Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload


Determinarea domeniilor si a sistemelor semnificative


DETERMINAREA DOMENIILOR SI A SISTEMELOR SEMNIFICATIVE



Domeniile semnificative sunt diferite de la o entitate la alta, dar de regula se constituie din urmatoarele elemente:

  • cumparari;
  • vanzari;
  • personal;
  • productie;
  • trezorerie;
  • imobilizari etc.

Fiecare din aceste domenii trebuie analizate in functie de caracteristicile proprii ale entitatii. Aceste domenii nu sunt semnificative in fiecare entitate. Domeniile semnificative se compun din:



  1. conturile semnificative sunt conturile care prin natura sau valoarea lor pot ascunde erori semnificative. Identificarea acestor conturi semnificative se bazeaza pe proceduri analitice.
  2. verificarile semnificative constau in verificari specifice la care auditorul apeleaza pentru a intelege orice sistem semnificativ.

Sistemele semnificative reprezinta pentru auditor oricare din ciclurile contabile, manuale sau informatizate, dupa care se prelucreaza date ce pot avea o incidenta semnificativa asupra situatiilor financiare. Pentru intelegerea si descrierea sistemelor semnificative auditorul stabileste:

    • locurile unde au loc operatiile si se intocmesc documentele;
    • care sunt sursele de date;
    • circuitul documentelor;
    • tehnologia contabila a prelucrarii datelor;
    • zonele de risc si posibilitatea de denaturare a situatiilor financiare.

Pragul de semnificatie este acea marime pe care auditorul o atribuie unei informatii, peste care o eroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta imaginea fidela (regularitatea si sinceritatea contabilitatii) a pozitiei financiare, performantelor si a fluxurilor de trezorerie.


Pragul de semnificatie = Efectul net al anomaliilor / Baza de referinta


Nivelul cantitativ al pragului de semnificatie se determina si in functie de unele circumstante particulare cum ar fi:

  • existenta unor prevederi legale, statutare sau contractuale;
  • variatii importante de la un an la altul ale unor elemente din situatiile financiare;
  • solduri sau rulaje anormale ale unor conturi din balanta de verificare;
  • natura si specificul unor posturi bilantiere.

Cu ocazia stabilirii nivelului pragului de semnificatie trebuie luat in considerare efectul cumulativ al anomaliilor. Auditorul ia in considerare pragul de semnificatie atat la nivel global al situatiilor financiare cat si la nivelul soldurilor unor conturi individuale sau categorii de tranzactii si operatii.

Anomaliile calitative care se iau in considerare atunci cand se stabileste natura, durata si intinderea procedurilor de audit constau in:

  • descrierea inexacta a politicilor contabile, a procedurilor de culegere si prelucrare a datelor sau de evaluare si inchidere a conturilor, care poate duce in eroare pe utilizatorul de informatii sau pe auditor;
  • nerespectarea de catre compartimentul contabil a principiilor contabilitatii, a reglementarilor legale, a dispozitiilor proprietarilor sau ale conducerii, care afecteaza calitatea informatiilor furnizate.

Pe baza pragului de semnificatie auditorul determina domeniile semnificative si sistemele semnificative asupra carora isi va indrepta atentia. Cu ocazia formularii opiniei sale asupra imaginii fidele reflectate de situatiile financiare, auditorul trebuie sa aprecieze daca totalul informatiilor eronate si necorectate este sau nu semnificativ. Totalul informatiilor necorectate cuprinde:

efectul net al informatiilor eronate si necorectate identificate in exercitiul curent si in exercitiul precedent;

alte informatii eronate care nu au putut fi identificate, dar care pot fi estimate de auditor.

Cu ocazia evaluarii efectului declararilor eronate facute prin intermediul situatiilor financiare se procedeaza astfel:

  1. daca totalul anomaliilor descoperite si necorectate nu are un caracter semnificativ se cere conducerii sa corecteze situatiile financiare. Daca conducerea accepta se intocmeste un raport nemodificat exprimandu-se o opinie fara rezerve (necalificata). Daca conducerea nu accepta sa modifice situatiile financiare, dar prezinta explicatii suplimentare in notele explicative se intocmeste un raport modificat prin introducerea , dupa opinia fara rezerve, aunui paragraf de evidentiere prin care se atrage atentia asupra acestui dezacord cu conducerea, facandu-se referiri la notele explicative.
  2. daca totalul anomaliilor descoperite se apropie de nivelul pragului de semnificatie auditorul va aprecia daca este posibil ca totalul erorilor necorectate impreuna cu totalul erorilor nedetectate sa depaseasca pragul de semnificatie. Daca nu este probabila depasirea pragului de semnificatie si conducerea nu corecteaza situatiile financiare se cere precizarea acestui fapt  in notele explicative si se intocmeste un raport modificat prin adugarea dupa opinia necalificata a unui paragraf de evidentiere. Daca este posibil ca anomaliile necorectate si nedetectate sa depaseasca pragul de semnificatie, auditorul cere conducerii sa corecteze situatiile financiare, incearca sa reduca riscul de audit prin apelarea la proceduri suplimentare de audit, intocmeste un raport modificat exprimand o alta opinie decat cea fara rezerve sau un paragraf de evidentiere in functie de circumstante.
  3. daca cumulul anomaliilor necorectate are un caracter semnificativ se cere conducerii sa corecteze situatiile financiare, se incearca reducerea riscului de audit cu ajutorul procedurilor de audit suplimentare, iar in raport se exprima o alta opinie decat cea necalificata.

Pragul de semnificatie se determina la inceputul misiunii, in timpul lucrarilor de auditare si la sfarsitul acestora. La inceputul misiunii auditorul determina un prag global de semnificatie in functie de care se determina domeniile si sistemele semnificative carora li se acorda atentia cuvenita cu ocazia elaborarii planului de munca. In cursul misiunii pragul de semnificatie se determina pentru fiecare post din bilant sau pe fiecare element din contul de profit si pierdere. Aceste praguri sunt in general inferioare pragului global. La finele lucrarilor de auditare pragul de semnificatie permite sa se aprecieze daca erorile constatate trebuie corectate sau trebuie sa faca obiectul unei mentiuni speciale in raportul de audit in situatia in care entitatea refuza sa le corecteze.



Document Info


Accesari: 47
Apreciat: hand icon

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )