Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...



















































Premisele aparitiei monedei europene unice

comert




Premisele aparitiei monedei europene unice

Forma cea mai complexa si mai evoluata a integrarii economice regionale este data de integrarea europeana, proces complex de natura economica, juridica, sociala, politica, stiintifica si educationala.




Progresul tehnic si tehnologic ca rezultat al adâncirii diviziunii muncii si cresterii specializarii în cadrul productiei, aplicat în mod diferit si la scara diferita entitatilor economice europene a condus la cresterea randamentelor factorilor de productie si implicit la cresterea volumului de bunuri 111b12b si servicii produse.Asadar o parte tot mai mare din productia obtinuta a putut fi destinata schimbului, iar aplicarea noilor tehnologii în domeniul transporturilor a facut posibila o mai rapida dezvoltare a relatiilor comerciale dintre state.Industrializarea, având la baza inovatiile tehnologice, a stimulat integrarea, determinând si pe aceasta cale obtinerea unor ritmuri înalte ale cresterii economice si pe de alta parte intensificarea integrarii a condus la dezvoltarea noilor tehnologii si cresterea specializarii si, implicit, la mutatii în diviziunea intranationala si internationala a muncii.Idealismul politic, a fost generat de conditiile specifice din Europa, pe de o parte unita prin forta în cadrul unor imperii, pe de alta parte farâmitata de lupte pentru putere si conflicte religioase.Ideea unei Europe unite a aparut asadar în strânsa legatura cu nevoia mentinerii unui climat social, politic si economic stabil si a unei securitati militare.

Ideea unei unificari europene îsi are originile în numeroase preocupari înca din preistorie pentru o Europa Unita care sa se opuna mai întâi cuceririlor musulmane sau pentru a se opune pericolului otoman, toate acestea cu un pronuntat caracter religios. În preistorie, Dante prefigura o unificare a continentului sub o monarhie unica idee de sorginte monarhista, iar Pierre Dubois propunea o federatie europeana, idee sprijinita în secolul XV-1461 si de catre George de Boemia, în combaterea pericolului otoman.

Un proiect interesant este cel al lui Emeric Cruce, care în anul 1623 a lansat initiativa crearii unei federatii mondiale pe baza intereselor economice comune , în cadrul careia tranzactiile urmau sa se efectueze prin intermediul unei monede unice. Un pas înainte îl constituie sfârsitul secolului al XVII-lea, când au fost lansate o serie de proiecte care considerau ca unificarea europeana trebuia infaptuita prin intermediul unor institutii comune care sa apere drepturile si sa stabileasca îndatorarile statelor participante. Mentionam în acest sens publicarea, în 1693, a lucrarii lui William Penn, "Essay towars the present and the future peace of Europe by the establishment of an European Dyet, Parliament of Estates", în care autorul propunea organizarea unui parlament european în care reprezentarea urma sa se faca în raport cu importanta economica si demografica a statelor componente.

Ideea transformarii Europei într-un stat federativ pe lânga altii a avut-o si Napoleon care s-a referit la aceasta posibilitate chiar in testamentul sau, iar unii filozofi, ca Saint Simon, au cerut Angliei si Frantei sa initieze convocarea unui parlament european. Mai târziu, când razboaiele au macinat batrânul continent tot mai mult, începând cu secolul XVII, ideea unificarii Europei se leaga de scopul pacificarii acesteia.

Ideea unitatii europene a primit un nou contur si imbold dupa al doilea razboi mondial. Primele contururi ale Europei economice se nasc din dorinta de a pune capat dificilei perioade de dupa razboi. În discursul sau de la Zurich, din septembrie 1946, Churchill si-a exprimat dorinta crearii "Statelor Unite ale Europei" sub protectia "puternicii Americi", a carei prima etapa sa fie reconcilierea franco-germana. Un domeniu de o deosebita importanta pentru relatiile de cooperare în Europa Occidentala este cel al dezvoltarii economice, obiectiv avut în vedere imediat dupa încheierea celui de-al doilea razboi mondial. Punctul de plecare îl constituie celebrul plan Marshall. Ajutorul american pentru refacerea economiilor vest-europene a avut consecinte multiple, scurtând substantial perioada de reconstructie postbelica (perioada care s-a încheiat în 1949). Acordarea ajutorului a fost conditionata de cooperarea efectiva între guvernele celor 16 state în cauza - care si-au creat un organism în acest sens: Organizatia pentru Cooperare Economica Europeana (O.E.C.E.). Creata initial pentru a putea repartiza între statele europene ajutorul american alocat în cadrul "Planului Marshall", ea permite, de asemenea, o prima liberalizare a schimburilor si a platilor. Pentru facilitarea platilor si reluarea comertului liber s-a înfiintat î anul 1950 Uniunea Europeana de Plati, organism ce a functionat pâna în 1958. Începuturile procesului de integrare economica europeana se leaga de numele francezului Jean Monnet, secretar adjunct al Societatii Natiunilor, care a considerat ca pacea Europei trebuie sustinuta de o uniune economica. Ideea lui Jean Monnet a fost prezentata de Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei, la o conferinta de presa tinuta la 9 martie 1950, când a propus Germaniei si celorlalte state din Europa Occidentala sa alcatuiasca o piata comuna, în vederea conjugarii fortelor pentru reconstructia economica a statelor lor.În acest fel, productiile de carbune si otel erau puse sub conducerea unei Înalte Autoritati Comune. Obiectivul imediat consta în realizarea reconcilierii franco-germane, întrucât "unirea natiunilor europene impune ca pozitia seculara dintre Franta si Germania sa fie eliminata", iar obiectivul pe termen lung urmarea realizarea unei uniuni politice a statelor Europei occidentale, care sa faca imposibila orice confruntare armata între ele si în acelas timp sa întareasca pozitia lor în arena internationala. Discursul lui Schuman va fi urmat de semnarea, la 18 aprilie 1951, a Tratatului privind comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (C.E.C.O.), numit si Tratatul de la Paris, semnat de Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda. În baza acestui tratat, s-au înlaturat taxele vamale si contingentele, creându-se o piata unica (a celor sase) în domeniile carbunelui, cocsului, minereului, fontei, otelului si deseurilor metalice. Deci aceste state îsi propuneau unirea eforturilor pentru scoaterea din criza a industriei carbonifere si siderurgia si îsi propuneau de asemenea realizarea unei piete comune pe care sa poata fi lichidate stocurile existente. Integarea celor doua ramuri a fost un succes, dar a ridicat si problema necesitatii cuprinderii si a altor ramuri, în special transporturile si energia. Deci odata cu fondarea C.E.C.O. un pas decisiv este facut: o organizatie europeana este creata. S-a creat o piata comuna a carbunelui si a otelului- productii esentiale pentru desavârsirea reconstructiei. Succesul C.E.C.O. a întarit convingerea lui Jean Monnet, fondatorul ei, conform careia Europa trebuie sa înceapa prin proiecte limitate, dar care, prin angajarea membrilor sai în abandonarea propriei suveranitati ar crea între acestia "o solidaritate de fapt". Conform articolului 2 din Acordul semnat la Paris, C.E.C.O. avea ca scop principal ca în conformitate cu întreaga economie a statelor membre si pe baza unei piete comune, asa cum este definita în articolul 4, sa contribuie la expansiunea economiei, la cresterea gradului de ocupare a fortei de munca si la ridicarea standardului de viata în statele membre. Prevazuta pe o durata de 50 ani, aceasta organizatie a servit ca prim experiment reusit pe calea constituirii mai târziu, în 1957, a Comunitatii Economice Europene, odata cu crearea de catre aceleasi sase state a Comunitatii Europene a Energiei Atomice-EURATOM. Dupa esecurile tentativelor de creare a Comunitatii Politice (1953), a Comunitatii Europene a Apararii (1954), tot Jean Monnet este cel care va relansa ideea europeana, creând Comitetul de Actiune pentru Statele Unite ale Europei. Actiunea Comitetului se afla în mod direct la originea conferintei ministrilor afacerilor externe ai celor sase de la Messina (1-2 iunie 1955), care vor încredinta lui Henri Spaak stabilirea unui proiect al Comunitatii Economice Europene, al carui rezultat va fi semnarea celor doua tratate de la Roma (C.E.E.-Comunitatea Economica Europeana si C.E.E.A.-Comunitatea Europeana a Energiei Atomice- EURATOM) la 25 martie 1957. Ioan Bari sublinia în cartea sa "Economia Mondiala" ca "daca C.E.C.O. si EURATOM priveau sectoare foarte importante dar limitate, Piata comuna a urmarit integrarea economiilor nationale ale statelor membre". Tratatul de la Roma, actul de capatâi al Comunitatii Economice Europene, cunoscuta si sub numele de Piata comuna, prevede în articolul 2 ca "sarcina comunitatii consta în aceea ca prin crearea unei piete comune si prin apropierea treptata a politicilor economice ale statelor membre, sa se asigure o dezvoltare armonioasa a vietii economice, în cadrul comunitatii, o expansiune economica continua si accelerata si o mai mare stabilitate, o crestere accelerata a standardului de viata si sa promoveze relatii mai strânse între statele ce s-au unit în aceasta comunitate". Finalitatea C.E.E. este de a crea între toti membrii sai o piata în care bunurile, serviciile, capitalurile si persoanele circula liber (acestea sunt "cele patru libertati" anuntate la articolul 3 al tratatului). Aceasta Piata comuna presupune trei realizari: o uniune vamala, politici comune si libera circulatie a serviciilor, capitalurilor si a persoanelor. În cursul anilor 1960, Comunitatea realizeaza doua avantaje semnificative.Unul este punerea la punct a unei politici agricole comune(PAC): deci a fost creata o organizatie inedita a productiei agricole, fondata la un înalt nivel de protectie, un sistem de garantare a preturilor si o reglementare a pietelor. Celalalt este crearea unei uniuni vamale: "cei sase" si-au suprimat drepturile vamale în relatiile dintre ei precum si restrictiile cantitative si au instituit un tarif exterior comun. Uniunea vamala intra în vigoare în 1968. Daca la crearea lor, Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului si EURATOM-ul au avut un rol important în procesul de integrare, ulterior importanta lor a scazut treptat, datorita atât declinului productiei de carbune si otel, cât si neîncrederii manifestate, îndeosebi de Franta, în privinta eficacitatii prevederilor Tratatului privind Energia Atomica. În consecinta, Comunitatea Economica Europeana a devenit terenul principal al actiunii comunitare a statelor membre. Aceasta constatare a dus la fuzionarea la 8 aprilie 1965 a executivelor celor trei comunitati, activitatea C.E.C.O. si Euratom nejustificând un organ executiv propriu. Tratatul semnat la Bruxelles a intrat în vigoare la 1 iulie 1967. Pentru a face fata sfidarilor cu care se confrunta Comunitatea Economica Europeana (probleme monetare, amenintare militara sovietica, dependenta militaro-strategica fata de S.U.A.), era necesara o revizuire a tratatelor aflate la originea Comunitatii. Initiativele în materie au fost încununate prin aprobarea în decembrie 1985 a unui document numit Actul Unic European, act care prevede disparitia tuturor frontierelor economice si nu doar a celor vamale. Aceasta trebuie sa grabeasca aparitia unei piete europene, a întreprinderilor europene si a unei conjuncturi europene. Actul Unic largind domeniile de decizie majoritara, în special în materie de armonizare a legislatiilor nationale, va ameliora considerabil capacitatea de decizie a Comunitatii. Un alt succes al Actului Unic este explicarea competentelor Comunitatii, implicit în domeniile cooperarii monetare, al solidaritatii regionale în vederea unei coerente economico-sociale, în domeniile cercetarii, dezvoltarii tehnologice, mediului înconjurator, în domeniul politii externe etc. Semnarea la 7 februarie 1992 la Maastricht a Tratatului asupra Uniunii Europene -intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993-marcheaza o noua etapa în constructia europeana. Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene are ca obiectiv principal sa organizeze, în numeroase domenii, o viata comunitara si sa faca functionala o comunitate la nivel supranational, în sectoare cheie, cum sunt moneda si politica externa. Conform principiului subsidiaritatii, comunitatea nu intervine decât în masura în care obiectivele actiunii prevazute nu pot fi îndeplinite la o cota suficient de înalta de catre statele membre. Tratatul de la Maastricht contribuie la accelerarea procesului de integrare politica care priveste, pe de o parte, extinderea competentelor existente în C.E.E., iar pe de alta parte, definirea noului câmp de investigatie. Tratatul este fundamentat pe urmatoarele coordonate: realizarea unei uniuni economice si monetare, politica externa si de securitate comuna, politica de cooperare în afacerile interne si de justitie. Uniunea politica comporta extinderea competentelor comunitare în urmatoarele sectoare: politica economica si sociala- care are în vedere reducerea decalajelor dintre diferite regiuni ale Uniunii, politica de cercetare si dezvoltare tehnologica- ce urmareste intensificarea participarii Europei la competitia economica mondiala, politica comuna în domeniul mediului înconjurator, politica externa comuna- în special în sfera comerciala, crearea cetateniei europene- prin acordarea unui nou statut cetatenilor din uniune, privitor la dreptul de vot si de eligibilitate pentru institutiile europene, crearea unui spatiu monetar unic.



4.1. Institutiile Uniunii Europene

În organizarea Comunitatilor Europene sunt doua mari categorii de institutii si organe:

1.Institutiile de baza;

2.Organele complementare.

Institutiile care formeaza structura de baza sunt cinci: Consiliul de Ministri, Comisia Europeana, Parlamentul European, Curtea de Justitie si Curtea de Conturi. La acestea mai trebuie adaugat si Consiliul European, care desi nu este o institutie a Comunitatilor are o importanta covârsitoare asupra evolutiei acestora, fiind considerat ca având un caracter paracomunitar. Fiecare dintre ele ocupa un loc distinct în organizarea Comunitatilor, razpunzând unor nevoi fundamenale: Consiliul de Ministri reprezinta interesele statelor membre, Comisia Europeana interesul comun,Parlamentul European interesele popoarelor din Comunitate, Curtea de Justitie raspunde principiului statului de drept, iar Curtea de Conturi, desi nu are importanta primelor patru, asigura legalitatea folosirii resurselor financiare. Principalele institutii ale Uniunii Europene se pot împartii astfel:

-organe de decizie:Consiliul European, Consiliul de Ministri, Comisia Uniunii Europene;

-organe de control: Parlamentul European, Curtea de Justitie, Curtea de Conturi;

-organe specilizate: Banca Europeana de Investitii, organisme tehnice;

-organe consultative: Comitetul consultativ C.E.C.O., Comitetul economico-social, Comitetul regiunilor.

Unul dintre principalele organisme ale Uninii Europene este Comisia Uniunii Europene. I se mai spune si Comisia Executiva, fiind principalul organ de executie al Uniunii Europene. Cuprinde câte doi membri din Germania, Franta, Italia, Marea Britanie si Spania, si câte un reprezentant din celelalte tari membre. În total 20. Membrii acestei comisii sunt desemnati pentu o perioada de 5 ani, de catre guvernele tarilor respective, pe baza acordului comun.

Comisia (executiva) a Uniunii Europene are urmatoarele atributiuni:

-pune în aplicare politicile comunitare pe baza deciziilor luate de Consiliul de Ministri, sau direct, pe baza Tratatului de la Roma si a tratatelor ulterioare;

-propune Consiliului de Ministri diferite masuri care pot conduce la dezvoltarea politicii comunitare într-un domeniu sau altul;

-supravegheaza respectarea de catre statele membre a principiilor ce fac obiectul tratatelor semnate si a deciziilor adoptate de catre celelalte institutii comunitare.

Comisia dispune de competente sporite în anumite sectoare, cum este cel al carbunelui sau cel al otelului, unde exercita un control permanent asupra preturilor, ia masuri pentru ingradirea concurentei neloiale exercitata de catre monopoluri, coordoneaza activitatea de investitii, asigura controlul instalatiilor nucleare ale statelor membre,etc.

Sediul Comisiei executive se afla la Bruxelles si la Luxemburg. Ea dispune de o administratie propie în cadrul ei lucrând aproximativ 15.000 de functionari grupati în 20 de directii generale. În jur de 25% din personal îl formeaza translatorii si traducatorii însarcinati cu difuzarea materialelor în cele 11 limbi oficiale.

Comisia administreaza fonduri si progame care formeaza, în esenta, fondul comunitar. Fiecare membru al Comisiei are o responsabilitate specifica pentru unul sau mai multe domenii ale vietii economico-sociale si nu poate primi instructiuni de la nici un guvern. Deciziile în cadrul Comisiei se iau colegial si sunt supuse controlului Parlamentului European. Comisia a avut un rol cheie în formularea politicii privind crearea si introducerea Euro.

Consiliul de Ministri.Este principalul organ decizional al Uniunii Europene având ca principala sarcina consolidarea Uniunii. El primeste propuneri din partea Comisiei executive asupra carora trebuie sa se pronunte. Aceste propuneri nu pot fi respinse decât cu unanimitate de voturi.

Consiliul de Ministri este format din ministrii tarilor membre si are sediu la Bruxelles. Acestia se reunesc periodic, dezbat si adopta decizii în diferite domenii de activitate: ministrii agriculturii în probleme de politica agrara, ministrii finantelor în probleme de buget si fiscalitate, etc. Deciziile sunt luate cu majoritate de voturi.

Parlamentul European.Este prima institutie mentionata în Tratatul de la Roma, desi aceasta denumire a fost consacrata ulteriror, îndeosebi prin Actul Unic European, adoptat în 1985.

Parlamentul European are, aproxmativ, atributiile oricarui parlament. Cu alte cuvinte el are atributii legislative si de control. El adopta directive care influenteaza legislatia comunitara. De asemenea el adopta (sau respinge) bugetul Comunitatii. Pregatit de Comisia Executiva, bugetul se plimba între Consiliul de Ministri si Parlament, cele doua institutii care reprezinta autoritatea bugetara la nivelul Uniunii Europene. Daca în privinta unor cheltuieli bugetare, cele considerate obligatorii ( cum sunt cheltuielile privind politica agricola) ultimul cuvant îl are Consiliul, celelalte cheltuieli din buget sunt aprobate de catre Parlament.

Parlamentul are si o functie de control. El exercita controlul asupra activitatii Comisiei Executive. El se pronunta asupra programului de lucru al Comisiei Uniunii Europene si poate schimba compozitia acesteia printr-o motiune de cenzura adoptata cu 2/3 din voturi.

Parlamentul European este format în prezent din 626 de deputati proveniti din parlamentele tarilor membre, proportional cu marimea statelor respective si cu structura parlamentelor lor la un moment dat.În prezent câte 80 de deputati provin din Germania, Franta, Italia si Marea Britanie, 60 din Spania, 26 din Olanda, câte 24 din Belgia , Grecia si Potugalia, 22 din Suedia, 21 din Austria, câte 16 din Finlanda, Danemarca si Irlanda si 6 din Luxemburg. Ca orientare politica, ei oglindesc, cum am spus, structurile politice ale parlamentelor tarilor lor. Ajunsi în Parlamentul European ei se regrupeaza în functie de orientarea lor politica.

În Parlamentul European deciziile sunt luate cu majoritate simpla (314 voturi) si majoritate absoluta (418 voturi sau 2/3 din total) în functie de importanta problemelor. Parlamentul European are organizate 18 comisii, a caror misiune este sa pregateasca documentele sesiunilor plenare ale acestuia. Ele îsi desfasoara activitatea la Bruxelles, iar Secretariatul general al Parlamentului la Luxemburg. În sfârsit, sesiunile plenare ale Parlamentului au loc la Strasbourg.

Curtea de Justitie. O alta institutie comunitara, având sediul la Luxemburg, este Curtea de Justitie. Ea are misiunea sa anuleze (la cererea unei institutii comunitare, a unui stat membru sau a unei persoane fizice direct implicate) anumite hotarâri ale Comisiei Executive, ale Consiliului de Ministri sau ale unui Guvern, care sunt incompatibile cu dreptul comunitar.

De Asemenea, ea poate sa se pronunte asupra modului de interpretare sau a validitatii dispozitiilor date în numele dreptului comunitar. Prin aceste interpretari si prin sentintele date Curtea de Justitie faciliteaza si promoveaza patrunderea dreptului comunitar în toate statele membre si chiar în afara Comunitatii .

Curtea de Conturi. Este formata din 15 membrii, desemnati de Consiliul de Ministri cu avizul Parlamentului European. Ea controleaza activitatile financiare ale Comunitatii, legalitatea si regularitatea încasarilor si platilor efectuate de organismele acesteia, buna sau proasta gestiune financiara a fondurilor comunitare.

Consiliul European este un organism creat prin Tratatul de la Maastricht. Principiile si orientarile generale de politica externa si de securitate a Uniunii Europene sunt stabilite de acest organism, având ca obiectiv întarirea identitatii si rolului Uniunii.



4.2. Formarea Uniunii Economice si Monetare Europene

4.2.1. Sistemul Monetar International de la Bretton Woods

Ca si la nivelul economiei nationale în planul economiei mondiale complexitatea schimburilor economice între ele au impus introducerea unei marfi general valabile, banii internationali. Întrucât la nivelul economiei nationali moneda este atributul economiei proprii, în planul economiei mondiale nu se poate vorbi de un atribut international privind o moneda internationala. Lipsa unei monede internationale a fost înlocuita cu mai multe monede nationale, dar care trebuiau sa aiba o anumita însusire (sa fie garantat de cineva si sa fie recunoscut). Pe plan intern orice moneda este garantat de statul emitent cu privire la libera circulatie si convertibilitatea sa interna în marfuri.

În planul relatiilor economice internationale este nevoie de asemenea monede sau însemne banesti care sa fie folosibile pe orice piata sau segment de piata. Încercari de stabilire a unor norme de comportament monetar la nivelul mai multor tari au existat înca din secolul XIX. În acest secol au luat fiinta mai multe uniuni monetare:

-Uniunea monetara Latina (1865) ce cuprindea un grup de tari începând cu Franta, Belgia, Italia, Grecia, Elvetia, având ca moneda pivot francul francez, iar raporturile între celelalte monede si francul francez erau raporturi de schimb fixe.

-Uniunea monetara germana(1875)

Perioada primelor 3 decenii a secolului nostru a fost o perioada în care monedele tarilor dezvoltate s-au impus pe pietele internationale. Deci în prima parte a acestui secol au fost create blocurile monetare: Blocul Francului Francez, Blocul Lirei Sterline, Blocul Dolarului American. În cadrul acestor blocuri existau raporturi de schimb fixe. Cu toate acestea faptul ca fiecare moneda circula haotic în toata lumea anii 30 au cunoscut pe lânga crizele de supraproductie si crizele dintre economiile nationale din lipsa de sistem monetar. Pentru a curma aceasta stare haotica statele industrializate au convenit în cadrul unei conferinte în Statele Unite ale Americii în localitatea Bretton Woods în 1944 sa puna bazele unei întelegeri internetionale si a unui sistem mondial privind miscarea valutelor. Acest sistem convenit poarta numele de Gold Exchange Standard. Organizarea si functionarea primului sistem monetar international ca sistem monetar bazat pe etalonul aur-devize a fost determinata alaturi de cele mentionata si de urmatoarele cauze:

-declinul coninuu a productiei de aur. S-a constatat ca de la începutul secolului încoace niciodata nu s-a atins productia de aur a anului precedent;

-repartizarea inegala a productiei de aur pe plan mondial (Afica circa 80% din productia mondiala, S.U.A. circa 7%)

-doar o treime din rezerva mondiala de aur se gaseste în banci, restul se gaseste în patrimonii private sau industrie

-cresterea rolului statului în finantarea cheltuielilor si în special a cheltuielilor cu caracter militar.

-interesele marilor monopoluri de a realiza profituri mari ce nu puteau proveni decât din inflatie, adica din emisiunea de moneda fara acoperire.

La aceasta conferinta Keynes a prezentat un model propriu de sistem monetar international având ca moneda de baza o moneda internationala numita "bancor". A câstigat conceptia americana "planul White" ce avea la baza dolarul american, astfel ca Sistemul Monetar International era bazat de fapt pe etalonul aur-U.S.D. La baza acestei definiri stateau rezervele de aur aflate la dispozitia Federal Reserve de 24,4 milirde U.S.D.

Sistemul Monetar International stabilea norme de comportament monetare pentru tarile membre, norme ce au fost incluse în statutul Fondului Monetar International. Acest organism a fost creat cu scopul sprijinirii aplicarii de catre tarile membre a principiilor de functionare ale Sistemului Monetar International. La Bretton Woods s-au stabilit deci urmatoarele:

-etalonul monetar era U.S.D. alaturi de aur. Dolarul era definit prin 0,888671 grame aur adica 35 U.S.D./uncie.

-stabilitatea cursurilor de schimb, fiecare tara membra era obligata sa-si defineasca moneda nationala în aur sau în U.S.D.; fata de paritate (cursul oficial), cursul de piata putea sa fluctueze într-o asa numita marja de fluctuatie de +/- 1% fata de cursul oficial. Aceasta marja de fluctuatie a devenit mai târziu în 1979 de +/-2,25%. Mentinerea cursului în cadrul acestei marje se realiza prin interventia pe piata valutara a Bancii Centrale din tara respectiva, iar daca nu se reusea echilibrarea cursului, se recurgea la devalorizarea monedei nationale, adica definirea unitatii monetare printr-o cantitate mai mica de aur.

-convertibilitatea monedei. Era vorba de fapt de convertibilitatea monedelor nationale în U.S.D. si convertibilitatea U.S.D. în aur. S.U.A. s-a angajat sa schimbe toate detinerile de U.S.D. ale bancilor centrale din celelalte tari în aur.

-crearea unor rezerve monetare oficiale formate din aur, U.S.D. si titluri, rezerve prin care se definea acoperirea monedei si care serveau interventiei pe piata valutara a bancilor centrale, U.S.D. devenea astfel o garantie, garantia emisiunii de moneda a celorlalte tari.

-echibrul balantelor de plati: autoritatile monetare aveau obligatia sa supravegheze si sa asigure echilibrul balantelor de plati prin devalorizari sau revalorizari realizate cu acordul Fondului Monetar International. Exceptie facea doar S.U.A. care si-a finantat deficitul prin emisiune de moneda proprie.

4.2.2. Evolutia si destramarea Sistemului Monetar International

Aproximativ doua decenii functionarea Sistemului Monetar International a avut efecte pozitive in sensul ca s-a inregistrat cresterea comertului international în conditiile unei relative stabilitati a economiei mondiale. S.U.A. a fost singura tara care si-a finantat deficitul balantei de plati prin emisiunea de moneda proprie, contribuind astfel la cresterea lichiditatilor mondiale. Deficitul balantei de plati americane a înregistrat valori din ce in ce mai mari, bancile centrale a celorlalte tari acumulând o cantitate din ce în ce mai mare de U.S.D. Astfel a crescut si cererea de convertire a U.S.D. în aur adresate lui Federal Reserve. Rezerva de aur a S.U.A. a scazut de la o valoare de 24 miliarde U.S.D. în 1944, sau 16,6 miliarde U.S.D. în 1968, la 10 miliarde U.S.D. în 1971 fiind mai mica ca cea a unor tari ca Germania, Japonia. Inevitabil a scazut încrederea în moneda americana.

În primavara anului 1971 în Elvetia mai exact în luna mai în 90 de minute s-au schimbat pe franci francezi 900 milioane U.S.D. A fost un adevarat scandal, posibil, si datorat faptului ca o serie de state cum ar fi Japonia, Germania ca tari învinse în al doilea razboi mondial, Franta, Anglia si ele afecate, ajung rapid mari puteri economice pe plan mondial, iar monedele lor încep sa fie cerute pe piata mondiala în defavoarea U.S.D. Dar concomitent aceste state vazând ca U.S.D. îsi pierde din atractivitate nu mai sunt dispuse sa intervina pe piata pentru mentinerea pozitiei dominante a U.S.D. Lira sterlina începe sa bata U.S.D., francul francez devine mâncator de U.S.D. si începe sa se afirme concurenta internationala.

Cel de-al doilea eveniment care a condus si el la destramarea Sistemului Monetar International de la Bretton-Woods a fost cererea Frantei catre guvernul american ca aceasta sa converteasca în aur întregul lor depozit de U.S.D. Gestul a fost interpretat ca o lovitura sub centura. Atunci guvernul american dându-si seama ca e periclitata întreaga sa trezorerie s-a retras de la întelegerea de la Bretton Woods în ceea ce priveste convertibilitatea U.S.D. în aur. Prin aceasta Sistemul Monetar de la Bretton Woods se destrama cel putin formal, iar în 1974 se destrama total odata cu trecerea la cursurile de schimb flotante.

Dupa destramarea Sistemului Monetar International de la Bretton-Woods s-a trecut la Sistemul Monetar International bazat pe etalonul putere de cumparare, sistem care exista si astazi care are însa si ea problemele sale:

-dificultatea compararii puterii de cumparare;



-convertibilitatea a capatat caracterul unei convertibilitati de piata datorita instabilitatii cursurilor de schimb

-modul în care reglementarile internationale influenteaza politica monetara a fiecarei tari

4.2.3. Formarea Sistemul Monetar European

Dupa realizarea primului obiectiv al Comunitatii Europene- crearea Uniunii Vamale în 1968- atentia liderilor politici s-a îndreptat spre un obiectiv mult mai ambitios: Uniunea economica si monetara (UEM). O prima initiativa a avut loc la Haga în 1969, când sefii de stat si de guvern europeni s-au pronuntat în favoarea crearii UEM. Spre aceasta tinta se îndreptau atât ratiuni de politica comunitara (preturi exprimate într-o moneda stabila, politica agrara comuna), dar si dorinta de a pune capat dominatiei dolarului american în Europa.

Cu toate aceste ambitii, a rapoartelor si planurilor adoptate în 1971 de a realiza etapizat pâna în 1980 Uniunea Economica si Monetara, procesul era departe de a demara conform asteptarilor. Caderea sistemului de la Bretton Woods, socul petrolier în 1973-1974, precum si lipsa unei reale vointe politice au dus la o evolutie mult mai lenta a acestor intentii.

În 1972 cele sase tari membre ale C.E. au decis sa-si uneasca valutele într-un sistem de marje de fluctuatii reciproce limitate, cunoscut sub denumirea de "sarpele valutar".

Fiecare moneda participanta la Sistemul Monetar European are un curs-central exprimat în ECU, pe baza caruia se determina cursurile bilaterale fata de celelalte monede din sistem. Ţarile membre sunt obligate sa mentina variatia acestor cursuri prin interventii la nevoie pe piata valutara în limitele a +/- 2.25%, pentru anumite tari însa se admite temporar o marja de +/-6% (lira italiana, peseta spaniola, lira sterlina). În acest fel se formeaza o "grija de paritati" pentru fiecare moneda din sistem fata de toate celelalte.

De asemenea pe baza Ecu-lui se calcula indicele de divergenta. Desi nu a avut o valoare practica deosebita, indicatorul a fost stabilit pentru a indica tara a carei rata se abatea prea mult fata de cea a celorlalti participanti si deci, în consecinta, trebuia sa se ia masuri.

ECU era o unitate de cont, pentru decontarea datoriilor si contractarea de credite.Ecu îndeplinea înca o functie foarte importanta cea de valuta de rezerva. Pentru a deveni moneda de rezerva, toate bancile centrale din SME au transferat Institutului Monetar European 20% din rezervele lor în aur si dolari S.U.A. si au primit ECU în schimb. În acest fel ECU putea fi folosit la decontarea datoriilor.

Desi startul folosirii ECU a fost relativ lent, prin reglementari si insistente comune, moneda europeana a devenit o realitate, având folosinta deplinî nu numai în transferurile entitatilor publice sau guvernamentale, în reflectarea bilanturilor unor institutii comunitare ci si între agentii economici de pe diversele piete. La sfârsitul anului 1995 se aprecia ca cantitatea de ECU aflata în circulatie era de aproximativ 55 miliarde Ecu.

Stabilirea ECU si a valorii sale, a cosului de valute care îi compuneau nu a fost deloc o problema simpla. Desi beneficiul unei tari de a intra în ponderarea ECU este mic, prestigiul politic a dus la multe discutii, alinieri si realinieri, întrari si suspendari din sistem, care au întârziat în multe cazuri decizii economice foarte importante. Sugestiv este faptul ca ultimele trei intrate în Uniune, Austria, Finlanda, Suedia, nici nu au mai participat la cosul valutar, Tratatul de la Maastricht precizând clar ca cosul valutar al ECU nu va mai fi schimbat. Faza UEM si a noii monede unice era mult prea aproape, iar prioritatile erau altele.

.2.4. Formarea Uniunii Economice si Monetare Europene

În primavara lui 1989, un comitet format din guvernatorii bancilor centrale si o serie de experti independenti sub conducerea presedintelui Comisiei Europene, Jacques Delors, au elaborat un raport stabilind etapele care vor duce la UME.

Raportul Delors a ajuns în multe privinte la aceleasi concluzii ca si raportul Werner din 1969. Plecand de la prevederile Tratatului de la Roma din 1957, Consiliul European a cazut de acord pentru începerea procedurilor crearii UME de la 1 iulie 1990, moment de la care circulatia capitalurilor era complet liberalizata în cele 12 state ale Comunitatii Europene.

Tratatul de la Maastricht prevede instaurarea "unei politici economice întemeiate pe strânsa coordonare a politicilor economice ale statelor membre". Obiectivele sunt promovarea unei dezvoltari armonioase si echilibrate a activitatilor economice în spatiul Comunitatii, o crestere durabila si neinflationista, protectia mediului, un grad înalt de folosire a fortei de munca si de protectie sociala, cresterea calitatii vietii, coeziune economica si sociala, solidaritate între statele membre. Elementul principal avansat concret este totusi de ordin monetar: instaurarea în trei etape a unei monede unice ca rezultat al unui proces de Uniune Economica si Monetara.

Raportul Delors recomanda îndreptarea în trei faze spre o moneda unica. Acestea sunt în principal reluate de Tratatul de la Maastricht, intrat în vigoare în noiembrie 1993.

Prima faza (1 iulie 1990-31 decembrie 1993)

Obiectivele sale sunt liberalizarea miscarilor de capitaluri, înfaptuirea pietei unice si începerea convergentei economice si monetare.

A doua faza (1 ianuarie 1944- 1 ianuarie 1997 sau 31 decembrie 1999)

Crearea unui Institut Monetar European (IME) însarcinat cu coordonarea politicilor monetare; formarea unui sistem european de banci centrale (SBCE) ce prefigureaza Banca Centrala Europeana (BCE); politicile economice si monetare trebuie sa respecte cinci criterii de convergenta:

1:Rata inflatiei nu poate depasi cu mai mult de 1.5% rata medie realizata de catre cele trei tari în care inflatia a fost cea mai slaba.

2:Datoria publica nu trebuie sa depaseasca 60% din PIB.

3:Deficitul public nu trebuie sa depaseasca 3% din PIB.

4:Rata de schimb-trebuie sa fie respectate marjele de fluctuatie prevazute prin mecanismul de schimb al SME pe o perioada de cel putin doi ani, fara devalorizare înainte de trecerea la moneda unica.

5:Ratele dobânzii pe termen lung nu pot depasi cu mai mult de doua puncte media celor trei tari cu cea mai slaba rata a inflatiei.

A fost creat un fond de coeziune pentru ajutorarea tarilor mai putin prospere în aplicarea propriului program de convergenta. Înainte de sfârsitul anului 1996, Comisia si IME fac un raport catre Consiliul Uniunii asupra capacitatii statelor de a intra în UEM, comparând convergenta indicatorilor de performanta macroeconomica.

Decizia de a intra în a treia faza

Ea este luata de catre Consiliu, care selectioneaza pe baza majoritatii calificate statele apte de a intra în Uniune. Daca o majoritate dintre acestea satisface criteriile de convergenta, UEM intra în cea de a treia faza la 1 ianuarie 1997 doar cu aceste state. Dar, degradarea conjuncturii din Europa de la sfârsitul anului 1994 face ca statele care îndeplinesc conditiile sa fie insuficient de numeroase la sfârsitul anului 1996. În acest caz, UEM se realizeaza cel mai târziu la 31 decembrie 1998 cu singurele state calificate. Ratele de schimb sunt iremediabil fixate si moneda unica, Euro, intra în circulatie la 1 ianuarie 2002, subtituindu-se progesiv diferitelor monede nationale. BCE conduce politica monetara si politica de schimb definite în cadrul SEBC.



loading...











Document Info


Accesari: 2461
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )