 |
|
||||||||||||||
|
|
||||||||||||||
|
|
|
|
De ce mai întâi consumatorul?
Dupa cum s-a retinut din cursurile introductive, analiza microeconomica este dedicata explicarii comportamentelor individuale si interactiunilor lor. În centrul atentiei este situat deci nivel 19419g67t ul individual, reprezentat de omul aflat intr-o permanenta cautare a satisfacerii nevoilor sale. El este privit în dubla sa ipostaza, de consumator si de producator. În calitate de consumator, individul se manifesta ca purtator al cererii de bunuri si servicii de consum, urmarind maximizarea satisfacerii nevoilor sale prin utilizarea resurselor limitate pe care le are la dispozitie. Altfel spus, el cauta maximizarea utilitatii economice, pe baza principiului hedonist .
În calitate de producator, individul se manifesta ca purtator al ofertei de bunuri si servicii, pe care o produce prin combinarea factorilor de productie, de fapt, prin consumarea acestora. Ca agent esential al productiei, dar si al pietei, producatorul, cunoscut si sub numele de întreprinzator, urmareste maximizarea rezultatelor obtinute, concretizate în diferenta dintre veniturile încasate prin vânzarea bunurilor produse si cheltuielile efectuate cu factorii de productie consumati.
Orice producator este însa în acelasi timp si consumator. El trebuie sa-si satisfaca si multitudinea nevoilor sale, ca oricare alt individ. Nu putem spune acelasi lucru si despre consumatorul purtator al cererii, întrucât exista largi categorii ale populatiei care sunt consumatoare de bunuri si servicii fara a fi în acelasi timp si producatoare ale acestora. Acesta este unul din motivele pentru care începem analiza microeconomica prin studierea comportamentului consumatorului. În plus, exista numeroase similitudini între comportamentul consumatorului si cel al producatorului, elemente din primul manifestându-se în forme transformate în cel de-al doilea, asa cum se va evidentia dupa studierea celor doua tipuri fundamentale de comportament.
Teoria consumatorului îsi propune sa explice maniera în care individul repartizeaza resursele sale între diferite bunuri si servicii disponibile, astfel încât sa-si maximizeze satisfactia produsa prin consumul lor. Obtinerea satisfactiei maxime oferite de consumul bunurilor si serviciilor procurate cu ajutorul resurselor limitate care formeaza "bugetul" individului defineste starea de echilibru a consumatorului. Aceasta teorie a fost dezvoltata de economistii neoclasici din ultima patrime a secolului al XIX-lea , sub influenta filosofilor utilitaristi, pornindu-se de la premisa ca individul rational cauta maximum de satisfactie sau de utilitate.
|
