Sistemul institutional al UE (Parlamentul European, Consiliul de Ministri, Comisia Europeana)
Prin Tratatul de la Roma a luat fiinta o Adunare Europeana, alcatuita din reprezentanti ai parlamentelor statelor membre si cu rol pur consultativ. Din 1962, ea s-a numit Parlamentul european, consolidandu-si progresiv puterea, odata cu revizuirile succesive aduse Tratatului. Astfel, Actul unic european, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam, au transformat Parlamentul European dintr-un organism pur consultativ intr‑unul cu puteri legislative similare celor exercitate de parlamentele nationale. El are un caracter democratic, reprezentand vointa sutelor de milioane de cetateni ai UE.
Parlamentul European reuneste formatiuni politice paneuropene care reprezinta marile tendinte politice existente in tarile membre. Regulamentul intern al P.E. prevede ca deputatii de pot organiza in grupuri, in functie de afinitatile politice si nu dupa nationalitate. Aceste grupuri contribuie la formarea unei constitutii europene. Pana in prezent, cele mai importante grupuri politice din P.E. sunt: Grupul PPE (partidul crestin - democrat si democratii europeni), PSE (partidul socialist european), ALDE (grupul aliantei democrate si liberale pentru Europa) etc. In total sunt opt g 111d31b rupuri. Ele includ parlamentari din tari diferite.
In ceea ce priveste repartitia parlamentarilor pe tari, cei mai multi sunt in Germania (tara cu cea mai numeroasa populatie din UE), urmati de cei din Franta, Marea Britanie, Italia, Spania s.a.m.d. Prin Tratatul de la Lisabona se prevede ca in conditiile maririi numarului de state membre (UE‑27), cifra maxima de parlamentari pe tara va fi de maximum 96, iar cea minima de sase.
In 1992, la Consiliul European de la Edinburg, s-a stabilit ca Parlamentul European sa aiba sediul la Strasbourg, iar secretariatul parlamentului sa se afle la Luxemburg.
Parlamentul European are trei functiuni principale:
- imparte cu Consiliul functia legislativa, el adoptand legile europene, directive, reglementari, decizii. Prin participarea sa, contribuie la garantarea legitimitatii democratice a textelor adoptate;
- impreuna cu Consiliul indeplineste functia bugetara si poate, deci, sa modifice cheltuielile comunitare. In ultima instanta el adopta bugetul integral. Conform celui de-al doilea tratat bugetar, din 22 iulie 1975, Parlamentul European trebuie sa-si dea acordul pentru orice decizie majora care implica cheltuieli ce incarca bugetul comunitar;
- exercita functia de control asupra Comisiei. El incuviinteaza desemnarea membrilor acesteia si are putere de cenzura. De altfel, el exercita un control politic asupra tuturor institutiilor comunitare.
Aceasta a fost insa largita
apoi prin tratatul de la
Tratatul de la Lisabona acorda Parlamentului European puteri sporite. P.E. va avea putere de decizie egala cu aceea a Consiliului European in domenii ca agricultura, bugetul UE, justitia si afacerile interne****.
Structura Parlamentului European cuprinde: presedintele, vice‑presedintii si chestorii, care formeaza biroul parlamentar, ei fiind alesi pe o durata de doi ani si jumatate. Presedintii grupurilor politice constituie o conferinta care hotaraste asupra organizarii activitatii parlamentului, asupra problemelor privind relatiile cu institutiile extracomunitare. Repartizarea locurilor intre tari se face in termeni pur matematici. Cetatenii europeni pot participa la alegerile parlamentare europene indiferent de locul lor de resedinta.
Parlamentul european se poate reuni in sesiuni extraordinare la cererea majoritatii membrilor sai, a Consiliului sau a Comisiei. Acesta este singura institutie comunitara ale carei sedinte si deliberari sunt publice. Avizele, rezolutiile si chiar dezbaterile acestuia sunt publicate in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Parlamentul European desemneaza, dintre membrii sai, presedintele - pe o perioada de doi ani si jumatate. Acesta coordoneaza intreaga activitate a Parlamentului si prezideaza sesiunile plenare, putand exercita o reala putere de influenta. Presedintele Parlamentului European, prin personalitatea sa, poate face ca aceasta institutie sa joace un rol important in domeniul politic (in limita competentelor atribuite), el reprezentand Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial si in relatiile internationale. In prezent, aceasta functie este detinuta de spaniolul Josep Borell.
Biroul Parlamentului European este organul de reglementare ce are ca atributii bugetul parlamentului, problemele administrative, organizatorice si de personal. El este format din presedintele Parlamentului, din 14 vice‑presedinti si din chestorii care dispun de un vot consultativ. Biroul numeste secretarul general al Parlamentului, care dirijeaza serviciile parlamentare si pe cei peste 3.600 de functionari ai acestuia.
Biroul "largit" sau Conferinta Presedintilor reuneste Presedintele Parlamentului European si presedintii grupurilor politice parlamentare. Acesta stabileste ordinea de zi a sedintelor, hotaraste asupra problemelor cuprinse in calendarul activitatilor, asupra structurilor parlamentare, a competentelor comisiilor si delegatiilor parlamentare permanente (de agricultura, buget, control bugetar, drepturile femeii, politica regionala, etc.), temporare sau de ancheta si asupra numarului lor.
In Tratatul de la Lisabona se prevede extinderea prerogativelor Parlamentului European pe linie bugetara precum si dreptul sau de a alege cu o majoritate calificata pe presedintele Comisiei Europene.
Element central al cadrului institutional stabilit prin tratatul de la Maastricht, Consiliul de Ministri european, numit in mod curent "Consiliul", reprezinta organul unde se exprima interesele nationale. Consiliul constituie instanta Uniunii Europene investita cu puteri de decizie efectiva. Sediul sau este la Bruxelles.
Consiliul reuneste reprezentantii statelor membre, care trebuie sa fie de nivel ministerial si sa aiba abilitati a angaja guvernele statelor pe care le reprezinta in domeniul in care sunt specializati. Ministerele numesc reprezentanti permanenti, inalti functionari stabiliti la Bruxelles. La Consiliu, ministrii sunt asistati de reprezentanti permanenti sau ministrii adjuncti.
Comisia europeana este reprezentata, la sesiunile Consiliului, de membrii sai, specialisti in domeniul in cauza si adesea de presedintele acesteia.
Functia principala a Consiliului este aceea de a determina linia politica a procesului de integrare. "Consiliul asigura coordonarea politicilor economice generale ale statelor membre"[1]. Actiunile sale pot lua forma rezolutiilor neobligatorii sau a deciziilor obligatorii. El poate, de asemenea, sa-si rezerve "in cazuri specifice, puterea de a-si exercita direct competentele de executie" . Sfera de activitate a Consiliului a fost considerabil largita odata cu trecerea la realizarea Uniunii Economice si Monetare. Astfel, puterea sa de punere in aplicare a "marilor orientari de politica economica" a fost intarita printr-o procedura care ii permite sa adreseze recomandari catre statele membre. El poate, de asemenea, sa traseze sarcini si sa dea sanctiuni. Consiliul stabileste proiectul de buget al UE, pe baza unui ante-proiect al Comisiei si face recomandari Parlamentului European cu privire la descarcarea de gestiune asupra executiei bugetului. Consiliul numeste membrii Curtii de Conturi, ai Comitetului Economic si Social si ai Comitetului Regiunilor. Pe de alta parte, el este autoritatea administrativa suprema a functionarilor si agentilor Uniunii Europene. Consiliul decide asupra concluziei finale privind acordurile dintre Uniunea Europeana si tarile terte sau alte organizatii internationale.
Spre deosebire de Consiliile de Ministri ale statelor membre care includ in aceeasi "echipa" titularii unor departamente diferite, in functie de schema stabilita, Consiliul de Ministri european se intruneste in formatiuni distincte, specializate, dintre care putem aminti:
Consiliul "afacerilor generale" care reuneste, in general, o data pe luna, ministrii afacerilor externe si este recunoscut ca avand competenta generala.
Consilii "specializate" ce trateaza probleme ce tin de competenta lor. In functie de domeniul de activitate, se disting:
Consiliul ministrilor afacerilor economice si financiare, numit ECOFIN, care se preocupa de activitatile privind Uniunea Economica si Monetara - coordoneaza politicile economice ale statelor membre, politicile monetare, problemele privind ajutoarele financiare acordate de Uniunea Europeana tarilor terte, "perspectivele financiare plurianuale" vis-à-vis de bugetul Uniunii Europene.
Consiliul de ministri ai agriculturii reunit pentru a adopta reglementarile necesare functionarii politicii agricole comune.
Consiliul "de buget" - formatiunea din Consiliu insarcinata cu problemele privind adoptarea bugetului UE. Acest fapt implica o permanenta conlucrare cu Parlamentul european.
Alte Consilii, care au in vedere problemele din domeniile pietii interne, social, cercetare, transport, mediu, pescuit, industrie, telecomunicatii, energie, dezvoltare, consum, educatie, sanatate, cultura, turism.
Deciziile pot fi luate de oricare dintre aceste consilii dar, cel mai mult de catre Consiliul general.
Presedintia Consiliului este asigurata de statele membre, prin rotatie, pentru o durata de doi ani si jumatate. Ordinea rotatiei raspunde principiului alternantei intre "marile" si "micile" state membre asigurandu-se un minim de continuitate prin constituirea unei "troici"*. Frecventa sesiunilor difera de la o formatiune a Consiliului la alta. Rolul presedintiei, asistata de Secretariatul general, este acela de a pregati lucrarile Consiliului, de a dirija discutiile si de a concilia interesele nationale si cele comunitare.
Conform Tratatului de la Maastricht, secretariatul general al Consiliului este instrumentul administrativ care permite functionarea acestuia. Dotat cu circa 2200 functionari recrutati prin concurs, secretariatul general pregateste si asigura buna functionare a Consiliului la toate nivelurile. El asista Consiliul sub autoritatea unui Secretar General, Inalt Reprezentant pentru politica externa si de securitate, numit cu unanimitate de catre Consiliu.
Dupa intrarea in vigoare a tratatului de la
Fiecare decizie a Consiliului trebuie sa corespunda vointei statelor membre si comunitatii in ansamblu. Aceasta vointa nu este un rezultat al hazardului, ci al unei cunoasteri aprofundate a problemelor si intereselor unora sau altora.
Prin numeroasele reuniuni ale inaltilor functionari, statele membre isi pun de acord punctele de vedere si fac sa avanseze constructia comunitara. Problemele care nu isi gasesc rezolvarea la nivelul expertilor nationali vor fi solutionate printr-un compromis politic obtinut in cadrul Consiliului. Un rol important in pregatirea acestora este jucat de Consiliul Reprezentantilor Permanenti ai statelor membre, pe langa institutiile europene (COREPER) care are ca sarcina pregatirea lucrarilor Consiliului si realizarea atributiilor ce ii sunt conferite.
COREPER cuprinde, pe de o parte, un comitet al reprezentantilor permanenti ai statelor membre la Uniunea Europeana, iar, pe de alta parte un comitet al adjunctilor acestor reprezentanti. Cele doua comitete lucreaza in mod autonom: primul pregateste lucrarile Consiliului "afacerilor generale", a ECOFIN si a Consiliului pentru comert si dezvoltare, celalalt ocupandu‑se de alte Consilii tehnice. COREPER, conform tratatului, este un esalon esential in functionarea Consiliului, el jucand rolul de filtru obligatoriu pentru propunerile Comisiei.
In proiectul Constitutiei Europene, in scopul asigurarii functionalitatii Consiliului, se prevede realocarea voturilor. Se cauta, astfel, evitarea situatiilor in care statele mari puteau forma "minoritatea de blocaj" si, totodata, satisfacerea dorintei statelor mici si mijlocii de a-si pastra puterea de vot, in contrapondere cu "motorul central" reprezentat de alianta franco‑germana.
Totodata, au fost convenite, deja, 39 de domenii pentru care votul cu unanimitate sa fie inlocuit cu majoritatea calificata pentru evitarea situatiilor de blocaj decizional in cadrul Uniunii Europene largite.
Comisia Europeana a rezultat dupa fuziunea structurilor celor trei comunitati europene, in iulie 1967. Ea este organ de executie si control al Uniunii Europene. Sediul Comisiei este la Bruxelles.
Incepand cu 1995, durata mandatului Comisiei a trecut de la 4 la 5 ani, pentru a coincide cu durata unei legislaturi a Parlamentului European. Acest lucru permite Parlamentului sa acorde votul de investitura noii Comisii, intarindu-i, astfel, identitatea democratica.
Presedintele Comisiei este ales de Parlamentul european, fapt care ii confera mai multa legitimitate. Totodata, conform prevederilor proiectului de Constitutie, el va fi aprobat de Consiliul European, cu majoritate calificata.
Membrii Comisiei, similar ministrilor unui guvern, coordoneaza activitatea intr-un anumit domeniu. In aceasta calitate, ei poarta denumirea de "Comisari"*, care "ofera toti garantia independentei" si "nu accepta instructiuni din partea nici unui guvern". Membrii Comisiei formeaza un Colegiu in cadrul caruia presedintele nu dispune decat de un vot ca si colegii sai. In prezent, Presedintele Comisiei Europene este José Manuel Barroso.
In virtutea prevederilor Tratatului de la Lisabona, pana in 2014, numarul Comisarilor se va reduce la doua treimi din cel existent la sfarsitul lui 2007. Ei vor fi alesi prin rotatie din statele membre. Presedintele Comisiei va putea sa numeasca, in plus, Comisari fara drept de vot, din statele membre nereprezentate in Colegiu.
Comisia raspunde in fata Parlamentului european, care are dreptul sa voteze o motiune de cenzura impotriva acesteia.
Deliberarile Comisiei sunt hotarate de
majoritatea membrilor sai. Comisia se reuneste o data pe saptamana, la
Bruxelles. In momentul instalarii, membrilor noii Comisii li se repartizeaza
domeniile de responsabilitate tinand seama de specificul tarii pe care o
reprezinta (in sensul ca este dificil, de exemplu, de a acorda domeniul agricol
unui Comisar care nu reprezinta o mare
Ca urmare a criticilor aduse gestionarii la nivelul Comisiei, s-a organizat auditul intern al serviciilor acesteia. Comisia cauta sa intareasca controlul financiar al cheltuielilor si sa refaca organigrama directiilor sale in vederea adaptarii structurii la noile cerinte.
Comisia "este motorul sistemului institutional"[3]. Detinatoare a dreptului de initiativa legislativa, ea propune proiecte de texte de legi pe care le supune Parlamentului si Consiliului. Rolul sau de initiatoare a politicilor comunitare este unic.
Comisia este "gardianul tratatelor". Ea vegheaza la aplicarea si respectarea acestora si a dreptului comunitar, astfel incat legislatia sa fie corect aplicata de catre statele membre, iar cetatenii sa poata beneficia de conditii unitare asigurate. Ea dispune de arsenalul juridic al articolului 169 din tratatul Comunitatilor europene, conform caruia poate sesiza Curtea de Justitie daca un stat membru nu se supune unui aviz emis de aceasta.
Ca putere executiva, Comisia asigura aplicarea legilor europene (directive, reglementari, decizii), a bugetului si a programelor adoptate de catre Parlament si Consiliu. Ea reprezinta interesul comun si semnifica, intr‑o anumita masura, personalitatea Uniunii. In aceasta calitate, are ca principala preocupare apararea intereselor cetatenilor acesteia.
Comisia dispune de competente normative generale, cum ar fi, de exemplu:
- reglementarea relatiilor intre intreprinderi si state;
- executarea numeroaselor dispozitii in ceea ce priveste politicile comunitare si in special politica agricola comuna si de realizare a pietei interne etc.
Totodata, comisia aplica tratatul in cazurile particulare, ca de exemplu:
in cadrul tratatului asupra carbunelui si otelului, este in legatura directa cu intreprinderile; ea ofera preturile, coordoneaza investitiile, ajuta lucratorii amenintati de somaj, etc.;
controleaza folosirea ajutoarelor publice acordate unui stat membru, ia masuri pentru eliminarea discriminarilor fiscale;
asigura gestiunea clauzelor care permit statelor membre sa beneficieze de derogari in caz de dificultati particulare;
administreaza fondurile comunitare, cum ar fi: Fondul european de orientare si garantare agricola (FEOGA), Fondul european de dezvoltare regionala (FEDER), Fondul social european (FSE), creditele comunitare de interventie publica, creditele din Fondul european de dezvoltare (FED) stabilit in afara bugetului comunitar si destinat tarilor din Africa, Caraibe si Pacific, ca si creditele acordate tarilor din America Latina, Asia, Europa Centrala si de Est. Scopul principal al acestora este de a elimina decalajele economice dintre zonele mai bogate si cele mai sarace ale Uniunii Europene.
Comisia a pus in practica o retea complexa de comitete tripartite prezidate de catre un reprezentant al sau, la care participa reprezentantii statelor membre si ai regiunilor - ele functionand pe principiul parteneriatelor.
Comisia reprezinta Uniunea Europeana pe scena internationala
In baza prerogativelor acordate de Tratatul de la Roma, Comisia are posibilitatea de a negocia - dupa avizarea de catre Consiliu si in cadrul directivelor fixate - acorduri internationale, in special tratate comerciale si de cooperare.
Comisia dispune de o logistica administrativa pentru a-si exercita sarcinile in domeniul relatiilor externe economice sau politice.
|
