Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




DE LA EUROPA "CELOR 6", LA EUROPA "CELOR 27"

Stiinte politice


DE LA EUROPA "CELOR 6", LA EUROPA "CELOR 27"



Uniunea Europeana de la 6, la 27 membri.

Schimbarile social-politice din Europa Centrala si de Est - premisa pentru a cincea largire a U.E cu 12 membri. Europa "Celor 27"

Rezolvarea unei dileme : aprofundarea integrarii tarilor membre sau o noua largire a Uniunii ?

Criteriile de aderare si proceduri.

Principiul "regatei" īn evaluarea pregatirii candidatilor.

De ce a fost interesata UE sa se largeasca din nou ?

Avantajele aderarii pentru tarile candidate.

Costurile largirii Uniunii Europene.

Ce va īnsemna reusita actualei extinderi a Uniunii Europene ?

Perspectiva unor noi largiri ale Uniunii Europene

T E M A VI

DE LA EUROPA "CELOR 6", LA EUROPA "CELOR 27"

Uniunea Europeana de la 6, la 27 membri

La īnfiintare, Comunitatea Europeana avea 6 membri: Belgia, Luxemburg, Franta, R.F.Germania, Italia si Olanda. De la 1 mai 2004, are 25. De la 1 ianuarie 2007, va avea 27 membri.Aceasta īnseamna ca Uniunea Europeana a exercitat o mare putere de atractie asupra tarilor europene.

Īn Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene (1992), se statueaza ca "Orice stat european poate cere sa devina membru al Uniunii. Acesta trebuie sa adreseze solicitarea Consiliului, care va actiona unanim pe baza consultarii Comisiei si dupa ce va fi primit asentimentul Parlamentului European, care va decide cu o majoritate absoluta a membrilor sai".

Uniunea a cunoscut cāteva largiri succesive:

Cu prilejul primei largiri, la 1 ianuarie 1973, au aderat Danemarca, Irlanda si Marea Britanie (tratatele de aderare au fost semnate īn 1972). Norvegia, care trebuia sa faca parte din acest "vagon", a refuzat aderarea īn urma unui referendum. Marea Britanie s-a integrat, dar nu fara dificultati:

Initial, a avut ezitari īntrucāt a considerat acest proiect ca fiind prea integrationist si a luat initiativa crearii. Asociatiei Europene a Liberului Schimb (AELS);

Ulterior, Marea Britani 959j94j e s-a aflat īn doua rānduri (1961 si 1967) īn fata opozitiei generalului de Gaulle, pe care a acuzat-o de relatii privilegiate cu SUA. De aceea, negocierile de aderare cu Marea Britanie au fost declansate numai dupa demisia, īn 1969, a generalului de Gaulle de la presedintia Frantei.

Dupa aderarea la CEE, Marea Britanie a obtinut o renegociere a conditiilor de aderare, care a condus la o reducere a contributiei sale la bugetul comunitar.

Īn 1979, primul ministru britanic, Margaret Thatcher, a obtinut o noua reducere a contributiei britanice - cunoscuta sub numele de "rabatul britanic" pornind de la principiul ca fiecare stat membru sa contribuie la bugetul comunitar proportional cu ceea ce primeste cu titlu de cheltuieli comunitare. A ramas cunoscuta īn istorie cu formula "I want my money back".

A doua largire a avut loc la 1 ianuarie 1981, odata cu aderarea Greciei. Desi nu īndeplinea conditiile economice - fapt pentru care Comisia Europeana elaborase un Aviz negativ - Grecia a fost primita din ratiuni politice, pentru a sprijini evolutiile democratice de dupa dictatura coloneilor

A treia largire s-a efectuat la 1 ianuarie 1986, cu intrarea Spaniei si Portugaliei.

Aderarea Greciei, Spaniei si Portugaliei a adāncit - datorita nivelului scazut de dezvoltare economica - disparitatile economice dintre tarile membre.

La 3 octombrie 1990, CEE a integrat fosta RDG ca urmare a unificarii cu RF Germania. Interesant de subliniat este faptul ca fosta RDG denumita acum "Landurile din Est" au fost integrate īn UE pe cheltuiala exclusiva a RF Germania, care a suportat toate costurile integrarii, dar care a facut din RF Germania cea mai mare putere europeana. Acest moment este considerat mai degraba ca o "semi-largire"

A patra largire s-a realizat la 1 ianuarie 1995, prin aderarea la UE a Austriei, Finlandei si Suediei. Aderarea acestora fusese pregatita īnca din 1993, prin intrarea lor īn Spatiul Economic European (SEE).

Norvegia a refuzat pentru a doua oara, prin referendum, aderarea la Uniune, desi semnase Tratatul de aderare. De notat ca, desi, Potrivit Constitutiei, votul din Referendum nu este obligatoriu pentru Parlament, acesta nu a mai luat īn discutie aderarea la Uniune.

Īn 2006, ministrul de externe al Norvegiei a declarat ca este exclus ca, pāna īn 2009, tara sa sa-si depuna o noua candidatura pentru aderarea la U.E.

A cincea largire a Uniunii Europene a īnceput īn 2004 si se realizeaza īn doua etape:

I. 1 mai 2004, cānd au aderat 10 tari: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia si Ungaria. Asadar 8 tari din Europa Centrala si de Est si doua tari mediteraneene.

II. 1 ianuarie 2007, cānd urmeaza sa adere Romānia si Bulgaria.

Īn continuare vom acorda o atentie deosebita celei de-a cincia largiri. Vom vedea conditiile social-politice īn care s-a realizat aceasta largire, avantajele si costurile largirii pentru cele 12 tari candidate si pentru Uniunea Europeana, criteriile de aderare, ca si semnificatia ultimei largiri pentru Uniunea Europeana

Schimbarile social-politice din Europa Centrala si de Est - premisa pentru a cincea largire a U.E. cu 12 membri. Europa "celor 27"

Odata cu prabusirea regimurilor comuniste īn Europa Centrala si de Est, de la sfārsitul anilor '80, majoritatea tarilor din aceasta regiune si-au exprimat optiunile pentru valorile democratice, economia de piata si structurile (vest) europene. Transformarile din aceste tari le-au īngaduit sa adopte masuri pe linia reformei, atāt īn plan politic, cāt si economic. Īn plus, dizolvarea CAER si a Tratatului de la Varsovia a facut posibil ca fostele tari membre din Europa sa-si exprime interesul pentru legaturi structurale cu Consiliul Europei, NATO si Uniunea Europeana.

Zece tari din Europa Centrala si de Est - Bulgaria, R. Ceha, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Romānia, Slovacia, Slovenia si Ungaria - si-au exprimat, īn timp, optiunea de a adera la Uniunea Europeana, la care se adauga doua tari din Mediterana (Cipru si Malta), care optasera deja pentru aderare cu ani īn urma.

Īn 1994, au depus cereri de aderare la UE: Ungaria si Polonia; īn 1995: Romānia, Slovacia, Letonia, Estonia, Lituania, Bulgaria; īn 1996: Republica Ceha si Slovenia.

Uniunea Europeana nu putea ramāne indiferenta la schimbarile din Est si nu putea pierde prilejul de a īncorpora o piata de peste 100 milioane persoane.

Largirea Uniunii Europene spre Est are mai mult decāt o semnificatie economica. Accesul tarilor din Est la Uniune completeaza viziunea unificarii europene īnceputa īn anii '50 si reprezinta unul din cele mai fascinante proiecte ale zilelor noastre.

De aceea, nu īntāmplator fostul presedinte francez, Franēois Mitterand, afirmase ca extinderea spre Est a Uniunii reprezinta pentru continentul european una din cele mai mari provocari ale īnceputului de mileniu.

3. Rezolvarea unei dileme: aprofundarea integrarii tarilor membre sau o noua largire a Uniunii ?

Odata cu interesul tarilor din Europa Centrala si de Est de a adera la Uniunea Europeana, aceasta a cunoscut o mare dilema - si anume carui proces sa-i acorde prioritate: aprofundarii integrarii statelor membre īn structurile Uniunii, sau largirea acesteia cu noi membri ?

Preocuparea tarilor membre ale Uniunii Europene a fost aceea ca nu cumva noua largire a Uniunii sa duca la slabirea coeziunii sale interne, īncetinind īn acest fel procesul aprofundarii integrarii politice si economico-monetare. Unii membri apreciau ca ultima largire a Uniunii din 1995, cu Austria, Finlanda si Suedia n-a fost pe deplin "digerata", institutiile comunitare nefiind pregatite sa functioneze cu un numar sporit de membri.

Īn acelasi timp, presiunea politica īn favoarea largirii, din partea tarilor din Europa Centrala si de Est, s-a dovedit a fi extrem de puternica. Dupa dizolvarea CAER, tarile foste membre din Europa Centrala si Est si-au exprimat toate dorinta de aderare la Uniunea Europeana.

Cooperarea franco-germana, īndeosebi īn perioada presedintilor Mitterand-Kohl, a facut ca cele doua procese sa nu fie considerate antagonice, ci paralele. Īn acest fel s-a rezolvat si dilema de care aminteam mai sus.

Ultima largire a UE se deosebeste de cele precedente:

Largirile de pāna īn 1995 aveau loc cu tari democratice si cu o economie de piata competitiva. Statele care au aderat la 1 mai 2004, precum si Romānia si Bulgaria, sunt tari cu o democratie īn consolidare, precum si cu o economie de piata īn formare;

Negocierile precedente au avut loc concomitent cu cel mult 4 tari (Austria, Finlanda, Norvegia si Suedia). Ultimele negocieri s-au purtat, aproape concomitent, cu 12 tari, ceea ce a pus mari probleme Comisiei Europene si tarilor membre;

Largirile anterioare au avut loc īn conditiile "razboiului rece" si confruntarii dintre cele doua blocuri economico-politice diferite, ceea ce presupunea o solidaritate deplina a Occidentului cu tarile candidate. Procesul actual de largire are loc īn contextul unor tensiuni īntre SUA si unele tari europene (Franta, Belgia, Germania) membre ale Uniunii Europene. Aceasta noua situatie solicita promovarea unei politici echilibrate, care sa nu puna īn pericol realizarea obiectivului integrarii īn Uniune.

4. Criteriile de aderare si proceduri.

Īn fata avalansei de cereri pentru aderare si din cauza situatiei īn care se gaseau tarile candidate, Uniunea a stabilit īn iunie 1993, cu prilejul Consiliului European de la Copenhaga, un set de 3 criterii pentru aderare si anume:

a.       Criteriul politic, care presupune ca tara candidata sa fi realizat stabilitatea institutiilor care garanteaza democratia, statul de drept, respectarea drepturilor omului, precum si protectia minoritatilor;

b.      Criteriul economic, care īnseamna existenta unei economii de piata functionala, precum si capacitatea de a face fata presiunii concurentei si fortelor pietei din cadrul Uniunii;

c.       Criteriul legislativ, adica armonizarea legislatiei nationale cu cea comunitara si preluarea īntregului "acquis comunitar", existenta cadrului legal si administrativ.

Ulterior, cu prilejul Consiliului European de la Madrid s-a mai adaugat un criteriu, care se refera la capacitatea Uniunii de a absorbi noi membri, ceea ce īnseamna ca aderarea propriu-zisa a acestora va avea loc dupa reforma institutiilor comunitare si īn functie de evolutia propriilor sale politici.

Pe aceasta baza, Uniunea a elaborat, cu prilejul Consiliului European de la Essen (Germania) din decembrie 1994, o strategie de pre-aderare, care a inclus:

Relatii structurale cu institutiile Uniunii (Consiliul European, Consiliul de Ministri, Parlament si Comisia Europeana);

Dezvoltarea acordurilor europene;

Asistenta financiara prin Programul PHARE;

Pregatirea pentru integrare īn Piata Interna a Uniunii, īn conformitate cu Cartea Alba elaborata de Comisia Europeana.

Procedura de aderare a fost definita, īn principal, īn art. 49 al Tratatului de la Maastricht asupra Uniunii Europene. Acesta prevede urmatoarele:

Cererea de aderare este adresata Consiliului de Ministri al Uniunii, adica tarii care exercita presedintia Consiliului;

Decizia de deschidere a negocierilor īn vederea aderarii la Uniune este luata de Consiliul European (la nivelul sefilor de stat sau de guvern) prin unanimitate, īn baza unui aviz al Comisiei Europene si al avizului conform al Parlamentului European;

Negocierile de aderare se desfasoara pentru 31 de capitole, prin trecerea īn revista, domeniu cu domeniu, a progreselor realizate de tara respectiva īn transpunerea legislatiei comunitare īn legislatia interna si aplicarea efectiva a regulilor ce guverneaza functionarea UE;

Īn vederea negocierii, fiecare stat candidat pregateste si prezinta Comisiei Europene documente de pozitie pentru capitolele respective, prin care īsi face cunoscut punctul de vedere privind modul īn care īntelege sa negocieze domeniul respectiv, perioadele tranzitorii pe care le solicita pentru armonizarea deplina a cadrului legislativ sau alte elemente considerate importante pentru interesele sale.

La rāndul sau, Comisia Europeana pregateste propriile sale documente de pozitie pe care le īnainteaza Consiliului, iar acesta da Comisiei un mandat de negociere. Statele membre īsi stabilesc, prin Consiliu, o pozitie comuna fata de documentul de pozitie respectiv si fata de oportunitatea īnchiderii provizorie a capitolelor aflate īn negociere.

Īncheierea unui capitol īnseamna ca negocierile au fost finalizate provizoriu, potrivit principiului ca nimic nu este considerat definitiv negociat, atāta timp cāt nu s-au epuizat negocierile asupra tuturor celor 31 de capitole;

Dupa īncheierea negocierilor, care se poarta cu toti membrii Uniunii si cu Comisia, se semneaza Tratatul de aderare. Pentru intrarea īn vigoare, Tratatul trebuie ratificat de catre tarile membre, Parlamentul European si tara solicitanta, potrivit prevederilor constitutionale respective (de catre Parlament sau prin referendum national).

De regula, procedurile de ratificare dureaza 1,5 - 2 ani. Abia dupa ratificarea Tratatului de aderare, apartenenta unei tari la Uniune devine efectiva.

5. Principiul "regatei" īn evaluarea pregatirii candidatilor.

La mijlocul anilor '90, predomina idea - sustinuta si de Romānia - ca aderarea noilor tari candidate se va face simultan. Ulterior, īnsa, a fost avansat si acceptat asa-numitul principiu al "regatei", īn sensul ca tarile vor adera īn functie de meritele fiecareia si vor ajunge la "punctul de sosire" īn baza propriilor performante.

De aceea, pentru īnceperea negocierilor de aderare, candidatii au fost īmpartiti īn doua grupuri:

a.       Grupul de la Luxemburg (Cipru, Estonia, R. Ceha, Polonia, Slovenia si Ungaria), care a īnceput negocierile īn 1999;

b.      Grupul de la Helsinki (Romānia, Bulgaria, Letonia, Lituania, Malta si Slovacia), care a īnceput negocierile īn anul 2000.

Ulterior, o parte din tarile grupului de la Helsinki a īncheiat negocierile mai devreme. De aceea, īn iunie 2003, 10 tari candidate au semnat, la Atena, Tratatul de aderare la Uniune. Acestea au aderat efectiv la Uniune, la 1 mai 2004.

Romānia si Bulgaria, care au semnat Tratatul de aderare la 25 aprilie 2005, vor adera la Uniune īn anul 2007.

Grupul de 10 tari care au aderat la Uniune īn 2004, la care se adauga Romānia si Bulgaria, fac parte, īmpreuna, din cel de-al 5-lea val de extindere. Aceasta largire nu se considera a fi īncheiata pāna cānd nu vor adera efectiv si Romānia si Bulgaria, īn legatura cu care exista o decizie politica a Consiliului European. Nici o tara membra a U.E. nu pune sub semnul īntrebarii aderarea acestor doua tari.

6. De ce a fost interesata Uniunea Europeana sa se largeasca din nou ?

Uniunea Europeana nu s-ar fi largit pe mai departe daca acest proces nu i-ar fi adus beneficii politice, economice si geo-strategice.

Īn privinta beneficiilor politice trebuie pornit de la aprecierea ca scopul fundamental al Uniunii este promovarea pacii, securitatii si stabilitatii īntre tarile europene. De aceea si efectele extinderii trebuie judecate īn principal īn functie de acest criteriu. Largirea actuala - ca si cele precedente - se īnscrie īn prevederile art. "A" al Tratatului de la Roma, care definesc obiectivele fundamentale ale Uniunii, ca fiind "procesul de creare a unei Uniuni tot mai strānse īntre popoarele Europei". si īntrucāt democratia, statul de drept si respectarea drepturilor omului sunt cerinte obligatorii pentru calitatea de membru al Uniunii, aceste preconditii joaca un rol important pentru īntregul continent. Īn acest fel, zona central si est-europeana va reprezenta un spatiu democratic, stabil si prosper. De asemenea, largirea va promova cooperarea īn domeniul justitiei si afacerilor interne, al luptei īmpotriva terorismului, crimei organizate si traficului de droguri, care ameninta securitatea cetatenilor pe īntregul continent.

Īn privinta beneficiilor economice, trebuie recunoscut ca tarile Europei Centrale si de Est reprezinta o importanta piata pentru Uniunea Europeana. Cu o populatie de 106 milioane si o suprafata de 1,1 milioane km , Europa Centrala si de Est reprezenta 29 % din suprafata si 33 % din populatia Uniunii Europene. Dar, PIB-ul combinat al acestor tari nu reprezenta decāt 4 % din PIB-ul tarilor membre ale UE. Ponderea lor economica era echivalenta cu a Olandei, desi acestea au o populatie de 7 ori mai numeroasa.

Extinderea Pietei Interne a Uniunii cu peste 100 milioane consumatori este de natura sa imprime un nou dinamism economiei europene, permitānd o crestere semnificativa a activitatilor economico-comerciale īn tarile membre ale Uniunii.

Deja, cadrul creat de Acordurile Europene, care asigurau accesul liber pe piata a marfurilor, serviciilor si capitalului, a determinat o puternica crestere a comertului si investitiilor cu tarile din Europa Centrala si de Est. UE si-a dublat importurile din tarile candidate la aderare, dar si-a triplat exporturile īn aceste tari. Nu exista īndoiala ca nivelul relativ scazut de dezvoltare economica al acestor tari va pune unele probleme de ajustare pentru tarile UE. Atāta timp īnsa cāt se va manifesta suficienta vointa politica de ambele parti, integrarea īn UE a tarilor din Europa Centrala si de Est nu va pune probleme insurmontabile.

si din punct de vedere geo-strategic, largirea UE ofera importante beneficii pentru Uniune. Prin cresterea fortei sale economice, comerciale si stiintifice, Uniunea se va manifesta si ca o importanta forta politica, fiind recunoscuta ca un actor important īn viata politica internationala. Īntr-o lume globalizata, si probabil multi-polara, Uniunea va deveni un important partener īn solutionarea problemelor cu care se confrunta lumea contemporana.

7. Avantajele largirii pentru tarile candidate.

Largirea Uniunii Europene aduce serioase beneficii pentru tarile candidate la aderare:

Acestea sunt sprijinite īn procesul de tranzitie spre democratie si economia de piata, urmarindu-se respectarea drepturilor omului, functionarea statului de drept, a pluralismului politic si a separatiei puterilor īn stat;

Beneficiaza de tehnologii avansate pentru modernizarea industriei si a agriculturii, a introducerii unui management modern;

Patrunderea pe Piata Interna a UE le permite cresterea productivitatii si a nivelului de trai al populatiei;

Perspectiva integrarii īn Piata Interna a Uniunii le obliga sa-si creeze mecanisme de piata functionale, economii competitive, īn masura sa reziste presiunilor concurentiale ale produselor si serviciilor occidentale;

Este garantata independenta si suveranitatea tarilor candidate, participarea acestora - īn cadrul PESC - la solutionarea unor probleme importante ale lumii contemporane.

8. Costurile largirii Uniunii Europene.

Comisia Europeana si grupuri de experti independenti au efectuat o serie de studii privind consecintele economice si bugetare ale largirii. Concluziile generale erau urmatoarele:

Europa devine tot mai constienta de faptul ca efectele pe planul stabilitatii, securitatii, pacii si unitatii ale largirii cu noile state candidate prevaleaza asupra aspectelor de natura economico-financiara (care nu sunt deloc de neglijat). Se poate afirma ca "nici un cost nu este prea mare pentru asigurarea pacii pe continent";

Īn acelasi timp, extinderea Uniunii Europene este practic imposibil de realizat fara costuri suplimentare efectuate de ambele parti. Noul cadru institutional al Uniunii Europene, reformele structurale efectuate īn politicile comunitare coroborate cu eforturile tarilor candidate, pot conduce la diminuarea substantiala a costurilor totale ale extinderii Uniunii Europene si, mai mult, la o dinamica descendenta īn timp a acestora pentru Uniune, pe masura ce noile state aderente vor fi capabile sa preia din costurile respective;

Estimarile arata ca, pe termen scurt si mediu, Uniunea Europeana va trebui sa faca eforturi substantiale pentru a asigura integrarea deplina a tarilor din Centrul si Estul Europei.

Media PIB/locuitor īn tarile central si est-europene candidate reprezenta, īn 1995, doar 30 % fata de media PIB/locuitor īn tarile membre ale Uniunii. De aceea, UE a fost nevoita sa acorde fonduri suplimentare importante pentru reducerea deosebirilor mari care exista īntre tarile membre si cele candidate. Este vorba, īn special, de fonduri pentru agricultura, ocuparea fortei de munca īn zonele defavorizate, dezvoltarea infrastructurii de drumuri si facilitati pentru populatie (apa, gaz, īncalzire), ridicarea standardelor de mediu.

Costuri importante urmau sa fie suportate si de tarile candidate pentru :

Īnfaptuirea reformei economice, a restructurarii industriei si transporturilor si modernizarea agriculturii;

Transpunerea īn practica a "acquis-ului comunitar". Nu armonizarea legislatiei nationale cu cea comunitara costa mult, ci implementarea acesteia din urma. De exemplu, numai transpunerea integrala a legislatiei de mediu pentru a atinge standardele UE ar costa Romānia cca. 29 miliarde EURO;

Absorbtia fondurilor comunitare avānd īn vedere ca fiecare proiect este suportat, īn medie, īn proportie de 70 % de UE si 30 % de bugetele nationale.

Este cert ca aderarea la UE costa. Dar, care ar fi oare costurile ne-aderarii ? Ne-aderarea ar īnsemna, de fapt, īmpingerea spre sub-dezvoltare. De aceea, avantajele aderarii sunt cu mult mai mari decāt costurile.

Ce va īnsemna reusita actualei extinderi a Uniunii Europene ?

Īnglobarea tarilor din Europa Centrala si de Est īn structurile politice si economice ale Europei de Vest, va avea un impact pozitiv īn favoarea pacii, democratiei, stabilitatii si prosperitatii popoarelor continentului;

Sustinerea īn tarile candidate a problematicii drepturilor omului si deschiderea granitelor;

Cresterea autoritatii Uniunii Europene pe plan international , īndeosebi īn plan politic (īn conformitate cu ponderea sa economica si comerciala);

Sporirea colaborarii īntre tarile membre īn domeniile justitiei si afacerilor interne, īn lupta īmpotriva terorismului, criminalitatii organizare si amenintarii drogurilor;

Reducerea presiunilor migratiei prin cresterea prosperitatii īn tarile candidate la aderare;

Īmbunatatirea standardelor de mediu īn Europa Centrala si reducerea poluarii transfrontaliere de care va beneficia īntreaga Europa;

Stimularea cresterii economice si a competitivitatii prin sprijinirea Pietei Unice, adaugānd peste 100 milioane de consumatori;

O mai mare rata a cresterii īntr-o Uniune Europeana extinsa, datorita transferurilor de tehnologie si accesului liber pe pietele īn expansiune;

Posibilitati sporite pentru consumatori de a alege produse si servicii la preturi mai mici, datorita cresterii competitivitatii.

Īn cadrul unei reuniuni cu reprezentantii landurilor din fosta RDG, de la īnceputul lunii septembrie 2000, cancelarul de atunci al RFG, Gerhard Schröder a spus: "Extinderea spre Est (a Uniunii Europene) va oferi noi sanse: noi piete pentru industria noastra si īn acelasi timp o noua concurenta". Īn cadrul Conferintei ambasadorilor Germaniei, din 4 septembrie 2000, acelasi cancelar afirma urmatoarele: "Extinderea va crea oportunitati atāt īn sfera politica, cāt si īn cea economica. Vom beneficia de o piata interna mai mare īn Europa. Va beneficia, de asemenea si securitatea Europei: a aduce īn cadrul Uniunii tarile din Europa Centrala si de Est īnseamna a realiza un cāstig decisiv īn domeniul securitatii".

Uniunea Europeana este singura structura īn masura sa garanteze, pe termen lung, stabilitatea si, mai ales, prosperitatea popoarelor continentului nostru. Īn plus, dupa largire, Europa va reprezenta cea mai mare piata si cea mai importanta putere economica mondiala.

Īn unele tari ale Uniunii Europene se apreciaza īnsa ca riscurile sunt mari: va reusi Uniunea Europeana sa asigure stabilitatea īn noile state membre sau risca sa se precipite ea īnsasi īn destabilizare ?

Alte īntrebari se pun:

Procesul de unificare europeana va continua sub forma si ritmul actual sau nu cumva o Uniune Europeana - regrupānd aproape o jumatate de miliard de oameni risca, īn ultima instanta, sa se prabuseasca din cauza gigantismului sau ?

Va fi oare posibil sa se mentina coeziunea interna a acestei comunitati internationale ?

Cum va fi capabila Uniunea sa guverneze si sa actioneze īn acelasi timp ?

Sunt īntrebari la care va raspunde timpul, īn conformitate cu capacitatea si vointa politica a tarilor membre.

Perspectiva unor noi largiri a Uniunii Europene.

Dupa primirea Romāniei si Bulgariei īn UE, alte state europene spera sa devina, īntr-o buna zi, membre ale Uniunii. Īntre acestea se numara: Croatia, Turcia, Macedonia, statele din Balcanii de Vest (Albania, Serbia, Muntenegru, Bosnia-Hertegovina), R. Moldova si Ucraina.

Īn octombrie 2006, Comisia Europeana a lansat prima etapa a negocierilor de aderare la Uniunea Europeana a Croatiei si Turciei. Aceasta etapa a constat īntr-o trecere īn revista a ansamblului normelor europene si īn evaluarea stadiului de pregatire a celor doua candidate. . Oficialii europeni au precizat ca a fost vorba mai mult de un exercitiu tehnic necesar pentru a explica tarilor candidate la aderare legislatia europeana, si pentru a īntelege care este situatia īn fiecare tara. Acest proces numit "screening" se īncheie, de regula, cu o recomandare a Comisiei Europene favorabila sau nu deschiderii propriu-zise a negocierilor de aderare, capitol cu capitol.

Situatia Croatiei este mai usoara. Ea īndeplineste, īn buna masura, criteriile de aderare se bucura de un puternic sprijin extern din partea Austriei si Germaniei si se crede ca va putea īncheia negocierile īn 2007 - 2008. Īn acest fel, aderarea s-ar putea produce spre 2009 - 2010. Au existat speculatii ca, chiar eventuala amānare cu un an a aderarii Romāniei si Bulgariei s-ar fi īnscris īntr-o logica a lobby-ului austriac si german, care ar fi dorit ca celor doua tari sa li se alature si Croatia.

Īn schimb, situatia Turciei este mai dificila. Potrivit cotidianului german "Die Welt" din 17 iunie 2006, premierul bavarez si lider al social-crestinilor bavarezi, Edmund Stoiber, ar fi declarat ca aderarea Turciei nu intra īn discutie, īn pofida faptului ca se deruleaza deja negocierile de aderare. "Sunt convins ca nu se va ajunge la aderarea Turciei la UE - a declarat Edmund Stoiber - avānd īn vedere marimea tarii, situatia sa economica, dar si din punct de vedere social si cultural, aderarea Turciei ar suprasolicita capacitatea de extindere a Uniunii Europene". De retinut ca Turcia are o populatie de 69,7 milioane de locuitori, cu o īnalta rata de crestere demografica, ceea ce ar īndreptati-o la un mare numar de voturi īn Consiliul Uniunii, ca si la un mare numar de euro-parlamentari.

Īn plus, Turcia are de rezolvat o serie de probleme, care tin de criteriul politic de aderare. Īntre acestea se numara: relatiile cu Republica Cipru, care este deja membru al Uniunii Europene; continuarea ocuparii partii de nord a Insulei Cipru si sustinerea politico-diplomatica a auto-proclamatei Republici Turce a Ciprului de Nord, nerecunoscuta de comunitatea internationala; statutul minoritatii Kurde din Turcia si recunoasterea "genocidului" populatiei armene īn timpul primului razboi mondial. Premierul turc a declarat ca Turcia nu-si va deschide porturile si aeroporturile pentru navele si avioanele cipriote pāna nu se va pune capat izolarii autoproclamatei Republici Turce a Ciprului de Nord, chiar cu riscul suspendarii negocierilor de aderare.

Aceste declaratii par sa confirme opiniile exprimate de unele personalitati, potrivit carora pentru Turcia importanta a fost lansarea negocierilor de aderare si mai putin īncheierea acestora. De aceea, se considera ca aderarea Turciei la UE nu va avea loc īnainte de 2015. Trebuie retinut si faptul ca īn tari ca Franta si Germania - tari īn care traieste o mare comunitate de imigranti turci - opinia publica se opune aderarii Turciei. Un eventual referendum īn Franta, de exemplu, privind aderarea Turciei ar avea, mai mult ca sigur, un rezultat incert.

Macedonia a obtinut din partea Consiliului European statutul de tara candidata la aderare, dar Comisia Europeana nu a īnceput īnca negocierile de aderare. Se apreciaza ca, reforma constitutionala din Macedonia a reprezentat un atu īn obtinerea statutului de tara candidata. Aderarea sa va depinde īnsa de functionarea statului de drept si respectarea normelor democratice precum si de definirea de catre Uniune a unei strategii clare privind viitoarele sale extinderi. Posibila data a aderarii: 2012.

Ţarile din Balcanii de Vest (Albania, Serbia, Muntenegru si Bosnia-Hertegovina) au obtinut īn 2003, cu prilejul Consiliului European de la Salonic promisiunea de a adera, īn perspectiva, la UE, dar īn functie de capacitatea de absorbtie a acesteia. Acordurile de Stabilizare si Asociere pe care aceste tari le-au semnat sau urmeaza sa le semneze cu Uniunea Europeana constituie un prim-pas spre obtinerea statutului de state-candidate si, apoi, spre īnceperea negocierilor de aderare.

Se apreciaza ca daca cele 4 tari vor īndeplini, cu prioritate criteriile politice, respectiv respectarea drepturilor omului, colaborarea cu Tribunalul de la Haga, combaterea coruptiei si a crimei organizate, aderarea ar putea avea loc īn jurul anului 2015.

De altfel, presedintele Comisiei Europene a declarat ca drumul integrarii tarilor balcanice īn UE este īnsa foarte bun.

  • Republica Moldova si Ucraina si-au exprimat si ele optiunea pentru integrarea īn Uniune, dar perspectivele pentru atingerea acestui obiectiv politic sunt īndepartate. Oficialii Comisiei Europene s-au oferit sa sprijine Kievul si Chisinaul pe calea reformelor, fara a permite īnsa integrarea lor īn U.E.

Actualul presedinte al Comisiei Europene, José Manuel Durao Baroso, a declarat - cu referire la Ucraina - ca usa Uniunii ramāne deschisa. Viitorul Ucrainei este īn Europa. Cea mai buna cale nu este cea a discutiilor permanente despre aderare, ci obtinerea unor rezultate concrete". Aceste aprecieri sunt valabile si pentru Republica Moldova, care a īnceput chiar armonizarea propriei legislatii cu legislatia comunitara si a creat un mecanism intern de pregatire a aderarii. Dar, atāt īn Ucraina, cāt si īn Republica Moldova mai este mult de lucru pentru īndeplinirea criteriilor politice si economice de aderare. Unii analisti europeni sunt de parere ca probabilitatea ca Ucraina si Republica Moldova sa adere la U.E., īntr-un timp previzibil, este extrem de redusa ca urmare a gradului redus de īndeplinire a criteriilor de aderare si cresterii curentului euro-sceptic īntr-o serie de tari importante, membre ale Uniunii.

Cāteva considerente se impun:

  • Īn Uniunea Europeana se desfasoara un proces de reflectie īn legatura cu viitoarele largiri. La Consiliul European din 15 - 16 iunie 2006, de la Bruxelles, a avut loc o discutie īn legatura cu redefinirea strategiei de extindere de dupa primirea Romāniei si Bulgariei (U.E. - 27). A predominat opinia ca viitoarele largiri vor trebui sa tina seama de capacitatea de absorbtie si de functionare a Uniunii Europene cu actualele sale institutii. Īn "Concluziile" Consiliului se subliniaza importanta garantarii ca, prin extinderile viitoare, Uniunea va fi capabila "sa functioneze eficient si sa aprofundeze proiectul european".

Īn sustinerea acestei concluzii, Cancelarul austriac Wolfgand Schüssel afirma ca o continuare a procesului de extindere ar putea constitui o amenintare la adresa Uniunii. La rāndul sau, presedintele Frantei, Jacques Chirac, a pledat īn favoarea continuarii largirii, dar īn cadrul unui proces "stapānit si mai bine īnteles". El a subliniat, totodata, ca pe lānga capacitatea politica, financiara si institutionala de a primi noi membri, este important si sprijinul cetatenilor pentru continuarea largirii.

  • Ideea sprijinului cetatenilor reflecta o preocupare crescuta a liderilor europeni fata de cresterea euro-scepticismului īn legatura cu procesul de largire a Uniunii. Din pacate, entuziasmul cetatenilor vest-europeni fata de largirea Uniunii din anii '90 a pierdut teren īn fata curentului euro-sceptic, pe fondul crizei economice din aceste tari si a temerilor ca vor pierde "acquis-urile" sociale de care acestia beneficiaza īn prezent. Adeptii acestui curent uita īnsa ca starea lor de bunastare se datoreaza, īn buna parte, si deschiderii pietelor din Europa Centrala si de Est, pentru propriile produse manufacturate.
  • Scaderea optimismului fata de continuarea procesului de largire ar putea fi cauzat si se pierderea īncrederii cetatenilor din unele tari fata de avantajele statutului lor de membri ai Uniunii.

Potrivit unui sondaj efectuat, īn anul 2006, īn cinci dintre cele mai mari tari ale U.E., numarul celor care se considera dezavantajati - din motive economice - de statutul de membru este mai mare decāt a celor care apreciaza apartenenta la Uniune. Majoritatea pesimistilor considera ca apartenenta la Uniunea Europeana le-a adus preturi mai mari: 83% īn Germania; 82% īn Spania; 80% īn Polonia, 72% īn Franta si 56% īn Marea Britanie.

Mai trebuie notat ca, īn ciuda fondurilor uriase primite de la Uniunea Europeana, peste 70 milioane de europeni - potrivit unui raport EUROSTAT - din Italia, Portugalia si Spania traiesc la limita saraciei. Dintre acestia, 11 milioane traiesc īn zonele sarace ale Italiei.

  • Unele state membre ale Uniunii, precum si unii euro-parlamentari sunt de parere ca viitorilor candidati la aderare ar trebui sa li se impuna noi criterii, pe lānga cele convenite, īn 1993, la Copenhaga. Īn schimb, Finlanda, de exemplu a respins asemenea propuneri, subliniind ca fundamental este sa fie īndeplinite cu strictete criteriile existente.
  • Dintre temerile europenilor fata de largirea, īn continuare, a U.E. am putea mentiona:

Pierderea de fonduri comunitare pentru dezvoltarea regionala;

Imigratia masiva si cresterea concurentei (neloiale) pe piata fortei de munca;

Delocalizarea unor īntreprinderi si pierderea locurilor de munca;

Teama ca o serie de neajunsuri din pregatirea tarilor candidate si a unor fenomene negative sa nu se transfere asupra tarilor membre.

  • Abia dupa primirea īn Uniune a tuturor tarilor cu vocatie europeana se va putea vorbi despre o Europa Unita, lipsita de noi bariere politice si economice. Dar, aceasta poate īnsemna īnca o perioada de 15 - 20 de ani.

Document Info


Accesari: 4187
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )