Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Obiectul de studiu al economiei politice

Stiinte politice




Obiectul de studiu al economiei politice

Urmarind evolutia procesuala a drumului parcurs întru devenirea stiintei economice, putem contura deja câteva propozitii care fixeaza obiectul ei de studiu.

Asadar, ce este, cu ce se ocupa si ce urmareste economia politica?

Abordând problema sub raport etimologic, putem raspunde acestor întrebari?




Multa vreme perceptia stiintei noastre s-a realizat sub simplul nume de economie. Din aceasta perspectiva, vechii greci, Xenofon si Aristotel în special, o priveau ca pe o stiinta a economiei domestice.

În 1615, Antoine de Montchrčstien utilizeaza pentru prima data termenul de economie politica în chiar titlul lucrarii sale Tratat de economie politica închinat regelui si reginei mama. Termenului de economie i s-a adaugat deci cel de politica, cu semnificatia de organizare sociala (de la polis = oras, cetate).

De la Xenofon care, primul, vorbeste despre stiinta economica si Antoine de Montchrčstien care uzeaza cel dintâi de denumirea de economie politica si pâna astazi stiinta despre economie nu are, de departe, concurenta sub raportul multitudinii definitiilor ce i s-au dat în timp . Ceea ce caracterizeaza acest lung traseu în care gama definitiilor pe care le-a primit stiinta noastra este foarte variata s-ar putea înscrie în urmatoarele propozitii sintetizatoare:

Întâi, desi par a nu vorbi despre acelasi lucru, definitiile oferite stiintei economice pot «suporta» urmatoarea grupare:

a. De la Xenofon si pâna la clasici, inclusiv, stiintei economice i se încredinteaza misiunea de a-i invata pe indivizi cât si pe colectivitatile umane în ansamblu, cum se produce mai repede si mai usor bogatie.

b. Pe firul acestei idei, K. Marx si Fr. Engels realizeaza o ruptura. Ei cantoneaza obiectul cercetarii economice, predilect pe terenul socialului. Îi intereseaza relatiile dintre oameni în procesul productiei, repartitiei, schimbului si consumului bunurilor economice, ca si legile obiective ce guverneaza aceste procese. Prin legi obiective cei doi înteleg legaturile generale, esentiale, necesare, repetabile si relativ stabile ale fenomenelor si proceselor economice. Obiectivitatea este legata de faptul ca respectivele legi actioneaza independent de vointa oamenilor; nu însa în afara activitatii lor constiente si, mai ales, nu împotriva a ceea ce înseamna natural si firesc în actiunea umana. Legea cresterii productivitatii muncii, a economiei de timp, legea cererii si ofertei etc. sunt exemple de legi economice obiective.

Marx si Engels plaseaza si încadreaza studiul relatiilor de productie si al legilor economice obiective în spatiu si în timp. Pe acest temei ei se vad îndreptatiti sa faca distinctie între economie politica în sens larg - ca stiinta care studiaza relatiile de productie si legile economice pe toate treptele de dezvoltare a societatii omenesti - si economia politica în sens restrâns - anatomie si fiziologie a unei singure societati. În consonanta cu un atare punct de vedere s-a putut vorbi despre o economie politica burgheza, aflata în permanenta criza, si o economie politica socialista, aflata în neîntrerupt progres; si, tot în baza acestei optici, economia politica a putut fi aservita completamente ideologiei dominante a unui sistem politic.

c. Neoclasicii, ca si contemporanii, direct sau indirect, se apropie de linia de gândire clasica. Pe fundal, apare acelasi obiectiv - producerea de bogatie. Pâna sa se ajunga acolo stiinta economica trebuie sa gaseasca solutii la ingrata inecuatie care a însotit dintotdeauna viata oamenilor: resurse limitate pe de o parte, nevoi nelimitate pe de alta parte. Problema afectarii, a echilibrului si dezechilibrului dobândesc pondere. În rezolvarea lor nu se neglijeaza comportamentul uman. Asa se explica de ce definitia lui Lionel Robbins devine punct de reper. El surprinde exact ceea ce stiinta economica vrea sa însemne astazi: "stiinta care studiaza comportamentul uman ca o relatie dintre finalitati (obiective) si resursele rare în utilizari alternative".

Al doilea, în atingerea scopului sau, economia este «condamnata» sa fie politica. Ea nu poate sa ramâna o stiinta pur pozitiva. Trebuind sa mearga spre sugestii, solutii etc. ea trebuie sa fie si normativa. Subliniind ca analiza economica pozitiva explica de ce lucrurile si comportamentul oamenilor sunt asa cum sunt, în timp ce analiza economica normativa cauta sa ne spuna cum ar trebui sa fie sau ce ar trebui facut pentru ca lucrurile sa fie asa cum dorim, retinem remarca economistului francez Jacques Généreux privind necesitatea unitatii acestor doua paliere: "Economia, tratând comportamente umane si consecintele lor colective, este inevitabil politica. La ce serveste buna cunoastere a functionarii pietei muncii daca aceasta nu poate fi utilizata pentru a inspira politici eficace de lupta contra somajului, de formare profesionala etc.? La ce este buna întelegerea mecanismelor de crestere daca aceasta nu ajuta cu nimic la stimularea progresului economic si la favorizarea dezvoltarii tarilor sarace? Nu exista niciodata o dezbatere teoretica în economie care sa nu conduca la o dezbatere politica. Analiza normativa apare astfel ca urmare logica a cunoasterii pozitive" .

Subscriind în totalitate la cele spuse de economistul francez, credem ca cel care, primul, a adaugat la notiunea de economie pe cea de politica (A. de Montchrčstien) n-a avut în vedere doar semnificatia etimologica a termenilor; ca, dimpotriva, a avut si simtul unitatii; a înteles ca prin politic economicul prinde sau nu viata. Faptul în sine este si pozitiv si negativ. Este pozitiv în masura în care politica economica serveste de «cordon ombilical» prin care stiinta economica este ancorata la realitate. Este negativ atunci când, tot pe aceasta cale, a politicii economice, economia ca stiinta poate fi aservita ideologiei .

Subliniind aceste lucruri gasim necesar sa facem si precizarea ca economia politica, chiar în conditiile strânselor sale legaturi cu politica, nu se suprapune si nu se confunda cu politica economica. Prin aceasta din urma întelegem "ansamblul deciziilor luate de puterea publica în vederea orientarii activitatii într-un sens dorit" .



Asadar, implicând raportul dintre stat si economie, termenul de politic poate capata un sens tendentios atunci când e prins în organica politicii economice; nu aceeasi interpretare e permisibila în situatia economiei politice.

Al treilea, indiferent ce nume si-a luat, economia politica si-a circumscris câmpul investigational fie în perimetrul micro fie în cel macroeconomic. Distinctia s-a facut însa doar la nivelul punctelor de vedere; sesizând interdependentele dintre variabilele economice, toti economistii recunosc ca cercetarea microeconomica serveste ca punct de plecare pentru cea macroeconomica. În functie de mediul paradigmatic în care s-a produs, de scoala economica în voga, de locul, timpul si mai ales de obiectivele imediate ale cercetarii, s-a mers preponderent într-o directie sau alta. Neoclasicii si, în mare parte, clasicii au manifestat propensiune pentru microanaliza, convinsi fiind ca ceea ce face bine unui individ sau familiei sale nu are cum sa faca rau societatii în ansamblu. De aici, cunoscutele teorii ale consumatorului si producatorului, ale caror adevaruri, prin generalizare, au fost extinse la scara ansamblului. Fiziocratii, Marx, Keynes si mare parte dintre contemporanii nostri plaseaza analiza la nivel macro. În fond, marile probleme ale economiei sunt de fapt macroeconomice.

Cum însasi denumirea sugereaza, microanaliza îsi ia ca sarcina "sa explice comportamentele individuale si interactiunea lor. Nivelul sau privilegiat de observatie este cel al întreprinderii si al pietii unui bun sau serviciu particular" , în timp ce macroanaliza "se intereseaza în principal de interactiunea variabilelor economice agregate la nivelul economiei nationale (produs intern brut, somaj, inflatie, moneda, pret, etc.)" .

Al patrulea, stiinta de care ne ocupam a fost definita, pe rând, «economie», «stiinta economica», «economie sociala», «political economy», «economie politica» sau, simplu, «economics». De retinut ca în prezent literatura anglo-saxona uzeaza de termenul «economics» în timp ce în cea francofona s-a impus denumirea de «economie politica». Dar, ceea ce este important si se impune cu toata evidenta, e ca, indiferent de denumire, manualele în domeniu cuprind sub copertile lor doua mari parti: microeconomie si macroeconomie; obiectul economiei politice este analizat din aceasta dubla perspectiva.

În al cincilea rând, studiind mecanismele de productie, repartitie, schimb si consum într-o structura sociala data,, ca si interdependentele dintre acestea, stiinta economica îsi «fixeaza» în fapt, ca obiect de studiu, ceea ce am putea numi realul economic. Relevarea acestei evidente conduce la doua mari concluzii.

Prima este legata de împrejurarea ca realul economic cu care teoria se confrunta în permanenta este, în fapt, realul existential palpabil ce se ofera zi de zi observatiei empirice directe. De aici consecinta si concluzia, fireasca pâna la un punct, ca oamenii se cred competenti sa rationeze despre probleme economice, oricât de complexe ar fi, fara un exercitiu stiintific pregatitor; ca, altfel spus, stiinta economica tine de domeniul cotidianului, al vocabularului curent. Spre a înlatura orice tentatie în întelegerea lucrurilor pe o atare directie, invitam a se retine ca stiinta economica, prin miezul ei numit economie politica, înseamna infinit mai mult decât observatie obisnuita; înseamna observatie, dar si analiza realizata de minti instruite si prin metode speciale. "Ceea ce distinge pe economistul «stiintific» de toti cei care gândesc, vorbesc si scriu pe subiecte economice", remarca, întemeiat, Schumpeter, este o stapânire a tehnicilor pe care le clasam sub trei rubrici: istorie (în sensul de simt istoric sau chiar experienta istorica - n.n.), statistica si «teorie» (în acceptiunea de «cutie cu instrumente de analiza» asa cum gândea Joan Robinson sau de «mestesug de teoretician» în genul lui John M. Keynes - n.n.)" . Schumpeter a tinut sa completeze si sa adauge la cele trei mijloace de analiza care, toate la un loc, alcatuiesc «economia stiintifica» si sociologia.

Numai astfel privita, numai ca rod al unei munci de cercetare specializata, stiinta economica apare ca un sistem de gândire coerent, ca un sumuum de paradigme intercorelate, ca sistem de economie politica.

A doua concluzie se sprijina pe constatarea ca realul economic este impregnat în textura realului existential; ca, asa cum sublinia economistul francez Claude Mouchot, "totul este economic chiar daca stiinta economica nu este peste tot" . Faptul ca economia este o totalitate prezenta si perceptibila peste tot conduce repede la ipoteza ca pentru a obtine rezultate satisfacatoare stiinta economica nu poate fi decât universala; pentru a emite pretentia stiintificitatii trebuie sa stapâneasca, deopotriva, domeniul materialului si socialului.

Nu acestea sunt însa granitele firesti ale stiintei noastre. Este adevarat ca istoria formarii si constituirii ei demonstreaza ca primele idei economice n-au venit de la profesionisti ai domeniului, ci dinspre filosofi, istorici, moralisti, matematicieni, clerici etc. Dar, odata profesionalizata si autonomizata, stiinta economica si-a dobândit propriul statut si si-a bornat teritoriul; economia reala a ramas telul si farul ei. Urmarind acest proces, nu e greu de constatat ca multa vreme stiinta economica s-a identificat cu economia politica. E cert ca problematica economica nu era atât de complicata încât sa nu-si gaseasca acoperire si explicatie în propozitiile economiei politice. Odata cu cresterea complexitatii vietii economice, cu adâncirea si diversificarea interdependentelor economice ca si a progreselor înregistrate în chiar cercetarea economica, opereaza aici un benefic proces de diviziune a muncii. Economia politica ramâne axul si punctul de sprijin în jurul caruia graviteaza, se dezvolta si se autonomizeaza un numar în crestere de discipline ce-si propun sa studieze o anumita «felie» a realitatii. Relatiile de interdependenta dintre aceste discipline cu autonomie relativa pe de o parte, si dintre ele si miezul din care s-au desprins - economia politica, pe de alta parte, permit de acum a pune problema existentei unui sistem al stiintelor economice în care cea mai mare parte a economistilor includ:



1. stiinte economice fundamentale: economia politica, istoria gândirii economice, statistica, stiinta conducerii etc.

2. stiinte economice teoretico-aplicative: economia ramurilor de productie (industriei, constructiei, agriculturii, comertului etc.), marketing, finante, moneda, credit, contabilitate, economia mondiala, relatii valutar financiare internationale etc.

3. stiinte economice de granita: econometria, sociologia economica, istoria economica, geografia economica, ecologia, cibernetica economica etc.

În cadrul acestui sistem, aflat într-o permanenta dinamica, cu schimbare de ponderi între componente, economia politica a fost si a ramas sa ocupe un loc central. Ea da, pentru toate celelalte stiinte economice, tonul, nota si metoda. Ea ofera anvergura si deschiderea filosofico-metodologica. Prin soclul ei epistemologic ofera masura valorii, încadreaza, dar si inspira. În acelasi timp, economia politica valorifica rezultatele obtinute de celelalte componente ale sistemului, se nutreste din experienta acestora.

Urmarind aceasta ruta prin care economia politica si cei care o slujesc încearca sa-i stabileasca granitele si sa-i surprinda în tuse cât mai sigure obiectul si constatând ca:

- economia politica nu se suprapune cu stiinta economica, dar ofera acesteia fizionomia, prefatând-o si reprezentând-o;

- obiectul ei de studiu ramâne viata economica pentru care trebuie sa creeze bogatie materiala si spirituala;

- viata economica nu este decât un «ansamblu de acte omenesti carora autorii lor le dau sens» ;

- evolutia vietii economice este totusi guvernata de legi economice obiective;

- studiul vietii economice trebuie realizat bidirectional - micro si macroeconomic;

- analiza economiei nu poate avea un caracter neutru, pur iluminist, ci trebuie sa-si gaseasca prelungirea fireasca prin etajul normativ într-o politica economica menita a înrâuri evolutia faptelor dupa modelul dorit;

- etc.

Conchidem ca economia politica este stiinta care prin studiul vietii economice este chemata sa ofere solutii pentru optimizarea relatiei resurse limitate - nevoi nelimitate, la nivel micro si macroeconomic într-un cadru socio-economic dat, guvernat de legi obiective.



 Redam câteva din cele mai semnificative:

1. Xenofon considera ca ".... economia este nu numai o stiinta ci si o arta, un mijloc prin care oamenii sunt în stare sa-si mareasca patrimoniul" (Xenofon, Economicul II, 12, dupa M. Oprisan, op.cit, p.78).

2. Antoine de Montchrčstien, considera economia politica ca fiind stiinta ce studiaza "administratia patrimoniului cetatii" (A. de Montchrčstien, Traité ... dupa Serge Latouche, Epistémologie et economie, Anthropos, Paris, 1988, p.48-51).

3. Adam Smith, defineste obiectul stiintei economice prin subtitlul lucrarii sale fundamentale drept "o cercetare a naturii si cauzelor avutiei natiunilor". Pe aceeasi linie, a "stiintei bogatiei" se înscrie si J.B. Say.

4. Stanley Jevons vede în stiinta economica o "disciplina normativa foarte utila deciziei politice" (Dupa S. Latouche, op. cit.).

5. K. Marx defineste economia politica ca fiind "studiul relatiilor de productie si al legilor economice ce le guverneaza pe diferite trepte de dezvoltare a societatii" (S. Latouche, op. cit,).

6. Lionel Robbins, caracterizeaza economia drept o "stiinta care studiaza comportamentul uman ca si relatia dintre finalitati (obiective) si resursele rare în utilizari alternative (S. Latouche, op.cit.).

7. Raymond Barre crede ca economia este "stiinta administrarii resurselor rare într-o societate umana; ea studiaza formele pe care le iau comportamentele umane si conduitele sociale în amenajarea oneroasa a lumii exterioare si actele ce se propun spre a se reduce tensiunea care exista între dorintele nelimitate si mijloacele limitate ale subiectilor economici (S. Latouche, lucr.cit,).

8. Paul Samuelson considera ca "stiinta economica cerceteaza modul cum oamenii decid, folosind sau nu moneda, de a afecta resursele productive rare la productia (în decursul timpului) de marfuri si servicii variate si de a le distribui, în scopul consumului prezent si viitor, între diferiti indivizi si colectivitati ce constituie societatea" (S. Latoucle, op.cit.).

9. Aurel Iancu este de parere ca "stiinta economica reprezinta o schema a analizei si interpretarii realitatii economice. Aceasta schema este conceputa ... pentru a lua în considerare actiunile economice tipice, respective, pentru a desprinde anumite regularitati în comportamentul agentilor economici care îsi desfasoara activitatea în scopul realizarii unor obiective sau finalitati într-o lume cu resurse limitate, folosind institutii si instrumente economice adecvate, în conditiile unor implicari ale puterii publice (ale statului) în realizarea unor ajustari ale mecanismului de functionare a economiei" (A. Iancu, Tratat de economie, vol.1, stiinta economica si interferentele ei, Economica, Bucuresti, 1993, p.16).



10.John Kenneth Galbraith, parafrazându-l pe Alfred Marshall, scria ca "economia nu este altceva decât studiul umanitatii în conduita vietii sale cotidiene. Ea înseamna, adauga în nota proprie economistul american, si studiul organizatiilor, a manierei în care oamenii au de a face cu marile întreprinderi, cu sindicatele si cu guvernele pentru a satisface nevoile lor economice; studiul scopurilor urmarite de aceste organizatii în masura în care ele sunt de acord sau se opun interesului general. si, în fine, maniera de a face sa paralizeze interesul colectivitatii" (J.K. Galbraith, N. Salinger, Tout savoir - ou presque - sur leconomie, Seuil, Paris, 1978, p.11).

 J. Généreaux, Economie politique, vol.1, Introduction et micro-économie, Hachete, Paris, 1990, p.16.

 Pentru o analiza în detaliu a problemei vezi, I. Pohoata, Paradigme de gândire, Edit. Univ. "Al.I. Cuza" Iasi, 1994.

 Xavier Greffe, Politique économique, în Xavier Greffe, Jacques Mairesse, Jean L. Reiffers, Encyclopedie economique, Economica, Paris, 1990, p.1185.

 Jacques Généreux, op. cit., p.18.

 Ibidem.

 J.A. Schumpeter, op. cit. p. 36.

 Claude Mouchot, Economie politique, Economica, Paris, 1984, p.195.

 A se vedea, detalii suplimentare în: C. Bichi, Formarea si dezvoltarea sistemului stiintelor economice în Tratat de economie contemporana, vol.1, Editura Politica, Bucuresti, 1986, p.87-177; T. Postolache, Restructurari în economia politica, Editura Politica, Bucuresti, 1981; C. Murgescu, Unele consideratii cu privire la dialogul interdisciplinar al stiintelor economice în "Revista economica", 19/1984, etc.

 François Perroux, Science de l'homme et science économique, Paris, 1943, dupa Gromoslav Mladenatz în Cunoastere si metoda în stiinta economica, Tiporex, Bucuresti, 1947, p.24.










Document Info


Accesari: 4499
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )