Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Mihai Octavian Ioana - poem, MOARTEA UNUI OM

arta cultura




Mihai Octavian Ioana







POEM


Sunt atât de singur încât te imaginez

într-o rochie simpla deasupra oceanului

Îndeajuns de visatoare ca sa nu mai fie nevoie sa vezi. 21521k106v


Tu vei sta dreapta între multele raze

pâna când n-o sa mai fie zi

si te vei lasa o data cu întunericul pe case.


O, satele acelea de pescari

se vor trezi în zori ca dupa o ploaie de vara

si vor aduna de sub stresini privirile ochilor tai

albastri si mari.


Ce daruri! Sunt semnele dinaintea furtunii!

vor spune si vor pleca plini de fericire în larg

Târând dupa barci nisetrii ucisi si morunii.


Sunt singur si ma gândesc la camera ta

la luminile pe care le-ai stins de curând încât

întunericul

Îti mai pastreaza forma sau macar o farâma din ea.




MOARTEA UNUI OM




El trece prin oras ridicând

Deasupra capului bastonul alb.

Drumul sau este acelasi în fiecare zi.

De la turnul de apa la brutaria din colt

posta si internatul de fete.


O vreme s-a crezut ca ar aduce noroc.

Fetele îl întâmpinau dimineata

temându-se de matematica, de chimie.

Pâna-ntr-o zi când din teza uneia

a cazut o fituica.

(Zadarnic îl asteptase în zori

sa-l sarute si sa se îndeparteze

cu pumnii strânsi).


Atunci au început sa-l evite pe rând.

Marii si micii.

Dupa nenorocul lor:

mai mare, mai mic.

si nu-l mai priveste nimeni

când ridica bastonul

si neputinta lui

opreste din miscare masinile.



La marginea orasului începe pustiul.

Fara sa fie oprit de cineva

orbul trece bariera si talpile sale încep

sa simta fierbinteala nisipului.



Strazile sunt aceleasi, parca;

fetele lor gurese,

oamenii veseli.

Ei nu stiu

ca pe lânga singura oaza din desert

orbul trece semet înainte

cu bastonul alb deasupra capului

semnalizând, semnalizând, semnalizând.



VÂNAT



Toamna, pe peroanele garilor

în imediata apropiere

a venirilor si plecarilor celor fericiti,

printre colete si carucioare de marfa,

gramezi fioroase de moarte-animale.


Lupii, mistretii, caprioarele, râsii,

informe cadavre zvârlite din tren pe ciment

Cu ochii adânci si holbati de surprizele mortii,

Copite si gheare si coarne arata.


si dupa sângele ranilor,

dupa pielea si parul arse de pulbere

auzi printre toate anunturile si forfota garii

comenzile scurte, latratul si fuga prin spini a ogarilor

vezi firul de sânge din animalul ucis

prelingându-se dintre coltii albi si luciosi si-ascutiti,

vezi pânda cu ochiul atent, haituiala,



zbaterea în frunzis a salbaticiunii

care va muri cu ochii spre cer.

si strada pe care-o urmezi ti se pare

padurea zdrelita de gloantele trase.

Privirea ti-ntorci înapoi, înainte,

auzi prin multime comenzile iuti si ogarii

tâsnesc din tramvaie si-ti musca privirea

si sus, la etaj, cea care soarbe cu lacomie fereastra

Nu face-altceva decât pune

imaginea ta mica si trecatoare

într-un dispozitiv rudimentar de ochire

despre care nu voi mai vorbi.




SENTIMENT PE O SABIE



Fiecare obiect va fi o ureche enorma

atenta la vorbele mele necugetate

Trenul prin iad va fi personal si va opri

în toate statiile incendiate.


Voi coborî la drumul de tara

si-au sa se-agate de mine demoni si câini,

Aspidele harnice, vipere, harpii,

dar voi înainta zile lungi, saptamâni.


Drumul se va îngusta când m-apropii

ca un podet, o sina de cale ferata

Tot mai greu voi pasi, echilibrul

se va subtia si el dintrodata.


Apoi am sa calc direct pe tais

pâna când ma voi înjumatati

Tu îti vei întoarce spre mine fata si-n sufletul meu

luna pentru a doua oara se va înjosi.


Iar când vei întinde mâinile voi uita

drumul prin foc, muscaturile, taietura

Banuind în spatele ochilor tai

un tipat ascuns care-si cauta gura.




ÎN LIVADA CU MERI

pentru Simona U.


Poemul începe o singura data în viata.

Dupa aceea o curgere blânda

împodobeste tarmurile

cu nisip aurit.


Copilul cânta în livada cu meri.

Nimic nu-i tulbura jocul

numai pofticioase silabe

îi scrijelesc nerabdatoare pieptul:


"Aceasta e tara visata,

în ea voi îngropa inima mea

la radacina copacului înalt.

Va creste o floare si n-o voi iubi."


Poemul începe o singura data în viata.

Tot ce urmeaza

e scrierea lui.



DUPĂ-AMIAZĂ ADOLOESCENTINĂ


Acest spatiu enorm, aceasta odaie

Va adormi cuvânt cu cuvânt pâna la fraza

Acum când parasit îti încerci puterile

Ascunzându-te prin fiecare obiect din casa.


Locuiesti în mobile, în vase

În lemnul usii sau în coperti

Mobila fiind iubesti mobila

Te afunzi între file si astepti.


Deodata începe sa curga tacerea

Peretii pleznesc în crevase

Pe solul cuvintelor, ametitor

Ramân dâre fierbinti si lucioase.


si toata ruptura cu care ghetarul

Umple dupa-amiaza ta adolescentina

Seamana a înjuratura cât timp o turma de porci

Continua sa se desfete-n lumina.












Document Info


Accesari: 1969
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )