Notiunea si obiectul dreptului afacerilor
1.1.Dispozitii generale. Denumirea drept al afacerilor sugereaza ieea ca acest drept reprezinta un ansamblu de norme juridice care reglementeaza afacerile. Prin afacere se intelege indeletnicirea, actiunea sau activitatea cu rezultat favorabil a unei persoane. Afecerile, numite in continuare si activitate de intreprinzator, sunt peratiuni social utile de extragere, creare sau dobandire de bunuri pentru a fi comercializate, astfel incat suma de bani primita ca plata sa acopere toate cheltuielile suportate si sa asigure persoanei obtinerea unui profit. Afaceri sunt toate activitatile de extragere, cultivare si confectionare a bunurilor materiale, de executare a lucrarilor, de prestare a serviciilor etc. In categoria afaceri intra si cumpararea de bunuri materiale si de servicii pentru a fi revandute.
Nu sunt afaceri: activitatea desfasurata in baza de contract de munca, activitatea persoanelor fizice si a persoanelor jurid 848g69i ice necomerciale care dobandesc bunuri pentru necesitatile proprii, alte activitati care nu aduc profit autorului.
Afacerile au o baza normativa solida, constituita din cateva sute de acte care si se refera la diverse domenii ale economiei nationale. Unificarea, sistematizarea si interpretarea doctrinara, intr-un curs unitar, a dispozitiilor legale referitore la activitatea de intreprinzator si la persoana care o desfasoara (intreprinzatorul) este dificila, dar si de o necesitate stringenta pentru cei care utilizeaza normele de drept. Anume acestui scop serveste dreptul afacerilor.
Denumirea materiei. In doctrina juridica, materia analizata in continuare (pe care autorii o numesc drept al afacerilor) poarta diferite denumiri, printre care si cea de drept comercial. Se observa asadar ca asupra denumirii exista pareri controversate.
Dreptul comercial. Denumirea traditionala a acestei materii este dreptul comercial/ care se defineste ca ansamblu de norme juridice de drept privat aplicabile raporturilor juridice izvorate din savarsirea actelor juridice, faptelor si operatiunilor considerate de lege fapte de comert, precum si raporturilor juridice la care participa persoanele care au calitatea de comerciant. Altfel spus, dreptul comercial reglementeaza relatiile sociale patrimoniale si personal nepatrimoniare din sfera activitatii de comert, inclusiv toate activitatile economice aducatoare de profit.
Dreptul comercial a aparut in conditiile statului feudal ca un drept profesional al persoanelor care practicau comertul, denumit initial jus mcrcaturae(dreptul negustorilor sau dreptul comerciantilor) Acesta era bazat pe obiceiurile vanzarii-cumpararii ale corporatiei de negustori. Normele dreptului comercial se deosebeau de normele dreptului civil prin flexibilitate, rapiditate si siguranta in operatiuni, precum si prin increderea in personalitatea celui cu care se contracta. Datorita comerciantilor, s-au nascut si s-au perfectionat multe institutii juridice, inclusiv cambia, reprezentarea, insolvabilitatea comerciala etc.
Dezvoltarea comertului a contribuit atat la raspandirea normelor dreptului comerciantilor pe alte piete, cat si la extinderea lor asupra unor alte relatii, inclusiv de creditare, de transport, de asigurare, de producere etc. Extinderea normelor jus mercaturae asupra unor alte operatiuni economice decat cele de vanzare-cumparare a transformat dreptul comerciantilor in drept comercial (jus mercatorum). Dreptul comercial contemporan reprezinta un ansamblu de norme care reglementeaza relatiile dintre cei care savarsesc operatiuni economice aducatoare de profit (activitate de intreprinzator, afacere), indiferent de domeniu. De asemenea, se recunoaste faptul ca dreptul comercial ia in considerare noile realitati si include normele de interventie a statului in activitatea economica.
Dreptul afacerilor este un domeniu mai amplu deoarece include si normele de drept public.
Normele dreptului afacerilor sunt incorporate atat in Codul civil, cat si in alte acte legislative. Ele pot fi sistematizate in functie de caracterul omogen al relatiilor pe care le reglementeaza, relatii ce apar in legatura cu desfasurarea, de catre persoanele fizice si juridice care au calitatea de intreprinzator, a activitatii economice aducatoare de profit.
Definitia. Dreptul afacerilor reprezinta un ansamblu de norme juridice care reglementeaza relatiile sociale patrimoniale si personal nepatrimoniale ce apar intre persoane in legatura cu desfasurarea activitatii de intreprinzator, precum si raporturile care apar in cazul interventiei statului in aceasta activitate.
1.2 Obiectul dreptului afacerilor. Din cele mentionate rezulta ca dreptul afacerilor are ca obiect raporturile reglementate de normele juridice din care aceasta este formata.
Asadar, obiectul dreptului afacerilor reprezinta relatiile care apar in legatura cu activitatea economica aducatoare de profit intre persoanele fizice si juridice care au calitatea de intreprinzator:'raporturile care apar in legatura cu dobandirea, mentinerea si incetarea calitatii de intreprinzator, inclusiv relatiile corporative (inregistrarea intreprinzatorilor, relatiile ce apar in: interiorul intreprinzatorilor persoane juridice, in legatura cu reorganizarea si lichidarea intreprinzatorilor persoane juridice, precum si cu incetarea activitatii intreprinzatorilor persoane fizice), relatiile ce apar in activitatea de intreprinzator si in obtinerea de profit (incheierea si executarea diferitelor contracte comerciale, extragerea, cultivarea si producerea de bunuri, executarea lucrarilor si prestarea serviciilor etc.); relatii ce apar intre autoritatile publice si persoanele care au calitatea de intreprinzator.
I. Relatiile aferente dobandirii, mentinerii si incetarii calitatii de intreprinzator, inclusiv relatiile corporative (interne), ocupa un loc predominant in sistemul dreptului afacerilor. Aceste relatii se manifesta in legatura cu decizia persoanei de a dobandi calitatea de intreprinzator (intocmirea declaratiei sau a actului de constituire a persoanei juridice si prezentarea actelor in fata autoritatii publice), relatiile ce apar in interiorul persoanei juridice cu scop lucrativ ca o organizatie unica in legatura cu realizarea scopului pentru care a fost constituita: obtinerea si impartirea venitului. Deoarece societatea comerciala uneste persoane cu diferite interese (asociati, administratori, salariati), armonizarea acestor interese este posibilfi numai prin norme corporative. Exista cateva tipuri de relatiile corporative: dc gestiune a capitalului detinut de societatea comerciala; aferente utilizarii resurseloi materiale, aferente utilizarii fortei de munca; dintre asociat si societate in cazul participarii la lucrarile adunarii asociatilor, dintre diferite organe ale societatii etc. In principiu, sunt inerente si relatiile considerate anterior nepatrimoniale. Notiunea de intreprinzator denota capacitatea persoanei de a manifesta in activitatea sa initiativa, indrazneala, hotarare, ingeniozitate, altfel spus de a actiona independent, liber si eficient. Astfel, intreprinzatorul poate sa adopte decizii si sa-si conduca eficient afacerea, sa solutioneze cele mai importante probleme din activitate cu ajutorul normelor corporative. In aceasta categorie intra si relatiile ce apar in legatura cu modificarea statutului de intreprinzator, inclusiv radierea din Registrul de stat a intreprinzatorului persoana fizica sau persoana juridica in caz de reorganizare sau lichidare.
II. O alta categorie de relatii apar intre intreprinzatori in legatura cu desfasurarea activitatii economice aducatoare de profit. Acestea sunt relatii patrimoniale si apar o data cu incheierea si executarea contractelor. Desi intreprinzatorii pot folosi orice contract civil, legiuitorul evidentiaza express specificul unor contracte. Astfel, Codul civil opereaza cu expresii ca: relatii comerciale (art.693); incheiere a contractului in ramura comerciala (art.756), intermediere comerciala (art.1190- 1198), agent comercial (art.1199- 1211), mandat profesional (art.1033),etc. Dupa cum s-a mentionat, specificul relatiilor sociale reglementate de normele dreptului afacerilor rezulta din scopul intreprinzatorului: obtinerea de venit. De exemplu, daca printr-un contract de vanzare-cumparare o persoana care nu este intreprinzator isi satisface cerintele in produse alimentare, marfuri industriale si alte bunuri necesare pentru existenta si activitate, intreprinzatorul foloseste acest mecanism pentru obtinerea de profit: cumpara bunuri pentru a le revinde pentru a le prelucra si a crea un nou bun cu o valoare mai mare pe care il va revinde. Pot fi evidentiate raporturi care apar numai intre intreprinzatori si in acest caz ambele parti urmaresc scopul de a obtine profit si raporturi in care numai una din parti urmareste scopul obtinerii profitului (raporturile intre intreprinzator cu consumatorii) numite raporturi juridice comerciale unilaterale sau mixte.
III. Relatiile dintre intreprinzator si autoritatile publice. Activitatea de intreprinzator nu are un mecanism propriul de autoreglare care i-ar permite sa functioneze eficient timp nelimitat. Ca exemplu poate servi avantajul intreprinzatorului de a supravetui in lupta concurentiala si a-i inlatura pe altii care activeaza in domeniu, ceea ce insa se transforma in dezavantaj atunci cand lupta concurentiala se duce cu metode si mijloace nepermise. Faptul acesta genereaza necesitatea unor mecanisme prin care statul sa intervina in activitatea de intreprinzator a persoanelor private pentru a le limita spatiul de libertate.
Statul reglementeaza activitatea intreprinzatorilor prin norme juridice imperative, punand in sarcina lor un sir de obligatii.
Raporturile juridice de drept public dintre autoritatile publice si intreprinzator sant de urmatoarele categorii:
raporturi ce apar in legatura cu imatricularea intreprinzatorului in Registrul de stat si efectuarea de modificari in acest registru;
raporturi ce apar in legatura cu obtinerea de autorizatii (licente) pentru unele genuri de activitate de intreprinzator;
raporturi ce apar in legatura cu incalcarea regulilor concurentei;
raporturi ce apar in legatura cu tinerea corecta a evidentei contabile de catre intreprinzator;
raporturi ce apar in legatura cu insolvabilitatea intreprinzatorului.
Raporturile sociale reglementate de dreptul afacerilor de asemenea pot fi patrimoniale sau nepatrimoniale.
Raporturile juridice patrimoniale. Sunt patrimoniale acele raporturi dintre persoane care apar in legatura cu bunurile corporale sau incorporale (imateriale). Din punctul de vedere al dreptului afacerilor, au caracter patrimonial toate raporturile in care intra un intreprinzator in legatura cu desfasurarea activitatii sale si obtinerea de profit.
Art. 1 din Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat si intreprinderi determina activitatile de antreprenoriat (de intreprinzator) ca fiind cele de fabricare a productiei, de executare a lucrarilor, de prestare a serviciilor si, desigur, de comercializare a marfurilor si produselor. Raporturile patrimoniale apar in legatura cu incheierea si executarea contractelor comerciale de vanzare-cumparare, arenda, chirie, leasing, mandat, intermediere, prestare servicii, depozit, factoring etc. Desi in dreptul afacerilor pot fi evidentiate si categorii de raporturi juridice nepatrimoniale, raporturile patrimoniale sunt cele mai frecvente si reprezinta cea mai importanta categorie.
Raporturile juridice nepatrimoniale ajuta intreprinzatorul sa obtina profit, care insa nu apare nemijlocit in urma realizarii acestora. In procesul de functionare a unei societati comerciale apare necesitatea de a se convoca adunarea generala, de a se lua diferite decizii privind deschiderea si lichidarea filialelor si a reprezentantelor, alegerea organelor de conducere si de control, a membrilor acestor organe etc. Astfel de raporturi nu aduc persoanei juridice beneficiu, insa eficienta activitatii de intreprinzator depinde in mare masura si de adoptarea unor decizii juste, de solutionarea corecta a problemelor.
|
