Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























PERSOANA FIZICA

Drept




PERSOANA FIZICĂ

Pentru a fi subiecte de drept persoanele trebuie sa aiba capacitatea juridica.

Prin capacitatea juridica a persoanelor se intelege, in general, apritudinea acestora de a avea dreptul si obligatii si de a fi subiecte de drept in 17117l113r raporturile juridice.




Capacitatea persoanelor, definita in acest mod, poate fi denumita capacitatea generala sau capacitatea civila. Actul normativ care guverneaza subiectele de drept in general si pe cele de drept civil in special, este Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice. in art. 4 al acestui decret se vorbeste despre capacitatea civila care este recunoscuta tuturor persoanelor: "Sexul, rasa, nationalitatea, religia, gradul de cultura sau originea nu au nici o inraurire asuora capacitatii".

De aici putem trage concluzia ca de regula, capacitatea persoanelor poate varia in functie doar de natura si ramura de drept, de care apartine raportului juridic.

Astfel, putem avea capacitatea de drept civil, capacitatea de drept penal, capacitatea de drept procesual etc.

Capacitatea persoanelor, deoarece este stabilita de lege care, le recunoaste drepturi si obligatii juridice, este o capacitate juridica.

4.1.Capacitatea persoanei fizice. Capacitatea de folosinta. Capacitatea de exercitiu

Fie ca este vorba de capacitatea civila generala, fie ca este vorba de capacitatea de drept civil, de drept administrativ etc., capacitatea juridica are doua parti componente: capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu.

Art. 5 din Decretul nr. 31/1954, alin. 1, prevede ca, persoana fizica are capacitatea de folosinta si in afara de cazurile prevazute de lege, are capacitatea de exercitiu. in alineatele 2 si 3 din acelasi articol, se precizeaza ce se intelege prin fiecare. Astfel, se spune: "capacitatea de folosinta este capacitatea (facultatea, atributul sau posibilitatea) de a avea drepturi si obligatii, iar capacitatea de exercitiu este posibilitatea (atributul, capacitatea) persoanei de a-si exercita drepturile si de asi asuma obligatii savarsind acte juridice".

Desigur, intr-un raport de drept civil, continutul capacitatii de folosinta a subiectului de drept se refera la aptitudinea de dobandire a drepturilor i obligatiilor patrimoniale sau nepatrimoniale civile.

O prima caracteristica a capacitatii de folosinta este aceea ca, de principiu, ea nu poate constitui obiect al instrainarii sau renuntarii de catre subiectul de drept caruia ii apartine.

O a doua caracteristica este aceea ca nu pote fi ingradita. Neingradirea capacitatii de folosinta lasa loc totusi unor situatii concrete, cand ingradirea opereaza in anumite limite.

Începerea si incetarea capacitatii de folosinta. Asa s-a mai spus, capacitatea de folosinta incepe odata cu nasterea persoanei si inceteaza odata cu moartea ei. Acesta era principiul stabilit de art. 7 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice.

Exista desigur si exceptii a caror analiza nu ne-am propus-o, care se vor studia insa la disciplinele de ramura.

Capacitatea de exercitiu a persoanelor fizice este precizata de Decretul nr. 31/1954 in art. 5, aliniat 2, ca fiind "capacitatea persoanei de a-si exercita drepturile si de a-si asume obligatii, savarsind acte juridice".

Capacitatea de exercitiu nu se condunfa cu facultatea, posibilitatea, aptitudinea de a dobandi drepturi si obligatii ci, este tocmai concretizarea acestei aptitudini prin dobandirea efectiva de drepturi si obligatii, prin incheierea unor acte juridice, ceea ce inseamna asumarea unor drepturi si obligatii.

Asumarea de drepturi si obligatii de catre subiectul de drept se infaptuieste de catre acesta singur si personal. Asadar nu mai opereaza nici reprezentarea nici asistarea.

Art. 6 alin. 2 din Decretul 31/1954 precizeaza ca nu se poate renunta sau ingradi capacitatea de exercitiu decat in conditiile legii.

Prin interpretare, s-a ajuns la concluzia ca textul citat admite lipsa totala sau partiala a capacitatii de exercitiu, insa, numai in cazurile si in conditiile prevazute de lege[1].

Ca lipsite total de capacitate de exercitiu sunt persoanele fizice care nu au implinit varsta de 14 ani si cele puse sub interdictie judecatoreasca.

Capacitatea de exercitiu restransa se refera in principal la minorii care au implinit varsta de 14 ani.

Actele juridice incheiate de persoane lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa sunt anulabile.

Exista insa acte juridice incheiate de persoane lipsite de capacitatea de exercitiu sau cu aceasta capacitate restransa care sunt valabile. Este vorba de incheierea casatoriei, recunoasterea filiatiunii, unele acte administrative efectuate in temeiul legii cum ar fi plata de impozite, etc.

Începutul capacitatii de exercitiu. Capacitatea de exercitiu se dobandeste de persoanele fizice odata cu dobandirea majoratului iar de catre persoanele juridice, potrivit legii.

In realitate si in cazul persoanelor fizice si in cazul persoanelor juridice numai legea stabileste momentul dobandirii capacitatii de exercitiu.

Pentru persoanele fizice, art. 8 din Decretul nr. 31/1954 prevede:

"Capacitatea de exercitiu deplina incepe de la data cand persoana devine majora".

Persoana devine majora la implinirea varstei de 18 ani. Minorul care se casatoreste dobandeste prin aceasta, capacitatea deplina de exercitiu.

4.2. Identificarea persoanei fizice

Asa cum am mai subliniat numai omul poate fi subiect de drept, participand in general in sfera relatiilor sociale fie ca persoana fizica, fie in calitate de persoana juridica.

Prin identificarea persoanei fizxice se intelege individualizarea omului in cadrul raporturilor juridice civile. Dupa cum este bine stiut, raportul juridic civil are trei elemente constitutive si anume: subiecte, continut si obiect. Stabilirea in concret a primului element, implica individualizarea ori identificarea subiectului de drept civil.

Atributele de identificare a persoanei fizice, recunoscute in legislatia noastra civila sunt: numele, domiciliul si starea civila[2].

A. NUMELE

În legislatie nu este definit numele, insa pe baza reglementarilor privind unele aspecte referitoare la structura, stabilirea, modificarea si schimbarea lui, in doctrina juridica s-a apreciat ca fiind cuvantul sau cuvintele care individualizeaza persoana fizica in societate.

Putem deci defini numele ca fiind acel atribuit de identificare a persoanei fizice, care consta in dreptul omului de a fi individualizat, in familie si societate, prin cuvinte stabilite, in conditiile legii, cu aceasta semnificatie[3].

Structura legala a numelui este data de dispozitiile art. 12 aliniat 2 din Decretul nr. 31/1954 care prevad ca "numele cuprinde numele de familie si prenumele". Cu toate acestea, atat legislatia, jurisprudenta, cat si doctrina folosesc termenul "nume" atat intr-un sens larg, cat si in unul restrans.

In prima situatie prin nume este desemnat atat numele de familie, cat si prenumele, pe cand stricto sensu, prin nume se intelege doar numele de familie.

Caracterele juridice ale numelui

Fiind un drept personal nepatrimonial, in esenta numele se caracterizeaza prin:

ca toate drepturile personale nepatrimoniale, si dreptul la nume este un drept absolut, opozabil erga omnes;

inalienabilitate; prin aceasta intelegandu-se faptul canici o persoana fizica nu poate renunta la acest element de identificare, si nu-l poate instraina (vinde sau dona)[4];



imprescriptibilitate; oricat ar dura neexercitarea lui, dreptul la nume nu se pierde pe de o parte (prescriptie extinctiva), iar pe de alta parte el nu poate fi dobandit oricat s-ar folosi, decat in conditiile legii;

personalitate; acest caracter confera doar titularului dreptul de a exercita numele sau in mod personal nefiind admisa reprezentarea;

universalitatea si legalitatea sunt atribute derivate din prevederile constitutionale si normele dreptului international ce isi gasesc obiectivarea in dispozitiile articolului 12 aliniat 1 din Decretul nr. 31/1954: "Orice persoana are drept la numele stabilit sau dobandit potrivit legii";

unitate; acest caracter consta in faptul ca desi are structura la care ne-am referit numai numele de familie si prenumele (impreuna), individualizeaza o persoana fizica.

De regula numele de familie se dobandeste prin efectul filiatiei, deosebinduse urmatoarele situatii:

daca copilul provine din casatorie, acesta va lua numele comun al parintilor ;

copilul din afara casatoriei va dobandi numele aceluia dintre parinti fata de care filiatia a fost mai intai stabilita, cu precizarea ca in situatia in care filiatia a fost stabilita ulterior si fata de celalalt parinte, doar instanta judecatoreasca poate la cerere sa incuviinteze copilului de a purta numele acestuia din urma;

numele de familie si prenumele copilului gasit si a carui parinti nu pot fi identificati se va stabili printr-o decizie administrativa ce cade in competenta primariei in raza careia a fost gasit copilul.

Alegerea sau stabilirea prenumelui alaturi de numele de familie are o importanta deosebita, aceasta parte a numelui (lato sensu) individualizand persoana in familie, si totodata ajutand sa distinga o persoana fata de alta persoana cu acelasi nume de familie, dar din familii diferite, avand aceleasi caractere juridice ca si numele de familie.

Trebuie facuta o distinctie intre nume si pseudonim. Acesta din urma este un drept subiectiv al persoanei fizice, individualizand persoana fizica in societate, in general, intr-un anumit domeniu de activitate, in special, printr-un cuvant ori o grupare de cuvinte.

Desi este consacrat legislativ[6] si se bucura de protectia legala a drepturilor personale nepatrimoniale, pseudonimul, spre deosebire de nume nu este supus stabilirii, modificarii, schimbarii pe cale administrativa ori retranscrierii, caracteristica dominanta a acestuia fiind autodesemnarea.

Pseudonimul nu trebuie confudat cu porecla. in limbajul comun, porecla inseamna un supranume (care este dat de alte persoane de obicei in deradere altei persoane fizice, mai ales in legatura cu o caracteristica legata de aspectul exterior, ori a activitatii sale). Nefiind recunoscut de lege, desi este o grupare de cuvinte care

Intr-un fel o poate individualiza in fapt pe o persoana fizica, porecla nu se bucura de o protectie legala[7].

B. DOMICILIUL

Ca si numele, domiciliul este un element de identificare a persoanei fizice, care desi intereseaza toate ramurile de drept, in demersul nostru explicativ, ne vom opri doar la domeniul raporturilor civile[8].

Punctul de referinta in definirea domiciliului, este reglementarea cuprinsa in art. 13 din Decretul nr. 31/1954: "domiciliul persoanei fizice este acolo unde ea isi are locuinta statornica sau principala".

Desi, asa cum vom vedea, se pot distinge trei categorii de domicilii, ne vom ralia opiniilor din literatura de specialitate, in sensul sa se accepte o definire a dimiciliului in general[9].

Astfel prin domiciliu se intelege acel atribut de identificare a persoanei fizice care o individualizeaza in spatiu, prin indicarea unui loc, avand aceasta semnificatie juridica.

Atat in legislatie, jurisprudenta, cat si in doctrina juridica se utilizeaza doua notiuni, respectiv aceea de domiciliu si aceea de resedinta, cu scopul de a se face distinctia intre locuinta statornica si cea temporara a persoanei fizice[10].

Daca o persoana fizica are mai multe locuinte statornice, numai una are valoarea juridica a domiciliului si anume cea principala, asa cum dispune art. 13 din Decretul nr. 31/1954. Prin aceasta regula se traseaza doua importante caractere juridice specifice si anume stabilitatea si unicitatea domiciliului.

Recunoasterea acestor trasaturi nu impiedica insa ca persoana fizica sa-si schimbe domiciliul, in decursul timpului, putand avea astfel mai multe domicilii, insa nu in acelasi timp, ci in mod succesiv.

Trebuie acceptata o asemenea teorie, tocmai avand in vedere faptul ca obligativitatea domiciliului decurge din functia social-juridica a domiciliului, de a fi mijloc de individualizare, in spatiu de data aceasta, a persoanei fizice, imprejurare de care este interestata atat societatea, statul prin institutiile sale specializate, cat si titularul.

Legat de acest element de identificare, numeroase sunt situatiile in toate ramurile de drept, in care nasterea, derularea, modificarea si incetarea raporturilor juridice, sunt intim legate de aceasta notiune juridica[11].

Cu privire la caracterele juridice ale domiciliului, trebuie semnalat faptul ca fiind un drept personal nepatrimonial, dreptul la domiciliu este insotit de toate atributele juridice ale unui asemenea drept si anume, opozabilitatea erga omnes, inalienabilitatea, imprescriptibilitatea, personalitatea si universalitatea la care se adauga acele caractere juridice specifice comune la care ne-am referit, cum ar fi: stabilitatea, unicitatea si obligativitatea.

In functie de modul de stabilire, domiciliul poate fi: de drept comun, legal sau conventional.

Daca avem in vedere teritoriul statutlui pe care se afla, se distinge intre domiciliu in tara si domiciliu in strainatate.

Daca se pune problema succesiunii in timp a domiciliului, vom opera cu notiunile de vechiul domiciliu si domiciliul actual al persoanei fizice.

In cele din urma se mai distinge o situatie particulara, in cadrul relatiilor de familie, unde din punct de vedere al sotilor, se poate distinge intre situatia regula - ceea a domiciliului conjugal, comun fata de situatia de exceptie - aceea a domiciliilor separate.



Daca locul nu este aratat, plata, in privinta lucrurilor certe si determinate se va face in locul in care se gasea obiectul obligatiei in timpul contractarii. In orice alt caz, plata se facela domiciliul debitorului.

In materie succesorala locul deschiderii succesiunii este cel al ultimului domiciliu al defunctului, imprejurare de care sunt legate o serie de consecinte juridice.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 35/1991: "Prin investitorii straini se inteleg persoanele fizice sau persoanele juridice cu domiciliul ori, dupa caz, cu sediul in strainatate, care efectueaza investitii in Romania, in oricare din modalitatile prevazute de prezenta lege".

Fara a intra in cercetarea exhaustiva a acestui element de identificare a persoanei fizice[12] vom releva in continuare in mod succint, cateva dintre elementele ce caracterizeaza felurile domiciliului.

In ceea ce priveste domiciliul de drept comun, il putem defini plecand de la prevederile art. 13 din Decretul 31/1954, ca fiind acel drept al persoanei fizice de a se individualiza, in spatiu, prin locuinta sa statornica sau principala. Aceasta este de altfel ponderea situatiilor intalnite in fapt, iar dovada domiciliului de drept comun se face cu actul de identitate, unde este evidentiat si domiciliul titularului. Domiciliul de drept comun se poate dovedi si cu pasaportul.

Prin domiciliu legal se intelege acel domiciliu, care este stabilit de lege pentru anumite categorii de persoane fizice. Urmatoarele sunt situatiile ce intra sub incidenta acestor categorii:

minorul are domiciliul legal, dupa caz la: a) parintii sai; b) parintele la care locuieste statornic; c) parintele care-l ocroteste; d) tutore.

interzisul judecatoresc are domiciliul legal la tutore;

cel ocrotit prin curatela are domiciliul legal la curatorul sau, in masura in care acesta este in drept sa-l reprezinte.

In principiu, domiciliul legal se dovedeste prin probarea domiciliului de drept comun al persoanei care asigura ocrotirea celui cu domiciliu legal[13].

Prin domiciliu conventional se intelege locuinta (adresa) stabilita potrivit acordului de vointa al parintilor actului, invederarea executarii sale in acel loc sau pentru solutionarea litigiului si comunicarea actelor de stare civila.

Fiind deci rod al unei conventii, ce are ca efect alegerea unui domiciliu (conventional), altul decat cel de drept comun, doctrina califica domiciliul conventional ca fiind o conventie accesorie, in scopul de a fi prorogata competenta teritoriala in cazul solutionarii unor cauze civile de catre organele jurisdictionale.

Acceptand aceasta calificare, urmeaza a constata in primul rand ca fiind o conventie accesorie, acest domiciliu este supus principiului de drept "accesorium sequitur principale", fiind subordonat cerintelor legale privind conditiile si efectele juridice bilaterale.

În sfarsit resedinta este acel atribut de identificare, in spatiu, a persoanei fizice, prin indicarea locuintei vremelnice ori temporare.

Este de semnalat faptul ca resedinta nu se bucura de caracterele juridice specifice ale domiciliului: stabilitate, unicitate si obligativitate, atributele acesteia fiind prin excelenta vremelnicia si caracterul facultativ.

Dovada resedintei se face in principal cu actul de identitate, care are rubrica speciala pentru mentionarea resedintei, daca este cazul, insa s-a acceptat ca in egala masura resedinta poate fi dovedita si cu alte mijloace de proba.

C. STAREA CIVILA

Ca si numele si domiciliul, starea civila este un drept personal nepatrimonial, menit sa individualizeze persoana fizica, reprezentand mijlocul juridic care releva calitatile personale ale persoanei fizice.

Asa cum nu se confunda partea cu intregul, tot astfel nu trebuie confundat un element ori un izvor de stare civila, cu insasi starea civila (ca suma a unor asemenea elemente).

Sunt acte de stare civila: recunoasterea de filiatie, adoptia casatoria, hotararile judecatoresti definitive si irevocabile date in actiunile de stare civila.

Mai deosebim fata de actele de stare civila, faptele de stare civila cum ar fi: nasterea (data, loc), moartea (data, loc), sexul.

Fiind un drept personal nepatrimonial, starea civila se bucura de aceleasi caractere juridice specifice acestei clase de drepturi.

Sunt acte de stare civila (instrumentum probationis) - inscrisurile oficiale, special tiparite si completate, avand denumirile: act de nastere, act de casatorie, act de deces, precum si: certificat de nastere, certificat de casatorie, certificat de deces, ca si duplicatele acestor certificate, eliberate in conditiile legii[14].

Actul de stare civila are o natura juridica complexa ori mixta, in sensul ca aceasta natura trebuie determinata atat din punctul de vedere al dreptului civil (si familiei, chiar), cat si din punctul de vedere al dreptului administrativ.

Pentru dreptul civil, actele de stare civila reprezinta o specie de acte autentice (incadrandu-se in definitia, generica, a inscrisului autentic, data de art. 171 Cod civil) cu toate consecintele juridice care decurg din aceasta calificare, mai ales aspectul valabilitatii si al puterii lor doveditoare.

Pentru dreptul administrativ, actul de stare civila este inscrisul doveditor - instrumentum, al actului administrativ individual-, care este tocmai inregistrarea de stare civila. Totodata, el este si un mijloc de evidenta a populatiei.

Starea civila se dovedeste prin actele de stare civila, regula instituita de art. 22 din Decretul nr. 31/1954 care prevede ca "Starea civila se dovedeste cu actele intocmite sau cu cele inscrise, potrivit legii, in registrele de stare civila".

Cu toate acestea, si certificatele eliberate in temeiul registrelor de stare civila au aceeasi putere doveditoare ca si actele intocmite sau inscrise in registre, care sunt numai pentru uzul organelor de stat.

Pe cale de exceptie, potrivit art. 24 din Decretul nr. 31/1954, starea civila se va putea dovedi, inaintea instantei judecatoresti, prin orice mijloc de proba admis de lege in conditiile in care[15]:

a)     nu a existat registru de stare civila;

b)            registrul de stare civila s-a pierdut ori este distrus, in totalitate sau in parte;

c)            intocmirea actului de stare civila a fost omisa;

d)            procurarea certificatului de stare civila este cu neputinta.

Se poate observa ca, in esenta, starea civila se poate dovedi cu alte mijloace de proba decat actele si certificatele de stare civila in cazurile in care poate interveni reconstituirea ori intocmirea ulterioara, in conditii derogatorii, a actelor de stare civila.





În acest sens, vezi C. Stătescu Drept civil, op. cit., p. 21 - 97 si 221 - 225

Principalele acte normative, care formează sediul materiei, de lege lata sunt:

- pentru nume: Decretul nr. 31/1954 (art. 12), Codul familiei (art. 27, 28, 40, 62, 64, 78); Decretul nr.

975/1968 cu privire la nume, Conventia privind drepturile copilului;

- pentru domicliu (si resedintă); Decretul nr. 31/1954 (art. 13-15); Legea nr. 5/1971 (republicată) privind

actele de identitate si procedura schimbării domiciliului si a resedintei; Pactul international privind drepturile civile si

politice ale omului; Codul familiei; Conventia privind drepturile copilului;

- pentru starea civilă: Decretul nr. 31/1954 (art. 22-24) Codul familiei; Legea nr. 119/1996 privind actele de

stare civilă (si reglementările date în aplicarea sa); Conventia privind drepturile copilului.

Gh Beleiu, op. cit., p.312; Această definitie tine seama de dispozitia de principiu a art. 12 alin. 1 din Decretul nr.

31/1954: "Orice persoană are drept la numele stabilit potrivit legii".

La prima vedere s-ar putea ridica problema transmiterii numelui de familie prin filiatie, căsătorie sau adoptie, însă

particularitatea acestor situatii constă în aceea că titularul de la care se transmite păstrează în continuare numele

Dacă părintii nu au un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor

reunite. În acest caz, numele copilului se va stabili prin învoiala părintilor si se va declara, odată cu nasterea copilului, la serviciul de stare civilă. În lipsa unei asemenea învoieli, autoritatea tutelară de la domiciliul copilului va hotărî, ascultând pe părinti, dacă copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. Textul initial se referă la "autoritatea tutelară" însă prin Legea nr. 11/1990 privind încuviintarea înfierii, competenta încuviintării a fost trecută de la autoritatea tutelară la instanta judecătoreacă. Legea nr. 11/1990 a fost republicată în temeiulLegii nr. 48/1991, "înfierea" devenind "adoptie" (M.Of. nr. 147/1991); De altfel aceste situatii sunt reglementate de disp. art. 64 din Codul familiei.

Art. 54 din Decretul nr. 31/1954 (alături dealte drepturi personale nepatrimoniale, cum este dreptul la nume; art. 3

pct. 2 din Decretul 321/1956 privind dreptul de autor (care consacră dreptul de a fi recunoscut la autor, opera

literară, artistică ori stiintifică urmând să apară, la alegerea autorului, sub numele sau pseudonimul acestuia, sau fără

indicare de nume).

Semnalăm, totusi, că legislatia referitoare la cazierul judiciar face referire expresă la poreclă.

De lege lata, institutia domiciliului este alcătuită din norme cuprinse în: Decretul nr. 31/1954 (art. 13-15, în

principal) si Codul familiei (art. 11, 100, 102, 122, mai ales).

În acest sens si Gh. Beleiu, op. cit., p. 329

Fată de caracterul statornic, stabil, al locuintei care este domiciliul persoanei fizice, este criticabilă formula

"domiciliu stabil", întrucât contine un mare pleonasm, fomulă întâlnită, din păcate, în diferite formulare, în presă, dar

si în unele dispozitii legale

Dintre domeniile dreptului civil, în care se învederează rolul domiciliului mentionăm:

- domeniul capacitătii civile, astfel potrivit art. 47 din legea fondului funciar, nr. 18/1991: "Persoanele fizice

care nu au cetătenia română si domiciliul în România, precum si persoanele juridice care nu au nationalitate română

si sediul în România, nu pot dobândi în proprietate terenuri de orice fel prin acte între vii;

- "Cetătenii străini si apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor"; de amintit sunt si

dispozitiile art. 42 si 43 din aceeasi Lege; potrivit art. 42: "Cetătenii români cu domiciliul în străinătate si fostii

cetăteni români care dobândesc cetătenia română pot benedicia la cerere de prevederile prezentei legi, dacă îsi

stabilesc domiciliul în tară";

- domeniul obligatiilor civile; potrivit art. 1 104 C.civ.: "Plata trebuie să se facă în locul arătat în conventie;

Dacă locul nu este arătat, plata, în privinta lucrurilor certe si determinate se va face în locul în care se găsea

obiectul obligatiei în timpul contractării. În orice alt caz, plata se face la domiciliul debitorului.

- domeniul succesoral; locul deschiderii succesiunii este cel al ultimului domiciliu al defunctului;de acesta

se leagă o serie de consecinte juridice.

- în fine potrivit art. 3 din Legea nr. 35/1991; "Prin investitori străini se înteleg persoanele fizice sau

persoanele juridice cu domiciliul ori, după caz, cu sediul în străinătate, care efectuează investitii în România, în

oricare din modalitătile prevăzute de prezenta lege".

Pentru tratarea pe larg a acestor aspecte, vezi si Gh. Beleiu, op. cit., p. 332-330, unde sunt abordate si problemele

referitoare la stabilirea, schimbarea, si dovada domiciliului.

Cu privire la acest aspect mai pot fi mentionate următoarele: a) minorul de peste 14 ani îsi dovedeste domiciliul cu

actul de identitate; b) dacă este necesar, se poate folosi si hotărârea judecătorească de încredintare a minorului, ori

decizia de instituire a tutelei ori curatelei (din care reiese domiciliul de drept comun al ocrotitorului).

În sistemul Legii nr. 119/11.11.1996, cu privire la actele de stare civilă, publicată în Monitorul Oficial al Romăniei

nr. 262 din 11.11.1996 se face vorbire despre: - Actele de stare civilă care sunt înscrisurile autentice prin care se

dovedeste nasterea, căsătoria sau decesul unei persoane. Acestea se întocmesc în interesul statului si al persoanei si

servesc la cunoasterea numărului si structurii populatiei, a situatiei demografice, la apărarea drepturilor si libertătilor

fundamentale ale cetătenilor.

- Actele de nastere, de căsătorie si de deces ce se întocmesc în registre de stare civilă, în două exemplare,

ambele originale, si se completează manual, cu cerneală specială de culoare neagră.

În acest sens, Gh. Beleiu, op. cit., p. 164










Document Info


Accesari: 4523
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )