Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Sura Mare

geografie


Sura Mare

Date istorice. Prima explorare a pesterii are loc in anul 1929 si este efectuata de Schadler si Toma Ienciu din comuna Pui. Dupa doi ani, geologul I. Gherman inainteaza circa 700 m pe galeria principala, pe care o descrie detaliat. In anul 1954, Margareta Dumitrescu, Tr. Orghidan si Jana Tanasachi parcurg 900 m amonte pe cursul subteran, executind si o cartografiere amanuntita a acestui sector. Noua ani mai tirziu, Tr. Orghidan si I. Bostan exploreaza pestera pe o lungime d 828h76i e 2 km. In 1967, Margareta Dumitrescu si colab, au publicat descrierea si planul primilor 1000 m explorati. In anii 1968 si 1969, doua expeditii romano-engleze inainteaza 4,5 km amonte pe cursul piriului subteran pina la un lac de sifon care nu poate fi depasit. Cu acest prilej se realizeaza si planul intregii retele explorata.



Localizare si cale de acces. Sura Mare este amplasata la 500 m nord-est de satul Ohaba Ponor (jud. Hunedoara), in dealul Fruntea Mare, la 460 m alt. (vezi fig. 122 si traseul 1).

Descriere. Este o pestera activa de mari dimensiuni, galeria unica avind 4,5 km lungime. La gura pesterii se ajunge strabatind un sector de chei cu praguri si cascade, foarte dificil mai ales la ape mari. Intrarea in pestera se face printr-un portal monumental inalt de 37 m si larg de 8-12 m. Amonte de acesta, piriul subteran curge pe un pat de aluviuni cu mici repezisuri care alterneaza cu zone mai adinci. Blocuri de citeva tone prabusite din tavan ingreuiaza foarte mult inaintarea. Dupa 120 m se ajunge la o prima sala cu dimensiuni de 45/35 m si inalta de peste 30 m, formata la intersectarea a doua linii de fractura. Partea nordica a salii este ocupata de un imens depozit de aluviuni in care piriul subteran a sapat doua terase. Continuind inaintarea spre nord ajungem intr-o galerie inalta si ingusta sapata in calcare alb-cenusii puternic tectonizate. Patul galeriei este alcatuit dintr-o succesiune de marmite cu dispunere liniara in care se gasesc numeroase bile de marmitaj. La 350 m de la intrare, orientarea galeriei se schimba spre nord-est, iar dupa numai 100 m, spre est. Abia de aici inainte caracterul de galerie-diaclaza devine foarte evident si se pastreaza pina in partea terminala a pesterii, cu unele intreruperi produse de micile largiri la intersectarea altor diaclaze. Galeria are circa 30 m inaltime si numai 2 - 3 m latime. Pe alocuri se poate observa brecia faliei pe care s-a format galeria. La circa 420 m de la intrare se gaseste un lac subteran lung de aproape 60 m si adinc de 1,8-3 m. Acest lac, numit Dorna Mare, reprezinta de fapt ridicarea nivelului apei in spatele unui prag din aval (fig. 124).

Dupa aproape 950 m piriul subteran primeste un mic afluent pe partea stinga. Amonte de acesta, galeria isi schimba din nou orientarea, continuindu-se aproape constant spre nord-est, spre insurgenta de la Fundatura Ponorului. In urmatorii 2 km aspectul general al galeriei este foarte asemanator cu cel descris deja, insa intervin elemente noi, obstacole serioase in calea explorarii. O prima categorie de astfel de elemente este alcatuita din trei mase stalagmitice cu volume de 100-150 m3 dezvoltate deasupra nivelului apei, pina la 4-5 m inaltime, intre peretii galeriei. Chiar la ape medii acestea trebuie escaladate pentru a putea continua explorarea. Urmeaza apoi o succesiune de cascade, ultima avind peste 5 m inaltime. Depasind si acest obstacol patrundem intr-o sala de dimensiuni impunatoare, in care

numeroase blocuri prabusite din tavan acopera podeaua si ingreuiaza inaintarea. In aceasta sala se gasesc unele dintre cele mai frumoase gururi din tara. Galeria se continua spre nord-est inca 1,5 km, dupa care un lac de sifon opreste inaintarea.

Pestera s-a format prin largirea unor falii cu directia SV-NE si pe un sistem de fracturi asociate acestora. Se poate vedea inca brecia de falie, mai ales pe peretii surplombati ai galeriilor.

Fig. 124. Sura Mare (nr. 95), dupa M. Dumitrescu et al., 1967.

Apele de suprafata care se pierd la insurgentele de la Fundatura Ponorului si Fundatura din Fata Dealului parcurg un traseu subteran de circa 4 km (in linie dreapta) in aproximativ 14 ore, pentru o diferenta de nivel de peste 400 m. Rezulta o viteza teoretica de curgere de 1 km/3,5 ore, caz de exceptie pentru curgerea subterana, unde vitezele sint de ordinul zecilor de metri pe ora.

Pestera reprezinta un excelent laborator subteran pentru studii de tectonica, granulometrie si hidrogeologic Piriul subteran constituie o importanta rezerva de apa pentru zonele industriale din apropiere. Mentionam de asemenea prezenta in aceasta pestera a celei mai mari colonii de lilieci in hibernare (de Pipistrellus pipistrellus) din tara, apreciata la peste 100 000 de exemplare, amplasata la circa 350 m distanta de intrare, unde temperatura aerului atingea 8°C la 19.1.1963 si 10°C la 3.VII.1963. In afara liliecilor exista in aceasta pestera diptere guanofile (ca. Heteromyza atricornis, Psychoda severini parthenogenetica), lepidoptere (Monopis), coleoptere guanofile (Atheta si Cryptopha-gus), araneide (Mela menardi, Lepthyphantes leprosus sau Nesticus puteorum, specie troglobionta) etc, pe gramezile de guano fixate pe platformele galeriei, pe pereti sau plajele de nisip, din care, prin sondajele efectuate, s-au scos la iveala si crustacee batinelacec

Conditii de vizitare. Prezenta cursului de apa subteran permite vizitarea pesterii numai in perioadele cu ape scazute. Dar si in acest caz dificultatile sint foarte mari, motiv pentru care explorarea trebuie efectuata numai de catre echipe bine antrenate, cunoscatoare ale tehnicii de explorare a cursurilor subterane. Este necesara o legatura permanenta cu exteriorul, in vederea cunoasterii conditiilor climatice. Echipament necesar: barca de cauciuc pentru maximum 2 persoane, costum de explorare etans (din neopren), 2 cordeline, surse puternice de lumina si echipament individual.




Document Info


Accesari: 1549
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )