MANAGEMENTUL POLITIEI SI INSTITUTII COMUNITARE - EUL - copilariei

UNIVERSITATEA    "LUCIAN BLAGA" DIN SIBIU

FACULTATEA    DE DREPT "SIMION BARNUTIU"

MANAGEMENTUL POLITIEI SI INSTITUTII COMUNITARE

EUL - copilariei   

Eul este nucleul personalitatii in alcatuirea caruia intra cunostintele si imaginea despre sine, precum si atitudinile fie constiente, fie inconstiente fata de cele mai importante interese si valori.

Pana la aparitia psihanalizei, psihologia era doar o psihologie a constientului. Odata cu descoperirea clinica a inconstientului prima care se modifica din disciplinele umane e psihologia. Psihicul este vazut pe doua nivele. In interiorul psihanalizei exista doua teorii ale psihicului in care inconstientul figureaza, numai ca viziunea asupra inconstientului e diferita. In Romania, nivelul de cunoastere al psihanalizei se opreste odata cu sfarsitul primei teorii.
Aceasta prima teorie asupra psihicului il vedea structurat pe trei nivele care erau: inconstientul, preconstientul si constientul. Cele trei nivele erau considerate de Freud a fi instante ale psihicului, inconstientul fiind una dintre aceste trei instante. In prima teorie inconstientul era net separat de constient si era un substantiv. A doua teorie (formulata de Freud dupa 1920) aduce modificari importante de viziune si accent, fiind o teorie mai complexa, mai nuantata decat prima. Caracteristica principala a acestei a doua teorii este ca inconstientul nu mai este o instanta, nu mai este un substantiv, ci devine adjectiv, ceea ce inseamna ca distinctia dintre constient si inconstient nu mai este atat de transanta. Psihicul e impartit in trei instante: Eu, Supraeu si Sine / Se. Inconstientul ca adjectiv caracte 848d37i rizeaza toate cele trei instante (nu numai Sinele e inconstient, dar si Eul si Supraeul de asemenea primesc acest atribut al inconstientei). O alta deosebire importanta intre cele doua teorii este urmatoarea: in prima accentul cadea in special asupra inconstientului ca instanta; in a doua interesul lui Freud se distribuie mai echilibrat, respectiv el se arata mult mai interesat si acorda mai mult spatiu Eului si Supraeului - instante superioare ale personalitatii. Inconstientul nu mai acapareaza intreg interesul lui Freud. SINE / SE Traducerea termenului german "das Es" - in germana este un pronume impersonal care se refera atat la actiunile umane, dar se refera si la fenomenele naturii. In franceza - "soi", "ca"; in engleza - "id"; in romana - "sine" avantaj: descrie o lume interioara si suprapersonala (o forta ce depaseste individul), dezavantaj: creaza confuzii cu alti termeni psihanalitici (termenii jungieni); "se" - avantaj: reda exact sensul lui "das Es". Acest Sine / Se este un termen prin care se desemneaza polul instinctual / pulsional al personalitatii. Continuturile sale sunt reprezentantii psihici ai instinctelor sau pulsiunilor. Aceste continuturi sunt in parte ereditare, dar in acelasi timp datorita faptului ca asupra lor se aplica refularea ele sunt in parte dobandite. Din punct de vedere economic, cantitativ al energiei psihice. Sinele reprezinta izvorul de energie al organismului. Din punct de vedere dinamic, Sinele introduce in conflict Eul si Supraeul - exista intotdeauna din perspectiva psihanalitica o tensiune interioara intre instantele psihice superioare ce reprezinta cultura si instanta psihica ce reprezinta natura. Din punct de vedere genetic, Eul si Supraeul se formeaza din Sine.

Conform celei de-a doua teorii despre instincte / pulsiuni, fortele instinctuale care dau continut Sinelui sunt instinctul vietii - Eros si instinctul mortii - Thanatos carora le corespund ca principii de functionalitate psihica principiul placerii si forma sa modificata principiul realitatii si principiul repetitiei. Ce relatii exista intre inconstientul din prima teorie si Sinele din a doua teorie?

1. Sinele preia continuturile inconstientului din prima teorie, dar nu se mai suprapune peste psihismul inconstientului; asta pentru ca in a doua teorie psihismul inconstientului nu mai coincide cu refulatul; 2. Aceasta instanta - Sine, ce inlocuieste inconstientul din prima teorie, nu mai e atat de net separata de celelalte instante superioare asa cum se intampla in prima teorie unde inconstientul era net separat de constient prin intermediul cenzurii; 3. In a doua teorie Eul (ce se dezvolta din Sine) se amesteca in partea sa inferioara cu Sinele. Conform conceptiei lui Freud dupa 1920 Eul se dezvolta din Sine sub influenta realitatii exterioare; 4. Distinctia dintre nivelul psihic - Sine si nivelul biologic e atenuata in raport cu prima teorie. Sinele e deschis spre lumea somatica; 5. Functionarea Sinelui preia caracteristicile inconstientului ca instanta, adica la nivelul Sinelui predomina procesele primare, organizarea continuturilor Sinelui e complexuala, fortele instinctuale / pulsionale se opun sub forma unei dualitati, iar principiile care guverneaza sunt principiul placerii si principiul repetitiei. In inconstient nu exista timp, ceea ce din punct de vedere clinic face cu putinta terapia psihanalitica. Toate continuturile sunt in afara timpului - retrairea cu o pregnanta realitate. EUL In germana - "das Ich"; franceza - "moi"; engleza - "ego". Din punct de vedere psihologic Eul e o instanta centrata in jurul constiintei ce inglobeaza intreg preconstientul, dar are si o dimensiune inconstienta. Este instanta de comanda si control a activitatii psihice. Geneza si functii: Eul se formeaza din Se sub influenta realitatii externe. Functiile sale referindu-se atat la aceasta realitate externa, cat si la realitatea interna, psihica. Functia cea mai importanta este esentiala, Eul trebuie sa realizeze o serie de conditii subdivizandu-se in urmatoarele subfunctii: 1. cunoasterea realitatii externe si acumularea in memorie a experientelor traite; 2. testarea realitatii - distingerea intre realitatea externa si cea psihica. De masura in care aceasta functie e bine realizata depinde adaptarea la realitate in plan pragmatic, iar in plan psihic de reusita testarii realitatii depinde sanatatea psihica. Disfunctiile psihice se caracterizeaza prin grade diferite de alterare a testarii realitatii; 3. modificarea lumii exterioare - prin intermediul motricitatii si pe baza cunoasterii realitatii Eul incearca sa modifice realitatea exterioara in conformitate cu dorintele interioare; 4. controlul instinctualitatii - vizeaza lumea interioara. Eul e preocupat sa asigure doar atata satisfacere instinctuala cat nu pericliteaza securitatea psihica. Pentru a cerceta lumea instinctelor Eul dispune de un set de mijloace numite (impropriu) "mecanisme" de aparare care alcatuiesc dimensiunea sa inconstienta. Eul e guvernat de principiul realitatii care impune amanarea sau chiar suspendarea satisfacerii instinctuale atunci cand aceasta satisfacere constituie un pericol pentru adaptare care se manifesta ca un conflict psihic. Constituirea Eului si evolutia sa spre maturitate presupune o succesiune de etape (care sunt tot atatea trepte care conduc de la principiul placerii la principiul realitatii): . la inceputul vietii Eul e foarte slab si de fapt coincide cu Seul = Eul ideal. Se manifesta in primele luni de viata cand sub protectia familiei opozitia mediului fata de dorintele copilului e minima. Pe masura ce opozitia realitatii creste Eul ideal, ce devine neadaptat, e depasit; . maturitatea deplina a Eului e atinsa in momentul in care acesta dobandeste autonomie in raport cu celelalte instante psihice - in raport cu Supraeul si Seul. Maturitatea psihica e atinsa cand intr-adevar Eul isi poate indeplini functia de comanda si control - atunci cand Eul nu mai e comandat de Se si tutelat de Supraeu. Anumiti cercetatori, ca Françoise Bariaud si Hector Rodriguez-Tomé, prefera notiunea de conceptie de sine aceleia de identitate. Orice individ, adult sau adolescent, dispune de numeroase conceptii despre el insusi; despre el ca 'obiect' de cunoastere definit printr-o multitudine de atribute, fizice, materiale, psihologice, sociale, relationale: 'eul' ("moi"), si despre el ca 'subiect' al experientei: 'eu'("je"). Omul nu se poate realiza ca personalitate decat in cadrul societatii dezvoltandu-si potentialitatile si subordonandu-i-se. Pentru om adaptarea se realizeaza in raport cu mediul natural si mijlocit prin intermediul modelelor formatoare, prin integrarea muncii si prin existenta mediului social in raport cu care se realizeaza adaptarea omului. Intreaga evolutie a copilului este reductibila la un proces de socializare care incepe odata cu nasterea si chiar inaintea acesteia. Invatarea sociala reprezinta unul din mecanismele de baza ale socializarii. Copilaria ca prima etapa a vietii, se intinde pe o perioada de aproximativ zece ani si constituie etapa de maxima importanta pentru intreaga dezvoltare ulterioara. Traseul insertiei individului in viata sociala plenara, care incumba si dezvoltarea personalitatii sale axiologice, nu este unul liniar si uniform. Totusi, aproape toti specialistii admit actualmente ca ansamblul conceptiilor despre sine formeaza un 'sistem' multidimensional, organizat, in acelasi timp, stabil si modificabil, dinamic, evolutiv, activ.
Conceptiile despre sine se construiesc, in principal, pe baza informatiilor culese in experientele de interactiune sociala, in care individul se percepe pe sine si in atitudinile si parerile celorlalti despre el. Acestea se transforma continuu de-a lungul copilariei si adolescentei datorita dezvoltarii capacitatilor cognitive, multiplicarii si diversificarii experientelor, dobandirii cadrelor conceptuale furnizate de cultura si care dau sens acestor conceptii.

In procesul interactiunii dintre individul in crestere si ceilalti, are loc formarea eului si a identitatii de sine. Treptat, prin socializarea primara, copilul ajunge la transgresarea situatiilor si persoanelor specifice, invata roluri si atitudini generale. Daca mama arata intotdeauna o atitudine negativa fata de el cand se murdareste in timpul mesei si daca aceasta atitudine va fi manifestata de alte persoane semnificative (tatal, sora mai mare, etc.), generalitatea normei se va extinde in subiectivitatea copilului. Rezultatele cercetarilor au permis evidentierea a doua tipuri de conceptii despre sine si au pus in lumina trei probleme cruciale in adolescenta. Primul tip de conceptie de sine consta in a se concepe ca 'obiect', identificand atributele personale de toate tipurile si identitatea pe care o compun. Se observa dezvoltarea odata cu varsta a conceptiilor abstracte, psihologice si relationale. Copiii si adolescentii tineri (spre 12 ani) se descriu, cel mai adesea, in mod concret, material: ei se definesc frecvent in termeni de 'actiune' si de 'fiinta fizica', prin referinte la corp, la aparenta, mentionarea preferintelor si a activitatilor, prin raporturile cu un mediu concret, prin verbe de actiune si descriptori «obiectivi». Adolescentii mai mari (16-18 ani), fara a renunta la descriptorii precedenti, se definesc mult mai mult in termeni de 'fiinta existentiala', adica prin trasaturi ale personalitatii, sentimente, dorinte, motivatii, credinte, valori si opinii despre lume, reflectia si evaluarea asupra propriei persoane, idealuri, referiri la viitor si un intreg ansamblu de descriptori personali ('din interior'), existentiali, metafizici, chiar metaforici. Dar sinele nu este numai intimist, el este si relational si ceilalti sunt, totdeauna, prezenti in mod explicit in descrierile de sine. La inceput, la copiii mici, ca parteneri semnificativi sau modele; mai apoi, ca elemente de comparatie; in fine, in adolescenta, in interactiune (adolescentul se defineste prin calitatea relatiilor sale cu ceilalti - mai ales cu colegii si prietenii - atitudinile si parerile celorlalti despre el, sentimentele sale fata de ei). Al doilea tip de conceptie de sine consta in a se concepe ca 'subiect'.
'Eul' este acea parte din sine care organizeaza informatiile sociale si orienteaza comportamentul. Ce poate sti individul despre acesta? In identificarile de sine facute catre mijlocul adolescentei, unele declaratii dezvaluie constiinta pe care o au in acel moment tinerii despre caracterul 'reflexiv' al gandirii, adica despre puterea ei de a se exercita asupra ei insesi: stiu ca gandesc ca gandesc, dar stiu si ca el gandeste ca gandesc. Intelegerea si insusirea gandirii reflexive conduc adolescentul spre a se afirma ca subiect, a se concepe clar ca subiect al reflectiei si actiunii sale, a se afirma ca agent autonom si responsabil al propriei sale dezvoltari. In aceasta dubla miscare, care priveste gandirea si actiunea, adolescentul isi afirma libertatea. Se poate spune deci, ca in pragul varstei adulte tanarul a reusit sa-si construiasca o 'teorie despre sine' sau o teorie a persoanei, in sensul deplin al acestui termen. Dupa cum arata F. Bariaud, aceasta teorie este un 'ansamblu de concepte si de postulate de diferite niveluri, legate intre ele si organizate, care ii permit individului sa interpreteze experienta sociala si sa-si orienteze comportamentele'. Bineinteles, aceasta teorie nu este universala, ea depinde de contextul cultural (lucrurile nu se petrec la fel in Europa Occidentala si in India, de exemplu). Utilizand-si astfel noile capacitati de cunoastere, adolescentul resimte, in acelasi timp, fascinatie si placere, dar el gaseste si noi surse de neliniste. Odata cu progresele sociocognitive vine vremea intrebarilor existentiale: problemele consistentei de sine, ale implinirii si respectului fata de sine. Consistenta de sine. A-si atribui trasaturi ale personalitatii presupune un proces de abstragere asupra regularitatilor observate in propriile comportamente sau in reactiile celorlalti fata de sine. Impresia de dificultate in construirea unei viziuni coerente de sine face parte din dezvoltarea normala a adolescentului. Implinirea de sine. Aceasta presupune capacitatea de a se concepe in timp. In adolescenta, alaturi de acest sentiment profund de identitate (a fi acelasi de-a lungul vremii), punerea in perspectiva a prezentului face din continuitatea de sine o constructie a gandirii: m-am schimbat, nu mai sunt acelasi; voi continua sa ma schimb: nu sunt inca cel ce voi fi si, totusi, sunt acelasi. Adolescenta este o etapa de cucerire de sine si de pregatire. Formularea scopurilor de viata, a proiectelor, optiunile, toate acestea cer cunoastere de sine, iar aceasta cere timp. Valoarea de sine. Sentimentul valorii de sine se construieste luand din diferite surse cognitii incarcate de afecte care il alimenteaza. De la inceput, doua surse de experiente contribuie la a-i procura copilului mic ingredientele de baza ale sentimentului propriei valori: calitatea relatiei afective cu parintii si propriile realizari. Aceasta dubla influenta a parerii si atitudinilor mai mult sau mai putin favorabile ale celorlalti (nu numai ale parintilor) si a competentelor sau incompetentelor, calitatilor sau inadecvarii percepute in domenii in care reusita este importanta (ca de exemplu scoala) se exercita asupra construirii respectului de sine in tot timpul copilariei. In adolescenta, egalii (colegi, prieteni) au o influenta primordiala. Evaluarea de sine este atunci un proces al 'eului', iar odata cu constiinta 'eului', problema valorii personale se pune diferit: autocritica este posibila. Nu mai este vorba, ca in copilarie, de simpla satisfactie sau insatisfactie de sine, legata de dragostea si aprobarea celorlalti ori de reusite sau esecuri masurabile in domenii exterioare. Este vorba despre simtul unei valori proprii, estimate si resimtite ca persoana totala, situata, cu caracteristicile sale, mai aproape sau mai departe de idealuri personale si asumate si proiectate in timp in vederea implinirii ei insesi. Date fiind suferinta si anxietatea care insotesc slabul respect de sine, incidentele sale negative asupra dezvoltarii ulterioare, problema majora pentru specialistii care vin in contact cu adolescenti si care cred ca scoala nu are drept misiune numai transmiterea de cunostinte si de metode, ci si formarea personalitatii, este: ce sa fac pentru a-i ajuta?

Bibliografie:

Goleman, Daniel, Inteligenta emotionalǎ, Editura Curtea Veche, Bucuresti-2001;

Iordǎchescu, Carmen, Din tainele textelor literare(Culegere), Editura Carminis, Pitesti-2003 ;

Opre, Adrian, Curs de Psihoterapie-Inteligenta emotionalǎ, Facultatea de Psihologie, Bucuresti-2006;

Vernon,Ann,Educatie rational-emotivǎ si comportamentalǎ(clasele I-IV), Editura ASCR, Cluj- Napoca-2006;

Waters, Virginia, Povesti rationale pentru copii(Recomandǎri pentru pǎrinti si copii), Editura ASCR, Cluj- Napoca-2003