Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































DOUÃ DECENII PREMERGÃTOARE MARII UNIRI DIN 1 DECEMBRIE 1918

jurnalism


DOUÃ DECENII PREMERGÃTOARE MARII UNIRI DIN 1 DECEMBRIE 1918



VII, 1. Contextul social-politic si economic

Dupa multele batalii pana aici parcurse, presa romana intra in secolul al XX-lea inarmata cu mijloace de lupta care sa o faca tot mai eficace in drumul inca plin de dificultati al misiunii ei de mesagera a marilor idealuri ale intregului popor.

In conditiile dezvoltarii industriei numarul intreprinderilor de profil se dublase in primul deceniu al secolului XX fata de precedentul deceniu 1890-1900, ajungand de la 20 la 41. In consecinta, se afirma tot mai puternic proletariatul roman industrial. Acest factor va influenta in mod determinant viata politica a tarii, prin actiuni care vor duce la dezvoltarea accentuata a miscarii sindicale, la radicalizarea taranimii, la refacerea partidului politic al clasei muncitoare. Extinderea relatiilor de productie capitaliste si in agricultura, ramura dominanta a economiei nationale, intr-un moment al infruntarii lor cu relatiile de tip feudal in declin, a contribuit la adancirea procesului de stratificare a taranimii, la orientarea ei catre industria ce se infiripa la orase, lucru partial posibil intrucat marea majoritate a populatiei rurale continua, lipsita de pamant, sa robeasca la mosieri, sa suporte asuprirea acestora si a arendasilor lor.

In acest timp partidele politice ale claselor dominante incercau, la ,,rotativa guvernamentala'' inaugurata de monarhie, sa adopte metode care sa amelioreze contextul amintit; in realitate ele erau strabatute de contradictii si convulsii (in special in tabara conservatorilor) sau de lupte intre generatii (Partidul National-Liberal), lupte in care se impusesera elementele burghezo-liberale avand ca lider pe Ion C. Bratianu. Linia politicii externe romanesti in conditiile crizei progresive a monarhiei habsburgice sub forma conflictului intre Viena si Budapesta, dar mai ales sub aceea a avantului si a radicalizarii luptei de emancipare a nationalitatilor oprimate, in al carui context se inscria si noul activism politic al romanilor din Transilvania urmarea ca finalitate unul dintre obiectivele cele mai importante din intreaga existenta a tarii noastre, devenit sarcina fundamentala: realizarea statului national unitar.

Militantii transilvaneni din cadrul Partidului National Roman luptau pentru dobandirea de drepturi si libertati politice in parlament, unde romanii din Transilvania aveau, in 1905, opt reprezentanti, iar in 1906 - 15. Era denuntata politica de deznationalizare promovata de guvernele ungare si se chema la solidarizarea energiilor in cadrul ,,Ligii culturale'', al societatii ,,Astra'', al numeroaselor societati studentesti (,,Petru Maior'', la Budapesta, ,,Romania juna'', la Viena, ,,Junimea'', ,,Dacia'', ,,Bucovina si Moldova'', la Cernauti). Fruntatii acestor miscari nationale - C. Brediceanu, V. Braniste, I. Suciu, V. Goldis, I. Rusu-Sirianu - s-au adresat socialistilor romani din alte centre, in special celor din Bucuresti, solicitandu-le sprijin in lupta lor, ceea ce militantii de frunte ai miscarii muncitoresti, I.C. Frimu, Al. Constantinescu, M.Gh. Nujor, D. Marinescu, Gh. Cristescu, St. Gheorghiu, Constantin Manescu si altii nu au intarziat sa faca.

Un asemenea cadru economic, social, politic si cultural, analizat intr-o serie de lucrari de specialitate semnate de autori romani si straini, N. Iorga, Fr. Damé, R.W. Seton-Watson, C.C. Giurescu, Romulus Seineanu, N. Copoiu, I. Cicala, Mircea Iosa, Traian Lungu, ne-a furnizat si sursele care au particularizat structura mesajului publicistic angajat in acest inceput de veac XX.

VI, 2. Obiective publicistice in presa primului deceniu

Trecand din cadrul social-politic si economic in acela al ideologiilor literare, politice si culturale sustinute de presa primului deceniu, observam ca marile probleme ale timpului - problema agrar-taraneasca, problema unitatii nationale, problema afirmarii tot mai plenare a proletariatului - si-au gasit exprimarea si potentarea in unghiuri de abordare publicistica diferite prin intermediul revistelor si ziarelor care personalizeaza respectivul moment. In contextul cultural de presa se ivesc revistele: ,,Samanatorul'' si ideologia ,,samanatorist&atild 414j96e e;'' (avandu-l ca mentor pe Nicolae Iorga); ,,Viata romaneasca'' si ideologia ,,poporanista'' (ilustrata de C. Stere si G. Ibraileanu), ,,Convorbirile critice'' si ,,Curentul nou'' (legate de ,,simbolism''), multe alte publicatii-satelit care s-au impartit intre un ,,mentor'' sau altul.

Aparitia acestor noi directii cultural-literare si ideologice nu poate fi separata de momentu de efemera situatie critica a presei socialiste, care, dupa incetarea tiparirii unor ziare si reviste cum fusesera ,,Literatura si stiinta'', ,,Evenimentul literar'', ,,Lumea noua'' si altele, isi cauta alte parghii eficiente de lupta si de actiune. Acestea isi afla continuitatea in ,,Independenta tipografica'', periodic lunar, ,,Aparatorul'', ziar muncitoresc, ,,Viitorul social'', revista lunara social-democrata, gazeta ,,Greva tipografilor'', in publicatii locale: ,,Dezrobirea'', organ sindical brailean, ,,Buletinul'', ,,Muncitorul Olteniei'' si ,,Inainte'' - Craiova, in Transilvania, ,,Adevarul, ,,Votul poporului'', ,,Calendarul poporului'', ,,Erdélyi munkás'' etc. Acestei prime constelatii a presei angajate in slujirea unor idei inaintate, democratice si revolutionare, i se adauga din 1902, cu un drum de evolutie indelungat, pana in 1914, publicatia cea mai de seama in lupta revolutionara a proletariatului roman - la care vom reveni - ,,Romania muncitoare''. Adaugam acestei sumare configuratii a presei primului deceniu si publicatiile cu pronuntat caracter democratic: ,,Protestarea'', ,,Viata sociala'' si ,,Facla'', ultimele doua editate de N.D. Cocea, ca si revistele ,,Furnica'' si ,,Albina'', aceasta din urma initiata de Spiru Haret, avand o existenta de peste un deceniu.

Simultan, partidele care se succedau la putere si fractiunile lor isi editau organe de presa in limba romana si in limba franceza intre care: ,,Conservatorul'', ,,Epoca'' si ,,Le Progrès'', ,,Actiunea conservatoare'', ,,Ordinea'', ,,Opinia'' (Iasi), de profil conservator: ,,Vointa nationala'', ,,Miscarea'' si ,,Viitorul'', organe de presa liberale, ,,L'Indépendance Roumaine'' si ,,Neamul romanesc'' (editor N. Iorga). De asemenea, isi continua aparitia doua mari cotidiene, ,,Adevarul'' si ,,Dimineata'', iar alaturi de ele ,,Universul'' si ,,Minerva''. Unele publicatii ale aceluiasi moment slujeau interesele economice ale marilor proprietari, ,,L'Industrie Roumaine'', ,,Agrarul'', ,,Bursa'' (in mai multe limbi straine), ,,Argus'' si ,,Reporterul petrolului''.

Intr-o asemenea fizionomie a presei de diferite tipuri si orientari - sporita in proportii daca ne-am referi la toate revistele culturale si literare, foarte numeroase, unele intrate in campul presei inainte de 1900 - s-au afirmat generatii de gazetari dintre cei mai valorosi ai publicisticii romane: Arghezi, Cocea, Galaction, Istrati (la debuturile lor); altii ca mentori ai revistelor si curentelor literare - Iorga, Ibraileanu, Sanielevici; gazetari din esalonul socialistilor: Mille, Bacalbasa, Nadejde, Demetrescu, in ipostaze deosebite insa fata de cele ale inceputurilor lor socialiste; si cel mai viguros trunchi al presei muncitoresti: I.C. Frimu, St. Gheorghiu, Alecu Constantinescu, Dumitru Marinescu, Gh. Oprescu, Gh. M. Vasilescu-Vasia, Gh.M. Bujor s.a.

VI, 3. Ipostazele tematice de tip cultural la ,,Samanatorul''

Publicatiile la care ne vom referi ilustreaza atat merite cat si minusuri, limite ideologice. Aparuta la 2 decembrie 1901, revista ,,Samanatorul'', urmasa ,,Curierului literar'', isi expunea prin doi poeti de seama, George Cosbuc si Al. Vlahuta, initiatorii ei, un program publicistic menit sa contribuie la mentinerea traditiei nationale si la inaltarea neamului (editorialul Doua vorbe). De aceea, probabil, G. Calinescu incadreaza ,,Samanatorul'' intr-un capitol intitulat Tendinta nationala (cf. Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent), opunand aceasta publicatie si miscarea creata in jurul sau revistei de la sfarsit de secol trecut, ,,Contemporanul'' si curentului ideologic si literar cu acelasi nume, inclus de criticul amintit in capitolul Arta cu tendinta. Nu se poate afirma ca ne-am afla printr-o asemenea clasificare in fata a doua ideologii cu totul diferite si in raport de antonimie totala, de unde ar decurge militantismul uneia si sterilitatea in planul culturii a celeilalte (cronologic vorbind): Lucrurile sint mult mai complexe si, oricum, determinate nu de vointa unui ideolog anume, conducator de revista, ci de insesi realitatile politice si social-economice ale momentului istoric slujit.

Propunandu-si sa reactualizeze, pe stratul lor primar, directiile de lupta ale revistei de la 1840 ,,Dacia literara'' (inspiratia din folclor, cultivarea limbii, evocarea trectului istoric etc.), continuate dupa Unire de alte publicatii (,,Revista noua'', scoasa de B.P. Hasdeu, ,,Viata'', sub co-directoratul lui Al. Vlahuta si dr. V.A. Urechia, ,,Vatra'', editata de I. Slavici, I.L. Caragiale si G. Cosbuc), ,,Samanatorul'' avea sa se apropie de revistele mentionate in unele privinte si sa se diferentieze de ele atat tematic cat si ca viziune de a interpreta subiectele oferite de realitatea sociala si politica a momentului 1900 si imediat dupa el. Plasata deci intr-un context a cultivarii traditiei si inconjurata de alte publicatii sustinatoare ale aceleiasi idei (,,Foare albastra'', ,,Povestea vorbei'', ,,Pagini literare''), revista lui Cosbuc si Slavici, iar din 1905 a lui Nicolae Iorga, se ivise nu numai in virtutea unui demn principiu de ,,continuatoare'' a traditiei, ci si ca o necesitate obiectiva a cerintelor inceputului de secol, care avea pe agenda marilor evenimente arzatoare problema nationala, in perspectiva unitatii nationale depline, si problema taraneasca.

Atari chestiuni de implicita substanta politica chemasera pe cei mai de seama reprezentanti ai scrisului publicistic si beletristic, oameni de cultura si de actiune, din generatii diferite sa-si exprime punctele de vedere: Caragiale, Cosbuc, Vlahuta, Slavici, Ilarie Chendi, C. Radulescu-Motru, O. Densusianu, C. Bogdan-Duica, Stefan Petica si, in mod cu totul special, N. Iorga si G.Ibraileanu. Punctul convergent al multora dintre pledoariile puse sub formula de ,,tendinta nationala'' sau ,,momentul national'' era acela al orientarii literaturii spre viata poporului, a taranimii in primul rand, marea majoritate a populatiei tarii, intru aducerea ei in paginile scrierilor beletristice. Meritoriu punct de plecare deci, pentru care Nicolae Iorga - ideologul miscarii samanatoriste - incepuse cu doi-trei ani in urma o campanie de presa in ,,Romania juna'', ,,L'Indépendence Roumaine'' si alte publicatii, sustinand cateva idei cardinale: infratirea romanilor, improprietarirea taranilor, actiunea de ,,luminare'' a acelorasi.

Raportate asadar la marile probleme social-politice ale timpului, ideile ,,presamanatoriste'' ale lui N. Iorga, ale celorlalti care l-au inconjurat, semnificau, macar ipotetic, o atitudine publicistica inaintata, de opunere fata de clasele posesoare ale marilor suprafete de pamant agricol, privilegiate in viata politica; iar prin munca de culturalizare a populatiei rurale se putea prefigura si posibilitatea radicalizarii gandirii taranimii in procesul participarii ei ca potential de lupta esential, alaturi de proletariat, intru atingerea unor idealuri social-economice si politice comune. Ideile presamanatoriste ale lui Nicolae Iorga au fost inmanunchiate ulterior in volumele Opinions sincères (1899), Opinions pernicieuses (1900) si Un procès de denationalisation (1902), lucrari care au trasat cadrul politic, ideologic si cultural-literar al miscarii samanatoriste.



S-au transpus in practica scrisului opiniile lui N. Iorga, asa cum fusesera ele formulate? Raspunsul nu poate fi afirmativ in intregime, intrucat de la preconizarile facute pana la ceea ce revista si scrierile generate de ea au realizat s-a pastrat o anume distanta si au intervenit corectari de interpretare, datorate unor factori de conjunctura obiectivi dar si unor pareri putin maturizate ideologic ale lui Iorga insusi. Daca in esenta ,,momentul national'' se suprapunea peste ceea ce sustinatorii lui intelegeau prin ,,traditie'', in sensul unui concept cultural larg, acelasi moment fusese insufletit, la inceput de secol, pentru a stavili patrunderea in cultura a modernismului, al carui promotor se facuse Al. Macedonski si revista sa ,,Literatorul''. Totodata, ,,Samanatorul'' se opunea, cum va spune insusi Iorga, unor ,,rele'' aduse de ,,vremurile moderne''.

Intr-un atare context, cand, in adevar, revista si cenaclul ,,Literatorul'' promovau o arta inovatoare fata de traditie in sensul lingvistic si al formulelor poetice, prefigurand simbolismul, si cand miscarea socialista isi regrupase fortele si isi infiripa publicatiile dupa ce unii lideri socialisti o parasisera, in 1899, ,,Samanatorul'' socotea ca trebuie sa se angajeze intr-o activitate publicistica ideologica si literara prin care sa apere cultura de idei ,,bolnave'', izvorand din acel le mal du siècle, si totodata sa contribuie, cum editorialul amintit zisese, la o actiune ,,de infratire intelectuala, de apostolica munca pentru dezmortirea inimilor care tanjesc, pentru redesteptarea avantului de odinioara in suflete romanesti''.

Gandurile erau, desigur, bune, daca prin angajarea sa ,,Samanatorul'' avea in vedere atitudini cosmopolite exagerate in cultura, satirizate inca din epoca lui Alecsandri, si daca, de asemenea, prin ,,avantul de odinioara'' se intelegea acel avand patriotic al inaintasilor care luptasera pentru idealul de libertate nationala si sociala, independenta si unitate nationala, progres economic si social. Daca macar intr-o asemenea viziune ideologica si artistica se reluau temele si subiectele care au conferit generatiei de publicisti si scriitori de la 1848 atributul unui militantism civic si politic activ si vizionar, sub aura unui romantism mesianic, imbarbatator, ar fi fost meritoriu. Intoarcerea insa la trecut, cu putine exceptii, s-a facut intr-o alta directiune, luminata si de merite, este adevarat, dar umbrita de un orizont ideologic inchistat, fara perspective. Asa, de pilda, militand pentru purificarea, intregirea si raspandirea culturii romane, inteleasa ca limba si ca datini, obiceiuri si port national, N. Iorga isi justifica intr-un fel, in articolul O noua epoca de cultura, antistrainismul sau, impotrivirea fata de ,,nemernica baiguiala straina'', cerand sa se fixeze taxe pentru orice import de carte straina sau repertorii teatrale. Mai mult chiar, in acest gand al sau razbateau in 1904 si accente critice fata de clasele avute, simultan cu sentimentul de solidaritate pentru cei exploatati: ,,Taxe, taxe strasnice pe cei ce stau in strainatate si-si culeg de pe mosii lucrate in sudori de taranii nostri veniturile cu care cauta a speria apusul'' - cerea el in articolul Boierimea franceza in Romania, aparut in ,,Samanatorul'' din februarie 1904.

Bine ar fi fost daca o asemenea atitudine politica si publicistica dobandea statornicie si extindere, dupa cum tot bievenita ar fi fost atitudinea de aparare a celor napastuiti, ,,taranii nostri'', macar in sensul dezvaluirii neajunsurilor materiale si spirituale de care nu ei se faceau vinovati. Acest lucru ,,Samanatorul'' il va face partial si, oricum, ocolind esenta starilor de fapt, ba, in unele cazuri, departandu-se chiar foarte mult de realitati, printr-un refugiu in trecutul voievodal al tarii, idealizat, devenit paravan sub care se ascundeau - cu voia sau fara voia unor ,,samanatoristi'' - contradictiile de clasa atat in feudalism cat si, mai ales, in prima faza a capitalismului in Romania. Intoarcerea privirilor catre ,,boierul de neam'', in aureolat de virtuti, in clipa cand destinul lui si al clasei lui erau in declin inexorabil si cand in pieptul taranimii romane mocneau mania si dorul razbunarii premergatoare valvataii din 1907, marcase treapta de jos a ideologiei samanatoriste, anacronismul credintei intr-o literatura pe ale carei file, cum spunea in articolul mai sus citat, ,,sa cada deopotriva lacrima inaltei, bogatei doamne si a satencei''. Adica ,,infratire'' intre ,,cei de sus'' si ,,cei de jos'', pe calea unor ,,carti pentru popor''.

Concepand o cultura deasupra claselor, tanarul pe atunci N. Iorga cazuse in eroarea de a atribui boierimii vechi merite incomparabil mai mari decat a avut in realitate (articolul Boierimea de tara). Scris cu prilejul aparitiei volumului Batranii de Emil Garleanu, articolul facea elogiul ,,boierului de neam'' de altadata, pe cale de ,,disparitie'', in preajma caruia taranul roman traise in ,,armonie''. Destramarea acestei clase boieresti, N. Iorga o explica prin asaltul timpurilor moderne, al noilor institutii, care isi doreau statornicie in mod obiectiv - lucru de care era constient insusi Iorga - dar al caror continut trebuia umplut, potrivit opiniilor sale, cu forme ale culturii traditionale, paradox practic nerezolvabil sau realizabil ca un produs artificial. Chemandu-i pe scriitori sa reinvie chipul ,,boierului de neam'', N. Iorga era constient totodata de faptul ca realitatile contemporane lui incorporau si stari de lucruri detestabile, generate de guvernarea liberal-mosiereasca, de arendasi si afaceristi straini, in special.

Teritoriu al puritatii morale si al unei paci sociale ,,amenintate'' de timpurile moderne, literatura samanatorist&atild 414j96e e; prezinta satul in haine florale si sarbatoresti, ca sinteza a sanatatii sufletesti, in opozitie ireductibila cu orasul viciat, vazut in exclusivitate ca loc al pierzaniei. Tablourile sumbre citadine, ivite din inegalitati sociale si racile ale politicianismului nu constituie preocupari ale prozatorilor samanatoristi. La aceste revin tot unii dintre luptatorii socialisti de la sfarsitul secolului al XIX-lea, ca de exemplu Sofia Nadejde, care scrie acum, in primul deceniu, cinci romane inspirate din realitati rurale si citadine (Robia banului, Patimi, Parinti si copii - cele mai izbutite) cu puternice accente critice si concluzii moralizatoare 1.

Vorbind despre ,,samanatorism'' D. Micu observa ca originalitatea lui N. Iorga consta in aceea ca a integrat idei preluate din trecut (de la ,,Dacia literara'', de exemplu) intr-o conceptie mai larga, de indreptare sociala si nationala. Transformarile preconizate insa de N. Iorga depindeau numai de factorul cultural, in confluenta cu cel moral. De la sine inteles, o atare viziune anihila contradictiile de clasa, intr-o vreme cand miscarea muncitoreasca era in curs de reorganizare, cand nemultumirile taranimii cresteau, cand masele populare nu beneficiau de libertati publice, cand lupta socialistilor si muncitorilor revolutionari isi cauta noi fagase. In pofida serioaselor sale limite, samanatorismul a avut, in principal, urmatoarele merite: a) a atras atentia asupra traditiilor folclorice de care unii literati se departasera, amplificandu-le sau redescoperindu-le; b) a influentat o seama de poeti si prozatori, unii de real talent (St.O. Iosif, O. Goga, P. Cerna, M. Sadoveanu, E. Girleanu, Al. Bratescu-Voinesti); c) a intreprins o meritorie opera de culturalizare in mediul rural; d) a generat o serie de reviste-satelit, in ale caror preocupari intrau probleme de cultivare a limbii romanesti, cultul pentru frumusetile peisagistice, datini si obiceiuri.

VII, 4. Poporanism democrat, ,,specific national'' si arta realista la ,,Viata Romaneasca''

Termenul de ,,poporanism'' aparuse in perioada ,,Daciei literare''; sub o alta forma, aceea de ,,poporan'', el fusese folosit de unii scriitori din generatia de la 1848, gasindu-si apoi explicarea in opera lui B.P. Hasdeu Cuvente den betrani, vol. II, ca un element care se refera la ,,cartile poporane''. Al. Odobescu, la rindul sau, utilizeaza terminologia de ,,literatura poporana''.

Intre aceasta acceptie si aceea de ,,poporanism'', in sensul unui curent ideologic si literar, exista deosebiri de continut si de viziune, dezvaluite in paginile ,,Vietii romanesti''. Inainte de aparitia, in 1906, a acestei prestigioase reviste, poporanismul se facuse simtit ca fenomen politic si ideologic datorita lui Constantin Stere si ca un corespondent a ceea ce se cunoaste sub numele de ,,narodnicism'' rus. Cuvantul ,,narodnicestvo'' fusese tradus de C. Stere cu ,,poporanism'' intr-o serie de articole intitulate Socialistii si miscarea nationala, tiparite in ziarul ,,Evenimentul'' inca in 1893. Acelasi Stere infiintase societatea culturala ,,Datoria''. In Apelul acestei societati, difuzat la 8 decembrie 1893 catre intelectualitatea romana, se mentiona intre altele: ,,Avem o datorie sfanta, de a lucra pentru desteptarea constienta si speram ca toti patriotii adevarati si luminati vor recunoaste aceasta datorie''. Adevaratul concept de poporanism se cristalizeaza o data cu ,,Viata Romaneasca'', aparuta in opozitie cu ,,Samanatorul'' si ,,samanatorismul'', dorindu-se un fel de ,,Dacie literara'' (si stiintifica), deschisa tuturor scriitorilor romani (aidoma ,,Curierul romanesc'', ,,Albinei romanesti'' si altor publicatii care chemau, prin titlu, pe toti mesagerii scrisului).

Care erau ideile directoare ale acestei publicatii? Revista isi propunea sa munceasca ,,pe campul culturii nationale'', activitate ce nu trebuia sa contrazica preocuparile fata de cultura universala. Accentul cadea insa pe o literatura cu specific national destinata poporului, in sanul caruia G. Ibraileanu distingea ,,clasele de sus'', separate de popor printr-o ,,prapastie''. Chiar din primul numar al revistei, G. Ibraileanu considerase ca literatura, ,,depozitarea sufletului unui popor, oglinda sufletului lui'', isi reclama propriul specific national: ,,scriitorul roman, cand va voi sa cante ca cel francez, nu va da sunetele frumoase ale sufletului francez si, pe de alta parte, isi va strica si minunatul lui glas romanesc''.

Din programul ,,Vietii romanesti'' aflam ca un popor nu-si poate justifica dreptul la existenta distincta, in randul popoarelor civilizate, decit daca poate contribui cu ceva la cultura universala, dandu-si nota specifica a geniului sau creator. Specificitatea presupunea scrierea unor lucrari inspirate din viata poporului, vazut in straturi sociale distincte. Observam cum, spre deosebire de samanatorism, poporanismul recunoscuse clasele sociale si antagonismele dintre acestea. G. Ibraileanu insusi avea sa spuna: ,,Sus o eliza care nu citea decat frantuzeste, jos un popor care nu citea nimic'', definind prin aceasta apreciere nu doar o realitate culturala, ci si una de clasa.

Receptivi la opiniile realiste si mobile ale mentorului ,,Vietii romanesti'', scriitorii prezenti in paginile revistei, desi isi subordoneaza, in mare parte, creatia sentimentelor de solidaritate si simpatie fata de taranime si alte categorii sociale ,,de jos'', abordeaza temele din unghiuri artistice diferite, ei insisi provenind de la reviste de orientari diferite si avand, in genere, ambitia de a-si impregna scrisul cu imagini realiste, adesea chiar de critica sociala. De aceea, multi dintre beletristi, intre care M. Sadoveanu, socoteau ca poporanismul ,,nu exista decat ca doctrina sociala. Nu l-ar lua niciodata ca doctrina literara. Nici Viata romaneasca nu l-a considerat ca doctrina literara, a publicat literatura de toate neamurile'' 2.

Formatia de militant socialist a lui G. Ibraileanu rodise in planul activitatii lui publicistice la ,,Viata romaneasca'', unde poporanismul insemna: respingerea idilismului samanatorist; receptivitate si atasament fata de clasele de jos; sublinierea functiei etice a artei; mentinerea opiniilor cu privire la tendinta in arta.




VII, 5. O directie inovatoare in arta: simbolismul

Alexandru Macedonski, publicistul, poetul, prozatorul, autorul dramatic si teoreticianul, fusese primul in publicistica romana care prefigurase, in paginile revistei ,,Literatorul'', unul dintre curentele incluse in modernism: simbolismul.

Aidoma ,,Convorbirilor literare'' si ,,Contemporanului'', ,,Literatorul'' avea o opozitie estetica proprie, desi se apropia si de ,,Convorbiri'' (prin relevarea faptului de arta cultivat) si de ,,Contemporanul'' (prin atitudinea fata de faptul social). Originalitatea consta insa in ,,noua scoala'' poetica pe care insusi Macedonski o ctitorise si o sustinuse atit teoretic, in articole si studii (Poezie viitorului, Despre poezie, Simturile in poezie), cat si practic, in unele lucrari (Naiada, Apus, Cu Mortii). Precursor al simbolismului, in ,,Literatorul'' si in revistele-satelit ,,Liga ortodoxa'', ,,Revista moderna'', ,,Viata noua'', ,,Carmen'', ,,Revista literara'' si altele, Al. Macedonski lansase manifeste ale poeziei moderne; dupa el, poezia viitorului avea sa fie ,,muzica si imagine'' (Poezia viitorului). Opiniile sale au fost discutate si controversate in epoca, polemizate, atat pentru motivul de a se fi constituit intr-o ,,directie noua'' (opusa traditionalismului), cat si pentru pricini de ordin personal (avem in vedere raporturile lui Macedonski cu I.L. Cragiale, Maiorescu, Vlahuta, Mille, Delavrancea, Bacalbasa ,,cei ce au format'' - zice Macedonski insusi - cabala cunoscuta sub rubrica Epigrama lui Eminescu, epigrama pe care autorul Noptilor n-a recunoscut-o a fi fost indreptata impotriva lui Eminescu).

De fapt, lunga polemica despre ,,noua directie'' in poezie nu trebuie inteleasa in luminile unor orgolii literare, indiferent ale cui, ci in semnificatia ei adevarata, aceea pe care Macedonski o daduse simbolismului intr-o lamurire inca din 1892: ,,Simbolismul - in greceste symbolon - altfel zis semn, este numele modului de a se exprima prin imagini spre a da nastere, cu ajutorul lor, ideii''. Avand printre colaboratori pe Bonifaciu Florescu, D. Zamfirescu, Tr. Demetrescu, Stefan Petica, Cincinat Pavelescu, inca altii, revista ,,Literatorul'' trebuia sa semnifice, in cele din urma, publicatia care a contribuit la innoirea tehnicilor poetice, la cultivarea versului liber, a simbolurilor, a luminii, a culorilor, dar si a poeziei sociale, revendicata si nedesmintita chiar in pasoptism (vezi Noptile lui Macedonski). Ea prefigura curentul simbolist de la inceput de secol, fundat la ,,Viata noua'' a lui Densusianu (1905), si illustrat de poeti remarcabili ca Ion Minulescu, Stefan Petica, Dimitrie Anghel, Elena Farago, Emil Isac, Mihail Cruceanu, Camil Baltazar, George Bacovia, fiecare dintre ei in masura diferentiata, aducand in paginile presei literare si ale literaturii insasi contributii proprii, necesare evolutiei poeziei romane, asa cum judicios a observat Tudor Vianu: ,,Contributia simbolistilor la extinderea tematicii si a mijloacelor de expresie ale poeziei a fost destul de mare, incat nu este posibil a intelege pe vreunl din poetii mai de seama ai ultimei jumatati de secol, in frunte cu Tudor Arghezi, fara sa nu tineam seama de influenta simbolista'' 3.

VII, 6. Mesajul publicistic socialist si muncitoresc

Dupa congreul al VI-lea al P.S.D.M.R., ,,Lumea noua'' facea loc in coloanele sale corespondentelor venite din toata tara prin care muncitorii aratau hotararea lor de a continua propaganda ideilor socialiste la sate, in orase, in alte medii de activitate. In cadrul unei consfatuiri neoficiale a socialistilor, organizata in ziua de 29 iulie 1899, datorita initiativei lui I.C. Frimu, C.Z. Buzdugan, G. Darie, unde s-a discutat tocmai despre propaganda socialista, s-a cazut de acord ca ziarul ,,Lumea noua'' sa continue sa apara cu subtitlul ,,organ al partidului muncitorilor'', in locul celuilalt subtitlu, ,,organ al social-democratiei romane''.

Se ivea astfel seria a treia a acestei gazete militante care, in articolul din primul numar, scria ca ,,se va ocupa mai ales de socialismul teoretic si de propaganda la sate'' 4. Ziarul a republicat cunoscutul studiu al lui C.D. Gherea Ce vor socialistii romani?, incercand sa urmareasca simultan toate activitatile practice ale muncitorilor, toate actiunile lor revolutionare: organizarea in sindicate, organizarea grevelor, infierarea legilor votate in parlament pentru iesirea din criza economica.

Unul dintre gazetarii momentului 1900, Iosif Nadejde-Armasu, pleda in ,,Lumea noua'' pentru infaptuirea unei oranduiri in care sa nu mai fie deosebiri de rang social: ,,Actuala oranduire sociala - scria gazetarul - este pricina tuturor nedreptatilor si a mizeriei de astazi. Daramarea acestei alcatuiri prin desfiintarea proprietati individuale (autorul avea in vedere marea proprietate generatoare de exploatare - n.n.) e singura si marea forma care va nimici din temelie toate neajunsurile de care sufera muncitorimea si o miscare socialista trebuie sa tinteasca, in primul rand catre popularizarea cat mai intinsa a acestei idei'' 5.

Asemenea idei si-au facut loc in cluburile muncitoresti, transformate la inceputul secolului al XX-lea in cercurile ,,Romaniei muncitoare'', in 1910 din nou in cluburi, pentru ca in 1914 sa devina sectiuni ale partidului. Diferite alte forme de propaganda - cercuri culturale, cercuri de studii sociale, cicluri de conferinte in intreprinderi, in scoli (adevarate nuclee ale unei universitati populare) - mobilizau la activitatile lor revolutionare, alaturi de muncitori, categorii largi de meseriasi, comercianti si functionari, care luau cunostinta in mod deschis de telurile luptei revolutionare a proletariatului. Acesta folosea organele sale de presa centrale si zonale - ,,Munca'', ,,Lumea noua'', ,,Lumea noua stiintifica si literara'', ,,Romania muncitoare'', ,,Lupta zilnica, ,,Viitorul social'', ,,Calendarul muncii'' -, ca si propriile sale edituri, in scopul organizarii politice si profesionale a clasei muncitoare si a altor paturi sociale, popularizand formele de organizare inainate, atat in plan national cat si local.

In 1906 se creeaza Comisia generala a Sindicatelor din Romania, in 1908 un ,,Cerc al ucenicilor'', care a pregatit terenul pentru constituirea Comitetului central al miscarii ,,Tineretului muncitoresc'' (1912), dupa cum se acordare atentie deosebita si miscarii femeilor. Asemenea forme de organizare, se impleteau cu actiuni ale partidului muncitorilor in sprijinul apararii intereselor vitale ale clasei muncitoare. Organizatiile politice si profesionale ale acesteia erau in primele randuri ale luptelor greviste, declansate inca inainte de 1900 la Bucuresti, Galati si Resita, continuare cu mari actiuni revendicative in porturile dunarene Braila si Galati, in special in 1907 si dupa aceea, datorita spiritului revolutionar, militant al unor fruntasi ai miscarii muncitoresti, cum a fost Stefan Gheorghiu, prezent printre muncitorii portuari. Grevele atinsesera mari proportii in Bucuresti, in ramura metalurgiei (1912), in Transilvania, pentru vot universal (1913), in intreprinderi petroliere (1913/1914).

Cercul socialist ,,Romania muncitoare'', ivit in iunie 1901, contribuise in mod substantial la declansarea unor atari miscari muncitoresti, asumandu-si, la inceput de secol, rolul de forta politica polarizatoare a muncitorimii romane, avand filiale in numeroase centre ale tarii. Astfel, prin unirea eforturilor de lupta si de organizare ale tuturor cercurilor socialiste ,,Romania muncitoare'' - cele din Galati, Braila si Constanta, Iasi, Ploiesti, Turnu Severin si din alte orase - si sub indrumarea cercului ,,Romania muncitoare'' din Bucuresti s-a reusit sa se coordoneze intreaga activitate politica si ideologica a miscarii revolutionare a muncitorilor. In 1907 se constituie Uniunea Socialista din Romania, transformata la Congresul socialist din 1910 in Partidul Social-Democrat din Romania.

In tot acest prim deceniu al secolului XX, miscarea muncitoreasca a avut in atentia sa si problema agrar-taraneasca, atat in fizionomia si structurile ei anacronice generate de marea proprietate, cat si in latura ei revendicativa. Presa a luat apararea taranilor care se gaseau in inchisori in urma prigoanei guvernamentale indreptate impotriva cluburilor socialiste de la sate, a combatut curentele care se declarau ,,rurale'' in scopul atingerii unor teluri politice straine de adevarata problema agrara: ,,In afara de dusmanii declarati ai clasei muncitoare - scria ,,Lumea noua'' la 30 ianuarie 1900 - avuram prilejul de a vedea aparand pe scena politica anul acesta si doua curente care se dadeau drept aparatoare ale drepturilor celor asupriti. In primul loc fu rurarismul Am luptat atunci contra acestui curent si el se stinse gratie propriei lui slabaciuni. Demagogia conservatoare dete nastere insa unui nou curent: bratestismul'' (I. Bratescu, deputat conservator, miscarea care ii purta numele a favorizat mai tarziu votarea legii meseriilor) 6.

Fata de truditorii de la sate partidul muncitorilor a avut intotdeauna o atitudine de sprijin, intelegere si de solidaritate cu actiunile sale legitime. Marile sale rascoale din 1888 si mai ales cea din 1907 au gasit alaturi populatia rurala si pe cea muncitoare din orase (la Pascani, Buhusi, Galati), in aceeasi lupta comuna pentru eliberare nationala si sociala si pentru o viata mai buna. Miscarea mucitoreasca relevase necesitatea organizarii colective a productiei in agricultura, care nu excludea insa rezolvarea problemei improprietaririi taranilor pe baza exproprierii marilor proprietati rurale; de asemenea, a militat pentru prezenta taranimii, prin reprezentantii sai, la viata publica a tarii, in momentul cand taranimea fusese indepartata de la acest drept prin sistemul votului cenzitar.

Intru gasirea unor solutii care sa vina mai repede in sprijinul acestei probleme cardinale, partidul muncitorilor a organizat actiuni de concentrare a eforturilor elementelor democrate, in scopul impunerii reformarii radicale a sistemului electoral. Astfel, in 1895, din initiativa partidului se constituie ,,Liga votului universal'', la care au aderat gruparile politice din jurul ziarelor ,,Romanul'', ,,Evenimentul'' (Iasi) si ,,Vremea'', sub auspiciile careia s-au organizat intruniri pentru vot universal in numeroase orase ale tarii. De asemenea, partidul muncitorilor a infaptuit o colaborare fructuoasa cu gruparea democratica din jurul ziarelor ,,Adevarul'' si ,,Dimineata''.

Aspectele vietii economice si social-politice erau discutate in parlament de deputatii socialisti, care militau pentru o legislatie muncitoreasca si agrara, impotriva abuzurilor autoritatilor administrative, pentru libertati democratice acordate maselor largi ale populatiei, potrivit prevederilor inscrise in Constitutie. Asemenea probleme constituisera axul tematic central al militantismului cuvantului tiparit in ,,Lumea noua'' si in alte ziare socialiste si muncitoresti. La 1 octombrie 1900 ,,Lumea noua'' isi inceteaza aparitia. Cine avea sa continue lupta publicistica revolutionara?

VII, 7. O publicatia marcanta: ,,Romania muncitoare''

La 1 ianuarie 1902 aparea gazeta ,,Romania muncitoare'', chemata sa ocupe un loc distinct in lupta de consolidare politica si ideologica a partidului clasei muncitoare, intr-un moment in care in unele publicatii nesocialiste se auzeau voci neincrezatoare in socialism. Unele articole semnate de S. Sanielevici in ,,Economia nationala'' (Socalismul in Romania, 1900), P. Crainic si Nitu in ,,Noua revista romana'' si, respectiv, in ,,Revista romana politica si economica'' (Socialismul roman, De ce n-a reusit socialismul in Romania?) ca si de alti gazetari de orientari diferite incercasera sa preconizeze infrangerea definitiva a socialismului in Romania.



Revista editata de cercul socialist cu acelasi nume, ,,Romania muncitoare'', se angaja intr-o lupta pe care nu o va incheia decat in 1916, asumandu-si prin pana ziaristilor iviti din sanul clasei muncitoare - in primul rand I.C. Frimu, Stefan Gheorghiu, Mihai Gh. Bujor, C.Z. Buzdugan, Gh. Vasilescu-Vasia etc. - misiunea de a nu se indeparta de la idealurile clasei proletare, de a sustine ideile socialiste. Ceea ce gazeta si face in cele 23 de numere aparute in rastimpul 1 ianuarie - 9 iunie 1902 (seria intai). Raspunzand atacurilor si suspiciunilor din presa burghezo-mosiereasca, inca din editorialul primului ei numar, semnificativ intitulat Nu moare, gazeta scria: ,,Oare la noi s-a stabilit acel Eldorado al dreptatii pe care omenirea flamanda il asteapta de secole? Oare la noi adevarul a biruit in totul si in toate? Cred ca nimeni nu va indrazni sa afirme aceasta si daca n-o afirma, neaga afirmatiunea acelora care zic ca nu e loc pentru socialism la noi. Si fiindca este loc, de aceea dupa loviturile ce i s-au dat, socialismul renaste ca altadata pasarea Phoenix din cenusa sa proprie, renaste si cheama ca sa-si stranga randurile pe toti aceia care vor adevarul si dreptatea. «Romania muncitoare» este rodul acestei renasteri. Cine-si simte inima patrunsa de avanturile nobile si umanitare, cine vede viata altfel decat prin prisma egoismului brutal, cine-si simte o pornire neinvinsa de a fi partas la lupta mare a ideilor noi impotriva prejudecatilor si nedreptatilor invechite, poate sa fie alaturi de noi. Socialismul, constient de rostul lui in Romania, paseste din nou in arena''.

O data cu indemnurile gazetarului Al. Ionescu, ,,Sa ne folosim deci fortele si sa luptam cu foc si entuziasm'', citite in acelasi prim numar, gazeta isi preciza si caile luptei sale viitoare, o lupta revolutionara, opusa celei ,,legale'', fara insa a sta sub semnul exclusivismului, militand pe ,,toate terenurile''. Aceasta insemna lupta teoretica, de explicare a confuziilor si de condamnare a teoriilor refractare socialismului (in diferite rubrici, ,,Franturi alese'', ,,Foita Romaniei muncitoare''), prin publicarea unor capitole din lucrari marxiste (Munca salariala si capital de Karl Marx) si lupta practica, de mobilizare a muncitorilor, a altor forte democrate si revolutionare in scopul refacerii Partidului Social-Democrat.

Dezideratul se face puternic simtit, conturandu-se o data cu cea de-a doua serie a ,,Romaniei muncitoare'', incepand din 5 martie 1905, cand gazeta se recomanda a fi o tribuna revolutionara a luptei clasei muncitoare, abordand, o data cu problemele economice, sociale si culturale ale muncitorilor si problemele de fond ale reorganizarii si consolidarii bazelor politice, ideologice si organizatorice ale partidului. Acum se impun prin articole de analiza, anchete de presa si comentarii de grava rezonanta sociala si politica publicistii I.C. Frimu, Stefan Gheorghiu, Panait Istrati. Ei aveau sa scrie si sa militeze sub imboldul pe care il lansase articolul Rolul nostru, tiparit in numarul din 6 martie 1905: ,,prefacerea proprietatii private asupra mijloacelor de productie in proprietatea colectiva, prin socialism'', de unde, conchidea editorialul, angajarea publicatiei ,,fata de clasa muncitoare ale carei interese le apara si le reprezinta: a o trezi, a o lumina, a o organiza''.

In aceeasi ordine de idei, ,,Romania muncitoare'' demascase culisele politice ale ,,rotativei'' guvernamentale, politicianismul electoral, militand pentru largirea drepturilor democratice ale tuturor cetatenilor, pentru vot universal, egal, direct si secret.

VII, 8. Sub semnul lui 1 Decembrie 1918

Sosise unul dintre cele mai emotionante si mai semnificative evenimente din viata intregului popor roman, vis al fauririi statului national unitar. Se implinea aceasta nazuinta legitima a tarii, la 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia si nu intamplator acolo. Pentru ca Alba-Iulia era vechi centru al Daciei romane, al celei dintai uniri politice a romanilor, datorate lui Mihai Viteazu: pe aceeasi vatra a martiriului lui Horia si a tovarasilor sai, loc, de asemenea, al intemnitarii lui Avram Iancu, acolo si atunci, timp de zece zile se facusera pregatirile de vibratie nationala, patriotica si unanima intru declararea momentului solemn al desavarsirii statului national unitar roman. Cand fuesera comunicate locul si data Adunarii, ale Marii Adunari Nationale de pe campul lui Horia si din acel memorabil 1 Decembrie 1918, suvoaie de multimi, mii, zeci de mii, pana la o suta de mii de muncitori, tarani, intelectuali, din toate unghiurile tarii, se revarsau intr-acolo, in ritmurile muzicale ale cantecului ,,Desteapta-te romane'' si in faldurile tricolorului, nutrind acelasi unic si maret sentiment, alimentat de veacuri: ,,N-avem nevoie sa ne-o spunem unul altuia, e destul sa ne privim in ochi pentru ca sa ne convingem ca ceasul a sosit - marturisea Ilie Cristea in ziarul ,,Glasul Ardealului''. Cuvantul, continuase acelasi pastrat pana acum in cutele cele mai adanci ale sufletului, se va rosti unanim, maret si nestramutat. Unirea noastra va fi indiscutabila'' 7.

Cum a fost, intr-adevar, atunci in prima zi a lui Decembrie 1918 cand Marea Adunare Nationala, prin Declaratia de la Alba-Iuia, proclama, pentru toate veacurile de lupta si de sacrificii, Unirea Transilvaniei si Banatului cu Romania, prin vocea unui om de mare cultura si de convingeri sociale si politice inaintate, Vasile Goldis! La numai trei zile, publicistul Emil Isac, intr-un interviu acordat ziarului maghiar ,,Koloszvári Hirlap'', consemna: ,,Romanii s-au unit. Un lant s-a sudat intre inimi. El nu poate fi sfaramat Ceea ce a urmat mi se pare un vis. Stafetele calari duc stirea. Rasuna trambitele orchestrelor, este difuzat imnul roman si masa porneste acum in joc. S-a infaptuit. Un popor s-a eliberat'' 8.

Acestui multisecular vis de deplina unitate statala nationala ii hranisera existenta, prin scrisul si atitudinea lor civica si politica, generatii de miilitanti patrioti, din indepartate timpuri revolutionare, ale secolelor trecute, ale ultimului secol mai ales, prin momentele numite pasoptism, unionism, momentul Independentei din 1877, prin angajarea publicistilor socialisti, pentru ca in secolul al XX-lea el sa fie sustinut cu o demna si neinduplecata barbatie de presa muncitoreasca si de personalitati ale culturii romanesti ca Nicolae Iorga, Barbu Stefanescu Delavrancea, Octavian Goga, A.D. Xenopol, N. Titulescu, N. Filipescu, M. Cantacuzino, C. Mille, C. Bacalbasa, Zaharia Barsan, atatia altii pe baricadele scrisului la gazete.

Publicatiile ,,Epoca'', ,,Viitorul'', ,,Romania'' etc., alaturi de ziare scoase de romani aflati in strainatate care elogiau eroismul trupelor romane in prima mare conflagratie mondiala, publicistii si oamenii de cultura angajati in slujirea celui mai drept si sfint ideal al natiunii romane au contribuit cu intreaga lor energie si o pricepere la conturarea infaptuirii idealului national proclamat la Alba-Iulia.

Astfel, poetul monograf al Ardealului, Octavian Goga, intr-un simboic articol din ,,Epoca'', Ultima zi din Romania mica, sintetiza psihologia si vointa de actiune a tuturor romanilor in mesaje ca acestea: ,,Trecutul si viitorul isi poarta fiorii peste sufletul neamului in aceste ceasuri care ne fac sa resimtim rasufletul eternitatii deasupra noasra. Ca la judecata din urma se desfac mormintele din care ne striga suferinta de veacuri si ne indeamna marirea stramosilor. Inchegarea unui singur trup se hotaraste. Astazi amurgul cade cea din urma oara peste vechile noastre hotare, ca, maine, soarele rasarind rosu din foc si din sange sa lumineze Romania mare'' 9. In consens, militantul socialist de la sfarsit de secol, C. Bacalbasa, definind acele clipe de rascruce drept momente ale adevaratei renasteri nationale, scria acum, in pragul realizarii Marii Uniri, cu referire la justetea cauzei care mobilizase trupele romane: ,,Marele pas istoric l-au pornit copiii Romaniei in sunetul unor goarne care au sunat nu fanfare de cucerire, ci mai ales imnuri de libertate. Pe drapelele romanesti va sta scris nu simbolul urii intre popoare, ci simbolul dezrobirii si al neatarnarii romanilor'' (Adevarata renastere nationala) 10.

Dupa cum marturisea altcineva, ,,timpurile mari creeaza o publicistica pe masura lor'' 11. Anii 1916-1918 angajaseza, in adevar, intr-o lupta ,,a condeiului'', fortele lucide, imbatabile si clarvazatoare ale intregii spiritualitati romanesti, prin care se intelegeau gazetari, scriitori, critici si istorici literari, filologi si diferiti oameni de cultura, cu totii in postura de ,,istorici ai clipei''. In paginile ,,Viitorului'', de pilda, ei se numeai I. Agarbiceanu, E. Lovinescu, I. Bianu, M. Sorbul, Iosif Nadejde, Petru Poni, multi altii, solidari intru sustinerea ideii, simplu dar atat de emotionant formulate de Barbu Delavrancea intr-o comunicare la Academia Romana: ,,Noi vrem ce e al nostru''.

Iar acest ,,noi'', un plural national al intregii tari, insemna nu zone izolate, nu glasuri doar de ,,transilvaneni'', ci si de ,,munteni'', ,,banateni'', ,,moldoveni'' etc., glasuri de romani, urmasi demni ai lui Burebista, Traian si Decebal, glasuri auzite pretutindeni. Un ziar iesean, simbolic intitulat ,,Romania'' (aparut la Iasi, in februarie 1917), avand ca director pe Mihail Sadoveanu si Octavian Goga (iar printre colaboratori pe N.N. Beldiceanu, Al. Vlahuta, B.St. Delavrancea, I. Minulescu, V. Voiculescu etc.) imbarbata drumul spre victorie cu fapte relatate in rubrici precum ,,Spre biruinta'', ,,Bravii nostri'' si altele. Se uneau ugetele si simtirea romanilor pe acea cale sfanta a idealului de totala unitate teritoriala si nationala, in articole de atitudine fara echivoc. De pilda, in articolul Ardealul, E. Heroveanu scria: ,,Durerea si aspiratiile Ardealului nu mai pot fi despartite nici intr-un fel de soarta celorlalte tinuturi romanesti, cum toate aceste insesi nu mai pot fi sufleteste desfacute din legatura suferintei comune care le uneste''. Iar N.N. Beldiceanu, referindu-se la ciclul de conferinte ale lui N. Iorga, reunite sub titlul Principiului nationalitatilor, arata ca ,,Nu-i destul sa eliberezi un popor. Trebuie ca dupa eliberarea lui poporul acesta sa fie mai mult el insusi'' 12.

S-au alaturat acelorasi batalii de presa romanii aflati in diferite colturi ale lumii, la Kiev si la Viena, la Paris si in Statele Unite, care au scos publicatii precum ,,Romania mare'', ,,Foaia taranului'', ,,Lupta'' etc., in paginile carora semnau si publicisti cum a fost Octavian Goga. Acesta, in numarul 4 al ,,Romaniei Mari'', consemna: ,,Singele apa nu se face, asa zice o vorba din batrani, si zice un mare adevar. Adevarul a biruit si in povestea neamului romanesc''. Ziarul ,,America'', organ al Uniunii societatilor romane de ajutor si cultura din America, devenise un fel de ,,barometru'' al starilor de lucruri din anii 1918-1919, militand pentru ,,deplina dezrobire'' a romanilor din Transilvania, pentru unirea cu fratii lor''. Unul dintre colaboratori, dr. N. Lupu, care fusese deputat in Parlamentul Romaniei, scria in articlul Unire: ,,Nu este roman in tot cuprinsul lumii care sa nu doreasca implinirea acestui sfant vis - unirea tuturor romanilor intr-o singura tara, mare, bogata, fericita si dreapta pentru toti fiii ei'' 13.

Aceste putine reliefuri ale militantismului presei romane in slujba fauririi statului national unitar roman nu reprezinta decat o componenta, pe un anume plan, a luptei si vointei maselor populare insesi de a-si realiza visul national de secole. Daca el s-a implinit abia in 1918, in contextul primului razboi mondial, aceasta nu s-a datorat respectivului context, ci luptei insesi a poporului roman, de secole si secole, sacrificiilor sale si vointei lui abnegante, triumfatoare pana la urma.













Document Info


Accesari: 2661
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )