Institutionalizarea sistemului monetar international
Principalele institutii insarcinate cu supravegherea sistemului monetar international, facilitarea cooperarii intre bancile centrale si finantarea unor programe de ajustare structurala la nivel international sunt: Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Banca Reglementelor Internationale.
1. Fondul Monetar International
Fondul Monetar International a fost infiintat in urma Conferintei de la Bretton Woods din 1944, cand s-au confruntat 2 planuri de instituire a unei institutii menita sa asigure supravegherea sistemului monetar mondial:
Planul Keynes, care propunea infiintarea unei banci mondiale centrale, care putea crea masa monetara prin propria autoritate, acordand, astfel, sprijin financiar tarilor cu probleme financiare;
Planul White, care propunea infiintarea unei institutii internationale de cooperare financiara, avand ca principala sursa de asistenta financiara contributia tarilor membre si exercitand astfel un control riguros asupra politicilor tarilor care beneficiau de credite.
Infiintarea Fondului Monetar International a fost rezultatul compromisurilor realizate de ambele parti. Astfel, institutia monetara internationala avea posibilitatea crearii de lichiditati internationale pentru crearea fondurilor necesare acordarii de sprijin financiar statelor membre.
FMI a fost infiintat pentru a promova cooperarea monetara internationala, stabilitatea valutara si acorduri valutare sistematice si pentru a acorda asistenta financiara temporara tarilor membre care se confrunta cu probleme la ajustarea balantei de plati. Principalele obiective urmarite de fond sunt: stimularea cresterii economice si asigurarea unor niveluri inalte de folosire a fortei de munca.
FMI este condus de Consiliul Guvernatorilor format din cate un reprezentant din fiecare tara membra, de regula, ministrii de finante sau guvernatori ai Bancilor Centrale.
Guvernatorii i-au decizii in probleme importante precum: majorarea capitalului fondului, primirea de noi membri sau acordarea de DST.
Potrivit prevederilor Acordului de infiintare, principala functie a FMI este supravegherea sistemului monetar international. Pentru indeplinirea acestei functii FMI trebuie sa:
- supravegheze politica monetara si valutara din tarile membre;
- elaboreze recomandari privind politica financiara pentru membri;
- acorde credite pentru tarile cu dificultati ale balantei de plati.
In cazul in care membrii FMI considera ca exista pericolul diminuarii lichiditatilor internationale, FMI poate aloca DST pentru a suplimenta rezervele oficiale existente ale tarilor membre.
DST (Drepturile speciale de tragere) sunt lichiditati internationale create de FMI si folosite de bancile nationale in circuit inchis. DST sunt alocate de FMI tarilor membre in mai multe transe, proportional cu cotele de participare ale acestora in cadrul fondului.
DST nu indeplinesc toate functiile unei monede internationale; ele nu pot fi folosite ca mijloace directe de plata, ci numai prin convertirea lor in alte valute si au o circulatie limitata la institutiile financiare internationale. DST pot totusi prelua functiile unei monede de rezerva. Avand un curs valutar relativ stabil, aceasta moneda de cont a devenit un etalon monetar international, adoptat conventional ca baza a unui sistem monetar. Prin urmare, functiile DST sunt:
functia de etalon monetar;
functia de mijloc de rezerva;
functia de instrument de procurare de moneda convertibila prin intermediul FMI si in anumite conditii;
functia de mijloc de plata, restrans numai la achitarea dobanzilor si a comisioanelor catre FMI.
Valoarea DST este bazata pe metoda cosului valutar (valoare medie ponderata a celor mai importante valute). Monedele care fac parte din cosul valutar utilizat pentru stabilirea cursului DST sunt: Dolarul SUA, Euro, Lira sterlina si Yenul japonez.
FMI ajuta tarile membre sa aplice politicile economice optimale prin intermediul activitatilor sale principale: supravegherea (monitorizarea), asistenta financiara si operatiunile de imprumut.
Supravegherea (monitorizarea)
Fiecare tara membra a FMI accepta in momentul aderarii sa supuna politicile sale economice si financiare examinarii comunitatii internationale. Astfel, FMI exercita un control asupra politicilor economice la nivel national, regional si mondial, control ce se face in cadrul unor consultari regulate, de principiu o data pe an.
In timpul acestor consultari, se examineaza evolutia economiei si politicile economice, se traseaza directiile de urmat, pe baza evolutiilor la nivel international. In colaborare cu Banca Mondiala, FMI analizeaza sectoarele financiare ale tarilor membre in cadrul Programului de evaluare a sectorului financiar.
Cf. articolului IV din Statut, consultatiile cu statele membre, care au loc in mod normal in fiecare an, au in vedere politica de schimb, cea bugetara si monetara a statului membru, evolutia balantei sale de plati si a datoriei externe si efectele internationale si regionale ale acestor politici. Ele nu se limiteaza la dimensiunea macroeconomica, ci acopera si aspectele care au o incidenta notabila asupra rezultatelor macroeconomice – politica pietei muncii sau a mediului inconjurator si aspectele de gestiune publica.
FMI realizeaza o monitorizare multilaterala si regionala prin raportul despre perspectivele in economia mondiala, publicat de 2 ori pe an si raportul anual despre evolutia pietelor de capitaluri internationale. Aceste raportari ofera ocazia unei evaluari a efectelor mondiale ale politicilor statelor membre si a unei examinari a principalelor directii de dezvoltare si perspective privind sistemul monetar international.
In scopul realizarii unei supravegheri corecte FMI a stabilit un set de norme si coduri de conduita pentru formularea politicilor economice si a fundamentat o serie de indicatori de vulnerabilitate si modele de prevenire a crizelor financiare pentru evaluarea vulnerabilitatii tarilor la producerea de socuri neprevazute.
Asistenta tehnica oferita de FMI permite tarilor membre sa remedieze eventualele decalaje/erori identificate in rapoartele de evaluare si ameliorarea problemelor legate de gestiunea resurselor financiare publice.
Principalele domenii in care FMI ofera asistenta sunt:
- consolidarea sectoarelor monetare si financiare (reglarea, controlul si restructurarea sistemului bancar, gestiunea rezervelor de schimb si a operatiunilor de schimb, sistemele de compensare si de reglementare a platilor, structura si dezvoltarea bancilor centrale);
- incurajarea unei politici si a unei gestiuni bugetare (prin orientarea politicii si administratiei impozitelor si a vamilor, pregatirea bugetului, gestiunea cheltuielilor, masuri de protectie sociala si gestiunea datoriei interne si externe);
- stabilirea, gestionarea si difuzarea datelor statistice;
- formularea si examinarea legislatiilor economice si financiare.
Imprumuturile acordate de FMI permit tarilor beneficiare sa:
reconstituie rezervele lor internationale;
stabilizeze moneda;
echilibreze balanta comerciala etc.
Volumul imprumuturilor acordate de FMI a fluctuat considerabil de-a lungul anilor. Socul petrolier din anii ’70 si criza datoriei externe din anii ’80 au determinat o crestere importanta a imprumuturilor acordate de FMI, care s-a consolidat in anii ’90, o data cu inceperea procesului de tranzitie la economia de piata a tarilor din Europa Centrala si de Est.
Suma pe care o tara o poate imprumuta de la FMI se numeste limita de acces; aceasta variaza in functie de tipul de imprumut accesat, dar in general, este un multiplu al cotei-parte.
Imprumutul acordat de FMI nu acopera decat o parte limitata din nevoile de finantare externa a tarii. Dar, in masura in care aprobarea unui imprumut semnaleaza ca politica tarii beneficiare este bine orientata, ea asigura investitorii si locatarii de fonduri oficiale si faciliteaza mobilizarea resurselor aditionale. Prin urmare, finantarile FMI pot avea un efect de parghie, atragand alte fonduri.
Tipuri de imprumut:
imprumuturi pentru reducerea saraciei si reluarea cresterii economice sunt imprumuturi cu dobanda redusa si perioada de rambursare cuprinsa intre 5 ˝ - 10 ani;
acorduri de confirmare - reprezinta cel mai utilizat tip de imprumut, rambursabil 2 – 4 ani, avand ca obiectiv surmontarea dificultatilor temporare ale balantelor de plati;
mecanismul largit al creditului, facilitate creata in 1974, destinata tarilor cu dificultati prelungite ale balantelor de plati care necesita reforme economice fundamentale. Aceste imprumuturi sunt rambursabile intr-o perioada de 2 – 7 ani;
facilitatile de rezerva suplimentara, facilitate instituita in 1997 pentru a raspunde nevoilor de finantare pe termen foarte scurt. Aceasta facilitate a aparut ca rezultat al pierderii increderii in pietele emergente in anii ’90, care a determinat iesiri masive de capital si necesitati de finantare de amploare deosebita;
facilitati de finantare compensatorii, aparute in 1963, ca raspuns la nevoile tarilor confruntate cu o reducere brusca a veniturilor din exporturi, respectiv cresterea importanta a costurilor aferente importurilor de cereale ca rezultat al fluctuatiei preturilor mondiale ale produselor de baza;
ajutorul de urgenta care se adreseaza in special tarilor care au suferit pierderi materiale si financiare in urma unei catastrofe naturale sau a unui conflict armat.
Principalele caracteristici ale imprumuturilor FMI
FMI nu are caracterul unei institutii de ajutor si nici nu este o banca de dezvoltare. El imprumuta statele pentru a le ajuta sa-si depaseasca problemele financiare si sa restabileasca conditiile unei cresteri economice durabile. FMI nu finanteaza proiecte sau activitati specifice.
Imprumuturile FMI sunt insotite de conditii privind aplicarea politicii economice stabilite; statul imprumutat trebuie sa adopte masurile pe care s-a angajat sa le ia pentru a regla problemele balantei de plati. Aceasta conditionalitate asociata imprumuturilor FMI este destinata sa asigure comunitatea internationala ca tara respectiva este interesata sa-si intareasca politica economica si sa ramburseze imprumuturile respective.
Sursele de finantare ale FMI
Majoritatea fondurilor utilizate de catre FMI pentru imprumuturile acordate tarilor membre provin din participarile fiecarui stat membru sub forma cotelor parti. Cota parte a fiecarui stat membru este proportionala cu importanta acestui stat in economia mondiala.
Suma de care dispune Fondul pentru a angaja noi imprumuturi este determinata de capacitatea sa de angajament pe urmatoarele 12 luni, calculata ca suma intre resursele utilizabile plus rambursarile de imprumuturi existente, previzionate pentru urmatoarele 12 luni minus resursele deja angajate (soldul de precautie).
FMI dispune de 2 linii de credit la care poate apela in situatii financiare deosebite:
- acordurile generale de imprumut (AGI), care au fost incheiate in 1962 si care cuprind 11 participanti (state sau banci centrale ale tarilor industrializate din Grupul celor Zece si Elvetia);
- in cazul in care Fondul considera ca pozitia sa de angajament risca sa devina insuficienta pentru nevoile tarilor membre, FMI poate face apel la linii de credit suplimentare. Astfel in 1998 au fost create asa-numitele “Noi Acorduri de Imprumut”, prin care 26 tari au convenit sa imprumute Fondul cu 34 miliarde DTS (44 miliarde dolari).
Transformarile pe care economia mondiala le-a cunoscut incepand cu cel de-al doilea razboi mondial au determinat necesitatea adaptarii permanente a FMI in scopul continuarii indeplinirii misiunii sale.
Incepand cu anii ’90, mondializarea a fost insotita de sfidari economice importante. Astfel, FMI a trebuit sa faca fata problemelor pietelor financiare emergente, in special in Asia si America Latina, sa ajute o serie de tari sa treaca de la economia planificata centralizat la economia de piata si sa se integreze in economia de piata mondiala si sa favorizeze cresterea economica si diminuarea saraciei in statele slab dezvoltate. In acest scop FMI a lansat unei serie de reforme vizand consolidarea cadrului juridic si institutional al sistemului monetar si financiar international si intarirea propriei contributii in prevenirea si solutionarea crizelor financiare.
2. Banca Mondiala
Banca Mondiala, ca institutie internationala, s-a remarcat printr-o activitate concreta pe planul reconstructiei si dezvoltarii economice a tuturor tarilor membre, iar mai apoi in exclusivitate, a tarilor in curs de dezvoltare.
Grupul Bancii Mondiale este format din urmatoarele institutii:
Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.);
Corporatia Financiara Internationala (C.F.I.);
Asociatia Internationala de Dezvoltare (I.D.A.);
Agentia Multilaterala de Garantare a Investitiilor (A.G.I.)
Un stat poate deveni membru al B.I.R.D. cand accepta regulile de conduita in materie de finante internationale, respectiv adera, mai intai, la Fondul Monetar International. O alta conditie necesara pentru ca o tara sa devina membru al Bancii o reprezinta subscrierea unei contributii la fondul statutar. Subscriptia fixata unei tari doritoare de a deveni membru al BIRD se negociaza, nivelul ei depinzand de situatia economica si financiara a tarii solicitante, care intra in corelatie si cu participarea la FMI.
Potrivit statutului sau, obiectivele BIRD sunt :
sa contribuie la reconstructia si dezvoltarea statelor membre, stimuland investitiile de capital in scopuri productive, inclusiv refacerea economiilor afectate de razboi, readaptarea aparatului de productie la necesitatile din timp de pace si incurajarea dezvoltarii mijloacelor si resurselor productive in tarile mai putin dezvoltate;
promovarea investitiilor straine private prin garantii sau participatii la imprumuturi si alte investitii efectuate de furnizorii de capitaluri private. Atunci cand nu sunt disponibile capitaluri private in conditii rezonabile, Banca completeaza, cu fonduri suplimentare, investitia privata; mijloacele financiare din capitalul sau propriu, din cel atras sau din alte surse sunt furnizate in conditii favorabile si pentru scopuri productive;
promovarea dezvoltarii echilibrate, pe termen lung, a comertului international si echilibrul balantelor de plati, prin stimularea investitiilor destinate dezvoltarii resurselor productive ale statelor membre, contribuind, in acest mod, la cresterea productivitatii, ridicarea nivelului de trai si ameliorarea conditiilor de munca pe teritoriul statelor membre;
sa coordoneze imprumuturile acordate sau garantate de ea cu imprumuturile internationale de alta provenienta, vizand acordarea de prioritate celor mai utile si mai urgente proiecte, indiferent de dimensiunile lor;
sa-si conduca operatiunile in functie de efectele investitiilor internationale asupra conditiilor economice din statele membre si, in primii ani dupa razboi, sa faciliteze tranzitia de la economia de razboi la economia de pace.
Gradul de angajare a fondurilor Bancii este mentinut relativ constant, intrucat valoarea imprumuturilor acordate este restrictionata de asa-numitul “multiplicator 1:1”, criticat adesea de catre statele sarace datorita efectului de limitare a accesului lor la fondurile Bancii Mondiale. Regula adoptata de Banca potrivit careia totalul imprumuturilor acordate nu poate depasi intregul capital subscris, inclusiv rezervele si beneficiile, confera acesteia siguranta, reflectand o prudenta extrema, insa ii limiteaza mult posibilitatile de ajutor. Creditele acordate de BIRD vizeaza guvernul tarii membre, organisme politice sau intreprinderi de stat din tara respectiva, precum si organisme sau societati private, insa doar cu conditia garantarii de catre stat a imprumuturilor. De asemenea, Banca nu acorda imprumuturi pentru obiective si proiecte militare sau in scopuri ce vizeaza facilitarea exporturilor unei anumite tari industrializate. Imprumuturile BIRD difera de cele obtinute pe pietele particulare, Banca dispunand o analiza economica, premergator acordarii imprumutului; aceasta analiza economica se realizeaza in contextul unor parametri de eficienta si solvabilitate financiara a imprumutului, accesul la fonduri revenind doar tarilor cu capacitate de indatorare, considerate solvabile. In termeni subiectivi, Banca considera solvabila tara a carei politica si performante economice inspira incredere. Criteriul de referinta, in functie de care se admite la imprumut o tara sau alta, este nivelul dezvoltarii, apreciat prin indicatorul economic “produsul national brut” (PNB) pe cap de locuitor.
Cand tara solicitatoare atinge un anumit nivel de dezvoltare, isi realizeaza capacitatea de administrare si obtine accesul la pietele financiare care ii permit renuntarea la sprijinul financiar al Bancii Mondiale, are loc asa-numita operatiune de “reclasare”. Politica de reclasare are urmatoarele caracteristici:
reprezinta un proces suplu si echitabil, avand in vedere conditiile specifice de dezvoltare a fiecarei tari; reclasarea nu trebuie sa intervina mai repede de 5 ani, de la data cand tara respectiva a atins limita stabilita pentru aceasta, respectiv nivelul stabilit al PNB pe locuitor;
dupa reclasare, sprijinul BIRD continua sub forma de asistenta tehnica pentru lucrari sau pentru organizarea unor institutii de management, studii de politica economica sau acorduri pentru obtinerea de ajutor financiar de la alti creditori etc.;
problema reclasarii e supusa unei reexaminari anuale, alaturi de posibilele dificultati ce ar putea surveni in urma aplicarii sistemului de apreciere a momentului operarii reclasarii, bazat pe nivelul PNB pe locuitor.
I.D.A. (International Development Association), infiintata in 1960, este o agentie internationala care acorda imprumuturi preferentiale tarilor membre mai putin dezvoltate din punct de vedere economic, capabile sa realizeze proiecte productive de mare prioritate, bine fundamentate din punct de vedere tehnic si economic, tari care nu au mijloace sa obtina imprumuturi in conditii clasice, similare celor acordate de catre BIRD sau alte institutii internationale de credit. Imprumuturile acordate de IDA genereaza o povara financiara relativ suportabila pentru tarile indatorate, intrucat prevad un termen lung de rambursare, au un nivel redus al comisionului si se renunta la perceperea oricaror dobanzi. Datorita acestui fapt, IDA acorda credite in conditii mai favorabile decat BIRD, fiind un organism ce preia sarcina de creditare pe termen lung a statelor membre foarte sarace, alaturi de riscurile ce decurg din situatia precara a acestora. Spre deosebire de BIRD, fondurile IDA nu provin din emisiuni de obligatiuni, ci din contributia initiala a statelor membre bogate, majorata cu varsaminte ulterioare. Resursele IDA se mai constituie si din rambursarea creditelor anterioare acordate de catre ea, la care s-a adaugat, incepand de la 1 iulie 1985, Fondul Special de Ajutor African (FSA), infiintat special in vederea finantarii programelor de ajutor al tarilor africane cel mai putin dezvoltate.
Creditele pentru dezvoltare acordate de IDA sunt rambursabile in termen de 40 de ani, pentru tarile mai putin dezvoltate si respectiv, in termen de 35 de ani, pentru celelalte tari beneficiare, conform clasificarii O.N.U. In timp ce imprumuturile BIRD se acorda in conditii de piata, percepandu-se dobanzi corespunzatoare conjuncturii de pe pietele financiare, creditele IDA sunt acordate in conditii de favoare si cu un mare grad concesional sau procent de donatie (subventie), ajungand pana la 80% ; mai mult decat atat, aceste credite nu sunt purtatoare de dobanzi, ci doar de un comision de serviciu de 0,75% si unul de angajare de 0,50%, ceea ce face din IDA institutia financiara internationala cu cel mai ridicat grad de imobilizare a fondurilor sale, care incumba si posibilele riscuri legate de necunoscut, de insuficienta previziune, etc. Acest grad sporit de imobilizare a fondurilor IDA este generat si de acordarea unei perioade de gratie de 10 ani, urmata de o alta perioada de 10 ani, in care se ramburseaza cate 1% din datorie anual, in timp ce, in urmatorii ani se vor rambursa cate 3% anual.
Partea cea mai reprezentativa a fondurilor utilizate de IDA pentru finantarea concesionala provine din reconstituirile periodice ale resurselor, proces indelungat si complicat, ce dureaza, de obicei, intre 12-16 luni. Pana in 1990 au avut loc noua reconstituiri, ultima reconstituire si-a propus operarea pe trei directii in politica de credite IDA si anume: lupta impotriva saraciei, sustinerea unei politici macroeconomice si sectoriale adecvate si protectia mediului inconjurator. Activitatea desfasurata de IDA in ultimele decenii justifica increderea si optimismul in viitorul acestei institutii de ajutor financiar interguvernamental, principala sursa multilaterala de finantare concesionala pentru tarile membre cu venituri scazute. Obiectivul acestei filiale integrate a Bancii Mondiale este combaterea saraciei, lucru constatat prin analizarea structurii finantarilor pe obiective, sectoare economico-sociale si regiuni ale Globului. IDA se remarca prin sprijinul acordat agriculturii si dezvoltarii rurale, mentinut la 1/3 din eforturile sale, avand o rentabilitate superioara a proiectelor finantate, comparativ cu BIRD.
Intrucat BIRD, potrivit statutelor de organizare si functionare, nu-si poate angaja fondurile in operatiuni cu intreprinderile din sectorul privat al statelor membre, in 1956 s-a infiintat, pentru a acoperi aceasta deficienta, Corporatia Financiara Internationala (International Finance Corporation). Primul articol al statutului sau precizeaza scopul IFC ca fiind acela de “ a stimula expansiunea economica, incurajand dezvoltarea intreprinderilor particulare cu caracter productiv… in special cele din regiunile mai putin dezvoltate, completand astfel operatiunile BIRD “. Aceasta filiala a Bancii Mondiale are un vast spectru de activitate, contribuind la identificarea si propunerea proiectelor, realizarea de studii de preinvestitii, de studii tehnice si ale pietelor, gasirea de parteneri susceptibili, furnizarea de fonduri si asistenta tehnica, participa la organizarea institutiilor speciale de finantare a dezvoltarii economice, incurajeaza intrarea capitalurilor in tarile care au nevoie de ele, cedand investitorilor din tarile generatoare de capitaluri fractiuni din investitiile sale, colaboreaza cu guvernele respective masurile de luat in vederea cresterii investitiilor private, studiaza raportul dintre rata de schimb, politicile tarifare, fiscale si practicile de contingentare, acordarea licentelor, pe de o parte si expansiunea industriala pe de alta parte, dar intretine si intreprinde si actiuni de cooperare pentru furnizarea de asistenta tehnica.
Imprumuturile acordate de IFC sunt pe termen lung, iar dobanzile sunt fixate pe baza conditiilor existente pe pietele monetare internationale pe termen lung, in stransa legatura cu volumul investitiilor, tipul proiectului si riscurile pe care le implica. Imprumuturile respective pot fi utilizate in tarile membre sau in Elvetia, pentru achizitionari de echipamente, acoperirea operatiunilor de schimb, cheltuieli locale, fonduri de rulment sau pentru oricare alte operatiuni comerciale legitime; avand in vedere toate acestea, Corporatia functioneaza ca o banca de investitii, participand la riscurile intreprinderilor in care s-a angajat. In ceea ce priveste originea fondurilor de finantare a proiectelor care au beneficiat de asistenta corporatiei, contributia cea mai mare o aduc tarile in curs de dezvoltare, beneficiare ale acestor proiecte, urmate de IFC cu circa 21% din fonduri si sursele statelor dezvoltate, putin peste 10%. In ochii tarilor industrializate, finantarea tarilor lumii a treia apare ca plina de riscuri, la care acestea subscriu rareori. De aceea, IFC accepta aceste riscuri, lansandu-se in initiative pe care altii nu le-ar putea concepe, cauta sisteme juridice pentru diminuarea riscurilor si metode de stimulare a fluxurilor de capital strain in sectorul privat al acestor tari.
Solutia prefigurata in aceasta directie de Grupul Bancii Mondiale, a constat in infiintarea unui sistem multilateral de asigurare a investitiilor, care sa vizeze si programele nationale existente si ajungerea la un sistem global de asigurare pe scara mondiala si care sa –si aduca contributia la stimularea investitiilor straine directe in tarile beneficiare. In acest scop, a fost creata, in 1985, Agentia Multilaterala de Garantare a Investitiilor (AMGI), avand ca obiectiv sprijinirea tarilor in curs de dezvoltare de a mobiliza investitiile straine productive, intarirea intelegerii si increderii intre tarile beneficiare si investitorii straini, o informare mai buna asupra posibilitatilor investitionale. Agentia si-a propus atingerea acestui obiectiv prin acoperirea a patru mari categorii de riscuri necomerciale:
riscul transferurilor – ce rezulta din restrictiile create de guvernul tarii – gazda la primirea conversiunii si la transferurile de devize;
riscul pierderilor ce rezulta din masuri legislative, administrative sau de omisiune a guvernului de primire;
denuntarea de catre un guvern a unui contract care il leaga pe investitor, acesta neavand acces la instante competente;
riscurile datorate conflictelor armate si tulburarilor civile.
Inca de la infiintarea AMGI, IFC a stabilit contracte cu aceasta, lucrand in stransa colaborare, prin intermediul unui serviciu consultativ comun, a carui functionare e supravegheata de inalti functionari ai ambelor institutii.
3. Banca Reglementelor Internationale
Banca Reglementelor Internationale a fost infiintata in anul 1930 la Basel (Elvetia) avand ca principala functie reglementarea reparatiilor de razboi datorate de Germania in urma primului razboi mondial. Pentru ca in 1931, prin Moratoriul Hoover, plata acestor reparatii de razboi a fost suspendata, obiectivele Bancii Reglementelor Internationale s-au schimbat devenind o banca centrala a Bancilor Centrale a statelor membre.
Obiectivele actuale ale Bancii Reglementelor Internationale sunt:
promovarea cooperarii dintre Bancile Centrale (primirea de depozite de la Bancile Centrale si acordarea de credite acestora);
asigurarea efectuarii operatiunilor bancare in conditii de maxima eficienta;
stabileste reglementari specifice si se asigura de punerea lor in practica.
Banca Reglementelor Internationale poate tranzactiona in nume propriu sau in numele Bancilor Centrale membre aur, titluri de valoare, poate contracta imprumuturi s.a.. Atat resursele atrase, cat si plasamentele efectuate vizeaza termene foarte scurte. Tranzactiile efectuate prezinta un grad ridicat de profitabilitate, astfel incat Banca Reglementelor Internationale nu are nevoie de sprijin financiar, comparativ cu alte organizatii financiare internationale.
Operatiunile efectuate de Banca Reglementelor Internationale sunt facilitate de o organizare eficienta in trei mari departamente:
|
