Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Procesul de constructie a Politicii Europene de Securitate si Aparare (PESA)

Stiinte politice




Procesul de constructie a Politicii Europene de Securitate si Aparare (PESA)

Politica Europeana de Securitate si Aparare (PESA) este o politica aflata in legatura directa cu PESC. Nu poate fi conceputa o aparare comuna fara o conceptie si fara institutii centrale de politica externa care sa ghideze activitatile de aparare. La fel ca si PESC, PESA este una dintre politicile puternic interguvernamentale ale Uniunii si este de data si mai recenta decat PESC, desi are antecedente inca in anii 50, cum vom vedea mai departe.



In procesul de constructie al PESA sunt implicate structuri politico-militare care s-au constituit in urma celui de-al Doilea Razboi Mondial si ca reactie la inceperea Razboiului Rece (UEO[1], NATO). Aceasta constructie a fost marcata de legatura transatlantica, de teama de comunism (in perioada de pana la Caderea Zidului Berlinului), de tendinte interguvernamentaliste pregnante. Mai aproape de noi, ea a fost marcata de evenimentele din 11 septembrie 2001.

12.1. Comunitatea Europeana de Aparare (EDC)[2]

Inca din 1950 Franta propunea, la reuniune NATO, crearea unei   Comunitati Europene de Aparare (EDC) in ideea de a evita formarea unei armate germane separate. Ulterior Franta a venit cu un plan concret pe care l-a expus celorlalti 5 din CECO: este vorba despre planul propus de Primul Ministru francez Rene Pleven, ca raspuns la initiativa americana de reinarmare a Germaniei si de a o include in NATO (initiativa generata la randul ei de teama de comunism).

Planul Pleven includea Franta, RFG, Italia si Benelux si a fost semnat la 27 mai 1952. Acest Plan ar fi creat o forta militara paneuropeana, prin care toate fortele armate ar fi raspuns fata de propriile guverne, cu exce 737h78h ptia RFG, care ar fi raspuns direct statului major al EDC. Transpare aici teama de militarizare, dorinta ca armata germana sa nu fie controlata direct de catre guvernul german. EDC ar fi avut buget comun, armament si institutii comune; procurarea si aprovizionarea cu armament ar fi cost centralizata.

EDC trebuia sa fie o organizatie militara care sa contribuie la integrarea europeana. Dar ea nu a fost proiectata ca o comunitate a egalilor: Germania, trupele sale, ar fi fost sub comanda straina a celorlalti europeni. EDC a fost conceputa mai mult ca o structura anti-germana si anti-sovietica.

In 1953, Konrad Adenauer afirma ca o comunitate de aparare fara o politica externa comuna ar fi ilogica. Cei 6 au invitat Adunarea Comuna sa investigheze propunerea unei Comunitati Politice Comune. EPC ar fi fost inceputul unei federatii europene. In momentul in care s-a ajuns la detalii practice entuziasmul a scazut. Planul unei EPC a fost amanat. Mai mult, desi Franta a fost initiatoarea planului EDC, parlamentul francez nu a

ratificat documentul (august 1954) care l-ar fi transformat in lege europeana. Se pare ca teama pierderii suveranitatii de catre Franta a prevalat.

12.2. Uniunea Europei Occidentale (UEO)

Aceasta organizatie, mai putin cunoscuta publicului roman, isi are inceputurile in martie 1948, cand a fost semnat Tratatul de la Bruxelles (martie 1948), de catre Franta, Marea Britanie si Benelux. In octombrie 1954 s-au alaturat si Germania si Italia (ca urmare a caderii EDC in august 54). Scopurile UEO stipulate in Tratatul de la Bruxelles erau:

ajutor reciproc in caz de agresiune;

promovarea unitatii si incurajarea integrarii europene.

Ca structura institutionala UEO avea urmatoarea alcatuire:

Consiliu de Ministri, asistat de un Consiliu Permanent la nivel ambasadorial.

Adunare Parlamentara - institutie unica pentru o organizatie interguvernamentala - alcatuita din delegatiile tarilor membre UEO care alcatuiesc APCE[3]

Presedintele UEO - care se schimba la fiecare 6 luni, similar rotatiei Presedintiei UE.

Doar 10 membri au drepturi de vot depline: cei 6 fondatori ai UE, UK, plus Spania, Portugalia, Grecia. Se poate constata ca exista o coincidenta intre calitatea de membru UEO si cel de membru NATO. De asemenea, cei 10 coincid cu E-10 dupa runda de extindere a CEE din 1986, dinaintea caderii Zidului Berlinului.[4]

UEO are si alte categorii de membri:

Membri asociati - state care fac parte din NATO dar nu din UE (Turcia, Norvegia etc)

Membri observatori - statele neutre (Irlanda) si Danemarca

Parteneri asociati - alte state europene.

12.2.1. Sarcinile Petersberg

Avand in vedere schimbarile produse de caderea blocului sovietic si deci de disiparea inamicului Razboiului Rece, dar si traumele care incepeau sa se manifeste in anumite parti ale Europei (Balcani in primul rand), liderii UEO au considerat necesare schimbari ale sarcinilor lor pe continent. Aceste sarcini distincte, asumate de catre UEO, au fost definite la o intalnire a WEU de langa Bonn, la Hotelul Petersberg, in 1992. Statele membre au cazut de acord in ce priveste desfasurarea laolalta a fortelor lor militare - trupe si resurse - sub conducerea UEO, in vederea realizarii unor sarcini militare specifice:

umanitare

de mentinere a pacii

de implementare a pacii

In temeiul acestor sarcini asumate, ulterior forte militare europene s-au angajat intr-o serie de misiuni specifice.

Sarcinile Petersberg, stabilite in 1992, au fost incorporate in Tratatul de la Amsterdam in 1997, formand baza PESA. Acest lucru marcheaza inceputul unei politici europene comune in domeniile: sarcinilor umanitare si de salvare, mentinere a pacii, pacificare si implicarea ca forte combatante in managementul crizelor.

12.2.2. Eurofor

UEO a fost organizatia care a avut initiativa de creare a unei forte militare europene. In 1995 in UEO s-a hotarat formarea Eurofor.

Eurofor - Forte Europene Operationale Rapide (European Operational Rapid Force) include 4 state: Franta, Spania, Italia si Portugalia. Centrul staff-ului Eurofor este la Florenta. Eurofor au fost organizate pentru a se angaja in misiuni conforme cu sarcinile Petersberg, dar cu staff international. Au desfasurat misiuni sub mandat ONU si UE. Exemple: in 2004 in Macedonia (FYROM) - misiune politieneasca. Eurofor este responsabila fata de UE - adica este o "Force Answerable to the EU" (FAWEU).



Constituirea acestei forte militare, chiar daca cu misiuni limitate si cu capabilitati limitate, reprezinta un pas inainte in constructia unei politici europene de aparare. Membrii fondatori ai Eurofor sunt membri UE, si ea este responsabila fata de UE. Practica misiunilor desfasurate in comun adauga valorii experientei unei forte militare precum Eurofor. La aceasta, se adauga si faptul ca UEO este in proces de absorbtie in structurile UE - mai precis, ale PESC.

NATO, UEO si UE

Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord a fost fondata la 4 aprilie 1949,   la Washington DC. Ea reprezinta cea mai importanta structura de securitate si aparare a continentului european in perioada Razboiului Rece. Activitatea de decenii a NATO (40 de ani pana la caderea zidului Berlinului) a cimentat relatia transatlantica, facand dificila, daca nu imposibila, conceperea securitatii europene separata de cea nord-atlantica

Astazi, UEO, UE si NATO impreuna realizeaza functiile prevazute de EDC.

Incepand cu sfarsitul Razboiului Rece are loc o transformare a UEO. UEO este in proces de contopire, de transformare in UE - acest lucru fiind decis la Consiliul European de la Köln din 1999. De fapt, are loc o absorbtie a UEO in PESC - unul din pilierii UE. In noiembrie 1999 Javier Solana, Inalt Reprezentant al PESC a fost numit Secretar General al UEO si are rolul de a superviza transferul functiilor de la UEO la UE.

O serie de structuri ale UEO sunt absorbite de catre UE. Institutul de Studii Internationale de Securitate (EUISS) si de Centrul Satelit al UE (EUSC) stabilite sa functioneze sub PESC inlocuiesc WE-ISS si WE-SC care functionau in UEO. Totusi, la nivelul anului 2004 inca mare parte din planificarea militara se desfasura prin UEO.

De-a lungul anilor 90 a avut loc o orientare de la UEO catre UE - care are   mecanisme politice comune mai bine dezvoltate si este o organizatie mai integrata decat UEO, care e pur interguvernamentala.

12.3. Identitatea Europeana de Securitate si Aparare (ESDI)[5]

Aceasta notiune de Identitate Europeana de Securitate si Aparare este importanta in perspectiva constructiei PESA, asa cum vom vedea mai jos. ESDI este menita sa desemneze politica europeana comuna in acest domeniu in anii 90. Astazi ESDI este inlocuita de PESA.

Originile ESDI se afla la Maastricht, unde a fost definita PESC. Membrii E-12 si-au dat acordul de a implementa o PESC incluzand conturarea progresiva a unei PESA. La Summitul NATO din Berlin 1996 s-a manfiestat acordul partilor ca ESDI sa se dezvolte prin UEO, dar sa fie structurat in cadrul NATO, folosindu-se de facilitatile si resursele NATO. Ideea era de a evita duplicarea iar ESDI sa fie separata dar nu separabila de NATO.

La Summitul franco-britanic din 1998 de la Saint Malo Tony Blair si Jacques Chirac au cazut de acord ca UE trebuie sa aiba capacitatea de actiune autonoma, bazata pe forte militare credibile, sa aiba mijloacele de a decide sa le foloseasca si disponibilitatea de a o face, pentru a raspunde crizelor internationale.

La Summitul de la Washington NATO 1999 s-a hotarat ca UE sa conduca operatiuni de management al crizelor, folosindu-se de capacitatile NATO.

Dupa intalnirea franco-britanica de la Saint-Malo, Secretarul de Stat american M. Albright a insistat pe relatia celor 3 D: fara Duplicare, fara Decuplare UE-SUA, fara Discriminare[6] - in ce priveste relatiile dintre NATO si politica de aparare a UE. In 2002 a fost adoptata o Declaratie comuna NATO-UE care a enuntat urmatoarele principii ale relatiei transatlantice:

parteneriat;

activitatile de management al crizelor sa se sprijine reciproc;

consultare si cooperare reciproca;

egalitate si respect pentru luarea autonoma a deciziilor;

dezvoltarea coerenta a capabilitatilor militare si sprijinul reciproc.

Acest parteneriat se reflecta si in Acordul Berlin+ din martie 2003, care permite UE sa se foloseasca de structurile si mecanismele NATO pentru implementarea unei diversitati de operatiuni militare. Exista si un acord de impartasire de informatii intre cele doua entitati.

PESA este continuatoarea ESDI, stabilita in cadrul NATO, doar ca e transformata in "politica" si este sub jurisdictia UE. PESA este un element major al PESC, mai ales incepand cu Consiliul European de la Köln din iunie 1999, unde s-a stabilit incorporarea rolului UEO in UE. Tot la Köln a fost numit Javier Solana "Mister PESC" .

PESA este domeniul Consiliului UE (ministerial), dar Inaltul Reprezentant al PESC joaca un rol important; el este Secretar General al Consiliului UE,   pregateste agenda si examineaza deciziile ce urmeaza a fi supuse Consiliului UE.

Forta Europeana de Reactie Rapida

Consiliul European de la Helsinki din decembrie 1999 a decis intarirea capabilitatilor de aparare a UE si crearea Fortei Europene de Reactie Rapida (European Rapid Reaction Force, ERRF). Adica, la acest Consiliu s-a decis asa-numitul Helsinki Headline Goal - document care stipula ca obiectivul UE este ca pana in 2003 sa ajunga la o anumita capabilitate militara. Abia in 2004 s-a ajuns la un acord asupra acestui obiectiv.

Prin acest acord, de infiintare a ERRF, din 2004, aceste forte multinationale sunt desfasurabile rapid: in 60 de zile, in numar de 50000-60 000 oameni, avand capacitatea de mentinere a operatiunilor pentru un an; cartier general la Bruxelles. Termenul pentru ca ERRF sa fie gata de a fi desfasurate a fost 2007. Consiliul European din iunie 2004 a decis un pas inainte Headline Goal 2010, care urmareste intarirea si dezvoltarea ERRF, potrivit Strategiei de Securitate a UE.

ERRF nu e o armata europeana propriu-zisa, intrucat unitatile raman ale armatelor nationale si guvernele respective iau decizia daca ele participa la anumite operatiuni sau nu. Unitatile din care e compusa aceasta forta sunt in numar de 1500, multinationale, terestre. Urmeaza includerea de forte aeriene si navale.

Exemple de misiuni in care au fost implicate ERRF: Operatiunea Concordia (incepand decembrie 1999, in Macedonia, datorita tensiunilor dintre macedoneni si albanezi); Operatiunea Althea (preluarea operatiunilor SFOR in Bosnia Herzegovina, sub mandat ONU in 2004 (EUFOR)).

12.5. Strategia Europeana de Securitate

"O Europa sigura intr-o lume mai buna"



Aceasta strategie (SES) a fost adoptata in 2003 la Consiliul European din Bruxelles (decembrie). Este prima oara ca UE formuleaza o strategie europeana comuna de securitate, comparabila cu Strategia SUA. "Europa nu a fost niciodata mai prospera, mai sigura si mai libera" mentioneaza documentul.

Producand un sfert din produsul mondial, UE ar trebui sa-si asume parte din responsabilitatea privind securitatea globala. SES trateaza securitatea ca preconditie a dezvoltarii. De asemenea, abordeaza problema dependentei energetice a UE - ca fiind cel mai mare importator de energie din lume, cu o proportie a importului de 50% energie in prezent si care va importa 70% in 2030. Documentul SES identifica o serie de amenintari-cheie, ierarhizandu-le in acelasi timp:

Terorism

Proliferarea armelor de distrugere in masa

Conflicte regionale

State falite (slabe)

Crima organizata.

Aceste amenintari, in aceasta ordine, reflecta evenimentele si schimbarile petrecute in lume in ultimii ani, precum si modul in care europenii percep importanta acestor amenintari. SES considera ca prioritate strategica rezolvarea conflictului arabo - israelian. Un interes al UE discutat de SES este interesul UE de a extinde securitatea la nivelul vecinatatii sale. In acest sens un rol deosebit il joaca Politica Europeana de Vecinatate - desi documentul nu o mentioneaza ca atare.[7]

Politica externa europeana e diferita de cea a statelor membre; spre deosebire de acestea, politica externa europeana se bazeaza pe putere civila. Dezbaterile din Conventia privind viitorul Europei au relevat lipsa importantei militare a Europei in raport cu SUA. Incepand cu Summitul de la Helsinki a fost creata o politica de aparare "soft" - cu instrumente militare pentru gestionarea crizelor, sarcinile Petersberg etc pe care le-am discutat mai devreme. Asumptia uzuala este ca nu e posibila o politica externa fara o politica de aparare bazata pe forta militara, dar cu UE e vorba de o politica externa bazata in mare parte pe un fundament economic.

In Proiectul Tratatul Constitutional era prevazuta o clauza de aparare reciproca - adoptarea articolului 5 din Tratatul UEO. Dincolo de bilateralism se putea apela la instrumentele si structurile UE. Erau mentionate in mod special amenintarile teroriste provenind dinspre unitati non-statale. O serie de alte prevederi intareau PESA:

Crearea unui organism european de armament si cercetare strategica - European Defence Agency.[8]

Extinderea sferei misiunilor Petersberg:

actiuni comune in materie de dezarmare;

sprijin si asistenta in probleme militare;

prevenire a conflictelor;

sprijin la cererea unui stat tert in lupta impotriva terorismului sau stabilizare post-conflict.



Uniunea Europei Occidentale (Western European Union - WEU).

European Defence Community.

Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei.

Grecia a dobandit calitatea de membru cu drepturi depline de vot abia in 1995.

European Security and Defence Identity.

Discriminare impotriva membrilor NATO care nu sunt membri UE.

Aceasta politica a prins contur abia dupa 2003.

A si fost creata in 2004.





Document Info


Accesari: 2382
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2023 )