Religiile indigene

Religiile indigene

A) Istoria culturilor arhaice subliniaza ca oamenii de atunci nu erau

primitivi în sensul de necivilizati si salbatici. Chiar daca erau popoare fara

scriere, ele nu erau înapoiate. Culturile lor trebuie întelese din interior si

nu cu grila civilizatiilor de azi sau cu prejudecatile omului modern.

Lucien Lévy-Bruhl sustine existenta unei mentalitati prelogice la

primitivi, influenta grupului asupra gândirii individului ş 626e47g ;i pierderea

elementului cognitiv în favoarea elementului emotional. Claude Lévi-

Strauss subliniaza, însa, necesitatea depasirii falsei antinomii dintre

mentalitatea logica si mentalitatea prelogica. Astazi se înlocuieste

termenul de "primitiv" cu acela de "arhaic" sau cu cel de "indigen",

tocmai pentru a-l elibera de semnificatia peiorativa. Pentru a exemplifica,

religiile indigene se refera la popoare vechi ca: a) bantu din Africa de

Sud, cafrii din Mozambic si pigmeii din Congo (Africa); b) eschimosii,

pieile rosii, indienii din Antile, indienii din Pampas si patagonezii

(America); c) melanezienii, polinezienii, maori si papuasii (Oceania); d)

aborigenii (Australia) si e) triburile mu a, gond si dravi (Asia) etc.

Popoarele indigene erau nomade si seminomade. Se ocupau cu

vânatul, olaritul si tesaturile. Purtau tatuaje si obiecte de podoaba. Viata

sociala se concentra în jurul familiei. Aceasta se definea ca monogamica

sau poligamica.

B) În ceea ce priveste doctrinele religioase, politeismul era

definitoriu pentru religiile indigene, dar se întâlneau si panteismul,

monoteismul primitiv, dualismul (Asia si Oceania) si deismul (Africa).

Animismul avea o mare importanta. Spiritele erau fie ale naturii (bune

sau rele), fie suflete ale mortilor. samanismul era axat pe aducerea ploii

în tinuturile secetoase, dar si pe comunicarea cu spirite din lumea cealalta.

Fetisismul, caracterizat prin portul de amulete si talismane norocoase, era

larg raspândit. Se întâlnea si cultul animalelor sub forma totemismului

(credinta în stramosul animal, reprezentat prin pasari, reptile sau diferite

animale). Tabuuismul era si el prezent. Avea doua semnificatii: a) lucruri

sacre, consacrate si b) lucruri periculoase, interzise. Tabuurile erau adesea

reguli de igiena sau prescriptii morale. Pe de alta parte, utilitarismul îsi

punea amprenta asupra religiilor indigene, agonisirea hranei,

supravietuirea, ca si vindecarea fiind fundamentale. Ideea de mana se

regasea la melanezieni. Numai ca mana sau credinta într-o forta

impersonala nu aparea în toate religiile si nu era unica forma religioasa

veche. Din pacate s-a exacerbat rolul ei. La indienii din Dakota se regasea

termenul wakan, care desemna divinitatile, misterele, toate puterile

ascunse, în vreme ce, la indienii Iroquois, termenul orenda semnifica

proprietatea tuturor fenomenelor, activitatilor si lucrurilor.

C) Cosmogonia avea mai multe variante, de la credintele totemice,

la cele animiste (în special la amerindieni), apoi dualiste sau panteiste. În

Africa, de pilda, la dogonii sudanezi se spunea ca zeul Amma a pus în

miscare haosul initial, care a devenit un ou, ce s-a despicat datorita

miscarii accelerate si a creat universul. Miturile cosmogonice la aceste

popoare erau esentiale. De obicei exista credinta nasterii lumii dintr-o

materie preexistenta, cel mai adesea apa.

D) Cu privire la pantheonul zeilor, remarcam credinta într-un zeu

suprem, vazut ca personificare a fortelor naturii. În Africa de Vest el era

creatorul, organizatorul, în timp ce în Africa Centrala era puternicul,

stapânul. Era vazut si ca izvor al vietii, cel din cer si marele suflet. Marele

zeu sau Marele spirit se numea Kitchi Manitu la pieile rosii în America,

Mangundi la papuasii din Noua Guinee, Relma la polinezieni si Baiame

la aborigenii australieni.

E) Cultul era savârsit de capul familiei. Scopul era îndepartarea

primejdiilor ce amenintau familia. În ceea ce priveste locurile de cult, se

observa ca în Africa nu existau temple, ritualurile si ceremoniile

îndeplinindu-se în natura. Se constata o interesanta identitate între preot si

medic. Mantica sau ghicitoria avea un rol predominant. Vindecatorii si

ghicitorii aveau un statut aparte. Aducerea ploii, citirea viitorului si

interpretarea viselor aveau o mare pondere. Se îndeplineau rituri si

dansuri (de exemplu: dansul lupilor, bizonilor si ursilor), însotite de tobe,

batai din palme si masti. Initierile la vârsta pubertatii erau cele mai

importante si raspândite. Dintre sarbatori se distingea, la polinezieni, pae

atua sau "reînnoirea zeilor". Cu acest prilej se scoteau idolii din altare,

erau curatati, scuturati de praf, unsi cu uleiuri parfumate si readusi în

templu. Daca dintre mituri cel cosmogonic era cel mai important si cel

mai raspândit, dintre ritualuri - trecerea la maturitate. În ceea ce priveste

initierea, ea era foarte raspândita, Bronisław Malinowski identificând

doua semnificatii majore: a) predarea traditiei si continuitatea acesteia; b)

punerea novicelui în relatie cu puteri supranaturale si cu personalitati

superioare (de exemplu: spiritele protectoare si divinitatile tutelare ale

indienilor din America de Nord, eroii mitologici la melanezieni sau tatal

atotputernic la aborigenii australieni)181.

F) Ritul funerar se baza în special pe îngropare. Moartea era vazuta

ca trecere în alta viata. Fericirea si nefericirea nu depindeau de fapte, ci de

situatia sociala de pe pamânt. Exista si credinta în nemurire. Scriind

despre aceasta, Bronisław Malinowski spune întemeiat ca "religia îl

salveaza pe om de la o abdicare în fata mortii si a distrugerii"182. Se poate

identifica aici un scop al religiei. Exista în Africa credinta ca moartea vine

de la Dumnezeu si în acest caz nu e nimic de facut, dar putea veni si de la

un spirit rau, care va trebui împacat, sau de la un dusman, ce trebuie

descoperit si pedepsit cu ajutorul vrajitorilor. În America era credinta întro

împaratie a mortilor, spre care drumul era lung si anevoios, plin de

încercari.

G) În ceea ce priveste sufletul, în Oceania si Australia se detasa

credinta ca înfatisarea sufletelor era alba, astfel explicându-se de ce

europenii au fost considerati stramosi reînviati. La melanezieni nu numai

oamenii aveau suflete, ci si animalele, plantele si obiectele.