PRODUCTIA Proiect

CUPRINS

INTRODUCERE

În conditiile trecerii catre economia de piata, elementul definitoriu al conceptiei asupra dezvoltarii îl reprezinta promovarea sustinuta a calitatii, accentuarea actiunii factorilor intensivi în raport cu cei extensivi. În procesul cresterii economice, afiiisiarea plenara a eficientei economice este considerat drept criteriu de evaluare a activitatii în fiecare domeniu de activitate.

Fiind definita, la modul general, ca raport între efectele obtinute si eforturile depuse (eforturi materiale si de munca), eficienta economica apare, in conditiile unei economii moderne, cu un grad tot mai înalt de complexitate si integrata activitatii de participare la circuitul economic mondial de valori, ca rezultanta a numerosi factori.

se schimba în conditii de timp si spatiu astfel ca evolutia fenomenelor dependente înregistreaza si ea tendinte diferite fata de cele anterioare.

existenta raporturilor de cauzalitate dintre fenomene ;

contributia fiecarui factor la variabilitatea globala a fenomenelor efect ;

intensitatea legaturilor cauzale dintre fenomenelor si procesele social-    economice ;

tendinte evolutive ale corelatiei dintre fenomene.

CAPITOLUL I

I.PRODUCŢIA, PROCES sI REZULTAT AL COMBINĂRII FACTORILOR DE PRODUCŢIE

Conceptul de factori de productie

de factori de productie este strâns legat de conceptele de avutie nationala si potential economic. Din acest motiv, în abordarea teoretica a factorilor de productie vom porni de la definirea avutiei nationale.

a unei tari este reprezentata de totalitatea resurselor de productie si de trai de care dispune tara respectiva la un moment dat si care definesc potentialul si nivelul dezvoltarii economice în acel moment. Ca elemente ale avutiei nationale, toate aceste resurse apar ca stocuri create de-a lungul timpului de mai multe generatii de oameni care s-au succedat pe teritoriul national.

nivelul agentului economic, avutia nationala ia forma averii, care este formata din stocul de active detinute, adica bunuri sau active fizice (bunuri de capital, bunuri de consum de folosinta îndelungata, proprietati funciare etc.) si active financiare (solduri banesti, actiuni, obligatiuni) care reflecta drepturile agentului economic asupra bunurilor în general. Averea agentului economic reprezinta deci o parte a avutiei nationale aflata în proprietatea privata sau publica.

a condus la o gama larga de interpretari a sferei de cuprindere a avutiei nationale. În acest sens, sunt evidentiate trei astfel de conceptii: a) avutia nationala cuprinde numai totalitatea bunurilor create prin munca omului si care participa la procesul de productie, adica asa-numita avutie reproductibila; b) avutia nationala cuprinde avutia reproductibila si resursele naturale; c) avutia nationala cuprinde atât avutia reproductibila si resursele naturale, cât si resursele de munca cu întregul stoc de cunostinte stiintifice si potentialul creativ acumulat de-a lungul istoriei. Cei mai multi economisti considera ca stiinta, tehnologia, nivelul de pregatire, de cultura si de civilizatie joaca un rol important în dezvoltarea si progresul natiunilor. Astfel, în a treia conceptie care reflecta întregul potential, avutia nationala este structurata pe urmatoarele componente: - resurse umane (resurse de munca) - privesc acele caracteristici care definesc capacitatea oamenilor de a muncii si care împreuna cu traditiile si experienta în productie constituie, dupa unii autori, principala forma de acumulare în avutie, cel mai important "produs pastrat al muncii": - resurse naturale - utilizate sau utilizabile în activitate; - resurse materiale acumulate prin munca ( avutia materiala acumulata) ; -resursele potentialului creativ al natiunii ( avutie spirituala acumulata ). Structurarea avutiei nationale pe componente releva faptul ca aceasta este o consecinta a productiei sociale anterioare si, totodata, un punct de plecare în reluarea acesteia. Deci, avutia nationala constituie atât cel mai important produs cât si cel mai important factor al formarii structurilor macroeconomice si microeconomice , al definirii si punerii în actiune a mecanismelor functionale economico-sociale. Avutia nationala reprezinta , prin urmare, atât premisa, cât si rezultat al cresterii economice. Se releva astfel una dintre cele mai puternice conexiuni dinamice din economie: avutie nationala - potential de crestere - dezvoltare economica - amplificarea avutiei nationale - cresterea bunastarii populatiei.

1.2. Caracterizarea principalilor factori de productie

Pe masura dezvoltarii economice, factorii de productie se diversifica si se multiplica. Se poate observa ca întotdeauna în activitatile economice acesti factori, într-o masura diferita, într-o forma sau alta , se regasesc. Ceea ce difera este modul cum se combina factorii în procesul de productie, iar în cadrul combinatiilor, locul si rolul ce revine fiecarui factor de productie. Multiplicarea si diversificarea factorilor de productie determina, pe de o parte, sporirea si diversificarea categoriilor de bunuri de consum si de servicii, iar pe de alta parte, perfectionarea calitativa si structurala a resurselor economice, respectiv chiar a factorilor de productie.

evident ca pe masura ce se apeleaza la o cantitate din ce în ce mai mare de factori de productie, creste în mod corespunzator si cantitatea de bunuri rezultata. Acest mod de realizare a cresterii productiei este extensiv si cu cât ne apropiem de limitele resurselor, devine clara lipsa lui de perspectiva. Iata de ce, în prezent se acorda o atentie deosebita folosirii intensive a factorilor de productie, ceea ce înseamna o maximizare a efectelor utile obtinute din utilizarea factorilor de productie si totodata, o maximizare a consumului lor.

- sunt cei mai restrictivi (limitati fizic) dintre toti factorii de productie, ceea ce imprima, în mare masura, caracterul de limita si celorlalti factori de productie. Caracterul pronuntat limitat al acestor factori de productie nu înseamna ca pe masura progresului nu sunt atrase si alte elemente naturale în activitatea economica, sau ca nu se realizeaza extinderea celor folosite. în acest sens sunt semnificative încercarile de extindere a activitatii economice în spatiul cosmic, folosind proprietatile acestui spatiu pentru obtinerea diferitelor produse, sau tendinta de a atrage bogatiile din adâncurile oceanelor în circuitul economic, s.a.

Resursele minerale sunt împartite în grupe, avându-se în vedere gradul de cunoastere (rezerve masurate, sigure; rezerve imaginate, presupuse) si posibilitatile de exploatare (resurse exploatabile în mod eficient cu tehnologia actuala; resurse subeconomice sau submarginale, care sunt imposibil de exploatat în conditiile nivelului tehnologic actual). Disponibilul de resurse naturale este dinamic datorita consumului permanent de resurse si a sporirii cresterii de materii prime si energie, dar si datorita descoperirii de noi rezerve si a evolutiei tehnologiilor.

de apa se numara printre cele mai importante resurse regenerabile pentru viata biologica si social-economica. Superioritatea lor economica consta tocmai în faptul ca ele nu se consuma prin întrebuintare,îndeplinind o multitudine de functii de neînlocuit: consumul populatiei, agricultura, silvicultura, piscicultura, industrie. Capitalul- reprezinta unul din factorii pe care se sprijina activitatea economica. Nivelul de dezvoltare al unei tari si puterea sa economica sunt reflectate de dimensiunile capitalului, de volumul aparatului productiv intern, precum si de volumul capitalului investit sau împrumutat. Capitalul este acea suma de bani care nu se cheltuieste efectiv, ci se avanseaza în diferite procese economice de productie si de schimb, cu scopul de a obtine un excedent peste suma initiala. Capitalul investit în sfera productiei de bunuri materiale si de servicii îndeplineste functii de productie si repartitie, imbracând formele de capital productiv (real) si capital nominal. Capitalul productiv este ansamblul bunurilor acumulate - eterogene si reproductibile - a caror utilizare face posibila, prin reîntoarcerea lor în productie, sporirea randamentului factorilor primari sau cel putin duce la usurarea muncii. El se obtine deci din acele bunuri productive si economisite (acumulate) care nu sunt supuse controlului final, ci sunt utilizate de întreprinderi pentru a produce noi bunuri economice si a le vinde cu profit. "Bunurile- capital sunt bunuri produse care pot fi utilizate ca factori sau ca intrari secundare la sfârsitul productiei noi", afirma P. Samuelson. Capitalul productiv se deosebeste de capitalul sub fonna de bani (capital lichid) si de ceilalti factori de productie prin aceea ca se încorporeaza în bunuri instrumentale care sunt folosite pentru producerea altor bunuri si servicii. Capitalul nominal nu are valoare reala, de sine statatoare, si nu functioneaza în productie, ci constituie un titlu de proprietate asupra unor valori male dând dreptul de a însusi venit. În sens juridic, capitalul nominal are o baza mai larga decât capitalul real, fiind constituit din toate elementele pozitive ale patrimoniului întreprinderii (bunuri, bani, creante, etc.). El este un capital productiv în planul formarii bunurilor si veniturilor , dar si un capital lucrativ, în planul repartizarii veniturilor. Tot de capital nominal tine si capitalul fictiv, ce exista sub forma hârtiilor de valoare (actiuni, obligatiuni, titluri financiare) si da posibilitatea detinatorilor sa obtina un profit sub forma de dividend sau dobânda. Dupa modul specific în care se consuma, îsi transmite valoarea si este înlocuit, capitalul productiv se împarte în: capital fix si capital circulant. Capitalul fix reprezinta acea parte a capitalului productiv formata din bunuri de îndelungata folosinta care servesc ca instrument al muncii oamenilor în mai multe cicluri de productie, se consuma treptat si se înlocuiesc dupa mai multi ani de utilizare. Cea mai generala structura a capitalului fix este urmatoarea:     -constructii: cladiri, hale, instalatii industriale, magazine comerciale, infrastructura materiala din agricultura etc; - echipamente de productie: utilaje si masini- unelte, agregate si instalatii de lucru, mecanisme si dispozitive de reglare, mijloace de transport, etc. Având în vedere caracterul limitat al destinatiilor sale, capitalul fix se caracterizeaza printr-o rigiditate a utilizarii, care este cu atât mai mare cu cât echipamentul tehnic de productie este mai specializat. Capitalul circulant reprezinta acea parte din capitalul productiv care se consuma în întregime în fiecare ciclu de productie si îsi transfera dintr-odata si în totalitate valoarea asupra produselor create, trebuie sa fie înlocuit cu fiecare circuit economic; cuprinde: materii prime si materiale de baza, materiale auxiliare, semifabricate, combustîbili, energie, etc. Capitalul productiv este un capital în functiune, alaturi de alte forme ale capitalului investit în activitatea întreprinderii. Stadiul întâi al circuitului capitalului în functiune îl constituie procesul prin care banii- capitalul lichid (B) se transforma în capital productiv (Kp) prin cumpararea de bunuri-capital necesare productiei. Stadiul al doilea al miscarii circulante a capitalului îl constituie utilizarea si transformarea capitalului productiv în combinatie cu ceilalti factori de productie în bunuri destinate vânzarii ca marfuri pe piata (M). Ultimul stadiu al circuitului capitalului consta în trecerea acestuia din forma marfa în forma baneasca (B') de la care s-a pornit initial, însa cu un spor cantitativ, reprezentând valoarea adaugata:

Kp P M B' B'>B

][ ][ ] B^,-B=b

I II III

unde:    P- productia;

b- valoarea neta adaugata la valoarea bunurilor - capital.

Corespunzator celor trei stadii ale fluxului circular al capitalului, acesta îmbraca trei forme: bani, bunuri-capital, marfa - fiecare dintre acestea îndeplinind anumite functii. Dintre cele trei forme functionale ale capitalului, numai una - bunuri-capital - reprezinta capital real, functionând în calitate de factor de productie. Banii si marfurile funetioneaza aici în calitate de capital productiv si exprima forme derivate ale acestuia.

Fluxul circular al capitalului nu se întrerupe dupa efectuarea unui circuit complet , ci el este reluat continuu. Reluarea permanenta a acestei miscari reprezinta rotatia capitalului, iar timpul necesar pentru parcurgerea unui circuit complet reprezinta durata de rotatie a capitalului sau timpul de rotatie.

Pe masura dezvoltarii economice, îndeosebi în perioadele de progres tehnic intens, masiv, capitalul fix sporeste considerabil; aceasta sporire este atât efect, cât si cauza a progresului tehnic. Se produc nu numai sporuri calitative, ci si modificari structurale, îmbunatatiri calitative. Aceste modificari multiple pot fi analizate pe baza urmatoarelor procese : formarea bruta a capitalului fix, deprecierea sau uzura capitalului fix, gradul de înnoire si cel al scoaterii din functiune a capitalului fix, etc.

Investitiile brute de capital fix (formarea bruta a capitalului fix) cuprind totalitatea cheltuielilor facute de o întreprindere pentru costructii si pentru achizitionarea de noi echipamente de productie, având ca sursa atât amortizarea capitalului fix, cât si acumularea neta de capital. Prin punerea în functiune a noilor capacitati de productie se modifica stocul de capital fix în perioada respectiva:

K_t= K_t + (PK_t- SK­_t)

unde: K_t- stocul de capital fix;

PK_t - punerile in functiune de capital fix în perioada analizata;    SK_t- scoaterile din functiune de capital fix din aceeasi perioada;

Scoaterea din functiune a capitalului fix este rezultatul deprecierii acestuia ca urmare a uzurii fizice si morale. Prin uzura fizica a capitalului fix se intelege pierderea treptata a proprietatilor lui tehnice de exploatare ca urmare a folosirii productive si a actiunii factorilor naturali. Uzura fizica a capitalului fix duce la pierderea treptata a valorii bunurilor respective. Corespunzator acestei uzuri, se calculeaza amortizarea si se include aceasta în costul de productie. Recuperarea valorii prin pretul de vânzare permite constituirea unui fond de amortizare datorita caruia va fi posibila înlocuirea capitalului fix când va sosi sfârsitul vietii sale tehnice.

Capitalul fix se depreciaza si ca urmare a uzurii morale. Baza materiala a uzurii morale o constituie progresul tehnic însotit de cresterea productivitatii muncii si a randamentului capitalului fix. Acesta face ca valoarea de schimb a capitalului fix aflat în functiune sa se deprecieze sau ca unele echipamente sa se învecheasca din punct de vedere tehnic si economic, în comparatie cu cele noi de acelasi gen.     În conditiile în care performantele tehnice si economice ale unora dintre echipamentele de productie nu mai corespund, se impune înlocuirea capitalului fix depreciat din punct de vedere moral, cu echipamente noi, înainte de uzarea fizica completa a lor. Uzura morala mai este numita si uzura involuntara, respectiv acele pierderi involuntare pe care le înregistreaza capitalul fix din motive independente de întreprinzator. Aceste pierderi involuntare se produc cu destula regularitate pentru a putea fi prevazute si incluse în costul de productie prin cotele anuale de amortizare. Pentru diminuarea acestei forme de uzura morala se foloseste notiunea de cost suplimentar, adica surplusul uzurii ce se sconteaza a se înregistra peste costul normal de întrebuintare (amortizarea capitalului fix) datorat uzurii normale a acestuia în procesul de productie. Pentru prevenirea efectelor negative ale uzurii morale si a includerii în valoarea productiei fabricate a costurilor suplimentare, în activitatea întreprinderilor din tarile dezvoltate economic se practica, din momentul achizitionarii echipamentului de productie niste cote anuale de amortizare mai ridicate, care tin seama atât de efectele uzurii fizice, cât si de efectele uzurii morale a capitalului fix. De aceea, în aceste tari sunt practicate durate scurte de amortizare a echipamentelor de productie (6-8 ani) si un sistem de amortizare în cote descrescande, care permite recuperarea rapida a valorii si înlocuirea acestora în timp util cu echipamente noi. Abilitatea întreprinzatorului - în calitatea ei de resursa umana speciala, de neofactor de productie, exprima capacitatea unui individ sau grup de indivizi de a combina eficient factorii de productie disponibili la nivel de întreprindere, de a manifesta initiativa si de a adapta rapid întreprinderea la conditiile pietei. Unii autori atribuie acestui factor urmatoarele functii: are initiativa în combinarea resurselor (pamânt, munca, capital), în producerea bunurilor si serviciilor; este cel care dirijeaza politica în firma; este un novator-cel care încearca introducerea de noi produse, tehnologii si instrumente sau de noi forme de organizare a întreprinderii; este purtatorul riscului - rasplata pentru timpul, efortul si abilitatea sa pot fi profiturile, dar si pierderile si chiar si falimentul. Managerul este reprezentat de un undivid sau o echipa de indivizi calificati în stiinta si arta conducerii afacerilor; el dirijeaza, administreaza si conduce ateliere, sectii, întreprinderi, uzine întregi sau companii, pe care le preia pe baza de contract pentru o perioada determinata (locatie de gestiune).    Raporturile dintre proprietar, întreprinzator, manager pot fi sistematizate astfel: proprietarul este subiectul economic cu aria cea mai larga de actiune, el putând cumula toate functiile - proprietar, întreprinzator, manager; daca ramâne proprietar al bunului, dar cedeaza rolul de investitor si de administrator al acestuia, atunci apare si se manifesta ca subiect activ întreprinzatorul, iar daca proprietarul sau întreprinzatorul deleaga altei persoane functia de conducere, administrare si gestiune, atunci managerul devine figura centrala a economiei de piata.

1.3. Progresul factorilor de productie. Resursele informationale

Progresul tehnic se caracterizeaza atât prin acumulari curente de elemente pozitive, care maresc eficienta utilizarii resurselor, cât si prin schimbari ample, fundamentale, întemeiate pe noile descoperiri ale stiintei. Datorita amploarei deosebite si a profundelor implicatii economice si sociale, progresul tehnic contemporan este considerat ca fiind o veritabila revolutie în domeniile stiintei si tehnicii. Din acest motiv, progresul tehnic contemporan este cunoscut îndeosebi sub denumirea de revolutie tehnico-stiintifica. Revolutia tehnico-stiintifica reprezinta procesul transformarilor calitative si structurale, extrem de rapide si simultane, în toate domeniile stiintei si tehnicii, cu implicatii profunde asupra progresului economico-social. Trasaturile revolutiei stiintifice si tehnice contemporane sunt numeroase si se afla în continua diversificare. Dintre acestea mentionam: 1) Revolutia tehnico-stiintifica are un caracter multilateral, universal, global, cuprinzând si influentând toate elementele factorilor de productie. Acest caracter este determinat de faptul ca progresele rapide si mutatiile revolutionare nu se limiteaza numai la sfera stiintei si tehnicii, ci afecteaza întreaga structura si stare a sistemelor sociale. Implicatiile sale determina schimbari importante în activitati si în constiinta oamenilor, influentând toate domeniile vietii. S-au schimbat raporturile între dezvoltarea stiintifica, dezvoltarea tehnica si dezvoltarea productiei. stiinta cunoaste un ritm de dezvoltare mai ridicat decât tehnica, iar aceasta din urma devanseaza, la rândul ei productia.    Prin aplicarea rezultatelor cercetarii stiintifice, revolutia tehnico-stiintifica a facut ca stiinta sa devina un important factor de productie, schimbându-se astfel functia sa sociala. S-a redus perioada care desparte descoperirea stiintifica de aplicarea ei în productie. Progresul realizat într-un domeniu al stiintei se extinde si în alte domenii. 6) Resursele materiale, energetice, financiare si umane destinate cercetarii sunt uriase.

Caracterul complex al revolutiei tehnico-stiintifice conduce la implicatii multiple ale acesteia asupra procesului de productie:

- un salt calitativ în domeniul echipamentelor de productie (trecerea de la mecanizarea complexa si automatizarea rigida la automatizarea supla si informatica, la folosirea robotilor si a micro-electronicii);

ameliorarea bazei de materii prime si energie, prin atragerea în activitatile economice a resurselor neconventionale;

modifica locul si rolul factorului uman în cadrul proceselor de productie;

- aparitia unui nou factor de productie- resursele informationale- si a unui nou domeniu al activitatii umane - productia, depozitarea, utilizarea si comercializarea informatiei.

Termenul de informatie a fost introdus initial în tehnica pentru a desemna incertitudinea înlaturata prin realizarea unui eveniment dintr-un set de evenimente posibile. Ulterior, semnificatia termenului s-a extins la întregul domeniu al cunoasterii, desemnând în general un semnal care circula între elemente ale realitatii obiective.

Informatia este rezultatul experientei si cunoasterii umane, ea presupunând ceva nou, ceva ce înainte nu era cunoscut. Legata de oameni,obiecte, timp, loc sau de anumite relatii cu lumea exterioara, informatia reprezinta o noutate, o stire sau o comunicare asupra unor fapte, evenimente, idei, opinii, experiente ce urmeaza a fi transmise, întelese sau acceptate în vederea realizarii unui anumit obiectiv.

Spre deosebire de produsele de productie obisnuite, unde prin vânzarea produselor se diminueaza stocurile de bunuri create, producerea informatîei are caracter nelimitat, în sensul ca pe masura ce se extinde si se dezvolta cercetarea stiintifica, stocul de informatii al producatorului este neperisabil, el creste si se extinde continuu. Informatia economica reprezinta o cunoastere despre realitatea economica, receptionata si reflectata în constiinta umana, cu caracter de noutate, utila actiunilor de dirijare a sistemului economic. Deci, noutatea si utilitatea sunt trasaturi definitorii ale acesteia, informatia având un caracter istoric în raport cu caracterul dinamic al fenomenelor si proceselor economice, reflectate in conditii proprii ale societatii umane. Informatia economica se deosebeste de celelalte bunuri economice prin urmatoarele particularitati:

a) are valoare cognitiva, care este cu atât mai mare cu cât prezinta mai bine urmatoarele caracteristicile: consistenta- sa fie corespunzatoare, sa ofere cât mai multe cunostinte; exactitate- sa reflecte situatia reala, exacta a fenomenului studiat; oportunitate- sa existe un decalaj de timp corespunzator între momentul primirii informatiei si momentul luarii deciziei; relevanta- sa tiimizeze acele eunostinte care lipsesc prin luarea deciziei; accesibilitate- sa fie clara pentru utilizator, sa nu provoace confuzie; b) are caracter de unicat, de produs specific al unui proces de productie intelectual, strict specializat, ceea ce impune reguli specifice de gestionare, acces si protectie, folosindu-se, în special, sistemul de licente, brevete, patente, marci inregistrate;    c) are un mod unic de tranzactionare, în sensul ca prin vânzarea informatiei, producatorul (proprietarul) ei nu este deposedat de posibilitatea de a o oferii si altor cumparatori sau beneficiari; d) dupa ce se amortizeaza cheltuielile facute cu obtinerea unei informatii noi, ea poate sa devina o resursa potential libera pentru utilizatori;    e) se acumuleaza si se îmbogateste în timp, dar cunoaste si un proces de depreciere morala. Informatiile depozitate pe suporti materiali constituie baza neofactorului de productie cunoscut sub denumirea de resurse informationale- cuprind totalitatea cunostintelor obtinute din cercetarea naturii si a vietii economico-sociale, precum si a cunostintelor obtinute din practica curenta desfasurata în toate domeniile vietii sociale.

în perioada anterioara informatia juca rolul de intermediar între factorul uman si ceilalti factori de productie, în prezent ea intervine în mod direct în activitatea economica, astfel încât, fara prezenta omului , ea asigura reglarea unor procese tehnice si economice, asigura conducerea de la distanta a echipamentelor, programând si urmarind productia.

concluzie, informatia a cunoscut un întreg proces de evolutie în privinta importantei ei în cadrul activitatilor economice, astfel încât în prezent se remarca situarea ei alaturi de ceilalti factori de productie.

CAPITOLUL II

MODELAREA FENOMENELOR PREVIZIONALE CU

AJUTORUL FUNCŢIILOR DE PRODUCŢIE

Tipuri de modele ale functiilor de productie

artificial bazat pe relatii cantitative cu ajutorul caruia se studiaza comportarea fenomenelor, proceselor si sistemelor reale pe care 1e prezinta prin analogie . Orice model economico-matematic este format dintr-un sistem de ecuatii în care intervin variabile exogene , variabile endogene si parametrii optionali care fac legatura între variabile în cadrul sistemului de ecuatii.

se urmareste sa se explice modificarile cantitative ale variabilei endogene în perspectiva pe baza variabilelor exogene care se introduc în model . Modelul economico- matematic este un instrument important pentru investigarea dezvoltarii pe termen lung pentru elaborarea de previziuni, programe si planuri .

de 3 feluri:

-variabile care sunt externe domeniului investigat ;

-variabile care sunt independente sau relativ independente fata de fenomenul sau procesul care formeaza obiectul modelului ; -variabile de politica economica.

pot fi reprezentate prin diferiti indicatori sau diferite marimi economice care se cer a fi estimate într-un orizont previzional (PIB, capitalul, investitiile, ocuparea fortei de munca, somajul, salariile, preturile, profitul, creditul, dobânda).

2) sa se conformeze cerintelor legilor economice obiective si în primul rând cerintelor legilor pietei .

4) sa permita elaborarea unui algoritm de calcul si folosirea calculatorului electronic pentru rezolvarea numerica a modelului.

Q-productia obtinuta ;

X,Y -factorii de productie.

Q=Axy

sau

unde: n, A, a, b, parametrii.

este în mod evident simplificata daca avem în

vedere o perfecta divizibilitate a fiecaruia dintre factori, ipoteza care faciliteaza utilizarea proprietatilor de continuitate si derivabilitate a functiilor.

Daca consideram n factori de productie x₁, x₂, x_n care determina nivelul productiei (Y),atunci forma generata a functiei de productie este :

Y⁼f x₁, x₂,... X_n,t)

Literatura de specialitate si practica economica evidentiaza existenta unei multitudini de functii de productie ce se utilizeaza la elaborarea previziunii. Cel mai cunoscut si raspândit tip de functii de productie îl constituie functia de productie Cobb-Douglas. Aceste modele au fost concepute si elaborate de cei doi autori în 1928, find aplicate si testate în economia americana. Ea a fost îmbunatatita prin luarea în considerare a factorului numit progres tehnic.

Modelul functiei de productie Cobb-Douglas este de tipul :

Y=A x K^a x L^β

unde

Y=rezultatul unei activitati productive exprimat prin diferiti indicatori (PIB , PNB, CA) ; K- valoarea capitalului fix productiv ; acest factor poate fi exprimat fie prin valoarea initiala , fie prin valoarea de înlocuire ; L factorul munca care poate fi exprimat prin numarul mediu al lucratorilor sau prin fondul de timp ( om-ore) ;

α,β- coeficientii de elasticitate ai productiei în raport cu fiecare factor ;

coeficientul de elasticitate ce exprima cresterea procentuala a productiei în conditiile sporirii cu 1 % a numarului de lucratori admitând ca factorul capital fix ramâne neschimbat ;

A- coeficient de proportionalitate care încorporeaza si influenta altor factori neexplicitati .

Y=A x K^α xL^1-α

în care α

model este specific faptul ca în conditiile în care fiecare factor sporeste de n ori productia va creste de n ori, rezultând, deci ca nivelul eficientei utilizarii factorilor se mentine la nivelul din perioada precedenta .

Aceste doua modele au fost perfectionate de catre Tinbergen încorporându-se în cadrul lor si influenta progresului tehnic . În conditiile actuale ale accelerarii progresului tehnic pe plan mondial , acesta a devenit unul dintre factorii esentiali ai cresterii economice el manifestându-se atât ca factor încorporat cât si autonom. Ca urmare a încorporarii progresului tehnic s-a ajuns la urmatoarele modele :

Y=A x K^α xL^β x e^λt

Y= A x K^α x L^1-α x e^λt

unde

Y_t=A x L_t^1-α x λ K^α_t

în care capitalurile fixe productive sunt corectate cu coeficientul λ , care arata contributia progresului tehnic încorporat în acestea . Într-o asemenea abordare , înseamna ca nu avem progres tehnic fara investitii noi .

Primele forme ale functiilor de productie nu luau în considerare progresul tehnic pentru ca în vremea respectiva cresterea economica depinde aproape exclusiv de capitalul fix productiv si de forta de munca. Dupa criza economica mondiala din 1929-1933 factorul cel mai dinamic al cresterii economice a devenit progresul tehnic .

Proprietatile functiei de productie Cobb-Douglas sunt :

sunt omogene de grad α+β ;

productivitatea marginala a fiecarui factor este data de produsul dintre productivitatea medie si parametrul de utilizare a factorului respectiv ;

rata marginala de substitutie dintre factori depinde de raportul de

utilizare al acestora ~- ,

sunt functii strict cvasiconcave si deci productivitatile marginale ale factorilor sunt descrescatoare ;

elasticitatea de substitutie a factorilor este unitara.

Pornind de la coeficientii de elasticitate ai factorilor se poate calcula contributia fiecaruia la realizarea productiei cu ajutorul relatiilor :

c_L= -!³ x 100 si

a+/.3

c_K ^a x100,

a+la

unde

c_K- contributia procentuala a factorului capital la dezvoltarea productiei ;

c_L- contributia procentuala a factorului munca la dezvlotarea productiei .

afara acestor functii exista si alte tipuri elaborate ulterior, unele pentru a completa si perfectiona modelul Cobb- Douglas.

Asemenea tipuri de functii de productie sunt:

. functia CES ;

. functia ALLEN ;

. functia ROWE- SATO

Functia de productie CES este de forma:

Y=A[α L^-p+(1- K^-p]^-

unde:

Y- volumul outputului L;

A>0 - parametru de eficienta;

a E(0,1) - parametru de intensitate al utilizarii factori lor; K- fondurile fixe;

L- forta de munca ,

P=I- U - parametru de substitutie; 6

a- elasticitatea de substitutie;

randamentul de scara.

Modelul lui ALLEN este de foi na:

Y=~2hKL-a.K .L²

Modelul ROWE-SATO se prezinta sub forma:

K ^z. L^Z 1 K L 1

Y= Y K K

a.K .L    L ~

2.2. Elaborarea studiilor previzionale cu ajutorul functiilor de

productie

factor cu ajutorul functiei Cobb-Douglas se impune parcurgerea urmatoarelor etape :

determinarea perioadei precedente pentru care se vor culege informatiile ce caracterizeaza evolutia productiei si a factorilor de productie pentru a observa si cunoaste tendintele manifestate în evolutia acestor variabile ;

2) culegerea informatiilor din aceasta perioada pentru cele trei variabile si formarea pentru fiecare a unei serii dinamice (Y , K, L);

3) alegerea tipului de functie care va fi utilizat , care aproximeaza cel mai bine tendintele de evolutie din perioada precedenta a volumului productiei ;

Astfel pentru functia:

Y= Ax Ka x L a modelul se liniarizeaza prin logaritmare: Ig y=1g A + alg K+(31g L si rezulta:

n1gA+rxlIgK+Jj11gL=ligY

Ig AI Ig K+ al (lg K}^z +/j~ (lg K Xlg L) _~(lg K}(Ig Y} 1g Al IgL+rxl (1gK}(1gL}+Pl (1g L)² =y

_(igLX1gY)

Pentru functia:

Y= A x Ka x L'^-a rezulta:

Ig y =1gA + algK + (1-a)1gL lg y -1gL =1gA + a(IgK -1gL)

Notam:

lgy-igL=Z

1gK-1gL=U 1gA=B

Obtinem functia liniara de forma: , ,

Z = B + aU de unde daca facem ~ U= 0 rezulta

yZ B=

JnB+aU=Z JYJnB=Z

~BI U+crl U^{2 1} UZ aEU^z JUZ ~

Aceste sisteme de ecuatii se rezolva, cu ajutorul calculatorului electronic; daca se lucreaza manual se întocmeste un tabel care serveste la determinarea unor elemente pentru scrierea explicita a ecuatiilor. Pentru fiecare model al functiilor de productie, tabelul are o forma si un continut specific, în raport cu elementele cunoscute si forma în care sunt prezentate .

5) Dupa calculul parametrilor functiei de productie se trece la scrierea explicita a acesteia, adica la introducerea în model a marimilor calculate ale parametrilor. 1Vlarimile care se ajusteaza sunt cele initiale, cele ajustate sunt valori calculate cu ajutorul parametrilor determinati. Se obtine o noua serie dinamica pentru variabila de previziune , ai carei termeni sunt notati cu Y' . Cu ajutorul celor doua serii de date , pentru variabila de previziune , se calculeaza abaterea mediei patratica procentuala dupa urmatoarea formula :

r_Y y'

_\--_y--

x 100

n

Pentru ca functia de productie aleasa sa fie adecvata elaborarii studiului de previziune este necesar ca abaterea medie patratica sa ia valori sub 3%.

Elaborarea calculului de previziune se poate efectua printr -una din urmatoarele cai :

atunci când a fost prestabilita evolutia factorilor de productie , valorile numerice ale acestora se introduc în modelul functiei ;

atunci când nu se cunosc valorile prestabilite pentru factorii de productie , evolutia acestor factori se prognozeaza pe baza evolutiilor cuprinse în seriile dinamice constituite în faza precedenta . Prognozele acestor factori se realizeaza prin intermediul functiilor de trend a caror identificare se va face în mod similar cu cele de la functia de extrapolare . Valorile prognozate se vor introduce în modelul functiei ai carei parametrii au fost estimati în prealabil .

2.3. Probleme teoretico - metoclologice ale folosirii metodelor de

previziune

Definirea variabilelor de previziune

Variabilele de previziune sunt marimi economice sau tehnice care pot lua valori numai pozitive si care, din punct de vedere al calculului, se aseamana cu variabilele matematice. Tehnica de elaborare a studiilor previzionale are la baza tocmai transpunerea în forma matematica a fenomenelor si proceselor economico sociale si a legaturilor dintre ele cu ajutorul varibilelor de previziune.

Variabilele de previziune sunt de doua feluri si anume: variabile dependente sau rezultative si variabile independente sau factoriale. Variabilele dependente sunt acelea a caror evolutie se previzioneaza, iar cele independente sunt acelea care conditioneaza evolutia celor dependente. Într-un studiu previzional exista o singura variabila dependenta, în timp ce variabilele independente pot fi mai multe. De exemplu în relatia:

y = a bx

y este influentata de variabila independenta x, iar relatia:

y=a+bx_l+cx

y este dependenta de variabilele independente x, si x Forma generala a relatiilor este urmatoarea:

y^-ao+Y a_ix_i

sau

y =fix) unde i =1,2,3, n

Exista si relatii de tip multiplicativ de forma:

Elemente caracteristice ale evolutiei fenomenelor economice

Evolutia fenomenelor economice prezinta o serie de elemente caracteristice, dintre care cele mai semnificative sunt procesele de continuitate ~i procesele native sau de început, precum si pragurile de discontinuitate. Cunoasterea acestora prezinta un interes deosebit pentru activitatea previzionala si pot fi puse in evidenta cu ajutorul unei relatii de forma:

y_T= fia, y_t, x, u) in care:

y_T valoarea variabilei dependente la orizontul de previziune (anul final al perioadei de previziune);

y, valoarea variabilei dependente în anul de baza;

a = coeficientul care exprima transformarea lui y_t în y₁-, având în vedere numai influenta factorilor care au actionat în perioada trecuta, fâra sa se tina seama de influenta unor factori noi;

u = coeficientul care exprima siguranta previziunii si care corecteaza rezultatele obtinute;

x == coeficientul care exprima influenta unor factori necunoscuti sau slab definiti in anul initial, dar cu implicatii deosebite asupra evolutiei fenomenului în orizontul de previziune.

Procesele de continuitate sunt acelea în care ,,x" tinde catre zero; evolutia variabilei dependente este determinata de nivelul sau de baza si de prelungirea in viitor a tendintelor care s-au manifestat în trecut. Procesele native sunt acelea în

care "a" tinde catre zero; variabila dependenta evolueaza, în totalitate sau în mare masura, sub influenta unor factori noi. Realitatea arata ca aceste doua tipuri de procese se îmbina si se transforma unele în altele, dupa cum, într-o anumita perioada de timp, predomina prelungirea mecanica a tendintelor trecute sau element de inovatie tehnica. Din acest motiv, în practiea nu se gasesc de obicei procese pure de tipul celor aratate. Împletirea sau transformarea unora în altele

creeaza dificultati în analiza fenomenelor de crestere economica. Procesele de continuitate au un grad mai ridicat de siguranta si permit utilizarea cu rezultate satisfâcatoare a metodelor explorative, pe când cele native au un grad mai redus de certitudine si se preteaza în mod special la metode bazate pe retroactiune.

2.4. Previziunea indicatorilor de eficienta cu ajutorul functiilor de

productie de tip Cobb-Douglas

Una din aplicatiile importante ale functiilor de productie consta în posibilitatea previzionarii unor importanti indicatori economici: - productivitatea muncii si a capitalului fix;

- productivitatea marginala a muncii si a capitalului fix;

- elasticitatea productiei în raport cu fiecare factor de produetie.

Productivitatea exprima legatura dintre valoarea productieî si factorii utilizati pentru obtinerea acesteia. Daca se caleuleaza distinct raportul dintre valoarea productiei si un anumit factor de productie se obtine o productivitate partiala cu urmatoarea formula:

_Y_-AxKuxL~⁶

_AxK^axL^{fl -}'=A^K-'

L L L'^-13

Y AxK°' xL^l-

AxKa xL^-a = A

_L

unde L este gradul de înzestrare tehnica a muncii.

În conditiile economiei de piata se poate vorbi de productivitatea capitalului care exprima eficienta capitalului fix si se determina ca raport între valoarea productiei si a capitalului fix si exprima o productivitate partiala.

AxK`X ^x~K^a-L

rJ_K -_ =Ax'xLa=A-

Y _ AxK' xI,'-" -AxK`~-'xL'-' A L~~ U

K K ,K

Pe lânga productivitatea nedie a muncii si capitalului modelele functiei de productie permit calcularea productivitatii marginale a muncii si a capitalului

K K _Kl-a

Prin productivitatea marginala a unui factor de productie se exprima cresterea productiei la o sporire cu o unitate a factorului de productie respectiv , cantitatea folosita din celalalt factor ramânând neshimbata.

Exista o anumita relatie între productivitatea medie si cea marginala. Productivitatea medie a fiecarui factor de productie serveste la determinarea productivitatii marginale. Productivitatea marginala stabilita anterior poate fi transformata in productivitate medie utilizând coeficientii de elasticitate a si ~3.

-'J a

L _aL=~AK~L~=8A=fl _{17 t}

aY

rh = _aL = (1- a )AK °" L^-tt a)A

l -

Deci: q L ^_~'7L l'

171 > r7,

17_k = ay M aAK^a_IL⁽³ -

_K    aA Kl Q = a 77 K

ay L \ '-'~

_L~-a

= a-,q K a r7 _x

Eficienta economica a utilizarii factorilor de productie poate fi caracterizata mai corect si mai complet prin intermediul productivitatii globale. Aceasta presupune ca volumul productiei sa se analizeze în legatura cu factorii de productie care participa la realizarea outputului:

Pentru analiza si aprecierea eficientei factorilor de productie prezinta o importanta deosebita si calculul coeficientilor de elasticitate a productiei în raport cu fiecare factor în parte (a si (3).

Marimea acestor coeficienti reflecta si aportul pe care forta de munca sau capitalul îl vor avea în obtinerea productiei. 0 valoare numerica mai mare a

"K

~L,

1-cz) q ,

Y K+L+C,

unde C, sunt consumurile intermediare.

coeficientului a evidentiaza ponderea mai substantiala a capitalului fix la realizarea producliei si invers.

De asemenea, prin însumarea sau raportarea acestor coeficienti se obtin anumite informatii. Astfel daca:

a+(3 > 1 avem randamente de scara crescatoare si cresterea productiei

devanseaza cresterea utilizarii factorilor;

a+(3 < 1 avem randamente de scara descrescatoare si dinamica factorilor devanseaza pe cea a productiei ceea ce denota o ineficienta a utilizarii factorilor;

a+(3 = 1 avem randamente de scara constante si cresterea producliei si a utilizarii factorilor se realizeaza în aceeasi proportie;

> 1 pentru obtinerea productiei se consuma mai multa forta de munca

a

si denota o înzestrare tehnica precara;

<1 va.loarea producliei este obtinuta în conditiile unui nivel înalt al

a

înzestrarii tehnice, cu un consum mai mic de forta de munca.

Coeficientii de elasticitate se determina pe baza datelor din perioada precedenta ale productiei. În conditiile în care sunt determinate productivitatea medie sî marginala ale factorilor pentru perioada precedenta, coeficientii de elasticitate a si P pot fi calculati pe baza acestor indicatori.

Rata marginala de substituire (RMS) între cei doi factori K si L masoara cantitatea dintr-un factor necesara pentru a compensa pierderea de productie determinata de diminuarea cu o unitate a utilizarii celuilalt factor.

RIMS n marime absoluta se detennina ca raport între productivitatea marginala a muncii si productivitatea marginala a capitalului fix.

RMS = ^K    -fi _x ^K =-¹³

---xg

aK e-' ^LP a L a

RMS se poate calcula si în marime relativa:

It ro

R1VIS `= x

II/0

r

unde l'," si l," sunt indici de dinamica ai capitalului fix si fortei de munca.

In previziunea economica precum si in activitatea de conducere a întreprinderilor, RMS serveste la fundamentarea cresterii capitalului fix. Astfel, pentru determinarea sporului necesar de capital fix în conditiile substituirii unei anumite parti a fortei de munca cu capital fix se utilizeaza unnatoarele relatii de calcul:

AK = AL x RMS = L,x â_o x RMS unde:

AK =K_oX^RMo^*

AK sporul de capital fix;

L _o- numarul de lucratori din periada de baza;

RMS si RMS' în marimi absolute si

AL economia absoluta a fortei de munca.

Modelele functiilor de productie servesc nu numai pentru estimarea unui orizont previzional al productiei dar si pentru a determina necesarul viitor de capital fix sau forta de munca pentru obtinerea unui nivel de productie dat. Pentru a determina în mod prospectiv necesarul din fiecare factor de productie se impune a cunoaste volumul de productie în orizontul previzionar. Relatiile de calcul sunt urmatoarele:

L=

,AxK"~ V AxKa

Y

K=

Y

Y a _ Y

~AXL^Q, ^'A XL⁶

2.5. Determinarea combinatiilor productive optime

problema fundamentala a managementului microeconomic în conditiile economiei de piata o constituie determinarea comportamentului optimal al întreprinderii în conditiile existentei unor resurse umane limitate ca volum, a unor costuri de productie specifice precum si a preturilor factorilor si produselor finite.

Rezolvarea acesteia presupune, în general parcurgerea urmatoarelor etape:

determinarea dependentei volumului productiei functie de resursele

disponibile, dependenta exprimata printr-o- functie de productie specifica;

determinarea domeniului admisibil al deciziilor de productie;

alegerea si aplicarea unui criteriu de optimizare;

rezolvarea propriu-zisa a problemei.

La un moment dat sau într-o perspectiva apropiata, orice producator dispune de un volum de resurse, iar în functie de productia pe care urmeaza sa o obtina si de preturile factorilor de productie necesari, el va putea realiza combinarea elementelor componente ale activitatii sale econornico-financiare pentru a obtine:

maximizarea productiei pentru un volum dat al capitalului disponibil;

minimizarea costului productiei pentru un volum dat al acesteia;

maximizarea profitului.

Astfel, daca se cunoaste functia de productie Q = F(K, L), nivelul resurselor de capital R si preturile factorilor de productie p _K si p ₁, producatorul este în masura sa realizeze combinarea optima a factorilor în functie de criteriile

enuntate anterior. ,

Daca presupunem ca functia de productie este de tip Cobb-Douglas Q = F(K, L) = Ax Ka x Le si se doreste maximizarea productiei pentru un nivel dat al resurselor de capital (R) atunci problema se poate scrie:

jmaxQ=F(K,L) =AxKaxLfl

K,L

~R=Kxp, +Lxp,

unde R = Kx _PK + L x p_j reprezinta frontiera domeniului deciziilor admisibile.

Lagrangeanul atasat problemei se scrie:

H(K, L, k) = Ax K"x L¹³ k(R - Kx p, L x p, ale carui puncte

stationare se obtin rezolvând sistemul: , ,

aH

=LYAXKa' XL^,6 -Âp_h

C~'K ,DH

aL 8A x K" x L -` -;,p_[ = 0

^aH = RxKxpK ^-Lxp' - -0

Se obtin astfel cantitatile de factori K si L care asigura maximum de productie in conditiile date.

Daca se doreste minimizarea costului pentru un anumit nivel dat al productiei Q,, atunci problema se scrie:

fminC=Kxp_K +Lx p_L

K.7

Q,, F(K, L) A x Ka x Y

Lagrangeanul atasat problemei se scrie:

H(K, L, ,u K x _PK L x p, +,u(Q_o A x K' x L~ de unde:

CH =pK -paxAxK°" xL^e M

aH

aL pc^-'u,6xAxK'xL^{e i}

aH

=Q, -AxKaxL" =0

Rezolvarea sistemului conduce la determinarea cantitatii optime de factori K si L care asigura realizarea productiei Q, cu cele mai mici costuri.

Daca producatorul doreste sa-si maximizeze profitul fara a avea vreo restrictie referitoare la volumul productiei sau nivelul resurselor de capital problema se scrie:

max ll= p x A x K'x Le- K x p_k - L x p,, unde p-pretul produsului.

K,L

Anulând derivatele partiale in raport cu K si L ale expresiei de ma sus gasim sistemul:

ari pxaxAxK'^-'xLl'-p_K =0 aK

ari =px ,6xAxK'xL^fl-'-p,

aL

care rezolvat duce la aflarea cantitatilor optime de factori K si L care asigura maximum de profit.

Utilizarea functiilor de productie în studiul eficientei utilizarii factorilor de productie

Tipuri de modele bazate pe functii de productie

Literatura economica si practica de specialitate, evidentiaza existenta mai multor tipuri de functii de productie. Cea mai utilizata este functia de tip Cobb - Douglas, construita în anul 1929 de doi economisti americani carora le poarta numele; se foloseste si în prezent datorita simplitatii si caracterului sau rational. Expresia matematica a acestei functii este:

Y=A.L^u.K~

unde:

Y - indicator ce caracterizeaza volumul activitatii economice; reprezinta variabila care se previzioneaza;

L - marimea agregata a fortei de munca; K - marimea agregata a capitalului fix;

a,(3 - coeficienti de elasticîtate ( al muncii, respectiv al capitalului fix); arata cu cât se modifica indicatorul previzionat 1a modificarea procentuala cu o unitate, a factorului de productie respectiv;

A - parametru de scara, de dimensiune sau proportionalitate, care înglobeaza

contributia factorilor de productie neidentificati sau neexplicati in modelul functiei.

>

Valoarea numerica a parametrului A, difera în functie de modul în care sunt exprimati factorii de productie. Daca factorii de produclie sunt exprimati prin marimi absolute valoarea lui A este semnificativ mai mare decât 1, iar daca factorii de productie sunt exprimati prin indici ai dinamicii, atunci A = 1.

Prin urmare, o functie de productie în care se identifica, de regula, doi factori de productie forta de munca (L) si capitalul fix (K), se caracterizeaza prin urmatorii indicatori:

elasticitatea productiei în raport cu forta de munca (E_L =), care este raportul dintre productivitatea diferentiala si cea medie a muncii, si caracterizeaza cresterea procentuala a rezultatului 1a o crestere cu o unitate procentuala a fortei de munca;

elasticitatea productiei, în raport cu capitalul fix (E_K care este raportul dintre eficienta diferentiala si cea medie a capitalului fix, si caracterizeaza cresterea procentuala a productiei la cresterea cu o unitate procentuala a capitalului fix;

norma de substituire a factorilor (r(K,L)), care se defineste prin raportul dintre vitezele de variatie ale celor doi factori de productie si caracterizeaza modul in care acestia se pot substitui unul altuia, în asa fel încât rezultatul sa ramâna acelasi;

elasticitatea substituirii factorilor de productie (a(KlL)), care se determina ca raport între rata diferentiala si cea medie de substituire a factorilor, arata cu câte unitati procentuale se modifica rata de substituire atunci când se modifica cu o unitate procentuala înzestrarea tehnica a muncii.

Dupa suma coeficientilor de elasticitate, functiile de produetie se grupeaza in doua categorii si anume: cu coeficienti de elasticitate complementari, când a

= 1, caz in care (3 = 1- a, si cu coeficienti de elasticitate necomplementari,

cânda+(3 L l,decil-a.

Dinamizarea funetiilor de productie a fost conceputa in mai multe modalitati. De obicei, progresul tehnic se eonsidera ca factor autonom si se include in modelele functiilor de productie sub forma e_{r t}, unde:

e - baza logaritmului natural (e

Y- Ae ^La e ^Kl-a o e rt

r - rata progresului tehnic;

t - valorile conventionale ale variabilei de timp.

Formele matematice ale funcliilor de productie cu progres tehnic sunt:

Facând diferite ipoteze asupra dependenlei indicatorilor E_L KK, y si a de înzestrare tehnica a muncii, se pot obline foarte multe tipuri de functii de productie, asa cum rezulta din tabelul urmator (semnifica#a simbolurilor din tabel este cea expusa anterior; mai apar însa si o serie de coeficienti care reprezinta parametri ai funcliei, a câror marime se determina pe baza de calcul):

Tipuri de functii de productie:

si

y A e _j-a_{e K}R_{e e}rt

CES F(L, K) _ A[J . K^- - î5)L-`']4'q

Folosirea functiilor de productie la previzionarea productiei si a eficientei utilizarii factorilor de productie

Functiile de productie sunt utilizate in calculele previzionale pentru determinarea volumului productiei al agentului economic. Nu exista o metoda care sa permita alegerea directa a modelului functiilor de productie considerat a fi cel mai adecvat pentru elaborarea studiului previzional într-un anumit domeniu.

Etapa cea mai laborioasa a elaborarii studiilor previzionale cu ajutorul functiilor de productie este determinarea parametrilor acestora.

Este necesara existenta unor informatii initiale privind evolutia unor variabile in perioada statistica, ceea ce presupune realizarea unei analize retrospective asupra domeniului previzionat. Pentru estimarea parametrilor se iau în calcul si se prelucreaza trei serii dinamice de date statistice: una pentru evolutia volumului productiei si doua pentru evolutia factorilor de productie. Senile statistice se folosesc de regula în marimi relative ale dinamicii, respectiv în indici cu baza fixa. Pentru estimarea parametrilor se foloseste metoda celor mai mici patrate.

Modelul functiei de productie trebuie adus la o forma liniara, fapt care se realizeaza cu ajutorul logaritmilor. Se construieste sistemul de ecuatii normale, prin rezolvarea caruia se caiculeaza parametrii. Pentru functiile de productie fara progres tehnic se folosesc logaritmii zecimali, iar pentru cele cu progres tehnic se folosesc cele cu logaritmi naturali.

Sintetizând cele de mai sus, pentru previzionarea productiei si determinarea contributiei fiecarui factor la realizarea acesteia cu ajutorul functiilor de productie, se impune parcurgerea urmatoarelor etape:

1)determinarea perioade iprecedent e pentru care se vor culege informatiile ce caracterizeaza evolutia productiei si a factorilor de

productie pentru a observa si cunoaste tendintele manifestate din evolutia acestor variabile;

2) culegerea informatiilor din aceiasi perioada pentru cele trei variabile si formarea, pentru fiecare, a unei serii dinamice (Y,K.L);

alegerea tipului de functie care aproximeaza cel mai bine tendintele de evolutie, din perioada precedenta, a volumului productiei;

4) estimarea parametrilor functiei alese;

Astfel, pentru functia:

Y= A.K . L⁰ , modelul se liniarizeaza prin logaritmare:

Y=1gA + a IgK +(31gL si rezulta prin aplicarea celor mai mici patrate:

n1gA+al]IgK+,(31:1gI,=Y1gY

lg Allg K+ a~ (lg K)^Z +/j~ (lg KXlg L)_I(lg KXlg Y)

1gAlIgL+al(1gKX1gL)+,(3E(1gL)' =Y

~,_(1gLX1gY)

Pentru functia Y = A.K" . L^1-a rezulta:

Notând 1gY -1gL = Z

1gK-1gL=u 1gA=B

Obtinem functia liniara de forma:

Z=B+a . u, iar Eu=0, =:>

I^nB+aU=Z l 1 I^nB=YZ

IBIU+alU² UZ ~ _al _U =1 LTZ ~

Pentru funetia Y=A. K^a ' L¹ °`' e^k când apare progresul tehnic si suma coeficientilor de elasticitate este egala cu unu, vom avea:

B-^IZ

n

1 U7z

a =

YU`

LnY =1nA + a(1nK -1nL) + t Notând:

lny-InL=W

1nK -1nL - S

InA=C

rezulta: W= C+ a. S+~, . t

nC+aY S+îtIt=IW CYS+aY_.S' +ÂlSt=YSW Cyt+altS+Âyt'` =YtW

Pentru functia Y= A. k^°` . L^R . e~", rezulta prin logaritmare: 1nY =1nA + a1nK +(31nL +~,t, de unde rezulta sistemul:

~nlnA+al1nK+ j3Y1nL+ÂYt=y1nY 1nA.~1nK+a~(InK~`+/jI In K.1nL+~.J t(InK In K.1nY In A 1n L + al 1n L . 1n K + (In ^L2 +~ /(In L= In L. In Y

ln<4.Yt+alt.1nK+,61 t(1nL) + ~t =1 t(ln~')

dupa calculul parametrilor funetiilor de productie, se trece la scrierea explicita a acesteia, adica la introducerea în model a marimiior calculate ale parametrilor. Forma explicita serveste la ajustarea seriei de date statistice pentru variabila care se previzioneaza. Marimile care se ajusteaza sunt cele male, cele ajustate sunt valori calculate cu ajutorul parametrilor determinati. Se obtine o noua serie dinamica pentru variabila de previziune ai carei termeni sunt notati Y'. Cu aj utorul celor doua serii de date, pentru variabila de previziune se calculeaza abaterea medie patratica procentuala dupa formula:

n

Pentru ca functia de productie aleasa sa f e adecvata elaborarii studiului de previziune, se recomanda ca 6<

6) elaborarea calcului de previziune care se poate efectua prin urmatoarele cai:

atunci când a fost prestabilita evolutia factorilor de productie, valorile numerice ale acestora se introduc în modelul functiei;

-atunci când nu se cunosc valorile prestabilite pentru func~ia deproductie, evolutia acestor factori se prognozeaza pe baza evolutiilor surprinse în seriile dinamice constituite în faza precedenta.Prognozele acestor factori se realizeaza prin intermedml functiilor de trend, a caror identificare se va face în mod similar cu cele de la functia de extrapolare.Valorile prognozate se vor introduce din modelul functiei ai carei parametrii au fost estimati in prealabil.

Calculul previzional al indicatorilor de eficienta economica

Pentru evaluarea activitatii economice se au în vedere valorile obtinute de diferiti indicatori de eticientia, dintre care, cei mai utilizati sunt urmatorii: productivitatea muncii ~i eficienta capitalului fix calculate ca marimi medii si diferentiale, coeficientii de elasticitate, rata de substituire reciproca a factorilor de productie si elasticitatea ratei de substituire. Pentru ilustrurea detaliilor de calcul ale indicatorilor respectivi folosim o functie de productie cu coeficienti constanti si necomplernentari si fara progres tehnic de forma:

Y=A.L' .K~^;

a) productivitatea muncii sî eficienta capitalului fix calculate ca marimi medii:

~_L ^{Y AxKaxL'}~=AxK`XLfl _^,=A^K"

L - L L -~"

^T

.Q X K ^a X Ll-a

=AXKaXI,^a=1 L L

b) marimile marginale (diferentiale) ale productivitatii muncii si randamentului

capitalului fix, arata sporul de productie ce revine pe unitate de spor a factorilor de productie. Se calculeaza ca derivate pai^-tiale ale functiei de productie în raport cu fiecare factor:

^OY /3AK a L" = A K ' _ ~3 r~ ,

aL L -~

^aY - (1- a)AKa L^-a =(I a)A~ K ~ ^a _ (I

- a

i7_tL

_aL

P

UK M - (..GAK"Ll'= t.Gtl _K,__a = a %j

_a~_{r L}

r7_k = ^V = aAKa^- cA- a r7~

c~K K ,

i_K'\ a

Li

'1 L

- 17 }, - ~ 17 r_ ~ 111. < 17r

c) valoarea coeficientilor de elasticitate se determina din relatiile de definitie ale acestora, respectiv ca raport între cresterea relativa a productiei pe unitate de factor si valoarea medie a productiei pe unitate de factor, adica între randamentul marginal ~i mediu al factorilor de productie:

N- =g- La-,- Kfl] =(3

A - La K ~t-I

d) rata de substituire dintre factori arata modul cum capitalul f x productiv poate fi înlocuit cu forta de munca sau invers, respectiv cu câte unitati trebuie sa creasca capitalul fix pentru a economisi o unitate de forta de munca, în conditiile mentinerii aceiuiasi volum de productie, adica x este constant, ceea ce inseamna

ca 4x = 0. 0 caracteristica a functiilor de productie este aceea ca ele reflecta posibilitatea înlocuirii reciproce partiale a factorilor de productie între ei. Rata sau coeficientul substitutiei dintre factori se deteniiina dupa relatia:

fY = Y dL + dK = 0 de unde: fL SK

fY A f Y

= - dK

fL fK

a. A. La-' . K~ a K a

s=- ,.L* rK=-i7j' -13 A L" K~'_; =-f3. L=-/3~~

e) Elasticitatea ratei de substituire pune în evidenta si aspecte privind eficienta investiilor in capitalul fix productiv necesar înlocuirii unei unitati de forta de munca. Când valoarea indicatorului este mica, înseamna ca este necesar

un volum mare de investi~ii în capital fix productiv pentru a economisi o unitate de forta de munca. În functiile de productie cu coeficienti de elasticitate complementari, elsticitatea ratei de substituire este egala cu 1.

Se calculeaza dupa relatia:

E= ^f _'^K:K=aG:G=^a

J^L L P

f) Cu ajutorul functiilor de productie se poate calcula si necesarul de forta de munca si da capital fix productiv, atunci când sunt stabile valorile numerice pentru celelalte elemente care intervin în medelele acestora. Necesarul de forta de munca se calculeaza dupa relatia:

t

_K= ~ Y ~~ ! y ~AxL~~ ~ AxLa

Pe baza coeficientilor de elasticitate ai productiei în raport cu forta de munca si capitalul fix utilizat se poate determina contributia fiecarui factor la dezvoltarea productiei cu relatiile:

^a .lOQ

a+fi

a +,6

L=

Y Y

~AxKa) 9xKa

r

2.8. Sistemul informational al activitatii previzionale

Activitatea previzionala este un element structural al activilatilor economice. Ca atare, sistemul informational al activitatii previzionale este un subsistem al conducerii, si, prin urmare, definirea, structura si functionalitatea sa trebuie sa tint seama de aceasta realitate. Rolul sistemului informational în previziunea microeconomica trebuie pus în legatura directA cu rolul informatiei din societatea moderna.

Definirea si obiectivele sistemului informational al activitfitii previzionale

Sistemul informational poate fi definit, in general, ca un ansamblu de informatii, surse de informalii si nivele de receptare si consumare a acestora, canale de circulatie, proceduri si mijloace de tratare a informatiilor din cadrul organismului respectiv.

Referitor la organismele economice, trebuie subliniat faptul ca sistemul informational are rolul de legatura între cele doua componente principale ale acestora, considerate ca sisteme cibernetice, respectiv sistemul condus sau operational si sistemul conducator sau decizional.

Sistemul informational al activitatii previzionale este un subsistem al activitatii previzionale, si ca atare, definirea sa trebuie sa porneasca de la definitia acestuia. Prin urmare, sistemul informational al activitatii de previziune, poate fi considerat ca un ansamblu interconectat de activitati care vizeaza culegerea, înregistrarea, transmiterea, prelucrarea si stocarea informaliei realizate de personalul care utilizeaza metode, procedee, tehnici si mijloace adecvate pentru furnizarea în timp optim, de o structura si precizie corespunzatoare, a informatiei necesare si suficiente pentru desfasurarea activitatilor previzionale la toate nivelurile organismului economic.

În calitate de componenta a sistemului informational al conducerii activitatii economice, sistemul informational al activitatii previzionale trebuie sa îndeplineasca urmatoarele obiective principale:

-Asigurarea informatiilor necesare si suficiente pentru activitatea previzionala la toate nivelurile organizatorice;

-Asigurarea unei calitati înalte a informatiei vehiculate, prelucrate si valorificate în sistem;

-Reducerea continua a timpului de raspuns al sistemului informational pentru operativitatea corespunzatoare din previzionare;

-Obtinerea unei eficiente corespunzatoare a sistemului informational inclusiv prin realizarea si exploatarea sa cu cheltuieli minime.

Componentele principale ale sistemului informational al activitatii previzionale, sunt urmatoarele:

a) Sistemul de prelucrare a datelor, definit ca ansamblu de metode, tehnici si mijloace, cu ajutorul caruia, prin transformari succesive aplicate datelor de intrare, în conformitate cu un sistem de reguli (algoritm) determinat anterior, sa asigure obtinerea datelor de iesire solicitate;

b) Sistemul de cerinte puse în fata sistemului informational, care poate fi definit ca un sistem corelat si unitar de indicatori:

c) Sistemul fluxurilor inforinationale, foilnat din multimea concxiunilor informationale si decizonale care se stabilesc între diferitele componente ale sistemului informational, înire acestea si celelalte componente ale sistemlor ce formeaza structura sistemului economic (sistemul decizional si sistemul operational) si a legaturilor cu exteriorul.

Sistemul informational al activitatii previzionale este strâns legat de metodologia de previzionare; aceasta reprezinta cadrul de baza pe care se construieste sistemul informational.

si

Principalele elemente care formeaza sistemul infomational - punctele de generare culegere a informatiilor, fluxuri informationale, sistemul de indicatori,

nomenclatoarele de coduri, algoritmii si metodele economico-matematice pentru calculul indicatorilor sunt determinate prin metoda de previzionare; din aceasta metoda decurg si procedeele si cerintele de prelucrare a informatiei.Orice modificare adusa metodologiei de previzionare se reflecta in mod direct, obligatoriu in sistemul intormational. Pe de alta parte, sistemul infoiiilational exercita o influenta directa asupra metodologiei de previzionare, atât prin metodele si tehnicile sale specifice, cât si prin specificul si calitatea informatiei pe care o înregistreaza si o transmite. Prin urmare, intre metodologia activitatii previzionale si sistemul informational al acesteia trebuie sa fie o concordanta deplina si o conditionare reciproca.

Sistemul informatic al aetivitatii previzionale

Informatizarea desemneaza procesul de introducere a informaticii; efectul sau este aparitia unor elemente specifice care permit conturarea unor capitole distincte ale acestei stiinte, reunite într-un sistem de mijloace si tehnici de prelucrare a informatiilor, a caror utilizare are ca scop final cresterea activitatii umane, cu multiplele ei fatade.

Se poate spune deci ca sistemul informatic al activitatii previzionale este un sistem tehnic de prelucrare electronica a datelor, încadrat pe personal specializat si dotat cu echipamente, metodologie, modele, algoritmi si baze de date care trebuie sa satisfaca riguros cerintele precizate ale sistemului informational al previziondrii microeconomice. Prin urmare, sistemul informational al activitatii previzionale este constituit din: cadre de specialitate, echipamente de prelucrare a datelor si echipamente auxiliare, instrumente de utilizare a calculatoarelor electronice, informatifle care se prelucreaza.

Rolul informaticii ca instrumcnt al previzionarii se manifesta în urmatoarele directii principal e, si anume:

a) Asigura cresterea mai profunda si informarea operativa asupra starii si dinamicii fenomenelor si proceselor economice;

b) Prin metodele moderne de care dispune, constituie un mijloc de modelare si corelare optima a factorilor de productie, asigurând cresterea nemijlocita a eficientei economice;

c) Constituie una din principalele cai pentru realizarea si aplicarea practica a principiilor si conceptelor cibernetico- economice, a autoreglarii si optimizarii sistemelor economice;

d) Ajuta la cunoasterea si proiectarea, respectiv planificarea proportiilor economice, adica joaca rol statistic si previzional;

e) Este factor de economisire a resurselor materiale, de energie    de munca,contribuind la dimensionarea optima a factorilor de productie;

f) Joaca un rol activ în dezvoltarea fortelor de productie.

Sistemul informatic este subordonat obiectivelor activitatii previzionale; ca atare, obiectivul sau general este asigurarea colectiva si in timp util a tuturor nivelurilor de decizie cu informatiile reale si necesare, pentru fundamentarea si elaborarea operativa a deciziilor privind desiasurarea cât mai eficienta a activitatii. Fe lânga acest obiectiv general, principal, sistemul informatic are si objective secundare sau derivate, considerate conditiî de prim ordin pentru realizarea obiectivului general.

Obiectivele sistemului informatic pot fi clasate dupa domeniile pe care le afecteaza si dupa posibiliiatile de cuantificare a efectelor. Astfel, dupa domeniile pe care le afecteaza, sunt obiective care afecteaza activitatile de baza ale sistemului infonnatic (aprovizionare, productie desfacere,etc.) si obiective care afecteaza functionarea sistemului informational. Dupa posibilitatile de cuantificare a efectelor, sunt objective cu efecte cuantificabile (accelerarea vitezei de rotatie a capitalului

circulant, reducerea cheltuielilor de transport, etc.) si obiective cu efecte necuantificabile (cresterea calitatii mformatiilor, etc.).

Sistemul informatic poate fi structurat dupa o serie de criterii, dintre care amintim: functionalitatea sa în raport de cerintele sistemului de conducere; structura logica a informatiilor; solutiile utilizate (proiecte tip, produse program generalizate, prioritatea obiectivului sistemului).

În functie de satisfacerea obiectivelor si eerintelor sistemului de conducere, sistemul informatic poate fi structurat pe subsisteme si, in cadrul acestora, pe aplicatii sau module. Sistemul vizeaza ansamblul activitatilor si urmareste realizarea obiectivelor generale ale organismului economic, fixate pe termen lung (conducere strategica). Subsistemul vizeaza domenii mai limitate si urmareste realizarea obiectivelor derivate din cele generale (conducere tactica). Aplicatia se dezvolta la nivelul unei activitati programarea sau lansarea productiei, calculul salariilor, etc.) si vizeaza obiective specifice (conducere operativa).

Alta posibilitate de structurare deriva din corelatia stabilita intre sistemul informational si sistemul de conducere. În aceasta situatie se poate face împartirea si în raport cu nivelele de decizie existente: subsistemul strategic, subsistemul tactic, subsistemul operativ. Subsistemul strategic î5i propune rezolvarea unor probleme de perspectiva si vizeaza ansamblul; subsistemul tactic îsi propune rezolvarea unor probleme pe o perioada mai mica (sub I an) si se refera numai la un subdomeniu de activitate sau la subactivitate; subsistemul operativ serveste conducerea curenta (decada, saptamâna, zi, formatie de lucru, schimb, etc.)

În cadrul sistemului informatic majoritatea informatiilor sunt colectate, prelucrate si vehiculate pe suporti purtatori de informatii, care formeaza ceea ce se numeste sistemul de evidenta. Acesta poate fi împartit astfel:

a) Sistemul de evidenta tehnico operativa si sistematica a datelor ce caracterizeaza evenimentele si procesele care au loc în cadrul diverselor activitaii si,

care, dupa o prima prelucrare se transforma in informatii necesare conducerii operative, a proceselor operative, a proceselor de productie;

b) Sistemul de evidenta contabila care prelucreaza datele furnizate de evidenta tehnico operativa pentru a prezenta rezultatele economico financiare pe o anumita perioada;

c) Sistemul de evidenta statistica al carui rol este de a asigura informarea sintetica asupra datelor de ansamblu, are o sfera mai larga de cuprindere decât evidenta contabiia, motiv pentru care constituie sursa principala de informatii pentru conducere si previziune.

Raportul dintre sistemul informational si sistemul informatic

Sistemul informatic reprezinta în principiu, baza materiala, tehnica a sistemului informational, cu toate ca obiectivele celor doua sisteme sunt similare si în mare masura, îndeplinesc aceleasi functii. Pentru realizarea proceselor informationale, specifice sistemului informational, sunt utilizate cu preponderenta mijloace automatizate, metodele si procedeele oferite de stiinta conducerii, teoria sistemelor, cibemetica economica, cercetarea operationala, teoria inforniatiilor, personal specializat în informatica (programatori, analisti, ingineri de sîsteme). Denumirea de sistem informatic este conditionata deci de gradul de automatizare - a proceselor informationale, de nivelul stiintific al metodelor si procedurilor utilizate în realizarea acestor procese. Daca majoritatea proceselor informationale se executa cu mijloace electronice de calcul si sunt utilizate metode si proceduri care faciliteaza operarea si reglarea operativa a proceselor si a resurselor aferente, se poate spune ca organismul economic dispune de un sistem infonnatic.

Alaturî de sistemul informatic se poate vorbi si de un sistem informational cu mijloace de prelucrare automata a datelor, atunci când numai o parte a proceselor

informationale se executa cu mijloace clasice de executie a proceselor informationale. Sistemul informational este marcat, pe de o parte, de o tendinta de rationalizare si perfectionare în sensul cresterii exactitatii preluerarii datelor si sporirii operativitatii in procesul de culegere, transmitere si prelucrare a acestora, iar pe de alta parte, de preocuparea pentru cresterea eficientei sale econamice.În general, aspectele privind perfectionarea sistemului informational poarta amprenta succesului in domeniul tehnicii electronice de calcul si dotarea cu echipamente de culegere, verificare, transmitere si prelucrare automata a datelor.

S-a conturat o conceptie noua de prelucrare automata a datelor, cunoscuta sub numele de sistem informatic, odata cu introducerea calculatoarelor electronice în activitatea informatica. În aceasta conceptie în procesul de prelucrare a datelor sunt antrenate o serie de resurse specif ce: baza de date cu structurile corespunzatoare, echipamente de culegere, verif care, transmitere, stocare si prelucrare automata a datelor, modele matematice si personal de specialitate corespunzator. Toate aceste resurse actioneaza intr-un cadru bine organizat, ca un tot unîtar într-un anumit scop.

Din acest punct de vedere, sistemul informatic este definit ca un ansamblu tehnico - organizatoric de metode, procedee, echipamente si personal de specialitate, prin care se asigura culegerea, verificarea, transmiterea, stocarea si prelucrarea informatiilor destinate conducerii in procesul de fundamentare ti elaborare a deciziilor pentru realizarea obiectivelor cu eficienja maxima.

CAPITOLUL III

UTILIZAREA FUNCTIILOR DE CORELATIE MULTOPLA PENTRU

PREVIZIONAREA PRODUCTIEI LA S.C. PAN GROUP S.A.

3.1. Descrierea activitâffi S.C. Pan Group S.A.

La data de 11 iunie 1948, în urma actului revolutionar al nationalizarii principalelor mijloace de productie, au trecut în patrimoniul poporului si o mare parte din unitatile productive, care constituie pe lânga unitajile nou construite - actuala întreprindere de morarit si panificatie Craiova.

În ce priveste sectorul de panicatie, mentionam ca dupa nationalizare, în componenta întreprinderii au intrat 4 fabrici de pâine si 13 mici brutarii.

Moara Oltenia, care pâna la nationalizare a fost proprietatea unei corporatii, a fost construita în anul 1885, recostruita în anul 1924, la o capacitate de 45 de tone/24 de ore.

Moara Gorjul, o unitate construita de pe timpul razboiului de independenta din 1877, cu o capacitate de 50 de tone si cu o activitate sezoniera, a fost electrificata în anul 1959, prin, inlocuirea motorului Diesel cu un motor electric de 200kw.

Moara "Neînfrântii", fosta proprietate a patronului Musceleanu Ion, construita în anul 1920, era o unitate veche, care lucra în continuu în timpul anului la o capacitate de 30 de tone în 24 de ore si care, prin electrificare în 1956 a ajuns, astazi la o capcitate de 5 8 de tone grâu in 24 ore.

În luna noimbrie 1982 a intrat în functiune fabrica de pâine Craiovita, cu o capacitate de 50 de tone în 24 de ore, initial cu o line de 10 si alta de 20 tone, si un

altelier de patiserie. Unitatea utilizeaza gaz metan la arderea cuptoarelor si carbune pentru încalzirea încaperilor si pentru realizarea aburului tehnologic.

A fost consolidata moara Oltenia si a început consolidarea morii Gorjului-aceasta continuîndu-se si in anul 1983 (februarie).

La 1 decembrie 1984 intra în consolidare si moara Neînfrânti, dar din cauza timpului rece lucrarile de consolidare continua pâna la 10 ianuarie

Cu data de 01.02.1986 la conducrea Înireprinderii de morarit si panificatie Dolj este domnul director ing. Constanta Pegaceanu.

Pe data de 25.05.1986 are loc un incendiu care provoaca daune importante morii Neînfrânti, fapt pentru care lucrarile de modernizare si sporire a capacitatii continuua si anul 1987. tot în anul 1986 încep lucrarile de modernizare a sectiei panificalie Gara si de construire a unei fabricii de pâine în Bailesti ce se continuua în

La finele lunii iulie 1987 se da partial în functiune fabrica de pâine din Bailesti de 25 tone în 24 de ore, dotata cu 2 cuptoare tunel de 10 tone si unul de 5 tone într-o cladire nouâ, moderna. În luna octombrie 1987 se da partial în functiune si seclia panificatie Craiova, cu capacitate de 80 tone în 24 de ore.

Se lucreaza în continuare la modernizarea morii Neînfrânti de 120 tone în 24

ore.

"S.C. Pan Group S.A. Dolj" î5i desfasoara activitatea în conformitate cu legile române, statutlu si contractul societatii având înregistrare deiverse obiecte de activitate din care desfasoara în prezent urmîtoarele:

. fabricarea produselor de morarit;

fabricarea produselor alimentare: panificatie, patiserie, biscuiti, paste fainoase:

tansport de produse si materiale, întretinerea autovehiculeleor;

acivitate de comert;

activitati de manipulari si depozitari;

activitati de servicii prestate terjilor;

activitaji de secretariat, dactilografiere, multiplicare si traduceri.

Activitatea societatii comerciale se desfâsoara în tara si în strainatate.

Societatea funclioneaza din anul 1921, trecând prin mai multe forme organizatorice.

In anul 1993, societatea s-a privatizat prin metoda "MEBO".

Dupa privatizare, managementul firmei a fost redefinit, strategiile si programele comerciale au fost adaptate noilor cerinte ale pietei. Programele de investitii au urmarit modernizarea si retehnologizarea unitatilor de productie.

In 1995 a fost pusa în functiune o noua linie de paste fainoase lungi folosind utilaje si tehnologie italiana tip PAVAN-MAPIMPLANTI. Linia asigura o productie de 24t/24h: spaghete, macaroane, fidea, taitei;

În 1998 a intrat în functiune o linie complexa de fabricat biscuiti ce are la baza utilaje si tehnologie italo-elveliana.

In 1999 a fost pusa în fuciiune o linie de productie a napolitanelor ce asigurâ o produclie de 2t/24h.

Din 2000 functioneaza o linie de produs covrigei si sticksuri bazata pe utilaje si tehnologie germana.

Pe piata pâinii din Dolj, S.C PAN GROUP asigura peste 75% din necesarul de pâine a judetului pastrâdu-5i pozitia de lider.

Distibutia produselor S.C. PAN GROUP S.A. se face atât prin reteaua proprie de magazine, cât si prin reprezentanlii zonali. Societatea comerciala dispune de o retea proprie de 70 magazine, în tara dispune de doua mari depozite (Bucuresti, Galati) si lucreaza cu peste 60 societati de distributie.

Intreaga activitate desfasurata de S.C PAN GROUP S.A. a fost atestata si la nivel international prin oblinerea acreditarii ISO 9001 si a "certificatului de calitate tip LAREX"

Societatea comerciala este condusa de Adunarea Generala a Affionarilor care

decide asupra activitatii asigurând strategia economica a societatii comerciale. Adunarea Generala a Actionarilor alege membrii Consiliului de Administratie. In relatiile cu tertii, societatea comerciala este reprezentata de catre presedintele

Consilului de Administratie (directorul general) sau, în lipsa acestuia, de catre

vicepresedinte sau cei împuterniciti în acest sens de directorul general.

Societatatea comerciala are în componenta urmatoare sectoare de activitate

principale:

birouri si compartimente funclionale;

unitati de productie;

autobaza;

> magazine de prezentare si vânzare.

Activitatea de productie se desfasoara în schimburi si este grupata:

productie de masa: sectorul morarit;

productie de serie:-panificatie

-paste fainoase;

-biscuiti;

- napolitane.

productie de serie mica: sectorul patiserie-cofetarie-fursecuri.

Fiecare unitate productîva are o structura organizatorica ce reflecta specificul acivitatii desiasurate:

Y seful unitatii;

maistrii (conducatorii formatiilor de lucru);

formaffile de lucru (personal direct productiv);

personal auxiliar si de deservire (personal indirect productiv).

Societatea comerciala cuprinde urmatoarele unitati de productie:

SECTIA I compusa din:

siloz de fa ina

unitatea de fabricat pâine

unitatea de fabricat patiserie

magazin de prezentare si vânzare

SECTIA II compusa din:

siloz de Mina

unitate de fabricat pâine

magazin de prezentare sî vânzare

Societatea comerciala dispune si de un cabinet medical.

Birourile si compartimentele functionale au o structura organizatorica specifica activitatii desiasurate si sunt conduse de sef (economist sau inginer).

Birourile si compartimentele functionale se afla in relatii de subordonare fata de conducerea societatii comerciale astfel:

DIRECTORUL GENERAL

compartimentul juridic

biroul resurse umane

compartimentul programare aplicatii informatice )'w unitaji productive

Y alte activitati

DIRECTURUL TEHNIC PRODUCTIE

comp. programare productie-cercetare-implementare tehnologii si produse

noi

unita# productive

DIRECTORUL COMERCIAL

biroul aprovizionare -transporturi biroul comercial -vânzari încasari - biroul vânzari - încasari - marketing

SECTORUL PANIFICATIE

Fiecare unitate de panificatie are o structura organizatorica ce reflecta specificul activitatii si gradul de mecanizare îsi desfâsoara activitatea în doua schimburi de lucru.

Unitatea de panificaiie este condusa de 1 sef de unitate, în cadrul schimburilor de lucru de catre maistri.

Personalul productiv al unitatii este grupat în urmatoarele 2 categorii:

> personal direct productiv: pe bazâ de norme de munca specifice mecanizârii unitatii si sortimentelor fabricate:

fabricare pâine:

-frâmântâtor

-cintaragiu

-modelator

-cocator

-ambalator

fabricare specialitati si produse de patiserie:

-patiser

> personal indirect productiv cu atributii stabilite pe posturi si cu o pregatire de specialitate:

silozar

laborant-control tehnic de calitate

mecanic

electrician

manipulant

magaziner

fochist

frigotehnist

. strungar

instalator

personal pentru curatenie

personal pentru paza

Procesul tehnologic pentru fabricarea pâinii cuprinde fazele:

dozarea si pregatirea materîilor prime

prepararea aluatului

divizarea si cântarirea aluatului

predospirea bucatilor de aluat

modelarea finala a bucatilor de aluat

coacerea

ambalarea si depozitarea pâinii

prezentarea si vânzarea pâinîi

Procesul tehnologic ce sta la baza fabricarii specialitatilor si proceselor de patiserie este variat în funclie de sortiment.

Din totalul vânzarilor la pâine, la nivelul orasului Craiova, 75% este asigurat de Pan Group, iar acest lucru nu se poate realiza si mentine decât prin îmbinarea traditiei si renumelui de care se bucura aceasta firma.

3.2. Utilizarea functiei de corelatie multipla în fundamentarea

previziunilor privind dezvoltarea productiei la S.C. Pan Group S.A.

Corelatia multipla presupune faptul ca în cuplul corelativ se întâlnesc o variabila rezultativa Y si doua sau mai multe variabile factoriale - X_I, X₂, etc.

Pentru analiza regresiei multiple, precum si pentru determinarea corelatiei multiple, se foloseste aceeasi metodologie,cu deosebirea câ parametrii diferitelor functii statistico-matematice vizeaza mai multe variabile factoriale.

Ecuatia de regresie multipla, prin parametrii sai, ofera posibilitatea determinarea contributiei fiecarei variabile factoriale la determinarea varialiei rezultativei Y.

in ceea ce urmeaza, sunt prezentate doar câteva aspecte de ordin metodologic si aplicativ, având ca scop utilizarea funcliei de corelatie multipla în fundamentarea previziunilor privind productia la S.C. Pan Group S.A.

Situatia financiara a firmei in ultimii trei ani este urmatoarea:

Tabelul nr. 1.

mil lei

3.2.l.Utilizarea functiei de corelatie în previziune

În ultimii ani, societatea comerciala Pan Group S.A., a obtinut urmatoarele rezultate economice (tabelul nr.2)

Tabelul nr. 2

Conducerea societatii doreste sa stie care va fi cifra de afaceri daca bugetul de publicitate va fi majorat la 150 milioane lei.

Pentru rezolvarea acestei probleme ne propunem utilizarea unei functii de corelatie simpla de forma:

y = a + bx, unde

y = cifra de afaceri (în mil lei)

x = bugetul de publicitate (tn mil lei)

Aplicând metoda celor mai mici patrate simplificata vom scrie:

minS ( y; -a - bx)² de unde anulând derivatele parliale în raport de a si b

oblinem:

n

-2~(y;-a-bx) .1=0

VS "

1 ( y; -a -bx) .x = 0

aQ   

Dezvoltând va rezulta sistemul: na+b 1 x'= jy

a1 x'+bI ^(x')2 = ~x'y unde x' = x;-x

mil lei

Datele necesare rezolvarii sistemului se vor obtine din tabelul numarul Tabelul nr.3

x-    -54

Rezultâ sistemul {3a=21100

{294b =40300

De unde a =

b

Rezulta ecuatia dreptei de regresie

y = 7033.33 + 137.07xy =

y'

Y3 = 8815.24

Cifra de afaceri y pentru un buget de publicitate x de 150 milioane lei va fi:

y 20192.05 mil lei

Studiul de prognoza a producliei la S.C. Pan Group S.A, utilizând functia de corelatie multipla liniara

Factorii de productie care contribuie la realizarea activltatll economice a întreprinderii sunt prezentali în tabelul numarul4:

Tabelul nr. 4

Pentru rezolvarea acestei probleme vom folosi un model liniar de regresie multipla de forma:

y= a+ b x, + b2x2, unde

y = capitalul fix (mil lei)

x_i = valoarea productiei (mil lei)

x nr. de salariati

Aplicând metoda celor mai mici patrate

minS =E (y; - -b_Zx₂)^z si anulând derivatele partiale în raport cu a, b₁ si b₂

vom obtine sistemul de ecuatii normale, care va permite calculul parametrilor,

as ^io

(y; -a-b,x, -b_Zx₂).1=0

aa

as

(y; -a    -b_Zx_z .x

ab,

as

=-2~(y; -a-b,x, -b₂x₂).x_z =0, de unde

ab2

na+b_i~_x +b_zyx_z =Zy

aEx, +b,~xi +b₂Ex,x₂ =~x,Y

al

z

,x_Z +b Y x_Z x2y

Pentru rezolvarea sistemului vom organiza datele ca în tabelul nr.5: Tabelul nr. 5

R_ezulta sistemul:

1 0a 4700b + 243b

4700a + 2770000b1 + 115800b2 =97200 243a +115800b1 + 5999b2 = Prin rezolvarea sistemului obtinem : a = -14.21

b_l = 0.0179

b₂ = 0.99

de unde ecualia modelului liniar de previziune:

y = -14.21 + 0.0179x, + 0.99x

Fiind vorba de o corela#e multipla liniara vom calcula coeficientul de corelalie cu relatia:

z z

r_x +r~_z -2r~~ .^rYXZ

1-r

unde:

r,_x= coeficientul de corelalie simpla dintre y si xl

coeficientul de corelatie simpla dintre y si x2 r,,,,, = coeficientul de corelatie simpla dintre x_t si x₂

nlx,y-lx,

y

r _

YX, [nIx; J x,)^z][n~y j

1[nl

r nIx y Zx .Ey

~.J[n~xz (j xz) ][n~Y (~y)~ _

r _xIXZ nIx1x2 _-IX, . Jx

~Lnjx; -(j ^{XI Z}J[nYxi y_jx2)^Zl

Rezulta-

R_yiX,,_X2

Calculând coeficienlii de corelatie partiala cu excluderea influentei celuilalt factor

rezulta:

_{R 1Ix2} - ^rYX rYXZ . r_{X xZ}

J(1 r_y xz )(1- r ~V

_xz

RY, Z /

rVXZ _rYX r_{X xZ}

V(1-r_. )(1-rx_xz V(1-0.793

Rezulta ca variatia volumului capitalului fix se datoreaza in proportie de circa valoarea producliei si numarului de salariati.

CONCLUZII sI PROPUNERI

Informatiile obtinute cu ajutorul corelatiei sunt deosebit de utile, mai ales pentru faptul ca, metodele specifice pe care statistica le pune la dispozitia cercetatorului, ofera posibilitatea cunoasterii, în principal, a urmatoarelor aspecte:

existenta raporturilor de cauzalitate dintre fenomene;

contributia fiecarui factor la variabilitatea globala a fenomenelor efect;

intesitatea legaturilor cauzale dintre fenomenele si procesele social-

economice;

tendinte ale corelatiei dintre fenomene.

Se remarca faptul ca analiza corelatiei ofera o paleta mult mai larga de informatii fiind preferata, deai determinarea indicatorilor specifici corelatiei este mult mai dificila; nu trebuie însâ subestimate rezultatele notabile ce se pot obtine cu celelalte metode de analiza factoriala.

Conceptul de factorii de productie este srâns legat de conceptele de avutie nationala si potential economic. Din acest motiv, în abordarea teoretica a factorilor de productie vom porni de la definirea avutiei nationale.

Avutia nationala a unei tari este reprezentata de totalitatea resurselor de productie si de trai de care dispune tara respeciva la un moment dat si care definesc potentialul ti nivelul dezvoltarii economice în acel moment. Ca elemente ale avutiei nationale, toate aceste resurse apar ca stocuri create de-a lungul timpului de mai multe generatii de oameni care s-au succedat pe teritoriul national.

Pentru cresterea productivitatii muncii in perioada urmatoare, propunem urmatoarele directii:

cresterea productiei medii pe unitatea de masura:

a) folosirea unor echipamente si utilaje cu productii mari pe unitatea de

masura;

b) respectarea tehnologiilor de productie, a timpului de executie, a lucrarilor si a calitatii;

c) aplicarea în productie de noi tehnologii, la nivelul celor existente pe plan mondial;

d) realizarea productiei la costuri cât mai scazute prin reducerea cheltuielilor materiale, a cheltuielilor neproductive si a pierderilor pe timpul aprovizionarii, productiei si desfacerii.

obtinerea la desfacere a unor preturi cât mai avantajoase prin care se pot recupera cheltuielile efectuate si se obtine un beneficiu stimulativ;

folosirea integrala si eficienta a timpului de lucru, prin eliminarea deplasarilor si a întreruperilor accidentale;

aplicarea unor forme de salarizare cât mai stimulative;

stimularea materiala a personalului în vederea ridicarii calitatii lucrarilor executate;

introducerea unor metode moderne de conducere: a) conducerea prin obiective;

b) conducerea prin proiecte;

c) conducerea prin bugete.

Toate aceste masuri trebuie sa conduca la cresterea productiei si sa contribuie la cresterea continua a productivitatii muncii si a eficientei economice a activitaJii desfasurate la SC Pan Group S.A.

1,Andronic B.C.

2.Anghelache C. Badea S.G. Capanu I. Wagner P.

3.Bacescu M.

4.Badea F. Dobrin C.

S.Badita M. Goschin Z. Cristache S.

6.Badita M. Baron T. Cristache S.

7.Burtica M. Vârlan Gh.

$.Buse L. Radu F. Siminica M. Dinca M.

9.Ciurlau C. Tomila I. 3ratu St. Enea I.

BIBLIOGRAFIE

Peforman~a firmei Editura Polirom, Iasi, 2000;

Bazele statisticii teoretice si economice, Editura Economica, Bucuresti,

Analiza macroeconomica si politici macroeconomice, Editura ALL BECK, 2002;

Gestiunea bugetara a sistemelor de produclie, Editura Economica, 2003;

Statistica aplicata in economie , Editura Luceaiarul, Bucuresti, 2002;

Statistica pentru afaceri în comert (vol.1 si vol. Editura Luceafarul, Bucuresti, 2002;

Previziune- metode si tehnici, Editura Mirton, Timisoara

Analiza activitatii economico-financiare a întreprinderii, Editura Reprograph, Craiova,

Metodologia previzionarii macroeconomice, Editura Universitaria, Craiova, 1997;

10.Ciurlau C. Previziune macroeconomica, Partea a-11-a, Tomija I. Reprografia UniversitaJii din Craiova Bratu st.

Enea I.

11.Ciurlau C. Previziune economica, Editura Universitaria,

Enea I.    Craiova, 2003;

Popescu G.

Tomita I.

12.Ciurlau C. Previziune economica. Abordare conceptual-Enea L Metodologica, Editura Universitaria, Craiova, Tomita I.

13.Constantinescu D. Economia întreprinderii, Editura Universitaria,

Tumbar C. Craiova

Nistorescu T.

Meghisan G.

14.Enea L Previziuni de marketing, Editura Universitaria, Craiova

15.Georgescu V. Statistica, Editura Reprograph, Craiova, 1999; Radu C.

16.Pârvu G. Macroeconomie, Editura Universitaria, Craiova, 2000;

17.Popescu A. Statistica. Teorie, Aplicalii, Teste grila, Goanta G. Editura Universitaria, Bucuresti, 2005; Neacsu G.

18.Radu C. Bazele statisticii, Editura Universitaria,

Ionascu C. Craiova Murarita I.

19.Radu F. Analiza economico-financiara a firmei,

Buse L. Editura Scrisul Românesc, Craiova, Dinca M.

Siminica M.

20.Sichigea N. Finatele firmei - previziune, gestiune,

Dracea M. Fiscalitate (Teorie si practica), Editura

Enea L    Reprograph, Craiova, 1998. Berceanu D.

Ciurezu T.