Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload





















































Arboricultura Subclasa HAMAMELIDAE Ordinul FAGALES Familia FAGACEAE

Botanica




Arboricultura

Subclasa HAMAMELIDAE




Ordinul FAGALES

Familia FAGACEAE

Fagaceele numara 6(8) genuri cu aproximativ 600 de specii. La noi familia este reprezentata prin 3 genuri: Fagus, Quercus si Castanea.

Genul  FAGUS L.

Din acest gen în tara noastra cresc spontan 3 specii :

Fagus sylvatica L. Fagul

Este arbore indigen de 25-35 m înaltime:

cu trunchiul drept, falnic si scoarta neteda, cenusie-albicioasa, nu formeaza ritidom decât în conditii nefavorabile si numai la baza.

Lemnul este alb-rosiatic, tare si greu, cu elasticitate medie si putrezeste usor în aer.

Lujerii sunt geniculati iar mugurii sunt fisiformi, mari (1-3 cm) si foarte departati de lujer.

Frunzele de 5-10 cm lungime, ovate sau eliptice, întregi sau sinuate, rareori acut dintate, pe fata verzi-închis, lucitoare, pe dos verzi-palid. Toamna devin ruginii si persista o perioada lunga dupa uscare (marcescente). În tinerete frunzele au peri pe ambele fete iar marginile sunt ciliate..

Florile sunt monoice, în inflorescente axilare; cele mascule dispuse în capitule lung pedunculate, iar florile femele câte doua în mijlocul unor bractei, formând un involucru cu 4 valve.

Fructul (jirul) este o achena în forma ovoida, cu 3 muchii, fiind grupate câte l - 2 achene într-un involucru de tip cupa, 4-valvat, acoperit la exterior cu apendici teposi iar fructificarea este odata la 4-6 ani.

Pentru horticultura sunt mai importante urmatoarele varietati ornamentale:

var. atropunicea ( frunze purpurii închis)

var. atropurpurea macrophylla (frunze mari, purpurii)

var. roseo-marginata ( frunze cu bordura rosiatica)

var. pendula. (habitus pendul)

var. purpurea pendula (habitus pendul, frunze rosii întunecate) s.a.

Fagul ocupa la noi în mod natural 32% din suprafata paduroasa a tarii. Lastareste slab si numai în tinerete, creste relativ încet, iar longevitatea este de 200-300 de ani. Rezista relativ bine la poluarea prin gaze. Este un arbore tipic de umbra, slab rezistent la seceta si arsita, necesitând un climat mai racoros si umed. Este rezistent la ger, însa este sensibil la îngheturile târzii. Solicita soluri revene si fertile.

Fagus orientalis Lipsky (sin. F. macrophylla Koidz., F. winkleriana Koidz.) - Fagul oriental

Arbore de pâna la 30 m înaltime :

cu lujerii sericeu pubescenti ;

frunzele sunt eliptice pâna la obovate sau obovat-oblongi, acute sau scurt-acuminate, la baza lat-cuneate pâna la rotunjite, cu margini întregi sau slab ondulate, de 6-12 cm lungime ;

involucrul care înconjoara achena este sericeu-paros, cu apendici inegali.

Fagus x taurica Popl.

Specie hibrida cu caractere intermediare între F. orientalis si F. sylvatica si are frunze asemanatoare cu cele de F.orientalis dar mai mici. Cupa are apendici bazali liniari, foliacei si bruni.

Înmultire. Materialul saditor pentru formele ornamentale se obtine prin :

seminte, semanate toamna sau primavara, dupa stratificare ; daca semintele sunt uscate mai întai se înmoaie în apa timp de 24 de ore si apoi se stratifica ; deoarece plantulele de fag sunt sensibile la îngheturi înainte de rasarire este necesara protejarea semanaturilor ;

altoire - se aplica pentru varietati, folosindu-se portaltoaie din specia tipica, si se poate face în teren (primavara, vara sau la sfârsitul verii) sau în sera (februarie-martie). Altoirea din teren primavara poate fi în despicatura, cu altoaie de 2-3 ani, vara se altoieste în copulatie, cu ramuri de 1 an iar la finele verii se recomanda procedeul în placaj lateral, cu incizie în forma de T, cu altoaie de 2 ani.

Folosire. În parcuri si gradini sub forma de pâlcuri sau izolat (mai ales varietatile ornamentale) în perdele de protectie sau garduri vii înalte.

Genul QUERCUS L.

Cuprinde numeroase specii (peste 200), majoritatea raspândite în zona temperata a emisferei nordice. În tara noastra se afla în stare spontana si în cultura circa 65 de specii de stejar, dintre care 22 sunt hibride, cu numeroase varietati si forme, din care unele prezinta interes ornamental deosebit.

Caracterele mai importante ale genului sunt:

plante arborescente, în general mari, existând si specii reprezentate prin plante mai scunde. Spre deosebire de fag, care are scoarta lipsita de ritidom, la stejar,

majoritatea speciilor au ritidom variat ca grosime si desen, altele au pluta si mai rar se întâlnesc specii cu scoarta neteda.

Mugurii sunt asezati spiralat pe lujer si mai îngramaditi spre vârful lor.

Frunzele, sinuat lobate.



Florile sunt monoice, cele mascule sânt în amenti lungi si pendenti, cele femele, fie solitare, fie câte 2-3.

Fructul, o achena (ghinda), variat ca forma, elipsoidal, cilindric sau globulos, este prins într-o cupa, mai mult sau mai putin înalta, cu solzii liberi sau concrescuti. Majoritatea speciilor de stejar, pe lânga utilizarea lor forestiera, prezinta si interes horticol, pentru plantatiile masive, de grup si ca arbori de aliniament.

Quercus cerris L.- Cerul

Este un arbore de 25-30 m înaltime :

cu ritidom gros, negricios, cu fundul crapaturilor caramiziu.

Lastarii tineri sunt cenusiu-tomentosi, cu muguri parosi.

Frunzele sunt pieloase, eliptice sau oblong-lanceolate, de 5-10 (18) cm lungime, cu 4-8 perechi de lobi triunghiulari si mucronati, pe partea superioara verzi-întunecate, în tinerete stelat-paroase, pe cea inferioara mate, verzi-deschis si paroase.

Fructele (ghinda) sunt prinse câte l-4, sesile sau scurt pedunculate, de 2-4 cm lungime, oblong-ovoide, prinse 1-2 de o cupa emisferica cu solzi alungiti, liniar subulati, îndreptati înapoi, vârful ghindei fiind trunchiat.

Este raspândit în regiunile de câmpie si de coline ale tarii, cu exceptia Moldovei. Se foloseste mai rar în spatiile verzi.

Quercus frainetto Ten.( sin. Q. conferta Kit., Q. pannonica Booth., Q. hungarica Hubb.) - Gârnita

Este un arbore de 30-40 m:

cu ritidom adânc brazdat, lastari la început parosi apoi glabri,

frunze de 10-20 cm lungime si 6-12 cm latime, la baza îngustate si auriculate, îngramadite spre vârful ramurilor, obovat-eliptice, cu 8-9 perechi de lobi, patent-divergenti, la maturitate glabre pe fata, iar dorsal paroase, cenusii.

Ghindele stau câte 2-5, ajung la 1,8-2,5 cm lungime si sunt prinse în cupe de 0,6-1,2 cm înaltime, cu solzi liniar-lanceolati.

Este raspândit în silvostepa, în regiunile de coline din Transilvania de Vest, în Banat, Oltenia si Moldova, mai rar în Muntenia si Dobrogea. Datorita frunzelor sale mari este un frumos arbore ornamental.

Quercus pedunculiflora K.Koch. ( sin. Q. rhodopea Vel.)- Stejarul brumariu

Este un arbore de 25-30 m înaltime :

cu ritidom crapat adânc, lastari bruni-verzui, glabri,

frunze obovat-alungite sau eliptice de 6-26 cm lungime, adânc-sinuat-lobate, cu 5-7 perechi de lobi rotunjiti, întregi, sinuati sau lobati. Fata frunzei este verde, mata, dorsal verde-cenusiu, pubescenta.

Ghindele sunt grupate câte l-4, lung pedunculate (specific), de 2,5-4 cm lungime, ovoide si sunt prinse în cupe de 1,5-2,2 cm înaltime, de forma turtita emisferica, solzii fiind cu marginile concrescute ( la vârf solzii sunt îngustati, cei inferiori si mijlocii sunt ghebosi).

Este raspândit în silvostepa, fiind rezistent la uscaciune si arsita, în stepa vegeteaza satisfacator, daca apa freatica nu este la peste 10 m adâncime, mai ales pe cernoziomurile loessoide.

Quercus pubescens Willd. (sin. Q. lanuginosa Thuill.)- Stejarul pufos

Este de talie mai redusa (10-15 m), :

ritidom adânc crapat, lujeri tomentosi, coroana larga, uneori mai lata decât înalta,

cu frunze relativ mici, de 4,5-8 cm lungime, pieloase, oblongi sau ovate, cu 3-6 perechi de lobi, la vârf rotunjite iar la baza cordat-emarginate, la început pe ambele parti tomentoase, apoi pe fata devin glabre.

Ghinde sesile sau scurt pedunculate, înguste, ovoide, de 0,6-1,8 cm lungime, în cupe de 0,8-1,5 cm, prevazute cu solzi mici, oval-lanceolati, strâns imbricati, cenusiu pubescenti.

Formeaza paduri rare în silvostepa si stepa. Este o specie xerofita si heliofila, rezistenta la geruri, putin pretentioasa fata de soluri; vegeteaza bine în statiuni calde si uscate, pe calcare.

Quercus robur L. (sin. Q. pedunculata Ehrh.) - Stejarul propriu-zis

Sunt arbori de 40-50 m înaltime :

cu coroane largi, neregulate iar ritidomul este brun-negricios, adânc brazdat.

Frunzele, îngramadite spre vârful lastarilor, sunt de 6-20 cm lungime, obovate, cu 6-8 perechi de lobi obtuzi sau rotunjiti. Consistenta frunzelor este pieloasa, pe fata sunt verzi-închis, glabre, dorsal glabre sau usor pubescente în lungul nervurilor.

Ghindele, câte 2-5, cu pedunculi de 5-12 cm lungime, sunt ovoide, alungite, elipsoidele, sau cilindrice, lungi de 2-4 cm, în cupe emisferice de 0,8-1,2 cm înaltime, cu solzi mici, ovat-triunghiulari, alipiti (niciodata ghebosi), cenusiu-pubescenti.

Alcatuieste paduri pure sau în amestec în regiunile de câmpie si de coline mai joase.

Dupa variatia frunzelor exista diferite forme:



Fastigiata - are ramuri erecte, coroana îngusta, conica fiind apreciat pentru aliniamente ;

Concordia - talie mica (chiar arbustiva), cu frunze galbene-aurii.

Heterophylla - are frunze foarte variate ca forma, de la normale pâna la adânc incizate.

Thomasii - are lujerii tineri fin parosi, frunze obovte cu 3-5 lobi si ghinde solitare.

Var. puberula  - are frunzele dorsal, în lungul nervurilor, puberule.

Pentru parcuri si gradini se folosesc frecvent formele : Fastigiata, pretioasa si pentru faptul ca are o crestere si dezvoltare mai rapida decât a celorlalte, precum si Concordia, de talie mai mica, frunze galbene-aurii sau galben-verzui.

Quercus petraea (Matt.) Liebl.(sin. Q. sessiliflora Salisb., Q. sessilis Ehrh.) - Gorunul

Este un arbore de 35-40 m :

cu ritidom subtire.

Frunzele sunt   îngramadite spre vârful lastarilor au 8,5-12 cm lungime, sunt lat-ovate pâna la eliptic-lanceolate, cu 5-8 perechi de lobi rotunjiti, la baza sunt trunchiate cu petiol de 1-2,5 cm.

Ghindele, câte 1-5, sesile, de 1,6-2,5 cm lungime, ovoide, în cupe conic-emisferice cu solzi mici, ovat-lanceolati, imbricati, alipiti, plati.

Formeaza paduri (arborele pure sau în amestec) în regiunea de dealuri si submontana inferioara, mai rar în cîmpie, pe cînd Quercus robur cere soluri mai profunde si revene, Quercus petraea este mai putin exigent, vegetând bine pe cele brun-roscate sau slab podzolite, sau chiar pe soluri brun cenusii, cu conditia sa nu fie prea compacte.

Dintre formele mai interesante sunt:

Laciniata frunzele sunt penat-fidate, cu lobii alungiti, oblongi si sinusurile înguste si adânci ;

Mespilifolia   - cu frunze lung acuminate, usor sinuate, ca cele de mosmon.

Quercus polycarpa Schur. - Gorunul transilvanean

Este mai redus ca talie decât precedentul (20-25 m) :

cu lujeri glabri,

are frunze neîngramadite la vârful lujerilor, de 7-12 (16) cm lungime, obovate, ovat-oblongi, cu lobi rotunjiti, având fata verde întunecata, lucitoare iar dosul dispers stelat pubescente.

Ghindele, câte 2-6, sesile sau scurt pedunculate, de 1,8-2,5 cm, ovoide, sunt prinse în cupe emisferice, înalte de 1,5-2 cm, cu solzii ghebosi, pubescente numai la vârf.

Este o specie recomandata pentru parcuri, fiind ornamentala prin port si frunze.

Quercus rubra Michx. (sin. Q. borealis Michx., Q. maxima (Marsh.) Ashe) - Stejarul rosu american

Este originar din America de Nord, cu talie de 20-25 (50) m,

cu scoarta neteda, acoperita numai la baza de ritidom, are coroana globuloasa si lastari rosii-bruni, lucitori.

Frunzele sunt de 10-16 (22) cm, obovate, cu câte 5 perechi de lobi scurti, triunghiulari pâna la ovati, divergenti si mucronati, la început pubescente pe ambele fete, apoi glabre. Nuanta frunzelor este pe fata verde-închis lucitoare iar dorsal albastrui sau galben-verzui.

Florile mascule în amenti pubescenti, lungi de 10-20 cm, iar cele femele, pe pedunculi glabri.

Ghindele, câte 1-2, ovoide, de 1,5-2,5 (3) cm, scurt pedunculate, în cupe de 1,5-2,3 cm, cu solzi alipiti.

Este o specie mult apreciata pentru frumusetea portului si pentru coloratia de toamna a frunzisului, în nuante de rosu-portocaliu si aramiu.

Datorita faptului ca are o crestere mai înceata si sufera de arsura scoartei, stejarul rosu este mai putin recomandat pentru strazi, fiindu-i preferat Quercus coccinea.

Alti stejari americani care mai pot fi întâlniti în parcurile de la noi sunt :

Quercus coccinea Muen.

Arbore de maxim 25 m :

cu coroana rotunjita, laxa, lujerii sunt glabri, bruni-galbui,

frunzele au 9-15 cm, sunt alungit eliptice, pâna la obovate, sinuos-penat-partite, cu lobii departati si putin dintati, la baza trunchaite sau lat cuneate, pe partea superioara verde-crud, lucitor iar pe cea inferioaraverde descis, glabru ( toamna se coloreaza în rosu stacojiu).

Ghindele sunt solitare, scurt pedunculate, ovate, înconjurate de o cupa cu solzii alipiti.

Quercus palustris (L.) Münch. - Stejarul de balta

Arbore exotic, de 20-40 m înaltime :

cu tulpina dreapta, coroana lat-piramidala,



frunze lat-alungite, pâna la 15 cm lungime, cu lobi îngusti si foarte adânci, ascutiti, pe partea inferioara verzi-palid cu smocuri de peri la intersectia nervurilor, pe cea superioara verzi, toamna devin rosii.

Fructele au un peduncul scurt, ghinda fiind aproape rotunda, mica, cu vârful acut si cupa latita.

Quercus imbricaria Michx.

Este arbore de maxim 20 m înaltime, :

cu scoarta neteda,

frunze alungit-eliptice, întregi, de pâna la 18 cm lungime si 2-5 cm latime, cu vârful ascutit, scurt, pe partea inferioara pubescente

fructele scurt-pedunculate, cu ghinda emisferica, mica.

Stejarii sunt, în general, specii longevive, care lastaresc bine, cu înflorire unisexuat-monoica iar maturatia ghindelor are loc în anul aparitiei lor, exceptie facând cerul si stejarii americani care matureaza ghindele în anul al II-lea.

Majoritatea stejarilor sunt raspânditi în zonele colinare, iar în zonele de câmpie se întâlnesc stejarii termofili (Q. pedunculiflora si Q. pubescens), cel mai rezistent la ger fiind considerat Q. petraea iar cea mai mare amplitudine ecologica o are Q. robur. Stejarii originari din Europa sunt specii iubitoare de lumina iar cei din America suprta bine semiumbra. Fata de apa cerintele variaza, unele specii suportând foarte bine excesul de apa (Q. palustris si Q. imbricaria). Stejarii au nevoie, în general, de soluri profunde, afânate, neputându-se dezvolta pe soluri grele, compacte.

Înmultire. Stejarii se înmultesc usor prin seminte semanate toamna sau primavara, dupa stratificare, sau prin altoire, în sera prin metodele placaj, triangulatie sau oculatie, precum si prin butasi, în luna martie-aprilie, în sere, sau "tunele cu ceata artificiala". Krussman (1981) recomanda recoltarea altoaielor chiar înainte de altoire, când seva deja circula (ramuri de 2-3 ani cu 3-4 ochi). Silvicultorii folosesc si butasirea pentru înmultirea stejarilor, cu conditia aplicarii de hormoni si înradacinarii în pat cald, sub ceata artificiala.

Folosire. Majoritatea stejarilor sunt arbori decorativi atât prin port, frunzele frumoase care decoreaza mult timp (marcescente), dar si prin amentii masculi si ghindele care apar spre toamna.

Se utilizeaza pentru plantatii masive, grupari dar si ca exemplare izolate. Pentru aleile stradale se recomanda stejarii rosii americani, care rezista mai bine la poluare.

Genul CASTANEA  Mill

Cuprinde cca 12 specii raspândite în regiunile temperate ale emisferei nordice, dintre care 3 specii sunt introduse si al noi.

Castanea sativa Mill.( sin. C. vesca Gaerth., C. vulgaris Lam.) - Castanul bun

Este un arbore de 25-30 m:

cu tulpina groasa si ramificatii joase si un ritidom adânc crapat, brun închis.

Lemnul este de calitate superioara, cu duramen brun-închis, mijlociu de greu, elastic si foarte trainic.

Lujerii sunt muchiati, brun-roscati, cu lenticele albicioase, proeminente, la început tomentosi, apoi glabri.

Frunzele au 12-22 cm lungime, oblong-lanceolate cu marginile spinos-dintate si nervatiunea proeminenta, pe dos la început paroase iar mai târziu glabre.

Florile mascule sunt dispuse în amenti cilindrici erecti, la baza carora sunt dispuse florile femele, câte 3 într-un involucru spinos.

Fructele sunt achene (castane) globuloase sau brusc acuminate, de culoare bruna castanie si stau 1-3 închise într-o cupa ghimpoasa, care la coacere se deschide în 4 valve.

Este un arbore ornamental prin aspectul frunzisului si care poate fi condus cu trunchi. Are pretentii mai ridicate fata de caldura si nu suporta solurile calcaroase. Lastareste bine si drajoneaza. Creste încet în tinerete si are o longevitate destul de mare. Cere un climat cald si umed si soluri revene, fertile. Suporta semiumbra dar nu tolereaza solurile calcaroase.

Castanea dentata (Marsh.)Borkh. (sin. C. americana Raf.) - Castanul bun american

Arbore de cca 30 m înaltime,

cu trunchiul foarte gros si coroana îngusta,

scoarta negricioasa, crapata în placi mari ; ramurile sunt glabre,

frunzele oblong-lanceolate, de 12-24 cm lungime, pubescente pe  partea inferioara în tinerete, apoi glabre, cu vârful acuminat, pe margini puternic serate. Aceasta specie este ceva mai rezistenta la geruri decât specia precedenta.

Castanea pumila (L.) Mill. - Castanul pitic

Arbust sau arbore de pâna la 15 m înaltime:

cu lujerii bruni-roscati, tomentosi,

frunzele sunt îngust-eliptice pâna la lanceolate, de 12-24 cm lungime, cu baza îngust cuneata, grosier dintate, pe fata galbene verzui, pe dos mai deschise, glabre.

Achenele au cca 2,5 cm latime si stau cate 2-3 într-o cupa.

Înmultire. Se poate realiza usor prin seminte, semanate toamna sau primavara, dupa stratificare.

Folosire. În conditii stationare corespunzatoare se poate folosi ca arbore solitar sau pentru aliniamente.











Document Info


Accesari: 3239
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )