Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




IDEI SI PROIECTE PENTRU O 'EUROPA A POPOARELOR'

Stiinte politice


IDEI SI PROIECTE PENTRU O 'EUROPA A POPOARELOR'



Ideea realizarii unei uniuni a Europei intre grupuri de state este veche si a facut obiectul reflectiei multor ganditori si oameni politici. Aceasta idee s-a confundat cu cea de organizare a lumii, astfel incat si-a gasit originea inca din perioada antichitatii.

De necontestat, este faptul ca Europa este mostenitoarea culturii si civilizatiei greco-romane si a bisericii crestine, iar daca ar fi sa vorbim de unitatea Europei ar trebui sa admitem ca ea a inceput in Italia, la Roma. Imperiul roman a impus unitatea politica a Europei, cuceririle romane putand fi considerate expresie ale acestei tendinte [1]. Secole de-a randul Roma a indeplinit o functie de pacificare a lumii si, dupa cum arata Nicolae Iorga, 'Ordo Romanus nu era un punct de program al Romei, ci un punct de program al umanitatii care se adresa Romei' De aceea, ideea Romei a supravietuit si a devenit prin crestinism un mit tonifiant pentru alcatuirea societatii umane . Manifestari ale aceleiasi idei pot fi considerate, in diverse perioade istorice tentativele de refacere a granitelor Imperiului roman, perioada lui Carol cel Mare fiind semnificativa in acest sens

In perioada Evului mediu, ca urmare a divizarii politice, a conflictelor religioase, economice sau de alta natura, s-au emis idei, au fost elaborate proiecte culturale, politice ce vizau crearea unei lumi mai sigure. Unul dintre acestea ii apartine lui Dante Alighieri, care, in lucrarea sa De Monarchia (1306), propunea crearea unei monarhii universale, cu scopul de a arbitra conflictele dintre diferitii printi europeni [5]. In 1308, avocatul si diplomatul francez Pierre du Bois__ propunea crearea unei "Republici Crestine", supervizata de o adunare permanenta a suveranilor si a unui tribunal european, avand ca arbitru Sfantul Scaun

In 1462, regele Boemiei, Georg de Podiebard, concepe proiectul unei federatii europene, avand institutii comune El propunea o crearea unei adunari cu scop lucrativ, ce urma sa aiba armata, functionari si buget propriu. Motivatia acestui plan era data de existenta pericolului extern, amenintarea otomana. Ideile regelui Boemiei le vom regasi de-a lungul timpului in proiectele altor ganditori. Dintre acestia, Emeric Cruce, contemporan cu Ludovic al XIII-lea, preot si profesor de matematica, publica Le Nouveau Cynée ( 1623 ), lucrare in care preconizeaza organizarea pacii internationale prin arbitraj. In acest scop s-ar crea o adunare permanenta cu sediul la Venetia ce ar permite, deopotriva, mentinerea pacii si dezvoltarea schimburilor economice prin desfiintarea vamilor si utilizarea monedei comune. Acest proiect poate fi considerat cel mai modern proiect de pana atunci. Ducele de Sully, fost ministru al lui Henric al IV-lea, ii atribuie monarhului pe care l-a slujit idei care-i apartin. Sub titlul Marele Proiect al lui Henric al IV-lea el isi dezvolta conceptia sa despre o Europa remodelata in cincisprezece state, sub umbrela unui consiliu comun, "Consiliul foarte crestin" .

Demna de amintit este si lucrarea lui William Penn, legislatorul viitoarei Pennsylvanii, Eseu pentru pacea actuala si viitoare a Europei ( 1693 ), in care sustine crearea unei Diete, cuprinzand reprezentanti europeni (erau reprezentate popoarele, nu printii), unde hotararile s-ar lua cu o majoritate de 3/4 si, mai ales, nerespectarea acestora ar atrage sanctiunea, Dieta fiind dotata cu o forta armata. De asemenea, afirma ca europenii ar trebui sa detina un pasaport european.

Ganditorii secolului al XVIII-lea vor elabora si ei proiecte vizand unificarea Europei. Abatele de Saint-Pierre in al sau Proiect de pace eterna (1712) schiteaza imaginea unui Senat european care ar avea competente legislative si judiciare. Economistul englez, Jeremy Bentham introduce ideea presiunii opiniei publice internationale si sugereaza crearea unei Diete care ar oferi "avize", ar emite "opinii" in problemele de interes comun. Bentham pleca de la presupunerea ca opinia publica ar fi suficienta pentru a inscrie aceste "avize'' in realitate.

Immanuel Kant, in lucrarea Spre pacea eterna. Proiect filosofic (1795), exprima ideea nevoii de unitate a popoarelor . Pentru realizarea acestui obiectiv preconiza stabilirea unei "Societati a Natiunilor'' pe baza unui 'Stat de Drept' international, schitand o veritabila teorie pacifista si internationalista. El incearca, pentru prima data studierea cauzelor razboiului si propune cerinta conformitatii constitutionale a statelor membre, legand astfel democratia si internationalismul[9].

Secolul XIX este secolul infloririi ideii europene, desi este si secolul afirmarii puternice a statelor nationale. Planul lui Saint-Simon (1814) viza, spre exemplu, constructia Europei prin realizarea unei aliante intre Franta si Anglia, tari in jurul carora se vor grupa si alte popoare pe masura eliberarii lor si a accesului la institutii reprezentative. Franta si Anglia trebuiau sa formeze un 'mare Parlament', compus dintr-o camera superioara (pairii ereditari ) si dintr-o camera inferioara (reprezentantii alesi ai corporatiilor) si se prevedea colectarea unui impozit. Conducerea Europei ar exercita-o un rege, <<sef stiintific si politic>>.

Giuseppe Mazzini crea in 1831 miscarea 'Tanara Italie', iar in 1834 'Tanara Europa' si considera constituirea unitatilor nationale ca fiind 'impulsul catre m 919j97j area federatie europeana care trebuie sa reuneasca intr-o singura asociatie toate familiile lumii vechi. Federatia de popoare libere va sterge toate diviziunile dintre state, dorite si intretinute de catre despoti si vor disparea, astfel, rivalitatile de rasa si se vor consolida nationalitatile conform drepturilor si necesitatilor locale'

Victor Hugo, pe aceeasi filiatie de idei, va vorbi despre arbitrajul unui mare Senat suveran care va fi in Europa ceea ce este Adunarea legislativa in Franta, Parlamentul pentru Anglia, Dieta pentru Germania, despre sufragiul universal al popoarelor care va inlocui gloantele, iar toate acestea vor cere constituirea Statelor Unite ale Europei .

Secolul al XIX-lea va cunoaste si primele incercari de organizare a societatii europene. O prima incercare de unificare a Europei este considerata a fi chiar sistemul napoleonean, al carui esec s-a datorat obstacolelor de natura economica (ostilitatea antreprenorilor, Anglia fiind polul de atractie), administrative (nu existau mijloacele tehnice necesare unei guvernari eficiente a ansamblului Europei), politice ( desteptarea sentimentelor nationale )[11].

Congresul de la Viena (sept. 1814-iunie 1815) simbolizeaza reconstructia politica a Europei sub tutela celor Patru (Anglia, Austria, Prusia, Rusia ), dar cu anumite limite. Astfel, desi Pactul Sfintei Aliante din 26 septembrie 1815 consacra principiul unei garantii mutuale, nu doar a integritatii teritoriale, ci si a formei de guvernamant din fiecare stat european, solidaritatea pe care o proclama este fictiva, iar dispozitiile sale raman vagi. Incepand cu 1823 si pana la izbucnirea primului razboi mondial (1914), noul sistem, cel al 'Concertului European', va rezolva o serie de probleme politice ce vizau intregul continent (calea conferintelor diplomatice), dar, in cele din urma, se va dovedi ineficace.

Secolul XX, marcat de cele doua razboaie mondiale, va pune tot mai acut problema organizarii Europei, astfel incat ideea unitatii europeane va cunoaste o puternica revigorare. Dupa incheierea primul razboi mondial, treizeci si opt de state nationale se vor constitui in Europa ca urmare a disparitiei imperiilor austro-ungar, otoman si tarist si a incheierii tratatelor de pace de la Versailles (iun. 1919), Saint Germain (sept. 1919), Neuilly (nov. 1919), Trianon (iun. 1920) si Sévres (aug. 1920). Pentru a mentine pacea si a rezolva pe cale pasnica diferendele aparute intre state va fi creata Liga Natiunilor ( Societatea Natiunilor ) in ian. 1920, cu sediul la Geneva.

Concomitent cu procesul constituirii statelor nationale vor aparea doua conceptii despre constructia Europei: o simpla cooperare care sa menajeze suveranitatile statale existente sau o depasire a suveranitatilor printr-un proces de unificare, de 'integrare' a Europei. A doua conceptie, vizibil federalista, este sustinuta de contele Coudenhove-Kalergi intr-un manifest, Pan-Europa ( 1923 ), in care arata ca problema Europei se reduce la doua cuvinte: 'unificare sau prabusire'. Astfel incat, intreaga sa activitate a fost consacrata intemeierii Uniunii Paneuropene, care sa conduca la uniunea politica a tuturor statelor europene (cu exceptia Marii Britanii si a U.R.S.S.), iar rezultatul acestor eforturi a fost crearea Uniunii Parlamentare Europene (1945)[12].

In 1929, se initiaza un proiect al Miscarii Paneuropene ce enunta mentinerea intacta a suveranitatii statelor si prevedea, de asemenea, ca sub egida Societatii Natiunilor si a Pactului Briand-Kellogg (aug. 1928) sa se treaca la dezarmare, indemna la stimularea sentimentului solidaritatii europene, sustinea crearea unei uniuni vamale europene si rezolvarea problemei apatrizilor.

In 1924, danezul Heerfordt publica un eseu intitulat Europa Communis, in care critica recursul la razboi si slabiciunile Societatii Natiunilor. El analizeaza ceea ce ar putea fi institutiile unei Europe Communis, viitorul stat federal european, preconizand o adunare parlamentata, un director al sefilor de stat, dispunand de un drept de veto si un minister federal responsabil in fata adunarii, un regim special pentru agricultura si o perioada de tranzitie inainte de realizarea unei uniuni vamale.

Un alt ganditor, Edouard Herriot vede Europa ca o rezultanta a cooperarii intre state, dar in cadrul Societatii Natiunilor. Proiectul paneuropean este definitivat si prezentat de catre Aristide Briand, ministrul francez al Afacerilor Externe (cu acordul contelui Coudenhove-Kalergi) in discursul tinut in Adunarea Societatii Natiunilor, in 1929. Briand este partizan al Statelor Unite ale Europei si adept al privilegierii ordinii economice, nu a celei politice, autarhia fiind, in opinia sa, expresia nationalismului si egoismului. 'Cred, spune el, ca intre popoarele care sunt grupate geografic, asa cum sunt popoarele Europei, trebuie sa existe un liant federal', dar acesta nu va trebui sa atinga 'suveranitatea nici uneia dintre natiunile care ar putea face parte din aceasta asociatie'. Aceasta pozitie este considerata a fi controversata si confuza totodata[13].

Desi proiectul lui A. Briand si, mai apoi, Memorandum cu privire la organizarea unui regim de Uniune Federala Europeana nu au putut fi aplicate datorita conjuncturii internationale (criza economica si ascensiunea lui Hitler) ideile promovate, ca si anumite concepte utilizate au fost reluate devenind ulterior limbajul comun al constructiei europene: piata comuna, uniunea vamala, circulatia marfurilor, circulatia persoanelor etc[14]. De asemenea, reactiile diverse in randul oamenilor politici si ale opiniei publice nu s-au lasat asteptate. Mediile guvernamentale din Marea Britanie si Germania au respins categoric ideea federalismului european. In ciuda opozitiei exprimate, au existat si voci care au imbratisat aceasta idee, cum ar fi Winston Churchill care nu vedea nimic rau in crearea Europei unite. In Anglia apare o miscare intitulata The Federal Union, care va pleda pentru limitarea suveranitatii nationale si pentru o uniune europeana, printre sustinatorii acesteia aflandu-se personalitati ca Arnold Toynbee, Liddell Hart, Friedrich von Hayek, Julian Huxley, Lawrence Olivier.

Nemultumirile legate de trasarea frontierelor, dupa primul razboi mondial, de impartirea sferelor de interes si influenta, de pierderea coloniilor, de noua ordine mondiala vor duce la izbucnirea unei noi conflagratii mondiale. Ideologiei fasciste si naziste care au sustinut o noua ordine bazata pe forta, violenta si vointa unilaterala i-au raspuns conceptiile prezente in proiectele elaborate de promotorii miscarilor de rezistenta, care au elaborat o ideologie menita sa corespunda intereselor nationale ale statelor europene, dar si constructiei unei federatii europene prin mijloace nonviolente, liber consimtite. In acest sens, au aparut idei, miscari si publicatii ce pledau pentru ideile federaliste europene: Miscarea Federalista Europeana, fondata de Altiero Spinelli si Ernesto Rossi, Miscarea Combat din Franta intre fondatorii careia se aflau Albert Camus, Henri Frenay, Edmond Michelet s.a.; Manifestul pentru o Europa libera si unita (Manifestul din Ventotene), creatia antifascistilor italieni, in care 'abolirea finala a divizarii Europei in state nationale suverane' este solutia pentru progresul Europei[15].

Promotor al unei conceptii privind unificarea Europei a fost si Carl Friedrich Goerdeler, unul dintre cei care a organizat o conjuratie impotriva lui Hitler. Goerdeler sustinea realizarea unificarii in mai multe etape, in prima faza statele europene creand o uniune economica, iar in cea de-a doua faza o uniune politica. Ulterior, trebuia creat un minister al economiei europene, un minister al afacerilor externe si constituirea unei armate europene[16] .

In 1944, la Geneva, reprezentantii rezistentei din noua tari europene, Italia, Franta, Tarile de Jos, Danemarca, Germania, Polonia, Cehoslovacia si Iugoslavia s-au intrunit intr-o conferinta la finalul careia au semnat o declaratie comuna in care se pronuntau pentru renuntarea la suveranitate si crearea unei Uniuni Federale a Popoarelor Europene. Aceasta uniune urma sa aiba un guvern responsabil in fata popoarelor, o armata plasata sub ordinele acestui guvern si care sa excluda orice armata nationala, precum si un tribunal suprem.

Dorinta de a trai impreuna, in pace si de a se bucura de prosperitate, de a stabili o comunitate spirituala bazata pe un cadru legal, precum si amenintarile la adresa sigurantei si securitatii indivizilor sunt elementele care au contribuit la aparitia ideilor si elaborarea proiectelor vizand construirea Europei unite. De asemenea, nevoia obiectiva a unei colaborari internationale tot mai stranse a statelor, ca urmare a interdependentelor din lumea moderna, diversificarea organizatiilor internationale, regionale, precum si existenta unui curent de opinie publica, stimulat de "Uniunea Paneuropeana" a lui Coudenhove-Kalergi, de propunerea lui Aristide Briand de a se crea o "Uniune Federala Europeana" si de ideile lui Winston Churchill privind viitorul Europei, sunt cateva din cauzele care au determinat miscarile pentru o unire a statelor vest-europene, in perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial.[17]. Winston Churchill, considerat unul dintre parintii fondatori ai constructiei europene, in discursurile tinute la Fulton (5 martie 1946) si Zürich (19 septembrie 1946), sustinuse cu putere politica de uniune si aratase ca : 'Trebuie sa recream o familie europeana intr-un cadru regional ce se va numi, poate, Statele Unite ale Europei si primul pas politic va fi acela de a constitui un Consiliu al Europei [.].Va spun: «Europa, in picioare!»'

Un alt factor pare sa fie, alaturi de reconcilierea Europei cu Germania, impiedicarea acesteia de a mai provoca un razboi mondial. De asemenea, aparitia pe scena istoriei a celor doua superputeri (S.U.A.-U.R.S.S.) a determinat natiunile Europei de vest sa se grupeze intr-un ansamblu coerent.

Analiza cauzelor integrarii presupune a lua in considerare toti factorii obiectivi si subiectivi priviti in interdependenta lor, a contextului intern si international, impletirea scopurilor politice cu cele economice, expresie si treapta, in acelasi timp, a dezvoltarii procesului de internationalizare a factorilor de productie si a vietii economice. Dorintei de a gasi anumite mecanisme economice care sa permita refacerea economiilor distruse de razboi si deteriorate de inceputul destramarii imperiilor coloniale i s-au adaugat si factorii enuntati.

La acestia s-a adaugat si ajutorul pe care S.U.A. l-au acordat prin Planul Marshall Europei de vest, ce a fost conditionat de organizarea unei cooperari europene. George Catlett Marshall, Secretar de Stat al S.U.A., si-a expus cu ocazia decernarii premiilor Universitatii Harvard (5 iulie 1947) faimosul Program of European Recovery, punct de plecare pentru ceea ce s-a numit Planul Marshall de reconstructie a Europei . Oferta americana vizase 22 de tari europene, dar numai 16 dintre ele au acceptat-o, respectiv: Anglia, Austria, Belgia, Danemarca, Elvetia, Franta, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia si s-a materializat printr-un ajutor de cinci miliarde de dolari pe an, conditionat de instaurarea unei oranduiri stabile in tarile respective (Foreign Assistance Act). Tarile vest-europene si-au exprimat dorinta unor intelegeri bilaterale pentru primirea ajutorului, dar S.U.A. au insistat pentru un sistem multilateral. In aceste conditii, urmatorul pas a fost semnarea Conventiei pentru infiintarea Organizatiei Europene de Cooperare Economica (O.E.C.E., 16 aprilie 1948), organizatie functionala interguvernamentala ce trebuia sa asigure coordonarea programelor de investitii si refacerea circulatiei marfurilor . In acest fel, atitudinea S.U.A. fata de procesul integrarii europene s-a transformat dintr-un sprijin neconditionat, intr-unul conditionat, impletit cu indiferenta sau neliniste.

Dupa ce obiectivele propuse au fost realizate si din dorinta unei mai mari deschideri catre statele lumii, s-a infiintat prin semnarea Conventiei de creare a Organizatiei Economice pentru Cooperare si Dezvoltare (O.E.C.D., 14 decembrie 1960).) o alta organizatie internationala care cuprinde urmatoarele tari: Anglia, Austria, Belgia, Danemarca, Elvetia, Finlanda, Franta, R.F.G., Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Luxemburg, Australia, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia, Turcia, Canada, S.U.A., Japonia, Noua Zeelanda, Mexic, Cehia, Coreea de Sud, Ungaria si Polonia. Sarcinile pe care O.E.C.D. si le-a asumat vizau:

1. contributia la concertarea politicilor economice ale marilor democratii industriale;

2. urmarirea evolutiilor acestor economii, prin publicarea de rapoarte si studii;

3. organizarea de schimburi de informatii si de cifre in materie de ajutor pentru dezvoltare, strangerea si schimbul de informatii economice si sociale, realizarea unui 'Dialog special' cu Argentina, Brazilia, China, India, Indonezia, Slovacia si Rusia (mai 1999)[21].

Dorinta de a prezerva pacea si a asigura bunastarea Europei s-a transpus in incheierea unor tratate. Tratatul de la Dunkerque (4 martie 1947) incheiat intre Franta si Anglia avea drept obiective alianta si asistenta reciproca in cazul unei agresiuni din partea Germaniei si colaborarea intre ele in interesul prosperitatii reciproce si al securitatii economice. Un alt tratat a avut ca parti Anglia, Franta, tarile Benelux-ului (la Bruxelles - 17 martie 1948) si avea drept scop acordarea asistentei mutuale in cazul oricarei agresiuni din exterior. De asemenea, exista prevederi privind colaborarea in domeniile economic, social si cultural. In scopul supravegherii realizarii prevederilor tratatului este instituit un Consiliu consultativ compus din ministrii de externe ai celor cinci state membre si organizatia creata prin Tratatul de la Bruxelles este cunoscuta sub numele de "Uniunea Occidentala". Esecul Comunitatii Europene de Aparare creata in mai 1952 a dus la semnarea Acordurilor de la Paris care au determinat infiintarea Uniunii Europei Occidentale (23 octombrie 1954). Aceasta organizatie indeplineste la momentul actual misiuni in cadrul Politicii Externe si de Securitate Comuna, iar prin Tratatul de la Maastricht s-au prevazut masuri pentru transformarea Uniunii Europei Occidentale in 'bratul armat al Uniunii Europene'[22]

Ideile politice adverse au generat miscarile diferitelor organizatii neguvernamentale ce militau, unele, pentru o unificare realizata intr-un cadru federal, opinie impartasita si de guvernul francez, celelalte, sustineau o cooperare de tip traditional intre state, promotor fiind guvernul britanic. Astfel, au fost create trei organizatii: Uniunea Europei Occidentale, Organizatia Europeana de Colaborare Economica si Consiliul Europei, dupa modelul sustinut de curentul reprezentat de Marea Britanie. Pasii catre crearea Consiliului Europei au constat in organizarea unei intalniri a membrilor Miscarii pentru Europa Unita, ai Consiliului Francez pentru o Europa Unita, ai Ligii economice a Federatiilor (Paris, 11 noiembrie 1947). Acestia formeaza Comitetul International Comun pentru Miscarea Unitatii Europene si hotarasc convocarea "Congresului Europei" (Haga, 8-10 mai 1948), avand ca presedinte pe Winston Churchill. In lucrarile Congresului, pozitiile care s-au infruntat au fost cele federaliste, pe de o parte, si cele interguvernamentaliste, de cealalta parte; din punct de vedere al metodei utilizate federalistii propuneau constituirea unei uniuni dincolo de statele-natiuni ce presupunea un transfer partial al suveranitatii nationale sau constituirea unei Adunari europene, fara a-i preciza metoda; interguvernamentalistii propuneau ca metoda cooperarea, promovand ideea respectarii integrale a suveranitatii statale. In acest context, Congresul a adoptat un 'Mesaj pentru europeni" si mai multe rezolutii care pot fi rezumate astfel:

  1. nici o incercare de reconstructie a Europei pe baza diviziunii rapide a suveranitatii;
  2. Natiunile Europei trebuie sa creeze o uniune economica si politica pentru a-si asigura securitatea si independenta economica si progresul social; in acest scop trebuie sa-si uneasca unele din drepturile suverane;
  3. o Adunare Europeana Consultativa ai carei membri sa fie numiti de parlamentele natiunilor participante trebuie convocata in cel mai scurt timp posibil;
  4. Uniunea si Federatia Europeana trebuie sa fie deschisa tuturor natiunilor democratice din Europa, care se obliga sa respecte drepturile fundamentale ale omului;
  5. o Curte Europeana a Drepturilor Omului imputernicita sa aplice sanctiuni adecvate;
  6. legaturile speciale care uneau tarile Europei cu alte state si teritorii dependente de peste mari trebuie mentinute;
  7. crearea Europei Unite trebuie privita ca un pas esential catre crearea unei Lumi Unite.

In cadrul "Comitetului pentru Studiul Unitatii Europene" compus din reprezentanti ai celor cinci tari membre ale Tratatului de la Bruxelles, se naste ideea crearii Consiliului Europei.

Crearea Consiliul Europei

Consiliul Europei instituit prin Tratatul de la Londra 5 mai 1949 , semnat de catre Anglia, Franta, Belgia, Olanda, Luxemburg, Norvegia, Suedia, Danemarca, Irlanda si Italia. Consiliul Europei nu include numai tarile membre ale Uniunii Europene, ci majoritatea statelor europene, mai ales cele provenite din dislocarea blocului sovietic (Romania, 7 octombrie 1993). Consiliul Europei este o organizatie interguvernamentala, care are un secretariat permanent, cu sediul la Strasbourg, un comitet ministerial si o adunare consultativa. Este exclus de la problemele economice, politice, precum si de la cele privind apararea, dar are competente pe terenul politicii sociale, al sanatatii, al mediului si al culturii, elaborand texte-cadru, conventii, pe care statele membre le pot semna si ratifica. Rolul sau consta in asigurarea respectarii libertatilor individuale si promovarea valorilor democratiei[23]. In acest sens, adreseaza recomandari statelor membre (41 de state membre in 2000, 765 milioane de locuitori), care sunt libere si suverane in a aplica sau nu aceste recomandari.

Consiliul Europei, instituit prin Tratatul de la Londra (5 mai 1949) si-a propus ca obiectiv realizarea unei colaborari intre statele membre, in scopul dezvoltarii si apararii drepturilor omului si al asigurarii functionarii democratiei in tarile Europei.

Tarilor fondatoare ale Consiliului Europei, Belgia, Danemarca, Franta, Marea Britanie, Irlanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, si Suedia li s-au alaturat Grecia (1949), Turcia (1949), Islanda (1959), R.F.Germania (1963), Malta, Portugalia (1976), Spania (1977), Lichtenstein, San Marino, Finlanda (1989), iar dupa caderea Cortinei de Fier au intrat si Ungaria (1990), Republica Ceha (1993), Slovacia (1993), Polonia (1991), Lituania (1993), Letonia (1995), Estonia (1993), Romania (octombrie 1993), Albania (1995), Republica Moldova (1995), R.F.Rusa (1996), Croatia (1996).

Comitetul de Ministri este organul de decizie al Consiliului Europei si se constituie pe un nivel interguvernamental, membrii sai sunt ministrii afacerilor de externe ai guvernelor statelor membre ale Consiliului, statele numind si cate un reprezentant permanent fiecare, rezident in Strasbourg, in afara de acesta ministrul de externe poate numi si un delegat al sau care are aceleasi atributii ca si ministrul de externe. Presedintele instalat al Comitetului de Ministri prezinta un 'Program al Presedintelui', isi exercita functia timp de sase luni, si-si preda prerogativele succesorului sau cu ocazia sesiunilor ministeriale bianuale, fie in luna mai, fie in luna noiembrie (in functie de data instalarii).

Rolul sau consta in a vota bugetul, a discuta propunerile Adunarii Parlamentare Consultative si ale expertilor, a recomanda statelor membre masurile propuse si a adopta conventii. Intalnirile reprezentantilor au loc o data pe saptamana, desfasurandu-si activitatea o data pe luna.

Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei este constituita pe un nivel federal, parlamentele tarilor membre alegandu-si sau desemnandu-si reprezentantii. Numarul de parlamentari este stabilit in functie de numarul de locuitori ai tarii respective. Adunarea Parlamentara se intruneste de 3 ori pe an , la Strasbourg;

Politica generala a Consiliului Europei se axeaza pe problemele mondiale aparute. Este un organism in cadrul caruia se schimba informatii, se exprima idei, se impartasesc experiente realizate in diferite tari, expertii ce lucreaza in organizatii si comisii prezinta un raport in Adunarea Parlamentara. Textul raportului supus la vot devine o Recomandare supusa atentiei Comitetului de Ministri, care decide daca trebuie dat curs respectivei Recomandari. Decizia poate conduce fie la elaborarea unei noi Recomandari, fie la elaborarea unui tratat international (a unei Conventii sau a unui Acord European multilateral). Desi Consiliul Europei nu are competenta de a obliga statele membre sa-i execute deciziile, se constata o atenuare a asperitatilor dintre state, pe baza unei extinderi a armoniei lor.

Consiliul Europei trateaza toate problemele ce intereseaza societatea europeana (cu exceptia celor ale apararii militare). Programul sau acopera urmatoarele sectoare:

1. mass-media: comunicarea prin presa avand grija unei informari obiective;

2. problemele sociale si economice: o dreptate sociala pentru toti;

3. invatamantul, cultura, sportul: pentru dezvoltarea fiecaruia;

4. tineretul: pentru a-l face sa participe la viata Europei;

5. sanatatea: norme comune pentru ingrijirea sanatatii;

6. patrimoniul si mediul inconjurator: protectia si ameliorarea cadrului nostru de viata;

7. puterea locala si regionala: pentru ca cetatenii sa participe la deciziile luate la nivelul orasului, satului sau regiunii;

8. cooperare juridica: legi noi pentru societatea de maine;

Domeniile pe care Consiliul Europei le vizeaza sunt:

protectia drepturilor omului si a libertatilor individuale prin adoptarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului. Acest obiectiv s-a materializat in incheierea Conventiei Europene de Aparare a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale (4 noiembrie1950) care prevede urmatoarele drepturi si libertati: dreptul la viata;, de a nu fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, nimeni nu poate fi tinut in sclavie sau in conditii de aservire sau obligat sa execute o munca fortata; dreptul la libertate si siguranta; dreptul la judecare in mod echitabil, public, in timp rezonabil, nimeni nu poate fi condamnat pentru o omisiune; dreptul la respectarea vietii private, de familie, domiciliul, corespondenta; dreptul la libertatea de gandire, constiinta si religie; dreptul la libertatea de exprimare, opinie; libertatea de intrunire, asociere, sindicate; de a se casatori; dreptul de a se adresa unor instante nationale; inlaturarea oricaror deosebiri de sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice, origine, sociala sau nationala.

Conventia Europeana de Aparare a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale a fost prevazuta cu un dispozitiv international de protectie, ce nu inlocuieste mecanismul intern al statelor, ci-l desavarseste[24] . In acest scop au fost create Comisia Europeana a Drepturilor Omului, precum si Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Comisia europeana este alcatuita din persoane specializate (una din fiecare tara) ce examineaza plangerile ce pot fi formulate de cetateni, grupuri de cetateni sau organizatii neguvernamentale cu referire la nerespectarea drepturilor omului de catre unul dintre statele semnatare ale Conventiei. Aceasta le examineaza dupa care, daca le considera admisibile si nu se ajunge la o solutie amiabila redacteaza un raport pe care-l inainteaza Comitetului de Ministri. Curtea europeana este alcatuita dintr-un numar egal de judecatori cu cel al statelor membre, alesi pentru competenta lor deosebita (un judecator din fiecare stat semnatar al Conventiei, ales de catre Adunarea Parlamentara pentru 6 ani, poate fi reales, dar fara sa depaseasca 9 ani, jumatate din mandate se vor incheia la 3ani). In urma reglementarilor intrate in vigoare la 1 noiembrie 1998 plangerile se pot depune direct catre Curte, formulate in una dintre limbile oficiale ale statelor semnatare ale Conventiei. Curtea da o sentinta a carei urmarire cade in sarcina Comitetului de Ministri, si a carei executare este obligatorie pentru statul reclamat .

Aceasta procedura este unica in lume si include respectarea drepturilor omului intr-o structura internationala, posibilitatea de a face plangere in fata Comisiei Europene impotriva statului pe care-l considera responsabil, dupa ce a incercat sa obtina prin toate mijloacele prevazute de lege infaptuirea justitiei in tara sa. Drepturile omului trec inaintea drepturilor unui stat. Efectele urmarite vizeaza favorizarea dezvoltarii democratiei, iar elementele esentiale ce trebuie protejate sunt:

a)      libertatea si demnitatea persoanei;

b)      libertatea cuvantului si a constiintei;

c)      dreptul la critica;

d)      dreptul la libera circulatie.

Pentru a obtine rezultatele scontate metodele utilizate rezida in participarea cetatenilor la viata politica la toate nivelurile; crearea conditiilor favorabile pentru aceasta participare, ca si pentru o participare mai activa a femeilor; ameliorarea programelor scolare si, mai ales, educatia civica; informarea corecta a cetatenilor de catre mass-media; edificarea pacii.

Consiliul Europei a fost creat din dorinta de a pune capat conflictelor care au jalonat istoria Europei. El nu intervine insa niciodata in probleme militare, ci pune inainte de toate, cooperarea intre tari. Isi propune combaterea oricarei forme de discriminare intre persoane (rasiala, etnica, nationala, sociala etc.), unirea statelor in lupta impotriva terorismului, favorizarea dialogului cu tarile membre. De asemenea, se are in vedere ameliorarea calitatii vietii popoarelor Europei prin dezvoltarea invatamantului, prin facilitatea insusirii limbilor straine, educatia adultilor, dezvoltarea sportului in scoli; educarea consumatorului; recladirea unor orase in care sa se traiasca cat mai agreabil, amenajarea zonelor pietonale, conservarea patrimoniului arhitectural si arheologic, stoparea depopularii satelor; protejarea naturii, crearea unor resurse naturale, lupta impotriva tuturor formelor de poluare; lupta impotriva a tot ceea ce distruge sanatatea: alcoolul, drogurile, tutunul, abuzul de medicamente, zgomotul; asigurarea unei igiene mai bune; prepararea unor alimente mai sanatoase, accesul tuturor oamenilor la practicarea sporturilor; imbunatatirea conditiilor de munca, prin amenajarea teritoriului, crearea de locuri de munca in regiunile subdezvoltate.

Aceeasi nevoie de siguranta, de stabilitate impune semnarea Tratatul Atlanticului de Nord (4 aprilie 1949), care pune bazele organizatiei militare cu acelasi nume ( N.A.T.O., 1950) si care cuprinde pe langa membrii Tratatului de la Bruxelles si S.U.A. (iesita din izolationism prin votarea 'Rezolutiei Vandenberg', 11 iunie 1948), Canada, Italia, Danemarca, Norvegia, Islanda si Portugalia. Ulterior au aderat si alte state, mai ales, dupa caderea 'Cortinei de Fier' (Ungaria, Polonia, Cehia in 1999, Romania in 2004). Dispozitia centrala a tratatului este art. 5 conform caruia 'un atac armat impotriva uneia sau mai multor [parti], survenind in Europa sau in America de Nord, va fi considerat un atac impotriva tuturor partilor'; masurile pe care aliatii le vor lua vor fi cele considerate necesare 'inclusiv folosirea fortei armate' . Membrii isi pastreaza, in acest mod, o libertate de apreciere si de actiune, nefiind legati printr-un angajament imediat (de exemplu, solidaritatea declarata cu S.U.A. dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, dar si desolidarizarea prin retragerea unei parti a trupelor aliate din Iraq dupa atacul terorist din Spania din 11 martie 2004). Daca pana in toamna anului 1989 rolul N.AT.O. consta in organizarea si apararea Vestului in fata amenintarii Estului, precum si participarea la controlul destinderii, prin mentinerea unui echilibru de forte cu Pactul de la Varsovia, ca urmare a prabusirii blocului sovietic misiunea asumata va fi de realizare a noului sistem european de securitate. Astfel incat, respectarea acordurilor de pace privind Bosnia (Acordurile de la Dayton, decembrie 1995) va fi incredintata Aliantei Atlantice (Implementation Force: IFOR, apoi Stabilisation Force, SFOR ). Pentru a stabiliza situatia din Kosovo, Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite, ce are rolul de a apara pacea mondiala, a decis desfasurarea unei forte de securitate, KFOR, constituita, in special, din soldati ai Aliantei Atlantice sub ordinele comandantului sau sef. Ca punct important in realizarea noului sistem de securitate european figureaza si extinderea Aliantei prin primirea de noi membri (Ungaria, Polonia, Republica Ceha - 12 martie 1999 si Romania -aprilie 2004), dar si stabilirea unui mecanism de consultare cu Rusia (Actul fondator, 27 mai 1997).

Desi constituite in domenii diferite (economic, militar, si politic) organizatiile internationale si regionale amintite, mai ales cele europene au constituit cadrul in care comunitatile europene au aparut. Iar ratiunile care au condus la crearea comunitatilor europene au fost atat economice, cat si politice: imbunatatirea capacitatilor economice si tehnice in vederea cresterii eficientei, in conditiile cerute de evolutia societatii moderne, reimpartirea sferelor de influenta dupa al doilea razboi mondial, amenintarea comunismului, presiunile venind din partea tarilor arabe producatoare de petrol[27].

Toate acestea au impus trecerea de la faza proiectelor diplomatice la masuri concrete, eficiente de institutionalizare a ideilor si proiectelor avansate, mai ales in perioada interbelica . Ideea unei reconcilieri franco-germane prin unirea economica a provinciilor renane aparuse intre cele doua razboaie mondiale, sustinuta si de Konrad Adenauer (C.D.U.) care va contribui la realizarea ei, dupa 1945. Pentru Franta, reconcilierea cu Germania devine 'un imperativ geopolitic', neavand o alta solutie (dependenta totala de ajutorul american descrie situatia acestei tari la acel moment).

Crearea Comunitatilor Europene

Europa unita este o 'idee englezeasca dezvoltata de francezi' cu pretul a nenumarate controverse de cele doua parti ale Canalului. Inca de la nastere, arata Maurice Duverger, 'Europa se lovea de obstacolul natiunilor, pe care trebuia sa-l infranga, respectandu-le, in acelasi timp, pluralismul' . Confruntarea dintre federalisti si nationalisti cunoaste perioade de acutizare, urmate de scurte perioade de acalmie. Aceasta exprima, de fapt, diversitatea popoarelor care alcatuiesc Europa. Ideea dupa care Europa se construieste este cea a unitatii in diversitate, astfel incat ea trebuie sa se mentina intr-un ansamblu ale carui institutii ar fi ineficace, daca n-ar fi supranationale, adica in stare sa adopte hotarari care se impun tuturor guvernelor si nu numai celor care figureaza in majoritatea celor care le-au luat.

Construirea Comunitatilor Europene, apoi a Uniunii Europene trebuie inteleasa prin prisma celor doua notiuni fundamentale vehiculate, supranationalitatea si interguvernamentalitatea[29]: a) Supranationalitatea (sau integrarea) presupune un 'transfer sau transferuri de competenta de la statele participante catre o persoana juridica superioara'. Entitatea juridica catre care se face transferul este fie Comunitatea Europeana, fie Banca Centrala Europeana si se realizeaza in urma incheierii unui act juridic, tratat cu precadere, prin care statele accepta aceasta transmitere de atributii. Din acest motiv, Uniunea Europeana nu are inca o personalitate juridica, adica nu poate fi suportul unui transfer de competenta. b) Interguvernamentalitatea (sau concertarea, cooperarea) nu implica transfer de competente, decizia luata fiind doar un simplu acord prin consens. Din punct de vedere politic, luarea unei decizii implica doar o orientare, o actiune comuna, nu are forta juridica,iar executia acestei decizii revine doar administratiilor nationale. In constructia europeana sunt utilizate atat formule ale supranationalitatii, cat si ale interguvernamentalitatii, mergand de la integrarea pura - piata unica, controlul concurentei, moneda unica etc. pana la interguvernamentalitatea pura - politica externa si de securitate comuna, justitia si afacerile interne etc., fiind posibile si dozari intermediare.

Jean Monnet este cel care a prezentat un plan de solutionare a divergentelor franco-germane prin contopirea productiilor de carbune si de otel ale celor doua tari, concepand astfel un mecanism ce permitea depasirea conflictului permanent dintre cele doua tari . Astfel, s-au nascut Comunitatile create in 1951 si 1957, cunoscute sub numele celei de baza care le-a inglobat pe celelalte: Comunitatea economica. Planul sau a fost prezentat ministrului de externe francez, Robert Schumann, pe care l-a convins sa ia asupra sa paternitatea unui principiu simplu, acela ca 'Europa nu se va face dintr-o data, nici intr-o constructie de ansamblu: ea se va face prin realizari concrete - creand intai o solidaritate de fapt'. Pentru aceasta era necesara instituirea Inaltei Autoritati a Carbunelui si Otelului desemnata sa desfiinteze barierele la cele doua produse, dar si sa semnifice faptul ca Germania si Italia se vedeau chemate pe picior de egalitate cu invingatorii lor .

"Declaratia Schuman" va fi facuta publica la 9 mai 1950 si va sustine, printre altele: "Contributia pe care o Europa organizata si viabila o poate aduce civilizatiei este indispensabila pentru mentinerea relatiilor pasnice," scopurile fiind reconcilierea franco-germana si punerea bazelor unei federatii europene. Metodele utilizate vizau: 1. crearea unei solidaritati de facto intre tarile europene; 2. punerea bazelor unificarii economice; 3. infiintarea Inaltei Autoritati independente de guverne, dar ale carei decizii sa fie obligatorii pentru ele. "Declaratia Schuman" este considerata prima abordare realista a problemelor privind integrarea, ea ramanand multa vreme Carta integrarii europene.

Tratatul de infiintare a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, semnat la 18 aprilie 1951 (intrat in vigoare la 25 iulie 1952), reunea sase state europene, Franta, Germania de vest, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg. Marea Britanie nu a acceptat principiul renuntarii la unele prerogative ale suveranitatii, acceptand doar relatii de cooperare cu comunitatea. Prin acest tratat se crea o organizatie europeana ce presupunea constituirea unor organe supranationale cu competenta de a lua decizii in anumite domenii si de a le impune statelor membre. Acest tratat a reprezentat transpunerea ideii de realizare a Europei politice, pornind de la construirea Europei economice . Infiintarea C.E.C.O. este considerata 'prima experienta de integrare originala'. S-a creat astfel, prima organizatie supranationala avand caracteristici federale. Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului a infiintat o autoritate europeana comuna, pentru prima data, careia guvernele membre i-au transferat o parte din puterile lor suverane si ai carei membri, in indeplinirea sarcinilor, actioneaza in deplina independenta, nefiind subordonati guvernelor din statele ai caror cetateni sunt. Puterile erau transferate unor institutii, precum Inalta Autoritate compusa din noua membri independenti fata de orice guvern, Adunarea Comuna modelata dupa Adunarea Parlamentara Consultativa a Consiliului Europei, care cu votul a doua treimi putea obliga Inalta Autoritate sa-si dea demisia, Consiliul de Ministri reprezentand statele membre, Curtea de Justitie. Constituirea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului marcheaza, astfel, trecerea de la Europa "cooperarii" la Europa "integrarii".

Continuarea procesului de creare a unei Europe unite prin dezvoltarea institutiilor comune si prin infiintarea altora, prin fuziunea progresiva a economiilor nationale, crearea unei piete comune si armonizarea politicii sociale, politica necesara mentinerii Europei pe locul pe care-l ocupa in lume, pentru a-i spori influenta si pentru a ameliora in continuare nivelul de trai al populatiei au fost stabilite ca obiective in cadrul reuniunii de la Mesina (1955) a ministrilor de externe. In lucrarile acesteia s-a facut propunerea pentru organizarea unei conferinte interguvernamentale la Bruxelles (iarna 1955-1956), sub presedintia lui Paul Henri Spaak, fost ministru de externe al Belgiei, unde se vor discuta obiectivele ce vizau realizarea uniunii vamale si exploatarea in comun a energiei atomice.

La 25 martie 1957, la Roma, au fost semnate Tratatul pentru infiintarea Comunitatii Economice Europene (C.E.E.) si Tratatul pentru infiintarea Comunitatii Europene pentru Energia Atomica (Euratom). Au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958, dupa ce au fost ratificate de catre parlamentele statelor membre. 'Comunitatea are drept misiune, dupa cum se arata in tratat, ca prin instituirea unei piete comune si prin apropierea progresiva a politicilor economice ale statelor membre, sa promoveze o dezvoltare armonioasa a activitatilor economice in intreaga Comunitate, o extindere continua si echilibrata, o stabilitate crescuta, o ridicare accelerata a nivelului de viata si relatii mai stranse intre statele pe care le reuneste'[33]. Metodele utilizate pentru realizarea obiectivelor propuse constau in:

1. abolirea progresiva a barierelor vamale, a restrictiilor cantitative, a altor bariere similare si stabilirea unui tarif vamal extern comun (12-15ani - etape), a unei politici comerciale comune fata de statele terte;

2. abolirea, intre statele membre, a obstacolelor din calea liberei circulatii a persoanelor, serviciilor si capitalurilor;

3. instituirea unei politici comune in domeniul agriculturii;

4. instituirea unei politici comune in domeniul transporturilor;

5. stabilirea unui regim care sa garanteze veritabila concurenta pe piata comuna;

6. aplicarea unor proceduri care sa permita coordonarea politicilor economice ale statelor membre si prevenirea dezechilibrelor in balantele de plati;

7. apropierea legislatiilor nationale in masura necesara functionarii pietei comune;

8. constituirea unui fond de dezvoltare, Fondul Social European, in vederea ameliorarii oportunitatilor de munca ale muncitorilor si a ridicarii nivelului lor de viata;

9. crearea unei Banci Europene de Investitii, destinata sa faciliteze expansiunea economica a Comunitatii prin crearea unor noi resurse;

10. asocierea tarilor si teritoriilor de dincolo de mare, in vederea cresterii schimburilor si a continuarii in comun a eforturilor de dezvoltare economica si sociala.

Aceste tratate prevad si ele crearea de organe executive, parlamentare, juridisdictionale si interguvernamentale. Puterile lor executive sunt mai reduse decat ale Inaltei Autoritati si lipseste caracterul supranational al acesteia. Tratatul de la Roma isi propunea ca obiectiv crearea si organizarea unei Piete Comune, in care marfurile, serviciile, forta de munca si capitalul sa circule liber, fara nici o ingradire si printr-o concurenta loiala.

Necesitatea regulilor care sa reglementeze si sa asigure concurenta pietei s-a materializat in dreptul comunitar, insotit de norme comunitare aplicabile direct statelor membre. Nu trebuia prejudiciata "uniformitatea" si pentru aceasta s-a prevazut o aplicare directa si nu prin intermediul legislatiilor nationale. Corpusul comunitar cuprinde regulamente, hotarari comunitare, directive ce se transpun in dreptul national al fiecarui stat membru. Dreptul comunitar reprezinta ansamblul normelor juridice prin care se consacra structurile, rolul si functiile institutiilor europene, precum si raporturile acestora cu institutiile nationale in indeplinirea obiectivelor de progres si dezvoltare ale popoarelor Continentului . Distinctia care se face in literatura juridica este cea intre dreptul institutional comunitar si dreptul comunitar general. Dreptul institutional comunitar este format din 'ansamblul normelor juridice cuprinse in tratatele constitutive, in tratatele de modificare a acestora si in alte tratate internationale, care au ca scop infiintarea comunitatilor europene, stabilirea structurii institutionale a acestora, a competentelor institutiilor comunitare si a raporturilor dintre acestea, precum si dintre acestea si alte subiecte de drept international (state sau organizatii cu care comunitatile intretin raporturi de cooperare) . Dreptul comunitar general este format din ansamblul de norme juridice care formeaza dreptul institutional comunitar, la care se adauga si normele juridice elaborate de institutiile competente, precum si deciziile interpretative ale Curtii de Justitie. Aceste norme ordonate dupa principii de ierarhie precise formeaza ordinea juridica comunitara care este diferita de cea statala si cea internationala, problematica ei fiind mult mai vasta. Intre ordinea juridica comunitara si cea a statelor membre exista raporturi bazate pe principiul integrarii directe a dreptului comunitar in cel intern si al primordialitatii primului asupra celui de-al doilea . Aceste principii, chiar daca nu rezulta direct din tratatele care au instituit Comunitatile Europene au fost statuate de jurisprudenta Curtii de Justitie puterea de a da decizii interpretative obligatorii . In acest sens, dreptul comunitar impune o ordine juridica noua, avand multe trasaturi comune cu ordinea juridica a unui stat federal, dar prezentand si elemente noi, izvorate din mecanismul de adaptare a deciziilor comunitare. Deci, dreptul comunitar este format din doua categorii de norme juridice:

1. normele juridice cuprinse in tratatele constitutive si in cele ulterioare, de modificare a acestora, ce au o valoare constitutionala

2. normele juridice cuprinse in actele juridice emise de institutiile comunitare, ce alcatuiesc legislatia comunitara ordinara care au drept obiectiv instituirea pietei interne (libertatea de circulatie a bunurilor, serviciilor, persoanelor si capitalurilor, asigurarea unei concurente loiale, suprimarea tuturor barierelor din calea initiativei agentilor economici), precum si a instrumentelor comune necesare realizarii acesteia (adoptarea monedei unice). Trebuie subliniat faptul ca dreptul comunitar se aplica ca un drept intern al Comunitatilor Europene, dar nu si relatiilor cu un pronuntat caracter intern al statelor pentru care modalitatile de reglementare sunt cele interne, stabilite de parlamentele nationale. Conceptele vehiculate in dreptul comunitar sunt armonizare, apropiere, uniformizare a normelor juridice ale diferitelor state.

Integrarea fiind atat scop final, cat si proces, a impus anumite faze intermediare in transferul de competente de la institutiile nationale catre cele comunitare. Competentele comunitare reprezinta acele prerogative, atributii, functii transferate institutiilor comunitare. Modalitatile prin care aceste functii se realizeaza constau in consultare, coordonare, politica comuna[37]. Consultarea rezida in obligatia guvernelor de a cere avizul institutiilor comunitare si a partenerilor asupra intentiilor lor inainte de luarea deciziilor. Consultarea este un mijloc de verificare a coerentei de ansamblu a proiectelor fiecarui guvern. Coordonarea impune necesitatea coerentei in luarea deciziilor si finalizarea proiectelor. Politica comuna este modalitatea prin care deciziile luate pentru ansamblul comunitar fac irelevante granitele nationale.

Comunitatea Economica Europeana (C.E.E.) isi propunea ca obiective urmatoarele: prin infiintarea pietei comune si apropierea progresiva a politicilor economice ale tarilor membre sa promoveze o dezvoltare armonioasa a activitatilor economice, o expansiune continua si echilibrata, o crestere a stabilitatii, o sporire accelerata a standardului de viata si relatii mai stranse intre tarile membre. Competentele care-i reveneau in acest sens vizau:

a) eliminarea intre statele membre, a taxelor vamale si a restrictiilor cantitative la intrarea si la iesirea marfurilor, precum si toate celelalte masuri de efect echivalent;

b) stabilirea unui tarif vamal comun si a unei politici comerciale comune fata de statele terte;

c) abolirea, intre statele membre, a obstacolelor in calea liberei circulatii a persoanelor, serviciilor si capitalurilor;

d) instituirea unei politici comune in domeniul agriculturii;

e) instituirea unei politici comune in domeniul transporturilor;

f) stabilirea unui regim care sa garanteze veritabila concurenta pe piata comuna;

g) aplicarea unor proceduri care sa permita coordonarea politicilor economice ale statelor membre si prevenirea dezechilibrelor in balantele de plati;

h) apropierea legislatiilor nationale in masura necesara functionarii pietei comune;

i) crearea unui Fond Social European, in vederea ameliorarii oportunitatilor de munca ale muncitorilor si a ridicarii nivelului lor de viata;

j) instituirea unei Banci Europene de Investitii, destinata sa faciliteze expansiunea economica a Comunitatii prin crearea unor noi resurse;

k) asocierea tarilor si teritoriilor de dincolo de mare, in vederea cresterii schimburilor si a continuarii in comun a eforturilor de dezvoltare economica si sociala[38].

Resursele de care Comunitatea Economica Europeana dispune sunt constituite din contributii ale statelor, alte taxe. Incepand cu anul 1970, aportul statelor este inlocuit progresiv cu resurse proprii ce cuprind:

- taxele vamale percepute la frontierele Comunitatii,

- prelevari asupra importului de produse agricole,

- resursa T.V.A. (incasata de fiecare stat membru) calculata la inceput pe baza unei taxe (1%, 1,4%, 1%), ce nu se aplica impozitelor incasate direct, ci unei platforme nationale armonizate (mai intai 55% din PNB, apoi 50% din PNB), prevazandu-se scaderea acesteia la 0,50% in 2004.

- resursa PNB tine cont si de posibilitatile de contributie ale statelor, adica un procentaj din P.N.B. corelat cu capacitatea economica a statului membru.

Banca Europeana de Investitii a fost creata ca suport financiar, fiind cea care faciliteaza realizarea proiectelor de dezvoltare a regiunilor defavorizate prin acordarea de garantii sau imprumuturi pe termen lung pentru sectoarele industriei, energiei si infrastructurii.



Louis Cartou, Communautés Européennes, Précis, Dalloz, Paris, 1991, p. 3.

Nicolae Iorga, Evolutia ideii de libertate, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1987., p. 109.

Angela Banciu, Cultura si civilizatie europeana, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2003, p. 112.

Imperiul lui Carol cel Mare a cuprins, in mare parte, teritoriul celor sase membri fondatori ai Pietii Comune si a fost un puternic element de coeziune.

Denis de Rougemont, Vingt-huit siécle d'Europe, Payot, Paris, 1961.

Altiero Spinelli, 'Europeismul', in Revista Secolul XX. Europele din Europa, nr. 10-12, p. 285.

Charles Zorgbibe, Constructia europeana, trecut, prezent, viitor, Ed. Trei, Bucuresti, 1998, p. 5.

Gheorghe Gr. Radu, Introducere in Filosofia Istoriei, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1996, p. 141.

Charles Zorgbibe, op. cit., p. 6.

Christian Hen, Jacques Léonard, Uniunea Europeana, Ed. C.N.I. 'Coresi' S.A.', Bucuresti, 2003, p. 14.

Charles Zorgbibe, op. cit. , p. 7.

Gilles Ferréol, Dictionarul Uniunii Europene, Ed. Polirom, Iasi, 2001, p. 129.

Aristide Briand, apud Dusan Sidjanski, L'avenir fédéraliste de l'Europe, P.U.F., 1992, p.21.

Ibidem, p. 22.

Altiero Spinelli, op.cit., nr. 1-3/2000, P. 286.

Hubert Halin, L'Europe unie-objectif major de la Résistance, Éditions de l'Union des résistants pour une Europe unie, Paris, 1967, p. 19.

A.H.Robertson, European Institutions, 3 ed., London, 1973, pp. 1-4.

Jean Lecerf, Histoire de l'Unit européenne, apud, Gilles Férreol, op. cit. , p. 129.

Jean Carpentier, François Lebrun (coord.), Histoire de l'Éurope, Seuil, Paris, 1990.

J.R.Scheatzel, The Unhinged Alliance. America and The European Community, apud Dana-Victoria Savu, Integrarea europeana, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1996, p.23.

Philippe Moreau Defarges, Institutiile europene, Ed. Amarcord, Timisoara, 2002, p.14.

Constantin Valentin, Documente de baza ale Comunitatii si Uniunii Europene, Ed. Polirom, Iasi, 1999, pp. 180-185.

Gilles Férreol, op. cit., p. 51.

Philippe Defarges, op. cit. , pp.17-19.

Hotarari ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, Ed. Polirom, Iasi, 2001, p. 313.

Philippe Defarges, op. cit.,p. 15.

Louis Cartou, op. cit p. 35.

Maurice Duverger, Europa de la Atlantic la Delta Dunarii, Ed. OMEGAPRES, Bucuresti, 1991 pp. 77-78.

Philippe Defarges, op. cit. , pp. 36-37.

Jean Monnet, Les États-Unis d'Europe ont commencé. Discours et allocutions.1952-1954, Laffont, Paris, 1955.

Maurice Duverger, op. cit. ,p. 85.

Louis Cartou, op. cit., p. 51.

Tratatul de instituirea Comunitatii Economice Europene art.

Dumitru Mazilu, Integrarea europeana, Ed. Lumina Lex,Bucuresti, 2001, p. 56.

Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Drept comunitar general, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002.

Ibidem, op. cit., p. 6.  

Dana-Victoria Savu, Integrarea Europeana, Ed. Omegapress, Bucuresti, 1996.

Tratatul de la Roma din 25.03.1957 instituind Comunitatea Economica Europeana.


Document Info


Accesari: 7308
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )