Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























INFLATIE, DEFLATIE, DEZINFLATIE

economie




INFLAŢIE, DEFLAŢIE, DEZINFLAŢIE


SECŢIUNEA 4.1. CONCEPTUL FENOMENULUI INFLAŢIONIST

sI FACTORII DETERMINANŢI AI ACESTUIA.




4.1.1 Inflatia - concept, clasificare.


Inflatia, ca si deflatia monetarå, implicå o stare de dezechilibru monetar, determinat de modificarea anumitor variabile; în esentå, dezechilibrele monetare sub forma inflatiei sau deflatiei sunt proiectia unei ruperi de echilibru între masa monetarå si masa de bunuri si servicii. Astfel, în cazul inflatiei, masa båneascå aflatå în circulatie înregistreazå o crestere care actioneazå în sensul scåderii puterii de cumpårare a monedei respective. Primele consecinte vizibile ale acestui fenomen sunt emisiunea exageratå de semne bånesti si cresterea preturilor, dar, în ambele cazuri, aceste consecinte ascund cauzele, care trebuie cåutate în rândul unor fenomene economice, sociale, politice deosebit de complexe.

Definitia cea mai simplå a inflatiei aratå cå aceasta este un proces de crestere cumulativå si autoîntretinutå a nivelului general al preturilor. În functie de evolutia acestui nivel, fenomenul inflationist este clasificat, clasificare ce nu detine numai o importantå teoreticå, ci si practicå (posibilitatea controlårii trecerii de la un nivel la altul, în måsura în care evolutia inflatiei mai poate fi controlatå):

1) inflatia latentå, atunci când cresterea preturilor se situeazå în jurul valorilor de 3 - 4% anual, conducând spre o depreciere lentå a monedei (se mai numeste si "târâtoare");

2) inflatia deschiså (manifestå), atunci când cresterea preturilor se plaseazå între 5 si 10% anual;

3) inflatia galopantå, atunci când cresterea preturilor depåseste 15% pe an, determinând grave dezechilibre;

4) hiperinflatia, fenomen cronic ce presupune existenta unui deficit bugetar si deprecierea severå a monedei în raport cu valutele stråine.

Ca fenomene relativ noi, unii autori vorbesc despre fenomene ca:

a) stagflatia sau slumpflatia, desemnând o inflatie persistentå, pe fondul cåreia are loc stagnarea sau chiar regresul activitåtii economice;

b) megainflatia, adicå situatia în care cresterea preturilor depåseste 15% lunar (cca 150 - 200% anual);

c) hiperinflatia, atunci când inflatia depåseste 50% lunar, declansându-se la anumite intervale de timp.

Specialistii observå o crestere substantialå a inflatiei în ultimii 20 de ani, cazurile de hiperinflatie s-au înmultit în perioada 1980 - 1990 (27 de tåri ale lumii suportå inflatii între 20 - 300% anual).


4.1.2 Factorii care conditioneazå inflatia.


Dupå cum am aråtat, echilibrul monetar depinde de nenumårate variabile ale cåror oscilatii produc modificåri în starea de echilibru sau chiar dezechilibre extrem de grave. Aceste variabile pot fi de ordin endogen (factori interni) sau exogen (factori externi). La rândul lor, factorii interni pot fi de naturå social - politicå, economicå, monetarå, financiarå, valutarå etc.

Astfel, se disting:

- emisiunea excesivå de monedå fårå acoperire;

- deficitele bugetare pe care statul încearcå så le acopere prin intermediul emisiunii de monedå fårå acoperire;

- politica de credite gresitå, de naturå a genera cresterea cantitåtii de monedå;

- practicarea unei devalorizåri fåtise sau ascunse în vederea redistribuirii de capitaluri în favoarea agentilor celor mai puternici;

- scåparea de sub control a preturilor;

- politica dobânzilor si a taxei scontului ridicate asupra creditelor interne, concomitent cu ieftinirea creditului acordat în exterior în vederea dominårii pietelor monetare si de credit;

- practicarea de cursuri în cadrul relatiilor monetare care aduc dezavantaje mari tårilor cu monedå mai slabå;

- scåderea puterii de cumpårare a monedei;

- cresterea datoriei externe care obligå tara debitoare så apeleze la diferite operatiuni bancare pentru a evita dezechilibrele ce apar prin lipsa de lichiditate;

- apelarea la tezaurul båncii, aur, devize, valute pentru atenuarea dezechilibrelor economice si monetare;

- soldul activ sau pasiv al balantei de încasåri si plåti externe, conceput ca un adevårat reglator al situatiei monetar - financiare dintr-o tarå;

- fiscalitatea excesivå pentru a acoperi cheltuielile statului;

- politica salarialå;

- fenomene imprevizibile: secetå, inundatii, cutremure, conflicte armate, etc.;

- materiile prime scumpe importate;

- importurile la preturi mari / exporturi la preturi mici;

- crize economice, politice, financiare, valutare, etc.

Aceastå multitudine de factori, precum si altii neenumerati mai sus, îsi aduc în diferite moduri contribtia la alimentarea si desfåsurarea inflatiei. De fapt, luati în interdependenta lor, acesti factori definesc însusi continutul fenomenului inflationist, fenomen extrem de periculos si distructiv, mai ales pentru faptul cå este si contaminant prin intermediul relatiilor monetar - financiare dintre state.

Implicatiile sociale ale inflatiei sunt:

- erodarea în continuare a puterii de cumpårare a veniturilor nomi-nale, îndeosebi a categoriilor de populatie cu venituri modeste.

- faptul cå s-a procedat mai întâi la majorarea preturilor si tarifelor si apoi s-au acordat majorårile de salariu, a alocatiilor pentru copii, burselor si alte cresteri ale protectiei sociale, iar unele din aceste prestatii au fost acordate populatiei beneficiare cu întârziere nu a putut så nu influenteze negativ modul de utilizare a veniturilor, îndeosebi de cåtre familiile cu venituri mici.

- scåderea puterii de cumpårare a veniturilor nominale ale populatiei si dificultåtile în acordarea prestatiilor de protectie socialå au contribuit la înråutåtirea stårii sale de nutritie si sånåtate, a standardului såu de viatå în general, îndeosebi în primele 3 luni ale anului 1997. O confirmare a acestei aprecieri o gåsim în recentul Raport al Båncii Mondiale care situeazå România la acest capitol, dupå Moldova si Albania.

- adâncirea såråciei populatiei, fapt confirmat de cresterea indicelui de mizerie, în primele 5 luni ale anului 1997 la 21,3, atingând cea mai înaltå valoare dupå anul 1990. Implicatiile sociale negative ale hiperinflatiei si somajului asupra nivelului de trai îndeosebi ale populatiei salariate au provocat acute tensiuni sociale, în aceastå perioadå, care au luat diferite forme de protest (mitinguri, greve, blocarea centrelor oraselor si drepturi nationale - greva foamei - etc.).

În anii 1991-1993 si trimestrul IV 1996 când inflatia a atins cote înalte, guvernul a adoptat o serie de måsuri monetare si economice, în scopul încetinirii cresterii preturilor. Pentru combaterea efectelor negative ale inflatiei înalte s-a practicat o politicå salarialå si a veniturilor adecvatå, precum si o austeritate fiscalå abruptå, ca o conditie indispensabilå a stabilizårii macroeconomice. În urma aplicårii acestei politici organele guvernamentale si institutiile bancare au reusit în mare måsurå reprimarea inflatiei si o relansare economicå începând cu anul 1994. Stabilizarea economicå realizatå dupå anul 1994 este precarå, dovadå în acest sens fiind deprecierea în continuare a leului si existenta unei rate a dobânzii superioare indicelui anual al preturilor de consum.

În programul de reformå s-a estimat o crestere de 90% a ratei inflatiei pentru primele luni ale anului 1997 ajungându-se la sfârsitul anului 1997 la o ratå medie anualizatå de 30%.


SECŢIUNEA 4.2. SCURT ISTORIC.


Situându-se pe o pozitie opuså economistilor monedei, care sustin viabilitatea etalonului aur, afirmând cå o monedå dotatå cu valoare intrinsecå este neinflationistå, Pierre Bezbakh, profesor universitar la Paris si specialist în macroeconomie si istorie economicå, prezintå inflatia ca o boalå congenitalå a monedei, care a însotit moneda chiar de la aparitia ei.

Într-una din lucrårile sale, profesorul Pierre Bezbakh puncteazå câteva momente istorice importante în care aceastå maladie inflationistå a cuprins monedele multor tåri.


4.2.1 Evolutia inflatiei pânå în sec.XVIII - XIX.


Primul moment demn de luat în seamå este sec.III, când Imperiul Roman de Apus traverseazå o gravå crizå economicå si politicå; are loc mårirea preturilor mårfurilor si a remunerårii muncii, pe fondul unei deprecieri considerabile a monedei romane, pricinuitå de procurarea cu mai mare dificultate a metalelor pretioase (apar asa - numitele "monede rele" confectionate din aramå, cositor si plumb).

În anul 301, Diocletian încearcå så reglementeze preturile si introduce, prin "Edictul preturilor maximale", pedeapsa cu moartea pentru cei ce majorau abuziv preturile.

Ulterior, Constantin (306 - 337) înfåptuieste o reformå monetarå punând în circulatie noi bani de aur si argint, pentru a restabili încrederea în moneda imperialå. Nimic nu va opri înså declinul acestei monede, declin care va contribui la declinul general al imperiului.

Pe fondul dezvoltårii schimburilor comerciale si a burgheziei urbane, asiståm la desfåsurarea unei inflatii târâtoare, vizibilå prin cresteri lente ale preturilor.

În sec.XVI, inflatia devine foarte intenså, sporirea preturilor fiind de aproximativ 400% în intervalul 1500 - 1600. Dacå inflatia din sec.III se explicå prin penuria de metal monetar, cea din sec.XVI îsi are sursa, dimpotrivå, în abundenta de aur si argint datoratå intrårilor masive din coloniile spaniole si portugheze.

În ambele cazuri, fenomenele monetare amintite au dus la brutale cresteri ale preturilor numai datoritå slåbiciunilor aparatului de productie. În sec.III, Imperiul Roman a fost stråbåtut de un prim val al nåvålirilor care a ruinat bogatele provincii din Asia si Galia. Acest aparat se bizuia pe folosirea mâinii de lucru, putin productive, a sclavilor si pe tributul stors din tinuturile cucerite. În sec.XVI, avântul din secolul precedent face loc stagnårii, iar cheltuielile principilor pentru procurarea obiectelor de lux si pentru participårile la råzboi nu erau de naturå så stimuleze fortele de productie, dimpotrivå, aceastå perioadå a råzboaielor civile si religioase a agravat criza europeanå.

În ambele situatii (sec.III si sec.XVI), inflatia a sanctionat insuficienta productiei. ïn epoca romanå, aceasta nu a îngåduit så se procure metalul pretios folosit pentru cumpårarea produselor de lux si så se sustinå efortul de råzboi; criza de metal a provocat astfel o abtinere generalå de a utiliza banii. ïn sec.XVI, productia nu a urmat expansiunea cererii europene, provocatå de cheltuielile noilor îmbogåtiti, ci a fost paralizatå de criza socialå si politicå. Aceste douå exemple aratå cum nu se poate mai bine cå desi dezvoltarea inflatiei este legatå de emiterea banilor, ea depinde deopotrivå de conditiile de productie si de structurile sociale.

La sfârsitul sec.XVIII si în decursul sec.XIX, în conditiile instalårii revolutiei industriale, are loc o crestere progresivå a tuturor preturilor.


4.2.2 Evolutia inflatiei în sec.XX.


Dupå inflatia de penurie caracteristicå pentru anii primului råzboi mondial, reinstaurarea påcii în Europa a permis înviorarea productiei si o sporire moderatå a preturilor, exceptie fåcând Germania unde bântuie o spectaculoaså hiperinflatie.

În anii '20 asiståm la un avânt remarcabil al productiei industriale în principalele tåri dezvoltate. Acest avânt se bizuie pe o dezvoltare fårå precedent a investitiilor în industrie, pe integrarea rapidå a progresului tehnic în aparatul de productie si pe o mårire simtitoare a salariului nominal.

Sporirea productiei si majorarea preturilor în anii 1919 - 1920, 1922 - 1926, 1928 - 1929 alterneazå cu perioadele de scådere a productiei si a preturilor (1921, 1926 - 1928 si dupå 1929), conducând la pråbusirea preturilor si a activitåtii productive din 1930 si în anii urmåtori. Erau întrunite conditiile unei crize de supraproductie. În S.U.A., ea nu se declanseazå decât dupå crahul financiar din octombrie 1929, în vreme ce în Franta devalorizarea francului a permis, pânå în 1926, doparea întreprinderilor exportatoare, relansarea economicå începe din anul 1936.

Inflatia devine un fenomen aproape permanent al celei de-a doua jumåtåti a sec.XX si s-ar putea explica prin modificarea modului de reglare a economiilor capitaliste dezvoltate, întrucât reglarea concurentialå, în cadrul cåreia perioadele de deflatie alterneazå cu fazele de crestere neinflationistå a preturilor, ar fi cedat locul unei reglåri monopoliste care întruneste conditiile favorabile unui proces inflationist.

Începând cu 1974, accelerarea inflatiei datoratå în parte primului soc petrolier a scos la ivealå efectele perfide ale inflatiei, aceasta fiind însotitå de o încetinire a activitåtii economice si de extinderea somajului (stagflatie). Necesitatea pentru fiecare tarå de a exporta mai mult spre a-si putea onora factura energeticå si restrângerea cererii mondiale în perioada de crestere economicå lentå impuneau tinerea sub supraveghere a costurilor de productie.



Dupå al doilea soc petrolier, a avut loc initierea unui proces de dezinflatie, adicå de diminuare a ratei sporirii preturilor în majoritatea tårilor industrializate.

Rapiditatea si amploarea acestui proces sunt destul de neasteptate, întrucât din 1981 pânå în 1985 s-a revenit la o ratå a inflatiei mai micå de 5%, adicå la nivelul înregistrat în anii '60.

Procesul de dezinflatie se întrerupe în 1985, deoarece, în principalele tåri din O.C.D.E., cresterea preturilor se stabilise la aproximativ 3% anual.



SECŢIUNEA 4.3. CONSECINŢELE ECONOMICE sI    ADAPTAREA LA INFLAŢIE



Fenomen extrem de controversat, inflatia a devenit si pentru tårile foste socialiste un redutabil dusman. În general, fenomenul inflationist este perceput negativ, mai ales de cåtre consumatorul obisnuit, cel care îsi vede permanent diminuatå puterea de cumpårare prin decalajul care se accentueazå între ritmul cresterii veniturilor sale si cel al cresterii preturilor.

Statul si agentii economici înså, desi acuzå inflatia, nu sunt în aceeasi situatie. S-a ajuns chiar la aprecierea unor efecte pozitive pe care inflatia le poate avea asupra ritmurilor cresterii economice. Ritmurile haotice ale inflatiei sunt deseori un bun paravan pentru situatia economicå si evolutia acesteia, la nivelul sistemelor mari (al economiei nationale). Pentru agentii economici, inflatia nu are consecinte numaidecât negative sau pozitive. În conditiile liberei concurente, inflatia poate acoperi productivitatea scåzutå si presiunea salarialå a angajatilor. Se creeazå aparenta unei cresteri si uneori aceasta se si realizeazå, dacå inflatia nu depåseste anumite limite.

În schimb, lipsa sau insuficienta unui control inteligent al inflatiei face ca aceasta så nu aducå nici un fel de efecte pozitive. Se poate ajunge chiar la amplificarea circuitului produselor si serviciilor între producåtorul de origine si consumatorul final. Intermediarii câstigå prin cresterile succesive de preturi, creându-si uneori stocuri si fåcând ei însisi presiuni pentru cresterea veniturilor salariale sau de altå naturå.

Totusi, nu toti agentii economici se aflå în aceeasi pozitie fatå de inflatie. Vom analiza deci consecintele economice ale inflatiei si måsura în care ele influenteazå activitatea diferitelor categorii de participanti la circuitul economic.


4.3.1 Statul


Prin organismele sale, statul suportå consecintele inflatiei în raport cu politica prin care pune în functiune pârghiile pe care le detine în materie economicå, financiarå si comercialå. La nivelul aparenŢelor, statul poate fi un beneficiar al inflatiei. Proportional cu ritmul inflatiei, statul colecteazå tot mai multe resurse financiare, rezultate din impozite, taxe etc. Mai mult chiar, în conditii inflationiste, apare o tentatie majorå de sporire a taxelor si impozitelor. Pozitia aceasta este înså o consecintå a dublei presiuni care se manifestå asupra sa: din partea consumatorului, pe de o parte, si din partea agentilor economici, pe de altå parte. Mårirea taxelor si impozitelor tempereazå agentii economici în tendinta lor de crestere a preturilor, limitând concomitent puterea de cumpårare a consumatorului final. Încercarea de a limita proportiile inflatiei, consecintå a acestor atitudini, poate da roade, dar poate fi si o aparentå înselåtoare.

La nivelul economiei nationale, efectele inflatiei se compenseazå, bugetul råmânând oarecum neschimbat, dacå productia se mentine la acelasi nivel, ca si taxele si impozitele. Practic înså, având în vedere originea inflatiei (dezechilibrul cerere - ofertå) si tensiunile prin care se încearcå temperarea acesteia (decalarea ritmurilor cresterii veniturilor în raport cu cele ale cresterii preturilor), statul poate pierde dacå inflatia nu este însotitå si de o crestere economicå realå sau dacå nu se iau måsuri compensatorii, cum ar fi cresterea impozitelor, taxelor etc.



4.3.2 Întreprinderea.


Întreprinderile nu sunt în egalå måsurå influentate prin inflatie. Dincolo de situatia financiarå si de pozitia pe piatå, inflatia influenteazå, în anumite proportii, fluxurile de încasåri si de plåti ale fiecårei întreprinderi, putând aduce efecte pozitive sau negative asupra activelor, rezultatelor trezoreriei.

La o anumitå ratå anualå a inflatiei, beneficiul firmei va fi influentat indirect, prin mårimea acesteia, si direct, prin modificarea preturilor la produsele realizate, pe de o parte, si la produsele si serviciile pe care le cumpårå, pe de altå parte. În conditiile în care rata inflatiei, indicele preturilor produselor realizate si indicele preturilor produselor si serviciilor plåtite råmân la acelasi nivel, beneficiul va creste, la rândul såu, proportional cu rata inflatiei (capitalul råmânând neschimbat).

Principala concluzie ce se desprinde este aceea cå o întreprindere, în conditii inflationiste, câstigå cu atât mai mult cu cât reuseste så mentinå mai mare decalajul între cresterea preturilor proprii fatå de cele ale produselor si serviciilor pe care le cumpårå. De aici, rezultå tendinta importantå si periculoaså de întårire a monopolului asupra pietei si de supralicitare a inflatiei. Cresterea mai acceleratå a productiei (ofertei) în raport cu cererea si stimularea concurentei pe aceeasi piatå vor avea un efect opus, obligând la temperarea preturilor si atenuarea inflatiei.


4.3.3 Banca.


Banca este implicatå în egalå måsurå în procesul inflationist, ca beneficiar si factor de influentå al inflatiei, deoarece, prin politica dobânzilor, de rambursare si acordare a împrumuturilor, poate juca un rol extrem de important în evolutia acestui proces.

Principalul element invocat în pozitia båncii fatå de inflatie este rata dobânzii, al cårei nivel trebuie corelat în permanentå cu rata inflatiei. Dincolo de nivelul ratei dobânzilor, banca poate influenta procesul inflationist prin maniera în care acordå si recupereazå împrumuturile: preferinta pentru anumite ramuri de activitate, impunerea unor conditii speciale, a modalitåtilor si termenelor de platå etc.

În conditii inflationiste, capitalul bancar tinde så creascå la rate superioare oricåror alte categorii de capital. Practic, împrumutåtorul care respectå regulile jocului, adaptând succesiv ratele dobânzilor în raport cu rata inflatiei, beneficiazå de efecte favorabile în perioade inflationiste, atât timp cât existå solicitåri masive de împrumut. Respectarea unor conditii de echilibru se impune cu si mai mare necesitate în conditiile în care dupå perioade inflationiste urmeazå perioade de diminuare a ratelor inflatiei, atrågând deci reducerea ratelor dobânzii si punând astfel în situatii delicate båncile. Pentru a evita astfel de situatii, båncile trebuie så atenueze ritmul inflatiei si în cazul cresterii, si în cazul reducerii acesteia, stiut fiind faptul cå, dupå perioade puternic inflationiste, reducerea ratei inflatiei atrage mult mai multe cåderi si falimente.


4.3.4 Consumatorul final.


Consumatorul final (populatia) este cel mai afectat de inflatie, mai ales în cazul în care aceasta tinde så aibå ritmuri tot mai accelerate. Inferioritatea ritmului cresterii veniturilor fatå de cel al cresterii preturilor diminueazå puterea de cumpårare si atrage såråcirea majoritåtii populatiei. În perioadele de scådere a ratei inflatiei, consumatorul regåseste oarecum puterea de cumpårare, ajungând la o relativå stabilizare. Pare paradoxal dar reducerea ritmurilor inflationiste este mai degrabå periculoaså pentru întreprindere, împrumutåtor si oarecum chiar pentru stat si favorabilå consumatorului.

În sens practic, sistemele economice trebuie så accepte ritmuri inflationiste putin agresive, care så fie cât mai slab resimtite de consumator si så stimuleze concomitent activitåtile economice.



SECŢIUNEA 4.4 DEZINFLAŢIA, POLITICI DE COMBATERE

A INFLAŢIEI


Era måsurilor de combatere a inflatiei începe cu adevårat dupå terminarea celui de-al doilea råzboi mondial. Gravitatea crizei din 1929, care a constrâns guvernele så intervinå mai direct în relansarea activitåtii economice, a favorizat proliferarea ideilor keynesiste. Aceste idei se înscriu la început în contextul somajului si al scåderii preturilor, dar economistii keynesisti au generalizat analiza lor pentru a transforma statul într-un instrument major al politicii anticiclice. Aceasta a condus la faimosul "stop and go" de dupå råzboi, statul punând frânå "masinii economice", atunci când aceasta risca o supraîncålzire inflationistå, si accelerând-o, atunci când ea începea så-si încetineascå viteza.

Antikeynesistii au våzut aici cauza majorå a cvasipermanentei inflatiei, statul îngrijindu-se mai mult, dupå opinia lor, så evite subutilizarea fortei de muncå decât så înfrâneze costurile de productie si så punå stavilå cresterii masei monetare.

Majoritatea autorilor înså sunt de acord cå politicile de combatere a inflatiei trebuie så actioneze asupra cauzelor acesteia, întrucât eventualele cosmetizåri nu fac decât så accentueze contradictiile si dezechilibrele. Desigur cå astfel de måsuri radicale presupun anumite sacrificii. Cu alte cuvinte, dezinflatia este pretul ce trebuie plåtit pentru a evita agravarea necontrolatå a deficitelor, care atrag dupå ele contractarea de datorii si o dependentå din ce în ce mai mare fatå de stråinåtate.

Måsurile dezinflationiste au, asadar, o plajå extrem de largå de concretizåri, determinate în principal de cauzele ce stau la baza fenomenului inflationist. Vom exemplifica unele din aceste måsuri atiinflationiste luând cazul Frantei si al S.U.A.


4.4.1 Exemplul Frantei.


Împotriva inflatiei apårute ca urmare a råzboiului din Coreea, în 1952, Franta aplicå planul Pinay, constând în urmåtoarele måsuri: împrumut de 4,3 miliarde franci, înghetarea preturilor, contingentarea importurilor, înlesniri fiscale, mentinerea paritåtii francului (1 dolar = 3,50 franci).

Un nou råzboi, cel algerian, va determina o nouå aparitie inflationistå ce nu poate fi stopatå de planul Gaillard (1957), care prevedea: restrictii de credit, majorarea impozitelor si taxelor, diminuarea deficitului public, liberarizarea partialå a preturilor, o nouå contingentare a importurilor, acordarea de prime la export, împrumut extern (1 dolar = 4,20 franci).

Acelasi Pinay elaboreazå planul din 1958 ale cårui måsuri îndepårteazå vremelnic consecintele inflationiste. Aceste måsuri erau: acordarea unui împrumut public, controlul creditelor, devalorizarea1 de circa 17,5% a francului (1 dolar = 4,93 franci), majorarea cu 50% a impozitelor asupra societåtilor si a cotizatiilor sociale, economii bugetare, liberaliza-rea partialå a contingentårii importurilor.

Planul Giscard, aplicat în douå etape (în 1963 si în 1969) a urmårit blocarea preturilor, noi impozite, diminuarea cheltuielilor publice si a emisiunii monetare, îngrådirea creditului, reducerea deficitului bugetar prin obtinerea unui credit de 2 miliarde franci.

În 1974, Planul Fourcade renuntå la cererea unui credit extern actionând doar prin pârghii cum ar fi: îngrådirea creditelor, majorarea taxei de scont, controlul preturilor, fiscalitate sporitå, mårirea preturilor la energie în vederea reducerii consumului.

Planul Barre (1976 - 1978), pe lângå înghetarea preturilor, cresterea impozitelor si taxelor, etc., aduce nou fixarea valorii importurilor petroliere la un plafon de 55 miliarde franci, precum si reducerea ajutoarelor acordate întreprinderilor aflate în dificultate.


4.4.2 Exemplul Statelor Unite ale Americii.


Cel mai însemnat moment este sfârsitul anului 1980 când la Casa Albå se instaleazå Ronald Reagan. Se initiazå astfel o politicå economicå radical nouå inspiratå de monetarism si de ideile economistilor ofertei, deci o politicå diametral opuså cu cea a presedintelui Carter. Singura luptå eficace împotriva inflatiei rezidå, dupå opinia adeptilor economiei ofertei, într-un nou liberalism care så combine principiile monetariste clasice cu o dezangajare a statului, imprimând mai multå suplete aparatului productiv.

În ansamblu, aceastå politicå a dus la majorarea deficitului bugetar, contrar obiectivului fixat, si nu a reusit så reducå cresterea masei monetare, conducând spre recesiunea din 1982.

Politicile antiinflationiste trebuie så urmåresacå în principal asigurarea unui control asupra expansiunii masei monetare, precum si asupra dimensionårii riguroase a acesteia.

În practicå s-au conturat câteva directii mai importante, cum ar fi:

1) politica de credite, prin care se urmåreste stabilitatea preturilor în anumite limite, stabilitatea monedei, dezvoltarea unor ramuri economice dar si a infrastructurii;

2) politica bugetarå care trebuie så asigure prin intermediul finantelor publice un cadru economic favorabil (reducerea cheltuielilor statului, acoperirea deficitelor din unele surse fiscale, bonuri de tezaur etc.);

3) reglementåri bancare prin care se stabilesc rezervele bancare obligatorii, modul de formare a depozitelor bancare, negocierea dobânzilor etc.);

4) politici restrictive, protectioniste, de naturå a reduce cuantumul importurilor (aplicarea de taxe asupra importului, obligativitatea creårii unor rezerve valutare anticipat efectuårii importului, achitarea la vedere si nu la termen a obligatiilor cåtre stat ale importatorului);



5) politici valutare, dintre care cea mai importantå este practicarea cursurilor unice.


SECŢIUNEA 4.5. DEFLAŢIA MONETARÅ.



Ca si inflatia monetarå, deflatia este o rupere de echilibru între masa monetarå si masa bunurilor si serviciilor, urmatå de scåderea preturilor si tarifelor. Fiind un fenomen invers inflatiei, deflatia se poate constitui în politicå antiinflationistå, cele douå fenomene, proportional dozate, conducând spre atingerea punctului de echilibru monetar si economic.

Prin aplicarea instrumentului deflationist, statul urmåreste reducerea, blocarea sau temperarea cresterii preturilor prin diminuarea masei monetare în circulatie.

Concomitent, prin recurgerea la deflatie se urmåreste si o crestere a puterii de cumpårare a monedei respective.

Deflatia monetarå poate fi:

a) monetarå, constând în restrângerea masei monetare în circulatie (anularea mijloacelor de platå si convertirea acestora într-un anumit raport);

b) financiarå, care constå în achitarea datoriei statului la banca centralå sau adoptarea de politici prin excedente bugetare (majorarea impozitelor concomitent cu micsorarea cheltuielilor publice);

c) de credit, care constå în ridicarea nivelului dobânzilor sau în diminuarea acordårii creditelor bancare.

Consideratå un mijloc de însånåtosire a circulatiei monetare, deflatia are înså si efecte nocive cum ar fi scåderea activitåtii economice, dezechilibre între consum si productie, reducerea investitiilor etc.


CAPITOLUL V - POLITICA MONETARÅ ÎN ROMÂNIA


Tranzitia la economia de piatå a însemnat, în domeniul monetar, în primul rând, retrocedarea cåtre monedå a functiei de etalon al valorilor pentru schimburile echivalente. În acest sens trebuie înteles accentul care se pune pe preturi si bani în procesul de transformare a economiei reale în economie monetarå pentru a ajuta bunurile materiale si serviciile så-si gåseascå, prin pret, expresia realå a valorii lor de piatå.

Schimbårile în evolutia economiei nationale de dupå 1989 îsi gåsesc expresia si în structura si dinamica elementelor componente ale masei monetare. Liberalizarea preturilor, declansatå în noiembrie 1990, a fost cea mai importantå cauzå a manifestårii unei inflatii forte în economia nationalå, în care ajustarea preturilor bunurilor si serviciilor s-a realizat printr-o permanentå crestere ce urmårea fixarea corectå a raporturilor valorice relative ale mårfurilor. Analiza inflatiei în conditiile trecerii României la economia de piatå n-o putem înså reduce numai la evenimentele specifice perioadei din 1989 si pânå în prezent. Este arhicunoscut faptul cå economia actualå a mostenit profunde dezechilibre datorate disproportiilor si distorsiunilor din structura aparatului de productie, folosirii fårå discernåmânt a resurselor naturale, monetare si financiare, pierderilor considerabile provocate de anumite ramuri sau sectoare.

Asadar, politica monetarå actualå, pe lângå optimizarea circulatiei monetare si adaptarea acesteia la cerintele unei economii de piatå, are ca scop principal limitarea dezechilibrelor inflationiste si asigurarea unei stabilizåri macroeconomice.

Astfel se pot explica schimbårile structurale în aprovizionarea monetarå a economiei nationale, ståpânitå mai mult sau mai putin de Banca Nationalå deoarece, datoritå scåderii vitezei de circulatie a banilor de la 1,879 în 1989, la 0,058 în 1994, cererea de bani a crescut permanent si a fost satisfåcutå, probabil, prin sporirea arieratelor la un nivel fårå precedent, ajungând så egaleze sau chiar så depåseascå masa monetarå, în expresia nominalå.


Masa monetarå M1 a evoluat astfel:



Indicele anual de crestere 40,7% 117% 103,2%

Rata medie lunarå    2,9% 6,7% 6,1%

Indicele mediu lunar al

preturilor de consum    9,6% 12,1% 4,1%



Se observå cå rata medie lunarå de crestere a masei monetare în sens restrâns M1 a devansat media lunarå a preturilor de consum numai în 1994, când ea nu a fost, deci, inflationistå.

Comparând ultimii doi ani, observåm de asemeni o crestere a componentei M1 a masei monetare de la 5.252,8 miliarde lei în august 1995 la 8.078,6 miliarde lei în august 1996, mentinându-se un ritm de crestere al masei monetare în sens restrâns (M1) superior quasi-banilor.


Cresterea quasi - banilor a fost urmåtoarea:


Indicele anual de crestere 174% 170,7% 172,8%

Rata medie lunarå    8,8% 8,7% 8,7%

Ponderea quasi - banilor în M2 44,6% 50,1% 57,4%


Quasi-banii (miliarde lei) aug.1995 aug.1996


Cresterea ponderii quasi-banilor în masa monetarå are semnificatia unei scåderi a presiunilor inflationiste ca urmare a continutului lor economic. Ulterior, lichiditatea M1 a crescut într-un ritm lunar superior quasi-banilor, mentinând premisele inflationiste (1995, 1996).


Numerarul în afara sistemului bancar


Indicele anual de crestere    133,1% 154,9% 109,8%

Ponderea în M2    22,2% 23,4% 20,7%


Numerarul în afara sistemului    aug.1995 aug.1996

bancar (miliarde lei)    2.850,8 4.108,9


Ponderea ridicatå a numerarului în afara sistemului bancar în M2 indicå prezenta unei importante economii subterane, plåtile realizându-se, în principal, în numerar. Economia paralelå sau subteranå, care în anul 1995 ar fi reprezentat 34 - 45% din produsul intern brut, antreneazå evident o mare cantitate de numerar pentru efectuarea tranzactiilor, numerar care circulå de fapt în afara canalelor bancare si care la nivel macroeconomic poate fi determinatå cu o anumitå marjå de aproximatie.

Actualmente, în România, s-a creat chiar o obisnuintå în rândul marilor si micilor comercianti, si chiar a producåtorilor, de a lucra cu numerar. Numerarul a devenit instrumentul cel mai credibil al partene-rilor de stingere a obligatiilor reciproce, determinat pe de o parte de blocajul financiar în care opereazå agentii economici si de imposibilitatea cunoasterii bonitåtii si seriozitåtii partenerilor, iar pe de altå parte de mecanismul încå greoi al transferurilor bancare.

Se impune deci cu necesitate adoptarea de cåtre autoritatea monetarå a statului a unor måsuri, sau chiar promovarea unui proiect legislativ, care så fluidizeze fluxurile monetare în economie si så reducå considerabil circulatia numerarului în economie.


Depozitele la vedere


Indicele anual de crestere 11,2% 91,7% 97,4%

Indicele anual de crestere a

preŢurilor de consum    199,2% 295,5% 61,7%

Ponderea în M2 33,2% 26,4% 21,9%


Depozite la vedere(miliarde lei)    aug.1995 aug.1996



Se poate observa cå abia în anul 1994 depozitele la vedere au avut o crestere în termeni reali.


Economiile populatiei


Indicele anual de crestere    56,3% 57,8% 322,2%

Ponderea în M2 22% 14,4% 25,6%


Economiile populatiei (miliarde lei) aug.1995 aug.1996



Cresterea spectaculoaså a economiilor populatiei în 1994 fatå de anii anteriori este urmarea cea mai probabilå a ratei dobânzii din economie, practicatå în primul rând de Banca Nationalå a României, si denotå recâstigarea încrederii populatiei în moneda nationalå.

Viteza de circulatie a banilor a scåzut continuu, de exemplu, fatå de 1985, de la 0,315 în 1992 la 0,133 în 1993 si la 0,058 în 1994, atestând o crestere a cererii de bani, mai greu de evaluat. si viteza de circulatie a numerarului a scåzut (fatå de anul 1985) de la 5,946 în 1992 la 2,211 în 1993 si la 2,243 în 1994.

Puterea de cumpårare a monedei nationale a scåzut drastic fatå de 1985 la 0,099 în 1992, 0,018 în 1993 si 0,003 în 1994. ïn ceea ce priveste evolutia puterii de cumpårare a dolarului pe piata internå a României, constatåm cå, urmare a devalorizårii leului, s-a ajuns ca 100 de dolari în octombrie 1990 så fie echivalenti cu 1,10 dolari în decembrie 1994.

Puterea de cumpårare a banilor este un indice al cantitåtii de bunuri care poate fi cumpåratå cu o unitate monetarå. Indicele puterii de cumpårare ne ajutå de fapt, så måsuråm o variabilå nominalå exprimatå în monedå curentå cu o variabilå realå exprimatå în monedå constantå.

Variabilele nominale sunt måsurate în termeni reali. În acest mod se poate exprima puterea de cumpårare a salariatului nominal pentru a afla salariul real sau puterea de cumpårare a oricårui alt venit pentru a afla venitul real. Paritatea puterii de cumpårare este teoria potrivit cåreia cursul (rata) de schimb dintre douå monede se ajustaserå întotdeauna exact câte så elimine diferenta dintre modificårile de preturi din tårile respective.

Dacå inflatia internå este mai mare decât cea stråinå (când toti ceilalti factori råmân neschimbati) moneda nationalå tinde så se deprecieze. Teoria paritåtii puterii de cumpårare spune cå acest efect este principala explicatie a modificårii cursului valutar.

Rata dobânzii

Cresterea de peste douå ori a economiilor populatiei în sistemul bancar pe parcursul anului 1994 reflectå practicarea unor rate real pozitive ale dobânzilor si recâstigarea încrederii în moneda nationalå. Måsurile de politicå monetarå promovate de Banca Nationalå a României din 1993 - 1994 au rolul de a creste oferta monetarå ca mijloc de antrenare a ofertei de credite, de micsorare a ratei dobânzii, de stimulare a investitiilor si, pe aceastå cale, de crestere a produsului intern brut. Este stiut faptul cå, în conditii inflationiste, practicarea unor rate scåzute ale dobânzii, situate sub rata inflatiei, produce, prin cresterea cererii de bani în economie, o severå depreciere a monedei nationale. Deci, singura cale de reducere a costului creditului, a ratei dobânzii, este reducerea ratei inflatiei.



În 1998 se observå o scådere a dobânzilor, în special a celor de pe piata interbancarå datoratå în primul rând reducerii inflatiei, la care se adaugå surplusul de lichiditate de pe piatå, pentru cå Banca Nationalå a României nu a mai atras depozite, dar si faptului cå båncile s-au dezobisnuit så-si îndrepte resursele cåtre economie.

Moneda nationalå continuå så se devalorizeze cu o intensitate care în unele momente a depåsit limitele a ceea ce s-ar putea numi devalorizare lentå, dar deocamdatå devalorizarea este inferioarå nivelului dobânzilor oferite de bånci la depozitele populatiei.

Dobânzile medii

aug.1995 aug.1996

active 46,3% 51,9%

pasive 37,5% 40,9%


Inflatia

Statisticile aratå cå rata medie lunarå a inflatiei a înregistrat suisuri si coborâsuri de la un an la altul: 10,3% în 1991; 9,6% în 1992; 12,1% în 1993; 4,1% în 1994.

Referitor la anul 1996, dupå o ratå lunarå a inflatiei situatå sub 2% în primele luni ale anului, luna mai aduce o crestere însemnatå a acestei rate la valoarea de circa 5,3%. Una dintre cauzele acestei ascensiuni inflationiste este si actiunea Båncii Nationale a României de a finanta bånci falimentare, a cåror datorie cåtre populatie se ridica la aproximativ 260 miliarde lei. Actiunea Båncii Nationale a României nu avea altå posibilitate decât emiterea de monedå, fapt ce ar fi condus la suplimentarea cu 10% a masei monetare. Evolutiile monetare din luna iulie 1996 au fost semnificativ influentate de cresterea ratei inflatiei si de anticipatiile inflationiste ale populatiei. Rata inflatiei în luna iulie 1996 a fost de 7,5%, fiind cea mai ridicatå ratå lunarå înregistratå din martie 1994.

În anul 1997, s-a înregistrat o ratå medie lunarå a inflaŢiei înaltå, de 14,5%, în lunile ianuarie si februarie rata medie a inflatiei a fost de 13,7% si respectiv de 18,8%, ca apoi în luna martie så se înregistreze cea mai înaltå ratå medie din ultimii 8 ani, fiind de 30,7%. Dupå acest "soc" inflatia a evoluat la un nivel mult mai scåzut, rata medie lunarå fiind de 6,9% în luna aprilie, de 4,3% în luna mai si de 2,3% în luna iunie, scåzând la 0,7% în luna iulie.

Comparativ cu luna mai 1996 cresterea nivelului inflatiei în luna mai 1997 a fost de 2,7 ori mai mare pe ansamblul mårfurilor si serviciilor, de 2,9 ori la mårfurile nealimentare si de 2,9 ori la serviciile prestate populaŢiei. Rata inflatiei în luna august a fost de 3,5% fatå de luna iulie si de 109,8% fatå de decembrie 1996.

În luna noiembrie rata inflatiei în tara noastrå a fost de 5,8%, iar fatå de aceeasi lunå a anului 1996 de 47,4%. În prima lunå a anului 1998 rata inflaŢiei a fost de 4,9%. Cea mai micå ratå a inflatiei înregistratå în ultimii 8 ani a fost în luna august 1998, de 0,6% fatå de luna iulie. În octombrie 1998 rata inflatiei a înregistrat cel mai înalt nivel din ultimele opt luni, de 3,9%.

Blocajul financiar a însotit permanent procesul tranzitiei si a fost pus pe seama societåtilor private de cåtre autoritåtile române. Astfel, statisticile oficiale aratå cå în 1995 ponderea sumelor blocate în sectorul privat a fost de 48%, în crestere cu 15% fatå de 1992, în timp ce, în aceeasi perioadå, sectorul de stat a înregistrat o diminuare a sumelor blocate cu 13%. Dacå am repartiza sumele blocate pe ramuri ale economiei, am constata cå în comert (36%) si în industrie (34%) s-au înregistrat cele mai mari blocaje.

Politica monetarå a Båncii Nationale trebuie så coreleze cererea de bani din economie cu lichiditåtile si accesul la credite.

Politica monetarå poate fi definitå ca ansamblu al måsurilor monetare luate de state si de banca centralå pentru realizarea echilibrului dintre masa banilor în circulatie si nevoile de bani ale economiei sau pentru influentarea într-un anumit sens a conjuncturii economice. Se utilizeazå instrumente specifice cum ar fi: operatiunile pe piata monetarå (defensive sau dinamice), rata de scont - ce reprezintå dobânda pe care banca centralå o percepe la operatiile de rescontare a cambiilor prezentate de båncile comerciale pentru a încasa sumele împrumutate clientilor lor înainte de scadenta fixatå acestora, rezervele obligatorii, plafoanele globale asupra creditului bancar, controlul selectiv al creditelor sub forma plafoanelor de credite pentru anumite destinatii, controlul ratei dobânzii etc.

Utilizarea acestor instrumente se face pentru a realiza:

a) obiective generale ca: stabilitatea preturilor, scåderea ratei somajului, cresterea economicå si echilibrul balantei de plåti, cresterea rezervelor de mijloace de platå internationale;

b) obiective intermediare, controlate direct de Banca Nationalå ca: oferta de bani din economie, creditul, rata dobânzii, cursul de schimb al monedei nationale.

Posibilitatea adoptårii si aplicårii unei politici monetare curente în economia României a fost creatå treptat, prin måsuri legislative si practici care au urmårit constituirea si functionarea normalå a unei piete monetare specifice economiei de piatå. Din påcate, în multe privinte, am pierdut startul, pentru cå pânå la legiferarea si punerea în practicå a unor måsuri a domnit haosul, iar consecintele negative nu au întârziat så aparå.

În perioada 1991 - 1994, în realizarea obiectivelor generale s-a manifestat o contradictie între obiectivul stabilitåtii preturilor si obiectivul ocupårii fortei de muncå, în sensul cå pretul plåtit pentru scåderea indicelui anual al preturilor de consum la 61,7% în 1994 a fost cresterea ratei somajului pânå la nivelul de 10,9% în aceleasi an.

Chiar dacå s-a realizat o relativå stabilizare macroeconomicå, inflatia, care a rezistat la nivelul de 61,7% în 1994 a fost, în parte, de naturå monetarå, deoarece indicele anual al masei monetare a depåsit considerabil indicele anual al produsului intern brut.

Încetinirea ratei somajului la numai 0,5% în 1994 fatå de 1993 a fåcut ca indicele anual al P.I.B. så fie pozitiv, de +1,3% în 1993 si +3,5% în 1994.

Produsul intern brut a scåzut în 1997 cu 6,6% fatå de anul precedent, iar puterea de cumpårare a populatiei s-a micsorat cu aproape 30%.

În politica de credit sunt de semnalat urmåtoarele evolutii:

1) în anul 1994 are loc pentru prima datå o crestere în termeni reali a creditului neguvernamental care a sprijinit, de altfel, cresterea P.I.B. din 1994 cu +3,5%;

2) în 1994 are loc scåderea creditelor în valutå, ca urmare a cresterii costului determinat de rata dobânzii în totalul cresterii costurilor de productie;


Creditul (miliarde lei)

aug.1995 aug.1996

guvernamental 462,7 2.067,7

neguvernamental 13.117,4 21.517,1

în valutå 3.477,3 7.288,8


3) Raportul anual al Båncii Nationale a României (1994) aratå cå "pozitia credit guvernamental (net) continuå så înregistreze sold creditor, ceea ce înseamnå cå, în ansamblul conturilor deschise statului în sistemul bancar, datoriile sunt mai mici decât creantele".


Credit guvernamental net aug.1995 aug.1996

(miliarde lei) -641,9 258,0


Scåderea drasticå a lichiditåtilor de la 0,60 în 1990 la 0,22 în 1994 a fost în mare måsurå determinatå de adoptarea unei politici de credit deosebit de restrictivå: s-au diminuat atât ponderea creditului în masa monetarå, cât si ponderea creditului în P.I.B.

Statisticile oficiale relevå faptul cå în perioada 1990 - 1994 puterea de cumpårare a leului (sau leul - etalon) a scåzut de la nivelul 1,00 (în 1990) la nivelul 0,015 în 1994. ïn acelasi timp, si etalonul dolar (puterea sa de cumpårare) a scåzut de la nivelul de 1,00 (luat ca bazå de comparare - pentru anul 1990), la nivelul 0,89.

Calculele si previziunile optimiste ale Guvernului, fundamentate pe asa-zisa stabilitate macroeconomicå, sunt sensibil depåsite de realitatea de pe piata valutarå oficialå si, mai cu seamå, de pe piata semioficialå a caselor de schimb. Astfel, la nivelul lunii octombrie 1995, puterea de cumpårare a leului s-a redus din nou de circa 100 de ori fatå de 1990, prognozându-se o crestere de preturi si mai accentuatå (de circa 150 de ori faŢå de 1990), care nu a întârziat så aparå si a situat cursul valutar real la nivelul de 3100 - 3200 lei/$, pentru ca la începutul lunii ianuarie 1997 så se situeze la nivelul de 5800 - 5900 lei/$. ïn luna octombrie 1998 cresterea preturilor s-a accentuat tot mai mult situând cursul valutar la nivelul de 10.000 lei/$.

Principala preocupare a politicii noastre monetare trebuie så fie deci redresarea monedei nationale, având în vedere rolul deosebit de important al acesteia în viata economicå si socialå, precum si faptul cå, pe lângå functiile sale de mijloc de platå, de economisire, de evaluare, etc., moneda reprezintå un principal indicator privind calitatea existentei noasre la un moment dat.

Pe lângå inflatie, moneda noastrå este afectatå de complexul inferioritåtii fatå de monedele cu statut de convertibilitate. Ambele fenomene sunt generate în totalitate de procesele economice, sociale si - de ce nu - politice; cu alte cuvinte, moneda oricårei tåri preia în continutul såu valoric (partea de etalon, reprezentatå de puterea de cumpårare) atât succesele, cât si insuccesele economiei si ale societåtii. Este clar cå diminuarea de circa 150 de ori a etalonului monetar al leului în perioada 1990 - 1995 reflectå mult mai real decât statisticile oficiale un anumit comportament economic, social si politic la care trebuie så se renunte, dacå dorim cu adevårat redresare monetarå si economicå.

O altå variantå, la care au apelat si alte tåri ar fi redefinirea unitåtii monetare. Dupå o deteriorare accentuatå a etalonului monetar, ca urmare a incapacitåtii de guvernare a proceselor economice si sociale, se poate recurge la redefinirea unitåtii monetare, redimensionând-o la un nivel de 100 sau 1000 de ori mai mare, obtinându-se asa numita "monedå grea". Efectul unei astfel de stabilizåri monetare este reducerea cheltuielilor de emisiune si de manipulare a semnelor bånesti, deci un efect cosmetic, pentru cå, neînlåturând cauzele, procesul de erodare prin inflatie se reia imediat dupå înlocuire. Singura sanså pentru ca o astfel de actiune så nu esueze si, dimpotrivå, så ducå la atenuarea unei inflatii severe este corelarea acesteia cu o crestere realå si progresivå a productivitåtii în economia nationalå.

În aceastå etapå, banca centralå, politica monetarå trebuie så facå fatå unor decizii rapide generate de informatii colectate într-un timp scurt, så aibå capacitatea de interventie si mecanismele, cåile fluide de propagare a interventiei, astfel încât impactul produs în vederea creårii unei reale stabilitåti monetare så fie maxim si eficient.


B I B L I O G R A F I E



1. "Drept financiar si fiscal" - prof. univ. dr. Dan - Drosu saguna, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1994.

2. "Banii si creditul în economia contemporanå" - Silviu Cerna, vol.I, Editura Enciclopedicå, Bucuresti, 1994.

3. "Managementul proceselor monetare si teoria inflatiei" - E. Vasilescu, vol.I, II, Bucuresti, 1992.

4. "Drept bancar si valutar" - D. D. saguna, Bucuresti, 1994.

5. "Monedå si credit" - Cezar Basno, Bucuresti, 1991.

6. Legea nr.34/29 martie 1991 privind Statutul Båncii Nationale a României - Monitorul Oficial al României nr.70/3 aprilie 1991.

7. "Cåile stabilitåtii monetare" - Florea Dumitrescu, Editura Academiei Române, 1993.

8. "Inflatie, dezinflatie, deflatie" - Pierre Bezbakh

9. Tribuna Economicå , 1994 - 1998.

10. "Monedå si politicå fiscalå" - Radu Vasile, Editura Uranus, Bucuresti 1994.

11. "Teorie economicå generalå" - Costinel Lazår, Gheorghe Gorincu, Liana Enache, Bucuresti 1995.

12. Buletinele lunare ale Båncii Nationale a României nr.5, 6, 7, 8/1996.













Document Info


Accesari: 16172
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )