Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Politica turistica a tarii Malta - Master Management si marketing in turism

Turism


ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA DE COMERT

Politica turistica a tarii Malta



Master Management si marketing in turism

CUPRINS

1. PREZENTAREA TARII

2 POTENTIALUL TURISTIC

3. ANALIZA ACTIVITATII TURISTICE

4. ORGANIZAREA TURSIMULUI

5. STRATEGIA DEZVOLTARII TURISMULUI

1. PREZENTAREA TARII

Republica Malta este o tara insulara in Europa de sud. Consistand dintr-un arhipelag in centrul Marii Mediterane, la sud de Italia si la nord de Tunisia, aceste insule amplasate strategic, au fost cucerite si stapanite de diferite puteri pe parcursul secolelor.

Statul maltez cuprinde sase insule: Malta (ca. 246 km²), Gozo (ca. 67 km²), Comino (ca. 3 km²), insula Filfla (care inseamna 'boaba e piper'), cele doua insule gemene St.Paul. Insula principala, Malta, este formata din cinci districte, Gozo si Comino constituindu-se impreuna intr-un al saselea. Cea de-a patra insula,ca marime, nelocuita, a fost baza militara britanica, baza pe care acestia au dinamitat-o la parasirea ei, Filfla (0,06 km²).
In anul 2004, Malta a devenit cel mai mic stat membru al Uniunii Europene.

Statiunile indragite Sliema, St Julian’s, Bugibba, Paceville, cu restaurantele, cafenelele, cluburile si alte numeroase posibilitati de divertisment asigura permanenta buna dispozitie a turistilor.

Insula si locuitorii ei emana o placere de viata aproape palpabila. Pe perioada “festelor” tara se metamorfozeaza intr-o scena uriasa cu actori multi, colorati, focuri de artificii, concerte , teatre, spectacole. Atmosfera si vraja acestor “feste” este molipsitoare.

Pentru iubitorii sporturilor insulele ofera nenumarate posibilitati: golf, tenis, calarie, sporturi extreme, si o gama variata de sporturi nautice de la yachting pana la surfing si diving.

Pentru gurmanzi, arta culinara malteza combina cele mai bune ingrediente locale-pestele, fructele de mare, fructele si legumele coapte la soarele mediteranean cu mancaruri internationale cunoscute.

Malta numara cca. 400.000 locuitori, cetateni ai statului maltez, precum si un numar semnificativ de rezidenti (in special britanici in varsta, retrasi aici, la pensie, datorita climei exceptionale si a costurilor extrem de convenabile), pe o suprafata redusa, rezultand astfel o densitate a populatiei ridicata, de 1249 locuitori pe kilometrul patrat. Astfel, Malta este tara cu cea mai mare densitate din Europa si a treia tara ca densitate din lume. 94 % din populatie locuieste in mediul urban.

Datorita influentelor siciliene, populatia malteza apartine oarecum si grupei romanice. 1,8% din locuitorii Maltei sunt de o alta nationalitate decat cea malteza. Limbile oficiale sunt malteza si engleza. Si italiana este vorbita dar intr-o pondere nesemnificativa. Limba malteza este o limba cu puternice influente semite, in special arabe.

Gozo si Comino: Gozo ara aproximativ 30.000 de locuitori iar Comino 3 locuitori permanenti. Pe Comino locuiesc permanent: un cuplu de hotelieri, sot si sotie si un politist (detasat si inlocuit periodic).

2. POTENTIAL TURISTIC

Potentialul turistic natural

Oferta malteza este una dintre cele mai variate: spectaculoase aglomerari de stanci calcaroase, capriciile unei mari incremenite in tonuri limpezi de albastru sau sparte in mii de valuri inspumate, golfuri izolate si salbatice sau peisaje nisipoase ;la acestea se adauga fermecatoare peisaje rurale si cetati ridicate impotriva furiei vanturilor, asociate cu nenumarate baze destinate sporturilor acvatice si delicii culinare mereu surprinzatoare.

Grota Albastra - se afla in sudul insulei Malta, langa orasul Zurrieq, si este o stanca naturala sub forma de arcada care a ajuns la forma actuala datorita eroziunii indelungate exercitate de catre apa asupra calcarului. In zona sunt si alte pesteri la care se poate ajunge cu barcile pescarilor. Atractia nu o reprezinta numai forma in sine, ci si asa-numitul fenomen al “mainii albastre”. Culoarea apei este de un albastru tourqoise si foarte clara .

Majoritatea plajelor sunt stancoase si se adancesc brusc: Sliema, Bugibba,Qawra, Marsascala, St George’s Bay. Se recomanda folosirea sandalelor de plaja pentru a evita intepatura animalelor de mare. Plajele nisipoase se gasesc in statiunile Golden Bay, Mellieha Bay(cu cea mai larga si cunoscuta plaja nisipoasa), Paradise Bay, Armier Bay, Ramla Bay, Pretty Bay.

Coasta cu apele sale cristaline ofera o priveliste impresionanta alaturi de golfuri stancoase, mici plaje cu nisip rosu, piscine naturale sau pesteri subacvatice .si renumita “Fereastra Albastra”.

Azure Window

Cea mai mare comoara a insulei este piatra sa - un tip deosebit de calcar. Aceasta piatra aurie i-a castigat Maltei denumirea de Melita, “insula de miere”.

Potentialul turistic antropic

Insula a fost descrisa ca un imens muzeu in aer liber. Fiecare oras, fiecare sat, fiecare zona inspira istorie, arta si placere de viata.

Datorita pozitiei ei centrale , intre Peninsula Italica si Africa, Malta, considerata a doua poarta de intrare in Mediterana, a fost tinta multor interese in decursul istoriei. A fost colonie feniciana, cartagineza, ocupata apoi de romani. In perioada romana, Apostolul Sf Pavel in urma naufragierii sale pe insula, in anul 60 e.n, a raspandit crestinismul in randul populatiei. Cuceritorii arabi, normanzi si aragonezi au lasat mostenire capitala Mdina, ‘Orasul tacerii’. Perioada cea mai incarcata cu evenimente si vestigii o constituie insa cea in care ordinul cavalerilor ioaniti (Cavalerii de Malta) s-au instalat pe insula in sec XVI, fiind alungati de turci de pe insula Rhodos. De aceasta perioada se leaga constructia a nenumarate catedrale, fortarete printre care impunatorul edificiu Catedrala Sf Ioan si constructia celor 3 orase aflate vizavi de Valletta. Cavalerii, ajutati de bravii lor soldati maltezi, au reusit in anul de gratie 1565 sa respinga in mod inegalabil flota turceasca compusa din 400 de vase de razboi, aflate sub conducerea lui Soleiman magnificul, o batalie care a ramas pana in ziua de astazi in mintea si sufletul maltezilor. Insula a fost vizitata si de Napoleon. Dupa 2 ani sub dominatia franceza, maltezii au chemat englezii in ajutor si asa au mai trecut 150 de ani pana tara a reusit sa-si castige independenta. Prezenta englezilor a adus prosperitate tarii si tot lor li se datoreaza a doua limba oficiala, circulatia pe partea stanga si cabinele telefonice rosii.

Ca obiective turistice se remarca:

Ghar Dalam este unul din cele mai importante situri, aici regasindu-se cele mai vechi urme de asezari umane din Malta, datand de peste 7400 de ani. Ceea ce face acest loc si mai fascinant este faptul ca pestera a fost folosita in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand a fost utilizata mai intai ca si adapost antiaerian si apoi, mai tarziu, ca si depozit pentru combustibili. Situl este format din doua parti: pestera, adanca de 144 m, din care numai 50 m se pot vizita si muzeul, unde se regaseste o bogata colectie de exponate de la obiecte din oase de animale pana la artefacte lucrate manual.

Ghar Dalam

Templele megalitice de la Hagar Qim – vechi de 5000 de ani, sunt mai vechi decat Piramidele si Stonehenge-ul. Aici se gaseste cel mai inalt altar (5.2 m), la baza caruia se faceau sacrificii de animale si simboliza toti zeii, pentru ca maltezii se temeau ca nu cumva sa uite sa aduca ofranda vreunui zeu si acesta sa ii pedepseasca.

Hagar Qim

Templele megalitice de la Tarxien

Aflat in zona estica a insulei, situl arheologic de la Tarxien ofera exemplificarea perfecta a evolutiei templelor preistorice. Astfel, cel mai vechi dintre aceste locuri de rugaciune (din care nu a mai ramas decat fundatia) a fost construit cu aproximativ 2.800 de ani inainte de nasterea lui Iisus Hristos, pe cand cel mai recent dintre cele patru temple ridicate in aceasta locatie se presupune ca a fost finalizat cu circa sapte sute de ani mai tarziu. Aici a fost descoperita cea mai mare sculptura in piatra existenta la vremea respectiva, reprezentarea unei zeite despre care se estimeaza ca ar fi avut o inaltime de 2,5 metri. Din pacate, din aceasta nu s-a pastrat decat partea inferioara, expusa in prezent in cadrul sitului.

Templele megalitice de la Tarxien

Forturile Rinella si Ricasoli sunt folosite azi ca studiouri de filmare. Aici s-au filmat scene din “Gladiatorul”, “Popeye Marinarul”, “Contele de Monte Cristo” sau “Troia”.

Rinella Ricasoli

Fortul St. Elmo

Ridicat in 1552 de catre cavaleri pentru a apara portul, acesta a fost distrus in intregime in timpul asediului din 1565. A fost reconstruit ulterior de catre liderii militari ai orasului. In prezent, o aripa a fortului adaposteste Muzeul de Razboi, in care sunt expuse diverse articole cazone datand din perioada celei de-a doua conflagratii mondiale. Printre acestea se numara si medalia oferita in 1942 poporului maltez de catre regele britanic George al VI-lea, pentru bravura in lupta.

Fortul St. Elmo

Moara de vand Xarolla a fost construita in 1724, iar in 1992 a fost restaurata. In acest moment este singura moara de vant functionala din insulele Malta si Gozo. Este un martor valoros al culturii locale si, mai mult,  cu mecanismul original inca se mai poate macina grau.

Moara de vand Xarolla

Domul din Mosta are 55 de metri inaltime si 37 m in diametru, fiind al treilea dom ca marime din Europa, nesustinut de coloane.

Mdina este considerata una dintre cele mai frumoase cetati medievale locuite din Europa. Un labirint de strazi inguste si serpuite presarate cu palate te conduc catre Catedrala inchinata Sfintilor Petru si Pavel, cu o frumoasa fatada in stil baroc.

Mdina

Catedrala St. Ioan care este cel mai cunoscut obiectiv turistic maltez, construit in stil baroc. Adaposteste una din cele mai impresionante opere de arta ale Europei - tabloul ce reprezinta Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, pictat de Caravaggio.

Catedrala St. Ioan

Biserica Cavalerilor Ioaniti. Fatada sobra a catedralei ascunde un numar mare de comori nepretuite. Impresioneaza abundenta de culoare, aur si design-uri elaborate care impodobesc cele opt capele dedicate diferitelor limbi ale Ordinului Cavalerilor Ioaniti. Podeaua este formata din placi funerare din marmura, iar peretii sunt decorati cu statui in stil baroc. Impresioneaza somptuosul tavan pictat de Mattia Preti.

The Manoel Theatre, construit in 1731, este unul dintre cele mai vechi teatre din Europa in care mai au inca loc reprezentatii. Merita vizitat nu doar pentru stilul architectural, cat si pentru istoria sa culturala.

The Manoel Theatre

Situat in partea de sud-est a Maltei, portul Marsaxlokk se remarca prin bogatia de culori a barcilor sale de pescuit, cunoscute pe plan local sub numele de luzzu . Dincolo de utilitatea imediata a acestora, marinarii se preocupa foarte mult de aspectul ambarcatiunilor lor, a caror prova verticala este inspirata dupa modelul stravechilor vase feniciene. Astfel, pe timp de iarna, pescarii din Masaxlokk isi cosmetizeaza cu migala barcile, in timp ce sotiile lor tricoteaza sacose din nylon pentru turisti. In mod evident, aici se pot savura cele mai bune preparate din peste de pe toata insula.

Grand Harbour port natural al insulei Malta, a ideplinit aceasta functie inca din timpuri romane. Portul natural a fost imbunatatit cu docuri si debercadere, si a fost fortificata in masa.

Marsamxetto Grand Harbor

Excursia intre cele doua porturi naturale ale Maltei - Marsamxetto si Marele Port (Grand Harbor) este o ocazie excelenta pentru a deveni martorii trecutului viu al Maltei. De pe apa poate fi admirata capitala Maltei – Valletta – precum si alte orase ca Sliema, Floriana (suburbie a Vallettei), Marsa (zona industriala cu santier naval), Birgu, Cospicua si Senglea – ultimele trei fiind cunoscute sub denumirea de Cele trei orase.

Insulele-surori ale Maltei, Gozo si Comino, va ofera o diferenta de ritm si peisaj fata de Malta . Gozo, situata la numai o jumatate de ora cu feriboatul fata de Malta, este impregnata cu mituri si secrete proprii. Legendara patrie a nimfei Calypso este un refugiu pitoresc, cu sate vechi, drumuri romantice si vederi panoramice incomparabile ale peisajului si marii. Gozo este insula perfecta pentru a te refugia pur si simplu pentru o clipa. Insula va ofera si varietate, cu propria sa viata culturala, cu diferitele facilitati sportive.

Insula Comino, situata la jumatatea distantei dintre Gozo si Malta, este un paradis pentru scufundatori, pentru iubitorii sportului cu vela, scafandri, surferi si drumeti. Laguna albastra a insulei Comino, cu apa sa de culoare turcoaz si plaja aurie, poate constitui ingredientul perfect pentru o excursie unica.

3. ANALIZA ACTIVITATILOR TURISTICE

TRANSPORT

Compania nationala malteza Air Malta include in program curse regulate spre Malta , cu pornire din majoritatea tarilor europene. Unele agentii de turism ofera chiar sejururi cu transportul inclus catre aceasta destinatie, beneficiind de cursele charter organizate ocazional.. Pentru cei mai cu dare de mana, Malta Air Charter, o companie locala de zbor, asigura zilnic mai multe curse cu elicopterul intre insulele Malta si Gozo (circa 10 minute). Aceluiasi public i se adreseaza si taximetristii, ale caror tarife (3-13 Lm ) pentru un simplu transfer de la aeroport la Valleta (6 km) sunt de-a dreptul exorbitante pentru turistul de rand. O alternativa de transport catre Gozo o reprezinta feribotul, care efectueaza mai multe curse zilnic intre Cirkewwa (nord-vestul Maltei) si portul gozitan Mgarr. Pe plan local cea mai economica solutie o constituie autobuzele, ale caror tarife variaza intre 15 si 30 de centime. Absolut toate cursele interne au capatul de linie la intrarea in Valletta . Pentru a conduce pe soselele Maltei este nevoie de un carnet de conducere britanic sau international. Limitele de viteza sunt de 40 km/h in interiorul localitatilor, respectiv 65 km/h in afara acestora. Inchirierea de autovehicule este o alta optiune ;toate automobilele au volanul pe partea dreapta si circulatia se efectueaza pe banda stanga..

5. Strategii de dezvoltare a turismului


Document Info


Accesari: 2797
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )