Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload






























DREPTUL CONSTITUTIONAL SI TEORIA CONSTITUTIEI

Drept


DREPTUL CONSTITUŢIONAL sI TEORIA CONSTITUŢIEI

4.1. Dreptul constitutional

4.1.1. Definitia dreptului constitutional



4.1.2. Izvoarele dreptului constitutional

4.1.3.Aspecte generale privind raporturile dintre dreptul international si dreptul intern romān

4.2. Definitia constitutiei

4.3. Formele constitutiei

4.4. Suprematia constitutiei

4.5. Elaborarea si adoptarea constitutiei

4.6. Modificarea constitutiei

4.7. Suspendarea si abrogarea constitutiei

4.8 Controlul constitutionalitatii legilor

4.8.1. Notiunea de control al constitutionalitatii legilor

4.8.2. Modalitatile controlului de constitutionalitate a legilor

4.9. Controlul constitutionalitatii legilor īn Romānia

4.9.1. Organizarea Curtii Constitutionale a Romāniei

4.9.2. Atributiile Curtii Constitutionale a Romāniei

4.9.3. Procedura controlului constitutionalitatii legilor

4.9.3. Efectele juridice ale deciziilor Curtii Constitutionale

OBIECTIVE

Studierea acestui capitol va permite:

Cunoasterea locului dreptului constitutional īn sistemul de drept si īntelegerea specificului anumitor categorii juridice generale (norma juridica, raport juridic, izvor de drept) care se aplica īn aceasta materie;

Īntelegerea notiunii de constitutie din perspectiva juridica, īn concret cunoasterea principalele elemente referitoare la adoptarea, modificarea si iesirea din vigoare a legii fundamentale

Īntelegerea consecintelor pe care legea fundamentala le produce asupra sistemului normativ statal prin suprematia pe care o detine aceasta īn ierarhia actelor normative;

Īnsusirea conceptului de control al constitutionalitatii legilor, si a organelor competente īn materie īn functie de modalitatea de control;

Īntelegerea organizarii, functionarii si a atributiilor Curtii Constitutionale din Romānia.

 

4.1. Dreptul constitutional

4.1.1. Definitia dreptului constitutional

Fenomenul de putere institutionalizata, caracteristic societatii organizate statal a determinat o īmpartire traditionala a dreptului īn drept public si drept privat, īnca din antichitate, dupa criteriul apartenentei sau non apartenentei subiectelor raportului juridic la o autoritate publica, īn sensul larg de detinator de putere. Dreptul public este dreptul care se aplica autoritatilor publice si raporturilor dintre autoritatile publice si persoanele private, iar Dreptul privat este dreptul care se aplica raporturilor dintre persoanele private.

Īntr-o definitie generala, Dreptul public este ansamblul normelor juridice, care reglementeaza constituirea si functionarea autoritatilor publice, precum si raporturile dintre autoritatile publice si persoanele private. Rezulta din aceasta definitie, ca cel putin unul dintre subiectele raportului de drept public este o autoritate publica. Acest subiect poarta numele de subiect calificat.

Dreptul public prezinta doua caracteristici esentiale:

I. Dreptul public promoveaza interesele generale, care constituie scopul necesar al autoritatilor publice, pe cānd dreptul privat arbitreaza interesele particulare;

II. Dreptul public este, īn principiu, un drept al raporturilor de inegalitate, deoarece interesul general trebuie sa predomine asupra interesului particular. Datorita acestei superioritati a interesului general fata de interesul individual, autoritatile publice dispun de mijloace juridice de constrāngere si de forta publica, ceea ce le permite sa-si impuna vointa. Īn dreptul privat partile se afla pe pozitii de egalitate juridica, operānd initiativa individuala si acordul liber de vointa.

Īn procesul de dezvoltare a dreptului, atīt dreptul public cīt si dreptul privat s-au divizat, la rīndul lor, īn diverse ramuri de drept, dupa anumite criterii, dintre care cel mai utilizat este criteriul obiectului sau al materiei reglementarii. Astazi, este unanim acceptat faptul ca, Dreptul constitutional este o importanta ramura a Dreptului public, existānd opinii care considera dreptul constitutional chiar ramura principala a dreptului, īntrucāt prin normele sale consacra si ocroteste cele mai importante valori economice, sociale si politice

Din analiza conditiilor istorice īn care au aparut primele Constitutii scrise, precum si din continutul acestor Constitutii, rezulta urmatoarele aspecte:

Marii gīnditori ai sec.XVIII au constientizat realitatea ca, puterea, pentru a fi acceptata de societate trebuie sa se bazeze pe un sistem de principii fundamentale care sa corespunda sistemului de valori social-politice recunoscut. Astfel, s-a ajuns la o categorie importanta de norme juridice, normele-principii, care au fost incluse īn Declaratii de drepturi sau īn Constitutii, ca fundament pentru īntregul sistem statal.

Principiile fundamentale trebuiau īnsa aplicate, garantate si promovate prin intermediul puterii organizate statal. Aceasta putere trebuia sa fie eficace pentru a-si putea realiza misiunea, dar īn acelasi timp trebuia sa respecte si sa perpetueze sistemul de valori social-politice. De aici, interesul deosebit pentru organizarea puterii statale, care a dus la crearea normelor cu caracter specific privind instaurarea, mentinerea si exercitiul statal al puterii. Īntrucāt aceasta categorie de norme are cel putin aceeasi importanta pentru functionarea īntregului sistem social ca si normele-principii, normele cu caracter fundamental privind instaurarea, mentinerea si exercitiul puterii statale au fost incluse, de asemenea, īn Constitutii.

O experienta īndelungata a demonstrat ca orice putere are tendinta sa abuzeze, astfel īncāt a aparut necesitatea protectiei individului īmpotriva abuzului de putere. Se ajunge astfel la necesitatea definirii si garantarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor. Īn mod firesc, s-a considerat ca acest deziderat se poate realiza, īn modul cel mai eficient, prin norme juridice incluse īn Constitutie.

Ansamblul acestor norme prezinta o configuratie proprie si o permanenta evidenta, caracteristici ce īl individualizeaza īn ansamblul normelor de drept public. Se cristalizeaza astfel obiectul unei ramuri distincte a dreptului public, ramura care a fost denumita "Drept constitutional".

Putem deci, defini dreptul constitutional, īntr-un mod mai explicit, dupa cum urmeaza: Dreptul constitutional este ramura dreptului public formata din normele juridice care consfintec principiile fundamentale, esentiale ale regimului social-politic al unei tari, reglementeaza relatiile sociale fundamentale care se stabilesc īn procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii statale a puterii, definesc si garanteaza drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor pentru a-i proteja īmpotriva tendintelor de abuz ale puterii.

La modul cel mai general, Dreptul constitutional poate fi definit ca dreptul fundamental ce reglementeaza puterile statului

4.1.2. Izvoarele Dreptului constitutional

Īn stiinta dreptului conceptul de izvor de drept este folosit īntr-un sens specific, si anume acela de forma de exprimare a normei juridice. Este vorba de forma sub care trebuie sa se prezinte o regula de comportament pentru a fi instituita sau recunoscuta ca norma juridica, deci regula cu un caracter obligatoriu asigurat, la nevoie, prin constrāngere exercitata de forta publica.

Teoria dreptului recunoaste trei categorii importante de izvoare de drept:

1. legea, īn sensul generic de act juridic normativ al Parlamentului, exprimat īn scris si adoptat dupa o anumita procedura;

2. obiceiul juridic sau cutuma, care este regula spontana ce devine obligatorie prin uz īndelungat. Ea poate fi consfintita prin actul scris al puterii publice sau recunoscuta de autoritati si respectata pur si simplu, fara a fi formulata ca act juridic scris;

3. practica judiciara sau jurisprudenta, care reprezinta activitatea de precizare si dezvoltare a principiilor si prevederilor legii sau cutumei, exprimata prin hotarārile judecatore# 12512i814m 1;ti, ca urmare a solutionarii litigiilor supuse judecatii.

Cāt priveste Dreptul constitutional, se admite cvasiunanim calitatea de izvor de drept constitutional a Constitutiei, scrise sau cutumiare, a legii, ca act juridic al Prlamentului si a tratatelor internatioale. Este controversata calitatea de izvor de drept constitutional a Regulamentelor Parlamentului si a practicii de contencios constitutional.

Referitor la regimul constitutional din Romānia, exista cel putin doua criterii care permit identificarea izvoarelor dreptului constitutional: autoritatea publica emitenta si continutul normativ. Īn principiu, sunt izvoare ale Dreptului constitutional romān numai actele normative adoptate de adunarile nationale reprezentative. Īn plus, aceste acte normative trebuie sa īndeplineasca si conditia de a contine norme care reglementeaza relatiile sociale fundamentale care apar īn procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii statale.

Īn ceea ce priveste cutuma ca izvor de drept constitutional, constatam ca aceasta lipseste din actualul edificiu constitutional romānesc. Īn principiu, nu poate fi exclusa posibilitatea stabilirii unor reguli de drept constitutional prin practica parlamentara sau prin practica raporturilor dintre autoritatile publice, cum, de altfel, s-a īntāmplat īn unele tari. Este īnsa nevoie de o perioada de timp īndelungata de exercitiu democratic al puterii statale, pentru ca, eventual, sa se ajunga la cutume constitutionale.

Referitor la practica Curtii Constitutionale este posibil ca, īn timp, deciziile Curtii sa creeze anumite reguli care vor reprezenta nu numai o clarificare a principiilor sau textelor constitutionale, dar si o dezvoltare a acestora, dezvoltare reclamata de evolutia societatii, a democratiei constitutionale.

Īn acest fel, practica Curtii Constitutionale poate dobīndi calitatea de izvor de drept constitutional īntrucāt deciziile interpretative ale Curtii ocupa un loc important īn cadrul dreptului constitutional si un loc aparte īn cadrul izvoarelor acestui drept. Īn acest sens, unii autori recunosc calitatea de izvor de drept a acestor decizii, altii nu. Totusi, dinamica dreptului face ca aceste decizii sa fie respectate si sa se tina cont de ele ca posibile izvoare ale dreptului constitutional . Īn plus, dupa revizuirea Constitutiei art. 147 alin. 4 stabileste ca deciziile Curtii sunt "general obligatorii".

Īn evolutia constitutionala a Romāniei, cutuma a fost recunoscuta ca izvor de drept sub regimul Constitutiilor din 1866, 1923, 1938. Sub regimul Constitutiilor din 1948, 1952 si 1965, cutuma era admisa ca izvor de drept īn mod exceptional, cānd legea o prevedea expres si īn nici un caz īn domeniul dreptului public( ex. clasic, art.600 Cod civil care prevede ca īnaltimea īngraditurii dintre doua proprietati se stabileste dupa regulamentele particulare sau, īn lipsa acestora, dupa obiceiul obstesc).

Constitutia revizuita merge, īn principiu, pe aceeasi linie. Singura prevedere care accepta cutuma se refera, de asemenea, la dreptul privat si o īntālnim la art.44 alin. 7, privind protectia proprietatii private: "Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului". Iata de ce, īn literatura de specialitate, pentru Dreptul constitutional romān, se admit numai izvoarele scrise. O alta explicatie a acestei atitudini consta īn mentalitatea de a considera izvoarele Dreptului constitutioal ca manifestari ale vointei politice supreme a poporului, care trebuie exprimate prin norme scrise, clare si precise

Īn ceea ce priveste izvoarele scrise ale Dreptului constitutional, autorii nostri sunt unanimi īn a recunoaste calitatea de izvor de drept constitutional pentru Constitutie si lege, ca act juridic al Parlamentului, discutiile purtāndu-se, ca de altfel si īn alte tari, referitor la calitatea de izvor de drept constitutional a regulamentelor Parlamentului, a hotarārii de Guvern si a tratatului international.

Sa analizam aceste acte normative, conform Constitutiei revizuite:

1. Regulamentele Parlamentului. Textele constitutionale cu semnificatie deosebita īn aceasta materie sunt:

Art.64 (1) "Organizarea si functionarea fiecarei camere se stabilesc prin regulament propriu..."

Art.65 (1) "Camera Deputatilor si Senatul lucreaza īn sedinte separate si īn sedinte comune. Īn sedintele comune, lucrarile se desfasoara potrivit unui regulament adoptat cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor."

Art. 67 (1) "Camera Deputatilor si Senatul adopta legi, hotarāri si motiuni, īn prezenta majoritatii membrilor."

Art. 73 (1) "Parlamentul adopta legi constitutionale, legi organice si legi ordinare."

Art.76 (1) "Legile organice si hotarārile privind regulamentele Camerelor se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere."

Art.146 "Curtea Constitutionala are urmatoarele atributii:

(.) c) se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului...."

Din analiza acestor texte rezulta:

1) Regulamentele Parlamentului stabilesc organizarea si functionarea puterii legislative, care este o modalitate esentiala a exercitarii puterii statale, īncadrāndu-se astfel īn definitia Dreptului constitutional;

2) Regulamentele Parlamentului sunt acte de sine statatoare, distincte de celelalte acte ale Parlamentului (legi, hotarāri, motiuni);

3) Regulamentele Parlamentului sunt supuse controlului de constitutionalitate exercitat de Curtea Constitutionala.

Fata de aceste argumente, apreciem ca suntem īn prezenta unor izvoare de Drept constitional.

2. Hotarārile de Guvern

Cāt priveste hotarārile de Guvern, subscriem la opinia potrivit careia acestea nu pot fi reglementari fundamentale ale relatiilor sociale din sfera puterii sau care sa creeze drepturi si libertati fundamentale ale persoanei, si cu atāt mai putin nu pot consfinti principii fundamentale ale sistemului social-politic.

Potrivit art.108 alin.2 din Constitutie, hotarārile de Guvern se emit "pentru organizarea executarii legilor", ceea ce īnseamna ca ele nu pot fi acte normative cu caracter primar, si cu atāt mai putin cu caracter fundamental. Or, trebuie sa admitem, pornind de la definitia Dreptului constitutional, ca izvoarele de drept constitutional nu pot fi decāt norme care reglementeaza la modul primar si fundamental raporturile de putere sau, dupa caz, drepturile, libertatile si īndatoririle fundamentale ale cetatenilor.

Alta este situatia pentru Ordonanta Guvernului, avānd īn vedere faptul ca, īn sistemul nostru constitutional este admisa delegarea legislativa. Astfel, Ordonanta intervine īn domeniile rezervate legii ordinare, care pot fi si de ordin constitutional. Este adevarat ca principalele domenii de ordin constitutional sunt reglementate prin legi organice, dar, teoretic, nu este exclusa reglementarea unor domenii si prin legi ordinare. Cu at t mai mult poate fi izvor de drept constitutional Ordonanta de urgenta a Guvernului, ntruc t ea poate interveni si n domeniul legii organice

3. Tratatul international

Textele constitutionale referitoare la tratatele internationale sunt:

"Art.11 (1) Statul romān se obliga sa īndeplineasca īntocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

(3) Īn cazul īn care un tratat la care Romānia urmeaza sa devina parte cuprinde dispozitii contrare Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupa revizuirea Constitutiei."

Art.20.(1) "Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate īn concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romānia este parte.

(2) Daca exista neconcordante īntre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romānia este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale."

Art. 146 "Curtea Constitutionala are urmatoarele atributii:

(.) b) se pronunta asupra constitutionalitatii tratatelor sau altor acorduri internationale."

Fata de aceste dispozitii constitutionale este evident ca tratatul international este izvor de drept constitutional.

De altfel, Constitutia Romāniei nu a facut altceva decāt sa se īnscrie īn concertul constitutional postbelic, reglementari ca cele mentionate fiind cuprinse si īn alte constitutii europene adoptate dupa al II-lea razboi mondial.

Īn concluzie, vom retine ca, de principiu, pot fi izvoare ale dreptului constitutional romān toate cele trei categorii de izvoare consacrate de teoria dreptului: a) izvoarele scrise; b) cutuma democratiei constitutionale si c) practica Curtii Constitutionale. La ora actuala, īnsa, sunt certe si efective numai izvoarele scrise. Aceste izvoarele scrise sunt: 1) Constitutia si legile de modificare a Constitutiei; 2) legea ca act juridic al Parlamentului (atāt cea organica, cāt si cea ordinara); 3) ordonantele Guvernului (simple sau de urgenta); 4) regulamentele Parlamentului si 5) tratatul international.

4.1.3. Aspecte generale privind raporturile dintre dreptul international si dreptul intern romān

Sediul constitutional principal al raporturilor dintre dreptul international si dreptul intern romān este reprezentat de art. 11 alin. 1 si 2 din Constitutia revizuita.

Din analiza textelor mentionate rezulta aplicabilitatea articolului 11 exclusiv pentru sursele conventionale, adica tratate (internationale) .Aplicabilitatea este una directa īn sensul ca tratatele se integreaza īn ordinea juridica interna, nefiind necesara o alta lege care sa reia īn cuprinsul sau īntreg tratatul. Se adopta astfel teoria monista care statueaza ca dreptul international penetreaza dreptul intern, astfel īncāt daca se ratifica un tratat, acesta se va integra īn ordinea juridica nationala.

Consecinta este ca pe lānga natura lor de izvoare ale Dreptului international, tratatele prin care statul romān este legat din punct de vedere juridic, sunt, īn egala masura, si izvoare ale dreptului intern romān. Din acest motiv tratatele la care Romānia este parte dau nastere la drepturi si obligatii pentru subiectele din ordinea juridica interna si pot fi invocate si aplicate direct de autoritatile nationale, inclusiv de instantele judecatore# 12512i814m 1;ti

Cāt priveste modul īn care Romānia poate deveni parte la un tatat international, īn dezvoltarea normelor constitutionale a fost adoptata Legea nr. 590/2003 privind tratatele care consacra existenta urmatoarelor tipuri de tratatete internationale:

A)    tratatele īn numele Romāniei (la nivel de stat) - īncheiate de Presedintele Romāniei si ratificate, la care se adera sau acceptate de Parlament prin lege ori de Guvern prin ordonanta;

B)    tratatele la nivel guvernamental - ratificate la care se adera sau acceptate de Parlament prin lege ori de Guvern prin ordonanta;

C)    tratate īn forma simplificata īncheiate la nivelul Ministerului Afacerilor externe si al Ministerului Integrarii.

Ca urmare a asimilarii tratatelor īn dreptul intern, art. 11 alin. 3 prevede ca īn caz de contrarietate a unui tratat international cu Constitutia, tratatul va putea fi ratificat numai dupa revizuirea acesteia, pentru punerea de acord a normei constitutionale īncalcate cu prevederile tratatului. Este consecinta logica a principiului suprematiei Constitutiei īnscris īn art. 1 alin. 5. Aceasta dispozitie trebuie corelata cu art. 148 lit. b conform careia Curtea Constitutionala se pronunta asupra constitutionalitatii tratatelor si altor acorduri internationale.

Concluzia fireasca a celor expuse este ca tratatele internationale au o pozitie infraconstitutionala, se afla deci sub Constitutie. Subliniem ca este vorba de pozitia tratatelor fata de dreptul intern īn sistemul national de drept, deoarece īn planul dreptului international (de ex. īn fata instantelor internationale) īntotdeauna dreptul international are suprematie, prioritate fata de normele nationale (acest principiu este īnscris īn Conventia de la Viena privind dreptul tratatelor).

Cāt priveste forta juridica a tratatelor, īn lipsa unor dispozitii exprese, urmeaza a se apela la principii, si anume la regula conform careia tratatul intentional dobāndeste īn dreptul intern, unde este direct aplicabil, forta jurica egala cu actul prin care statul si-a exprimat consimtamāntul de a deveni parte la tratat. Asadar, īn concret, īn Romānia un tratat internatioal aplicabil poate avea forta juridica egala cu a legii (ordonantei), cu a unei hotarāri a Guvernului sau cu a unui act administrativ normativ al ministrului

Distinct de situatia de drept comun reglementata de art. 11 din Constitutie, sunt vizate expres raporturile dintre Dreptul international al drepturilor omului si dreptul national romān.

Sediul materiei īl reprezinta art. 20 din Constitutie . Se poate observa ca alin. 1 al art. 20 reglementeaza raporturile dintre tratatele internationale īn materia drepturilor omului si Constitutia Romāniei, īn timp ce alin. 2 vizeaza raporturile acestora cu legile interne. Asadar, īn continuare vom analiza urmatoarele chestiuni :

A) Raportul dintre Constitutie si tratatele internationale

B) Raportul dintre legislatia interna si tratatele internationale ;

A. Īn ceea ce priveste forta juridica a Constitutiei fata de tratatul international īn materia drepturilor omului, nu se poate da un raspuns general valabil, situatia fiind diferita, de la caz la caz. Vom identifica asadar situatii de infraconstitutionalitate (situare pe o pozitie inferioara, ca forta juridica, a tratatului international fata de Constitutie), egalitate de forta juridica si supraconstitutionalitate a tratatului international.

1. Situatia pozitionarii tratatului international sub Constitutie se īntālneste īn doua ipoteze:

Cānd dispozitiile tratatelor internationale sunt restrānse, vagi, imprecise, nedeterminate, iar dispozitiile constitutionale sunt clare, precise si mai favorabile drepturilor omului, nu vom interpreta dispozitiile interne (mai favorabile) conform cu dispozitiile internationale (mai putin favorabile). Acest lucru este posibil datorita faptului ca tratatele internationale referitoare la drepturile omului nu contin decāt un standard minim de garantie a drepturilor omului pe care statele trebuie sa-l respecte, de la care statele nu pot deroga, dar la care ele pot, la nivel national sa adauge o protectie sporita.

Daca atāt norma internationala, cāt si norma constitutionala sunt clare si precise, dar sunt contradictorii, nu mai e nevoie de interpretarea normei interne cu ajutorul normei internationale, deoarece alin. 1 al art. 20 vizeaza numai acele dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor care au nevoie de interpretare, numai īn legatura cu acestea existānd obligatia de a fi interpretate si aplicate īn concordanta cu tratatele internationale. Dar daca norma constitutionala este limpede si precisa ea va fi aplicata tocmai īn virtutea claritatii sale īn mod autonom, fara a se mai face apel la norma internationala, asa īncāt nu se va mai face aplicarea art. 20 alin. 1.

2. Relativ la a doua situatie, īn cazul identitatii de reglementare īntre constitutie si tratatele internationale nu intervine nici un fel de problema de interpretare. Īn acest caz spunem ca tratatele au valoare constitutionala (se afla pe aceeasi pozitie cu constitutia).

3. Va exista o situatie de supraconstitutionalitate a tratatului international atunci cānd norma constitutionala este imprecisa, nedeterminata, generica (de exemplu referirile la "situatii exceptionale", "siguranta nationala", "pericol public") si, distinct exista o norma internationala clara si mai favorabila pentru drepturile omului.

B. Alin. 2 al art. 20 se refera la neconcordanta cu o lege, statuānd expres principiul fortei supralegislative a tratatului (tratatul are o forta juridica superioara legii interne). Legea interna contrara tratatului international nu este abrogata de tratat, ci ea devine inaplicabila. Astfel, īn cazul īncetarii aplicarii tratatului international, legea interna redevine activa.

Concluzionānd putem spune ca, īntotdeauna īn caz de conflict īntre o norma internationala si una nationala īn materia drepturilor omului se va aplica norma cea mai favorabila.

4.2. Definitia Constitutiei

Īn istoria omenirii, īncepānd cu secolul al XVIII-lea, s-a impus CONSTITUŢIA ca lege fundamentala a unui stat. Constitutia reflecta, īn primul rānd, noua conceptie despre guvernare care a dus la prabusirea absolutismului monarhic, conceptie potrivit careia suveranitatea apartine natiunii, iar reprezentantii acesteia o pot exercita numai īn conformitate cu un sistem strict de reguli, si īn special cu respectarea libertatii individuale.

Īn secolul al XVIII conceptul de "Constitutie" a fost īnteles īntr-o viziune larga, ce excede acceptiunea juridica si anume, ca o realitate politica si statala ce se identifica cu societatea respectiva. Aceasta pentru ca, īn constitutie sunt consacrate, ca manifestare suprema a vointei nationale, principiile fundamentale ale īntregii vieti economice, politice, sociale si juridice, principii derivate din valorile fundamentale pe care statul trebuie sa le apere si sa le promoveze. Iata de ce, adoptarea constitutiei a devenit un important eveniment politic, social si juridic īn viata statelor moderne. Rezulta ca, notiunea de Constitutie se refera la un fenomen complex, cu fatete filozofice, sociologice, politice si juridice, fenomen care a fost denumit constitutionalism.

Cuvāntul "constitutie" provine din limba latina, atāt de la substantivul constitutio, cāt si de la verbul constituo,ere, care au mai multe semnificatii, īn speta īnsemnānd "a orāndui", "a aseza cu temei". Īn antichitatea romana, constitutio, sub aspect tehnico-juridic desemna fie o lege (constitutiile imperiale), fie un complex de legi care reglementau diferite domenii de organizare si activitate a statului, denumite si legi fundamentale.

Cu timpul, īncepe sa fie preferata expresia "constitutie" pentru a desemna legile de organizare a statului, ca legi fundamentale, aparānd la un moment dat, ideea unei singure legi fundamentale. Aceasta idee se desavārseste īn secolul al XVIII-lea (secolul luminilor), cānd lupta īmpotriva absolutismului monarhic face necesara adoptarea unei Carte fundamentale care sa fixeze drepturile cetatenilor si "regulile jocului" referitoare la putere. Aceasta va fi Constitutia, care definind regulile fundamentale de functionare a statului si garantānd drepturile fundamentale ale cetatenilor, apare ca o "bariera" īn calea arbitrariului puterii.

Subliniem faptul ca īntotdeauna o constitutie va avea o īncarcatura politica dictata de prezenta si echilibrul unor forte politice, precum si de fluctuatia raporturilor dintre ele.[15]

Conceptia juridica actuala asupra constitutiei se poate exprima īn doua sensuri diferite: īn sens material si īn sens formal.

Īn sens material,(dupa obiectul, materia reglementarii) constitutia este ansamblul normelor fundamentale care

a)       reglementeaza relatiile sociale privind constituirea, competenta si functionarea organelor de stat;

b)       consfinteste, mai mult sau mai putin explicit, principiile sistemului social;

c)       consacra si garanteaza drepturile cetatenilor, mai mult sau mai putin detaliat, īn functie de realitatile existente īn diferitele tari īn momentul adoptarii constitutiei, precum si obligatiile fundamentale ale cetatenilor.

Fcaem precizarea ca, urmānd structurile moderne, Constitutia Romāniei, enunta materiile ce privesc drepturile si libertatile īnaintea altor problematici, fundamentānd prin aceasta īnsemnatatea omului - cetatean si alegator - pe al carui consimtamānt se īntemeiaza īnsasi legitimitatea autoritatilor politice si a īntregului esafodaj al puterilor statului[16]

Īn sens formal, constitutia este ansamblul reglementarilor, indiferent de obiect:

a)     elaborate īn scris;

b)     de un organ anume constituit (adunarea constituanta);

c)      potrivit unei proceduri specifice, de o exigenta deosebita.

Aceste elemente de ordin formal confera constitutiei stabilitatea si forta juridica suprema.

Utilizarea unilaterala a acestor criterii, conduce la definitii unilaterale, care nu exprima suficient de corect fenomenul. Astfel, singur, criteriul formal exclude posibilitatea existentei unor norme constitutionale sau chiar a unor constitutii nescrise, ceea ce contravine realitatii. La r ndul sau, criteriul material, aplicat pur si simplu, nu asigura suprematia constitutiei asupra legii ordinare.

Īn concluzie, cumulānd cele doua criterii, definim constitutia, īn sensul contemporan al termenului, ca fiind actul juridic normativ suprem, exprimat de regula īn forma scrisa, care cuprinde normele ce reglementeaza relatiile sociale fundamentale privind instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii, act adoptat, de obicei, printr-o procedura specifica menita sa-i confere forta juridica suprema. Precizam ca, īn ansamblul normelor constitutionale, un loc important īl ocupa normele ce consfintesc, explicit sau implicit, principiile fundamentale ale sistemului social si normele care definesc si garanteaza drepturile si stabilesc īndatoririle fundamentale ale cetatenilor.



.3. Formele Constitutiei

Constitutiile cuprind reglementari care se pot prezenta sub doua forme ce nu se exclud reciproc, si anume:

- norme cutumiare, alcatuind īmpreuna o constitutie cutumiara;

- norme codificate īntr-un document oficial si solemn, formānd constitutia scrisa .

A. Constitutia cutumiara. Este constitutia nescrisa care se impune prin uzante, obiceiuri, precedente cu privire la constituirea, competenta si functionarea organelor puterii, inclusiv sub aspectul raporturilor dintre aceste organe, precum si dintre ele si cetateni.

Īn literatura de specialitate exista un curent formalist exclusivist care neaga atāt "cutuma constitutionala" cāt si "constitutia cutumiara".[19] Realitatea istorica impune īnsa un alt adevar. Pāna īn sec.XVIII, cānd s-a cristalizat conceptul de constitutie si s-a impus elaborarea ei īn forma scrisa, organizarea politica a diferitelor state s-a realizat mai mult prin cutume. Este adevarat ca acum modelul constitutiei cutumiare apartine unei perioade apuse, dar norma constitutionala cutumiara continua sa coexiste cu cea scrisa, īndeplinind o functie completiva. Cu alte cuvinte, relatia dintre dreptul scris si dreptul cutumiar nu este una de oponenta, ci de completare. Cel mai bun exemplu, īn acest sens, īl constituie dreptul constitutional cutumiar englez.

Pentru a fi īn prezenta unei norme constitutionale cutumiare, trebuie īndeplinite cāteva conditii:

a) repetarea constanta, ceea ce nseamna multiplicarea identica a acelorasi atitudini, avānd acelasi sens, cānd sunt īntrunite aceleasi conditii (repetitio);

b) durata; repetarea aceleeasi atitudini trebuie sa se īntinda pe o perioada de timp relativ ndelungata. Ex. pentru formarea regimului parlamentar englez a trebuit sa treaca un secol si jumatare.

c) claritatea; aceasta impune ca atitudinile, faptele sa nu fie susceptibile de mai multe interpretari sau de echivocuri;

d) consensul; din punct de vedere subiectiv, atitudinea respectiva trebuie sa fie perceputa ca legala, conforma cu o norma juridica, atīt de catre autoritati, cīt si de catre corpul social (opinio necessitatis).

Constitutia cutumiara este o constitutie flexibila, īn continua miscare de adaptare la cerintele vietii sociale, dar, uneori, si greu de determinat si de aceea incomoda. Īn fapt, este greu de pastrat, perioade īndelungate, sensul originar al cutumei si este greu, de asemenea, de stabilit cānd anume o cutuma a cazut īn desuetudine sau cānd s-a format o noua cutuma.

Īn legatura cu normele constitutionale cutumiare, exista doua reguli cu valoare de principii:

1) Cutuma nu poate modifica sau abroga o norma constitutionala scrisa, pentru ca daca am admite o asemenea situatie am ajunge la un rezultat absurd: regula constitutionala cutumiara se poate forma prin violarea repetata a constitutiei scrise;

2) Cutuma completeaza constitutia scrisa si sprijina interpretarea acesteia, cu conditia ca rolul completiv si interpretativ sa se manifeste la modul exigent si consecvent (altminteri s-ar ajunge la denaturarea constitutiei scrise)

B. Constitutia scrisa. Aceasta este forma moderna de constitutie si īsi propune sa substituie unor fapte disparate, uneori fara o coerenta evidenta, o ordine juridica clara, sistematica, rationala si, declarat, voluntara.

Originile notiunii moderne de constitutie, ce semnifica o manifestare de vointa sub forma de act scris, oficial, sistematic, solemn, relativ rigid, clar si precis, adoptat de regula, cu respectarea unui ritual legislativ distinct, se afla īn miscarea constitutionalista aparuta īn Franta secolului XVIII, cu toate ca prima constitutie scrisa a fost Constitutia statului Virginia din 1776. Īn contextul starii de spirit a Revolutiei franceze a aparut evidenta necesitatea īnlocuirii cutumelor vagi si incerte, generatoare de abuz, prin constitutia scrisa, vazuta ca instrument eficient de protectie īn fata puterii, dar si ca un important mijloc de educatie morala si politica, prin intermediul caruia individul este ridicat la rangul de cetatean.

Constitutiile "nescrise" reflecta traditii bogate si o experienta dintre cele mai notabile, īn special de ordin parlamentar si a organelor justitiei, dar ele nu pot sa suplineasca existenta unui corp de reguli precise, reunite īntr-un sigur document sistematic si integrator, de natura sa ofere prezentarea structurii politice a tarii īn ansamblul sau, a drepturilor cetatenesti, a modalitatilor si practicilor prin care se īnfaptuiesc rapoturile dintre puterile statului[20].

Īn concluzie,

- constitutia cutumiara are o flexibilitate care īi permite continua adaptare la realitate, īnsa, uneori, este greu de determinat, ceea ce faciliteaza abuzul;

- constitutia scrisa are incontestabilul avantaj al preciziei si coerentei, si este mai eficace dec t cea cutumiara daca respecta doua conditii esentiale: de a exprima cu adevarat vointa suprema a natiunii si de a fi perceputa ca atare; de a urma dinamica sociala. Īn caz contrar, constitutia scrisa devine o fictiune sau un anacronism.

4.4. Suprematia Constitutiei

Principiul suprematiei constitutiei este una dintre cuceririrle cele mai importante ale dreptului constituional modern . Īn virtutea pozitiei sale din vārful piramidei actelor juridice Constitutia exercita o influenta hotarātoare asupra elaborarii si fundamentarii īntregului sistem legislativ.

Constitutia revizuita consacra expres principiul suprematiei īn art. 1 alin. 5[22], generānd īn acest fel supralegalitatea constitutionala, astfel īncāt legea exprima vointa generala numai cu respectarea normei constitutionale.Īn sens larg si constitutia este o lege, dar nu o lege oarecare.

Alegīnd drept criterii: obiectul de reglementare, procedura de adoptare, modificare sau abrogare, precum si forta juridica, vom clasifica legile īn trei categorii :

1. legi constitutionale[24],

2. legi organice;

3. legi ordinare.

Precizam ca, aceasta clasificare este proprie sistemului de drept romano-german, caracteristic Europei continentale. Īn sistemul de drept anglo-saxon, legile au aceeasi forta juridica, chiar daca sunt de importanta diferita.

1)Legile constitutionale.

a) Din punct de vedere al obiectului de reglementare, legile constitutionale se refera la instituirea, organizarea si exercitarea puterii. Altfel spus, ele cuprind regulile privind guvernarea (determinarea autoritatilor nvestite cu puterea publica si a modului lor de desemnare sau constituire, repartizarea si, implicit, delimitarea competentelor īntre aceste autoritati, stabilirea formelor si mecanismelor de adoptare a deciziilor).

Sub acest aspect, constitutia nu fixeaza doar cadrul si procedura impuse guvernantilor, ci determina si "breviarul" problemelor care fac obiectul guvernarii, adica specifica "materia" guvernarii. Pentru a limita puterea guvernantilor, constitutia sau legea constitutionala consfiinteste, implicit sau explicit, principiile vietii sociale din tara respectiva si cuprinde reglementarea, de principiu sau detaliata, a drepturilor, libertatilor si īndatoririlor fundamentale ale cetatenilor. Toate acestea reprezinta expresia culturii, a sistemului de valori, īn ultima instanta, pe care se sprijina sistemul politic si juridic al statului respectiv. Celelalte legi, chiar daca reglementeaza asemenea aspecte, detaliaza doar prescriptiile constitutionale si se subordoneaza cu totul acestora.

b) Din punct de vedere formal, legea constitutionla este supusa, de regula, altor rigori de adoptare sau modificare decāt legile ordinare. Ea urmeaza o procedura speciala proprie. Acesta este criteriul distinctiv cel mai usor de sesizat.

c) Din punct de vedere al fortei juridice, legea constitutionala este superioara tuturor celorlalte legi, ceea ce atrage stricta aliniere a īntregului edificiu normativ la ceea ce stabileste legea constitutionala.

2)Legile organice Acestea sunt o categorie intermediara īntre legile constitutionale si cele ordinare.

De regula, ele au ca obiect de reglementare domeniile expres prevazute de Constitutie (de ex. sistemul electoral, organizarea justitiei, organizarea administratiei publice). Textul Constitutiei precizeaza tipurile de legi pe care le poate adopta Parlamentul Romāniei īn art. 72. Sunt enumerate mai multe relatii sociale a caror reglementare trebuie facuta prin lege organica. Acesta nu epuizeaza īnsa domeniul rezervat legii organice.

Printr-o interpretare sistematica a articolelor Constitutiei se pot identifica si alte domenii īn care legea organica este cea care trebuie sa intervina. Pentru identificarea acestora Constitutia utilizeaza doua procedee :

cel direct, de nominalizare īn alt text decāt cel al art. 72 a relatiilor sociale a caror reglementare se realizeaza prin lege organica, de ex art. 5 alin. 1 relativ la cetatenie ;

interpretare sistematica a mai multor dispozitii constitutionale - art. 44 alin. 1 relativ la dreptul de proprietate raportat la art. 72 alin 3 lit. k, regimul juridic al proprietatii si mostenirii.

Prin īnsumarea acestor procedee Constitutia stabileste un domeniu rezervat legii organice destul de vast chiar daca limitat doar la materiile expres enumerate īn art. 72 alin. 3, precum si la alte articlole īn care se prevede expres ca domeniul respectiv este reglementat prin lege organica.[25]

Procedura lor de adoptare difera de cea a legilor ordinare, fiind mai pretentioasa, fara a se situa, īnsa, la nivelul de exigenta al procedurii de adoptare a legilor constitutionale. Legea organica are o forta juridica inferioara constitutiei, dar superioara legii ordinare.

3)Legile ordinare Sunt toate celelalte legi adoptate de puterea legiuitoare, īn baza prerogativelor sale deliberative obisnuite.

Analizānd cele de mai īnainte rezulta urmatoarele:

a)     criteriul material (continutul reglementarii) se repercuteaza asupra procedurii de adoptare a legilor, adica asupra criteriului formal. Relatiile sociale considerate importante de adunarea constituanta trebuie reglementate la nivel primar printr-o procedura speciala, mai dificila decāt cea utilizata pentru reglementarea primara a relatiilor sociala apreciate de aceeasi adunare constituanta drept mai putin importante pentru societatea constituita īn stat.

b)     criteriul clasificarii este īn consecinta unul exclusiv subiectiv, care depinde de vointa adunarii constituante la un moment dat si care poate fi schimbat de puterea constituanta derivata.[26]

Referitor la forta juridica a actelor normative īn Romānia (Constitutie, legi organice, legi ordinare, ordonante ale guvernului, hotarāri ale guvernului, acte ale administratiei publice centrale si locale), facem urmatoarea observatie: pe masura ce scade sfera destinatarilor, scade proportional si forta juridica.

At t literatura de specialitate c t si opinia publica percep suprematia constitutiei ca o axioma sacra si intangibila. Suprematia constitutiei nseamna ca aceasta se afla īn vārful piramidei actelor normative, pozitie detinuta, din urmatoarele considerente:

- legitimeaza puterea;

- confera autoritate guvernantilor si fixeaza cadrul n care acestia o pot exercita ;

- determina functiile si atributiile ce revin autoritatilor publice;

- dirijeaza, la modul esential, raporturile dintre autoritatile publice, precum si dintre acestea si cetateni, consacrānd drepturile si īndatoririle fundamentale;

- indica sensul, scopul activitatii statale, adica valorile sociale (ideologice, politice, economice) pe care statul se īntemeiaza si pe care le serveste;

- reprezinta fundamentul si garantia esentiala a ordinii de drept;

- este, īn ultima instanta, reperul decisiv pentru aprecierea validitatii tuturor actelor si faptelor juridice.

4.5. Elaborarea si adoptarea Constitutiei

Īn legatura cu elaborarea si adoptarea constitutiei prima problema care se pune este de a sti cine este puterea constituanta sau īn alti termeni, de a stabili care este organul īndrituit sa elaboreze si sa adopte constitutia . Practica statelor demonstreaza ca aceasta putere se poate prezenta īn doua moduri: Putere constituanta originara si putere constituanta instituita sau derivata.

A. Puterea constituanta originara

Puterea constituanta originara este o putere primara, care creaza o noua ordine de drept, ca expresie a unei noi conceptii filosofice si politice. Ea este forma de manifestare a puterii constituante atunci:

cīnd apare un stat nou

cīnd se produce o revolutie care īnlatura sistemul existent pentru a-l īnlocui cu altul nou.

Constituirea si manifestarea unei asemenea puteri implica rezolvarea a doua probleme de o complexitate practica deosebita: prima - determinarea titularului puterii constituante originare, si a doua - legitimitatea operei sale constitutionale.

I. Īn legatura cu prima problema, doctrina apreciaza ca titularul puterii constituante originare este conducerea grupului care a creat statul sau care a īnfaptuit revolutia , avīnd ca obiectiv , printre altele , instituirea unei noi ordini politico-juridice.

II. Legitimitatea operei constitutionale, adica atitudinea corpului social de a recunoaste si accepta constitutia elaborata de cei ce si-au asumat puterea constituanta originara, este determinata de īnsusi faptul istoric savīrsit. Cu alte cuvinte, īn aceasta situatie, se transforma un fapt istoric īntr-o noua ordine de drept.

B. Puterea constitutanta instituita sau derivata

Este acea putere constituanta a carei organizare si functionare sunt stabilite printr-o constitutie preexistenta. O astfel de putere nu va avea posibilitatea de a adopta o noua constitutie, ci numai de a o revizui pe cea existenta. Ea este deci o putere conditionata prin reguli constitutionale prestabilite, atāt cu privire la organizarea si functionarea ei, cāt si cu privire la prerogative.

Analiza elaborarii si adoptarii constitutiei se axeaza pe trei elemente principale:

a) cine are initiativa elaborarii constitutiei ?

b) cine este puterea constituanta, autoritatea competenta sa o elaboreze si sa o adopte ?

c) care modul de adoptare ?

Folosind aceste elemente drept criterii de clasificare, vom identifica trei procedee de elaborare si adoptare a constitutiei:

1) Procedeul monocratic;

2) Procedeul democratic;

3) Procedeele mixte.

Procedeul monocratic conduce la asa-numita constitutie acordata sau Carta concedata. Aceasta este o constitutie acordata de monarh, ca stapān absolut, supusilor sai. Īn acest caz initiativa si puterea constituanta apartin regelui. Doctrina apreciaza ca acesta este cel mai rudimentar procedeu de adoptare a constitutiei si ca apartine istoriei. Ex. Constitutia franceza acordata de Ludovic al XVIII-lea, īn 1814.

Procedeul democratic conduce la asa-numita constitutie conventie. n acest caz, initiativa apartine fortelor politice care īntruchipeaza, la momentul respectiv, ideea de drept si de justitie si este opera unei adunari reprezentative special constituite, denumita conventie sau adunare constituanta. Denumirea "conventie" exprima acordul intervenit īntre membrii societatii, pentru a-si desemna reprezentantii care sa elaboreze si sa adopte constitutia.

Īn acest caz, avem de-a face cu o adunare reprezentativa suprema, īntrucāt ea stabileste competentele puterilor statului, inclusiv ale parlamentului. Constitutia conventie este o inventie americana. Īncepānd cu prima constitutie scrisa din 1776 (Constitutia statului Virginia), constitutiile statelor federate americane, precum si Constitutia Statelor Unite ale Americii au fost operele conventiilor.

Constitutia-conventie a cunoscut perfectionari succesive, de la aparitia ei si pāna īn prezent. Astfel, observāndu-se la un moment dat ca daca Adunarea constituanta poate hotarī suveran, ea poate intra īn dezacord cu cei care au ales-o, s-a adus corectivul referendumului. Aceasta īnseamna ca, dupa adoptarea ei de catre conventie, cu majoritate calificata, constitutia este supusa ratificarii populare. De regula, constitutia intra īn vigoare pe data referendumului, evident daca rezultatul acestuia este favorabil, fara a mai fi necesara promulgarea de catre seful statului. Exemplu de astfel de constitutie: Constitutia romāna din 1991, revizuita īn 2003.

Īn ceea ce priveste procedeele mixte se disting doua categorii:

1) combinatia monocratie - democratia directa;

2) combinatia monocratie - democratie reprezentativa.

1) Īn primul caz se obtin asa-numitele constitutii Statut sau plebiscitare. Initiativa acestor constitutii apartine monarhului, puterea constituanta, de asemenea, īnsa cu amendamentul acceptarii de catre popor prin plebiscit. Puterea monarhului se manifesta si prin faptul ca intrarea īn vigoare se face prin sanctiune regala. Exista doua diferente esentiale īntre referendum si plebiscit, desi, īn materie adoptarii constitutiei, ambele reprezinta o modalitate de consultare a cetatenilor. Īn cadrul plebiscitului īnsa, spre deosebire de referendum, nu se poate vorbi de o vointa a reala a īntregii natiunii, deoarece pe de o parte poporul, este reprezentat printr-un corp electoral restrāns, iar pe de alta parte acest corp electoral este controlat de monarh, fiind practic pus īn situatia de a accepta vointa acestuia. Exemplu : Constitutia dictaturii regale din Romānia, supusa plebiscitului din 24 februarie 1938.

2) Combinatia monocratie - democratie reprezentativa a produs asa-numitele constitutii pact. Constitutia pact este rezultatul unui acord dintre rege si parlament, considerat ca reprezentant al poporului. De regula, clauzele acestui pact, care exprima o diminuare a puterii regale īn favoarea parlamentului, au fost impuse monarhului dupa anumite miscari revendicative sau cu ocazia ocuparii unui tron vacant. Exemple : Constitutia Frantei din 1830, cānd Louis Phillippe d'Orleans este chemat pe tronul vacant, iar acesta accepta Charta propusa de Parlament ; Constitutia Romāniei din 1866.

4.6. Modificarea Constitutiei

Fiind un rezultat al evolutiei istorice, constitutia nu se poate situa īn afara istoriei, transformarile istorice determinānd, īn mod necesar, transformari ale constitutiei. Īn acelasi timp, īntrucāt reprezinta o reforma profunda, constitutia are nevoie de timp pentru a-si produce efectele, de unde necesitatea stabilitatii ei.

O parte dintre constitutionalisti, si puterile constituante au manifestat preocupari deosebite pentru a asigura constitutiei o cāt mai mare stabilitate īn timp. S-a manifestat īnsa si conceptia opusa, care apreciaza capacitatea constitutiei de a se adapta la schimbari, ca o necesitatea fireasca. Rezultatul a fost aparitia unor constitutii bazate pe conceptii de stabilitate diferite. S-a ajuns astfel, la clasificarea constitutiilor, dupa criteriul stabilitatii, īn : suple (flexibile) si rigide.

Initial, s-a considerat ca supletea este caracteristica numai constitutiilor cutumiare, constitutiile scrise fiind rigide prin definitie.

Fenomenul constitutional a aratat īnsa ca singura, forma de exprimare nu poate caracteriza pe deplin flexibilitatea constitutiei si atunci s-a recurs la o departajare bazata pe 3 considerente:

- cine poate avea initiativa revizuirii constitutiei;

- cine are dreptul sa o modifice;

- care este procedura de revizuire.

S-a convenit ca, daca o constitutie se modifica īn acelasi mod ca si legile ordinare, atunci ea este supla, iar daca revizuirea se face printr-un procedeu special, diferit, īn sensul de mai exigent, decāt pentru legile ordinare, atunci constitutia este rigida.

O constitutie rigida este cea care se modifica printr-o procedura mai exigenta decāt procedura prin care se modifica legile obisnuite dintr-un sistem de drept dat - si nu o constitutie care se modifica mai greu.

O constitutie supla este cea care se modifica prin aceleasi proceduri ca si legile obisnuite din respectivul sistem de drept.

Ambele prezinta avantaje si inconveniente. Constitutiile rigide subliniaza valoarea si autoritatea Constitutiei promovīnd un sistem de valori īn cadrul caruia o schimbare constitutionala trebuie efectuata īntotdeauna īn anumite forme. Aceasta are o deosebita importanta īn planul valorilor politice, dar cere timp si desfasurarea mai multor operatiuni la mai multe nivele. Sistemul constitutiilor flexibile faciliteaza revizuirea, dar punānd pe picior de egalitate constitutiile cu legile ordinare - dilueaza semnificatia constitutiei, a valorii sale de lege fundamentala.

Procedeele de rigidizare utilizate īn textul constitutiilor sunt de doua feluri:

A. Interdictii:

I) dispozitii care interzic la modul absolut, pentru totdeauna, modificarea anumitor prevederi ale constitutiei. O asemenea īncercare de rigidizare a fost criticata īn doctrina considerāndu-se ca valoarea unor astfel de prevederi este nula, caci puterea constituanta de astazi nu are nici o putere limitativa asupra puterii constituante de māine.Exemple : Constitutia franceza din 1884 stipula ca forma republicana de guvernamānt nu poate face obiectul revizuirii. Aceeasi prevedere o regasim si īn Constitutia Romāna din 1991.

II) dispozitii care interzic modificarea constitutiei pentru o anumita perioada de timp prestabilita. Exemplu : Constitutia franceza de la 1791 interzicea orice propunere de modificare pe timpul primelor doua legislaturi - ceea ce īnsemna 4 ani; Constitutia americana de la 1787 prevedea ca nici o modificare nu putea fi adusa pe o perioada de 21 de ani.

III) dispozitii care interzic modificarea constitutiei īn anumite situatii. Exemplu : Constitutia franceza din 1946 a stabilit ca nici o procedura de revizuire nu poate fi folosita īn caz de ocupatie a tarii de catre forte straine.

B. Dispozitii care stabilesc procedura speciala de modificare a constitutiei, avānd īn vedere reglementarea initiativei si a competentei de modificare a constitutiei. Exemplu : Constitutia franceza din 1958 (īn vigoare si īn prezent) prevede la art.89 ca initiativa revizuirii apartine Presedintelui Republicii, la propunerea primului ministru, precum si membrilor parlamentului. Propunerea sau proiectul de revizuire trebuie votat īn termeni identici, cu majoritate simpla, atāt de Adunarea Nationala cāt si de Senat.

Pentru a vedea relativitatea eficientei practice a procedeelor de rigidizare, atunci c nd constitutia nu este corelata cu realitatea sociala, vom prezenta exemplul Constitutiei franceze din 1791. Aceasta prevedea o procedura de revizuire extrem de complicata care necesita, īn cel mai bun caz, 10 ani. Īn realitate, aceasta constitutie a durat 10 luni si jumatare. Continuānd exemplificarea, aratam ca, īn ciuda procedeelor complicate de rigidizare utilizate, istoria constitutionala a Frantei a consemnat, īn perioada 1791-1944, un numar de 15 constitutii, perioade lipsite de constitutie si o constitutie care nu a fost aplicata niciodata (cea din 1793). Īn acest rastimp, Franta a cunoscut nu numai o varietate, dar si o alternanta de regimuri politice: monarhie, regimuri dictatoriale, republica.

Din cele prezentate, reiese ca, rigidizarea formala nu conduce, ea singura, la stabilitate. Esentiale ramīn receptarea Constitutiei de catre societate si stabilitatea sociala.

Īn functie de realitatile tarii, constitutia va trebui sa cuprinda reglementari privind initiativa, competenta si procedura de revizuire suficient de exigente, pentru a conferi constitutiei suprematia asupra legii ordinare si stabilitatea necesara pentru inducerea reformei, dar care, īn acelasi timp, sa faca posibila modificarea constitutiei īn situatiile īn care se manifesta schimbari importante sub aspect economic si ideologic, cu o amploare semnificativa, sub aspect social.

Constitutia romāna interzice revizuirea pe durata starii de asediu, a starii de urgenta sau īn timp de razboi, printr-o astfel de prevedere constituanta urmarind ca revizuirea constitutiei sa se poata face īn conditii de calm poilitc īn tara, cu excluderea posibilitatii amestecului sau a inteventiei straine.

Īn fine Constitutia Romāniei stabileste unele domenii īn care nici o initiativa de revizuire nu poate fi acceptata. Astfel, potrivit art. 152 nu pot forma obiectul revizuirii caracterul national, independent unitar si indivizibil al statului, forma republicana de guvernamānt, integritatea teritoriului, independenta justitiei, pluralismul politic si limba oficiala. Nu pot sa fie primite nici initiativele care urmaresc suprimarea drepturilor si libertatilor politice sau a garantiilor lor.Unul din elementele ce nu pot forma obiectul revizuirii si anume caracterul suveran ( independent) al statului va ridica unele dificultati īn procesul de integrare īn Uniunea Europeana, deoarece o astfel de integrare presupune renuntarea (transferul) la anumite prerogative ale statului īn favoarea structurilor de la nivelul Uniunii.

4.7. Suspendarea si abrogarea Constitutiei

Istoria omenirii a demonstrat aparitia, īn viata statelor, a unor perioade de criza grava, adica de disfunctie, de perturbare importanta a functionarii sistemului social. Īn aceste situatii, statul trebuie sa faca fata unor dificultati exceptionale. Pentru a le surmonta, se impune sacrificarea libertatii, caracteristica starii de normalitate, sub imperiul necesitatii.

Mai precis, daca īn conditii normale cerintele vietii sociale pot fi si trebuie solutionate cu respectarea tuturor drepturilor constitutionale ale cetatenilor, īn situatiile de criza grava a sistemului social, cānd se pune problema salvarii de la colaps, guvernarea trebuie sa poata lua cu eficacitate maxima si īn timp util masurile adecvate, ceea ce presupune īngradirea libertatilor cetatenesti. Rezulta ca, pentru surmontarea situatiilor de criza grava este nevoie de o ordine publica ce se caracterizeaza prin reducerea drepturilor constitutionale si prin concentrarea puterii.

Evident, acest mod de guvernare nedemocratic trebuie sa fie acceptat de corpul social. Acesta trebuie sa fie animat de vointa de a mentine regimul statal existent cu pretul unor sacrificii, si de convingerea ca, acest regim poate fi salvat doar prin utilizarea temporara a unei puteri de comanda.

Iata, deci, īn ce termeni se pune problema suspendarii constitutiei. Suspendarea constitutiei semnifica īncetarea, pe o perioada de timp determinata, a efectelor tuturor sau doar a unora dintre prevederile constitutionale. Indiferent de faptul ca unele constitutii permit, altele interzic posibilitatea suspendarii, iar o alta categorie nu contin prevederi de acest gen, practica a demonstrat ca īn anumite perioade de criza, īn fapt, suspendarea se produce. Constitutiile se suspenda prin proclamarea starii de urgenta, de necesitate, de asediu sau de razboi, ori prin lovituri de stat sau revolutii. Precizam ca, nu toate suspendarile de constitutii corespund realmente necesitatii salvarii nationale. Istoria cunoaste destule cazuri cīnd suspendarea s-a produs doar ca urmare a luptelor pentru acapararea puterii.

Īn ceea ce priveste abrogarea constitutiei, aceasta semnifica īncetarea definitiva a efectelor unei constitutii si se produce prin aparitia unei noi constitutii.

4.8. Controlul constitutionalitatii legilor

4.8.1. Notiunea de control al constitutionalitatii legilor

Pentru ca suprematia constitutiei sa devina realitate, nu este suficient sa fie proclamata, ea trebuie si garantata. Astfel a aparut necesitatea controlului constitutionalitatii legilor, adica a verificarii conformitatii lor cu constitutia, dupa o procedura bine definita, si a sanctionarii eventualelor abateri.

S-a pus īnsa problema: cine sa exercite acest control? O prima posibilitate ar fi ca acest control sa fie exercitat chiar de Parlament. Dar īn acest fel se ajunge la confuziunea judecatorului cu partea, ceea ce, īn principiu, exclude, de fapt, controlul. O alta posibilitate ar fi exercitarea controlului de un organ exterior Parlamentului. Dar, teoretic, este greu de admis, īntrucāt da impresia ca acest organ s-ar situa deasupra Parlamentului. Care au fost si sunt, totusi, solutiile practice?

Modalitatile controlului de constitutionalitate a legilor sunt: absenta oricarui control; controlul exercitat de opinia publica; controlul prin referendum; controlul exercitat de un organ politic; controlul jurisdictional si controlul printr-un organ unic, special si specializat.

4.8.2. Modalitatile controlului de constitutionalitate a legilor

Absenta oricarui control. Se bazeaza pe ideea ca institutionalizarea controlului constitutionalitatii legilor contravine principiului suprematiei reprezentantei nationale. Īn acest caz functioneaza prezumtia ca reprezentanta nationala se caracterizeaza printr-o responsabilitate care o determina sa se autolimiteze la respectarea constitutiei. Aceasta solutie se aplica īn Belgia, Olanda, Israel, Noua Zeelanda.

Argumentarea absentei controlului are īn vedere considerente politice si juridice, dintre care mentionam:

- legea este expresia vointei generale, vointa generala este suverana, iar puterea suverana este prin definitie puterea care nu se supune nici unui control;

- īntrucāt numai parlamentul reprezinta natiunea, el raspunde exclusiv īn fata poporului pentru activitatea sa si nici un alt organ nu poate avea un titlu legitim pentru a infirma vointa reprezentantei nationale;

- cu prilejul adoptarii legilor, parlamentul realizeaza implicit si controlul conformitatii lor cu constitutia, acest control prealabil si preventiv, facānd de prisos un eventual control posterior si sanctionator;

- nimeni nu se poate considera mai competent decāt īnsusi organul legiuitor pentru a aprecia ce este sau nu constitutional.

Controlul prin opinia publica. A fost proclamat de Adunarea constituanta franceza din 1791, spunāndu-se ca atunci cānd guvernamāntul violeaza drepturile poporului, insurectia este pentru popor nu numai un drept, ci si o īndatorire. Rezulta, de aici, ca revolta, insurectia devine sanctiunea neconstitutionalitatii actelor de guvernare. Acest procedeu a fost calificat ca primitiv, īn afara exigentelor pe care le implica o constitutie scrisa, īntrucāt, sanctiunea neconstitutionalitatii ar putea fi mai arbitrara decāt delictul de neconstitutionalitate.

Controlul prin referendum. Apare ca forma de control cea mai democratica. Ea se practica īn unele state ca modalitate de asociere a poporului la procesul legislativ. Dar cāteva inconveniente serioase nu pot fi ignorate:

- consultarea poporului prin referendum se face, mai ales, īn considerarea unor semnificatii si implicatii politice, or neconstitutionalitatea, īn sens strict, este o problema de specialitate juridica, si ca atare, este greu de acceptat ca solutia rezultata din referendum va fi indubitabil pertinenta si corecta, mai ales atunci cānd se pun probleme complexe care nu pot fi turnate īn tiparul DA sau NU;

- organizarea referendum-ului este laborioasa si costisitoare, devenind practic imposibila atunci cānd se invoca frecvent situatii de neconstitutionalitate;

Controlul exercitat printr-un organ politic. Acest sistem a fost propus si experimentat, cu rezultate discutabile, īn Franta. El are la baza urmatoarele idei:

- desi prin obiectul sau, controlul constitutionalitatii legilor este de natura juridica, el vizānd asigurarea conformitatii legilor cu constitutia, are totusi si valente de control politic, urmārind asigurarea suprematiei si intangibilitatii asezamāntului politic si juridic fundamental al statului;

- daca legea este expresia manifestarii de vointa a unei adunari reprezentative, atunci controlul conformitatii legii cu constitutia trebuie sa apartina logic, moral si politic, tot unui corp reprezentativ.

Controlul exercitat printr-un organ politic ramāne, īnsa, discutabil sub anumite aspecte, dintre care mentionam:

- instituirea unei autoritati politice, īn afara parlamentului, cu drept de control asupra lui, vine īn contradictie cu rolul reprezentativ al parlamentului;

- controlul constitutionalitatii legilor cuprinde, īn esenta sa, o importanta componenta juridica, astfel īncāt el nu poate fi fondat si desfasurat din perspectiva unor premise exclusiv politice.

Controlul printr-un organ jurisdictional. Este considerat, de o mare parte a doctrinei mai eficace decāt controlul politic si mai potrivit cu natura lucrurilor, din urmatoarele considerente:

- problema conformitatii unei legi cu constitutia este o problema prin excelenta juridica, si anume de a stabili daca organul legiuitor, exercitāndu-si prerogativele sale legislative a actionat sau nu īn limitele competentei constitutionale, or aceasta operatiune o pot face cel mai bine, datorita statutului lor, magistratii;

- procedura jurisdictionala, chiar daca s-ar abate de la regulile dreptului comun, confera prin sine īnsasi garantii suficiente pentru solutii echitabile (independenta judecatorilor, si deci impartialitatea lor, contradictorialitatea, obligatia motivarii solutiei).

Controlul jurisdictional poate functiona īn doua sisteme:

concentrat, atunci cānd competenta acestuia apartine numai instantei supreme

difuz, atunci cānd competenta, n acest domeniu, revine tuturor instantelor judecatore# 12512i814m 1;ti, indiferent de gradul lor.

Primul sistem confera o mai mare autoritate actului de control si poate viza o lege n ansamblu. Al doilea sistem se limiteaza la un litigiu prezent si actual, precum si la textul de care depinde judecarea cauzei, iar deciziile adoptate īn cadrul sau se bucura numai de o autoritate relativa, producānd efecte inter partes, care pot fi extinse, cel mult, prin modalitatea precedentului judiciar.

Cu toate avantajele lui, acest tip de control nu este scutit de observatii critice:

- adesea, judecatorii sunt obligati sau tentati sa alunece de la aprecierea juridica a operei legislative, la aprecierea ei politica;

- procedeul judiciar poate deveni o arma a puterii executive, pentru reglarea unor diferende cu puterea legiuitoare sau un instrument al puterii judecatore# 12512i814m 1;ti īn raporturile ei, uneori tensionate, cu celelalte doua puteri;

- organele judecatore# 12512i814m 1;ti devin, vrānd-nevrānd, o ramura a puterii legislative sau, ceea ce este si mai grav, pot deveni o veritabila putere de guvernare, o autoritate deasupra tuturor celorlalte;

- puterea judecatoreasca, alcatuita din persoane care se bucura de inamovibilitate si independenta, poate fi nu numai impartiala, ci si discretionara;

- decizia judecatoreasca, chiar gresita fiind, odata intrata īn puterea lucrului judecat, nu poate fi retractata, ea putānd astfel crea si īntretine o situatie de confuzie juridica.



Controlul printr-un organ unic, special si specializat. A aparut īntre anii 1920-1930 īn Cehoslovacia si Austria, raspāndindu-se dupa al doilea razboi mondial aproape īn toata Europa. Promotorul acestui sistem, care a devenit modelul european, a fost Hans Kelsen. Controlul printr-un organ unic, special si specializat prezinta, cel putin, urmatoarele avantaje:

- degreveaza jurisdictiile de drept comun de competenta de a verifica, īn litigiile dintre particulari, constitutionalitatea legilor, elimin ndu-se astfel din domeniul constitutionalitatii practica judiciara contradictorie ;

- confirmarea conformitatii legii cu constitutia, sau dimpotriva, infirmarea acesteia este opozabila tuturor, producānd deci un efect mult mai puternic decāt autoritatea lucrului judecat a unei decizii judiciare, care n principiu produce efecte doar ntre parti;

- cadrul strict īn care se realizeaza verificarea constitutionalitatii legii reduce considerabil insecuritatea juridica.

Īn concluzie, comparānd diferitele sisteme, cu avantajele si dezavantajele lor, rezulta ca, daca necesitatea controlul constitutionalitatii legilor apare perfect justificata, modalitatile lui de exercitare ram n imperfecte si discutabile. Aceasta nu mpiedica, nsa, utilizarea lor n practica, fiecare stat adopt nd modalitatea pe care o considera adecvata.

4.9. Controlul constitutionalitatii legilor īn Romānia

Prin continutul si pozitia sa constitutia comanda īntregului drept. Controlul constitutionalitatii legilor este o garantie necesara a traducerii īn concret a principiilor si normelor constitutionale.

Constitutia Romāniei īncredinteaza controlul constitutionalitatii legilor unei autoritati publice denumite Curtea Constitutionala. Aceasta institutie īsi gaseste reglementarea īn art.142-147 din Constitutie, precum si īn Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale republicata[33]. Dispozitii privind competenta Curtii Constitutionale se mai gasesc si īn alte legi, ca de exemplu Legea nr. 124/2000 privind structura personalului Curtii Constitutionale sau Legea nr.370/2004 privind alegerea Presedintelui Romāniei. O dispozitie nou introdusa dupa revizuire īncredinteaza Curtii Constitutionale rolul de garant al suprematiei Constitutiei, ceea ce pune īn evidenta o data īn plus, pozitia supraordonata a Constitutiei īn cadrul ierarhiei sistemului juridic

4.9.1.Organizarea Curtii Constitutionale a Romāniei

Curtea Constitutionala a Romāniei este formata din 9 judecatori numiti pentru o durata de 9 ani, fara posibilitatea de prelungire sau reīnnoire a mandatului.

Judecatorii sunt numiti dupa cum urmeaza : 3 de catre Camera Deputatilor, 3 de catre Senat si 3 de catre Presedintele Romāniei. Presedintele Curtii Constitutionale este ales, dintre judecatorii Curtii, de catre acestia, prin vot secret, pentru o durata de 3 ani. Membrii Curtii Constitutionale se reīnnoiesc, la fiecare 3 ani, cu cāte o treime, procedeu ce permite īmbinarea experientei si continuitatii cu noile tendinte politico-juridice.

Conditiile constitutionale pentru a putea candida la functia de judecator al Curtii Constitutionale sunt urmatoarele:

  1. pregatire juridica superioara;
  2. īnalta competenta profesionala;
  3. o vechime de cel putin 18 ani īn activitatea juridica sau īn īnvatamāntul superior juridic.

Īn activitatea lor, judecatorii sunt independenti īn exercitarea mandatului si inamovibili pe durata acestuia (imposibilitatea celor ce i-au numit de a-i revoca). Ei nu pot fi trasi la raspundere pentru opiniile si voturile exprimate la adoptarea solutiilor. De asemenea, judecatorii Curtii Constitutionale nu pot fi arestati sau trimisi īn judecata penala decāt cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputatilor, al Senatului sau a Presedintelui Romāniei, dupa caz, la cererea Procurorului General de pe lānga īnalta Curte de Casatie si Justitie.

Trebuie observat ca activitatea Curtii Constitutionale nu priveste numai controlul constitutionalitatii legilor, ci cuprinde si alte domenii strāns legate de aplicarea si respectarea Constitutiei.

Avānd īn vedere complexitatea si natura atributiilor Curtii Constitutionale, precum si prevederile potrivit carora se realizeza aceste atributii, ea poate fi considerata o autoritate politico-juridictionala. Caracterul politic rezulta din modul de desemnare a membrilor Curtii Constitutionale si din natura unor atributii, iar caracterul jurisdictional din independenta si inamovibilitatea judecatorilor, din principiile de organizare si functionare. Caracteristice pentru Curtea Constitutionala sunt si dispozitiile legale potrivit carora aceasta este unica autoritate de jurisdictie constitutionala din Romānia, este independenta fata de orice alta autoritate publica, iar competenta sa nu poate fi contestata de nici o autoritate publica.

4.9.2 Atributiile Curtii Constitutionale

Art. 146 din Constitutie stabileste urmatoarele atributii ale Curtii Constitutionale:

I. controlul de constitutionalitate al anumitor acte normative, dupa cum urmeaza:

Controlul constitutionalitatii legii, care se poate exercita īn doua modalitati: a) controlul prealabil sau anterior;

b) controlul ulterior (posterior).

a) Controlul prealabil (preventiv) se exercita asupra legilor votate de Parlament īnaintea promulgarii lor de catre Presedintele Romāniei.

b) Controlul ulterior(sanctionator) priveste legile intrate īn vigoare si se realizeaza prin procedura numita "exceptia de neconstitutionalitate".

Exceptia de neconstitutionalitate este un procedeu juridic care permite partilor aflate īntr-un proces la o instanta judecatoreasca sau de arbitraj comercial sa ceara Curtii Constitutionale, prin instanta īn fata careia se gasesc, sa se pronunte asupra constitutionalitatii textului legal de care depinde judecarea cauzei.

Cu alte cuvinte este un procedeu de aparare, defensiv, īn care astepti sa ti se aplice legea pentru a o ataca: se ataca actul de aplicare concreta a legii, cerāndu-se constatarea faptului ca dispozitia legala pe care se īntemeiaza actul de aplicare este neconstitutionala si deci trebuie īnlaturata.

Exceptia poate fi invocata numai daca de ea depinde judecata cauzei, are legatura directa, adica are relevanta.

Declansarea procedurii exceptiei de neconstitutionalitate determina suspendarea judecatii, conform art. 29 alin. 5 din lege si se face printr-o īncheiere motivata. Daca exceptia este inadmisibila, fiind contrara prevederilor art. 29 alin. 1,2 si 3, potrivit aceluiasi articol, alineatul 6, instanta o respinge printr-o īncheiere motivata. Īncheierea poate fi atacata numai cu recurs la instanta imediat superioara, īn termen de 48 de ore de la pronuntare, iar recursul se judeca īn termen de 3 zile.

Acest procedeu are o importanta deosebita, īntrucāt permite cetatenilor accesul, īntr-o maniera indirecta, la Curtea Constitutionala.

Mentionam ca, potrivit art.29 din Legea privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, nu pot face obiectul exceptiei prevederile legale a caror neconstitutionalitate a fost stabilita printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale.

Potrivit art. 146 lit. d din Constitutia Romāniei revizuita īn anul 2003, exceptia de neconstitutionalitate poate fi ridicata si direct de Avocatul Poporului, cu privire la o lege sau ordonanta sau a unei dispozitii dintr-o lege sau ordonanta.

Controlul constitutionalitatii tratatelor sau altor acorduri internationale este o atributie noua, deosebit de importanta, īn contextul cresterii numarului si importantei acestora. Pentru a putea determina daca īn cazul acestei atributii a Curtii aceasta efectueaza un control prealabil sau ulterior trebuie sa se faca trimitere la art. 11 alin. 3 care prevede ca, īn cazul īn care un tratat la care Romānia urmeaza sa devina parte cuprinde dispozitii contrare Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupa revizuirea Constitutiei. Asadar, controlul conformitatii unui tratat cu Constitutia se va efectua anterior ratificarii lui de catre Parlament, astefl īncāt vom concluziona ca īn acest caz Curtea exercita un control preventiv.

Un alt act supus controlului de constitutionalitate este initiativa de revizuire a Constitutiei. Īn acest caz se constata o situatie paradoxala īntrucāt o initiativa de revizuire este prin ea īnsasi "contrara" constitutiei.

Paradoxul īnsa e doar aparent, pentru ca, īn acest caz, Curtii Constitutionale īi revine misiunea de a se pronunta daca initiativa de revizuire s-a facut cu respectarea conditiilor prevazute de art.150 din Constitutie si daca nu depaseste limitele revizuirii impuse de art.152 din Constitutie. si īn aceasta situatie controlul efectuat de Curtea Constitutionala este un control preventiv. Mentionam ca aceasta este singura situatie īn care Curtea Constitutionala se autosesizeaza.

4. Controlul constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului. Mentionam ca Parlamentul elaboreaza si adopta 3 regulamente : Regulamentul Camerei Deputatilor, Regulamentul Senatului si Regulamentul sedintelor comune ale celor doua camere, iar controlul constitutionalitatii acestora are un caracter posterior, sanctionator. Īn cazul acestui control Curtea poate fi sesizata doar de unul dintre presedintii celor doua camere sau de un grup de cel putin 50 de deputati, respectiv 25 senatori.

5. Īn ceea ce priveste ordonantele Guvernului, acestea sunt supuse controlului de constitutionalitate numai pe calea exceptiei de neconstitutionalitate. Acest fapt este datorat naturii juridice a ordonantei care este determinata de art.115 din Constitutie, ce reglementeza institutia "delegarii legislative". Potrivit textului constitutional Guvernul poate fi abilitat, de catre Parlament, printr-o lege speciala sa emita ordonante īn domenii care nu fac obiectul legilor organice. Rezulta ca, ordonantele contin, de fapt, norme cu putere de lege. Potrivit art.108 din Constitutie, ordonantele intra īn vigoare daca īndeplinesc, cumulativ, urmatoarele conditii:

a) sunt semnate de primul ministru;

b) sunt contrasemnate de ministrii care au obligatia punerii lor īn executare;

c) sunt publicate īn Monitorul Oficial al Romāniei.

Se remarca faptul ca, ordonantele intra īn vigoare fara a fi promulgate de Presedintele Romāniei. Iata motivul pentru care ele nu pot face obiectul unui control prealabil de constitutionalitate, ci numai al controlului posterior, pe calea exceptiei de neconstitutionalitate.

6. Controlul constitutionalitatii initiativei legislative populare care este reglementata de art.74 alin.1 si 2 din Constitutie. Potrivit acestor texte, initiativa legislativa se poate exercita de un numar de cel putin 100.000 de cetateni cu drept de vot. Acestia trebuie sa provina din cel putin un sfert din judetele tarii, iar īn fiecare dintre acestea sau īn municipiul Bucuresti, trebuie sa fie īnregistrate cel putin 5.000 de semnaturi īn sprijinul initiativei.

De asemenea, se prevede ca, nu pot face obiectul initiativei legislative a cetatenilor problemele fiscale, cele cu caracter international, amnistia si gratierea.

Rezulta ca initiativa legislativa populara trebuie sa respecte o serie de reguli constitutionale. Verificarea respectarii acestor constrāngeri revine Curtii Constitutionale.

Īn afara celor mentionate, Curtea Constitutionala mai are si alte atributii, si anume :

II. vegheaza la respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui Romāniei si confirma rezultatele sufragiului . Aceasta atributie constitutionala este detaliata prin Legea nr. 370/2004 privind alegerea Presedintelui Romāniei. Enumeram exemplificativ cāteva dintre activitatile efectuate de Curtea Constitutionala īn exercitarea acestei atributii: īnregistreaza cāte un exemplar din propunerile de candidatura, solutioneaza contestatiile īmpotriva solutiilor date de catre birourile electorale de circumscriptie, valideaza sau anuleaza alegerile, publica rezultatul alegerilor prezidentiale īn presa si īn Monitorul Oficial.

III. constata existenta īmprejurarilor care justifica interimatul[40] īn exercitarea functiei de Presedinte al Romāniei si comunica cele constatate Parlamentului si Guvernului ;

IV. avizeaza propunerea de suspendare din functie a Presedintelui Romāniei. Potrivit art. 95 din Constitutie decizia īn acest caz apartine Parlamentului, dar se cere si avizul consultativ al Curtii;

V. atributia de a veghea la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului[41] si de a confirma rezultatele acestuia

VI. constatarea neconstitutionalitatii partidelor politice[42];

VII. solutioneaza conflictele de natura constitutionala dintre autoritatile publice;

VIII. alte atributii.

4.9.3. Procedura controlului constitutionalitatii legilor

Pentru realizarea atributiilor sale, Curtea Constitutionala trebuie sa se conformeze unor proceduri stabilite prin Legea nr.47/1992 republicata privind organizarea si functionarea sa. Potrivit art.14 din aceasta lege, procedura jurisdictionala se completeaza cu regulile procedurii civile, īn masura īn care ele sunt compatibile cu natura procedurii īn fata Curtii Constitutionale, compatibilitatea fiind hotarāta exclusiv de Curte.

Regulile procedurale se refera la sesizarea Curtii Constitutionale, operatiunile premergatoare sedintelor, examinarea cauzelor, deliberarea si comunicarea actelor Curtii.

Cāteva reguli generale trebuie mentionate si anume:

- sesizarea Curtii Constitutionale se face numai īn scris si motivat;

- plenul Curtii este legal constituit numai daca sunt prezenti cel putin doua treimi din numarul judecatorilor;

- sedintele Curtii sunt publice, īn afara de cazul cānd din motive īntemeiate, presedintele Curtii sau completul de judecata hotaraste sedinta secreta;

- partile au acces la lucrarile dosarului;

- autoritatile publice, institutiile, regiile autonome, societatile comerciale si orice alte organizatii au obligatia sa comunice Curtii, la cererea acesteia, informatiile, documentele si datele pe care le detin;

- cererile adresate Curtii sunt scutite de taxa de timbru.

Īn studiul nostru vom face referire īn principal la procedura controlului constitutionalitatii legilor, cu cele doua modalitati ale sale: controlul prealabil si cel ulterior, īntrucāt exercitarea aceastei atributii a Curtii Constitutionale are ponderea cea mai īnsemnata īn activitatea de control a Curtii.

a)     Procedura īn cazul controlului prealabil. Acest control nu se poate exercita din oficiu. Curtea Constitutionala poate īncepe controlul numai daca este sesizata de unul dintre subiectele expres prevazute de Constitutie. Acestea sunt:

- Presedintele Romāniei;

- presedintii celor doua camere ale Parlamentului;

- Guvernul;

- Īnalta Curte de Justitie si Casatie;

- Avocatul Poporului;

- cel putin 50 de deputati sau cel putin 25 de senatori.

Mentionam ca exista cāteva detalii procedurale prin care cei interesati iau la cunostinta de continutul legii:

cu 5 zile īnainte de a fi trimisa spre promulgare legea se comunica Guvernului, Īnaltei Curti de Casatie si Justitie si Avocatului Poporului;

cu 2 zile īnainte de a fi trimisa spre promulgare pentru legile adoptate īn procedura de urgenta.

Etapele procedurale sunt urmatoarele:

Etapa care va declansa procedura controlului prealabil este sesizarea adresata Curtii de catre unul dintre subiectele de drept enumerate anterior. Potrivit art. 12 (2) din Legea nr. 47/1992 republicata sesizarea trebuie sa fie īn forma scrisa si sa fie motivata.

n vederea rezolvarii cauzei, Curtea Constitutionala are obligatia de comunicare a sesizarii primite catre celelalte autoritati sau organe care ar fi putut sesiza Curtea. Pāna la data dezbaterilor, presedintii celor doua camere si Guvernul pot prezenta, īn scris, punctul lor de vedere cu privire la dispozitiile legale care fac obiectul sesizarii. Precizam ca aceste autoritati publice nu sunt obligate sa-si expuna punctul de vedere, au doar posibilitatea sa o faca, judecarea sesizarii putāndu-se efectua si īn lipsa acestuia.

Solutionarea sesizarii se realizeaza prin dezbaterea sa īn plenul Curtii Constitutionale. Dezbaterile se poarta atāt asupra prevederilor mentionate īn sesizare, cāt si asupra celor de care, īn mod necesar si evident, nu pot fi disociate.

Īn urma deliberarii, Curtea Constitutionala decide, cu votul majoritatii judecatorilor, iar daca s-a constatat constitutionalitatea legii, decizia se comunica Presedintelui Romāniei pentru ca procedura de elaborare a legii sa se definitiveze, prin promulgarea de catre Presedinte. Daca, nsa, s-a constatat neconstitutionalitatea, decizia se comunica atāt Presedintilor celor doua camere ale Parlamentului, cāt si primului-ministru, pentru a se deschide procedura de reexaminare a legii pentru punerea acesteia de acord cu decizia Curtii Constitutionale, Parlamentul fiind obligat la reexaminarea acestei dispozitii.

Ultima etapa este cea a publicarii īn Monitorul Oficial al Romāniei, Partea I-a.

b) Procedura īn cazul controlului ulterior

Controlul ulterior de constitutionalitate a legilor si ordonantelor se realizeaza, dupa cum am aratat, prin doua modalitati:

  1. ridicarea exceptiei de neconstitutionalitate īn cadrul unui proces aflat pe rolul unei instante judecatore# 12512i814m 1;ti sau de arbitraj comercial;
  2. sesizarea directa a Curtii Constitutionale de catre Avocatul Poporului cu exceptia de neconstitutionalitate a unei legi sau ordonante, ori a unei dispozitii dintr-o lege sau ordonanta.

Īn cazul unui proces aflat īn derulare īn fata unei instante judecatore# 12512i814m 1;ti sau de arbitraj comercial, exceptia de neconstitutionalitate poate fi ridicata de catre una dintre parti, de catre instanta din oficiu sau de catre procuror īn cauzele la care participa. Sesizarea Curtii Constitutionale se dispune de catre instanta īn fata careia s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate, printr-o īncheiere care va cuprinde punctele de vedere ale partilor, pentru sustinerea sau combaterea exceptiei, opinia instantei asupra exceptiei, si va fi īnsotita de dovezile depuse de parti. Daca exceptia a fost ridicata din oficiu de instanta, īncheierea trebuie motivata, cuprinzānd si sustinerile partilor, precum si dovezile necesare.

Primind īncheierea presedintele Curtii Constitutionale va desemna pe unul dintre judecatori ca raportor. Acesta va comunica īncheierea prin care a fost sesizata Curtea Constitutionala presedintilor celor doua camere ale Parlamentului si Guvernului, indicāndu-le data pāna la care pot sa depuna punctul lor de vedere[44].

Īn continuare, judecatorul raportor este obligat sa ia masurile necesare pentru administrarea probelor la data judecatii. Judecata are loc la termenul stabilit, pe baza actelor cuprinse īn dosar, cu īnstiintarea partilor si a Ministerului Public. Participarea procurorului la judecata este obligatorie. Partile pot fi reprezentate prin avocati cu drept de a pleda la Īnalta Curte de Casatie si de Justitie.

Completul Curtii va delibera īn plen si va decide cu votul majoritatii judecatorilor pe baza raportului prezentat de judecatorul raportor, a īncheierii de sesizare a Curtii, a punctelor de vedere prezentate de cele doua camere ale Parlamentului si Guvernului, a probelor administrate si a sustinerilor partilor. Deciziile pronuntate se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.

Deciziile adoptate pentru solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate, se publica īn Monitorul Oficial al Romāniei, partea I.

Īn cazul exceptiei de neconstitutionalitate, ridicata direct de Avocatul Poporului, procedura de solutionare este asemanatoare celei prezentate, cu urmatoarele diferente:

Nu suntem īn prezenta unui proces aflat īn derulare īn fata uei instante judecatore# 12512i814m 1;ti sau de arbitraj comercial, cu toate consecintele ce decurg de aici;

Avocatul Poporului īsi exercita aceasta atributie din oficiu sau la cererea persoanelor lezate;

- Sesizarea Curtii trebuie motivata si īnsotita de dovezile necesare.

4.9.4. Efectele juridice ale deciziilor Curtii Constitutionale[45]

Prin Constitutia revizuita s-au conferit efecte juridice speciale deciziilor prin care se constata neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor, precum si celor care privesc tratatele sau alte acorduri internationale, īntarindu-se īn acest fel efectul juridic obligatoriu al deciziilor instantei constitutionale. O analiza a efectelor juridice ale actelor Curtii Constitutionale trebuie efectuata avāndu-se īn vedere modalitatea de control exercitata: control prealabil sau ulterior.

Īn cazul controlului posterior, decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau ordonanta īn vigoare este definitiva si obligatorie. Pentru a stabili clar forta juridica a deciziilor Curtii īn art. 147 alin. 4 din Constitutia revizuita se precizeaza ca acestea sunt "general obligatorii". Īn consecinta, deciziile Curtii Constitutionale prin care se se admit exceptii de neconstitutionalitate a unei legi sau ordonante, au ca rezultat obligarea Parlamentului sau a Guvernuluii, dupa caz, de a pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei.

Asadar, dispozitii declarate neconstitutionale nu sunt scoase din vigoare la data publicarii deciziei Curtii, ci sunt suspendate pentru o perioada de 45 de zile de la publicarea deciziei, astfel īncāt īnceteaza sa mai produca efecte juridice. Īn aceasta perioada Parlamentul sau Guvernul īn vederea evitarii producerii unui vid legislativ poate armoniza prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei.

Īn cazul īn care nu face acest lucru, la epuizarea termenului de 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii prin care se declara anumite dispozitii neconstitutionale, acestea īnceteaza de a mai fi īn vigoare, īn mod definitiv, intrānd īn fondul pasiv al legislatiei[46].

Din punct de vedere practic acest termen nu are nici o semnificatie juridica asupra datei la care dispozitiile dintr-o lege sau ordonanta declarate neconstitutionale īnceteaza sa mai produca efecte juridice. Aceasta data este data publicarii deciziei īn Monitorul Oficial al Romāniei. Termenul de 45 de zile este un termen de recomandare pentru legiuitor, care poate corecta neconstitutionalitate dispozitiei respective, fie prin modificare acesteia, fie prin renuntarea la ea.

Aceleasi reglementari sunt valabile si pentru Regulamentele Parlamentului.

Īn ceea ce priveste controlul prealabil asupra legii, decizia de neconstitutionalitate a Curtii atrage dupa sine obligatia constitutionala pentru Parlament de reexaminare a legii respective pentru punerea de acord cu decizia Curtii. S-a eliminat īn acest mod orice posibilitate de interpretare discutabila a deciziilor Curtii, interpretare ce conducea la situatii confuze prin care autoritatile publice puteau neglija deciziile Curtii.

Controlul de constitutionalitate asupra tratatului sau acordului international care are ca rezultat constatarea neconformitatii cu Constitutia a acestuia atrage dupa sine imposibilitatea ratificarii tratatului.

Īn fine, īn caz de neconstitutionalitate a unui partid politic, efectul deciziei Curtii este radierea partidului respectiv din registrul privind partidele politice din cadrul Tribunalului Bucuresti.

SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE

Dreptul constitutional este ramura dreptului public formata din normele juridice care consfintesc principiile fundamentale, esentiale ale regimului social-politic al unei tari, reglementeaza relatiile sociale fundamentale care se stabilesc īn procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii statale a puterii, definesc si garanteaza drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor.

Dreptul constitutional romānesc cuprinde asadar un ansamblu de norme juridice; forma de exprimare a unei norme juridice reprezinta izvorul de drept. Izvoarele de drept constitutional romānesc sunt:

1) Constitutia si legile de modificare a Constitutiei;

2) legea ca act juridic al Parlamentului;

3) ordonantele Guvernului;

4) regulamentele Parlamentului;

5) tratatul international.

Elementele esentiale care privesc raporturile ce se instituie īntre dreptul international si dreptul intern romānesc, alcatuit din Constitutie si legi, se concretizeaza īntr-o serie de principiile constitutionale relative la aplicarea normelor de drept international īn dreptul intern. Aceste principii sunt:

tratatele internationale ratificate de Parlament dobāndesc si un caracter de norme de drept intern pe lānga caracterul lor de norme de drept international ;

tratatele internationale au aplicabilitate directa, adica dau nastere unor drepturi si obligatii pentru subiectele din ordinea juridica interna, astfel īncāt acestea pot fi invocate direct īn fata instantelor nationale;

interpretarea si aplicarea dispozitiilor constitutionale īn materia drepturilor omului trebuie sa se faca īn concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului si cu tratatele īn materie la care Romānia este parte;

4. īn cazul solutionarii unui conflict īntre un tratat international īn materia drepturilor omului, la care Romānia este parte, si o lege interna, va prima īntotdeauna legea mai favorabila.

Primele doua principii au un caracter general, ele aplicāndu-se īn toate domeniile, iar urmatoarele au o sfera mai restrānsa de aplicare, numai īn materia drepturilor omului.

Etapa premergatoare primei aparitii a constitutiei a fost constitutionalismul - o miscare ideologica ce urmarea organizarea puterii, astfel īncāt libertatile cetatenilor sa fie ocrotite. A aparut pe fondul absolutismului, iar esenta sa era reprezentata de garantarea libertatilor si limitarea puterilor suveranului substituind cutumelor vagi si imprecise constitutiile scrise. Constitutionalismul este fundamentul teoretic si ideologic al constitutiei, iar constitutia institutionalizeaza juridic constitutionalismul.

Constitutia poate fi definita ca fiind actul juridic normativ suprem, exprimat de regula īn forma scrisa, care cuprinde normele ce reglementeaza relatiile sociale fundamentale privind instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii, principiile fundamentale ale sistemului social si normele care definesc si garanteaza drepturile si stabilesc īndatoririle fundamentale ale cetatenilor, act adoptat, de un organ anume constituit, printr-o procedura specifica menita sa-i confere forta juridica suprema.

Competenta de elaborare, adoptare si revizuire a constitutiei revine puterii constituante. Īn functie de atributiile care-i revin, aceasta poate fi:

Putere constituanta originara - este acea putere primara, care adopta o noua constitutie, fie īn situatia formarii unui nou stat, fie ca urmare a schimbarii ordinii de drept printr-o lovitura de stat.

Putere constituanta instituita sau derivata - este acea putere conditionata prin reguli constitutionale prestabilite, atāt cu privire la organizarea si functionarea ei, cāt si cu privire la prerogative pe care le detine; concret, ea are doar competenta de revizuire a Constitutiei.

Īn afara de legea fundamentala a statului romān - Constitutia - identificam potrivit dispozitiilor constitutionale si alte tipuri de legi care reglementeaza raporturile dintre autoritatele statului, dintre stat si cetateni, precum si dintre acestia. Asadar, potrivit art. 73 din Constitutie, legile se clasifica īn:

Legi constitutionale - legile de revizuire a Constitutiei;

Legi organice - legile prin care se reglementeaza domeniile expres prevazute īn Constitutie, legi ce necesita pentru adoptare o procedura mai exigenta decāt cea utilizata īn cazul adoptarii legilor ordinare;

Legi ordinare - toate celelalte legi.

Pentru ca suprematia constitutiei sa devina realitate, nu este sufiicient ca ea sa fie proclamata, trebuie sa fie si garantata. Astfel a aparut necesitatea controlului constitutionalitatii legilor. Modalitatile controlului de constitutionalitate sunt:

absenta oricarui control;

controlul exercitat de opinia publica;

controlul prin referendum;

controlul exercitat de un organ politic;

controlul jurisdictional si controlul printr-un organ unic, special si specializat.

Īn Romānia controlul constitutionalitatii legilor se realizeaza prin Curtea Constitutionala, autoritate publica ce are rolul de garant al suprematiei Constitutiei. Cea mai importanta atributie a Curtii Constitutionale o reprezinta controlul conformitatii cu Constitutia a urmatoarelor acte:

1. legile, ca acte juridice ale Parlamentului;

2. tratatele sau alte acorduri internationale;

3. initiativele de revizuire a Constitutiei;

4. regulamentele Parlamentului;

5. ordonantele Guvernului;

6. initiativele legislative populare.

Dupa revizuirea Constitutiei din 2003 s-a statuat prin dispozitii constitutionale obligativitatea respectarii deciziilor Curtii Constitutionale, pentru a īnlatura pe viitor practici intolerabile ale unor instante judecatore# 12512i814m 1;ti, precum si ale unor autoritati publice.

ĪNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE

1. Ierarhizati izvoarele dreptului constitutional romān īn functie de forta juridica a fiecaruia dintre ele

2. Interpretati sistematic articolele 11 si 20 din Constitutia Romāniei, plasānd tratatele internationale īn structura izvoarelor formale ale dreptului constitutional romān, avānd īn vedere cazul special al tratatelor internationale din materia drepturilor fundamentale ale omului.

3. Aratati prerogativele distincte ale puterii constituante, dupa cum aceasta este originara sau instituita.

4. Definiti notiunea de Constitutie prin enumerarea domeniilor pe care acest act normativ ar trebui sa le reglementeze.

5. Observati procedeele folosite pentru garantarea rigiditatii constitutiei actuale a Romāniei. Identificati articlolele din Constittie care ilustreaza aceste procedee si comentati-le pe scurt.

6. Prezentati pe scurt actele si faptele juridice asupra carora Curtea Constitutionala īsi exercita controlul.

7. Ce anume confera constitutiei forta juridica suprema?

8. Evidentiati diferentele īntre plebiscit si referendum.

TESTE DE AUTOEVALUARE

1. Se dau propozitiile: A - Procedeul de elaborare si adoptare al unei Constitutii statut este un procedeu mixt, care combina monocratia cu democratia reprezentativa; B - Constitutiile convetie se mai numesc si constitutii concedate; C - Procedeul monocratic de elaborare a constitutiei are ca finalitate adoptarea Constitutiei acordate.

Alegeti varianta corecta:

a) Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa.

b) Propozitia A adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata.

c) Propozitia A falsa, propozitia B adevarata, propozitia C falsa;

d) Propozitia A falsa, propozitia B falsa, propozitia C adevarata.

2. Se dau propozitiile: A - Curtea Constitutionala a Romāniei este o autoritate politico-jurisdictionala; B - Actele ce pot fi supuse controlului Curtii Constitutionale sunt legile, ordonantele si hotarārile Guvernului, tratatele internationale, initiativele legislative populare si initiativele de revizuire a Constitutiei; C - Īn cadrul procedurii controlului ulterior de constitutionalitate a legilor se desemneaza īntotdeauna un judecator raportor.

Alegeti varianta corecta:

a) Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa.

b) Propozitia A adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata.



c) Propozitia A falsa, propozitia B adevarata, propozitia C falsa;

d) Propozitia A adevarata, propozitia B falsa, propozitia C adevarata.

3. Curtea Constitutionala se autosesizeaza īn urmatoarea situatie:

a)     cānd exercita controlul conformitatii cu Constitutia a tratatelor internationale;

b)     cānd exercita controlul conformitatii cu Constitutia a initiativei legislative populare;

c)      cānd exercita controlul conformitatii cu Constitutia a initiativei de revizuire a Constitutiei;

d)     cānd exercita controlul conformitatii cu Constitutia a legii īnainte de promulgare.

4. Pot face obiectul controlului de constitutionalitate prealabil urmatoarele acte normative:

a) regulamentele Parlamentului;

b) tratatele internationale;

c) initiativa legislativa populara;

d) initiativa de revizuire a Constitutiei.

5. Legile constitutionale sunt:

a)     legile de modificare a Constitutiei;

b)     legile care se adopta printr-o procedura ordinara;

c)      echivalente ca sens cu notiunea de Constitutie;

d)     definite prin lege organica.

6. Constitutia pact este rezultatul:

a)     combinatiei monocratie - democratie directa;

b)     combinatiei democratie semi-directa - monocratie;

c)      combinatiei democratie reprezentativa - monocratie.

d)     combinatiei oligarhie - democratie directa.

7. Se dau propozitiile: A - Sunt modalitati de control a constitutionalitatii legilor: controlul printr-o autoritate politica, controlul jurisdictional, controlul prin consultarea poporului. B - Constitutia, īn sens material, cuprinde norme juridice, elaborate de un organ anume constituit, printr-o procedura specifica de adoptare ; C- Ordonantele Guvernului pot face obiectul controlului ulterior exercitat de Curtea Constitutionala;

Alegeti varianta corecta:

a) Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa.

b) Propozitia A adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata.

c) Propozitia A falsa, Propozitia B adevarata, propozitia C falsa;

d) Propozitia A adevarata, propozitia B falsa, propozitia C adevarata.

8. Exceptia de neconstitutionalitate:

a)     permite accesul cetatenilor la Curtea Constitutionala īn mod direct;

b)     este procedura juridica īntālnita numai īn cadrul controlului ulterior.

c) este procedura juridica īntālnita īn cadrul controlului prealabil;

d) se poate invoca numai de instanta de judecata, din oficiu.

9. Se dau propozitiile: A -Deciziile Curtii Constitutionale īn Romānie au efecte juridice general obligatorii; B - Puterea constituanta originara se manifesta īn situatii determinate, limitate; C - Reprezinta izvoare ale dreptului constitutional romānesc Regulamentele Parlamentului, Ordonantele de urgenta ale Guvernului, tratatele internationale.

Alegeti varianta corecta:

a) Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa.

b) Propozitia A adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata.

c) Propozitia A falsa, Propozitia B adevarata, propozitia C falsa;

d) Propozitia A adevarata, propozitia B falsa, propozitia C adevarata.

10. Judecatorii Curtiii Constitutķonale:

a)     nu pot fi trimisi īn judecata penala ori contraventionala decāt cu aprobarea Presedintelui Īnaltei Curti de Casatie si Justitie;

b)     au o vechime de cel putin 20 de ani īn activitatea juridica sau īn īnvatamāntul superior;

c)      sunt independenti si inamovibili.

d)     nu pot fi arestati sau trimisi īn judecata penala sau contraventionala īn nici o situatie datorita garantiei inamovibilitatii de care beneficiaza.

Se dau propozitiile: A - Legea constitutionala este legea de revizuire a Constitutiei. B - Referitor la verificarea constitutionalitatii initiativei de revizuire a Constitutiei, Curtea Constitutionala este obligata sa se pronunte īntr-un termen de 15 zile. C - O constitutie supla este cea care se modifica prin aceleasi proceduri ca si legile obisnuite din respectivul sistem de drept.

Alegeti varianta corecta:

a) Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa.

b) Propozitia A adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata.

c) Propozitia A falsa, Propozitia B adevarata, propozitia C falsa;

d) Propozitia A adevarata, propozitia B falsa, propozitia C adevarata.

CHEIA TESTELOR DE AUTOEVALUARE

CAPITOLUL 1 - ORGANIZAREA STATALĂ A PUTERII

1. c

2. b

3. b

4. d

5. a

6. a

7. b

8. d

9. a

10. d

CAPITOLUL 2 - ORGANELE FUNDAMENTALE ALE STATULUI

1. a

2. d

3. c

4. a

5. a

6. c

7. c

8. d

9. a

10. b

CAPITOLUL 3 - DESEMNAREA ORGANELOR REPREZENTATIVE

1. c

d

3. a

4. b

5. c

6. c

7. d

8. a

9. c

10. c

CAPITOLUL 4 DREPTUL CONSTITUŢIONAL sI TEORIA CONSTITUŢIEI

1. d

2. d

3. c

4. b

5. a

6. c

7. d

8. b

9. b

10.c

. d

21. VRABIE Genoveva, Organizarea politico-etatica a Rom niei, Drept constitutional si institutii politice, vol.II, Ed. "Cugetarea", Iasi,1996

2. Studii si articole īn literatura de specialitate

APOSTOL -TOFAN Dana, Consideratii n legatura cu regimul juridic aplicabil ordonantelor Guvernului, n revista "Dreptul", nr.4/1998

DELEANU Ion, ENACHE Marian - Premisele si mecanismele statului de drept, Dreptul, nr. 12/1993

EMERI Claude, L Etat de droit dans les systemes polyarchiques europeens, īn Revue francaise de droit constitutionnel, 1992, nr. 9

ENACHE Marian,Conceptele de putere politica si de putere de stat, Revista Dreptul, nr.3/1998

ENACHE Marian, Cāteva consideratii īn legatura cu puterea executiva - concept si functionalitate, Revista Dreptul, nr. 9/1994

ENACHE Marian, Cāteva reflectii privind functiile parlamentului, Revista Dreptul nr. 7/1998

IONESCU Cristian, Clasificarea si analiza tipologica a regimurilor politice contemporane, Revista de drept public nr.1/1995

MIHAI Lucian, Revizuire neconstitutionala a Constitutiei?, Revista Romāna de Drepturile Omului nr. 27/2003

POPESCU Corneliu Liviu, Raporturile dintre Dreptul Uniunii Europene si Dreptul intern romān, īn lumina dsipozitiilor constitutionale revizuite, Revista Romāna de Drept comunitar, nr. 2/2004

POPESCU Corneliu-Liviu, Neconstitutionalitatea multipla a modificarii legilor electorale nationale prin doua ordonantede urgenta, Revista Romāna de drepturile omului, nr. 28/2004

POPESCU Corneliu-Liviu, Nota la Decizia Curtii Constitutionale nr. 339 din 17 septembrie 2004 asupra sesizarii de neconstitutionalitate a prevedeilor art. 5 alin. 7 din Legea pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, Revista Romāna de Drepturile Omului, nr. 28/2004

TĂNĂSESCU Elena Simina, Cronica jurisprudentei Curtii Constitutionale a Romāniei pe anul 2003 (I), Revista de drept public, nr. 1/2004

TURIANU Corneliu, Imunitatea īn dreptul romān, Revista Dreptul, nr. 2/2003

VIDA Ioan, Obligativitatea deciziilor Curtii Constitutionale pentru instantele judecatore# 12512i814m 1;ti -factor de stabilitate a constitutiei sia practicii judiciare, Pandectele Romāne, nr. 3/2004



Ioan MURARU, Simina TANĂSESCU, Op. cit., 2001, p 15 si p. 23; Ion DELEANU, Op. cit., pp. 43-58

Ioan MURARU, Simina TANĂSESCU, Op. cit., 2004, p. 19

Ioan MURARU, Simina TANĂSESCU, Op. cit., 2001, pp. 41-46; Antonie IORGOVAN, Drept constitutinal si institutii politice. Teorie generala, Ed. "Galeriile J. L. Calderon", Bucuresti, 1994, pp. 43-46

Elena Simina TĂNĂSESCU, Stefan DEACONU, Op.cit., p. 4

Īn principiu, nu poate fi exclusa posibilitatea stabilirii unor reguli de drept constitutional prin practica parlamentara sau prin practica raporturilor dintre autoritatile publice, cum, de altfel, s-a īntāmplat īn unele tari. Este, īnsa, nevoie de o perioada de timp īndelungata de exercitiu democratic al puterii statale, pentru ca, eventual, sa se ajunga la cutume constitutionale.

Un exemplu elocvent īn acest sens īl constituie O.U.G. nr. 1/1999 privind regimul starii de asediu si regimul starii de urgenta, publicata īn M. Of. nr. 22 din 21 ianuarie 1999. Aceasta Ordonanta de urgenta a fost adoptata sub presiunea marsului spre capitala a minerilor din Valea Jiului, condusi de Miron Cozma.

Corneliu Liviu POPESCU, Raporturile dintre Dreptul Uniunii Europene si Dreptul intern romān, īn lumina dispozitiilor constitutionale revizuite, Revista Romāna de Drept comunitar, nr. 2/2004, p. 36

Teoria dualista dimpotriva sustine ca nu este suficienta legea de ratificare a unui tratat, este necesara o « nationalizare » a tratatului printr o lege interna care sa reia tratatul international punct cu punct.

Corneliu Liviu POPESCU, Raporturile.,p.37

Publicata īn M. Of. Nr. 23/12.01.2004

Corneliu Liviu POPESCU, Raporturile.,p.38

Art 20 are urmatoarea redactare : (1)Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate īn concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romānia este parte.

(2) Daca exista neconcordante īntre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romānia este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului īn care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.

Elena Simina TĂNĂSESCU, Stefan DEACONU, Op.cit., p. 47-49

Ioan MURARU, Simina TaNaSESCU, Op. cit., 2001, pp. 52-58, Ion DELEANU, Op. cit., pp. 258-265.

Victor DUCULESCU, Constanta CĂLINOIU, Georgeta DUCULESCU, Op.cit., p. 102

Ibidem p. 106

Ion DELEANU, Op. cit., pp. 265-270; Antonie IORGOVAN, Op. cit., pp. 57-59.

Exista Constitutii care se remarca prin concizie, de ex. Constitutia S.U.A. care are 7 articole si 27 de amendamente, dar si constitutii de dimensiuni impresionante cum este Constitutia Braziliei - 245 articole sau a Indiei - 395 articole. Victor DUCULESCU, Constanta CĂLINOIU, Georgeta DUCULESCU, Op.cit., p. 105

Atentie la distinctie dintre notiunile: "cutuma constitutionala" si "constitutia cutumiara". Prima se constituie īntr-un stat care are o constitutie scrisa, pe cānd cea de-a doua, īn lipsa unei constitutii scrise, constituie corpul de norme fundamentale care guverneaza organizarea politica a societatii.

Victor DUCULESCU, Constanta CĂLINOIU, Georgeta DUCULESCU, Op.cit.p. 105

Ibidem, p. 169

Art. 1 alin. 5 are urmatoarea redactare : "Īn Romānia, respecarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie."

Ion DELEANU, Op. cit., pp. 271-273

Observatii terminologice: īn sensul de lege suprema, Constitutia si legea constitutionala sunt sinonime.Cei doi termeni pot fi īnsa folositi si īn sensuri diferite: Constitutia, ca ansamblul, codul normelor constitutionale, iar Legea constitutionala, ca lege de modificare a Constitutiei.

Elena Simina TĂNĂSESCU, Stefan DEACONU, Op.cit., p. 5- 6

Elena Simina TĂNĂSESCU, Cronica jurisprudentei Curtii Constitutionale a Romāniei pe anul 2003 (I), Revista de drept public, nr. 1/2004, p. 116-117

Ion DELEANU, Op. cit., p. 273

Ioan MURARU, Simina TĂNĂSESCU, Op. cit., 2001, pp. 64-69, Ion DELEANU, Op. cit., pp. 270-271 si pp. 275-277; Antonie IORGOVAN, Op. cit., pp. 64-72..

Ioan MURARU, Simina TĂNĂSESCU, Op. cit., 2001, pp. 69-72, Ion DELEANU, Op. cit., pp. 277-278; Antonie IORGOVAN, Op. cit., pp. 72-73

Ioan MURARU, Simina TĂNĂSESCU, Op. cit., 2001, p. 73

Ioan MURARU, Simina TĂNĂSESCU, Op. cit., 2001, pp. 88-91

Ibidem, pp. 92-98; Ion DELEANU, Op. cit., pp. 279-311

Legea nr. 47/1992 a fost republicata pentru a doua oara īn M. Of. Nr. 502 din 3 iunie 2004 dāndu-se textului o noua numerotare

Publicata īn M. Of. Nr. 331 din 17 iulie 2000

Art. 142 alin 1 din Constitutie

Ioan MURARU, Simina TĂNĂSESCU, Op. cit., 2004, pp. 265-266

Ioan MURARU, Simina TĂNĂSESCU, Op. cit., 2004, pp. 266-271

Art. 150 din Constitutie statueaza: "(1) Revizuirea Constitutiei poate fi initiata de Presedintele Rom niei la propunerea Guvernului, de cel putin o patrime din numarul deputatilor sau al senatorilor, precum si de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot.

(2) Cetatenii care initiaza revizuirea Constitutiei trebuie sa provina din cel putin jumatate din judetele tarii, iar n fiecare din aceste judete sau n municipiul Bucuresti trebuie sa fie nregistrate cel putin 20.000 de semnaturi n sprijinul acestei initiative."

Art. 152 din Constitutie prevede:"(1) Dispozitiile prezentei Constitutii privind caracterul national, independent, unitar si indivizibil al satului rom n, forma republicana de guvernam nt, integritatea teritoriului, independenta justitiei, pluralismul politic si limba oficiala nu pot forma obiectul revizuirii.

De asemenea, nici o revizuire nu poate fi facuta daca are ca rezultat suprimarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor sau a garantiilor acestora.

Constitutia nu poate fi revizuita pe durata starii de asediu sau a starii de urgenta si nici n timp de razboi."

Potrivit art. 95, 97, 98 din Constitutie, interimatul intervine īntr-una dintre urmatoarele situatii : a) functie vacanta (prin demisie, demitere, imposibilitate definitiva de exercitare a functiei, deces); b) suspendarea din functie; c) imposibilitate temporara de exercitare a atributiilor.

Referendumul se poate organiza: 1. La cererea Presedintelui Romāniei, dupa consultarea Parlamentului īn probeleme de interes national (art. 90 din Constitutie); 2. Pentru demiterea Presedintelui (art. 95 alin. 3 din Constitutie); 3. Pentru aprobarea revizuirii constitutiei (art. 151 alin. 3 din Constitutie).

Conform art. 40 din Constitutie un partid este neconstitutional atunci cānd militeaza īmpotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranitatii, integritatii si indepedentei statului.

Ioan MURARU, Simina TĂNĂSESCU, Op. cit., 2004, pp. 271-278

Art. 30 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 republicata

Ioan MURARU, Simina TĂNĂSESCU, Op. cit., 2004, pp. 279-281

Ioan VIDA, Obligativitatea deciziilor Curtii Constitutionale pentru instantele judecatore# 12512i814m 1;ti -factor de stabilitate a constitutiei sia practicii judiciare, Pandectele Romāne, nr. 3/2004, p. 200-201





Document Info


Accesari: 25253
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )