Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload






























TRATATELE DE LA MAASTRICHT SI DE LA AMSTERDAM, JALOANE DECISIVE IN CONSOLIDAREA CONSTRUCTIEI EUROPENE

Stiinte politice


TRATATELE DE LA MAASTRICHT SI DE LA AMSTERDAM, JALOANE DECISIVE IN CONSOLIDAREA CONSTRUCTIEI EUROPENE



Lectia 1-Tratatul de la Maastricht - o posibila interpretare-Pasul 1. Pilonii structurali ai UE si rolul cooperarii interguvernamentale

Uniunea Europeana a fost conceputa, potrivit TUE, ca o etapa

superioara a integrarii angajata prin crearea Comunitatilor, menita sa

intareasca dimensiunea democratica si eficacitatea functionarii institutiilor,

precum si cooperarea intre statele membre prin organizarea relatiilor

dintre ele "intr-un mod coerent si solidar". Intre finalitatile UE, statele

membre inscriu la loc de frunte adancir ea legaturilor dintre popoarele lor

prin respectul fata de istoria, cultura si traditiile acestora. Documentul

afirma solemn ca "Uniunea respecta identitatea nationala a Statelor

Membre".

UE implica Comunitatile si institutiile lor, dar este o entitate cu o

structura mai larga, cuprinzand si domenii noi de integrare. Integrarea are

o arie mai larga decat constructia comunitara . Astfel, potrivit prevederilor

TUE, pe langa Comunitati, socotite primul pilon al UE, aceasta cuprinde un

al doilea pilon - politica externa si de securitate comuna (PESC), precum si

un al treilea: cooperarea in domeniul politiei, justitiei si afacerilor interne

(JAI). TUE cuprinde dispozitiile comune celor trei piloni, dar si cele

privitoare la pilonii doi si trei. Dispozitiile specifice primului pilon apartin

Tratatului instituind Comunitatea Europeana (TCE). Acesta acopera

materiile comunitare. Termenul de pilon nu trimite la o simpla metafora; el

investeste pe fiecare dintre cele trei componente structurale cu un rol

constitutiv in definirea si realizarea Uniunii. Pe de alta parte, fiecare este

ceea ce este in individualitatea sa, insa luati impreuna dau aceasta sinteza

numita Uniune .Ea institutionalizeaza recursul simultan la procedurile

comunitare integrate ("metoda comunitara") s i la cele ale cooperarii

interguvernamentale, urmarind reconcilierea si convergenta lor . Formand

un tot, UE nu poate fi luata ca element al uneia dintre partile sale

constitutive, cu excluderea celorlalte . Cuprinzand cei trei piloni, ea

imprumuta cadrul institutional unic, esentialmente comunitar, celorlalti

doi. Cadrul unic comunitar devine astfel triplufunctional. UE nu are

personalitate juridica si nu se substituie Comunitatilor; ea se suprapune lor

dar fara a instaura vreo ierarhie structurala ori nor mativa . Raportata la

toate componentele sale, UE este pentru ele ceea ce reprezinta frontispiciul

pentru un templu grec: ea inconjura dominand, incununeaza ansamblul

edificiului de integrare, dar nu poate exista fara pilonii de sustinere. UE

este, cum s-a spus, totul si in acelasi timp o parte a totului . Nefiind suma

mecanic inglobanta a pilonilor constitutivi, UE isi afirma deschiderea

adaptativa la procesul continuat al integrarii. Daca AUE aborda in paralel

Comunitatile cu cooperarea politica, TUE core leaza in cadrul Uniunii

metoda comunitara cu aceea a cooperarii interguvernamentale, specifica

pilonilor doi si trei. Aceasta din urma se asociaza exercitiului comunitar ;

ea nu apare ca instanta volitiva a statelor membre luata in ipostaza de

instrument al influentarii si directionarii din afara a mecanismului de

integrare. Metoda interguvernamentala nu este pur si simplu metoda

clasica a cooperarii interstatale, proprie dreptului international

Implicarea cooperarii interguvernamentale in procesul integr arii este

intarita prin institutionalizarea ei (Comitetul Inaltilor Functionari pentru

justitie si Comitetul Politic pentru cooperarea in cadrul PESC). Desi pilonii

doi si trei nu fac propriu-zis parte din ordinea juridica a Comunitatii, totusi

cadrul institutional unic al UE obliga institutiile comunitare sa asigure si

functionalitatea PESC si a JAI, implicit a cooperarii lor

interguvernamentale. Dar interactia comunitara a metodelor nu inseamna

nicidecum "ambiguizarea" lor, 242e44c pierderea diferentelor. Daca me toda

comunitara atrage obligatii juridice din partea statelor, in schimb, cealalta

nu atrage - de exemplu, in cadrul PESC - astfel de obligatii, solicitandu-le

insa un angajament in ordine politica. Oricum, prin TUE, cooperarea are a

deveni sistematica, vizand actiuni comune pentru "interesele importante in

comun". Expresia institutionalizata a implicarii cooperarii politice in viata

Uniunii o reprezinta Consiliul European, chemat sa vegheze la orientarea si

realizarea cooperarii. Unele reglementari privind PESC exprima vointa de

a spori greutatea specifica a elementelor de natura comunitara din

continutul sau (precum aceea dupa care cheltuielile administrative ale

institutiilor legate de PESC revin bugetului Comunitatilor). Cu toate

acestea, statele membre decid pozitiile comune si actiunile comune, prin

unanimitate. Nici Comisia si nici Parlamentul European nu joaca un rol

important in definirea PESC . In ce priveste JAI, Comisia joaca un rol

redus (putand avea initiative in domenii limitate, iar Parlamentu l nu are

nici o putere. Curtea de Justitie este competenta in limitele cuvenite, daca

statele o decid si in conditiile prevazute de ele.

In ce priveste cooperarea pe linia justitiei si a afacerilor interne, TUE

prevede proceduri de cooperare interguvernam entala intarita fata de

situatiile anterioare. Totodata, metoda cooperarii in domeniu prevede

reglementarea dupa procedurile comunitare a problemei vizelor la

intrarea in Comunitate a resortisantilor din tarile terte. Implicarea

institutionala a Comunitatilor in operarea metodei interguvernamentale

este ilustrata, intre altele, ca si in cazul PESC, prin "deplina asociere" a

Comisiei la unele dintre lucrarile de cooperare in domeniu (desi ea nu are

monopolul initiativei si nici responsabilitatea realizarii a ctiunilor comune).

Dar tendinta de comunitarizare a unor materii ale cooperarii

interguvernamentale in domeniu, in baza unei clauze evolutive introduse

prin TUE in Tratatul instituind Comunitatea Europeana, probeaza

convergenta celor doua metode, nu confis carea comunitara a cooperarii

interguvernamentale; cooperarea judiciara penala, aceea vamala si

cooperarea politieneasca sunt exceptate de la transferul actiunilor spre

sistemul comunitar. Uniunea este astfel unitatea de prestatie

coparticipativa a celor doua metode. Daca doctrina interpreteaza unele

transferuri de competente si materii dinspre pilonii doi si trei spre

Comunitati ca o comunitarizare a cooperarii, implicit ca o estompare a

rolului ei nemijlocit, noi vedem in aceasta tocmai tendinta de implic are din

interior a metodei interguvernamentale in desfasurarea celei comunitare.

Aceasta nu a topit-o pe cea dintai, ci s-a impregnat cu vointa etatica a

partenerilor, pe care tinde sa o exprime ca rezultanta institutionalizata

comunitar. Adevarata masura a comunitarismului este rezonanta vointelor

etatic-nationale a membrilor Uniunii, nu o entitate volitiva deasupra acestora, hipostaziata in sine si pentru sine; autoritatea ei este, am mai

afirmat-o, imanenta in raport cu Inaltele Parti Contractante, nu

transcendenta fata de ele. Aceasta este ontologia particulara a constructiei

europene, care nu poate fi una de tip federativ sau confederativ, asa cum

totusi nu putini oameni politici sau doctrinari o sustin. Pentru dialectica

viitoare a procesului integrar ii, cu cat metoda cooperarii

interguvernamentale se va implica, cu forme dinamic adaptative, in

constructia comunitara, cu atat, la randu -i, metoda comunitara va urma

drumul imploziv spre fundamentul vontelor nationale a partenerilor

comunitari. Numai urmand acest sens, metoda comunitara va dobandi

dimensiune universala si legitimitate valorica. Altfel, daca ar fi conceputa

ca factor de presiune asupra natiunilor si valorilor lor ireductibile, ar esua

ca orice constructie ecumenista ori internationalista. P e de alta parte,

metoda cooperarii, odata ce dobandeste finalitate comunitara, cu forme pe

care timpul are a le configura de fiecare data, nu -si pierde vigoarea: putand

mai mult, ea poate si mai putin ; incredintand din competente, materii si

proceduri, ea poarta in perspectiva aparenta caducitatii, cand, de fapt, isi

sporeste in substrat forta ziditoare. Asa -zisa renuntare la suveranitate din

partea statelor membre - expresie atat de nefericita - in favoarea

Comunitatii este in realitate nasterea vocii unit are si sincronice - desi nu o

data dificil de obtinut - prin care statele isi obiectiveaza vointa suverana in

structuri consfintite comunitar, chemate sa lucreze pentru ele si popoarele

lor. Forta Uniunii Europene sta in aceea ca ea apartine si serveste st atelor

membre si nu invers, precum in retetele mondialiste, oricare ar fi ele.

Forma de cooperare in Cadrul Uniunii in domeniul pilonilor doi si

trei, avuta in vedere de TUE, comporta, desigur, elemente are o

individualizeaza in raport cu formele clasice a le cooperarii

interguvernamentale. Cu toate acestea, ea nu este, credem, un tip de

cooperare de-sine-statator, ci o dimensiune noua, institutionalizata a

cooperarii guvernamentale, aflata ea insasi intr -o dinamica mulata pe

evolutiile comunitare. Daca ar f i, totusi, sa o hipostaziem ipotetic, apreciem

ca nu am avea temei sa o numim "cooperare de tip supranational", asa

cum i s-a spus . Daca e cooperare, e cooperare in sensul tare de relatie

constructiva egala intre state si nu altfel. "Cooperarea supranatio nala"

implica o contradictio in adjecto; ea exclude, astfel gandita, un termen real,

nu formal, al relatiei. Cooperarea este, definitoriu, un fenomen de relatie in

care termenii sunt recunoscuti ca egali si autonomi. Poate ca atributul de

supranational vizeaza, in expresia amintita, comunitarul: cooperare

comunitara. Dar aceasta din urma, daca e supranationala, nu mai e

comunitara cu adevarat, adica o relatie, repetam, intre parteneri egali si

autonomi. Supranationalul, luat in sensul propriu - aici nu ne putem juca

cu sensurile - instituie o realitate exterioara si reductiva in raport cu relatul

sau: statul national. Cooperarea este, luata astfel, imposibila. Incat,

fenomenul comunitar, ingloband sinergic agentii cooperarii, nu are cum sa

fie supranational daca isi promoveaza consecvent felul de a fi. Altel, el

poate acoperi - am mai spus-o - strategii federaliste, care nu pot fi decat

antinationale pentru Comunitatea Europeana. Aceasta nu cuprinde doar

state diferite (ca trecut istoric, structura, forma de guvernamant etc.), ci si

natiuni diferite. Federalismul unor state europene, precum Germania, tine

de ratiuni istorice care au impus o structura federala, nu de diferentieri

nationale in randul germanilor. Iar particularitatile organizarii cantonale a

Elvetiei nu sustin nici ele un model federalist pentru o Europa unita.

Coeziunea economica si sociala a statelor membre, stipulata in TUE,

pledeaza pentru o viitoare comunitate politica. Uniunea Europeana

reclama corelarea sistemica a celor trei piloni. TUE defineste obiectivele si

principiile ei fundamentale, sustinute de data aceasta printr -un cadru

institutional unic. Institutiile, fiind ale Comunitatilor, sunt totusi chemate

sa-si realizeze competentele diferentiat, dupa proceduri adecvate unuia sau

altuia dintre cei trei piloni. Neavand personalitate juridica si neputandu -se

angaja pe plan extern in raporturi cu terte state si incheia tratate , UE se

revendica mai degraba unui concept politic, decat juridic ; ea se defineste

mai mult ca proces de aprofundar e a constructiei europene. TUE nu

transfera competentele statelor in materie de politica externa catre UE; ea

nu este, am vazut, entitate juridica distincta. Tutusi, in cadrul UE,

Comunitatile dispun de atributele personalitatii juridice, exercitate in

conformitate cu prevederile tratatului. Afara de aceasta, pilonii doi si trei

sunt serviti - am precizat - de institutii comunitare (fiind insa in afara

competentei Curtii de Justitie). Doar Consiliul European este propriu -zis

institutie a UE.

Pasul 2. Ambiguitatea structurii UE

Din toate aceste elemente, putem desprinde, intre altele, doua

aspecte. In primul rand, asa cum au remarcat mai multi analisti ai

fenomenului, structura Uniunii este ambigua; Uniunea nu dispune de o

stricta delimitare a competentelor politica si juridica, pastrand ea insasi o

ambiguitate in propria-i natura. Dar aici nu este un repros. NU avem de -a

face cu un neajuns de cunoastere ori o imprecizie terminologica;

ambiguitatea ei este de factura ontologica: starea fara contururi definiti ve a

UE, conceputa in TUE, este sansa ei de a se deschide adaptativ la

provocarile evolutiei, avand insa ca vector adancirea integrarii. O

dovedeste si grija pentru conservarea metodei comunitare a primului pilon,

regasita in preocuparea de dezvoltare a ac quis-ului comunitar. S-a vorbit,

Situatie fata de care unii politicieni ori doctrinari nu -si ascund regretul.

pe buna dreptate , despre o dubla logica a dispozitiilor TUE. Pe de o parte,

una care retine deosebirea dintre piloni, dintre procedurile si natura

juridica a actelor. Pe de alta, o logica unificatoare, reliefand unicitatea

cadrului institutional si consecventa liniei de largire a competentelor

comunitare. Socotim aceasta dubla logica ca fiind obiectiv contradictorie.

Ea nu este o slabiciune a procesului de integrare, pe care, astfel, sa -l



deplangem, cum se intampla. Integra rea nu sporeste prin confuzia

elementelor ei structurale; entropicul nu intretine miscarea cu sens director;

numai diferenta si diferentierea lor - care nu este doar de grad, ci si de

specie (a se vedea natura originar diferita a pilonilor si a celor doua metode

de faurire a UE) - justifica si, respectiv, sustine propensiv unitatea

superioara a diferentelor. Acestea din urma ar trebui sa devina, intr -o

logica dialectica, veritabile contrarii pentru a permite sinteza, unitatea lor:

Uniunea Europeana. Forta U E nu sta in anularea rolului si autoritatii

statelor pe care se sprijina ori in reducerea natiunilor partenere,

zamislitoare de valori in orizonturi spirituale proprii, la un numar

demografic comunitar. Pe de alta parte, o metoda interguvernamentala

luata ca un scop in sine, absolut, incapabila sa asigure o constructie

integrativa ce sa o incorporeze creativ, ramane o miscare istoric stagnanta

si orgolios autarhica. Or, Uniunea Europeana are a -si fixa conditia

autentica in diferentele care o intemeiaza si o justifica; ea trebuie sa le

recunoasca si sa le conserve in ce au ele genuin si proteic.

Pasul 3. Natura relatiilor UE cu Comunitatile europene

In al doilea rand, rezulta ca UE reprezinta mai mult decat

Comunitatile, pe care le implica, dar le depaseste, cu toate ca acestea nu-si

pierd caracteristicile si identitatea juridica . UE nu subzista in ordinea lor,

ca o alta veriga adaugata Comunitatilor; prin pilonii doi si trei, UE creeaza

statelor membre cadrul institutionalizat al cooperarii interguvernament ale

in care ele actioneaza coordonat. Vointele etatic -nationale se coreleaza insa

politic intr-un sistem de actiuni comune, altele decat acelea efectiv

comunitare. Incat, UE se profileaza ca o metastructura a ansamblului

institutional si de actiune comunit ara. In termeni structurali, se vorbeste

despre UE ca fiind o structura (cuprinzand Comunitatile Europene, EESC

si CPJAI). Cum insa ultimii doi piloni au fata de Comunitati si metoda

comunitara individualitatea lor autonoma, ei nu se articuleaza

subordonant in ansamblul dat si nu sunt redusi la rolul unor simple

componente ale structurii si la functii derivate din sistemul UE. Mai

degraba, ansamblul sistemic al UE este pendinte de elementele care il

compun. Spre deosebire de sistemele propriu -zise si structurile lor tipice,

unde apartenenta la sistem da legitimitatea si calitatea de a fi ca atare

elementelor componente, in cadrul de fata sensul tare al relatiei merge de

la cei trei factori spre UE. Acestia dispun de o individualitate ontic

functionala si creeaza ei insisi UE ca structura. O structura particulara insa,

dependenta puternic de componentele sale, pe care nu le genereaza, desi le

orienteaza, le stimuleaza interactiile; Comunitaile preexistau (trei la

inceput) si continua sa existe (doua, din 2002) dupa crearea, prin TUE, a

Uniunii Europene si instituirea, prin TCE, a Comunitatii Europene, iar

vointa statelor membre continua sa se regaseasca de -sine-statator (desi,

acum, si in forma institutioalizata a cooperarii) in spatiul UE. Nu

intamplator TUE vorbeste de pilonii Uniunii: ei sunt factorii generatori si

forta motrice a UE. Aceasta din urma, ca factor de unitate a pilonilor, poate

abia astfel sa joace rolul activ scontat in procesul constructiei europene. De aceea, pe terenul dat, modelul structura l isi vadeste atuurile gnoseologice

si praxiologice cu conditia nuantarii critice. Daca structura surprinde,

conceptual, staticul, UE are programatic un caracter procesual. Pe de alta

parte, ea nu e in afara pilonilor, ca o structura parazitara, si cu atat mai

putin deasupra lor, ca o posibila suprastructura. Aceasta din urma,

invocata, si ea, in literatura problemei, cu rang de concept , nu este totusi

sinteza structurilor ce le cuprinde, ci partea lor de suprafata, iar in cazul

structurilor sociale - componenta de semnificatie socio-ideologica. Am fi

tentati sa folosim, pentru ceea ce este acum UE, conceptul de metastructura,

prin raportare la ceea ce erau, luate in sine, atat structurile comunitare, cat

si formele clasice, neinstitutionalizate ale coopera rii interguvernamentale.

UE se manifesta ca o sinteza deveninda a celor trei factori constitutivi.

Doar luata in acest sens, ea ar putea fi exprimata conceptual ca metastructura.

Avem insa in vedere, cu circumspectie, o metastructura de etapa,

nu una inghetata; fiind dupa, ea anticipeaza totodata posibile configuratii

viitoare ale integrarii. Luata ca metastructura, UE nu se prezinta in

ipostaza ei spatiala (ca arhitectonica a pilonilor), ci in aceea,

complementara, de ordin temporal. Ca metastructura, ea exprima timpul

propriei deveniri. In calitatea data, UE inglobeaza Comunitatea si are, deci,

o dimensiune comunitara. Dar tot in acesta calitate UE se plaseaza in

campul actiunilor interguvernamentale, a caror buna parte o coreleaza

sistemic si o exprima institutional prin Consiliul European. Dualitatea, de

care putem vorbi, a UE rezida intr -o opozitie dialectica, nu metafizica a

celor doua metode care, desi deosebite, asigura integrarea doar corelanu -se

si completandu-se reciproc. Complementaritatea lor ex prima in ultima

instanta conjunctia autoritatii suverane a statelor - in forma

institutionalizata in buna masura prin pilonii doi si trei - cu autoritatea conferita CE. Si una, si cealalta urmaresc, dar in maniere diferite - acelasi

tel: integrarea europeana, cu forma ei actualmente consfintita: UE.

Pasul 4. Suveranitate etatica si integrare europeana

De aceea, disjungerea celor doua metode dupa criteriul transferului

de suveranitate de la statele membre in profitul institutiilor comunitare

astfel incat transferul in cauza sa defineasca metoda comunitara, iar

neacordarea lui pe anumite materii sa defineasca metoda

interguvernamentala a pilonilor doi si trei - tradeaza, dupa parerea noastra,

o intelegere reductiva. Dar, dincolo de orice aparente, suveranitatea nu

desparte, ci uneste cele doua metode, este temeiul lor originar de vointa

directa pentru pilonii doi si trei si indirecta, mediata, transfigurata in

ordinea constructiei comunitare ca vointa comunitara, consfintita juridic.

Numai o perspectiva statica si cantitativista asupra suveranitatii se poate

asocia cu falsul concept al transferului de suveranitate. Or, aceasta nu se

sfarma si nu se muta dintr-un loc in altul. Suveranitatea trece dintr -o forma

in alta, ramanand valida in sine si atunci cand intemeiaza - cu voia

detinatorului - ei structuri comunitare si se autolimiteaza in camp national

pentru a spori valoric si a se exprima mai bine prin corelare integrativa cu

celelalte suveranitati nationale. Suveranitatea nu este o farta goala; ea se

justifica prin valorile care o consfintesc si sporeste prin ele si prin dialogul

comunitar al valorilor politico -economice, juridice si morale. Suvernitatea

este o problema a calitatii puterii si autoritatii ei, nu a laturii sale fanice:

cantitatea. Luata cu semnul dominator al celei din urma, problema

suveranitatii poate naste chiar monstri: nu doar de ordin terminologic ci si de conceptie si atitudine pol itica antinationala. Iar acest antinationalism drapat in falsa luciditate a

rationalismului politic mondialist poate deveni forma cea mai periculoasa

de frustratie agresiva, de complex al ultranationalismului remanent,

propriu acelora care, uitati de o pat rie istorica, au tins sa le

internationalizeze pe ale altora!.

Din perspectiva celor ce am afirmat despre suveranitate, UE,

inteleasa ca metastructura, face posibila intalnirea celor doua metode,

dincolo de orice reductie de la un pol la altul. Procesul i ntegrarii nu

cuprinde doar procesul comunitar, al comunitarizarii; el este mai bogat,

dand ratiune de a fi si consistenta insesi constructiei comunitare. E vorba,

aici, de un sens schimbat: Comunitatea (Comunitatile) se intoarce (se intorc)

spre statele si natiunile UE. Asa cum am mai subliniat, ea este (ele sunt) ale

statelor si pentru state si cetatenii lor, nu invers.

Pasul 5. Subsidiaritatea nu presupune cu necesitate federalismul

In raport cu aceasta evidenta, nu putem primi punctul de vedere,

larg impartatit in literatura problemei, dupa care sensul integrarii poarta

univoc si tot mai hotarat spre transferul atributiilor pilonilor doi si trei spre

Comunitati. Desi unele dintre ele (precum cele privind politica monetara)

revin pilonului unu, deci proc esului comunitar, totusi cooperarea

interguvernamentala are a-si deschide noi orizonturi de initiative si actiuni.

Acesta este, si el, un sens al integrarii, in masura sa asigure, impreuna cu

acela comunitar, dualitatea functionala a UE. Aflam aici un motiv pentru

care nu putem asocia UE la modelul federalist, clamat de diversi

comentatori ai fenomenului comunitar. Federalismul, justificat istoriceste

acolo unde si cand s-a produs si oportun astazi structurilor etatice deja

constituite in urma unei evoluti i cauzale obiective, nu poate fi insa valabil

ca reteta actuala prefabricata pentru formatiuni care sa se descompuna

federalist (cum se pledeaza cu justificari fals pragmatice in cazul unor state

vadit unitare) sau sa se recompuna artificial prin subordona ri reductive ale

autoritatii etatice si vointei nationale. Iar compatibilitatea sa, mult laudata,

cu principiul si practica subsidiaritatii, nu -l recomanda, nici prin aceasta,

acolo unde nu-si gaseste locul. Subsidiaritatea isi afla locul vital in orice

forme si structuri de stat si in orice tip de legaturi intre nivelurile

exercitiului democratic de putere publica si de gestiune eficienta la baza a

interesului public. Cat priveste impactul subsidiaritatii cu metodele

constructiei europene, intrucat princip iul in cauza limiteaza competentele

comunitare numai la ceea ce Comunitatile pot realiza mai eficient, in

ordinea lor, in raport cu autoritatile nationale, rezulta ca insasi

subsidiaritatea exprima, prin ratiunea ei de a fi, atat necesitatea cat si

recunoasterea coparticiparii cooperarii interguvernamentale la procesul

integrarii, impreuna cu metoda comunitara. Subsidiaritatea nu este

apanajul federalismului ca sa fie confiscata de catre acesta; ea nu genereaza

neaparat federalism si nici nu este cu necesit ate exclusiva generata de

federalism. Incat, nu mijloceste un pretins loc natural federalismului in

constructia comunitara europeana, unde si istoria procesului integrarii si

elocventele particularitati ale statelor si natiunilor alcatuitoare ale Uniunii

se refuza organic orizontului uniliniar al federalismului, strain de ceea ce

tine de unitatea in diversitate nationala si de cultura a popoarelor

comunitatii. Daca federalismul nu este propriu solutiei comunitare

europene - dincolo de presiunile politice si ideologice indeosebi

extraeuropene in favoarea sa -, el nu are cum sa se potriveasca nici Uniunii

Europene. Cum am vazut, aceasta presupune dimensiunea comunitara, dar

e mai mult decat atat. Prezenta metodei cooperarii institutionalizate in

edificiul UE il respinge cu atat mai mult cu cat statele membre coopereaza,

ca state stapane pe deplin pe vointa lor, in forme organizate. Asadar, nici

directia comunitara a constructiei europene, nici aceea de cooperare

interguvernamentala, privite ca laturi conjuncte ale integrarii, nu sunt

consubstantiale integrativismului de tip federalist. Cum sa acceptam atunci

ca "Uniunea Europeana reprezinta [] o cale spre o noua organizatie, de

tip federal, asa cum fusese conceputa in Proiectul de Uniune Europeana

adoptat de Parlamentul European la 14 februarie 1984, cunoscut sub

numele de Proiectul Spinelli"? . Desigur, UE poate lua drumul federaizarii

daca forte politice interesate pot manipula electoratul european sau

impune fraudulos o strategie impotriva dezvoltarii naturale a integrarii.

Dar un astfel de curs, posibil si el in jocurile politice, ar mai pastra

autenticitatea, modul propriu al integrarii europene? Or, aceasta are un

cuvant de spus in istoria universala numai prin consecventa cu care isi

asuma si isi exprima vocea proprie si calea proprie intr -o universalitate

care ea insasi mizeaza pe unitatea in multiplicitate.

Din acest orizont, la care revenim constant in lucrarea de fata, ni se

pare fortata interpretarea unor obiective fundamentale ale Uniunii -

precum cetatenia europeana, politica externa si de aparare comuna, spatiul

fara frontiere interioare ori crearea monedei unice europene (luata ca

"sfarsitul suveranitatii monetare nationale - ca fiind "evidente elemente

federaliste" sau care ar avea macar "o co notatie federala" . Aceste

obiective, pe langa faptul ca nu sunt toate comunitare in sens strict, servesc

Comunitatea Europeana intrucat servesc Uniunea Europeana, iar aceasta

nu este nici a Comunitatii, nici a institutiilor comunitare ori a vreunei alte

forte politice. Cum precizeaza Tratatul de la Maastricht, Uniunea "[] are

ca misiune organizarea intr-un mod coerent si solidar a relatiilor dintre

statele membre si dintre popoarele lor". Pe drept cuvant, acestea sunt

subiectele vii, reale, nu formale o ri birocratice, ale Uniunii. Numai prin

forta si vointa lor dobandesc legitimitate - nu doar juridica, ci si morala -

institutiile comunitare si Comunitatea insasi, chemate, toate, sa slujeasca

Ideea europeana.

U.E. reprezinta mai mult decat pilonii pe car e ii coreleaza structural.

De aceea, ea nu trebuie contrapusa unuia sau altuia dintre ei, fapt ce ar

conduce la negarea propriei naturi. Opinia care, de pilda, vede in actuala

UE o faza a depasirii Comunitatilor , sustine, eronat dupa noi, ca

afirmarea puterilor UE este in curs de a conduce, intre altele, la formarea



unui superstat . Aceasta sa fie oare directia intregii dezvoltari istorice a

statelor si popoarelor europene? Atunci la ce bun toata stradania

constructiei unionale prin vointa membrilor Uniunii? Pentru ca ele sa

dispara in negura istoriei? Termenul de superstat - inapt, nu intamplator,

sa se ridice la rang de concept - este o monstruozitate nu numai de expresie,

ci si una de ordin fenomenal, de univers concentrationar, antidemocratic,

pe care nu-l doresc, desigur, nici aceia care pleaca de la discutabila premisa

teoretica aici amintita.

Lectia 2. Tratatul de la Amsterdam (TA): spre consolidarea sociala a solidaritatii europene-Pasul 1. UE, realitate specifica si sub aspect social

Daca Europa unita nu-si poate gasi trainicia intr-o constructie

institutionala comunitara care sa fie, ca autoritate, deasupra statelor

constitutive, este pentru ca ea are a face din aceasta constructie nu un scop

in sine; ea trebuie sa fie un mijloc, un instrumen t de exprimare rezonanta a

vointelor nationale. Uniunea Europeana avea, dupa momentul Maastricht,

sa mobilizeze insesi institutiile comunitare spre obiective si functii

transcomunitare, menite sa angreneze corelarea celor trei piloni intr -o

realitate mai larga si mai puternica decat Comunitatile, chemate originar sa

asigure unitatea conomica si, treptat, aceea politica. Potentialitatea

sinergica a celor trei factori excede acum dimensiunea comunitara a

integrarii catre una superioara, de ordin transinstitut ional si transnormativ:

integrarea are a dobandi amploarea socialitatii . Uniunea Europeana

inregistreaza schimbari multiple pe diversele planuri ale aprofundarii si

extinderii, dar le resemnifica, dandu -le sensul de amplitudine al socialitatii.

Altfel spus, UE are a fi o constructie nu numai institutional -juridica, nu

numai cooperare interguvernamentala, institutionalizata ea insasi prin TM,

ci si o entitate sociala ca ontos specific, ingemanand realitati si relatii

constituite, actiuni si tendinte, vointe si valori reprezentative ale arealului

unional al statelor membre. Acum sunt chemate sa coparticipe mai hotarat

la constructie si popoarele Comunitatii prin reprezentarea vointei

electoratului in Parlamentul European, caruia ii revin sporite competente si

raspunderi. Asistam, astfel, la o miscare centripeta, desi nu o data

contradictorie, spre crearea unei societati integrative, la afirmarea

socialitatii achizitiilor comunitare si de cooperare, vizand mai mult decat

integrarea economica, pe care, oricum, co nteaza realist in continuare. Mai

mult, credem ca este de asteptat o solidarizare europeana prin consolidarea

sociala a unitatii europene, implicit prin ivirea unui noos, a constiintei

europene active, manifestare in actu a Ideii europene.

Impulsurile mai hotarate spre acest mers vectorial se regasesc in

prevederile Tratatului de la Amsterdam (TA), semnat la 2 octombrie 1997 si

intrat in vigoare, dupa ratificare, la 1 mai 1999. TA este rezultatul

Conferintei interguvernamentale de revizuire a Tratatului de la Maastricht,

inceputa in 29 martie 1996 la Torino.

Dincolo de diversele interpretari asupra semnificatiei TA, nu putine

dintre ele vizand aspecte punctuale, desprindem aici amintita consolidare

sociala a solidaritatii europene , menita a conferi Uniunii E uropene o

dimensiune existentiala noua, prin care, abia, procesul integrarii se poate

exprima plenar si viabil, ocolind solutiile artificiale, voluntariste, oricare ar

fi ele. Totodata, constructia comunitara revine sau tinde sa revina, ca

abordare, la regimul factorului modal al integrarii, mai bine structurat, dar

si mai bine temperat, chemat sa slujeasca vointa statelor si popoarelor UE,

sa asigure exprimarea lor actional -convergenta. Comunitatea apare astfel

ca parte a intregului: UE. Aceasta parte est e, in spiritul TM si al TA,

modelata si controlata de sistemul in ultima instanta supraordonat al

vointei statelor membre si vointei populare.

Dar ceea ce, in ordinea prezentarii noastre, apare ca punct de plecare,

este de fapt concluzia dedusa dintr -o seama de premise, pe care le invocam

in cele ce urmeaza.

In legatura cu modificarile aduse Tratatului asupra UE, Tratatelor

privind instituirea Comunitatilor Europene, precum si ale unor acte

conexe, TA insera aspecte care, pe langa semnificatia lor imediata ,

antreneaza sensuri rezonant socialitare. Luate impreuna, ele configureaza o

viziune implicita asupra ratiunii directoare, de ordin social, mai

cuprinzator, nu doar economic si politic a prevederilor TA.

Astfel, TA (art. 11) insereaza un paragraf privind atasamentul

pentru drepturile sociale fundamentale (asa cum au fost ele definite de

Carta Sociala Europeana semnata la Torino in 1961 si in Carta Comunitara

a Drepturilor Sociale Fundamentale ale Angajatilor din 1989). Desigur,

miza sociala si cadrul social al integrarii nu se reduc la problematica sociala,

inclusiv a drepturilor ce o contureaza, dar acestea din urma compun un

segment definitoriu al unei realitati sociale care tinde sa se exprime la

nivelul UE si pentru care parghiile comunitare (institutii le si dreptul

comunitar) joaca rolul instrumentelor necesare. In aceasta directie, TA a

incorporat Acordul asupra politicii sociale, precizand obiectivele acestei

politici. Luate sintetic, ele vizeaza imbunatatirea mediului de munca si a

conditiilor ei, informarea si consultarea lucratorilor, egalitatea de sanse pe

piata muncii, tratamentul egal intre barbati si femei, integrarea persoanelor

venite din exteriorul pietei de munca, ameliorarea securitatii sociale,

protectia lucratorilor intrati in somaj, re prezentarea colectiva a lucratorilor

si patronatului etc.

De asemenea, TA (art. 12) asaza progresul popoarelor Uniunii pe

principiul dezvoltarii durabile , susceptibil a angaja, prin natura sa,

arhitectura ansamblului social, luat in evolutia sa consolidant a.

Daca libera circulatie a persoanelor, dar si siguranta si securitatea

popoarelor Uniunii erau privite in TM ca obiective a caror realizare sa fie

facuta prin includerea in Tratat a dispozitiilor JAI, TA le abordeaza deja ca

fenomene in curs de desfasurare, plasandu-le totodata (cf. art. 13) intr-o

"zona de libertate, securitate si justitie", care nu ar fi una de ordin politic si

juridic pana nu este mai intai, ca primat si determinare ontologica, una de

ordin socio-coagulant.

In timp ce TM prescria, sem nificativ, luarea deciziilor cat mai

aproape de cetatean, TA (art. 14) revigoreaza aceasta prevedere si o ridica

la rang de principiu: acela al deschiderii spre cetatean. Se stie ca

apropierea de cetatean se poate limita si la o translare conjuncturala

(precum aceea electorala) a bunelor intentii, or deschiderea defineste cu

necesitate un sistem de actiune si obliga la o consecventa revendicata

strategiei de implicare civica a cetateanului la constructia europeana.

Deschiderea in cauza este de fapt un rapor t interactiv, posibil intr-un

cadru social nou, propriu UE, care sa exprime astfel mai mult decat suma

spatiilor sociale particulare, pe care se bazeaza, dar le si impulsioneaza.

Inca TM avea in vedere crearea unui spatiu fara frontiere interioare.

Intrucat realizarea lui era pusa pe seama intaririi coeziunii economice si

sociale si pe instituirea unei uniuni economice si monetare (implicit o

moneda unica), acest spatiu se contura ca un construct: o entitate noua nu

doar in sens geografic, demografic, poli tic si juridico-etatic, ci in sens social

global. Renuntarea la frontierele interioare nu era un act de negatie, ci

forma vizibila a unui adaos calitativ: coeziunea sociala ca obiectiv. Din

perspectiva deschisa de TM, TA (art. 1.5) adanceste intelegerea

fenomenului de socializare a dezvoltarii europene: aici nu doar progresul

UE are a fi echilibrat si durabil, ci dezvoltarea, proiectata, are a fi

echilibrata si durabila. In felul acesta, accentul se muta de la mijloace

(inclusiv instrumentele comunitare) la scop. Ceea ce reprezinta o abordare

a problemei intr-un nou registru valoric, revendicat perspectivei sociointegrative

a constructiei europene.

Fata de cele evidentiate, articolul (1.9) din TA poate deruta la o

prima privire; el precizeaza, intre altele, ca, Consiliul, reunit statutar, poate

- pe baza de unanimitate si in temeiul propunerii unei treimi dintre statele

membre ori a Comisiei, precum si dupa avizul conform al Parlamentului

European - sa constate violarea grava si persistenta a principiilor pr evazute

in art. F paragraf 1 de catre un stat membru, cu conditia sa fi invitat in

prealabil guvernul statului in cauza sa -si prezinte propriile observatii in

materie. Constatarea, odata facuta, da dreptul Consiliului sa suspende,

prin decizie cu majoritate calificata, unele dintre drepturile statului

membru, care rezulta din aplicarea TA, inclusiv dreptul de vot de care

dispun reprezentantii guvernului acelui stat in Consiliu. Cum obligatiile

asumate de statul membru prin TA raman neconditionate in raport cu

valorile exprimate principiar, autoritatea hotararii Consiliului sta in

temeiul ei juridic pentru ca sta mai intai in temeiul ei axiologic: setul de

valori ale culturii si civilizatiei apusene, valori pe care UE si le aproprie din

spatiul social de cultura si civilizatie a fiecarei natiuni. Incat, sanctiunea

care intervine nu se revendica unei autoritati exterioare tablei valorilor

consacrate, ci simbolului personificat al acesteia: Uniunea Europeana.

Autoritatea ei este imanenta, de ordin socialitar, i vita in mod obiectiv prin

vorba sau nu trebuie sa fie vorba de o autoritate confiscata sau

confectionata voluntarist in retorte ideologice aventuriste. UE se profileaza

sau urmeaza sa se profileze - in acord cu amintitele valori formative - ca

societatea reala a colectivitatilor demo -national-etatice, ca expresia lor

politica si social-culturala. Ea poate avea ca nucleu societatea civila a

colectivitatii europene. Dar corelatul ei de autoritate publica nu poate fi

sistemul institutional comunitar in ansamblul sau nediferentiat, ci vointa

colectiva a statelor membre, implicit ipostaza ei institutionalizata -

Consiliul European, precum si, din ce in ce mai mult, vointa Parlamentului

European; in orice caz, repetam, nu ansamblul institutiilor comunitare.

Celelalte institutii comunitare au finalitate instrumentala, cum am mai

afirmat. De aceea, UE trimite la colectivitatea europeana, nu la

Comunitatile Europene, pe care insa le inglobeaza ca instrumente de lucru,

cu autoritate delegata chiar si atunci cand ea pare sau tinde a se exprima in

nume propriu. Lipsa unui contur bine precizat al UE, acuzata gratuit de nu

putini comentatori ai fenomenului, este tocmai marca specifica a unei

entitati eminamente social-politice, apta sa construiasca, intr -un proces de

sinteza si creatia istorica, un ontos integrativ. El este apt sa cuprinda partile

si sa le dea un sens si o expresie noua, dar - pentru a ramane viabil - are a

se nutri si a se regasi imbogatit in fiecare dintre ele.

Sub semnul socialitatii, capabila sa imprime o forta coagulanta de

ordin superior, social-global, obiectivelor, altfel punctuale, ale integrarii,

stau si prevederile Tratatului instituind Comunitatea Europeana (TCE).

Proiectele si actiunile din compartimentele economic, comercial -vamal si

financiar-monetar nu-si pot implini finalitatea decat prin vasele

comunicante tesute de constructia ansamblului social al sistemului

Comunitatii Europene. Astfel, "uniunea din ce in ce mai stra nsa a

popoarelor europene, vizata de TCE, are in vedere mai mult decat

stabilitatea unei piete comune ori a unei uniuni economice si monetare.

Acestea, desi reprezinta obiective vitale, nu se pot realiza decat prin

sustinerea conjuncta de catre toti actori i si pe fondul ansamblului

conditiilor favorizante ale unui tip de determinism social care tinde a se

contura operational la nivelul Comunitatii. Progresul economic, o spune si

TCE, trebuie sa fie si unul social, susceptibil sa asigure "imbunatatirea

constanta a conditiilor de viata si de angajare a popoarelor". Mai mult,

numai daca sta sub semnul acestei finalitati el isi realizeaza, printr -o

conexiune inversa a intregului cu partea, functia particulara, economica.

Pe acest fond, TA adanceste perspectiva inglobant-socialitara a

edificiului comunitar. Intre altele, el mizeaza pe sporirea rolului factorului

subiectual in mecanismul determinarii sociale, scop in care pune accentul

pe "dezvoltarea nivelului de cunostinte cel mai ridicat cu putinta pentru

popoarele lor (ale statelor membre - n.n.) prin intermediul unui acces

amplu la educatie si la permamenta sa aducere la zi." Totodata, dezvoltarii

economice i se asociaza ca obiective, intre altele, "nivelul ridicat de ocupare

a fortei de munca si de protectie sociala, egalitatea intre barbati si femei, []

ridicarea nivelului de trai si a calitatii vietii". TA are in vedere si

"convergenta performantelor economice", aspect care vizeaza inevitabil

mai mult decat intercorelarea componentelor economice ale dez voltarii

comunitare. In plus, fata de textul TCE, TA vorbeste despre "coeziunea

economica si sociala", nu despre "coeziunea economco -sociala"; coeziunea

sociala se dezvaluie astfel ca gen proxim si scop devansatator al ipostazei ei

economice, luata aici ca mijloc de infaptuire. In acelasi timp, TA introduce

o clauza generala de flexibilitate care permite unei majoritati de state

membre sa angajeze o cooperare consolidata, cu conditia respectarii



scopurilor, principiilor si procedurilor proprii Uniunii.

Una dintre cerintele care au impus modificarea, prin TA, a TM a fost

si aceea a inlaturarii tentatiei tehnocratice din stilul activitatii institutiilor

comunitare, susceptibila sa le indeparteze de massa cetatenilor . In acest

sens, TA, preocupat sa combata o rice discriminare a cetateanului, vorbeste

concludent - in art. 6 A [13] - despre "limitele puterilor pe care [] le

confera Comunitatii". In al doilea rand, solidaritatea - evidentiata in TA - a

statelor membre nu are in vedere doar aspecte punctuale si

compartimentate actional-pragmatic; ele insele se justifica drept

manifestari reale ale idealului si valorii sociale a solidaritatii, construite

comunitar. Fapt relevant, TA invoca (art. 2.8) "valorile comune ale

Uniunii", precum si "coeziunea sociala si teritoriala" a acesteia.

Pasul 2. TA si institutia juridica a cetateniei

In aceeasi ordine, nuantarile facute prin TA institutiei juridice a

cetateniei Uniunii isi vadesc semnificatia. Pe fondul prevederii TM, dupa

care "este cetatean al Uniunii orice per soana avand nationalitatea unui Stat

Membru", TA adauga: "Cetatenia Uniunii completeaza cetatenia nationala

si nu o inlocuieste". Aceasta precizare dezvaluie, dincolo de aparente, o

judecata de valoare. Cetatenia este o institutie juridica pentru ca este o

valoare politica, apta sa se obiectiveze plenar in statul de drept. Dar ea

ingemaneaza totodata numeroase alte ecouri valorice din tabla valorilor

sociale. In sfera sa, ea reflecta societatea intreaga, asa cum este ea. Incat,

departe de a fi o abstractie retorica sau o formula juridica goala, ea

concentreaza achizitii de civilizatie si de mentalitate civica. Cetatenia

nationala este, de aceea, expresia emblematica a conditiei umane in

ipostaza angajarii civice, a exercitiului social al libertatii, demnita tii si

responsabilitatii insului ca personalitate activa. Statele si societatea lor

civila se definesc si prin setul valorilor promovate prin institutia juridica a

cetateniei, inteleasa, astfel, ca valoare atributiva. Ea dezvaluie o intreaga

metafizica politica. Iar integrarea europeana nu avea cum sa nu antreneze

intrebari, atitudini si reactii la presiunile factorilor - obiectivi si subiectivi -

de determinare a regimului juridic al cetateniei, cu atat mai mult cu cat ea

este strans legata de suveranitate a statului. Internationalistii de tot felul, de

ieri si de azi, au vazut si vad in cetatenie o intruchipare remanenta, poate

chiar desueta, a etapei formarii statelor nationale si a suveranitatii absolute.

Oricum, integrarea europeana nu putea lasa fara ur mari abordarea clasica

a problematicii cetateniei. Ceea ce putem noi vedea si sustine este in primul

rand faptul ca, pana la integrarea europeana, cetatenia virtualilor membri

ai Uniunii era intrinsec nationala, incat, pentru acea etapa, a fi vorbit de

cetatenia nationala ar fi antrenat o exprimare tautologica. Or, integrarea

consolidata prin crearea UE, a necesitat si instituirea cetateniei Uniunii.

In al doilea rand, este evident ca ea este un act de novatie politico -

juridica intemeiat pe valorizarea, nu pe negarea cetateniei nationale, desi,

prin definitie, un act novator cuprinde in sine si momentul negatiei. Insusi

criteriul cetateniei Uniunii sta in principiul nationalitatii: este declarat

cetatean al Uniunii "orice persoana avand nationalitatea unui S tat

Membru". Desigur, nationalitatea nu este si nu poate fi privita exclusivist

bioetnic, ca un dat absolut, primordial si fatal; ea s-a socializat tot mai mult,

desi nu-si pierde, prin aceasta, asa cum vizeaza unii teoreticieni sau

politicieni, incarcatura etnica inca in buna masura definitorie. Este o

etnicitate istorica, intemeiata tot mai mult in spiritualitate si in adeziunea

fiintiala la valorile ei constitutive, nu in "vocea sangelui" si alte

exclusivisme atavice. In felul acesta, nationalitatea exis ta si are a se regasi

deschizandu-se spre noi forme de socialitate. In consecinta, principiul

nationalitatii uneste, nu desparte cetatenia Uniunii de aceea a statelor

membre; el este firul continuitatii lor, vasul lor comunicant. De aici si

statutul cetateniei Uniunii, care completeaza cetatenia nationala, nu o

neaga, inlocuind-o. Achizitiile de experienta civica specifica natiunilor,

precum si valorile ireductibile, conjuncte lor, imbogatesc continutul

cetateniei Uniunii; prin ele, aceasta se ridica de la conceptul abstract si de la

proiectul voluntarist la regimul palpabil al unei institutii viabile; suportul

ei generator este tocmai diversitatea ireductibila a valorilor etatic -nationale,

proprii cetatenilor statelor Uniunii. In acest sens, cetatenia Uniun ii se

edifica inductiv. Motiv pentru care relatia ei cu cetatenia nationala nu este

de la genul proxim la diferenta specifica; cetatenia nationala nu se sustine

ontologic prin raportare la aceea unionala, iar axiologic, ea cuprinde in

propria-i conditie elementele de universalitate ce o consacra ca valoare

politica. Aici nu e nevoie de medierea cetateniei Uniunii ca pretins purtator

unic de universalitate. Ea nu este o transcendenta, ci subzista, cum se

precizeaza in TA, ca o completare la aceea nationala. Relatia lor de

conjunctie functionala este totusi univoc intemeietoare. Numai ca cetatean

al unei patrii poti resimta si trai conditia cetateanului Uniunii. Ultima

dintre ele nu poate fi revendicata abstract nici de catre apatrizii traitori in

Europa; ei au totusi o patrie de suflet, in numele careia aspira la statutul de

cetatean al Uniunii. Altfel, ideea de cetatean universal, avand o

recunoscuta cariera inca in gandirea politica mai veche, este un nonsens; in

pofida grandorii unui ecumenism subsumat, ea probeaza un vid de

gandire si un nihilism greu de mascat intrucat pretinde sa construiasca

universalismul conditiei umane dincolo de orice suport ontologic. Or

acesta se origineaza cu necesitate in sentimentul apartenentei la o patrie:

naturala, adoptata sau macar imaginata. Numai in limitatia cathartica,

metafizica a Patriei afli temeiul si fiorul valorilor eterne. Bietii

internationalisti! Ei nu stiu sau se fac a nu sti ca ideea patriei universale

este o contradictie in termeni, asa cum este si aceea a ce tateniei universale.

Patria e Patrie pentru ca nu e un spatiu fizic sau psihic nelimitat; in

limitatia ei sta intreaga ei personalitate infinit complinitorie. Iar cetatenia,

ca apartenenta formal statuata la cetatea data, nu poate fi universala.

Proteismul ei civic si politic sta in localismul ei recuperator de energii si

dornic la acea deschidere nascuta din constiinta limitatiei. De buna seama,

atunci cand umanitatea va atinge stadiul conditiei cosmice, termenii

problemei se vor schimba.

Referitor la cetatenia UE, aceasta nu poate fi - in baza celor afirmate

mai sus - un tip in sine si pentru sine de cetatenie, situat alaturi, deasupra

sau in opozitie cu aceea nationala; ea se legitimeaza doar prin suportul si

corelatul ei national. Totodata, la randu -i, din aceasta pozitie, ea poate da

imbold cetateniei nationale, intretinandu -i constiinta critica a limitelor, dar

si nazuinta autodepasirii. Cetatenia UE, daca este secunda sub aspect

ontologic, nu este nicidecum secundara in finalitatea ei ei valorica si

integrativa.

Cat priveste raportul juridic dintre cele doua forme de cetatenie,

acesta nu este unul de drept constitutional, cu reductii aici inacceptabile,

proprii unei constructii etatice federative. Uniunea Europeana este - si in

aceasta privinta - un edificiu specific, capabil sa-si sporeasca in timp

originalitatea.

Pasul 3. Alte contributii ale TA la procesul integrarii europene

In baza celor prezentate, apreciem ca in modificarile realizate de TA

asupra unora dintre prevederile TM, infatisate in part e mai sus, subzista

implicat spiritul socialitar al TA, apt sa confere Comunitatii Europene o

functie de constructie sociala sporita, menita a ingloba obiectivele

economice, dar si a le depasi spre noi orizonturi sociovalorice. Referitor la

modificarile aduse de TA la TUE, ele privesc - asa cum am incercat sa

aratam supra - mai mult decat aspectul politic: anume constructia unui

cadru ontosocial integrativ la nivelul UE, cu rol de structura generativa de

noi relatii, supraordonata institutiilor, procedurilor si mecanismelor

comunitare, dar emergenta entitatilor statale si nationale componente, in

masura sa le coreleze in realizarea si realitatea deplina a unitatii lor

instituite.

Daca ne-am oprit asupra a ceea ce am considerat a fi semnificatia

majora a TA, acesta cuprinde insa diferite elemente de continut, reflectate

cu grija in literatura problemei. De aceea, nu semnalam decat unele aspecte.

Astfel, TA duce mai departe ideea corelarii institutionalizate a

metodei comunitare cu aceea interguvernamentala, r edistribuind de la

pilonul 3 spre Comunitati atributiile in materia vizelor, azilului, imigrarii si

a altor politici privitoare la libera circulatie a persoanelor. Transferul (cu

unele derogari, cel putin temporare) a acestor competente catre sistemul

institutional comunitar se justifica prin eficienta mijloacelor de actiune de

care dispunea in aceasta privinta Comunitatea si pe care al treilea pilon nu

le avea . Pilonului trei ii revin acum problemele cooperarii politienesti si

judiciare in materie penala, pentru care TA introduce instrumente juridice

inspirate de sistemul comunitar ("decizia -cadru") si extinde competentele

Curtii de Justitie

Intre obiectivele UE fixate prin TM, ale caror dispozitii au fost

reasezate prin TA, figureaza si acela privitor l a afirmarea identitatii Uniunii in relatiile internationale (si) prin folosirea parghiilor unei politici externe si

de securitate comune, implicit prin definirea in timp a unei politici de

aparare comune, capabila sa conduca la o aparare comuna daca Consil iul

European hotaraste acest lucru. Asa cum s -a remarcat si in literatura

romaneasca a problemei , TA inlocuieste definitia termenului in cauza cu

o definitie progresiva a politicii de aparare comuna. Totodata, Uniunea

Europei Occidentale (UEO) este privit a ca "parte integranta din

dezvoltarea Uniunii". TA dispune si instituirea functiei de Inalt

Reprezentant pentru Politica Externa, in persoana secretarului Consiliului UE.

TA precizeaza, de asemenea, conditiile in care acesta sa se integreze

cadrului juridic al UE. TA a preconizat masuri de perfectionare si in domeniul institutional,

domeniu ce va fi analizat in alta ordine. Retinem aici numai faptul, amintit

in alt context, ca Parlamentul European este chemat sa joace un rol cu

adevarat important in adoptarea legislatiei comunitare in baza extinderii

procedurii codeciziei la 24 de noi domenii, ceea ce a insemnat largirea

responsabilitatii sale legislative in aproape intreaga arie a legislatiei

comunitare . Ii revine in continuare Consiliului European atri butia de a

stabili orientarile generale ale politicii externe si de securitate comuna,

dand deciziile asupra strategiilor comune in domeniile in care statele

membre au interese majore, strategii care sa fie materializate in cadrul UE.

De aici rezulta, inca o data, ca TA continua linia conceptiei fundamentale a

prevalentei vointelor nationale in luarea deciziilor majore legate de

procesul integrarii si de folosirea in acest scop a structurilor comunitare.

Dar TA nu marcheaza incheierea unei evolutii institut ionale; asa cum s-a

apreciat, el reprezinta o faza a unui proces constant de dezvoltare

REZUMAT

Potrivit TM, UE formeaza un tot in raport cu Comunitatile si pilonii

constitutivi. UE foloseste cadrul institutional unic, dar ea nu are

personalitate juridica si nu se substituie Comunitatilor. Ea se suprapune

acestora fara a instaura vreo ierarhie structurala ori normativa. Daca AUE

aborda in paralel Comunitatile cu cooperarea politica, TUE coreleaza in

cadrul Uniunii metoda comunitara cu aceea a cooperarii

interguvernamentale, proprie pilonilor doi si trei. Constructia europeana

nu este de tip federativ sau confederativ. Forta UE sta in faptul ca ea

apartine si serveste statelor membre si nu invers, precum in retetele mondialiste.

In ce priveste TA, aceasta face pasi marcanti spre consolidarea sociala

a solidaritatii europene. Prin el, integrarea are a dobandi amploarea

socialitatii. Se creeaza tendinta unei societati integrative, manifestare in

actu a constiintei europene, dar pe fondul valorilor de suveran itate - acum

coparticipativa - a statelor membre. TA nu priveste cetatenia europeana ca

pe un tip in sine si pentru sine de cetatenie, care sa se situeze alaturi,

deasupra sau in opozitie cu aceea nationala; ea se legitimeaza doar prin

suportul si corelatul ei national.

CONCLUZII

TM si TA reprezinta momente hotaratoare in evolutia integrarii

europene. In baza lor, UE apare ca unitatea de prestatie coparticipativa a

metodei interguvernamentale cu aceea comunitara . UE isi fixeaza conditia

autentica in diferentele nationale care o intemeiaza si o justifica. Pe acest

fond, suveranitatea nationala nu desparte ci uneste cele doua metode, fiind

temeiul lor originar de vointa. Pe aceasta baza, integrarea tinde sa creeze

un nou ontos social la nivel european, in ca drul caruia cetatenia europeana

completeaza cetatenia nationala.





Document Info


Accesari: 1932
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )