Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


























Norme contabile privind documentele de sinteza




Norme contabile privind documentele de sinteza


1 Romania


Bilantul contabil este instrumentat de urmatoarele norme contabile: Legea contabilitatii nr. 82/1991 actualizata si completata cu Ordonanta Guvernamentala nr. 22/1996, aprobata prin legea nr. 245/1998 Regulamentul privind aplicarea Legii contabilitatii si Normele metodologice privind intocmirea, verificarea centralizarea bilanturilor contabile ale agentilor economici, emise in fiecare an de catre Ministerul de Finante.




Legea contribuabilului

Potrivit articolului 27 din Legea contabilitatii bilantului contabil se intocmeste obligatoriu anual si in situatia fuziunii sau incetarii activitatii societatilor comerciale, institutiilor publice si celelalte persoane juridice precum si persoanele care au calitatea de comerciant si se compune din: bilant, cont de profit si pierdere, anexa si raport de gestiune.

Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii

Articolul 135 precizeaza ca bilantul contabil este documentul contabil de sinteza prin care se prezinta activul sau pasivul unitatii patrimoniale la sfarsitul exercitiului, precum si in alte cazuri prevazute de lege. Elementele de activ si de pasiv sunt grupate dupa destinatie si respectiv provenienta lor, unde activul bilantier contine urmatoarele grupe principale de elemente: active imobilizate, active circulante, conturi de regularizare si asimilare-activ si primele de rambursare a obligatiunilor. In contrapartida pasivul bilantului contine urmatoarele grupe principale de elemente: capitalurile proprii, datoriile, provizioanele pentru riscuri si cheltuieli si conturile de regularizare si asimilate-pasiv.

Articolul 136 prevede cuprinsul contului de profit si pierdere si anume: cifra de afaceri, veniturile si cheltuielile exercitiului grupate dupa natura lor, precum si rezultatul exercitiului. Cheltuielile dupa natura lor se grupeaza astfel potrivit Legii contabilitatii: cheltuielile de exploatare, cheltuieli financiare, cheltuielile exceptionale, cheltuielile cu amortizarile si provizioanele, provizioanele pentru riscuri si cheltuieli, amortizarea primelor de rambursare a obligatiunilor, provizioane reglementate si cheltuieli privind impozitul pe profit. La randul lor veniturile, dupa natura lor, se grupeaza astfel: venituri din exploatare, veniturile financiare, venituri exceptionale, acele venituri ce nu sunt legate de activitatea curenta a unitatii patrimoniale si se refera fie la operatii de exploatare, fie la operatii de capital (despagubiri si penalitati incasate, venituri din cedarea activelor, cotelor-parti de subventii pentru investitie virate la rezultatul exercitiului, alte venituri exceptionale) si venituri din diminuarea sau anularea provizioanelor.

Rezultatul exercitiului este format din: rezultatul curent, rezultatul exceptional si impozitul pe profit, iar la intocmirea bilantului contabil trebuie sa se respecte urmatoarele reguli: posturile inscrise in bilant sa corespunda cu datele inregistrate in contabilitate, puse de acord cu situatia reala a elementelor patrimoniale stabilite pe baza de inventar, compensarile intre conturi ce se inscriu in bilant si respectiv, intre veniturile si cheltuielile din contul de profit si pierdere nu sunt admise.

Bilantul si contul de profit si pierdere cuprind: soldurile debitoare si creditoare, respectiv veniturile, cheltuielile si rezultatul privind exercitiul incheiat si exercitiul precedent . La incheierea exercitiului elementele patrimoniale se evalueaza si se reflecta in bilantul contabil la valoarea de intrare in patrimoniu, respectiv valoarea contabila pusa de acord cu rezultatele inventarierii: pentru elementele de activ, diferentele constatate in plus intre valoarea de inventar si valoarea de intrare nu se inregistreaza in contabilitate, aceste elemente mentinandu-se la valoarea de intrare, iar diferentele constatate in minus intre valoarea de inventar stabilita la inventariere si valoarea de intrare a elementelor de activ se inregistreaza in contabilitate pe seama armonizarii, atunci cand diferenta este inversabila sau, se constituie provizion cand deprecierea este reversibila, valoarea acestor elemente mentinandu-se de asemenea la valoarea de intrare si pentru elementele de pasiv. Diferentele constatate in minus intre valoarea de inventar si valoarea de intrare nu se inregistreaza in contabilitate, aceste elemente mentinandu-se la valoarea de intrare, iar diferentele care se constata in plus intre valoarea de inventar si valoarea de intrare a elementelor de pasiv se inregistreaza in contabilitate prin constituirea unui provizion, valoarea acestor elemente mentinandu-se la valoarea lor de intrare.

Anexa are ca obiective principale completarea si explicarea datelor inscrise in bilant si contul de profit si pierdere si contine informatii cu privire la situatia patrimoniala, situatia financiara si rezultatele exercitiului incheiat.

Raportul de gestiune este definit de articolul 140 care precizeaza continutul acestuia: prezentarea situatiei unitatii patrimoniale si evolutia sa previzibila, elementele deosebite intervenite in activitatea unitatii dupa incheierea exercitiului, participatiile la capitalul altor unitati, activitatea de cercetare dezvoltare si alte referiri privind activitatea desfasurata.

Norme metodologice

Agentii economici au obligatia sa intocmeasca si sa depuna bilantul contabil la Directiile generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat judetene, respectiv a municipiului Bucuresti sau la administratiile financiare ale sectoarelor, la registratura acestora sau la oficiile postale prin scrisori cu valoare declarata. Acesta se intocmeste pe formulare tipizate elaborate de Ministerul Finantelor.

La intocmirea bilantului contabil se au in vedere regulile cu caracter general prevazute in capitolul 4 din Legea contabilitatii nr. 82/1991, actualizata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 22/1996 aprobata prin legea nr. 245/1998 si punctul 120 din Regulamentul de aplicare a acesteia precum si precizarile privind masurile care se refera la inchiderea exercitiului financiar-contabil aprobate prin Ordinul Ministrului Finantelor nr. 370194 din 10.02.1999.

Agentii economici vor inscrie datele de identificare precum si cele care se refera la incadrarea corecta in forma de organizare, ramura si cod fiscal, citet, fara a folosi prescurtari sau initiale. In casute se vor trece codurile extrase din nomenclatoarele prevazute in prezentele norme. Se va inscrie de asemenea codul privind activitatea din clasificarea activitatilor din economia nationala.

Semnarea, verificarea, certificarea si depunerea bilantului contabil

Bilantul contabil anual si raportul de gestiune se semneaza de administratorul unitatii si conducatorul compartimentului financiar-contabil, iar in lipsa acestora de inlocuitorii de drept si, in prealabil, se verifica si se certifica in conditiile Legii nr. 31/1990 republicata, H.G. nr. 483/1996 si Legii contabilitatii nr. 82/1991, actualizata si completata cu Ordonanta Guvernului nr. 22/1996 aprobata prin legea nr. 245/1998.

Agentii economici care au incheiat exercitiul financiar cu pierderi vor mentiona in raportul de gestiune cauzele care au dus la acest rezultat.

Bilantul contabil se depune la termenele prevazute de norme impreuna cu o copie dupa codul fiscal, raportul de gestiune, procesul verbal al adunarii generale a actionarilor sau asociatiilor, o copie dupa balanta de verificare a conturilor sintetice, raportul pe scurt al cenzorilor sau al expertilor contabili, contabililor autorizati cu studii superioare si al societatilor comerciale de expertiza contabila. O copie dupa bilantul contabil, raportul cenzorilor si procesul verbal al adunarii generale se depune la Registrul Comertului.



Regiile autonome de interes national, companiile nationale si societatile nationale vor prezenta bilantul contabil la ministerul de resort, pentru analiza, verificare si aprobare, urmand sa fie analizat si vizat de Ministerul Finantelor prin Directia administrarea activelor statului, dupa care se prezinta doua exemplare la registratura Directiei generale a finantelor publice si controlului financiar de stat a judetului de care apartine. Societatile comerciale cu capital de stat, mixt si privat, de asigurare, de asigurare-reasigurare vor prezenta un exemplar din bilantul contabil insotit de o copie dupa balanta de verificare a conturilor sintetice la Directiile generale a finantelor publice si controlului financiar de stat iar al doilea exemplar verificat de organele mentionate mai sus, va fi depus la Ministerul Finantelor.

Bilantul contabil impreuna cu o copie dupa balanta de verificare a conturilor sintetice, intocmit de societatile bancare cu capital de stat, mixt sau privat se prezinta la Directia de autorizare si supraveghere preferentiala a societatilor bancare din cadru Bancii Nationale a Romaniei, pentru avizare si verificare, din care un exemplar cu acestea se va prezenta la Directia generala a finantelor publice si controlului financiar de stat a judetului de care apartine, urmand ca acelasi exemplar sa fie depus prin delegat la Ministerul de Finante.

Agentii economici care nu au desfasurat activitate de la data infiintarii si pana la data de 31.12.1998 precum si cei care nu au desfasurat activitate in anul 1998 nu intocmesc bilant contabil ci depun o declaratie pe propria raspundere la Directiile generale a finantelor publice si controlului financiar de stat a judetului cu urmatoarele informatii: denumirea completa, adresa si numarul de telefon, numarul de inregistrare la Registrul comertului, codul fiscal, capitalul social.

Termenele de depunere

In conformitate cu prevederile art.31 din Legea contabilitatii nr. 82/1991, actualizata si completata cu Ordonanta Guvernului nr. 22/1996 aprobata prin legea nr. 245/1998 si ale legii nr. 31/1990 republicata, bilantul contabil pe 1998, precum si declaratiile agentilor economici care nu au desfasurat se vor depune pana la cel tarziu 15.04.1999. Acest termen se va respecta si de unitatile cu personalitate juridica din sectorul cooperatist si obstesc.



2 Internationale


Comitetul pentru Standarde de Contabilitate Internationale (I.A.S.C) este angajat in atenuarea acestor diferente, cautand sa armonizeze reglementarile, standardele si procedurile contabile referitoare la intocmirea si prezentarea situatii lor financiare. Acesta considera ca armonizarea se poate realiza cel mai bine punandu-se accent pe intocmirea situatiilor financiare ce au ca scop furnizarea unor informatii utile pentru adoptarea deciziilor economice.

Consiliul I.A.S.C considera ca situatiile financiare intocmite in acest scop raspund necesitatilor comune majoritatii utilizatorilor. Acestea se datoreaza faptului ca aproape toti utilizatorii iau decizii economice pentru: a hotari cand sa cumpere, sa vanda sau sa pastreze o investitie de capital, a evalua raspunderea manageriala, a evalua capacitatea intreprinderii de a oferi beneficii angajatilor sai, a evalua garantiile pentru creditele acordate intreprinderii, a determina politicile de impozitare, a determina profitul si dividendele ce se pot distribui, a elabora date statistice despre venitul national, a reglementa activitatea intreprinderilor.

Consiliul I.A.S.C recunoaste totusi ca guvernele pot stabili, in particular cerinte diferite sau suplimentare pentru scopurile lor proprii. Cu toate acestea, aceste cerinte nu ar trebui sa influenteze in nici un caz situatiile publicate in beneficiul altor utilizatori, decat in situatia in care raspund si cerintelor acestora.

Situatiile financiare descriu rezultatele financiare ale tranzactiilor si alte evenimente, grupandu-le in clase cuprinzatoare conform caracteristicilor economice. Aceste clase sunt numite “structurile situatiilor financiare . Structurile bilantului direct de evaluarea pozitiei financiare sunt activele, datoriile si capitalurile proprii. Structurile contului de profit si pierdere legat in mod direct de evaluarea performantei sunt veniturile si cheltuielile. Situatia modificarilor pozitie financiare reflecta, de obicei, structurile in contul de profit si pierdere si modificarile structurilor din bilant; in consecinta, cadrul general nu identifica structurile specifice ale acesteia.

Prezentarea acestor structuri in bilant si in contul de profit si pierdere implica un proces de subclasificare.

Elementele legate direct de evaluarea pozitiei financiare sunt activele, datoriile si capitalurile proprii. Acestea sunt definite dupa cum urmeaza:

a)     Un activ reprezinta o resursa controlabila de intreprindere decurge din evenimente trecute si de la care se asteapta sa genereze beneficii economice viitoare pentru intreprindere.

b)     O datorie reprezinta o obligatie actuala a intreprinderii ce decurge din evenimentele trecute si prin decontarea careia se asteapta sa rezulte o iesire de resurse care incorporeaza beneficii economice.

c)      Capitalul propriu reprezinta interesul rezidual al actionarilor in activele unei intreprinderi dupa deducerea tuturor datoriilor sale.

Beneficiile economice viitoare incorporate in active reprezinta potentialul de a contribui, indirect sau direct, la fluxul de numerar si echivalente ale numerarului catre intreprindere. Acest potential poate fi unul productiv, fiind parte activitatilor de exploatare a intreprinderii. De asemenea, se poate transforma in numerar sau echivalente ale numerarului sau poate avea capacitatea de a reduce iesirile de numerar, cum ar fi un proces alternativ de productie care micsoreaza costurile.

De obicei, o intreprindere isi utilizeaza activele pentru a produc bunuri destinate vanzarii de catre intreprindere, schimbat cu alte active, - utilizat pentru stingerea unei datorii sau repartizat actionarilor intreprinderii.

Multe active, de exemplu, terenurile si mijloacele fixe, au o forma fizica. Cu toate acestea, forma fizica nu este esentiala pentru esenta unui activ, de aceea, brevetele si drepturile de autor (copyright) sunt active daca se asteapta sa genereze beneficii economice viitoare intreprinderii si daca sunt controlate de intreprindere.

Alte active, de exemplu, creantele, terenurile si cladirile, sint asociate cu drepturi legale, inclusiv cu dreptul de proprietate. Dreptul de proprietate nu este esential pentru determinarea existentei unui activ desi, de exemplu, o proprietate detinuta intr-un contract de leasing este un activ in cazul in care intreprinderea controleaza beneficiile oferite de proprietatea respectiva. Desi capacitatea unei intreprinderi de a controla beneficiile este, de obicei, rezultatul drepturilor legale, cu toate acestea, un element poate satisface definitia unui activ chiar si fara a exista un control legal. De exemplu, know-how-ul obtinut dintr-o activitate de dezvoltare, poate satisface definitia unui activ atunci cand intreprinderea controleaza beneficiile acestui know-how tinandu-l secret.



Activele unei intreprinderi rezulta din tranzactii sau evenimente anterioare. In mod normal, intreprinderile obtin activele prin compararea sau producerea acestora, dar si alte tranzactii pot genera active. Exemple, ar putea fi proprietatile primite de intreprindere de la guvern ca parte a unui program de incurajare a cresterii economice intr-o regiune si de descoperire a rezervelor minerale. Tranzactiile sau evenimentele ce sunt asteptate in viitor nu genereaza prin ele insele active (intentia de a cumpara un bun nu satisface, prin ea insasi, definitia unui activ).

Exista o legatura stransa intre iesirile de numerar si generarea de active, dar nu este neaparat necesar ca cele doua sa coincida. De aceea, in momentul in care se produce o iesire de numerar, aceasta poate insemna ca se urmareste obtinerea de beneficii economice viitoare, dar nu este o dovada concludenta ca elementul obtinut corespunde definitiei unui activ. Similar, absenta unei iesiri de numerar nu exclude posibilitatea ca un element sa satisfaca definitia unui activ, si care poate fi recunoscut in bilant (elementele care au fost donate unei intreprinderi pot satisface definitia unui activ).

O caracteristica esentiala a unei datorii este faptul ca intreprinderea are o obligatie actuala. O obligatie reprezinta un angajament sau o responsabilitate de a actiona intr-un anumit fel. Legea poate impune intreprinderii sa-si respecte obligatiile, ca o consecinta a unui sau a unei cerinte legale. In mod normal, acestea reprezinta sume ce trebuie platite pentru bunuri si servicii primite. De asemenea, obligatiile apar si din activitatea normala, din dorinta de a mentine bune relatii de afaceri sau de a se comporta de o maniera echitabila.

Trebuie facuta distinctia intre o obligatie actuala si un angajament viitor. In acest sens, decizia conducerii unei intreprinderi de a achizitiona active in viitor nu reprezinta, prin ea insasi, o obligatie prezenta. In mod normal, obligatia apare numai in momentul livrarii activului sau in momentul in care intreprinderea are un acord irevocabil de cumparare a activului. In cazul din urma, natura irevocabila a acordului poate conduce la consecinte economice ca urmare a neonorarii obligatiei.

Stingerea unei obligatii prezente implica, de obicei, renuntarea intreprinderii la anumite resurse care incorporeaza beneficii economice, in scopul satisfacerii cererilor celeilalte parti. Aceasta se poate face in mai multe moduri: plata in numerar, transferul altor active, prestarea de servicii, inlocuirea respectivei obligatii cu o alta obligatie sau transformarea obligatiei in capital propriu.

Datoriile rezulta din evenimente sau tranzactii trecute cedau nastere unor datorii comerciale, achizitia de bunuri sau utilizarea serviciilor, iar primirea unui credit de la banca da nastere unei obligatii de rambursare a creditului. De asemenea, o intreprindere poate recunoaste reduceri viitoare pe baza cumpararilor anuale facute de clienti, ca fiind obligatii; in acest caz, vanzarea bunurilor din perioada anterioara este tranzactia care da nastere datoriei respective.

Unele datorii pot fi determinate doar prin utilizarea unui grad ridicat de estimare. Unele intreprinderi considera aceste datorii provizionale. In anumite tari, asemenea provizioane nu sunt privite ca datorii, deoarece conceptul de datorie este mai restrans, in asa fel incat sa includa toate sumele ce pot fi stabilite fara a fi necesar sa se faca estimari. Astfel cand un provizion implica o obligatie prezenta sau satisface restul definitiei, este o datorie chiar daca suma trebuie sa fie estimata.

Desi capitalul propriu este definit ca interes rezidual al actionarilor, aceasta poate fi subclasat in bilant. De exemplu, intr-o intreprindere, fondurile cu care au contribuit actionarii, profitul capitalizat, rezervele ce reprezinta alocarea rezultatului reportat si rezervele ce reprezinta ajustari pentru mentinerea nivelului capitalului pot fi prezentate separat. Asemenea clasificari pot fi relevante pentru procesul de luare a deciziilor utilizatorilor situatiilor financiare, cand exista restrictii legale sau de alta natura privind capacitatea intreprinderii de a distribui sau de a utiliza intru-un alt mod capitalul sau propriu. De asemenea, ar putea reflecta faptul ca partile care au interese in capitalul intreprinderii au drepturi diferite cu privire la primirea dividendelor sau la rambursarea capitalului.

Constituirea rezervelor este ceruta uneori de lege, de statut sau de alte acte normative, in scopul asigurarii unei masuri suplimentare de protectie impotriva efectelor pierderilor pentru intreprindere sau creditorii acesteia. Pot fi constituite alte rezerve daca legislatia fiscala nationala asigura scutirea sau reducerea impozitului cand se fac transferuri catre astfel de rezerve. Existenta si marimea unor asemenea rezerve legale, structurare si fiscale este o informatie ce poate fi relevanta pentru luarea deciziilor utilizatorilor. Transferul catre asemenea rezerve sunt mai degraba alocari ale rezultatului reportat, decat cheltuieli.

Suma cu care este inregistrat capitalul propriu in bilant depinde de evaluarea activelor si datoriilor. In mod normal, suma cumulata a capitalurilor proprii nu poate corespunde decat din intamplare cu valoarea de piata a actiunilor intreprinderii sau cu suma care ar putea fi obtinuta prin vanzarea pe elemente a activului net, sau a intreprinderii in intregime, presupunand continuarea activitatii.

Activitatile comerciale si industriale se regasesc, de obicei, dub forma intreprinderilor cu asociat unic, parteneriate, precum si a diferitelor tipuri de intreprinderi cu capital de stat. Cadrul legal si de reglementare pentru asemenea intreprinderi este adesea diferit de cel care se aplica in cazul societatilor comerciale. De exemplu, pot exista unele restrictii in ceea ce priveste repartizarea sumelor incluse in capitalurile proprii catre proprietari sau catre alti beneficiari.Totusi, definitia capitalului propriu, precum si alte aspecte ale acestui cadru general referitoare la capitalul propriu si pentru astfel de intreprinderi.

Profitul este frecvent utilizat ca o masura a performantei sau ca baza de referinta pentru alti indicatori, cum ar fi rentabilitatea investitiei sau rezultatul pe actiune. Veniturile si cheltuielile constituie elemente direct legate de masurarea profitului. Recunoasterea si masurarea veniturilor si cheltuielilor, si deci a profitului, depind partial de conceptele de capital si de mentinere a nivelului capitalului, concepte utilizate de intreprinderi in elaborarea situatiilor financiare.

Elementele de venituri si cheltuieli sunt definite dupa cum urmeaza:

a) Veniturile constituie cresteri ale beneficiilor economice inregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de intrari sau cresteri ale activelor sau descrieri ale datoriilor, care se concretizeaza in cresteri ale capitalului propriu, altele decat cele rezultate din contributii ale actionarilor.

b) Cheltuielile constituie diminuari ale beneficiilor economice inregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de iesiri ale activelor sau cresteri ale datoriilor, care se concretizeaza in scaderi ale capitalului propriu, altele decat cele rezultate din distribuiri catre actionari. Definitiile veniturilor si cheltuielilor   surprind caracteristicile lor esentiale dar nu specifica criteriile ce trebuie indeplinite pentru a putea fi inregistrate in contul de profit si pierdere.



Veniturile si cheltuielile se pot regasi in contul de profit si pierdere in diferite moduri, astfel incat sa furnizeze informatia relevanta pentru procesul decizional. De exemplu, se foloseste adesea distinctia intre acele elemente de venituri si cheltuieli, care sunt rezultatul activitatilor curente ale intreprinderii si cele care nu sunt rezultatul activitatilor curente ale intreprinderii si cele care nu sunt rezultatul acestor activitati. Aceasta distinctie se efectueaza pornind de la prezumtia ca sursa unui element (de venituri sau cheltuieli) este relevanta in procesul de evaluare a intreprinderii de a genera in viitor numerar sau echivalente ale numerarului. De exemplu, activitatile intamplatoare, cum ar fi instrainarea unei investitii pe termen lung, nu pot aparea in mod curent. In procesul de separare a veniturilor si cheltuielilor in functie de caracterul lor curent sau extraordinar, este necesara analiza naturii si activitatii intreprinderii. Elementele care pentru unele intreprinderi sunt rezultatul unor activitati curente pot reprezenta, in cazul altor intreprinderi, activitati extraordinare.

De asemenea, distinctia dintre elementele de venituri si cheltuieli si combinarea acestora in diferite moduri permite intreprinderii sa-si prezinte in mod variat performantele. Aceste clasificari prezinta diferite grade de cuprindere. De exemplu, situatia veniturilor poate include marja bruta, profitul din activitatile curente inainte si dupa impozitare.

Definitia veniturilor include atat venituri din activitatile curente, cat si castiguri din alte surse. Veniturile din activitatile curente se pot regasi sub diferite denumiri cum ar fi vanzari, comisioane, dobanzi, dividende, redevente si chirii.

Castigurile reprezinta alte elemente care corespund definitiei veniturilor si pot aparea sau nu ca rezultat al activitatii curente a intreprinderii. Acestea reprezinta cresteri ale beneficiilor economice si, din acest punct de vedere, nu difera ca natura de venituri. Prin urmare, in acest cadru, nu sunt privite ca elemente separate, fiind sumele rezultate in urma iesirii activelor pe termen mediu si lung.

Definitia veniturilor include totodata si castigurile nerealizate (cele rezultate din reevaluarea titlurilor de plasament si din cresterea valorii contabile a activelor pe termen lung). Prezentarea castigurilor in contul de profit si pierdere se realizeaza, de obicei, distinct, deoarece cunoasterea existentei acestora este importanta pentru procesul decizional. Castigurile sunt prezentate, de regula, la valoarea neta, exclusiv cheltuielile aferente.

Veniturile pot fi utilizate pentru achizitionarea de active sau pentru cresterea valorii diferitelor tipuri de active (numerar, creante, bunuri si servicii primite in schimbul bunurilor si serviciilor furnizate) si pot rezulta, de asemenea, din lichidarea datoriilor.

Definitia cheltuielilor include pierderile, precum si acele cheltuieli care apar in procesul desfasurarii activitatii curente ale intreprinderii (costul vanzarilor, salariile si amortizarea) si se regasesc, de obicei, sub forma iesirilor sau scaderii valorii activelor, cum ar fi numerarul sau echivalentele numerarului, stocurile, terenurile si mijloacele fixe.

Pierderile reprezinta alte elemente care corespund definitiei cheltuielilor si care pot aparea sau nu pe parcursul desfasurarii activitatilor curente ale intreprinderii, reprezentand diminuari ale beneficiilor economice si ce nu difera ca natura de alte tipuri de cheltuieli. Prin urmare, in acest cadru general, ele nu sunt considerate ca structura distincta.

In categoria pierderilor sunt incluse, de exemplu, cele rezultate din dezastre, cum ar fi inundatiile sau incendiile, precum si cele rezultate din iesirea activelor pe termen lung. De asemenea, definitia cheltuielilor include si pierderile nerealizate, de exemplu, cele rezultate din cresterea cursului de schimb valutar in cazul unor imprumuturi pe care intreprinderea le-a contractat in valuta. De obicei, in contul de profit si pierdere, prezentarea pierderilor se efectueaza distinct, datorita importantei cunoasterii existentei si valorii acestora in procesul decizional. Pierderile sunt raportate, de regula, la valoarea neta, exclusiv veniturile aferente.

Reevaluarea sau ajustarea valorii activelor si datoriilor determina cresteri sau diminuari ale capitalului propriu. Desi aceste cresteri sau diminuari corespund definitiei veniturilor si cheltuielilor, ele nu sunt incluse in conturi de profit si pierdere in baza anumitor concepte legate de mentinerea nivelului capitalului, ci in capitalul propriu ca: ajustari pentru mentinerea nivelului capitalului sau ca rezerve din reevaluare.

Toate aceste elemente prezentate in bilant trebuie sa fie evaluate. Evaluarea este procesul prin care se determina valorile la care elementele situatiilor financiare vor fi recunoscute in bilant si in contul de profit si pierdere conform unei anumite baze de evaluare.

Diverse baze de evaluare sunt utilizate in situatiile financiare in combinatii variate. Ele includ urmatoarele:

a) Costul istoric potrivit caruia activele sunt inregistrate la suma platita in numerar sau echivalente ale numerarului sau la valoarea reala din momentul cumpararii lor, iar datoriile se inregistreaza la valoarea echivalentelor obtinute in schimbul obligatiei sau, in anumite imprejurari la valoarea ce se asteapta sa fie platita in numerar sau echivalente ale numerarului pentru a stinge datoriile, potrivit cursului normal al afacerilor.

b) Costul curent potrivit caruia activele sunt inregistrate la valoarea in numerar sau echivalente ale numerarului care ar trebui platita daca acelasi activ sau unui asemanator ar fi achizitionat in prezent. Datoriile sunt inregistrate la valoarea reactualizata in numerar sau echivalente ale numerarului, necesara pentru a deconta in prezent obligatia.

c) Valoarea realizabila in baza careia activele sunt inregistrate la valoarea in numerar sau echivalente ale numerarului care obtinuta in prezent prin vanzarea normala a activelor, iar inregistrate la valoarea lor de decontare (valoarea neactualizata in numerar sau echivalente ale numerarului) care trebuie platita pentru a achita datoriile potrivit cursului normat al afacerilor.

d) Valoarea actualizata pentru care activele sunt inregistrate potrivit intrarilor viitoare nete de numerar actualizate care urmeaza a fi generate de derularea normala a activitatii intreprinderii, iar datoriile la valoarea actualizata a viitoarelor iesiri de numerar care se asteapta sa fie necesara pentru a deconta datoriile potrivit cursului normal al afacerilor.

Baza de evaluare cei mai frecvent adoptata in intreprinderi in elaborarea situatiilor financiare este costul istoric. Acesta este, de obicei, combinat cu alte baze de evaluare (stocurile la valoarea minima dintre cost si valoarea realizabila neta, titlurile tranzactionale la valoarea de piata, iar datoriile privind pensiile la valoarea lor actualizata). Mai mult, unele intreprinderi utilizeaza costul curent, ca raspuns la incapacitatea modelului contabil bazat pe costul istoric de a rezolva probleme legate de efectul modificarii preturilor activelor nemonetare.












Document Info


Accesari: 1259
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )