Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Dirijarea cu riscurile, ce apar in activitatea bancii

Finante


Dirijarea cu riscurile, ce apar în activitatea bancii

Acceptarea riscurilor si controlul lor prezinta unul din momentele-cheie în activitatea bancara. Succesul în gestiunea bancara e posibil doar în cazul în care riscurile considerate de banci sunt rezonabile, pot fi controlate si nu depasesc cadrul mijloacelor financiare si al competentei sale. Evaluarile eronate ale diferitor genuri de riscuri sau lipsa la banci a posibilitatii de a le opune masuri suficient de eficiente implica consecinte nedorite nu doar pentru banci ci si pentru întreaga economie a tarii în ansamblu. Ca urmare, activitatea bancilor este supusa unui control suficient de riguros. Normativele pentru un sir de indicatori ai activitatii bancare, definite de catre Banca Nationala a României, sistemul de raportare elaborat de ea, regulamentele si instructiunile pentru perfectarea diferitor operatiuni bancare, precum si cerintele înaintate pentru nivelul de competenta al conducatorilor bancilor au drept scop diminuarea riscurilor la care sunt expuse bancile în activitatea sa.



Riscurile pot fi supuse controlului, adica pot fi aplicate masuri ce permit de a pronostica cu o anumita certitudine declansarea unui eveniment al riscului si de a primi decizii spre diminuarea nivelului lui. În acest scop Banca Comerciala "Universalbank" S.A., pe lînga modalitatile "exterioare" de reglementare a riscurilor de baza mentionate mai sus, utilizeaza mecanismele proprii pentru analiza si monitorizarea unui spectru larg de riscuri, de care este legata activitatea sa. În baza experientei acumulate, precum si a analizei contextului financiar-economic, politic si social în cadrul caruia banca "Universalbank" î-si deruleaza activitatea, a fost creat un sistem copmlex de proceduri interne, regulamente, instructiuni si luate masuri ce tin de planul organizational, scopul carora se reduce la minimizarea probabilitatii elaborarii unor decizii care ar putea conditiona înrautatirea intr-o masura mai mare sau mai mica a starii financiare a bancii. În particular, în banca au fost create si functioneaza un sir de organe de dirijare cu riscuri precum Comitetul pentru Administrarea Activelor si Pasivelor, comitete de credit al bancii, al sectiei de creditare si al filialelor, care activeaza în baza unei delimitari stricte a competentei sale în dependenta de limitele operatiunilor examinate si de riscurile aferente. Activitatea acestor organe si deciziile elaborate de ele sunt supuse unui control din partea Auditului Intern, Cîrmuirii bancii, Comisiei de Revizie si Consiliului Bancii în corespondenta cu împuternicirile lor.

Cu toate ca spectrul riscurilor posibile la care este expusa orice banca a republicii este suficient de larg, riscurile pot fi clasificate în dependenta de relatia lor cu operatiunile bancare, cu calitatea administrarii activelor si pasivelor, cu aspectul organizational etc. O clasificare bine fondata permite de a determina exact locul si ponderea fiecarui din riscuri în masa generala si creaza premize pentru elaborarea si aplicarea eficienta a procedurilor de evaluare a riscurilor, precum si a metodelor de dirijare cu ele. În particular:

Riscul de creditare riscul nerambursarii creditului si neachitarii dobînzilor aferente de catre debitorul bancii. Dat fiind faptul ca operatiunile de creditare reprezinta sursa de baza a veniturilor bancii, iar mijloacele pentru credite sunt formate atît din mijloacele proprii cît si din cele atrase, riscului de creditare i se atribuie o importanta majora. Momentul cheie în dirijarea cu riscul de creditare în "Universalbank" consta în respectarea cu strictete a politicii de creditare a bancii, elaborate si dezvoltate în conformitate cu criteriile de diversificare a portofoliului de credite în raport cu ramurile economiei, cu valutele creditelor, cu scopurile lor, cu termenii de rambursare, cu tipurile garantiilor oferite etc. Angajatii bancii responsabili de acordarea creditelor si dirijarea cu ele sunt obligati sa actionez 20420b120u e în stricta conformitate cu standardele si parametrii indicati în politica de creditare. Elaborarea deciziei de acordare a creditului se efectuiaza în baza analizei detaliate a clientului si activitatii sale, evaluarii starii generale a ramurii si al cadrului respectiv al pietii, analizei starii financiare si al fluxurilor banesti, scopurilor utilizarii creditului si surselor de rambursare în dependenta de tipul creditului, elaborarii pronosticurilor legate de rezultatele financiare si fluxurile banesti cel putin pentru perioada de creditare si altele. De o importanta sporita în politica de creditare a bancii se bucura aspectele legate de garantiile oferite de client în vederea asigurarii îndeplinirii tuturor obligatiunilor sale indicate în contractul de credit. Aceste garantii reprezinta sursa secundara de rambursare a creditului si achitare a dobînzii aferente.

Dirijarea cu un credit deja acordat are ca scop asigurarea rambursarii lui si se efectuiaza în baza verificarii scopului utilizarii creditului, monitorizarii continui a activitatii debitorului, evaluarii situatiei sale financiare si compararii rezultatelor obtinute cu cele pronosticate, verificarii periodice a starii garantiilor oferite. La depistarea celor mai mici semne care ar indica posibila aparitie a problemelor în rambursarea creditului urmeaza a fi aplicate masuri concrete de redresare a situatiei si de asigurare a rambursarii creditului. În acest proces sunt antrenate nu doar serviciile de creditare ale bancii, ci si Serviciul Juridic, Serviciul de Securitate si alte organe.

Riscul lichiditatii - riscul pirderii de catre banca a capacitatii sale de a satisface necesitatile extraordinare în mijloace banesti în numerar. Dirijarea cu riscul lichiditatii se efectuiaza prin intermediul respectarii stricte a valorilor indicatorilor normativi ai lichiditatii, plasarii mijloacelor banesti în active cu o lichiditate sporita, monitorizarea continui a structurii activelor si pasivelor in dependenta de termenii acestora, atragerii si plasarii mijloacelor pe piata interbancara, urmarii stricte a prevederilor privind rezervarea obligatorie.

Riscul valutar riscul pierderilor în urma schimbului valutelor straine si valuta nationala. Diminuarea acestui gen de risc se obtine prin monitorizarea zilnica a gradului de balansare a structurii activelor si obligatiunilor în valuta straina, stabilirea adecvata a cursului valutar în operatiunile de cumparare si vînzare a valutelor atît la clientela bancii, cît si pe piata interbancara, controlul continuu al structurii portofoliului creditelor acordate în valute straine pe termenii respectivi si ratele dobinzilor, reglementarea altor active în valuta, aplicarea unei politici flexibile de atragere a mijloacelor în valuta straina pentru termenii corespunzatori costului lor s.a.

Riscul ratei dobînzii - riscul fluctuarilor nefavorabile ale ratei dobînzii, ce implica majorarea cheltuielilor pentru mijloacele atrase si diminuarea veniturilor de la mijloacele plasate si creditele acordate. Fenomenul determinant ce implica expunerea bancii riscului aferent ratei dobînzii consta în disconcordanta în termenii si ratele dobînzilor ale activelor bancii si obligatiunilor sale. În scopul diminuarii acestui risc banca efectuiaza un control continuu si supune reglementarii riguroase structura activelor si obligatiunilor în dependenta de valuta, termenii si ratele lor, utilizînd atît rate fixe ale dobînzilor cît si rate fluctuante. În actiunile date e foarte importanta utilizarea abordarii diferentiate de stabilire a ratelor pentru diferite categorii de active si pasive în dependenta de marimea lor, structura, valuta, termeni etc.

Riscul operational - riscul producerii unor evenimente ce implica imposibilitatea exercitarii de catre banca a activitatii sale operationale. Pentru evitarea unui asemenea gen de situatii banca a efectuat un sir larg de masuri în scopul asigurarii functionarii continui a sistemului automatizat bancar, si anume:

înzestrarea cu mijloace tehnice pentru asigurarea continua a energiei electrice

instalarea unui server performant de rezerva;

delimitarea accesului la mijloacele tehnice ale sistemului informational;

delimitarea accesului la informatia din baza de date;

dublarea bazei de date în scopul asigurarii integritatii informatiei stocate;

utilizarea mijloacelor tehnice si programate pentru asigurarea confidentialitatii informatiei si protejarii ei de factorii exteriori;

renovarea continua a mijloacelor tehnice si perfectionarea serviciilor programate;

si altele.

Dirijarea cu riscurile în B.C. "Universalbank" S.A. la perfectarea diferitor operatiuni comerciale capata o pondere tot mai mare si, paralel cu nivelul competentei angajatilor bancii, calitatea serviciilor si calitatea cictemului informational, reprezinta un factor decisiv pentru cresterea bunastarii bancii.

Clasificarea creditului

Creditul, la aparitia sa, era realizat sub forma unui credit natural, în care un individ acorda altui un bun sau serviciu, forma ce se mai practica si astazi în comunitatile mai putin evolutive.

Cu privire la formele creditului în literatura de specialitate, au fost examinate opinii diferite. Astazi, unii autori sustin existenta a doua forme de exprimare a creditului

Formele principale cu care se prezinta creditul în economia de piata sunt:
-Credit bancar;
-Credit comercial;

Bancile comerciale acorda clientilor sai diferite tipuri de credite care pot fi clasificate dupa mai multe criterii:
-În functie de perioada de acordare;
-În functie de debitorul bancii;
-În functie de destinatia creditului;
-În functie de calitatea lor;
- Dupa modul de acordare;
- Dupa tipul de garantare;
- Dupa modul de rambursare;
- Dupa nivelul de risc si rezervarea mijloacelor în fondul de risc.

Credite în functie de perioada de acordare sunt:
-Credite la vedere,
- Credite la termen:

a) credite acordate pe termen scurt (acordate pe o perioada ce nu depaseste 12 luni);
b) credite acordate pe termen mediu (în care sunt incluse împrumuturile a caror durata de rambursare este cuprinsa între un an si cinci ani);
c) credite pe termen lung cu durata de rambursare peste cinci ani, fara a depasi 10 ani

Politica de credit

Politica de credit reflecta politica bancii centrale dintr-o tara care urmareste asigurarea echilibrului general economic prin intermediul creditului si cu ajutorul unor instrumente specifice.

Obiectivele politicii de credit vizeaza utilizarea deplina a fortei de munca, stabilitatea preturilor, echilibrul balantei de plati dar si îmbunatatirea structurii diverselor sectoare de activitate. Scopul politicii de credit este de a influenta fluxul cheltuielilor prin sporirea mijloacelor lichide ale bancilor comerciale si deci, capacitatii acestora de creditare, în vederea cresterii capacitatii de plata a agentilor economici creditati.
Prin politica de credit nu se realizeaza o influentare directa a fluxului cheltuielilor; ea nu poate dirija singura evolutia economiei pentru urmatoarele doua motive:
-În primul rând, politica de credit poate modifica doar volumul cheltuielilor globale pe economie, pe ramuri, dar nu poate modifica repartitia cheltuielilor între diferite entitati economice;
-În al doilea rând, trebuie spus ca exista inevitabil un anumit decalaj între masurile de politica de credit si efectele lor vizibile asupra cheltuielilor.

În aceste conditii, politica de credit creeaza doar un cadru mai favorabil sau mai putin favorabil cresterii economice, la care trebuie adaugate însa initiativa si deciziile agentilor economici, ca si conditiile legate de politica fiscala a statului sau alte constrângeri administrative.

Instrumentele uzuale ale politicii de credit sunt plafonate creditelor, politica dobânzilor si a taxelor de rescont. Prin intermediul acestor instrumente se poate stimula sau descuraja multiplicarea creditului atât la nivelul bancilor, cât si al optiunilor agentilor economici. Tot ca un instrument de politica de credit - dar de asta data interbancara - poate fi înteleasa atitudinea bancii centrale de majorare sau dimensionare a rezervelor bancilor comerciale tinute în cont la banca centrala. Marind sau micsorând pretentiile la existenta unor astfel de rezerve se influenteaza asupra lichiditatii bancilor comerciale si prin urmare, asupra posibilitatilor lor de creditare a agentilor economici

Clasificarea creditelor dupa nivelul de risc.

Potrivit cerintelor prudentiale stipulate în Legea Institutiilor Financiare în scopul protejarii capitalului propriu si a depozitelor persoanelor fizice si juridice, societatile bancare au obligatia de a determina si constitui reduceri pentru pierderi la credite, limitând riscul de creditare prin acoperirea unor eventuale pierderi provenite din creditele nerecuperate. Aceasta cerinta deriva din specificul si particularitatile activitatii de creditare care implica un risc pe care banca si-l asuma la acordarea fiecarui împrumut.

Clasificarea creditelor: Orice credit de banca trebuie sa fie inclus în una din urmatoarele categorii. În cazul în care creditele pot fi clasificate diferit conform criteriilor date, acestea se refera la o categorie mai dura.

I. Credite standarde - reprezinta acele credite care nu implica riscuri în privinta rambursarii ratelor scadente si achitarea dobânzii la termen. Acestea sunt împrumuturi acordate clientilor solvabili, care desfasoara o activitate rentabila, având asigurate toate conditiile tehnico-organizatorice care pot genera si în perspectiva o performanta financiara ridicata.

II. Credite supravegheat - sunt credite acordate unor clienti cu o buna situatie economico-financiara în prezent, dar pentru care, în perspectiva, se prevad unele greutati în mentinerea performantelor financiare la acelasi nivel, ca urmare a unor posibile probleme de natura organizatorica, de personal, legate de obiectul sau ramura de activitate. Risculde credit este minim.

III. Credite substandard - sunt credite acordate unor clienti care, desi în prezent au o situatie economico-financiara satisfacatoare, tendinta de înrautatire a activitatii este evidenta, existând riscul imposibilitatii onorarii integrare a datoriei fata de banca.

IV. Credite dubioase - sunt împrumuturi incerte din punct de vedere al rambursarii creditelor si platii dobânzilor. Activitatea împrumutatilor este nerentabila, neasigurând fondurile necesare onorarii datoriilor.

V. Credite compromise - sunt acele împrumuturi care prezinta un risc pentru banca. Activitatea nerentabila a împrumutatilor determina incapacitatea acestora de a-si onora obligatiile fata de banca în consecinta, acumularii de debite eroniaza garantiile, bancare nemaiputând proteja împotriva riscului de neplata.

Marimea minima a mijloacelor necesare pentru rezervarea în fond de risc se stabileste astfel: începând cu 1.01.97 în baza sumelor totale ale creditelor de fiecare categorie ce determina dafalcarile în fond de risc cu urmatoarele procente:
A - Standarde - 2%
B - Supravegheate - 5%
C - Substandarde - 30%
D - Dubioase - 75%
E - compromise - 100%

Pentru aprecierea performantei financiare a împrumutatilor, pentru acuratetea analizei, se va asigura primirea documentelor contabile (balante de verificare si\sau bilantul contabil) întocmite pentru data analizei de la toti împrumutatii, cu credite si\sau dobânzi neachitate existente în sold.

Evaluarea performantilor financiare ale împrumutatilor se ca efectua pe baza unor criterii distincte, adaptive fiecarui tip de clienti.

În functie de punctajul total obtinut prin cumularea punctelor atribuite fiecarui indicator, împrumutatii vor fi încadrati în categoriile A, B, C, D, E
Este esential ca evaluarea performantelor financiare ale fiecarui împrumutat sa fie cât mai realista, având în vedere ponderea hotarâtoare a acestui criteriu de determinarea provizioanelor specifice de risc, precum si încadrarea clientilor într-una din cele 5 categorii va influenta pe care banca îl va aplica în relatiile cu acestia.

Evaluarea situatiei financiare a agentului economic pentru acordarea unui credit

Acordarea creditelor este functia de baza a bancilor comerciale. La majoritatea din ele conturile creditare constituie nu mai putin de jumatate din totalul activelor si 2/3 din venituri. Deci în cazul când la banci apar probleme financiare ele, de obicei, sunt cauzate de creditele acordate fara analiza profunda a situatiei financiare a clientului si deciziile pripite la momentul acordarii creditului. Pentru determinarea gradului de risc pe care si-l asuma banca si a marimii creditului care poate fi acordat este necesar de a evalua situatia financiara a agentul economic.

Înainte de a încredinta clientului suma solicitata e necesar sa-l cunoasca. Aceste informatii bancile le acumuleaza studiind darile de seama si analizând rezultatele activitatii economice a agentului economic, convingându-se de starea financiara buna a lui, de nivelul responsabilitatii si competenta managerilor agentului economic dat. Important este de a evidentia corect gradul de credibilitate a agentului economic.

Surse principale de asigurare a creditului la întreprinderi sunt:

-Beneficiul agentului economic;
-Activele gajate în calitate de asigurare a creditului;
-Bilant lichid, în care se includ active usor realizabile si capital propriu;
-Garantiile, prezentate de agentul economic.

La primirea deciziei pe lânga sursele potentiale pentru rambursarea creditului e necesara analiza darii de seama financiara. Dare de seama financiara include:
- Bilantul contabil
-Contul de profit si pierdere;
-Raportul fluxului mijloacelor banesti, ce este prevazut de standardele mondiale ale evidentei contabile si care devine practic în orice activitate financiara.

Ca regula bancherii solicita în calitate de sursa de baza pentru rambursarea creditului evidenta fluxul de numerar.
Insuficienta numerarului reflecta o înrautatire a starii financiare a întreprinderii si a relatiilor cu creditorii.

Din punct de vedere al contabilitatii fluxul de numerar se determina în felul urmator:

Beneficiu net + amortizarea + marirea creditoare - marimea stocurilor valorilor materiale - cresterea creantelor.

Bilantul reflecta starea financiara a întreprinderii la un moment dat si se determina ca:

Suma activelor=obligatiunile + capitalul social

Analiza bilantului ne permite sa determinam:
-Active existente la întreprindere;
-Lichiditatea activelor;
-Parte activelor finantata de catre creditori si parte finantata de catre fondatori;
-Tipurile de datorii;
-Modificarea pe parcursul perioadei analizate.

Alta sursa este "Darea de seama, privind rezultatele financiare si utilizarea lor".
Spre deosebire de bilant ea reflecta activitatea întreprinderii pe anumite perioade de gestiune si reflecta veniturile si pierderile agentului economic provenite:
- Din activitatea de baza;
-Din alte activitati;
-Cheltuieli efectuate;
- Beneficiile si pierderile;

Venitul net = venituri -cheltuieli

-Are clientul probleme financiare?
-E posibil de ai acorda credit?
-Este credibil sau nu?

Raspuns la aceste întrebari putem primi în urma efectuarii analizei situatiei financiare a agentului economic - client bancar.

Aceasta analiza include aprecieri pe urmatoarele directii:
-Lichiditatea bilantului contabil;
-Rentabilitatea;
-Capacitatea financiara;
-Utilizarea capitalului;
-Nivelul auto finantarii;

Pe fiecare din aceste directii, de regula, se determina un sir de indicatori care caracterizeaza anumite laturi ale activitatii agentului economic. În practica, pentru a aprecia capacitatea de plata a clientului, bancile utilizeaza numai unele din aceste compartimente.

Banca Nationala pentru aprecierea starii financiare a agentului economic recomanda urmatorii coeficienti:
-Coeficientul lichiditatii absolute
-Coeficientul lichiditatii imediate;
-Coeficientul de acoperire;
-Coeficientul echilibrului financiar;
-Coeficientul de autonomie sau coeficientul de auto finantare a activelor circulante.

Însa coeficientii recomandati nu cuprind toate compartimentele analizei financiare. Prin urmare nu permit bancilor direct sa determine gradul de risc pe care sunt gata sa si-l asume si marimea creditului, ceea ce e foarte important la etapa data, deoarece majoritatea întreprinderilor se gasesc într-o stare financiara grea si aprecierea numai a unor indicatori nu permite de a primi decizii corecte.

Politica de gestiune a riscurilor bancii

POLITICA
DE GESTIUNE A RISCURILOR BĂNCII


    Continutul economic al riscului consta în posibilitatea gestiunii acestuia. Importanta gestiunii riscului ca activitate consta în posibilitatea de a prognoza într-o anumita masura producerea evenimentului de risc si de a lua la timp deciziile necesare în vederea reducerii riscului unor eventuale consecinte nefavorabile. Esenta riscului, ce se exprima prin posibilitatea evaluarii cuantificate a probabilitatii aparitiei unei situatii nefavorabile, conditioneaza necesitatea elaborarii metodelor si mecanismelor de diminuare a efectului negativ al evenimentelor prevazute. Cunoasterea pericolului potential si a nivelului de impact al riscului permite de a le gestiona în mod mai eficient.

I. Notiuni generale.

Riscul de creditare este conditionat de probabilitatea neonorarii obligatiunilor sale de catre debitorii Bancii si se manifesta, de regula, prin nerambursarea (completa sau partiala) a sumei de baza a creditului si a dobânzii aferente în termenii stabiliti în contract.
Riscul ratei dobânzii este riscul diminuarii venitului net aferent dobânzii si tine de eventualele pierderi reiesite din necorepunderea sumelor activelor si pasivelor sensibile la modificarea ratelor dobânzii.
Riscul de capital se refera la posibilitatea Bancii de a acoperi pierderile potentiale generate de nerambursarea activelor riscante din contul capitalului propriu fara a utiliza resursele atrase de la clienti.
Riscul valutar tine de posibilele pierderi ale Bancii rezultate din modificarea cursului valutei nationale. Indicatorii riscului valutar caracterizeaza posibilitatea Bancii de a reactiona la schimbarea situatiei pe piata valutara a Republicii Moldova.
Riscul de lichiditate caracterizeaza stabilitatea Bancii. Corespunderea scadentelor activelor si a pasivelor acorda posibilitate Bancii de a-si onora la timp obligatiunile sale.
Riscul operational se refera la posibilele pierderi ale Bancii rezultate din actiunile intentionate sau neintentionate ale colaboratorilor bancii sau a tertelor persoane si care se pot solda cu pierderea activelor sau a reputatiei bancii.

II. Organele de gestiune a riscurilor.

    Gestiunea riscurilor se efectueaza prin elaborarea politicilor, luarea unor decizii strategice si tactice de catre Consiliul Bancii, Comisia de Creditare, Comitetul de Gestiune a Activelor si Pasivelor (ALCO), Comisia Investitionala (INCO) si Comitetul de Creditare al Bancii.
    Responsabilitatea pentru realizarea politicii de gestiune a riscului de creditare o poarta Sectia Credite din Departamentul Vânzari, Sectiile / Serviciile relatii cu clientela ale filialelor Bancii.
    Responsabilitatea pentru realizarea politicii riscului de capital, riscului valutar, riscului ratei dobânzii si riscului de lichiditate o poarta Sectia Finante si Lichiditate si Sectia Hârtii de Valoare din Departamentul Suport.
    Responsabilitatea pentru realizarea riscului operational o poarta Departamentul Organizarii Evidentei si Controlului, Sectia Tehnologii Computer, Serviciul securitate si Serviciul personal ale Bancii
    Departamentul Suport (Sectia Tehnologii Computer) asigura suportul sistemului informational pentru colectarea si analiza informatiei în vederea gestiunii riscurilor. Departamentul Organizare a Evidentei si Controlului, Serviciul de coordonare a lucrului cu clientela din Departamentul Vânzari coordoneaza colectarea informatiei de la toate subdiviziunile Bancii si furnizarea unor date exacte si oportune, necesare pentru gestiunea eficace a riscurilor.

III. Gestiunea riscurilor.

1. Gestiunea riscului de creditare.

    Bancile comerciale ce participa în procesul de creditare sunt influentate de anumite evenimente interne si externe. De aceea, chiar si în cazul unei politici de creditare perfecte sunt inevitabile anumite pierderi la credite. Banca nu trebuie sa acorde intentionat credite nefavorabile, însa o parte din credite pot deveni nefavorabile în viitor. Reputatia bancii poate fi subminata în urma majorarii cotei creditelor problematice, iar aceasta poate, la rândul sau, sa influenteze asupra pozitiei bancii pe piata resurselor creditare.
    Pentru diminuarea riscurilor aferente activitatii de creditare Banca a elaborat si a implementat un sistem de gestiune a riscului de creditare. Principiile structurale si metodele de functionare a acestui sistem sunt expuse în Politica de creditare aprobata de catre Consiliul Bancii si în Instructiunile privind stabilirea relatiilor de creditare.
    Banca îsi pune scopul de a respecta permanent normele stabilite de catre Banca Nationala a Moldovei în vederea limitarii riscului de creditare (datoria maxima a unui grup de persoane, ce activeaza în comun, a persoanelor afiliate si lucratorilor bancii, raportul sumei datoriilor nete la creditele acordate la zece persoane, care constituie dupa marime primele datorii nete, la portofoliul de credite, etc.)
    În afara de aceasta Politica mentionata determina valorile maxim admisibile ale urmatorilor indicatori:

Raportul Fondului de risc fata de portofoliul de credite - 5%

Raportul creditelor expirate fata de portofoliul de credite - 5%

Raportul creditelor dubioase si compromise fata de portofoliul de credite - 2%, fasa de fondul de risc - 15%.

    Indicatorii de baza ai riscului de creditare caracterizeaza suficienta Fondului de risc format pentru acoperirea eventualelor pierderi rezultate în urma nerambursarii împrumuturilor.
    Planificarea indicatorilor riscului de creditare al Bancii si determinarea normelor de risc se efectueaza în marimi absolute, fara a tine cont de gajul disponibil si garantiile acordate la creditele acordate.

2. Gestiunea riscului de capital.


Planurile anuale de activitate ale bancii stabilesc urmatorii indicatori absoluti si relativi ai normativelor de risc de capital:

Active ponderate la risc, inclusiv:

o        Hârtii de valoare;

o        Datoria la credite;

o        Dobânda ce urmeaza a fi primita;

Capitalul normativ total (minus mijloacele fixe nete);

Raportul capitalului normativ total (minus mijloacele fixe nete) fata de activele ponderate la risc;

Indicatorul suficientei capitalului corelat cu activele ponderate la risc;

Restrictii investitionale:

o        Raportul volumului de investitii fata de capitalul normativ total;

o        Raportul investitiilor în active materiale pe termen lung fata de capitalul normativ total.

3. Gestiunea riscului ratei dobânzii.


    Politica în domeniul gestiunii riscului ratei dobânzii consta în stabilizarea si sporirea ulterioara a marjei nete aferente dobânzii.
    Controlul asupra gestiunii tipului de risc mentionat este efectuat printr-un sir de metode, principala fiind gestiunea diferentei dintre scadente. Indicatorii de baza pentru cuantificarea impactului acestui tip de risc este venitul net aferent dobânzii obtinut de banca si marja neta aferenta dobânzii.
    Banca poate dirija cu riscul ratei dobânzii prin modificarea scadentelor activelor si pasivelor sale plasate sau atrase, a nivelului rentabilitatii activelor, sensibile la modificarea ratei dobânzii, a diapazonului variabilitatii ratelor dobânzii.
    Banca urmeaza sa minimizeze nu numai diferenta dintre scadente, ci si dintre sumele pasivelor atrase sau a activelor finantate.
    În cazul stabilirii unor rate flotante atât la active cât si la pasive, banca va aplica urmatoarea tactica:

  • Suma activului poate fi mai mare ca suma pasivului atras în cazul asteptarilor majorarii ratei dobânzii;
  • Suma pasivului atras poate fi mai mare ca suma activului finantat în cazul asteptarilor diminuarii ratei dobânzii.

Gestiunea acestui tip de risc se efectueaza de catre Comitetul de creditare si a Comitetul de dirijare a activelor si pasivelor, care nu numai aleg strategia de diminuare a riscului ratei dobânzii, dar si efectueaza planificarea pe termen scurt si lung, elaboreaza masurile de protectie contra riscului de a pierde lichiditatea, organizeaza controlul asupra calitatii creditelor eliberate.

4. Gestiunea riscului valutar.

    Banca delimiteaza doua componente de baza a riscului valutar: riscul pozitiei valutare deschise si riscul de convertire.
    Riscul pozitiei valutare deschise se determina prin pozitia valutara deschisa a bancii, adica prin diferenta dintre valoarea activelor si a pasivelor într-o anumita valuta, tinând cont de pozitiile extrabilantiere. Reevaluarea pozitiilor în valuta straina se efectueaza utilizând cursul curent de schimb al leului moldovenesc fata de valutele straine, stabilit de catre Banca Nationala a Moldovei. Pozitiile valutare deschise se exprima sub forma procentuala a raportului dintre suma pozitiei valutare deschise (calculata în lei moldovenesti) si marimea capitalului normativ total.
    Pozitia închisa apare atunci când valoarea totala a obligatiunilor de bilant si extrabilantere într-o anumita valuta este egala cu valoarea totala a activelor de bilant si extrabilantere.
    Pozitia valutara totala reprezinta suma valorilor tuturor pozitiilor lungi si scurte, tinând cont de semn, exprimata în lei moldovenesti.
    Pozitia deschisa a bancii apare în cadrul prestarii de catre banca a serviciilor pentru clienti, precum si în rezultatul efectuarii de catre banca a tranzactiilor de arbitraj.

    Riscul de convertire tine de restrictiile în efectuarea operatiunilor de schimb. Acest risc este conditionat în special de riscul de tara, deoarece astfel de restrictii sunt impuse, de obicei, prin actele normative ale bancilor centrale.

    Metoda de baza în gestiunea riscului pozitiei valutare deschise consta în stabilirea limitelor pozitiei valutare. Banca respecta limitele pozitiei valutare deschise stabilite de catre Banca Nationala a Moldovei, la sfârsitul zilei operationale. În baza limitelor stabilite de catre Banca Nationala a Moldovei si reiesind din prognozele de modificare a cursurilor, Sectia Finante si Lichiditate calculeaza limitele pozitiei valutare deschise pentru filialele Bancii. Orice depasire a limitelor stabilite se lichideaza prin încheierea de catre filiala a tranzactiilor respective de cumparare / vânzare cu Sectia Finante si Lichiditate la un curs, stabilit de catre dealerul valutar.

5. Gestiunea riscului de lichiditate.


    În cadrul analizei riscului de pierdere a lichiditatii se verifica daca valorile efective ale normativelor lichiditatii curente si pe termen lung corespund cerintelor Bancii Nationale a Moldovei. Se analizeaza modificarile indicatorilor efectivi ai lichiditatii pentru 3 luni precedente. De asemenea, se stabilesc creantele si /sau obligatiunile bancii care au influentat în masura cea mai mare modificarea valorilor normativelor lichiditatii.
    Anual sunt stabilite urmatoarele normative ale lichiditatii:

  • Lichiditatea curenta : suma activelor la vedere si activelor pe un termen mai mic de 30 zile raporata la obligatiunile la vedere si pe un termen mai mic de 30 zile (%);
  • Lichiditatea pe termen lung: suma activelor pe termen lung (cu scadenta 2 ani si mai mult raportata la resursele bancii (%).

    În cadrul analizei riscului lichiditatii o atentie deosebita se acorda concentrarii riscului de creditare, concentrarii depozitelor, a depunerilor sau a creditelor primite de catre Banca si se determina riscul, ce rezulta din aceasta concentrare.
    La analiza riscului de pierdere a lichiditatii se considera de asemenea nivelul de dependenta fata de diferite categorii de creditori (piata interbancara, Banca Nationala a Moldovei, clienti - persoane juridice, clienti - persoane fizice, alti creditori), precum si nivelul de sensibilitate a creditorilor fata de situatia pe piata monetara. Analiza modificarii structurii mijloacelor atrase în volumul total al obligatiunilor Bancii se efectueaza, comparând situatiile din perioadele gestionare precedente (ultimele trei date gestionare).
    Structura activelor si pasivelor bancii, precum si corespunderea scadentelor lor acorda posibilitate Bancii de a-si îndeplini obligatiile sale si asigura investitorilor bancii un nivel adecvat al venitului la mijloacele investite în banca.
    Banca mentine urmatoarea structura a bilantului:

Active

Pasive

Mijloace banesti si HVS  25-30%

Depozite si împrumuturi  75-80%

Credite (nete)  65-70%

Capitalul bancii 18-20%

Mijloace fixe si investitii  8-10%

    O asemenea structura permite de a mentine 50% din capitalul bancii sub forma de mijloace lichide, si de a forma partea de risc a activelor (portofoliul de credite) din contul mijloacelor atrase, cu respectarea normelor privind rezervele obligatorii la conturile în Banca Nationala a Moldovei.
    Riscurile diferentei dintre termenele de atragere si de plasare se dirijeaza prin metode standarde aplicate de catre institutiile financiare:

  • Reducerea pe un termen scurt a lichiditatii fara majorarea nivelului de cheltuieli;
  • Împrumuturi interbancare - costul lor este cu 1-2 puncte procentuale mai înalt decât suma nominala, însa ele presupun cheltuieli de regie minime;
  • Tranzactii pe piata deschisa SWAP , REPO - vânzarea unei parti din active cu rascumpararea ulterioara a lor - costul este analogic împrumuturilor pe piata.

În cazul aparitiei crizei lichiditatii Banca se conduce de "Planul de actiuni ale Bancii în cazul crizei lichiditatii", elaborat de catre comitetul de dirijare a activelor si pasivelor "ALCO".

6. Gestiunea riscului operational.

    Pentru estimarea probabilitatii aparitiei riscului operational se utilizeaza sistemul de evaluare a indicatorilor calitativi (concluziile auditorilor, a auditorilor interni, a comisiei de cenzori a bancii) si cantitativi (informatia privind volumul, rulajul si pierderile, nivelul de risc al activitatii, exprimat prin stabilitatea veniturilor).
    Gestiunea riscului operational se bazeaza pe o structura organizationala si proceduri interne corecte.
    O alta metoda de dirijare a riscului operational consta în încheierea unor acorduri cu companii de asigurare si cu brocheri asiguratori.
    În practica este oportuna combinarea metodelor mentionate de gestiune a riscurilor operationale.

Tabel: Metodele de control a riscului operational.

Instrumentul de control

Avantajele utilizarii

Controlul intern si auditul intern

Evaluarea independenta

Sistemul de limite la riscul operational

Limitarea pierderilor posibile

Sistemul de rapoarte pentru stabilirea problemelor potentiale

Crearea stimulentelor pentru gestiunea riscului operational

Asigurarea si reasigurarea

Trecerea riscurilor asupra asiguratorilor

Formarea rezervelor (analogice rezervelor traditionale la credite)

Posibilitatea compensarii pierderilor potentiale

    Întrucât manifestarile posibile ale riscurilor operationale sunt foarte diverse, posibilitatea reala de a stabili un control asupra lor consta în divizarea fiecarui proces al bancii în operatiuni - parti componente, elaborarea unei harti tehnologice a circulatiei documentelor, identificarea si estimarea surselor de risc si a manifestarilor posibile a riscului pentru fiecare operatiune.
    Controlul intern trebuie sa fie instrumentul principal de dirijare a riscului operational. Menirea sa este de servi în calitate de instrument de actiuni preventive, si nu de a constata faptele evenimentelor deja petrecute.


Document Info


Accesari: 4449
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )