Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Galatii în perioada neutralitatii (21 iulie/3 august 1914-7 august 1916)

istorie


Galatii în perioada neutralitatii (21 iulie/3 august 1914-7 august 1916)

Deceniile premergatoare declansarii primului razboi mondial au evidentiat acuitatea crizelor politice si periculozitatea conflictelor militare regionale pentru pacea generala. Evenimentele care au premers primei crize mondiale au dat  la iveala contradictiile de interese între marile puteri. În urma razboiului anglo-bur, din 1899-1902, Marea Britanie si-a adjudecat teritoriul colonizat anterior de Olanda în sudul Africii. Razboiul ruso-japonez din 1904 a dovedit acuitatea contradictiilor dintre cele doua puteri în Extremul Orient. Anexarea Bosniei si Hertegovinei de catre Austro-Ungaria, în 1908, crizele marocane, razboiul italo-turc din 1911 sau criza balcanica au agravat relatiile dintre marile puteri[1].



Razboiul din 1914 a izbucnit din cauza antagonismului dintre interesele economice si politice ale marilor puteri, antagonism care luase în ultimul deceniu forme tot mai vizibile. Pretextul razboiului a fost atentatul de la Sarajevo, 28 iunie 1914, în care arhiducele Franz Ferdinand, mostenitorul tronului Austro-Ungariei si sotia sa au fost ucisi de un tânar sârb. Guvernul de la Viena a cerut cabinetului de la Belgrad în urma acestui atentat satisfactie; conditiile sale însemnau de fapt desfiintarea independentei Serbiei. În cazul în care nu se îndeplineau toate clauzele prevazute armata austro-ungara urma sa intervina[2].

În urma refuzului Serbiei de a accepta aceste conditii, la 15/28 iulie 1914 Austro-Ungaria a declarat razboi Serbiei. Era preludiul saptamânii tragice. La 1 august Germania declara razboi Rusiei, iar la 3 august Frantei. În aceeasi zi Germania invadeaza teritoriul Belgiei. A doua zi Anglia declara razboi Germaniei. Într-o saptamâna sapte state europene, printre care si cele cinci mari puteri erau în stare de razboi. O luna mai târziu Japonia si Turcia intra în razboi[3].

La izbucnirea conflagratiei mondiale, statul român, aflat la interferenta unor puternice interese ale marilor puteri, a fost nevoit sa tina seama de complexitatea împrejurarilor create si în functie de acestea sa actioneze pentru asigurarea independentei, suveranitatii si integritatii sale ca si în directia realizarii aspiratiei de veacuri a poporului român, desavârsirea statului national[4].

Situatia era dificila, existau revendicari nationale si peste Carpati si peste Prut. Cele dintâi duceau România în conflict cu Austro-Ungaria, celelalte cu Rusia.

Presiunile externe erau puternice, ambele tabere beligerante urmarind atr 12312p153m agerea României de partea lor,  Bucurestiul devenind în aceasta perioada centrul unor importante actiuni diplomatice desfasurate de cele doua blocuri militare. Numeroase telegrame, scrisori ale sefilor de stat si interventii ale reprezentantilor marilor puteri îl tineau pe regele Carol I într-o stare de tensiune[5].

Austro-Ungaria facea presiuni diplomatice asupra guvernului român pentru a determina România sa intre în razboi alaturi de Puterile Centrale în conformitate cu tratatul de alianta din 1883, reînnoit ultima data în 1913. Concomitent cu presiunile exercitate de Puterile Centrale se constata si o intensa activitate a fortalor grupate în Antanta.

Cu putine exceptii opinia publica româneasca se manifesta împotriva cooperarii militare cu Tripla Alianta. Participarea României alaturi de Austro-Ungaria, în cuprinsul careia românii erau supusi unui proces de deznationalizare acut, reprezenta un fapt imposibil sub aspect moral. Regele Carol I desi dorea sa puna în aplicare tratatul de alianta nu putea ignora dificultatile care împiedicau obtinerea acordului tarii de a intra în razboi alaturi de Puterile Centrale. Politica intransigenta a guvernului maghiar fata de revendicarile românilor din cuprinsul regatului multinational a reprezentat un serios impediment[6].

În fata unei puternice presiuni din exterior si din interior regele a convocat Consiliul de Coroana pentru ziua de 21 iulie/3 august1914, cu scopul de a fixa atitudinea României în fata razboiului. Au participat regele Carol I, principele mostenitor Ferdinand si principalii oameni politici. Suveranul fidel angajamentelor asumate în 1883 a cerut intrarea României în razboi alaturi de Puterile Centrale. Dintre cei prezenti doar P. P. Carp l-a sustinut pe sefulstatului si s-a ridicat hotarât împotriva neutralitatii care, dupa el, "nu ne putea oferi nici un avantaj". În Consiliu  s-au conturat de fapt trei pozitii: regele secondat de P. P. Carp - pentru alianta în razboi cu Puterile Centrale, guvernul liberal si Al. Margilorman, pentru expectativa armata, conservatorii democrati si vechii conservatori, N. Lahovary si I. Gradisteanu, pentru neutralitatea armata. Dupa confruntarea opiniilor s-a adoptat formula unei neutralitati tranzitorii, a expectativei armate, formula care corespundea cel mai deplin intereselor neamului satisfacând ambele tabere si care totodata oferea un raspuns favorabil cerintelor opiniei publice[7]. Neutralitatea României a reiesit, în vara anului1914, din interactiunea unor factori multipli, interni si externi, vointa opiniei publice, atitudinea puterilor Antantei, exemplul Italiei care legata prin tratat de Puterile Centrale, nu a intrat în actiune. Aceasta orientare corespundea starii monentane a tarii, nepregatita sub raport militar, permitea alegerea momentului optim de intrare în razboi, în raport cu interesele sale esentiale[8].

La 27 septembrie/10 octombrie Carol I a încetat din viata. Regele Ferdinand nu a adus modificari pozitiei adoptate anterior în cadru Consiliului de Coroana din 3 august. Însa neutralitatea, asa cum fusese proclamata, nu putea ramâne permanenta, era doar o solutie provizorie pâna la încheierea unei aliante cu Antanta, care promitea  sprijinul pentru împlinirea optiunii nationale de unire la România a teritoriilor românesti din monarhia austro-ungara[9].   

Perioada de dupa declararea neutralitatii a fost dominata de tratativele politice si diplomatice secrete ce au pregatit intrarea României în razboi. Pe plan intern perioada se remarca prin puternice manifestari ale opiniei publice în favoarea intrarii în razboi alaturi de Antanta.

Era de asteptat ca, în cursul evenimentelor, sa se manifeste "Liga culturala", prestigioasa asociatie care de aproape un sfert de veac, dar mai ales dupa 1908, de când N. Iorga devenise secretarul ei general, îsi câstigase merite deosebite pe tarâmul pregatirii unirii politice a românilor. Liga Culturala, în jurul careia s-au grupat principalele forta politice si patriotice nationale a desfasurat în aceasta perioada o puternica campanie pentru intrarea României în razboi alaturi de Antanta[10].

 Orasul Galati în anii de dupa izbucnirea primului razboi mondial a fost unul dintre principalele centre ale miscarii pentru desavârsirea unitatii de stat a României iar sectiunea gateana a Ligii Culturale, una dintre cele mai viabile din tara[11].                    

Discutiile aprinse cu privire  la atitudinea pe care urma sa o ia statul român în legatura cu razboiul s-au manifestat si pe plan local, atât prin actiunile întreprinse de sectiunea Galati a "Ligii Culturale", cât si în ziarele locale.

În Galati ca în întreaga tara, se conturase înca dinaintea izbucnirii primului razboi mondial o puternica miscare nationala care avea drept scop dezvoltarea, manifestarea solidaritatii cu lupta românilor din imperiul habsburgic, redesteptarea constiintei nationale si organizarea unor actiuni politice pentru unirea Transilvaniei cu România[12]. Semnificativ în acest sens este articolul aparut în "Foaia de informatiuni" din martie 1913 a Ligii Culturale, sectia Galati: "Liga Culturala a ridicat un steag, steagul unirii sufletesti a tuturor românilor... Liga vrea sa tie vesnic treaza constiinta ca hotarele poporului român sunt înca sub ceata vremurilor; ea vrea sa ne aminteasca mereu traiul fratilor nostri înstrainati cerându-ne adeseori, pentru ajutorul acelora, mângâierea si fratia si sprijinul nostru"[13].

Ziarul local "Galatii Noi", se alatura intentiilor "Ligi Culturale" deschizând chiar înainte de izbucnirea razboiului o campanie împotriva Austro-Ungariei. Publicatia milita pentru înfaptuirea statului unitar român, în vederea eliberarii românilor robiti de veacuri : "Ardealul, Bucovina, Basarabia, care român nu ofteaza la evocarea acestor pioase nume? Care român nu simte într-însul, în clipa sfintei evocari, o putere de gigant ce-ar strivi sub pumnul lui de român îndurerat tot ce-ar putea sta în calea sfintelor nazuinte"[14].

Hotarârea de a lupta pentru realizarea unitatii nationale a fost marturisita si cu prilejul  manifestatiei din 26 martie 1914, pregatita de Liga Culturala. Profesorul P. Petrovici, presedintele sectiunii Galati, a declarat ca "scopul întrunirii este sa  dovedeasca solidaritatea poporului român cu durerile si aspiratiile fratilor români subjugati." Au mai vorbit Ion Tohaneanu, D. V. Ţoni si preotul Ludovic Cosma[15].

Dupa izbucnirea razboiului presa ca si Liga Culturala s-au pronuntat pentru înfaptuirea Unirii tuturor românilor, dar si pentru intrarea României în razboi alaturi de Antanta. Între anii 1914-1916, în mai multe rânduri, Galatiul este vizitat de conducatorii de frunte ai "Ligii", au loc conferinte si întruniri publice cu scopul de a dinamiza constiinta nationala a maselor, de a duce noi lumini în legatura cu legitimitatea luptei pentru unificarea statului national român prin unirea Transilvaniei cu România[16].

În fata deciziei Consiliului de Coroana din 21 iulie/3 august,comitetul central   al Ligii reunit la 9/22 august, sub presidentia lui Virgil C. Arion a adoptat un comunicat prin care îsi exprima aprobarea fata de hotarârea acestui organism, declarând ca "daca expectativa armata se va sfârsi prin trecerea ( n. ns. Românie ) la actiune, actiunea va fi determinata în mod precumpanitor de nazuintele permanente ale neamului românesc"[17]. Sectia galateana a organizatiei precum si altele din Iasi, Braila, Craiova, Bacau, Câmpulung, opinia publica ce sustinea Liga, vechi membri activi si-au exprimat opinia ca singura pozitie în aceasta problema era sustinerea intrarii imediate în razboi a României alaturi de Antanta pentru eliberarea Bucovinei si Transilvaniei.

 La 27 iulie 1914 a avut loc la Galati o adunare populara în sala "Apollo" în cadrul careia oratorii au vorbit în spiritul vointei întregii natiuni de a se grabi intrarea tarii în razboi, pentru eliberarea românilor oprimati din Transilvania si Bucovina. În cuvântul sau presedintele sectiunii galatene, D. Petrovici a relevat ca "românii de dincolo cer a fi liberi si a trai în limba lor stramoseasca si ca ei urmaresc a face arcul într-o singura Românie", ceea ce însemna exprimarea deschisa a dorintei de a desavârsi unitatea nationala. Oratorul a precizat, totodata care era pozitia "Ligii" în raport cu idealul national, aratând ca aceasta întreprinde actiunea ei prin propaganda, pentru a fauri o unitate cu toti românii ce vorbesc o singura limba. Profesorul V. Ţoni care a urmat la cuvânt le-a cerut galatenilor sa sprijine eforturile organizatiei înrucât aceasta are un singur scop "a face o singura unitate"[18]. În accelasi sens au rostit discursuri si profesorii N. Ţoni si M. Bogza. În încheiere, s-a adoptat o motiune prin care se facea apel la toti românii pentru grabirea împlinirii idealului national.  

Printre manifestatiile întreprinse de Liga Culturala, sectia  Galati, în sprijinul intrarii în razboi se numara si întrunirea de amploare din 30 august 1914, la care au participat societatile cultural-patriotice, cluburile si sindicatele muncitoresti etc. Profesorul Grigore Forti, unul din fruntasii miscarii pentru unitate nationala, a rostit un amplu si documentat discurs pentru a demonstra legitimitatea intrarii neîntârziate în lupta a poporului român pentru înfaptuirea idealului de unitate nationala. Oratorul a subliniat de la început ca "idealul national e Unirea tuturor românilor" iar "guvernul trebuie sa tina seama de acest ideal al natiunii, caci el ne-a fost solemn indicat de pe bancile scolii si în toate momentele solemne ale natiunii"[19].

 Avocatul Draganescu, unul dintre conducatorul sectiei locale, a fost la fel de pertinent în discursul sau în privinta imperativului alaturarii României de statele Antantei. El a criticat faptul ca  "Liga Culturala" Centrala nu a adoptat o pozitie mai ferma în acest sens. Vorbitorul a înfatisat situatia dramatica a românilor din Transilvania, aratând ca dupa sute de ani de ani de oprimare nationala acum "toate regimentele românesti (n. ns. din armata austro-ungara) au fost puse în prima linie si decimate"[20]. Criticând virulent pozitia cercurilor palatului în frunte cu regele Carol I, pentru pozitia adoptata, oratorul a aratat "am auzit ca s-au pus la Bucuresti pe Palatul regal în fiecare noapte bilete de închiriat si m-ar bucura sa fie asa". Participantii la întrunire, circa 600-700 de persoane au intonat cântul patriotic "Desteapta-te române" si au demonstrat pe strazi. În jurul statuii lui C. Negri, din centrul orasului s-au rostit cuvântari si s-a jucat hora Unirii[21]. Cu acest prilej a fost adopata o motiune prin care participantii la manifestatie au cerut ca suveranul si guvernul sa tina cont de opinia publica: "daca guvernul vrea o alta directie decât a opiniei publice atunci n-avem guvern ... sa cerem regelui sa fie cu tara si sa uite de milioanele pe care le are la bancile germane"[22].

Aceeasi hotarâre nestramutata s-a exprimat si în întrunirea de la 7 septembrie: " daca regele nu va voi sa realizam idealul nostru national, sa-l fortam"[23]. La aceasta  adunare tinuta în sala Teatrului "Temistocle" au participat peste 900 de persoane. Ion Magura, unul dintre vorbitori, declara în numele galatenilor ca "a venit timpul si a sunat ceasul sa desubjugam pe fratii nostri", exprimându-si totodata convingerea ca în curând în toate satele din Transilvania va fâlfâi tricolorul românesc[24]. A urmat o manifestatie impresionata pe strazile orasului sub semnul "vointei de Unire a tuturor românilor" la care au participat câteva mii de persoane[25].

 În 1915 galatenii si-au demonstrat adeziunea la marea cauza a unirii tuturor românilor în nenumeroase rânduri; în rândul acestora având un larg ecou orice manifestare în sprijinul unitatii de stat.

Din primele luni ale anului "Liga culturala" care din decembrie 1914 se transformase în "Liga pentru unitatea politica a tuturor românilor" a fost initiatoarea unor mari manifestetii în diferite orase ale tarii: Iasi, Galati, Bucuresti,etc.  

Adeziunea galatenilor la miscarea pentru desavârsirea unitatii de stat a României s-a manifestat si prin prezenta la mitinguri tinute în alte localitati, ca de exemplu participarea unui grup de galateni la "Congresul românilor de peste hotare aflatori în tara", din 15 martie 1915 de la Bucuresti, prin telegramele, scrisorile prin care îsi exprimau solidaritatea fata de aceasta manifestare, sau prin contributiile a sute de cetateni ai Galatiului la actiunile întreprinse de Liga, contribuindu-se îndeosebi la întretinerea scolilor si bibliotecilor românesti din Transilvania si Bucovina[26]. Farmacistul Aurel Scurtu, din Galati, participant la manifestare afirma: "Dincolo nu exista suflet care sa nu astepte si datori suntem sa trimitem de aici ...salutul nostru de îmbarbatare, spunându-le ca nu i-am uitat, pentru ca nu putem sa ne uitam fratii si parintii pe care i-am lasat în nadejdea de a-i vedea odata liberi si dea fi odata toti la un loc".[27]

Un alt moment de seama al politicii de afirmare a unitatii nationale îl constituie întrunirea organizata de Sectiunea Galati al Ligii la 19 aprilie 1915. La aceasta adunare, tinuta în sala "Central", au luat cuvântul fruntasii "Ligii", N. Iorga, dr. C. I. Istrati, poetul Octavian Goga, V. Lucaciu.

Cu aceasta ocazie în cuvântul sau profesorul I. Petrovici, presedintele sectiei, rasfoind filele de  istorie a poporului român, a subliniat eforturile multor patrioti de a realiza unitatea statului: "Un lucru însa caut sa spun: generatiunea de la 1848 la 1859 aceea generatiune mare, uriasa care ne-a dat unirea, care a pregatit independenta, aceasta generatiune a avut ca ideal si a urmarit ca tinta întregirea neamului... Când dar asa se prezinta lucrurile, când generatiunea uriasa a creat statul nostru modern, a urmarit acest ideal, putem noi fi noi epigonii nedemni ai acestei generatiuni sau, dimpotriva avem datoria sa urmarim calea deschisa de ei si sealizam unitatea nationala a românilor?"[28].

Cu aceasta ocazie, marele istoric Nicolae Iorga , aprig sustinator a drepturilor nationale ale poporului român, militant de seama a procesului desavârsirii statului national, declara: "Suntem într-un singur trup tot acest neam. Mii de ani ne-au despartit ... dar niciodata aceasta mie de ani nu ne-a putut desparte deplin. Granita de peste carnea noastra apasând-o fara a o taia, dar granite în sufletele noastre niciodata. Suntem un trup, ne înfratim toti laolalta, ca un mândru si roditor pom care se înalta în mijlocul livezii omenirii"[29]. Marele istoric intuieste cu clarviziune si prabusirea colosului habsburgic "Lutul asternut peste stânci aluneca la vale. Aluneca la vale lustrul imperialismului austriac. Deasupra luciului va ramâne stânca eterna a drepturilor noastre"[30]. Iorga continua: "si  noi românii nu trebuie sa lipsim fiindca noi avem un raboj mai mare al suferintelor si noi ne înfatisam la aceasta îngropare cu cea mai mare durere în suflet ... Acesta este drumul firesc pe care-l indica mintea noastra ... Acest drum vom urma si pot sa ni se pravaleasca capetele în tarâna visul nostru va triumfa".

În cuvântarea sa, O. Goga denunta politica de oprimare a împaratiei habsburgice, prezice descompunerea ei apropriata: "Ausro-Ungaria este un conglomerat etnic, alcatuit din popoare cu menire deosebita ... În asemenea împrejurari se impune pentru orice popor gânditor adevarat, ca poarele din Austro-Ungaria, popoarele de pe acest pamânt nenorocit, sa trebuiasca a fi dezrobite ca sa poata si ele sa fie introduse în lumea senina a idealului; iata de ce dezrobirea împaratiei habsburgice, curatirea acestui cancer mortal de pe trupul Europei este o dovada de salubritate internationala"[31]. El va raspunde în continuare contelui Tisza, care afirmase în Parlamentul de la Budapesta despre "admirabila solidaritate ce se constata între popoarele monarhiei", subliniind ca procesul disolutiei interne e mai vadit ca oricând". El cita pe marele poet, ungur Petofi Sandor, care cu multi ani în urma vorbea despre destramarea monarhiei habsburgice scriind: "O simtim ca are sa se realizeze în curând". "La aceasta îngropaciune (n.ns. a monarhiei austro-ungare), exclama Goga, suntem datori sa asistam si noi. Noi, popor românesc, suntem chemati sa aruncam cel dintâi bulgare de pamânt pe acest sicriu vinovat. Noi, fiindca noi avem un razboi mai mare al suferintelor, si noi ne înfatisam la aceasta îngropare cu cea mai mare ura si cea mai mare durere în suflet"[32].

 În discursul sau I. C. Istrati arata: " astazi avem de dus doua lupte: una în afara, pentru întregirea fruntariilor, si una înauntru, mai importanta, pentru cucerirea Plevnei interne... si de aceea dorim întregirea noastra cu fratii de dincolo, pentru ca din sanatatea sufletului lor sa se strecoare sanatate si în sufletele celor de aici."[33]

 În vara anului 1915 în campania pentru intrarea României în razboi contra Puterilor Centrale a intervenit un recul. Faptul se datora ofensivei propagandei germane în tara, cât si situatiei generale de pe teatrele de operatiuni din Europa: succesele germanilor în est, esecul Serbiei în Balcani. Slabirea campaniei antantofile nu a presupus evident inactivitatea lor, nici în tara, nici la Galati.

Aici s-a desfasurat în perioada 23-25 august 1915 "Congresul national studentesc". Cu acest prilej O. Goga consecvent luptei duse împotriva dualismului austro-ungar declara ca "ocuparea pamântului nostru, încatusat de habsburgi, e un prilej de mântuire pe seama întregului nostru neam românesc"[34]. La aceasta întrunire participantii s-au pronuntat în favoarea idealului national. De exemplu studentul V. Iamandi din Iasi a vorbit despre "suprema dorinta" a poporului român, "înfaptuirea idealului national, unind sub acelasi sceptru Ardealul si Bucovina spre a forma statul unitar român"[35].



 Din toamna lui1915, asistam pretutindeni în tara la reluarea campaniei pentru intrarea tarii în razboi, pentru unitate nationala. La 18 septembrie locul organizatiei "Actiunea nationala" este luat de "Federatia Unionista", aflata sub conducerea lui N. Filipescu si având ca membri personalitti de seama ca Take Ionescu, Octavian Goga, V. Lucaciu, etc. Aceasta a organizat mari întruniri pe 2 noiembrie atât la Galati cât si la Bucuresti.

La mitingul organizat la Galati au luat cuvântul personalitati de seama ale miscarii unioniste ca: V. Lucaciu, Constantin Mille, N. Titulescu. C-tin Mille în cuvântarea sa a atacat pe defunctul rege Carol I si guvernul pentru pozitia adoptata: "daca regele si guvernul se dezvinovatesc reciproc" afirma el "atunci ei trebuie constrânsi la actiune prin revolutie. La întrunire au mai luat cuvântul preotii Imbroane din Banat si Gherman din Bucovina. V. Lucaciu a facut un fierbinte apel catre toti românii de dincoace de Carpati ca sa sprijine lupta românilor transilvaneni. La sfârsitul întrunirii s-a votat o motiune prin care se cera interventia României împotriva Austro-Ungariei si a avut loc o manifestatie antihabsburgica si antigermanica[36].

V. Lucaciu va desfasura o ampla activitate în Galati, fiind candidat al "Federatiei Unioniste" la alegerile din decembrie 1915. Propunerea sa ca si candidat a fost facuta de un grup de 78 persoane apartinând celor mai diverse categorii sociale si partide politice, profesori, învatatori, avocati, medici, comercianti, industriasi, muncitori, functionari. Acestia au lansat un apel în care aratau ca: "subscrisii alegatori din toate partidele, liberali, conservatori si conservatori-democrati, nationalisti si socialisti, declaram ca în fata marelui Ideal National, lasam la o parte interesele de partid si ne grupam cu totii, asa cum porunceste patriotismul adevarat în jurul reprezentantului "Idealului National, V. Lucaciu". În legatura cu candidatura acestuia presa locala scria: "E evident însa, ca în inima fiecarui român se gaseste acel simtamânt sacru al datoriei catre patrie si care în orice moment, ne va indica pe cine trebuie sa-l alegem, sa-l preferam"[37]. Prin alegerea parintelui V. Lucaciu, se afirma în apel, "veti afirma solidaritatea românilor de aici cu cei de peste munti si hotarârea voastra de a vedea înfaptuita unirea tuturor românilor sub un singur sceptru"[38]. Cu aceasta ocazie s-a tiparit un manifest adresat populatiei din Galati, care era chemata sa faca dovada "ca orasul nostru, toti de sus pâna jos, nu avem decât un gând, nu avem decât o dorinta împlinirea visului pentru care si-a jertfit viata pe Câmpia Turzii Mihai Viteazul"[39]. Campania electorala a fost dusa de catre Take Ionescu si N. Filipescu. Candidatura lui V. Lucaciu la Galati ca si cea a lui Octavian Goga la Caracal a pus guvernul într-o situatie grea, mai întâi ca acestia nu erau din punct de vedere juridic cetateni români si apoi fiindca alegerea lor ar fi aratat Puterilor Centrale, fara posibilitate de tagada, hotarârea României de a interveni împotriva lor. Administratia a luat deci toate masurile pentru ca nici unul dintre candidati sa nu reuseasca. La balotaj, parintele Lucaciu si-a retras candidatura, gasind suficienta demonstratia primului scrutin[40].

Discursul tinut de galateanul Ghe. Fernic în cadrul sedintei Senatului din 3 decembrie este reprezentativ pentru modul în care multi oameni vedeau raspunsul la deciziile pe care trebuia sa le ia România. Reprezentant al partidului lideral el si-a manifestat încrederea în guvernul Bratianu si în armata româna. El s-a aratat convins ca într-o zi acele pamânturi (n. ns.Transilvania si Banatul) se vor alipi la patria muma cu sau fara voia celor care le detin pe nedrept...", ca "opinia publica româna cât si armata sunt pregatite în orice moment sa se ridice ca un singur om în contra dusmanului"[41].

La 13 decembrie 1915, a avut loc la Galati, în sala "Constandache" o noua manifestatie organizata de "Liga". În cadrul întrunirii, V. Lucaciu a tinut o vibranta cuvântare în care a evocat traditia de lupta a înaintasilor pentru dreptate, libertate si unitate nationala, a condamnat politica sovina a cercurilor reactionare ungare si a chemat pe cei prezenti sa fie gata a trece la realizarea idealului unirii tuturor românilor. El arata: "Evenimentele ce ne-au surprins (ns. razboiul mondial), pretind imperios de la noi, în numele istoriei, în numele limbii, în numele suferintelor noastre de veacuri sa realizam idealul national prin redobândirea Ardealului ..."[42]. "Dorinta noastra - afirma el - este sa realizam unitatea patriei tuturor românilor"... La noi, dragii mei, în Ungaria si Transilvania, ideea de unitate nationala româna nu a dormit niciodata". Cu acest prilej, "Liga Culturala" a tiparit un manifest care aducea elogii activitatii desfasurate de V. Lucaciu: "prin aceasta manifestare voim sa aratam dragostea, devotamentul si recunoasterea ce o purtam acestui luptator pentru cauza fratilor nostri de dincolo", "cine cunoaste cât de cât ceea ce s-a petrecut în Transilvania în ultimele decenii îsi da seama de rolul însemnat, de activitatea ce a desavârsit acest mare barbat pe tarâm national". Conferinta s-a încheiat în strigatele multimii: "Vrem înfaptuirea idealului nostru national.", "Vrem Unirea tuturor românilor", "Vrem Ardealul si Bucovina mai înainte de toate si fara amânare", "Traiasca România Mare"[43].  

Presa galateana, prin noile ziare înfiintate în anii neutralitatii, este o adevarata tribuna mobilizatoare la lupta pentru unirea românilor într-un singur stat national. Numeroase articole au chemat întreaga populatie sa participe la cauza reîntregirii tarii evocând jertfele înaintasilor pentru aceasta cauza. Ziarul "Vrem Ardealul", aparut la 2 decembrie 1915 publica articolul "De ce ne trebuie Ardealul" cu urmatoarea concluzie: "Stapânind Ardealul cu fortificatiile sale naturale, suntem stapânii Carpatilor de o parte si de alta. Iar Carpatii ne-au servit de leagan si adapost odinioara, stapâniti odata cu bratele românesti, vor deveni cetate pe veci nebiruita a neamului românesc întreg"[44]. Într-un alt articol intitulat "Vrem Ardealul", se motiva necesitatea unirii, recuperarii Ardealului: "Îl vrem pentru ca este o nevoie a noastra, o parte din trupul nostru, din inima noastra, din fiinta noastra. Îl vrem pentru ca suferind suferim si noi, perind el (...) perim noi. ... ,pentru ca el ne este necesar vietii noastre viitoare ca neam, pentru ca este parte integranta a organismului de viata a neamului nostru. si daca o parte a organismului sufera în mod firesc, inevitabil, va suferi organismul întreg". Se face apoi o trecere în revista a importantei provinciei atât datorita bogatiiilor sale cât si datorita istoriei locului ce se leaga de cea a tarii mama: "Acolo sunt minele, avutia noastra, acolo s-a faurit neamul, acolo e zamislirea si leaganul sau, de acolo au venit descalecatorii... Acolo a murit nerazbunat Mihai eroul, sub mâna unui ucigas si tot de acolo a doua descalecare de carturari, care au renascut, au rechemat la viata amortitele noastre puteri... Lazar, sincai, Maior." "Vrem Ardealul -se continua- fiiindca nu putem sa nu-l vrem. Fiindca sufera, fiindca durerea o simtim în noi, fiindca este o necesitate, o nazuinta, un vis". Determinarea, hotarârea de a face toate demersurile necesare pentru realizarea acestui vis este evidenta: "Vrem Ardealul, cu tot sufletul, cu toata puterea si fiindca îl vrem numaidecât îl vom avea"[45].  Periodicul va publica si comenta conferinta lui V. Lucaciu tinuta în ziua de 13 decembrie, scotând în relief problema permanentei unirii Transilvaniei cu România.

O alta publicatie intitulata "Dunarea de Jos", slujind ideea de unificarii, scria: "Întregirea neamului a trait si traieste ca ideal în sufletul românilor de pretutindeni ... Toti trebuie sa colaboram pentru realizarea lui"[46].

Manifestatiile Ligi au continuat si în anul 1916, pâna la intrarea României în actiune, concentrându-se asupra necesitatii participarii tarii noastre în razboi alaturi de Antanta pentru desavârsirea unitatii nationale. La 6 ianuarie 1916, N. Iorga conferentiaza despre idealurile de lupta ale poporului român. Fruntasii miscarii nationale din Galati au redactat un manifest intitulat "Catre cetatenii galateni", prin care cereau întregii populatii a orasului sa sustina intrarea României în razboi alaturi de puterile Antantei, pentru eliberarea românilor subjugati si faurirea, pe aceasta cale, a unitatii politice a poporului român"[47].

Ziarul "Conservatorul" din 12 iunie 1916 facea un nou apel catre cetatenii orasului: "Români, fiti gata. Ridicati-va pâna la unul si treziti guvernul din amorteala în care a cazut ... Orice zi pierduta este în paguba idealului nostru. Dusmanii nostri, austrieci si ungari, sunt zdrobiti si fug într-o completa debandada. Întârzierea, codeala si tergiversarea noastra poate sa faca nefolositoare interventia noastra"[48].

În tot acest timp tratativele secrete în vederea intrarii României în razboi au continuat. Demersurile lungi si anevoioase s-au finalizat prin semnarea la 4/17 august 1916 a unui Tratat politic si a unei Conventii militare. Peste câteva zile, pe 14/27 august, la Palatul Cotroceni din Bucuresti, a avut loc Consiliu de Coroana care a decis intrarea României în razboi de partea Antantei[49].

A doua zi a fost difuzata proclamatia catre tara semnata de rege si de membrii guvernului: "Pentru neamul nostru el (n. s. razboiul) a adus ziua asteptata de veacuri de constiinta nationala, ziua Unirii lui ... Înaintasii nostri au reusit sa întemeieze statul român prin Unirea Principatelor, prin razboiul Independentei, prin munca lor neobosita pentru renasterea nationala. Astazi ne este noua dat sa întregim opera lor ..."[50].

Hotarârea privind angajarea tarii în razboi, pentru eliberarea teritoriilor românesti de peste Carpati a întrunit asentimentul unanim al maselor populare, declaratia de razboi fiind considerata de toate mediile sociale, un act necesar, legitim si drept. Oameni politici, scriitori, oameni de cultura, militari, ziaristi si simpli oameni au subscris cu entuziasm la hotarârea luata. Galatiul, ca si întreaga tara fremata de bucurie, aceeasi hotarâre de lupta animând întregul popor român. La vestea decretarii mobilizarii, în noaptea de 14/27 spre 15/28 august, orasul a fost cuprins de entuziasm: "clopotele de la biserici rasunau, sirenele vapoarelor din port suierau, tunurile din Ţiglina bubuiau iar rachetele luminau vazduhul ... pietele si strazile gemeau de lume, entuziasmul era la culme; cântece si urale pretutindeni"[51].

Pe plan socio-economic izbucnirea razboiului a avut urmari din cele mai grele asupra orasului Galati, razboiul afectând toate ramurile economice ale orasului si scazând nivelul de trai al populatiei.

Întreruperea comunicatiilor maritime cu tarile din Occident, si în special cu Anglia si Franta, în urma închiderii strâmtorilor Bosfor si Dardanele, prin care se realiza 97% din volumul fizic al exportului românesc si 60% din cel al importurilor tarii, a dat o puternica lovitura vietii economice a orasului, activitatea portuara stagnând simtitor. Daca înainte de izbucnirea razboiului prin Galati trecea aproximativ a sasea parte din marfurile ce se exportau si se importau din strainatate, odata cu declansarea primei conflagratii mondiale cheiurile portului ramân pustii[52]. Astfel, daca în primavara anului 1914 în portul Galati au intrat 94 de vase cu o încarcatura de 37.205 tone (diferite produse) si au iesit 73 de vase cu o încarcatura de 48.990 tone produse agricole, dupa închiderea strâmtorilor au intrat doar 10 vase si au plecat 6 din care doar unul încarcat[53]. Cantitatea de cereale exportate s-a redus de aproximativ 10 ori în 1915 fata de 1914, astfel, în luna martie 1914 valoarea cerealelor care au fost vândute prin portul Galati a fost de 3.336.037 lei, în timp ce la mai bine de un an de la închiderea strâmtorilor, în decembrie 1915, valoarea lor sa fie de 3.329.960 de lei, desi prohibirea exportului de cereale fusese înlaturat[54].

Multi angajati din port au fost concediati. Muncitorii din industria transportului, în special carausii din porturi si încarcatorii de vapoare au simtit cel mai acut lipsa de lucru datorita restrângerii activitatii din port, dar somajul este un fenomen ce s-a manifestat si în alte ramuri economice. Din cei 2.400 de salariati care munceau în port înainte de declansarea razboiului, în 1915 mai activau doar 400, iar în industria întregului oras din cei 14.105 mai aveau loc de munca doar 6.216 ceea ce însemna 57,9%, restul trecusera în rândul somerilor sau fusesera concentrati[55].

Izbucnirea razboiului si desfasurarea operatiilor în imediata apropriere a frontierelor tarii au creat mari dificultati industrie românesti. Numeroase întreprinderi industriale si chiar ramuri întregi care depindeau de importul de materii si semifabricate din tarile beligerante, au fost nevoite, în conditiile în care acestea si-au limitat drastic exportul lor sa-si restrânga activitatea.

Marea industrie galateana reprezentata de: constructii si reparati navale (santierul Naval "G. Fernic", Arsenalul Marinei Militare), metalurgice (fabricile de ambalaje metalice "Albina", "Greerul", fabricile de cuie si sârma "Leul", "Mustad si fii", "Coltofeanu", "Westfalia") etc., se baza în general, pe materii prime din import, ceea ce a însemna ca numeroase fabrici mai ales cele care nu produceau furnituri de razboi au fost nevoite sa-si întrerupa activitatea sau sa si-o restrânga[56]. Numai într-o singura activitate, aceea a cuielor, s-au închis patru fabrici lasând fara pâine 500 de lucratori. Fabrica de cuie "Coltofeanu" nu a lucrat un an de zile, pâna în martie 1915, iar fabrica de frânghie "Navodul" si-a închis portile în tot acest timp. La întreprinderea de cherestea "Goetz", de exemplu, numarul muncitorilor a fost drastic redus, de la 900 de salariati în 1912, în decembrie 1914 fiind concediati 120 de muncitori, pentru ca în februarie 1915 sa mai lucreze doar 150 de angajati.[57] Unele întreprinderi civile care nu primeau comenzi pentru armata au introdus un program special de lucru. Astfel, fabrica de cuie "Wolff" lucra o saptamâna, si atunci cu program redus, si alta nu, iar întreprinderi ca moara "Steaua" sau fabrica de bere "Petrini" etc. se închideau sistematic, sub pretextul reparatiilor[58].

Statul român a luat unele masuri pentru organizarea economiei nationale, acoperirea nevoilor interne ca si pentru frânarea tendintelor inflationiste si de specula. Începând din iulie 1914 au fost decretate masuri prohibitive cu privire la exportul de animale si mijloace de tractiune, a grâului si altor cereale (în toamna lui 1915), legumelor, al substantelor oleaginoase, blanuri, pieilor si încaltamintei, carbunelui si petrolului, aparatelor de comunicatii, produse alimentare, obiecte din metale, produse farmaceutice, etc[59]. 

S-au luat masuri pentru sporirea productiei de alimente destinate trupelor si de confectii militare. Moara "Steaua" ca si alte unitati alimentare din oras vor juca un rol important în aprovizionarea armatei cu alimente. Singura moara "Steaua" macina zilnic 24 vagoane de grâu si 8 vagoane de porumb[60]. Datorita numarului mare al stabilimentelor de comert cu articole necesare armatei, în octobrie 1915 se mareste numarul comisii de rechizitii la trei[61]. La cererea Ministerului de Razboi, în conditiile în care importul de materiale textile din tarile beligerante nu era posibil, galatenii au colaborat la strângerea de materiale si de bani, destinati cumpararii de astfel de produse, pentru fabricarea de confectii militare[62].

Ţinând seama de resursele reale existente în tara, de reducerea drastica a posibilitatilor de import în domeniul armamentului, de faptul ca stabilimentele militare din tara aveau o capacitate de productie redusa s-au facut eforturi si s-au luat unele masuri în scopul organizarii industriei de stat si private pentru satisfacerea nevoilor armatei.

santierul naval "Gh. Fernic", profilat pe constructia si reparatia vaselor mici românesti si straine, s-a reprofilat pe productia de razboi. Acesta a executat pentru Ministerul de Razboi: afete de tun, obuze, furgoane, trasuri sanitare. El a functionat în perioada neutralitatii cu aproximativ 700 de lucratori. La izbucnirea razboiului societatea italiana s-a retras si a parasit santierul din Galati, rechemându-si în tara inginerii si tehnicienii. Actiunile acesteia sunt cumparate de un grup de banci si societati de navigatie românesti. În anul 1916 ca urmare a cresterii cuantumului valorii comenzilor se simte necesitatea sporirii capitalului. În acest an santierul a fost transformat într-o mare societate de constructii navale, sub denumirea "santierele române de la Dunare", capitalul sau crescând de la 1.500.000 de lei la 4.000.000 lei, repartizati în 800 de actiuni a câte 500 de lei fiecare[63].

Pentru a micsora dependenta  tarii fata de importul de armament si munitie din strainatate si a asigura necesarul armatei a fost dezvoltata industria autohtona destinata apararii. Arsenalul Flotilei de la Galati producea elementele componente ale agregatelor motrice de capacitati mici destinate navelor, instalatii pentru torpilele de baraj, executa sau asambla nave de dimensiuni mici etc[64]. La Galati îsi mai aveau sediul Divizia de Dunare a marinei formata din 4 monitoare, 8 vendete fluviale, câteva nave mai mici si un servici de nave si torpile, depozitele generale ale marinei române. Comandamentul general al marinei militare române era tot aici si avea comandant pe contraamiralul Eustatiu Sebastian[65].

Atelierele C.F.R. din Galati, ce asigurau reparatii la locomotive si vagoane si-au continuat activitatea dar cu un numar redus de muncitori atât datorita concedierilor, cât si ca urmare a concentrarilor. Primaria Galati a cedat în urma cererii Ministerului de Razboi "pe veci si în mod gratuit" o suprafata de 6h din proprietatea comunei pentru construirea cazarmei Reg. 51 Infanterie. Valoarea terenului era estimata la 46.875lei. Proiectul însa nu a putut fi realizat din cauza razboiului[66].

Având la dispozitie o mare rezerva de forte de munca, patronii exploatau angajatii în întreprinderile lor. Salariile muncitorilor au fost reduse în repetate rânduri, în unele întreprinderi ajungând la 50% fata de perioada precedenta, în timp ce ziua de munca a fost prelungita la 15-16 ore în unele întreprinderi. Situatia muncitorilor care aveau de munca nu era niciodata sigura, ei putând ramâne oricând fara lucru. La fabrica de produse chimice "Max Fisher" salariatii erau platiti, în 1915, cu cel mult 2,65 lei pe zi. În aceasta întreprindere datorita zilei de munca prea lungi, a lipsei complete a oricaror masuri de protectie a muncii, în cel putin 2 luni s-au întâmplat 12 accidente de munca[67]. La fabrica "Bradea", unde mai lucrau doar 20 de muncitori, ceea ce reprezenta o cincime din numarul obisnuit, patronii au introdus un program extrem de aspru[68].

Costul vietii crestea de pe o zi pe alta în ciuda faptului ca salariile scadeau, iar lipsa  alimentelor, dar si scumpetea lor, încep sa se faca simtite. Zaharul, de exemplu se gasea foarte greu în anii de dupa izbucnirea razboiului. Acest fapt nemultumeste populatia orasului, astfel ca la 9/22 iunie 1916 s-au adunat în fata primariei sute de muncitori, cu femei si copii ca sa ceara punerea în vânzare cât de cât a acestui aliment[69].




Primaria procura unele alimente care nu se gaseau pe piata galateana pentru a le vinde populatiei. Comisia  mixta de rechizitii îsi trimitea delegatii în judetele Tulcea, Tecuci, Falciu, Roman, Tutova si Vaslui pentru a cumpara proviziile necesare populatiei civile ca: verdeturi, brânza, oua, fructe, untura etc. Aducerea acestor marfuri din judetele apropiate de catre comerciantii galateni întâmpina neajunsuri cu transportul de carute, pe de o parte, iar pe de alta parte uneori aceste transporturi de îndata ce soseau în oras erau rechizitionate de armata, iar populatia ducând astfel mare lipsa[70].  Pescaria statului din oras, satisfacea de multe ori mai întâi comenzile din alte orase si doar pestele care ramânea era distribuit pescarilor din oras, ceea ce facea ca pestele destinat populatiei orasului sa fie de calitate inferioara si în cantitati reduse[71].

 Costul alimentelor a crescut foarte mult, astfelpretul carnii de vaca ajunsese de la 0,80 lei kg. la 1,20 lei kg., pâinea alba nu se mai vindea cu 1, 10 lei ci cu 1,40 lei etc.[72]. Aplicarea articolului 27 din Legea masurilor exceptionale relativ la fixarea preturilor maximale se facea extrem de greu. Neafisarea preturilor maximale în locurile de desfacere era o practica comuna. Primaria se vede obligata în aceste conditii sa dea o ordonanta prin care sa oblige comerciantii sa aiba afisate în mod vizibil preturile[73]. Unele articole de consumatie, în ciuda preturilor maximale oficiale, erau putin accesibile mijloacelor de trai a multora.

Situatia dificila creata ca urmare a izbucniri razboiului, conditiile grele de trai ale muncitorilor a facut ca acestia sa întreprinda numeroase actiuni de protest, greve. Statul luase unele masuri care sa protejeze familiile celor mobilizati:comerciantii si industriasii care care aveau în serviciul întreprinderilor lor un numar mai mare de 5 lucratori si functionarisi, care îsi mentineau stabilimentele deschise în timpul mobilizariierau obligati sa plateasca muncitorilor daca acestia erau casatoriti sau aveau sarcini de familie, jumatate din leafa lor, sumele strânse serveau ca ajutor familiilor celor mobilizati[74]. Masura se dovedeste de multe ori ineficienta.  La 28 august 1914 are loc o întrunire a muncitorilor din porturi la care au participat si circa 200 de femei, sotii ale muncitorilor mobilizati. S-a votat cu aceasta ocazie o motiune în care se cereau ajutoare pentru sotiile celor mobilizati. La aceasta întrunire a fost aleasa o comisie speciala pentru apararea drepturilor familiilor muncitorilor mobilizati.

Întrunirile de protest si demonstratiile împotriva scumpirii traiului si lipsei de lucru erau completate de grevele muncitorilor din fabricile care mai functionau. Ei protestau împotriva conditiilor grele de munca, a concedierilor. În aprilie 1915 muncitorii fabricii "Bradea", care lucrau pentru Ministerul de razboi, au intrat greva, în luna mai  au declarat greva muncitorii de la agentiile de cereale. Ei cereau marirea salariilor în raport cu munca suplimentara pe care o depuneau[75]. Tot în luna mai au încetat lucrul si muncitorii de la Societatea tramvaiului electric, solicitând marirea salariilor[76]. La 10 iulie 1915, toti muncitorii din portul Galati au declarat greva de protest împotriva refuzului Camerei de Comert de a  le aproba: marirea salariilor si îmbunatatirea conditiilor de munca si de trai. Sub presiunea muncitorilor Camera de Comert a fost nevoita sa accepte cererile acestora [77]. 

În prima jumatate a anului 1916 în Galati au fost înregistrate greve ale muncitorilor pentru obtinerea unor conditii de viata mai bune. Epistasii din port au încetat lucrul în luna martie cerând marirea salariilor. În cursul lunii mai declara greva 35 de muncitori de la fabrica de ulei Dinerman cerând marirea salariilor si reducerea orelor de lucru. Întrunirile organizate împotriva cresterii preturilor erau urmate de manifestatii de strada. Urmarind înfrânarea speculei muncitorii si cetatenii trimiteau delegatii la primaria orasului, pentru a înainta memorii prin se cerea ieftinirea traiului[78]. Masurile luate erau însa ineficiente, iar specula se dezvolta aproape nestingherita.

Actiunile de protest ale muncitorilor în aceasta perioada au avut si un aspect politic pe lânga cel economic, ce urmarea marirea salariilor, usurarea conditiilor de viata. Sub influenta P.S.D. în cadrul unor manifestatii muncitorii au protestat împotriva razboiului si intrarii României în razboi. Muncitorii au purtat pancarte cu lozinci ca: "Jos razboiul!", "Vrem 8 ore de munca", "Vrem redeschiderea fabricilor", "Vrem ieftinirea traiului". O asemenea întrunire a avut loc pe 13/26 iunie 1916. Greva s-a soldat cu ranirea a 35 de persoane, uciderea a  9 muncitori si arestarea unui numar important de manifestanti, ocuparea orasului cu trupe[79]. Actiunile dure ale autoritatilor au stârnit consternare si dezaprobare în tara. Au avut loc greve si întruniri de protest, motiuni de solidaritate cu muncitorii galateni în numeroase orase din tara. Presa socialista considera ca vinovati sunt doar guvernul si autoritatile locale, în oras circula însa si opinia "ca în prima linie sunt vinovati însisi sindicalistii  ale caror manifestari zgomotoase sunt de atâta vreme o permanenta amenintare pentru linistea si ordinea orasului. Erau "instigati" de cei ce "au interesul sa tulbure lucrurile spre a atrage atentia generala de la singura preocupare înalta si generoasa, care trebuie sa îngrijeasca astazi orice român patriot": intrarea în razboi pentru realizarea idealului national[80].



[1] Istoria Românilor, vol VII, tom.II, coord. Ghe. Platon, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2003, p. 395.

[2] Constantin G. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri pâna astazi, Editura Albatros, Bucuresti, 1975, p. 682.

[3] C-tin Kiritescu, Istoria razboiului pentru întregirea României (1916-1919), vol.I, editie de Mircea Popa, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1989, p. 111.

[4] Augustin Deac, Caracterul participarii României la primul razboi mondial, Editura Politica, Bucuresti, 1973, p. 17.

[5] Ioan Scurtu, Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), Vol. I, Editura. Enciclopedica, Bucurresti, 2001, p. 14; a se vedea si Eliza Campus, Politica externa a României între anii 1913-1947, Editura Politica, Bucuresti, 1980, p. 41-46.

[6] Istoria Românilor, vol. VII, tom II, p. 397.

[7] C-tin Nutu, România în anii neutralitatii (1914-1916), Editura. stiintifica, Bucuresti, 1972, p. 179.

[8]Aspecte ale luptei pentru unitate nationala,coord. Gh. Buzatu, A. Karetchi, Editura Junimea, Iasi, 1983, p. 189.

[9] Istoria Românilor, p. 405.

[10] C. Gh. Marinescu, Epopeea Marii Uniri, Editura. Porto-Franco, Galati, 1993, p. 209.

[11] Idem, Aportul societatilor "Carpati si Liga Culturala"din Galati la lupta pentru unirea Transilvaniei cu România, în "Danubius", vol VI-VII,1973-1974, p. 238.

[12] Ibidem, p. 227.

[13] I. Burlacu, Th. Rus, Contributii documentare privind rolul Ligii Culturale în fauriea statului national unitar roman, în "Revista Arhivelor", XI (2), 1968, p. 188.

[14] "Galati Noi", I, nr. 130, 17 iulie1914, nr. 137, apud P. Paltanea, Istoria orasului român, p. 231.

[15] P. Paltanea, Contributii galatene la desavârsirea unitatii nationale, în "Danubius",1984-1985, p. 173.

[16] C. Gh. Marinescu, Epopeea Marii Uniri, p. 239.

[17] Vasile Netea, C. Gh. Marinescu, Liga culturala si Unirea Transilvaniei cu România, Editura Junimea, Iasi, 1978,p. 294.

[18]C. Gh. Marinescu, Epopeea Marii Uniri, p.211.

[19] V. Netea, Gh. C. Marinescu, op.cit., p 267.

[20] Gh. C. Marinescu, Epopeea Marii Uniri, p.212.

[21] V. Netea, Gh. C. Marinescu, op. cit., p.267.

[22] I. Burlacu, Tr. Rus, op. cit., p. 117.

[23] P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p.231 .

[24] C. Gh. Marinescu, op. cit., p. 216.

[25] Ibidem.

[26] C. Gh. Marinescu, op. cit., p. 240.

[27] P. Paltanea, Contributii galatene, p.183

[28] Augustin Deac, Ion Popescu-Puturi et.al., op. cit., p.454-455.

[29] "Informatii pentru membrii Ligii", an III, nr.9, din iunie 1915; Augustin Deac, Ion Popescu-Puturi et al., Unirea Transilvaniei cu România. 1918,  p. 451.

[30] P. Paltanea, Contributii galatene, p. 173-174.

[31] "Informatii pentru menbrii Ligii", III, nr. 9 din iunie 1915.

[32] Ibidem.

[33] Unitate si continuitate în istoria poporului român, redactia D. Berciu, Editura Academiei, Bucuresti, 1968, p.333



[34] P. Paltanea,  Istoria orasului Galati, p. 208.

[35] Aspecte ale luptei pentru unitate nationala, p. 199-200.

[36] C-tin Nutu, op. cit., p.248.

[37] V. Netea, Gh. C. Marinescu, op.cit., p.278-279.

[38] "Conservatorul", l, nr.7, din 3 ianuarie 1916, apud P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 208.

[39] Judetul Galati pe scara timpului, p. 106.

[40] D. Faur, Galatiul nostru. Însemnari istorice si culturale, Editura Autorului, Galati, 1924, p. 39.

[41] Discursul lui Gh. Fernic rostit în sedinta Senatului de la 3 decembrie 1915, Tipografia "Buciumul român" Spiru Gheorghiu, Galati, 1915, p.7,9.

[42] C. Gh. Marinescu, op. cit., p. 211.

[43]Dr. Vasile Lucaciu, luptator activ pentru unirea românilor. Texte alese, editori Ioan Iacos, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1988, p. 368-381.;  P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 234.

[44] "Vrem Ardealul", I, 31 Decembrie 1915, apud P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 234.

[45] Ibidem, nr.4 din 11 decembrie 1915, p.1.

[46] "Dunarea de Jos", I, nr. 14, 15 December 1915.

[47]P.Paltanea, Istoria orasului Galati, p.235.

[48] "Conservatorul", I, nr.22, 12 iunie 1916.

[49] vezi Eliza Campus, op. cit., p. 122 si urm.

[50] I. Scurtu, op. cit., vol. II., p. 20.

[51] Ion Bulei, 1916. Zile de vara, Editura Eminescu, Bucuresti, 1978, p. 230.

[52] Georgeta Tudoran, 13 iulie 1916., Editura Politica, Bucuresti, 1966, p. 51; M. Iosa, Despre situatia clasei muncitoare din România între 1900-1916, în "Studii.Revista de istorie", 1956, nr. 4, p. 86.

[53] Idem, Luptele muncitorilor din Galati si Braila (1914-1916), în "Studii si materiale de istorie moderna", III, p. 515.

[54] "Buletinul Camerei de Comert si Industrie din Galati", martie 1914, p. 106; decembrie 1915, p. 647.

[55] Judetul Galati pe scara timpului, p. 114; G. Tudoran, Luptele muncitorilor, p. 515.

[56] C. Marinescu, I. Brezeanu, Orasul Galati, p. 143.

[57] M. Iosa, op. cit., p. 83; P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 215.

[58] G. Tudoran, Luptele muncitorilor, p. 516.

[59] România în anii primului raboi mondial, p. 113.

[60] C. Marinescu, I. Brezeanu, Orasul Galati,  p. 143.

[61] Arh. Nat. Directia Galati, fond Primaria orasului Galati, dosar17/1914, f. 13.

[62] Ibidem, fond Primaria orasului Galati, dosar 40/1916, f. 67.

[63] santierul naval Galati, p. 28-29; Arh. Nationala Directia Galati, fond Primaria orasului Galati, dosar183/1916, f. 62.

[64] România în anii primului razboi mondial, p. 51.

[65] N. Bârdeanu, Dan Nicolaescu, Contributii la istoria marinei române, vol, Editura stiintifica si enciclopedica, bucuresti, 1979, p. 262-263.

[66] Arh. Nat. Directia Galati, Fond Primaria orasului Galati, dosarele 110/1915, f. 13, 4/1915, f. 14, 38.

[67] G. Tudoran, Luptele muncitorilor, p. 516, 519.

[68] P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 215.

[69] Ion Bulei, op. cit., p. 65.

[70] Arh. Nat. Directia Galati, fond Primaria orasului Galati, dosar 39/1915, f. 44.

[71] Ibidem, dosar 47/1916, f.92.

[72] G. Tudoran, Luptele muncitorilor, p.514.

[73] Arh. Statului Galati, fond Primaria orasului Galati, dosar 47/1916, f. 55.

[74] Ibidem, dosarul 47/1916, f.54.

[75] G. Tudoran, Luptele muncitorilor, p. 517.

[76] P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 222.

[77] G. Tudoran, Luptele muncitorilor, p. 519.

[78] Ibidem, p. 526-527.

[79] G. Tudoran, 13 iunie, p. 62.

[80] Ion Bulei, op. cit., p.80; "Conservatorul", I, nr. 23, 19 iunie 1916, apud Paul Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 223.













Document Info


Accesari: 5197
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )