Degradarea mediului inconjurator si dezvoltarea economica
Simon . Kugnets a .emis o teorie potrivit careia exsta o, relatie invers proportionala intre degradarea mediului inconjurator si dezvoltarea economica.
In timp ce o curba EK pentru mediu este doar o realitate empirica si o inevitabila rezultanta a schimbarilor structurale, cresterea economica nu este in mod necesar optima din cauza intrarilor in grafic care pot fi reversibil incrucisate. Parte exagerata, relatia invers proportionala dintre degradarea mediului si crestere este datorata, distorsiunilor politice, cum ar fi subventiile de energie si ptoduse agrochimice si subevaluarii resurselor naturale, care sunt distructive si din punct de vedere economic, dar si al mediului. Alta distorsiune este datorata esecului pietei, cum ar fi,definirea gresita a dreptului de proprietate asupra resurselor naturale si necontabilizarea si neplatirea extemalitatilor mediului care rezulta intr-un nivel foarte ridicat al poluarii, raportata la unitatea de externabilitate.
Tarile in curs de dezvoltare pot avea o curba EK mai dreapta prin:
q eliminarea distorsiunilor politice;
q intemalizarea costurilor degradarii mediului celor care il produc;
q definirea drepturilor de proprietate asupra resurselor naturale.
Agentiile de asistenta in privinta dezvoltarii economice pot ajuta in continuare la indreptarea curbei, abordarea problemei mediului, totala finantare de care au nevoie tarile dezvoltate pentru a ajuta tarile in curs de dezvoltare prin mecanisme financiare creative cum ar fi: prin conservarea resurselor (biodiversitatea care genereaza beneficii globale care ar putea altfel sa fie pierdute inevitabil in fazele inferioare ale procesului de dezvoltare economica).
Simon Kugnets (1965-1966) a avansat ipoteza potrivit careia in cursul dezvoltarii economice diferentele cresc la inceput pentru ca apoi sa scada. Aceasta relatie invers proportionala intre inegalitatea venitului si nivelurile venitului pe cap de locuitor care este dovedita de date statistice considerabile a inceput sa fie cunoscuta - curba Kugnets (curba EK).
Ideea potrivit careia lucrurile trebuia sa se inrautateasca ca apoi sa fie mai bune,se pare ca are o aplicabilitate mult mai generala. Observatiile arata ca degradarea mediului creste la inceput pentru ca apoi sa scada spre finalul ciclului dezvoltarii economice. De exemplu, orasele tarilor a caror industrie s-a dezvoltat recent precum: Seul, Mexico City, sunt mult mai poluate in prezent decat acum 20-30 de ani, nivelul poluarii crescand la fel sau chiar mai mult decat nivelul cresterii economice; pe cand orasele din zonele industrializate anterior precum in: Japonia, SUA sau Europa de Vest sunt mai curate acum decat erau acum 20-30 de ani.
Starea in care se afla resursele naturale si mediul intr-o tara depinde de cinci mari actori:
q nivelul activitatii economice sau marimea economiei;
q structura sectoriala a economiei;
q efectele obtinute tehnologic;
q cererea de reglementari in privinta mediului;
q deconservarea cheltuielilor pentru mediu, dar si de efectivitatea lor.
Cu cat este mai dezvoltata economia unei tari, atunci cand ceilalti factori raman constanti, cu atat mai rapida este epuizarea resurselor naturale si nivelul de poluare este mai ridicat. Tipul si nivelul epuizarii resurselor si al poluarii de asemenea depinde de structura sectoriala a economiei; economiile care depind foarte mult de agricultura si alte industrii ale sectorului primar tind sa sufere de o rapida epuizare a resurselor precum defrisarile si eroziunea terenurilor si mai putin de poluare industriala. In timp, in tarile dezindustrializate, problema epuizarii resurselor rurale este gradual transformata in poluare urbana. Aceasta transformare tinde sa fie influentata de doi factori:
q schimbarea structurala neegala a angajarii populatiei fapt ce impune ca o mare parte a
q poluarii sa fie dependenta de sectoare ce nu pot fi evaluate;
q umbra asupra sectorului rural facuta de sectorul industrial urban in doua directii:
q cererea de materii prime;
q poluanti (ex: ploi acide care distrug recoltele si padurile).
Exista o relatie relativ stransa intre nivelul de dezvoltare, rata sectorului industrial si structura industriei.
In tarile cu venit mic rata sectorului industrial este mica si acest sector este dominat de industria alimentara si cea usoara. In tarile cu un venit total pe cap de locuitor mijlociu, sectorul industrial este dominat de industria grea a cimentului si cea chimica .
In tarile cu un venit mare pe cap de locuitor, procentul industriei este dominat de industria electrica si electrocasnica. Produsele fabricate variaza cu marimea industriei grele si a celei chimice. In urmatoarele faze ale dezvoltarii industriale rata sectorului industrial impreuna cu industria grea si cea chimica incepe sa descreasca gradual, in timp ce tehnologiile informationale si serviciile continua sa se dezvolte. Aceste schimbari structurale pot explica relatia invers proportionala intre emisii si dezvoltarea economica.
Tari cu aceeasi structura industriala pot genera diferite grade (niveluri) de emisii de deseuri daca capitalul fix si tehnologia de productie este de diferite forme, productivitate. Invechita fizic si/sau moral, tehnologia fabricilor tinde sa fie mai putin eficienta in consumul material sau al energiei si produce, drept rezultat, niveluri mai mari de deseuri decat tehnologia din fabricile noi si bine ingrijite.
Alegerea tehnologiei este influentata de procese relative si de politica de incadrare in stipulatiile guvemamentale. O tara care da voie sa se importe fara taxe vamale (duty free) tehnologie nepoluanta se asteapta sa aiba niveluri mai scazute de poluare decat o tara care impune taxe vamale mari asupra tehnologiei de productie. Tarile care subventioneaza plata energiei, a electricitatii, a apei si a materiilor prime ar trebui sa se astepte la o rata mai mare a poluarii decat in tarile care implementeaza sistemul platii integrale.
Fortele care actioneaza sunt urmatoarele:
q substituirea in favoarea materiilor prime neplatite integral;
q folosirea ineficienta si in pierdere a materiilor prime subventionate;
q in reproducerea stimulentelor pentru folosirea tehnologiei care foloseste putine resurse, in defavoarea dezvoltarii.
Poluarea per unitate de produs este influentata si de intensitatea si de fermitatea reglementarilor privind mediul sau de pretul la care mediul poate fi utilizat de catre industrie ca loc de depozitare a deseurilor. Atunci cand ceilalti factori raman constanti,in tarile cu reglementari elastice in domeniul poluarii ar trebui sa avem mai multe emisii poluante decat in tarile care au un control efectiv asupra mediului sau cer preturi mai mari pentru folosirea mediului drept depozitar al deseurilor.
Nivelul emisiilor poluante variaza nu numai la nivelul tarilor, dar si in timp,din cauza cresterii economice, transformarilor structurale sau schimbarilor politice. Cresterea economica din tarile superdezvoltate duce la scaderea impactului emisiilor poluante. Pe de-o parte, cresterea economica inseamna mai multe produse, dar si mai multe materii prime si energie, dar si deseuri. Pe de alta parte, cresterea economica duce la introducerea unui capital cu o mai mare productivitate, tehnologii mai eficiente, valoare adaugata mai mare, care toate duc la reducerea emisiilor poluante per unitate de produs, pana acolo incat invechitul capital si tehnologiile ineficiente sunt inlocuite de altele noi si nivelul poluarii absolute este micsorat. In Japonia, de exemplu, cresterea economica din ultimii 15 ani a fost acompaniata de o mare reducere de energie si, de asemenea, de poluarea aferenta. Situatia din Germania permite sistemului sa sustina cresterea economica si sa reduca emisiile poluante, prin inlocuirea vechilor fabrici cu altele noi de acelasi fel, dar cu emisii substantial mai putine. Impactul cresterii economice asupra nivelului poluarii depinde de etapa de dezvoltare, fiind mai mare in fazele de inceput si mai mica ulterior.
Structura economica este dinamica, ea se schimba odata cu nivelul cresterii economice. Schimbarile in structura economica, intr-o singura economie, de-a lungul timpului sunt reflectate in variatiile de structura in diferite etape de dezvoltare. Cu cat cresterea economica este mai rapida, cu atat schimbarile structurale care duc la transformarea industriei dintr-un sector minor in unul dominant sunt si ele mai rapide, si, de asemenea, de la industria usoara la cea grea, apoi la cea sofisticata (electrica si electronica).
Politicile macroeconomice si industriale se pot schimba, de asemenea, in timp.
Liberalizarea economiei si a schimburilor poate elimina industriile ineficiente si duce la reforme in administratiile publice care ofera surse majore de poluare, de asemenea pot deschide portile importurilor de industrii poluante din tari cu reglementari ale mediului mai stricte. Depinzand de etapa de dezvoltare, politicile de liberalizare, cum ar fi reducerea nivelului protectiei sau devalorizarea supravalorizatelor cursuri de schimb, pot duce sau nu la o reducere a emisiilor industriale intr-o perioada scurta sau medie. insa, intr-o perioada lunga, politicile care adopta competitivitatea si eficienta economica ajuta si la dezvoltarea economica si la reducerea poluarii industriale prin reducerea deseurilor, prin reciclarea produselor secundare si cresterea calitatii capitalului fix. Cu toate acestea, poluarea industriala tinde sa creasca odata cu industrializarea si abia apoi sa scada; politicile guvemamentale pot incetini sau mari rata de crestere a procesului de transformare structurala si progres tehnologic, astfel modificand relatia dintre poluarea industriala si dezvoltarea economica.
In timp, odata cu cresterea veniturilor, poluantii se acumuleaza si oamenii isi pot permite sa fie mai constienti de starea mediului astfel incat reglementarile asupra mediului sunt mai strict impuse. Un alt set de forte care actioneaza in aceasta etapa pot fi mentionate:
q nivelul cheltuielilor guvemamentale pentru protectia mediului si pentru industrie in diferite etape ale dezvoltarii economice;
q cererea pentru reglementari in privinta mediului de catre populatie la diferite niveluri ale venitului.
In etapele de inceput ale dezvoltarii economice, cand saracia era inca predominanta, strangerea taxelor neproductive si constiinta asupra problemelor mediului fiind mica, nu erau alocate fonduri sau foarte putini bani erau alocati pentru protectia mediului. Acesta era raspunsul pentru o cerere foarte mica de reglementari antipoluare, pentru nivelurile mici ale venitu lui un factor care arata nivelul mic al cheltuielilor private impotriva poluarii. In ciuda niveluri lor scazute din cheltuielile publice facute pentru protectia mediului si a aproape inexistentelor cheltuieli facute de catre sectorul privat (cu exceptia elitelor), degradarea mediului ramane la niveluri joase din cauza nivelului mic de deseuri nonbiodegradabile si a puterii (capacitatii) asimilative mari a mediului.
In timp, pe masura ce are loc procesul de dezvoltare, epuizarea rezervelor se accelereaza si poluarea incepe sa se asimileze cu o rata crescatoare odata ce capacitatile asimilative ale mediului devin suprasolicitate de poluanti. In contrast, cheltuielile cu protectia mediului cresc incet deoarece nu exista inca constientizarea de catre oameni a problemei poluarii, in ciuda cresterii veniturilor si a cresterii miscarii antipoluare.
Atunci cand o tara ajunge la statutul de economie nouindustrializata (NIE) calitatea mediului se afla in cel mai jos punct din cauza efectelor cumulative ale rapidei cresteri economice si a diferentei dintre acumularea poluantilor si aparitiei efectelor lor, in vreme ce cheltuielile cu protectia mediului sunt inca limitate si impactul lor nu este simtit. Cand un nivel mai inalt al venitului si al bogatiei este consolidat economic (dar fiind amenintat ecologic de impactul epuizarii resurselor si al poluarii asupra productivitatii, sanatatii, calitatile vietii) cererea de masuri antipoluare creste, creand un dezechilibru perceptibil fata de scaderea acestor masuri. Ca rezultat, presiunile economice, sociale si politice doresc sa instituie si sa oblige respectarea unor reglementari antipoluare si sa creasca alocatiile bugetare pentru protectia si curatarea mediului. Acestea nu duc doar la reducerea emisiilor poluante, dar si la o schimbare structurala impotriva marilor poluatori precum industria otelului, a cimentului, chimica, dar in favoarea industriilor mai sofisticate, mai putin poluante, deci ducand la alte schimbari structurale. Aceste presiuni sunt exercitate printr-o multitudine de canale precum alaturarea la o miscare antipoluare, votand pentru partide ecologiste, boicotand industriile poluante, exprimand o clara preferinta pentru produsele verzi. Astfel, in etapele mai inaintate ale dezvoltarii, calitatea mediului creste.
De vreme ce marimea economiei, schimbarile in structura economiei si industriei, productivitatea tehnologiei, cererea de masuri antipoluare si nivelul cheltuielilor sunt in, functie de nivelul de dezvoltare, este rezonabil sa avansam ipoteza unei relatii intre aceasta si degradarea mediului (defrisari, eroziune, poluare). Mai mult, stiind dinamica schimbarilor structurale, dezvoltarii tehnologice si cheltuielilor pentru consum explicate anterior, este rezonabil sa descriem ipoteza ca amintita relatie nu este lineara si are forma unui U inversat.
Experienta avuta de SUA, Europa de Vest si mai recent de tarile nouindustrializate (Coreea, Taiwan, Hong Kong, Singapore) pare sa confirme o astfel de relatie intre calitatea mediului si cresterea economica. Noul val de tari nouindustrializate precum si Thailanda, Indonezia, Malaezia, Brazilia si Mexic se pare ca au atins cel mai scazut punct si spera la o schimbare, in sensul mentionat anterior.
In tarile cu densitate mica a populatiei si niveluri scazute de activitate economica, padurea este dominanta (cu exceptia deserturilor, savanelor). Odata cu cresterea populatiei si activitatea economica se extinde, padurile incep sa fie taiate pentru obtinerea de materiale de constructie, teren pentru cultivat si combustibil. Cu toate acestea, nivelul exploatarii padurilor este inca suficient de mic pentru a permite regenerarea naturala si nu apare o pierdere permanenta si nedorita. De exemplu, taierea si arderea, apoi cultivarea terenului cu lungi perioade de regenerare nu rezulta in defrisare permanenta. Cu toate acestea, in vreme ce populatia rurala creste si economia se deschide comertului international, defrisarea poate rezulta din suprataierea pentru combustibil sau cherestea si curatarea trenului pentru agricultura, daca nu apar variante mai atracti ve precum ar fi cresterea productivitatii agriculturii, combustibili alternativi si locuri de munca in alte domenii decat in agricultura. Padurile sunt deosebit de vulnerabile indeosebi in procesul de declansare a industrializarii, cand sectorul rural este exploatat din greu pentru a realiza un surplus de crestere economica si in vreme ce industria genereaza foarte putine locuri de munca pentru surplus de munca venita din mediu rural.
Acestea rezulta in defrisarea masiva ca in cazul Thailandei si Filipinelor. Politicile guvernamentale pot exacerba aceasta tendinta asa cum colonizarea Amazonului o demonstreaza.
Odata ce incepe industrializarea, creste productivitatea agriculturii, numarul locurilor de munca din alte domenii decat agricultura creste, cresc veniturile, se micsoreaza inegalitatile, dependenta de pamant si padure scade si rata defrisarilor se micsoreaza. Thailanda a ajuns in acest stadiu la sfarsitul anilor 1980 (la un nivel al venitului de 1000$ per cap de locuitor). Pamantul cultivat anterior este abandonat si progresiv este reocupat de padure (presupunand ca pamantul nu a suferit pagube ireversibile). In acelasi timp, programe platite de stat si sponsorizari duc la reimpadurire, iar crearea de plantatii private sau parcuri nationale inverseaza tendinta aducand la impadurire neta, asa cum s-a intamplat in Europa de Vest si in parti din America de Nord.
Nivelul poluantilor mediului variaza in timp si de-a lungul mapamondului odata cu calitatea tipului/sursei de energie consumata, care insasi variaza cu:
q nivelul si felul activitatii economice;
q numarul si productivitatea (calitatea) vehiculelor;
q consumul domestic de energie.
Tipurile de activitate industriala, numarul vehiculelor si cantitatea consumata de electricitate sunt direct legate de nivelul dezvoltarii economice si de nivelul venitului. De aceea, consumul de energie si generarea emisiilor vor creste odata cu nivelul de dezvoltare (reprezentat aici de venit per cap de locuitor). Pe de alta parte, tipul de activitate industriala, productivitatea capitalului fie vechimea si calitatea vehiculelor si calitatea carburantilor si a altor surse de energie au tendinta de a se imbunatati odata cu nivelul dezvoltarii economice. In vreme ce exista mai multe surse de poluare la niveluri mai inalte ale dezvoltarii, fiecare sursa genereaza mai putina poluare pe unitate de produs. Aceasta se datoreaza in parte introducerii de noi tehnologii, in vreme ce capitalul fix depasit este inlocuit si in parte din cauza imbunatatirii eficientei economice. In vreme ce o tara urca pe o scara a industrializarii, cresc si oportunitati le de import, dar preturile protective o imping catre o economie bazata preponderent pe export. Aceasta cere reducerea protectiei si realinierea preturilor interne cu cele exteme,factor care incurajeaza eficienta sporita in cadrul materiilor prime folosite si deci reducerea deseurilor per unitate de produs. Pe de alta parte, efectul expansiv al unei economii orientate spre export presupune o productie mai mare si posibilitatea unei mai mari cantitati de emisii si deseuri decat intr-o industrie orientata spre import.
Intr-un moment ulterior al dezvoltarii economice are loc o combinare a activitatilor ce asigura nu numai emisii poluante pe unitate de produs mai mici, dar si o cantitate totala de emisii mai mica. Acesti factori sunt:
q cresterea reglementarilor cu privire la emisiile poluante ca raspuns la cererea de venit;
q schimbari structurale avansate de la industrie la servicii trecand prin cadrul industriilor energofage.
Cum tarile merg pe calea rapidei industrializari, energia per cap de locuitor folosita creste si tinde sa isi modifice structura, de la combustibili 'murdari' (carbune, lignit) la forme mai ecologice. La un nivel mult mai inalt pe scara dezvoltarii, tarile isi stabilizeaza consumul catre combustibili mai 'curati' (precum gazul natural).
Analiza teoretica sugereaza o curba a relatiei intre cel putin 2 forme: degradarea mediului si dezvoltarea economica, in vreme ce date mai relevante trebuie gasite si analize. Studiile facute simultan dar, independent, au avut aceleasi rezultate, ceea ce duce la concluzia existentei curbei EK.
Negarea sau acceptarea ipotezei curbei are implicatii politice importante. In primul rand, implica o anumita inevitabilitate in degradarea mediului, odata cu dezvoltarea economica a unei tari, in special in perioada de inceput a procesului de industrializare. In al doilea rand, sugereaza ca in timp ce are loc un proces de dezvoltare, atunci cand un anumit nivel al venitului per cap de locuitor este atins, cresterea economica se transforma dintr-un dusman al mediului intr-un prieten al acestuia, astfel incat cresterea ajuta la repararea relelor din anii anteriori. Cu toate acestea, cresterea economica este un mod important prin care se imbunatateste calitatea mediului in tarile in curs de dezvoltare. Daca cresterea economica este favorabila pentru mediu, atunci politicile care stimuleaza cresterea precum liberalizarea comertului, restructurarea economica si reforma preturilor ar trebui sa fie, de asemenea, favorabi le pentru mediu. Aceasta mai degraba sugereaza ca mediul are nevoie de atentie deosebita, fie prin termeni ai politicii interne, fie prin ajutor sau impunere internationala. Resursele trebuie indreptate astfel incat sa se ajunga la o crestere economica cat mai rapida pentru a putea depasi stadiul neprietenos cu mediul.
Cu toate acestea, sunt cateva motive din care aceasta politica s-ar putea sa nu fie optima. In primul rand, partea curbei in care cresterea mai mult dauneaza decat face bine mediului ar putea fi traversata in zeci de ani (decade), in care caz nivelul viitoarei cresteri si a viitorului mediu curat pot fi mai mult decat depasite de stricaciunile actuale. De aceea, eforturile de a micsora emisiile nocive si epuizarea resurselor in stadii timpurii ale dezvoltarii economice pot fi justificate prin principii economice. In al doilea rand, poate ti mai ieftin sa previi sau sa eviti anumite forme de degradare a mediului astazi decat in viitor. De exemplu: poate fi mai ieftin sa tratezi si sa depozitezi in siguranta deseuri le concomitent cu producerea lor, decat sa se acumuleze, fiind mai greu de adunat si de tratat, odata ce ar fi crescut bogatia economica, dar si cererea pentru un mediu mai curat. In al treilea rand, dar probabil cel mai important, anumite tipuri de degradare a mediului permise in stagii timpurii ale dezvoltarii economice ar putea fi fizic ireversibile la un moment anterior. Despaduririle in zonele tropicale, o mai mica diversitate biologica, extinctia unor specii, distrugerea unor zone naturale sunt fie fizic ireversibile sau foarte scump de a fi refacute. Din punct de vedere al poluarii, emisiile de plumb din arderea combustibililor ce il contin si contaminarea radioactiva din cauza accidentelor nucleare sau operarea unor reactoare nesigure ar putea avea efecte ireversibile.
De exemplu, un stadiu facut de USAIDIEP A (1990) a demonstrat ca emisiile de plumb din arderea benzinei sunt responsabile pentru nivelurile inalte ale plumbului din sangele unui copil de varsta scolara si, in consecinta, la incetinirea ritmului sau mental de dezvoltare si al performantelor scolare, echivalente cu o pierdere de 5 puncte in cadrul Coeficientului de Inteligenta; pierderea rezultata astfel, de capacitatea adultului de munca si potentialului de dezvoltare al tarii respective, nu este usor de contrabalansat prin inlocuirea benzinei cu benzina fara plumb in urmatoarele etape de dezvoltare.
Aceste consideratii ne sugereaza al patrulea motiv pentru care angajarea spre politici si investitii care aduc crestere economica s~ar putea sa nu fie suficienta. Unele forme de degradare a mediului precum eroziunea solului, distrugerea stratului de apa subterana, sedimentarea canalelor de irigatii si a rezervoarelor hidroelectrice, probleme la nivel uman care duc la pierderea productivitatii acestora, pierderea din timpul acordat muncii prin trafic aglomerat si probleme respiratorii, toate privesc cresterea economica. De aceea, degradarea mediului s-ar putea sa fie atacata direct prin politici ecologiste si investitii, pentru a inlatura obstacole aflate chiar in calea dezvoltarii economice, de la care se asteapta o noua generatie de beneficii pentru mediu.
Poate ca sursa si modelul cresterii economice sunt la fel de importante, daca nu chiar mai importante decat rata cresterii economice. Cresterea economica, care decurge prin folosirea energiei si a materiilor prime subventionate, are un cost ecologic mai mare decat cresterea economica ce deriva din folosirea eficienta a resurselor, prin industrie unde se foloseste intensiv munca si serviciile, precum si tehnologiile informationale. Cresterea ce are loc intr-o economie in care drepturile de proprietate asupra resurselor nu sunt bine definite si asigurate, si in care costurile ecologice nu sunt contabilizate impun un cost excesiv asupra societatii, care in ultima faza duce la descresterea progresului economic.
Pericolul opus este, de asemenea, posibil (atunci cand tarile in curs de dezvoltare adopta prematur standarde stricte cu privire la mediu, imitand tarile dezvoltate si incercand sa le ajunga din urma la standardele emisiilor si a obligativitatii instalarii unor facilitati de tratare a deseurilor). Aceasta ambitie poate duce la incetinirea ritmului de crestere economica, fara a duce in mod necesar la imbunatatirea calitatii mediului. O alternativa care ar putea indrepta curba fara a scadea rata dezvoltarii economice este adoptarea unor standarde ecologice potrivite cu nivelul de dezvoltare al tarii respective, sau o trecere gradata la standardele internationale. Instrumentele (parghiile) economice precum taxele ecologice, amenzile pentru poluare ar duce economia de la cea preponderent energofaga (foartepoluanta) catre industrii nepoluante si servicii.
Unele forme de degradare a mediului precum distrugerea padurilor, cultivarea pana la erodarea solului, deteriorari ale mediului in zonele urbane sunt legate de marimea fenomenelor, de somaj, analfabetism si a lipsei de pamant pentru cultivat. Ideal ar trebui sa existe forta de munca ieftina pentru a fi absorbita de sectoarele industriale si de servicii in plina ascensiune. Aceasta nu se intampla in general, deoarece exista o combinatie de factori precum: salarii minimale, lipsa cunostintelor esentiale. Principalul factor care impiedica aceasta este folosirea tehnologiei, care nu corespunde cu stadiul general de dezvoltare al tarii sau cu factorul relativ al preturilor; exemplu, promovarea investitiilor prin relaxare fiscala si credite ieftine rezulta in formarea unor industrii energo-intensive, in timp ce Intr-o tara cu resurse de munca abundente la un cost mic are avantaj in activitatile ce presupun consum mare de munca, care ajuta la evitarea saraciei si limiteaza distrugerile asupra mediului. Schimbarile structurale in cererea de munca duc si la schimbari structurale la nivelul produselor finite. Altii supraaglomereaza orasele unde apar dispute pe un teren deja caracterizat de o infrastructura neadecvata. Aceste situatii duc la lungirea partii ascendente a curbei etc. si la marirea probabilitatii ca valorile ecologice vor fi distruse. O solutie eficienta din punct de vedere al costului cere anularea subventiilor directe sau indireGte, reducerea protectivitatii asupra industriilor energofage care angajeaza putina forta de munca si promovarea activitatilor ce necesita cantitati mari de munca; aceste masuri fiind asociate cu cresterea investitiilor in domeniul invatamantului si pregatirii profesionale. Vanzarea pamantului pentru agricultura si alocarea dreptului de a folosi apa pentru fermieri le-ar da acestora posibilitatea de a avea acces la pietele de capital, deci cresterea investitii lor in fermele lor cu o posibila imbunatatire a productivitatii agricole si ar ajuta la oprirea eroziunii solurilor.
Multe au fost spuse despre nevoia de transfer, de tehnologie, pentru a putea ca si tarile in curs de dezvoltare sa se bucure de o sustinuta dezvoltare economica. Ideea deriva
, ,
din observatia potrivit careia tehnologiile de productie in tarile dezvoltate sunt mai ecologice decat cele din tarile in curs de dezvoltare si o gama larga de tehnologii antipoluare sunt, de asemenea, disponibile in tarile dezvoltate.
De vreme ce majoritatea tarilor in curs de dezvoltare nu au resurse financiare de a importa aceste tehnologii la preturi comerciale, s-a argumentat ca tarile dezvoltate ar trebui sa transfere aceste tehnologii in termeni obisnuiti. Chiar si la preturi mici, transferul unor astfel de tehnologii catre tarile in curs de dezvoltare s-ar putea sa aiba ,,2 taisuri'. Pe de o parte, tehnologii mai putin poluante pot reduce emisiile masive per unitate de rezultat. Pe de alta parte, astfel de tehnologii, proiectate a fi profitabile in conditiile unei forte de munca platite putin si a unui capital mic, pot fi foarte putin potrivite tarilor in curs de dezvoltare cu reversibilitatea preturilor relative. Daca aceasta nepotrivire este ignorata, transferul unei tehnologii neadecvate, chiar si la un pret mic, poate duce la scaderea cererii de munca si intensificarea epuizarii resurselor, precum si la degradarea mediului.
Impactul net al transferului de tehnologie poate depinde de industria careia ii este atasat. In sectoarele energetice si de transport tehnologiile mai eficiente sigur duc la beneficii nete asupra mediului. Ar putea sa nu fie astfel in sectoare cum, sunt constructiile, textilele, agricultura si servicii. Din aceasta cauza, de ceea ce tarile in curs de dezvoltare au nevoie, nu sunt tehnologiile, ci transferul de informatie, know-haw si indemanarea, care sa le permita sa-si proiecteze propriile tehnologii sau sa le modifice pe cele existente.
Tarile in curs de dezvoltare nu au numai o lipsa tehnologica, ci si una financiara.
Un numar de tari industrializate experimenteaza o scurgere de resurse financiare pentru a-si micsora datoria externa. Astfel, se vorbeste de reesalonarea platii datoriilor externe si, in unele cazuri, de anularea acestora si a fost implementata in multe tari.
Motivul pentru care se doreste finantarea dezvoltarii este accelerarea cresterii economice, care ofera calea unui cerc vicios de saracie si degradare a mediului. Sursele traditionale de obtinere a fondurilor externe sunt reprezentate de asociatii donatoare. Desi acestea au un succes recunoscut, finantarea dezvoltarii nu a fost total adecvata din punct de vedere al mediului. De exemplu, un studiu privind impactul asupra mediului al programului Bancii Mondiale de ajustare structurala pentru Thailanda (1991) a descoperit ca programul ajuta la reducerea poluarii pe unitatea de rezultat prin imbunatatirea eficientei economice, dar efectul sau expansiv duce la cresterea poluarii agregate deoarece nu tinea seama de costurile economice.
In mod similar, imprumutarea unor proiecte externe trebuie facuta doar dupa internalizarea impacturilor asupra mediului din tara respectiva precum sunt proiectele de irigatii si stabilirea preturilor resurselor naturale (cum ar fi apa) la intreaga lor valoare, stabilirea, de asemenea, a preturilor pentru folosirea mediului, care includ costurile minimalizarii impactului negativ, dar si costul reasezarii populatiei afectate. De exemplu, sursele de apa din Nam Pong (Thailanda), la care nu s-a implementat un sistem de protectie a sursei de apa, un sistem al reasezarii populatiei afectate, dar si pentru forarea pana la apa, toate acestea ducand la o curba EK mai inalta in comparatie cu sistemul de irigatii Dumonga Bone din Parcul National Sulawesi (Indonesia), unde curba EK este mai turtita pentru ca s-au avut in vedere cele mentionate mai sus.
Cresterea finantarii costurilor pentru proiecte ecologice care nu pot fi justificate prin date economice conventionale si nu genereaza beneficii interne suficiente pentru a acoperi costurile pot fi sustinute prin doua justificari:
q pentru ocolirea pierderilor ecologice ireversibile, care din fazele primare ale dezvoltarii economice din cauza unei cereri mici pentru masuri ecologice ce apare la un nivel mic al venitului;
q pentru a face posibile realizarile beneficiilor globale ale masurilor ecologiste care nu ar putea fi realizate altfel (conservarea biodiversitatii, protejarea stratului de ozon, reducerea efectului de sera).
De vreme ce problemele mediului sunt, in primul rand, constientizate de catre tarile dezvoltate, care au venituri mari, acestea asigura o cerere mare de protectie a mediului.
In concluzie se poate retine ca degradarea mediului tinde sa se accentueze inainte de a se diminua de-a lungul dezvoltarii economice a unei tari. Unele forme ale deteriorarii sunt inevitabile ca parte a schimbarilor structurale ce acompaniaza cresterea economica. Anumite distorsiuni politice precum subventionarea ene~giei si a produselor agrochimice, protejarea industriei si subevaluarii resurselor naturale au efecte distructive atat pe plan economic, cat si ecologic. Guvernele tarilor in curs de dezvoltare pot preveni astfel de situatii prin:
q eliminarea distorsiunilor politice;
q internalizarea costurilor ecologice;
q definirea si respectarea drepturilor de proprietate asupra resurselor naturale.
Societatile (agentiile) de ajutor in probleme de dezvoltare pot ajuta in indreptarea
situatiei prin finantarea politicilor de protectie a mediului inconjurator. In final, tarile dezvoltate pot ajuta tarile in curs de dezvoltare prin mecanisme financiare creative, cum ar fi facilitatile pentru Mediul Global, prin conservarea resurselor naturale (biodiversitatea care genereaza beneficii globale) care ar putea fi pierdute ireversibil in fazele de inceput ale dezvoltarii economice.
|
