MANAGEMENTULUI
Definirea intreprinderii sau firmei si rolul acesteia in functionarea economiei de piata
Caracteristicile intreprinderii
Functiile intreprinderii sau frmei
Tipuri de intreprinderi sau firme care actioneaza in economia de piata
Intreprinderea: sistem economico-cibernetic
In esenta, prin firma sau intreprindere se intelege un sistem complex alcatuit din mijloace tehnice si umane, organizat potrivit anumitor cerinte juridice, economice, tehnologice, avand drept scop producerea unor bunuri sau servicii destinate satisfacerii unor necesitati si obtinerea din vanzarea pe piata a acestor produse sau servicii a unui profit cat mai mare. Pentru a eficienta o economie nationala trebuie sa cuprinda si sa se bazeze pe intreprinderi rentabile si competitive, in care factorii de productie (materiale, umane, financiare) sa fie combinate si utilizate cat mai rational.
Elementele constitutive ale unei intreprinderi, din punct de vedere structural, se pot grupa in elemente de natura financiara, reprezentate de capitaluri proprii si capitaluri imprumutate. Elementele economice, tehnice si umane se pot detalia pe o s 222c22c erie de componente:
obiectivele firmei sau intreprinderii;
componentele materiale reprezentate de mijloacele de munca si obiectele muncii;
elementul uman (forta de munca);
relatiile de munca, stabilite intre personalul unitatii;
relatiile dintre compartimentele functionale;
relatiile dintre subdiviziunile structurale in care se desfasoara procesele de productie.
Principalele transformari din cadrul intreprinderii sunt generate de profilarea si specializarea intreprinderii, de retehnologizarea acesteia sau modificarea structurii atat functionale cat si de productie a unitatii.
Firmele se organizeaza in toate domeniile de activitate, respectiv in: industrie, agricultura, constructii, transporturi, telecomunicatii, cercetare stiintifica si au drept obiectiv obtinerea de profit in activitatile pe care le desfasoara. Rezulta ca firma sau intreprinderea are o sfera de cuprindere mult mai larga, ea nu se rezuma numai la domeniul economic, obiectul sau de activitate putand sa fie din diferite domenii (economic, social, cultural). In peisajul economic al fiecarui stat, alaturi de firmele sau intreprinderile care numericeste predomina absolut, exista si numeroase institutii culturale, de invatamant, sanatate destinate sa satisfaca necesitatile sociale ale populatiei si care sunt finantate fie de catre stat, fie de catre fundatii sau alte organisme publice.
In literatura de specialitate sunt mentionate urmatoarele trasaturi definitorii ale firmelor sau intreprinderilor:
firma sau intreprinderea este un sistem complex, deoarece incorporeaza resurse umane, materiale si financiare, fiecare dintre acestea fiind alcatuite dintr-o varietate apreciabila de elemente. Resursele umane sunt formate din personalul salariat al intreprinderii si care reprezinta caracteristici diferite cu privire la nivelul pregatirii, specialitatii, postului ocupat, varstei, sexului, vechimii in munca si in unitate. Ansamblul materiilor prime, materialelor, combustibililor, impreuna cu utilajele, cladirile, terenurile, fiecare avand anumiti parametri functionali si economici, constituie resursele materiale. Disponibilitatile banesti in numerar si la unitatile bancare aflate la dispozitia intreprinderii alcatuiesc resursele financiare ale acesteia. Toate aceste grupe de resurse se combina si formeaza diferite subsisteme de productie ale intreprinderii, cum ar fi: sectiile de productie, atelierele de productie, santierele de constructii, coloanele de transport.
firma sau intreprinderea este un sistem socio-economic, deoarece formatiile de salariati desfasoara procesele de munca din care rezulta noi valori de intrebuintare. Calitatea resurselor umane de a fi principalele producatoare de noi valori le confera o pozitie centrala in cadrul intreprinderii si care este esentiala pentru productivitatea activitatii desfasurate. Trebuie precizat si faptul ca firma, societatea comerciala sau regia autonoma reprezinta subsistemul de baza al economiei nationale, unde isi desfasoara munca majoritatea populatiei, principalul generator de venit national, conditionand prin aceasta eficienta sistemului economico‑national.
firma sau intreprinderea este un sistem deschis, in sensul ca se manifesta ca o componenta a numeroase alte sisteme care se afla in relatii continue pe multiple planuri. Caracterul sau de sistem deschis se exprima prin fluxul intrarilor reprezentat de utilaje, materii prime, materiale, combustibili, energie tehnologica, apa industriala, informatii, precum si fluxul iesirilor concretizate in produse, servicii, informatii cedate sistemului din care face parte. In ultimii 20 de ani s-a amplificat dimensiunea internationala a caracterului deschis al intreprinderii datorita adancirii diviziunii internationale a muncii. Prin trecerea la economia de piata se extinde mult caracterul de sistem deschis al firmelor sau intreprinderilor romanesti.
intreprinderea sau firma este un sistem organic-adaptativ, adica se modifica permanent sub influenta factorilor endogeni si exogeni, adaptandu-se atat la evolutia pietii cat si la cerintele generale, ca urmare a dinamicii resurselor pe care le incorporeaza. Intreprinderea nu e un sistem pasiv deoarece influenteaza prin iesirile sale unele din caracteristicile sistemelor cu care intra in relatie. Intensitatea acestei influente depinde de natura, marimea absoluta si relativa a iesirilor pe care le genereaza. Astfel, o intreprindere de dimensiuni mari (ex.: SIDEX, TRACTORUL BRASOV, FAUR BUCURESTI) exercita o influenta asupra economiei nationale mult mai mare decat o unitate mica, producatoare de paine, ulei, conserve de legume sau carne.
Firma sau intreprinderea este un sistem tehnico-material deoarece intre activele de capital fix si materiile prime, materiale auxiliare prelucrate in sectiile sale se creeaza legaturi, ce se manifesta prin dependenta tehnologica dintre compartimentele de productie intre care se realizeaza activitati de transformare a obiectelor muncii in produse, semifabricate destinate pietii. Cel mai pregnant se manifesta aceasta legatura tehnologica in cadrul intreprinderilor industriale, ale caror sectii de baza si ateliere sunt specializate pe principiul tehnologic (ex.: in cadrul unei intreprinderi constructoare de masini sunt organizate sectii de turnatorie, de forja, de debitare a semifabricatelor, sectii de prelucrari mecanice si sectii de montaj‑asambalare.
Analiza unitatii producatoare din economia romaneasca evidentiaza caracterul lor predominant operational, deoarece atat procesul de productie cat si cele de management sunt in majoritatea lor de executie. Procesul de munca cu caracter strategic si tactic, desi foarte important, detine la nivelul intreprinderii de stat o pondere redusa, manifestandu‑se sub forma unor decizii de perspectiva adoptate de esalonul superior al managementului si cu sprijinul argumentelor tehnico-economice de cercetare-dezvoltare.
Pentru definirea si dlimitarea functiilor intreprinderii e necesara lamurirea notiunii de organizare procesuala a firmei. Organizarea firmei consta in descompunerea acesteia in elementele componente (obiecte ale muncii, mijloace de munca, forta de munca), analiza acestora in scopul regruparii lor dupa anumite criterii tehnice, economice si de personal, urmatind realizarea eficienta a obiectivelor stabilite. Un rol important in organizarea intreprinderii revine organizarii proceselor de munca fizica si intelectuala in elementele componente (operatii, faze, marimi, miscari), analiza acestora pentru regruparea lor in functie de nivelul obiectivelor la realizarea carora participa, de omogenitatea lor, de nivelul pregatirii personalului ce le realizeaza, de specificul metodelor si instrumentelor folosite, urmarind realizarea obiectivelor cu eficienta sporita. Elementele componente ale organizarii procesuale sunt:
functiunea intreprinderii sau firmei;
activitatea;
atributia;
sarcina de munca.
1) Functiunea intreprinderii sau firmei reprezinta o componenta a organizarii procesuale care grupeaza ansamblul activitatilor omogene sau complementare desfasurate de catre un personal de o anumita specialitate, folosind metode si tehnici specifice, cu scopul realizarii obiectivelor derivate de ordinul 1. Pentru analiza sistemului de obiective din cadrul unitatii economice trebuie sa se porneasca de la scopul infiintarii unitatii economice si care consta in fabricarea unor produse, prestarea serviciilor sau executarea unor lucrari destinate anumitor segmente de piata, iar din vanzarea lor sa se obtina un venit sau profit. Obiectivul fundamental depinde de conditiile sau obiectivele derivate. Obiectivul fundamental se poate exprima ca o functie:
Y=f (xi),
Y – obiectivul fundamental al unitatii economice;
xI – conditiile sau obiectivele derivate, ce se refera la o serie de domenii cum ar fi: domeniul comercial, de cercetare-dezvoltare, de productie, financiar-contabil si domeniul personalului.
Astfel putem scrie:
Y=f (Co, CD, P, Fc, Ps)
Fiecare obiectiv de gradul 1 depinde de realizarea multimii obiectivelor de gradul 2, care necesita un alt domeniu al organizarii procesuale care este activitatea.
2) Componenta a organizarii procesuale, activitatea reprezinta ansamblul atributiilor care se indeplinesc de catre un personal ce poseda cunostinte de specialitate dintr-un domeniu mai restrans, cu scopul realizarii obiectivelor derivate de ordinul 2.
3) Alta componenta este atributia, prin care se intelege ansamblul sarcinilor executate periodic de catre un personal care poseda cunostinte specifice unui domeniu restrans si care contribuie la realizarea unui obiectiv specific.
4) Fiecare atributie e alcatuita din sarcini de munca. Sarcina de munca e o componenta de baza a unui proces de munca si care are scopul realizarii unui obiectiv industrial. Sarcina de munca se atribuie unei singure persoane, sintetizand activitatea desfasurata in cadrul unei intreprinderi.
In literatura de specialitate se delimiteaza urmatoarele functiuni ale intreprinderii:
a) functiunea de cercetare-dezvoltare;
b) functiunea de productie;
c) functia comerciala;
d) functia financiar-contabila;
e) functiunea de personal.
a) Functiunea de cercetare-dezvoltare e reprezentata de ansamblul activitatilor ce se desfasoara in cadrul firmei in scopul realizarii obiectivelor din domeniul producerii de noi idei si transformarii ideilor in unitati utile dezvoltarii viitoare a acesteia. Importanta acestei functii rezulta din necesitatea adaptarii permanente a inteprinderii la noile cuceriri ale tehnicii si stiintei contemporane, deoarece stiinta reprezinta un vector al dezvoltarii economico‑sociale. Functia de cercetare-dezvoltare are un caracter complex deoarece se manifesta in toate domeniile. De aceea, limitarea domeniului numai la activitatea de productie si folosirea pentru activitatile componente doar ale cadrelor tehnice, fara a lua in considerare si probelemele economice ale organizarii (managementului), va influenta negativ asupra activitatii de ansamblu a unitatii. Principalele activitati ale functiei de cercetare-dezvoltare pot fi conturate astfel:
a1) cercetarea stiintifica, ingineria tehnologica si introducerea progresului tehnic
Aceasta activitate reprezinta ansamblul atributiilor firmei pentru realizarea obiectivelor din domeniul cercetarii aplicative, concretizate in: produse noi si modernizate, tehnologii noi si modernizate, noi echipamente de productie pentru necesitatile firmei. Principalele atributii ale acestei activitati se refera la:
elaborarea de studii, cercetari, documentatii si proiecte pentru asimilarea de produse noi;
elaborarea de studii, cercetari, documentatii pentru inlocuirea si documentarea tehnologiilor de fabricatie. Se refera la aplicarea in productie a rezultatelor cercetarilor.
elaborarea de standarde, proiecte; asigurarea unei propagande in domeniul tehnico-stiintific.
a2) activitatea de investitii si constructii
Atributiile activitatii de investitii sunt:
stabilirea indicatorilor tehnico-economici pentru obiective de investitii;
incheierea contractelor de antrepriza pentru efectuarea obiectivelor de investitii impreuna cu furnizorii, pentru livrarea utilajelor;
urmarirea stadiilor de realizare a investitiei;
repartizarea si urmarirea utilizarii fondurilor de investitii.
a3) activitatea de organizare a productiei si a muncii
In cadrul acesteia este cuprinsa grupa atributiilor creativ inovative din domeniul introducerii unor noi metode, tehnici si instrumente de organizare si conducere a intreprinderii. Principalele atributii de organizare se refera la:
elaborarea si aplicarea studiilor in domeniul organizarii productiei si muncii;
elaborarea de norme si normative specifice domeniului de activitate;
organizarea unor studii cu privire la activitatea de management in scopul cresterii operativitatii procesului decizional, ca instrument indispensabil al activitatii de management.
organizarea unor cercetari care sa rationalizeze sistemul informational.
b) Functiunea de productie reuneste ansamblul activitatilor de baza, auxiliare si de deservire prin care se realizeaza obiectivele din domeniul fabricatiei produselor, executarii lucrarilor si prestarii serviciilor in cadrul firmei. Pornind de la rolul procesului de productie, aceasta functiune cuprinde urmatoarele ativitati:
b1) programarea, lansarea si urmarirea productiei;
b2) fabricarea sau exploatarea;
b3) controlul tehnic de calitate;
b4) intretinerea si repararea utilajelor;
b5) productia auxiliara de energie, abur si apa.
b1) Programarea, lansarea si urmarirea productiei reuneste ansamblul atributiilor prin care se determina cantitatea de produse si lucrari cu caracter industrial ce trebuie obtinuta intr-o anumita perioada de timp, pe locuri de munca, cu respectarea conditiilor de calitate, a normelor de consum de materii prime, materiale, a normelor de timp, comunicarea acestora executantilor si urmarirea modului de realizare a volumului de productie stabilit. Dintre atributiile acestei activitati enumeram:
repartizarea in timp a productiei pe sectii, ateliere, locuri de munca;
incarcarea utilajelor si suprafetei de productie;
completarea graficelor calendaristice privind lansarea productiei;
stabilirea dispozitiilor de lucru si a bonurilor de consum pentru materialele necesare.
b2) Fabricarea sau exploatarea confera intreprinderii caracterul preponderent operational si implica o singura atributie principala, respectiv aceea de transformare a obiectelor muncii in produse, servicii, lucrari care constituie profilul intreprinderii respective.
b3) Controlul tehnic de calitate grupeaza ansamblul atributiilor prin care se confrunta calitatea materiilor prime, materialelor, semifabricatelor, produselor finite cu prevederile din standardele si normele de calitate in vigoare. Principalele atributii sunt:
stabilirea formelor si metodelor de control;
determinarea calitatii materiilor prime;
determinarea calitatii produselor finite;
stabilirea de solutii pentru imbunatatirea calitatii produselor finite si a semifabricatelor.
b4) Intretinerea si repararea utilajelor are ca obiectiv mentinerea utilajelor si echipamentelor de productie in stare de functionare, prevenirea si evitarea efectelor uzurii fizice si morale a activelor de capital fix. Ca atributii amintim:
organizarea echipelor specializate in intretinerea si repararea utilajelor;
efectuarea operatiilor de intretinere;
efectuarea reparatiilor curente si capitale;
respectarea sistemului de reparatii preventiv programate.
b5) Productia auxiliara de energie, abur si apa asigura intreprinderii energia electrica, termica, aburul, apa industriala necesare desfasurarii productiei de baza. Principalele atributii sunt:
determinarea necesarului de energie electrica, termica, abur, apa industriala;
producerea cantitatilor necesare compartimentelor consumatoare;
furnizarea productiei auxiliare sectiilor de productie consumatoare, in functie de necesitatea procesului de productie.
c) Functiunea comerciala grupeaza multimea activitatilor care contribuie la realizarea obiectivelor din domeniul stabilirii legaturilor unitatii economice cu mediul economico-social si care se refera la achizitia resurselor materiale necesare desfasurarii procesului de productie, precum si la vanzarea produselor, semifabricatelor, serviciilor si lucrarilor care fac obiectul de baza al unitatii. Poate fi structurata pe urmatoarele activitati:
c1) activitatea de aprovizionare tehnico-materiala;
c2) activitatea de desfacere;
c3) activitatea de marketing.
c1) Activitatea de aprovizionare tehnico-materiala reuneste ansamblul atributiilor prin care se asigura achizitionarea materiilor prime, materialelor, combustibililor, mijloacelor de munca necesare realizarii obiectivului fundamental al intreprinderii. Principalele atributii din domeniul aprovizionarii tehnico-materiale sunt:
incheierea de contracte economice si urmarirea realizarii acestora;
dimensiunea justa a stocurilor de materii prime, materiale, semifabricate si alte elemente de capital circulant;
prevenirea formarii de stocuri supranormative;
asigurarea fondurilor valutare necesare importurilor;
determinarea necesarului de aprovizionat;
stabilirea de relatii cu firme din alte state pentru marfurile care urmeaza sa fie importate;
asigurarea folosirii rationale a materiilor prime si materialelor deficitare.
c2) Activitatea de desfacere asigura livrarea produselor, serviciilor si lucrarilor, si incasarea contravalorii acestora, realizand deplasarea produselor din sfera productiei in sfera circulatiei. Printre atributii amintim:
incheierea contractelor economice pentru livrarea produselor, lucrarilor sau serviciilor;
urmarirea in exploatare a instalatiilor si utilajelor;
activitatea de service care rezulta din prevederile contractuale.
c3) Activitatea de marketing grupeaza ansamblul atributiilor prin care se asigura studierea pietii interne si externe, cunoasterea necesitatilor si a comportamentului consumatorilor pentru orientarea productiei firmelor in functie de solicitarile consumatorilor efectivi si potentiali. Atributiile mai importante se refera la:
prospectarea pietii interne si externe;
organizarea cercetarilor de marketing;
informarea consumatorilor cu privire la produsele si serviciile intreprinderii, prin organizarea actiunilor de publicitate comericala;
asigurarea realizarii distributiei fizice a produselor si alegerea celor mai operative canale de distributie.
d) Functiunea financiar-contabila este reprezentata de ansamblul activitatilor prin care se asigura resursele financiare necesare activitatilor intreprinderii, inregistrarea si evidenta in expresie valorica si cantitativa a intregului patrimoniu al unitatii. Aceasta functie grupeaza urmatoarele activitati:
d1) activitatea financiara;
d2) activitatea de contabilitate;
d3) activitatea de control financiar.
d1) Activitatea financiara are ca scop asigurarea resurselor financiare necesare firmei in scopul realizarii obiectivului pentru care a fost infiintata. Dintre atributiile mai importante se pot aminti urmatoarele:
elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli;
efectuarea de studii si analize privind eficienta capitalului fix si circulant;
analiza structurii costurilor de productie si a indicatorilor financiari (nivelul profitului, viteza de rotatie a mijloacelor circulante, capacitatea de plata a unitatii);
stabilirea in anumite limite a nivelului de preturi si tarife pentru produsele si serviciile care intra in structura productiei marfa;
asigurarea efectuarii la termen si in cuantumul stabilit a varsamintelor cuvenite bugetului (impozite pe profit si pe salarii, T.V.A.).
d2) Activitatea de contabilitate asigura inregistrarea si evidenta valorica a resurselor materiale si financiare ale intreprinderii si furnizeaza centrului managerial un volum important de informatii referitoare la patrimoniul intreprinderii. Principalele atributii ale activitatii de contabilitate sunt:
asigurarea evidentei analitice si sintetice a materiilor prime, materialelor, a pieselor de schimb, a ambalajelor, a obiectelor de inventar, a produselor finite;
realizarea evidentei sintetice si analitice a elementelor de capital fix;
pregatirea si realizarea inventarierii resurselor materiale si financiare ale firmei;
intocmirea bilantului contabil;
prezentarea situatiei contului de profit si pierderi.
d3) Activitatea de control financiar grupeaza ansamblul operatiilor prin care se asigura respectarea cadrului juridic cu privire la existenta, integritatea, utilizarea si pastrarea valorilor materiale si banesti ale unitatii. Scopul executarii controlului financiar il constituie prevenirea, descoperirea si recuperarea pagubelor aduse patrimoniului unitatii economice.
e) Functiunea de personal cuprinde ansamblul activitatilor desfasurate in cadrul firmei pentru realizarea obiectivelor in cadrul resurselor umane. Fiecare unitate economica, pentru a supravietui, trebuie sa fie capabila sa identifice si sa selecteze, se dezvolte si sa retina un personal calificat, deoarece oamenii reprezinta cea mai importanta resursa a unei organizatii. Fara talentul, cunostintele, experienta si pasiunea oamenilor nu este posibila realizarea atat a activitatii operationale cat si a activitatii de management. Una dintre cele mai importante intrebari pe care trebuie sa si-o puna orice manager este: “Cu cine voi realiza obiectivele sau activitatile firmei?”. Raspunsul il reprezinta fie o politica coerenta pe termen lung in domeniul resurselor umane, fie prin actiuni ad-hoc organizate in cadrul pietii fortei de munca. De cele mai multe ori oamenii necesari, potriviti la locul potrivit nu pot fi gasiti fara anumite eforturi si nici gata pregatiti. Cea mai buna solutie consta in desfasurarea unui proces continuu de recrutare, selectie, orientare, pregatire si perfectionare, completat cu deciziile aferente de evaluare, recompensare, promovare, transfer, concediere. Fiecare unitate economica are schimburi permanente cu mediul in care actioneaza, deci iesiri naturale de personal care trebuie prevazute si compensate prin intrari corespunzatoare. Ansamblul acestor activitati formeaza functiunea de personal a intreprinderii. O succesiune a activitatilor care intre in cadrul ciclului de functionare a firmelor se prezinta astfel:
Iesirile naturale si modificarile impuse de schimbari in volumul si structura activitatii intreprinderii, pe de o parte, precum si necesitatea asigurarii cu personal calificat si competitiv, pe de alta parte, determina din partea unitatii stabilirea pe diferite perioade a actiunilor legate de realizarea acestor cerinte. Numai prin cunoasterea structurii personalului, a numarului de personal pe tipuri de calificare si pe functii, pe o durata de timp cat mai lunga asigura realizarea functiei de personal in cadrul unitatii.
Procesul de stabilire a volumului resurselor umane cuprinde urmatoarele etape mai importante:
a) previziunea necesarului de personal;
b) compararea necesarului cu rezervele de potentiali candidati din interiorul intreprinderii;
c) stabilirea pe aceasta baza a unui program de pregatire pentru candidatii potentiali din interior sau recrutarea candidatilor din afara.
a) Previziunea structurii si numarului personalului, pe meserii si pe functii, se face pornind de la programele strategice ale firmei sau unitatii economice. Baza de la care se porneste o reprezinta previziunea volumului si structurii produselor sau serviciilor ce urmeaza a se realiza intr-o anumita perioada. Se considera apoi o anumita evolutie a gradului de integrare a productiei, respectiv ce se produce in cadrul produsului complex si ce se obtine prin achizitionare. Pentru un grad de integrare stabilit se asociaza una sau mai multe variante tehnologice, in functie de care se stabilesc norme de munca pentru fabricarea produselor sau executarea lucrarilor. Se stabilesc norme diferentiate pe meserii si pe functii. In carul optiunilor strategice se vor preciza si variantele de asimilare a produselor noi, respectiv pe baza de cercetare proprie sau folosind o licenta. Aceste combinatii vor influenta necesarul de personal din activitatea de cercetare-dezvoltare:
b) Compararea previziunii personalului cu structura si volumul de resurse umane existente in cadrul unitatii permite gasirea solutiilor pentru urmatoarele probleme:
“Personalul actual asigura necesitatile pentru perioada de previziune luata in calcul?”. Daca raspunsul la aceasta intrebare este afirmativ, atunci procesul se incheie pana la modificarea factorilor luati in considerare in cadrul previziunii.
Daca actuala situatie a calificarii personalului nu corespunde cerintelor se naste intrebarea: “Poate fi recuperata diferenta prin instruirea personalului din unitate?”.
“Daca personalul existent in cadrul unitatii nu are calificarea necesara si nici nu poate fi asigurata prin instruire, atunci acesta ar putea fi gasit in afara unitatii?”
Indiferent daca o organizatie economica sau o intreprindere are sau nu un compartiment de personal, fiecare manager trebuie sa se implice in activitatea de programare si dezvoltare a resurselor umane. Managerul dintr-un anumit domeniu de activitate poate determina necesarul de personal prin doua metode:
analizeaza forta de munca din subordinea sa si, pe aceasta baza, stabileste cine va fi promovat, transferat, pensionat sau concediat;
analizeaza ce noi posturi apar ca urmare a extinderii volumului de lucrari, modificarii tehnologiilor de fabricatie, cresterii responsabilitatilor.
Daca in urma acestei analize rezulta ca sunt necesare noi posturi managerul respectiv trebuie sa negocieze cu superiorul sau pentru aprobarea acestor posturi, iar daca posturile respective se justifica din punct de vedere economic ele trebuie aprobate. Prin recrutare se identifica si se atrag candidatii care indeplinesc conditiile pentru ocuparea posturilor actuale sau pentru cele de perspectiva. Candidatii la ocuparea unor posturi pot fi recrutati din doua surse: una interna, o alta externa. Multe firme sau organizatii inchina sa dea prioritate promovarii personalului din interior. Aceasta modalitate are influente pozitive asupra climatului de munca daca promovarea este facuta in mod obiectiv (pe baza de corectitudine). Sansa de avansare, atunci cand exista intr-o unitate, are o serie de avantaje care ar putea fi considerate majore:
poate reduce fluctuatia;
reprezinta un instrument important pentru ca persoanele respective sa-si insuseasca mai bine meseria;
ajuta la transferarea mai rapida a fiecaruia ca persoana activa a unitatii, deoarece cunoaste mai bine politica si cerintele organizatiei respective.
Promovarea personalului din interiorul firmei are si neajunsuri, deoarece sunt cazuri cand cei care nu au fost promovati ei devin apatici. Cand predomina aceasta forma de avansare, noii angajati sunt aproape totdeauna in pozitii inferioare, ceea ce bareaza promovarea ideilor noi. Recomandarile facute de angajatii unitatii pentru anumiti cunoscuti din afara unitatii sunt o alta sursa interna de recrutare. Exista si posibilitatea anunturilor in mass-media, a anunturilor in cotidiane.
Angajarea se face pe baza unui concurs anuntat public. Acesta trebuie bine pregatit pentru a da posibilitatea angajarii unor persoane competente in domeniul respectiv de activitate. O forma mai activa de cautare si gasire a potentialilor angajati o reprezinta vizitele la scoli, universitati, conferinte profesionale organizate. Alte sursa sunt oficiile de plasare a fortei de munca. In procesul de recrutare, cel care urmeaza sa fie sef direct al noului angajat se poate deplasa in afara unitatii pentru atragerea de participanti la faza de selectie.
Caracterstic economiei de piata este situarea in prim-planul activitatii economice a unitatilor sau firmelor, intrucat daca acestea sunt rentabile, toti cei implicati au satisfactii. Pentru a fi eficienta, o economie nationala trebuie sa se bazeze pe intreprinderi rentabile, competitive. Din punct de vedere al managementului, trebuie cunoscut modul de clasificare a intreprinderilor in functie de principalele variabile care imprima particularitati semnificative procesului de management. Astfel, se deosebesc:
a) intreprinderi grupate dupa forma de proprietate:
Acestea se caracterieaza prin faptul ca patrimoniile lor apartin unei persoane sau unui grup de persoane. Ca trasaturi economice esentiale ale firmelor private se pot mentiona:
posedarea unui capital propriu minim este obligatorie;
independenta deplina in ceea ce priveste directionarea, dimensionarea si desfasurarea activitatii intreprinderii;
asumarea inegrala a riscurilor apartine intreprinzatorului.
In functie de numarul posesorilor de capital firmele private pot fi: individuale sau de grup. Firma individuala apartine din punct de vedere al patrimoniului unei singure persoane. Aceasta forma este cea mai raspandita, mai ales pentru firmele de dimensiuni mici si mijlocii. Firmele de grup se caracterizeaza prin aceea ca dreptul de posesiune asupra patrimoniului sau il au cel putin doua persoane. Dintre intreprinderile de grup se pot mentiona:
firma familiala, al carei patrimoniu se afla in proprietatea membrilor familiei. Este de dimensiuni mici, iar membrii familiei sunt atat prorpietari cat si lucratori efectivi. Aceasta unitate se bazeaza pe o pronuntata solidaritate si colaborare.
intreprinderea cooperatista. Ea se infiinteaza pe baza participarii in conditii egale a mai multor persoane, care inainte de constituirea firmei erau mici producatori. Dreptul de proprietate asupra patrimoniului il au fie toti participantii, fie numai o parte din acestia, cei care lucreaza efectiv si care prin actul de constituire devin si coparticipanti la activitatea de management.
societatile pe actiuni reprezinta intreprinderea privata de grup cea mai raspandita. Definitoriu pentru ea este impartirea patrimoniului intr-un anumit numar de parti, denumite actiuni. Posedarea de actiuni reprezinta temeiul juridic al dreptului de proprietate asupra patrimoniului firmei. Influenta asupra managementului se manifesta, de obicei, in plenul Adunarii Generale, iar dreptul de proprietate in cazul societatilor pe actiuni este usor transferabil prin operatiunea de vanzare-cumparare la bursa de valori.
Pentru firmele private rezulta urmatoarele prerogative esentiale:
dreptul de dispozitie;
dreptul de folosinta;
dreptul de uzufruct.
a2) In afara unitatilor private, exista si intreprinderi de stat de tip capitalist sau firme publice. Specific lor este detinerea patrimoniului de catre stat, care reprezinta proprietarul lor. Ratiunea acestora este de a permite statului sa controleze anumite sectoare majore ale economiei nationale si sa influenteze anumite evolutii economico-sociale pe o perioada mai indelungata. Sub aspectul profitului, acestea sunt mai putin eficiente comparativ cu cele private.
b) O alta grupare se poate face dupa caracterul obiectului muncii folosit:
Acestea se ocupa cu extractia obiectului muncii (carbuni, minereuri feroase si neferoase, sare) din natura. Se caracterizeaza printr-o dependenta, la nivelul activitatii de productie, de factorul natural, ceea ce se reflecta si in nivelul eficientei activitatii de productie.
b2) intreprinderi prelucratoare
Acestea se ocupa cu prelucrarea materiilor prime in produse si semifabricate, destinate vanzarii.
Indiferent de tipul lor, intreprinderile constituie cadrul juridic si de conducere pentru desfasurarea celei mai mari parti a activitatii economico-sociale in fiecare tara. Deoarece in cadrul lor se realizeaza cea mai mare parte a venitului national, precum si din faptul ca asigura locuri de munca pentru majoritatea populatiei, rezulta concluzia ca intreprinderile reprezinta unitatea economica de baza in cadrul sistemului economiei nationale.
Procesele si fenomenele economice sunt studiate ca sisteme alcatuite dintr-o serie de subsisteme si elemente. Deci, fiecare proces sau fenomen economic este un sistem organizat, care are o anumita structura. Intreprinderea, firma, ramura economica, industria ca ramura a economiei nationale constituie fiecare un anumit sistem avand un numar determinat de elemente. Elementele unui sistem reprezinta o componenta, o veriga care are o anumita destinatie functionala, respectiv un anumit obiectiv care contribuie la infaptuirea scopului comun al sistemului respectiv. Sectia de productie, atelierul, linia tehnologica, serviciul sau biroul din structura functionala, sunt elemente ale sistemului intreprinderii, avand o anumita autonomie si indeplinind o functie proprie. Intr-un sistem un element trebuie sa dispuna de capacitatea de a influenta, iar celalalt element sa aiba capacitatea de a receptiona. De exemplu, o masina-unealta (strung), ca sa poata functiona, este necesar ca muncitorul sa actioneze pe manetele de comanda sau sa stabileasca programul de functionare, iar strungul sa raspunda la comenzi. Daca aceasta cerinta nu este asigurata, sistemul om‑masina nu poate functiona.
Ca structura, firma producatoare sau intreprinderea este alcatuita dintr-un numar de subdiviziuni structurale de productie, subdiviziuni functionale. Orice sistem economico-cibernetic, pentru a putea constitui trebuie sa aiba minim doua elemente, iar numarul elementelor care formeaza sistemul, precum si numarul de procese care au loc intre aceste elemente reprezinta un indicator al complexitatii sistemului. Din punct de vedere economic, sistemul poate fi definit ca reprezentand o totalitate de variabile, care caracterizeaza starea sistemului, in vederea rezolvarii unor sarcini concrete de conducere. La formarea sistemului este supus influentei altor sisteme din afara lui, iar prin iesiri sistemul exercita influente asupra altor sisteme. Marimile care caracterizeaza starea intrarilor sunt denumite variabile de intrare. Marimile care arata starea iesirilor se numesc variabile de iesire. Intreprinderea, prin intermediul:
variabilelor de intrare primeste materii prime, materiale, combustibili, energie electrica, forta de munca, informatii;
- si al variabilelor de iesire cedeaza mediului economico-social produse si servicii de o anumita cantitate si calitate, ape reziduale, diferite informatii.
Cel mai simplu model al sistemului economico-cibernetic se prezinta astfel:
Pentru ca sistemul sa functioneze in echilibru trebuie ca: Y>X Y/X >1. Problema variabilei de iesire este sa urmareasca realizarea unui vector obiectiv (T). Daca Y=T, atunci sistemul se afla in echilibru. Daca Y<T, atunci intervine factorul de reglare R, care este reprezentat in cadrul unitatii economice de centrul de management si care actioneaza asupra intrarilor si asupra operatiunii. Influenta factorului R este notata DX. Aplicarea efectiva a modelului cibernetic presupune cunoasterea operatorului S, precum si posibilitatea masurarii exacte a intrarilor si iesirilor.
Cunoasterea acestor elemente este intotdeauna o problema ce prezinta dificultati pentru ca in fiecare noua perioada de functionare a sistemului economic vor exista modificari in multimea factorilor care definesc procesul productiv. Pentru a se putea efectua reglarea va trebui studiat procesele de transformare din sistem, deducand din aproape in aproape modificarile ce trebuie aduse intrarilor, pentru a se obtine anumite iesiri, obiective. In procesul de reglare exista posibilitatea de a se modifica si procesele de transformare din interiorul sistemului, deci de a actiona asupra operatorului S. Modelul cibernetic al organismului economic scoate in evidenta cele doua elemente esentiale ale managementului:
informatia reprezentata prin vectorii de intrare , respectiv cei de iesire;
decizia reprezentata prin activitatea de reglare, realizata de centrul de management.
Trebuie precizat ca sistemele economice au anumite particularitati, prin care se deosebesc de sistemele tehnice sau de sistemele biologice. Acestea pot fi sintetizate astfel:
toate partile componente si elementele sistemului au un scop comun, care este pus in fata intregului sistem, adica functia-scop a sistemului va trebui sa fie functie-scop pentru fiecare componenta a sistemului, iar criteriile de eficienta a elementelor trebuie sa corespunda criteriului de eficienta a intregului sistem;
schimbarile care apar intr-o anumita parte a sistemului provoaca schimbari in alte parti ale sistemului;
este posibila mecanizarea si automatizarea proceselor care se desfasoara in acest tip de sistem, insa rolul determinant in progresul acestui sistem il are omul, iar stimularea acestuia si dezvoltarea capacitatii sale creatoare reprezinta conditiile functionarii si dezvoltarii eficiente a sistemului economic;
sistemul economic se dezvolta fara intrerupere, respectiv apar noi intreprinderi, sectii, ramuri, se restructureaza altele, dispar cele invechite, se modifica tehnologii de fabricatie, se modifica structura consumului de munca vie si materializata.
|
