Pestera I de la Dilma cu Brazi
Este o pestera calda (12,5°C in Sala cu Coralite), umeda si lipsita de curenti de aer. Ea reprezinta partea initiala a unei galerii care drena o parte din apele Jiului de Vest spre un nivel inferior. Dupa adincirea Jiului in propria albie, pestera a intrat sub influenta proceselor de prabusire si concretionare.
Bogatia si varietatea concretiunilor coraliforme pe care le adaposteste ofera posibilitatea unor studii detaliate de cristalografie si cristalogeneza. Cit priveste importanta turistica, aceasta este redusa, datorita dimensiunilor si a necesitatii de protejare pentru diferite studii 535g66f speologice.
Conditii de vizitare. Este o pestera protejata care poate fi vizitata numai cu aprobarea Institutului de speologie. Sint necesare mijloace de iluminat, imbracaminte de protectie si 10 m scara speologica.
Date istorice. Existenta pesterii este mentionata inca de la sfirsitul secolului al XIX-lea in diverse lucrari privind Muntii Retezat. In 1929, P. A. Chappuis si A. Winkler colecteaza de aici fauna, realizeaza o schita orientativa si dau o descriere sumara a acestui gol subteran (in Chappuis si Jeannel, 1951). intre anii 1969- 1971, Cercul de speologie "Focul Viu' din Bucuresti efectueaza cercetari de morfologie carstica pe Jiul de Vest; cu acest prilej se executa planul pesterii.
Localizare si cale de acces. Pestera este situata in versantul sting al Jiului de Vest, la 1200 m alt. absoluta. Poteca spre pestera porneste din dreptul confluentei mentionate (vezi fig. 117 si traseul 1) si urca in serpentine strinse pina la limita superioara a padurii (circa 120 m deasupra albiei), dupa care continua spre est pe curba de nivel pina la gura pesterii. Nu exista marcaj, iar deschiderea nu este vizibila din drumul forestier care strabate valea.
Descriere. Este o pestera fosila, suborizontala, cu dimensiuni medii (226 m lungime). De la intrare, o galerie initial joasa, care se inalta treptat pina la 15 m, inainteaza spre nord pina la punctul Bazinul Mare (75 m de la intrare), un lac subteran cu diametrul de 15 m; galeria se mai continua spre nord inca 50 m, dupa care trece intr-o diaclaza inaccesibila omului. De la Bazinul Mare spre sud-vest porneste o alta galerie, usor ascendenta, care insa dupa numai 70 m se opreste intr-o fundatura. Acest ultim sector este bogat ornamentat cu concretiuni clasice de calcit. Pestera a fost creata de apele Jiului, care intrau in subteran pe ambele galerii, se intilneau in punctul Bazinul Mare si curgeau in continuare spre nord. Locul de revenire spre versantul Jiului nu este cunoscut (fig. 119).
Este o pestera relativ rece (6- 11 °C) datorita variatiilor mari de temperatura ale aerului de la exterior, care patrunde in subteran pina dincolo de Bazinul Mare. In anotimpul cald, bazinele cu apa din pestera isi reduc mult suprafata, iar uneori seaca complet.
Fauna pesterii este relativ bogata; ca element troglobiont mentionam coleopterul Sophrochaeta reitteri malaszi.
Conditii de vizitare. Poate fi parcursa in orice anotimp al anului. Este nevoie de o imbracaminte adecvata, de cizme de cauciuc, precum si de o sursa de iluminare.
Traseul 2. Bazinetul Cimpul Mielului - Avenul din Stina Tomii - Pestera Zeicu - Valea Scorota Seaca - confluenta Jiului cu Scorota (vezi fig 117).
Parasim soseaua forestiera in bazinetul Cimpul Mielului si urcam pe versantul sting al Jiului urmarind poteca nemarcata care conduce spre Muntele Piule. Prima portiune a traseului o parcurgem prin padure; dupa circa 30 min se ajunge pe o creasta ingusta care constituie cumpana de ape dintre Jiu si afluentul acestuia, Valea Mielului. Poteca urmareste aceasta creasta aproape 2 km, urcind spre obirsia vaii, apoi se abate spre vest, spre Scorota printr-o rariste de brad. La limita superioara a padurii, acolo unde incepe golul alpin al Virfului Piule, se gaseste deschiderea avenului. In continuarea traseului coborim pe versantul Vaii Scorota pina intersectam o poteca frecventata de ciobani; pe aceasta ajungem dupa circa 1 ora in albia Scorotei, la 800 m amonte de deschiderea ei in Jiu. Urcind inca 400 m prin Cheile Scorotei patrundem intr-un imens amfiteatru determinat de retragerea versantului sting al Vaii Scorota. O poteca abrupta si greu vizibila porneste chiar din albie spre Pestera Zeicu, situata in partea nordica a amfiteatrului, la circa 120 m deasupra talvegului; gura pesterii devine vizibila numai in a doua jumatate a urcusului. Dupa vizitarea pesterii revenim in Cheile Scorotei si, odata ajunsi la albie, ne reintoarcem la Jiu sau continuam traseul spre avenele din bazinul superior al Scorotei (Avenul cu Zapada si Avenul Oilor). Ultima alternativa este insa deosebit de dificila datorita numeroaselor praguri de pe firul Vaii Scorota Seaca. Dealtfel, cele doua avene mentionate, adinci de 17 m si respectiv 18 m, nu prezinta o importanta turistica deosebita. Reintorsi la drumul forestier care insoteste apa Jiului putem continua traseul 1 fie spre Cabana Cimpul lui Neag, fie spre Casa Cimpusel.
|
