Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Riscul in activitatea de creditare

Finante




Riscul in activitatea de creditare

Acordarea unui credit poate fi in general descrisa ca fiind procesul prin care o anumita valoare este imprumutata unei entitati sau persoane, acceptandu-se un risc financiar asupra posibilitatii ca acea entitate/persoana sa fie capabila in viitor sa-si achite obligatiile.




Creditul bancar se refera la procesul de acceptare a unui risc asupra unui potential debitor care desfasoara o anumita activitate. Riscul asumat este influentat de capacitatea reala a debitorului de a-si indeplini obligatiile in viitor.

In luarea deciziei de asumare a unui risc acceptabil precum si a unei datorii acceptabile, este foarte important sa se inteleaga modul in care acest risc poate fi micsorat la maximum, in conditiile obtinerii unui profit corespunzator.

Acest lucru necesita utilizarea unui sistem de investigare a tuturor componentelor de risc, a riscului global, care pot fi impartite in trei categorii:

Riscul tranzactiei - vizeaza diferite aspecte functionale si operationale ale riscului afacerii;

Riscul clientului - se refera la capacitatea clientului de a-si achita datoriile fata de banca;

Riscul garantiei - se refera la posibilitatea bancii de a recupera creantele sale din ultima sursa pe care o are la dispozitie

Riscul tranzactiei, riscul clientului si riscul garantiei se afla intr-o stransa legatura fiind necesara o buna cunoastere, in vederea aprecierii riscului general (de ansamblu) pe care il implica creditul respectiv. intelegerea in profunzime a tuturor componentelor identificabile si cuantificabile ale riscului general, da posibilitatea compararii riscului general in raport cu recompensa viitoare si, in acest sens , a luarii deciziei de acordare sau nu a creditului.

Riscul tranzactiei

Acest risc necesita identificarea, intelegerea si acceptarea tuturor aspectelor functionale si operationale ale riscului implicat. Riscul tranzactiei vizeaza:

- natura si structura afacerii;

- implicatiile juridice, politice, economice si practice vis-a-vis de imprumutat;

- orice alte circumstante care pot afecta sau schimba riscul in sine.

Foarte important 646d38g in riscul tranzactiei este cunoasterea naturii si structurii afacerii propuse de client, si anume:

- tipul de produs creditat;

- scopul pentru care este solicitat(activitati legale sau ilegale);

- termenul pe care se acorda (pe termen scurt, mediu sau lung)

- sursa de rambursare a creditului (identificabila sau neidentificabila);

- mecanismul prin care se face plata din sursa de rambursare;

- calitatea sursei de rambursare;

Calitatea sursei de rambursare este o componenta de mare importanta in cunoasterea si comensurarea riscului. Este preferabil ca banca sa incheie tranzactii in care sursa de rambursare sa fie identificabila, deoarece poate fi analizata calitatea acesteia si urmarit mecanismul prin care debitorii clientului efectueaza platile.

Riscul clientului

Acesta presupune asumarea de catre banca a riscului ca la data scadentei clientul nu va putea sa-si achite obligatiile pe care le are fata de banca.

Creditul constituie, din perspectiva bancii , un plasament cu un risc cunoscut si asumat in vederea obtinerii unui profit, iar din punct de vedere al clientului o sursa de finantare necesara desfasurarii, continuarii, dezvoltarii sau restructurarii activitatii acestuia.

Banca trebuie sa fie convinsa ,in urma analizei pe care o efectueaza asupra datelor istorice si a prognozelor financiare, ca debitorul are posibilitati sa-si achite obligatiile in viitor. Este necesara intelegerea si evaluarea tuturor componentelor vis-a vis de client, precum si a activitatii desfasurate de acesta in vederea stabilirii unei opinii prudente vizand posibilitatile de rambursare ale acestuia.

Intreaga analiza a riscului de creditare este realizata pe baza evaluarii bonitatii clientului, a posibilitatilor sale reale de rambursare a creditului la scadenta. Aceasta presupune organizarea analizei clientului in cadrul unei metodologii care sa asigure luarea in considerare a tuturor aspectelor financiare si nefinanciare care au impact asupra clientului, a activitatii sale, a profitului sau, a capacitatii sale de rambursare.

Aceste principii sunt cunoscute in plan international sub denumirea de cei sase C ai creditului - Caracterul, Capacitatea, Cash-ul (numerarul), Colateralul, Conditiile si Controlul[1].

Pentru a acorda creditul banca trebuie sa fie satisfacuta de toate aceste aspecte care privesc fiecare principiu in parte (tabelul nr.4).

Tabelul nr.4.-”Cei sase C ai creditului”

Caracterul

Capacitatea

Cash

Istoricul clientului privind rambursarea creditului

Identitatea clientului si a girantilor

Evidenta istorica a vanzarilor, profiturilor si dividendelor

Experienta altor banci cu acest client

Copii ale statului, conventiilor, contractelor de societate si ale altor documente care atesta capacitatea legala a clientului de a lua credit

Acuratetea fluxului prognozat de fonduri

Performantele clientului in prognozarea rezultatelor activitatii sale

Descrierea istoricului, a structurii legale, a proprietarilor, a obiectului de activitate, a produselor si a principalilor clienti si furnizori ai activitatii solicitantului de credit

Disponibilitatea rezervelor de lichiditati

Ratingul de credit

Viteza de rotatie a stocurilor, clientilor si creditorilor

Existenta unor garantii, giranti pentru credit

Structura capitalului si gradul de indatorare

Controlul cheltuielilor

Evolutia actiunilor clientului (daca sunt negociate pe o piata)

Raportul de audit Calitatea managementului



Colateral

Conditii

Control

Proprietatea asupra activelor

Pozitia clientului in cadrul ramurii si segmentului sau de piata

Reglemetarile bancare aplicabile in ceea ce priveste trasaturile si calitatea creditelor acceptabile

Vechimea activelor

Performanta clientului prin comparatie cu firme similare

Documentatie adecvata

Vulnerabilitatea la uzura morala

Climatul competitiv pentru produsele clientului

Documentatie de credit intocmita corespunzator

Valoarea de realizare

Expunerea clientului la ciclul de activitate si la schimbarea tehnologiei

Inscrierea cererii de credit in liniile politicii bancii privind activitatea de creditare

Gradul de specializare a activelor

Conditiile pietei fortei de munca

Informatii din surse externe specializate (ex.: experti politici) privind factorii externi care ar putea afecta rambursarea creditului

Gajuri, ipoteci si restrictii

Impactul inflatiei asupra situatiilor financiare

Active in leasing

Acoperirea cu asigurare

Garantii si waranturi emise

Pozitia bancii fata de ceilalti creditori

Perspectiva pe termen lung a ramurii

Situatia obligatiilor fata de fisc si a proceselor intentate clientului

Reglementarile, factorii politici si de mediu

Necesitati viitoare probabile de finantare

Riscul garantiei

Riscul garantiei rezulta din incertitudinea bancii asupra posibilitatilor de a-si recupera creantele din ultima sursa pe care o are la dispozitie, dupa epuizarea tuturor celorlalte cai.

Gestionarea riscului garantiei presupune doua nivele de analiza:

Primul nivel este cel al cuantificarii valorii garantiei inainte de acordarea creditului, in procesul de elaborare a deciziei de creditare. Modul in care se constituie garantia, direct de la client sau indirect de la o terta persoana fizica sau juridica, care il garanteaza pe acesta, implica forme diferite de identificare si cunoastere a riscului. Pentru banca, calitatea girantului este la fel de importanta ca si calitatea clientului garantat, banca asumandu-si in felul acesta un risc egal cu acela fata de clientul care beneficiaza direct de credit.

Al doilea nivel de analiza a riscului garantiei se refera la momentul lichidarii garantiei in cazul in care banca va trebui sa procedeze la executarea acesteia. Procesul de preluare a controlului asupra garantiei necesita timp, iar la sfarsitul acestui proces, daca nu va fi posibil ca aceasta garantie sa fie vanduta la un pret care sa acopere datori, banca va obtine foarte putin sau chiar nimic din executarea ei.

Garantiile trebuie sa reprezinte ultima sursa de rambursare a creditului care sa se utilizeze in cazul in care nu mai exista alte posibilitati de rambursare a acestuia si a platii dobanzii.

Valoarea minima a garantiilor acceptate de banca va fi in toate cazurile cel putin egala cu datoria cea mai mare a debitorului, formata din creditul aprobat plus dobanda pana la rambursarea primei rate din imprumut.



Potrivit reglementarilor legale in vigoare, garantiile ce pot fi acceptate de banca se impart in doua categorii, respectiv garantii reale si garantii personale.

I. Garantiile reale - sunt acele garantii care constau in afectarea speciala a unor bunuri individualizate pentru garantarea creditului si sunt formate din ipoteci si gajuri.

a) Ipoteca este o garantie imobiliara care nu comporta deposedarea celui ce o constituie de bunul adus in garantie. Ipoteca practicata de banca in relatia cu clientii sai este o ipoteca conventionala, intrucat are la baza intelegerea intervenita intre banca si constitutorii ipotecii, care poate fi debitorul sau un garant persoana fizica sau juridica. Obiectul ipotecii il constituie numai bunurile imobile actuale, nu cele viitoare, aflate in proprietatea constitutorilor si in circuitul civil.

Pentru a fi acceptate in garantie, bunurile imobile propuse trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

Sa fie in proprietatea constitutorului si sa se afle in circuitul civil (sa faca obiectul vanzarii-cumpararii);

Sa existe o piata sigura pentru bunurile ipotecate;

Bunurile sa fie situate in zone de interes pentru o categorie larga de potentiali cumparatori;

Cladirile sa permita amenajari si adaptari pentru utilizari multiple;

Bunurile ipotecate sa fie asigurate la o societate de asigurari pe toata perioada contractului de credit, iar drepturile cuvenite din despagubiri sa fie concesionate bancii;

Bunurile ipotecate sa nu fie afectate de sarcini;

Existenta unui inscris (contract) autentificat de notar, in care se descrie imobilul ipotecat si valoarea creditului negarantata;

Persoana ce constituie ipoteca sa aiba o deplina capacitate de exercitiu, respectiv persoanele fizice sa aiba 18 ani, iar persoanele juridice sa fie legal constituite.

b) Gajul este un contract accesoriu contractului de credit, prin care debitorul sau garantul, dupa caz, remite bancii un bun mobil pentru garantarea creditului. In temeiul prevederilor codului civil si codului comercial gajul este de doua feluri:

Gajul cu deposedare, numit si „amanet”, care presupune deposedarea de bunul mobil al constitutorului si depunerea acestuia ia banca. Aceasta forma de gaj se materializeaza printr-un contract care se intocmeste in doua exemplare, dintre care unul se pastreaza la banca si unul se inmaneaza constitutorului. Obiectul gajului cu deposedare il constituie bunurile mobile cu volum mic si valoare ridicata, cum ar fi metalele si pietrele pretioase, tablourile, sculpturile, bijuteriile si altele asemenea;

Gajul fara deposedare, prevazut de art.480 alin.4 cod comercial, nu presupune deposedarea de bunurile mobile aduse in garantie, el fiind posibil de aplicat asupra produselor solului prinse in radacini sau deja culese, precum si asupra materiilor prime industriale, in stare de fabricatie sau deja fabricate si aflate in unitati sau depozite. In intelesul prevederii legale sus mentionate, produsele ce pot constitui obiect al contractului de gaj fara deposedare sunt numai produsele cerealiere, plantele tehnice, si oleaginoase, leguminoase boabe, legumele, cartofii, pepenii, fructele si plantatiile furajere.

Pentru ca produsele mentionate sa poata fi luate in garantie este necesar sa se indeplineasca urmatoarele conditii:

Sa existe o posibilitate reala in obtinerea produselor mentionate, in sensul ca la data constituirii garantiei culturile din care rezulta acestea sa fie cel putin infiintate sau produsele sa se afle in stare de fabricatie sau deja fabricate aflate in unitati sau depozite, dupa caz;

Sa existe o piata sigura pentru valorificarea respectivelor produse.

Pentru valabilitate, in afara conditiilor specifice mentionate anterior, cele doua forme de gaj trebuie sa mai indeplineasca si urmatoarele conditii:

- constitutorul, persoana fizica sau juridica, imprumutat sau garant, trebuie sa fie proprietarul bunului gajat si sa aiba deplina capacitate de exercitiu, respectiv 18 ani impliniti pentru persoane fizice sau calitatea de persoana juridica legal constituita, dupa caz;

- bunurile gajate sa fie in circuitul civil, adica sa faca obiectul vanzarii — cumpararii;

- bunurile gajate sa fie asigurate la o societate de asigurari pe toata perioada contractului de credit, iar drepturile rezultate din despagubiri sa fie cesionate bancii;

- in contractul de gaj, indiferent de forma acestuia, sa se mentioneze creditul pentru care se constituie gajul, felul si natura bunurilor gajate care se vor descrie, mentionandu-se greutatea, cantitatea, calitatea si alte elemente de identificare, specifice dupa caz si locul unde se gasesc bunurile gajate.

Ipoteca si gajul sunt singurele garantii ce asigura bancii un privilegiu (intaietate) in raport cu alti creditori, motiv pentru care in procesul garantarii creditelor, acestora li se va da importanta cuvenita, cu atat mai mult cu cat prin intermediul lor anumite bunuri din patrimoniul imprumutatilor sau garantilor, dupa caz, sunt destinate sa acopere sumele de bani datorate bancii si rambursate de imprumutati.

Garantii personale

Garantia personala este angajamentul asumat de o persoana fizica sau juridica, dupa caz, prin care aceasta se obliga sa execute obligatia debitorului (imprumutatului), in cazul neexecutarii ei de catre imprumutat. Garantia personala mai poarta denumirea de fideiusiune sau cautiune.

Alte garantii

III.a. Gajul general. Acesta reprezinta in fapt cea mai generala garantie, ea fiind in acelasi timp un gaj comun la dispozitia tuturor creditorilor, care au cu totii pozitie egala fata de bunurile debitorului impotriva caruia s-a pornit executarea silita. Din aceasta egalitate decurge consecinta ca, in caz de insuficienta a sumelor obtinute prin executarea silita, sumele realizate efectiv se impart intre banca si ceilalti eventuali creditori proportional cu valoarea creantelor fiecaruia.

III.b. Depozitele in lei si valuta. Disponibilitatile banesti existente in conturile imprumutatilor sau altor persoane fizice si juridice cu cont la unitatile bancare pot constitui garantii la creditele solicitate, daca acestea se constituie in depozite distincte, create in scopul exclusiv al garantarii creditelor. Constituirea depozitelor in scopul garantarii imprumuturilor se realizeaza pe baza unui contract de garantie prin constituirea unui depozit bancar, in care in mod obligatoriu se va mentiona scopul crearii depozitului, respectiv garantarea creditului acordat de banca.

Bibliografie

Bran Paul

„Finantele Intreprinderii”, Ed. Economica, Bucuresti, 1997

Basno Cezar, Dardac Nicolae

„Operatiuni bancare - instrumente si tehnici de plata, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1996

Basno Cezar, Dardac Nicolae

„Moneda, Credit, Banci”, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1995



Cerna Silviu

„Sistemul monetar si politica monetara”, Ed. enciclopedica, Bucuresti, 1996

Coman Florin

„Activitatea bancara. Profit si performanta, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000

Coman Florin

„Control si audit bancar”, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000

Dedu Vasile

„Management bancar”, Ed. Mondan, Bucuresti, 1997

Dragomir Georgeta

„Moneda – credit”, suport curs.

Nechita C. Vasile

„Economie politica”, Ed. Porto-Franco, Galati, 1991

Popa Ana, Opritescu Marin-

„Institutiile financiare ale economiei concurentiale”, Ed. Universitaria, Craiova, 2002

Stoica Maricica

„Management bancar”, Ed. Economica, Bucuresti, 1999

Saguna Dan Drosu

„Drept financiar si fiscal”, Ed. Eminescu, Iasi, 2000

Turcu Ion

„Operatiuni si contracte bancare”, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1997

Turcu Ion

„Drept bancar” (vol. I), Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999

Ungurean Pavel V.

„Banking. Produse si operatiuni bancare”, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2001

Norma nr. 12/2002 pentru aplicarea Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor si plasamentelor

Norme BNR nr. 11 din 8 sept. 2005 privind limitarea gradului de concentrare a expunerilor din credite in valuta

Regulament nr. 3/2007 din 12/03/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice

O. U. 99/2006 – privind institutiile de credit si adecvarea capitalului modificata si completata prin Legea 227/2007.



V. Dediu, A. Enciu - „Contabilitate bancara”,










Document Info


Accesari: 949
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )