Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Politica sociala a Uniunii Europene

Stiinte politice






Politica sociala a Uniunii Europene
POLITICA SOCIALĂ sI PIAŢA MUNCII ĪN UNIUNEA EUROPEANĂ

Introducere

Politica sociala europeana s-a dezvoltat īntr-o maniera fragmentara, iar progresele obtinute īn domeniu sunt neuniforme.

Libera circulatie a persoanelor ramāne principalul deziderat al actiunilor īn domeniul Politicii sociale. La aceasta se adauga politicile de angajare, oportunitatile egale si protectia sociala.

Rolul UE este privit ca un catalizator pentru initiative si masuri care sa asigure continuitatea procesului integrationist.

Prima etapa a politicii sociale īn UE 1957 - 1971

Originile unui proces devenit apoi o Politica sociala, pot fi gasite chiar īn Tratatul de creare a CECO si pot fi completate cu unele prevederi din EURATOM. Preocupate sa cultive dezvoltarea economica īn general, dar si pe cea din sectoarele intensive īn tehnologie, Tratatul de lansare a EURATOM, cu tot caracterul lui mai tehnic are si unele prevederi referitoare la sanatatea si siguranta muncii. Avānd ca obiectiv fundamental integrarea īn domeniul siderurgiei si mineritului cu scopul refacerii economiilor Frantei, Germaniei si celorlalte state, prevederile CECO se extindeau si la cāteva din sfera socialului si īndeosebi dezideratele de :

q       a evita distorsiunile generate de concurenta īn industriile carbunelui si otelului ca rezultat al intentiei de a practica preturi reduse, ceea ce, īn absenta unor masuri coerente de politica sociala ar fi determinat costuri sociale ridicate;

q       a face mai eficienta utilizarea fortei de munca printr-un program de asistenta īndreptat catre cei care īsi vor pierde locurile de munca īn aceste sectoare.

Primele linii directoare ale unei politici sociale europene uniforme au fost trasate īn 1957, īn Tratatul de la Roma. Analizate din perspectiva anului 2001, prevederile din aceste tratat sunt limitate la cāteva domenii cum ar fi: libera circulatie a fortei de munca, īmbunatatirea conditiilor de munca si viata, principiile generale de armonizare a sistemului de educatie si formare. Totusi aceste referiri sunt prea generale, avānd caracterul unei declaratii de principiu. Tratatul de la Roma prevedea stabilirea liberei circulatii a muncitorilor īntre cele 6 tari fondatoare, fapt realizat īnca din 1968.

Articolul 3 din tratat, consacrat politicii sociale, stipuleaza: "Statele membre sunt de acord cu necesitatea promovarii/īncurajarii ameliorarii conditiilor de viata si de mu 919j95j nca ale muncitorilor, permitānd egalizarea lor īn ceea ce priveste posibilitatile d progres. Statele membre apreciaza ca o astfel de evolutie va rezulta atāt din functionarea pietei comune care va favoriza armonizarea masurilor sociale, cāt si din masurile prevazute prin prezentul tratat si din apropierea / armonizarea dispozitiilor legale si administrative". Desi obiectivele exprimat erau generoase, īn privinta partii institutionale si juridice, realizarile Comunitatii Europene si apoi ale UE sunt modeste.

Conform clarelor prevederi ale Tratatului de la Roma, organelor comunitare le revenea un rol important īn facilitarea liberei circulatii a fortei de munca din ratiuni prioritar economice.

Munca este un important factor de productie, iar subutilizarea acestui factor, era o cale de subminare a procesului de crestere economica, generator de bunastare care spera sa fie integrarea. Masurile din aceasta perioada s-au concentrat īn directia realizarii unor cāt mai favorabile circumstante pentru libera circulatie a lucratorilor.

Nivelul comunitar de decizie s-a implicat īndeosebi īn culegerea si difuzarea informatiilor privitoare la piata muncii, elaborarea bazelor recunoasterii reciproce a calificarilor profesionale si pe siguranta sociala a fondurilor de asigurari sociale īntre state.

Pentru a completa prevederile tratatului de la Roma, au fost adoptate o serie de directive īn domeniul social: directive referitoare la accesul egal la ocupare si formare, dreptul de a beneficia de protectie sociala, etc. Politica sociala europeana, īn aceasta prima etapa, s-a concentrat pe urmatoarele doua axe:

q       prevederi referitoare la probleme tehnice, cum ar fi masurile de stimulare a liberei circulatii a fortei de munca, relatiile inter-industriale si aspectele tehnice ale securitatii sociale ;

q       viziunea liberala conform careia perfectionarile īn domeniul social īn CE vor rezulta, automat din raspunsul pozitiv al mecanismelor pietei la demersul integrationist. Īn aceasta categorie se īnscria preocuparea de a identifica si combate actiunile unor state membre de īmpiedicare a liberei circulatii a lucratorilor.

Rolul principal īn realizarea acestor obiective era acordat Fondului Social European.

Etapa a doua a politicii sociale īn UE   (1972 - 1985)

Din a doua jumatate a anilor '70 dimensiunea sociala a īnceput sa capete un rol tot mai important pe agenda organelor decizionale comunitare. Debutul acestei reconsiderari fusese facut īn 1972 la Reuniunea la nivel īnalt de la Paris care a declansat o perioada de consens activ intracomunitar.

Urmānd mesajul pozitiv al Consiliului Ministerial, īn 1974 a fost adoptat Primul Program de Actiune Sociala, care īn pofida cresterii numarului de tari membre si al problemelor sociale ale acestora, ca urmare a crizelor structurale si sectoriale declansate īn acea perioada, nu a avut rezultatele scontate.

Fondul Social a fost ajustat de mai multe ori īn aceasta perioada pentru a raspunde la cresterea somajului si a numarului de tari membre. S-a constatat īnsa ca, īn comparatie cu nevoile reale de pace sociala europeana, fondurile se dovedeau insuficiente, iar īn 1983 a devenit obligatorie o majora reformare a politicii sociale.

Etapa a III-a : De la Piata Unica la Carta Sociala Europeana

Perioada care a īnceput la mijlocul anilor '80 a fost marcata de aparitia unui nou dinamism īn sfera socialului.

Lansarea unor termeni cum ar fi "Europa popoarelor" sau "dimensiunea sociala" īn limbajul comunitar, concomitent cu deplasarea dinspre teoria economica pura a echilibrelor pietei īn descrierea coeziunii sociale spre constructii teoretice adecvate noilor realitati integrationiste au dat un nou optimism domeniului.

Un nou impuls politic a fost conferit politicii sociale dupa lansarea ambitiosului Program de creare a Pietei Unice Interne prin constientizarea faptului ca integrarea poate genera si efecte economice si sociale negative.

Prin liberalizarile cerute de Actul Unic European devenea clar ca anumite grupuri sociale vor fi defavorizate, prin acutizarea problemelor cu care deja se confruntau sau prin adaugarea unora noi. Aceste grupuri cuprindeau somerii pe termen lung, grupul īn crestere al tinerilor īn cautare de locuri de munca, lucratorii mai putin calificati, lucratorii pe perioade determinate de timp si cei din piata subterana a fortei de munca.

Aderarea Spaniei si Portugaliei la CEE īn 1986 a reiterat urgenta conturarii unui raspuns comunitar la problematica sociala. Īndeosebi, se impunea un raspuns cu privire la maniera īn care se pot concilia costurile de realizare a coeziunii economice si sociale cu dezideratul īmbunatatirii conditiilor de munca si de viata din tarile membre ale Uniunii Europene.

si īn aceasta etapa, obiectivul prioritar a ramas īncurajarea liberei circulatii a fortei de munca, devenita a persoanelor. Actul Unic European a lasat, īn acest domeniu, o serie de probleme nelamurite. Obiectivul sau prioritar a fost sa creeze premisele ca masurile necesare programului de realizare a PUI sa fie puse īn practica.

Īn 1989 a fost umplut un important gol legislativ comunitar prin adoptarea Cartei Comunitatii cu privire la Drepturile Sociale Fundamentale ale Lucratorilor (Carta Sociala). Acest document important a fost adoptat ca raspuns la pericolul de dezvoltare a unei economii integrate , īn care anumite grupuri de interese sa fie dezavantajate.

Statele semnatare se angajeaza la realizarea urmatoarelor obiective: īmbunatatirea conditiilor de munca si viata, dreptul de libera stabilire īn UE a muncitorilor rezidenti īn unul din statele membre, dreptul la o remunerare corecta si echitabila, dreptul la protectie sociala al salariatilor, dreptul la pregatire si formare, egalitatea de tratament a barbatilor si femeilor, protectia copiilor si adolescentilor, etc.

Carta sociala este construita pentru a aborda urmatoarele domenii de actiune:



q       protectia lucratorilor care se deplaseaza īn interiorul Comunitatii ;

q       remunerarea echitabila a lucratorilor ;

q       īmbunatatirea si apropierea conditiilor de munca ale angajatilor ;

q       securitatea sociala ;

q       libertatea de asociere si a negocierilor colective ;

q       calificarea alternativa ;

q       tratament egal pentru barbati si femei ;

q       aranjamente de informare, consultare si participare ;

q       sanatate si siguranta īn munca ;

q       angajarea persoanelor tinere ;

q       pensionarii ;

q       persoanele handicapate .

Tot īn aceasta a treia etapa s-a procedat si la redimensionari ale fondurilor alocate politicii Sociale Comunitare. Prioritatile īn actiune au fost concentrate catre programele de asistenta destinate tineretului si programelor pentru cele mai sarace regiuni ale CE. Dupa cum am vazut īn capitolul anterior, īn 1989 s-au reformat semnificativ si Fondurile structurale, iar la Fondul social s-au adaugat noi obiective pentru acordarea de asistenta suplimentara.

Īn Tratatul de la Maastricht din 1992 nu apar elemente de noutate īn ceea ce priveste politica sociala fata de documentele adoptate anterior. Se accentueaza īnsa necesitatea realizarii unei "coeziuni sociale" ca element determinant al promovarii unui progres economic echilibrat la nivelul īntregii Uniuni Europene.

Protocolul Social negociat la Maastricht ofera posibilitatea unor progrese pe linia realizarii obiectivelor de politica sociala. Protocolul, la care nu participa si Marea Britanie, extinde posibilitatea adoptarii cu majoritate calificata a deciziilor privind: conditiile de munca, informarea si consultarea persoanelor ocupate, integrarea somerilor si mentine unanimitatea pentru masuri care vizeaza protectia si securitatea sociala.

Aria de probleme cuprinsa de Protocolul social cuprinde :

q       activitati menite sa perfectioneze climatul de munca, inclusiv masuri privind sanatatea si securitatea muncii ;

q       activitati ce tin de conditiile de munca inclusiv timpul de munca si concediile ;

q       informarea si consultarea lucratorilor ;

q       actiuni de promovare a oportunitatilor egale si de integrare a persoanelor excluse de pe piata muncii .

Tratatul de al Amsterdam (semnat īn Octombrie 1997) plaseaza responsabilitatea realizarii politicilor sociale la nivelul fiecarui stat membru, precum si posibilitatea aplicarii unor programe pilot de crestere a ocuparii fortei de munca finantate din resursele Fondului Social European.

Tratatul de la Amsterdam cuprinde un capitol "ce vizeaza elaborarea unei strategii coordonate pentru folosirea fortei de munca".

Cu toate acestea, mijloacele folosite pentru aplicarea acestei strategii sunt foarte modeste. Īntr-adevar, consiliul ministrilor europeni trebuie "sa dezvolte schimburi de informatii si practici mai adecvate" si "sa promoveze contacte novatoare", recurgānd mai ales la "proiecte pilot". E important ca pentru prima oara apare īntr-un tratat european dispozitii privind o politica europeana de folosire a fortei de munca. Dar aceasta ramāne, īn Tratatul de la Amsterdam, īntr-o faza incipienta si politicile de folosire a fortei de munca vor mai avea īnca, cel putin pe termen mediu, un caracter national.

Tratatul de la Nisa 2000 si politica sociala a Uniunii Europene

Consiliul European de la Lisabona fixa ca obiectiv pentru politica sociala a UE "cresterea competitivitatii economiei europene si a capacitatii acesteia de a sustine cresterea economica, cresterea ocuparii si o mai mare coeziune sociala", obiectivul final īn plan social fiind cresterea ocuparii la peste 70% pāna īn 2010. acestea au fost bazele de la care, la Consiliul de la Nisa din decembrie 2000 s-a pornit dezbaterea Agendei Sociale Europene si viitoarei arhitecturi sociale europene.

Unul din obiectivele stabilite prin tratatul de la Nisa vizeaza "modernizarea si īmbunatatirea modelului social european", reiterāndu-se unul din principiile asupra carora membrii UE au cazut de acord la Lisabona: "oamenii constituie activul cel mai valoros al UE. investitiile īn oameni vor fi de o maxima importanta pentru bunastarea si locul pe care europa īl va ocupa īn economia viitorului".

Pentru urmatorii cinci ani, Agenda Sociala dezbatuta la Lisabona si aprobata la Nisa, identifica cinci provocari majore cu care se vor confrunta, īn plan social statele membre UE:



q       Cresterea ocuparii. Acest deziderat va fi posibil numai pe baza unor reforme structurale coerente care sa presupuna, pe lānga cresterea potentialului economiei europene de genera locuri de munca, si reducerea disparitatilor regionale, a inegalitatii sociale, īmbunatatirea sistemului de formare si cresterea oportunitatilor de educatie si formare.

q       Valorificarea eficienta a progresului tehnologic astfel īncāt sa se creeze premisele īmbunatatirii conditiilor de viata si munca ale lucratorilor europeni.

q       Cresterea mobilitatii intra comunitare a fortei de munca

q       Valorificarea avantajelor induse de functionarea UEM si a Pietei unice Interne, īn masura sa induca o mai mare predictibilitate si transparenta a preturilor, cresterea competitivitatii, accelerarea reformelor structurale.

q       Īntarirea coeziunii sociale si reducerea inegalitatii sociale.  si īn acest caz, se apreciaza ca principala modalitate de realizare a acestui deziderat o constituie cresterea ocuparii

q       Gestiunea eficienta a efectelor sociale generate de largirea catre Est a Uniunii Europene.

S-au stabilit, de asemenea, obiective punctuale ale politicii sociale:

cresterea numarului de locuri de munca prin cresterea rolului masurilor active de combatere a somajului, īmbunatatirea accesului la sistemele de educatie si formare si cresterea calitatii acestora, īmbunatatirea mobilitatii fortei de munca (care pāna īn 2003 ar trebui sa devina efectiva), accelerarea peocesului de recunoastere reciproca a diplomelor, certificatelor si calificarilor profesionale etc.

combaterea oricarei forme de saracie si promovarea egalitatii si integrarii sociale;

modernizarea sistemului european de protectie sociala prin īntarirea cooperari dintre statele membre īn acest domeniu, armonizarea sistemelor de pensii, armonizarea sistemelor salariale etc. Termenul limita pentru realizarea acestor obiective fiind iunie 2002, cu ocazia Consiliului European de la Stockholm);

consolidarea politicii sociala īn contextul largirii prin sustinerea statelor candidate pe linia adoptarii acquis-ului comunitar si asumarea, de catre UE a rolului de partener social īn relatia sa cu tarile din Estul si Centrul Europei si īntarirea componentei sociale a politicii de colaborare dintre statele membre si dintre acestea si statele candidate

Valorificarea eficienta a noilor oportunitati si realizarea obiectivelor de mai sus nu se vor produce decāt printr-o buna colaborare dintre autoritatile comunitare, statele membre si partenerii sociali care trebuie sa creeze conditiile pentru modernizarea modelului social european. Fiecare dintre acesti parteneri are atributii specifice.

Piata muncii īn Uniunea Europeana

Anii '90 au fost caracterizati īn Uniunea Europeana de nivele ridicate ale somajului comparativ cu situatia din perioadele anterioare si din alte tari dezvoltate. Principalele caracteristici ale pietei muncii din Uniunea europeana pot fi sintetizate astfel:

Crearea unui numar mic de locuri de munca īntre 1976 - 1996: 4,9 milioane (250000 de locuri de munca pe an), īn conditiile īn care cresterea populatiei active īn UE a fost de 21 de milioane de persoane (fara a tine cont de integrarea Germaniei orientale), adica 1,05 milioane de persoane active pe an[1].

Scaderea cvasiconsanta a ratei de ocupare de la 65% īn 1976, la 60% īn 1996, īn timp ce īn SUA aceasta rata era de 75% īn aceiasi perioada. O usoara ameliorare a acestei situatii se poate observa īncepānd cu 1995. Pe ansamblul celor trei ani, 1995 - 1997, ritmul mediu de crestere fiind de 1,1% pentru cele 15 tari, ritmuri mai ridicate fiind īnreistrate īn Danemarca (3,1%), īn Irlanda (10,1%), īn Ţarile de Jos de 5,0%, (Comisia Europeana, 1997b). Cresterea somajului pe termen lung a caracterizat perioada 1974 - 1999. Totusi, aceasta crestere "este ciclica si corespunde diferitelor perioade de variatie a utilizarii fortei de munca si de fluctuatie a activitatii economice" .

Rigiditate si disparitati īntre diferite piete nationale ale muncii: salarii minime nearmonizate (foarte mici, aproape inexistente si nereglemenate īn Marea Britanie, īn timp ce īn Franta salariul minim este reglementat si reprezinta circa 50% din salariul mediu), reguli diferite privind acordarea si nivelul indemnizatiei de somaj (nivel ridicat īn Grecia si Italia si redus īn Germania si Franta), o larga varietate de reglementari a Codurilor nationale ale muncii cu efecte asupra somajului de lunga durata si a somajului īn rāndul tinerilor.

Disparitati regionale ale somajului european. Regiunile īn care somajul este cel mai redus corespund partii occidentale a Germaniei, Olandei, sudului Angliei, Austriei si nordului Italiei, Alsaciei si regiunii Rhone - Alpes din Franta. Aceste regiuni, care sunt cele mai dinamice din Europa, reprezinta ceea ce am pute numi "nucleul dur" al Europei locurilor de munca (ocuparii fortei de munca). Regiunile cele mai īndepartate: Finlanda, Irlanda, Spania, sudul Frantei si sudul Italiei, precum si partea orientala a Germaniei sunt cele mai afectate de somaj.

somajul afecteaza inegal diferitele categorii ale populatiei. somajul īn rāndul femeilor este īn medie mai ridicat decāt cel īn rāndul barbatilor īn UE (rata corespunzatoare este de 12,4% si respectiv de 9,6% īn 1996). Nu este si cazul Regatului Unit si al Suediei. Īn aceste tari, femeile sunt din ce īn ce mai mult angajate part - time, conform tendintei care se contureaza cum am vazut mai sus. De asemenea, somajul afecteaza o mare parte a populatiei din grupa de vārsta 15-24 de ani, ratele oficiale ale somajului īn cadrul acestei categorii a populatiei fiind de 20,9% īn 1997 fata de 10,7% pe ansamblul populatiei active de toate vārstele. Ratele de somaj cele mai ridicate īn rāndul tinerilor se īnregistrau īn Spania (39,1%), īn Italia (33%), si īn Franta (27,9%). Dar si īn acest caz, unele tari se deosebeau printr-o rata de somaj a tinerilor mai scazuta si apropiata de media pe ansamblul populatiei active (Eurostat, 1998). Este vorba despre Austria cu o rata de somaj a tinerilor de 5,8%, , de Danemarca cu o rata de 8,25 si de Olanda cu o rata de 8,1%.

somajul european este un somaj structural care depinde de procesul de formare a preturilor pe piata de bunuri si de procesul de constituire a salariilor pe piata muncii[3]: salariile reale sunt negociate īntre sindicatele patronilor si cele ale salariatilor īn functie de situatia de pe piata muncii (rata somajului) si tinānd cont de evolutia anticipata a preturilor, iar preturile sunt fixate de catre īntreprinderi īn functie de costurile salariale anticipate de o rata care se adauga costurilor salariale. Daca anticiparile se realizeaza (ceea ce se īntāmpla mereu pe termen lung), somajul structural (numit si somaj de echilibru) corespunde solutiei care satisface sistemul de doua ecuatii definite mai sus. La nivelul preturilor, o rata mai putin sensibila la fluctuatiile conjuncturii va avea drept efect cresterea somajului de echilibru structural. Īntr-adevar, īn acel moment, concurenta pe piata bunurilor este scazuta, fapt care mentine un nivel scazut de folosire al fortei de munca. De asemenea o sensibilitate scazuta a nivelului de salarizare negociata fata de situatia pietei muncii va avea drept consecinta cresterea somajului. Pe de alta parte, daca anticiparile nu se realizeaza sau daca preturile sau salariile se ajusteaza cu īntārziere la fluctuatiile activitatii economice pot sa apara diferente conjuncturale, chiar ciclice, īn raport cu somajul structural.



Cauze ale somajului european

Analiza somajului īn tarile Uniunii Europene este tot mai des avansata ipoteza conform careia unul din determinantii principali īl constituie incompatibilitatea dintre calificarile disponibile pe piata muncii si cele cerute de īntreprinderi. Acesta pare a fi principalul determinant al somajului structural.

Diferentele īntre costul social si costul privat al māinii de lucru si gradul diferit de impozitare (sistemele de asigurari sociale) existente la nivelul statelor membre explica īntr-o anumita discrepantele dintre ratele nationale ale somajului.

Factorii institutionali si migratiile de populatie pot explica persistenta unor puternice diferente īntre ratele de somaj europene.

Desi, īn Europa, libera circulatie a fortei de munca a fost statuata īnca din 1957 prin tratatul de la Roma, fluxurile de populatie īn interiorul UE sunt reduse[4]. Īn medie, pe ansamblul tarilor UE, 5% din populatie (circa 18 milioane) are o nationalitate diferita de cea a tarii īn care este rezidenta. Dar 2/3 sunt straini din afara UE si doar 1/3 vin din tari ale UE.

Obstacolele īn calea migratiilor īn interiorul UE sunt importante. Unul dintre ele īl reprezinta barierele lingvistice. Din acest punct de vedere trebuie mentionat ca europenii car emigreaza īn interiorul UE au, cel mai adesea, un nivel ridicat de calificare si din aceasta cauza vorbesc una sau mai multe limbi straine.

Un alt obstacol īl constituie costul ridicat al locuintelor īn regiunile cele mai dinamice, cost ce poate diminua, daca nu chiar anula avantajul pe care īl reprezinta salariile ridicate. Cea mai importanta bariera īn calea migratiei populatiei o reprezinta īnsa nearmonizarii reglementarilor privind diplomele si calificarile īn UE.

Totodata, este vorba si de o anumita necorelare īntre structura ofertei de munca pe calificari din punct de vedere al repartitiei geografice al populatiei active, si structura cererii pentru anumite tipuri de munca. Acest fapt īmpreuna cu fluxurile intraeuropene de forta de munca, este de natura sa explice situatia aparent paradoxala: exista regiuni care se confrunta cu penurie de forta de munca, īn timp ce īn altele exista un nivel ridicat de neocupare.

Instrumente de realizare a politicii sociale īn Uniunea Europeana

Unul dintre principalele instrumente de care dispun institutiile europene (G. Schmid, 1994) pentru a lupta īmpotriva somajului structural este Fondul Social European (FSE). Acesta este un organism creat prin Tratatul de la Roma, ale carui atributii au fost extinse īn mai multe rānduri. FSE este un organism care finanteaza formarea profesionala, mai ales a persoanelor afectate de restructurarile de activitate, mobilitatea geografica a muncitorilor īn interiorul Europei si crearea de locuri de munca si de activitati mai ales pentru someri.

Fondul Social European, lansat īn 1960 a fost unul din mijloacele principale prin care s-a obtinut acordul tarilor membre UE cea mai putin dezvoltate la dezideratele integrarii, celalalt mijloc important a fost Banca Europeana de Investitii.  

Spre deosebire de BEI, FSE primea finantare de la bugetul comunitar si era abilitat sa acorde alocatii mai degraba decāt īmprumuturi. El a fost institutionalizat īn conditiile unei relative penurii de forta de munca la nivelul "Europei celor 6" dar pentru perioade de declin economic si bugete de austeritate.

La īnceput, rolul sau era de a usura dificultatile generate de somaj prin facilitarea mobilitatii sectoriale si zonale si, ca rezultat, sa īmbunatateasca standardele de viata.  

Prin intermediul FSE, anumite grupuri specifice de cetateni erau compensate pentru dificultatile ce rezultau din mutatiile economice determinate de functionarea pietei comune. La īnceputurile activitatii sale, FSE putea sa-si declanseze mecanismele finantatoare numai la cererea unei tari membre, de a i se rambursa 50 % din cheltuielile deja efectuate pentru o schema anume de asistenta sociala. Constituirea fondului se facea prin contributii proportionale ale tarilor membre.

Doar o mica parte din fonduri, s-au folosit initial pentru īncurajarea mobilitatii regionale a lucratorilor, cea mai mare parte luānd calea finantarii unor programe de calificare sau recalificare a fortei de munca. O critica frecventa a acestei prime etape de folosire a FSE s-a referit la faptul ca cele mai multe fonduri le-au primit statele care s-au dovedit mai abile īn lansarea de solicitari si nu cele care aveau realmente nevoie de ele.

Īntre 1960 si 1975 asistenta financiara acordata a contribuit la reabilitarea profesionala a peste 1,8 milioane de lucratori la scara comunitara. Pentru ca orientarea principala a fost catre industriile din primul val al dezvoltarii, mai vechi, Germania a primit aproape 43,2 % din totalul asistentei īn aceasta etapa si nu Italia cum era de asteptat.

Revizuirea mecanismului functional al FSE la īnceputul anilor '70 īnsemna ca mecanismul de interventie se putea face prin:

q       Masuri temporare. Schemele de ocupare a fortei de munca puteau fi orientate direct spre lucratorii disponibilizati din agricultura, textile, confectii si siderurgie care puteau fi ajutati pentru a se deplasa si angaja īn alte sectoare. O asistenta speciala a fost acordata calificarii alternative a femeilor si a tinerilor sub 25 de ani.

q       Actiuni permanente care puteau fi declansate pentru a solutiona situatiile dificile aparute īn industriile specifice din anumite regiuni ale CE. Īn 1976, aproape 73 % din fonduri s-au folosit pentru aceasta destinatie.

FSE este administrat de Comisia Europeana si respecta principiul "adaugarii". Resursele sale completeaza īn procent de pāna la 50% finantarile efectuate de statele nationale. Trei sferturi din ajutor sunt folosite la finantarea masurilor privitoare la tinerii sub 25 ani. Cu toate acestea, resursele FSE ramān modeste. Īn 1995 ele reprezentau 0,01% din PIB acesteia.



A se vedea SUTĂ N. (coord.), "Integrarea economica europeana", ed. Economica, Bucuresti, 1999

Suta Nicolae (coord.), "Integrarea eonomica europeana", editura Economica, Bucuresti, 1999

Suta Nicolae (coord.), "Integrarea eonomica europeana", editura Economica, Bucuresti, 1999

Comisia Europeana, 1997a





Document Info


Accesari: 12177
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2023 )