De la 3100 pana la 500 i.Hr.

De la pana la i.Hr.

Pentru orice intelegere diferentiata a istoriei universale ramane necesara cunoasterea relativa a vechiului Orient Apropiat: numeroase aspecte ale existentei noastre de astazi merg, direct sau indirect, inapoi catre el agri­cultura intensiva, orase, inceputurile stiintei si ale tehnicii, statalitatea si simbolurile sale, aristocratie si monarhie, religie, p 434g62e reotime si teocratic, sclavie si structuri feudale, birocratie, razboi si strategii razboinice, imperii, diviziunea timpului, calendarul, moneda, banii si relatiile comerciale mai complexe, scrierea si alfabetul, sticla si cimentul. Toate religiile universale provin din culturile superioare ale Orientului zoroastrismul din Persia, hinduismul si budismul din India, iudaismul, crestinismul si islamismul din Asia Mica. Nu exista deci aproape nimic care sa nu conduca la originea sa catre Vechiul Orient. Numai ca originile sunt atat de indepartate, ne sunt atat de ascunse de fracturi si evolutii ulterioare de sine statatoare, incat numeroase contexte scapa intelegerii fara cunostinte speciale.

Pentru a putea invata ceva din istorie se dovedeste mereu utila cercetarea locului istoric in care isi au originea marile evolutii, pentru ca acestea au avut in ele insele o profunda influenta si putere modelatoare si pentru ca mecanismele istorice pot fi adesea cel mai bine clarificate facand referire la prima lor aparitie istorica inteligibila. De aceea, o cunoastere pe cat posibil mai nuantata a vechiului Orient Apropiat trebuie sa constituie punctul de plecare al oricarei aplecari serioase asupra istoriei. Cu atat mai usor ne va fi mai tarziu sa pastram perspectiva universal-istorica, mai cu seama in Epoca moderna, atunci cand succinta noastra schita se va concentra si se va limita predominant la Europa, in acelasi timp, expansiunea si propagarea, diferentierile regionale si aplicatiile ulterioare, fracturile si continuitatile aducatoare de mutatii in dezvoltarea ulterioara a principiului evolutiv initial ofera criterii de «civilizatie» pentru diviziunea procesului istoric universal, deci pentru periodizare.

Pe baza surselor scrise ale istoriei la care avem acces, odata cu ascensiunea Mesopotamiei si a Egiptului la cultura superioara (aprox. i.Hr.) se ajunge in vechiul Orient Apropiat la primele centre de cultura si de putere. Lor le-au urmat, cu putina intarziere, culturile superioare timpurii de pe Indus (aprox. i.Hr.), si Huang-he (Fluviul Galben) incepand cu aprox. 1 i.Hr., iar mai departe, mult mai tarziu si in izolare, culturile superioare limitate regional ale Americii precolumbiene, ale mayasilor, aztecilor, incasilor (de la aprox. 1 i.Hr.).

Cele mai bune informatii le avem despre primul centru de cultura si putere, care in realitate cuprinde numeroase subdiviziuni, prima fiind intre Mesopotamia (Sumer, Akkad, Babilon, Assur) si Egipt. Aici se contureaza deja combinatia tipica centrelor de cultura si de putere de mai tarziu, dintre cultura superioara si imperiu- mai devreme (Egipt), sau mai tarziu (Mesopotamia: Akkad). Prima scriere, societatea ierarhizata si statalitatea au creat punctul de plecare pentru viitoarele istorii statale si sociale articulate, in contextul conflictului constant dintre cultura taraneasca sedentara si nomazii din stepe si deserturi. Prin cuceriri imperiale, asimilarea celor cuceriti si raspandirea pasnica a culturii superioare material lu­crative, de altfel chiar prestigioase, centrele de civilizatie s-au extins. Mai ales in zonele marginale ale centrelor din Asia apropiata s-au constituit noi centre cul­turale, la inceput ca simple culturi marginale, ca centre culturale secundare, care mai tarziu au castigat o deplina importanta proprie Asia Mica, Egeea/Grecia, in zona de trecere dintre Mesopotamia si Egipt Siria, Fenicia, Palestina.

Ca o incercare de clarificare a modului in care au aparut lumea si umanitatea (cosmogonie) si a felului in care s-a stabilit legatura dintre natura si om, au aparut primele sisteme religioase, ele fiind in acelasi timp si expresia ordinii so­ciale si politice pe pamant. Corespunzator diferitelor presupozitii s-au dezvoltat diferite solutii relative la «Weltanschauung»-ul (perspectiva generala asupra lumii) Vechiului Orient. Ele si-au gasit adesea expresia in mituri, care contineau in cele mai numeroase cazuri un nucleu istoric, cu marturii transmise oral despre evenimente petrecute in perioade lipsite de marturii scrise.

Consecintele au fost si sunt pana astazi profunde. Astfel, din nesemnificativa pretuire a actualei existente terestre a rezultat in gandirea indiana (metempsihoza, nirvana) lipsa de traditii istorice scrise despre istoria indiana, in opozitie cu China si cu Vestul, care au fost si sunt in mod covarsitor orientate catre lumesc.

In alternanta dintre cucerire si asimilare, trecerea de la nomazii cuceritori la sedentarism a fost in mod constant divizata de adanci crize interne, care au patruns si in domeniul «Weltanschauung»-ului. in acest sens, sfarsitul Vechiului Urient ofera exemplul catorva astfel de crize religios-spirituale, care intr-un caz (t-hina) au provocat fara indoiala haos prin pierderea prelungita a unitatii 'niperiului. «Timpul axial» (Karl Jaspers) din jurul anilor i.Hr. (socotit grosier) a cunoscut adanci crize religioase in toate marile centre culturale, unde aparut fondatori de religii si reformatori care au creat noi fundamente pentru societatile lor. in Persia/ Media, Zarathustra s-a ridicat deja mult inainte de i.Hr.

potriva sangeroaselor religii tribale traditionale (sacrificiul animalelor), insa primele efecte vizibile ale actiunii sale au aparut sub Darius I -485). Buddha a oferit expresia Indiei nordice (aprox. I.Hr.). Confucius a oferit pentru China, la inceputul marii crize a <<statelor combatante» fundamentul statului administrator centralizat si orientat in intregime catre lumesc (dupa i.Hr.). Criza interna profunda a vechii Grecii in trecerea de la perioada arhaica la cea clasica a fost, la inceput cel putin, declansata sau intensificata de prelungita trecere, de mai bine de 1 de ani, la economia financiara (bazata pe bani). Crizei i s-a dat pentru prima oara in istoria universala o intorsatura secularizata si individualizata de catre filosofii greci ionieni, catre i.Hr.

Practicand o politica de forta, vechiul Imperiu persan al ahemenizilor a realizat inca o concentrare a vechiului Orient Apropiat, incluzand Asia Mica si periferia vestica a Indiei dincolo de cenzura dominanta aici catre i.Hr. Din punct de vedere pur cronologic, Imperiul persan trece peste periodizarea incercata de noi, care ar trebui in acest caz sa fie ceva mai elastica. Extinderea Imperiului persan dinspre Europa de sud-est pana la Indus indica insa o tendinta generala a istoriei universale dezvoltarea comuna a marilor centre de cultura si de putere prin expansiune.

in ansamblu putem vorbi de trei mari centre de cultura si de putere Occidentul, India si China, intre Occident si India s-au constituit mai tarziu alti trei mari factori, structurati total diferit - Persia, arabii/Islamul, turcii. Toate centrele de putere si culturale au reprezentat aplicatii diferite ale principiului universal al organizarii vietii comune a oamenilor cultura materiala, statalitate, scriere/cultura, religie (cu combinatiile caracteristice fiecareia, de orientare catre lumesc, sau catre transmundan) a se vedea in Anexa schema «Culturile superioare eurasiatice si contributiile lor la cultura universala (pana la aprox. Din insumarea variantelor specifice ale principiilor altfel universale s-au dezvoltat sisteme com­plexe, care, cu toate influentele si stimularile punctuale reciproce, dupa asimilarea unor impulsuri din exterior, au inregistrat progrese razlete si au ramas straine, intr-o izolare prelungita timp de secole. Este cazul continentelor deplin izolate, care n-au participat deloc (Australia) sau numai ezitant si partial (Africa, America precolumbiana) la trecerea catre cultura superioara.