Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Politici culturale. Strategii culturale - Precizari conceptuale. Dezideratul armonizarii

Stiinte politice




Politici culturale. Strategii culturale - Precizari conceptuale. Dezideratul armonizarii

Politica culturala reprezinta setul de orientari generale si coerente cu privire la dezvoltarea sectorului cultural. Ea este īntotdeauna un sistem de referinta pentru actiunea culturala. Īn contextul societatii democratice, politica culturala este rezultatul unui proces de structurare a optiunilor si obiectivelor colective referitoare la dimensiunea culturala a ansamblului social.




Politica culturala este o componenta a politicilor publice.

Principii generale

1.Tipul de politica culturala depinde de conceptiile asupra culturii

Īntr-o acceptiune unanima, cultura reprezinta ".īntregul complex de elemente distinctive spirituale, materiale, intelectuale si emotionale ce caracterizeaza o societate sau un grup social. Cultura include nu numai artele si literatura, ci si moduri de viata, drepturile fundamentale ale omului, sistemele de valori, traditii si credinte."[1]

Īn elaborarea politicii si a strategiilor culturale se impune o viziune noua, pluralista, asupra culturii:

Cultura este un factor de dezvoltare sociala si comunitara; īn contextul dezvoltarii durabile, cultura are multiple functiuni si implicatii.

Cultura este un factor al calitatii vietii; orice evaluare a standardelor de calitate a vietii individului, a colectivitatii si a societatilor trebuie sa ia īn considerare acest indicator.

Cultura trebuie privita ca mod de viata al individului si al societatilor - un element prin care acestea se diferentiaza.

Cultura este expresia identitatii (individuale, de grup, regionale, nationale etc.) si miza a diversitatii si diferentei, valori esentiale care trebuie asumate si sustinute prin demersuri si programe pro-active.

Cultura contribuie la structurarea societatii si a personalitatii umane.

Cultura are un rol important īn realizarea integrarii sociale si īn respingerea oricarei forme de excluziune si marginalizare. Cultura este o forta de coeziune sociale

2. Cultura trebuie abordata īn viziune sistemica, atāt la nivel macro cāt si la nivelul institutiilor si organizatiilor

Cultura este o componenta a sistemului social, determina toate celelalte componente (economica, demografica, politica, psiho-sociala etc.) si este determinata la rāndul sau de acestea.

Cultura ca sistem faciliteaza evaluarea faptelor si actiunilor culturale īn termeni de input, output si feedback si implicit determinarea eficacitatii actiunii culturale.

Strategia culturala consta īn proiectarea unui sistem de actiuni care asigura realizarea obiectivelor pe termen mediu si lung. Eficienta strategiei depinde de concordanta īntre obiective si resursele existente. Īn acest sens, strategia culturala presupune o mai buna repartizare a responsabilitatilor īntre indivizi, colectivitati, grupuri asociative si structurile autoritatilor publice. Algoritmul oricarei strategii culturale presupune raspunsuri la urmatoarele īntrebari:

Ce este de facut?

Ce se poate face?

Cum se poate face?

Care sunt prioritatile?

Elaborarea strategiei va tine seama de modul cum se pozitioneaza sectorul culturii īn diversele contexte economice si sociale specifice fiecarei tari.

1.1. Cultura īn contextul geopolitic, economic si social actual

Cultura a devenit cea mai dinamica componenta a civilizatiei noastre. Acest dinamism, aceasta cautare de noi forme si modalitati de exprimare, este īn acelasi timp si rezultatul si motorul "societatii informationale", a "societatii bazate pe cunoastere".

Orice demers analitic al politicilor si strategiilor culturale ale unei tari europene trebuie sa porneasca de la recunoasterea si evaluarea schimbarilor īn plan politic, social si economic pe care le-a adus sfārsitul mileniului II: globalizarea si procesul de integrare europeana.

Globalizarea, acest sistem complex si īn rapida dezvoltare de piete integrate, comert international, investitii internationale, corporatii multinationale, convergenta a tehnologiilor ofera nebanuite oportunitati pentru domeniul culturii. Dar exista si numeroase puncte de vedere potrivit carora reprezinta un factor de risc pentru culturile si identitatile nationale si locale/comunitare.

Impactul pe care īl are globalizarea asupra culturii poate fi analizat prin prisma unor teorii contemporane promovate īn diverse medii stiintifice si dezbatute īn organizatiile interguvernamentale:

Globalizarea ca heterogenizare culturala (cresterea varietatii si diversitatii produselor culturale, "consumatorul este rege", etc.)

Globalizarea ca omogenizare culturala (amenintarea culturilor locale de catre modelele vestice/americane - fenomenul McDonald-izarii)

Globalizarea ca hibridizare culturala (amestecul de culturi ce are ca rezultat un "mélange" global)

Aceste teorii nu se exclud una pe cealalta, ci se completeaza. Globalizarea reprezinta atāt o oportunitate de dezvoltare, īmbogatire si diversificare a vietii culturale cāt si o amenintare la adresa identitatilor culturale nationale sau comunitare. Pe de o parte, globalizarea determina un anume grad de omogenizare si armonizare a legislatiei, structurilor administrative si institutionale, a ideilor, idealurilor, moralei si practicilor sociale. Pe de alta parte, globalizarea are ca efect aparitia unor forme "hibride" de practici creative si expresii culturale. Īn acelasi timp, īnsa, globalizarea poate īncuraja heterogeneitatea, diversitatea culturala, specificitatea, īntrucāt succesul īn competitia globala este conditionat, printre altele, de "distrugerea creatoare" , de diversificarea ofertei si de specificitatea acesteia. Acest apetit pentru nou a determinat redescoperirea importantei civilizatiilor si culturilor traditionale, a valorilor comunitare, a multiculturalitatii.

Procesul de integrare europeana ridica, la rāndul sau, o serie de probleme. Apartenenta la spatiul cultural european si construirea a ceea ce numim identitatea culturala europeana impune o abordare inter-sectoriala, care sa armonizeze obiectivele economice, comerciale, sociale cu cele culturale. Īn spatiul pan-european, astfel configurat, diversitatea de practici si traditii culturale a tarilor europene trebuie perceputa ca bogatie si nu ca sursa de divizare si conflicte.[3]



Procesul de integrare europeana presupune un echilibru īntre valorile si principiile acceptate īn comun, pe de o parte, si specificitatea nationala si locala, pe de alta parte Īn acest sens, politicile culturale nationale trebuie sa gaseasca mijloacele pentru a ramāne deschise la schimbul de valori īn contextul pietei europene integrate si, īn acelasi timp, pentru a sustine bogatia, vitalitatea si diversitatea culturilor proprii.

Īn noul context Romānia trebuie sa-si defineasca propriile raspunsuri la toate aceste probleme si sa īsi formuleze propriile optiuni si, īn consecinta, propriile politici culturale.

1.2. Drepturile culturale - drepturi fundamentale
ale omului

Asa dupa cum cultura, īn sensul sau larg, influenteaza toate aspectele vietii sociale, drepturile culturale ilustreaza indivizibilitatea, interdependenta si inter-relationarea drepturilor fundamentale. Un consens cu privire la o defi­nitie universal acceptata a drepturilor culturale s-a dovedit imposibil de realizat, datorita, pe de o parte, diferitelor perceptii si definitii ale "culturii" si, pe de alta parte, complexitatii inter-relatiilor dintre drepturile culturale si celelal­te drepturi fundamentale. Acesta este si motivul pentru care Comisia Mondia­la pentru Cultura si Dezvoltare a propus, īn Agenda Internationala, realizarea unui inventar al drepturilor culturale care nu au fost īnca expres recunoscute.

Din coroborarea prevederilor cuprinse īn instrumentele juridice internationale[5] īn materie reiese ca orice analiza a drepturilor culturale trebuie sa porneasca de la drepturile de baza, care sunt īn acelasi timp drepturi individuale si drepturi colective:

Dreptul de acces la viata culturala

Dreptul de participare la viata culturala

Diferite instrumente politice si juridice adoptate īn cadrul organizatiilor interguvernamentale au permis conturarea teoretica a sferei de cuprindere a drepturilor culturale care, īn afara celor doua drepturi de baza sus-mentionate, ar trebui sa cuprinda:

Dreptul la respectul identitatii culturale

Dreptul fiecarei persoane de a se identifica cu o comunitate culturala

Dreptul de acces la patrimoniul cultural

Dreptul la protectia activitatilor creatoare

Dreptul la protectia proprietatii intelectuale

Dreptul la educatie, inclusiv la educatia artistica si la educarea pentru arta

Dreptul de a desfasura īn mod liber activitati culturale, inclusiv dreptul la mobilitate a creatorilor si artistilor si a creatiilor lor

Apare evident faptul ca drepturile culturale recunosc si protejeaza nu numai identitatea culturala, ci si diversitatea culturala si, īn acelasi timp, recunosc legatura indisolubila a acestora cu dezvoltarea economica si sociala.

Drepturile culturale sunt nu numai drepturi fundamentale de sine statatoare, ci si parte indivizibila a drepturilor civile, politice, sociale si economice. Din aceasta perspectiva, pe plan international au fost formulate o serie de principii, care trebuie sa se regaseasca īn politicile culturale ale fiecarei tari:

Fiecare are dreptul sa-si satisfaca drepturile culturale

Satisfacerea drepturilor culturale este indispensabila demnitatii si dezvoltarii persoanei

Fiecare individ are dreptul de a participa la viata culturala a comunitatii

Recunoasterea si protejarea diversitatii culturale si lingvistice este o obligatie a fiecarui stat

Astfel, statul, prin politicile sale publice, are obligatia de a recunoaste, proteja si promova drepturile culturale si de a asigura conditiile pentru ca fiecare persoana sa-si poata exercita liber si nestānjenit aceste drepturi.

1.3. Principii si obiective generale ale politicilor
si strategiilor culturale

Īn formularea politicii si a strategiilor sale culturale fiecare tara trebuie sa gaseasca raspunsuri la urmatoarele īntrebari esentiale:

Care sunt obiectivele īn contextul schimbarilor politice, economice si sociale determinate de globalizare si de integrarea europeana?

Care sunt strategiile pentru participarea culturii nationale la schimbul mondial de bunuri si servicii culturale, la "societatea informationala"?

Care sunt cele mai potrivite strategii pentru evitarea "fracturii digitale"?

Care este locul masurilor pro-active īn protejarea si promovarea diversitatii si a pluralismului cultural?

Cum se poate realiza echilibrul īntre tendintele generate de mutatiile intervenite la nivel mondial si european?

Cum se poate realiza deschiderea catre influxul fara precedent de noi informatii, idei, idealuri, forme de exprimare asigurāndu-se, īn acelasi timp un climat favorabil pentru prezervarea, dezvoltarea si sustinerea specificitatii, a traditiilor si valorilor culturale, sociale si morale proprii?

Cum poate deveni cultura un factor esential de coeziune sociala, contribuind la solutionarea conflictelor si la incluziunea sociala?

Cum se poate realiza un climat cultural care sa promoveze comunicarea īntre colectivitati, acceptarea si sustinerea diferentelor si a diversitatii de practici si expresii culturale?

Care sunt strategiile care repozitioneaza cultura, aducānd-o de la periferie īn centrul politicilor publice, ca element esential al dezvoltarii durabile?

Ca politica publica, politica culturala trebuie sa se axeze pe crearea conditiilor pentru exercitiul liber si nestānjenit al celor doua drepturi culturale de baza: dreptul de acces la cultura si dreptul de participare la viata culturala.



Accesul la practicile si experientele culturale pentru toti cetatenii, indiferent de nationalitate, rasa, sex, vārsta etc., īmbogateste identitatea culturala si confera sentimentul de apartenenta la un grup, la o comunitate, al fiecarui individ sau colectivitati, sustinānd īn acest fel si integrarea si incluziunea sociala.

Participarea la cultura īnseamna garantarea unor conditii concrete pentru exprimare libera, pentru desfasurarea de activitati creatoare īntr-o multitudine de forme si de modalitati, atāt la nivel individual cāt si comunitar. Dreptul de participare trebuie īnteles si ca dreptul de a participa la conceperea si implementarea politicilor culturale. Dimensiunea participativa a drepturilor culturale este o parte esentiala a exercitiului drepturilor fundamentale īn ansamblul lor.

Diversitatea culturala este un element central al politicii si strategiilor culturale. Conceptul de diversitate culturala are īnsa mai multe sensuri, pe care trebuie sa le luam īn considerare: diversitate etno-rasiala (diversitatea comunitatilor si minoritatilor nationale), diversitate lingvistica, diversitate generationala, diversitatea unor "comunitati de interese" etc. Pe lānga elementele comune, fiecare din aceste grupuri si comunitati are propria sa identitate culturala.

Cele doua concepte, de identitate si diversitate culturala, se regasesc atāt la nivel national (multiculturalitate si interculturalitate), cāt si la nivel international. Respectul si garantarea acestora sunt esentiale nu numai din perspectiva coeziunii sociale, ci si ca mijloc de lupta īmpotriva excluziunii si, ca atare, reprezinta un element important al īntregului proces de democratizare a societatii.

1.4. Cultura - serviciu public

Īn regimurile totalitare statul se implica īn cultura si īncearca sa si-o subordoneze pentru ca astfel are acces la unul din cele mai puternice instrumente de modelare a opiniei publice. Īn societatile democratice, implicarea statului īn cultura porneste de la cu totul alte principii si are alte dimensiuni.

Bunurile si serviciile culturale, fie ca sunt sau nu bunuri publice au o dimensiune sociala, care le face sa nu fie "la fel cu alte forme de marfuri".[6] Ele contribuie īn mod esential la o clasa de produse ce ar putea fi denumite bunuri sociale, care au o caracteristica deosebita: valoarea lor creste cu cāt numarul de persoane care le consuma este mai mare. Din aceasta clasa fac parte, printre altele, identitatea culturala, diversitatea culturala, coeziunea sociala. Bunurile sociale au valoare la nivelul agregat al societatii. Ele sunt rezultante ale produselor culturale, īn absenta carora nu se pot constitui.

Dimensiunea sociala a produselor culturale este independenta de natura lor publica sau privata iar cultura, īn ansamblul sau, este o componenta esentiala a serviciilor sociale pe care orice stat democratic are datoria de a le oferi cetatenilor sai.

Implicarea statului īn oferirea acestui serviciu social poate īmbraca multiple forme, si este configurata de factori ineluctabili, precum: orientari si programe politice, nivel economic, sistem institutional, traditii si mentalitati socio-culturale.

Complexitatea factorilor care concura la configurarea climatului favorabil dezvoltarii culturale impune o noua conceptie asupra modului īn care politicile culturale sunt formulate si o noua abordare a procesului de elaborare a politicilor, strategiilor si programelor.

Politicile culturale, ca si celelalte politici publice, au o importanta dimensiune inter-sectoriala, care necesita colaborarea, consultarea si participarea unui evantai larg de autoritati, institutii si grupuri de interese.

Prin urmare, viabilitatea politicilor culturale este determinata īn mod esential de o abordare holistica, inter-sectoriala, īn care politicile specific culturale se īmpletesc cu politicile economice, financiar-fiscale, educative si sociale, realizāndu-se astfel politici de dezvoltare integrate si coerente.

1.5. Principiile si obiectivele politicii culturale din Romānia. Rolul Ministerului Culturii si Cultelor

Īn elaborarea politicii sale culturale, Romānia trebuie sa-si armonizeze principiile si obiectivele cu cele asumate la nivel international[7]:

Politica culturala trebuie considerata ca o componenta cheie a strategiei de dezvoltare;

Politicile culturale trebuie sa promoveze creativitatea si participarea la viata culturala;

Politicile culturale trebuie sa īntareasca masurile pentru prezervarea patrimoniului cultural si sa promoveze industriile culturale;

Politicile culturale trebuie sa promoveze diversitatea culturala si lingvistica īn societatea informationala;

Politicile culturale trebuie sa asigure cresterea resurselor umane si financiare pentru dezvoltarea culturii.

Obiectivele esentiale ale politicii culturale din Romānia sunt stabilirea directiilor strategice, crearea structurilor si oferirea resurselor necesare realizarii conditiilor care sa permita si sa faciliteze dezvoltarea umana si satisfacerea cerintelor culturale ale individului si ale comunitatilor.

Īn acelasi timp, ele trebuie sa aiba īn vedere toate elementele care configureaza viata culturala - creatia contemporana, patrimoniul cultural si diseminarea culturii -, sa le echilibreze si sa le faca compatibile cu principiile si obiectivele identificate pe plan international, dar si cu cerintele si traditiile nationale.

Politica culturala din Romānia se bazeaza pe 6 principii fundamentale, identificate īn HG nr. 28/2001, modificata:

principiul protejarii patrimoniului cultural national, potrivit caruia valorile si bunurile care apartin mostenirii culturale au calitatea de surse fundamentale ale cunoasterii trecutului si prezentului nostru;

principiul libertatii de creatie, potrivit caruia libertatea de exprimare artistica si de comunicare publica a operelor si prestatiilor artistice reprezinta nu numai un drept fundamental, ci si un element esential al progresului uman;

principiul autonomiei institutiilor de cultura, potrivit caruia initierea si desfasurarea programelor si proiectelor culturale nu pot fi restrānse ori cenzurate pe criterii etnice, religioase, politice ori pentru satisfacerea unor interese de grup;

principiul primordialitatii valorii, potrivit caruia se asigura crearea conditiilor materiale si morale, se sustin si se promoveaza aplicarea criteriilor specifice de evaluare si selectie, afirmarea creativitatii si talentului;

principiul sansei egale la cultura, potrivit caruia prin armonizarea politicilor culturale la nivel national cu cele la nivel local se asigura accesul si participarea tuturor cetatenilor la cultura, precum si dezvoltarea vietii spirituale a colectivitatilor, īn toata diversitatea acestora;

principiul identitatii culturale īn circuitul mondial de valori, potrivit caruia se asigura protejarea si punerea īn valoare a mostenirii culturale, se sustine si se promoveaza introducerea īn circuitul cultural national si international a valorilor spiritualitatii nationale si se īnlesneste circulatia īn tara a valorilor culturii universale.

Aplicarea acestor principii este de natura sa asigure realizarea unor politici culturale care sa sustina obiective fundamentale, dintre care amintim:

Sustinerea creativitatii contemporane



Protectia patrimoniului cultural tangibil

Protectia patrimoniului intangibil

Sustinerea si promovarea circulatiei creatorilor si a bunurilor culturale

Ministerul Culturii si Cultelor este organul de specialitate al administratiei publice centrale si are urmatoarele functii:

Functia de reglementare

Functia de reprezentare

Functia de organizare

Functia de coordonare

Functia de control

Pentru īndeplinirea functiilor si competentelor sale, Ministerul Culturii si Cultelor si-a creat servicii deconcentrate la nivelul fiecarui judet.

Īn perspectiva anilor 2004-2006, Ministerul Culturii si Cultelor īsi propune urmatoarele directii de actiune:

Sustinerea, protejarea, promovarea actului creator

Protejarea identitatii culturale a minoritatilor nationale

Promovarea traditiilor si a creatiei populare

Protejarea si punerea īn valoare a patrimoniului cultural national

Dezvoltarea relatiilor culturale īn scopul promovarii identitatii culturale a comunitatilor romānesti din afara granitelor

Dezvoltarea relatiilor culturale cu alte tari, cu organisme europene si internationale

Aceste directii de actiune trebuie abordate īn mod coerent si armonizat si asumate de toti partenerii sociali, pentru a asigura satisfacerea deplina a drepturilor culturale.



Īn Raportul Conferintei Mondiale privind Politicile Culturale, organizata īn 1982 de UNESCO la Mexico City.

Teoria "distrugerii creatoare" īi apartine lui Joseph Schumpeter, care o dezvolta īn lucrarea sa Capitalism, Socialism si Democratie.

"Raportul Ruffolo" - Unity of Diversities - Cultural Co-operation in the European Union, 2001

Īn sesiunea din 26 noiembrie 2001, Consiliul European a adoptat Rezolutia cu privire la rolul culturii īn Uniunea Europeana, care preia multe din punctele cuprinse īn "Raportul Ruffolo" si invita Statele membre "sa considere cultura ca un element esential al integrarii europene, mai ales īn contextul extinderii Uniunii."

Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul International privind Drepturile Eco­no­mice, Sociale si Culturale, Conventia Europeana privind Protectia Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene etc.

Recomandarea 3.12 adoptata cu prilejul Conferintei Interguvernamentale privind politicile culturale pentru dezvoltare, organizata de UNESCO la Stockholm īn 1998.

Aceste 5 obiective au fost identificate īn Panul de Actiune adoptate la Conferinta Intergu­ver­namentala privind Politicile Culturale pentru Dezvoltare, Stockholm, 1998.










Document Info


Accesari: 17876
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )