OBIECTIVE SPECIFICE POLITICII MONETARE SI DE CREDIT
Tipologia obiectivelor si modul de actiune al acestora;
Contradictiile dintre obiectivele politicii monetare si de credit.
TIPOLOGIA OBIECTIVELOR SI MODUL DE ACTIUNE AL ACESTORA
Autoritatea monetara – Banca Centrala urmareste in grad inalt indeplinirea obiectivelor generale, finale si anume cresterea economica, ocuparea deplina a fortei de munca, echilibrul balantei de plati, asigurand un nivel „bun” al acestora; a obiectivului fundamental asigurand si mentinand stabilitatea preturilor si a obiectivelor intermediare specifice politicii monetare si anume: cresterea masei monetare pana la un nivel optim, adecvarea ratei dobanzii si asigurarea unui nivel stimulativ al acestuia, un nivel favorabil al cursului de schimb si o alocare buna a resurselor financiare.
Autoritatea monetara stabileste obiective specifice cunoscand faptul ca acestea sunt independente unele fata de altele, iar rezultatul bun inregistrat la obiective poate fi de natura sa pericliteze indeplinirea celorlalte. Din acest motiv si plecand de la tipul de politici si strategii monetare, Banca Centrala inscrie obiectivele mentionate intr-o ierarhie, realizeaza arbitraje delicate intre ele, urmarind sa atenueze contradictiile ce se manifesta cu precadere pe termen scurt.
Cresterea nivelului masei monetare
Banca Centrala urmareste un grad de crestere al masei monetare acordat (echilibrat) cu gradul de crestere al economiei reale reprezentat preponderent cu PIB-ul.
Autoritatea monetara considera astfel cresterea masei monetare, obiectivul central al politicii monetare
in jurul careia sunt asezate toate celelalte.
Plecand de la faptul ca masurarea masei monetare este o sarcina complicata, autoritatea monetara stabileste de regula drept obiectiv intermediar al politicii monetare un agregat mai restrans cum ar fi Mo (baza monetara) sau M2 (masa monetara in sens larg).
In cazul stabilirii dreptului indicat de monitorizare a lui Mo s-ar putea spune ca acesta nu asigura controlul agregatului monetar cel mai larg (M3, M4, M5), dupa cum stabilirea lui M2 poate conduce la crearea unei legaturi slabe cu economia reala (PIB real). Din acest motiv este necesara existenta unei legaturi stabile sau cel putin predictibile intre Mo si M
Astfel au procedat Bancile Centrale din SUA (Fed incepand cu 1972); Anglia si Franta (1976); Germania (1974), iar Bancile Centrale din Europa de Est (1990).
Un exemplu pozitiv il reprezinta Germania care urmarind pe o perioada indelungata de timp (20 ani) drept obiectiv central al politicii monetare, cresterea masei monetare a reusit surmontand handicapul generat de unificare, sa coboare nivelul inflatiei la sub 2% anual.
|
