GLOBALIZAREA - PROSPERITATE VS. IDENTITATE

GLOBALIZAREA - PROSPERITATE VS. IDENTITATE

 "Cei care renunta la libertate in favoarea prosperitatii risca sa le piarda pe amandoua."
Benjamin Franklin

Globalizarea! Cu siguranta unul din cuvintele cele mai folosite  in ziua de azi. Se regaseste obligatoriu in vocabularul oricarei persoane respectabile, intervine constant in orice discutie serioasa. Si-a depasit de mult sensul initial (integrarea sistemelor economice, favorizata de progresul tehnologic si de multiplicarea rela-tiilor comerciale), capatand puternice conotatii emotionale.
S-a ajuns la razboaie ideologice in jurul unei chiftele intre doua jumatati de chifla! Dar sunt si motive mai serioase: economia, viata sociala, cultura, arta, viata religioasa si spiritualitatea, comunicarea, serviciile - totul este intr-o fierbere continua. Intreg esafodajul pe care s-a intemeiat ordinea - inca actuala - a lumii tinde sa fie aruncat in aer si inlocuit. Cat de departe se poate merge fara a scapa din mana situatia? Este o etapa fireasca in evolutia societatii? E un semn al progresului sau ultima faza a societatii inainte de colaps? E un fenomen inevitabil ori unul provocat si intretinut? {i pana la urma, toata aceasta risipa de spatiu, timp si cerneala duce la vreun rezultat?

Iata cateva intrebari la care vom incerca un raspuns in randurile ce urmeaza.
 

CU VITEZA LUMINII

 Societatea globala presupune, intre altele, comunicare extrem de rapida, care da senzatia unui "sat global", in care orice eveniment marunt se afla imediat prin intermediul unui carcotas de la colt de strada
Intr-adevar, cea mai proaspata obsesie pare a fi cea a informarii. Lumea se lasa atrasa intr-un mecanism media extins la scara planetara, omitand ca nu poate fi pus  semnul egalitatii intre informare si comunicare.
Thomas L. Friedman, unul dintre cei mai importanti analisti americani in domeniul afacerilor internationale si castigator a doua premii Pulitzer, face o apreciere plastica despre schimbarile fundamentale petrecute in era comunicarii globale: "pe perioada razboiului rece unitatea de masura a puterii era greutatea, in era globalizarii aceasta este viteza. Daca ieri intrebarea care conta era: cat de mare e racheta ta maine, ea va fi: cat de rapid e modemul tau?"
Razboiul rece a avut la baza ecuatia lui Einstein E=mc2; globalizarea este ghidata de legea lui Moore care spune ca statele ce ne vor conduce maine vor fi cele in care puterea cipurilor de silicon se va dubla la fiecare 24 de luni (Th.L.Friedman, The lexus and the Olive tree, Strauss & Giroux Inc., NY, 1999).

Insa, in ciuda apropierii mai mari ca niciodata si a disparitiei, practic, a barierelor, in urma cresterii fara precedent a vitezei de circulatie a informatiei, ne vedem in imposibilitatea de a mai comunica emotii si stari sufletesti profunde. Putem vorbi oricand, cu oricine din orice colt al lumii. Distante care altadata se parcurgeau in cativa ani, se acopera astazi in cateva ore. Cu toate acestea, in loc sa ne fie mai usor sa gasim parteneri (indiferent de scop), singuratatea a devenit o tara sociala grava: spre exemplu, in SUA, in plina epoca a "comunicarii", peste 26.000.000 de oameni traiesc singuri! Niciodata in istoria umanitatii o societate nu a cunoscut un asemenea grad de solitudine!
Fenomenul Internet a devenit de cativa ani placa turnanta a comunicarii interumane; fara a-i contesta rolul benefic (in conditiile utilizarii sale rationale) o privire obiectiva de ansamblu ne duce la concluzia ca Internetul in particular si computerul in general distrug mai multe conexiuni interumane decat creeaza, diminuand participarea sociala. Timp de secole, oamenii si-au imbogatit experienta prin contact cu natura si cu alti indivizi. Azi, cautam noi experiente pe ecranele calculatoarelor si ale jocurilor video.
'Pur si simplu, asistam la dezvoltarea unei dependente de bombardamentul neintrerupt c 414b15e u informatii; noile droguri ne sunt infuzate, zi si noapte, pachet de biti cu pachet de biti: un studiu recent a aratat ca japonezii isi petrec, in medie, opt ore pe zi in fata ecranului de computer sau televizor' (criticul de arta american Brett Yviet, interviu in  revista Respiro, nr.3/2001;  https://www.revistarespiro.com )

'REFORMA' ECONOMICA

 De 12 ani incoace, suntem chinuiti permanent de niste teroristi la costum si cravata care, inarmati cu un stilou, decid ce e rau si ce e bine pentru Romania, iar guvernele - absolut toate guvernele de dupa '89! - fac sluj. Rand pe rand, oamenii raman fara locuri de munca, industrii intregi se inchid sau se vand pe mai nimic, preturile cresc si viata devine imposibila pentru cei mai multi dintre noi. Din pacate, FMI-ul si Banca Mondiala nu ne terorizeaza numai pe noi; ele sunt instrumente de prim ordin ale globalizarii; in toate colturile lumii unde se gasesc politicieni nevolnici si vanduti, sunt si ei prezenti.
De curand ati putut vedea la posturile TV imagini socante in care argentinienii, unii dintre cei mai mari producatori de carne din lume, se sfasiau intre ei pentru o bucata de carne! Criza profunda in care se zbate acum tara lor este o consecinta a politicii de jaf si hotie dusa de politicienii corupti, precum si a vanzarii activelor si bogatiilor tarii catre companiile multinationale. Sub directa indrumare a FMI, in urma cu zece ani, Argentina a fost silita sa-si vanda principalele capacitati de productie si resurse naturale pentru "a-si plati datoria externa". Odata izbucnita criza, din pricina politicii nesabuite a noilor proprietari care aveau in vedere doar profitul fara limite, s-a luat o masura disperata: renuntarea la politica monetara proprie si intrarea in regim de Consiliu Monetar (cu alte cuvinte, renuntarea la peso-ul "real" si inlocuirea sa, evident artificiala, cu un peso echivalent cu dolarul). Atat de eficienta a fost aceasta masura, incat azi oamenii isi fac rost de mancare cu pusca! S-a ales definitiv praful si de mitul "salvatorului" FMI: cand au vazut ca nu mai pot tine in frau situatia, finantistii s-au dat la o parte,  refuzand sa mai acorde vreun ajutor din cele promise. Daca cineva are impresia ca exageram, sa citeasca articolul "Talcuri romanesti ale unui dezastru de la antipozi" semnat de cunoscutul analist economic Ilie Serbanescu in cotidianul "Romania Libera" din 9 ianuarie a.c.: "FMI poarta o mare raspundere pentru ce se intampla in Argentina!

Daca tot am vorbit de Argentina si de America de Sud, un fenomen caracteristic mondializarii il constituie redirectionarea productiei industriale a marilor concerne catre "periferie": in cautare de profituri cat mai mari si sub presiunea legislatiei in materie de mediu din tarile dezvoltate, globalistii isi transfera capacitatile de productie invechite si poluante in tarile lumii a treia, unde mana de lucru este ieftina, iar legislatia permisiva. In acest fel, initiativa particulara locala - cu ajutorul de nadejde al politticienilor corupti - este sufocata, iar consecintele pentru mediu si oameni sunt catastrofale; resursele naturale sunt consumate fara discernamant (metoda "dupa noi potopul",  pe cale a se aplica si in Romania, la minele de aur de la Rosia Montana), iar deseurile in exces polueaza totul. Conditiile de munca proaste si foarte proaste afecteaza populatia care, din lipsa de alte locuri de munca, accepta sa-si riste viata si sa-si macine sanatatea pentru salarii de mizerie.

Astfel, accidentele de munca sunt numeroase. Un singur exemplu in acest sens este edificator: un teribil accident de munca a avut loc la Bhopal (India), in noaptea de 2-3 decembrie 1984. La o uzina apartinand gigantului multinational Union Carbide, conditiile proaste de munca si dezinteresul managerilor firmei pentru securitatea angajatilor au determinat o explozie in urma careia 40 de tone dintr-un gaz extrem de nociv s-au imprastiat in atmosfera; cei 200.000 de oameni ce locuiau in cocioabele mizere dimprejurul uzinei au fost grav intoxicati. Numarul oficial al mortilor este apreciat la circa 21.000, dar cel real nu se cunoaste nici pana azi. Moartea bantuie de atunci prin oras: organismele slabite de boala cedeaza repede in fata infectiilor, se nasc copii cu malformatii si lunar mor aproximativ 15 localnici. Medicii indieni incearca in zadar sa afle compozitia exacta a gazului pentru a putea aplica tratamentul corespunzator; compania refuza insa sa ii ajute si lasa oamenii sa se chinuie, invocand secretul de serviciu!
Union Carbide s-a spalat pe maini de aceasta crima abominabila angajand avocati abili si profitand de complicitatea guvernului indian. Uzina a fost abandonata iar spitalul cu 500 de paturi promis nu a fost nici pana astazi construit. (Investigation of Large-Magnitude Incidents: Bhopal as a Case Study, Ashok S. Kalelkar, Arthur D. Little, Inc., Cambridge, Massachusetts, USA, May 1993 si http://greenpeace.org/news/details?news_id=17643

Daca din punct de vedere istoric, comertul a fost o sursa de dezvoltare economica si schimb cultural pentru un numar insemnat de civilizatii, in prezent, comertul este o arma si un instrument de santaj care se bazeaza pe regulile puterii si ajuta la polarizarea lumii. Accesul tarilor mici si sarace la instrumentele de decizie, intr-un mod echitabil, este blocat si aproape imposibil.
Anul trecut, in pragul inceperii la Londra a Conferintei Mondiale a Cafelei, un raport al organizatiei internationale de binefacere "Oxfarm" a pus pe jar participantii. Acest raport denunta cresterea decalajului dintre profiturile deja uriase ale comerciantilor de cafea si veniturile mult prea mici ale fermierilor din tarile producatoare. Acestia din urma sunt la limita saraciei, din cauza crizei de supraproductie determinata de lacomia comerciantilor care iau 90% din profituri. Vara trecuta, criza de supraproductie a determinat trecerea in somaj a totalitatii lucratorilor din industria cafelei din America Centrala si a 80% din cei din Brazilia si Vietnam, cu consecinte dezastruoase: indicele saraciei in America Centrala, si asa mare, a atins 80%! Propunerea Oxfarm de stabilire a unui pret minim de 3 $/kg de cafea la producator a starnit, asa cum era de asteptat, proteste energice din partea globalistilor care isi vedeau limitate profiturile fabuloase.
 

CINE SE JOACA CU SUFLETELE NOASTRE?

Noua baza ideologic-religioasa a globalizarii este unitatea tuturor religiilor. In aceasta conceptie, desi este permisa existenta religiilor variate, fiecare religie este privita ca invatand acelasi adevar central: divinitatea umanitatii. In lumina acestei ideologii, crestinismul este reinterpretat si redefinit de adeptii miscarii drept un 'Crestinism ezoteric'. Unitatea religiilor este absolut necesara daca se vrea ca 'unitatea omenirii' sa devina o realitate!
Robert Muller, fostul adjunct al Secretarului General al Natiunilor Unite, a comentat urmatoarele cu privire la unitatea religiilor:
'Pentru prima data in istorie am descoperit ca planeta pe care locuim este una singura. Acum nu ne mai ramane decat sa descoperim ca suntem de asemenea o singura familie umana si ca trebuie sa transcedem toate diferentele nationale, lingvistice, culturale, rasiale si religioase ce reprezinta istoria noastra. Avem sansa de a scrie o istorie complet noua' (The Movement Newspaper, 'U.N.'s Robert Muller to speak at Universal, Peace Conference', februarie 1983).

Internationalismul idolatru trebuie respins de catre crestini. Hristos este Domnul. Nici natiunile si nici planeta nu sunt suverane. Guvernul global, sau ceea ce se mai poate numi, 'starea cosmica', trebuie sa fie respinsa ca idolatrie, de vreme ce umanismul cosmic il introneaza pe om in locul lui Dumnezeu.
In tarile crestine, Biserica in intelesul clasic devine tot mai mult ceva inacceptabil, asa incat tinerii se indreapta fie spre religiile sincretice, fie -pentru cei cu potential de revolta mai mare- spre doctrinele luciferice, satanism, esoterism. Tendinta spre relativizarea valorilor si modificarea perceptiei despre traditional (acum vazut ca desuet) sunt motivele pentru care omul -si mai ales tanarul- societatii globale, in incercarea de gasire a sinelui, accepta adesea experiente noi pe plan religios.
Religiile sincretice la moda sunt in special de inspiratie orientala, dar nu numai (Yoga, Zen, Scientologie, Ananda Marga, felurite doctrine New Age, Moon etc). Acestea ofera suficienta libertate caci nu-i constrang sa creada intr-un Dumnezeu personal, cata vreme se pot substitui ei insisi Divinitatii, iar mantuirea devine o problema pe care o pot rezolva singuri, dupa cum ii taie capul
Adeptii lor se simt comfortabil atat in prezenta Sfintei Biblii cat si a 'Evangheliei Acvariene a lui Isus Hristos' de Levi Dowling, a revelatiilor 'profetului somnambul', Edgar Cayce, sau a sfaturilor entitatii spirituale pe nume Ramtha, un 'razboinic lemurian in varsta de 35.000 de ani' canalizat in transa de J.Z.Knight!

Telul fundamental al acestor religii 'noi' este indumnezeirea omului. Crezul in divinitatea omului urmeaza celui in monism si panteism pentru ca daca totul este una (monism) si totul este Dumnezeu (panteism), atunci si noi oamenii suntem Dumnezeu.
Beverly Galyean afirma ca 'odata ce noi incepem sa vedem ca toti suntem Dumnezeu, ca avem atributele sale, cred ca intreg scopul vietii devine reasumarea dumnezeirii din noi, a iubirii, a intelepciunii, a intelegerii si a inteligentei perfecte (Interviu cu Beverly Galyean preluat din articolul lui Frances Adeney, Educators Look East, din SPC Journal 1981, pag.29).
Matthew Fox este creatorul conceptului de ecumenism profund,  deasemenea un concept 'monist':  'Ecumenismul profund este miscarea care va valorifica intelepciunea tuturor religiilor lumii: a hinduismului, a budismului, a islamismului si a iudaismului, a taoismului si a sintoismului, a crestinismului in toate formele sale, a religiilor native si a zeilor religiilor din intreaga lume. In valorificarea acestei intelepciuni consta ultima speranta de supravietuire a planetei pe care o numim casa noastra' (Matthew Fox, The Coming of the Cosmic Christ, New York: Harper & Row, 1988, pag.288).

Din pacate, ca si in fata altor provocari, biserica crestina in ansamblul ei, si in tara noastra Biserica Ortodoxa Romana, nu a raspuns adecvat noului curent de gandire si nu a oferit argumente temeinice pentru care oamenii sa se opuna si sa condamne 'invataturile' Noii Ere. Totusi, suntem increzatori ca aceasta incercare disperata de promovare a omului la 'constienta divina' nu va reusi, dimpotriva. Decaderea omului pare sa se accentueze tot mai mult si nevoia lui de credinta in adevaratul Rascumparator al umanitatii, Domnul Iisus Hristos, nu in sine, pare sa devina tot mai acuta.

Dupa Hegel, viata omului are doua componente: una imanenta, imediata, zilnica, si una transcendenta, care actioneaza ca un tel deasupra individului sau grupului, deasupra limitarii lor, dand nastere sentimentului de apartenenta etnica si nationala. Daca vrei sa ucizi acest tel transcendent si sa transformi omul intr-un egoist feroce gata oricand sa sfasie pentru orgoliile lui meschine, trebuie sa modifici componenta imediata, a vietii de zi cu zi. Adica trebuie sa modifici perceptiile vizuale, auditive, tactile familiare, cu care generatii inaintea sa au trait, in asa fel ca sa nu simta, prin toti porii sai, decat aceasta 'rasturnare a valorilor'. Asa s-a creat omul materialist, teluric, consumatorist, lipsit de constiinta nationala, traitor exclusiv pentru sine si pentru a-si satisface nevoile crescande. Nimic nu mai conteaza, totul poate fi calcat in picioare! Spre exemplu, goana dupa vanzari genereaza situatii halucinante. O reclama recenta la berea Heineken prezinta o imagine cu nasterea lui Iisus pe care sta scris: "E fata! Raquel Welch, unul din "corpurile divine" apare in Sunday Times rastignita pe o cruce, iar in Turcia, strainii ce viziteaza Anatolia pot duce acasa un suvenir naucitor: un sapun infatisand-o pe Sfanta Fecioara .
Deci, iata, valorile traditionale nu trebuiesc distruse asa cum incerca internationalismul comunist, prin forta, caci nu viata exterioara a omului trebuie controlata, ci gandirea sa!
Oricine doreste sa distruga un popor, sa-l faca sa isi piarda identitatea,  trebuie sa atace in primul rand factorii sai creatori si formatori, cultura si traditia: 'Pentru a supune un popor, trebuie sa-i anihilezi fortele morale cu totul, deformandu-i trecutul, ponegrindu-i eroii si conducatorii adevarati cu cele mai infame minciuni; toate acestea le poti indeplini slujindu-te de serviciile elementelor cele mai decazute si mai lipsite de scrupule, alese din randurile acestui popor pentru a-l conduce' scria inteleptul chinez Lao Tse in urma cu 2500 de ani.
 

ARTA CELOR CARE NU CRED IN NIMIC

Arta veritabila a reprezentat dintotdeauna un limbaj universal, o masura a gustului pentru frumos si a puterii de comunicare a artistului; ea are o maniera coerenta de impletire a ideii si materiei purtatoare de mesaj, precum si o latura transcendenta care ii confera universalitate si rezistenta in timp. Obiectul artistic autentic este construit limpede iar scopurile sale sunt usor de inteles si simtit. "Dragostea, nepartinitoare si rabdatoare, lipsita de egoism si capabila de sacrificiu, este acel ingredient exclusiv calitativ, acel har chemat sa coaguleze opera. Artistii cautau Dragostea divina pentru ca, incarcati de aceasta si urmandu-i pilda, arta lor sa poata cuprinde o farama din frumosul si binele divin; arta era astfel considerata a fi indisolubil legata de iubire" (Alex Nancu, Mestesug si initiere).

Din pacate, spre sfarsitul mileniului trecut, arta a luat si forme aberante. Modificarea relatiilor inter-umane, rasturnarea valorilor si dorinta de "emancipare totala" au determinat ruptura artistului de Creator si chiar de semenii sai. Produsul "fabricantilor de arta" este, azi, tot mai sarac in elemente de sensibilitate si comunicare,  lipsit de idei si ordine formala.
Arta postmoderna, la mare moda in societatea globala, cuprinde in corpul sau mixaje din toate curentele care exista pe scena artistica mondiala: expresionism, suprarealism, abstractionism, dadaism, tasism, neoplasticism, hiperrealism, transavangarda, minimalism, conceptualism, kabalism, happening, performance, arta informala, arta cinetica, body-art, pop-art, land-art, video-art, etc.
Exemple concrete de asemenea "artisti" si creatii ce stau sub semnul efemerului se gasesc din belsug. Autorul celebrului "Carlig de rufe" inalt de 14 m, americanul Claes Oldenburg, este adeptul artei care "se fumeaza ca o tigara"; Yves Klein, adept al anti-realismului, picteaza cu "pensule vii" - nuduri de femeie; Nicki de Saint Phalle, din aceeasi miscare, picteaza tragand cu arma de vanatoare in tablouri iar Jean Tinguely se ocupa cu sculptura "acustica" si mai creeaza si sculpturi cine-tice prevazute cu mecanisme de autodistrugere. Arman expune pereti goi, invitand publicul sa-si imagineze tablourile; Manzoni prezinta oale de noapte la Centrul George Pompidou (!); Nam June Paik, adept al video-art-ului studiaza "estetica"
monitoarelor, aranjandu-le in forma unei testoase; Kristo impacheteaza Reichstagul in panza

Artistii postmoderni se ridica cu violenta impotriva culturii clasice, impotriva criticii de arta, a ideii de durabilitate a operei: francezul Jean Dubuffet, apartinand curentului informal, este dusman de moarte al tot ce inseamna arta clasica: muzee, carti, cultura cu specific national. In viziunea sa,  totul trebuie demolat si reconstruit. Operele clasice nu sunt lasate sa-si traiasca eternitatea in pace: Olan interpreteaza in mod vulgar o lucrare religioasa celebra, "Extazul Sfintei Tereza" a lui Berini; Jack si Dinos Chapmann isi bat joc de unul din "Capriciile" lui Goya

Tot ce era regula, normal, bun-simt este calcat in picioare si batjocorit: arta contemporana are predilectie pentru functiile inferioare, pentru primitivism; la mare pret sunt scabrosul, ludicul, exhibarea sexualitatii si pierderea intimitatii. La cursul de istoria artei contemporane studentii pot admira show-urile lui Cindy Sherman, o celebra "artista vizuala", de fapt o femeie isterica, urland expresii de nereprodus, aratandu-si zonele intime si scuipand spectatorii extaziati; la expozitia "Documenta 10" de la Kassel, Germania,  doctorul Gunter von Hagen face "lectii de arta anatomica" pe  cadavre  umane luate de la morga si trase in plastic precum mezelurile; Paul McCarthney (nu Beatles-ul) expune personaje care poarta in diverse zone ale corpului segmente falice. Jack Pierson filmeaza un barbat care se masturbeaza si scene dintr-o toaleta. Cuplul de hermafroditi Eva & Adele isi ofera viata personala ca arta, lasandu-se filmati si pozati; si mai sunt altii, care si-au taiat venele sau diverse organe in public, care s-au tavalit prin sange, noroi, grasime, voma va mai  aduceti  aminte de scena penibila cu miile de adolescenti romani care urlau si se dadeau cu capul de asfalt la vederea lui Michael Jackson?)

Individul caruia i se adreseaza acest tip de produs artistic este consumatorul-robot, instrainat si lipsit de identitate proprie, amnezic. Totul in jurul sau poate sa fie transformat in derizoriu, consumabil, perisabil. Caracterul national dispare, la fel ca in oricare entitate componenta a masinariei globalizarii. Oricat ar parea de incredibil, arta postmo-derna nu contine deloc specificitati ale civilizatiei si poporului din care provine autorul lucrarii: intre creatia unui roman si cea a unui indonezian, de pilda, nu se vede nici o diferenta

I|n arta clasica, transmiterea insusirilor de la o generatie de artisti la alta se facea prin intermediul traditiei, iar prezenta si acceptarea acesteia presupuneau atat din partea maestrului, cat si a invatacelului, o anume smerenie si supusenie. Din aceasta pricina, pentru a pastra nealterate formele si procedeele, libertatea de creatie, asa cum o vedem astazi, nu era posibila. Tocmai aceasta este una dintre tintele  asupra carora se arunca cu virulenta noii "artisti": existenta traditiei si a li-mitelor in exprimarea artei clasice. O societate traditionala presupune o cultura care se dezvolta, fara a-si uita insa centrul generator, la care se intoarce mereu. |n societatile mo-derne insa, cultura si mentalitatile evolueaza intr-un fel de "uitare" a originilor, inspre o dezvoltare haotica, o forma fara fond.

Ideologiile "progresiste" care si-au tras seva din cel mai primitiv materialism au desavarsit acest proces distructiv pentru traditii si spirit. In definitiv, care traditii si care spirit, atata vreme cat, cot la cot cu anarhistii secolului XX, artistii moderni au proclamat inutilitatea istoriei si absenta identitatii, in opinia lor aceasta decedand ca urmare a noilor realitati?

Artistul traditional era convins ca el poate crea doar datorita legaturii sale cu un sistem de valori consacrat; obiectul artistic era considerat frumos si bun doar daca era construit dupa chipul si asemanarea Marelui Adevar Divin, de la care se trag toate. Odata cu aparitia societatii industriale, cu pierderea traditiilor si revolutionarea ordinii sociale, ruperea acestor legaturi a dus la o relatie contra naturii, predominant mecanica. In numele accesibilitatii si comunicarii s-a ajuns la contrafacerea industriala a oricarui obiect. Arta autentica este insa total straina oricarei artificializari.
'Cel mai mare gol al artei contemporane este lipsa sensului' conchide cu amaraciune criticul Brett Yviet (Brett Yviet, interviu in  revista Respiro, nr.1 /2001;  https://www.revistarespiro.com). Si ar mai fi ceva de adaugat: noile manifestari pseudo-artistice dau masura micimii spirituale, a neputintei creatorilor, in spatele lor se afla deznadejdea, nimicul, uriciunea pustiirii.
 

ECOLOGIA SI EFECTELE GLOBALIZARII

Raportul "Fondului Natiunilor Unite pentru Populatie" arata ca in 1995, o cincime din populatia globului - traitoare in tarile avansate - era responsabila pentru 63% din totalul emisiilor poluante si consuma 86% din totalul resurselor existente, in vreme ce alta cincime, din tarile lumii a treia, producea 2% din totalul noxelor si consuma doar 1,3 % din resurse! Aproape 60% dintre saracii lumii sunt lipsiti de cele mai elementare mijloace de subzistenta, o treime nu au acces la apa salubra, un sfert nu au o locuinta corespunzatoare, 20% nu au acces la servicii mo-derne de sanatate si 20% dintre copii parasesc scoala inainte de clasa a V-a.
In decursul ultimilor ani, datorita lacomiei companiilor transnationale, s-au inregistrat cele mai ridicate niveluri ale despaduririlor din istorie. In acest ritm, peste 50 de ani toate padurile tropicale vor disparea, ducand la o dereglare ireversibila a echilibrului ecologic.
Schimbarile climaterice, urmare a perturbarii echilibrului ecologic prin industrializare nerationala si urbanizare excesiva, au deja un impact sever asupra populatiei globului, mai ales sub urmatoarele aspecte: furtuni si inundatii de mare amploare, accelerarea eroziunii solului si a extinctiei speciilor animale si vegetale, deplasarea oamenilor din zonele agricole, degradarea sanatatii publice. La ora actuala numarul refugiatilor ecologici a atins 25 de milioane in intreaga lume. (United Nations' Fund for people and agriculture, 2001; www.unfpa.org).
Urbanizarea crescanda constituie o alta problema extrem de grava: in fiecare zi, aproape 160.000 persoane din toata lumea parasesc zonele rurale, venind la orase. Numeroase aglomerari urbane din tarile in curs de dezvoltare se afla in situatii limita si sufera o deteriorare continua datorita cresterii populatiei, lipsei infrastructurilor necesare acoperirii nevoilor vitale, contaminarii apei si aerului, excedentului de deseuri etc. Distrugerea civilizatiei rurale tinde sa rupa echilibrul milenar in care satul era "plamanul" care purifica si "talpa" pe care se sprijinea civilizatia.
 

CE NE ASTEAPTA?

John Stormer de la "Catholic Family News" descrie ce a vazut la "Conferinta Forumului despre situatia lumii" care a avut loc in septembrie 1995 si care s-a bucurat de participarea unor nume ilustre: Mihail Gorbacoiv, Bill Gates, Margaret Thacher, Alvin Toffler, fostul premier laic al Turciei, Tansu Ciller, Zbigniew Brzezinski, artizanul "reformei" poloneze, savantul Carl Sagan si multi altii.
Programul conferintei, iscalit de Gorbaciov, arata ca "asistam la nasterea unei noi civilizatii globale". Expresiile folosite se leaga obsesiv de cuvantul "comun": "destinul comun al omenirii", "patria noastra comuna", "interesele comune", "valori comune", "munca comuna", "cauza comuna", "efort comun". Zbigniew Brzezinski a fost mai direct in exprimare, afirmand, ca un rationalist ce este, ca "stiinta va crea un cod etic astfel incat omenirea sa fie ferita de fundamentalism parohial, adica sentimente etnice, culturi inguste, pasiuni nationale si religioase". Dar si Gorbaciov a avut momente de since-ritate: "guvernul global va micsora autoritatea statelor si guvernelor", iar ONU trebuie "intarita si dotata cu armata eficienta" pentru a-i forta pe recalcitranti (adica pe cei care refuza diktatele Noii Ordini Mondiale!) sa cedeze. Tot el expunea: "conflictele etnice sunt cauzate de nazuinta de identitate nationala", uitand sa a-minteasca si rolul marilor companii producatoare de arme in asmutirea combatantilor din razboaiele etnice! Specialistul in mediu Sam Keen, secondat de savantul Carl Sagan,  au apreciat ca pentru un viitor prosper, populatia lumii trebuie redusa la o zecime!
In a treia zi a Conferintei, steagurile nationale care fluturau pe fatada cladirii-gazda au disparut si au fost inlocuite cu un glob pamantesc fara granite intre state. (John Stormer in Catholic Family News, ian. 1996; Berit Kjos in American Information Newsletter, oct. 1995).
 

BETE IN ROATELE GLOBALIZARII

Dar, surpriza! Cand lucrurile mergeau cum nu se poate mai bine si globalizarea cucerea din aproape in aproape, se petrec cateva fenomene pe care le putem numi accidente. La toate intrunirile la varf ale puternicilor lumii, fie ei reuniti in OMC, G8, BM sau altele, au loc demonstratii de strada deloc comode pentru organizatori. Praga, Seattle, Davos, Goteborg, Genova,  sunt rand pe rand luate cu asalt.

Protestatarii actioneaza dupa cum ii indeamna constiinta sau conditia sociala. Fie civilizat, cu fluiere si pancarte de tipul 'Stop US Imperialism' sau 'World's People First', fie cu arme albe si sticle incendiare. Sunt destui: Tunicile Albe italiene, Ya Basta si Rete Liliput, tot de acolo, Jubilee South din Argentina, Miscarea de Rezistenta Globala din Spania - grupari cu metode dure adepte ale lupttei de strada; World Social Forum si Sem Terra din Brazilia, Centrala Americana a Muncitorilor si Public Citizen din SUA, Direct Action Network, o grupare ce reuneste in principal studenti si ecologisti radicali americani, anarhistii din Black Block, Confederatia Taranilor din Franta - autor al luarii cu asalt a MC Do-urilor din Paris in 1999, lider al rezistentei agricultorilor europeni etc. De oriunde ar veni, impotrivirea in fata transnationalelor devine o practica, refuzarea marilor corporatii fiind semnul distinctiv. Parintii ideologici par a fi Jeremy Rifkin, economist si autor al cartii de succes 'Secolul biotech' si Naomi Klein, ziarista canadiana de 31 de ani a carei carte 'Fara loc' este un fel de biblie a antiglobalistilor.

In America democrata, micii intreprinzatori baga de seama ca rechinii ii inghit, nu le mai lasa initiativa si piata, le iau mijloacele din maini si arunca in consecinta o suma de oameni afara din circuitul productiv. Muncitorii, la randul lor, confruntati cu aspra dictatura economica, se vad ieftiniti, daca nu amenintati cu somajul. Concurenta in conditii de flagranta inegalitate li se pare acestora o amenintare directa. Rapacitatea cifrelor si goana intratabila dupa performanta le molesteaza partea omeneasca. Si atunci iau pietre, tinichele, pumni si crose si sparg vitrinele din Seattle, urland. Semn ca teza progresului unanim prin globalizare nu e tocmai indiscutabila pentru toti.

Hai sa mutam jocul! -  zic atunci cei contestati, zelatorii noii dictaturi -  hai sa-l aducem in Europa care e mai cuminte, mai supusa. As! La Davos, Nisa, Genova se intampla acelasi lucru. Nici Europa nu crede ca "democratia" trusturilor si concernurilor supranationale globalizante ar fi solutia cea mai buna. Si aici se sparg vitrine, ca si la Seattle. Nici europenii nu vor dependenta absoluta fata de centrul ocult al finantei mondiale, fata de oligarhia concentrata in cateva maini.
Cu regret o spunem insa: marea majoritate a grupurilor care agita spiritele cu ocazia acestor summit-uri sunt formate din extremisti de stanga (anarhisti, marxisti, etc.) care s-au erijat in purtatori exclusivi ai stindardului luptei anti-globalizare.

Ca avem de-a face cu o impostura e lesne de realizat: in calitate de adepti si aparatori incrancenati ai imigratiei neingradite (mai bine zis a invaziei tarilor europene de catre masele de imigranti asiatici si africani), acesti extremisti de stanga sunt in consonanta cu interesele fundamentale ale capitalismului si ale marelui patronat. Caci, cine favorizeaza oare fluxurile migratoare "din ratiuni economice"? Muncitorii europeni? Somerii europeni?!? Cu siguranta ca nu Ci marii patroni care prefera sa angajeze zeci de mii de imigranti clandestini pentru ca, nu-i asa, muncitorii europeni sunt "prea costisitori" Aceiasi mari patroni care utilizeaza presiunea exercitata de imigranti pentru a restrange drepturile si a "reteza" pretentiile muncitorilor autohtoni.
Stangistii nu sunt deci veritabili opozanti ai globalizarii ci pur si simplu valeti ai sistemului capitalist! Ei sunt opozitia controlata, de care sistemul are nevoie pentru a pastra aparenta democratica.
Daca speculantii financiari internationali nu sunt catusi de putin jenati de agitatia stangistilor, nationalistii sunt in schimb denuntati ca inamicii numarul unu ai Noii Ordini Mondiale! Iata deci inamicul desemnat de Sistem: cei care isi apara popoarele, traditiile, identitatea.
Asadar, stangistii nu deranjeaza pe nici un puternic al zilei Ei nu sunt contestatari ai sistemului ci pur si simplu fac parte din sistem.
 

NATIONALISMUL: UNICUL RASPUNS LA GLOBALIZARE

Nationalisti din diferite tari europene s-au aflat, in ultimii ani, la originea diverselor comitete care si-au pus amprenta asupra luptei anti-globalizare.  Ne vom referi numai la unul din ultimele proiecte, mai precis la initiativa Miscarii pentru Natiune din Belgia: "Comitetul Nationalistii contra Globalizarii". Acest comitet, care a reunit deopotriva nationalisti francofoni si flamanzi, a luat fiinta in momentul in care Belgiei i-a revenit presedintia Uniunii Europene si s-a manifestat cu ocazia diverselor mini-summit-uri care au fost organizate in aceasta tara. Astfel, manifestatiile de la Gand si Bruges au reunit mai multe sute de participanti si au atras atat furia "rosiilor" cat si interesul mass-media. Punctul culminant al acestei campanii nationaliste a avut insa loc la Bruxelles, pe 15 decembrie anul trecut, cand membrii acestui comitet din Belgia si din nordul Frantei au organizat o ampla manifestare cu tema: "Contra globalizarii: popoarele!"
Putem concluziona spunand ca exista in acest moment in Europa o contestare polimorfa a globalizarii, care in timp se poate structura si deveni, astfel, "periculoasa". Chiar daca sistemul a impins in fata trepadusii sai, singurii opozanti reali ai globalizarii si ai Noii Ordini Mondiale raman nationalistii, singurii care lupta impotriva disparitiei frontierelor, impotriva distrugerii identita-tilor nationale si etnice, impotriva proiectului de transformare a popoarelor noastre intr-o masa metisata, fara identitate, compusa exclusiv din producatori si consumatori, supusa in totalitate dominatiei capitalului anonim  si apatrid al multinationalelor.
 

INVINGATORII IAU TOTUL

Cine mai e naivul care sa-si inchipuie ca globalizarea ar putea fi "o stare a omenirii care sa permita dialogul pasnic intre civilizatii, pe fondul crearii de sanse egale pentru cat mai multi locuitori ai planetei" asa cum incearca sa ne convinga Amartya Sen, unul dintre ideologii mondialismului? (Amartya Sen, Development as freedom, NY, Random House, 1999).
Chiar daca globalizarea aduce un progres economic incontestabil si posibilitati certe de dezvoltare in anumite domenii, acest progres este departe de a fi uniform si creeaza zone privilegiate, dand nastere la conflicte majore in cadrul structurilor social-economice care nu se pot adapta.
Organizatorii forumului de la Davos, Klaus Schwab si Claude Smajda, presedintele si directorul lui World Economic Forum, scriau in preziua lucrarilor: "Globalizarea mareste decalajul atat la nivel national, cat si la nivel international intre cei echipati sa beneficieze de ea si cei neechipati. |n lumea dezvoltata, tehnologia si finantele sunt castigatorii clari ai globalismului, in timp ce munca, in sensul traditional, este perdantul. Adevarata sfidare este distribuirea bogatiei". William Pfaff, editorialistul lui "International Herald Tribune", este si mai explicit: "Noul capitalism, care serveste numai interesele actionarilor, se apropie de criza. Iar noul globalism, care serveste numai interesele de afaceri ale corporatiilor, a si intrat in criza Cauza este usor de identificat. Este subordonarea muncitorilor, consumatorilor, intereselor publice si sociale, chiar a sentimentului patriotic - profitului".

Altfel spus, globalizarea este doar un mod de autopropulsare oarba a societatii tehnologice, aducand unora - putini - lux si prosperitate, in timp ce majoritatea sunt marginalizati si condamnati la saracie.
Singurii beneficiari ai globalismului sunt corporatiile si bancile transnationale, iar apetitul acestora pentru profit maxim se exprima in fuziunile dintre gigantii industriali si bancari menite a acapara o portiune cat mai mare din piata mondiala. Sume fabuloase, care depasesc deseori PIB-ul unor tari medii dezvoltate, sunt puse in joc, sfidand legislatia antitrust (prezentata odinioara ca fiind interdictia concentrarii capitalului). Si prima masura adoptata de noul colos iesit din fuziune este "downsizing" - reducerea fortei de munca, aruncarea in somaj a mii de angajati.
In fata acestui tablou cenusiu, sa mai mire pe cineva indarjirea si violenta protestelor anti-globalizare?
Pauperizarea muncitorilor din intreaga lume, obtinerea de mana de lucru si resurse ieftine din tarile Lumii a treia si transferul bogatiei popoarelor in mana elitei financiare mondiale, iata adevarata miza a procesului.
 

CONCLUZII

"Globalizarea merge inainte, toata lumea stie ca e inevitabila!" Cam asa suna propaganda establishment-ului. Nu vor mai fi patrii, nu vor mai fi nationalisme geloase, ci marea afacere transnationala care va unifica treptat lumea, reducand diferentele, topind specificitatile, racind pasiunile exclusiviste.
O suma de mari corporatii si banci au inceput sa se trustifice si procesul este in curs. Intreprinderea mare si puternica o absoarbe pe cealalta sau o scoate din uz, dictandu-si tot mai apasat legile ei. In teorie, competitia democrata da castig de cauza celor mai buni si mai vrednici, iar dominarea acestora, inevitabila, este benefica pentru toti. In virtutea acestei teorii omenirea merge inainte, cu ochii inchisi, ametita de mirajul globalizarii
Dar nu toata lumea s-a simtit incurajata sau flatata de aceasta directie. Intreprinderea mai mica, absorbita sau inlaturata, s-a simtit, dimpotriva, victima. Tara mai mica si mai neputincioasa s-a simtit demobilizata, saracita de imperitia transnationala. Slabii au simtit ca cei ajunsi ii iau peste picior si fac ce vor cu soarta lor. Decalajele nu s-au estompat, ci au sporit. Mijloacele prin care s-au intarit unii n-au fost tocmai cele mai umane. Trustul dominant a devenit tot mai exclusiv si mai rapace.
Avantajatii cu mijloace sporite au mers victorios, achizitionand in proportie geometrica, facand din ceilalti niste dezavantajati, ba chiar niste sclavi. Legea succesului intreprinderii a primat asupra vietii omului care s-a pomenit dislocat in masa, lasat in vant sau sustinut prin ajutoare. Peste capul tuturor guvernelor lumii s-a instalat o dictatura internationala, cifrica, oculta, foarte putin miloasa concurential, o adevarata tiranie, hranita cu sangele statelor si intreprinderilor mici si a masei uniforme si docile de consumatori.

Devenita un soi de marxism cu semnul schimbat, globalizarea tinde sa devina o dictatura la fel de atroce ca si acesta. Daca marxismul (stanga, deci) manipula oamenii, cerand saracilor sa-si ia soarta in maini si sa produca, obligatoriu, pe seama lor, globalizarea (capitalismul, adica dreapta) manipuleaza si ea, cu mai mult succes, oamenii, cerand saracilor sa se supuna celor bogati si prosperi, intarindu-le acestora prosperitatea. Amandoua directiile sunt dictaturi de factura internationalista.
In conditiile date, pentru a deveni competitiv, nationalismul nu mai are voie  sa fie nici de stanga, nici de dreapta, ci, pentru a putea face fata cu succes provocarilor lumii actuale - intre care globalizarea ocupa llocul de frunte -, nationalismul trebuie sa se contureze clar in ochii oamenilor ca a treia forta, al carei unic far calauzitor sa fie interesul national.
Iar daca, asemenea comunismului,  obiectivul globalizarii este instituirea unei dominatii complete asupra planetei in toate domeniile: economic, financiar, comercial, politic, militar, cultural si religios, un lucru devine clar pentru toata lumea: viitorul libertatii trece prin victoria fortelor nationale asupra ideologiei mondialiste.