, consumuri de materii prime, produse finite obtinute, livrate, încasare, plati efectuate catre furnizori, gestiunea depozitelor bancare, încasari/plati prin conturi curente etc.).

Sistemele de gestiune a cunoasterii în cadrul firmei (Knowledge Systems) permit promovarea noilor tehnologii si cunostinte în cadrul firmei (de exemplu produsele software destinate proiectarii asistate de calculator (CAD) precum si asigurarea automatizarii si controlului fluxului de documente în cadrul firmei.

Sistemele informatice destinate conducerii curente asigura derularea activitatilor de control si conducere pe termen scurt. Sustinând de regula decizii de rutina aceste sisteme genereaza rapoarte periodice, a caror structura este prestabilita, oferind informatia necesara decidentului în conformitate cu domeniul sau de responsabilitate. Fiind gândite mai mult ca sisteme de raportare periodica ele sunt mai putin pregatite sa ofere informatii urgente ca urmare a unor situatii neprevazute.

Sistemele informatice destinate conducerii strategice permit echipei manageriale "la vârf" sa realizeze planificarea activitatii firmei pe termen lung în vederea atingerii obiectivelor strategice fixate.

Structura sistemului informatic al firmei cuprinde deci atât componentele definite dupa criterii functionale cât si pe cele rezultate din luarea în considerare a nivelelor de decizie si operationale din cadrul firmei.



Fig.1.9. Arhitectura sistemului informatic al unei firme

Se poate realiza o clasificare a sistemelor informatice utilizate în cadrul firmei, pornind de la criteriul naturii prelucrarilor realizate prin intermediul lor:

Sisteme pentru prelucrarea tranzactiilor (TPS - Transaction Processing Systems) sunt specializate în prelucrarea, stocarea si prelucrarea datelor privitoare la tranzactiile zilnice de rutina. se caracterizeaza prin gradul lor mare de repetabilitate si prin volumul mare de date procesat si servesc nivelul operational. În aceasta categorie cuprindem de exemplu, sistemul informatic privind gestiunea productiei, sistemul informatic privind evidenta vânzarilor, sistemul informatic al contabilitatii financiare, sistemul informatic privind gestiunea stocurilor, sistemul informatic bancar privind operatiunile de cont curent, sistemele informatice de gestiune a produselor bancare (depozite, credite, certificate de depozit etc.).

Sisteme destinate activitatii de birotica (OAS Office Automation Systems) destinate în principal personalului implicat în procesul prelucrarii informatiei (contabili, functionari, secretari) dar si managerilor. În aceasta categorie putem cuprinde: procesoare de texte, procesoare de tabele, sisteme de posta electronica etc.

Sisteme destinate cercetarii-dezvoltarii (KWS - Knowledge Work Systems) destinate crearii si integrarii noilor tehnologii în cadrul firmei. Utilizatorii acestor sisteme sunt inginerii, proiectantii si ceilalti specialisti angrenati în activitatea de cercetare-dezvoltare.

Sisteme informatice destinate conducerii (MIS - Management Information Systems) destinate asigurarii rapoartelor sintetice de rutina necesare în procesul fundamentarii deciziilor curente, controlului si planificarii pe termen scurt. În vederea oferirii unei informari relevante ele permit si generarea de rapoarte privind abaterile înregistrate precum si consultarea on-line a informatiilor referitoare la perioadele anterioare de gestiune (în vederea determinarii trendului indicatorilor).

Sisteme suport de decizie (DSS - Decision Support Systems) ofera managerilor modele complexe si aprofundate de analiza în vederea fundamentarii deciziilor. Ele valorifica informatii interne oferite de TPS si MIS alaturi de informatii provenite din mediul economic exterior (curs valutar, pretul produselor fabricate de firmele concurente, pretul de piata al materiilor prime etc.) si ofera utilizatorilor flexibilitate deosebita la cerintele formulate returnând rapid raspunsurile solicitate. În aceasta categorie de sisteme se pot include sistemele expert caracterizate prin stocarea cunostintelor unui expert uman, sub forma de fapte si reguli într-o baza de cunostinte utilizata în deducerea de concluzii prin derularea de rationamente automate. Sistemele expert pot fi utilizate cu succes în diagnosticarea financiara a firmei, în elaborarea deciziei bancii de acordare a creditelor pentru clientii sai etc.

Sisteme suport ale executivului (ESS - Executive Support Systems) reprezinta sisteme informatice destinate conducerii strategice si permit luarea unor decizii nestructurate, altele decât cele de rutina. Ele nu au fost gândite sa serveasca la solutionarea unei anumite probleme, ci sa ofere facilitati generalizate de calcul si comunicatii. Utilizeaza date privind mediul exterior al firmei, precum si date sintetizate oferite de MIS si DSS precum si cele mai avansate produse software grafice.

Putem concluziona ca sistemul informatic economic asigura obtinerea si furnizarea informatiei solicitate de utilizator, folosind mijloacele TI, pentru fundamentarea deciziilor privind un anumit domeniu din cadrul firmei.

Sistemele informatice din domeniul economic, în prezent, sunt sisteme integrate, si se caracterizeaza prin aplicarea principiului introducerii unice a datelor si prelucrarii multiple a acestora în concordanta cu nevoile informationale specifice fiecarui utilizator.

Sistemul informatic al firmei reuneste subsisteme informatice de gestiune specializate pe domenii între care se manifesta interactiuni specifice. Fiecare subsistem definit grupeaza procese informationale omogene, specifice unei anumite arii de interes din cadrul sistemului informatic. La nivelul subsistemului informatic vor fi definite aplicatii distincte corespunzatoare activitatilor specifice, aplicatiile sunt formate din proceduri fiecare dintre aceste proceduri descompunându-se în module reprezentând secvente de cod realizând o functie independenta din cadrul procedurii. De exemplu, o procedura cu functia de actualizare a bazei de date se va descompune în urmatoarele module: modulul coordonator al procedurii de actualizare, modulul pentru realizarea functiei de adaugare de înregistrari, modulul pentru functia de stergere de înregistrari, modulul pentru functia de modificare a înregistrarilor din baza de date.

Întreprinderea moderna

În contextul evolutiilor tehnologice, întreprinderea, veriga de baza la lantul valoric, trebuie sa-si desfasoare activitatea astfel încât sa-si atinga obiectivele si sa obtina si profit sub diferite forme. O asemenea întreprindere nu poate fi decât moderna!

În momentul de fata exista o multitudine de factori ce impun întreprinderii un comportament agitat pentru supravietuire economica. Între acesti factori îi enumeram pe cei mai importanti: tehnologiile informationale, schimbarile politice, schimbarile din mentalitatea clientilor, interesele diferitelor organisme profesionale si sindicale, terorismul international etc.

Totusi, în drumul spre modernitate, întreprinderea actuala constituie teatrul de desfasurare a operatiilor de tranzitie catre viitoarea societate global informationala. Motivul ce sta la baza acestei afirmatii este destul de simplu, în sensul ca tehnologiile informationale, înainte de a fi aplicate în practica, trec succesiv prin stadiile de cercetare si implementare, ori înainte de toate cercetarea necesita fonduri care provin în esenta din sectorul productiv al tarilor angrenate în acest fenomen. Exista si situatii când activitatea de cercetare aduce fonduri în urma vânzarii rezultatelor cercetarii întreprinderilor din domeniul productiv.

Cu alte cuvinte, sesizam o spirala evolutionista a cercetarii si aplicarii tehnologiilor informatice, astfel încât este foarte greu sa se precizeze dupa parcurgerea unui numar de spirale care latura este determinata si care determinanta. În tot acest labirint factorial si informational întreprinderea este obligata sa se modernizeze, ba mai mult pe aceste idei moderniste se creeaza întreprinderi ,,gata modernizate", adica întreprinderi la care acum 20-30 de ani nici nu se putea visa. Oferim spre exemplificare întreprinderile furnizoare de servicii Internet, care acum 20 de ani nu existau, dar care acum sunt suportul unei încrengaturi de noi întreprinderi moderne: de la publicitate la comert electronic, de la afaceri personale la servicii de outsourcing prestate marilor companii.

Daca întreprinderile existente trebuie sa accepte sa supravietuiasca în acest mediu global informational, este important de stiut care sunt caracteristicile pe care trebuie sa le aiba, pentru ca procesul de modernizare sa fie eficient. În urma studierii atente a unui volum însemnat de întreprinderi si coroborarii rezultatelor cu tendintele viitoarei societati global informationale am ajuns la urmatorul set de caracteristici pentru viitoarea întreprindere: flexibilitate, deschidere, receptivitate la integrare si la globalizare si inteligism6.

Astfel, majoritatea întreprinderilor trebuie sa faca fata unei reorganizari a afacerii structurate astfel: exploatarea eficienta la nivel local; integrarea interna a diferitelor aplicatii specifice sistemului informational; reproiectarea proceselor economice; reproiectarea retelelor de afaceri; redefinirea scopului afacenii.

Principalele tehnologii informationale care conduc întreprinderile spre modernitate, iar societatea spre globalizare, pot fi considerate:

Internetul cu aplicatiile sale între care: Intranetul, Extranetul, groupware-ul, EDI Internet, posta elec­tronica, e-marketing, e-learning, discutii pe Internet (forumuri, grupuri de întâlniri, grupuri de stiri), chat (discutii în timp real), comert electronic (e-commerce cu urmatoarele modele de afaceri: magazin electronic e-Shop, aprovizionare electronica e-procurement, licitatie electronica e-auction, supermagazinul electronic e-mall, piata unui tert- Third Party Marketplace), comunitati virtuale (Virtual Communities), conectari la distanta, telefonie, videoconferinte, universuri virtuale, captare de programe radio-tv etc.;

Recunoasterea optica a caracterelor (Optical Character Recognition);

Bancomatele (Automat Teller Machine - ATM);

Sistemele electronice de realizare a întâlnirilor

Gestiunea electronica a documentelor si lucrul în medii colaborationiste (groupware);

Inteligenta artificiala si apli­catiile ei;

Sistemele multimedia si alte tehnologii informationale.

Încadram în categoria altor tehnologii informationale toate tehnologiile moderne de proiectare asistata de calculator, semnatura digitala pentru care si în România s-a adoptat legislatia în domeniu, asa-zisele tehnologii calme, teleprezenta la locul de munca, calculatoarele web, microsistemele etc.



Întreprinderea virtuala si viitorul ei

O data cu procesul de digitizare continua a informatiilor, concomitent cu dezvoltarea de noi tehnici de comunicatie, se face tot mai simtita întreprinderea virtuala sau întreprinderea pe web.

Prin întreprindere virtuala întelegem un grup de întreprinderi care decid sa formeze o comunitate virtuala, adica platforme ce permit partajarea în comun a informatiilor despre membrii grupului. Exista si situatii de întreprinderi care se adreseaza clientilor prin inter­mediul Internetului, ceea ce face din ea o întreprindere virtuala. În asemenea situatii se afla notarii electronici, anumite societati de publicitate, institutii ale pietei de capital (spre exemplu Societatea Nationala de Compensare Depozitare si Decontare - SNCDD, Socie­tatile Registru). Un exemplu concret de grupuri de întreprinderi care formeaza comunitati virtuale îl constituie piata extrabursiera RASDAQ în care se întâlnesc toate societatile de valori mobiliare pentru a tranzactiona titluri de valoare.

De regula, o asemenea întreprindere virtuala se constituie pe lantul valoric: furnizor­-producatori-clienti. Schema unei asemenea întreprinderi virtuale se prezinta în figura 1.10.

Într-o întreprindere virtuala delimitam: întreprinderea-celula, adica întreprinderea care intra în grup si îsi pune la dispozitia retelei virtuale o parte sau întregul sistem informational propriu, reteaua virtuala, care nu este proprietatea nici unei întreprinderi-celule si drepturile de acces în retea.

Întreprinderile virtuale pot dispune fie de o retea privata de comunicatii, cum este cazul RASDAQ-ului, fie de o retea cu drepturi speciale, cum este cazul Autoritatii de Certificare a semnaturilor digitale.


Fig. 1.10. Modul de organizare a mai multor întreprinderi într-o întreprindere virtuala

Principalele particularitati ale unei asemenea întreprinderi virtuale constau din:

q          un aport important la realizarea activitatilor din partea tehnologiilor informationale;

q          lucrul în comun la distante foarte mari;

q          modalitatea de organizare pe proiect sub forma unei retele în care structurile orizontale sunt evitate;

q          mare încredere din partea întreprinderilor participante;

q          partajare si exploatare eficienta a informatiilor;

q          lipsa unor frontiere fizice în lantul valoric;

q          derularea unor servicii de calitate sporita;

q          reducerea unor costuri;

q          eliminarea intermediarilor dintre producator si consumator concomitent cu aparitia prosumatorului;

q          pastrarea independentei fiecarui participant în retea;

q          de cele mai multe ori asemenea întreprinderi dispun de active necorporale la valori mari, în comparatie cu cele corporale care pot fi nesemnificative;

q          gradul de lichiditate trebuie sa fie ridicat;

q          clientii întreprinderii virtuale pot sa nu se întâlneasca niciodata cu angajatii acesteia;

q          viteza mare de circulatie a valorilor tranzactionate.

Fluxurile de date si prelucrarea acestora necesita informatii punctuale, iar întelegerea lor externa necesita o întelegere a modului de formare a retelei, a regulilor ce au fost stabilite între participanti si a particularitatilor proceselor de productie (acolo unde este cazul).

Corespunzator fluxurilor de date si de informatii vom avea si fluxuri de bani, care de regula vor avea corespondent în operatiile realizate cu bancile de cele mai multe ori elec­tronice. Exista posibilitatea existentei unei întreprinderi de decontare în lantul valoric care sa se ocupe de decontarea sumelor la valoarea neta.

Munca oamenilor într-o întreprindere virtuala este principalul factor de productie. De calitatea muncii oamenilor din întreprinderea virtuala depinde în final gradul de satisfacere pentru clienti necunoscuti cu pretentii ridicate.

În ceea ce priveste viitorul întreprinderilor virtuale consideram ca numarul acestora va creste concomitent cu volumul tranzactiilor. Mai mult, într-o prima etapa se vor constitui mai multe întreprinderi virtuale formate dintr-o singura întreprindere, pentru ca apoi sa creasca si numarul celor formate din mai multe întreprinderi.

Investitiile masive în tehnologiile informationale vor conduce la extinderea utilizarii calculatoarelor sau microsistemelor în toate domeniile de activitate la preturi foarte mici. Societatea global informationala va dispune de un grad de digitizare avansat pentru majoritatea activitatilor umane. Se va ajunge pâna acolo încât dispozitivele pentru informatiile analogice vor fi mai scumpe decât pentru cele digitale, si aceasta pentru ca nu vor fi utilizate.

Înca de pe acum se vorbeste despre cunoasterea si inteligenta întreprinderii moderne, dar se pune problema care ar fi mutatiile ce vor trebui parcurse de întreprinderea moderna pentru trecerea în viitoarea societate a cunoasterii, dupa societatea global informationala.

În primul rând, toate activitatile care se deruleaza în întreprindere trebuie sa fie înregistrate sub forma de informatii digitale. Aceasta înregistrare digitizata nu constituie decât un aspect al societatii global informatizate. De la aceasta digitizare a fluxurilor din întreprindere, este necesar sa se faca trecerea ori de câte ori este cazul la cunoastere prin fluxuri. Acest lucru se poate realiza prin extinderea utilizarii sistemelor inteligente pe scara larga si exploatarea lor.

În al doilea rând, angajatii întreprinderii moderne vor fi si asa-zisii muncitori sintetici, adica roboti cu chip uman. În aceste conditii, întreprinderea moderna va trebui sa-si reproiecteze procesele pentru a evita conflictele de interese între muncitorii sai. Cu alte cuvinte, reproiectarea proceselor întreprinderii nu se va sfârsi niciodata.

În al treilea rând, întreprinderea moderna din societatea cunoasterii va trebui sa-si puna la punct alte proceduri pentru evaluarea rezultatelor sale. Notiunea de profit va fi mult mai larga decât cea de astazi, deoarece va îngloba si alte elemente greu de delimitat în momentul de fata. Un exemplu în acest sens îl poate constitui cresterea cunoasterii muncitorilor într-un exercitiu financiar. În acelasi sens, se prognozeaza o extindere a activelor imo­bilizate a întreprinderii moderne prin înregistrarea capitalului uman de care dispune aceasta.

Prin cele trei mutatii enuntate mai sus, am marcat câteva dintre aceste mutatii ale întreprinderii moderne în viitoarea societate a cunoasterii, subiectul ramânând deschis mult timp de aici încolo.

În conditiile societatii informatizate o întreprindere moderna nu poate supravietui fara sa dispuna de informatii în timp real, atât din interiorul, cât si din exteriorul sau. Sarcina de colectare, prelucrare, stocare si furnizare ale informatiilor si cunostintelor revine sistemului informational al unei întreprinderi. Drept urmare, din punct de vedere informational o întreprindere moderna trebuie sa fie cuplata la cele mai moderne tehnologii informationale si de comunicare ale momentului la care ne raportam.

Tendinte ale dezvoltarii sistemelor informatice

Sisteme integrate

Pe parcursul evolutiei lor, diferitele componente ale sistemelor au tendinta de a se organiza în sisteme tot mai complicate, de unde rezulta, ca pe lânga principiul ordinii si organizarii sistemice, exista si un principiu al integrarii universale. Putem spune, ca orice sistem tinde sa realizeze maximum de organizare, concomitent cu o cât mai puternica integrare în sistemul superior.

Adrian Restian, arata ca, principiul integrarii universale deriva din principiul ordinii si organizarii: daca diferitele elemente au tendinta de a se organiza în sisteme, iar sistemele, la rândul lor, au tendinta de a se organiza în alte sisteme, din ce în ce mai complexe, înseamna ca, pe lânga organizare, fenomenele tind si spre o integrare din ce în ce mai complexa. În univers, nu exista sisteme închise sau sisteme izolate, orice sistem fiind un subsistem al unui sistem mai mare. Integrarea este atât de necesara, încât unele subsisteme nu pot fi concepute în afara sistemului.

Este firesc pentru un sistem integrat ca elementele sale sa fie într-o strânsa interdependenta si, cu cât se specializeaza mai mult în îndeplinirea unor functii, dependenta lor devine mai mare. Consecinta specializarii se va concretiza într-o si mai mare colaborare între elemente.

La sistemele foarte complexe, influentarea reciproca nu este suficienta pentru coordonarea activitatii tuturor elementelor, situatie în care apare ca necesara constituirea unor subsisteme specializate, cu rol de realizare, coordonare si integrare a tuturor elementelor într-un subsistem.

Pe lânga relatiile de coordonare, între elementele sistemului apar si relatii de subordonare, deci trebuie sa se puna si problema integrarii sistemelor integrate. Se poate vorbi de o integrare pe orizontala, si una pe verticala, organizarea fiind pe niveluri si pe paliere. Nivelul cuprinde o multime de sisteme autonome, între care nu exista relatii de subordonare. Daca apar astfel de relatii, sistemul devine un subsistem al celui superior. O multime de niveluri de organizare formeaza un palier, situatie în care, integrarea realizându-se prin supervizare, palierele nu au forma de coloana ci de piramide.

Între toate nivelurile si toate palierele pot exista relatii de interdependenta. Cele mai puternice sunt relatiile stabilite între sistemele de pe acelasi nivel al unui palier. Cu cât nivelul de organizare creste, legaturile devin din ce în ce mai slabe. Între paliere, legaturile se fac, de obicei la nivelul cel mai înalt al acestora.

În realitate, functie de sistem, gradul de integrare este diferit. Datorita accentuarii diferentierii si specializarii elementelor, a devenit necesara aparitia unor sisteme de integrare cu rol de sporire a gradului de integrare. Se poate face afirmatia ca, între elementele aceluiasi subsistem exista legaturi mai puternice decât între elementele unor subsisteme diferite ale aceluiasi sistem. Pe masura cresterii gradului de organizare, scade gradul de integrare naturala si creste integrarea prin dependenta.

Continua generare si regenerare a elementelor depind de toate celelalte elemente, ajungându-se în situatia: totul depinde de totul. Apare astfel, o hiperintegrare prin dependenta a elementelor sistemului. Integrarea prin dependenta, se refera la elementele unui sistem care continua sa ramâna în cadrul lui, pentru ca depind, într-un fel sau altul, de alte elemente. De exemplu, sistemul "productiei" este dependent de sistemul financiar, si invers, sau clasicul ciclu: bani-marfa-bani.

În cadrul unui sistem informatic pot exista mai multe aplicatii care folosesc aceleasi informatii sau informatii generate de alte aplicatii. În asemenea situatii, pentru a evita introducerea repetata a informatiilor comune, se apeleaza la integrarea sistemului. Un sistem informatic integrat asigura preluarea unica a fiecarei informatii si difuzarea acesteia tuturor aplicatiilor care o solicita.

Integrarea sistemelor informatice se poate realiza pe urmatoarele cai:

q       memorarea fiecarei informatii, astfel încât, sa corespunda integral tuturor cerintelor specifice ale aplicatiilor si sa fie disponibila pentru fiecare dintre ele. În acest caz, sistemul informatic va include o baza informationala comuna, actualizata în mod unitar si consultata în toate aplicatiile, sau baze informationale specializate pe aplicatii;

q       transmiterea informatiilor între aplicatii sub forma fisierelor de interfata prin care se asigura jonctiunea dintre aplicatii. Integrarea poate fi realizata la nivelul unui sistem informatic specific unei unitati economice, sau între sisteme informatice apartinând unor unitati între care exista relatii de subordonare-coordonare si care pot fi dispersate teritorial (de exemplu o sucursala cu filialele sale se gaseste în relatii de subordonare-coordonare).

Din punct de vedere fizic, integrarea poate fi realizata prin intermediul unei retele de calculatoare, care sa asigure distribuirea colectiilor de date memorate între unitatile economice ce se afla în relatii de subordonare, în vederea furnizarii necesarului de informatii pentru fiecare dintre acestea.

În aceste conditii, integrarea conduce la arhitecturi de sisteme informatice ierarhizate, cu prelucrare, manipulare si stocare distribuita a datelor, în care prelucrarea interactiva si în timp real are o pondere tot mai însemnata.

1.5.2. Sistemele inteligente la începutul noului mileniu

Inteligenta artificiala este domeniul care a atras din ce în ce mai mult atentia economistilor, managerilor si tuturor celorlalte profesii, deoarece sistemele bazate pe cunostinte, sistemele expert, sistemele bazate pe calculul evolutiv (algoritmii genetici, strategiile evolutive si programarea genetica), sistemele fuzzy, sistemele conexioniste si sistemele hibride sunt sisteme inteligente pe cale de a ocupa un loc din ce în ce mai important în viata lor profesionala, datorita potentialului aplicativ si posibilitatilor de integrare cu produsele informatice conventionale. Obiectivul lor se constituie în dezvoltarea sistemelor informationale inteligente si este din ce în ce mai vizibil datorita fluxului de publicatii de informatica economica si de gestiune.

Predictiile despre evolutia inteligentei artificiale în primul secol din mileniul în care tocmai am intrat se pot sintetiza astfel:

succesul aplicatiilor tehnologiilor inteligente va creste datorita încorporarii soft­ware-ului de acest fel în produsele informatice conventionale, în care inteligenta artificiala va deveni componenta de baza;

sistemele inteligente autonome, din ce în ce mai putin comune în viitor, vor fi întâlnite sub o forma oarecare comercializata în sistemele informatice si produsele de rutina;

asemanarile si deosebirile dintre sistemele neuronale si sistemele expert, devenite clasice, vor fi mai mult educative. Ambele vor ocupa o nisa similara în termenii emularii performantei expertului uman, cu toate ca sistemele neuronale artificiale alaturi de celelalte categorii de sisteme inteligente tind sa devina din ce în ce mai prezente în procesarea specifica nivelurilor de baza;

sistemele neuronale împreuna cu sistemele bazate pe algoritmi genetici si sistemele hibride vor înregistra o renastere considerabila, în timp ce sistemele expert vor deveni din ce în ce mai mult tehnologia comuna zilelor noastre;

se va resimti în continuare nevoia obtinerii unor solutii tehnice viabile care sa fie folosite de catre un utilizator potential: din afara domeniului, standardul pare sa fie focalizat pe utilizator; din interiorul domeniului, standardele par sa fie orientate pe proiecte focalizate pe problema;

deoarece cercetatorii au identificat limite ale sistemelor inteligente ca urmare a complexitatii asociate problemelor care trebuie solutionate din realitatea economica, se cauta si se vor cauta si în viitor modalitati de hibridizare a acestor tehnologii;

abordarea hibrida specifica se va adresa problemelor complexe din lumea reala conform premisei: este imposibil ca o singura tehnologie inteligenta sa poata acoperi întregul spectru al cunoasterii umane si procesarii informatiei, asa cum se întâmpla si cu tehnologiile conventionale. Ca o consecinta, sistemele inteligente hibride vor înregistra o evolutie remarcabila, iar aplicabilitatea lor va creste spectaculos. Cel mai semnificativ exemplu actual îl constituie cautarile din întreprinderi în directia unor sisteme alcatuite din sisteme expert si alte categorii de sisteme artificiale, combinate astfel încât sa se poata solutiona probleme complexe care nu vor putea fi solutionate cu sistemele informatice actuale si nici cu asa-numitele sisteme de asistare a deciziei.

În cazul organizatiilor, problema se pune în contextul mai larg al tehnologiilor informationale, singurele care ofera adevaratul sistem nervos extern ce leaga ideile si actiunile indivizilor si organizatiilor într-un tot din ce în ce mai bine coordonat, informat si conectat.

Conform prognozelor, între anii 2025 si 2040 se va fi generalizat proliferarea agentilor inteligenti de toate tipurile eliminând chiar muncitorii si chiar si unii functionari cu studii superioare. Catre anul 2060 se vor organiza festivitati de premiere a celor mai performanti ,,oameni" sintetici în domeniile lor de munca, iar impactul asupra naturii muncii umane va fi unul fundamental.

Este clar ca va fi posibila înlocuirea omului de catre calculatoare în multe domenii ale muncii traditionale. Potrivit scenariilor, atât timp cât masinile inteligente vor prelua toate sarcinile specifice crearii de produse si servicii, oamenii se vor ocupa de crearea unor noi forme de munca bazate mai ales pe activitati recreative si educationale.

Începând cu acest secol va fi imposibil sa stabilesti cu exactitate unde sunt granitele întreprinderii si unde începe ciberspatiul (World Wide Web). Web va fi atât de integrata cu metodele de acces, analiza si informare din întreprinderi încât va parea deplasat sa se vorbeasca de aplicatii inteligente, întrucât oamenii vor manipula datele, informatiile si cunoasterea într-un mediu complet inteligent. Mediile de lucru complet inteligente sunt ca si sistemele ecologice naturale; ele vor face posibila derularea unei varietati de procese de lucru în armonie completa, în scopul asigurarii dezvoltarii si îmbunatatirii sistemului ca întreg. Mai concret, întreprinderea inteligenta va evolua de la un model în care functionalitatea este disponibila la oricare loc de munca, acolo unde utilizatorii folosesc informatii si cunostinte dintre cele mai diverse, partajate si actualizate permanent în mod centralizat. Utilizatorii vor avea asigurat accesul la serviciile serverelor specializate în activitati inteligente pentru necesitatile lor, iar Web va deveni o platforma aplicativa care va functiona în deplina integrare cu sistemele de operare majore din noua generatie.

În ultimele trei decenii, sistemele bazate pe cunostinte au servit celor mai variate scopuri în economie si celelalte domenii aplicative. Cercetatorii au identificat deja, pentru fiecare tip de sistem inteligent, avantaje si dezavantaje determinate de complexitatea lor asociata cu problemele specifice lumii reale de modelat. În multe aplicatii, generarea unor solutii la problemele concrete este dificila tocmai datorita complexitatii acestor tehnologii inteligente. Iata de ce oamenii de stiinta au încercat o noua cale, aceea a hibridizarii tehnologiilor, a folosirii lor combinate.

Toti cercetatorii avizati confirma opinia potrivit careia sistemele inteligente constituie, în momentul de fata, acea tehnologie informationala de vârf, capabila sa identifice ,,ceva cât de cât important pentru mersul afacerilor, poate chiar fundamental pentru evolutia firmei, eventual structuri si relatii care ar putea transforma practicile de management si afaceri"[6]. Domeniul s-a extins rapid si se apreciaza ca 20% dintre aplicatiile calculatoarelor vor fi, la începutul acestui mileniu, sisteme inteligente ce dispun de un repertoriu de tehnici specifice inteligentei artificiale cum sunt retelele neuronale, calculul evolutiv, sistemele expert, sistemele fuzzy si sistemele hibride si agentii inteligenti. Cu ajutorul acestora se informatizeaza eficient activitatile, procesele de afaceri si domeniile managementului, în care intervine o cantitate considerabila de expertiza umana.

Cercetarea de specialitate a dovedit eficienta sistemelor inteligente­ pentru domeniul economic, în aplicatii de genul desfacerii produselor bancare, inves­titiilor de portofoliu, supravegherea bancara, planificarea, asigurarile, diagnosticul financiar, gestiunea resurselor umane, contabilitate si audit, impozitare si multe alte tipuri de probleme slab sau rau structurate, de tip diagnostic, planificare, proiectare, control si monitorizare.

Principalele categorii de sisteme inteligente sunt:

a) Sistemele expert - aceasta categorie este cea mai ,,veche" si cea mai bine pusa la punct. Exista deja câteva mii de sisteme expert operationale si comerciale (peste 12.500), pentru o gama foarte larga de aplicatii, ele folosesc o cunoastere numita expertiza, provenita de la expertii umani, iar procesul de colectare a acesteia se numeste achizitia cunoasterii. Este nevoie de mai multe interviuri cu expertul sau de alte metode adecvate pâna când este pusa la punct baza de cunostinte, o componenta importanta a acestor sisteme. Mediile de dezvoltare disponibile usureaza mult construirea sistemelor expert functionale, de la stadiul de prototip pâna la stadiul de sistem expert comercial, în conformitate cu metodologia adoptata.

Avantajele sistemelor expert sunt numeroase: tezaurizarea si distribuirea cunoasterii, costurile reduse ale expertizei, lucrul în medii periculoase pentru om, persistenta expertizei, multiplicarea expertizei, cresterea fiabilitatii expertizei, explicatiile rationamentelor, raspuns rapid în orice moment, tutori inteligenti, baze de date inteligente, integrarea usoara cu alte produse informatice. Totusi, sistemele expert nu sunt capabile sa învete, sa se instruiasca automat, asemenea altor tipuri de sisteme inteligente, si din acest motiv nu se pot adapta usor la schimbarile intervenite în mediul în care actioneaza.

b) Sistemele fuzzy - sunt sisteme expert bazate pe logica fuzzy ce dispun de o flexibilitate deosebita si s-au dovedit performante într-o varietate de aplicatii, de la controlul industrial si recunoasterea structurilor, pâna la scrisul de mâna si evaluarea creditelor.

c) Sistemele conexioniste - tehnologia acestor tipuri de sisteme inteligente urmareste emularea procesarii umane a informatiei cu ajutorul unor retele interconectate construite din noduri (elemente de procesare denumite neuroni artificiali) si conexiuni denumite retele neuronale artificiale.

Retelele neuronale artificiale interactioneaza cu lumea reala în acelasi mod ca si sistemele biologice. Inspirate din structura creierului uman, retelele neuronale artificiale opereaza dupa principii radical diferite fata de calculatoarele electronice conventionale. Ele nu sunt programate, ci pot învata ceea ce au de facut din exemple, auto-modificându-si comportamentul în maniera evolutiva. De aceea se mai numesc sisteme adaptive sau sisteme evolutive. Sunt capabile sa manipuleze cantitati enorme de date/fapte si sa-si foloseasca propriul rationament fara sa posede reguli dinainte pregatite, oferind solutii foarte apropiate de rezultatele prevazute. Ele reproduc procesul decizional stapânit foarte bine de catre cei mai buni experti ai unei organizatii atunci când solutioneaza probleme.

O arhitectura de retea neuronala bine proiectata are acelasi efect ca si un sistem expert care reprezinta explicit cunoasterea cu ajutorul regulilor, dar va avea o performanta net superioara fata de expertul uman.

Atât sistemele expert cât si sistemele neuronale artificiale sau conexioniste ocupa locul lor distinct în cele mai diverse aplicatii economice. Sistemele expert ofera structura, capacitate explicativa si validitatea solutiilor. Sistemele neuronale artificiale ofera partea creativa a solutionarii problemelor fara s-o poata explica, ele învata din experienta. Sistemele expert sunt criticate pentru necesitatea programarii comportamentului lor si pentru inflexibilitatea raspunsurilor la evenimente neasteptate, dificil de însusit. Ele nu pot manifesta gândire intuitiva. Sistemele conexioniste sunt deosebit de performante tocmai în activitati care necesita adaptare din mers. Nu sunt recomandate în aplicatii la care se cer raspunsuri obligatoriu corecte. Implica un consum de timp de calcul însemnat înainte de a ajunge la rezultatul asteptat.

e) Sistemele hibride - alcatuite din cel putin doua tehnologii cum sunt sistemele expert, sistemele conexioniste, sistemele fuzzy, agentii inteligenti si sistemele de calcul evolutiv au capatat o extindere din ce în ce mai mare în aplicatiile informatice. Integrarea acestor tehnologii de vârf determina aparitia asa-numitelor sisteme hibride.



Denning, P.J., Metcalfe, R.M. (eds), Beyond Calculation. The Next Fifty Years of Computing, Copernicus, Springer-Verlag, New York, 1997

O'Brien, JA., Management Information Systems. Managing Information Technology in the Internetworked Entreprise, McGraw-Hill, Boston, 1999

Ghilic-Micu, B., Stoica, M., eActivitatile în societatea informationala, Editura Economica, Bucuresti, 2002

Boar, B.H., The Art of Strategic Planning/or Information Technologies, 2nd edition, John Wiley & Sons, Inc., New York, 2001

SI SC, termen cunoscut drept Societatea Informationala - Societatea Cunoasterii

Andone, I., Sisteme inteligente hibride. Teorie, studii de caz pentru aplicatii economice si ghidul dezvoltatorului, Ed. Economica, Bucuresti, 2002

Turban, E., McLean,E., Wetherbe,J. Information Technology for Management. Making Connections for strategic Advantage 2nd ed. John Wiley, NY, 1999

Giarratano, J., Riley, G., Expert Systems. Principles and Programming, 3rd Ed., PWS, Pub.Co., Boston,1998





Document Info


Accesari: 12859
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )