Organizatii si sisteme

“Noi ne-am nascut in organizatii, am fost educati in cadrul acestora si consacram o parte importanta a existentei noastre muncind in cadrul acestora. Consumurile si activitatile noastre de timp liber depind de acestea. Cea mai mare parte dintre noi murim in cadrul lor si, cand va sosi timpul inmormantarii, cea mai mare din toate – statul – va trebui sa elibereze un permis de inmormantare”. Aceasta butada a lui Etzoni (1971, p11) subliniaza bine omniprezenta si varietatea fenomenului organizational. Fara indoiala, acesta nu este o interventie moderna, dar importanta sa in societatea noastra si in viata noastra cotidiana nu a incetat sa creasca de la revolutia industriala incoace. Cresterea a antrenat, intr-adevar, o modificare radicala a structurii intreprinderilor si administratiilor, conflictele de clasa cedand locul conflictelor de putere.[1]

Scopul unei relatii de putere nu este de a-l strivi pe celelalt, ci mai degraba de a obtine de la el un comportament de care depinde propria noastra capacitate de actiune. Puterea rezida din marja de libertate de care dispune fiecare din parteneri pentru a refuza ceea ce cere celalalt. Aceasta marja de libertate nu depinde numai de resursele, de atuurile generale de care dispunem, ci de miza corecta a situatiei si de incertitudinea pe care o comporta acestea. Intr-o situatie data, puterea unui actor va rezida in posibilitatea sa de a controla zonele de incertitudine pertinente si de a putea negocia aceasta capacitate contra unor avantaje in alte situatii pe care nu le stapaneste. Definind constrangerile care se impun tuturor participantilor, caracteristicile unei organizatii definesc domeniul in care aceste relatii de putere se pot exercita.

Fondata pe relatiile de putere si de negociere, de comunicare, organizatia este un sistem caruia trebuie sa ii fie descoperite regulile reale si mizele, adica jocul care o anima. Sistemul reprezinta un ansamblu de elemente materiale sau nu, care depind reciproc unele de altele in asa fel incat sa formeze un tot organizat. Sistemul evoca o “ordine in care diferitele parti se sustin reciproc.” (Condillac)[2]

De asemenea conform DEX, organizatia este o asociere de oameni cu conceptii sau preocupari comune, uniti conform unui regulament sau unui statut, in vederea depunerii unei activitati organizate. Iar sistemul reprezinta un ansamblu de elemente (principii, reguli, forte etc) dependente intre ele si formand un intreg organizat, care pune ordine intr-un domeniu de gandire teoretica, reglementeaza clasificarea materialului intr-un domeniu de stiinte ale naturii sau face ca o activitate practica sa functioneze potrivit scopului urmarit.

Organizatia este un sistem dinamic, in sensul ca evolutia si viabilitatea sa sunt determinate de modificarile care se produc in cadrul sistemului, in relatiile acestuia cu mediul. Ea este, de asemenea, un sistem complex probabilistic si relativ stabil, deoarece reprezinta o reuniune de componente articulate prin numeroase legaturi, supusa unor factori perturbatori, dar capabila sa-si mentina functionarea in cadrul unor limite care ii definesc maniera de comportare. Totodata organizatia este un sistem auto-reglabil si auto-organizabil deoarece are capacitatea sa faca fata diferitelor influente din interior si din exterior, cu ajutorul conducerii, prin acte decizionale.

Ca sistem auto-reglabil, organizatia actioneaza in concordanta cu un ansamblu de norme si valori si se autoregleaza in functie de mai multe elemente. Printre acestea se numara: elementele umane aflate in interactiune reciproca; actiunea transformatoare; faptul ca organizatia dispune de libertatea de alegere a mijloacelor si cailor de actiune ca si de modalitatea de formulare a scopurilor viitoare, adica are flexibilitate; activitatea variabila a oamenilor care este strans legata de motivatie si convingere, de satisfactie si stari morale, de comportamentul complex, de sistemele de comunicare si informare, de modelele adoptate in procesul de decizie si de performantele acestora. Auto-organizarea exprima capacitatea organizatiei de a reface echilibrul comportamentelor sale in raport cu perturbatiile ivite, iar autoinstruirea reflecta capacitatea pe care o are de a folosi experientele anterioare pentru optimizarea propriei activitati.

Organizatia este un sistem ierarhizat in care functioneaza o diviziune a muncii precisa, iar indivizii au status-uri si roluri clar diferite. Una din caracteristicile de baza ale organizatiilor este existenta unei structuri ierarhice a conducerii, respectiv a unui colectiv sau a unor “echipe” care functioneaza avand in frunte conducatori de diverse ranguri.

Scopul organizational reprezinta insasi ratiunea construirii si existentei organizatiilor. Simpla existenta a scopului, extrem de necesara, nu este si suficienta. Afirmarea scopului, enuntarea sa, constructia unui scop, chiar realizabil, constituie doar un prim moment. Este importanta procedura de realizare, de implinire a scopului, in conditiile in care – repetam – simpla adunare a unui grup de oameni sub “acoperisul” unui scop comun nu garanteaza, in sine, atingerea scopului propus. Pentru aceasta, trebuie observat ca orice scop organizational este un scop general.

Un proiect este un sistem compus din oameni, echipamente, dotari si facilitati organizate si conduse sub un scop de catre un manager. Scopul proiectului se subsumeaza scopului general al oarganizatiei. O parte consistenta a teoriei si practicii asupra ansamblarii si coordonarii unui proiect organizational vine din perspectiva numita ‘mod de gandire’ sau ‘abordare sistemica’.

“Dumnezeu ii ajuta pe cei ce se ajuta singuri”

(Benjamin Franklin)