Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload


Teorii ale relatiilor internationale – constructivismul


TEORII ALE RELATIILOR INTERNATIONALE – Constructivismul



Constructivismul este o teorie epistemologica ce afirma ca orice tip de cunoastere este construita, ca, in cele din urma, cunoasterea este determinata de perceptii, conventii si de experiente sociale intersubiective. Constructivismul ca teorie a Relatiilor Internationale reprezinta aplicarea la domeniul Relatiilor Internationale a constructivismului epistemologic.

In studiul Relatiilor Internationale, constructivismul a aparut la sfarsitul anilor '80, pe fundalul sfarsitului Razboiului Rece, cand se intrevedea posibilitatea schimbarii relatiilor internationale. Afirmarea sa s-a facut in cadrul unui proces de evaluare critica a celor doua abordari teoretice dominante la acea vreme – neorealismul si neoliberalismul. Cele doua viziuni teoretice au in comun o ontologie realista (statele exista intr-un sistem international anarhic in care actorii sunt interesati prioritar de ei insisi) si o epistemologie obiectivista (lumea trebuie observata in mod rational, obiectivitatea reprezentand elementul cheie pentru descoperirea modului in care se comporta statele). Dincolo de aceste doua puncte comune, neorealismul si neoliberalismul se deosebesc fundamental prin modul in care concep probleme precum motivatia statelor, ierarhia scopurilor unui stat, importanta relativa acordata intentiilor si capacitatilor statului sau impactul institutiilor internationale. Dupa cum releva insa unul dintre cei mai importanti teoreticieni ai constructivismului, Alexander Wendt, toate aceste teme „sunt discutate intr-un cadru conceptual inchis care ridica probleme cruciale privind relatiile dintre agenti (state) si structurile internationale”.



Realistii, care au abordat teorii structurale sau sistemice inspirate din teoria politicii internationale a lui Kenneth Waltz, au fost principala tinta a scolii constructiviste. Constructivistii ii acuzau pe realisti ca pierd din vedere un factor determinant, anume impartasirea intersubiectiva a ideilor care genereaza comportamentul actorilor, prin constituirea identitatilor si intereselor lor.

Potrivit lui Wendt, care in lucrarea Teoria sociala si politica internationala (Social Theory and International Politics, 1999), a sintetizat critica abordarii realiste, constructivismul este o teorie structurala a sistemului international care afirma urmatoarele:

1. Statele sunt principalele unitati de analiza pentru teoria politicii internationale.

2. Structurile cheie din sistemul statelor sunt mai curand intersubiective decat materiale.

3. Identitatile si interesele de stat sunt in mare parte construite mai degraba de aceste structuri sociale decat date exogen sistemului de natura umana sau de politicile interne.

Un alt sustinator al constructivismului, John Ruggie, afirma ca aceasta teorie „se refera la constiinta umana si la rolul ei in viata internationala”. Ambele perspective, atat cea lui Wendt, cat si cea a lui Ruggie, contureaza ceea ce constituie teza esentiala a constructivismului, anume faptul ca politica internationala este modelata de catre idei, valori colective, cultura si identitati sociale. Prin contrast, realismul pleaca de la premisa ca statele sunt actori egoisti aflati in competitie pentru a-si maximiza puterea si securitatea, iar liberalismul afirma ca dobandirea si mentinerea pacii se poate face doar prin raspandirea democratiei, prin intarirea legaturilor economice globale si prin activitatea organizatiilor internationale.

Fiecare dintre cele trei teorii are alta viziune cu privire la cine sunt actorii relevanti pe scena relatiilor internationale, considera altul ca fiind instrumentul cel mai eficient ce poate fi folosit de un actor si, nu in ultimul rand, are un anumit punct slab, in sensul ca in cadrele sale teoretice nu pot fi formulate raspunsuri cu privire la anumite probleme. In ceea ce priveste actorii relevanti, constructivismul considera ca retelele transnationale de activisti si organizatiile nonguvemamentale sunt promotorii ideilor noi. Realismul vede ca actori principali statele, care, indiferent de tipul de guvernamant, se comporta la fel, iar liberalismul, statele si institutiile internationale. In ceea ce priveste instrumentele de care dispun actorii pentru indeplinirea scopurilor lor, constructivismul sustine ca acestea ar fi idei si valori, liberalismul - institutiile internationale si comertul global, iar realismul - puterea militara si diplomatia. Cat priveste punctele slabe ale celor trei terorii, in care acestea pot fi atacate, realismul nu da seama de schimbare si progres in relatiile internationale, liberalismul ignora faptul ca regimurile democratice supravietuiesc doar daca isi asigura puterea militara si propria securitate, iar constructivismul nu explica ce structuri anume de putere sau conditii sociale fac posibila schimbarea valorilor.

La fel ca in cazul altor abordari, constructivismul nu poate fi privit ca un ansamblu monolitic de idei si conceptii si asta din cauza faptului ca numerosi teoreticieni care se identifica pe sine drept constructivisti adopta pozitii diferite cu privire la diverse probleme. Unii cred ca variabilele explicative esentiale ale constructivismului sunt normele si contextul social, altii acorda un rol mai important institutionalizarii si intersubiectivitatii, in timp ce altii cred ca preocuparea centrala a constructivismului este limbajul. Ceea ce au insa in comun toate aceste perspecive este o anumita ontologie, un anumit mod de a vedea lumea: constructivismul nu priveste lumea ca ceva ce este, ci mai degraba ca ceva ce devine, ceva ce se afla intr-un permanent proces de constituire.

Principalele postulate ale constructivismului sunt urmatoarele:

Politicile globale sunt rezultatul impartasirii intersubiective a ideilor normelor si valorilor la nivelul actorilor;

Structura ideationala nu are doar un efect regulativ, ci si unul constitutiv asupra actorilor;

Intre structurile ideationale si actori (agenti) exista o dubla interactiune – determinare si constituire: structurile constituie actorii in termenii intereselor si identitatilor lor, iar structurile sunt, la randul lor, produse, reproduse sau alterate de practicile discursive ale agentilor.


Inspirandu-se din sociologie, constructivismul „afirma ca viata internationala este sociala: relatiile internationale se construiesc atunci cand oamenii vorbesc, respecta reguli si norme, cand indeplinesc ritualuri sau cand se implica in diverse practici sociale”. Ceea ce caracterizeaza, asadar, actiunea umana, este dimensiunea sa inevitabil intersubiectiva. Constructivistii se bazeaza tocmai pe aceasta dimensiune, respectiv pe capacitatea si vointa oamenilor de a lua o atitudine constienta fata de lume si de a-i atribui semnificatii acesteia. Aceasta capacitate este cea care da nastere faptelor sociale, intelegand prin asta acele fapte a caror existenta este strict conditionata de acceptarea lor de catre indivizi.. Legand teoria cunoasterii de teoria actiunii, constructivismul sustine ca exista doua nivele de interpretare a actiunii: una a actorului ce o realizeaza, si una a interpretului acesteia, codificata prin limbaj. Conform acestei perspective – denumita de Anthony Giddens „dubla hermeneutica” si preluata de Stefano Guzzini – atunci cand interpretam o actiune, operam in fapt o dubla interpretare, interpretand o realitate interpretata deja de actor.

Intrucat socialul este cel care da sens lucrurilor, multe concepte cheie ale Relatiilor Internationale (anarhie, putere, interes national, dilema securitatii) sunt vazute ca fiind construite social, nu ca efecte ale structurilor sistemice. Dupa cum sublinia Alexander Wendt intr-un articol de rasunet, „anarhia este ceea ce fac statele din ea”. Anarhia, ca structura, si politica de putere, intemeiata pe principiul autoajutorarii, ca proces, exista in si prin practicile care le instituie si le dau continut, nu in afara lor. Concepand politica de putere si autoajutorarea ca institutii ale anarhiei si nu parti definitorii, determinate exogen de catre aceasta, se deschide posibilitatea teoretica si practic-actionala a schimbarii acestor institutii. Intrucat interesele si identitatile - de exemplu cele de „aliati” si „dusmani” - sunt si ele construite social, fiind produse ale actiunii agentilor umani si mai putin determinate structural, calea cea mai fertila de schimbare pe care o sugereaza Wendt este schimbarea identitatii – a identitatii de sine si a identitatii atribuite celorlati actori .

Constructivismul pune la indoiala accentul pus de realism pe conceptul de putere si incearca sa arate ca, mai mult decat puterea, normele si valorile sunt cele care determina comportamentul majoritatii statelor. Statele pot detine in continuare putere militara, dar folosirea sa nu e influentata exclusiv de interesul statelor pentru securitate si autoaparare. Mai degraba, in cadrul elaborat de constructivism, puterea este restransa si interesele remodelate prin intermediul structurilor normative internationale create prin interactiunile multiple ale actorilor statali si nonstatali. Astfel, nu doar distributia puterii e importanta, ci si distributia cunoasterii. Cu alte cuvinte, prescriptia constructivista ar fi ca pentru a intelegere comportamentul statelor si distributia de putere la nivel global trebuie sa acordam prioritate reprezentarilor dominante in Relatiile Internationale.

Contributia esentiala a constructivismului la teoretizarea domeniului Relatiilor Internationale o reprezinta evidentierea caracterului de „produs social” al vietii internationale si deschiderea sa teoretica si practic-actionala catre schimbare. Constructivismul porneste de la ideea ca actorii internationali sunt modelati de mediul social in care acestia fiinteaza, contribuind la constituirea lor si la modul in care acestia se autodefinesc. Prin urmare, spre deosebire de alte abordari teoretice, constructivismul nu considera identitatile si interesele ca fiind date, intelegerea cauzelor si a proceselor ce genereaza schimbarea fiind o parte esentiala a demersului constructivist. Ciriticile la adresa constructivismului vizeaza eclectismul, diversitatea metodologica si predispozitia sa metateoretica excesiva, precum si faptul ca desi surprinde determinantii normelor si ideilor, el nu reuseste sa descrie si conditiile materiale si institutionale necesare ajungerii la un consens cu privire la noi valori si idei.



Document Info


Accesari: 95
Apreciat: hand icon

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )