Relatiile economice internationale. Finantele internationale

Relatiile economice internationale. Finantele internationale

Relatiile economice internationale reprezinta legaturile (interdependentele) dintre economiile nationale, formate in baza adancirii diviziunii mondiale a muncii. In analiza relatiilor economice internationale sunt identificate urmatoarele stadii ale aparitiei si evolutiei acestora:

Afirmarea si consolidarea economiilor nationale, ca rezultat al dezvoltarii economiei moderne de piata;

Extinderea zonei de contact a economiilor nationale europene dezvoltate cu alte tari si continente;

Transnationalizarea vietii economice in urma cresterii masive a investitiilor externe de capital.

Aprovizionarea economiilor europene dezvoltate cu materii prime ieftine, provenind din colonii, existenta pietelor de desfacere pentru produsele industriale, dezvoltarea sistemelor bancar-financiare nationale si a navigatiei maritime au facut posibila aparitia unei retele complexe de relatii comercial-bancare si financiare la nivel mondial. Procesul constituirii pietei mondiale a inceput din secolele XV – XVI (perioada marilor descoperiri geografice), incheindu-se, in linii mari, in secolele XIX – XX. In prezent, pe fondul sporirii activitatii si rolului societatilor transnationale, se manifesta o puternica integrare a activitatii economice la nivel mondial. Cresterea, fara precedent, a interdependentelor dintre economiile nationale (agentii economici nationali), cu implicatii profunde si vaste asupra pietelor internationale poarta denumirea de globalizarea economiei.

Societatile transnationale sunt firme care si-au extins, prin intermediul filialelor, activitatea economico-financiara in economiile nationale ale altor tari decat tara de origine. Avand o forta economica considerabila, in prezent, societatile transnationale influenteaza direct evolutia economiei mondiale.

Data fiind natura lor oligopolista, firmele transnationale exercita efecte contradictorii asupra economiei mondiale:

contribuie la adancirea si transformarea procesului de diviziune mondiala a muncii, precum si la dezvoltarea comertului mondial;

se constituie in instrumente importante ale dezvoltarii economice;

in special in tarile in curs de dezvoltare produc o serie de efecte destructurante, reducand eficienta politicilor prin care statul intervine in economie.

Dezvoltarea firmelor transnationale si schimbarile de profunzime ale modului de functionare a economiei mondiale sunt privite din unghiuri de vedere diferite de catre economistii contemporani. Economisti ultraliberali (vezi R. Gendarme: „Vrajitoare in economie: multinationalele”, D.C. Korten: „Corporatiile conduc lumea. Raport asupra marii finante internationale: F.M.I., Banca Mondiala, BERD, PHARE, G7” ) semnaleaza faptul ca activitatea companiilor transnationale, provenind din statele puternic dezvoltate din punct de vedere economic a adus adesea prejudicii economiilor nationale din tarile gazda. Alti economisti invoca necesitatea existentei unui cadru international ordonat in vederea relansarii si impulsionarii cresterii economice la nivel mondial. Sporirea interdependentelor economice pe plan international vor determina:

stabilizarea cursurilor de schimb;

stabilitatea politicilor in domeniul financiar;

ocuparea la un grad ridicat a fortei de munca;

un program global impotriva distrugerii mediului inconjurator;

sporirea cererii interne[1].

La inceputul mileniului III, suntem martorii unor schimbari majore in structura si functionarea economiei mondiale, ca urmare a performantelor tehnice cu aplicatii in domenii vaste: comunicatii, productie, servicii etc. In acelasi timp, cu ingrijorare, semnalam decalaje si disfunctionalitati in repartitia veniturilor la nivel mondial, accesul inegal al indivizilor la cuceririle stiintei si tehnicii, degradarea meniului inconjurator s.a., care pericliteaza eforturile comune indreptate spre asigurarea bunastarii si a progresului la nivel mondial.

Globalizarea este o forta care restructureaza societatea, institutiile de guvernare si ordinea mondiala, reorganizeaza economiile nationale, deteritorializand activitatea economica, ce capata dimensiuni transnationale, astfel ca spatiul economic national nu se mai suprapune peste limitele teritoriului national. „Globalizarea economica este o realitate si nu doar o continuare sau o revenire a tendintelor din anii precedenti. […] Globalizarea se refera nu numai – sau nu in primul rand – la interdependenta economica, ci la transformarea timpului si spatiului in care traim”[2].

Disputele si confuzia asupra globalizarii continua in ceea ce priveste definirea si abordarea notiunii de „globalizare”. Intr-adevar, adesea se invoca termeni legati de globalizare fara a indica explicit intelesul acestor termeni. De exemplu, diferiti comentatori descriu globalizarea ca o „etapa a capitalismului”, ca un „modernism tarziu” sau ca „un nou mod de gandire”, fara a se preciza semnificatia acestora. Globalizarea este privita ca: internationalizare (de exemplu, Paul Hirst si Grahame Thompson abordeaza globalizarea in termeni de „fluxuri largi si in continua crestere ale comertului si investitiilor de capital intre tarile lumii“[3]), liberalizare (referindu-se la un proces de inlaturare a restrictiilor impuse de autoritati in calea schimburilor dintre tari, in scopul crearii unei economii mondiale „deschise”, „fara granite”), universalizare (cand Oliver Reiser si B. Davies au inventat cuvantul „a globaliza/globalizare” in anii 1940, aveau in minte „universalizarea” si prevedeau o „sinteza planetara a culturilor intr-un umanism global”[4]), occidentalizare/ modernizare (urmand aceasta idee, globalizarea este dinamica, pentru ca structurile sociale ale modernitatii – capitalism, rationalism, industrialism, birocratism etc. – sunt raspandite peste tot in lume, in acest proces ele distrugand implicit culturile existente si autodeterminarea locala; globalizarea este uneori descrisa ca un imperialism tip McDonald’s sau, mai drastic, pur si simplu colonializare[5]) si, in fine, deteritorializare. Urmand aceasta ultima interpretare, globalizarea implica o reconfigurare geografica, astfel incat spatiul social nu mai este in intregime definit de spatiu teritorial, distante teritoriale sau granite teritoriale.

Globalizarea genereaza schimbari sociale si economice profunde, afectand, prin interconexiunile create intre tari, institutii, oameni etc., ordinea sociala mondiala si generand schimbari profunde, in domenii dintre cele mai diverse. In primul rand, globalizarea transforma natura activitatii economice. Pietele globale, competitia globala si managementul global au reprofilat fundamental obiectivele, organizarea si comportamentul firmelor. Globalizarea este larg asociata cu revolutia tehnologica in transporturi, comunicatii si procesarea datelor. Aceste evolutii au schimbat ceea ce producem si modul cum producem. Cu o larga cuprindere, Alvin si Heidi Toffler afirma ca istoria umanitatii a intrat in „al treilea val” al societatii informationale, dupa „primul val” al vietii rurale si „al doilea val” al civilizatiei industriale[6]. Tot mai multe activitati sunt in prezent „globale”: de la telecomunicatii la piete, productie, sfera monetara si financiara, organizatii globale etc.

Globalizarea este susceptibila la o varietate de explicatii. Anumite pareri citeaza avansul tehnologic si dinamica antreprenoriala ca forte conducatoare din spatele globalizarii, in timp ce altii au subliniat rolul cadrului legislativ la inceput in crearea premiselor si apoi in dirijarea globalizarii.

Globalizarea a fost cauzata si impulsionata de o serie de fenomene, foarte diferite dar totusi inter-conectate, si anume:

raspandirea rationalismului ca un cadru de cunoastere dominant;

anumite evolutii in dezvoltarea capitalista;

inovatii tehnologice in comunicatii si procesarea datelor;

construirea unui cadru de reglementare.

Procesul de globalizare a permis largirea campului de studiu al finantelor. Astfel, studiul finantelor internationale cuprinde:

pietele financiare internationale;

bancile internationale;

finantele intreprinderilor internationale;

investitiile internationale.

Dezvoltarea finantelor internationale dupa 1945 prezinta caracteristici particulare. Multiplicarea problemelor legate de plati si a cazurilor de repudiere a datoriilor din partea debitorilor suverani intre cele doua razboaie, de la Rusia la America Latina, a incurajat aplicarea unui sistem financiar multilateral public, administrat de institutiile de la Bretton Woods. Paralel, contradictiile politicii financiare americane trebuiau sa antreneze formarea unei piete internationale a capitalurilor private. Cresterea exponentiala a acestei piete incepand cu anii 1960 nu a fost deloc compatibila cu mentinerea regimului paritatilor fixe promovate prin acordurile Bretton Woods. Prabusirea acestui regim la inceputul anilor 1970 a determinat progresiv caderea tuturor obstacolelor in calea unei liberalizari complete a miscarilor de capital. Combinate cu revolutia comunicatiilor, politicile de dereglementare au dus la intarirea procesului de globalizare financiara. Cea mai recenta forma a globalizarii, aceasta consta in aparitia unei retele financiare globale, functionand permanent pe cvasitotalitatea fuselor orare, dar aduce cu sine si contrapartida inerenta acestei globalizari, instabilitatea monetara si crizele financiare.