Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































PROBLEME DE CODARE

jurnalism












ALTE DOCUMENTE

Latul se strangea si din afara Romaniei
Visinescu
EXILUL ROMÂNESC DUPĂ AL II-LEA RĂZBOI MONDIAL: LITERATURĂ, PROBLEME, PUBLICATII, RAPORTURI
Difuzarea comunicatului de presa
Costurile de functionare
Legenda druizilor
Simpozionul National \"Curente si tendinte in jurnalismul contemporan\"
Manipulare si Masonerie
Studiu de caz: Analiza Stirilor Pro Tv

PROBLEME DE CODARE

2.1. Introducere



Codarea este traducerea scopului,intentiei sau întelesului în simboluri sau coduri.

Deseori, aceste simboluri sunt litere, numere si cuvinte care alcatuiesc un limbaj. Dar desigur, codarea se poate realiza si prin fotografii, note muzicale sau imagini. Codarea este din multe puncte de vedere un mister. Cum putem transpune în cuvinte tensiunile preverbale(sau cum doriti sa numiti senzatiile care preceda cuvintele)? Nu este un process prea usor nici macar pentru a fi descris.

Un oarecare ajutor ne este dat de lucrarea unui grup de teoreticieni în semantica generala. Acestia nu au explicat toate misterele codificarii, dar au identificat caracteristicile limbajului care fac dificila codarea.

"Oricare ar fi forma de transmitere a mesajului, fiecare trebuie sa tina seama de urmatoarele preocupari:sa gaseasca termeni adecvati, sa construiasca corect frezele,sa scrie corect din punct de vedere gramatical, sa aiba un stil agreabil [1]", si sa foloseasca un limbaj proaspat, lipsit de ambiguitati.

Comunicarile prin limbaj nu sunt decât în anumite conditii "impersonale, emitatorul vrea sa transmita un continut, psihic, de reflectare, propriu, iar receptorul vrea sa afle continutul specific partenerului respectiv"[2]

Retinem ca prin comunicare se întelege, la modul general, procesul de transmitere de informatii între oameni.

O definitie tehnica poate fi formulata, dupa Umberto Eco, astfel:" trecerea unui semnal de la o sursa la un destinatar, prin intermediul unui canal de transmisie"[3]. Pentru a putea fi transmis, semnalul este codificat la sursa, iar la destinatar este supus unui proces de decodificare

2.2. Caracteristicile limbajului

Teoreticienii în semantica generala au fost condusi întâi de Alfred Korzybski, un conte poloney care a emigrat în Statele Unite.Lucrarea sa ,Science and Sanity,a fost popularizata de Wendell Jackson. Acesti cercetatori s-au ocupat de limbaj si de modul în care el este legat de succesul nostru, de viata zilnica si de sanatatea mentala. Ei au sustinut ca ne lovim de atâtea probleme pentru ca utilizam limbajul în mod necorespunzator.

De asemenea, spuneau faptul ca am utiliza limbajul mai bine daca l-am folosi cum îl folosesc oamenii de stiinta astfel încât sa se refere în mod constant la realitatile pe care le reprezinta.

Teoreticienii în semantica generala au evidentiat caracteristici ale limbajului care fac dificila utilizarea sa corecta. Aceste caracteristici produc dificultati în codare si fac comunicarea dificila.

2.2.1. Limbajul este static;realitatea este dinamica

Cuvintele în sine nu se schimba pe o perioada de timp, pe când lumea din jurul nostru este în continu&# 18518s1813s 259; schimbare. stiinta moderna a demonstrat ca materia este formata în ultima instanta din particule mici care se deplaseaza foarte rapid. O masa de lemn care pare foarte solida este de fapt în descompunere si oxidare. Peste 20 de ani,ea nu va mai fi poate o masa, ci un morman de lemne de foc.

Realitatea este un proces, însa limbajul pe care trebuie sa-l folosim pentru a descrie este dinamic si static. Un exemplu al naturii procesuale a realitatii este ciclul zilei, Soarele se misca constant, iar pozitia sa pe cer se schimba pe tot parcursul zilei. Cuvintele pe care le avem la dispozitie pentru acest proces în schimbare sunt:ziua si noaptea. Oricine a urmarit un apus de soare si a încercat sa spuna exact când se face noapte recunoaste dificultatea potrivirii exacte a acestor doua cuvinte la realitate. Oamenii au inventat si alte cuvinte care sa-i ajute sa faca fata problemei, si anume: amurg, crepuscul, zori de zi. Avem totusi numai câteva cuvinte care sa se refere la un proces în continua schimbare.

Orase si oameni se schimba, totusi cuvintele cu care trebuie sa ne referim la ele ramân

de obicei neschimbate. Faptul ca nu se schimba cuvintele cu timpul ne poate orbi astfel încât ca credem ca realitatea nu se schimba nici ea. Un om poate petrece 20 de ani visând sa se retraga în Pleasent Valley, un oras linistit pe care l-a vizitat în tinerete, pentru ca apoi sa mearga acolo si sa descopere ca acesta a devenit un oras aglomerat. Numele a ramas acelasi, însa locul s-a schimbat radical.

Teoreticienii în semantica generala au recomandat o metoda de datare care sa ne aminteasca de aceasta schimbare. Punând o data dupa nume ne va ajuta sa ne amintim la care Pleasant Valey ne referim: Pleasant Valey 1975 sau la Pleasant Valey 1995.

Alvin Toffler a afirmat : "Am simtit ca metafora valurilor ofera o modalitate puternica de a caracteriza perioadele de schimbare fundamentala din societate...Accentul pe care Korzybski l-a pus pe schimbare este prezent în toata activitatea intelectuala depusa de mine si de sotia mea de-a lungul anilor"[4].

Lumea se schimba mult mai repede decat cuvintele. Mereu utilizam modele verbale care sunt oarecum demodate si nu mai descriu lumea în care traim. Supravetuirea civilizatiei si a indivizilor depinde de abilitatea lor de a se adapta la schimbare. Nerecunoasterea schimbarii conduce în timp la generalizari de tipul: " Daca a spus-o persoana X este minciuna, deoarece el a mai mintit si înainte" sau "O nereusita o data produsa naste mereu alte nereusite [5].

2.2.2 Limbajul este limitat;realitatea este virtual nelimitata

Wendell Johnson a aratat ca în limba engleza exista între 500.000 si 600.000 de cuvinte si ca ele trebuie sa reprezinte milioane de fapte, experiente si relatii individuale.

Vocabularul utillizat în mod obisnuit de catre oameni este mult mai mic. În conversatiile telefonice oamenii utilizeaza de obicei un vocabular de 5.000 de cuvinte [6].

Aceasta ar sugera ca vocabularul nostru este în mod normal suficient pentru comunicarea zilnica, dar nu putem sa nu ne gândim la cazurile în care în vocabularul nostru apar limitele. Sa presupunem ca cineva ar pune în fata noastra o duzina de portocale, ar alege-o  la întâmplare pe una dintre ele si v-ar cere sa o descrieti în cuvinte. O puteti descrie astfel încât cineva care nu a fost împreuna cu dumneavoastra sa poata sa aleaga aceeasi portocala din duzina respectiva? În afara cazului în care, din întâmplare, portocala ar avea vreo stricaciune evidenta, sarcina ar fi probabil dificila. Ideea este ca facem mai multe distinctii în realitate decât avem cuvinte cu care sa le descriem. Aceeasi problema apare la un nivel mai practic când se face o descriere fizica a unei persoane. Uneori pare ca oamenii sunt doar putin mai usor de descris decât portocalele din exemplul de mai sus. Problema apare frecvent în cazurile juridice, când oamenii trebuie sa descrie o persoana atât de exact încât sa poata fi recunoscuta de alti oameni. Multi nu sunt buni pentru aceasta actiune deoarece ei nu observa cu atentie dar si pentru ca exista un numar limitat de cuvinte pentru a face descrierea [7].

Sa ne gândim la un exemplu precum problema descrierii în cuvinte a unui proces continuu, cum ar fi cântatul la vioara, mersul cu bicicleta sau probarea unui pantof. Multi oamenii ar considera ca aceste actiuni sunt dificil de exprimat în cuvinte, ele fiind genul de lucruri care se învata de obicei de la o alta persoana prin exemplificare. Astfel, voi contiunua prin a da unul simplu si anume cum sa tii corect o chitara, ar fi aproape imposibil de exprimat în cuvinte, iar un manual pentru începatori va contine de obicei o imagine pentru a transmite mesajul. Cel ce realizeaza acest manual are o problema similara în a comunica cum ar trebui sa sune chitara când este folosita corect. El ar fi fortat sa descrie un anumit model de ritm inventând cuvinte precum "boom-chika,boom-chika". Chiar si aceste cuvinte inventate ar aproxima numai sunetul dorit.




Din cauza naturii limitate a cunostintelor si a limbajului nostru teoreticienii semanticii generale au pus accentul pe faptul ca niciodata nu poti sa spui totul despre ceva.

Acestia au recomandat metoda de a pune cuvântul "etc." la sfârsitul oricarei idei pentru a ne aminti ca ar putea fi spus înca ceva despre acel lucru.

2.2.3. Limbajul este abstract

 Abstractizarea este un proces de selectare a unor detalii omitând alte detalii. Orice utilizare a limbajului implica o anumita abstractizare. Abstractizarea este cu adevarat una dintre cele mai utile caracteristici ale limbajului. Ea ne permite sa gândim în categorii si ne da posibilitatea sa generalizam. În clasificarea unui numar de fructe ca de exemplu: marul, para, portocala, piersica,selectam unele detalii precum culoarea, forma si compozitia si le ignoram pe altele, precum greutatea. Cunoasterea umana este intim legata de procesul de categorizare sau clasificare; învatam ca anumite obiecte rosii, rotunde sunt bune de mâncat si dând acestor obiecte un nume este mai usor sa ne amintim informatia acumulata si sa o transmitem altora.

Abstractia este o caracteristica utila a cuvintelor, dar este si una care poate conduce la probleme, în special când oamenii nu sunt constienti de ea. Toate cuvintele implica o abstractizare sau omiterea unor detalii, dar unele dintre ele sunt mai abstracte decât altele.

Pe masura ce cuvintele devin mai abstracte, corespondenta lor cu realitatea devine din ce în ce mai directa.

Din cauza ca limbajul nostru este limitat si din cauza ca abstractizam si categorizam, limbajul ne constrânge sa scoata în relief similaritatile, dar ne permite sa ignoram diferentele.Vedem similaritatile prin ignorarea diferentelor. Exista similaritati la lucruri diferite, asa cum exista diferente la lucruri similare.

 Actiunea de a pune lucruri care nu sunt identice într-un grup sau o clasa este atât de obisnuita încât uitam cât e de cuprinzatoare. Actiunea depinde de recunoasterea unui set de lucruri ca fiind asemanatoare când ele nu sunt identice, obisnuinta ne face sa vedem asemanarea ca evidenta [8].

Cu exceptia numelor proprii, limbajul nostru nu are cuvinte unice pentru evenimente, sentimente sau relatii. Vorbim, percepem si gândim despre lume în categorii. Aceste categorii sunt în limbajul nostru si în mintea noastra, ele nu exista în natura. Putem utiliza limbajul pentru a grupa doua lucruri de orice fel (categorizare). Putem utiliza limbajul pentru a plasa un lucru în mai multe categorii, pentru a trata lucruri ca identice când, desigur, ele sunt unice. Limbajul este uneori utilizat în acest mod pentru a implica vina prin asociere.Cum vom numi pe cineva depinde de scopul nostru, de proiectiile si de evaluarile noastre, totusi persoana nu se schimba când schimbam eticheta. Structura si vocabularul fiecarei limbi contin multe presupuneri despre natura realitatii. Multe sunt atât de înradacinate, încât nici nu mai suntem constienti de ele.  Wendell Johnson a observat ca limbajul pe care îl folosim nu numai ca influenteaza mesajul pe care îl rostim, dar influenteaza si felul în care gândim. Benjamin Lee Whorf a formulat aceasta idee astfel: " Fiecare limbaj este un sistem vast bazat pe modele, diferit de altele, în care sunt ordonate formele si categoriile prin care indivizii nu numai comunica, dar si analizeaza natura, observa sau omit tipuri de relatii si fenomene, îsi canalizeaza motivatiile si îsi formeaza caracterul.  Fiecare limbaj realizeaza într-un mod foarte diferit aceasta selectare artificiala din fluxul continuu al existentei [9].

Astfel, limbajul pe care îl utilizam nu numai ca influenteaza mesajul pe care îl rostim, dar influenteaza si felul în care gândim, un lucru important pe care comunicatorii în masa trebuie sa-l ia în considerare[10].

2.2.3. Functiile limbajului

În primul secol al erei noastre, oratorul(profesor de retorica) latin Quintilian conferea limbajului trei functii diferite si complementare, pe care le rezuma într-o formula: a instrui, a atinge si a placea. Ele pot fi raportate la dimensiunile cognitiva, afectiva si conotativa. În functie de rolul de a enunta, de a explica, de a interpreta, de a seduce sau de a ne face sa visam, limbajul va avea o functie diferita.  Asta înseamna ca poate avea si unica functie de a de a exista în calitate de limbaj ce sublimeaza mesajul: mai simplu spus, în acest caz limbajul devine propriul lui obiect.

Cu nouasprezece secole dupa Jakobson R. Quintilian, propune o clasificare a acestor functii ale limbajului, pe care le concepe în numar de sase si pe care le denumeste: referentiala, metalingvistica, expresiva, poetica, conativa si fatica.

Sistemul de functii propus de Jakobson este cel mai cunoscut. Utilizat de toti aceia care se ocupa de studiul limbajului si de formele pe care le ia comunicare în diferite domenii, acest sistem se detaseaza pe încercarile anterioare si de cele ce i-au urmat prin gradul înalt de structurare, prin claritatea definitiilor avansate prin calitatea de sistem teoretic cuprinzator, ceea ce îl face sa functioneze la nivelul oricarui tip de limbaj.

1.Functia referentiala(sau denotativa)

Este functia cea mai importanta a limbajului jurnalistic. Orientata catre realitatea exterioara, functia referentiala indica un continut supus comunicarii între emitator si receptor, adica, în termenii specifici presei, între jurnalist si public. Caracteristica referentiala a limbajului jurnalistic consta în faptul ca arata contextul la care se refera

( asupra caruia are loc) comunicarea si nu contextul în care are loc comunicarea, cazul din urma specific functiei situationale. Importanta functiei referentiale se axeaza pe comunicarea pe referent. Ea este pertinenta în cazul actelor de comunicare ce desemneaza constituentii evenimentului. Asa cum indica si numele, referentul-obiectul discursului este cel pe care se pune accentul. Discursul are functia de a informa, de a explica, fara comentarii sau sugestii, cu deplina neutralitate, el este asadar obiectiv.

2.Functia metalingvistica

Procesul transmiterii de informatii în orice tip de comunicare presupune existenta unui cod comun pentru emitator si destinatar. Nici un mesaj nu poate fi înteles daca informatiile nu sunt formulate într-un mod accesibil pentru cel caruia este destinat. Emitatorul structureaza datele pe care doreste sa le transmita într-o forma coerenta din punct de vedere logic si corecta din punct de vedere gramatical. La modul general comunicarea presupune îndeplinirea operatiei de codificare, realizata de emitator, prin care informatiile sunt structurate într-un enunt, folosindu-se regulile logicii si cele gramaticale, si o operatie de decodificare, realizata de receptor, în baza acelorasi reguli de logica si gramatica. Codarea si decodarea se realizeaza la nivelul limbii sau, mai corect, la cel al limbajului, considerat ca manifestare concreta a limbii.

Trebuie însa precizat ca în jurnalistica apar, pe lânga limbajul verbal dominant si forme ale limbajului non-verbal. În radio, receptorul poate afla lucruri suplimentare în functie de tonul folosit de cel care vorbeste sau poate stabili corect dimensiunile si consecintele unui eveniment ascultând zgomote de la fata locului.

Diversitatea publicului constituie o bariera în calea comunicarii eficiente ce poate fi trecuta daca jurnalistul elaboreaza textul într-un limbaj accesibil, inteligibil si precis, oferind fiecarui receptor în parte elementele pentru decodarea corecta a mesajului. Aceste elemente explicative, aparute în procesul de decodare a mesajului pentru a facilita decodarea, sunt specifice functiei metalingvistice a limbajului jurnalistic. Pentru aceasta e necesar sa avem în vedere nu doar codul lingvistic specific comunicarii în general, ci si trasaturile limbajului publicistic, limbajul jurnalistic fiind înteles ca o forma de manifestare concreta si specifica a limbii.

3.Functia expresiva(emotiva)

Emitatorul este în centrul atentiei, ca entitate înzestrata cu o personalitate complexa, cu caracterul sau, cu valorile sale, opiniile sale. În publicitate poate fi vorba despre anuntator sau despre un consumator, în relatiile publice poate fi vorba despre un presedinte, un director, un salariat, despre filosofia, etica, ambitiile întreprinderii.




Discursul are functia de a exprima aceasta personalitate: el este deci cu totul subiectiv si are o dubla calitate: pe de o parte, emitatorul vorbeste la persoana întâi(eu,al meu) iar pe de alta parte, tonul este afectiv, emotional. Functia expresiva trebuie avuta permanent în vedere de omul de presa, deoarece piblicul este interesat de noutatile transmise de ziarist prin text. Expresivitatea comunicarii în presa, tradusa de functia cu acelasi nume, e data astfel de modul cum jurnalistul reuseste sa-si construiasca mesajul destinat publicului sau în asa fel încât sa realizeze un grad cât mai mare de obiectivare.

Functia expresiva permite emitatorului sa-si comunice impresiile sale, emotiile sale, judecatile asupra continutului mesajului.  Expresivitatea jurnalistului, tradusa prin ceea ce numim stilul propriu al omului de presa, nu se confunda însa cu inabilitatea în exprimare si redactare si nici nu reprezinta o scuza pentru "stilul încâlcit, alambicat ori redundant peste masura"[11].

Asa cum subliniaza Luminita Rosca, în Textul jurnalistic, ziaristul "va evita termenii abstracti, frazele lungi, structurile sintactice arborescente, inversiunile cu functie stilistica. Pentru fixarea informatiei si usurarea receptarii, jurnalistii cristalizeaza mesajul în jurul unor cuvinte-cheie ce joaca rol de factor integrator. De asemenea, în conformitate cu teoria informatiei, o inteligibilitate crescuta necesita o anumita redundanta.

De aceea, reluarea ideilor avansate initial în alta forma ajuta la o mai buna întelegere a mesajului" [12].

4.Functia poetica

Limbajul are aici functia de a glorifica mesajul. Facând aceasta, el ridica discursul rational la rangul de text liric, ludic, metaforic. Limbajul figurat este specific functiei poetice, manifestându-se însa si în ceea ce priveste limbajul presei. Functia poetica este centrata pe mesaj. Importanta mesajului se arata ca fundamentala, scopul comunicarii fiind tocmai cel al transmiterii de informatii.

În procesul comunicarii mesajul reprezinta "forma concreta luata de informatii în transmiterea lor de la emitator la receptor, deci de la ziarist la public"[13].

Luminita Rosca, în lucrarea Textul jurnalistic, indica rolul functiei poetice în limbajul presei, aratând ca aceasta se evidentiaza "atunci când emitatorul utilizeaza figuri de limbaj, paralelismul, metafora, hiperbola, cu scopul de a atrage atentie asupra mesajului. Astfel de procedee întâlnim în unele texte de opinie (editorial, comentariu, pamflet) si în reportaje" [14].Continutul (semnificatul) este aici transmis prin Arta(semnificantul), cu alte cuvinte se face trecerea de la materie la maniera. Astfel, cuvântul va fi ales pentru sonoritatea sa, pentru valoarea sa imagistica, pentru dublul sau sens(discursul releva regimul conotatiei) si vizualul va fi deliberat simbolic, alegoric. Produsul nu mai este decât un pretext al discursului si vedeta este pur si simplu mesajul publicitar.

5.Functia conativa(injoctiva,impresiva,implicativa)

Implicit sau explicit, receptorul este cel implicat în acest caz. Prin intermediul limbajului, el este introdus în scena, este transformat în partener, în interlocutor.

Valoarea etimologica a cuvântului conativ implica o notiune de efort, de tensiune, destinata sa produca un efect aupra receptorului. Discursul are, asadar, o functie de implicatie, dedublata dupa cum urmeaza:

a).implicarea directa printr-un ton imperativ, o apostrofare, o injonctiune, luarea unei marturii(adica luarea unei pozitii).

b).implicarea indirecta, fie din dorinta de a se adapta receptorului, de a fi persuasiv, accesibil(de unde folosirea unui ton adesea pedagogic), fie prin niste formule care dovedesc preocuparea fata de gusturile si de dorintele receptorului (receptorul este cunoscut si îi sunt ghicite preferintele).

Despre functia conativa, Ioan Dragan sustine, în Paradigme ale comunicarii de masa, ca "are ca drept scop de a atrage atentia asupra receptorului, care trebuie sa se simta atras(interesat) de mesaj. Permite a-l solicita nemijlocit. Se recunoaste dupa utilizarea persoanei a doua(tu,voi), caracteristica vocativului, imperativului si interogatiei [15]."

Forma de indicare, de orientare a functiei conative este mai des prezenta în presa. Libertatea de actiune a receptorului e mai mare, intensitatea emotiilor fiind diminuata, chiar daca acestea nu lipsesc si se pot traduce, spre exemplu printr-un anumit grad de interes. Astfel de formulari ce materializeaza intentiile emitatorului de adetermina o reactie a receptorului sunt: "Cititi articolul din ziarul..., sau Cititi un reportaj pe acesta tema în pagina..."[16].

6.Functia fatica

Este vorba de acea functie a limbajului jurnalistic ce face legatura efectiva între emitator si receptor, oferind suportul tehnic al comunicarii. Pentru a putea fi transmis, mesajul este codat sub forma unor semnale sonore, vizuale sau grafice. La receptor are loc operatiunea de decodare, operatiune prin care mesajul si informatiile continute sunt întelese si prelucrate. În comunicarea jurnalistica, prin intermediul presei tiparite, functia fatica se realizeaza atât la nivelul constructiei textului si selectionarii limbajului adecvat. În mesajul televizual un rol important pentru realizarea functiei fatice îl are suportul imaginii. În radio si televiziune este des utilizata tehnica transmisiei în direct.

Ziaristii, indiferent ca este vorba de ceva din presa scrisa sau din audiovizual, se afla întotdeauna la capatul unui canal de transmisie. O parte a greselilor din presa e datorata disfunctionalitatii ivite pe canalele de comunicare.Acestea apar pe traseul de la sursa la ziarist, în timpul transmisiei de la jurnalist la redactie sau pe canalul prin care se face comunicarea din redactii catre public. Mesajele transmise de o sursa nu pot fi receptate corect daca aceasta se afla prea departe în spatiu de persoana careia îi sunt destinate informatiile ori daca se afla la distanta mare de un aparat de receptie.

Spre deosebire de functia conativa unde se interpeleaza prin intermediul autoritatii sau al incriminarii, obiectivul cautat aici este stabilirea unui contact (afectiv, ludic, de exemplu) si pastrarea acestuia. Cu titlul de comparatie, nu este vorba nici mai mult nici mai putin decât de a "obtine un corespondent si de a ramâne pe linie" [17] pentru a nu întrerupe comunicarea.

Toate mijloacele publicitare sunt utile pentru a interpela:

a). vizualul socant, senzualul,ermeticul;

b). stilul interogativ de tipul ghicitoarei;

c). misterul cu faze spectaculoase, formule de suspans sau formule complexe;

O data contactul stabilit, toate mijloacele sunt bune pentru a-l pastra.

Altfel spus, pentru a pastarea clientului: de exemplu în textele publicitare putin mai lungi si în alte scrisori comerciale unde, la fiecare subcapitol, se relanseaza interesul cititorului cu ajutorul unei întrebari sau al unei "fraze parada"[18] (Probabil ca va întrebati unde vrem sa ajungem,nu-i asa?...)

Functia fatica face adesea pereche cu limbajul conativ, din moment ce receptorul este luat în considerare.





[1] Gilles Ferreol, Noel Fageul, Metode si tehnici de exprimare scrisa si orala, Editura Polirom,  Iasi, 2007, p.46

[2] Tatiana Slama-Cazacu,  LIMBAJ si Context, Problema limbajuliui în conceptia exprimarii si a interpretarii prin organizari contextuale, Editura stiintifica, Bucuresti, 1959, p.219

[3]  Umberto Eco, Opera deschisa, Ed.pentru Literatura Universala, Bucuresti, 1969 apud. Lucian-Vasile Szabo, Libertate si comunicare în lumea presei, Principii,norme,reguli, Limbajul mass-media, Editura Amarcord, Timisoara, 1999, p.115

[4] Alvin Toffler, "The relevance of general semantics", în E.T.C., 46,1989,  pp.197-199, apud Werner J. Severin, op. cit., p.94

[5] Idem

[6] George A.  Miller,  Language and Comunication , McGraw-Hill , New York ,1963 p.121apud Werner J. Severin, op. cit., p.95

[7] Ibidem

[8]Jacob,  Bronowski, The Common Sense of Science, William Heinemann, Londra, 1951, p.21 apud W. Severin, op.cit., p.97

[9] Benjamin Lee  Whorf, Language,mind and reality, în ETC., 9, 1952, P.173 apud idem

[10] Wendell, Johnson,., The Communication process and general semantic principles, în W.Schramm(ed.), Mass Communications, ed. a doua, Universiy of Illinois Press, Urbana, 1972, pp.301-315 apud idem, p. 98

[11] Lucian-Vasile Szabo, op.cit., p.123

[12] Luminita Rosca, Productia textului jurnalistic, Ed. Polirom, Iasi, 2004. p. 77

[13] Lucian-Vasile Szabo, op. cit, p.138

[14] Luminita Rosca, op. cit., p.83

[15] Ioan Dragan, Paradigme ale comunicarii de masa, Ed.sansa, Bucuresti, 1996, p. 67

[16] Lucian-Vasile Szabo, op.cit., p. 130

[17] Michele Jouve, Comunicarea-Publicitate si relatii publice, Editura Polirom, Iasi, 2005, p.137

[18] Ibidem,  p.138












Document Info


Accesari: 3418
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )