Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza






FASCISMUL ITALIAN

istorie









loading...


ALTE DOCUMENTE

Tara Romaneasca
scolile Misterelor
Thot
RELIGIA MESOPOTAMIANA
Vechii Faraoni n-au fost pamanteni!
Imperiul lui Constantin
MITURILE EGIPTENE
PAGANISM, CRESTINISM SI GNOSA IN EPOCA IMPERIALA
CAND ISRAEL ERA COPIL
Alexandru Ioan Cuza


FASCISMUL ITALIAN

Ionica Alina Lidia

Introducere

Secolul XX a fost unul al marelor dezastre. Conflicte militare dar si ideologice, masacre, genociduri, toate au facut acest secol cel mai sângeros, din câte a avut a le trai omenirea. Lumea a fost dominata de lideri ce stateau în fruntea unor regimuri totalitare. Lideri care, prin pârghiile imense de care dispuneau, duceau o politica crunta întru ideea ce o promovau. 

Elementul esential al a dictaturii fasciste a fost prezenta unui lider puternic, ferm si carismatic în fruntea statului. Acest lider simboliza statul.  Imaginea i-a fost creata cu ajutorul masinilor propagandistice ale acestor state, dar si prin hotarârea si cruzimea de care dadeau dovada acesti lideri. Un popor se lasa condus de un regim autoritar si de un tiran atunci când individul ce face parte din acest popor se simte slab si neîncrezut. Pe fondul acestor predispuneri psihologice, cultul personalitatii a dat roade. Conducatorul statului însemna totul pentru fiecare si, desigur, era îndreptatit sa elimine pe cei ce nu acceptau acest fapt sau pe cei care ar fi putut sta în calea unui viitor luminos.

Dupa cum am mentionat, regimului fascist îi erau caracteristice represaliile de masa, însa spre deosebire de cel comunist, epurarile din interior erau mai putin frecvente, ele fiind îndreptate mai ales asu 11311b16l pra evreilor si ale teritoriilor nou-cucerite.

O psihologie de masa puternica a fost comuna regimului fascist. Ideea de stat era atât de puternica, încât individul nu mai apela deloc la personalitate, locul ei fiind luat de "gândirea" de masa. Individul nu mai comporta ceva important în sine, el are valoare doar în grup. Paradele de masa demonstreaza perfect acest fenomen: mii de oameni executând gesturi în unison, împinsi de puterea înfricosatoare a acestui regim. Manipularea societatii avea un efect miraculos.

Adevaratele cruzimi ale acestui regim au avut loc, însa, în timpul celui de-al doilea razboi mondial. Miza era enorma pentru regimul fascist, scopul scuza orice mijloace, oricât de crude nu ar fi fost ele.  

În acesti ani s-a accentuat fenomenul numit Holocaust, adica nimicirea evreilor.Evreii erau impusi sa traiasca în lagare de concentrare, în ghetouri. Asupra lor se efectuau tot felul de experimente medicale si militare, introducându-li-se substante experimentale în sânge pentru a urmari efectul lor, expunându-i în camere de intoxicari cu gaze, arsi în crematorii. Corpurile lor neînsufletite puteau fi încarcate în camioane si duse spre crematorii asemeni celui mai ordinar gunoi. Copiii si femeile ajunse în aceste lagare nu erau exclusi de la tratamente inumane: erau despartiti de ceilalti membri ai familiilor lor, erau impusi la munci istovitoare pe fond de malnutritie, schilidoti de catre gardieni, iar în caz de hotarâri ale unor functionari, arsi în crematorii, înpuscati si aruncati într-o groapa comuna cu cea mai mare cruzime. În anii razboiului victime ale fascismului au devenit peste 50 milioane de oameni. Prizonierii de razboi aveau si ei parte de tratamente similare.

Pe lânga violenta criminala, ca trasatura similara esentiala a acestui  regim, trebuie analizat si alt aspect al sincronicitatii în pregatirea catre un razboi de talie mondiala.

Cel de-al II-lea Razboi Mondial cu pretul a zeci de milioane de jertfe a contribuit la distrugerea fascismului ca sistem de guvernare. Acest regim a fost la fel de crud atât în Germania, cât si în alte state în care era instituit.

Fascismul a fost si ramâne un fenomen macabru si tragice ale secolului XX.

Speram ca aceasta sistema odioasa - fascismul va constitui doar o fila tragica, dar trecuta ale istoriei omenirii. Nici o explicatie si nici o scuza nu poate fi valabila pentru a motiva existenta lui.

Cauzele si conditiile aparitiei fascismului

Ascensiunea dreptei radicale dupa primul razboi mondial a fost fara îndoiala un raspuns, o reactie la pericolul si chiar la realitatea revolutiei sociale si a puterii clasei muncitoare în general, la Revolutia din Octombrie si leninism în special. Fara acestea, nu ar fi existat fascismul, deoarece, desi extremistii demagogi de dreapta au fost prezenti în politica într-un numar de tari europene începând cu sfârsitul secolului al nouasprezecelea, totusi au fost foarte bine tinuti sub control înainte de 1914. În aceasta privinta, sustinatorii fascismului au, probabil, dreptate în afirmatia ca Lenin a dat nastere lui Mussolini si lui Hitler.

            Conditiile aparitiei fascismului sunt în numar de patru.

Prima conditie a fost ca trebuia sa se bucure de asentimentul si legitimitatea generale. Democratia însasi se bazeaza pe acest asentiment, dar nu îl si creeaza, cu exceptia faptului ca în democratiile bine stabilite si procesul în sine al votului normal a tins sa confere cetatenilor - chiar si celor în minoritate - un sentiment ca procesul electoral legitimeaza guvernele pe care le genereaza. Dar putine dintre democratiile interbelice erau stabile. într-adevar, pâna la începutul secolului douazeci, democratia exista în putine tari - Statelor Unite, Franta si cam atât. într-adevar, cel putin zece dintre statele Europei dupa primul razboi mondial erau fie în întregime noi, fie altfel decât în situatia anterioara, pentru ca nu au prezentat o legitimitate speciala pentru locuitorii lor. si mai putine democratii erau stabile. Politica statelor din Era Catastrofei era, mai curând, o politica de criza.

A doua conditie a fost un grad de compatibilitate dintre variatele componente ale "poporului", al carui vot suveran urma sa determine guvernul. Teoria oficiala a societatii burgheze liberale nu a recunoscut "poporul" ca un corp de grupuri, comunitati si alte colectivitati cu interese potrivit clasificarii respective, în ciuda faptului ca antropologii, sociologii si toti politicienii care desfasurau o activitate politica recunosteau acest lucru. Oficial, poporul, mai curând un concept teoretic decât un organism viu real de fiinte umane, consta dintr-un ansamblu de indivizi ale caror voturi se adaugau la majoritatile si minoritatile aritmetice, care se traduceau în adunari alese ca guverne majoritare si opozitii minoritare.

Acolo unde votul democratic a trecut frontierele dintre împartirile populatiei nationale, sau acolo unde era posibil sa se concilieze sau sa se înlature conflictele dintre ele, democratia a fost viabila. Oricum, într-o era de revolutie si tensiuni sociale, lupta de clasa s-a transpus în politica mai degraba decât pacea între clase. Intransigenta ideologica si de clasa puteau distruge guvernul democratic. Acordurile de pace încheiate în fuga dupa 1918 au înmultit ceea ce noi, la sfârsitul secolului douazeci, numim virusul fatal al democratiei, adica divizarea corpului de cetateni exclusiv conform demarcatiilor etnico-nationale sau religioase.

Caderea celor trei imperii multinationale, Austro-Ungaria, Rusia si Turcia, a fost înlocuita de trei state supranationale, ale caror guverne erau neutre fata de numeroasele nationalitati peste care guvernau, cu state într-o proportie mai multinationala, fiecare identificat cu una sau cel mult doua sau trei dintre comunitatile etnice dintre granitele respective.

A treia conditie a fost ca guvernele democratice sa nu aiba prea mult a face cu guvernarea. Parlamentele au început sa functioneze nu atât ca sa guverneze, cît pentru a controla puterea celor care faceau acest lucru, o functie care este înca evidenta în relatiile dintre Congresul Statelor Unite si presedintia Statelor Unite. Erau mecanisme desemnate ca frâne si care au actionat ca motoare. Adunarile suverane, alese pe baza unor drepturi cetatenesti restrânse, dar pe cale de a se extinde, au fost, desigur, comune începând cu Era Revolutiei, dar societatea burgheza a secolului nouasprezece a presupus ca multimea cetatenilor sai si-ar capata locul nu în sfera guvernarii, ci în economia care se autoregleaza si în lumea asociatiilor particulare si neoficiale (societatea civila)*. Ea a ocolit dificultatile guvernelor în functie, prin adunarile alese, în doua moduri: prin a nu se astepta prea mult sa guverneze sau chiar sa emita legi de la parlamentele lor si prin a observa ca guvernarea - sau mai curând administrarea - ar putea fi dusa mai departe fara sa se tina seama de capriciile sale. Asa cum am vazut, organisme ale unor oficiali independenti, permanent numiti public, devenisera un instrument esential pentru guvernarea statelor moderne. O majoritate parlamentara era capitala numai acolo unde decizii de conducere majore si controversate urmau a fi luate sau aprobate, iar organizarea si mentinerea unui organism adecvat de sustinatori era sarcina majora a conducatorilor de guverne, de când (numai în cele doua Americi) guvernul regimurilor parlamentare nu era ales direct. în statele cu sufragiu restrâns (adica un electorat compus în special din minoritatea bogata, puternica si influenta) acest lucru a fost facut mai usor de un consens comun a ceea ce constituia interesul lor colectiv ("interesul national"), ca sa nu mai amintim de resursele de patronaj.

Secolul douazeci a multiplicat ocaziile când a devenit esential ca guvernele sa conduca. Statul care s-a limitat la asigurarea legilor de baza pentru afaceri si pentru societatea civila, iar politia, închisorile si fortele armate - la cele pentru mentinerea în frâu a pericolelor interne si externe, "statul de tip paznic de noapte" al spiritului politic a devenit tot atât de învechit ca si "paznicii de noapte" care au inspirat metafora.

A patra conditie a fost bogatia si prosperitatea. Democratiile din anii '20 s-au destramat sub tensiunea revolutiilor si a contrarevolutiilor (Ungaria, Italia, Portugalia) sau a conflictelor nationale (Polonia, Iugoslavia); iar cele din anii '30- sub tensiunile Marii Crize.

Ideologia fascista

      Ideologia fascista este alcatuita din respingeri: respingerea,democratiei,respingerea socialismului, respingerea luptei de clasa. Negatiile sunt sustinute cu putere, dar afirmatiile apartin unei retorici care,de cele mai adeseori,se reduce la cateva idei cu totul traditionale: cultul actiunii, al violentei, al virilitatii, cultul ducelui si al statului. Gentile, Rocco pun accentul pe tema statului,un stat totalitar : "Anti-individualista, conceptia fascista este faurita pentru stat.Totul exista in stat,nimic omenesc sau spiritual nu exista in afara statului. In acest sens, fascismul este totalitar"- scrie Mussolini. Ducele continua:  "Statul este absolut.Nici o grupare, nici un individ in afara statului. Statul fascist este o vointa de putere si de dominatie. "Statul este,inainte de orice, un om in care trebuie sa crezi, caci credinta este esentiala. Pe zidurile albe ale satelor din Mezzogiorno, intre doua afise sau pe fatada unui mare imobil de la periferia Romei se poate citi: "Mussolini are intotdeauna dreptate" sau "Sa crezi, sa te supui, sa lupti". Fascismul are pretentia de a capata dimensiunile unei civilizatii.

        Italia, in 1932 e profund fascista. Exista mai intai Partidul fascist, pretutindeni prezent si devenit partid de masa. Organizatii fasciste, institutii fasciste de cultura, tabere de vacanta pentru tineri dau posibilitatea sa se grupeze in jurul fascismului si al ducelui toate activitatile. Scoala constituie obiectul tuturor atentiilor. Cartile de scoala, trebuie sa scoata in evidenta "sufletul fascist", profesorii sunt controlati, scosi la pensie din oficiu, eliminati, daca au opinii contrare. In felul acesta, Italia, dupa veacuri de indiscipline si trandavie, va putea deveni din nou o mare natiune militara si razboinica.

       Partidul este, in mod efectiv, armatura si sistemul nervos al fascismului.         Fascismul pare sa puna o amprenta puternica asupra vietii cotidiene: prin parade ale tinerilor avangardisti, defilari, militare, copii in uniforme, preoti binecuvantandu-i pe balilli si chiar in trenuri, cei doi militieni fascisti care patruleza de la un cap la altul pe culoare. "Viata,asa cum o concepe fascismul ,este grava, austera, religioasa. Fascismul dispretuieste viata comoda. El crede si va crede in continuare in sfintenie si in eroism"- spune ducele.

        La 11 februarie 1929 cardinalul Gasparri si cavalerul Mussolini semneaza actele care consacra suveranitatea papei asupra cetatii Vaticanului si caracterul oficial al religiei catolice in Italia. In stat - spune Mussolini-biserica nu este suverana, nu e nici macar libera. S-ar crede ca-l auzim pe Mussolini, polemizand cu Dumnezeu. Ducele adauga: "Noi n-am inviat puterea temporara a papilor, noi am ingropat-o". Si conchide: "Statul este catolic, dar e fascist, e fascist inainte de toate, in mod exclusiv si esential". Biserica trebuie sa tina seama de statul totalitar, care o sprijina pe multe planuri,iar fascismul trebuie sa aiba in vedere puterea pe care o reprezinta catolicismul.

                     Regimul lui Mussolini, cu toate succesele si sustinerea, activa sau pasiva, ramane un regim politienesc. Antifascismul,orice ar spune Mussolini,n-a murit. In lupta impotriva antifascismului exista Tribunalul special de  aparare a statului. El isi are sediul la Roma. Supraveghere speciala: aceasta este masura la care sunt supusi antifascistii. De la ora 21 in sus,Politia cere majoritatii trecatorilor, care se plimba pe strazile marilor orase, documentele. Cei care au acte dubioase sunt condusi la comisariat si raman acolo pana dimineata, in asteptarea unei verificari a identitatii lor. Arestarile, procesele, care lovesc mai mult sau mai putin grav opozitia, dovedesc intr-adevar ca antifascismul intampina in Italia mari greutati.

Fascismul este una dintre cele doua maladii care au macinat continentul european în secolul XX, cauzând rani adânci si greu vindecabile. Comunismul pare a ramâne, cel putin pentru o vreme, în dizgratia si oprobiul unde l-a aruncat istoria; fascismul însa pare a renaste, încet, dar sigur, din cenusa propriilor sale victime, fara pretentia unor revolutii, dar cu trainicia pe care numai perenitatea o poate conferi unui fenomen. Multiplele aspecte si manifestari ale sale din anii '80 încoace au fost grabit catalogate drept neofascism, de parca aceasta eticheta ar fi explicat suficient fenomenul, iar solutiile ar fi fost imanente conceptului. Este importanta însa aceasta asociere între tulburarile politice, sociale si culturale din epoci diferite în spatiul european, caci ea dovedeste ca avem de-a face cu o maladie de care n u ne-am vindecat, al carui virus îl mai purtam înca si care, mai mult, este si contagioasa socialmente. Pentru a raspunde la orice alta întrebare si, mai ales, pentru a gasi antidotul acestui fenomen, avem însa nevoie sa stim mai întâi...


 
...'Ce este fascismul?'


 
            Unii cercetatori l-au studiat ca pe un fenomen intelectual, din unghiul apartenentei sale la galeria 'ism'-urilor celebre ale gândirii sfârsitului de secol XIX si început de secol XX, desigur în coltul rezervat totalitarismului (fascism, nazism, comunism). Altii l-au considerat a fi un fenomen socio-economic, aparut în contextul particular al dezastrului si saraciei de dupa primul razboi mondial, iar pe pozitii diametral opuse cu acest din urma grup au fost sustinatorii ideii ca manifestari si atitudini fasciste nu pot avea decât anumiti indivizi, si anume cei care au un tip de personalitate autoritarista. Undeva la mijloc au fost cei care au explicat fascismul prin intermediul teoriilor psihologiei sociale, afirmând ca, în acelasi context particular al anilor 1920 - 1930, indivizii au dezvoltat sentimente de frustrare si nemultumire, cauzate de schimbarile sociale de dupa razboi, care la nivelul comunitatii si apoi al statului au gasit expresie în manifestarile de tip fascist. si mai exista un curent de opinie al celor care sustin ca nu exista fascism ca atare, ci numai tipuri de personalitati si de manifestari pe care noi ne-am obisnuit sa le numim 'fasciste', dar care au, fiecare, particularitatile lor si numai fortat pot fi circumscrise aceluiasi fenomen.


            Alaturi de aceste interpretari care contextualizeaza fenomenul fascismului si cauta sa îl explice prin referinta la cauzele si radacinile sale, au existat încercari de a oferi o definitie scurta, concisa, într-o fraza sau propozitie, care sa sintetizeze elementele-cheie.
Numerosi autori au oferit în acest scop variantele lor, au structurat liste de concepte care ar putea fi circumscrise acestui fenomen sau au explicat de ce o astfel de definitie este imposibil de formulat. Într-un articol din 19961, Roger Eatwell  a încercat sa puna ordine în aceste demersuri de cercetare, devenite din ce în ce mai numeroase, prin identificarea celui mai mic multiplu comun al lor. Rezultatul: în opinia lui Eatwell, dupa investigarea cercetarilor în domeniu, fascismul este "o ideologie care tinde sa determine renasterea sociala printr-o a treia cale, radicala si national-holistica, desi în plan concret, fascismul a pus accentul pe stil, actiune si lider carismatic, mult mai mult decât pe un program detaliat, discreditându-si în acelasi timp inamicii printr-un discurs maniheist".
Definitia lui Eatwell este importanta pentru ca, pe de-o parte explica diferenta dintre teoria fascista si felul în care fascismul s-a manifestat în realitate, iar pe de alta parte întareste statutul de ideologie al fascismului. Pentru studiul si întelegerea fascismului, este vital sa se tina cont de faptul ca actiunile, manifestarile sale ofera informatii mult mai aproapiate de consistenta fenomenului decât platformele - program sau alte tipuri de documente. Însasi lipsa unui manifesto al acestei ideologii (spre deosebire de socialism sau liberalism), lipsa unei teoretizari, a unei carti de referinta întareste aceasta idee ca fascismul este o ideologie a faptei si nu a cuvântului. De aici practic porneste dificultatea identificarii fenomenelor care pot fi întelese drept fasciste. Însa Eatwell ne arata ca aceasta ideologie fascista, desi neconsemnata în vreo carte de capatâi, poate totusi sa fie idetificata în elementele sale cele mai relevante. Demersul lui Eatwell demonstreaza doar ca identificarea unor elemente-cheie ale acestui fenomen nu este imposibil de realizat. Definitia sa este mai degraba un punct de plecare pentru alte studii ale fenomenului fascist, înteles în toata complexitatea sa.


 
Este cercul istoriei vicios?
 


            Spuneam la început ca raspunsul la întrebarea 'ce este fascismul?' ne poate fi util în primul rând pentru a afla 'ce este neofascismul?', caci acest fenomen al ultimilor zeci de ani stârneste cu adevarat îngrijorarea, mai putin decât aspectele ireparabile ale fascismului de început de secol XX. Daca neofascismul se arata a fi acelasi lucru sau descendentul direct al fascismului clasic, atunci atentia acordata acestui fenomen contemporan trebuie sporita pentru a preveni orice dezvoltari asemanatoare cu turnura pe care fenomenul fascist a luat-o în perioada interbelica. Din cele expuse mai sus, rezulta ca fascismul poate fi definit mai mult ca un set de manifestari concrete, fapte, actiuni, cu tenta nationalista si radicala, al caror context favorabil de exprimare este constituit de anumite elemente sociale si/sau economice si/sau psihologice.
            Manifestarile fasciste pot aparea sub forma unor miscari sociale, a unor partide politice si, în ultima instanta, a unor regimuri. În momentul de fata, în Europa, exista numeroase miscari sociale de sorginte neofascista, exista de asemenea partide politice de extrema dreapta care, în unele state, au obtinut rezultate semnificative în alegeri, nici unul dintre ele neavând înca ocazia de a fi partid majoritar sau liderul sau de a deveni presedinte, ceea ce ar fi însemnat de fapt atingerea ultimului stadiu - cel al dezvoltarii unui regim politic fascist. Desigur, discutiile si dezbaterile sunt numeroase si din aceasta prespectiva. Nu exista un acord în privinta definitiei extremei drepte si nici a caracteristicilor pe care un partid trebuie sa le aiba pentru a fi considerat apartenent la aceasta familie. Nu exista de asemenea nici o scala de evaluare unanim acceptata pentru a masura succesul sau esecul acestui tip de partide în alegeri. Însa, dincolo de aceste dezacorduri, fenomenul exista. Iar raportarea acestui tip de extremism, numit chiar neofascism, la modelul fascismului european interbelic, este absolut necesara pentru a întelege daca si în ce masura el este sau poate deveni o amenintare.


            Fascismul si/sau neofascismul reprezinta o amenintare latenta în Europa contemporana. Cauzele (re)nasterii acestui fenomen se afla undeva la intersectia dintre natura umana si societatea în care individul traieste, ceea ce face ca radacinile sale sa fie si foarte solide si foarte greu de combatut. Prin manifestarile fasciste, indivizii se elibereaza de sentimentele cele mai împovaratoare ale existentei în societate: nesiguranta, frustrare, complexe, ceea ce îl face a fi incurabil. Iar modalitatea prin care manifestarile de tip fascist se raspîndesc în comunitate le face cu atât mai periculoase. Fascismul nu este un fenomen revolutionar. El este un fenomen al cresterii treptate, care nu provoaca îngrijorare, dar care poate duce la un succes mai sigur decât cel al unei revolutii, fragila prin definitie. Fascismul se foloseste de sistemul democratic pentru a îsi fundamenta punctele de vedere si pentru a dobândi legitimitate morala si politica. Pentru a întelege manifestarile fasciste de la sfârsitul secolului XX trebuie sa ne raportam la cele de la începutul secolului. Iar pentru a vedea ce este de facut acum, putem cerceta ce nu s-a facut atunci. Însa premisa tuturor acestor demersuri este ca fascismul este departe de a fi o poveste încheiata în Europa acestor timpuri. Îsi ascunde hidosenia în spatele unor cuvinte, manifestari, elemente care numai în aparenta sunt diferite între ele; scopurile sale si consecintele pe care raspândirea sa le poate avea sunt la fel de dezastruoase.

Benito Mussolini


 

Benito Amilcare Andrea Mussolini (29 iulie, 1883, Predappio lânga Forlě - 28 aprilie, 1945, Giulino di Mezzegra lânga Como) a fost conducatorul Italiei între anii 1922 si 1943. A creat un stat fascist u tilizând propaganda si teroarea de stat. Folosindu-si carisma, controlul total al mediei si intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare existent. Intrarea sa în cel de-al doilea razboi mondial alaturi de Germania lui Hitler a facut din Italia o tinta a atacurilor Aliate, ceea ce a dus în final la caderea si moartea sa. În noiembrie 2004 a fost votat al 34-lea mare italian într-un sondaj de opinie TV.

Scurta trecere în revista a dictaturii lui Benito Mussolini

Ca prim-ministru al Italiei pentru o perioada de aproape 21 de ani, si mai apoi presedinte al Republicii Sociale de la Salo, Benito Mussolini a încercat sa redea Italiei gloria Romei Antice si stralucirea Renasterii Italiene.

Economic, pe plan intern, a reusit sa reduca sensibil somajul si sa îmbunatateasca serviciile prestate de Caile Ferate Italiene, sa organizeze Politia Statului, sa înceapa lupta împotriva Mafiei din Sicilia si sudul Italiei.

Pretul acestor aparente realizari economice deosebite a fost denigrarea practic totala a poporului italian si a primului sau ministru în afara teritoriului tarii, în special la Liga Natiunilor Unite.

A invadat Etiopia în 1935 si a participat la Razboiul civil din Spania (1936 - 1938) de partea generalului Francisco Franco, fiind în acelasi timp criticat de Marea Britanie si Franta, ambele puteri coloniale.

Benito Mussolini nu a fost, în mod evident, nici religios si nici moral. Desi, la începutul anilor 1920 a interzis organizatiile catolice ale tineretului italian, mai târziu, în 1929, a îmbunatatit - într-un fel - relatiile cu Biserica Romano-Catolica prin semnarea Concordatului cu Papa Pius XI, la 11 februarie 1929. Conform documentului, papei i se recunostea suveranitatea asupra minusculului stat Vatican, iar catolicismul devine religie de stat în Italia. În schimb, papa recunostea statul italian. Astfel se încheia o disputa veche din 1871.

La sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial, armatele aliate au ocupat Italia manifestând semne de cruzime si brutalitate deseori mentionate în diferite surse. Astfel, armata americana a dat dovada de astfel de manifestari, fiind învinuita de crime contra umanitatii în Sicilia.

Biografie timpurie

Nascut la Dovia, în Italia, în 29 iulie 1883, ca fiu al unei învatatoare de tara si al unui fierar.

scola elementara o face în Dovia

Natura sa rebela si indisciplina sa "naturala" se vad înca din timpul frecventarii scolii secundare, la Predappio, pe care a terminat-o cu greu, la 14 ani, fiind de mai multe ori aproape de exmatriculare.

Trimis apoi la Faenza, la un liceu al Calugarilor Silezieni, se revolta din nou, contra ordinii si diciplinei impuse, fiind exmatriculat.

Trimis în cele din urma la un liceu public din Forli, îl termina cu dificultate datorata, din nou, naturii si comportamentului sau anarhice. Dupa terminarea liceului, pentru o scurta perioada de timp, a predat într-o scoala elementara.

1902, pleaca în Elvetia unde traieste pe apucate, prestând tot felul de munci necalificate.

În timpul sederii sale în Elvetia, a intrat deseori în conflicte cu politia locala pentru vagabondaj si încaiereri.

În 1904 se întoarce în Italia pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu. Preda, din nou, în scoli elementare, între 1907 - 1908. În 1909, se muta în Trent, Austria, astazi Trento, Italia, unde a lucrat pentru un ziar de orientare socialista, lucrând, în acelasi timp, la câteva din scrierile sale timpurii. Din nou, intra în conflict cu autoritatile locale, de data asta cu cele din Austria, pentru pozitia sa public revansarda fata de pretentile teritoriale ale Italiei la regiunea din jurul orasului Trent. Ca urmare, este expulzat din Austria.

Dupa reîntoarcerea în Italia, editeaza un ziar socialist în Forli, si, ulterior, devine editor la un alt ziar socialist, "Avanti", considerat la vremea respectiva cel mai important ziar socialist din Italia.

Conflicte cu Miscarea Socialista Italiana si anii primului Razboi Mondial

La declansarea Primului Razboi Mondial, Benito Mussolini intra în conflict deschis cu conducatorii Partidului Socialist Italian pentru pozitia sa deschis si vehement exprimata de intrare a Italiei în razboi împotriva Germaniei.

Ca rezultat direct al "nesupunerii" sale fata de politica partidului, la 25 noiembrie 1914, Mussolini este expulzat din Partidul Socialist Italian.

Imediat, Mussolini înfinteaza propriul sau ziar, Il Popolo d'Italia (Popor ul Italiei, în limba româna), în care scrie editoriale virulente prin care încerca sa determine schimbarea opiniei publice în sensul dorit de el al intrarii Italiei în razboi.

Când Italia a intrat în razboi, Benito Musoolini s-a încris ca voluntar în armata, devenind caporal, precum un alt caporal celebru, Adolf Hitler.

În razboi, serveste efectiv pe câmpul de lupta, din septembrie 1915 pâna în februarie 1917 când este ranit si apoi demobilizat.



Dictatorul Fascist Mussolini, "Il Duce" 

În martie 1919, mai exact la 23 martie, Mussolini fondeaza la Milano primul grup politic de orientare fascista (a se vedea Fascism), fasci di combattimento.

Initial programul grupului sau politic avea o orientare strict nationalista, cautând sa atraga categoria larga a veteranilor Primului Razboi Mondial. Ca un laitmotiv, Mussolini insista pe refacerea gloriei Romei antice.

Mai târziu, realizând ca grupul sau tinta de veterani de razboi nu este suficient pentru realizarea telurilor sale politice, Mussolini adauga o alta componenta programului sau fascist, care se adresa specific italienilor bogati, proprietari de companii si terenuri.

În octombrie 1922, Mussolini organizeaza "Marsul asupra Romei". La ordinul sau, mii de fascisti se îndreapta spre Roma pentru a prelua puterea. Intimidat si temându-se de un razboi civil, regele Victor Emanuel III îl desemneaza pe Mussolini drept prim-ministru. În anii urmatori, Mussolini preia treptat întreaga putere, luându-si titlul de "Il Duce" si impunând în Italia cultul propriei personalitati.

Interventiile armate în Etiopia, Somalia, Spania

În 1935 si 1936, având ca baza de operatii militare Somalia, care era deja o colonie italiana la acea vreme, fortele militare italiene invadeaza (la 3 octombrie 1935) si cuceresc cu usurinta Etiopia, tara pasnica, practic lipsita de forte armate.

Absolut fara nici o glorie, folosind armament dintre cel mai modern pentru acea vreme (tancuri, tunuri, mitraliere, mortiere, pusti, pistoale, gaze de lupta, etc.), armata italiana macelareste, în maniera clara a unui genocid atât populatia pasnica cât si pe acei care s-au încumetat cu vitejie sa opuna agresorilor doar arcuri cu sageti si sulite.

Cu aceeasi ocazie, armata italiana cucereste cu usurina evidenta si restul ramas necucerit al Somaliei, cât si teritoriile pe care se gasesc astazi Djibouti si Eritreea.

În 1936, când Razboiul Civil din Spania a izbucnit cu furie, divizând natiunea spaniola în doua, atât Adolf Hitler cât si Benito Mussolini hotaresc, de comun acord, sa sprijine prin toate modurile posibile liderul rebel spaniol, generalul Francisco Franco. Printre alte ajutoare militare, asa cum ar fi armament, munitie si bani, Mussolini trimite trupe italiene (circa 70.000 soldati intre 1936-1938), care participa în lupte, în mod deschis, de partea franchista.

Al Doilea Razboi Mondial

Dupa ce germanii invadasera si ocupasera aproape total Franta, trupele fasciste italiene invadeaza sudul Frantei. Câteva zile mai târziu, Franta capituleaza.

Cu exceptia acestei "victorii de paie", trupele italiene au avut parte doar de dezastre oriunde s-au aflat: în Africa de Nord, în Grecia si, la sfârsitul razboiului, chiar în Italia. De fapt, pentru o buna bucata de vreme, trupele germane au sustinut puternic trupele italiene chiar pe teritoriul italian salvându-le de la un dezastru mai timpuriu. Evident, dezastrul, soldat cu colapsarea totala a functionalitatii armatei italiene s-a produs odata cu deschiderea celui de-al doilea front de lupta în Italia în 1944 si înaintarea inexorabila a aliatilor de la sud spre nord.

Marele Consiliu Fascist s-a întors împotriva sa în iulie 1943 acuzându-l, pe buna dreptate, de toate dezastrele militare italiene, retragâdu-i toate prerogativele de conducator. Mussolini a fost apoi arestat din ordinul regelui Victor Emanuel III, care il desemneaza drept prim-ministru pe maresalul Badoglio. Noul guvern trece de partea Aliatilor.

Mussolini e eliberat de un comando german condus de Otto Skorzeny si pus in fruntea unui stat-marioneta în nordul Italiei, asa-numita Republica de la Salo.

Moartea lui Benito Mussolini

În primavara lui 1945, când pierderea razboiului de catre Axa era absolur clara si imposibil de evitat, dupa înfrângerea totala a trupelor germane din nordul Italiei, Benito Mussolini, împreuna cu amanta sa, Clara Petacci, fuge în Elvetia.

Cei doi se ascund într-o vila, pe marginea lacului Como, vila ce fusese pregatita de mult ca refugiu în caz de dezastru.

Partizanii italieni îi descopera si, fara nici o judecata, doar invocând motivul vag "pentru crime împotriva poporului italian" îi executa prin împuscare.

Trupurile celor doi sunt aduse la Milano si spânzurate cu capul în jos, fiind agatate de calcâie, în fata unui garaj.

Mai tarziu, ramasitele pamântesti ale lui "Il Duce", sunt înmormântate în taina, de teama unor demostratii ale credinciosilor sai suporteri si/sau epigoni.

În 08-1957, la cererea vaduvei sale, Benito Mussolini a fost deshumat si înmormântat lânga Predappio.

Bibliografie


1    Eatwell, Roger. 1996. Review article on Defining the 'fascist minimum': the centrality of ideology. Journal of Political Ideologies. Vol. (1), 3. p.303.

2        http://ro.wikipedia.org/wiki/Benito_Mussolini

3        http://ro.wikipedia.org/wiki/Fascism

4        http://209.85.135.104/search?q=cache:8xlsEYcQmXcJ:www.referatele.com/referate/istorie/online4/Fascism---Mussolini-referatele-com.php+fascism&hl=ro&ct=clnk&cd=4&gl=ro&lr=lang_ro




Document Info


Accesari: 10772
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )