UNIVERSITATEA CREsTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE
LUCRARE DE LICEN
CHINA IN ECONOMIA MONDIALĂ
Conducator stiintific :
Absolvent:
BUCUREsTI
CUPRINS
INTRODUCERE
Capitolul 1 PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA ECONOMIEI CHINA
R.P. CHINA – ASPECTE MONOGRAFICE 6
DEBUTUL REFORMEI CONOMICE 11
STADIILE REFORMEI – SCHIMBARI INDRAZNETE DE ORIENTARE 14
1.4. STRTEGIE SI POLITICI MACROECONOMICE 19
1.5. REFORMA INTREPRINDERILOR 22
Capitolul 2 ANALIZA EVOLUTIEI ECONOMIEI R.P. CHINA
2.1 ROLUL INVESTITIILOR STRAINE IN DEZVOLTAREA ECONOMICA A CHINEI 30
2.2. DEZVOLTAREA ECONOMICA REGIONALA 36
ECONOMIA CHINEI IN DATE STATISTICE 41
Capitolul 3. ROLUL CHINEI IN EVOLUTIA COMERTULUI MONDIAL
.LOCUL CHINEI IN COMERTUL MONDIAL SI IN CEL AL EXTREMULUI ORIENT 63
3.3. SCHIMBURILE COMERCIALE CHINA – SUA 65
3.2.1. Strategiile industriale, de investitii si de schimb valutar ale Chinei si impactul asupra economiei americane 67
3.2.2 .Relatia comerciala asimetrica între SUA si China
3.4. SCHIMBURILE COMERCIALE CHINA – UE 70
3.5. SCHIMBURILE COMERCIALE CHINA – ROMANIA 76
Capitolul 4. PERSPECTIVE IN DEZVOLTAREA ECONOMICA A CHINEI SI POSIBILE CONSECINTE LA NIVEL MONDIAL
4.1. EVOLUTIA RAPORTURILOR ECONOMICE CU TARILE LUMII 79
4.2. AFIRMAREA CHINEI CA PUTERE ECONOMICA REGIONALA 80
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE 98
INTRODUCERE
Economia Chinei refuza sa se încadreze într-unul din sistemele economice cunoscute. Privind nu doar tarile dezvoltate, ci si pe cele subdezvoltate, conceptul “another development” arata ca scopul final în dezvoltarea unei tari nu este productia si cresterea economica sau egalizarea PIB-ului pe locuitor, ci satisfacerea trebuintelor social-umane. Paradigma occidentului industrial nu este potrivita pentru societatile în curs de dezvoltare, fapt care a dus la aprecierea ca “locomotivele tarilor dezvoltate sunt prea rapide pentru vagoanele lumii a treia”.
CAPITOLUL 1
PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA ECONOMIEI
R.P.
Întelegerea de fond a resorturilor, formelor de realizare si finalitatilor acestui proces urias de transformari înnoitoare pe care le comporta tranzitia sistemului economic chinez este facilitata de pastrarea permanenta în atentie a câtorva trasaturi definitorii ale societatii si modelului socio-cultural specifice acestei tari:
populatia Chinei reprezinta peste o cincime din populatia întregului glob, ceea ce confera o dimensiune impresionanta atât a efortului national de dezvoltare economica si sociala, cât si a impactului acestei dezvoltari asupra economiei lumii;
civilizatia chineza, una dintre cele mai proeminente si mai bine individualizate din lume, s-a dezvoltat o lunga perioada în conditiile unei izolari considerabile, facilitata si de barierele fizice ce delimiteaza arealul national;
interventiile straine, de la colonialismul european la imperialismul japonez, au avut efecte negative profunde asupra societatii chineze, soldate, printre altele, cu pierderi teritoriale si cu intensificarea tendintelor regionaliste;
populatia Chinei este puternic concentrata în regiunile costale, estice, zona centrala si cea vestica a teritoriului tarii fiind mult mai putin populate, mai aride si mai putin productive;
centralizarea puternica a puterii politice de la revolutia din 1949 si crearea Republicii Populare Chineze si pâna la începutul reformei economice din anul 1978 au imprimat modelului socio-cultural national mentalitati pe care actuala reforma economica îsi propune sa le modifice fundamental;
China rurala constituie un segment puternic traditionalist al societatii chineze, modul de viata a populatiei rurale nesuferind transformari majore nici sub impactul Revolutiei culturale, nici sub cel al actualei modernizari;
efortul apreciabil de modernizare pe care l-a antrenat reforma economica a condus la înregistrarea unor rezultate apreciabile; în acelasi timp, societatea chineza ramâne precumpanitor rurala, cu un grad limitat de urbanizare si industrializare, concentrate îndeosebi în zona de est. Pe fondul acestor trasaturi care explica multe dintre orientarile reformei si modurile specifice de rezolvare a problemelor specifice acesteia, vor putea fi evidentiate performantele înregistrate de economia chineza în ultimele doua decenii de reforma, principalii factori care au determinat revirimentul economic începând din anul 1978, momentul initierii procesului de reforma, precum si perspectivele întrevazute de specialistii chinezi ai continuarii acestui proces.
China (Zonghua Renmin Gongheguo), tara din estul Asiei, a treia tara ca suprafata (dupa Rusia si Canada) si cu cea mai mare populatie dintre toate statele lumii, este marginita in nord de Republica Mongola si de Rusia; in nord-est de Rusia si Korea de Nord, in est de marea Galbena si Marea Chinei de Est; in sud de Marea Chinei de Sud, Vietnam, Laos, Myanmar (cunoascuta si cu numele de Burma), India, Bhutan si Nepal; in vest este marginita de Pakistan, Afghanistan si Tadjikistan si in nord-vest de Kyrghistan si Kazahstan. Chinei ii apartin mai mult de 3400 de insule. Are o suprafata de 9.571.300 km2, neincluzand Hong Kong, Macau si teritoriul care se afla sub controlul Republicii Chineze din Taiwan, pe care China il considera o provincie renegata. In 1971, Natiunile Unite au admis “Republica Populatiei Chineze” (principalul teritoriu chinez) si au exclus “Republica Chineza” (Taiwan) din parteneriat. Cu toate ca majoritatea guvernelor din toata lumea nu recunosc Taiwanul ca stat independent, insula mentine totusi o economie si un guvern distinct. Hong Kong, oficial un teritoriu britanic, i-a revenit Chinei in 1997. Cu toate acestea, informatiile prezentate in aceasta lucrare nu se refera si la Hong Kong, care mentine o economie separata si are o autonomie politica considerabila. Aceste date deasemenea nu includ Macau, localizata langa Hong Kong pe coasta de sud a Chinei, care este un teritoriu chinezesc administrat de Portugalia.
“Cateva caracteristici retin atentia de la prima vedere pentru cel ce se apropie de istoria Chinei. In primul rand, unitatea spatiului si coeziunea civilizatiei. In pofida pustiitoarelor revolte sociale, a conflictelor dinastice si a razboaielor civile, sau a repetatelor invazii externe, care au determinat diviziuni ale unitatii statale, mai mult sau mai putin durabile, acestea nu au avut consecinte geopolitice ireparabile.”
Capiatala Chinei este Beijing, cel mai populat centru urban este Shanghai. China are peste 20 de orase mari cu o populatie minima de 1 milion de locuitori. Profile de orase:
Beijing – capitala Chinei cu o populatie de 5,8 milioane de locuitori (10,8 milioane in 1999)
Shanghai – 15,1 milioane locuitori
Tianjin – 4,6 milioane locuitori
Shenyang – 3,6 milioane locuitori
Wuhan – 3,3 milioane locuitori
Guanghzou – 2,9 milioane locuitori
Chongqing – 2,3 milioane locuitori
Nanjing – 2,1 milioane locuitori
Xian 2,0 milioane locuitori
China incadreaza o mare varietate de forme de relief si varietate corespunzatoare de resurse naturale. In general, cele mai mari inaltimi de pe teritoriul Chinei se gasesc in vest, unde se afla unii dintre cei mai inalti munti de pe Pamant. Trei dintre acestia, muntii Tien Shan, Kunlun si Qinling, dateaza din perioada Paleozoica de ridicare muntoasa (orogeneza), care a inceput in perioada Carbonifera si s-a terminat in perioada Permiana, cand toate portiunile de pamant ale Terrei s-au unit pentru a forma un singur supercontinent, Pangaea. Muntii Himalaya, sunt de origine mai recenta. S-au format cand sedimentele odata depozitate intr-o mare mezozoica, numite “tethys”, au fost stranse intr-un loc si ridicate la suprafata datorita coliziunii Indiei cu Eurasia, eveniment ce a inceput in timpul epocii Oligocene a perioadei Tertiare, in urma cu aproximativ 40 milioane de ani.
Numeroasele tipuri de munti ale tarii inchid o serie de platouri si bazine care furnizeaza o considerabila sursa de apa si de resurse minerale. Varietatea de tipuri climatice, de la subpolara la tropicala si incluzand mari zone alpine si desertice, suporta o magnifica viata animala si o deosebita flora.
Muntii ocupa aproximativ 43% din teritoriul Chinei; platourile muntoase mai ocupa inca 26 de procente; bazinele, asezate in principal in zonele aride, ocupa 19%. Numai 12% din totalul teritoriului reprezinta zonele de campie.
Mai mult de o cincime din totalul populatiei Pamantului traieste in China. China a dat nastere celei mai vechi civilizatii din lume si are o istorie ce dateaza din urma cu 3500 de ani. “Zhonghuo”, numele chinezesc pentru “tara”, inseamna “teritoriul central”, o referinta la credinta chinezeasca in care se spune ca tara era centrul geografic al Pamantului si singura civilizatie adevarata. In secolul al XIX-lea, China a devenit o natiune slaba din punct de vedere economic si politic, dominata de puteri straine.
China a inregistrat multe schimbari in prima jumatate a secolului XX. Guvernul imperial a fost inlaturat si in anii haotici care au urmat, doua formatiuni politice – Kuomintang (KMT) si comunistii – s-au luptat pentru controlul tarii. In 1949, comunistii au castigat controlul statului. Atunci guvernul “Republicii Chineze”, condus de KMT, s-a retras in Taiwan. Ridicarea la putere a comunistilor din 1949 a constituit unul dintre cele mai importante evenimente din istoria Chinei; intr-o remarcabil de scurta perioada de timp s-au facut schimbari radicale atat in economie cat si in societate.
Prima masurare a numarului populatiei dupa preluarea statului de catre comunisti a avut loc in 1953. La acea data, populatia Chinei era de 582.600.000 locuitori. La cea de-a doua masurare, care a vut loc in 1964, s-a aratat o crestere pana la 694.580.000; la cea de-a treia , in 1982, masuratorile au aratat o populatie de 1.008.180.000 (fara Hong Kong, Macau si Taiwan), facand din China primul stat care a trecut pragul de un miliard de oameni. Intre 1953 si 1997, rata mortalitatii a cazut de la 22,5 la aproximativ 7 la 1000 de locuitori; rata natalitatii a cazut deasemenea de la 45 la 1000 de locuitori in 1953, la aproximativ 16,4 in 1997. Ca rezultat, cresterea numarului de oameni s-a micsorat de la 22,5 la mie in 1953, la 0,9 la mie in 1997. Chiar si in aceste conditii, China tot inregistreaza o crestere anuala a populatiei de aproape 11 milioane de oameni.
Descresterea fertilitatii inregistrata intre anii 1950 si anii 1990, a fost datorata in mare parte eforturilor facute de guvern pentru incurajarea casatoriilor tarzii si, mai recent, influentarea familiilor chineze sa aiba un singur copil. Acest program a fost cuplat cu o continua expansiune a facilitatilor in domeniul sanatatii, care asigurau destule informatii despre controlul sarcinilor si contraceptive foarte ieftine sau de multe ori gratis. A fost oficial estimat in 1984, ca 70% din totalul cuplurilor de varsta fertila folosesc prezervative si ca 24 milioane de cupluri au declarat oficial ca nu vor avea mai mult de un copil. Avortul este legal si presiuni sociale pentru a opri o sarcina sunt facute femeilor care au deja un copil. Minoritatile nationale au fost in general excluse din progranul guvernamental de control al nasterilor, pastrand tratatele de ingaduire a acestora la un maxim de independenta culturala.
In 1980 guvernul a declarat ca 65% din populatie era sub varsta de 30 de ani. Astfel, o proportie substantiala a populatiei chineze este la o varsta fertila de cel putin cateva decenii de atunci. In septembrie 1982, liderul Partidului Comunist Chinez a declarat ca natiunea trebuie sa
limiteze populatia la 1,2 miliarde pana la sfarsitul secolului, o limita care intensifica eforturile de control al populatiei. In 1988, guvernul a recunoscut ca acea limita era de neatins si au revizuit-o la 1,27 miliarde.
China avea in 1977 o populatie estimata la 1.226.274.731 locuitori.
Densitatea populatiei era de 128 de persoane pe km2, existand mari
diferentieri teritoriale. Exista regiuni cu o densitate foarte mare a
locuitorilor, cum ar fi in Campia Chinei de Est. In bazinele fluviilor Chang Jiang si
Mai mult de 70 milioane de oameni apartin la 55 de minoritati nationale. Majoritatea acestor rase sunt distinse de chinezi mai mult prin limba si religie decat prin aspectul fizic. Principalele minoritati sunt rasa Tai, care vorbesc limba Zhuang, numarand aproape 15,5 milioane, asezati in Regiunea Autonoma Guangxi Zhuang; rasa Hui, care sunt in jur de 8,6 milioane, asezati in Regiunea Autonoma Ningxia Hui, Gansu si Qinghai; aborigenii Miao, aproximativ 7,4 milioane locuitori, ce ocupa regiunile numite Guizhou, Hunan si Yunnan; minoritatea Turkic, care numara in jur de 7,2 milioane de oameni si vorbesc limba Uygur, locuiesc in Regiunea Autonoma Xinjiang Uygur; rasa Tibetana, in numar de 4,6 milioane, care locuiesc in Regiunea Autonoma Tibet, Qinghai, Sichuan si deasemenea Yunnan. Alte grupuri minoritare includ Tujia (5,7 milioane), Bouyei (2,5 milioane), Koreeni (1,9 milioane) si Manchus. Oamenii care apartin minoriatii Manchus sunt descendenti ai dinastiei care a cucerit China in secolul al XVIII-lea si s-a stabilit in Qing sau Manchu. Numarand aproximativ 9,8 milioane, ei sunt aproape de nedistins de chinezi.
Desi foarte bine industrializata, China continua sa fie o natiune predominant rurala, cu o agricultura foarte bine dezvoltata. Cu toate ca mari concentratii urbane au existat in China chiar si inaintea Imperiului Roman (44 i.Hr – 476 d.Hr), tara are per ansamblu o urbanizare destul de inceata. Se estimeaza ca 69% din populatie traieste in mediul rural.
Liderul comunist Mao Zedong credea ca marea diferenta dintre populatia rurala si urbana era cauza diferentei sociale din China. In timpul anilor 60 si in prima jumatate a anilor 70, statul a facut nenumarate eforturi de a trimite tineri educati din mediul urban in mediul rural pentru cativa ani sau poate chiar definitiv. Aceasta miscare urmarea dezvoltarea modului de trai urbanistic si in cel rural si totodata reducerea interesului taranior de amigra spre oras. Acest program a fost partial stagnat in 1976, odata cu moartea lui Mao Zedong si eliminata la sfarsitul anului 1978, cand migrarea spre orase a inceput sa creasca.
Potrivit unei evaluari sumare facuta dupa desfasurarea celui de al cincilea recensamânt la scara nationala, China are o populatie de l,2953 miliarde de locuitori, inclusiv regiunile administrative speciale Hong Kong si Macao si Provincia Taiwan.
Populatia care traieste în partea continentala a cunoscut, în ultimii lo ani, un ritm de crestere anual de l,07%, ceea ce înseamna o scadere de 0,4% fata de ultimii ani ai deceniului ’80. Zhu Zhixin, directorul Oficiului National de Statistica, care a raspuns de grupul principal de lucru în timpul desfasurarii celui de al 5-lea recensamânt national., a evidentiat faptul ca eforturile Chinei în domeniul planificarii familiale au fost încununate de succes. China a evitat în acest fel cresterea demografica exploziva înregistrata imediat dupa întemeierea Chinei Noi, în l949, si a reusit sa controleze în mod eficient cresterea rapida a populatiei. In momentul de fata, în China cresterea populatiei cunoaste un ritm mai scazut.
Al 5-lea recensamânt din
China a avut loc la l noiembrie 2000. In prezent, se prelucreaza datele
înregistrate din teren.Elementele principale sunt în acest moment cunoscute
si se poate afirma ca populatia Chinei, în ansamblul ei, a
înregistrat schimbari notabile.
Fata de cel de
al 4-lea recensamânt, desfasurat în l990, populat 737c22h ia
totala a celor 3l de provincii, regiuni autonome si
municipalitati subordonate direct autoritatii centrale, inclusiv
militarii în serviciu din partea continentala a Chinei (denumita în
continuare “populatia continentala”) a crescut cu l32,l5 milioane (+
ll,65%). Media anuala de crestere a fost de l2,79 milioane,
adica o crestere de l,07%, adica 0,4% mai putin fata
de ultimii ani ai deceniului al noulea.
Cresterea gradului de instruire a populatiei
Din rândurile populatiei continentale, 45,7l milioane
persoane au absolvit facultatea (cel putin 2 ani de studii post-liceale);
l4l,09 milioane au absolvit o scoala medie (doua cicluri
scolare), inclusiv o scoala profesionala; 429,89 milioane
au absolvit primul ciclu secundar.
Dupa l990, populatia instruita a crescut progresiv, (la un
etalon de l0.000 de locuitori), de la l422 la 36ll (+ l54%); de la 8039 la
ll.l46 (+ 39%) si de la 23.344 la 33.96l (+ 45%).
Populatia continentala înregistreaza 85,07 milioane de persoane
de peste l5 ani sau mai mult, care nu stiu sa citeasca deloc sau
stiu sa citeasca putin). Numarul acestora este în
scadere, de la l5,88% la 6,72% (-9,l6%).
Cresterea
rapida a numarului de persoane în vârsta
Recensamântul desfasurat recent a relevat o schimbare considerabila a structurii pe grupe de vârsta a populatiei Chinei.
Grupa persoanelor de la 0 la l4 ani reprezeinta 22,89% din totalul populatiei, în scadere cu 4,8% fata de anul l990; grupa persoanelor în vârsta de peste 65 de ani reprezinta 6,96%, respectiv o crestere de l,39%.
Aceste cifre demonstreaza ca de la aplicarea politicii de reforma si de deschidere catre exterior, nivelul de trai al populatiei a crescut, iar serviciile medicale si sanitare s-au îmbunatatit considerabil; pe de alta parte, ritmul nasterilor s-a diminuat considerabil. Toate acestea contribuie la grabirea procesului de îmbatrânire a populatiei.
Diminuarea dimensiunii familiei
Numarul mediu de persoane care alcatuiesc o fmilie este de 3,44 fata de 3,96, în l990. Aceasta descrestere se datoreaza în principal masurilor de planificare familiala.
Progresul urbanizarii
Populatia urbana se ridica la 455,94 milioane persoane, adica 36,09% din populatia totala, în vreme ce populatia rurala este de 807,39 milioane sau 63,90%. Procentul populatiei urbane a crescut cu 9,86%, fapt care dovedeste ca procentul de urbanizare a crescut ca urmare a dezvoltarii economiei tarii.
In conformitate cu hotarîrea Consiliului de Stat, în China a avutloc la l noiembrie 2000, cel de al 5-lea recensamânt al populatiei. Sub conducerea Consiliului de Stat si a guvernelor locale de la toate nivelele si cu sprijinul si cooperarea populatiei diferitelor grupuri etnice, evaluarile pe teren au fost efectuata prin eforturile sustinute si munca plina de abnegatie a aproximativ lo milioane de lucratori însarcinati cu recensamântul. Evalzarea ulterioara -prin verificare pe esantioane- a demonstrat ca recensamântul a fost corect. Toate datele colectate la recensamânt au fost apoi prelucrate la calculator, iar cifrele rezultate sunt urmatoarele
Numarul total al populatiei
Populatia Chinei este de l.295,33 milioane locuitori, din care:
Populatia
Chinei a 3l provincii, regiuni autonome si municipalitati
(fara insulele Jinmen si Mazu din provincia Fujian) si
militarii în serviciu din China continentala totalizeaza l.265,83
milioane.
Populatia Regiunii administrative speciale Hong Kong: 6,78 milioane.
Populatia Regiunii administrative speciala Macao: 440.000
Populatia Provinciei Taiwan si a Insulelor Jinmen, Mazu si a câtorva insule din provncia Fujian: 22,28 milioane.
Cresterea demografica
Fata de
numarul de locuitori de l.l33,68 milioane, înregistrati la
recensamântul din l990 (ora zero a zilei de l iulie l990 – momentul de
referinta), populatia totala a celor 3l de provincii,
regiuni autonome si municipalitati, incluzând si militarii
în serviciu din China continentala a crescut, în cei zece ani si
patru luni, cu l32,l5 milioane de persoane, respectiv cu ll,66%. Media anuala
de crestere a fost de l2,79 milioane de persoane, rezultând un ritm de
crestere de l,07%.
Populatia pe
numar de familii
In cele 3l de provincii, regiuni autonome si mun.icipalitati din China continentala s-au numarat 348,37 milioane de familii, numarul total al celor ce le alcatuiesc fiind l.l98,39 milioane persoane. O familie este alcatuita în medie din 3,44 persoane cu 0,52 persoane mai putin fata de recensamântul din l990, cifra fiind atunci de 3,96 persoane pe familie.
Compozitia populatiei pe sexe
Din totalul populatiei
înregistrat în cele 3l provincii, regiuni autonome si
municipalitati, inclusiv militarii în serviciu din
Populatia pe grupe de vârsta
Din numarul total al locuitorilor celor 3l de provincii, regiuni autonome si municipalitati si militari în serviciu din China continentala, 289,79 milioane persoane alcatuiesc grupa de vârsta 0-l4 ani, reprezentând 22,89%; 887,93 milioane persoane alcatuiesc grupa de la l5-64 ani, respectiv 70,l5% din totalul populatiei, iar 88,l1 milioane persoane formeaza grupa de vârsta de 65 ani si peste, respectiv 6,96%. Fata de rezultatele înregistrate la recensamântul din 1990, numarul celor cuprinsi în grupa de vârsta 0-l4 ani a scazut cu 4,80%, iar numarul celor cuprinsi în grupa de vârsta de peste 65 de ani a crescut cu l,39%.
Unul dintre cele mai ambitioase eforturi ale guvernului comunist chinez inca din 1949, a fost modificarea limbii chineze. Limba vorbita oficiala a Chinei este putonghua , acesta este dialectul preluat din China de nord. Acesta a fost declarat limba comuna de catre Conferinta Nationala pentru Reforma Chineza in Limba Scrisa din 1955. Astfel ca au fost facute eforturi deasemenea pentu modificarea limbii scrise. Aceasta dateaza de mai bine de 3000 de ani.
1.2. DEBUTUL REFORMEI ECONOMICE
Începutul procesului de reforma economica si de deschidere puternica a economiei chineze spre exterior s-a produs în anul 1978, la doi ani dupa încetarea Revolutiei culturale care adusese economia chineza la marginea prapastiei. La cel de al XI-lea Congres National al Partidului Comunist Chinez s-a hotarât schimbarea profunda de orientare a efortului national de pe fagasul politic al luptei de clasa spre cel al dezvoltarii economice, realizata prin “reforma profunda si deschidere”.
Din acel moment, economia chineza a cunoscut o dezvoltare neîntrerupta si în ritmuri înalte, mult superioare celor înregistrate de alte tari recunoscute pentru ritmul alert al cresterii lor economice. Potrivit datelor statistice, rata medie de crestere anuala a Produsului Intern Brut, în intervalul 1978-2001, a fost de 9,8%, cu doua vârfuri înregistrate în anii 1984 si 1992, când ratele de crestere au fost de circa 15%, respectiv 14%. În perioada 1980 (când au început sa apara primele roade ale masurilor initiate în 1978) – 2000, PIB a crescut de 3,7 ori, cu o medie anuala de crestere de 10,1%; în acelasi interval, PIB din industrie a crescut de 5,2 ori, cu o rata anuala de crestere de 12,1%, cel din agricultura de 1,3 ori, cu o rata anuala de 5,5%, iar cel din servicii de 4,5 ori, cu o rata anuala de 11,3%. Aceste rezultate mai mult decât încurajatoare au demonstrat justetea noilor orientari economice si au confirmat teza potrivit careia în sistemul economiei planificate numai guvernul central era entuziast, pe când în sistemul economiei de piata atât guvernul central, cât si guvernele locale, departamentele, întreprinderile si indivizii sunt entuziasti.
Cresterea semnificativa a performantelor economice s-a reflectat suficient de rapid în îmbunatatirea nivelului de trai al populatiei. S-a rezolvat, în masura apreciabila, problema asigurarii hranei si a articolelor de îmbracaminte pentru cea mai mare parte a populatiei. Nivelul mediu national al consumului pe locuitor rezident a crescut de la RMB 184 yuani în 1978 la RMB 2675 yuani în 2000, adica de circa 13,7 ori. În acelasi interval, economiile populatiei urbane si rurale rezidente au sporit de 182 de ori, de la RMB 21,06 miliarde yuani la RMB 3852,08 miliarde yuani, iar economiile pe locuitor au crescut de la RMB 21,9 yuani la RMB 3163,8 yuani, adica de 144 ori.
Agricultura care a constituit sectorul în care a început reforma economica în 1978, a înregistrat cresteri apreciabile ale performantelor: productia agricola bruta a crescut de la 304,77 milioane de tone în 1978 la 494,17 milioane tone în 1997, adica de 1,62 ori; venitul net pe locuitor al rezidentilor rurali a crescut, în acelasi interval, de la RMB 133,57 yuani la RMB 2090,13 yuani, respectiv de 15,5 ori. Productiile totale de cereale si de bumbac au ajuns la 40,7 milioane tone, respectiv 60,7 milioane tone, China devenind primul producator mondial de bumbac. În ciuda acestor progrese evidente, numeroase deficiente ample ramân sa fie rezolvate în continuare: faramitarea terenurilor agricole a împiedicat mecanizarea intensa a lucrarilor agricole si valorificarea avantajelor acesteia, ceea ce a determinat guvernul central sa adopte masuri de stimulare a crearii de “mari ferme gospodaresti”, inclusiv prin concesionari de terenuri pentru a se putea efectua operatii de mecanizare, fertilizare etc. pe scara mare; sprijinul insuficient al inovarii agricole a dus la reducerea ratei de crestere a valorii adaugate în agricultura, ceea ce a facut necesare masuri de încurajare a cercetarii si dezvoltarii în domeniul agricol si de impulsionare a transferului rezultatelor cercetarii în activitatea practica etc.
(ajustarile structurale, controlul echilibrului macroeconomic etc.).
Prima etapa, 1978-1982, s-a caracterizat prin schimbarea de fond a orientarii majore a dezvoltarii economice de la industria grea spre sectoarele industriei usoare si agricultura, astfel încât sa se asigure îmbunatatirea rapida a ofertei de bunuri de consum. Schimbarea centrului de greutate al efortului de dezvoltare s-a realizat prin:
directionarea adecvata a investitiilor;
cresterea apreciabila a productiei întreprinderilor orasenesti si comunale
introducerea sistemului de responsabilitati gospodaresti, care a determinat cresterea rapida a productiei agricole prin realizarea echilibrului firesc între remunerarea gospodariilor si productia realizata de acestea .
A doua etapa, 1983-1988, a cuprins o a doua schimbare de orientare a politicii industriale, de asta data spre dezvoltarea industriei extractive, a sectorului energetic si a infrastructurilor. Schimbarea a fost necesara întrucât efortul investitional consacrat industriei usoare în primul stadiu crescuse peste limitele normale si începuse sa provoace noi dezechilibre în economie. Deoarece dezvoltarea sectoarelor de baza ale economiei – cele producatoare de materii prime, cel energetic, agricultura, transporturile –, reclama fonduri uriase de investitii pe care guvernele locale nu erau interesate sa le dreneze din zonele industriei usoare si ale industriilor prelucratoare, guvernul central, care controla preturile, a trebuit sa aplice ferm o politica de dezvoltare a acestor sectoare. Sarcina guvernului central era îngreunata de faptul ca descentralizarea responsabilitatilor în materie de fiscalitate, care s-a produs la începutul procesului de reforma, a determinat, totodata, slabirea capacitatii investitionale a bugetului central. Neputându-se, din aceasta cauza, interveni eficace pentru reorientarea efortului investitional în directiile aratate, politica industriala urmata în acest al doilea stadiu a fost considerata un insucces, întrucât penuria de produse si de servicii de baza a creat un puseu inflationist în anul 1988, care a facut necesara adoptarea unor noi orientari.
A treia etapa, 1989-1993, a debutat cu stabilirea de catre guvernul central a unei politici industriale unitare, coerente, oficiale, al carei obiectiv central era “reducerea si controlul productiei de bunuri de folosinta îndelungata cu oferta în exces, îmbunatatirea si cresterea productiei bunurilor cu oferta deficitara, îndeosebi concentrarea asupra productiei de alimente, bumbac, carbune, energie electrica, textile si alte produse ale industriei usoare cu cerere ridicata dar cu oferta redusa, precum si asupra transporturilor, precumpanitor a celor feroviare”. Transpunerea în fapt a noilor orientari ale politicii industriale a condus la echilibrarea treptata a cererii cu oferta pentru produsele si serviciile respective, precum si la producerea unor modificari structurale pe masura în configuratia sectoarelor economiei si în cea a industriei.
A patra etapa a început în anul 1993, când accentul s-a schimbat de pe dimensiunea extensiva a cresterii economice pe cea intensiva a unei dezvoltari economice echilibrate, de factura moderna, axata pe realizarea eficientei superioare în alocarea si utilizarea resurselor, care sa asigure cresterea semnificativa a competitivitatii produselor si serviciilor, penetrarea puternica cu acestea pe pietele internationale. Pentru atingerea acestor obiective, Consiliul de Stat a adoptat, în anul 1993, “Schita de politica industriala nationala pentru anii 1990”, actionând ferm în continuare pentru dezvoltarea intensiva a agriculturii, industriilor de baza si industriilor “pilon”. Un an mai târziu, s-a adoptat de catre Consiliul de Stat prima strategie sectoriala pentru industria de automobile, ceea ce a marcat debutul unei perioade de stabilire a strategiilor pentru fiecare dintre sectoarele industriale cheie.
Începând din anul 1995, accentul în cadrul politicii industriale de ansamblu si în strategiile sectoriale s-a pus pe masurile destinate sa asigure dezvoltarea economica intensiva, cu eficienta superioara, bazata, precumpanitor, pe generarea si asimilarea rapida a progresului tehnologic. În scopul îmbunatatirii mecanismelor de elaborare a politicii industriale si a strategiilor sectoriale, precum si al corelarii mai strânse a acestora cu politica nationala în domeniul stiintei si tehnologiei, Consiliul de Stat a creat, în anul 1988, Biroul de Politica Industriala al Comitetului pentru Economie si Comert, însarcinat cu formularea si corelarea corespunzatoare a politicilor mentionate. Cele patru etape mentionate în evolutia politicii industriale, marcate de schimbari de orientari si de reconsiderari ale unor masuri pe care practica le-a dovedit neadecvate, s-au desfasurat pe fondul principalelor trei stadii ale reformei economice, în care s-au produs ample schimbari institutionale, ale formelor si mecanismelor de desfasurare a activitatii economice.
Reforma a început la nivelul microeconomic si, mai ales, la cel al gospodariilor din domeniul rural, prin înlaturarea “comunelor poporului” si introducerea unui sistem de contractare a responsabilitatii gospodariilor, care lucrau pamântul aflat în proprietate publica, de a furniza statului o anumita cantitate de produse agricole pe baza de remunerare echitabila, proportionala cu cantitatea oferita; sistemul, simplu si logic, constituia însa o ruptura neta cu vechiul sistem egalitarist si nestimulativ specific economiei planificate. Potrivit acestui sistem, surplusul de productie fata de cantitatea contractata cu statul putea fi vândut pe piata libera. Rezultatele aplicarii sistemului au fost spectaculoase si rapide, productia agricola crescând semnificativ, iar standardul de viata al unei bune parti a populatiei rurale îmbunatatindu-se vizibil.
În paralel cu masurile luate în ceea ce priveste economia rurala, guvernul central a initiat reformarea managementului întreprinderilor prin reducerea controlului de stat al activitatii acestora, cresterea puterii lor decizionale în gestionarea propriilor afaceri, introducerea în întreprinderile de stat a sistemului de retineri pentru nevoile proprii din profit proportionale cu marimea acestuia, introducerea de stimulente pentru obtinerea de performante economico-financiare superioare. Cu sprijinul guvernului central, au început sa se dezvolte întreprinderi aflate în proprietate colectiva sau individuala, întreprinderi orasenesti si comunale, acestea din urma extinzându-se rapid si cunoscând un succes deosebit. Preturile majoritatii marfurilor, cu exceptia celor esentiale (cereale, bumbac, carbune) au început sa fie liberalizate treptat, fluctuatiile lor fiind de acum încolo determinate exclusiv de echilibrul cererii si ofertei de pe piata. Au fost create în regiunile Guangdong si Fujian primele patru zone economice speciale (ZEE) – Shenzen, Zhuhai, Shantou, Xiamen, considerate drept arii pilot pentru experimentarea mecanismelor economiei de piata si adevarate ferestre deschise catre comertul international si economia mondiala.
În general, în acest prim stadiu al reformei schimbarile produse au fost limitate ca extindere si profunzime, nereusindu-se rezolvarea contradictiilor fundamentale ale economiei chineze dar producându-se brese apreciabile în mecanismele de functionare ale economiei planificate. “Economie precumpanitor planificata” semnifica faptul ca mecanismele planificarii centralizate se mentineau în partea principala a economiei nationale, cea care determina esentialmente ritmul si directiile de dezvoltare ale acesteia; economia de piata, care avea rol complementar, era acceptata în partea mai putin importanta a activitatii economice.
În cursul acestui stadiu, concentrarea actiunilor de reforma s-a deplasat de pe sectorul rural spre cel urban. A Treia Sesiune Plenara a celui de al 12-lea Comitet Central al Partidului Comunist Chinez, desfasurata în octombrie 1984, a adoptat Decizia asupra Restructurarii Economice, adoptata la cel de al 13-lea Congres National al Partidului Comunist Chinez, care a statuat ideea esentiala potrivit careia economia planificata socialista reprezinta un sistem consensual între plan si piata, controlul dezvoltarii economice facându-se prin instrumentele adecvate ale ajustarilor planului si pietei. Complementul necesar si cu profitabilitate superioara al economiei socialiste îl reprezinta, de acum încolo, întreprinderile aflate în proprietate nepublica, precum si noile întreprinderi create cu participarea capitalului strain. În noul sistem în care “economia integreaza planul si piata” – în sensul ca economia socialista este una de marfuri planificata pe baza proprietatii publice, dar care nu este exclusiv planificata ca în trecut si nici una de piata complet reglementata de mecanismele pietei –, “Statul controleaza piata, iar piata ghideaza întreprinderile”.
Principalele directii de actiune în cadrul acestui stadiu au fost reforma sistemului de preturi si reforma întreprinderii. În domeniul preturilor mijloacelor de productie s-a aplicat “sistemul cu doua cai”, potrivit caruia pentru o buna parte a acestor mijloace, evident cea mai consistenta si cu mijloacele cele mai importante, preturile se stabilesc planificat, pentru restul preturile fluctuând liber în functie de jocul cererii si al ofertei de pe piata.
Cel de al doilea pilon al reformei înfaptuite în acest stadiu, reforma întreprinderii, a constat în cresterea puterii decizionale a managementului în domeniile productiei, aprovizionarii, vânzarilor, gestiunii financiare si a personalului. S-a introdus, pe baza colaborarii strânse între guvernul central si guvernele locale, un nou sistem de contractare care garanta Statului posibilitatea de a colecta profiturile, întreprinderile începând sa plateasca taxe Statului în loc de a-i ceda profitul.
A continuat deschiderea economiei chineze spre exterior, în acest scop principalele masuri fiind:
Cel de al doilea stadiu a reprezentat un progres pe calea reformei mult mai consistent decât cel înregistrat în stadiul precedent, principala coordonata a efortului fiind aceea de a crea si consolida o bresa larga în constrângerile specifice vechilor concepte traditionale si antire-formiste. Initierea unui nou suflu în activitatea economica prin dinamizarea întreprinderilor de stat pe baza contractarii responsabilitatilor acestora, adoptarea sistemului cu doua cai în stabilirea preturilor si deschiderea puternica a economiei chineze spre exterior au constituit directiile majore de actiune care au dat continut celui de al doilea stadiu al reformei economice. Trebuie mentionata, totodata, initierea masurilor de reformare a politicilor macroeconomice, a sistemului de taxare si a institutiilor financiare, menite sa sustina eforturile de dezvoltare accelerata a activitatii economice, de modernizare si eficientizare a acesteia.
Edificarea economiei socialiste de piata
La cel de al 14-lea Congres National al Partidului Comunist Chinez, desfasurat în octombrie 1992, Deng Xiaoping a afirmat ca principalul obiectiv în cadrul reformei economice chineze este crearea si consolidarea economiei socialiste de piata. Dupa 14 ani de experimentari, conducerea Chinei a confirmat hotarârea de a continua si consolida reforma economica prin mentinerea pozitiei dominante a proprietatii publice în activitatea economica, paralel cu dezvoltarea altor forme de proprietate; unitatile economice din cele doua forme juridice vor colabora strâns si vor contribui cu mijloace specifice la cresterea competitivitatii activitatii economice si la deschiderea în continuare a acesteia spre economia mondiala.
În februarie 1993, doua modificari de o importanta deosebita în Constitutia Republicii au fost propuse celui de al VII-lea Congres National al Poporului, si anume, schimbarea sintagmei “economie planificata pe baza proprietatii publice” în “economie socialista de piata”, ceea ce a asigurat fundamentul juridic pentru înfaptuirea în continuare a reformei orientate spre piata, precum si a sintagmei “întreprinderi conduse de stat” în “întreprinderi în proprietatea statului”, ceea ce semnifica faptul ca întreprinderile aflate în proprietate publica pot fi conduse si în alte forme decât întreprinderile conduse nemijlocit de catre stat. În decembrie 1993, guvernul chinez a stabilit cadrul de baza al crearii si consolidarii economiei socialiste de piata, care are drept coordonate: − crearea unui sistem modern de întreprinderi caracterizat prin “forma de proprietate clar stabilita, puterea decizionala si responsabilitatile precis definite, separarea întreprinderii de administratie, management stiintific”;
v stimularea si dezvoltarea sistemului de piata ca mijloc principal de alocare a resurselor, construirea unei piete unificate si deschise bazata pe concurenta;
v perfectionarea sistemului de control macroeconomic si îmbunatatirea functiilor guvernamentale.
În ceea ce priveste prima coordonata, Legea Corporatiei a fost promulgata în 1993, reglementând formele si mijloacele prin care caracteristicile mentionate sunt transpuse în practica organizarii si functionarii întreprinderilor. În scopul conturarii sistemului de organizare si functionare a întreprinderilor, 100 de mari întreprinderi de stat au fost desemnate drept unitati-pilot pentru experimentarea masurilor preconizate si eventuala reconsiderare a acestora în functie de rezultatele experimentului; ulterior, experimentul s-a extins la alte 2000 de întreprinderi. În acelasi scop al îmbunatatirii modului de functionare a întreprinderilor de stat, 18 orase-pilot au fost desemnate în anul 1994 pentru “optimizarea structurii capitalurilor întreprinderilor”, ce avea ca obiectiv reducerea datoriilor întreprinderilor de stat si capitalizarea acestora pentru a face fata cu succes presiunilor concurentiale; si acest experiment s-a extins ulterior la 111 orase-pilot. În anul 1995 au fost initiate experimente privind falimentarea sau fuziunea întreprinderilor ale caror datorii depaseau activele lor, supravietuirea fiindu-le pâna atunci asigurata cu subventii substantiale de la bugetul de stat.
În domeniile vizate de cea de a doua si a treia coordonata, este de mentionat, printre principalele masuri initiate, reformarea sistemului financiar prin adoptarea în anii 1994 si 1995 a Legii Bancii Populare a Chinei, Legea Bancilor Comerciale, Legea Documentelor Bancare etc., care înscriu functionarea sistemului pe coordonatele specifice unei economii moderne si separa activitatea de stabilire a politicilor financiare de cea a finantelor comerciale. În acest ultim sens, au fost create trei banci responsabile cu definirea politicilor financiare în domeniile lor specializate – Banca de Export – Import a Chinei, Banca Chineza de Dezvoltare si Banca Chineza de Dezvoltare Agricola –, precum si alte banci cu vocatie comerciala, dintre care unele au rezultat din transformarea unor foste banci de stat (Banca Industriala si Comerciala a Chinei, Banca Agricola a Chinei, Banca Chineza de Constructii). În domeniul monetar, în scopul asigurarii definirii si urmarii unei politici coerente a fost creat, de catre Consiliul de Stat, Comitetul de Politica Monetara.
În domeniul fiscal, taxele destinate bugetului de stat au fost separate de cele destinate bugetelor gestionate de guvernele locale; totodata, au fost experimentate sisteme de transfer al platilor.
În domeniul schimburilor economice externe, Legea Comertului Exterior a fost adoptata în 1994, ceea a determinat o adevarata explozie a numarului întreprinderilor înfiintate cu capital strain – peste 200.000 în 1996, precum si a capitalului strain cumulat din economia chineza, care a atins 283,4 miliarde USD în perioada 1979-1996. Aceasta a contribuit, alaturi de alti factori, la cresterea rezervelor valutare ale Chinei la 120 miliarde USD în anul 1996, plasând-o, din acest punct de vedere, pe locul al doilea în lume.
Trecerea sintetica în revista a principalelor orientari si masuri specifice celor trei stadii în desfasurarea reformei economice demonstreaza ca eforturile de identificare, fundamentare, reconsiderare si adoptare finala a celor mai potrivite cai de urmat pentru modernizarea economiei chineze si cresterea competitivitatii acesteia s-au înscris pe câteva coordonate esentiale, pastrate consecvent si armonizate treptat tot mai strâns:
a) asigurarea dezvoltarii macroeconomice echilibrate prin strategii si politici adecvate;
b) deschiderea puternica a economiei chineze spre economia mondiala pe calea intensificarii comertului exterior si a atragerii puternice a capitalului strain, îndeosebi sub forma investitiilor straine directe;
c) reforma întreprinderilor, în scopul de a le transforma în entitati economice relativ independente, responsabile pentru propriile profituri si pierderi, capabile sa se restructureze si sa se dezvolte prin eforturi proprii;
d) aplicarea politicilor de dezvoltare regionala destinate sa reduca disparitatile de nivel de dezvoltare dintre regiuni si sa întareasca potentialul economic al acestora.
Reforma sistemului de taxe realizata în anul 1994 s-a înscris într-o suita de cicluri de încordare si de relaxare a politicii fiscale dupa anul 1978. Astfel, controlul “supraîncalzirii” economiei si a cresterii alarmante a inflatiei s-a realizat prin înasprirea politicii fiscale, în scopul controlului investitiilor si a reducerii consumului, în perioada 1980-1981, anii 1985 si 1987, perioadele 1989-1991 si 1995-1997. Pe ansamblu însa, cu toate aceste perioade de încordare, politica fiscala a guvernului chinez s-a dovedit mai curând a fi una destinsa, fapt ilustrat de mai multe aspecte semnificative: ponderea veniturilor fiscale ale guvernului din taxe, impozite si alte surse în venitul national a scazut constant, iar rata de crestere a acestor venituri fiscale a fost mai redusa decât cea de crestere a venitului national, în unii ani fiind chiar negativa; deficitul fiscal a fost per manent si ridicat, atât în anii de crestere economica accelerata cât si în cei în care politica fiscala a fost înasprita; efortul investitional s-a intensificat rapid, rata medie anuala de crestere a investitiilor fiind una ridicata, de 23%; veniturile individuale au crescut, de asemenea, în masura apreciabila, rata medie anuala de crestere a salariilor fiind de 16% în perioada 1978-2001
Reforma sistemului financiar a demarat pornindu-se de la situatia de “depresiune financiara” existenta înainte de 1978, caracterizata prin existenta Bancii Poporului a Chinei care juca concomitent rolul de banca centrala si de banca comerciala, lipsa unei piete financiare puternice si dinamice, locul restrâns al finantarii directe. S-a statuat rolul exclusiv al Bancii Poporului a Chinei de banca centrala si s-a largit semnificativ piata financiara prin înfiintarea de banci specializate mentionate si anterior – Banca Chinei, Banca Agricola a Chinei, Banca Industriala si Comerciala a Chinei, Banca Poporului de Constructie, precum si prin înfiintarea de numeroase institutii financiare nebancare – companii de asigurari, companii financiare, corporatii de investitii, corporatii de titluri de valoare etc. În 1985 au fost stabilite numeroase piete interbancare, în anul urmator Banca Poporului a Chinei a început sa efectueze operatii de rediscount pentru banci specializate si s-a creat o piata de recreditare interbancara la scara nationala.
În anul 1994 s-au mai înfiintat trei banci specializate cu rol major în dezvoltarea economica a tarii: Banca de Stat de Dezvoltare (al carei domeniu de creditare îl constituie marile proiecte de infrastructura), Banca de Export si Import a Chinei si Banca de Dezvoltare a Agriculturii, care si-au stabilit politici proprii de acordare a creditelor în domeniile corespunzatoare, preluând aceasta res-ponsabilitate de la cele patru banci de stat care au fost reorganizate în banci comerciale. În anul 1995 a fost adoptata o lege privind Banca Poporului a Chinei, careia i s-a întarit rolul de banca centrala cu responsabilitati de stabilizare a cursului monedei nationale si de supraveghere a institutiilor financiare. Începând din anul 1997, în zonele economice speciale Shanghai si Shenzen a fost acordat unor numeroase banci straine dreptul de a efectua afaceri limitate cu moneda nationala.
În anul 1984 s-a înfiintat prima companie pe actiuni, în 1990 si 1991 s-au înfiintat bursele din Shanghai si Shenzhen, iar la sfârsitul anului 2001existau peste 800 de companii cotate la bursa, valoarea totala de piata a actiunilor tranzactionate ridicându-se la peste RMB 2000 miliarde yuani.
Politica dobânzilor, instrument important în asigurarea stabilitatii macroeconomice, a prezentat, în general pe parcursul procesului de reforma, caracteristicile contradictorii ale mentinerii unui nivel relativ scazut al ratelor dobânzii: pe de o parte, a redus valentele benefice ale aplicarii unei politici monetare adecvate si, pe de alta parte, a dus la folosirea în masura insuficienta a acestui instrument pentru stimularea activitatii economice. Dupa ce, începând din anul 1980, Banca Poporului a Chinei a majorat în repetate rânduri nivelul dobânzilor, în 1996 guvernul central a reglementat acest nivel, care nu se stabileste de catre banca centrala prin operatiuni de piata deschisa si nici de catre bancile comerciale pe baza cererii si ofertei; bancile comerciale au posibilitatea sa-si fluctueze propriile dobânzi în cadrul unei zone de abateri de la nivelul dobânzii stabilite oficial. Este de mentionat faptul ca nivelul reglementat al dobânzilor s-a situat, în general, sub cel al pietei potentiale, având chiar, în perioada 1994-1995, valori negative. În anul 1996 s-a deschis însa piata interbancara, s-a liberalizat complet nivelul dobânzilor la creditele pe termen scurt si s-au initiat emisiunile de obligatiuni nationale licitate pe piata, toate acestea corectând disfunctionalitatile mentionate si îmbunatatind simtitor conditiile de functionare a pietelor financiare. Pe planul politicii monetare, refacerea capitalului bancilor comerciale la nivelul reglementat s-a favorizat prin emisiuni lansate de guvernul central de obligatiuni nationale speciale, actiune la care s-a adaugat reducerea în cinci etape, în perioada 1996-1998, a nivelului dobânzilor (de la 9,18%, pentru depozitele anuale, în mai 1996 la 4,77% în iunie 1998); în mod corespunzator, si nivelul rezervelor bancare si cel al ratei de scont au fost reduse. Reformele profunde ale sistemelor fiscal, financiar si monetar, realizate pe baza învatamintelor rezultate din evolutiile anterioare ale acestor sisteme, au permis folosirea mai eficace a instrumentelor fiscale si monetare în cadrul strategiei de dezvoltare macroeconomica. Reformele au fost înfaptuite progresiv, pe masura cresterii capacitatii guvernului central de a stabili politici specializate coerente si de a mânui adecvat o gama din ce în ce mai larga de instrumente în conducerea economiei nationale.
1.5. REFORMA INTREPRINDERILOR
Un alt domeniu în care reforma economica chineza s-a afirmat pregnant este cel microeconomic, în care restructurarea întreprinderilor de stat a cunoscut progrese semnificative, sensibil mai mici însa decât cele înregistrate în alte domenii abordate deja (comertul exterior, atragerea capitalului strain). Principiul esential care a guvernat restructurarea întreprinderilor a fost cel al îmbunatatirii semnificative a conducerii întreprinderilor mari de stat – prin transformarea lor în unitati economice care dispun de deplina autoritate de conducere si responsabilitate pentru propriile profituri si pierderi – si al relaxarii concomitente a controlului asupra întreprinderilor mici, în paralel cu asigurarea conditiilor favorabile pentru dezvoltarea lor accelerata, respectiv adoptarea unor forme organizatorice potrivite de natura sa le permita revigorarea si dezvoltarea.
Desi conform acestui principiu s-au initiat anumite masuri judicioase de reforma a întreprinderilor în perioada 1978-1991, sistemul întreprinderilor de stat a continuat sa-si pastreze configuratia si mecanismele de functionare, în sensul ca cele care intrau în dificultati economico-financiare continuau sa se bazeze pe sprijinul statului, acordat în noile conditii nu sub formele obisnuite înainte de 1978 (cote planificate, aprovizionari dirijate etc.), ci sub forma noua a “politicilor preferentiale”. Drept urmare, reforma întreprinderilor de stat efectuata în perioada mentionata a fost sovaelnica si nu a dat rezultatele asteptate.
Un succes neîndoielnic au înregistrat însa întreprinderile orasenesti si comunale (IOC), create îndeosebi în industria usoara si în alte sectoare ale industriei prelucratoare caracterizate prin posibilitatea desfasurarii activitatii productive la scara mica; aceste întreprinderi, aflate în proprietate colectiva si desfasurând activitati productive de nivel tehnologic modest, cu intensitate redusa a capitalului, au functionat însa în conditiile efective ale economiei de piata, în sensul ca nu primeau nici un fel de subventii si supravietuiau numai daca erau profitabile.
Succesul lor este ilustrat de faptul ca valoarea bruta a productiei industriale realizate de aceste întreprinderi a crescut de la RMB 49,3 miliarde yuani în 1978 la RMB 5553,7 miliarde yuani în 2002, ponderea lor în valoarea totala a productiei industriale crescând în aceeasi perioada de la 11,6% la 55,8%.
Privitor la functionarea întreprinderilor de stat, cuvântarea istorica a lui Deng Xiaoping din primavara anului 1992 a determinat elaborarea unui document programatic care prevedea drept una dintre sarcinile majore ale reformei economice “îmbunatatirea mecanismului de operare al întreprinderilor si orientarea lor progresiva catre piata”. În iulie 1992 au intrat în vigoare “Prevederile asupra transformarii mecanismelor operationale ale întreprinderilor industriale de stat”, a caror esenta consta în transformarea acestor unitati în entitati juridice independente în ceea ce priveste drepturile si obligatiile lor, orientarea productiei de bunuri si servicii si conducerea lor de catre manageri responsabili deplini pentru profiturile si pierderile realizate, capabile sa se autodezvolte si autoadapteze potrivit cerintelor competitiei de pe piata. Prevederile puneau accent pe cerintele îmbunatatirii sistemului de contractare a responsabilitatilor manageriale pentru întreprinderile de stat, specificau 14 elemente de autonomie manageriala si subliniau necesitatea asigurarii conditiilor corespunzatoare pentru experimentari privind organizarea si functionarea întreprinderilor pe actiuni. Lipsa definirii clare a drepturilor de proprietate a determinat însa adâncirea contradictiilor generate de reforma întreprinderilor, evidentiind clar faptul ca aceasta nu se va putea finaliza cu succes fara rezolvarea corespunzatoare a problemei sale centrale – realizarea schimbarilor institutionale privind drepturile de proprietate.
S-a mentionat anterior initiativa din februarie 1993 de modificare a Constitutiei tarii în ceea ce priveste transformarea “economiei planificate pe baza proprietatii publice” în “economie socialista de piata”, precum si a “întreprinderilor conduse de catre stat” în “întreprinderi aflate în proprietatea statului”. Transformarile mentionate, de importanta capitala pentru noua filozofie privind desfasurarea activitatii economice, nu au clarificat însa problema drepturilor de proprietate, lasând în aceasta privinta un spatiu larg pentru interpretari. Reforma întreprinderilor a continuat prin adoptarea unor reglementari de natura sa asigure îmbunatatirea functionarii întreprinderilor de stat în conditiile pietei, printre acestea putându-se evidentia:
o transformarea mecanismelor operationale ale întreprinderilor si orientarea puternica a activitatii acestora spre piata ;
o reforma sistemului de preturi si a controlului asupra nivelului preturilor prin transformarea
o mecanismelor de operare ale întreprinderilor de stat si crearea de corporatii moderne;
o reforma sistemului financiar ;
o reforma sistemului de impozitare în domeniul industrial si commercial;
o reglementarea managementului si supravegherii activelor statului în întreprinderile de stat
o adâncirea reformei întreprinderilor si îmbunatatirea eficientei întreprinderilor de stat mijlocii;
o experimentarea sistemului de functionare a întreprinderilor moderne într-un numar de 100 de intreprinderi de stat mijlocii si mari desemnate în acest scop, precum si a sistemului de actionariat al statului în trei corporatii ce opereaza la scara nationala etc.
Ca urmare a acestor masuri s-au pus bazele unui sistem sensibil îmbunatatit de functionare a acestora prin care s-au creat numeroase întreprinderi mari cu portofolii de activitati multiregionale si multiindustriale si s-au restructurat drepturile de proprietate în care proprietatea de stat este considerata ca cea mai importanta forma. În sinteza, principalele îmbunatatiri aduse prin reforma întreprinderilor si în domeniul mediului de actiune al acestora au constat în:
o crearea unui mediu deschis, favorabil desfasurarii unei competitii corecte pe piata, prin aplicarea unui sistem de impozitare nediscriminatoriu pentru întreprinderile autohtone si pentru cele cu capital strain;
o întarirea capacitatii de operare a întreprinderilor chinezesti pe pietele externe si a celei de angajare a acestor întreprinderi în ample actiuni de cooperare în productie si comercializare prin adoptarea sistemului dual de control al cursului de schimb, precum si a celui de flotare libera a acestui curs între anumite limite peste sau sub cursul anuntat de banca centrala.
Interesanta în reforma întreprinderilor asa cum a fost realizata în China este diversitatea de forme adoptate în vederea dinamizarii si flexibilizarii activitatii economice a acestor unitati. Formele organizatorice si functionale adoptate se refera atât la organisme cu prerogative specifice în asigurarea functionarii corespunzatoare a întreprinderilor, cât si la întreprinderi propriu-zise, restructurate astfel încât sa poata actiona eficient pe piata. Principalele forme experimentate si-au probat oportunitatea, contribuind la instaurarea unui climat de ordine si randament în activitatea unitatilor economice respective
a) Agentii autorizate si împuternicite cu gestiunea activelor statului .Administratia Generala a Activelor Statului a determinat la RMB 2684,6 miliarde yuani valoarea totala a activelor statului la sfârsitul anului 1991 (cifra nu include resursele naturale, activele militare si cele ale unitatilor colective); dintre acestea, guvernul central poseda 47,3%, iar guvernele locale 52,7%. Din aceeasi valoare, activele operationale reprezentau 72,8%, iar cele neoperationale 27,2%. Pâna în anul 1992 Administratia Generala a Activelor Statului si Ministerul Finantelor erau recunoscute ca organismele cu rol de conducere în gestiunea activelor statului. Printr-o prevedere a Consiliului de Stat din anul 1992, acesta a devenit proprietarul reprezentativ al activelor statului, fara a se preciza însa formele în care îsi va exercita acest rol. Lipsa reglementarilor clare în aceasta privinta a determinat însa guvernele locale sa caute solutii pentru cresterea capacitatii întreprinderilor de a face fata cerintelor noi pe care le genereaza economia socialista de piata, precum si presiunilor concurentiale. Încercarile de rezolvare a problemei au condus la crearea de agentii autorizate si împuternicite cu administratia activelor statului care a luat diferite forme concrete .
b) Întreprinderi în proprietate publica cu management privat .Fenomenul închirierii în sistem leasing sau vânzarii integrale a întreprinderilor de stat de dimensiuni mici a capatat amploare dupa 1995, generând necesitatea gasirii unor forme de conducere a activitatii economice adecvate noilor conditii. Aceasta forma de functionare consta, în esenta, în încheierea unui contract de leasing între autoritatile publice si persoane fizice, prin care acestea din urma sunt împuternicite sa foloseasca si sa administreze activele statului din întreprinderile respective, dar si sa beneficieze de o parte din profitul realizat.
În capitala tarii, Beijing, aplicarea acestui sistem s-a facut pe doua cai: prin închiriere în sistem leasing unor persoane particulare, în octombrie 1993, a peste 3400 magazine comerciale aflate în proprietate publica; prin contractarea de catre autoritatile publice cu întreprinderi a responsabilitatii de obtinere a unui profit; când profitul realizat depaseste nivelul contractat, autoritatile returneaza taxele suplimentare pe venituri întreprinderilor, care pot retine 5% din valoarea imobilizarilor initiale si 20% din profitul net pentru cresterea activelor publice si a productiei proprii (dupa achitarea datoriilor si retinerea acestor fonduri pentru productie, întreprinderile au deplina autonomie în distribuirea profitului net). Sistemul de functionare a întreprinderilor publice cu management privat s-a dovedit anul de succes în cazul întreprinderilor mici care l-au adoptat. Extinderea acestuia la întreprinderile de dimensiune mijlocie si mare a generat dezbateri în rândurile oamenilor de stiinta si a specialistilor, toti raliindu-se la ideea ca o asemenea extindere reclama adoptarea unor politici adecvate.
c) Privatizarea si proprietatea cooperativa a capitalului. Aceasta cale a fost adoptata de unele guverne locale pentru a pune capat pierderilor crescânde înregistrate de numeroase întreprinderi de stat, datorita eficientei reduse a activitatii lor economice. Ca si calea precedenta, aceasta a fost autorizata de catre guvernul central în cazul întreprinderilor mici, cele a caror privatizare nu pune problema schimbarii formei de proprietate pentru volume apreciabile de active. În cadrul acestei forme, corespunzatoare cunoscutei metode MEBO, activele întreprinderii a carei privatizare a fost aprobata se împart într-un numar de actiuni, fiecare cu o anumita valoare nominala, orice salariat putând cumpara cel putin o actiune, valoarea totala a actiunilor achizitionate fiind achitata în decursul unei perioade de 5-6 ani, dar nu mai putin de un anumit procent în fiecare an. În cazul unor întreprinderi, statul a luat participatii la capitalul lor sub forma unor actiuni, în asemenea situatii un reprezentant al departamentului financiar al autoritatii publice locale fiind desemnat ca membru al consiliului de administratie al întreprinderii privatizate, participând deci la conducerea acesteia, dar neposedând nici o actiune.
d) Companiile pe actiuni. Debutând în 1984, experimentul de creare a companiilor pe actiuni a condus la crearea pâna în 1991 a peste 3200 de asemenea companii, fara a numara în rândurile acestora societatile mixte create cu investitori straini si unitatile autohtone comune de operatii. Din numarul total de asemenea companii existente la data mentionata, 11,8% erau cu proprietari numai persoane juridice, 85,4% erau cu actiuni detinute de salariati, iar 2,8% erau companii ale caror actiuni fusesera vândute publicului. Structura actionariatului era urmatoarea: 47% statul, 29% persoane juridice, 14% persoane fizice, 9% investitori straini. Dintre companiile existente la acea data, 34 erau cotate la bursa de actiuni. Crearea de noi companii pe actiuni a continuat, pâna la sfârsitul deceniului trecut înregistrându-se peste 13000 de asemenea companii, cu un capital total de peste RMB 20863 miliarde yuani; 122 dintre acestea erau cotate la bursa, iar 6 emisesera actiuni vândute în strainatate.
Experimentarea acestei forme de proprietate a capitalului întreprinderilor a avut un succes deosebit, forma dovedindu-se cea mai dinamica si mai eficienta dintre toate cele încercate. În ciuda succeselor înregistrate, functionarea companiilor pe actiuni a determinat, totodata, si aparitia unor probleme preocupante:
desemnarea presedintelui consiliului de administratie în companiile cu participare majoritara a statului de catre autoritatile publice si nu de catre actionari;
cresterea poverii fiscale suportate de companiile pe actiuni si a dificultatilor în accesul lor la facilitatile oferite de politicile preferentiale pentru ele, ceea ce conduce la reducerea sensibila a partii retinute din profitul obtinut;
evaluarea activelor facuta în absenta unor criterii rationale si precise[16].
lipsa de concordanta a reglementarilor privind organizarea si functionarea organelor de conducere ale întreprinderilor, în vigoare la data înfiintarii companiilor pe actiuni (adunarea reprezentantilor lucratorilor, comitetul de partid, sindicatul lucratorilor) si cerintele organizarii acestor organe specifice companiilor pe actiuni (adunarea generala a actionarilor, consiliul de administratie, biroul executiv, directorul executiv);
în unele cazuri, transformarea întreprinderilor de stat în companii pe actiuni a presupus tratarea diferentiata a activitatilor rentabile si a celor nerentabile ale întreprinderilor: activitatile rentabile si dinamice au fost transformate în companii pe actiuni, iar cele nerentabile au fost neglijate, povara mentinerii lor în continuare revenind atât statului cât si întreprinderilor respective.
e) Tranzactionarea dreptului de proprietate. Tranzactionarea,în privinta careia nu exista la început o viziune clara si un consens larg, era considerata ca o negociere a tuturor drepturilor de care se bucura întreprinderile în vederea vânzarii acestora, fuzionarii cu alte întreprinderi sau anexarii altor unitati. Una dintre cele mai eficace dar si controversate forme de transfer al drepturilor de proprietate este realizarea acestuia catre investitori straini, prin crearea de societati mixte în care acesti investitori detin ponderea majoritara.
Pentru asigurarea cadrului institutional si functional necesar efectuarii tranzactiilor de drepturi de proprietate au fost create în diferite zone ale tarii institutii si piete specializate, 174 pâna în prima jumatate a anului 1994, dintre care 14 la nivel provincial, 104 la nivel de prefecturi si municipii si 56 la nivel districtual
Sistemul transferului de drepturi de proprietate s-a extins rapid, în ciuda atitudinii precaute si a politicilor corespunzatoare ale guvernului central, guvernele locale recurgând la aceasta cale pentru a sprijini întreprinderile aflate în situatie economico-financiara dificila sa-si depaseasca conditia si sa-si îmbunatateasca simtitor mecanismele de operare. Interesul învestitorilor straini pentru întreprinderile chineze si disponibilitatea autoritatilor pentru efectuarea transferului au mers pâna acolo încât în unele industrii întreprinderile de vârf, care acopera cea mai mare parte a pietei, sunt societati mixte .
f) Experimentari efectuate în vederea modernizarii corporatiilor .Începând de la 1 ianuarie 1994, sistemul de contractare a responsabilitatilor cu conducerile întreprinderilor a luat
sfârsit, fiind introdus un nou sistem unificat de impozitare, în care taxa pe valoarea adaugata devine principalul flux de circulatie a impozitelor.
În noiembrie 1994, la o conferinta nationala consacrata transformarii unor întreprinderi de dimensiuni mijlocii si mari în corporatii moderne, pe baza prevederilor Legii corporatiei, s-a afirmat clar ideea ca întreprinderile de stat ce urmeaza sa se transforme vor îmbraca forma organizatorica de corporatie (societate comerciala), unele capatând statut de companii cu raspundere limitata, iar altele de companii pe actiuni (din care o parte urmeaza sa fie cotate la bursa); drept urmare, 100 de întreprinderi de stat au fost desemnate pentru experimentare, iar trei companii de importanta nationala au fost selectate pentru a deveni companii de stat pe actiuni. Principalii investitori în activele de stat ale noilor corporatii erau institutiile de investitii autorizate de stat sau departamente din organisme guvernamentale cu atributii în domeniul investitiilor de stat .
Pe lânga cele 100 de întreprinderi de stat de importanta nationala alese pentru experimentare de catre guvernul central, au mai fost ulterior desemnate de catre guvernele provinciale si locale alte 1700 de întreprinderi de stat de importanta mai redusa, experimentul transformarii acestora continuând si extinzându-si aria de cuprindere. Diversitatea cailor si formelor de înfaptuire a reformei întreprinderilor de stat, evidentiaza dorinta guvernului central si a guvernelor locale de a identifica cele mai potrivite modalitati de eficientizare a activitatii întreprinderilor si de crestere, astfel, a fortei lor competitive. Nu toate experimentarile au condus însa la rezultate concludente si încurajatoare si nu au putut fi, în aceste conditii, extinse la scara nationala.
Experimentarile, încheiate cu succes sau nereusita, au evidentiat însa dificultatile majore cu care se confrunta întreprinderile de stat si care trebuie rezolvate prin continuarea reformei:
Cu toate dificultatile relevate, reforma întreprinderilor si-a demonstrat însa cu prisosinta oportunitatea si orientarea corecta, concretizate în pasii semnificativi care au fost facuti înainte în urmatoarele directii:
Obiectivele majore urmarite constant pe parcursul reformei au fost cresterea sustinuta a productivitatii, ridicarea standardului de viata al întregii populatii si întarirea fortei economice a tarii în conditiile globalizarii si intensificarii competitiei la nivel mondial.
Reforma întreprinderilor a reprezentat, de asemenea, un domeniu în care schimbarile realizate au fost de anvergura. Îmbunatatirea mecanismului de functionare a întreprinderilor si confruntarea lor nemijlocita cu rigorile pietei au fost principalele obiective ale reformei pe acest plan.
Imensitatea teritoriului si a populatiei tarii, marile diferente naturale, economice si culturale între regiunile acesteia confera politicii de dezvoltare economica regionala un rol primordial în ansamblul politicilor specifice de înfaptuire a reformei economice.
Tabloul de ansamblu al reformei economice chineze si al realizarilor înregistrate în contul acesteia prezinta numeroase zone luminoase, sustinute de argumente si date evidente, dar si zone de umbra, determinate de amploarea si dificultatea demersului conceptual si pragmatic de identificare a celor mai potrivite cai de înfaptuire a schimbarilor necesare si de aplicare a masurilor corespunzatoare. Efervescenta generata de procesul de reforma, care a cuprins întreaga societate chineza ,dezbaterile ample organizate pentru pregatirea si lansarea actiunilor corespunzatoare diferitelor politici de înfaptuire a reformei, interesul larg pentru progresele realizate si pentru corectarea eventualelor disfunctionalitati generate de transformarile produse în activitatea economica constituie tot atâtea argumente care îndreptatesc speranta ca reforma va continua cu succes si va împrima economiei chineze atributele de modernitate, dinamism si eficienta superioara .
CAPITOLUL 2
ANALIZA EVOLUTIEI ECONOMIEI R. P. CHINA
<<Economia Chinei refuza sa se încadreze într-unul din sistemele economice cunoscute. Privind nu doar tarile dezvoltate, ci si pe cele subdezvoltate, conceptul “another development” afirma ca scopul final în dezvoltarea unei tari nu este productia si cresterea economica sau egalizarea PIB-ului pe locuitor, ci satisfacerea trebuintelor social-umane. Paradigma occidentului industrial nu este potrivita pentru societatile în curs de dezvoltare, fapt care a dus la aprecierea ca “locomotivele tarilor dezvoltate sunt prea rapide pentru vagoanele lumii a treia”>>
Realizarea cresterii spectaculoase a fluxului de capitaluri straine spre China a fost posibila prin aplicarea unor politici preferentiale, în rândul carora cel mai frecvent folosite au fost concesiile si exceptarile de taxare. Astfel, în cazul implantarii întreprinderilor cu finantare straina în zonele economice speciale si în ariile de experimentare economica rata de impozitare a profitului este de 15%, iar pentru întreprinderile de înalta tehnologie si pentru cele de export aceeasi rata se reduce la 10%; în plus, remiterile de profit, importul bunurilor de capital si exportul de produse sunt scutite de taxe, iar noile întreprinderi beneficiaza de o perioada de gratie de doi ani, dupa care înca trei ani taxa pe venit este redusa la jumatate din cea normala.
Politica de atragere a capitalului strain a fost sustinuta dupa 1989 de adoptarea unei serii de legi – a impozitarii, a muncii, a managementului schimburilor, a înregistrarii întreprinderilor, a contractelor economice externe etc., destinate sa asigure un mediu de afaceri favorabil, atractiv, capabil sa ofere conditii cât mai bune pentru initierea si dezvoltarea afacerilor
2.1. ROLUL INVESTITIILOR STRAINE IN DEZVOLTAREA ECONOMICA A CHINEI
ISD-urile au continuat sa penetreze China in mod perseverent in primul semestru al anului 2005, in acest ritm fiind foarte probabil sa se inregistreze recordurile anului trecut. Investitiile contractate in prima parte a anului au depasit 35 miliarde $, mai mult cu aproximativ 4.5% fata de anul trecut. ISD-urile utilizate efectiv au totalizat suma de 13.4 miliarde $ , depasind cu aproximativ 9.15% sumele de anul trecut. Numarul de noi contractari a scazut putin la 9,305 sau aproximativ 9.15% mai putin decat anul trecut, indicand o posibila crestere a marimii proiectelor(vezi tabelul nr. 2.1).
ISD-urile au inregistrat cifre record in 2004, toatalizand peste 153 md$ in contracte noi, mai mult cu 1/3 fata de anul precedent. Investitiile utilizate efectiv , au depasit deasemenea cifre record de aproximativ 61 md$, in crestere cu 13.3% fata de 2003.
In timp ce guvernul Chinei , inca incurajeaza ISD-urile , fluxul de capital starin si competitia a determinat o serie de intrebari referitoare la beneficiile efective ale acestor investitii masive.
|
Tabelul nr.2.1: Investitii straine in China, 2006 |
|||||||||
|
|
Numar de contracte |
Valoare contractata |
Valoare folosita |
||||||
|
Instrumente investitionale |
Total |
% schimb |
% din Total |
$ miliarde |
% schimb |
% din Total |
$ miliarde |
% schimb |
% din Total |
|
Investitii straine directe(ISD) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societati mixte pe actiuni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societati mixte pe baza de contract |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Intreprinderi in proprietate straina |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Intreprinderi in participatie cu investitii straine |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dezvoltare cooperatista |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sursa:Ministerul de comert si USCBC |
|||||||||
Tabelul nr. 2 .2 : Originea ISD, 2006
Origine
Suma investita (miliarde $)
Insulele Virgine
Corea de sud
Japonia
SUA
Insulele Caiman
Samoa de Vest
Sursa: Ministerul de comert si USCBC
Distributia investitiilor pe provincii
In 2006 ISD-urile au inaintat catre
N si in interiorul insulei mai mult decat catre centrele obisnuite de
investitii ( Peral, Raul Yangziti-Beijing ). In timp ce ISD in Guangdong au
scazut cu 10% de la an la an, in primele luni ale lui 2006, fluxurile
investitionle catre Yunnan si Shaanxi au explodat cu 578%, respective 203%.
Provinciile chinezesti de N-E sunt deasemenea mari colectoare de ISD, cu o rata
a cresterii de 78% si 40% in ceea ce priveste investitiile efectuate deja. In 2006
Impactul limitat al controlului guvernamental
De la finele anului 2005, guvernul Chinei a incercat sa
controleze sectoarele economice care tind sa se dezvolte prea mult si mult prea
rapid, in speta otelul, cimentul, alumuniul si sectorul imobiliar. Desi ISD-urile in aceste sectoare au
scazut relativ, impactul total al ISD in
Conform cifrelor Ministerului Comertului, numarul ISD_urilor aprobate in industria otelului au scazut cu 53% iar cele contractate cu 9%. Scaderea investitiilor in industria cimentului a fost chiar mai abrupta: cele efectiv contractate au scazut cu 67%, respective 74% si nici o ISD nu a mai fost aprobata in China pe 2006 in industria aluminiului.
In ciuda scaderii totalului ISD in acest sector, intreprinderile locale au fost mai afectate decat investitorii straini, datorita concentrarii guvernului aupra reducerii numarului de proiecte nepotrivite din punct de vedere al consumului energetic. Mai mult decat atat, guvernul actioneaza drastic si asupra imprumuturilor bancare acordate proiectelor cu durata de viata scurta cat si operatorilor de constructii in sectorul imobiliar( restrictionand practic dezvoltarea intreprinderilor locale) .
Figura 2.1:Total ISD in China,1990-2004(miliarde $)
Sursa:US-China Business Council
Figura 2.2:
Investitii directe ale SUA in
Sursa : US-China Business Council..
Intensificarea fuziunilor si achizitiilor
China a stabilit cateva reglementari menite sa favorizeze fuziunile si achizitiile . In loc sa formeze noi societati mixte sau entitati cu capital integral strain, investitorii straini isi pot castiga acum, mai rapid pozitia pe piata prin achizitionarea de firme locale ( pentru prima jumatate a anului 2006 -23 md$= 65% din totalul anului precedent, din care 7,3 mld $pentru achizitionarea de companii chinezesti=137% din totalul anului trecut).
Activitatea de fuziuni si achizitii va fi in crestere in urmatoarele 12-18 luni datorita multinationalelor care incearca sa se extinda in China, in special in industria alimentara, alcool, sectorul financiar si cel electronic Insa si investitiile Chinei in strainatate , au crescut in 2004 ( achizitionarea pachetului majoritar IBM Corp. de catre Levano Group, cu 1,75 md$).
Sistemul bancar
Avand in vedere deschiderea Chinei catre sectorul financiar ca membra a OMC, bancile straine si institutiile financiare au depus eforturi sustinute pentru a obtine cat mai multe actiuni pe piata locala. In prima jumatate a anului 2006, jucatorii straini importanti gen HSBC Holdings si-au consolidat pozitia prin achizitii importante de actiuni la bancile locale.
Investitiile in cercetere dezvoltare continua sa creasca
Investitorii straini au stabilit peste 700 de centre de cercetare-dezvoltare in China pana la mijlocul lui 2006, insumand un total investitional de 4mld$ in iunie 2006. Decizia Intel Corp de anul trecut de a construi un centru in valoare de 39 milioane $ in Shanghai ( zona libera) este reprezentativa pentru schimburile intre companiile straine de inalta tehnologie. In sept 2006, Lucent Tehnologies a anuntat ca va investi inca 70 milioane$ in centrul de cercetare-dezvoltare Mobility Research din Nanjing Jiangsu.
Dezbaterile subiectului ISD
In cursul lui 2006 si 2007 , dubiile in legatura cu beneficiile ISD in China s-au intarit odata cu parerile economistilor asupra rezervelor excedentare de valuta si cu presiunile din partea companiilor chinezesti care cer crearea unui sistem unic de taxare.
Desi dezbaterile vor continua si in 2007 este putin probabil ca guvernul sa actioneze efectiv in directia limitarii ISD in cursul lui 2007.
Investitii favorabile in Chian-ul de N-E
Dupa ce au fost mult lasate in urma de catre alte zone ale Chinei, provinciile din partea de N-E- Heilongjiang, Jilin si Liaoning care nu de mult reprezentau cartierul general de industrie grea, au beneficiat de de o crestere a ISD, datoarte politicii guvernamentale favorabile, ce va continua mai mult ca sigur si pe parcursul anului 2007. parte din aceste ISD se datoreaza programului “ Revitalizarea Nord-Estului”, demarat de guvern in toamna anului 200.
Programul ofera un sistem de taxe preferential printre alte beneficii, investorilor in N-E. (investitorii sunt atrasi si de infrastructura imbunatatita strategic in vederea livrarilor prompte).
In 2006 statisticile au demonstrat vaditul interes al investitorilor vis-a-vis de aceasta zona.
In iunie 2006 companiile Anheuser-Busch au cumparat grupul Harbin Brewery Ltd., in schimbul sumei de 717 milioane$. Tot in industria alcoolului usor, Kirin Brewery Ltd ( Japonia) a achizitionat 25% din Dailan Daxue Brewery din Liaoning contra 36 mil $ in noiembrie anul trecut. Deasemenea din 7 dec 2004 FAW Volkswagen a introdus o noua linie de productie in Changhun, Jilin. Noua linie presupune un total de 1.03 md$, fiind cel mai mare proiect investitional de peste ocean, creand 8500 noi locuri de munca in regiune pana la momentul functionarii depline a fabricilor.
Catalogul investitional revizuit
Sectoarele care au fost modificate sau care contin elemente de incurajare a investitiilor:
Interesante sunt insa, relaxarile restrictiilor investitionale in zone pana nu de mult foarte controlate, programe radio-televiziune si difuzarea acestora, cat si productia de film. Acestea au fost initial interzise pentru ca acum sa fie doar restrictionate desi partea chineza trebuie inca sa retina mare parte din drepturile de difuzare. Price Waterhouse Coopers sustine ca industria audio vizualului in China se va dezvolta cu aproximativ 25% anual, atingand 86 md $ pana in 2008,sectoarele de filme si televiziune sunt considerate ca fiind in special mai profitabile, estimarile sumelor revenite din publicitate atingand aproximativ 514 mil $ in 2005, in crestere pana la 693 mil $ in 2008. Jucatorii importanti precum Walt Disney si Viacom International au inceput deja exploatarea posibilitatilor de infiintare de societati mixte in televiziune. Acest sector va fi atent monitorizat in 2007 de catre guvern si foarte restrictionat.
Provocari: drepturile de autor
Protejarea drepturilor de autor reprezinta inca o majora preocupare a companiilor investitoare ce oprereaza in China. Piratarea bunurilor de consum si a bunurilor industriale este larg raspandita iar exporturile de produse contrafacute sunt in crestere. Guvernul Chinei a inregistrat o serie de progrese in protejarea drepturilor de autor dar nu suficiente pentru inlaturarea frustrarilor legate de acest subiect. Linii directoare asupra modalitatilor de pedepsire a contravenientilor in acest sector au fost trasate dar nu definitivate. Asadar problema drepturilor de autor ramane o provocare considerabila in viitorul apropiat.
Obligatiile OMC- anul 4
La finele anului 2006, al treilea de apartenenta la OMC, China a deschis o gama larga de sectoare catre niveluri mai inalte din punct de vedere investitional, conform intelegerilor tratatului de aderare. Provocarile celui de-al 4 lea an pe care China trebuie sa le introduca vor afecta in primul rand sectorul publicitar si cel financiar, excluzand deschiderea notabila fata de intreprinderile cu capital strain majoritar intr-un numar semnificativ de sectoare. Obligatiile bine specificate includ:
Publicitate- acceptarea comercializarii de catre firme straine integrala a pachetelor publicitare catre canalele de televiziune actuale incepand din 11 decembrie 2005.
Serviciile bancare straine- vor trebui sa poata furniza RMB inca in 4 alte orase pana la 11 decembrie 2005: Ningbo,Zheijiang; Shanton, Guangdog, Shenyang, Liaoning si Xi’an Shanvi.
Companiile straine de asigurari nu vor mai fi obligate sa plateasca corporatiei chineze de reasigurare o parte din profiturile provenite din asigurarile imobiliare, accidente personale si asigurari de sanatate. In mod aditional nivelul minim obtinut de o firma de brokeraj licentiata va scadea la 200 mil $ de la 500 mil $ la momentul aderarii Chinei.
Probleme nerezolvate
Drept urmare a acestei politici preferentiale, investitiile s-au orientat rapid spre regiunea de coasta, aceasta tendinta accentuându-se pe parcursul procesului de reforma. Ca urmare a impulsului puternic dat de concentrarea efortului investitional în activitatile economice din regiunea de coasta, ponderea acestora în PIB si în valoarea totala a productiei industriale a crescut simtitor dupa anul 1980, reflectând adâncirea disparitatilor deja existente între nivelurile de dezvoltare economica ale celor trei mari regiuni geografice. Amplificarea contributiei regiunii estice la crearea PIB si a productiei industriale totale s-a facut, îndeosebi, pe seama regiunii centrale, care a înregistrat cele mai mari diminuari ale contributiei ei la realizarea celor doi indicatori mentionati, si mai putin pe seama regiunii vestice, care a cunoscut, de asemenea, diminuari sensibile. Amplificarea dezechilibrului economic între cele trei regiuni a indus, firesc, dezechilibre sociale si frustrari psihologice pe care politicile macroeconomice si de control al dezvoltarii initiate în a doua jumatate a anului 1993 au încercat sa le diminueze, cu ocazia trasarii celui de al 9-lea plan cincinal de dezvoltare economico-sociala a tarii si a stabilirii obiectivelor de atins în perspectiva anului 2010. Principalele orientari ale politicii de dezvoltare regionala adoptate de guvernul central si urmate începând din anul 1994 au fost urmatoarele:
a) orientarea precumpanitoare a investitiilor publice spre regiunile centrala si vestica si stimularea localizarii activitatilor economice în acestea, prin intensificarea constructiei de infrastructuri si favorizarea dezvoltarii industriei extractive si a industriilor intensive în resurse si în forta de munca în regiunile respective.
Pot fi citate în acest sens câteva aspecte semnificative: dintre cele 153 de proiecte majore de investitii publice initiate în anul 1994, 91 au fost localizate în regiunile centrala si vestica; în anul 1995, localizarea investitiilor publice în active fixe facuta în favoarea regiunilor centrala si vestica a redus decalajul dintre acestea si regiunea estica, iar în anul 1998 rata de crestere a investitiilor în primele doua regiuni a depasit-o pe cea din regiunea estica, ceea ce a dovedit ca noua politica de dezvoltare regionala a început sa dea roade; sub presiunea cresterii apreciabile a costurilor terenurilor si fortei de munca în regiunea de coasta, unde exista o concentrare economica puternica si o concurenta pe masura, numeroase unitati economice din aceasta regiune au început sa migreze spre celelalte doua regiuni, valorificând avantajele de locatie oferite de acestea (proximitatea zacamintelor de resurse ale subsolului, costul redus al te-renurilor, forta de munca abundenta si ieftina, concurenta slaba)
b) folosirea instrumentelor fiscale pentru îmbunatatirea distributiei activitatilor economice pe teritoriul tarii, în favoarea regiunilor care înregistreaza decalaje economice negative de dezvoltare. Reforma sistemului de impozite înfaptuita în anul 1994 a schimbat modelul de distributie a veniturilor între guvernul central si guvernele locale, primul primind responsabilitati sporite în ceea ce priveste colectarea si controlul impozitelor. Ca urmare a reformei sistemului de impozite, raportul dintre veniturile guvernului central si cele ale guvernelor locale, care în anul 1995 era de 1:3,55, a devenit în anul 1997de 1:0,80, ceea ce a permis autoritatilor centrale sa trateze problema dezvoltarii regionale dezechilibrate prin transferuri masive de plati financiare. Pentru regiunile centrala si vestica, schimbarea sistemului de impozitare a fost deosebit de benefica, în sensul ca a permis guvernelor locale sa retina taxele pe resursele naturale din perimetrul lor (cu exceptia titeiului extras din zacamintele off-shore), iar guvernului central sa decida legarea ratei de crestere a veniturilor din taxe ale guvernelor locale de rata medie nationala de crestere a veniturilor colectate din taxa pe valoarea adaugata si taxa pe consum; prin aceasta decizie, s-au asigurat fonduri sporite pentru dezvoltarea regiunilor centrala si vestica atât din surse locale (taxele pe resursele locale), cât si rezultate din conectarea celor doua rate de crestere mentionate
c) continuarea deschiderii spre exterior a economiei chineze favorizând în acest sens regiunile centrala si vestica care, initial, au fost vitregite prin localizarea preferentiala a primelor zone deschise în regiunea de coasta. Favorizarea deschiderii spre exterior a regiunilor centrala si vestica s-a facut atât prin declararea ca “deschise” a numeroase localitati din aceste regiuni, cât si prin schimbarea politicii de atragere a investitorilor straini de la una centrata pe deschiderea anumitor zone (însotita de politici preferentiale de impozite pentru acele zone) la una orientata spre stimularea dezvoltarii anumitor industrii, prin înlaturarea diferentelor zonale în materie de impozitare. Investitiile straine în industria extractiva, agricultura, infrastructura, proiecte de înalta tehnologie, în industriile orientate puternic spre export sau substituirea importurilor vor continua sa fie stimulate prin tratamente fiscale preferentiale; aceasta va avea, de asemenea, efecte benefice pentru dezvoltarea mai rapida a regiunilor centrala si vestica, care vor putea astfel sa-si valorifice superior resursele naturale pe care le poseda (zone agricole pentru regiunea centrala, resurse ale subsolului mai ales pentru regiunea vestica), precum si avantajele de locatie pe care le prezinta;
d) încurajarea legaturilor de cooperare economica si tehnologica dintre unitatile economice din regiunea de coasta si cele din regiunile centrala si vestica. Cooperarea vizeaza combinarea resurselor tehnologice si financiare, a abilitatilor manageriale si comerciale apreciabile din unitatile aflate în regiunea de est cu resursele apreciabile de forta de munca, energetice si de materii prime de care dispun unitatile economice din regiunile centrala si vestica. Stimularea puternica a acestei cooperari a determinat încheierea, în numai doi ani de la adop-tarea noii politici de dezvoltare regionala, a peste 30000 de proiecte de cooperare între unitati economice din regiunea estica pe de o parte, si din regiunea centrala si din cea vestica, pe de alta parte.
Relatiile între cele trei regiuni s-au intensificat si pe calea angajarii în proiecte de investitii în cooperare, prin care unitati de pe coasta de est furnizeaza celor din regiunile centrala si vestica servicii profesionale (consultanta tehnologica, manageriala, financiara etc.), programe de instruire a personalului etc. Relatiile se dovedesc benefice pentru ambele parti, unitatile din regiunile centrala si vestica beneficiind de un transfer de know how substantial si gratuit, iar cele din regiunea estica pregatindu-si într-un fel cadrul prielnic extinderii în viitor a afacerilor lor în celelalte doua regiuni, inclusiv prin relocalizarea unor subunitati;
e) sprijinirea regiunilor defavorizate din regiunile centrala si vestica pentru eradicarea saraciei pâna la sfârsitul secolului.
Sprijinul s-a materializat în suplimentarea, începând din anul 1994, a fondurilor de baza destinate regiunilor defavorizate cu RMB 1 miliard yuani, precum si în acordarea de împrumuturi cu dobânda redusa în valoare de RMB 1 miliard yuani pentru stimularea afacerilor în acele regiuni. Actiunile conjugate întreprinse în cele cinci directii mentionate au determinat accelerarea vizibila a dezvoltarii regiunilor centrala si vestica, începerea reducerii decalajului apreciabil ce le desparte de regiunea estica, care a atins în numeroase zone un grad de prosperitate economica ce impresioneaza orice vizitator strain. Deja din anul 1996 rata de crestere a investitiilor în regiunile centrala si vestica a depasit-o pe cea înregistrata în regiunea de est. În acelasi an, primele trei regiuni din ierarhia stabilita la nivelul întregii tari în functie de ritmul de crestere economica au fost din regiunea centrala – Anhui, Hubei si Jiangxi, care au înregistrat ritmuri de crestere de 20,9%, 20,4% si respectiv 19,7%.
Experienta chineza în materie de dezvoltare regionala a demonstrat clar ca mecanismele de piata, care au început sa fie functionale în mediul economic dezvoltat si consolidat îndeosebi dupa 1990 pe coasta de est si care sunt guvernate de principiul maximizarii eficientei economice, au accentuat, în acelasi timp, decalajele existente în dezvoltarea socio-economica la nivel regional. Aceasta a impus interventia ferma a statului pentru corectarea disfunctionalitatilor mecanismelor de piata, stoparea adâncirii disparitatilor regionale si înlaturarea surselor unor conflicte sociale potentiale. În aplicarea unei politici de dezvoltare regionala echilibrata guvernul central a urmarit armonizarea cerintelor de descentralizare a activitatii economice si administrative cu cele privind realizarea eficientei superioare în activitatea economica si cu cele ale reducerii progresive a decalajelor apreciabile de dezvoltare existente între cele trei mari regiuni.
O asemenea politica a necesitat îmbinarea continuarii reformei si consolidarii succeselor înregistrate în edificarea economiei socialiste de piata si sintetizate în rezultatele economice remarcabile înregistrate în regiunea de est, pe de o parte, cu sprijinirea dezvoltarii mai rapide a regiunilor centrala si vestica prin valorificarea superioara a avantajelor lor comparative, în scopul reducerii decalajelor ce le despart de regiunea estica, pe de alta parte. Caile si instrumentele folosite au fost coordonarea mai buna a intereselor la nivel central, regional si local, sistemul unificat de impozitare, respectarea regulilor corecte si unitare de functionare a pietelor, controlul preturilor resurselor, materiilor prime si principalelor produse, stimularea cooperarii între regiuni si a transferului de activitati industriale de pe coasta de est catre regiunile din interior, deschiderea echilibrata a regiunilor spre exterior.
2.3. ECONOMIA CHINEI IN DATE STATISTICE
Sumar
Tabelul nr.2.3: Indicatorii economici ai Chinei, 2002-2006
PIB (RMBmiliarde)
Cresterea reala a PIB (%)
Investitii in mijloace fixe
Valoare adaugata productie industriala*
Vanzari En-Detail
Indicatorul pretului la consumator (%)
Venitul urban pe cap de locuitor (RMB)
Venitul rural pe cap de locuitor (RMB)
Rata somajului urban (%)**
Soursa: PRC
National Bureau of Statistics (NBS, www.stats.gov.cn)
China Statistical Yearbook,2006
Nota: *pentru companiile cu vanzari mai mari de 5 milioane RMB; *In
concordanta cu datele NBS, care nu includ somajul populatiei migratoare
|
Tabelul nr. 2.4: Previziunile PIB pentru 2005 |
|
|
Organizatia |
|
|
Credit
Suisse First |
|
|
Deutsche Bank AG |
|
|
Goldman Sachs Group, Inc. |
|
|
JP Morgan Chase & Co. |
|
|
|
|
|
PRC Government target |
|
|
UBS AG |
|
|
Soursa: Bloomberg; Deutsche Bank AG; JP Morgan Chase & Co.; PRC Government Work Report; UBS AG; Xinhua News Agency |
|
|
Tabelul nr 2.5 : Indicatorii financiari ai Chinei , 2002-2006 |
|||||
|
Sursa: Asian Wall Street Journal; NBS |
|||||
|
(toate cifrele sunt in miliarde RMB sau procente) |
|||||
|
|
|
|
|
|
|
|
Aprovizionare M0 |
|
|
|
|
|
|
Crestere % |
|
|
|
|
|
|
Aprovizionare M1 |
|
|
|
|
|
|
Crestere % |
|
|
|
|
|
|
Aprovizionare M2 |
|
|
|
|
|
|
Crestere % |
|
|
|
|
|
|
Rata de schimb (RMB/$) |
|
|
|
|
|
|
Reserve Forex (miliarde $) |
|
|
|
|
|
|
Venituri guvernamentale (total) |
|
|
|
|
|
|
Venituri din taxe |
|
|
|
|
|
|
Datorii interne |
|
|
|
|
NA |
|
Datorii externe (miliarde $) |
|
|
|
|
NA |
|
Deficit guvernamental |
|
|
|
|
|
Majoritatea analistilor se asteapta la o scadere a fluxului investitional mai jos de 20%, in 2006 care pe viitor va determina o cerere scazuta de materie prima scazand astfel preturile.De asemenea un real ajutor il va constitui scaderea pretului petrolului. Atata timp cat inflatia va oscila intre 3 si 5% incercarile de marire a ratei dobanzii vor fi diminuate. Ideea este ca imprumuturile si investitiile sa fie aprobate companiilor care le vor folosi in mod inteligent, sustinand astfel reforma sectorului financiar. Investitiile majore vor reprezenta in continuare o necesitate in multe sectoare, in speta, infrastructura, pentru sustinerea urbanizarii rapide, imbunatatirii accesului mediului rural catre piete si crearea de noi locuri de munca in China. In timp ce cifrele din economia Chinei vor necesita intotdeauna o doza de scepticism, majoritatea analistilor sunt de acord ca aceasta va avea parte de o pozitie favorabila in anul 2007.
CAPITOLUL 3
ROLUL CHINEI IN EVOLUTIA COMERTULUI MONDIAL
China a incercat de nenumarate ori in ultimii ani sa devina membra a OMC, agentia internationala de reglementare a comertului multilateral. Statutul de membru OMC al Chinei (precum si cel al Taiwanului) a fost instituit oficial la Conferinta Ministeriala OMC de la Doha, Qatar, in noiembrie 2001. La 11 decembrie 2001 China a devenit membru OMC cu drepturi depline. Aceasta aderare va presupune insa din partea Chinei o liberalizare a comertului si regimurilor sale de investitii, fapt ce ar putea crea noi oportunitati comerciale semnificative pentru SUA. Principala preocupare a Congresului american este respectarea de catre China a prevederilor OMC.
3.1. CHINA SI OMC
Dupa 15 ani de negocieri bilaterale si multilaterale, China a devenit membru cu drepturi depline al OMC la 11 decembrie 2001. Negocierile purtate pentru aderare au vizat o serie de practici utilizate de China pentru deturnarea fluxului comercial inspre si dinspre China, cum ar fi tarifele ridicate si barierele non-tarifare, restrictia investitiilor externe, lipsa reglementarilor nationale pentru companiile straine, protectia inadecvata a dreptului la proprietate intelectuala si subventiile guvernamentale menite a deregla procesele comerciale. Statutul de membru OMC va presupune schimbarea in China a multor legi, institutii si strategii pentru a le aduce in conformitate cu reglementarile comerciale internationale.
Turismul
Dupa aderarea Chinei la OMC, turismul a devenit domeniul cu ritmul cel mai alert de deschidere catre exterior. Pâna acum, 11 companii de turism cu capital mixt si-au facut aparitia în China. Shen Huirong, functionar superior la Agentia Nationala de Turism, a declarat ca turismul chinez se va deschide de acum înainte într-un ritm si mai accelerat.. Asa cum este stipulat, China va permite înfiintarea de oficii straine de turism, dar nu mai devreme de 1 decembrie 2005.
Industria
La începutul anului în curs, China a redus în continuare taxele vamale pâna la 11%. Controlul contingentelor pentru unele marfuri de import, cum sunt ceasurile si camerele video va fi desfiintat. Contingentele la importul de autoturisme, de produse din petrol si cauciuc natural, ca si la produse agricole si îngrasaminte chimice vor spori cu 15%. Drept consecinta, se asteapta ca pretul marfurilor de import sa scada.
Autoturismele
Taxele vamale la importul de autoturisme vor fi reduse în continuare, cu un procent mai mic însa decât în anul precedent. Totusi, gratie ritmului accelerat al deschiderii sectorului bancar din China, firmele straine care desfac pe credit se vor impune probabil pe piata chineza.
China a facut din aderarea la OMC prioritatea numarul unu dintr-o serie de motive. In primul rand, statutul de membru OMC insemna recunoasterea internationala a importantei puteri economice a Chinei. In al doilea rand, permite Chinei asumarea unui rol major in elaborarea de noi reguli comerciale internationale in cadrul OMC. In al terilea rand, China are acces la procesul de solutionare a disputelor comerciale in OMC, reducand astfel amenintarea de restrictii unilaterale asupra exporturilor chineze. In al patrulea rand, inlesneste promovarea de strategii pentru liberalizare daca acestea sunt necesare satisfacerii obligatiilor internationale ale tarii. In fine, liderii chinezi spera ca statutul de membru OMC va determina SUA sa acorde Chinei clauza natiunii celei mai favorizate si relatii comerciale normale permanente, eliminand astfel procesul anual de actualizare a statutului comercial si in consecinta dezbaterile pe marginea relatiilor SUA – China.
Rolul si interesele SUA in aderarea Chinei la OMC
SUA a jucat un rol important in procesul de aderare al Chinei la OMC. Oficialii americani au insistat ca aderarea Chinei la OMC sa se faca in baza unor “termeni semnificativi din perspectiva comerciala” ce ar impune Chinei reducerea barierelor comerciale si de investitii pe o perioada de timp relativ scurta. Pentru multe companii americane, China ramane o piata dificil de penetrat, in principal din cauza strategiilor guvernului chinez menite a proteja si promova industriile interne. Aceste strategii incurajeaza importul produselor utile dezvoltarii economice a Chinei, cum ar fi tehnologia de varf, echipamente si materii prime utilizate de industriile orientate catre export. Bunurile si serviciile ce nu sunt considerate de mare importanta sau cele care intra in competitie directa cu companiile interne sunt supuse unei largi game de bariere comerciale. Asemenea bariere determina companiile straine sa investeasca in China pentru a obtine acces la piata, cu toate ca si in acest caz infrunta restrictii. Oficialitatile americane condamna aceste strategii ca fiind motivul deficitului comercial crescand al SUA cu China, deficit ce a atins 84 miliarde de dolari in anul 2000.
O serie de analisti americani au considerat aderarea Chinei la OMC o oportunitate semnificativa de acces la piata chineza. China a devenit in ultimii ani economia cu cel mai rapid grad de dezvoltare pe plan mondial (cresterea neta a PIB a fost in medie de 9.5% pe an in perioada 1979 – 2000), si multi analisti sustin ca piata chineza ar fi o importanta platforma de desfacere pentru bunurile si serviciile americane daca accesul la piata s-ar inlesni. Aderarea la OMC ar impune Chinei reducerea barierelor comerciale, stabilirea de reglementari nationale pentru companiile straine, transparenta legislatiei comerciale si revizuirea regimului comercial in cadrul procesului de solutionare a disputelor OMC. Alti avocati americani ai aderarii Chinei la OMC au considerat accederea ca oportunitate pentru impunerea drepturilor omului in aceasta tara prin consolidarea puterii legislative in activitatile comerciale, reducerea controlului guvernamental asupra economiei si promovarea extinderii sectorului privat.
Acordul OMC: SUA – China, din noiembrie 1999
Oficialitatile americane si chineze au semnat un acord bilateral vizand aderarea Chinei la OMC pe 15 noiembrie 1999. Acest acord ar angaja China in reducerea tarifelor si eliminarea barierelor netarifare (o parte la momentul aderarii, altele in cadrul etapelor pachetului de conformare la reglementarile OMC). Transcrierea completa a Acordului a fost data publicitatii de catre administratia Clinton la 14 martie 2000.
Principalele angajamente ale Chinei includ:
Acordarea de drepturi comerciale si de distributie (vizand si posibilitatea operarii de
servicii auxiliare distributiei) pentru companiile americane din China
Reducerea tarifelor de baza la produsele agricole de la o medie de 22% la 17.5%; tarifele pentru principalele produse agricole americane (carne de vita, struguri, vin, branza, carne de pasare si de porc) se vor reduce de la 31% la 14%. Tarifele industriale globale se vor reduce de la o medie de 24.6% la 9.4%; tarifele pentru principalele produse industriale americane se vor reduce pana la 7.1%; tarifele pentru produse de tehnologia informatiei vor scadea de la o medie de 13.3% la 0%.
Stabilirea unui sistem de cote pentru importurile de comoditati agricole (cum ar fi graul, porumbul, bumbacul, orezul si orzul), respectiv importurile pana la o anumita cota ar fi evaluate la un tarif scazut (1 – 3%), in timp ce importurile ce depasesc un anumit nivel ar fi evaluate cu un tarif ridicat. In plus comertul privat cu produse agricole ar fi permis pentru prima data.
Eradicarea restrictiilor cantitative (o serie la momentul aderarii, majoritatea pe o perioada de doi ani).
Eliminarea restrictiilor fara baza stiintifica (pe considerente sanitare) pentru produsele agricole, stoparea subventiilor pentru export si reducerea subventiilor interne.
Deschiderea sectoarele de servicii, incluzand distributia, asigurarile, telecomunicatiile, tranzactiile bancare si serviciile profesionale. China si-ar extinde (in varii etape de tranzitie) spectrul serviciilor acceptate si ar elimina restrictiile geografice pentru providerii straini de servicii. Volumul de control strain acceptat in industria de servicii ar varia (si in unele cazuri ar creste in timp) de la sector la sector.
Reducerea restrictiilor la comertul auto. Tarifele pentru automobile scad de la 80 – 100% la 25% (tarifele la componente auto s-ar reduce in medie cu 10%) in 2006. Cotele auto au fost eliminate in 2005. Companiilor financiare americane li s-ar permite acordarea de credite pentru achizitii auto in China.
Eliminarea diferitelor restrictii pentru investitorii straini in China, vizand aici si transferul de tehnologie, continut local si cerinte de performanta la export.
Acceptarea utilizarii de catre SUA a unor prevederi de protectie, contra-mascare si antidumping pentru contracararea unor posibile augmentari a importurilor de varii produse din China, cum ar fi produsele textile, ce ar putea cauza dereglarea pietei americane.
Aderarea Chinei la OMC a avut implicatii importante pentru sistemul comercial mondial. Potrivit unor estimari, China este cea de a treia mare putere economica a lumii, dupa SUA si Japonia, si a zecea mare putere comerciala. Un raport al Bancii Mondiala estimeaza cota Chinei din comertul global la 9.8% pana in 2020 (de la 3.0% in 1992), plasand China pe locul doi in topul marilor puteri comerciale, dupa SUA. Importanta crescanda a Chinei in arena economiei mondiale este un factor esential in interesul manifestat de membrii OMC in aderarea sa la Organizatie, permitandu-le astfel impunerea de reglementari comerciale multilaterale asupra regimului economic chinez. Candidatura Chinei la OMC a fost una aparte, cu un grad ridicat de dificultate, avand in vedere ca este inca o tara in curs de dezvoltare, cu toate ca economia si activitatile sale comerciale sunt semnificative. O serie de membrii OMC, dintre care si SUA, au semnalat necesitatea efectuarii de reforme substantiale a regimului comercial in vederea aderarii, in timp ce China dorea sa fie tratata ca o tara in curs de dezvoltare, aspect ce ii acorda un timp mai indelungat de implementare a reformelor. In final, s-a ajuns la un compromis ce impune Chinei reducerea imediata si extensiva a barierelor comerciale si de investitii, dar permite mentinerea unui anumit nivel de protectie pentru sectoarele sensibile tranzitiei.
Implicatiile aderarii Chinei la OMC pentru relatiile comerciale SUA – China
Aderarea Chinei la OMC si extinderea de catre SUA a statutului de relatii comerciale normale permanente pentru China, vor avea ramificatii esentiale pentru relatiile economice intre SUA si China. In primul rand, Congresul nu va mai vota in fiecare an asupra statutului comercial al Chinei, fapt ce ar putea aduce o mai mare stabilitate si predictibilitate relatiilor comerciale dintre cele doua tari. In al doilea rand, SUA (cat si China) vor putea utiliza procesul de solutionare a disputelor comerciale OMC pentru inlaturarea problemelor, in loc de obisnuitele amenintari unilaterale de sanctiuni comerciale. In al treilea rand, impunerea asupra regimului economic chinez a reglementarilor multilaterale va insemna ca SUA nu mai trebuie sa actioneze de una singura in incercarea de deschidere a pietei chineze; alti membrii OMC ar beneficia de aceeasi putere de persuadare in conformarea Chinei cu reglementarile OMC. In fine, aderarea Chinei la Organizatie va ameliora climatul de afaceri din China, creand o serie de oportunitati comerciale si de investitii pentru companiile americane. O crestere importanta a exporturilor americane inspre China ar reduce si ea tensiunile pe probleme comerciale.
Cu toate acestea, exista analisti care si-au pus problema abilitatii si dorintei guvernului de la Beijing de a implementa in totalitate reformele OMC. Pe baza experientei americane in materie de acorduri comerciale cu China, exista posibilitatea unor neintelegeri vizand potrivirea noilor legi si reglementari chineze cu normele OMC, precum si modul de implementare si utilizare a acestor noi reglementari. O serie de dispute vizand OMC au izbucnit deja. De exemplu, in iunie 2001, China anunta implementarea unui nou set de reglementari privitoare la alimente modificate biologic, insa nu prezenta detalii ale acestor reglementari (fapt ce a speriat SUA ca soia americana pentru export nu va fi primita in China) si chiar isi intensifica procedurile de inspectare si punere sub carantina; acest aspect a dus la un dezechilibru in exporturile americane de soia in China. Presedintele Bush a discutat pe marginea problemei cu Presedintele chinez Jiang Zemin in octombrie 2001, finalizat printr-un acord din partea Chinei de utilizare provizorie a certificatelor americane si straine pana la implementarea noilor reglementari privind biotehnologia (concesie ce ar putea deveni mai tarziu un punct de plecare pentru contestarea de catre SUA a acestor reglementari ca fiind irationale si impotriva normelor OMC).
3.2. LOCUL CHINEI IN COMERTUL MONDIAL SI IN CEL AL EXTREMULUI ORIENT
Tabelul nr.3.2.
Evolutia modificarilor anuale ale schimburilor comerciale chineze în perioada 1990-2000
|
|
|
|
|
|
Exporturi |
|
|
|
|
Importuri |
|
|
|
Sursa: OMC/Raport Anual/ 2001
Tabelul nr. 3.3
-mld $-
|
|
Exporturi |
Volumul valoric |
Pondere (%) |
Ritm de crestere |
|
Importuri |
Volum valoric |
Pondere (%) |
Ritm de crestere |
|
|
SUA |
|
|
|
|
SUA |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Japonia |
|
|
|
|
Japonia |
|
|
|
|
|
Franta |
|
|
|
|
Marea Britanie |
|
|
|
|
|
Marea Britanie |
|
|
|
|
Franta |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Italia |
|
|
|
|
|
Italia |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Olanda |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Olanda |
|
|
|
Sursa: OMC/Raport Anual/ 2001
Evolutia exporturilor de bunuri în Asia de Sud-Est, pe principalele destinatii, în perioada 1990-2000
-mld $-
|
|
Volumul valoric în anul 2000 |
Ponderi în exportul mondial (%) |
Modificari anuale (%) |
||||
|
|
|
|
|
|
|
||
|
Total mondial |
|
|
|
|
|
|
|
|
Intra-Asia |
|
|
|
|
|
|
|
|
Japonia |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte state |
|
|
|
|
|
|
|
Sursa: OMC/Raport anual/2001
3.3. SCHIMBURILE COMERCIALE CHINA-SUA
Investitiile americane directe catre China vizeaza o gama larga de sectoare de productie, o serie de importante proiecte hoteliere, lanturi de restaurante si produse petrochimice. Companiile americane au incheiat acorduri ce stabilesc peste 20000 de intreprinderi comune pe actiuni cu dobanda variabila (joint ventures), intreprinderi comune contractuale si intreprinderi cu control exclusiv strain in China. Peste 100 de companii multinationale au proiecte in China, unele dintre ele chiar cu investitii multiple. Investitia cumulativa a SUA in China este estimata la 35 miliarde de dolari.
Totalul comertului bilateral intre China si SUA a crescut de la 33 miliarde de dolari in 1992 la peste 180 milarde de dolari in 2006(vezi tabelele3.5-3.7) . SUA este al doilea mare partener comercial al Chinei, iar China se plaseaza acum pe locul trei in clasamentul celor mai importanti parteneri comerciali ai SUA (dupa Canada si Mexic). Exporturile americane in China au crescut mai rapid ca in orice alta piata (pana la 15.3% in 2002 si 28.4% in 2003). Importurile americane din China au crescut si ele insa mai lent, inregistrand un nivel de 21.7%, insa deficitul comercial al SUA cu China a depasit 124 miliarde de dolari in 2005.
|
Tabelul nr.3.5: Comertul Chinei cu SUA (miliarde $) |
||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SUA Exporturi |
|
|
|
|
|
|
|
% schimburi |
|
|
|
|
|
|
|
SUA Importuri |
|
|
|
|
|
|
|
% schimburi |
|
|
|
|
|
|
|
Total |
|
|
|
|
|
|
|
% schimburi |
|
|
|
|
|
|
|
Balanta SUA |
|
|
|
|
|
|
|
Sursa: Departamentul de comert al SUA |
||||||
|
Tabelul nr.3.6:Exportul SUA catre CHINA(milioane $) |
||||
|
HTS # |
Descrierea marfurilor |
|
|
% Schimb |
|
|
Echipament electric |
|
|
|
|
|
Echipamente si masini electrice |
|
|
|
|
|
Seminte si fructe oleaginoase |
|
|
|
|
|
Echipament medical |
|
|
|
|
|
Avioane |
|
|
|
|
|
Produse chimice organice si anorganice |
|
|
|
|
|
Articole din plastic |
|
|
|
|
|
Bumbac |
|
|
|
|
|
Fier si otel |
|
|
|
|
|
Hartie |
|
|
|
|
Sursa:Departamentul de comert al SUA |
||||
|
Tabelul nr.3.7: Importurile SUA din CHINA |
||||
|
HTS # |
Commodity Description |
|
|
% Change |
|
|
Echipament electric |
|
|
|
|
|
Echipament si masini electrice |
|
|
|
|
|
Jocuri si jucarii |
|
|
|
|
|
Mobila |
|
|
|
|
|
Incaltaminte |
|
|
|
|
|
Aparatura |
|
|
|
|
|
Fier si otel |
|
|
|
|
|
Piele si obiecte de calatorie |
|
|
|
|
|
Articole din plastic |
|
|
|
|
|
Instrumente medicale |
|
|
|
|
Sursa:Departamentul de comert al SUA |
||||
Factorii ce determina deficitul comercial al SUA cu China includ
Un transfer al sectoarelor industriale de asamblare din noile economii industralizate asiatice catre China. China a devenit ultima veriga a vastului lant de productie cu valoare adaugata. Din pricina faptului ca datele comerciale ale SUA atribuie costul total al produsului sectiunii de asamblare, valoarea adaugata chineza este supraevaluata.
Cererea americana de bunuri ce necesita cicluri ample de productie depaseste oferta domestica.
Practicile comerciale restrictive ale Chinei, ce includ o serie de bariere pentru bunurile si serviciile straine, sunt frecvent utilizate pentru protejarea intreprinderilor de stat. Conform acordului de aderare OMC, China reduce tarifele si elimina cerintele de certificare a importurilor, pe langa modificarea altor sanctiuni comerciale.
Abordarea SUA a relatiilor sale economice cu China are doua aspecte:
In primul rand, SUA urmareste integrarea completa a Chinei in sistemul comercial global, dominat de reguli economice stricte. Participarea Chinei la economia globala va sustine procesul de reforma economica si va consolida rolul Chinei in stabilitatea si prosperitatea Asiei de Est.
In al doilea rand, SUA urmareste extinderea accesului importatorilor si exportatorilor la piata chineza. Prin evolutie si dezvoltare economica, cererea Chinei de produse si servicii importate va creste intr-un ritm extrem de alert.
La intalnirea Comitetului Economic Bilateral din septembrie 2002 de la Washington, SUA si China au discutat pe marginea consolidarii cooperarii in lupta impotriva finantarii celulelor teroriste internationale si a spalarii de bani, a proiectelor de investitii externe directe catre serviciile financiare chineze si a dependentei regionale de dezvoltarea macroeconomica americana. Evolutia perpetua a Chinei a transformat-o intr-un motor regional de dezvoltare, iar China si-a reexprimat angajamentul de a elabora o strategie de reforme de piata si de a crea si pastra o deschidere economica globala.
3.3.1. Strategiile industriale, de investitii si de schimb valutar ale Chinei si impactul asupra economiei americane
In 2005, SUA a inregistrat un deficit comercial la buget de 535.5 miliarde de dolari, din care 124 de miliarde in urma relatiilor cu China. Deficitul comercial al SUA in raport cu China a reprezentat 23.2% din deficitul comercial total, China fiind cea mai importanta componenta singulara a deficitului cumulat. Exportul de bunuri catre China in 2003 a fost de 28.4 miliarde, in timp ce totalul importurilor a atins cifra de 152.4 miliarde de dolari. China are un grad mare de independenta pe piata americana, cu aproximativ 35% din totalul exporturilor chineze fiind catre SUA, in timp ce numai 4% din totalul exporturilor americane iau calea Chinei. Magnitudinea deficitului comercial ameninta sectorul producator al tarii, un segment vital pentru securitatea nationala si economica.
In 2006, deficitul comercial inregistrat de SUA in raport cu China s-a marit. In primele trei luni ale anului, deficitul a crescut de la 24.7 miliarde la 30.2 miliarde de dolari, o crestere de peste 20%. Augmentarea deficitului comercial in sectorul Produselor de Tehnologie Avansata (PTA) a fost proportional si mai spectaculoasa. In primele trei luni ale lui 2006, deficitul PTA a sarit de la 3.3 miliarde la 6.3 miliarde de dolari, o crestere de 89%.
Potrivit Biroului pentru Analiza Economica, produsul intern brut al SUA a crescut in 2005 cu 3.1%, deficitul comercial general scazand rata de dezvoltare cu 0.42%. Deteriorarea deficitului comercial american in raport cu China a reprezentat o treime din aceasta contributie negativa la dezvoltare.
China intervine in mod sistematic pe piata schimburilor valutare intr-un efort de a-si mentine moneda nationala subcotata. Subevaluarea yuanului chinezesc a contribuit la un deficit comercial in raport cu China si a afectat sectoarele de productie americane. Aceasta se datoreaza faptului ca yuanul slab face ca produsele chinezesti sa fie ieftine pe piata americana, in timp ce produsele americane de pe piata chineza au preturi ridicate. Yuanul slab afecteaza si sectorul agricol. Daca yuanul ar fi apreciat corect, asa cum s-a dictat de catre jucatorii pietei, produsele agricole americane ar fi mai ieftine pe piata chineza, fapt ce ar determina o crestere a cererii pentru aceste produse din partea Chinei. O reevaluare imediata si semnificativ crescatoare a yuanului in raport cu dolarul, combinata cu eliminarea practicilor comerciale discriminatorii ale Chinei, ar reduce deficitul comercial al SUA in raport cu China. Se manifesta de asemenea necesitatea stoparii interventiilor abuzive pe piata schimburilor valutare, pentru castigarea competitivitatii, ale altor tari est asiatice (Japonia, Taiwan si Coreea de Sud). Aceste state beneficiaza de importante surplusuri comerciale in raport cu SUA si isi mentin rata de schimb valutar la un nivel scazut, in parte, pentru a se mentine competitive in cursa cu China. Daca China si-ar reevalua moneda nationala, aceste state ar urma fara doar si poate exemplul. Departamentul Trezoreriei americane a negat in mod repetat importanta acestor aspecte in raportul sau semianual pe probleme de strategii de schimb valutar international, determinand astfel administratia sa actioneze in mod gresit fata de manipularea valutara.
China continua sa atraga fluxuri masive de IED, cu 57 miliarde de dolari in 2003. Strategiile sale de atragere a investitiilor externe au fost dublate de politica industriala focalizata pe dezvoltarea capacitatii de productie nationala in sectoare industriale cheie. Aceste strategii asista companiile chineze printr-o gama larga de masuri si reglementari ce include tarife, limitarea accesului la canalele de marketing intern, conditii pentru transferul de tehnologie, selectia guvernamentala a partenerilor pentru importante aliante de afaceri internationale, creditele preferentiale de la bancile de stat, credite subventionate, acces privilegiat la cotele bursiere de pe pietele nationale si internationale, scutirea discriminatorie de taxe, acces privilegiat la proprietate, precum si asistenta directa de la buget pentru proiecte de cercetare - dezvoltare. Astfel de strategii confera industriei chineze un avantaj competitiv injust, contribuind in acest fel la erodarea bazei americane de productie. Multe dintre aceste strategii nu sunt conforme cu reglementarile OMC si nici cu legislatia comerciala a SUA.
Industria textila si cea vestimentara au suferit importante disponibilizari din cauze comerciale. Rata de munca in combinatele textile, in combinatele producatoare de bunuri textile si vestimentatie a scazut cu aproape jumatate in ultimul deceniu. Expirarea la finele lui 2004 a Acordului Multifiber va creste si mai mult importul american de produse textile si vestimentare din China, cauzand noi valuri de disponibilizari in aceste sectoare.
Pe plan general, problemele cu care se confrunta relatiile comerciale americano-chineze puncteaza multe dintre problemele globalizarii. Dintre acestea somajul in sectorul industrial, competitia salariala interna si migratia catre posturi in segmentul de servicii afectand serios remuneratia multor muncitori americani. Strategii trebuie sa minimizeze si sa stopeze aceasta presiune competitionala sistematica pe care politica si practicile Chinei o exercita asupra pietei de munca din SUA.
Supraevaluarea dolarului american in raport cu restul monedelor mondiale a reprezentat un factor principal in agravarea deficitului comercial al SUA din ultimii ani. O problema majora in acest sens este subaprecierea yuanului chinez in raport cu dolarul. China isi reglementeaza rata de schimb in functie de dolar, iar yuanul se vinde la o rata de 8.28 pe dolar inca din 1998. In acesta perioada China a cunoscut o dezvoltare masiva a productivitatii la export, stimulata fiind de fluxul de IED. Aceasta situatie a marit excesiv avantajul competitional al Chinei, determinand subaprecierea yuanului. Intr-o piata libera, dezvoltarea productivitatii Chinei, surplusul comercial si fluxul de IED ar fi cauzat o masiva reapreciere a ratei de schimb. Insa China intervine in mod sistematic pe piata valutara pentru a preveni o astfel de reapreciere, mentinandu-si astfel importantul avantaj competitional pentru export.
3.3.2. Relatia comerciala asimetrica între SUA si China
Dupa cum am mai spus, factorul dominant al relatiilor comerciale americano-chineze in 2003 a fost deficitul comercial. Acesta a crescut de la 103 miliarde de dolari in 2002 la 124 miliade de dolari in 2003, o crestere de 20.3%. Deficitul comercial cu China a crescut cu un procent mediu de 21% in ultimii 13 ani, ridicandu-se de la 10.4 miliarde de dolari in 1990, la 124 miliarde de dolari in 2003. Extinderea deficitului comercial al SUA in raport cu China s-a produs in tandem cu cresterea deficitului comercial american total. Intre 1997 si 2003, deficitul comercial total al SUA a crescut de la 180.5 miliarde la 535.5 miliarde de dolari.
Totusi, parte a unui deficit comercial cumulat, exista o serie de factori ce arata ca deficitul comercial cu China este distinct din perspectiva cantitativa si mult mai problematic:
Deficitul cu China reprezinta 23.2% din deficitul comercial cumulat al SUA. Procent superior in raport cu deficitul cu Japonia de 12.3% din cel total si cu cele 11 state europene ce reprezinta la un loc 14.1%.
In 2003 deficitul comercial al SUA a crescut cu 67.2 miliarde la 535.5 miliarde de dolari, iar China a fost responsabila de 31.3% din aceasta crestere. Daca deficitul comercial al SUA cu China continua de creasca in urmatorii cinci ani cu o rata de 21% pe an - asa cum s-a intamplat inca din 1990 - va atinge o cifra de 321 miliarde de dolari in 2008.
Din 1988, deficitul comercial cu China a crescut de la 2.8 miliarde la 124 miliarde de dolari, in timp ce deficitul comercial total al SUA a crescut de la 118.5 miliarde la 535.5 miliarde de dolari. Deficitul cu China a devenit prin urmare un segment mai extins din deficitul total. Aceste manifestari au doua posibile implicatii deosebit de importante. In primul rand, China contribuie la un deficit total extensiv, ce costa SUA un numar mare de locuri de munca si reduce dezvoltarea economica. In al doilea rand, China isi reorienteaza exporturile in detrimentul tarilor in curs de dezvoltare, provocand probleme serioase in aceste regiuni.
Deficitul comercial SUA – China reprezinta cea mai asimetrica relatie comerciala majora a SUA. Acest fapt reiese din echilibrul import-export al SUA asa cum evidentiaza figura 1.3, ce arata ca importurile chineze in SUA sunt de 5 ori mai mari decat exportul american in China. In ceea ce priveste alti parteneri comerciali importanti, procentele sunt mult mai apropiate, indicand un echilibru mai bun intre import si export.
China a urmat pasi inadecvati in incercarea sa de a corecta relatia comerciala asimetrica cu SUA, printre care si pasivitatea in reaprecierea ratei de schimb a monedei nationale. Aceasta atitudine se afla in contrast cu pozitia Canadei si a tarilor europene. Acest grup are un surplus comercial cu SUA de 195.8 miliarde de dolari, insa monedele lor nationale sunt cotate mult mai bine in raport cu dolarul (fig.1.5). Acest aspect va tinde sa reduca deficitul comercial prin cresterea pretului la produsele de import si ieftinirea celor produse in SUA.
In ultimii ani, cooperarea economica si comerciala dintre China si Uniunea Europeana s-a dezvoltat rapid, ca urmare a evolutiei economice a Chinei, a reformelor si a deschiderii pietei sale.
Crearea si dezvoltarea Uniunii Europene reprezinta unul dintre evenimentele majore care au avut loc dupa cel de-al doilea razboi mondial. De la infiintarea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO) , Uniunea a devenit ceea ce este azi, trecand prin stadiile de uniune vamala, piata unica si uniune economica si monetara.
Uniunea Europeana este in prezent o comunitate puternica, avand cel mai inalt nivel de integrare intre toate formatiunile de acest gen din lume. Cu o economie dezvoltata si un comert care reprezinta 35% din comertul mondial, Uniunea Europeana se afla pe unul din primele locuri in ceea ce priveste venitul pe locuitor si investitiile straine.
Anul acesta, Uniunea Europeana va primi in randurile ei 10 noi membri, devenind “Europa celor 25”. In aceasta situatie, noua Uniune va cuprinde mare parte din statele din vestul si estul Europei, intinzandu-se pe o suprafata de 4 milioane km˛, avand o populatie de 450 milioane locuitori si un PIB de peste 10 000 miliarde USD.
Cu toate dificultatile si provocarile pe care le are inainte, procesul de integrare european este ireversibil, iar Uniunea Europeana va juca un rol din ce in ce mai important, atat la nivel regional, cat mai ales pe scena internationala.
China acorda o mare importanta rolului si influentei Uniunii Europene in afacerile regionale si in cele internationale. Acest fapt este clar demonstrat inca din 1975, anul cand s-au pus bazele relatiilor diplomatice dintre China si Comunitatea Economica Europeana. In ciuda anumitor diferente de opinie care au aparut de-a lungul timpului, relatiile Chinei cu Uniunea Europeana s-au dezvoltat foarte mult in ultima perioada. In 1998, China si UE au lansat mecanismul discutiilor anuale, pentru ca in 2003 cele doua parti sa stabileasca un parteneriat. In octombrie 2003, China a prezentat pentru prima data documentul privind politica sa fata de Uniunea Europeana.
De altfel, trebuie mentionat faptul ca imbunatatirea relatiilor cu Uniunea Europeana reprezinta o componenta importanta a politicii externe a Chinei. Drept urmare, principalele obiective ale politicii Chinei fata de Uniunea Europeana sunt:
Principalii indicatori economici atat pentru China, cat si pentru Uniunea Europeana, se afla in tabelul urmator:
Tabelul nr. 3.8
China si Uniunea Europeana – Principalii indicatori economici
|
|
China |
Uniunea Europeana |
||
|
PIB |
1 200 mld USD (2002) |
|
||
|
PIB/locuitor |
Nominal: 940 USD PPP: 5500 USD |
|
||
|
Cresterea PIB (%) |
|
0,9% (2002, prov.) |
||
|
Repartizarea pe sectoare |
Agricultura: 15% Industrie: 51% Servicii: 34% |
Agricultura: 2% Industrie: 26% Servicii: 72% |
||
|
Productia industriala (modificari %) |
|
|
||
|
Rata somajului |
4,0% (dec 2002) |
7,6% (mar 2002) |
||
|
Venitul disponibil pe locuitor |
urban: 928 USD rural: 298 USD (2002) |
7,6% (mar 2002) |
||
|
Vanzarile cu amanuntul (modificari %) |
|
|
||
|
Indicele preturilor de consum |
|
2,1% (2002, prov.) |
||
|
Balanta de cont curent |
17,4 mld USD (2001) |
28,5 mld USD (2001) |
||
|
Investitiile straine directe (intrari) |
52,7 mld USD, +12,5% fata de anul anterior (inv. utilizate, 2002) |
323,0% mld USD, -60,1% fata de anul anterior (UNCTAD, 2001) |
||
|
Investitiile straine directe (iesiri) |
1,8 mld USD, +93,8% fata de anul anterior (2001) |
365,2 mld USD, -62,3% fata de anul anterior (UNCTAD, 2001) |
||
|
Comertul exterior |
2002 (mld USD) |
Crestere |
2002 (mld €) |
Crestere |
|
Total |
|
|
|
|
|
Exporturi |
|
|
|
|
|
Importuri |
|
|
|
|
|
Balanta |
|
|
|
|
|
Moneda (media anului 2002) |
1 USD = 8,28 RMB (Renminbi Yuan) |
1 USD = 1,116 € (2001) |
||
Total (mld USD)
Importuri
Exporturi
Balanta comerciala
Comertul cu UE
Total (mld USD)
Importuri
Exporturi
Balanta comerciala
Comertul cu SUA
Total (mld USD)
Importuri
Exporturi
Balanta comerciala
Comertul cu Japonia
Total (mld USD)
Importuri
Exporturi
Balanta comerciala
Sursa: Ministerul de comert si USCBC
In 2002, China a depasit Japonia, devenind al treilea partener comercial ca importanta al Uniunii Europene, dupa SUA si Elvetia. Uniunea Europeana se afla pe locul doi ca sursa de importuri in lista partenerilor comerciali ai Chinei (13,0% din total) si este a treia piata de export (14,8% din total). China reprezinta a doua sursa de importuri ca marime pentru UE (8,3% din total in 2002) si a cincea piata de desfacere (3,4% din totalul exporturilor), fata de 2001, cand se situa pe locul sapte.
Comertul dintre China si Uniunea Europeana a continuat sa creasca in anul 2002, desi cu o rata mai mica decat in anii anteriori. Exporturile UE catre China au stagnat, ceea ce a dus la o crestere a deficitului comercial al Uniunii. Acesta a atins un record in 2002, constituind din nou cel mai mare deficit pe care Uniunea l-a avut cu vreunul dintre partenerii sai comerciali (din 2000, China a luat locul Japoniei in aceasta privinta). Acest rezultat negativ este urmare directa a barierelor comerciale mentinute inca de China, dar si a investitiilor directe ale Uniunii din ultimii ani, orientate in special catre exporturi.
In perioada ianuarie-iulie 2003, volumul comertului s-a situat la valoarea de 29,83 mld USD (adica o crestere cu 16,3%), incluzand 15,78 mld USD din exporturi (adica o crestere cu 1,5% fata de perioada corespunzatoare a anului precedent) si 14,05 mld USD din importuri, reprezentand o crestere cu 39%.
Total
Utilizate
Contractate
Uniunea Europeana
Utilizate
Contractate
SUA
Utilizate
Contractate
Japonia
Utilizate
Contractate
Utilizate
Contractate
Utilizate
Contractate
In 1985, China si Comunitatea Europeana au semnat Acordul de Cooperare in Comert si Economie. Acest acord, bazat pe Acordul Comercial semnat in 1978, a extins in mare masura cooperarea economica dintre cele doua parti. Conform acestui acord, a fost infiintat un comitet economic si comercial comun intre China si Uniunea Europeana, care se intruneste in mod regulat la nivel ministerial. Acest comitet constituie un cadru important pentru consultarile bilaterale privind comertul si cooperarea. In iunie 1998, Shi Guangsheng, Ministrul Cooperarii Economice si Comertului Exterior, si Sir Leon Brittan, Vicepresedintele Comisiei Europene au condus cea de-a 16-a sesiune a Comitetului Comun, la Bruxelles. In noiembrie acelasi an, cele doua parti au semnat cel de-al saselea acord privind produsele textile.
Înainte de 1989, China era una din pietele traditionale ale României. Desi între România si China relatiile de colaborare au fost foarte bune, începând din anii 1990 volumul schimburilor comerciale nu a mai înregistrat acelasi ritm de crestere. Astfel, la sfârsitul anului 2000, volumul schimburilor economice înregistrau o crestere de 55,7% fată de 1999, ajungând la 298 milioane de dolari SUA, în timp ce la sfârsitul anului 2003 cresterea indicatorului a fost de circa 19% fată de anul 2002.
Schimbările profunde din cele două tări, restructurarea sistemelor economice au dus la abandonul vechilor căi de comert. La începutul anului 2002 s-a semnat un Acord de cooperare între Camera de Comert si Industrie a României si Consiliul Chinez pentru Promovarea Comertului International (CCPIT). În baza acestui acord, cele două organizatii au înfiintat câte un Consiliu al Oamenilor de Afaceri, organisme menite să dinamizeze relatiile economice bilaterale. Consiliile au identificat proiecte care s-ar putea realiza prin conlucrarea oamenilor de afaceri din cele două tări, organizănd misiuni economice sau participări colective la târguri si expozitii.
Momentul extinderii bunelor relatii în plan politic si în plan economic si comercial s-a dovedit a fi foarte oportun, tinând cont de recenta admitere a Chinei în Organizatia Mondială a Comertului, statut ce plasează viitorul acestor raporturi într-o nouă perspectivă.
Comertul exterior si investitiile sunt teme de mare importantă pentru Beijing, care vede în România, si, în general, Europa Centrală si de Est, o punte de legătură cu vestul continentului.
Cu un număr de 8460 de firme înmatriculate si o valoare a capitalului social subscris de 117,6 milioane de euro, China ocupă la sfârsitul anului 2004, locul 18 în clasamentul principalelor tări de provenientă a capitalului străin investit în România.
Investitiile chineze realizate pe piata româneasca se ridică la aproximativ 150 de milioane de euro. A investi pe o piata noua presupune existenta capitalului, o economie sanatoasa în zona de provenienta a banilor si o piata de desfacere. China îndeplineste aceste conditii. Alimentată de infuzia de capital străin, China începe să sufere de două mari probleme: criza energetică si excedentul valutar. În 2004, excedentul, manifestat prin depozitele valutare, se cifra la aproximativ 400 de milioane dolari SUA. Dar economia chineză mai are o caracteristică: mâna de lucru ieftină, productivitate mare. Acestea sunt motivele pentru care China tinteste Europa, ca piata de desfacere, si România, ca zonă de investitii.
România a dovedit că poate fi o piata buna pentru marfurile „made în China“. În 2004, valoarea importurilor din China a crescut la 1,2 miliarde dolari SUA, de trei ori mai mare decât se înregistra cu numai doi ani în urmă.
Dacă imediat după 1991 valoarea comertului bilateral nu depasea 200 de milioane dolari SUA, în 2003, schimburile comerciale totale între China si România au atins valoarea de 944,3 milioane de dolari SUA, pentru ca în 2004 sa se situeze la circa 1,3-1,5 miliarde dolari, o crestere de peste 5 ori fată de 2000 (181,2 milioane de dolari SUA).
Graficul nr.3.1: Schimburile comerciale bilaterale China-România în perioada 2002-2006
în mii dolari SUA –
Sursa: Centrul Român de Comert Exterior, Jurnalul Afacerilor, iunie 2006.
În perioada 2002-2005, exporturile Chinei către România s-au majorat semnificativ, de la 198 milioane de dolari SUA în 2000, la 1,5 miliarde dolari SUA în 2004, o crestere de 4,6 ori fată de 2000 (graficul nr. 3.2 ).
Importurile Chinei din România au cunoscut, în perioada analizată, o evolutie net ascendentă, majorându-se de la valoarea de 96 miloane de dolari SUA în 2000, la 1,2 miliarde dolari SUA în 2004, o crestere de 8 ori fată de 2000.
Balanta comercială a Chinei pe relatia România a înregistrat, pe întreaga perioadă de analiză, un sold pozitiv, în crestere de aproape 3 ori, de la 102 miloane de dolari SUA în 2000, la 300 milioane dolari SUA în 2004.
În perioada 2000-2004, China a exportat în România, în principal, următoarele produse:
- masini, aparate si echipamente electrice 50,1%
- îmbrăcăminte si produse textile 11,3%
- produse metalurgice 7,0%
- mobilă si jucării 5,0%
- încăltăminte 5,0%
- produse chimice 4,0%
Exporturile de produse ale industriei constructoare de masini (inclusiv electrotehnică) si-au majorat ponderea în totalul exporturilor Chinei în România de la 25,7% în 2000, la 53,6% în 2004, valoarea acestor exporturi crescând de aproape 10 ori.
În ceea ce priveste exporturile Chinei în România de produse ale industriei textile si de pielărie, acestea au cunoscut, de asemenea, o crestere considerabilă în anul 2004, comparativ cu anul 2000 (de circa 3 ori), cumulând, în anul 2004, o pondere de 17,8%, în totalul exporturilor către România.
Exporturile Chinei de produse ale industriei chimice si mase plastice cu destinatia România au prezentat, în perioada 2000-2004, un trend pozitiv, crescănd de la 22,4 milioane dolari SUA, la 52,8 milioane dolari SUA, o crestere de peste 2 ori.
Cresteri semnificative ale exporturilor s-au înregistrat si în cazul produselor industriei lemnului, hârtiei (inclusiv mobilă), de peste 3,6 ori, si respectiv în cazul metalelor comune si articolelor din acestea, de aproape 3,2 ori.
În perioada 2000-2004, China a importat din România, cu precădere, metale comune si articole din acestea si în mai mică măsură, produse ale industriei lemnului, produse ale industriei chimice si produse ale industriei constructoare de masini.
Importurile de metale comune si articole din acestea au marcat o evolutie puternic ascendentă, crescând de aproape 29 de ori, de la valoarea de 7 milioane de dolari SUA în 2000, la 202,7 milioane de dolari SUA în 2004. Importurile acestor produse au dominat în anul 2004 livrările totale ale României câtre piata Chinei, cumulând o pondere majoritară de 71,8%.
O evolutie ascendentă au înregistrat si importurile de produse ale industriei lemnului, hârtiei, de la 11,6 milioane de dolari SUA în 2000, la 31,9 milioane de dolari SUA în 2004. China a importat din România produse ale industriei chimice în valoare de 31,7 milioane de dolari SUA, în 2004, de peste 7 ori mai mult decât în 2000 (4,3 milioane de dolari SUA). Importurile din România de produse ale industriei constructoare de masini, desi au înregistrat o crestere valorică de peste 3,6 ori de la 3,5 milioane de dolari SUA în 2000, la 13 milioane de dolari SUA în 2004, au cunoscut o scădere a ponderii lor în totalul importurilor din România pe această relatie, de la 9,9% în 2000, la 4,6% în 2004.
Comertul exterior si investitiile sunt teme de mare importantă pentru Beijing, care vede în România, si, în general în Europa Centrală si de Est, ca o punte de legătură cu vestul continentului. Odată cu apropierea momentului aderării României la Uniunea Europeană interesul oamenilor de afaceri chinezi de România creste.
În relatiile între China si România apare însă si necesitatea încheierii unui acord de cooperare vamală între cele două tări. Acordul cerut cu insistentă de partea română are menirea de a preîntâmpina subevaluarea în vamă a unor produse de origine chineză, cu atât mai mult cu cât din anul 2005 vor fi anulate plafoanele stabilite pentru mărfurile textile chinezesti în întregul comert international.
CAPITOLUL 4
PERSPECTIVE IN DEZVOLTAREA ECONOMICA A CHINEI SI POSIBILE CONSECINTE LA NIVEL MONDIAL
Politica externa a Chinei din secolul 20 poate fi impartita in doua etape dinstincte, avand ca punct de reper anul 1949, cand s-a proclamat Republica Populara Chineza. Inainte de aceasta, marile puteri din Occident au pus la cale multe razboaie de agresiune impotriva Chinei, care a fost silita sa semneze tot felul de tratate inegale si umilitoare. Anul 1949 a marcat inceputul unei noi pagini in analele diplomatiei chineze. Dupa proclamarea Chinei noi ca stat independent, suveran, doritor de pace, si-a facut simtita tot mai puternica prezenta pe arena internationala. Obiectivul politicii sale externe este de a mentine suveranitatea si integritatea statului si de a crea o ambianta internationala si regionala de pace si stabilitate. In treburile internationale China sustine mereu dreptatea, se opune hegemonismului si politicii de forta. Pana acum a stabilit relatii diplomatice cu 161 de tari din lume.
In anii’50, China a stabilit succesiv relatii diplomatice cu Uniunea Sovietica si alte tari socialiste, ca Norvegia, Suedia si alte tari din Europa de Nord.
Avand in vedere rolul de loc de neglijat pe care il joaca China pe plan international, cea de-a 26-a intalnire a Adunarii Generale a O.N.U. a adoptat la 25 octombrie 1971, proiectul de rezolutie nr. 2758, rezolutie care a dus la restabilirea drepturilor R.P.Chineze. Astfel, s-a restabilit locul cuvenit Chinei pe plan international .
4.1. EVOLUTIA RAPORTURILOR ECONOMICE CU TARILE LUMII
Spre sfarsitul anilor’70, odata cu inceperea reformei si deschiderii catre exterior, China a supus politica sa externa unei restructurari conform afirmatiei stiintifice facute de liderul Deng Xiaoping, careia, “pacea si dezvoltarea constituie cele doua teme majore ale lumii contemporane”. Punctele urmarite de politica externa in aceasta noua perioada le constituie mentinerea independentei si suveranitatii, opozitia fata de hegemonism, salvgardarea pacii mondiale, promovarea dezvoltarii si crearea unei ambiante internationale de pace si stabilitate durabila.
In ultimii 20 de ani, sub calauza gandirii diplomatice a lui Deng Xiaoping si sub conducerea celei de-a treia generatii avand drept nucleu pe Jiang Zeming, diplomatia chineza a obtinut o serie de realizari rasunatoare. Unitatea si cooperarea cu tarile in curs de dezvoltare s-a intarit, marea realizare fiind impulsionata cu putere, Hong Kongul si Macao revenind cu succes la patrie.
In calitate de cea mai mare tara in curs de dezvoltare, China joaca un rol foarte important in cadrul ONU si in rezolvarea problemelor internationale majore, reprezentand o forta de sprijin pentru mentinerea pacii mondiale si promovarea dezvoltarii comune.
Relatiile dintre China si Statele Unite s-au dezvoltat. In cadrul conferintei consacrate implinirii a 30 de ani, 25.02.2002, de la publicarea comunicatului comun american de la Shanghai, vicepremierul chinez, Qian Qichen , a declarat ca relatiile dintre China si Statele Unite reprezinta un factor important in cadrul raporturilor internationale din secolul 21. De-a lungul acestor 30 de ani relatiile chino-americane au cunoscut o dezvoltare rapida, fapt care dovedeste ca relatiile bilaterale au o baza solida, iar comunicatele comune, care directioneaza dezvoltarea acestora, sunt pline de vitalitate. China si Statele Unite reprezinta doua tari importante in zona Asia – Pacific, de aceea intarirea colaborarii dintre ele poate aduce contributia la apararea stabilitatii si prospetimii regionale. De asemenea, in mentinerea securitatii internationale problema combaterii terorismului si in dezvoltarea altor probleme globale, China si Statele Unite avand interese comune.
Parteneriatul ruso – chinez a atins un nivel de cooperare de neimaginat, numai cu un deceniu in urma. Frontiera care separa cele doua tari a fost stabilita definitiv, eliminandu-se astfel una din principalele surse de tensiune din relatiile bilaterale. China a cumparat echipament militar rusesc in valoare de miliarde de dolari, de la avionele de lupta SU-27 pana la cele mai moderne nava de lupta achizitionate in 1999. China are bani, dar nu dispune de tehnologie si personal calificat. Rusia are oameni de stiinta cu inalta calificare, dar nu dispune de bani. In perspectiva mileniului III, China ar putea furniza nu numai fondurile necesare pentru cercetare si dezvoltare, dar si o piata gigantica, dupa ce armele ies de pe linia de fabricatie.
Relatiile diplomatice dintre China si Japonia au simtit o mare imbunatatire. Relatiile dintre China si Europa s-au dezvoltat brusc. Anul 2000 a marcat cea de-a 25-a aniversare, de cand s-au pus bazele formala ale relatiilor dintre China si Uniunea Europeana, incercand sa contribuie mai mult la dezvoltarea acestui parteneriat constructiv si de lunga durata.
China este tara care are cei mai multi vecini din lume. China a devenit un factor important in mentinerea pacii regionale si inernationale, realizand un progres substantial in relatiile sale cu vecinii.
Se estimeaza ca prin 2010 China si India vor deveni a doua si, respectiv, a patra putere economica din lume, cu SUA in frunte, separate fiind doar de Japonia. Din punct de vedre al prognozelor pe o perioada mai lunga, China poate deveni prima putere economica din lume. Succesele Chinei impresioneaza, ele devenind un fenomen unical al istoriei mondiale din ultimile decenii, fenomen recunoscut atat de economistii interni si externi, cat si deorganismele economico-financiare internationale.
Comertul regional si investitiile Chinei
Ofensiva diplomatica regionala a Chinei
Initiativele Chinei în Asia de Sud-Est
Pozitia oficiala a Japoniei fata de ascensiunea Chinei
Pozitia oficiala a Japoniei fata de ascensiunea Chinei ramâne în liniile declaratiei facute de premierul Koizumi cu ocazia vizitei presedintelui Comitetului National al Congresului Popular Chinez, Wu Bangguo în 5 septembrie 2003: “Dezvoltarea Chinei nu reprezinta o amenintare, ci mai degraba o oportunitate pentru Japonia”. Dintre toti partenerii si aliatii SUA din regiune, Japonia pare cu toate acestea statul cel mai pregatit sa contracareze puterea si influenta crescânda a Chinei, atât în alianta cu SUA, cât si de una singura. Pentru Japonia, China reprezinta principalul factor din perspectiva economica si de securitate în viitor, importanta ce ramâne însa de cele mai multe ori nedeclarata. Ţinând cont de nivelul ridicat de investitii externe directe în China, de competitia interna acerba între producatori si de costurile scazute de productie, companiile japoneze beneficiaza de o influenta minima în evaluarea si stabilirea pretului de vânzare al bunurilor produse pe piata chineza, fie ele pentru consum intern sau pentru export. Companiile japoneze ce exporta capacitati industriale sau echipamente pe piata chineza înregistreaza un profit clar, cu toate ca industriile japoneze se lupta cu cresterea costului materiilor prime (otel, produse chimice si fibre), în mare parte datorita imensei cereri chineze. Profitul întreprinderilor în Japonia nu are de câstigat prin urmare atât de mult de pe urma factorului China.
În timp ce China urca rapid pe scara dezvoltarii tehnologice – în productia de semiconductoare, biotehnologie, telecomunicatii si echipamente electronice – apare problema modalitatii prin care Japonia poate alimenta avansul Chinei, mentinându-si totodata superioritatea tehnologica în timp. Acest aspect da mult de gândit japonezilor asupra necesitatii unei reevaluari strategice a nevoilor de inovatie ale tarii, vizând aici si sursele de capital, educatia, training-ul tehnic, cercetarea si dezvoltarea. Japonia are o serie de preocupari imediate în legatura cu abilitatea companiilor nationale de a concura cu producatorii chinezi – atât pe piata chineza, cât si pe piete terte – daca anumite proiecte legislative ale guvernului RPC sunt aprobate. Guvernul japonez îsi pregateste raspunsul la încercarile Chinei de implementare a unui nou set de stadarde tehnice pentru tehnologiile informationale de ultima ora, cum ar fi standarde software pentru aparate mobile performante si DVD playere si noi standarde de criptare pentru retelele locale. Japonia considera taxa discriminatorie a Chinei pentru importul de chip-uri semiconductoare ca un abuz al normelor OMC si are în desfasurare un proces împotriva Chinei, alaturi de cel intentat de catre SUA pe aceeasi problema.
China-India – relatii cordiale
În ultimii ani, India si China s-au apropiat din ce în ce mai mult, miscare ce ar putea afecta realitatile strategice din Asia. Legaturile economice sunt din ce în ce mai solide. Relatiile comerciale dintre India si China au generat o crestere de la abia 264,8 milioane de dolari în 1991, la 4,3 miliarde de dolari în 2002. Estimarile comerciale pentru perioada 2004 – 2005 vad o crestere continua pâna la 7 miliarde de dolari, cu 10 miliarde pe segmentul 2005 – 2006.
China continua sa atraga investitii externe directe la un nivel mai ridicat decât India (52,7 miliarde de dolari fata de 5,5 miliarde de dolari în 2002). China se arata interesata de succesul Indiei în dezvoltarea de software, în timp ce deschiderea catre reforma economica în India se bazeaza în principal pe exemplul chinez.
Asistenta pentru Asia Centrala si Rusia
China si-a continuat procesul de consolidare a relatiilor cu republicile din Asia Centrala în ultimii doi ani, atât bilateral, cât si prin intermediul Organizatiei pentru Cooperare de la Shanghai. În ultimii doi ani, comertul realizat de China cu Republicile Central Asiatice si cu Rusia a urmat o traiectorie ascendenta sustinuta, pornind de la un nivel relativ scazut, iar proiectele energetice si de transport ce leaga China de Kazakhstan continua sa se dezvolte. OCS îsi asuma rolul din ce în ce mai activ al unui forum pentru relatii economice regionale. Membrii acestei organizatii au semnat un acord de fond pentru cooperarea economica în septembrie 2003. În ianuarie 2004, OCS si-a stabilit un birou oficial la Beijing, sub conducerea unui fost vice-ministru al afacerilor externe al RPC.
Atentia acordata de China cooperarii pe probleme de securitate în Asia Centrala serveste scopurilor sale de stabilizare a frontierelor nationale, de combatere a terorismului intern si international si de crestere a atuului politic într-o regiune în care prezenta militara americana este semnificativa. Cu toate ca republicile central asiatice si Rusia sunt preocupate de influenta economica crescânda a Chinei în regiunile lor putin populate, ele manifesta totusi speranta ca relatiile comerciale de peste hotare vor stimula economiile locale.
China si Hong Kong - parteneriat economic
Asa cum puncteaza Actul Strategic pentru Hong Kong din 2004: “Interesele SUA fata de Hong Kong raman substantiale. Comertul, investitiile si afacerile americane in Hong Kong, a 11-a mare entitate comerciala si a 13-lea mare centru bancar international, prospera intr-un mediu preponderent deschis. In 2003 exporturile americane in Hong Kong au insumat 13.5 miliarde de dolari, transformand Hong Kongul in cea de a 14-a mare piata transatlantica pentru export. Investitiile americane directe in Hong Kong in 2002 s-au ridicat la peste 35.8 miliarde de dolari. Mai mult de 1000 de companii americane rezidente functioneaza pe teritoriul Hong Kongului, iar peste 50000 de cetateni americani traiesc astazi in Hong Kong”.
In ultimul an, Regiunea Administrativa Speciala a Hong Kong (RAS) a cunoscut o revitalizare economica determinata in special de cresterea principalelor piete de desfacere pentru Hong Kong, China si SUA, insa relatiile politice cu China sub egida “o tara, doua sisteme” au devenit tensionate.
Pana in vara anului 2003, liderii chinezi erau vizibil preocupati de aceasta situatie tensionata. O solutie era accelerarea si finalizarea negocierilor pentru primul FTA al Chinei – Acordul pentru Parteneriat Economic Apropiat (APEP) cu Hong Kongul – ca modalitate de demonstrare a preocuparii Chinei cu bunastarea Hong Kongului. APEP ofera, de la 1 ianuarie 2004, produselor si serviciilor originare din Hong Kong acces privilegiat la piata chineza, inaintea programului de liberalizare OMC si, in anumite cazuri, depasind beneficiile tratatului de aderare a Chinei la OMC. Fiind considerat un FTA in acord cu prevederile OMC, APEP nu discrimineaza pe baza nationalitatii; companiile straine stabilite in Hong Kong pot fi inregistrate ca producatori de servicii originare din Hong Kong. APEP are posibilitatea de a transforma Hong Kongul intr-o platforma atractiva pentru anumiti producatori si pentru companii de servicii internationale.
Taiwan – Legaturile economice se dezvolta, tensiunile politice cresc
De la aderarea Chinei si Taiwanului la OMC, integrarea economica in zona stramtorii s-a accelerat in ciuda lipsei unor cai de transport direct. Aproximativ 60000 de companii taiwaneze opereaza pe continent, cu o valoare totala a investitiilor externe directe estimata intre 70 de miliarde si 100 de miliarde de dolari. In 2003 China a reprezentat destinatia a mai mult de jumatate din investitiile externe ale insulei, 7.7 miliarde de dolari. In acelasi timp cifrele IED in Taiwan au scazut pana la 3.58 de miliarde de dolari in 2003, de la valoarea de 7.61 de miliarde in 2000. Aproximativ 7000 de fabrici au fost inchise in 2003 pe insula, de doua ori mai multe decat in 2002. Cu toate ca cifrele exacte sunt greu de calculat din pricina varietatii factorilor intermediari, Taiwanul a fost responsabil pentru cel mai important flux singular de IED in China in ultimul deceniu. Migratia progresiva a sectoarelor industriale (incluzand majoritatea segmentelor industriei de tehnologie a informatiei) din Taiwan catre China este considerata drept principal factor al ratei ridicate a somajului in Taiwan, atingand o cifra record de 5.2% in august 2003, scazand insa la 4.3% in aprilie 2004. Cu toate ca fluxul de investitii din Taiwan catre continent se mentine la cote ridicate, investitiile interne brute au atins in Taiwan un nivel de 48.2 miliarde de dolari in 2002 – cel mai scazut nivel in ultimii patru ani. Cifra s-a ridicat relativ in 2003 atigand 48.6 miliarde de dolari. Aceste valori contribuie la impresia generala ca afacerile taiwaneze nu reinvestesc in insula, preferand alternativele continentale.
Statisticile guvernelor taiwanez si chinez asupra comertului trans – stramtoare difera. Tranzitul prin Hong Kong, subevaluarile din Taiwan si supraapreciarile de pe continent sunt posibile cauze ale acestei discrepante. Cu toate acestea cifrele vehiculate de ambele parti arata ca RPC a devenit in 2003 principalul partener comercial al Taiwanului. RPC sustine ca relatiile comerciale duale au generat peste 58 de miliarde de dolari in 2003, in timp ce Consiliul Taiwanez pentru Comert Exterior afirma la 1 martie 2004 ca totalul obtinut in urma comertului trans – stramtoare a fost de 46.3 miliarde, cu un surplus la export pentru Taiwan de 24.4 miliarde de dolari.
Exporturile Taiwanului catre regiunea asiatica continentala au crescut cu 20% in 2003. Potrivit ministerului economic al tarii, aceste exporturi reprezentau 34.51% din totalul exporturilor taiwaneze, un procent superior celor 23.97% in 2000. Profesorul Peter Chow de la City University din New York defineste aceste aspecte ca fiind dependenta comerciala asimetrica a Taiwanului de piata chineza, tinand cont de faptul ca exporturile Chinei in Taiwan din ultimii ani au reprezentat numai 2% sau 3% din totalul exporturilor RPC.
In tehnologia informatiei, companiile taiwaneze producatoare de semiconductoare si echipamente electronice detin roluri globale principale, iar expansiunea lor catre China continua, fara a cauza insa o erodare semnificativa pentru controlul de echitati din Taiwan. In timp ce o serie de sectoare din industria usoara transferate de catre Taiwan pe continent in anii ’80 si ’90 “au fost acaparate de competitorii continentali”, o serie de produse valoroase si cu grad ridicat de varietate cum ar fi pantofii de sport sau bicicletele de performanta au ramas in mare parte sub controlul de echitati taiwanez. “Daca aceste sectoare de productie, cu nivelul lor relativ scazut de tehnologie si cu ciclurile de productie mai lente, ar ramane sub control taiwanez decenii la rand in viitor, exista motive serioase sa credem ca sectoarele IT vor ramane clar sub monopol taiwanez ani de-a randul”.
In ciuda prezentei extinse a afacerilor taiwaneze pe continent, a evolutiei relatiilor comerciale si a investitiilor trans – stramtoare, exista in sanul comunitatii de afaceri de la Taipei sentimentul ca Taiwanul insusi – ca platforma pentru investitii, productie, logistica si finante – se afla in pericol de a fi marginalizat in Asia. Portul de la Kaohsiung – odinioara al patrulea in lume ca flux de bunuri – ocupa acum locul sase, cu porturile chineze Shenzhen si Shanghai devansandu-l acum cativa ani.
In ce priveste comportamentul international, democratiile victorioase in razboiul rece aveau de ales intre o politica externa conservatoare si prudenta, urmarind propriile interese, si o politica externa radicala, riscanta chiar, "menita sa-i ajute si pe altii cum le ajuta pe ele". Evenimentele ultimilor ani au aratat clar faptul ca Occidentul a optat pentru a doua varianta, ceea ce inseamna o afirmare viguroasa, ofensiva atunci cand se cere, a democratiei. Dar pentru o interventie in numele democratiei e nevoie de trei conditii: un apel clar la ajutor strain, un sprijin solid al opiniei publice si o certitudine in privinta castigarii razboiului. O asemenea lume nu va fi pe deplin pasnica, dar va ajuta la atingerea acestui tel. Iar "ultima si cea mai buna dintre ideologii" va fi aceea in care fiecare popor va fi capabil sa-si decida propria cale, la nevoie fiind ajutat in acest sens.
Peste 50 de ani, lumea nu va arata chiar atat de diferit fata de cea de astazi incat sa nu mai poata fi recunoscuta. Pe scena mondiala vor actiona, ca in perioada de dinaintea razboiului rece, mai multe puteri, dintre care una (Statele Unite) are un mare avans fata de celelalte, dar nu se poate sti cat se va mentine acest avantaj si nici care dintre principalii sai competitori se va desprinde din pluton in cursa pentru suprematia planetara.
Raporturile de forta ale viitorului depind, in principal, de doi factori. Primul: daca actualul parteneriat dintre SUA si Europa se va mentine printr-o aparare comuna (in cadrul unui NATO redefinit sau al unei eventuale Aliante pentru Democratie) sau daca Alianta se va sparge. In acest caz, America se va apropia de Japonia, dar va deveni mai slaba, iar Europa "va fi aproape paralizata".
Al doilea factor: cine va fi “challengerul” Americii? Pentru moment, mari sanse are China, al carei produs national brut l-ar putea egala in 2020 pe cel al Americii, depasindu-l de doua ori pe cel al Rusiei. Dar "o China mai puternica ar putea sa nu fie o China razboinica", in orice caz nu mai mult decat au fost Statele Unite in secolul al 20-lea.
Rusia anilor 2020, surclasata economic de China si preocupata de refacerea fortei sale militare, va trebui sa se concentreze asupra vulnerabilitatii teritoriilor sale estice, ceea ce ar putea-o determina sa se apropie de NATO; dupa cum ar putea ramane departe de Alianta Atlantica, repliindu-se in arealul slav, incercand sa recupereze Ucraina si urmarind interese speciale in Baltica si Balcani.
Oricum, asa cum aprecia Zbigniew Brzezinski in cartea sa “Marele esichier”, din 1997, marile jocuri planetare se vor face in Eurasia (si nu in Africa, Americi sau Pacificul de Sud), intre patru, cinci sau sase mari puteri, care se vor concura sau coaliza in diverse variante.
“Punctul moale” al marelui esichier euroasiatic va fi, dupa Brzezinski, Asia centrala, cu rezervele sale inca neevaluate de petrol si gaze – o zona care ar putea deveni viitorul "butoi cu pulbere" al lumii. In orice caz, autorul britanic care s-a hazardat sa schiteze peisajul mondial al anilor 2050 tine sa incheie intr-o maniera incurajatoare, urandu-ne "Bun venit intr-un interesant secol al 21-lea".
In planul relatiilor internationale se vede
deja o ofensiva discreta a Chinei. Chinezii au investitii in Africa si America
Latina si relatii politice bune cu lideri din aceste zone. Tenacitatea si
perseverenta chineza dau roade. Companiile chineze extrag petrol, exporta sau
construiesc fabrici si strazi in Angola, Gabon, Sudan, Africa de Sud. Politica
chineza include si pregatirea unei elite africane pregatite in China: 10.000 de
studenti africani studiaza in universitati chineze in fiecare an. Din 15 miliarde
de dolari investiti in Africa anul trecut, aproape 1 miliard a fost investitii
chineze, China avand relatii diplomatice cu 47 din cele 53 de tari de pe
continentul negru. Tot ce cere China este recunoasterea drepturilor sale asupra
Taiwanului si unda verde pentru investitii chineze si comert. Oriunde altii
lasa terenul gol, chinezii isi sporesc prezenta. Din primele 15 firme straine
care opereaza in cea mai mare tara din Africa, Sudan, 13 sunt chineze. In
schimbul petrolului extras din aceasta tara, China acorda sprijin politic
guvernului de la Khartoum cand Consiliul de Securitate, in care China este
membru permanent cu drept de veto, intentioneaza sa adopte o linie mai
transanta fata de guvernul sudanez pentru a opri atrocitatile din Darfur si a
incheia definitiv procesul de pace cu rebelii din Sud. China incepe sa arate ca
este un jucator global, chiar daca nu dispune inca de atuuri sa joace tot
timpul in divizia A. Demersurile politice si economice sunt sprijinite si prin
trupele cu care China contribuie la misiunile ONU de mentinere a pacii, de
pilda in Liberia si Republica Democratica Congo, tari bogate in resurse. China
intentioneaza anul acesta sa trimita trupe sub stindardul ONU si in Sudan.
Dincolo de incercarea de a-si constitui
propria zona de influenta, China s-a lansat in cooperari regionale. In 2001, a
incheiat cu Rusia si patru din "stanurile" din Asia Centrala un acord
de cooperare. Organizatia pentru cooperare convenita la Shanghai prevede
contraponderea Americii prin cooperare politica, economica, stiintifica si
tehnologica intre membri. Fosti aliati din timpul Razboiului Rece ai SUA,
chinezii s-au aliat cu rusii, care le furnizeaza majoritatea importului de
armament si o importanta parte a petrolului si gazelor.
Confruntare sau inevitabila cooperare
Chiar si in aceste conditii, interesele divergente dintre SUA si China in Pacific pot conduce spre confruntare militara, un al doilea Razboi Rece fiind iminent, odata cu mutarea centrului geostrategic de gravitate din Europa si Orientul Apropiat spre Asia. Argumentele sale sunt investitiile de 30 de miliarde de dolari ale Chinei, in 2006, in industria de aparare si in dezvoltarea capacitatilor militare cu vocatie de proiectare a fortei la distanta: rachete, submarine si avioane de vanatoare.
Este o dovada a unui spirit beligerant
alocarea a 10% mai mult in fiecare an bugetului apararii? China isi da seama
ca, daca vrea sa fie credibila politic, trebuie sa fie puternica si militar, nu
doar economic. Rationament pe care Uniunea Europeana nu pare sa il
impartaseasca cand majoritatea tarilor membre sunt puse in fata problemei de a
investi in industria de aparare, cercetare strategica sau constituirea unei
forte militare comune. Este adevarat, China se afla pe locul patru in lume in
privinta bugetului alocat apararii si are cea mai mare armata din lume - 2,5
milioane de oameni. Dar, chiar si in aceste conditii, China nu cheltuieste pe
aparare decat 10% din cat aloca anual Congresul SUA Pentagonului.
Intelepciunea chineza spune sa amani
bataliile pe care nu este sigur ca poti sa le castigi. China trebuie sa se
concentreze asupra unei strategii de crestere economica. Odata creat
fundamentul economic, China ar putea trece la alta etapa in care sa aiba o
atitudine mult mai ofensiva in politica internationala. Pentru moment nu isi
permite sa isi sperie actualii parteneri economici, depinzand de investitiile
straine, in special ale SUA, Europei, Japoniei si ale "tigrilor"
asiatici, care urmaresc cu atentie miscarile Chinei si ar amenda imediat orice
politici militare hazardate sau o politica insotita de iz imperialist.
In ciuda vocilor alarmiste, cel mai probabil
insa competitia dintre China si SUA nu va fi militara, ci se va exprima
economic. O rivalitate susceptibila sa fie transata, ca si in cazul razboaielor
economice dintre SUA si Uniunea Europeana in privinta exportului de branza,
banane, otel sau a subventiilor pentru Boeing sau Airbus, prin mijloace de
negociere si compromis in cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului, din care
face parte si China din 2001. Asa cum Romania s-a transformat in ultimii 15 ani
prin reforme care sa incorporeze, sub presiunea integrarii europene, in
legislatia si practica interna standardele Uniunii Europene, in mod similar
China a trebuit sa isi deschida si mai mult piata si sa adopte reforme care sa
ii permita aderarea la Organizatia Mondiala a Comertului.
Oficialii chinezi, dar si chinezii de rand, par sa fie mai curand orientati spre o viata mai buna si succes prin afaceri, desi recentele manifestatii antijaponeze din China au aratat ca exista un rezervor plin al nationalismului care poate scapa de sub controlul comunist. In fond, si chinezii pasesc pe o terra incognita, ineditul modelului si particularitatile situatiei facand ca experimentul lor sa se construiasca din mers, prin incercari si rectificari.
Competitie pentru resurse
Anul acesta, Earth Policy Institute a anuntat ca SUA au fost depasite de
China in consumul de otel, carbune, carne si grane. O competitie pentru resurse,
un razboi economic e mai probabil decat o confruntare militara intre SUA si
China. Cele doua tari concureaza deja acerb pentru petrolul mondial. China
produce 3,3 milioane de barili de petrol pe zi, jumatate din cat consuma in
prezent. Iar nevoile Chinei cresc pe masura ce economia sa se dilata. O
economie in crestere are nevoie de energie. Modernizarea Chinei si coeziunea sa
interna depind de gasirea de noi resurse de petrol si gaze. China secondeaza
deja SUA, fiind al doilea consumator de petrol din lume. Cele 20 de milioane de
masini din China vor ajunge, in 2020, 120 de milioane, pe masura ce mai multi
chinezi o sa aiba putere de cumparare si vor renunta la traditionalele
biciclete. Chiar si asa, vor fi departe de cele 230 de milioane de masini din
SUA, in 2001, care consuma 21 de milioane de barili de petrol pe zi. Aceasta la
o populatie de aproape patru ori mai mica decat a Chinei. Nu numai China si SUA
au nevoie de mai mult petrol. India si alte economii in expansiune impartasesc
setea de energie. Presedintele Venezuelei, tara care produce 3 milioane de
barili de petrol pe zi, a anuntat ca ar putea reorienta exportul titeiului din
tara sa dinspre SUA catre China. Petrolul venezuelean acopera 10% din necesarul
SUA. China extrage deja petrol din tari africane, acoperind mai bine de 25% din
nevoile sale actuale. China se afla totodata in relatii de concurenta pentru
petrolul rusesc si din Kazahstan atat cu Japonia, cat si cu Uniunea Europeana,
traseul unui nou oleoduct facand obiectul unor negocieri intense. Diverse
previziuni, de la colaps intern si implozie bancara pana la consolidare
economica si militara ce va conduce spre un conflict inevitabil cu actuala
superputere mondiala, SUA, alimenteaza strategiile si viziunile privind
viitorul Chinei si configurarea relatiilor internationale in secolul abia
inceput. Anumiti analisti prevad deja decaderea SUA si triumful Chinei. Unii
dintre ei s-au grabit sa anunte ca, dupa dominatia Europei asupra lumii
incepand din secolul al XVII-lea si cea a Americii incepand din secolul al
XX-lea, asistam la urmatoarea mare schimbare de paradigma mondiala prin mutarea
centrului de putere in Asia, cu exponentii China, India si Japonia.
Poate
cel mai onest ar fi sa recunoastem ca este mai probabil ca centri de putere sa
se dezvolte concurand SUA mai degraba la nivel regional, precum China si India
in Asia, sau Uniunea Europeana pe vechiul continent, fiind posibila si
reemergenta Rusiei. Acesti centri de putere nu vor fi insa autonomi, ci legati
prin retele care ii interconecteaza prin interese comune.
SUA
nu par sa fie pregatite sau animate de dorinta de a preda stafeta Chinei. In
topul celor 500 de mari companii din lume, doar 15 sunt chinezesti, marea
majoritate fiind americane si europene. In ciuda globalizarii, SUA sunt in
continuare cel mai mare producator mondial, acoperindu-si in proportie de 75%
propriile nevoi de consum. Alte tari si zone ale lumii pot prelua locul Chinei,
daca vor reusi sa produca mai ieftin si calitativ mai bine. India are in
regiunea Bangalore un al doilea Silicon Valley, unde sunt localizate toate
marile companii care produc si ofera servicii in domeniul tehnologiei de varf.
Arnold Toynbee, in studiul sau comparativ asupra a 26 de civilizatii care au marcat istoria omenirii, surprinde cauzele care au dus la geneza, cresterea si decaderea marilor imperii si civilizatii dominante de-a lungul istoriei. Suntem avertizati ca o sursa a ridicarii puterilor dominante in lume, dar si a declinului lor, a fost dobandirea sau, respectiv, pierderea coeziunii sociale interne si a unei creativitati si vitalitati deosebite. SUA inca nu par sa duca lipsa de acestea, in timp ce China nu poate pretinde ca sta foarte bine la toate aceste capitole. Totusi, deficitul bugetar al SUA si prezenta peste hotare a 500.000 de militari americani avertizeaza asupra disiparii resurselor, extinderii si ambitiilor nemasurate, cauze care au condus la prabusirea altor mari puteri.
Interdependente
Incontestabil, China va fi o mare putere.
Intrebarea este cat de mare. In prezent, nici o tara nu se poate dezvolta in
afara realitatii globalizarii si a retelelor internationale. Conflictul, sub
forma unui razboi conventional, nu este inevitabil, mai ales cand
interdependenta este atat de mare. Nivelul total al investitiilor americane in
China este in prezent de 48 de miliarde de dolari. Nu numai China beneficiaza
de pe urma investitiilor americane, ea insasi investind, in 2004, un miliard de
dolari in SUA. Exporturile Chinei in SUA au crescut de 1.600 ori in ultimii 15
ani. China are in bancile sale rezerve de 600 de miliarde de dolari. Cea mai
mare corporatie americana si mondiala, Wal-Mart, importa anual bunuri in
valoare de 18 miliarde de dolari produse in China. Volumul exporturilor UE in
China a crescut cu 600% in 15 ani.
Relatiile politic tensionate dintre Japonia si
China nu au impiedicat 28.000 de companii japoneze sa investeasca in regiunea
Dalian din sud-vestul Chinei, deschizandu-si sucursale de productie. La fel,
investitiile taiwaneze in China continentala si profitul mutual nu par sa tina
seama de frictiunile politice.
Pentru
Romania, aspectul strategic, oricat de important international, ar trebui sa
paleasca in fata celui economic, national. Schimburile economice cu China ar
trebui sa evolueze de la importul de carioci, traficul cu falsuri sau exportul
de materii prime. Anul trecut balanta comerciala a fost net defavorabila tarii
noastre. Importam mult mai mult decat exportam, deficitul comercial fiind de
1,2 miliarde de dolari. Valoarea totala a investitiilor chineze in Romania
atinge doar 180 de milioane de dolari. Primul forum de afaceri Romania-China de
anul acesta a fost considerat un succes, dar trebuie sa semnam contracte.
Fostul numarul unu chinez, Jiang Zemin, fost diplomat in Romania, este vorbitor
perfect de romana, fiind capabil sa recite din Eminescu. In fond, China arata
ca noul pamant al fagaduintei. De ce nu am reusi si noi, mai ales ca alte tari
europene sunt masiv prezente in zona? Bunavointa, interes si simpatie din
partea Chinei exista.
Un imperiu fragil
Nimic nu pare acum sa poata opri cresterea
economiei chineze (8% anual, in medie, intre 1999 si 2003); nici macar
eforturile conducerii de partid si de stat, care incearca sa domoleasca rata
expansiunii, temandu-se - cu bune motive - ca ascensiunea ar putea fi urmata de
o prabusire la fel de necontrolabila... Fostul Imperiu de Mijloc este iarasi in
pericol sa reia, mai rapid si la o scara mai ampla, ciclul expansiunii si
decadentei, pe care l-a parcurs de multe ori in indelungata sa istorie.
Dimpotriva, daca guvernantii vor reusi sa stapaneasca fortele dezlantuite de
reforme - chiar atat de partiale cum au fost -, o China solida si stabila poate
nutri ambitii de hegemonie, nu doar regionala si continentala, ci poate chiar
planetara. „Reforma economica nu pare sa fie un scop in sine, ci instrumentul
unei strategii de putere menite sa restabileasca intreaga influenta a Chinei
imperiale“ . „Indelungatele perioade ale istoriei chineze in care tara a fost injosita
si umilita vor avea repercusiuni inverse. Reamintirea istoriei este importanta
pentru a intelege de ce China, care considera ca a suferit de pe urma
Occidentului (si ramane astazi o tara cu orgoliul ranit), nu admite sa i se
impuna un model occidental nici in ce priveste relatiile internationale.“
Pana
la afirmarea ca mare putere regionala sau planetara, China are inca mari
probleme interne de rezolvat. Aparenta sa vitalitate economica ascunde o
adevarata bomba sociala cu potential devastator. Fructele dezvoltarii nu au
ajuns la toata lumea: egalitatea aproape generala in saracie, de pe vremea lui
Mao, a facut loc unei polarizari frapante si tot mai pronuntate a veniturilor.
Alaturi de cei mai abili intreprinzatori, care au stiut sa profite de haosul
tranzitiei pentru a-si cladi averi colosale, partea leului a revenit uriasei
armate de birocrati fara de care nici o afacere nu este posibila. Clasa
mijlocie, cu venituri suficiente pentru a aspira la nivelul de viata
occidental, se dezvolta in marile centre urbane si mai ales in „regiunile
economice speciale“, unde s-a concentrat dezvoltarea economica. In contrast,
lumea rurala pare condamnata pentru totdeauna la saracie. Epidemia de pneumonie
atipica (SRAS) a scos la iveala starea dezastruoasa a satelor chineze, unde
traieste 60% din populatie (circa 800 de milioane de oameni!). Suprafata
arabila se restrange constant in fata urbanizarii galopante, preturile de
achizitie ale produselor agricole raman modeste, iar taranii sunt, in plus,
striviti sub povara unor impozite absurde. Multi dintre ei - milioane - nu mai
pot suporta mizeria si isi cauta norocul la oras, dar nici acolo nu gasesc
fericirea mult visata. De obicei, ei trebuie sa se resemneze cu muncile cele mai
umile si prost platite, putand fi oricand inlaturati cu brutalitate si trimisi
acasa sau internati in „centre de detentie si repatriere“, daca autoritatile
locale au impresia ca sunt prea numerosi sau strica imaginea orasului.
Dificultatile au fost recunoscute si de premierul Wen Jiabao in formulari ale
limbii de lemn: „Diferentele dintre venituri sunt in crestere si se mentin
numerosi factori care pot zdruncina stabilitatea sociala“. Partidul si guvernul
isi propun sa reduca decalajul dintre sat si oras, dar planul pe 2007 prevede,
pentru veniturile satenilor, o crestere de numai 5%, fata de 6% pentru
locuitorii oraselor.
Saracia, somajul, coruptia autoritatilor locale - aliate, adesea, cu gruparile mafiote - provoaca din ce in ce mai des violente revolte locale care nu mai pot fi trecute cu vederea. Puterea politica isi pierde vigoarea. . Cel mai mic conflict poate degenera daca deciziile autoritatilor locale sunt considerate nelegitime.
Astazi, nimeni nu poate prevedea unde va duce marsul impetuos al Chinei pe calea dezvoltarii. Fostul Imperiu de Mijloc isi va regasi rolul mitologic de centru al lumii? Sau, dimpotriva, se va prabusi in haosul care i-a marcat de atatea ori istoria? „In mare parte, viitorul Chinei va depinde de gradul de coeziune al statului. . Controlul puterii centrale, astazi ca si ieri si in toate epocile istoriei chineze, se intemeiaza pe un concept cultural: important nu este controlul economic, ci controlul politic si moral“.
BIBLIOGRAFIE
|
Literatura de specialitate de autori romani : Bari, loan Probleme globale contemporane, Ed. Economica, Bucuresti,2003 |
|
Capanu, Ion; Angelache C. |
|
lndicatori macroeconomici. Continut, metodologie de calcul, si analiza economica. Ed. Economica, Bucuresti,2001 |
|
Ciochina, luliana |
|
Marile puteri si forte in economia mondiala. Ed. Independenta economica, Bucuresti, 2000 |
|
Dumitrescu, Sterian; Bal,Ana |
|
Economia mondiala, Ed. Economica, Bucuresti, 2002 |
|
Negut, Silviu; Suditu Bogdan |
|
Geografie economica mondiala, Ed. Sylvi, Bucuresti, 2000 |
|
Suta, Nicolae; Suta-Selejan, Sultana Comert international si politici comerciale contemporane, ed. economica, Bucuresti, 2003 |
|
Literatura de specialitate de autori straini : Bradshaw Michael World Regional Geography. The new global order, Ed. McGraw-Hill Companies, |
|
Chauprade Aymeric, Thual Francois Dictionar de geopolitica, Grupul editorial Corint, Bucuresti, 2003 |
|
Elissef Danielle lstoria Chinei, Ed. Lucmasn, Bucuresti, 1980 |
|
Epperson Ralph Noua ordine mondiala, Ed. Alma, Bucuresti, 1997 |
|
Gamblin Andre Economia lumii 2004, Ed. stiintelor sociale si politice, Bucuresti, 2003 |
|
Gardels Nathan Schimbarea ordinii mondiale, Ed. Antet, Oradea, |
|
Gilpin Robert Economia mondiala in secolul XXL Provocarea capitalismului global, Ed. Polirom, Iasi, 2004 |
|
Hobsbawn E. Secolul extremelor, Ed. Lider, Bucuresti, 1998 |
|
Huntington P. Samuel |
|
Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale, Ed. Antet, Oradea, 1998 |
|
Kamenarovic P. Ivan Lal Rollie |
|
Lester R. Brown |
|
Lombard Denys |
|
Mende Tibor |
|
|
|
Huang,Kwei-Bo |
|
Reviste si publicatii: Adevarul economic |
|
Capital |
|
Capital, supliment |
|
Pagini web: http://www.cia.gov https://www.oecd.org https://www.worldbank.org https://www.wto.org https://www.unctad.org https://unido.org https://china.org.cn |
|
China clasica, Ed. Bicall, Bucuresti, 1999 China’s Economic and Political Impact on South Asia, RAND Corporation, 2003 |
|
Probleme globale ale omenirii. Starea lumii Cine va hrani China? Apel la desteptare pentru planeta mica, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1996 |
|
China imperiala, Ed. Corint, Bucuresti, 2003 |
|
|
|
|
|
The China-ASEAN
Free Trade Area: background, Framework and Political Implications, |
|
nr, 33, 15-21 august 2001 nr. 26, 06-30 iunie 2004 |
|
nr. 11, 11 martie 2004 nr. 17, 22 arilie 2004 nr. 19, 6 mai 2004 nr. 27, 1 iulie 2004 nr, 40, 30 septembrie 2004 nr. 45, 4 noiembrie 2004 nr. 6, 10 februarie 2005 nr. 9, 3 martie 2005 nr. 11, 17 martie 2005 nr. 18, 5 mai 2005 decembrie 2004 |
Mao Zedong, sef al statului chinez (1949–1959), presedinte al Partidului Comunist Chinez (1943–1976) (m. 9 septembrie 1976)
Yang Shengming, The Practices in the Past 20 Years Proved that the Transition of China’s Economic System Was Highly Successful, ‘Social Sciences: Chinese Academy of Social Sciences Forum’, Foreign Affairs Bureau, Chinese Academy of Social Sciences, Economic Management Publishing House, Beijing, 2000, p.30
Aceasta forma specifica de organizare a productiei adoptata în acest prim stadiu s-a dovedit de succes
Deng Xiaoping, l904 – 1997, a fost omul care a schimbat fata Chinei, reusind sa impuna in perioada anilor 70-80 o doctrina comunista proprie, adaptata tarii si care s-a dovedit de un succes incontestabil. El a renuntat la doctrinele comuniste rigide si a incorporat elemente ale liberei initiative in sistemul economiei chineze
Foreign Affairs Bureau, Chinese Academy of Social Sciences, Economic Management Publishing House, Beijing, 2000, p.30
Yang Shengming, The Practices in the Past 20 Years Proved that the Transition of China’s Economic System Was Highly Successful
Formele prezentate în continuare reprezinta sinteza unei parti din studiul lui Jin Bei, A New Stage of China’s State-Owned Enterprises Reform, ‘Social Sciences: Chinese Academy of Social Sciences Forum’, Foreign Affairs Bureau, Chinese Academy of Social Sciences, Economic Management Publishing House, Beijing, 2000, p.47-59.
Punctul de vedere oficial este ca la transformarea întreprinderilor în companii pe actiuni activele acestora trebuiau devalorizate, viziune neîmpartasita de conducerile întreprinderilor.
In industria electrotehnica, piata interna a transformatoarelor este dominata în proportie de 40% de Shunde Transformer Factory, în care 70% din actiuni sunt în posesia investitorilor straini; pe piata interna a aparatelor de aer conditionat, Huabao Enterprises Group, în cadrul careia investitorii straini detin 60% din actiuni, acopera 10% din aceasta piata etc..
Corporatia de Investitii a Statului, Corporatia de Stat de Actiuni, Corporatia de Stat de Management al Activelor etc.
Sarcina sociala asupra vechilor întreprinderi sa fie preluata de stat – capacitatea acestuia fiind însa limitata de constrângerile bugetare – sau de noile corporatii, ceea ce presupune adoptarea unor tactici preferentiale care distorsioneaza si mai mult concurenta de pe piata.
Carrefour, 7-Eleven, Wal-Mart, Price-smart
Inainte de 1978, între 85-87% din
veniturile financiare realizate în provinciile
Intrucât rata de crestere a veniturilor din taxe si impozite este mult mai mare în regiunea estica, legarea acesteia de rata medie nationala de crestere a venituri lor colectate din taxa pe valoarea adaugata si taxa de consum produce surplusuri care pot fi dirijate spre sustinerea dezvoltarii celorlalte doua regiuni.
PRC
National Bureau of Statistics (NBS, www.stats.gov.cn)
www.wto.org,
WTO successfully concludes negotiations on
www.wto.org, WTO successfully concludes negotiations on
www.chinaembassy.org.ro, CHINA POPULARA -- Buletin al Ambasadei R.P.Chineze in Romania -- Nr.2(242)/2001
www.chinaembassy.org.ro, CHINA POPULARA -- Buletin al Ambasadei R.P.Chineze in Romania -- Nr.2(242)/2001
www.wto.org,
WTO successfully concludes negotiations on
Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO) a fost fondata în 1951 (Tratatul de la Paris), de Franta, Germania de Vest, Italia, Belgia, Luxemburg si Olanda pentru a partaja resursele de otel si carbune ale statelor membre, prevenind astfel un nou razboi european. A reprezentat aplicarea unul plan dezvoltat de economistul francez Jean Monnet, facut public de ministru de externe francez Robert Schuman. A fost promovat intens de Statele Unite
Qian Qichen, membru al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, vicepremier al Consiliului de Stat si ministru de externe al Chinei
Chong Quan, Purtatorul de cuvânt al Ministerului Comertului din China.
|
