Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























RESURSELE BANCARE - MANAGEMENTUL PASIVELOR

Finante




RESURSELE BANCARE - MANAGEMENTUL PASIVELOR

Resursele bancilor sunt constituite din resurse proprii si resurse atrase.

Din punct de vedere al gradului de stabilitate, resursele proprii cuprind resurse stabile, care pot fi plasate pe termen lung, constituite din capitalul social cash, fondul de rezerva, primele legate de capitalul social varsat si resurse temporare - care pot fi plasate pe termen foarte scurt si scurt, constituitedin: rezerva generala pentru riscul de credit, provizioanele pentru riscul de credit, dividendele de plata, impozitele constituite pâna devin exigibile.




Resursele atrase constituie partea cea mai activa din resursele bancii, practic, pe seama acestora banca îsi poate îndeplini functia de investitii în economie, resursele proprii având o pondere neînsemnata în investitiile facute de banca.

2.1. Resursele proprii - capitalul bancar

Capitalul bancar joaca un rol important începând cu constituirea bancii si continuând cu perioada de functionare pâna la lichidare. Datorita acestui rol în ultimii ani capitalul a devenit punctul esential al managementului bancar.

Din punct de vedere teoretic, capitalul bancar îndeplineste urmatoarele functii:

protejeaza deponentii în eventualitatea insolvabilitatii si lichidarii bancii

absoarbe pierderile neanticipate pentru a mentine încrederea, astfel ca în conditii de stres, banca sa-si poata continua activitatea;

serveste la achizitionarea de cladiri si echipamente pentru desfasurarea activitatii;

serveste ca o limita impusa (Norma Cooke) pentru expansiunea nejustificata a activelor.

Practic, prima functie este deja depasita ca urmare a constituirii Fondului de Garantare a depozitelor în sistemul bancar.

A doua functie este putin exagerata. Multe active ce par a fi slabe pot fi eliminate cu putine pierderi de catre un management competent. În plus, fondurile de risc si provizioanele îi permit bancii sa-si continue activitatea în perioade dificile pâna când nivelul si fluxul câstigurilor este restabilit.

Nu marimea capitalului scapa bancile de faliment. Falimentul bancilor a fost consecinta unui management defectuos, materializat în pierderi mari din împrumuturi si lichiditati insuficiente determinate de retragerea masiva a deponentilor ca urmare a inexistentei unui sistem de garantare a depozitelor. Practic, se poate afirma ca, nivelul capitalului bancar nu este legat cauzal de falimentul bancilor.

A treia functie este mai rezonabila decât pare, fiind determinata de necesitatea crearii conditiilor pentru derularea activitatii. Practic, nu deponentii trebuie sa fie cei care sa furnizeze fonduri pentru deschiderea unei banci sau a altor unitati, precum si a dotarilor aferente bancii.

Problema care se pune pentru managementul bancii este aceea ca, deschiderea unor noi unitati sa fie justificata prin luarea în calcul a posibilitatilor locale concrete, atat în ceea ce priveste colectarea depozitelor, dar si a cererii de credite din zona, precum si de concurenta oferita de celelalte banci si institutii care functioneaza deja în zona.

A patra functie a capitalului este limitarea expansiunii nejustificate a activelor bancare - este mai rezonabila decât pare a fi. Prin limitarea activelor se poate limita cresterea unei banci peste posibilitatea ei de managerie, se poate îmbunatati calitatea activelor bancare, se poate controla posibilitatea unei banci de a-si asigura cresterea prin datorii si poate conduce la cresterea rentabilitatii activelor. Practic, adecvarea capitalului este folosita pentru prevenirea expansiunii nejustificate a unei banci.

Functia esentiala a capitalului bancar este însa aceea de a asigura publicul si autoritatile asupra stabilitatii bancii.

Mentinerea marimii adecvate a capitalului si achizitionarea sa sunt subiecte care framânta managerii bancilor.

În vederea satisfacerii nevoilor de capital, managementul bancar trebuie sa ia în consideratie urmatoarele elemente:

Reglementarile bancare privind capitalul bancii;

Posibilitatile bancii de crestere a capitalului.

2.1.1. Reglementarile bancare privind capitalul bancar

Autoritatile bancare impun bancilor sa respecte o serie de norme privind: capitalul necesar (capitalul social) pentru constituirea si functionarea bancilor si respectarea gradului de adecvare a capitalului.

2.1.1.1. Capitalul necesar pentru constituirea si functionarea bancilor

Legile bancare prevad sume minime de capital necesar pentru autorizarea bancilor. În ultimii ani, B.N.R. a impus bancilor, atât celor în functiune, cât si celor în curs de organizare un nivel minim de capital social de 50 mild. lei.

Premisele care au stat la baza acestei decizii luate de B.N.R. înca din 1995 au fost alinierea la standardele Uniunii Europene si evitarea proliferarii unor banci slabe, cu o baza de capital insuficienta, care ar putea pune în pericol viabilitatea de ansamblu a sistemului bancar.

Considerentul pentru care un stoc mare de capital ajuta la asigurarea bancii este ca acest capital reprezinta acele fonduri pe care banca le poate pierde fara a-si pune în pericol capacitatea de rambursare a creditorilor ei, numai detinatorii de capital ar fi cei care pierd.

Având în vedere rolul major pe care-l au bancile în economie - prin activitatea lor pot influenta dezvoltarea economica a natiunii - decizia cu privire la majorarea capitalului social pâna la nivelul de 50 mild. lei ar fi trebuit precedata de o evaluare a calitatii portofoliului de credite si a managementului din banci, scopul fiind preîntâmpinarea penetrarii capitalului în bancile care genereaza risipa de fonduri.

Modul de constituire a capitalului social a fost reglementat atât prin Legea nr.33/1991 - privind activitatea bancara (ulterior Legea nr.58/1998 - Legea bancara), dar si prin norme cu caracter prudential emise de B.N.R.

Astfel, capitalul social al unei banci trebuie varsat integral în forma baneasca în momentul subscrierii. Persoanele care intentioneaza sa achizitioneze mai mult de 5% din capitalul social al bancii trebuie sa obtina aprobarea de la B.N.R.

2.1.1.2. Impactul marimii capitalului impus de autoritati

asupra rentabilitatii capitalului propriu

lndependent de reglementarile impuse de autoritati cu privire la marimea capitalului social al unei banci, managementul bancar îsi dimensioneaza capitalul propriu luând în considerare urmatoarele elemente:

achizitionarea de cladiri si echipamente pentru desfasurarea activitatii;

absorbirea pierderilor neanticipate pentru a mentine banca deschisa în conditii de stres, ceea ce din punct de vedere al autoritatilor presupune asigurarea solvabilitatii bancii.

Deci rolul capitalului ca tampon contra pierderilor din împrumuturi este evident atunci când este pus mai degraba în contextul cash-flow-ului decât a întregului capital contabil impus de autoritati.

De exemplu, consideram o banca ai carei clienti nu-si ramburseaza creditul, nerambursarile în termen vor reduce intrarile de cash operativ pentru banca. Iesirile de cash sunt în mare neafectate, banca poate ramâne operational solvabila atât timp cât capitalul propriu în cash asigura iesirile de cash (cheltuielile cu dobânzile si platile ordonate de clienti).

Situatia îi permite bancii sa contracteze noi împrumuturi pentru a înlocui intrarile de cash si sa câstige timp pentru recuperarea activelor slabe. În consecinta, rolul primar al capitalului propriu este sa tina banca deschisa sa-si continue activitatea, astfel încât, timpul si profiturile sa absoarba pierderile, iar publicul sa nu-si piarda înerederea în banca.

Mai mult ca orice, încrederea este importanta pentru actionarii bancii, constituind totodata un ajutor la cresterea pretului actiunilor bancii si deci la obtinerea de capital suplimentar.

Hempel si Coleman definesc încrederea ca "fiind capitalul necesar ­creditorilor, debitorilor, legiuitorilor, actionarilor, publicului pentru a ramâne încrezatori în banca".

Se stie ca cele trei surse principale de câstiguri pentru banci sunt: utilizarea activului, efectul de levier si marja dobânzii, aceasta din urma fiind puternic afectata de managementul bancii.

Primele doua surse depind în mod direct de marimea pasivului bancii si de provenienta acestuia: capital propriu si resurse atrase. Câstigul obtinut de banca drept urmare a utilizarii activului se datoreaza în principal efectului de levier, care, la rândul lui, depinde de gradul de îndatorare al bancii (resurse împrumutate/capital propriu).

Notam cu P - profitul obtinut ca urmare a valorificarii activului bancii Activul bancii este constituit din capitalul propriu (Cp) si resurse atrase (Ci) - deci A=Cp+Ci.

Profitul (P) care ramâne bancii va fi diferenta dintre dobânzile încasate de banca (di) aferente activului valorificat si cele platite de banca (dp) pentru resursele împrumutate, deci:

P = (Cp + Ci) di - Ci x dp

Rata rentabilitatii capitalului propriu va fi:

R = = =

Deci, rentabilitatea capitalului propriu al bancii creste direct proportional cu gradul de îndatorare a bancii (Ci/Cp).



În consecinta, banca va trebui sa aiba mult mai multe datorii, ceea ce implica mai putine active finantate din capitalul propriu si deci un multiplicator al datoriei mai mare pentru a fi mai rentabila. Cu cât multiplicatorul datoriilor este mai mare, cu atât rentabilitatea propriului capital este mai mare. Atragerea si mentinerea actionarilor în banci impune ca banca sa aiba un procentaj mic al capitalului propriu raportat la active.

Deci, din punct de vedere a actionariatului si a managementului, capitalul propriu al bancii trebuie sa fie cât mai mic, pentru a asigura o rentabilitate mare a capitalului propriu.

2.1. 1.3. Respectarea gradului de adecvare a capitalului (norma Cooke)

Norma Cooke a fost elaborata de Comitetul de la Basel în scopul de un climat concurential echitabil între bancile apartinând tarilor cu practici legislative diferite, devenind operativa din anul 1994.

Norma stabileste un raport minimal (marja de siguranta) între fondurile proprii ale unei banci si calitatea activelor sale pentru ca, în cazul în care unii clienti nu-si ramburseaza creditele, banca sa fie capabila sa-si plateasca deponentii.

Elementele luate în calcul sunt: fondurile proprii si activele ponderate în functie de risc conform relatiei:

Norma Cooke = 80%

Fondurile proprii se obtin prin însumarea urmatoarelor elemente :

capitalul propriu sau capital de rangul I este constituit din capitalul social varsat, primele legate de capital varsate, fondul de rezerva, profit nerepartizat, fondul imobilizarilor corporale si fondul de dezvoltare;

capitalul suplimentar sau capital de rangul II (se ia în calcul în proportie de cel mult 100% din capitalul de rangul I) este constituit din rezerva generala pentru riscul de credit, fonduri proprii rezultate din rezerva imobilizarilor corporale, sume legal înregistrate în contul "Alte rezerve".

Activele ponderate reprezinta elementele de activ din bilant si active extrabilantiere, ajustate cu un coeficient de pondere de risc care variaza în functie de riscul de credit asociat fiecarui activ.

Modul de calcul al fondurilor proprii, precum si ponderile de risc pe categorii de active din bilant sunt reglementate prin norme emise de B.N.R

2.1.1.4. Punctele slabe ale normei Cooke

Cercetarea recenta pe plan international privind legatura dintre capitalul bancii si riscul esuarii duc la concluzii diferite. Unii analisti atribuie esecul unui management prost si sustin ca bancilor care sunt bine conduse trebuie sa li se permita sa opereze cu un indice de capital/active scazut.

În aceste studii, bancile cu indici de capital/active scazuti nu expun o tendinta mai mare de insolvabilitate comparat cu bancile cu indici de capital/active mai mare. Alti cercetatori atribuie esecurile problemelor de lichiditate ignorând capitalul.

Contradictiile referitoare la legatura dintre capital, problemele de lichiditate si esecul bancii sunt rezultatul unei întelegeri gresite a valorii contabile a capitalului, fata de valoarea de piata a capitalului bancii, aceasta din urma fiind de o importanta majora.

Atâta timp cât valoarea de piata, exprimata prin pretul actiunilor - care depind în mod covârsitor de marimea dividendelor platite de banca, deci de rentabilitatea capitalului propriu - este mare, bancile se bucura de încredere si pot colecta fonduri, pot marii capitalul prin atragerea de noi actionari.

Valoarea de piata a capitalului, în acest caz, este independenta de valoarea contabila, indiferent daca aceasta valoare este mare sau mica. Daca valoarea de piata a actiunilor este mica sau în scadere, banca va iesi din atentia publicului chiar daca valoarea contabila a capitalului ei este mare. Deci, esecul bancilor este legat incontestabil de valoarea de piata a bancii si nu de valoarea contabila.

Luând în calcul valoarea contabila a capitalului bancii se ignora schimbarile în valoarea de piata ale acestuia, chiar daca periodic banca face o reevaluare, care supraapreciaza valoarea adevarata de piata a bancii.

Pe de alta parte, norma Cooke ia în calcul numai riscul de creditare al bancii; or, banca poate sa-si asume un risc mare al ratei dobânzii având sanse mari sa esueze. Capitalul formal, asa cum este luat în calcul, tine cont de compozitia activelor si de posesorii acestora, dar nu ia în calcul expunerea acestuia la riscul ratei dobânzii.

Riscul de lichiditate pe care si-l asuma banca o expune unor probleme similare. Desi cei care fac reglementarile bancare ar putea tine cont si de gradul de lichiditate a activelor, nu numai de credibilitatea beneficiarilor acestora, precum si de gradul de lichiditate a garantiilor aferente creditelor.

În acelasi timp, norma Cooke reduce riscul limita în volumul noilor active pe care o banca le poate finanta prin achizitionarea de noi fonduri. Daca bancile doresc sa-si extinda împrumuturile sau sa investeasca în alte active, ele trebuie mai întâi sa-si mareasca capitalul.

Deci, suplimentarea de active atrage suplimentari la capitalul bancii, pentru a îndeplini conditiile impuse de norma Cooke. Fiecare banca trebuie sa-si limiteze cresterea ei de active, fie la câteva procente din câstigurile obtinute, fie sa-si achizitioneze capital.

Cei care fac normele bancare sunt preocupati în primul rând de siguranta bancii, viabilitatea fondurilor, stabilitatea pietei financiare, preferând mai mult capital.

Controlul capitalului în banci prin gradul de adecvare permite evaluarea proportiilor fondurilor proprii ale bancii în raport cu calitatea portofoliului active, în timp ce marimea capitalului vizeaza protejarea Fondului de garantare a depozitelor si pe micii depozitari.

Viabilitatea sistemului bancar însa nu depinde doar de acesti indicatori.

Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC) evalueaza bancile dupa urmatoarele categorii de performante (dupa Uniform Financial Institutions Rating System) numite CAMEL: C - adecvarea capitalului; A - calitatea activelor; M- calitatea managementului - E - câstiguri; L - lichiditate, clasificând bancile de la calitatea cea mai mare (1) la calitatea cea mai joasa (5). De asemenea, da o evaluare (rating) pentru toata activitatea bancii,

2.1.2. Posibilitatile bancii de crestere a capitalului

Cresterea capitalului bancar poate fi realizata prin;

generarea interna de capital, prin prelevari din profit;

achizitionarea de capital prin emisiune de actiuni.

În adoptarea unei variante de crestere a capitalului, managementul bancar trebuie sa ia în considerare situatia bancii (pozitia ei) în cadrul sistemului bancar si de posibilitatile oferite de economie privind valorificarea capitalului.

În ceea ce priveste modul de utilizare a capitalului, trebuie avut în vedere; în primul rând, sumele cash pe care banca trebuie sa le detina, rezervele obligatorii pe care trebuie sa si le constituie la Banca Nationala, fond de garantare depozite alte fonduri legale impuse de autoritati.

2.1.2.1. Generarea interna de capital prin prelevari din profit

Daca profitul nerepartizat este suficient pentru cresterea de capital al bancii aceasta reprezinta de obicei cea mai buna forma de crestere a capitalului. Profitul nerepartizat nu este o sursa de capital la discretie, costul acestuia poate determina valori mai mici ale dividendelor primite azi, fata de cele din viitor, si, poate, un pret mai mic pe actiune datorita dividendelor mai mici.

Totusi, el este una dintre cele mai putin costisitoare surse de capital pentru majoritatea bancilor si este supus controlului direct al managementului.

Pentru ca investitorul actual sa fie multumit de investitia sa în banca, trebuie sa fie asigurat ca plata dividendelor va fi facuta si în viitor. Omiterea unor plati de dividende este neplacuta pentru investitori.

Pentru un potential investitor, o practica îndelungata de plata a dividendelor este un factor important în decizia de a investi în banca si un argument în cresterea actiunilor bancii.

Prin Legea bancara nr.58/1998, Banca Nationala impune bancilor o serie de cerinte privind generarea interna de capital:

bancile sunt obligate sa repartizeze 20% din profitul brut pentru constituirea unui fond de rezerva pâna când fondul egaleaza capitalul social, apoi, maxim 10% pâna când fondul a ajuns de doua ori mai mare decât capitalul social. Dupa atingerea acestui nivel, alocarea de sume pentru fondul de rezerva se face din profitul net. De asemenea, bancile trebuie sa repartizeze din profitul brut sume pentru constituirea rezervei generale pentru riscul de credit în limita a 2% din soldul creditelor acordate;

bancile nu pot efectua repartizari din profit pentru dividende, daca în urma repartizarii banca nu înregistreaza nivelul minim de solvabilitate 8% (norma Cooke).

2.1.2.2. Achizitionarea de capital prin emisiune de actiuni

Achizitionarea capitalului prin emisiune de noi actiuni este rezultatul deciziei proprietarilor. Emisiunea de actiuni poate fi o solutie acceptata sau nu, de catre proprietari, deoarece acest mod de a creste capitalul atrage dupa sine micsorarea dividendelor pe care acestia le pot obtine.

Bancile mari pot apela cu usurinta la emisiuni de actiuni. Bancile mici nu au asemenea posibilitati, lor le lipseste reputatia nationala, si investitorii se feresc sa le cumpere actiunile. Aceste banci se bazeaza pe capitalul generat intern, iar activitatea lor este constrânsa la câstigurile retinute.

2.2. Resursele atrase



Bancile care tind la o dezvoltare rapida, prin cresterea depozitelor bancare , trebuie sa ia în considerare factorii esentiali în cresterea depozitelor, factori care pot fi controlati (efectul de promovare, serviciile oferite, dobânzile bonificate) si factori care nu pot fi controlati - de natura economica.

Toate bancile au posibilitatea sa-si controleze depozitele prin intermediul ratei dobânzii. Nivelul depozitelor trebuie corelat însa cu posibilitalile privind plasamentele profitabile si oportunitatile de investitii, precum si de situatia economica a tarii.

Pentru atragerea de depozite, bancile au început sa faca apel la serviciile de marketing de dezvoltare a produselor bancare, precum si prin bonificarea unor dobânzi atragatoare în functie de natura depozitelor si prin oferta agresiva de certificate de depozit de economii.

Pâna la constituirea Fondului de Garantare a depozitelor în sistemul bancar, nu toate bancile erau agreate de clienti, însa odata cu crearea Fondului, deponentii s-au vazut nevoiti sa-si diminueze economiile în limita plafonului garantat, depunând practic la orice banca.

Plafonul mic de garantare a dus la o dispersie a economiilor în sistemul bancar, a marit numarul de operatiuni si a limitat concurenta în sistemul bancar, reducând si sansele bancilor de a promova afaceri mari.

2.2.1. Categorii de resurse atrase

În functie de caracteristicile acestora pot fi grupate în:

Resurse depozit; sunt acele resurse pe care banca le poate avea în portofoliul ei, dintre acestea amintesc:

conturile de disponibilitati ale agentilor economici, persoanelor fizice, institutiilor financiare si publice, ale bancilor si trezoreriei statului reprezinta resursa cea mai ieftina pentru banca. Prin aceste conturi se deruleaza toate încasarile si platile, prin virament si în numerar în contul si în numele titularului de cont.

Posesorii pot dispune în orice moment de sumele existente în sold, sunt bonificate în procente mici de catre banca.

Aceasta resursa se încadreaza în categoria pasivelor cu volatilitate ridicata, banca putând dispune temporar în limita unui sold mediu permanent (sold care ramâne în contul clientilor).

Aceste solduri permanente sunt folosite de banca fie pentru fructificare, prin acordare de credite pe termen foarte scurt, fie ca surse de lichiditati.

Daca clientii au putere economica mare, sumele vehiculate prin aceste conturi sunt mari, iar soldul mediu permanent va fi mare, deci o resursa ieftina de care banca poate profita. Pentru atragerea acestori clienti, bancile trebuie sa reduca comisioanele aferente operatiunilor facute din aceste conturi si sa creasca calitatea serviciilor oferite acestor clienti.

depozitele de economii la vedere sunt depozite ale persoanelor fizice si juridice, cu grad ridicat de lichiditate pentru posesorii lor, de aceea banca bonifica dobânzi mici.

Utilizarea acestora ca resurse de creditare se face eu precautie de catre banca, deoarece aceste depozite au un grad ridicat de volatilitate.

Pentru a le utiliza pe perioade mai mari de timp, unele banci impun clientilor sai sa fie anulate cu câteva zile înainte în cazul în care se solicita retragerea unor sume mai mari. Acest tip de depozit constituie o resursa ieftina pentru banci.

depozitele de economii la termen ale persoanelor fizice si juridice cu maturitate la 30 zile, 90 zile, 180 zile, 1 an, sunt bonificate de banca la dobânda pietei. Pentru a stimula depunatorii sa opteze pentru perioade de maturitate mare, banca bonifica mai mult pentru termene mai mari.

Retragerea acestor depozite de catre deponenti înainte de termen atrage bonificarea dobânzii la vedere de catre banca.

certificatele de depozit au fost create pentru a concura fondurile mutuale, au maturitate mica 91 zile si dobânda fixa, pot fi fructificate pe piata interbancara sau achizitionarea de titluri de stat;

depozitele publice de economii la vedere ale institutiilor financiare au volatilitate mare, pot fi fructificate pe piata interbancara pe termen foarte scurt;

depozitele corespondente ale altor banci au volatilitate mare, sunt utilizate cu precautie de banca;

sumele în tranzit între unitatile bancii au grad ridicat de volatilitate, pot fi fructificate pe termen foarte scurt.

Resurse nondepozit: sunt acele resurse pe care banca le poate procura în situatii dificile, cum ar fi lipsa de lichiditati, dintre acestea amintesc:

împrumuturi de la Banca Nationala - credite de refinantare;

Refinantarea societatilor bancare de catre Banca Nationala este o operatiune de creditare pe termen scurt, de regula de maxim 90 zile calendaristice, cu exceptia cazurilor în care Consiliul de Administratie al B.N.R. decide un alt termen.

Creditele de refinantare ce se pot acorda de B.N.R. în calitatea de împrumutator de ultima instanta a societatilor bancare sunt: creditul structural, creditul de licitatie, creditul special si creditul lombard (overdraft).

Creditul structural, este o forma de refinantare prin care o societate bancara trage succesiv sume în cadrul unui plafon stabilit de B.N.R. pe perioada de acordare.

Nivelul ratei dobânzii este la nivelul taxei oficiale a scontului si se calculeaza la soldul angajamentelor zilnice efective, garantarea creditului se face cu efecte de comert sau alte hârtii de valoare agreate de B.N.R.

Creditul de licitatie reprezinta principala forma de refinantare acordata de B.N.R. societatilor bancare. Creditul se acorda pe o durata de cel mult 15 zile calendaristice si este garantat cu titluri de stat si hârtii de valoare acceptate de B.N.R. Rata dobânzii se determina în cadrul sedintei de licitatie la care iau parte societatile bancare solicitante plecând de la nivelul de pornire stabilit de B.N.R.

Creditul special este o forma exceptionala de refinantare acordata de B.N.R. societatilor bancare aflate în criza de lichiditate. Creditul se acorda pe o perioada de maxim 30 zile si este garantat cu titluri de stat, acordarea creditului este conditionata de existenta unui program de redresare financiara agreat de B.N.R. Nivelul ratei dobânzii se stabileste de B.N.R.

Creditul lombard (overdraft) este o forma de finantare ce se acorda peste noapte societatilor bancare pentru asigurarea platilor zilnice a acestora. Nivelul creditului lombard este determinat de soldul debitor înregistrat la închiderea zilei în contul curent al societatii bancare deschis la B.N.R.

Creditul lombard se acorda în limita unui plafon de 75% din nivelul fondurilor proprii al societatii bancare. Nivelul ratei dobânzii este stabilii B.N.R., garantarea creditului se face cu titluri de stat si hârtii de valoare agreat B.N.R.

împrumuturile de pe piata interbancara de la alte banci sunt scumpe, regula bancile apeleaza la ele când sunt în criza de lichiditati;

vânzarea temporara a bonurilor de trezorerie si a obligatiunilor guvernamentale sau a altor hârtii de valoare pe care banca le are în poriofoliul ei în vederea satisfacerii nevoilor de lichiditati sau a unor solicitari de credite.

Determinarea costurilor diferitelor tipuri de resurse care pot constitui fonduri pentru banca impune luarea în considerare si influenta fiecarei resurse asupra riscurilor activitatii bancare - riscul de lichiditate, riscul ratei dobânzii, riscul de credit si riscul insolvabilitatii.

Riscul de lichiditate este determinat de posibilitatea ca depunatorii sau creditorii bancii sa-si retraga fondurile din banca; acest risc difera în functie de tipul de depozit, pe de o parte, iar, pe de alta parte, de conjunctura economica.

Bancile bonifica resursele în functie de probabilitatea retragerii lor, astfel:

pentru conturile de disponibilitati si depozite la vedere care prezinta un grad ridicat de volatilitate pentru banca cu influenta majora asupra riscului de lichiditate, bancile platesc mai putin;

pentru depozitele la termen, bancile platesc mai mult, iar în cazul când sunt retrase înainte de termen bonifica dobânda la vedere.

Riscul ratei dobânzii - toate tipurile de depozit sunt reevaluate zilnic. Pentru resursele nondepozit - credite de refinantare, obligatiuni guvernamentale sau neguvernamentale - banca îsi asuma un risc de dobânda, acestea nefiind reevaluate zilnic.

Totodata, riscul de lichiditate si riscul ratei dobânzii sunt diferite pentru diferite resurse. Deci, alegerea resurselor de catre banca se face tinând cont de costul resursei si de contributia resursei la lichiditatea bancii.

Riscul de creditare trebuie analizat în functie de efectele acestuia asupra creditorilor si asupra bancii.

Astfel, costul ridicat al fondurilor achizitionate are un efect benefic asupra celor care au împrumutat banca, dar, pe de alta parte, banca, pentru a-si asigura o marja de profit acceptabila, îsi asuma un risc de creditare mare.

Riscul insolvabilitatii - resursele bancii au un impact direct asupra riscului de insolvabilitate si nivelului de îndatorare a bancii. Banca îsi poate mari profitabilitatea capitalului propriu, prin cresterea nivelului de îndatorare, nivel, care atrage însa cresterea riscului de insolvabilitate.

Asigurarea depozitelor diminueaza efectul riscului de insolvabilitate al bancii asupra creditorilor bancii, dar mareste costul resurselor pentru banca.



Deci, managementul bancar la alegerea resurselor atrase trebuie sa tina cont de:

- costul resursei (dobânda bonificata de banca);

- cheltuielile suplimentare privind asigurarea resursei;

contributia resursei la mentinerea lichiditatii bancii;

sensibilitatea resursei la fluctuatiile ratei dobânzii.

2.3. Costul resurselor bancare

Evaluarea costului resurselor îi permite bancii sa compare pretul diferitelor categorii de resurse si sa se asigure ca activele au un pret ridicat, care-i permit sa-si acopere costurile si sa ofere actionarilor un câstig cât mai mare.

Toate bancile folosesc un cost intern propriu, care serveste ca rata de baza la stabilirea pretului activelor. Aceste evaluari permit bancilor sa ajusteze, ori de câte ori se impune, ratele activelor pentru a-si proteja profitul.

Metoda aplicata în banci pentru determinarea costului resurselor are la baza metoda costului marginal al resurselor. Dupa cum se stie, resursele bancii sunt constituite din capital propriu si resurse atrase, deci este necesar sa se faca o delimitare în continutul costului marginal al resurselor bancii.

Costul marginal al resurselor atrase masoara costul platit de banca pentru a cumpara o unitate suplimentara de resurse pe care aceasta le poate investi.

Costul marginal al capitalului propriu masoara nivelul minim propus al ratei de recuperare a capitalului actionarilor.

Cele doua costuri marginale determina costul marginal al resurselor bancii, care pot fi tratate fie ca resurse independente, fie ca resurse totale.

2.3.1. Costul marginal al resurselor independente

Resursele independente (depozite, împrumuturi de pe piata interbancara, împrumuturi de refinantare de la B.N.R., conturile de disponibilitati etc.) au costuri marginale distincte, care variaza în functie de ratele dobânzii de piata, costurile de operare, de promovare, asigurare etc.

Prin combinarea acestor costuri rezulta un singur cost marginal ponderat în functie de costul fiecarei resurse, care se poate aplica tuturor resurselor noi pe care banca le poate achizitiona conform formulei:

m

Cm = Σ pj cj (5.1)

j=1

unde:

Cm - cost marginal ponderat,

Pj - ponderea fiecarui cost în costul total,

Cj - costul marginal al fiecarei resurse,

m - numarul resurselor exclusiv capitalul propriu.

Costurile marginale sunt utilizate de banca în luarea deciziei privind stabilirea pretului activelor pe care le poate finanta.

Cunoscând costurile marginate, banca îsi stabileste dobânzile la active în asa fel încât sa-i ramâna un profit acceptabil.

Din pacate, este greu de determinat cu precizie costurile marginale, deoarece acestea cuprind atât costurile cu dobânda, cât si alte costuri (de promovare, de asigurare, de operare) pe care banca trebuie sa le plateasca, managementul trebuind sa identifice acea portiune a resurselor achizitionate care poate fi investita în active care aduc câstig.

Costul marginal al resurselor independente (cj) se poate determina folosind urmatoarea relatie:

rata dobânzii bonificate + cost operare + cost promovare + cost asigurare

Cj =

1 - % din activete care nu aduc câstig bancii

(2.2)

Toate elementele numaratorului sunt costuri estimate, unele din ele pot fi mai bine apreciate - costurile privind asigurarea (contributia la Fondul de garantare a depozitelor), costurile de promovare - cheltuielile de marketing facute de banca.

Costurile privind ratele dobânzilor depind de nivelul ratei dobânzii de piata costurile de operare sunt determinate de volumul operatiilor de procesare.

Din relatia (5.2) apar urmatoarele probleme:

prognozarea nivelului ratei dobânzii este o sarcina grea; datorita volatilitatii este necesar ca orizontul de timp pentru care se determina costurile marginale sa fie mic, pentru ca rezultatul sa fie cât mai aproape de realitate;

aprecierea celorlalte costuri de operare este, de asemenea, o sarcina extrem de dificila. Aceasta implica determinarea costurilor timpului angajatilor care mânuiesc cecuri, al celor care dau informatii despre conturile clientilor, rezolvând plângeri etc.

Aceste costuri în multe banci sunt considerate fixe, nevariind cu volumul resurselor suplimentare. Costul marginal al diferitelor resurse variaza în concordanta cu volumul resursei.

Conturile de disponibilitati ale clientilor antreneaza costuri pentru diverse servicii (virarea sumelor ce constituie obligatii la stat) care nu se încaseaza de banca, avantajul dobânzii scazute este diminuat în cazul când clientii au zulaj mic deci banca nu poate sa investeasca procente mari din conturile acestora, în plus banca trebuie sa-si constituie rezerve obligatorii pentru unele din aceste conturi.

Conturile de depozit ale persoanelor fizice sunt mai scumpe, au putine operatiuni, dar necesita rezerve la B.N.R. si contributii la Fondul de garantare a depozitelor, deci costuri suplimentare pentru banca.

Utilizarea costului marginal ponderat determinat în functie de costurile marginale ale resurselor independente prezinta inconveniente deoarece costul unei singure resurse se poate schimba mai mult sau mai putin pe perioada considerata fata de costul marginal al celorlalte resurse si astfel costul compus (total) nu mai reflecta realitatea. Pentru eliminarea acestui inconvenient se utilizeaza metoda costului marginal al resurselor totale.

2.3.2. Costul marginal al resurselor totale

Metoda ia în considerare în mod explicit toate costurile aferente fiecarei resurse; toate activele sunt finantate dintr-o comasare de resurse, rezultând resursa totala. Metoda impune parcurgerea urmatoarelor etape:

1. Estimarea valorii activului care urmeaza a fi finantat, în functie de oportunitatile de investitii oferite de economie, precum si a costului fiecarei resurse care compune resursa totala. Aceasta presupune ca banca sa ia în considerare un orizont de timp de planificare mic si sa identifice schimbarile care vor avea loc în structura pasivelor si a capitalului propriu.

2. Determinarea costului marginal al fiecarei resurse conform relatiei (2.2) pe baza estimarilor privind nivelul dobânzilor si al celorlalte costuri (de asigurare, operare, promovare etc.).

3. Estimarea ratei de recuperare a investitiei actionarilor în banca pe care managementul vrea sa o atinga.

Costul marginal al resurselor totale se determina conform relatiei:

m

Cm = Σ rj cj (2.3)

j=1

în care:

Cm - cost marginal al resurselor totale,

rj - ponderea fiecarei resurse în resursa totala,

cj - costul marginal al fiecarei resurse determinat conform relatiei (2.2)

m - numarul resurselor inclusiv capitalul propriu.



Bank Management, Text and Cases, Third Edition, John Wilez & sons, 1990 S.U.A.

Comitetul de control bancar international constituit în cadrul B.R.I., din care fac parte guvernatorii bancilor centrale apartinând "Grupului celor zece" si Luxemburgul, a publicat la 15 iulie 1988 raportul intitulat "Convergenta internationala a normelor de dimensionare a fondurilor proprii".










Document Info


Accesari: 7529
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )