Sistemul de operare MS-DOS
Sistemul de operare MS-DOS este o interfata simpla între utilizator si hardware-ul calculatorului. Desi sistemul de operare MS-DOS a fost dezvoltat pentru primele variante de calculatoare personale ale firmei IBM (IBM PC), fiind total neadecvat pentru calculatoarele personale IBM care au la baza un microprocesor I80386, I80486 sau chiar Pentium, si care suporta sisteme de operare mult mai puternice, totusi datorita simplitatii si faptului ca exista o mare diversitate de programe scrise pentru acest sistem de operare, MS-DOS ramâne unul din cele mai populare sisteme de operare.
În dezvoltarea sa, proiectantii sistemului de operare MS-DOS s-au inspirat din cele mai raspândite doua sisteme de operare la momentul respectiv: CP/M, unanim acceptat pe microcalculatoarele pe 8 biti si care în prezent nu se mai comercializeaza, si UNIX, un nume de referinta în cadrul sistemelor de operare, si care tinde sa devina unul din cele mai utilizate sisteme de operare.
De la CP/M, MS-DOS a împrumutat ideea independentei fata de echipament, realizata prin introducerea BIOS-ului (Basic Input Output System), numele unor comenzi (ERA, DIR, TYPE etc.), partial modul de organizare a informatiei pe disc etc.
De la UNIX s-a împrumutat structura arborescenta a sistemului de fisiere, înlantuirea unitatilor de alocare pe disc ( "clusters") ale unui fisier, ideea folosirii propriului interpretor de comenzi ( Shell ) etc.
Caracteristicile principale ale sistemului de operare MS-DOS sunt :
- lucreaza cu un singur utilizator, rulând un singur program la un moment dat (sistem de operare monouser - monotasking )
- proceduri avansate de detectie a erorilor;
- dispozitive de intrare / iesire independente, MS-DOS asignând un nume de fisier rezervat fiecarui echipament de intrare / iesire;
- realocabilitatea completa a programelor, fiind posibila rularea aceluiasi program de la mai multe adrese de încarcare;
- structura de fisiere eficienta si rapida;
- contabilizarea datei si timpului.
Sistemul de fisiere. Structura discului sub MS-DOS.
Sistemul de operare este programul care intra în functiune atunci când calculatorul este pus sub tensiune. Sistemul de operare MS-DOS are trei parti componente:
- interpretorul de comenzi, continut în fisierul COMMAND.COM
- fisierul DOS.COM, care mai poate fi gasit si sub alte denumiri: MSDOS.SYS sau IBMDOS.COM depinzând de versiunea sistemului de operare;
- fisierul BIO.COM (sau IO.SYS, IBMBIO.COM), care contine o parte a sistemului de intrari / iesiri de baz&# 454i86e 259; - BIOS, cealalta parte fiind rezidenta în memoria ROM a calculatorului.
Deorece discurile magnetice sunt cele mai utilizate dispozitive de memorie externa, în dezvoltarea sistemului de operare MS-DOS, o mare atentie a fost acordata organizarii fisierelor pe aceste tipuri de dispozitive de memorie externa. Atât discurile flexibile cât si discurile de mare capacitate ( hard disks ) au aceeasi organizare sub MS-DOS.
Pe discul magnetic, informatia (programe sau date necesare acestor programe) este stocata în fisiere. Fisierul reprezinta acelasi lucru pentru discul magnetic, pe care îl reprezinta o carte pentru o biblioteca.
Fiecare fisier are un identificator de fisier (sau nume) asociat, compus din doua câmpuri:
- nume (filename) - format din 1..8 caractere alfanumerice, mai putin caracterele . " \ / : | < > + = ;
- extensie (extension) - format din maximum 3 caractere alfanumerice, mai putin caracterele date mai sus.
În cadrul identificatorului de fisier, cele doua câmpuri sunt scrise împreuna si despartite de caracterul "." (punct).
Câmpul extensie desemneaza, de regula, tipul fisierului. Exista extensii standard recunoscute de MS-DOS, cum ar fi: COM, EXE pentru programe executabile, BAT pentru fisiere de comenzi, SYS pentru drivere sistem etc., si extensii adoptate prin traditie de utilizatorii sistemului de operare MS-DOS, cum ar fi: PAS pentru fisiere sursa PASCAL, C pentru fisiere sursa C, ASM pentru fisiere sursa scrise în limbaj de asamblare, DOC pentru fisiere documentatie etc.
Numele fisierului împreuna cu toate informatiile necesare accesului la fisier, cum ar fi: nume, extensie, data si ora la care a fost creat fisierul, informatii de regasire a fisierului pe disc (numarul sectoarelor ocupate de fisier pe disc) etc., sunt continute într-un catalog sau director, la fel cum numele tuturor cartilor dintr-o biblioteca, împreuna cu informatiile de regasire a acestora în biblioteca, sunt continute într-un catalog sau index al bibliotecii respective.
Deci, mai multe fisiere pot fi reunite formând un director, care la rândul lui are un nume si o extensie la fel ca orice fisier. Într-un director se pot gasi fisiere, precum si unul sau mai multe directoare (subdirectoare), care la rândul lor pot sa contina alte fisiere sau subdirectoare s.a.m.d. Asadar, avem de-a face cu o structura logica arborescenta pe subdirectoare a discului, structura împrumutata de la sistemul de operare UNIX. Exista un director cu statut special, care reprezinta originea arborelui de subdirectoare si care poarta numele de director radacina. Un exemplu de organizare a discului sub forma unui arbore de subdirectoare este aratat în figura 7.2.1.
Figura 7.2.1. Exemplu de organizare a discului sub MS DOS
Daca din punct de vedere logic un disc este vazut ca o multime de fisiere grupate într-o structura arborescenta de directoare, din punct de vedere fizic, informatia este scrisa pe disc de-a lungul unor cercuri concentrice, numite piste, fiecare pista fiind împartita în sectoare cu dimensiunea de 512 octeti. Capul de citire/scriere al unitatii de disc se misca de la o pista la alta în timp ce discul se roteste, permitând astfel capului de citire/scriere sa gaseasca locul din / în care trebuie sa citeasca sau sa scrie. Mai multe amanunte legate de organizarea fizica a discurilor magnetice au fost prezentate în capitolul 5.
Fiecare volum logic (o unitate fizica întreaga cum este discul flexibil, sau o partitie hard) este "vazut" ca o secventa continua de sectoare logice, începând cu sectorul logic 0. Asa cum s a aratat în capitolul precedent, discul fix (hard disk-ul) poate fi împartit în mai multe partitii logice, care pot fi utilizate ca discuri independente, ca si cum am dispune de mai multe hard disk-uri de capacitate mai mica.
Orice fisier contine unul sau mai multe sectoare. În sistemul de operare MS-DOS, nu este necesar ca un fisier sa ocupe un spatiu contiguu pe disc (sectoarele fisierului respectiv sa fie situate unul dupa altul), gestiunea spatiului pe disc facându-se prin intermediul tabelei de alocare a fisierelor - FAT (File Allocation Table).
Din punct de vedere functional, un disc este împartit în 4 zone:
- BOOT - zona în care se gaseste programul de încarcare al sistemului de operare, localizata în sectorul logic 0 al discului flexibil, sau în sectorul logic 0 al partitiei DOS active, în cazul discurilor hard.
- DIR - zona în care se gaseste directorul radacina, organizata sub forma unui tabel, fiecare intrare în tabel (linie din tabel), de 32 de octeti, continând toate informatiile despre un fisier. De exemplu, în octetii 0-7 ai intrarii corespunzatoare unui fisier se gaseste numele (filename) fisierului, în octetii 8-10 extensia fisierului, în octetii 22-23 timpul la care a fost creat sau modificat ultima data fisierul, în octetii 24-25 data crearii sau ultimei modificari a fisierului, în octetii 26-27 numarul primului cluster al fisierului, în octetii 28-31 dimensiunea fisierului în octeti etc. Directorul radacina are un numar limitat de intrari, depinzând de tipul discului:
- 112 - pentru discurile flexibile de 320, 360 si 720Kb
- 224 - pentru discurile flexibile de 1,2 si 1,4Mb;
512 - pentru hard disk-uri.
Un subdirector este un fisier care contine o asemenea tabela, cu structura data mai sus, numarul de intrari în tabela nefiind limitat.
- FAT - zona în care se gaseste tabela de alocare a fisierelor. Pentru siguranta, se pastreaza doua copii ale tabelei de alocare a fisierelor, astfel încât atunci când una din tabele este distrusa, se poate folosi cealalta tabela, prevenindu-se pierderea informatiei de pe tot discul, prin distrugerea informatiei de alocare a discului din FAT.
- FILE - zona în care vor fi plasate fisierele de pe disc. La începutul acestei zone se gasesc fisierele sistem IO.SYS si MSDOS.SYS, care ocupa si primele doua pozitii în directorul radacina.
MS-DOS împarte spatiul pe disc în unitati de alocare sau cluster-e. Numarul de sectoare continute într-un cluster depinde de tipul si capacitatea discului magnetic. Pentru discurile flexibile simpla fata, un cluster contine un singur sector; pentru discurile flexibile dubla fata, un cluster contine doua sectoare etc. Cluster-ele sunt numerotate în functie de pozitia fizica ocupata de acestea pe disc. Primul cluster de pe disc va contine primul sau primele sectoare situate dupa directorul radacina. În figura urmatoare este data structura de sectoare, piste, cluster-e a unui disc flexibil dubla fata cu 9 sectoare pe pista.
Orice intrare în director (în directorul radacina sau într-un subdirector) contine 32 de octeti. În octetii 26 si 27 ai intrarii în director corespunzatoare unui fisier se gaseste numarul primului cluster ocupat de fisier pe disc. Numarul celui de-al doilea cluster al fisierului este gasit în intrarea din tabela de alocare a fisierelor, cu acelasi numar ca si numarul primului cluster; numarul celui de-al treilea cluster este gasit tot în FAT, în intrarea cu numarul egal cu numarul celui de-al doilea cluster al fisierului s.a.m.d.
O intrare în FAT contine 2 octeti (FAT16) în cazul discurilor hard si 1,5 octeti în cazul discurilor flexibile. Proiectantii sistemului de operare MS-DOS au decis sa foloseasca numai 1,5 octeti în cazul discurilor flexibile, deoarece pe 2 octeti pot fi codificate 65536 de numere care indica cluster-e pe disc si, evident, un disc flexibil nu poate sa contina atât de multe cluster-e. Astfel, tabela de alocare a fisierelor va ocupa mai putin spatiu pe discul flexibil. Pentru gestionarea discurilor hard actuale de mari dimensiuni, în special variantele recente de Windows (95,98), utilizeaza tabele FAT pe 32 de biti (FAT32).
Valorile continute de o intrare în FAT împreuna cu semnificatiile lor sunt date în urmatoarea tabela:
Valoare Semnificatie
(0)000 Cluster disponibil
(F)FF0-(F)FF6 Cluster rezervat
(F)FF7 Cluster defect
(F)FF8-(F)FFF Ultimul cluster al unui fisier
(X)XXX Cluster ce apartine unui lant
În concluzie, orice fisier de pe disc contine unul sau mai multe cluster-e (fiecare cluster fiind compus din unul sau mai multe sectoare), înlantuite prin intermediul tabelei de alocare a fisierelor, numarul primului cluster din lant fiind continut în intrarea corespunzatoare din directorul în care se afla fisierul respectiv. Intrarea din FAT cu numarul ultimului cluster al fisierului va contine o valoare între FFF8H si FFFFH pentru discurile hard, si o valoare între FF8H si FFFH în cazul discurilor flexibile, ceea ce specifica sfârsitul lantului de cluster-e ale fisierului, aceasta valoare nemaindicând un cluster de pe disc.
Pentru a specifica complet un fisier, identificatorul de fisier, format din nume si extensie, trebuie completat cu numele unitatii de disc si numele subdirectorului în care se afla fisierul. De fapt se specifica o cale de acces (path), indicându-se modul de parcurgere al arborelui de subdirectoare, de la directorul radacina la subdirectorul în care se gaseste fisierul. Calea de acces se specifica prin scrierea numelor de subdirectoare în ordine, despartite de caracterul "\". Directorul radacina se specifica tot prin caracterul "\".
Numele unitatii de disc, pe care se gaseste fisierul, poate fi A sau B în cazul discurilor flexibile, si C sau o alta litera, pentru discul fix sau o partitie logica pe discul fix.
Astfel, identificatorul complet al unui fisier este :
[d:][path]filename[.ext]
unde:
d - este numele unitatii de disc pe care se afla fisierul,
path - este calea de acces din directorul radacina în subdirectorul în care se afla fisierul,
filename - este numele fisierului,
ext - este extensia fisierului.
Elementele din paranteza sunt optionale, deci pot sa lipseasca. Sistemul de operare MS-DOS tine evidenta a doua valori: disc implicit si director curent, care pot fi modificate cu ajutorul comenzilor MS-DOS, si care înlocuiesc primele doua câmpuri din identificatorul complet de fisier, atunci când acestea nu sunt specificate. Directorul curent este directorul unde MS-DOS cauta fisierele al caror identificator de fisier a fost introdus fara specificarea directorului în care se gasesc fisierele respective. Analog, discul implicit este reprezentat de numele discului flexibil sau al discului fix (partitiei logice, daca discul fix este partitionat în mai multe partitii logice) pe care MS-DOS cauta fisierele, atunci când unitatea de disc nu este specificata în identificatorul de fisier.
Exemple
A:\DOS\FORMAT.EXE - specifica fisierul FORMAT.EXE din subdirectorul DOS al directorului radacina, de pe discul A.
C:\USERS\VLAD\TEXT.TXT - specifica fisierul TEXT.TXT din subdirectorul VLAD al subdirectorului USERS, al directorului radacina de pe discul fix C.
B:PROGRAM.COM - specifica fisierul PROGRAM.COM din directorul radacina al discului B.
\DOS\FORMAT.EXE - specifica fisierul FORMAT.EXE din subdirectorul DOS al directorului radacina, de pe discul implicit.
PROG1.COM - specifica fisierul PROG1.COM din directorul curent al discului implicit.
În afara de nume, extensie, marime fisier, data si ora ultimei modificari, informatii de regasire a fisierului pe disc etc., în intrarea din director corespunzatoare unui fisier se memoreaza si atributele fisierului (codificate în octetul numarul 11 din intrare), care pot fi:
- R - Read only - ce specifica faptul ca fisierul nu poate fi decât citit, si nu poate fi modificat sau sters.
- A - Archive - utilizat de comenzile BACKUP, RESTORE, XCOPY, pentru a marca daca fisierul a fost sau nu procesat de catre o comanda anterioara.
- S - System - precizeaza faptul ca fisierul apartine sistemului de operare, si nu trebuie utilizat în operatii curente.
- H Hidden -
determina neafisarea numelui fisierului la comanda DIR, si
face ca fisierul sa nu fie disponibil la comenzile
Modificarea atributelor unui fisier se poate face cu comanda ATTRIB, care poate modifica numai primele doua atribute, precum si cu ajutorul interfetelor grafice utilizator NORTON COMMANDER, XTG, PCSHELL, DOSSHELL.
MS-DOS simplifica operatiile de intrare/iesire cu diferite echipamente periferice, asignând un nume de fisier rezervat fiecarui echipament de intrare/iesire. Deci, fiecare echipament de intrare/iesire este "vazut" ca un fisier cu un nume special. De exemplu, fisierul cu numele CON reprezinta consola sistemului (ansamblul tastatura - ecran), fiind posibila afisarea unui text pe ecran prin scrierea textului respectiv în fisierul text CON, în acelasi fel în care se scrie un text în oricare alt fisier text.
Aceste nume rezervate nu pot fi folosite ca nume de fisier obisnuit, ele având un înteles special pentru sistemul de operare, care rezerva identificatorii respectivi pentru echipamentele de intrare/iesire.
Acestea sunt :
- CON - pentru consola sistemului
- AUX sau COM1 - pentru interfata seriala de comunicatie numarul 1;
- COM2, COM3, COM4 - pentru interfetele seriale 2, 3, 4;
- PRN sau LPT1 - pentru prima imprimanta (interfata) paralela;
- LPT2, LPT3, LPT4 - pentru interfetele paralele 2, 3, 4;
- NUL - pentru un echipament inexistent (fictiv), folosit de obicei pentru testarea programelor.
Numele de echipamente de mai sus pot fi folosite în locul unui nume de fisier, în cadrul unei comenzi DOS.
7.2.2. Lansarea sistemului de operare
La punerea sub tensiune, se executa instructiunea de la adresa fizica FFFF0H, pentru sistemele cu microprocesor I8086 (FFFFF0H la I80286, si FFFFFFF0H la I80386 si I80486), unde se gaseste un salt neconditionat în ROM-BIOS-ul calculatorului; acea parte din BIOS-ul sistemului de operare rezidenta în memoria ROM a calculatorului. Programul din aceasta memorie efectueaza urmatoarele actiuni:
- scrie si citeste toata memoria RAM pentru depistarea eventualelor erori
- testeaza componentele principale ale sistemului: discurile, tastatura etc.;
- citeste microcomutatoarele (switch-urile) la calculatoarele IBM PC/XT, sau memoria CMOS la celelalte variante de calculatoare IBM, pentru a determina configuratia curenta: dimensiunea memoriei RAM existente în sistem, numarul si tipul unitatilor de disc, tipul interfetei grafice etc.
Dupa toate aceste operatii, programul din ROM-BIOS încarca programul încarcator al sistemului de operare (secventa BOOT), din sectorul 0, pista 0, fata 0 a primei unitati de disc flexibil, daca exista un disc sistem în aceasta unitate, daca nu încarcarea secventei BOOT realizându-se din sectorul logic 0 al partitiei DOS active, de pe discul fix. Un disc sistem este un disc care contine secventa BOOT, împreuna cu cele 3 fisiere care compun sistemul de operare.
În continuare se da controlul programului încarcator, care încarca fisierele IO.SYS si MSDOS.SYS de pe discul sistem. Fisierele IO.SYS si MSDOS.SYS sunt invizibile (au atributul hidden) si nu pot fi copiate, sterse sau manipulate prin comenzi uzuale.
BIOS-ul sistemului de operare este o interfata între hardware-ul calculatorului si restul sistemului de operare (implicit între hardware-ul calculatorului si programele de aplicatie), asigurând un caracter de universalitate celorlalte parti ale sistemului de operare si programelor de aplicatie scrise sub MS-DOS. O discheta sistem poate fi folosita pe orice calculator personal compatibil IBM, indiferent de configuratia hardware a acestuia. Ceea ce se schimba este numai BIOS-ul sistemului de operare rezident în memoria ROM. De asemenea, un program care executa toate operatiile prin intermediul BIOS-ului, se poate executa pe orice masina MS-DOS, indiferent de configuratia hardware a acesteia. Deci functiile BIOS-ului nu se rezuma numai la etapa de initializare a sistemului de operare, BIOS-ul controlând direct toate operatiile echipamentelor calculatorului: tastatura, ecran, imprimanta, discuri etc.
Cea de-a doua parte a sistemului de operare, rezidenta în fisierul MSDOS.SYS, contine proceduri pentru tratarea din punct de vedere logic (la un nivel superior nivelului fizic, de baza) a operatiilor si resurselor sistemului. Aceste proceduri apeleaza la rândul lor proceduri BIOS, configuratia hardware concreta fiind transparenta la acest nivel.
Interpretorul de comenzi, continut în fisierul COMMAND.COM, citeste comenzi de la tastatura sau dintr-un fisier de comenzi, dupa care, daca comanda este o comanda externa (necontinuta în fisierul COMMAND.COM, cum ar fi comenzile: DIR, ERA, TYPE etc.), încarca de pe disc un fisier cu acelasi nume ca si numele comenzii, si cu extensia COM, EXE sau BAT. Daca fisierul este COM sau EXE, se da controlul programului respectiv, daca fisierul are extensia BAT, deci este un fisier de comenzi MS-DOS, se executa rând pe rând comenzile din fisier.
La initializarea sistemului de operare, dupa încarcarea primelor doua fisiere, se cauta pe discul din care a fost încarcat sistemul, în directorul radacina, un fisier de configurare numit CONFIG.SYS. Daca este gasit, acesta va fi citit, si comenzile continute în acest fisier vor fi interpretate, configurând sistemul de operare cu anumiti parametri. Daca CONFIG.SYS nu este gasit, sistemul de operare este configurat cu valorile implicite ale comenzilor de configurare.
Dupa configurarea sistemului este încarcat cel de-al treilea fisier - COMMAND.COM, care preia controlul si, în primul rând, încearca încarcarea (din directorul radacina al discului sistem) si executia unui fisier de comenzi numit AUTOEXEC.BAT. Daca fisierul este gasit, sunt executate rând pe rând comenzile din AUTOEXEC.BAT, dupa care se afiseaza prompter-ul sistem (de exemplu C: ) si se asteapta introducerea unei comenzi de la tastatura. Deci, fisierul AUTOEXEC.BAT ne permite sa lansam programe, sau sa executam anumite comenzi automat, ori de câte ori se încarca sistemul de operare.
7.2.3. Configurarea sistemului de operare
Fisierul CONFIG.SYS este un fisier text, care contine comenzi de configurare a sistemului de operare MS-DOS cu anumiti parametri, comenzile adaugate sau modificate în fisierul CONFIG.SYS devenind active la urmatoarea lansare a sistemului de operare.
Principalele comenzi de configurare sunt urmatoarele:
7.2.3.1 Comanda BREAK
Sintaxa: BREAK = ON|OFF
Implicit BREAK = OFF
Cu ajutorul optiunii OFF se poate abandona programul în executie, prin apasarea simultana a tastelor CTRL si BREAK, numai în momentul când acesta executa o operatie cu tastatura, ecranul, imprimanta standard (PRN) sau adaptorul de comunicatie COM1. Optiunea ON determina abandonarea programului prin CTRL-BREAK, la urmatorul apel de functie sistem dupa CTRL-BREAK, nu neaparat la o functie sistem ce foloseste dispozitivele de mai sus. Functiile sistem sunt unitati program continute în sistemul de operare, si care sunt apelate de programele din sistem pentru realizarea operatiilor de intrare/iesire sau a altor operatii de baza.
7.2.3.2 Comanda BUFFERS
Sintaxa: BUFFERS = n [,m] [/x]
n - este un numar între 1 si 99, ce reprezinta numarul buffer-elor ce vor fi deschise de sistem la lansarea acestuia;
m - este un numar, ce reprezinta numarul maxim de sectoare ce pot fi citite/scrise într-un acces la discul magnetic (implicit m este1);
/x - specifica faptul ca buffer-ele sunt plasate în memoria expandata.
Un buffer de disc este o zona de memorie pe care sistemul de operare o utilizeaza în operatiile de citire/scriere cu discul. Sistemul de operare MS-DOS lucreaza cu discul magnetic la nivel de sector, adica scrie sau citeste sectoare pe sau de pe disc. Daca, de exemplu, un program doreste sa scrie sau sa citeasca un numar de octeti care nu este un multiplu al dimensiunii sectorului (512), sistemul de operare verifica daca sectorul ce trebuie accesat se afla într-unul din buffer-ele din memorie. Daca da, se efectueaza citirea sau scrierea din sau în buffer. Daca sectorul nu se gaseste într-unul din buffer-e, acesta va fi citit si adus într-un buffer, dupa care se face transferul în sau din buffer.
Numarul de buffer-e deschise simultan în memorie influenteaza timpul de lucru cu discul magnetic, si deci viteza de executie a aplicatiilor. Pentru un program care utilizeaza frecvent discul în operatii de citire/scriere este indicat un numar cât mai mare de buffer-e deschise în memorie. Dar, trebuie avut în vedere ca, mai multe buffer-e deschise, vor ocupa mai multa memorie ( n x 512 ) si, de asemenea, crescând numarul de buffer-e, creste timpul de cautare în buffer-e si acesta poate deveni comparabil cu timpul de acces la disc.
Deci nu exista un numar standard de buffer-e care sa satisfaca toate aplicatiile, acesta se determina prin încercari, în functie de aplicatie si de dimensiunea memoriei RAM disponibile.
7.2.3.3 Comanda COUNTRY
Sintaxa: COUNTRY = xxx [, [yyy] [, [ d: ]filename]]
xxx - codul tarii
yyy - pagina de cod (vezi comanda KEYB)
filename - numele fisierului care contine informatii despre tara xxx.
Prin aceasta comanda se specifica sistemului de operare setul de caractere pe care dorim sa-l utilizam. Daca în fisierul CONFIG.SYS nu se foloseste comanda COUNTRY, se considera implicit setul de caractere folosit în SUA. Daca nu se specifica nici un nume de fisier prin filename, se vor lua informatiile despre tara xxx din fisierul COUNTRY.SYS.
7.2.3.4 Comanda FILES
Sintaxa: FILES = X unde
X - este un numar între 8 si 255. Implicit X este 8.
Prin aceasta comanda se specifica numarul maxim de fisiere ce pot fi deschise simultan. Înainte de orice operatie cu un fisier, sistemul de operare trebuie sa deschida acel fisier. La deschiderea fisierului, MS-DOS construieste blocul de parametri pentru acel fisier, în zona proprie de memorie rezervata la lansarea sistemului de operare. Deci, numarul de fisiere ce pot fi deschise simultan depinde de dimensiunea acestei zone, care depinde de valoarea specificata prin comanda FILES.
7.2.3.5 Comanda SHELL
Sintaxa: SHELL = [d:][path]filename[params]
Prin aceasta comanda se poate folosi un interpretor de comenzi diferit de COMMAND.COM, si care va fi încarcat si plasat în memorie în locul lui COMMAND.COM.
filename - numele fisierului care contine interpretorul de comenzi;
params - parametrii (linia de comanda) necesari noului interpretor de comenzi.
De exemplu, prin comanda SHELL = C:\DOS\XTG se specifica folosirea interfetei utilizator XTG, în locul interpretorului de comenzi COMMAND.COM.
7.2.3.6 Comanda DEVICE
Sintaxa: DEVICE = [d:][path]filename[params]
Comanda permite specificarea unui nume de fisier ce contine un driver de intrare/iesire, care va fi încarcat în memorie odata cu sistemul de operare. Un driver este un program care controleaza toate operatiile cu un dispozitiv de intrare/iesire. Toate celelalte programe care doresc sa lucreze cu dispozitivul de intrare/iesire respectiv , vor apela driver-ul de intrare/iesire corespunzator.
filename - specifica fisierul ce contine driver-ul de intrare/iesire,
params - parametrii (sau optiunile) acceptati de driver-ul de intrare/iesire.
La încarcarea sistemului de operare, se încarca automat si driver-ele pentru ecran, tastatura, imprimanta, disc magnetic si ceas. Deci, nu trebuie specificata nici o comanda DEVICE care sa încarce aceste driver-e. Atunci când avem un nou dispozitiv (scaner, mouse etc.) sau când vrem sa schimbam driver-ele standard încarcate automat la lansarea sistemului de operare, va trebui sa specificam, printr-o comanda DEVICE, fisierul ce contine noul driver, precum si directorul în care se afla. Tot în mod automat sunt încarcate si driver-ele COUNTRY.SYS si KEYBOARD.SYS, la lansarea sistemului de operare.
Drivere nestandard
ANSY.SYS - permite instalarea driver-elor cu functii extinse pentru ecran si tastatura. Prin intermediul unor secvente de caractere, care încep cu caracterul ESC, sunt disponibile functii pentru mutarea cursorului, redefinirea caracterelor de pe tastatura, stabilirea culorilor de fond si pentru scriere etc.
DISPLAY.SYS - permite schimbarea paginii de cod pentru consola sistemului.
DRIVER.SYS - permite crearea unor echipamente logice de tip disc flexibil, asociate unor unitati de disc flexibil conectate la controlerul de disc flexibil.
PRINTER.SYS - permite schimbarea paginii de cod pentru imprimantele paralele cuplate la porturile paralele LPT1 (PRN), LPT2, LPT3, LPT4.
RAMDRIVE.SYS (VDISK.SYS) - permite crearea unui disc virtual în memoria RAM (sau RAM-disc). Deci, sistemul de operare va scrie/citi în/din zona de memorie alocata pentru RAM-disc, ca si când ar lucra cu un disc magnetic. Viteza de acces la date va fi mult mai mare, sistemul accesând informatiile de pe disc la aceeasi viteza ca si datele din memoria interna, dar exista riscul pierderii continutului discului virtual în cazul unei blocari a sistemului.
SMARTDRIVE.SYS - permite accelerarea transferului de date între memoria RAM si discul magnetic, fiind util în aplicatiile care lucreaza cu multe fisiere, si ducând la o crestere a vitezei de executie a acestor aplicatii de pâna la 10 ori. Nu poate fi utilizat împreuna cu RAMDRIVE.SYS.
XMAEM.SYS - emuleaza memoria expandata în memoria extinsa a sistemului. Se utilizeaza numai împreuna cu XMA2EM.SYS si nu împreuna cu HIMEM.SYS.
XMA2EM.SYS - driver care permite instalarea unei memorii expandate cu specificatiile stabilite de firmele LOTUS, INTEL, MICROSOFT.
HIMEM. SYS - driver care permite instalarea unei memorii extinse standard, si care nu poate fi folosit împreuna cu driver-ele XMAEM.SYS si XMA2EM.SYS.
EMM386.SYS - emuleaza memoria expandata în memoria extinsa, atunci când se foloseste driver-ul de memorie extinsa HIMEM.SYS.
SERPRN.SYS - driver de comunicatie seriala care utilizeaza protocolul XON|XOFF.
Pentru o mai buna întelegere, este necesara lamurirea unor notiuni folosite în sistemul de operare MS-DOS, cum ar fi tipurile de memorie existente sub MS-DOS. Sistemul de operare MS-DOS este limitat din punctul de vedere al accesului la memoria interna a calculatorului, datorita faptului ca a fost proiectat pentru calculatoare care functionau pe baza microprocesoarelor 8086/8088, ce utilizau 1Mb de RAM. Însa, datorita avansului tehnologic, memoria fizic disponibila în PC-urile actuale a crescut simtitor, iar sistemul de operare MS-DOS nu a evoluat odata cu calculatoarele. Astfel, au aparut secvente suplimentare de software, pentru a permite sistemului de operare si aplicatiilor rulate pe el, accesul la memoria peste limita de 640Kb. Aceste drivere de memorie se numesc "memory managers". Exista urmatoarele tipuri de zone de memorie sub sistemul MS-DOS:
Memoria conventionala - este zona de memorie cuprinsa între adresele 0Kb si 640Kb, pe care sistemul de operare o utilizeaza în operatiile obisnuite. Zona de memorie cu adrese între 640Kb si 1Mb este rezervata de sistemul de operare, pentru functii primitive ale adaptorului video, controlerului de disc, scanner, functii ROM-BIOS etc. (vezi figura 7.2.2).
Memoria expandata - este o zona de memorie situata în afara memoriei conventionale, între 640Kb si 1Mb, continând ferestre de memorie din aceasta zona neocupate de sistemul de operare (BIOS), si în care se translateaza pagini din memoria extinsa.
Odata cu aparitia procesoarelor 80286, memoria fizic adresabila a crescut la 16Mb. Deoarece MS-DOS nu permitea accesul decât la primii 640Kb, o idee (copiata de la CP/M) a fost de a folosi o portiune (de obicei de 64Kb) din memoria situata peste 640Kb, ca o zona de memorie tampon pentru accesul la un volum mai mare de memorie. Prin intermediul unui driver de memorie expandata, acesta fiind numele acestei tehnici de marire a spatiului de memorie, se poate comuta între mai multe blocuri de memorie. Sistemul poate accesa astfel o cantitate mai mare de memorie, vizibila însa prin fereastra de 64Kb. Acest standard a capatat numele LIM EMS, si multe programe îl pot folosi (Lotus 123, Quattro Pro, Borland C++ etc.). Uneori aceasta memorie externa poate exista în calculatoare prin intermediul unor placi speciale de extensie.
Deci, memoria expandata reprezinta memoria adresabila printr-o asociere dintre un driver de memorie extinsa si un adaptor hardware pentru memoria expandata. Aceasta nu se încadreaza într-un interval fix de adrese, putând ocupa zona dintre 640Kb si 1Mb, neocupata de componentele sistemului de operare ce se gasesc în aceasta zona (vezi figura 7.2.3). Principiul de functionare este reprezentat de o zona de memorie variabila neocupata, din spatiul 640Kb - 1Mb, în care se translateaza succesiv pagini din memoria atasata fizic suplimentar.
Memoria extinsa - este zona de memorie situata dincolo de 1Mb, si pe care MS-DOS o foloseste pentru anumite scopuri precise, cum ar fi: instalarea unui RAM-disc, operatii BIOS etc. Aceasta memorie este folosita în modul protejat al procesoarelor x86 sub sistemele Windows si OS/2.
 |
Figura 7.2.3. Memoria expandata
Figura 7.2.4. Memoria extinsa
În calculatoarele mai vechi, memoria de baza era de 1Mb, primii 640Kb fiind folositi de MS-DOS, restul fiind folosit de diverse dispozitive periferice si ca memorie extinsa. La aparitia procesoarelor 286, 386 si 486, au fost concepute si o serie de cipuri complexe, care permiteau gestiunea si manipularea unui volum fizic mai mare de memorie pe placa de baza. Acestea au fost numite AT Chip Set, acum comune în majoritatea PC-urilor, si care permit accesul la spatiul de memorie peste limita de 1Mb. Acest aspect a complicat accesul la zonele libere de memorie între 640Kb si 1Mb. Cât spatiu este disponibil în aceasta zona, variaza de la calculator la calculator, în functie de numarul si tipul dispozitivelor periferice existente. Aceasta zona are între 8Kb si 128Kb si este denumita Upper Memory Area. De la versiunea MS-DOS 5.0 în sus, aceste blocuri de memorie au devenit integrate în gestiunea memoriei sistemului de operare, via un software special (EMM386.EXE), care poate deplasa în acea zona în special drivere de dispozitive periferice, pentru a elibera mai multa memorie conventionala.
La aparitia interfetei Microsoft Windows 3.0, s-a constatat ca 64Kb, în plus fata de normal, erau disponibili pentru aplicatii. Aceasta se datora unor greseli în proiectarea procesoarelor 286 si superioare, descoperindu-se ca primii 64Kb de memorie extinsa, peste limita de 1Mb, puteau fi accesati, aceasta zona fiind cunoscuta ca High Memory Area. Astfel, shell-ul sistemului de operare putea fi încarcat în aceasta zona.
7.2.4. Crearea fisierelor de comenzi. Fisierul AUTOEXEC.BAT.
Un fisier lot de lucrari (fisier batch) este un fisier text ce contine una sau mai multe comenzi DOS, care se executa împreuna. Aceste fisiere de tip batch trebuie sa aiba extensia BAT. Pentru executia fisierului batch, se introduce de la tastatura numai numele fisierului, fara extensie.
De fiecare data când este lansat sistemul de operare, dupa ce se încarca fisierul COMMAND.COM, acesta preia controlul si încearca încarcarea unui fisier de comenzi, numit AUTOEXEC.BAT, din directorul radacina de pe discul din care a fost încarcat sistemul, fisier care contine comenzile ce se doresc a fi executate automat, de fiecare data la lansarea sistemului de operare.
De exemplu, fisierul AUTOEXEC.BAT poate contine urmatoarele comenzi:
CLS
XTG
Deci, de fiecare data când se lanseaza sistemul de operare, se sterge ecranul, se sterg toate fisierele cu extensia BAK, dupa care se lanseaza în executie interfata utilizator XTG.
În interiorul unui fisier de lucrari se pot include si parametri fictivi, care vor fi înlocuiti cu valorile introduse în linia de comanda, prin care se lanseaza în executie fisierul de comenzi respectiv. De exemplu, daca avem un fisier de comenzi numit LOT.BAT, si care contine urmatoarele comenzi:
COPY %1.PAS %2.PAS
TYPE %2.PAS
DEL %1.PAS
TYPE %0.BAT
parametrii fictivi %0, %1, %2 vor fi înlocuiti, în ordine, de parametrii din linia de comanda prin care se executa fisierul de comenzi. Pot fi specificati 10 parametri fictivi în interiorul unui fisier de comenzi ( %0 - %9 ). Parametrul %0 este înlocuit cu numele fisierului de comenzi. Se poate executa fisierul LOT.BAT prin urmatoarea comanda:
LOT A:PROG1 C:PROG2
Efectul acestei comenzi este executia succesiva a urmatoarelor comenzi:
COPY A:PROG1.PAS C:PROG2.PAS
DEL A:PROG1.PAS
TYPE LOT.BAT
Daca se introduce comanda LOT OLD NEW, parametrii %0, %1, %2 vor fi înlocuiti, în ordine cu LOT, OLD, NEW.
Un fisier de comenzi poate fi întrerupt apasând simultan tastele CTRL si BREAK, la care sistemul raspunde cu întrebarea:
TERMINATE BATCH JOB (Y/N)?
Daca se raspunde cu Y, restul comenzilor din fisier sunt ignorate; daca se raspunde cu N, este abandonata numai comanda aflata în executie, dupa care se continua cu urmatoarele comenzi din fisier.
În mod obisnuit, comenzile citite din fisierul de comenzi sunt afisate pe ecran în ordinea executiei. Daca însa fisierul de comenzi contine o comanda ECHO OFF, acestea nu vor mai fi afisate pe ecran. ECHO ON permite afisarea tuturor comenzilor în ordinea executiei lor. ECHO este activ (ON) dupa fiecare încarcare a sistemului de operare. Comanda ECHO nu are efect asupra mesajelor produse de executia comenzilor, care sunt afisate pe ecran indiferent daca ECHO este ON sau OFF.
7.2.5. Procesorul de comenzi
Procesorul de comenzi COMMAND.COM asigura interfata între utilizator si sistemul de operare, preluând de la tastatura o linie de comanda terminata cu caracterul ENTER, pe care o depune într-un buffer intern, în vederea analizei si executiei comenzii respective. Primul cuvânt din linia de comanda reprezinta numele comenzii, si trebuie sa fie numele unei comenzi interne sau numele unui fisier cu extensia EXE, COM sau BAT, urmatoarele cuvinte din linia de comanda fiind parametrii comenzii respective.
Procesorul de comenzi accepta, ca parametri în linia de comanda, nume generice de fisier. Un nume generic de fisier este un identificator de fisier care contine caracterele ? si *. Caracterul ? se echivaleaza cu un singur caracter, în timp ce caracterul * se echivaleaza cu un sir de caractere. Aceste caractere pot fi folosite numai în cadrul numelui de fisier (filename) si al extensiei de fisier.
Exemple:
PROG*.* - specifica toate fisierele din directorul curent de pe discul implicit, al caror nume de fisier începe cu sirul de caractere PROG, se continua cu orice sir de caractere, si au orice extensie.
A:\USERS\*.PAS - specifica toate fisierele cu extensia PAS din subdirectorul USERS al directorului radacina, de pe discul A.
B:FYLE?.ASM - specifica toate fisierele din directorul radacina al discului B, al caror nume începe cu FYLE, se continua cu orice caracter (dar numai un singur caracter), si care au extensia ASM.
Caracterele de control acceptate de COMMAND.COM sunt urmatoarele:
CTRL-C sau CTRL-BREAK - încheie executia comenzii curente,
CTRL-ALT-DEL - reîncarca (relanseaza) sistemul de operare,
CTRL-P - determina trimiterea informatiilor afisate pe ecran si la imprimanta, pâna când este tastat urmatorul caracter CTRL-P,
F3 - scoate din buffer linia de comanda sau restul liniei de comanda anterioare,
F1 - scoate din buffer urmatorul caracter al liniei de comanda executate anterior,
F2C - scoate din buffer caracterele liniei de comanda anterioare, pâna la întâlnirea caracterului C.
Ultimele trei caractere de control sunt utile atunci când s-a gresit o comanda, nefiind necesara tastarea din nou a întregii comenzi.
Tot în cadrul liniei de comanda, se mai pot folosi si urmatoarele caractere speciale:
- redirecteaza iesirea unui program de la ecran (CON) catre un fisier sau alt dispozitiv de intrare/iesire. Daca fisierul exista anterior, se va pierde vechiul continut.
- redirecteaza iesirea unui program de la ecran catre un fisier sau un alt dispozitiv de intrare/iesire. Daca fisierul exista, noile informatii sunt adaugate la sfârsitul fisierului.
- redirecteaza intrarea unui program la un fisier sau alt dispozitiv de intrare/iesire, în locul tastaturii (CON), programul preluând datele de intrare dintr-un fisier (care poate fi un nume rezervat pentru un echipament de intrare/iesire) si nu de la tastatura.
| - cupleaza iesirea unui program cu intrarea altui program.
Exemple
DIR A: FILE - listeaza continutul directorului radacina al discului A, dar nu pe ecran, ci în fisierul text FILE, care poate fi vizualizat ulterior, de exemplu cu comanda TYPE. Vechiul continut al fisierului FILE se pierde, daca fisierul FILE exista anterior pe disc.
DIR FILE - listeaza continutul directorului curent de pe discul implicit, adaugând informatiile la sfârsitul fisierului FILE, daca acesta exista anterior pe disc.
TYPE FILE.DAT | PROG - programul PROG va prelucra informatiile de iesire ale comenzii TYPE FILE.DAT, respectiv continutul fisierului text FILE.DAT va reprezenta intrarea programului PROG.
PROG á FILE - programul PROG va prelua datele de intrare din fisierul FILE, si nu de la tastatura.
În prezent, majoritatea utilizatorilor sistemului de operare MS-DOS prefera ca în locul introducerii comenzilor MS-DOS printr-o linie de comanda, sa foloseasca interfasa grafica DOS Shell sau o alta interfata grafica utilizator: NORTON COMMANDER, PCSHELL, XTGOLD, cu ajutorul carora, printr-un sistem de meniuri adecvat, se poate "naviga" prin structura de directoare a discului si, în general, se pot executa majoritatea comenzilor MS-DOS într-o maniera mult mai facila.
7.2.6. Comenzi interne
7.2.6.1 Comanda BREAK
Sintaxa: BREAK ON|OFF
Parametrul ON determina verificarea introducerii caracterului CTRL-BREAK la fiecare apel de functie sistem, ceea ce permite si întreruperea unui program care efectueaza putine operatii cu echipamentele standard de intrare/iesire. Parametrul OFF determina verificarea caracterului CTRL-BREAK numai la operatiile de intrare/iesire cu echipamentele standard. Comanda BREAK fara nici un parametru determina afisarea starii curente: ON sau OFF.
7.2.6.2 Comanda CHCP
Sintaxa: CHCP [nnn] , unde nnn este un cod numeric zecimal pe 3 cifre.
Daca se introduce comanda CHCP fara parametrul nnn, se afiseaza pagina de cod activa si paginile de cod pregatite pentru sistem. Daca se introduce parametrul nnn, acesta trebuie sa desemneze una din paginile de cod pregatite prin comanda COUNTRY în CONFIG.SYS.
7.2.6.3 Comanda CHDIR (CD)
Sintaxa: CD [d:][path]
CHDIR [d: ][path]
Comanda determina schimbarea directorului curent de pe discul specificat sau de pe discul implicit. Directorul poate fi specificat absolut, indicându-se întreaga cale începând din directorul radacina, sau relativ, când se specifica numai subcalea ce începe din directorul curent. Daca în comanda nu se specifica calea prin path, se va afisa directorul curent de pe discul d, sau discul implicit daca nu este specificat nici discul.
Exemple:
D: ń CD D:\USERS - D:\USERS va deveni directorul curent
D:\USERS ń CD VLAD\PROG
D:\USERS\VLAD\PROG CD ..
D:\USERS\VLAD CD D:\
D:
În cea de-a doua comanda, directorul care va deveni director curent a fost specificat relativ, acelasi efect obtinându-se prin comanda CD D:\USERS\VLAD\PROG. Prin comanda CD .., directorul parinte al directorului curent va deveni noul director curent.
7.2.6.4 Comanda CLS
Sintaxa: CLS
Comanda CLS determina stergerea ecranului.
7.2.6.5 Comanda COPY
Sintaxa:
COPY [/a][/b] [d:][path]filename[.ext] [/a][/b] [d:][path][filename[.ext]] [/a][/b][/v]
sau
COPY [/a][/b] [d:][path]filename[.ext] [/a][/b] [ + [/a][/b] [d:][path]filename[.ext][/a][/b]...]
[d:][path][filename[.ext]] [/a][/b][/v]
Comanda COPY copie unul sau mai multe fisiere. Cu cea de-a doua forma se face concatenarea a doua sau mai multe fisiere sursa, despartite de caracterul "+".
/a - ASCII - copierea are loc pâna la detectarea caracterului CTRL-Z (orice fisier text se termina cu caracterul CTRL-Z).
/b - binary - determina o copiere binara, lungimea fisierului fiind specificata în intrarea din director corespunzatoare fisierului respectiv.
Orice optiune /a sau /b ramâne activa pentru toate fisierele ce urmeaza în linia de comanda, pâna la întâlnirea unei alte optiuni /a sau /b.
/v verify - determina verificarea corectitudinii copierii, comparând fisierul (sau fisierele) sursa cu fisierul destinatie.
Exemple:
COPY C:\USERS\PROG1.PAS A: - copie fisierul PROG1.PAS din directorul USERS de pe discul C, într-un fisier cu acelasi nume si aceeasi extensie, în directorul radacina al discului A.
COPY *.PAS A:\USERS\*.TXT - copie toate fisierele cu extensia PAS din directorul curent de pe discul implicit, în directorul USERS al discului A, numele fisierelor ramânând neschimbate, în schimb extensia fisierelor schimbându-se din PAS în TXT.
COPY FILE.TXT CON - determina copierea fisierului FILE.TXT la consola (afisarea fisierului FILE.TXT pe ecran, obtinându-se acelasi efect ca în urma executiei comenzii TYPE FILE.TXT).
Obs: Daca se omite numele fisierului destinatie, se pastreaza numele fisierului sursa.
La concatenare optiunea implicita este /a, la o copiere obisnuita fiind /b.
7.2.6.6 Comanda DATE
Sintaxa: DATE [mm-dd-yy]
Permite modificarea sau vizualizarea datei curente. Data se introduce în formatul luna / zi / an. Ca delimitatori se pot folosi numai caracterele "/", ".", "-". Formatul precizat anterior poate fi modificat, utilizând comanda COUNTRY sau alte pagini de cod.
7.2.6.7 Comanda DEL
Sintaxa: DEL [d:][path]filename.ext[/p]
ERASE
Comanda sterge fisierul specificat, sau fisierele specificate daca se foloseste un nume generic de fisier.
/p - determina cererea confirmarii din partea operatorului pentru stergerea fiecarui fisier, atunci când se foloseste un nume generic de fisier.
Fisierele cu atributele read-only, hidden, system nu pot fi sterse.
7.2.6.8 Comanda DIR
Sintaxa: DIR [d:][path][filename][.ext][/p][/w]
Afiseaza tot continutul unui director, sau numai acele fisiere specificate prin filename.ext.
/p - determina suspendarea listarii continutului unui director atunci când s-a umplut ecranul. Pentru reluarea listarii trebuie apasata o tasta.
/w - determina afisarea numai a numelui si extensiei fisierelor dintr-un director, fara alte informatii despre fisiere, cum ar fi: data si ora crearii sau ultimei modificari, dimensiune etc.
7.2.6.9 Comanda EXIT
Sintaxa: EXIT
Determina încheierea executiei procesorului de comenzi COMMAND.COM si revenirea în programul din care a fost apelat COMMAND.COM, daca acesta exista. Daca nu, se ramâne în COMMAND.COM.
7.2.6.10 Comanda MKDIR (MD)
Sintaxa: MKDIR [d:]path
MD
Creaza un nou director. Daca nu se specifica unitatea de disc, se considera unitatea de disc implicita. Directorul poate fi specificat absolut sau relativ.
7.2.6.11 Comanda PATH
Sintaxa: PATH [d:][path][; [d:][path]...]
Prin aceasta comanda se specifica una sau mai multe cai de cautare ale fisierelor executabile. Daca o comanda nu este gasita în directorul curent, atunci aceasta este cautata în ordine în toate caile introduse prin comanda PATH. Comanda PATH, fara parametri, determina afisarea cailor de cautare introduse printr-o comanda PATH anterioara. Comanda "PATH ;" determina stergerea tuturor cailor de cautare.
7.2.6.12 Comanda PROMPT
Sintaxa: PROMPT [text]
Se defineste un nou prompter al procesorului de comenzi COMMAND.COM. Prompter-ul este mesajul care apare afisat, atunci când procesorul de comenzi asteapta introducerea unei comenzi.
text poate fi orice sir de caractere alfanumerice, care poate contine si specificatori de tipul $C, unde C poate fi:
p - ce se înlocuieste cu directorul curent de pe discul implicit,
n - ce se înlocuieste cu numele discului implicit,
g - se înlocuieste cu caracterul " ",
l - se înlocuieste cu caracterul " ",
etc.
Daca nu se specifica nici un text dupa comanda PROMPT, MS-DOS va reface prompter-ul normal (numele discului implicit, urmat de calea curenta si caracterul " "
Exemple:
D:ń PROMPT NICU$G
NICU PROMPT $N$G - reface mesajul sistem obisnuit
D:ń
7.2.6.13 Comanda RENAME (REN)
Sintaxa: REN[AME] [d:][path]filename[.ext] filename[.ext]
Schimba numele fisierului specificat de primul parametru cu numele specificat de cel de-al doilea parametru. Se pot utiliza nume generice de fisier.
Exemple:
REN *.PAS *.TXT - schimba extensia tuturor fisirelor cu extensia PAS, din directorul curent de pe discul implicit, la noua extensie TXT.
7.2.6.14 Comanda RMDIR
Sintaxa: RMDIR [d:]path
RD
sterge subdirectorul specificat prin path de pe discul d, sau discul implicit când nu se specifica nici o unitate de disc. Directorul se poate specifica absolut sau relativ. Pentru a fi sters, un director trebuie sa fie gol, deci nu trebuie sa contina fisiere. Directorul curent si directorul radacina nu pot fi sterse.
Exemplu:
RD A:\USERS\VLAD
7.2.6.15 Comanda SET
Sintaxa: SET [nume = [parametru]]
Prin aceasta comanda se echivaleaza sirul de caractere desemnat prin nume, cu sirul de caractere desemnat prin parametru. Interpretorul de comenzi contine o zona de memorie numita zona context (environment), în care se gasesc toate echivalarile de siruri de caractere introduse prin comanda SET. Aceste echivalari sunt folosite de programele din sistem. Dimensiunea zonei context se poate specifica în CONFIG.SYS prin comanda:
SHELL = COMMAND.COM /E:xxx , unde xxx reprezinta dimensiunea în octeti a
zonei context.
Daca se introduce comanda SET fara nume, se vor afisa echivalarile curente din zona context; daca se introduce SET cu nume dar fara parametru, se sterge din zona context echivalarea sirului de caractere desemnat prin nume.
Exemple:
SET TEMP = C:\USERS\TMP - Programele de aplicatie pot folosi variabila TEMP, pentru a salva fisierele temporare în subdirectorul C:\USERS\TMP.
SET TEMP = - sterge din zona context echivalarea anterioara pentru variabila TEMP.
7.2.6.16 Comanda TIME
Sintaxa: TIME [hh:mm[:ss[.xx]]]
Permite introducerea sau modificarea orei curente. Daca se introduce TIME fara parametru, se afiseaza ora curenta, dupa care se asteapta modificarea orei curente.
hh - specifica ora (un numar între 0 si 23)
mm - specifica minutele ( un numar între 0 si 59)
ss - specifica secundele ( un numar între 0 si 59)
xx - specifica sutimile de secunda (un numar între 0 si 99)
7.2.6.17 Comanda TYPE
Sintaxa: TYPE [d:][path]filename[.ext]
Afiseaza continutul fisierului specificat la consola. Nu se pot folosi nume generice de fisier. Fisierul specificat trebuie sa fie un fisier text.
7.2.6.18 Comanda VERIFY
Sintaxa: VERIFY [ON|OFF]
VERIFY ON determina sistemul sa verifice corectitudinea operatiilor de scriere pe disc. Implicit VERIFY este OFF. Daca se introduce VERIFY fara parametru, se va afisa starea curenta (ON sau OFF) a optiunii de verificare.
7.2.6.19 Comanda VOL
Sintaxa: VOL [d:]
Afiseaza eticheta volumului de disc din unitatea specificata, sau din unitatea implicita daca nu se specifica nici un parametru.
7.2.7 Comenzi externe
Comenzile externe sunt fisiere executabile, deci cu extensia EXE sau COM, aflate de regula în subdirectorul \DOS al discului sistem (de obicei C:\DOS). Prin extensie, orice program utilizator poate fi considerat o comanda externa.
7.2.7.1 Comanda APPEND - permite cautarea fisierelor care nu sunt gasite în directorul curent, dar nu neaparat cele cu extensia EXE, COM sau BAT, ca în cazul comenzii PATH.
Sintaxa: APPEND [d:][path][ ;[d:][path]...][/x:ON|OFF]
[/path:ON|OFF]
APPEND [/x][/e]
Caile de cautare sunt separate prin caracterul ";". Daca se introduce "APPEND ;" se sterg toate caile de cautare. Comanda APPEND fara nici un parametru determina afisarea cailor de cautare introduse printr-o comanda APPEND anterioara.
/e - determina pastrarea cailor de cautare în zona context a interpretorului de comenzi, ceea ce face posibila modificarea si vizualizarea cailor de cautare si cu comanda SET.
/x sau /x:ON - determina adaugarea caii specificate în lista cailor de cautare pentru programele executabile si permite folosirea numelor generice de fisiere.
/x : OFF - anuleaza optiunea /x:ON
/path:OFF - anuleaza temporar calea (specificata în comanda) de cautare a altor fisiere decât cele executabile.
/path:ON - anuleaza optiunea /path:OFF (optiunea implicita este /path:ON)
Exemple:
APPEND C:\USERS\321A / x:ON/path:ON
APPEND /x:ON/path:OFF
APPEND /x:OFF
7.2.7.2 Comanda ASSIGN
Sintaxa: ASSIGN [ X [ = ] Y [...] ]
Reorienteaza toate cererile pentru unitatea de disc X catre unitatea Y. Comanda ASSIGN fara parametru determina anularea tuturor reorientarilor anterioare.
Exemple: ASSIGN A=B - în urma acestei comenzi, o comanda DIR A: va avea ca efect afisarea directorului radacina al discului B.
7.2.7.3 Comanda BACKUP
Sintaxa: BACKUP d:[path][filename[.ext]] d: [/s][/m][/a][/d:date][/t:time][/f:size]
[/l[:[d:][path]filename[.ext]]]
Salveaza fisiere de pe un disc pe altul. Se pot folosi nume generice de fisier.
/s - determina salvarea tuturor subdirectoarelor inferioare directorului specificat, pe lânga fisierele din directorul respectiv.
/m - determina salvarea numai a fisierelor modificate dupa ultima utilizare a comenzii BACKUP.
/a - determina adaugarea (si nu înlocuirea) fisierelor salvate la fisierele de pe discul destinatie.
/d:date - determina salvarea fisierelor care au fost modificate dupa o anumita data.
/t:time - determina salvarea numai a fisierelor care au fost modificate dupa o anumita ora.
/f:size - determina formatarea discului destinatie înainte de a face salvarea propriu-zisa (size poate fi 160, 180, 320, 360, 720, 1200, 1440, 1.2, 1.44).
/l - determina crearea unui fisier catalog, cu extensia LOG. Daca nu se specifica numele fisierului catalog, se considera fisierul BACKUP.LOG de pe discul sursa, din directorul radacina. În fisierul catalog sunt trecute numele si calea tuturor fisierelor salvate, împreuna cu numarul în secventa al discului pe care a fost salvat fisierul. Prima înregistrare a fisierului catalog contine data si ora salvarii.
Exemplu:
BACKUP C:\USERS\*.PAS A: /s/d:10-09-93/f:1200 - determina salvarea pe discul A a tuturor fisierelor cu extensia PAS din subdirectorul C:\USERS de pe discul C, precum si din subdirectoarele inferioare subdirectorului C:\USERS, dar numai acele fisiere care au fost modificate dupa data 10-09-93, formatându-se în prealabil discul la o capacitate de 1,2Mb.
7.2.7.4 Comanda CHKDSK
Sintaxa: CHKDSK [d:][path][filename[.ext]][/f][/v]
Verifica structura de directoare si tabela de alocare a discului implicit sau cel specificat în comanda, si afiseaza un raport al starii discului. Daca se specifica un nume de fisier, se va afisa si numarul zonelor necontigue ocupate de fisier (sau fisiere, daca s-a utilizat un nume generic de fisier).
/f - determina executarea corectiilor în director sau tabela de alocare. Fara optiunea /f se pot analiza rezultatele corectiilor fara scrierea lor efectiva pe disc (corectiile sunt simulate).
/v - determina afisarea detaliata a informatiilor si erorilor întâlnite.
7.2.7.5 Comanda EXE2BIN
Sintaxa: EXE2BIN [d:][path]filename[.ext] [d:][path][filename[.ext]]
Converteste un fisier din format EXE în format imagine memorie (COM). Daca nu se specifica extensia celui de-al doilea fisier, se considera implicit extensia BIN. Extensia implicita a primului parametru este EXE. Fisierele în format EXE sunt fisiere relocabile, fiind posibila rularea lor de la diferite adrese de încarcare. Fisierele EXE contin informatii de relocare, care ajuta sistemul de operare sa execute relocarea programului respectiv atunci când acesta este încarcat în memorie. Fisierele COM sunt fisiere imagine memorie, fiind încarcate si rulate numai în zona de memorie pentru care sunt generate adresele din fisier. În schimb, fisierele COM sunt de dimensiune mai mica, deoarece nu contin informatii de relocare, si sunt încarcate mai rapid în memorie de catre procesorul de comenzi, care nu mai executa relocarea adreselor programului respectiv.
7.2.7.6 Comanda FDISK
Sintaxa: FDISK
Partitioneaza un disc hard. Comanda pune la dispozitie un sistem de menu-ri adecvat, care ajuta utilizatorul în operatiile de gestiune a partitiilor. Dimensiunea maxima a unei partitii este de 2Gocteti. Partitia activa este acea partitie din care se încarca sistemul de operare. Dupa partitionare, fiecare partitie trebuie formatata cu ajutorul comenzii FORMAT.
7.2.7.7 Comanda FORMAT
Sintaxa: FORMAT d: [/1][/4][/8][/n:sectors][/t:tracks][/v:[label]][/s]
FORMAT d: [/1][/b][/n:sectors][/t:tracks]
FORMAT d: [/v][/f:size][/s]
Comanda creaza directorul radacina, tabela de alocare a fisierelor, scrie pe disc programul încarcator al sistemului de operare, si verifica discul marcând cluster-ele defecte în FAT, prevenind în acest fel utilizarea lor ulterioara. În cazul discurilor flexibile, creaza si structura fizica a discului (structura de sectoare, piste, cilindri ), prin scrierea informatiilor utilizate de catre controlerul de floppy disk. La discurile fixe, structura fizica este creata cu ajutorul unor programe ca HDINIT sau FDISK, comanda FORMAT initializând numai structura logica a discului. Parametrii comenzii sunt urmatorii:
/1 - formatare simpla fata
/4 - formatare simpla sau dubla fata în unitati de 1,2Mocteti
(numai pentru discuri de 5,25")
/8 - formatare cu 8 sectoare pe pista
/b - bootable - creeaza spatiu pe disc pentru fisierele sistem IO.SYS si MSDOS.SYS, fara a le plasa pe disc
/s - system - copie fisierele sistem ale caror nume sunt gasite în fisierul FORMATS.TBL de pe discul implicit. Discul formatat trebuie sa aiba o capacitate mai mare de 1,2Mocteti
/t:tracks - specifica numarul de piste al discului ce se formateaza
/n:sectors - specifica numarul de sectoare pe pista al discului ce se formateaza
/v:label - specifica eticheta (numele discului) de volum a discului
/f:size - specifica dimensiunea discului ce se formateaza. Nu se utilizeaza în acelasi timp cu optiunile /n si /t. Valorile posibile ale parametrului size sunt : 160, 180, 320, 360, 1200, 1.2, 720, 1440, 1.44. Practic, în prezent, marea majoritate a utilizatorilor de calculatoare utilizeaza numai discuri flexibile de 3,25", cu capacitatea de 1,44Mocteti.
Exemple:
FORMAT A: /T:80/N:18/S - formateaza discul din unitatea A, cu 18 piste si 80 de sectoare pe pista, copiind fisierele sistem pe noul disc.
FORMAT B: /f:1.44/v:VOL1 - formateaza discul din unitatea B la capacitatea de 1,44Mocteti, specificând o eticheta pentru discul respectiv.
7.2.7.8 Comanda GRAPHICS
Sintaxa: GRAPHICS [type][profile][/r][/b][/lcd]
Permite tiparirea ecranului grafic la imprimanta, atunci când se apasa simultan tastele SHIFT si PRTSC.
type - specifica tipul imprimantei: COLOR1 pentru imprimanta IBM cu banda tusata neagra si 4 nuante de gri, COLOR4 pentru imprimante IBM cu banda RGB (Red-Green-Blue-black) etc.
profile - specifica numele fisierului ce contine informatii despre imprimantele suportate de sistem. Implicit se folosesc informatiile din fisierul GRAPHICS.PRO.
/r - reverse - daca nu se foloseste aceasta optiune, se tipareste alb în loc de negru si negru în loc de alb.
/b - background - determina tiparirea culorii de fond (numai pentru COLOR4 si COLOR8)
/lcd - determina tiparirea imaginii de pe ecran la imprimanta, în cazul unui display IBM cu cristale lichide.
7.2.7.9 Comanda KEYB
Sintaxa: KEYB [ xx, [yyy], [[d:][path]filename][/ID:zzz]
MS-DOS permite schimbarea modului de afisare a datei si orei curente, a monedelor nationale precum si schimbarea seturilor de caractere, prin comanda COUNTRY din CONFIG.SYS. De asemenea, se pot schimba seturile de caractere si amplasarea tastelor pe tastatura, utilizând comanda KEYB.
MS-DOS poate afisa pe ecran sau tipari la imprimanta la un moment dat maximum 256 de caractere, care formeaza pagina de cod activa. Calculatoarele IBM, ca si imprimantele, vin cu o pagina de cod implicita, sau pagina de cod hardware. Daca caracterele dorite nu se afla în pagina de cod hardware, utilizatorul va trebui sa utilizeze paginile de cod preparate, care sunt stocate pe disc în fisiere cu extensia .CPI. Pentru fiecare tara suportata de MS-DOS, exista câte doua pagini de cod pregatite, astfel încât utilizatorul va trebui sa selecteze codul uneia din paginile de cod pregatite pentru tara respectiva. În totalitate MS-DOS are 6 pagini de cod preparate, care au urmatoarele coduri:
Canadian-French (contine caractere ale limbilor engleza si franceza din Canada)
850 - Latin (contine caractere pentru majoritatea limbilor latine)
865 - Nordic (contine caractere englezesti, daneze si norvegiene)
860 - Portugese (contine caractere englezesti si portugheze)
437 - United States (contine caractere englezesti si ale majoritatii limbilor europene)
852 - Slavic (contine caractere pentru limbile slave cu alfabet latin)
În fiecare pagina de cod preparata, primele 128 de caractere sunt caracterele standard ASCII, numai ultimele 128 de caractere fiind caracterele specifice limbilor nationale.
Pentru a utiliza o pagina de cod preparata, mai întâi trebuie încarcate driver-ele DISPLAY si PRINTER prin CONFIG.SYS, care pregatesc ecranul si imprimanta sa accepte alte pagini de cod, apoi trebuie încarcata în memorie pagina de cod ce se doreste a fi utilizata, prin comanda MODE (care poate fi plasata în AUTOEXEC.BAT), dupa care se schimba pagina de cod activa cu ajutorul comenzii CHCP.
Parametrii care intervin în sintaxa comenzii KEYB sunt:
xx - un cod pe doua litere ce specifica tara
yyy- codul uneia din paginile de cod pregatite pentru tara xx
[[d:][path]filename] - specifica fisierul ce defineste tastatura (implicit KEYBOARD.SYS)
/ID:zzz - specifica tipul tastaturii utilizate.
Comanda KEYB încarca un program pentru tastatura, ce ramâne rezident în memorie. Daca nu se introduce nici un parametru, se afiseaza tastatura curenta. CTRL-ALT-F1 determina revenirea la tastatura implicita (SUA), CTRL-ALT-F2 determina revenirea la tastatura specificata printr-o comanda KEYB anterioara. În tabelul urmator sunt date codurile câtorva tari, împreuna cu paginile de cod pregatite pentru tarile respective.
Cod tastatura Ţara ID Pagini de cod
gr GERMANIA 129 437,850
us SUA 103 437,850
fr FRANŢA 120/189 437,850
df DANEMARCA 159 865,850
Exemplu: KEYB fr/120
7.2.7.9 Comanda MEM
Sintaxa: MEM [/prog] - afiseaza programele încarcate în memorie.
MEM [/debug] - afiseaza programele, driver-ele, împreuna cu alte
informatii, precum si zonele ramase libere.
7.2.7.10 Comanda MODE
Cel mai adesea comanda MODE este utilizata pentru redirectarea imprimantei paralele catre un port serial. În acest mod se poate efectua o tiparire pe o imprimanta seriala, la fel ca pe o imprimanta paralela, fara nici o alta modificare în software.
Sintaxa: MODE LPTn := COMm
Redirecteaza imprimanta paralela LPTn catre portul serial COMm (n,m = 1, 2, 3, 4 si reprezinta numarul portului paralel sau serial).
Comanda MODE mai poate fi folosita si pentru:
stabilirea modului de lucru pentru un port serial: viteza de transmisie, numar biti de stop, daca se foloseste sau nu un bit de paritate etc.;
configurarea unei imprimante paralele: numar caractere pe linie, numar linii pe inch etc.;
stabilirea modului de lucru pentru ecran: numar linii pe ecran, daca ecranul este color sau alb/negru etc.
7.2.7.11 Comanda RECOVER
Sintaxa: RECOVER [d:][path]filename[.ext]
RECOVER d:
Prima forma recupereaza toate cluster-ele nedistruse ale fisierului specificat si marcheaza cluster-ele defecte în FAT, pentru a preveni alocarea ulterioara a acestora.
Exemplu: RECOVER FIsIER.PAS
Cea de-a doua forma este folosita când a fost distrusa informatia din directorul radacina, si se doreste recuperarea tuturor fisierelor de pe disc. Se investigheaza toate lanturile de cluster-e din FAT, si se creaza câte un fisier cu numele FILEnnnn.REC pentru fiecare lant de alocare gasit (nnnn este un numar în secventa începând cu 0001).
7.2.7.12 Comanda RESTORE
Sintaxa: RESTORE d: [d:][path][filename[.ext]] [/s][/p][/b:date][/a:date][/m]
[/n][/l:time][/e:time]
Este comanda inversa comenzii BACKUP, si restaureaza unul sau mai multe fisiere pornind de la o arhiva realizata cu comanda BACKUP, pe unul sau mai multe discuri flexibile.
Primul parametru (d:) specifica unitatea de pe care se face restaurarea. Al doilea parametru reprezinta unitatea pe care se face restaurarea si eventual fisierele care se restaureaza.
/s - se vor restaura si fisierele din subdirectoarele inferioare directorului specificat.
/p - determina cererea confirmarii din partea utilizatorului, atunci când se restaureaza un fisier care a fost modificat de la ultima salvare sau care este read-only.
/b:date - determina restaurarea tuturor fisierelor modificate înaintea datei specificate.
/a:date - determina restaurarea tuturor fisierelor modificate dupa data specificata
/m - determina restaurarea numai a fisierelor sterse sau modificate dupa ultima salvare.
/n - determina restaurarea numai a fisierelor care nu mai exista pe discul destinatie.
/l:time - determina restaurarea fisierelor modificate dupa ora specificata.
/e:time - determina restaurarea fisierelor modificate înainte de ora specificata.
Exemplu:
RESTORE A: C:\ /m/p - determina restaurarea numai a fisierelor modificate din unitatea de disc A, pe unitatea C, cerându-se confirmarea la fiecare fisier modificat ce se restaureaza.
RESTORE A: C:\USERS\*.TXT - se restaureaza din unitatea A numai fisierele provenite din subdirectorul C:\USERS si care au extensia TXT.
7.2.7.13 Comanda SYS
Sintaxa: SYS d:
Determina copierea fisierelor sistem IO.SYS si MSDOS.SYS de pe unitatea implicita, pe cea specificata în comanda. Aceste fisiere nu pot fi copiate cu ajutorul comenzilor COPY si XCOPY, la fel ca orice fisier obisnuit.
7.2.7.14 Comanda TREE
Sintaxa: TREE [d:][path] [/f][/a]
Se listeaza caile arborelui de directoare de pe discul specificat si, optional, numele fisierelor din fiecare subdirector.
/f - listeaza si numele fisierelor din subdirectoare
/a - se vor utiliza în afisare caracterele semigrafice disponibile în paginile de cod.
7.2.7.15 Alte comenzi externe:
- ATTRIB - modifica sau afiseaza atributele fisierelor (numai read-only si archive).
- COMP - compara continutul a doua fisiere.
- COMMAND - pune în functiune un nou procesor de comenzi.
- DISKCOMP - compara continutul a doua discuri flexibile.
- DISKCOPY - copiaza întreg continutul unui disc flexibil pe un alt disc flexibil.
- FASTOPEN - permite localizarea mai rapida a fisierelor, crescând viteza aplicatiilor ce lucreaza cu multe fisiere.
- JOIN - conecteaza o unitate de disc la o cale specificata de pe o alta unitate, creându-se o singura structura de directoare pentru cele doua unitati. Unitatile nu vor mai fi denumite astfel prin litere distincte.
- LABEL - creaza, modifica sau sterge eticheta de volum.
- PRINT - tipareste fisiere text la imprimanta, în timp ce se executa alte comenzi.
- SHARE - permite partajarea fisierelor între mai multi utilizatori, atunci când se lucreaza în retea.
|
