Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Instrumente de plata in tranzactiile internationale

comert




Instrumente de plata īn tranzactiile internationale

Dupa cum am mai mentionat, banii, īn cazul operatiunilor de schimb reprezinta un element vital pentru buna desfasurare a acestor operatiuni. Obligatiile de plata trebuie stinse īn conditii optime pentru toate partile participante la tranzactie.

Īn cadrul operatiunilor pe pietele internationale treburile se complica putin datorita faptului ca exista o sumedenie de monede īn care se poate exprima un contract de vīnzare-cumparare internationale. Īn afara monedelor exista si alte categorii economice care pot servi la stingerea obligatiilor cumparatorilor fata de furnizori.




Daca ar fi sa facem o nominalizare a instrumentelor de plata internationale putem indica: valutele, monedele internationale si devizele.

1.1. Valutele.

1.1.1. Definitie si forme.

Prin termenul de valuta trebuie sa īntelegem aceea moneda sau mai bine zis acele monede nationale care pot servi drept mijloc de plata īn tranzactiile internationale si se pot constitui īn rezerve īn cadrul economiilor nationale. Valuta poate fi orice moneda nationala indiferent de dimensiunile convertibilitatii sale, dar trebuie facuta o demarcatie, mai mult semantica, dupa cum urmeaza: īn conditii de convertibilitate, pentru rezidentii unei tari moneda nationala a acelei tari este valuta doar daca este folosita pentru a-si achita obligatiile fata de nerezidenti, pe cānd pentru acestia din urma se constituie ca valuta moneda oricarui alt stat folosita pentru plati internationale. Daca, pe de alta parte, discutam īn termeni de neconvertibilitate, moneda nationala a unei tari este valuta doar din perspectiva nerezidentilor care o utilizeaza īn raporturile lor cu persoane fizice sau juridice pe teritoriul tarii respective.

Valuta are, īn sens generic, doua forme de prezentare: ca numerar sau ca disponibil īn cont. Daca privim lucrurile din punct de vedere al tranzactiilor internationale numerarul, cu componentele sale bancnotele si monedele divizionare, este destul de slab reprezentat ca mijloc de plata, pe cānd valutele ca bani de cont detin ponderea covīrsitoare. Numerarul este folosit, īndeobste, pentru achitarea unor cheltuieli marunte (ex. Bilete de calatorie, ziare, servirea mesei, etc.) care se fac īn cursul unei deplasari īn strainatate. Putem mentiona aici faptul ca īn ultimul timp exista o tendinta de renuntare pīna si la aceste utilizari ale numerarului din cauza dificultatilor relative īntāmpinate īn cadrul acestor simple operatiuni, el fiind īnlocuit cu anumite tipuri de devize.

Banii de cont īn acceptiune valutara constituie, astfel, principalul mod de stingere a obligat 636h73g iilor partilor īn cadrul contractelor internationale. Transferurile bancare sunt cel mai frecvent utilizate datorita simplitatii operatiilor conexe. Chiar daca ar fi posibila din punct de vedere legal, o plata de cāteva milioane de dolari, cine s-ar expune riscului de a transporta asemenea suma de bani asupra sa si care destinatar al sumei ar primi cu placere operatiunea de verificare a integritatii sumei? Acum, daca legea nu ar avea nimic de obiectat, esenta este sa fii platit indiferent de modul folosit, dar legea se opune lichidarii obligatiilor prin īntrebuintarea unor prea mari cantitati de numerar.

Valuta īn cont are, la rāndul sau, doua acceptiuni: depozite la vedere sau depozite la termen. Fiecare dintre aceste situatii are un anumit grad de lichiditate, iar ca relatie īntre valuta numerar si ceea de cont trebuie sa mentionam ca ele se pot transfera facil una īn cealalta, īn functie de ceea ce se doreste din acest punct de vedere.

1.1.2. Cursul valutar. Tipologia cursurilor valutare.

Exprimarea valorii valutelor a luat, de-a lungul timpului, mai multe forme. La īnceput si pāna aproape de zilele noastre valutele aveau o valoare intrinseca data de cantitatea de metal pretios continuta īn sens fizic, apoi o valoare paritara proprie determinata de cantitatea de aur sau argint fixata de legea monetara din tara care emitea valuta. Īn actualitate sa renuntat la exprimarea valutelor īn raport cu aceste modele si se foloseste notiunea de curs valutar pentru a exprima valoarea unei valute. Cursul valutar exprima pretul unei valute īntr-o alta valuta, sub forma unui raport al celor doua unitati monetare. Īn acest sens exista mai multe modalitati de definire a cursului valutelor:

cursuri flotante, specifice valutelor care se supun legilor pietei īn mod liber;

cursuri cu flotare concentrata, specifice valutelor care se afla circumscrise unui sistem monetar (lucru valabil īnaintea intrarii monedei unice europene Euro īn circulatie);

cursuri valutare care se definesc īn raport cu alte valute (īn special cu dolarul american);

cursuri exprimate prin cosuri valutare (ex. DST);

cursuri care se stabilesc īn functie de DST.

Īn momentul īn care dorim sa procedam la o clasificare a cursurilor valutare trebuie sa avem īn vedere anumite criterii.

Unul dintre acestea ar fi stabilitatea. Īn functie de gradul de stabilitate al cursurilor valutare avem de-a face cu mai multe tipuri de cursuri. O prima categorie este cea a cursurilor stabile sau fixe. Stabilitatea este data de continutul valoric oficial pe care-l au valutele respective, care continut poate fi determinat de cantitatea de metal pretios īnglobat sau printr-o alta metoda de definire a cursului (alte metode sau cosuri de valute etc.). Problema acestor cursuri fixe este aceea ca pentru ale asigura stabilitatea autoritatea monetara trebuie sa execute interventii pe piata valutara pentru ca prin intermediul mecanismului pietei (raportul cerere-oferta) sa mentina cursurile la nivelul dorit, iar cānd presiunile devin prea puternice, pe termen lung, pot aparea efecte nedorite asupra starii economice a tarii respective (ajustarea cursului valutar īn functie de piata si prin devalorizari si revalorizari succesive se pot executa doar cu riscurile unor dezechilibrari majore ale balantei de plati).

O a doua categorie este cea a cursurilor flotante sau flexibile care se formeaza prin formare libera, īn functie de conjunctura pietei valutare. Este modelul actual de curs acceptat de majoritatea statelor, chiar daca acestea īsi rezerva dreptul de a influenta evolutia cursului monedei lor. Dupa cum am mai aratat flotarea poate avea loc independent sau concentrat. Īn primul caz cursul valutei respective se formeaza exclusiv pe baza legilor care guverneaza piata valutara si īn raport cu toate celelalte valute, iar īn cel de-al doilea caz flotarea are loc conform unei īntelegeri asumate īn interiorul unui grup de state astfel ca īntre monedele lor sa se practice cursuri fixe, iar īn raport cu tertii aceste monede floteaza liber. Din perspectiva dimensiunii implicatiei autoritatii monetare asupra formarii cursului distingem doua tipuri de flotare: pure si impure. Primul tip este prezent īn conditiile inexistentei influentei mai sus amintite, iar al doilea atunci cānd autoritatea monetara īsi face simtita prezenta īn cadrul procesului de formare a cursului.

A treia categorie o formeaza cursurile fluctuante, care se plaseaza īn "spatiul" dintre cursurile fixe si a cele flotante īn sensul īn care aceste cursuri pot fluctua liber pe piata, dar īn interiorul unor limite considerate fixe.

Un tip de cursuri care nu mai este īntrebuintat este cel al punctelor-aur. Acest curs este tipic unei conjuncturi īn care moneda este "acoperita" īn aur. Īn conditiile īn care cursul unei valute (repet, exprimat īn cantitatea de metal pretios continut) manifesta o tendinta crescatoare peste o anumita limita devenea mai avantajoasa achitarea obligatiilor prin cedarea unor cantitati de aur (iesire a aurului), iar invers, cānd valuta manifesta de scadere, dintr-un anumit punct devenea mai avantajos pentru furnizor sa solicite sa i se faca plata īn metal pretios (intrare a aurului). Acest tip de curs s-a folosit pāna la cel de al doilea razboi mondial si īn timpul Marii Crize.

Un alt criteriu este cel al locului unde se formeaza aceste cursuri. Īn acest sens un prim loc unde se formeaza cursul este la nivelul autoritatii monetare, iar acest curs poarta denumirea de curs oficial. Este stabilit unilateral si poate avea sau nu o relatie cu raportul real de schimb a doua monede. Are mai multe forme: paritar (utilizat īn conditiile convertibilitatii īn aur si a valorii paritare proprii, se modifica doar ca urmare a operatiunilor de devalorizare si revalorizare a monedei), central (se stabileste ca medie a tuturor cotatiilor de pe piata valutara), conventional (utilizat īn tarile cu moneda neconvertibila, fara a avea legatura cu raportul real de schimb, doar īn scopul decontarilor sau al calculelor de eficienta) sau reprezentativ (utilizat de F.M.I. pentru clarificarea operatiunilor sale interne si cu tarile membre). Īncepānd cu anii '80 acest tip de curs nu se mai utilizeaza, īn sens clasic. Statele cu moneda convertibila stabilesc pe baza altor tipuri de cursuri un curs asa-zis oficial, care de fapt este un curs de piata modificāndu-se relativ facil.

Un al doilea nivel la care se formeaza cursurile valutare este cel al pietei valutare, unde mai poata denumirea de cursuri de piata. Aici avem mai multe acceptiuni ale termenului de curs, atāt īn sens restrāns cāt si īn sens mai larg. Īn sens restrāns trebuie sa avem īn vedere cursurile la care lucreaza bancile, dar daca dorim sa tratam problema la modul exhaustiv atunci este necesar sa ne referim la cursurile care descriu valutele ca pe o marfa ce nu se tranzactioneaza doar la nivelul bancilor ci si pe pietele bursiere, de exemplu, unde putem gasi un volum semnificativ de tranzactii cu valute.

Reīntorcāndu-ne putin īn urma la cele spuse īntr-un paragraf anterior, ajungem la concluzia ca cea mai mare parte a tranzactiilor cu valute se desfasoara prin intermediul bancilor. Chiar daca tranzactia se realizeaza la bursa decontarea se va face tot cu ajutorul bancilor. Īn derularea activitatilor lor bancile folosesc, uzual, cāteva tipuri de cursuri. Dintre acestea putem mentiona īn primul rānd cursul la vedere sau spot. Acest curs se stabileste zilnic si este utilizat de banci īn cadrul operatiunilor la vedere īn care decontarea are loc īntr-un interval de cel mult 48 de ore de la perfectarea tranzactiei. Este un tip de curs principal deoarece el sta la baza stabilirii tuturor celorlalte cursuri.


Cursurile la termen sau forward sunt utilizate īn derularea operatiunilor la termen, decontarea facāndu-se īntr-un interval ce depaseste 48 de ore. Cursul la termen este stabilit la initierea operatiunii, urmānd ca onorarea obligatiilor partilor sa se efectueze la o data ulterioara, data care este stabilita si ea tot la momentul initierii tranzactiei. Acest curs este deseori subiect al actiunilor de speculare sau de arbitraj datirita gradului relativ de instabilitate ce caracterizeaza pietele īn general. Formula generala de calcul al cursului la termen are la baza urmatoarele elemente: cursul la vedere, rata dobānzii si termenul. Matematic, modelul de calcul este:



Daca raportam acest curs la cursul la vedere putem avea urmatoarele cazuri:

Ct > Cv , īn aceasta situatie īnregistrāndu-se un report sau un premium

Ct < Cv , īn aceasta eventualitate avānd de-a face cu un deport sau un discount.

Cursul la vedere īmpreuna cu cu cel la termen se gasesc afisate īn mod uzual la sediul bancilor.

Un al treilea tip de curs practicat de catre banci este cursul de ghiseu sau de casa, care se aplica īn momentele īn care banca functioneaza ca o casa de schimb valutar, acest curs fiind mai dezavantajos fata de cel practicat īn relatiile bancilor cu clientii lor (licitatie).

Al patrulea tip de curs valutar utilizat īn cadrul decontarilor prin banca este cursul T.T. sau cursul de transfer telegrafic.

Toate aceste cursuri care se pot īntālni īn practica bancara au de regula doua valori, una de cumparare si una de vānzare, variante care se gasesc afisate īmpreuna. Ecartul dintre ele poarta numele de marja sau spread, reprezentānd cāstigul bancilor. Īn cazurile (rare) īn care nu este afisat decāt un curs acesta este media celor doua valori, de cumparare, respectiv de vānzare.

O alta categorie de cursuri care se utilizeaza pe piata valutara sunt cursurile bursiere. Acestea se stabilesc la bursele de valori, loc de īntālnire a cererii cu oferta, din punct de vedere valutar, si sunt considerate ca fiind cursurile care ilustreaza cel mai fidel raportul real de schimb īntre doua valute, prin intermediul raportului puterilor de cumparare ale acestor valute. La bursele de valori, īndeobste, cursurile poarta denumirea de cotatii oficiale bursiere. Aceste cotatii reprezinta valorile de schimb practicate la diferite momente, se publica zilnic sub forma unei liste oficiale a cursului bursei respective, stabilindu-se prin operatiunea cunoscuta sub denumirea de fixing care operatiune se desfasoara la sfārsitul zilei bursiere (de obicei la ora 18.00) subsumānd toate ordinele de vānzare si de cumparare de valuta din ziua respectiva. Pe baza centralizarii acestor ordine se stabileste un echilibru al cotatiilor, echilibru care determina valoarea cursului de fixing. Cursul de fixing īn valoare medie serveste ca baza de plecare pentru formarea cursului diferitelor banci.

Un al treilea tip de curs determinat de acest criteriu este cursul la negru sau tolerat, un curs socotit ilegal stabilit īn afara pietelor oficiale pe baza negocierilor clandestine de valuta. Poate diferi mai mult sau mai putin fata de celelalte cursuri de pe piata īn functie de caracteristicile pietei valutare din tara respectiva. Avānd īn vedere faptul ca la formarea sa pot participa cvasi-totalitatea persoanelor interesate de asemenea tranzactii (chiar si celor carora nu le este permis sa negocieze pe pietele oficiale sau nu au interes sa negocieze pe aceste piete), putem sa spunem ca acest curs, īn procesul sau de formare, ar putea include mai multe operatiuni de vīnzare-cumparare decāt celelalte piete si ca ar fi posibil ca acest curs sa ilustreze raportul real de schimb mai bine decīt oricare alt curs.

Acestea fiind zise si luānd īn considerare elementele de practica tranzactiilor internationale putem socoti ca fiind valabile oricare dintre cursurile enumerate mai sus (exceptie facānd, desigur, cel tolerat), la negocierile de vīnzare-cumparare de valute sau la stabilirea unor monede de contract partenerii avānd posibilitatea sa utilizeze acel curs care descrie si serveste optim specificul operatiunii.

Un al treilea criteriu de clasificare a cursurilor valutare este cel al numarului de cursuri practicate de autoritatile monetare pentru valutele cu care moneda lor nationala intra īn contact īn timpul tranzactiilor internationale. O prima categorie la acest criteriu este cea a cursurilor unice, stabilite de autoritatea monetara dintr-o tara pentru fiecare valuta indiferent de tipul tranzactiilor la care sunt utilizate. Operatiunile pot fi comerciale, necomerciale sau de transfer de capital, iar acest tip de curs este practicat de tarile cu moneda convertibila relativ frecvent tranzactionata pe piata valutara internationala.

Un al doilea tip de cursuri este cel al cursurilor multiple caz īn care la nivelul autoritatii monetare se stabilesc si se utilizeaza concomitent mai multe cursuri pentru aceiasi valuta īn functie de tipul operatiunii la care urmeaza sa fie utilizata. Aceste cursuri pot sluji foarte bine interesele unui stat īn conditiile īn care acesta doreste sa inhibe anumite tipuri de tranzactii si sa le stimuleze pe altele. Īn mod obisnuit cursurile multiple au doua variante de aplicare: un curs pentru operatiunile comerciale si un altul pentru cele necomerciale. Fiecare dintre aceste variante au doua forme sub care se utilizeaza: unice si diferentiate. Ţarile cu moneda convertibila folosesc de regula un singur curs pentru toate bunurile tranzactionate, cursul comercial unic. Cursurile comerciale diferentiate se utilizeaza īntr-un numar relativ strāns de state, iar diferentierea are loc pe grupe de marfuri urmarindu-se efecte legate de soldul balantei de plati ca si corolar al intereselor economice pe plan international al tarilor respective. Cursurile necomerciale pot fi, de asemenea, unice (majoritatea) sau multiple (diferentiate pe tipuri de fluxuri, ex. turism delimitat de transporturi sau alte servicii).

1.1.3. Convertibilitatea valutelor

Daca privim valutele prin prisma posibilitatilor de schimb pe care le ofera, atāt īn aur (īn trecut), cāt si īn alte monede (īn actualitate), distingem patru tipuri principale de valute:

valute convertibile;

valute neconvertibile;

valute transferabile;

valute liber utilizabile.

Valutele convertibile sunt acele valute care prezinta īnsusirea legala de a putea fi schimbate cu o alta moneda prin vānzare-cumparare pe piata valutara. Dupa cum am aratat mai sus īn trecut se practica convertibilitatea īn aur pe baza valorii paritare proprii monedei respective, iar acest tip de convertibilitate a fost utilizat pāna la primul razboi mondial si īn mod limitat īn perioada. Aceasta convertibilitate a disparut odata cu acordul de la Bretton Woods īn 1944, singura moneda care a facut exceptie, pastrāndusi acoperirea īn aur pāna īn anul 1971 a fost dolarul american, toate celelalte modele avānd convertibilitate doar unele fata de altele iar, convertibilitatea īn aur a acestor monede se aprecia doar īn raport cu dolarul american. La aceea perioada erau practicate pe scara larga cursurile fixe sau stabile, fapt care alaturi de dreptul proprietarului de a dispune liber de valuta din posesie, determinau caracterul de valuta convertibila al unei monede. Odata cu criza sistemului monetar international (īnceputul anilor '70) statele au ajuns la concluzia ca aceste cursuri fixe practicate de catre ele nu reprezinta o solutie viabila determinānd astfel aparitia convertibilitatii de piata.

Convertibilitatea practicata de statele membre ale FMI are mai multe acceptiuni. Īn primul rānd avem de-a face cu o convertibilitate generala, caz īn care preschimbarea prezinta un caracter liber si fara limite, atāt din punctul de vedere al rezidentilor, cāt si din cel al nerezidentilor si īn relatie cu orice tip de operatiune. A doua acceptie este cea a convertibilitatii externe, care se aplica doar nerezidentilor si are doua forme: limitata (anumite tipuri de tranzactii) si nelimitata (sumele rezultate din preschimbarea catre nerezidenti putānd fi folosite pentru orice destinatie). Un alt element de restrictie īn ceea ce priveste convertibilitatea īl constituie plafonul valoric al preschimbarii.

Convertibilitatea este un deziderat major al guvernelor dar pentru ca o moneda sa poata fi convertibila guvernele respective trebuie sa asigure o economie stabila fara modificari relative ale puterii de cumparare, posibilitati de avantaj competitional īn ceea ce priveste calitatea si preturile practicate la marfurile exportate, un echilibru al balantei de plati, renuntarea la orice restrictii cu privire la utilizarea monedei nationale, utilizarea unui curs unic, rezerve valutare precum si un program de sustinere a monedei nationale.



Valutele neconvertibile, prezinta particularitatea ca nu pot fi folosite ca mijloc de plata decāt īn spatiul teritorial al tarii emitente. Cursul folosit este unul conventional, fapt care determina neutilizarea lor ca moneda de contract īn tranzactiile internationale, iar orice miscare a acestor monede este strict supravegheata de statul emitent.

Valutele transferabile, reprezinta idealul monetar, nefiind convertibile transferabilitatea lor este asigurata de īncrederea acordata de un grup de state īn interiorul caruia aceste monede au rol de etalon, de mijloc de plata si de rezerva, nefiind folosite ca si mijloc de schimb. Sunt bani de cont alimentānd conturile tuturor tarilor din grupul mai sus mentionat, conturi deschise la banci specializate īn aceste operatiuni de decontare specifice. Tranzactiile dintre aceste tari fiind etalonate cu ajutorul acestor unitati monetare se īnscriu īn conturile respective urmānd ca la intervale de timp stabilite anterior sa se execute operatiuni de soldare a conturilor prin intermediul unor livrari efectuate de catre debitori sau prin achitarea diferentelor constatate īn valute convertibile.

Valutele liber utilizabile, s-au consacrat sub aceasta denumire odata cu modificarea statutului FMI din 1978. Aici se cuprind cele mai tranzactionate valute si cel mai intens negociate (Є,£, $).

1.1.4. Modele de construire a cursurilor valutare

Īn cadrul paragrafelor anterioare am mai amintit despre faptul ca īn trecut monedele aveau o valoare intrinseca data de cantitatea de metal pretios continuta, dupa care s-a renuntat la acest tip de exprimare a valorii din motive legate de dificultatile relative care apareau īn cadrul operatiunilor de decontare. Īn acest context au aparut bancnotele de hārtie (fiduciare) care aveau o valoare paritara proprie data de cantitatea de metal pretios, stabilita prin legea monetara, corespunzatoare unui īnsemn monetar. Odata cu momentul Bretton Woods si acest model de exprimare a valorii monedelor a fost depasit, monedele fiind cotate unele fata de altele, usor-usor ajungāndu-se la convertibilitatea de piata.

Īn conditiile de īnceput cea mai mare cautare la tārguri si iarmaroace o aveau zarafii, cei care cu o balanta stabileau valorile de schimb a diferitelor valute care circulau la acea vreme. Apoi, odata cu aparitia bancnotelor de hārtie, a īnceput lupta pentru cautarea unui etalon suficient de expresiv pentru a putea exprima valoarea monedelor. Valoarea paritara proprie era un astfel de etalon, dar s-a dovedit a fi destul de rigid, modificarea sa facāndu-se decalat īn raport cu modificarea reala a raporturilor de schimb īntre monede. S-a īncercat cu valori paritare glisante, cu definirea valorii monedelor ajustate periodic, la intervale scurte, apoi cu valori paritare mobile, modificate odata la un an, fapt care a condus la concluzia ca de fapt ajustarea valorii paritare se facea pentru a ajunge din urma modificarile valorii reale, iar īn conditiile unor crize nu serveau la nimic.

Īn actualitate toate aceste probleme au devenit din ce īn ce mai acute din ratiuni legate de volumul foarte mare al schimburilor, astfel ca au trebuit gasite noi modalitati de definire a cursului valutelor care sa ajute la buna desfasurare a tranzactiilor internationale. Un astfel de etalon este puterea de cumparare a monedelor. Se stie faptul ca politica monetara a unui stat se bazeaza pe cantitatea de bunuri si servicii care pot fi achizitionate cu o unitate monetara.

Paritatea puterii de cumparare, caci despre asta este vorba, are doua acceptiuni, una absoluta si una relativa. Īn ceea ce priveste forma absoluta a puterii de cumparare, aceasta teorie se bazeaza pe premisa pretului unic. Acest pret unic se refera la faptul ca un bun economic are acelasi pret indiferent de tara unde se comercializeaza. Problema care apare este legata de monedele diferite care se utilizeaza la nivelul tarilor, dar aceasta problema este rezolvata prin formula de calcul al cursului de schimb pe baza pretului īn tara de destinatie (sau de consum) si al pretului īn tara de origine:


Unde: Cs - cursul de schimb al celor doua monede;

P1 - indicele preturilor īn tara de destinatie (consum);

P - indicele preturilor īn tara de origine.

Īn mod normal putem presupune ca daca construim cāte un indice al preturilor pentru cele fiecare din cele doua tari acesti indici vor descrie suficient de bine regimul preturilor pentru a nu fi nevoie sa verificam daca valoarea cursului obtinut este aceeasi pentru fiecare bun īn parte.

Chestiunile care trebuie precizate aici sunt urmatoarele:

nu exista cheltuieli de transport care sa perturbe acest model;

bunurile comercializate īn cele doua tari sunt omogene;

informarea īn raport cu pretul este completa.


Dupa cum se vede acest model este unul ideal deoarece daca aceste premise nu ar fi respectate sau daca nu s-ar respecta egalitatea atunci ar aparea o situatie favorizanta a operatiunilor de arbitraj cu produsele īn cauza dinspre tara de origine spre tara de destinatie. Īn alta ordine de idei, la fel ca oricare alt model ideal de calcul al unei marimi si acesta este supus influentei unor externalitati (sa luam īn consideratie doar cheltuielile de transport, lipsa informari perfecte si neomogenitatea produselor consumate īn cele doua tari si este deja prea destul). Aceste externalitati sunt ilustrate īn formula rezultata din abordarea relativa a problemei de constanta b care subsumeaza toate acele cheltuieli care determina devierea de la caracterul absolut al paritatii puterii de cumparare. Formula devine astfel:

Unde restul notatiilor ramān aceleasi. Aplicānd pāna la capat modelul matematic putem determina si variatia cursului valutar, precum si sensul acesteia. Modificarea de curs īntre doua monede este data de diferenta īntre modificarile indicilor de pret din tarile ale caror monede sunt luate īn calcul.

ΔCs=ΔP - ΔP1

si de aici pentru a determina si sensul modificarii, nu trebuie decāt sa folosim procedeul de derivare. Odata terminate calculele reiese ca paritatea puterii de cumparare relativa tine cont de modificarile cursului de schimb ca urmare a inflatiei. Daca indicile de pret din tara de origine cunoaste o crestere mai rapida decāt cel din tara de destinatie atunci moneda tarii de origine se va deprecia īn raport cu cea din cealalta tara. Cu toate ca abordarea relativa este mai aproape de concret decāt cea absoluta are, totusi, si ea niste limite care sunt determinate de imperfectiunile care sunt prezente pe diferite piete (financiara, a marfurilor etc.). Din aceste motive a fost necesara cautarea unor alte metode de construire a cursului valutelor.

Paritatea ratelor dobānzii este un alt etalon, dar care este corespondentul primului etalon utilizat pe pietele financiare. Aceasta teorie presupune asezarea unui semn de egalitatea īntre rata dobānzii dintr-o tara si cīstigurile obtinute din plasamentele financiare īn cealalta tara. Daca ne īntoarcem la abordarea valutelor sau a banilor ca fiind marfa treaba pare logica, egalitatea respectiva īmpiedicāndu-i pe arbitrajisti sa speculeze una sau alta dintre monede.

Odata tratate aceste probleme este necesar sa amintim faptul ca īn procesul de stabilire a raportului valoric dintre valute, a cotatiei, cum mai este denumit acest raport, se folosesc uzual doua metode.

Una din acestea este cotatia directa. Cotatia directa este exprimarea egalitatii dintre o unitate monetara (sau 100 sau 1000 de unitati monetare) straina si o anumita cantitate din moneda nationala. Cotatia directa poarta denumirea de cotatie incerta deoarece variabila este reprezentata de cantitatea de moneda nationala care poate fluctua corespunzator cu gradul sau de apreciere sau depreciere fata de moneda straina luata īn calcul.

Cotatia indirecta, socotita certa, determina cantitatea de moneda straina care corespunde unei unitati din moneda nationala, īn acest caz aprecierea monedei nationale este data de cantitatea crescuta din moneda straina necesara a "acoperi" o unitate din cea nationala.

Un alt tip de cotatie utilizat pe pietele valutare internationale este cea īncrucisata (cross-rate), caz īn care doua monede se exprima una fata de cealalta prin intermediul unei a treia, de obicei dolarul american.

Devalorizarea si revalorizarea

Īn cadrul perioadei īn care monedele erau convertibile unele fata de altele, dar fara o convertibilitate de piata, existau momente īn care cursul unor īnsemne monetare se modifica īn sens negativ sau pozitiv de la o perioada la alta. Īn acele momente, dupa cum am mai aratat, autoritatea monetara a tarii īn care se modifica cursul lua masura legala de modificare a acestuia la nivelul real al raportului de schimb. Aceste operatiuni purtau pe vremea aceea numele de devalorizare, respectiv revalorizare. Sa retinem amanuntul ca toate acestea se realizau prin lege.



Īn zilele noastre problema se pune la modul diferit, īn sensul ca nu mai exista interventie normativa care sa impuna o anumita valoare unei monede, ci piata prin mecanismele sale realizeaza acest lucru. Datorita lipsei amestecului autoritatii monetare īncet-īncet au disparut acesti doi termeni locul lor fiind luat de doua notiuni noi: apreciere si depreciere. Aprecierea reperezinta cresterea puterii de cumparare si a raportului de schimb al unei monede cu altele, īn timp ce a doua notiune descrie o situatie inversa.

Ambele procese au influenta asupra schimburilor externe de marfuri, īn sensul ca aprecierea se constituie ca un factor de inhibare a exporturilor si de favorizare a importurilor, iar deprecierea frāneaza importurile si impulsioneaza exporturile. Aceste doua fenomene au la baza anumite cauze generatoare: concurenta īntre valute pe piata valutara internationala, competitia īntre economiile nationale, situatia rezervelor de valuta, puterea economica, precum si alti factori.

Ceea ce trebuie retinut este faptul ca aceste modificari de la o perioada la alta se pot cuantifica cu ajutorul coeficientilor de fluctuatie. Formula de calcul a acestor coeficienti este prezentata īn cele ce urmeaza:

kf=(c1/c0-1)100

Explicatia termenilor folositi īn formula este simpla:

kf - coeficientul de fluctuatie;

c1 - cursul valutar actual;

c0 - cursul valutar īn perioada de baza.

Īn functie de semnul rezultat avem de-a face cu apreciere sau cu o depreciere.

Clasificarea factorilor care influenteaza cursurile valutare.

Faptul ca valorile de schimb ale valutelor pe pietele internationale se modifica de la o perioada la alta este un fapt asupra caruia nu exista umbra de īndoiala. Motivele acestor fluctuatii sunt multiple, de genuri diferite, dar putem īncepe o clasificare a lor cu o grupare īn patru categorii majore: factori economici, politici, psihologici si tehnici.

Categoria celor economici este cea mai bine reprezentata si cu o influenta deosebita asupra cursurilor valutare. Despre o parte din ei am mai tratat īn alte parti ale lucrarii de fata, dar se impune o enumerare:

situatia balantei de plati;

situatia balantei capitalurilor;

politica economica īn asamblul sau;

inflatia;

faza ciclului economic.

Excedentul balantei de plati, prin stimularea cererii de moneda nationala determina o crestere a cursului acesteia, īn timp ce deficitul genereaza o situatie inversa. La fel si īn cazul capitalurilor, miscarile de pe aceasta piata avānd un efect fara echivoc asupra valorii cursului de schimb al monedei nationale. Politica economica cu multiplele sale implicatii nu putea ramāne īn afara sferei factorilor care determina modificari ale cursului valutar. Prin dimensiunile sale investitionare, monetare, financiare, comerciale (īn sens extern), politica economica īsi face simtita prezenta prin transformarea cursului monedei nationale īntr-un barometru al stabilitatii domeniilor īn care politica economica genereaza efecte. Inflatia si evolutia sa sunt la rāndul lor elemente de prim rang īn procesul de influentare a valorii de schimb a monedei nationale. Īn acest punct ar fi poate nimerit sa amintim despre inflatia importata, o componenta a cresterii preturilor dintr-o tara determinata de cresterea preturilor īn alta tara cu care prima are stabilite relatii de schimb comercial. Daca ceilalti factori au o influenta pe diferite perioade de timp, ciclul economic poate oferi date despre evolutia pe termen lung a cursului valutar, determinarea facāndu-se īn functie de fazele īn care se afla economia respectiva la un anumit moment.

Factorii politici nu sunt mai prejos, īn influenta lor, decāt cei economici, ci doar ca ei exercita o influenta ma mult indirecta asupra cursului de schimb. Capacitatea unui guvern de a gestiona situatia dintr-o tara la nivel de optim, fara disensiuni īntre partidele politice, fara convulsii sociale, cu asigurarea unei stabilitati pe multiple planuri,conduce fara nici o īndoiala la o moneda stabila cu o pozitie de piata sanatoasa, īn timp ce un climat politic instabil, cu schimbari dese de guvern, cu certuri īntre partide si cu greve frecvente, nu poate decāt sa determine o evolutie necorespunzatoare a monedei nationale.

Din cauza naturii mimetice si influentabile a oamenilor acestia cad adeseori īn erori comportamentale. Analistii economici, "rechinii bursei", persoane socotite influente, prin anumite afirmatii facute īn anumite contexte bine determinate induc īn ceilalti membrii ai comunitatii un comportament specific. Concret, ce vreau sa subliniez este faptul ca pe termen scurt factorii psihologi au o influenta de multe ori determinanta asupra cursului de schimb al unei monede prin inducerea unui comportament orientat spre vānzarea sau spre cumpararea unor cantitati de moneda care perturba starea de echilibru existenta pe piata valutara. Aceasta perturbare a echilibrului determina sistemul sa-si gaseasca un nou echilibru situat la un nivel de curs diferit.

Factorii tehnici sunt determinati de actiunea autoritati monetare asupra cursului valutar īn vederea obtinerii unor avantaje la nivel macroeconomic din aceasta modificare de curs. Un astfel de avantaj, frecvent urmarit,este stabilitatea cursului, iar altul la fel de prezent este orientarea evolutiei cursului monedei nationale spre o valoare de deziderat.

1.2.Monedele internationale.

Monedele internationale sunt acele categorii economice, specifice comertului international, cu o mare putere de circulatie īn contextul efectuarii de plati si constituirii de rezerve. Aceste monede pot fi de doua feluri.

Īn prima clasa se cuprind acele monede nationale a caror calitati au fost, īn diferite conjuncturi, deasupra tuturor celorlalte monede, iar caracteristicile lor au fost deosebite.

Īn cea de-a doua categorie sunt incluse instrumentele monetare si unitatile de cont proprii organismelor financiare internationale. Spre deosebire de primele a caror existenta este fizica, concreta, entitatile din a doua categorie se prezinta sub forma artificiala, conventionala.

Īn prima clasa de-a lungul timpului, au fost incluse diferite monede: ludovici si napoleoni francezi, lira sterlina, monedele imperiilor majore, īn general. Īn actualitate aici se cuprind urmatoarele monede: dolarul american, lira sterlina, yenul japonez si deja intra īn al patrulea an de existenta euro, moneda Europei Unite.

Īn cazul monedelor create de organismele internationale situatia este dinamica prin formarea si disparitia succesiva a unor astfel de instrumente. De-a lungul vremii au existat mai multe asemenea entitati: D.S.T., E.C.U., E.U.R.C.O., E.U.A., A.M.U. etc. Ele mai poarta denumirea de monede compozite din cauza ca sunt formate cel mai adesa din cosuri de valute, contruite la modul ponderat, pentru a servi drept solutie īn conditiile unei relative instabilitati a monedelor nationale. Īn continuare vom trata cāteva dintre aceste insrumente, considerate reprezentative. Cele mai "celebre" dintre ele sunt Drepturile Speciale de Tragere (D.S.T.). Acestea sunt unitatea de cont a F.M.I., iar necesitatea sa a fost constientizata īn conditiile slabirii puterii dolarului american. Nu are, ca unitate de cont, toate atributele unei monede, lipsindu-i posibilitatea de utilizare ca mijloc de plata direct, dar este considerata potrivita pentru a putea exprima rezerve. Are o putere de circulatie relativ limitata (se foloseste ca mijloc de decontare īn interiorul F.M.I. sau īntre acesta si bancile centrale, la Banca Reglementelor Internationale). Ca instrument de plata are o evolutie relativ stabila, fapt care o recomanda ca fiind potrivita pentru a servi drept etalon monetar international. Cosul valutar ponderat, cate sta la baza acestui insrument de plata internationala, este compus din urmatoarele valute, fiecare cu ponderea pe care o are: dolarul american (42%), marca germana (19%), lira sterlina (12%), francul francez (12%) si yenul japonez (15%).

E.C.U. a fost moneda de cont utilizata īn interiorul Sistemului Monetar European, construita tot ca un cos valutar ponderat ale carui elemente sunt monedele tarilor din cadrul S.M.E.. Acest instrument de plata avea o marja admisa de fluctuatie de 2,25% īn plus sau īn minus, tarile membre ale S.M.E. revenindu-le obligatia de a reglementa problemele aparute la depasirea acestei limite. Odata cu data de 01.01.1999, data la care a īnceput evolutia monedei unice europene Euro, E.C.U. si-a īncheiat existenta transferāndu-si toate functiile acestei noi monede.

Celelalte monede internationale din aceasta clasa sunt diferite unitati de clearing (A.M.U.) sau alte tipuri mai putin cunoscute de instrumente de plata.

Devizele

Devizele au doua acceptiuni, una īn sens restrāns si una īn sens larg. Īn categoria devizelor, privite īn sens restrāns, intra acele instrumente de plata si credit care sunt exprimate īn valuta si īnlocuiesc valuta īn vederea stingerii obligatiilor partilor īn contractele internationale: cambiile, biletele la ordin si cecurile.

La ordinea zilei se foloseste exprimarea īn sens larg care cuprinde toate īnscrisurile pe termen scurt: cambii, bilete la ordin, cecuri, actiuni, obligatiuni,cartile de credit, alte titluri comerciale cum sunt conosamentul si warrantul, alte titluri financiare ca bonurile de tezaur si rentele, toate acestea exprimate īn valuta, precum si valuta īn sine, atāt ca numerar, cāt si ca bani de cont.











Document Info


Accesari: 4893
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )