Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
upload
Upload






























ASPECTE ISTORICE DIN VIATA AROMANILOR

istorie





ASPECTE ISTORICE DIN VIAŢA



AROMĀNILOR












"Multi māni sun vluisiti"


("Multe māini sunt binecuvāntate")



I. 1. Aromānii īn zilele noastre



Sunt īntālniti īn īmprejurimi cunoscute din toata Peninsula Balcanica: Albania, Bulgaria, Grecia, precum si īn Romānia, īn sate si orase ca: Gabrovo, Moscopole, Bitolia, Bunovia, Selenita, Frasari, Iarcani, Gramoste, Samarina, Avdeia, Perivole, Cāndrova, Salonic si altele. Īn Romānia īi īntālnim īn Banat si Dobrogea, īn orase (Bucuresti, Constanta, Tulcea, Medgidia, Slobozia, Braila), comune, sate precum Cogealac, Sinoe, Tariveni, Mihail Kogalniceanu, Techirghiol, Cocos, Cataloi, Lastuni, Baia, Nicolae Balcescu, Ceamurlia de Sus, Ceamurlia de Jos, Panduru, s. a. Aceste date sunt prezentate de Ion Dumitrescu īn "Cuvāntul īnainte" la lucrarea "Folclor muzical aromān"[1]. De asemenea, folcloristul George Marcu face precizarea ca īn ultimele doua decenii numeroase familii de aromāni s-au stabilit si īn preajma Bucurestiului, īn: Tunari, Voluntari, Afumati, Pantelimon. Majoritatea aromānilor din Romānia formeaza, īn general, populatie stabilita īn sate si comune. Īn ciuda numeroaselor transformari, adaptari inevitabile suferite de ei, si-au pastrat limba, muzica, obiceiurile.

Practicarea denumirii poporului dupa zona geografica pe care o locuieste se aplica mai ales īn cazul aromānilor, la care distingem cāteva denumiri pe grupe, cum ar fi: "gramusteni" ("cipani") - proveniti din mai multe localitati ale Peninsulei Balcanice, dar īn majoritate sunt descendenti ai faimoasei comune aromāne, Gramoste, din Epir-Grecia. "Fārserotii" provin din localitati din nordul Heladei si din Corcea-Albania. O alta categorie de aromāni sunt "pindenii" care poarta numele si de "verieni" sau "avdeliati", provenind din localitati aromāne situate de-a lungul sirului muntos al Pindului.

"Bitolenii" provin din localitati ale Bitoliei, din Iugoslavia. Alte dialecte rezultate īn urma asimilarii aromānilor sunt: moscopolean, muzachear, gopestean-mulovistean, olimpian, s. a.[2].

Dumitru Piceava, actualmente 24324d324y Presedintele Fundatiei "Bana Armāneasca" ("Limba Aromnāna"), el īnsusi de origine aromāna, mi-a prezentat prin intermediul unui email, date importante rezultate īn urma Recensamāntului din 2002: īn Romānia s-au declarat 26.000 de aromāni. Īn acelasi email Dumitru Piceava sustine ca aromānii sunt o natie de-sine-statatoare, " dar nu suntem romāni" . Subliniaza faptul ca aromānii au ziua lor nationala, pe data de 23 mai, argumentānd: "Daca ziua de 23 mai 1905 aromānilor li s-au dat toate drepturile pe care le aveau si celelalte populatii musulmane din Balcani, īn ziua de 10 mai 1913, cānd, prin Tratatul de Pace de la Bucuresti, īncheiat dupa terminarea razboaielor balcanice, a avut loc o īmpartire a Macedoniei, pamāntul de bastina si sfānt al aromānilor, īn patru parti, la tarile vecine, reprezinta ziua cānd noua, aromānilor, ni s-au luat nu numai tara, dar si toate drepturile." Īmpartirea Macedoniei tarilor vecine a oferit Greciei 51 %, Albaniei 11 %, Bulgariei 9 % si 29 % Iugoslaviei. De atunci aromānii īntāmpina probleme de deznationalizare si asimilare din partea populatiilor majoritare din tarile īn care au ajuns sa traiasca. Vorbind īn numele tuturor, Dumitru Piceava sustine ca "ei, aromānii din Romānia si de peste tot, nu vor altceva decāt sa-si pastreze limba, cāntecul, portul, obiceiurile, si traditiile lor, tocmai elementele care scot īn relief cel mai pregnant identitatea lor etnica aparte."

Īn data de 25 aprilie 2005 Puiu Hasotti, Senator PNL Constanta, se declara īmpotriva adoptarii ideii exprimate de catre Adunarea Generala Anuala a Reprezentantilor Comunitatii Aromānilor din Romānia, din data de 16 aprilie 2005: īnregistrarea ca "minoritate nationala a aromānilor" īn Romānia[4]. Senatorul foloseste o serie de argumente istorice pentru a demonstra ca "aromānii sunt romāni" si precizeaza ca ei nu trebuie sa devina o minoritate īn "adevarata lor tara". A se observa ca aceasta din urma idee vine īn contrast cu spusele dr. Dumitru Piceava cu privire la "pamāntul de bastina" al aromānilor. Īn acelasi timp Puiu Hasotti sugereaza ca parte a prioritatilor comunitatii ar trebui sa fie reprezentate de identificarea metodelor si resurselor prin care sa se asigure prezervarea civilizatiei si culturii aromāne din Romānia. De asemenea, Senatorul subliniaza prezenta recomandarii nr. 1333 din 1997 a Adunarii Parlamentare a Consiliului European, care propune protejarea limbii si culturii aromāne din Peninsula Balcanica (cu toate acestea, Constitutia din Grecia nu recunoaste existenta aromānilor).
Despre romānii din nordul Dunarii aflam si de la Lucian Hecto: slavii le spun "vlahi" sau "vlassi", grecii-"cuto-vlahi", albanezii-"tschoban", serbii īi numesc "tsintsari", iar romānii le spun "machidoni" īn virtutea unei "usurinte de condamnat". Autorul studiului
sustine despre graiul aromānilor ca "s-a format īn format īn forma actuala la sud de Dunare ca dialect al vechii limbi a Romāniei orientale". Lucian Hecto mentioneaza, de asemenea, ca īn zilele noastre se poate vorbi despre aproximativ 500.000-700.000 de vorbitori ai dialectelor aromānesti la sud de Dunare, reprezentative fiind grupurile macedo-romān, megleno-romān (īn Bulgaria 15.000-20.000 de vorbitori) si istro-romān (īn Croatia de astazi, se gasesc aproximativ 2.000 de vorbitori). Izolat aromānii pot fi īntālniti īn Canada, Statele Unite ale Americii, America Latina, Australia.

De la istoricul Neagu Djuvara aflam despre aromāni īn postura de negustori din neam īn neam, dintre care multi au dus faima aceasta pāna īn Viena si Budapesta, ajunsi bancheri: Sina, Dumba, Darvari, Belu, s. a. Sunt mentionate o serie de nume ale cātorva dintre aromānii reprezentativi pentru viata culturala: Octavian Goga, Stefan Iosif, Constantin Belimace, Nusi Tulliu, Pericle Papahagi. De asemenea, istoricul face o precizare importanta: īn numele de familie al aromānilor vor fi īntālnite frecvent prefixul "Cara"- si sufixul "-hagi" (Caramitru, Caragiale, Caraian, Hagi, Papahagi, s. a.). "Situatia aromānilor īn Balcani este dramatica" , afirma Neagu Djuvara. Aromānii din Grecia sunt bilingvi, tinerii nu mai vorbesc aromāna, nu au un statut bine definit, aromāna nu mai este predata īn scoli nici macar ca dialect. Īn Grecia se afla singura universitate, la Salonic, unde se foloseste aromāna, īnsa destul de limitat.

Lingvistul de origine aromāna Matilda Caragiu-Marioteanu (sora regretatului actor Toma Caragiu) realizeaza un "Decalog al aromānilor sau 12 adevaruri incontestabile istorice si actuale asupra aromānilor si asupra limbii lor"[7]:

"1. Aromānii (macedovlahii) si limba lor materna exista astazi si de doua mii de ani.

2. Aromānii sunt dintotdeauna sud-dunareni.

3. Limba veche (straromāna/romāna comuna/primitiva/protoromāna) vorbita pe acest teritoriu era o limba unitara.

4. Unitatea teritoriului unde se vorbea romāna comuna a fost scindata de sosirea slavilor īntre Dunare si Balcani.

5. Vechea limba s-a scindat īn cele patru ipostaze actuale ale sale (romāna, aromāna, meglenita, istriana).

6. Aromāna este limba materna a aromānilor, care le confera constiinta lor etnolingvistica.

7. Exista doua categorii de aromāni: "autohtoni" si din "diaspora".

8. Statutul aromānilor "autohtoni" locuind īn tarile balcanice este diferit de acela al aromānilor din diaspora.

9. Statutul aromānilor aflati īn diaspora (īn Romānia, īn oricare alta parte) are specificul lui.

10. Numele aromānilor trebuie sa fie "aromān" sau "macedovlah".

11. Aromānii sunt crestini ortodocsi. Ortodoxismul lor are specificul lui (spre deosebire de acela al romānilor din nord).

12. Aromānii (macedovlahii) trebuie sa aiba un singur scop: sa-si cultive limba materna si traditiile lor."



I . 2. Detalii istorice


Pentru o mai buna īntelegere a felului de viata, a trasaturilor, a traditiilor am urmarit sa prezint cāt mai detaliat o serie de evenimente ce explica originile si continuitatea īn timp si spatiu a poporului aromān.

Astfel, aflam despre daci si geti ca īmpreuna au reprezentat acelasi popor cu origini indoeuropene, cu toate ca istoria, īn multe contexte, i-a īnfatisat ca fiind doua ramuri diferite. Romanii le spuneau "daci", iar grecii-"geti", īnsa vorbeau despre unul si acelasi popor [8]. Daco-getii provin din neamul tracilor, din care mai fac parte germanii, slavii, celtii, ilirii, latinii, grecii. Neamul tracilor este considerat a fi, "dupa acela al indienilor, cel mai mare dintre toate", marturiseste parintele istoriei, Herodot. Ei ocupau teritoriul cuprins īntre Marea Egee si Vestul Asiei Mici pāna īn Pripet si din Boemia pāna spre Bug, ajungānd chiar si dincolo de Marea de Azof, atingānd si tarmul de miazanoapte al Marii Negre. Acest spatiu era ocupat de o multitudine de popoare: besii-locuiau īntre muntii Balcani si Rodope, mai tārziu ocupānd Dobrogea, fiind mentionati, īnca din secolul al II-lea, e. n. , ca ocupānd satele din jurul Histriei; odrizii īi īntālnim la sud de Balcani, īntre tarmul Marii Negre si fluviul Marita; partea de miazazi a Dobrogei, īntre Mangalia si Varna, au ocupat crobyzii; īn vest, īntre Dunare si Balcani, s-au asezat moesii; geto-dacii acopera zona dintre Tisa, Dunare, Marea Neagra si Nistru, īmpartindu-se īntr-un numar mare de triburi, īnsa toti vorbeau aceeasi limba. Vasile Pārvan mentioneaza īn lucrarea sa "Getica" despre navalirea scitilor din sec. VII-V īnaintea erei noastre, invazie si politica ce a avut loc "prin nordul Moldovei, prin Moldova de mijloc si de sud spre Transilvania, prin cāmpia munteana, Oltenia si Banat, īn sfārsit, prin Dobrogea". Īn zona Dobrogei, īn secolul al III-lea īnaintea erei noastre, scitii si-au facut loc ca si etnie, pe o perioada mai lunga de timp, lasānd īn urma lor nume de orase, asezari, mici state, īnsa au fost absorbiti īn timp de geto-daci. Scitii īi lasa un nume si Dobrogei, folosit īn timpul imperiului roman: Scythia Mino. Scitii, prin dominarea lor politica, au determinat depasirea granitelor carpato-danubiene a geto-dacilor. Īnsa dacii ramasi īntre Carpati si Marea Neagra, īntre timp, asimilau cuceritorii. Preluānd de la cotropitori arta modelarii fierului, īn Tulcea, īn judetul Prahova se pot observa influente ale acestora īn arta dacica.

Neamurile tracice, fiind navalite, se refugiaza spre miazanoapte, miazazi si apus, lasānd īn urma lor denumiri ale unor orase, sate, rāuri: Ravon (denumire data Jiului de astazi, dupa cum specifica Ptolemeu), Hertovalus, Gerulata (orase din sudul Dunarii Panonice), Sala, Curta (localitati din vestul lacului Balaton), Saldae (localitate pe rāul Sava), Thermidava, Scirtones, Asamo (lānga Marea Adriatica), Uscudava (Adrianopolul de astazi). Aceasta īmprastiere a dacilor a avut loc īntre anii 900-500 īnaintea erei noastre, raspāndindu-se astfel: īn nord ajung la Vistula si Oderul de mijloc, īn sud pāna la Marea Egee si Ţarmul asiatic al Marii Marmara, īn sud-vest Adriatica, la vest afluentii Dunarii (rāurile Maris si Aravon).

Primele stiri despre dominatia scitica īn spatiul carpato-danubian sunt relatate tot de Herodot, care afirma ca Scitia cuprindea īntreg nordul Marii Negre, notānd si denumiri ale afluentilor Dunarii: Piretos sau Porata este Prutul de astazi, Ordessos este Argesul, Maris e Muresul, etc.

Aflam ca īn secolul al VII-lea īnaintea erei noastre poporul grec īncepe o emigrare masiva spre tarmul de apus al Marii Negre. Unde astazi se afla malul apusean al lacului Sinoe, īn 657-656 era īntemeiata Histria; spre miazazi īntālnim Tomis (Constanta); neamul dorienilor cladesc Callatis (azi Mangalia); sunt īntemeiate Bizone-actualul port al Cavarnei, Crunoi (Balcic). Īn timp, grecii au patruns si pe teritoriul dacilor, pāna la Hārsova si construiesc lānga Cernavoda un oras: Axiopolis. Grecii se ocupau cu comertul de grāu, peste, miere, sclavi, obiecte de podoaba, ceramica, untdelemn, vin, etc. , ajutāndu-i īn acest scop Marea Neagra, pe care o botezasera Pontul Euxin (adica primitoare de straini). Scitii, asimilati de catre geto-daci, si grecii au avut relatii bune sute de ani, cei dintāi mentionati devenind jumatate greci, iar getii īmprumutānd si ei mestesuguri ale mediteraneenilor. Se reflecta arta greceasca a decoratiunii īn monedele macedonene. De asemenea, grecii au preluat de la daci vestimentatia, pentru a se putea adapta climei continentale din tinuturile noastre.

Despre geti aflam ca au tinut piept regelui persan Darius si ca, īn secolul al V-lea īnaintea erei noastre, un rege pe nume Sitalkes avea sub stapānirea sa tracii din Peninsula Balcanica, de la Haemus pāna la Pontul Euxin. Getii erau vecini cu scitii, dupa cum marturiseste Tucidide, īnsa aveau aceleasi arme, obiceiuri, "toti trageau cu arcul de pe cai".

De la Ptolemeu aflam ca Alexandru cel Mare, rege al Macedoniei, aflānd despre dorinta de a se rascula a tracilor din nordul Balcanilor, porneste īntr-o incursiune īmpotriva getilor. Acestea se īntāmplau īn anul 335 īnainte de Hristos. Daco-getii s-au retras īntr-o insula a Dunarii, macedonenii urmarindu-i. Getii adunasera o armata de aproximativ 4.000 de calareti si 10.000 de pederastri, īnsa s-au retras de cum au vazut cāt de rapid au traversat macedonenii Dunarea, parasindu-si casele si orasul "spre tinuturile pustii, cāt mai departe de fluviu." Alexandru lua astfel orasul getilor pe care l-a jefuit si distrus din temelii, dupa care, reīntors pe malul drept al Dunarii, porneste īn continuare īmpotriva tracilor din vestul si sud-vestul Peninsulei Balcanice.

Dromihetes a fost primul rege īnsemnat al getilor, din punct de vedere istoric si care a luptat īmpotriva lui Lisimah, urmasul lui Alexandru cel Mare īn Tracia. Conflictul dintre cei doi a avut la baza pretentiile lui Lisimah de a se extinde si pe tarmul stāng al Dunarii si dorinta lui Dromihetes de a intra īn posesia cetatilor de pe malul dobrogean. Īn aceste conflicte sunt luati pe rānd prizonieri fiul lui Lisimah si chiar Lisimah īnsusi, care nu cedeaza, iar īn 292 īnaintea erei noastre, se porneste cu o armata numeroasa īmpotriva dacilor. Sunt īnconjurati de geti la un moment dat, Lisimah este iar luat prizonier si este tratat ca un rege īn propria-i tara, Dromihetes cerāndu-i cu respect sa-i cedeze cetatile pe care i le rapisera. Regele macedonean cedeaza si īi recunoaste pe conducatorul dac si poporul sau ca aliati si prieteni (spune istoricul grec Diodor din Sicilia ), ajungāndu-se la o forma de coexistenta. Se pare īnsa ca era vorba, de fapt, despre cetatile dobrogene, de pe malul drept al Dunarii: Genucla, Capidava, Carsium ce revin lui Dromihetes.

Īn cel de-al II-lea secol īnaintea erei noastre aflam despre aparitia puterii romane īn Peninsula Balcanica. Anul 168 este īnsemnat pentru regatul macedonean, deoarece, īn urma luptei de la Pydna, are loc īmpartirea lui īn patru parti, este desfiintat si devine provincie romana īn anul 148. De la istoricul si geograful antichitatii Strabo, aflam ca īntre anii 70 si 60 īnaintea erei noastre statul dac a avut cel mai īnsemnat conducator: pe Burebista, care a reusit sa supuna aproape toti vecinii getilor si pāna si romanilor le era teama de el. De la Olbia, la gura Bugului, pāna īn Apollonia, la sud de muntii Balcani, orasele grecesti de pe tarmul Marii Negre sunt supuse regelui get din anul 50 īnaintea erei noastre, recunoscānd autoritatea lui Burebista si platindu-i tributuri. Īn vremea acestui rege teritoriul stapānit de acesta se īntindea la rasarit pe tarmul Marii Negre si Bug, la mizanoapte Carpatii Padurosi, īn apus Cadrilaterul, Dunarea mijlocie si Morava, spre miazazi lantul muntos al Balcanilor. Dupa moartea lui Burebista statul dac se destrama, facāndu-si aparitia cel putin opt regate dacice, dintre care trei se gaseau īn Dobrogea.

Istoricul Constantin Giurescu aminteste trei regi dobrogeni: Roles īn partea de miazazi, Dapyx īn centrul Dobrogei (Capidava, la nord de Cernavoda) si Zyraxes īnspre miazanoapte. Īn anul 28 īnainte de Hristos, Roles este atacat de catre Dapyx. Cerānd ajutor aliatilor sai, romanii, Roles este ajutat de catre guvernatorul provinciei Macedonia, Marcus Licinius Crassus. Dapyx, fiind asediat pe propriu-i teritoriu, aplica sinuciderea īn masa spre a nu cadea vii īn māinile dusmanului. Crassus continua atacurile si asupra lui Zyraxes, acesta din urma reusind sa fuga peste Dunare, luānd cu el si tezaurul.

Au loc o serie de expeditii ale romanilor īmpotriva dacilor, avānd ca urmari considerabile stramutari ale populatiei peste Dunare, īn Moesia, efectuate de catre Aelianus (guvernator al Moesiei īntre anii 57 si 67 ai erei noastre). Īn timp, dacii ajung sa fie aproape īnconjurati de romani. "Duras-povesteste Cassius Dio-vazānd greutatile situatiei, da de buna voie domnia lui Decebal" , acesta din urma devenind, īn timp, "pentru romani un potrivnic de temut". Fiul lui Scorilo, Decebal, reuseste sa īntinda teritoriul pāna la Tisa, Dunare si Nistru si sa obtina numeroase victorii īmpotriva romanilor condusi de Domitian, dupa cum mentioneaza si Tacitus.

Anul 98 al erei noastre este reprezentativ pentru Imperiul Roman cānd, pe 27 ianuarie, este īncoronat Traian, sub domnia caruia imperiul capata cele mai mari proportii. Īn primavara anului 101 Traian porneste spre a cuceri Dacia si a transforma-o īn provincie romana, trecānd Dunarea si ajungānd īn Banat. Decebal trimite o solie spre a cere pace, īnsa primeste un raspuns negativ. Pe timpul iernii aceluiasi an, īncep o serie de izbucniri īn partea de rasarit a Moesiei Inferioare, adica īn Dobrogea, ce se sfārsesc cu victorii ale romanilor. Decebal ajunge sa ceara el īnsusi pacea, īngenunchind īn fata īmparatului roman, īnapoind armele, dezertorii, mesterii, distrugānd cetatile dacice si recunoscānd legile romane. Cu toate acestea, Traian simte ca adversarul sau se pregateste de o noua īmpotrivire, īn consecinta luānd o serie de masuri: īntareste linia Dunarii din punct de vedere militar si fundānd noi centre urbane īn sudul Dobrogei: Nicopolis ad Nistrum si Marcianopolis si construieste un pod de piatra peste fluviu, īn dreptul orasului Drubetis (Drobeta-Turnu-Severin), pod construit de arhitectul Apollodor din Damasc. Īn anul 105 Traian pleaca din Roma pentru a cuceri Dacia, parte din triburile getice supunāndu-i-se fara lupta. Īnsa majoritatea dacilor au luptat, ajungānd sa se sinucida īn cetatea Sarmizegetusei, alaturi de Decebal pentru a nu fi luati ostateci. Pentru a celebra cucerirea Daciei de catre romani, īn sudul Dobrogei se īnalta īn 109 monumentul de dimensiuni semnificative "Tropaeum Traian ", dedicat zeului "Marte Razbunatorul".

Nici pe departe ca poporul geto-dac sa dispara, dimpotriva, romanii si dacii au coexistat, īmprumutānd unii de la ceilalti obiceiuri, mestesuguri, cultura, religie, etc. Īnsa, ca nota predominanta, cultura si civilizatia dacica si-au lasat amprenta asupra formarii poporului romān. De la Ptolemeu, dupa cucerirea facuta de romani, aflam ca granitele Daciei erau: Tisa la apus, la miazanoapte muntii Carpati, spre miazazi Dunarea, iar spre rasarit rāul Hierasos (care se presupune a fi Siretul sau Prutul). Se pare ca partea nord-estica a provinciei Moesia Inferioara, adica actuala Dobrogea, a fost supusa unei actiuni de romanizare foarte intense. Cu toate acestea, se pastreaza o serie de denumiri dacice, precum: Capidava, Giridava, Sucidava, Muridava, Buteridava, etc. Īn Dobrogea mai īntālnim neamuri precum laii, ausdecensii si bess, acesta din urma avāndu-si originea īntr-unul din popoarele Balcanice, emigrate sau colonizate aici. Exista dovezi scrise ce atesta faptul ca poporul roman a convietuit cu cel al bessilor si cu multe alte popoare colonizate de catre romani, dintre care numeroase sunt de neam grec, pe teritoriul Daciei. Din partea de apus a Peninsulei Balcanice au venit īn numar īnsemnat ilyrii, din cele doua Moesii; din Asia Mica, Siria, Africa au mai venit o serie de popoare, astfel populatia Daciei īnmultindu-se īntr-un mod vizibil. Dacia Pontica (Dobrogea) sub stapānire romana protejeaza vechile asezari, creānd altele noi, īn timp ce cetatile grecesti de pe malul marii īsi continua negotul.

Se presupune ca majoritatea locuitorilor Daciei romane au parasit tara, trecānd īn sudul Dunarii, īn Moesia, din calea gotilor, la porunca lui Aurelian. Īnsa nu este bine īntemeiata aceasta idee prezentata de Flavius Vopiscus, mai ales ca īn zona Moesiei se pare ca nu au fost gasite urme ale civilizatiei romane.

O alta ipoteza ar fi ca au fost retrasi doar armata, functionarii si bogatasii, dacii romanizati ramānānd sa-si lucreze pamāntul. Una dintre dovezile incontestabile ale continuitatii romanice īn spatiul carpato-danubian este limba: "Nici o natiune nu are limba atāt de apropiata de acea veche romana ca natiunea valahilor"[11].

Romānii din spatiul carpato-dunarean au pastrat strānse legaturi cu romānii din Dobrogea, de-a lungul Dunarii si a afluentilor acesteia, precum si īn "codrul" din partea de miazanoapte a tarii cuprinse īntre Dunare si Mare. Īn Dobrogea populatia era alcatuita din bessi, geti, crobyzi si tirizi romanizati, precum si vorbitori ai limbii latine. Nu se poate vorbi despre o disparitie a elementului roman dupa navalirea slavilor īn Dacia Pontica, deoarece ar ramāne nejustificate denumirile date unor orase dobrogene: Vicina (denumire mentionata īn "Alexiada"-opera bizantina a fiicei de īmparat Anna Comnena-īn preajma anului 1085) īsi are radacina īn numele de dicieni, bastinasii romāni dobrogeni. Despre Dobrogea aflam ca este o zona de interferenta cronologica si istorica a romānilor, "la care s-au adaugat, īn veacul nostru, si aromānii"[12]. Din perioada asimilarii slavilor de catre populatia romanica aflam de existenta denumirii Portita, adoptata si de turci īn sec al XIII-lea. Īn Capidava s-a gasit un vas de pamānt ars datānd din secolul al X-lea, inscriptia crestina, scrisa cu litere grecesti, "Petre" si reprezinta una dintre primele informatii despre romānii dintre Dunare si Mare. Este atestata prezenta elementului slav cu ajutorul unei inscriptii din preajma anului 943, din judetul Constanta, precum si de catre prezenta toponimelor Petra (Camena), Vālcov ("gura lupului"), s. a. Istoricul Constantin C.Giurescu concluzioneaza ca populatia daco-romana se formeaza prin asimilarea dacilor autohtoni de catre romani. Popoarele migratoare (gotii, slavii, ungurii, turcii si tatarii) īi gasesc īn acest spatiu īn care a luat fiinta poporul romān, atestat ca vlah si volohi.

Crestinismul a fost īngaduit īn Imperiul roman abia din anul 313 de catre Constantin cel Mare, īn urma Edictului din Milan. Din perioada Daciei Traiane este exclusa prezenta acestei religii. Raspāndirea acestei credinte ia amploare īn timp, atingānd cele mai importante centre ale Imperiului roman , Peninsula Balcanica, Galia si, implicit, Dacia Romana. Despre existenta crestinismului aflam de la Tertulian din a sa lucrare "Adversus Judaeos", din 198, unde precizeaza ca a ajuns "la multe neamuri si provincii īndepartate"; sau de la Origenes (secolul al III-lea) care se īntreaba cum vor reactiona numeroasele neamuri care nu cunoscusera īnca aceasta forma a religiei. O alta dovada a existentei crestinismului īn Dacia īnainte de 275 este descoperirea unei inscriptii pe o piatra funerara, la Cluj Napoca in preajma anului 1500,pe care se gaseste monograma īn forma de cruce īnsotind un text . Un alt argument ce sustine existenta acestei religii dinainte de 275 īn Dacia, ar fi si prezenta numeroaselor neamuri venite din Orient, Asia Mica, Siria unde crestinismul avea deja numerosi adepti. De altfel, exista o serie de obiecte ce detin motive, monograme ce reprezinta cultul crestin (vase de argila, obiecte de podoaba, pietre din secolele II-IV).

Īn Moesia si Dacia Pontica au existat centre crestine precum Durostorum, Tomi, Novae, iar īn Dobrogea au fost descoperite pāna acum treizeci si una de bazilici paleocrestine la Histria, Axiopolis, Niculitel, Troesmis, Tropaeum Traiani. Propovaduitori ai crestinismului īn aceste parti, mentionati de istorici, sunt: Audias din Mesopotamia (pe tarmul stāng al Dunarii), Sava Goticul (a fost īnecat alaturi de alti crestini īn rāul Buzau, la 12 aprilie 372), Niceta si Ulfilas (acesta din urma i-a crestinat pe goti). Cel mai īnsemnat dintre acesti predicatori este Niceta din Remesiana, ce reuseste sa converteasca la crestinism daco-romanii de pe ambele maluri ale Dunarii: gotii si bessii. El a trait īntre secolele IV-V, fiind episcop īn orasul mai sus mentionat, a predicat īn latina pe o perioada de jumatate de secol.

Ca demonstratie a faptului ca religia crestina romāneasca are un caracter latin, dispunem de o serie de termeni utilizati īn acest sens: basilica = biserica (secolul al IV-lea); cuminec = comunicare (cuminecatura dupa anul 400); Domine Deus (invocatie pagāna, adoptata si de crestini) = Dumnezeu; Rosalia = Arusale (la aromāni), Rusaliile; monumantum = mormānt; ossamenta = oseminte; baptizare = a boteza; christianus = crestin; peccatum = pacat; Stavineri (la aromāni) = Sfānta Vineri, s. a.

O convertire masiva la aceasta religie a daco - romanilor din stānga Dunarii, a avut loc īn perioada 350-450. Terminologia acestui fenomen de masa a pastrat o serie de termeni pagāni, īn vedere unei mai bune īntelegeri si asimilari. De asemenea, a fost creata o arhepiscopie de catre īmparatul Justinian, care cuprindea parti din Dacia, Moesia, Praevalitana, Macedonia si Panonia. La Tomis se afla episcopatul Daciei Pontice, īn acest din urma tinut descoperindu - se numeroase ramasite ale martirilor din perioada persecutiilor lui Diocletian .

Formatiuni politice īn Dobrogea au existat īnca de timpuriu, datorita conditiilor bune de trai oferite de asezare, pamāntul fertil, populatia numeroasa si negotul intens. Aflam, astfel, ca Sviatoslav (cneazul de la Chiev), ajuns īn zona Dunarii de Jos, īntr-o expeditie īmpotriva bulgarilor, vroia sa-si faca o capitala la Dārstor (Silistra), gasind īn aceste īmprejurimi optzeci de "goroduri" (cetati). Prima formatiune politica mentionata īntr-o inscriptie ce dateaza de la 943, este reprezentata de jupanul Dimitrie, īn zona localitatii Mircea Voda (judetul Constanta). Aici au fost descoperite inscriptii cu litere grecesti, slave si runice (popor vechi germanic). Alti asemenea stapānitori īn Dobrogea mai sunt mentionati si de cronicarul bizantin Kedren, īn preajma anului 971. Dupa asuprirea tarului bulgar de catre imperiul bizantin, aceste formatiuni dispar. Granita imperiului spre miazanoapte este Dunarea timp de doua secole, perioada īn care se dezvolta agricultura, mestesugurile si comertul atāt cu cei de dincolo de fluviu, cāt si cu sudul balcanic. Anna Comnena precizeaza ca īntre anii 1086-1091 au existat īn aceasta zona trei formatiuni politice ce-i aveau ca si conducatori pe Tatos, Sestlav si Sacea.

Populatiile migratoare au actionat asupra dacoromanilor si romānilor īntre secolele III-XIII, īn mai multe etape: īntre 275-566 īsi fac aparitia popoarele germanice si hunii; īntre secolele VI-X migreaza poporul slav, care īn timp este asimilat de romāni; īn aceeasi perioada cu slavii, la sud de Dunare īsi īntemeiaza tarat bulgarii; secolele X-XIII pecenegii si cumanii, regalitatea maghiara si invazia tatara[15].

"Daca ar fi sa seriem elementele etnice constitutive ale poporului romān, dupa importanta lor, am avea deci: īntāi elementul autohton, dacic, apoi, īn al doilea rānd, elementul roman, iar īn al treilea rānd, la urma, cel slavic." [16] Slavii reprezinta cel mai īnsemnat popor de migratori asimilat, īn timp, de daci, sub raport lingvistic. Īsi fac aparitia īn numar mare, pe teritoriul dacic, dupa jumatatea secolului al VI-lea. Multi dintre ei trec īn Peninsula Balcanica, īn Grecia, ajungānd pe tarmul marii Adriatice, luānd cu asalt romanii din aceste tinuturi. Īn nordul Dunarii slavii au fuzionat, treptat, cu daco-romanii, fiind absorbiti de acestia din urma. Īnsa, influente ale slavilor se regasesc īn numeroasele toponime: Bistrit, Crasna, Ialomita, Dāmbovita, Putn , Tārgoviste, Toplita, Rozno , si altele. De mentionat este numeroasa populatie alcatuita din robi, din secolele IV-VI, si asezata la nordul Dunarii de catre romani, care da denumirea de Vlasca si Vlasia acestui teritoriu. Slavii au ocupat Dacia si Peninsula Balcanica, distrugānd orase bizantine, supunānd populatiile autohtone si devenind stapāni ai pamānturilor. La sfārsitul secolului al IX-lea este introdusa limba slava īn biserica romāna, dupa crestinarea bulgarilor si īn limbajul folosit de conducerea statului, demonstrānd astfel predominanta elementului slav. Asimilarea slavilor a durat mult timp, aproximativ cinci secole, īn perioada domniei lui stefan apropiindu-se de final. Īn sudul Dunarii bulgarii ajung sa supuna poporul slav prin dominatie politica, īnsa au fost asimilati treptat.

Īn perioada celei de a doua jumatati a secolului al VI-lea se discuta despre o puternica civilizatie romanica pe teritoriul situat īn Rasaritul Europei: īntre Macedonia si Transilvania, de la Marea Neagra la Marea Adriatica. Slavii din sudul Dunarii au avut un efect evident asupra populatiei acelei zone. Numeroasele lupte dezbatute aici au avut drept urmare īmpartirea īn doua a populatiei: la miazanoapte dacoromānii, iar la miazazi macedoromānii. Din dacoromāni au rezultat si istroromānii, din macedoromāni-meglenoromānii. S-au mai desprins si alte grupuri īn perioada evului mediu, dintre care amintim vlahii, ocupanti ai unor regiuni din Peninsula Balcanica, urmasi ai populatiei romanizate. Acestia erau locuitori ai unor regiuni din preajma muntilor Pindului (Vlahia), ai Macedoniei, ai Peninsulei Calcidica, īn partea apuseana a Traciei, īn localitati din jurul Sofiei: Tesalia, Etolia, Epir, Bitolia, Ohrida, Veria, Moscopole, Vacarel, Pasarel, etc. Cronicarul bizantin Kedren da istoriei prima dovada despre existenta vlahilor din Balcani: īn 976, "David, unul din fratii tarului bulgar Samuil, a fost ucis, īntre Castoria si Prespa, la locul numit Stejarii Frumosi de niste vlahi chervanagii (carausi)"[17]. Se spune despre carausie ca ar fi fost una dintre īndeletnicirile aromānilor din sudul Dunarii īnsa, ocupatiile lor de baza, erau pastoritul si agricultura, trasaturi specifice si celor din nordul Dunarii. Urmatoare mentionare despre vlahi este din 980, apartinānd unui cronicar anonim. Acesta din urma aminteste de īmparatul Vasile al doilea care īl īnsarcineaza pe Niculitel cu stapānirea "vlahilor din Elada". Īn anul 1020 statul bulgar este desfiintat, iar Vasile al-II lea ia decizia ca "vlahii din īntreaga Bulgarie" sa tina de episcopia din Ohrida.

Din punct de vedere politic se vorbeste despre doua momente importante din istoria romānilor din Peninsula balcanica. Īn anul 1066 vlahii din Tesalia se rascoala din cauza impozitelor mari impuse de Consantin Duca (īmparat din Bizant). Guvernatorul Tesaliei, Niculita, nu este primit de catre īmparat īn audienta, iar oamenii se rascoala, cucerind doua cetati; astfel īmparatul īntelege ca trebuie sa suprime darile, īnsa Niculita este exilat īn Asia Mica.

Īmparatul Isaac al II-lea Anghelos domnea īn Bizant īn anul 1185 cānd vrea sa ia īn casatorie pe fiica regelui ungar Bela al III-lea. Īnsa, pentru fastul pe care īl vroia, impune o noua dare celor ce aveau oi si cirezi de vite: vlahii. Acest moment este marcat de rascoala pornita de fratii Petru si Asan, relatata de cronicarul Nicetas Choniates Akominatos. Majoritatea nemultumitilor veneau din partea muntelui Haemus, avāndu-i ca reprezentanti pe fratii Petru si Asan, pe care īi trimit la īmparat. Nu sunt luati īn seama, iar ca drept urmare pornesc o rascoala īmpotriva stapānirii. Īn urma unor expeditii īmpotriva celor doi conducatori ai vlahilor si ai bulgarilor, Isaac Anghelos īnvinge. Fiind īmprejurari prielnice, fratii Asanesti primesc ajutor de la poporul cuman, pornind sa pradeze Tracia. Luptele de ordin intern continua pāna īn 1189, cānd prin Peninsula Balcanica trece armata cruciatilor aflata sub conducerea īmparatului german Frederic Barbarosa, caruia Asanestii īi cer ajutor; īn cele din urma armata bizantina, batānd īn retragere, este īntāmpinata, īntr-o strāmtoare, de rasculati si īnfrānta. Ca urmare a acestor fapte fratii Asani ramān stapāni definitiv peste "tara dintre Dunare si Balcani, ba īncepura sa se īntinda chiar si spre sud de Balcani."[18] Isaac Anghelos este detronat, iar luptele īmpotriva Asanestilor sunt continuate de urmasul sau Alexie al III-lea Anghelos. Īn Macedonia armata bizantina este iarasi īnvinsa. De asemenea, Asan este asasinat pe motive amoroase de catre un boier, Ivanco, īn 1196, precum si fratii sai Petru si Ionita. Ionita este cel mai īnsemnat din familia Asanestilor, detinānd remarcabile trasaturi de om politic si militar, fiind recunoscut oficial si de catre conducatorii bizantini. Este conducatorul care largeste granitele statului, e recunoscut de Papa si primeste titluri precum "rege" si "primat" pentru arhiepiscopul bisericii Bulgariei si Vlahiei. Este aliat al voievodului Dobromir Hristos al Macedoniei, care īl ajuta si īn luptele cu bizantinii, reusind sa īncheie pacea cu acestia din urma si recunoscānd independenta statului Asanestilor. Ionita, ajungānd rege al acestui stat, primeste de la cardinal īnsemnele regale, iar īn schimb se supune bisericii romane, legilor si riturilor ei. Ionita domneste īntre 1197 si 1207 cu īntrerupere, iar pe data de 8 octombrie este asasinat prin tradare de comandantul cuman aliat Manaster. Culmea puterii este sub conducerea lui Ioan Asan al II-ea, fiul lui Asan (1218-1241) care īntinde granitele statului de la Marea Neagra la Marea Adriatica si de la Dunare pāna la Adrianopol si la Ohrida, tara purtānd numele de "Bulgaria et Blachia". Īncepānd cu anul 1258 dinastia Asanestilor se īncheie, iar īntreg teritoriul ocupat de vlahi intra sub stapānire bulgara. Vlahii devin minoritate comparativ cu populatia slavilor bulgari, iar elementul predominant este politica de stat bulgara.

Aflam despre neamurile pecenegilor si cumanilor care au fost ultimii cotropitori ai romānilor, care au origini turcesti si reprezenta un popor numeros si puternic. Din ramura pecenegilor s-a evidentiat poporul uzilor care trece Dunarea īn anul 1065 si care īi are ca urmasi pe gagauzi, ce au migrat īn Dobrogea de miazazi. Pecenegii au fost, la rāndul lor, invadati de cumani īn regiunile carpato-danubiene, la jumatatea secolului al XI-lea, īn anul 1057, stapānind pāna īn 1241, ajungāndu-se la crestinarea lor. Īn cel de-al XIII-lea secol Dobrogea este colonizata de catre turci, lasānd īn urma lor numeroase denumiri: Constanta, Mangalia ("cetate mare"), Babadag ("muntele parintelui"), etc. Este remarcata activitatea navala din aceasta zona īn porturile fluviale Sulina, Macin, Tulcea, Vicina, Hārsova, Dārstor, Cernavoda atāt īn scrierile bizantine, cāt si a celor italiene. Se presupune ca Valahia, sub conducerea lui Basarab, ajunge ca īntindere pāna la bratul Chilia, apartinānd astfel Ţarii Romānesti.

O alta ipoteza istorica este cea propusa de Sulzer, Macai, Endel si Engel, ce justifica locul formarii poporului si limbii romāne. Este vorba despre o teorie care considera ca aparitia romānilor a luat nastere īn partea sudica a Dunarii, īn timp ce īn partea nordica se vorbeste despre un "Terra Dezerta", acesta din urma ocupat mai tārziu de daci. "Adevarul istric" este reprezentat de urmatorul fapt: atāt la sud, cāt si la nord de Dunare daco-romanii existau, vorbind o latina vulgara. Slavii īsi fac aparitia īn secolul al VI-lea, asaltānd nordul Dunarii, unde poporul stramosesc asimileaza īn totalitate elementele slave. si īn partea sudica si-au facut aparitia slavii, īnsa au ramas cāteva insule latine: macedo - romānii, istro-romānii si aromānii. Īn urma invaziei slavilor, romanii parasesc spatiul nord-dunarean īn anul 271, īnsotiti de armata si de partea administrativa, imperiul roman pastrānd, totusi, legatura īn mod constant cu vechea Dacie. Ca o ipoteza istorica, īnsa considerata de numerosi literati ca fiind neadevarata, pornind de la o serie de elemente prezentate de Engel si Sulzer, īn secolul al XX-lea Robert Roesler lanseaza "Teoria Imigrationista" . Roesler sustine ca romānii s-au format la sud de Dunare, dupa care au imigrat la nord, justificānd aceasta prin asemanarea cātorva cuvinte din romāna si albaneza. Īn urma celor doua razboaie daco-romane, dacii ar fi fost distrusi, iar teritoriul ocupat de ei-complet parasit. Autorul acestei teorii precizeaza ca ar fi fost imposibila romanizarea īn 165 de ani a Daciei si ca izvoarele istorice lipsesc. A fost combatut de istorici precum B. P. Hasdeu, A. D. Xenopol, D. Onciul si multi altii care prezinta o serie de contraargumente:

1. cea mai veche si elocventa dovada o reprezinta Columna lui Traian, construita de Apolodor din Damasc;

2. alte descoperiri atesta prezenta unei vieti rurale intense, organizata īn "obsti satesti si teritoriale", specifice dacilor;

3. unele provincii ale imperiului au fost romanizate īn mai putin de 100 de ani, īnsa Daciei i-au trebuit mai mult de 165 de ani;

4. cuvintele comune romānei si albanezei au radacini tracice, deoarece neamul acestora din urma s-a īntins pāna la Marea Adriatica, īnsa cele doua limbi au structuri gramaticale diferite;

5. īmparatul Aurelian a fost silit sa-si retraga armata si administratia la sud de Dunare din cauza atacurilor migratorilor si a rascoalelor din interior.




I . 3 . Scurt studiu diacronic asupra limbii aromāne



"Fireste ca aromānii sunt romāni" afirma Hristu Cāndroveanu īntr-o pagina a revistei "Rost"[20]. El justifica prezenta "a"- ului ca pornind de la utilizarea frecventa īnaintea majoritatii cuvintelor din aromāna (aros = rosu, aumbra = umbra, etc.), adaugāndu-se denumirii de romān. Vorbeste despre limba aromāna ca fiind un "dialect local" si care poate deveni limba de-sine-statatoare sau care, īn timp, poate disparea prin fenomenul de asimilare. Hristu Cāndroveanu sustine ca limba aromāna este īn proces de asimilare īn multe din tarile īn care este vorbita. Intrānd īn contact cu limbile balcanice, aromānii asimileaza termeni, dānd nastere, astfel, unor noi dialecte: meglenoromān, macedoromān, moscopolean, gopostean-mulovistean, olimpian, etc. Autorul acestui articol are īn vedere parerile vechilor cronicari bizantini care subliniaza ca "vlahii din Grecia vorbeau aceeasi limba cu valahii de peste Dunare", concluzionāndu-se ca aromāna este un dialect al limbii romāne.

Lucian Hecto, īn articolul "Aromānii-romānii la sud de Dunare"[21], ne informeaza despre actuala forma a graiului aromān ca a luat nastere īn sudul Dunarii, "ca dialect a vechii limbi a Romāniei orientale". De asemenea, ne este adus la cunostinta faptul ca doar din acest dialect s-au despartit cel putin alte trei: macedo-romān, megleno-romān si istro-romān . Lucian Hecto relateaza faptul ca "se afirma īnca din secolul al 15-lea īnrudirea etnica si lingvistica a aromānilor cu daco-romanii" si ca acestia reprezinta un singur popor. Sustine influenta latinei, albanezei, macedonenei, greacai si a altor limbi balcanice, asupra aromānei, īn timp ce unii cercetatori expun teoria limbii aromāne ca "punte de trecere īntre romanitatea occidentala si cea orientala".

Din introducerea lucrarii lui Adrian Turculet si a lui Pavel Delion [23] aflam ca aromānii reprezinta "cea mai īnsemnata si numeroasa ramura a romānilor din Peninsula Balcanica". Confirma cele spuse de Puiu Hasoti si anume ca nu le sunt recunoscute drepturile ca minoritate, cu exceptia aromānilor din Macedonia. Autorii merg pe metoda studiului de comparatie, adunānd o serie de cāntece din zona balcanica, pentru a demonstra existenta unui fond comun al poporului aromān si influenta asupra limbii, gāndirii muzicale, culturii venita din partea tarilor unde s-a migrat. Īn comparatie cu dialectul dacoromān cercetatorii observa diferente fonetice, gramaticale mai ales ale cuvintelor īmprumutate, demonstrāndu-se astfel caracterul conservator al acestei limbi. De asemenea, Adrian Turculet remarca prezenta elementului latin (sāmbata, mardzanea, dzana, etc.), sustinānd caracterul romanic al aromānei si confirmānd faptul ca este un dialect al limbii romāne.

Folcloristul George Marcu ne vorbeste despre existenta graiului propriu al aromānilor, "dialectul aromān", ca fiind un īntreg la origine, din care s-au divizat subdialecte. "Textele poetice ale cāntecelor ... scrise īn dialectul aromān si transpuse īn daco-romāna, arata deslusit ca majoritatea cuvintelor din vocabularul aromān au caractere comune cu cel daco-romān, atāt la pronuntare, cāt si ca īnteles." [24]

"Īn curte, la joaca, vorbeam si aromāna si bulgara si turca ..."[25] sustine lingvista Matilda Caragiu Marioteanu, realizānd astfel un portret etnic complet al unui aromān crescut īn Cadrilater. Īn studiul realizat de Matilda Caragiu Marioteanu este invocata necesitatea existentei termenului de "limba" pentru sustinerea "sentimentului de identitate etnica a aromānului". Lingvista īnvinovateste totusi aromānii ca nu si-au pastrat cu mai multa tarie limba, lasāndu-se usor influentati. Autoarea confirma latinitatea aromānei si se confrunta cu cei ce sustin ca dialectul aromān este pe cale de disparitie. De asemenea, face cunoscuta nevoia de a īncuraja aceasta populatie īn a se folosi de graiul aromān atāt īn vorbire, cāt si īn scris. Continuitatea acestei limbi nu poate fi realizata fara acordul de vointa pentru pastrarea limbii materne.

Emil Ţārcomnicu relateaza, īntr-un studiu realizat pe tema lucrarilor cu privire la aromāni ale lui Theodor Capidan[26], densitatea produsa īn spatiul dobrogean, dupa Primul Razboi Mondial. Cauzele au fost de ordin socio-politic, adunāndu-se din īntreaga Peninsula Balcanica īn spatiul Cadrilaterului. Acesta din urma a fost cedat Bulgariei, ajungāndu-se la ocuparea Dobrogei. Theodor Capidan sustine existenta a patru dialecte ale limbii romāne: daco-romān, megleno-romān, istro-romān si aromān, pornind de la premisa ca īn momentul aparitie slavilor, romāna era deja limba de-sine-statatoare. Īn a sa lucrare "Aromānii. Dialectul aromān" , Capidan expune o teorie a apartenentei aromānilor la civilizatia greceasca, īnsa influenta acestora din urma fiind redusa. Aromānii īnca īsi mai pastrau limba la acea data, acest lucru datorāndu-se faptului ca ei convietuiau īn grupuri izolate. Lingvistul considera aceste patru dialecte ca derivānd din limba romāna, negānd posibilitatea ca acestea sa aiba origini din limba greceasca, dupa cum a afirmat Keramopulos, presedinte al Academiei din Atena, īn perioada interbelica.

Etnologul Irina Nicolau precizeaza ca "aromāna nu este limba aromānilor, ci una dintre limbile pe care le vorbesc", fiindu-le specific termenul "plurilingvisti".[28] Din cauza acestui plurilingvism, aromānii au fost de cele mai multe ori confundati cu popoarele convietuitoare: greci, albanezi, bulgari. Cercetatorul aduce īn vedere faptul ca limbile vorbite de aromāni sunt utilizate si īn functie de necesitati: aromāna este considerata "limba domestica si de clan", greaca - "limba de cult", turca-e folosita īn limbajul administrativ, alaturi de albaneza si bulgara, care sunt utilizate īn domeniul comertului intern-extern. "Nenitescu pretinde ca īn Macedonia de nord, pe lānga Nis, bulgarii se īntelegeau cu turcii īn limba romāna ( aromāna )". Se vorbeste despre aportul femeii privind gradul de conservare al limbii si traditiilor aromāne, datorita trasaturilor ei de caracter: doritoare de fermitate, certitudine, relatia cu biserica, stabilitate. Irina Nicolau considera aromānii "cameleonii balcanilor", surprinzānd aceasta afirmatie cu un exemplu: īn orasul Veria se practica cāntatul īn limba greaca a aromānilor si īn albaneza a fārserotilor. Trasaturile ocupatiei lor caracteristice - pastoritul, care presupune o permanenta transhumanta, adaptare - se revarsa si asupra graiului.

Ca surse istorice care sa confirme cele trecute īn revista pāna acum, mentionez sumar pe cronicarul Kedrenos, Th. A. Cavallioti, Daniil Moscopoleanul, Gustav Weigand, Mihail Boiagi, Gustav Maier si multi altii.

Dialectul aromān a fost studiat de catre numerosi cercetatori atāt romāni, cāt si de alte nationalitati, ai filologiei romanice: st. Mihaileanu, Gh. Murnu, O. Densusianu, Al. Phillippide, Tache si Pericle Papahagi, Theodor Burada, N. Saramandu, Chirata Iorgoveanu si multi altii. Ei au ajuns la concluzia ca aromānii īsi pastreaza limba, muzica, obiceiurile, trasaturile fizice si morale, īnsa contactul cu popoarele īn mijlocul carora traiesc, a produs o serie de inevitabile transformari.






















CAPITOLUL II





CERCETAREA FOLCLORULUI AROMĀNILOR












"Omlu cu carti cu patru ocĺi ésti"


("Omul cu carte cu patru ochi este")



Dupa cum am precizat si īn finele capitolului anterior, numerosi istorici, lingvisti au acordat credit cercetarii poporului aromān, pentru a satisface nevoia de cunoastere, de certitudine a originilor acestui neam, de a aduce confirmari asupra identitatii de-sine-statatoare a aromānilor. Īn ajutorul acestora au venit si folcloristii, aducānd dovezi graitoare cu privire la existenta unor obiceiuri specifice si autentice. Dincolo de faptul ca aromānii sunt īnca dispersati īn numeroase zone ale Peninsulei Balcanice, īmprumutānd īn timp elemente ale popoarelor conlocuitoare, ei au reusit sa pastreze elemente definitorii, datorita traiului īn comunitati mai mult sau mai putin izolate. Īn acest capitol voi īncerca sa prezint cercetatori ai folclorului aromān, alaturi de lucrarile elaborate de catre ei, realizāndu - le si mici portrete, īn ordine aleatorie.

Īn lucrarea " Folclor muzical romānesc " [30] autorii enumera parte dintre cercetatorii folclorului muzical aromān : Tache Papahagi, Ioan Caranica, Vanghele Millio, George Marcu, Constantin Brezan, Theodor Capidan, D . Galavu, Emil Riegler-Dinu . De asemenea, Ovidiu Bārlea prezinta si el o serie de portrete ale culegatorilor folclorului sud-dunarean : Pericle Papahagi, Theodor Capidan, Ovid Densusianu, Ion Bianu, Tache Papahagi, Emil Riegler-Dinu, Iuliu A . Zanne, Pavel Delion, si altii .

Pericle Papahagi se naste la data de 20 octombrie 1872, īn Avdela (Grecia) si moare la Silistra, īn Bulgaria, la 20 ianuarie 1943. Dupa o serie de studii de filologie īn Bucuresti, Leipzig ( unde īl are ca profesor pe G. Weigand), ajunge profesor la Salonic, Bitolia ( Grecia ), Silistra si Giurgiu. Īn timp devine membru al Academiei Romāne ( 1916 ), conduce revista "Dunarea" si participa la analele Academiei Romāne, Dobrogei, colaboreaza cu reviste precum "Convorbiri literare", "Fratil ' ia", "Peninsula Balcanica", "Grai si suflet" si altele. Pericle Papahagi realizeaza o activitate de sinteza, apelānd la geografie, etnografie, istorie, folclor, dialectologie īn sensul cercetarii aromānilor din Macedonia. Īn acest scop ajunge īn localitati precum Avdela, Muloviste, Crusova, Corcea, Tārnova, Gopesti, Vlaho-Clisura, Perivole, Bitolia, Veria, Aminciu, Niveasta, iar rodul acestei munci este regasit īn culegerea "Din literatura poporana a aromānilor". Aceasta lucrare a sa este reprezentativa, realizata īn 12 capitole īn care putem regasi tratate subiecte precum: literatura ludica, proverbe, cugetari, cāntece de leagan, Lazarelul, Paparudele, descāntece, cāntece propriu-zise, colinde, bocete, balade, etc. Realizeaza doua studii etnofolclorice despre meglenoromāni: "Romānii din Meglenia" si "Megleno-romānii", "Basme aromāne". Scrierile sale reprezinta deschideri de drumuri ca modalitati de cercetare si ca material de studiu abordat, incluzānd 581 de proverbe si zicatori, 16 cāntece de copii, 24 de basme, 46 de ghicitori, 48 de bocete, 8 balade, 41 de cāntece de nunta si altele. "Dealtfel, meritele colectiei ramān īn sfera documentatiei etnografice si lingvistice, Pericle acoperind prin culegerea sa, dupa cum se poate deduce din numele localitatilor, o larga arie geografica, iar transcrierea, desi literara, fiind facuta dupa dicteu"[32] .

Un pasionat cercetator se dovedeste a fi Tache Papahagi, nepot al lui Pericle Papahagi, continuator al conceptului sustinut de Ovid Densusianu, acela de a īmbinare a dialectului cu folclorul. Este nascut la data de 20 octombrie 1892, īn Avdela ( Grecia ) si moare pe 17 ianuarie 1977 īn Bucuresti. Urmeaza facultatea de litere a Universitatii din Bucuresti, devine profesor īn Tārgu Neamt, asistent, conferentiar, profesor universitar, laureat al Premiului de Stat īn 1964. Tendinta sa este cea de etnograf, considerānd ca "folclorul īnseamna literatura populara, credinte, superstitii si obiceiuri, precum si īntreaga productie artistica, īndeosebi muzica populara"[33], dupa cum marturiseste īnsusi cercetatorul. Lucrarile sale sunt axate pe tema literaturii populare aromāne si dacoromāne si trateaza, din punct de vedere lingvistic, studii comparate. "Antologie aromāneasca" (1922) este o lucrare ampla ce contine proverbe, ghicitori, legende, balade, poezii, snoave scrise īntr-o gramatica compromitatoare, īnsa autenticitatea ei este reprezentata de scrierea ei īn aromāna. Din cretia sa mai amintim: "Folclor romān comparat" (1929) īn care critica lirica erotica si baladele aromāne; "Graiul si folclorul Maramuresului" (1924) ce are la baza lurul pe teren, incluzānd texte, cāntece aromāne, toponime, onomastica si este realizata dupa monografia lui Ovid Densusianu "Graiul din Ţara Hategului"; "Cercetari īn Muntii Apuseni" este o colectie ce detine cāteva cāntece ce tin de obiceiuri, credinte, traditii; "Creatiunea poetica" (1926) este teza de doctorat prezentata ca si culegere cu material adunat de la informatori din Maramures; "Din folclorul romanic si cel latin" (studiu comparativ, 1923 ); "Paralele folclorice (greco-romāne)" (1944) si altele. Parerea lui Pericle Papahagi despre originea aromānilor este ca ei sunt urmasii populatiei romanizate din nordul Greciei. Preocuparile etnologului sunt manifestate si fata de obiceiurile din afara datelor fixe, de astronomie, animale, pasari, fenomene ale naturii, toate acestea suportānd comparatii.

Ovid Densusianu este un caracter reprezentativ pentru folcloristica romāneasca, deschizānd drumul spre abordarea metodei comparative, utilizarea lingvisticii si esteticii . S-a nascut la 30 decembrie 1873, īn Fagaras si moare pe data de 8 iunie 1938, la Bucuresti. Este elev al lui Al. Philippide si A. D. Xenopol la facultatea de litere din Iasi si continua studiile la Berlin si Paris. Preda la Focsani, Botosani, facultatea de litere si filozofie din Bucuresti. Īmpreuna cu I.-A . Candrea īnfiinteaza Societatea Filologica Romāna ( 1905-1907, Bucuresti ) si Institutul de Filologie si Folclor ( Bucuresti, 1913 ). Este membru al Societatii de etnografie ( 1923 ), al Societatii de lingvistica din Paris ( 1924 ) si al Academiei Romāne ( 1918 ). Istoric literar, lingvist, poet initiator al simbolismului, este a doua figura importanta dupa B. P. Hasdeu. Intuieste utilizare folclorului īn legatura cu disciplinele umaniste si confera verticalitate momentului de impas īn care se afla folclorul īn acea perioada. Creaza folclorului un spatiu propriu si bine definit, considerāndu-l productie de ordin spiritual si separāndu-l de antropologie, dialectologie, si etnografie. Pentru Densusianu folclorul este o disciplina de-sine-statatoare si ea " trebuie sa ne arate cum se rasfrāng īn sufletul poporului de jos diferitele manifestatiuni ale vietii, cum simte si gāndeste el fie sub influenta ideilor, credintelor, superstitiilor mostenite din trecut, fie sub aceea a impresiilor pe care i le desteapta īmprejurarile de fiecare zi." [34] Printre preocuparile sale īntālnim monografia dialectala, fenomenul povestitului popular, noi orientari metodologice, sublinierea caracterului individual al creatiei folclorice. Din lucrarile sale amintim: "Graiul nostru ", o antologie de dialecte din toate zonele unde exista romāni, ce contine si texte aromānesti (1906-1908); "Din istoria migratiunilor pastoresti la popoarele romanice" (1907); "Pastoritul la popoarele romanice", "Aspecte ale poeziei populare romanice" (1926). Īnsemnatatea lui lingvistica si etnografica" (1913); "Graiul din Ţara Hategului", "Enciclopedie a folclorului romān" etc. De asemenea, Densusianu recomanda "cunoasterea conditiilor istorico-sociale īn care se dezvolta creatia folclorica" , īn vederea unei mai bune īntelegeri contextuale a creatiei folclorice. Folcloristul se revolta īmpotriva cercetarilor neīntemeiate si propune metoda comparativa. Antrenat īn studiu de cercetare, ajuns la lirica aromāna mentioneaza lipsa nostalgiei si melancoliei, "se apropie mai mult de inspiratia greaca, italiana, ceea ce e propriu zonei mediteraneene " , dupa cum relateaza Densusianu īn lucrarea "Concordante lingvistice si folclorice" (1925) .

Cu toate ca Pavel Delion are o semnificatie deosebita pentru folclorul din zona Moldovei ( "Melodii de jocuri populare din Moldova", "Folclor muzical din judetul Botosani", "Folclorul muzical din judetul Vaslui", "Melodii si cāntece populare din Moldova", "Folclor muzical din judetul Bacau" si altele ), din scrierile sale se desprinde lucrarea "Dialectul aromān (macedoromān) īn cāntecele populare"[37]. Este realizata īmpreuna cu Adrian Turculet si trateaza din punct de vedere lingvistic, literar, poetic, muzical, o serie de cāntece si melodii aromāne. Pavel Delion s-a nascut la data de 21 iulie, 1913, la Radauti, judetul Suceava, este student la Conservatorul de muzica din Timisoara si ajunge conferentiar la Academia de muzica din Iasi (1968 - 1980), colaborānd, pe parcurs, cu Emilia Comisel si Tiberiu Alexandru.

Sandu-Timoc Cristea reprezinta folclorul de pe Valea Timocului, fiind cel mai īnsemnat īn acest sens. S-a nascut pe 8 septembrie 1916, īn Iugoslavia, studiind la Turnu Severin, Craiova, la Universitatea de drept din Bucuresti, colaborator la "Analele Societatii de limba romāna", "Foaia Timocului", "Orizont", "Revista fundatiilor regale", etc. El publica lucrari precum: "Poezii populare de la romānii de pe Valea Timocului" ce contine 30 de balade; "Cāntece batrānesti si doine" abordeaza un caracter stiintific datorat notarii corecte, īnregistrarii informatorului si a localitatii si contine 113 cāntece cu subiect fantastic, vitejesc, pastoresc, haiducesc; "Povesti populare romānesti" ilustreaza basme, snoave, legende culese īn timp īndelungat de la romānii de pe ambele maluri ale Timocului, acesta din urma fiind considerat "veriga intermediara īntre romānii nord-dunareni si cei din sudul Dunarii". [38]

Beza Marcu e nascut īn Vlaho-Clisura (Macedonia , Iugoslavia) la 29 iunie 1882 si traieste pāna pe data de 30 mai 1949 (Bucuresti). Studiaza īn Bitolia (Grecia), īn Bucuresti la Universitatea de litere si filozofie, la Londra si Oxford. Este consul general al Romāniei īn Anglia, profesor de limba si literatura romāna la Kings College si la Universitatea din Londra, membru corespondent al Academiei Romāne (1925) si colaborator la "Convorbiri literare", "Ideea europeana", "Luceafarul", etc. Īn cursurile sale londoneze Beza Marcu introduce elemente reprezentative ale folclorului romānesc ("Mesterul Manole", "Miorita", "Calusarii", etc. ), realizānd paralele si cu balade haiducesti ale slavilor. De asemenea, reda numeroase elemente aromāne pe care le coreleaza cu cele daco-romāne, detinānd suficient material macedoromān, romānesc, balcanic, caruia īi gaseste corespondent īn mitologia greco-romana. Din opera sa amintim "Poetica folclorului" (1920) si "Pagānismul si folclorul romānesc" (1928).

Īn 1874 se naste īn Cruŝevo, reg. Bitolia din Iugoslavia Nicolae Batzaria, cunoscut si sub pseudonimele Mos Ene, Ali-Baba, Nicolae Macedoneanu. Studiaza īn localiatea natala, īn Bitolia, īn Bucuresti; preda īn Cruŝevo, Ianina (Epir), Bitolia; este inspector scolar īn Cosova si Salonic, senator la Istambul (1908), iar dupa Primul Razboi Mondial se stabileste īn Romānia. La Salonic conduce primul ziar aromān: "Desteptarea" (1908), colaboreaza la "Almanah macedonean", "Calendarul aromānesc", "Grai bun", etc. Are īn vedere, ca preocupare principala, cultura aromāna, tiparind īn acest sens volumul "Paravulii" si o serie de culegeri ce contin legende, colinde, detalii despre viata aromānilor ( "Peninsula", "Epoca", "Fratilia", "sezatoarea", "Arhova" ) .

George Marcu este un compozitor-folclorist aromān, nascut la data de 18 martie 1913, īn Perivole-Macedonia. Studiaza la Conservatorul din Bucuresti ca elev al lui Constantin Brailoiu, este dirijor si compozitor la Ansamblul macedoromān din Bucuresti, cercetator la Institutul de Folclor, colaborator la "Revista de folclor" si la "Revista de etnografie si folclor". Este cel mai devotat cautator de folclor muzical aromān, iar melodiile adunate, īn mare parte le prelucreaza pentru Ansamblul Macedoromān. Dintre lucrarile realizate de George Marcu, mentionam: "Cāntece polifonice aromāne" (1958),

"Un sistem identic de executie polifonica a cāntecelor populare, īntālnit la unele popoare din Peninsula Balcanica" (1968), "Folclor muzical aromān" (1977), aceasta din urma fiind cea mai reprezentativa culegere ce contine colinde, cāntece de logodna, nunta, de joc, bocete, melodii instrumentale de joc, cāntece polifonice, toate acestea culese din localitati si sate din Tulcea, Constanta si Mangalia. Tot īn aceasta din urma lucrare, autorul dezvaluie ne traditiile legate de nastere, nunta, logodna, īnmormāntare, realizānd astfel o lucrare complexa si de o reala īnsemnatate.

Caraiani Nicolae Gh., aromān ca origine, nascut la 22 mai 1922, la Giumaia de Sus, Bulgaria si moare īn 1983, īn Bucuresti. Face liceul la Sofia, studiaza la Universitatea de litere si filozofie, la sectia istorie, din Bucuresti, preda la Craiova, Pitesti, Bucuresti si este colaborator la "Macedonia", "Mir" (Sofia), "Timocul", si altele. "Folclor aromān gramostean" este o lucrare realizata īn colaborare cu Nicolae Saramandu, avānd o valoare inestimabila deoarece se axeaza pe studiul unui singur grup de aromāni, dintr-o anumita zona. Acest studiu contine proverbe, zicatori, blesteme, poezii populare, obiceiuri de la nastere, casatorie, moarte ale aromānilor gramosteni din Dobrogea.

Theodor Burada este cunoscut ca istoric de teatru din Moldova. Provine dintr-o familie de aromāni, s-a nascut la data de 3 octombrie 1839, Iasi , studiaza dreptul la Iasi, continua studiile la Paris, īn acelasi timp participānd si la cursurile de la Conservator. Pe parcurs este judecator la Roman, la Iasi, presedinte de tribunal la Galati, consilier la curtea de apel din Iasi. Ajunge sa predea la Conservatorul din Iasi ( 1887-1901 ) si devine membru al Societatii "Junimea" ( 1878 ). Colaboreaza la "Revista de istorie, arheologie si filologiie", "Convorbiri literare", "Epoca", este editor al "Almanahului muzical" si coordonator la revista "Arhiva". Īsi manifesta interesul fata de etnografie si folclor, īndeosebi spre organologie, miscare scenica si literatura populara, dorind sa puna īn lumina istoria datinilor, dansurilor, instrumentelor populare. Referitor la scrierile sale, amintim: studiul "Despre īntrebuintarea muzicii īn unele obiceiuri vechi ale poporului romān" ( 1976 ) īn care se īntālnesc colinde, cāntece de leagan, plugusorul, calusarii, putānd fi deosebite prin prezenta trasaturilor cāntecului moldovenesc, oriental sau cu origini semiculte; "Cercetari asupra danturilor si instrumentelor de muzica ale romānilor" (1877) unde trateaza subiecte precum calusarii, hora, latinitatea reflectata asupra poporului romān, costumatia populara, influente balcanice asupra folclorului romānesc, a instrumentelor, a coregrafiei, a vestimentatiei; īn lucrarea "Datinile poporului romān la īnmormāntare" (1882) se regasesc o serie de bocete pe care Burada le considera ca avānd origini romane; "O calatorie īn Dobrogea" (1880) este o premiera monografico-etnografica sumara; autorul īntreprinde o calatorie īn Macedonia īn anul 1882, aducānd o serie de materiale valoroase cu privire la "Datinile la nunti ale poporului romān din Macedonia", īn care se gasesc si 22 de cāntece lirice aromāne; "Despre īntrebuintarea muzicii īn unele obiceiuri vechi ale poporului romān" (1876); "Cāntece de miriologhi-bocete adunate din Macedonia" (1883); "O calatorie īn satele romānesti din Istria" (1896), "Obiceiurile la nasterea copiilor poporului romān din Macedonia" si altele.

Petru Caraman, nascut la 18 decembrie 1898, īn Vārlezi, judetul Galati, moare pe 10 ianuarie 1980, la Iasi. Este elev al lui Iorgu Iordan, Calistrat Hogas, Dimitrie Gusti, C. Ibraileanu, Al. I. Phillipide si altii, studiind īn Iasi la universitatea de litere si filozofie. Ajunge profesor de limba romāna si latina īn Cernauti, urmeaza studii de slavistica īn Varsovia, Cracovia si Lwow sub īndrumarea etnologilor si etnografilor Fischer, Frankowski, Bystron, Moszynski si Poniatovski. Face cercetari de profil filologic si literar de sārbo-croata īn Belgrad si Zagreb, studiaza la bibliotecile din Viena, Praga, Grecia. Este director al Institutului Romān din Sofia, preda la Bucuresti si Iasi, din cauza criticilor realitatii de dupa 23 august 1944 este exclus din īnvatamānt definitiv, iar lui si familiei lui li se fac greutati. Din opera sa mentionam "Substratul mitologic al sarbatorilor de iarna la romāni si slavi" (1931) urmareste firul mistic, elementul pagān infiltrat īn crestinism, abordānd o analiza meticuloasa īn studierea sarbatorilor cultului stramosilor; "Contributie la cronologizarea si geneza baladei populare la romāni" (1993); "Descolindatul" (1936) rit ce presupune anularea urarilor de la colind; "Datina colindatului la romāni, slavi si la alte popoare" (1983) este un studiu ce abordeaza metoda comparativa de lucru, monografie a colindului romānesc, bulgar si al malorusilor; "Studii de folclor"(1987-1995) īn care īntālnim studii tratate din punct de vedere geografic, etnografic, etnologic, adunate de Iordan Datcu. Scrierile lui Caraman presupun o vasta cunoastere a mai multor culturi, civilizatii, continente, tipologii folclorice, domenii de cultura generala. Īn anul 1991 este primit membru al Academiei Romāne, post-mortem.

Iuliu A. Zanne este continuatorul colectiei "Proverbele romānilor" (1895-1903), proiect initiat de Hintz-Hintescu si P. Ispirescu avānd ca scop adunare tuturor proverbelor si zicatorilor din toate tinuturile unde traiesc romāni. Se naste la 11 iulie 1855, Brusa, Turcia si moare la Bucuresti, pe data de 14 februarie 1924. Liceul īl face la scoala centrala de ingineri din Paris, este inginer de cai ferate la Serviciul de poduri si sosele si subdirector la Serviciul tehnic al primariei capitalei. Īn lucrarea sa Zanne abordeaza metoda de cercetare denumita "corpus folcloric" si care implica utilizarea tuturor surselor existente si notarea lor. Creatia sa presupune meticulozitate, dedicatie si rabdare, trasaturi de care autorul a dat dovada. Are numerosi corespondenti, din toate tinuturile unde locuiesc romāni, care īl ajuta la completarea paginilor celor zece volume (din Muntenia, Moldova, Transilvania, din Oltenia, Macedonia).

Ioan Caranica este autorul colectiei de folclor aromān "130 de melodii populare aromānesti", ce contine cāntece din toate zonele locuite de aromānii sud-dunareni. Lucrarea este īmpartita īn cinci capitole: melodii ale aromānilor din nord, din regiunea Veriei si cāntece aromānesti din sud, cāntece fārserote, cāntece de Sānziene si cāntece de nunta din regiunea Veriei. Ioan Caranica s-a nascut la 7 octombrie 1882 si moare pe data de 30 octombrie 1965. si-a facut studiile la Universitatea de muzica din Bucuresti, este profesor de muzica la un liceu cu profil romānesc din Bitolia, la Turda si la Cluj.



Caragiani Ioan D. realizeaza primul studiu ce priveste folclorul din punct de vedere istoric, lingvistic si literar, "Romānii din Macedonia si poezia lor poporala" (1869), ce include 10 poezii populare macedoromāne, transcrise si adaptate īn daco-romāna si publica poezii aromānesti īn revista "Convorbiri literare" (1869). S-a nascut la data de 9 februarie 1841, īn Avdela-Grecia si moare pe 13 ianuarie 1921 (1920?), la Iasi .

Nicolau Irina, jumatate aromānca, jumatate grecoaica, se naste la 29 ianuarie 1946 si moare la 3 iulie 2002. A fost folclorist, eseist, director la Muzeul Ţaranului Romān, doctor īn filologie-folclor. Din creatia sa amintim "Haide,bre!", "Aromānii, credinte si obiceiuri", "Credinte si superstitii romānesti" si altele.

Iulia Wisosenski s-a nascut īn anul 1976 īn localitatea Mihail Kogalniceanu, judetul Constanta. Drumul parcurs pāna la a ajunge asistent-cercetator folclorist la Institutul de Etnologie si Folclor "C. Brailoiu" al Academiei Romāne consta īn absolvirea facultatii de Litere si Teologie la Universitatea Ovidius, din Constanta, īn anul 1998, urmeaza cursuri aprofundate de limba si literatura romāna contemporana si dialectologie (2000) la aceeasi facultate, avānd ca tema de doctorat "Reflectii ale relatiilor de rudenie īn literatura orala aromāna". Din scrierile sale prezentam: studiul "Blesteme la aromāni" (2002), editeaza brosura īnsotita de CD "Tumbe, tumbe. Cāntece aromānesti" ( 003).

Emil Ţārcomnicu s-a nascut īn anul 1971, la Craiova, actualmente este cercetator-etnolog la Institutul de Etnologie si Folclor al Academiei Romāne . Urmeaza cursurile Universitatii de Automatizari Calculatoare ( IPB ), specializarea calculatoare, pe care o absolva īn 1995. De asemenea este absolvent si al facultatii de Sociologie, Psihologie si Pedagogie, specializarea sociologie, la Universitatea din Bucuresti, īn anul 1998. Este interesat de studii aprofundate de sociologie politica si politici ale bunastarii (1999) si īsi pregateste doctoratul la facultatea de geografie a Universitatii din Bucuresti, avānd ca subiect tema "Minoritatile romānesti sud-dunarene. Studiul etnologic al aromānilor." Este coautor al volumelor "Enciclopedia valorilor reprimate. Razboiul īmpotriva culturii romāne 1944-1999" (2000), "Cercetari sociologice si etnografice ale satului romānesc . Slatioara, un sat de sub magura" (2000), "Romānia si Balcanii. Spatiu geo-politic. Minoritati romānesti" (2002), "Comunitatile romānesti din dreapta Dunarii" (2002), "Sarbatori si obiceiuri" (2002).

De asemenea, īi mai putem aminti pe Vanghele T. Millio ("Cāntece populare aromāne"-1928), Vangheliu Petrescu ( "Mostre de dialectul aromān"), Gr. Tocilescu, Adrian Turculet.




















CAPITOLUL III





TRADIŢIILE FOLCLORICE ALE AROMĀNILOR









"Armānlu nu chĭari"

("Aromānul nu moare")







"Studiul folclorului dialectelor sudice este necesar, atāt pentru cunoasterea fondului comun stravechi al culturii populare romānesti, cāt si datorita valorii spirituale a acestui tezaur, apartinānd unor populatii, care, mai ales īn ultimele secole, s-au stabilit īntr-un numar considerabil pe teritoriul dacoromān." Dintre cele trei patru dialecte romānesti (dacoromān, aroman, meglenoromān, istro-romān), cel mai īnsemnat, ca ordin numeric, este cel aromān. Dintre genurile muzical-folclorice abordate de aromāni mentionam: bocetul, colindatul, cāntece de nunta si de logodna, epice-eroice, haiducesti, balade, cāntece de joc, de dragoste, de īnstrainare, de dor, pastoresti, de joc, etc. Aromānii raspānditi īn Peninsula Balcanica (Albania, Grecia, Iugoslavia, Bulgaria, Romānia), cu toate ca sunt sub influenta popoarelor conlocuitoare, īsi pastreaza traditiile, obiceiurile, graiul, muzica, acestea manifestāndu-se īntr-un mod evident īn caracteristicile fizice si spirituale ale celor patru categorii: gramusteni, fārseroti, pindeni, bitoleni.



III. 1.Traditii, superstitii la nastere


Familiile aromāne din vechime erau numeroase si era binevenita si prilej de mare bucurie ca primul copil sa fie baiat sau , īn general , nasterea unui baiat. Baiatul, la botez, primea numele tatei, iar fata, numele mamei, iar daca socrii sunt morti, primesc numele acestora. Daca femeia purta la sine omoplatul drept al unui liliac, aceasta nu mai ramānea īnsarcinata. Īnsa, pentru a ramāne īnsarcinata, femeia sterila trebuia sa manānce bomboanele aruncate de nasa īn biserica, īn timpul nuntii. Se spune despre copiii care sunt conceputi īn zilele de post ca vor avea probleme de ordin fizic. Īn general, majoritatea cercetatorilor confirma faptul ca atāta timp cāt femeia este īnsarcinata trebuie sa se fereasca de privirile oamenilor, īn mod special a barbatilor. Pentru a nu se īnfasura cordonul ombilical īn jurul gātului copilului, femeia trebuie sa se fereasca de locurile murdare sau spurcate. E bine ca gravida sa fie tinuta departe de privirile oamenilor pentru a nu stārni invidii sau a nu fi deocheata, sau prea mult admirata, de aceea si "momentul nasterii se patreaza secret". [41] Moasa, pe parcursul nasterii, este asistata de o membra a familiei. Īnainte de a intra īn camera gravidei, moasa īsi va īnmuia coltul drept al sortului īntr-o caldare cu apa, cu care spala de trei ori spatele femeii, urāndu-i "lifturini lisoarā". Pe durata nasterii, barbatul trebuie sa iasa din casa. Nasterea se face doar pe asternut nou, curat. Daca nasterea este grea, moasa ia o pietricica pe care o lasa sa cada pe sub camasa gravidei de trei ori, spunānd: "Cumu cadi cheatra, asi s - cadā tecnulu" sau i se da sa bea "apa muta" īn care s-a pus un ban de argint.

Dupa nastere lauza va bea pret de 40 de zile apa sfintita, adusa de la biserica. Īn cazul īn care copilul se naste mort, īi este atinsa de fata, de trei ori, o icoana si astfel copilul se considera botezat. Trecānd de greutatile nasterii, īn chip simbolic femeia trece peste o tava cu mangal aprins, īn timp ce rosteste "Tricui pritu focu s-nu mi-arsiu" . Dupa nastere, femeii īi este legat īn jurul pāntecului un brāu rosu cu alb , pentru "a nu-i cadea inima". Momentul nasterii este anuntat de catre moasa la usa sau la fereastra, iar copiii care au stat si - au asteptat sa afle, se duc sa dea de veste īn sat, primind ca recompensa bani . Se spune ca datorita nasterii femeia scapa de toate bolile si cāt timp este lauza ea nu trebuie sa poarte cruce si nici sa se īnchine la icoane. De asemenea, nu este bine ca doua lauze sa se īntālneasca, iar daca aceasta se īntāmpla, ele vor trebui sa faca schimb de inele. Pentru ca lauza sa fie aparata de Albe(duhurile rele) dupa ce a nascut, sub asternutul ei se pune o frānghie care sa o apere, iar peste asternut se va pune o legatura de usturoi. La usa casei īn care a avut loc nasterea se leaga un snur de ata alba si rosie, pentru a-i feri pe copil si pe mama de boli molipsitoare si deochi . Timp de patruzeci de zile, īn casa unde stau mama si copilul se acopera oglinzile si geamurile, se tamāiaza, īn a treia zi de la nastere īn camera lauzei se aranjeaza totul ca la sarbatoarea Pastelui, asternānd "velnite" si, de asemenea, se asterne si o tesatura ce are un motiv special , ce alunga spiritele rele. Pentru ca nou-nascutul sa ajunga sa fie risipitor, moasa matura casa 3 zile la rānd , iar gunoiul īl arde īn curte, la apusul soarelui. Oricine vine īn vizita la lauza īi aduce gogosi, adreseaza urari de bine mamei si copilului, primind de la fiecare vizitator "un semn" care consta īn bani, o scama din haine, iar cu mama copilului nu se da māna. Timp de 40 de zile femeia va sta īn casa; este bine ca ea sa nu dea ochii cu strainii, iar dupa aceste zile de izolare, lauza īmpreuna cu pruncul vor merge la biserica īmbracati ca de sarbatoare.

Pāna la primul scaldat copilului i se spune "tecnu"[42], de asemenea, copilul mai poarta numele si de "bebi", "ciuciu", "pupu". Īn cazul īn care la nastere copilul este vānat, este scaldat si i se face frectie cu rachiu. Pāna la botez copilul nu va fi luat īn brate si nici sarutat. La prima scaldatoare, copilului i se adauga īn apa sare, ulei si un ban de argint. Peste copil nu este bine sa se paseasca, cele 40 de zile copilul nu va fi lasat singur īn casa, iar la somn nu trebuie lasat sa doarma cu fata spre luna, ca sa nu slabeasca. Pentru "a nu fi stricat de Umbre" ( duhuri rele ), copilului i se pun īn fasa sāmburi de lamāie, usturoi, pāine si un inel. Primul scutec al copilului i se pune pe burta pentru a-l feri de colici, iar luna nu trebuie sa-i vada scutecele pruncului pāna la un an. Īn prima noapte, dupa nastere, īn leaganul copilului doarme o pāine, iar sexul copilului va fi divulgat abia īn cea de-a treia zi de la nasterea sa. Pentru a nu se prinde usor deochiul de copil, cānd nasul īl vede prima data īl va scuipa de trei ori dupa ureche si-i va pune banuti la scufita. Se spune ca un copil, cu cāt va fi mai dezmierdat, cu atāt se va deochia mai usor. Daca de "pupu" s-a prins deochiul, i se va da sa bea rachiu, iar batrānele īl vor descānta cu carbuni aprinsi. Daca se īmbolnaveste copilul de luna ( diaree, febra, plānsete ) atunci copilu "si-lu aruti ali lunā" ( "sa-l arunci la luna" ), daca plānge mult atunci se iau carbuni aprinsi sau chibrituri si se arunca īn trei directii, īn timp ce se spune "Na hlapsu , da-ni somnu!" . Cānd copiii sunt blestemati, atunci ei se vor naste "copii-monstri". Placenta femeii nu trebuie vazuta de barbati, ci este īngropata cu tamāie, la adāncime mare pentru a nu fi gasita de alte animale si māncata; īn acest din urma caz animalele se vor transforma īn vārcolaci si daca este māncat si buricul copilului, atunci se va transforma īn vampir animalul respectiv. Copilul nascut cu o bucata de placenta pe crestet se considera ca va avea noroc īn viata. Cānd unei femei īi mor toti copiii la nastere, aceasta trebuie sa-si vānda copilul peste fereastra nasilor, care īl vor duce imediat la biserica si-l vor boteza; sau mama īi cumpara copilului hainute doar din bani īmprumutati de la rude, iar copilului i se pune īn urechea dreapta un cercel de aur sau argint; sau pruncul este dus la biserica si este facut repede, de catre preot, frate de cruce cu un copil a carui familie este numeroasa. Copilul mort este īngropat fara preot, iar mama sa nu merge la groapa. Pentru a nu-si pierde laptele, lauza va purta la gāt un inel de argint, nu īsi va petrece oaspetii "ca sa nu-si petreaca laptele", iar seara la culcare vor fi acoperite geamurile pentru a nu i se fura laptele mamei. Pierderea laptelui poate fi cauzata de deochi, de mirare, de īncāntare la auzul unui cāntec foarte frumos. Ursitoarele la aromāni sunt Mire, Albe, Harioase sau Musate si ele īsi fac aparitia īn a treia zi de la nasterea copilului. Despre ele se spune ca sunt trei fete mari care traiesc īn gradinile oamenilor, pe la case, stresini, sunt īmbracate īn alb, iar cine le vede trebuie sa-si faca semnul crucii si sa tuseasca pentru a le atentiona si a nu le calca din greseala. Dupa nastere, femeia trebuie sa gateasca o turta pe care o īnchina Sfintei Marii si care nu pleaca din preajma lauzei daca nu primeste aceasta pāine. Īn noaptea venirii Mirelor se pregateste special pentru ele o masa separata pe care se aseaza cinci colaci si miel gras, din care lauza nu are voie sa manānce. Īn aceeasi seara se face o masa pentru toate femeile si fetele din sat, la care mama si pruncul primesc urari de bine si banuti de aur sau argint, asezati pe o tavita pe care se afla si o bucatica de pāine. Īn aceeasi seara, la culcare, fetelor li se pun sub perna foarfece, ace, ata, iar baietilor-calimari, condeie, bani, carti, etc. Īn acelasi timp , pe perna copilului se aseaza obiecte precum aur, creion, cleste, urmānd astfel sa-si aleaga meseria. Gintii si Umbrele sunt duhuri rele ce vin noaptea la copil si la mama, īnsa, īmpotriva lor se pot folosi excrementele copilului sau anumite amulete construite de nasa īnainte de nastere.

Botezul este bine sa se faca īn prima duminica dupa nasterea copilului sau, cel mult, la o luna. Īncuscrirea pentru nasi si fini este interzisa pentru noua generatii. Numele copilului este tinut secret de catre nasi si rostit doar īn biserica. Nasii sunt invitati la botez de catre o batrāna care merge la ei cu o tava pe care duce ciorapi, o haina, camasi, etc. Alaiul care merge la botez poarta denumirea de "taifa", iar pāna la biserica o femeie oarecare din taifa, care vrea sa aiba copii, poate sa duca īn brate pruncul. La biserica, preotul scuipa copilul de trei ori dupa ureche pentru a nu raci. Dupa ce nasul a rostit numele copilului īn biserica, copiii ce l-au auzit alearga īn sat sa dea de veste, fiind rasplatiti cu bani pentru osteneala. Dupa botez, nasul poarta lumānarea īntr-o māna si copilul īn cealalta, mergānd īn vizita la trei case unde locuiesc rude ale tatalui. Daca, īn drum spre casa se stinge lumānarea, īnseamna ca pruncul va avea o viata scurta. Ajunsi acasa, nasul daruieste mamei copilul, spunāndu-i: "Turcu-ni dādesi, cristinu t-aducu." Finul primeste de la nas o pānza, "pānza de botez", care mai poarta si numele de "cucula".

Pentru a fi īntarcat copilul, se sting carbunii din vatra si sunt dati deoparte si pot fi reaprinsi la nasterea urmatorului copil. La cresterea primilor dinti, i se face un amestec fiert de grau, naut si porumb, pe care i-l da copilului sa-l manānce, urāndu-i-se: "Cum creapā grānul, s-creapā s-dintāli"[43]. Īn momentul īn care copilul face primii pasi, i se leaga de spate niste surcele si este pus sa īnconjoare un copac de trei ori.

Īn studiul "Obiceiurile la nasterea copiilor poporului romān din Macedonia"[44] descoperim, implicit, numeroase coincidente cu cele spuse de Irina Nicolau, īnsa si elemente noi. Iata, deci, ca Teodor Burada face o schimbare de nuanta si mentioneaza ca īn momentul īn care trebuie ca gravida sa nasca, nu trebuie sa afle "vecinii sau rudele de momentele nasterii", iar moasa, chemata de o batrāna, trebuie sa vina pe ascuns. Folcloristul mai precizeaza si motivul pentru care nu trebuie sa se afle despre momentul nasterii: femeia va naste cu mare greutate, astfel. Schimbul de verghete se practica īn Vlaho-Clisura īn momentul īn care o femeie stie ca o alta va naste, iar īn restul locatiilor predomina obiceiul ca femeia banuita ca stie este chemata la gravida, pe care o stropeste cu apa din gura sau o afuma cu o bucata din haina de pe ea. Īn cazul īn care copilul are vreo pata pe corp se presupune ca femeia a māncat fructe pe care le-a furat. Daca femeia va naste cānd e senin, atunci destinul copilului este unul bun, iar īn caz ca timpul este noros, atunci pruncul va avea de īntāmpinat multe greutati īn viata. Gravida refuza, īn general, ajutorul medicului, considerāndu-se astfel pāngarita. De data aceasta se pare ca moasa aduce vestea tatalui despre nasterea copilului. Daca este baiat, atunci moasa īi scoate tatalui fesul de pe cap si-i da vestea si primind o suma de bani, iar de este fata, "moasa anunta aceasta tatalui cu oarecare vorbe de māngāiere", deoarece este motiv de tristete īn familie. Dupa acestea, tatal trimite un baietel, pe care īl plateste, sa dea veste rudelor, de la care va primi din nou bani. Dupa nastere va sta candela aprinsa permanent, iar dupa 40 de zile va fi chemat preotul pentru a da cu aghiazma unde a stat lehuza si pe oamenii ce au stat īn preajma ei. Cānd pleaca musafirii de la lehuza nu se da noroc cu ea si nu se saluta pentru a nu i se lua laptele. Īn localitatea Magarova, si nu numai, este obiceiul ca timp de un an de zile copilul sa nu fie spalat pe cap. Īn Vlaho-Clisura copilul este īmpresurat cu sare si lasat astfel jumatate de zi, dupa care este scaldat īn apa calda amestecata cu vin. Dupa botezul copilului i se poate pune īn scaldatoare sare "sa aiba harea" (sa fie placut), "paradzi" (bani) pentru a fi bogat, busuioc pentru a fi frumos ("musat"). Apa de la scaldatoare este aruncata cu grija, pentru a nu o varsa peste Albe (ursitele). Daca se naste copilul īn "cumesa" se considera ca va fi norocos, iar de este baiat, acea camasa este pastrata ca talisman, considerāndu-se, dupa ce a stat 40 de zile īn altar, ca avānd puteri miraculoase de a salva vieti sau de a ajuta la necaz. Copilul trebuie īnfasat īn scutece de lāna tesute īn casa, care sa aiba ambele capete rosii. Despre snurul rosu cu alb despre care a mentionat si Irina Nicolau aflam ca el este pus deasupra usii camerei unde este lauza pentru a feri de boli iar firul poate fi purtat si de mama la inelul de logodna fiind folositor īmpotriva deochiului. Īn timpul primei alaptari, la o zi dupa nastere, mamei i se pune pe cap o sita cu o pāine īnauntru, pentru a avea lapte din plin. Se spune ca nu este bine a se da, a se scoate din camera lauzei vreun obiect si nici ca aceasta sa dea cu māna ei, pentru a nu-si pierde laptele. Īn a treia zi dupa nastere, copilului i se face o turtita ce i se lasa sub perna 40 de zile, precum i se pun si numeroase obiecte: bani, carti, foarfece, etc., iar īn acea seara va fi lasat singur īn camera si nu se va intra la el defel, pentru a nu deranja Mirele (ursitoarele). Daca pruncul sufera de galbinare, atunci i se vor lega la gāt un fir de ata rosie si unul galben putin timp, dupa care acestea se vor prinde pe un trandafir pret de o noapte, dupa care, īn urmatoarea zi, firul rosu va fi pus din nou la gātul copilului, iar cel galben va ramāne acolo. Copilul nu este lasat īn camera singur pentru a nu fi facut "vampir" si este lasat īn grija unui obiect, daca nu are cine-l pazi. Pāna la trei ani copilul nu se va uita īn oglinda, pentru a nu se īmbolnavi de epilepsie ("cade din afara" ). Pentru ca pruncul sa nu mai plānga foarte mult, se sparge un ou īntr-un vas de lut, pe care īl acopera cu o hainuta de-a copilului si se lasa astfel sub un trandafir o noapte; cānd oul dispare (māncat, eventual de pisici) se considera scapat copilul de plāns si este īmbracat cu hainuta ce a acoperit vasul. Pentru ca pruncul sa nu mai fie ferit de lumina lunii sau ca va fi māncat de aceasta, mama iese cu el la luna si spune: "ti-l dau slab si nic s-ni-l dai gione" ("i-l dau slab si mic, sa mi-l dai voinic mare"). Īmbracamintea copilului nu este lasata afara dupa ce a apus soarele, pentru a nu fi furata de zānele iubitoare de copii, care "aduc boala īn hainele lor" . Pentru a fi vioi, copilul este uns la ochi cu scuipat, i se face cruce de 3 ori, īn cazul īn care este botezat si e tras de nas, timp de 40 de zile. Burada da o alta rezolvare īntālnirii dintre doua lehuze: ele trebuie sa faca un schimb de pāini, pe care si le vor returna dupa 40 de zile. Īn cazul īn care lauza ramāne fara lapte, i se vor da bani unui om pentru a īnmuia, īn izvor sau fāntāna, turtita de pe perna mamei, pe care o va mānca, astfel venindu-i laptele. Īn cazul īn care copilul moare nebotezat, este īnmormāntat de moasa si tata īn afara cimitirului, fara sicriu, ci asezat pe o bucatica de scāndura. Lumānarile de la botez sunt puse īntr-o pāine pentru ca pruncul sa aiba inima buna si sa fie bogat. Dupa botez copilul este īmpartasit, iar de nu plānge, este piscat de nasa ca sa plānga, deoarece, prin aceasta, se considera ca pruncul implora pe Dumnezeu sa-l crestineze. Dupa 40 de zile, mama merge la biserica pentru a primi binecuvāntare, iar la īntoarcere va īnmuia o turtita īn 3 fāntāni, pentru a avea lapte din belsug pentru copil. Se obisnuieste ca nasa sa dea copilului pe piept cu zahar si bani, "ca sa fie dulce la vorba si bogat" . Pentru a īnvata sa mearga, copilului i se leaga degetele mari de la picioare cu o ata rosie, este pus pe un prag de usa si cu o secure īi este taiat firul īn doua, considerāndu-se ca "taie frica copilului". Daca īntr-o familie mor de mici copiii, atunci nou-nascutul īl ia nasa de la mama fara ca aceasta sa stie si-l lasa īn pragul usii bisericii, pāna va fi gasit de cineva care īl va si boteza. Dupa care, moasa īi spune noului nas al cui este copilul, iar acesta īl va duce mamei lui acasa pentru a-l adopta, ca fiind copilul altcuiva.

Tot despre ritualurile nasterii la aromāni ne vorbesc Nicolae Gh. Caraiani si Nicolae Saramandu[47], īnsa, de data aceasta, este vizata o anumita categorie de aromāni si anume cea a gramostenilor. Astfel aflam ca femeia, ramasa gravida, nu spunea aceasta nimanui, ci surorile, cumnatele, soacra īsi dadeau seama īn timp, dupa felul de a se comporta. Īn momentul īn care gravida nu avea rude care s-o ajute īn treburile casei, ea trebuia sa munceasca pāna cānd nastea. Cānd se apropia momentul nasterii, nora īsi anunta soacra cu jena, aceasta din urma trimitānd o femeie sa cheme moasa. Moasa aducea cu sine si o floare, "māna ali Stāmārii" (Māna Maicii Domnului) care era pusa īn apa, iar dupa ce se deschidea, i se dadea femeii īnsarcinate sa bea pentru a avea o nastere usoara. Dupa nastere, moasa dadea mamei sa miroase gaz, pentru a o impulsiona sa elimine placenta. Buricul copilului era legat cu un fir de ata de bumbac. Motivul pentru care era presarata sarea pe corpul copilului dupa prima baie este ca sa nu se opareasca ("s-nu s-upāreascī"). Copilului īi era īnfasurat capul īntr - un batic anume ("ciuvre") timp de 40 de zile, pentru a nu ramāne cu capul turtit. Pruncul nebotezat primea nume precum "ghiftici" (tiganus), "tucaciu" (turculet ) , "pijī" (copil nebotezat), "ciubānicī" (lingura de lemn). Dupa ce copilul a fost īnfasat prima data, i se coase pe hainute inelul tatalui de casatorie, iar īn cazul gemenilor se foloseste si inelul mamei. Gravida ce naste gemeni se crede ca a māncat fructe īngemanate sau oua. Daca lauza avea ameteli, i se cosea pe caciula un catel de usturoi, iar īmpotriva deochiului i se cosea un batic rosu īn care punea margele albe si rosii si usturoi. Pentru ca cei ce veneau īn vizita sa nu deoache copilul "duceau la gura degetul aratator de la māna dreapta si īl atingeau, apoi, de buzele noului nascut" . Despre copiii nascuti sāmbata se credea ca erau feriti de deochi. Turta Sfintei Marii era rupta īn patru, o bucata era pusa la īnaltime pentru ca pruncul sa creasca īnalt, iar restul se īmpartea invitatilor. Ajutorul dat lauzei de catre soacra, cumnate, etc. nu era platit, ci era un semn de bunavointa si "īntr-ajutorare". Māncarurile specifice mesei ce se pune īn cea de-a treia zi de la nastere sunt iahnia de fasole, orezul, colacii cu raze de soare pe ei, miel gras, placinta cu brānza ("pitī di casu"), iar la aceasta masa nu participa barbati. Se bea rachiu dintr-un clondir ce mergea din māna īn māna, facāndu-se urari de bine nasei legate de copil. Se mentioneaza ca māncarea se servea īncet, deoarece se mai si cānta, īnsa nu cānta si lauza. Copilului, īn noaptea cānd veneau ursitoarele, i se puneau la cap obiecte de valoare, bani, pentru ca Mirele sa-i urseasca "tutī eta s-aibī ti ari tora la capŭ" (toata viata sa aiba ce are acum la cap). Fiecare ursitoare se considera ca avea cāte o replica de spus copilului: prima facea urarea copilului de "sa traiasca cāt ard taciunii īn foc" ( "s-bāneadzī cātŭ ardu tāciuńli tu focŭ" ), a doua spunea "sa-i dam viata lunga" ( "sā - l'i damŭ banī lungī" ), iar cea de pe urma "sa aiba viata lunga, sa fie sanatos, sa fie negustor si sa aiba bani multi" ("s-aibī banī lungī, s-ibī sānātosŭ, s-ibī pārmāteftu, s-aibī paradz multī") . Cei ce intrau si ieseau din camera lauzei trebuiau sa treaca peste o caramida pe care se ardea tamāie pret de 40 de zile. Lauza purta la subsuoara o legatura facuta de nasa din boabe de grāu, un nasture de argint, o capatāna de usturoi si vopsea naturala bleumarin timp de 40 de zile, pentru a fi ferita de "spiritele rele". Se credea ca spiritele rele pot patrunde oricum īn camera lauzei, iar īmpotriva acestora se facea un saculet cu o tesatura complicata, pe care se opreau spiritele sa o dezlege si astfel īsi petreceau timpul pāna cānd cānta cocosul si plecau. Acesti "saci magici" trebuiau tesuti doar pe timp cu soare, dupa un anumit tipar pe care nu-l cunostea oricine. Dupa īmpartasirea mamei dupa 40 de zile, la iesirea din biserica, trebuia sa se mearga doar la deal, pentru a-i merge bine copilului īn viata. La gramosteni botezul are loc dupa aproximativ 15-22 de zile de la nasterea copilului , cel mult se putea amāna 30 de zile. Īn cazul īn care copilul era baiat, era botezat de nans, iar de era fata, este botezata de nasa. Īn fata alaiului de botez cei ramasi acasa se ridicau īn picioare, iar mama asezata īn pragul usii, face trei īnchinaciuni īn fata nasului, dupa care primeste copilul peste prag. Nu este bine sa fie sarutat copilul pe gura, deoarece se spune ca va ramāne peltic, de aceea mama īsi va saruta copilul pe obraji, dupa care va saruta māinile tuturor invitatilor mai īn vārsta decāt sotul ei.

Femeile sterile erau desconsiderate īn comunitatea gramostenilor, deoarece nu puteau aduce continuitate īn familie, iar belstemul cel mai mare adresat unui strain era "tu bana ta s - nu basi cāruńi" (īn viata ta sa nu saruti cununii de nunta). Pentru femeia care nu ramānea īnsarcinata exista o serie de rituri "magico-medicale", dintre care amintim: īn sat exista o batrāna priceputa la care se ducea femeia, careia īi facea o "gimnastica rituala a māinilor, picioarelor si pāntecelui, pentru ca femeia stearpa sa prinda sarcina"[50]. O alta metoda de a ramāne īnsarcinate, era ca femeile sterile sa aprinda o lumānare sub o icoana din casa īn ziua de 2 februarie, de Īntāmpinarea Domnului, numita la aromāni "Papandia" si sa se roage sa ramāna īnsarcinate. Daca, dupa acestea, femeia ramānea īnsarcinata, īn timpul nasterii era aprinsa "teara di Papandia" ( lumānarea de la Papandia ).

Daca unei femei nu-i traiau copiii, imediat cum ramānea īnsarcinata toata lumea īi aducea urarea "heru s - facī" (ca fierul sa se faca). Cānd copiii erau facuti frati de cruce, "fartatŭ pi vanghel'iŭ" (frate pe evanghelie) si erau prea mici, raspundeau parintii īn locul lor "himŭ fārtat", iar familiile acestora nu aveau voie sa īnrudeasca noua generatii. Īn cazul īn care o lauza ramānea fara lapte, atunci i se lua mana laptelui unui animal (oaie sau capra), acesta din urma fiind sacrificat. Se mai spune ca laptele matern este un bun tratament pentru ochi, īn cazul aparitiei urciorului, cānd lacrimeaza ochii sau pentru curatarea prafului din ochi.



III. 2. Nunta la aromāni



George Marcu face precizarea ca vis-a-vis de obiceiurile legate de logodna, acestea sunt asemanatoare la mai toti aromānii, fiind practicate cu mai mult interes de catre fārseroti si gramosteni. Folcloristul ne povesteste ca "una din conditiile principale ... o constituie tinuta moral-sociala a celor doi tineri si a familiilor lor" [51]. Fata este petita, sunt purtate tratative cu parintii fetei, de catre prietenii si rudele baiatului īn cazul logodnei, iar pentru nunta vor merge chiar parintii baiatului sa ceara fata. Īn urma acceptarii, fata primeste "semn n'icu" (semnul mic), reprezentat de un obiect dintr-un metal pretios atasat unei pānze multicolore. Participantii la acest obicei sunt putini, luānd parte doar membri apropiati ai familiei celor doi tineri. Īn momentul īn care are loc oficializarea cererii fetei, se face o ceremonie propriu-zisa acasa la fata, īn cadrul careia fata va primi din partea viitorilor socri "semnul mari" (bijuterii, inele, daruri pentru parintii fetei), iar īn acest cadru viitorii cuscri īsi strāng māinile, se felicita si se īmbratiseaza. Dupa toate acestea are loc o petrecere pe parcursul careia se cānta si se danseaza cāntece ocazionale.

Nunta reprezinta cel mai īnsemnat moment din existenta comunitatii aromānilor, la care sunt invitati sa participe toate rudele mirelui si miresei, parintilor si nasilor, prieteni, cunostinte. De la George Marcu aflam ca nunta īncepe de miercuri dupa-masa si se īncheie marti dimineata. Miercuri seara o fata ce are parintii īn viata, gatita ca pentru sarbatoare, umbla prin sat sa adune toate prietenele miresei ( "suratile" ), pentru a se aduna la casa acesteia din urma si a īncepe framāntatul aluatului de pāine. Cu aceasta ocazie se cānta, iar cānd aluatul este gata, se īnveleste cu stergare albe si curate si cei prezenti arunca bani peste prosoape, invocānd bunastarea. Banii sunt adunati de catre prietenele miresei pentru a-si cumpara cāte un obiect ce-l vor purta la nunta. Joi se vor coace colacii, pāinea, cozonacii, iar vineri fetele, femeile din sat vor merge la mireasa acasa sa vada zestrea. Sāmbata dimineata o ruda de-a mirelui va merge īn sat sa cheme rudele acestuia la masa si la petrecerea din acea seara, iar tot acum se pregateste si steagul de nunta ("flamurī"). La casa miresei, sāmbata seara este "masa de bun-ramas" alaturi de cei mai apropiati din familie si prieteni . Nasul este considerat cel mai important persoanj, acordāndu-i-se mult respect deoarece este noul parinte spiritual al celor doi tineri. Pe drumul spre mireasa se merge īncet, facāndu-se mici opriri si cāntāndu-se anumite cāntece īn grup, "omofonic, eterofonic sau chiar polifonic (fārserotii). Dupa cununia religioasa mireasa este bagata īn hora ("bāgatī nveasta'n corŭ") la care danseaza si cānta majoritatea nuntasilor si este condus, pe rānd, jocul de catre nas, nasa, mireasa, mire si socri, nefiind acompaniat de vreun instrument. Īn timpul horei , parintii fetei īmpart daruri rudelor din partea mirelui (baticuri, basmale, ciorapi, etc.), asezāndu-le pe umerii acestora. Dupa aceasta, nuntasii, īmpreuna cu mirii merg la casa mirelui, unde mireasa este īntāmpinata de soacra cu pāine si unt pentru bogatie. Mireasa atinge cu untul pragul de sus al usii, dupa care i se pune deasupra capului lāna alba ce simbolizeaza trainicia si viata lunga. Cei doi miri sunt legati de soacra mare cu un singur stergar si sunt trasi īn casa, īntr-o īncapere unde vor trece toti nuntasi spre a-i felicita si a le face urari de bine. La aromāni, petrecerea de duminica are loc la casa mirelui, iar din partea miresei nu au voie sa participe decāt fratii si surorile ei. George Marcu observa ca īn ultimul timp nuntile au īnceput sa fie facute la restaurante, camine culturale, saloane. Luni se continua petrecerea tot la casa mirelui, unde se iau prānzul si cina. Īn dupa-amiaza zilei de luni mireasa se obisnuieste sa fie dusa la la apa, unde va unge cu unt locul de unde curge apa, se īnchina īn fata apei, iar īmpreuna cu mirele, pe rānd, umple o galeata cu apa pe care o varsa de trei ori la rānd, acest ritual avānd legatura cu fertilitatea, iar la īntoarcerea spre casa nuntasii cānta tot timpul. Luni seara este desfacut steagul de catre nas, iar furca este data miresei, "sa aiba cu ce toarce lāna īn casnicie" [52], iar merele din "flamurī" sunt feliate si date tinerilor pentru a avea succes la casatorit. Se petrece si īn aceasta noapte, pāna īn dimineata de marti, cānd se termina nunta.

Iulia Wisosenski si Emil Ţārcomnicu realizeaza īmpreuna o lucrare de cercetare a obiceiurilor si traditiilor legate de nunta, aducānd ca argumente īnsusi marturisirile amintirilor celor mai vārstnici aromāni dobrogeni [53]. Autorii ne marturisesc ca pe vremuri tinerii se īntālneau, de obicei , "īn centrul satului", la hora, cānd mergeau la apa, sau cu animalele la pascut sau adapat. Acum 100 de ani tinerii se casatoreau īntre 14 si 29 de ani, iar fata putea fi mai mare decāt baiatul cu doi, trei ani. Petitului i se mai spune "stroinic" sau "tucmire" si coincide, cāteodata, cu logodna mica. Pentru orice fel de a petrece era grija ca aceasta sa nu se īntāmple īn timpul vreunui post. Miercurea se presupunea a fi cea mai buna zi pentru petit, logodna, casatorie cānd, un grup cu numar impar de participanti, format din membri ai familiei viitorului mire, mergea la parintii fetei. Cei ce vin spre a peti fata poarta numele de "stroinici". Daca se ajunge la īntelegere si parintii fetei si fata accepta cererea logodnei, atunci se serveste o masa musafirilor, unde sunt nelipsite tuica si sarailia. Īntre "stroinici" si parintii fetei are loc o "tārguiala":

- "Bine ati venit. Cu ce ocazie ?", īntreaba parintii fetei.

- "Am venit la dumneavoastra, am auzit ca aveti o mioara."

- "Da, este adevarat, dar poate fi caprioara, nu o mioara."

- "Mioara, caprioara, ce-o fi, noi am auzit c-aveti." [54]

Sau petitorii, prefacāndu-se a fi negustori, īntreaba parintii fetei: "Aveti de vānzare ori pasare, ori cutare?". fata, care īntre timp a stat dosita, este chemata pentru a-si spune si ea parerea, iar de este de acord, primeste un cadou din partea viitoarei soacre si se aseaza cu totii la masa. Dupa care, noua logodnica īmparte cadouri tuturor celor ce fac parte din alaiul de stroinici, iar socrului mare īi va saruta māna. Mai exista obiceiul ca mireasa sa aiba zestre, iar mirele trebuie sa cumpere mireasa si īncaltaminte ei si fratilor ei Īn vechime, īn timpul petitului era fixata si o suma cu care era cumparata mireasa. Īn "perioada Cadrilaterului" īnca se mai practica alesul miresei de catre parinti. Dupa logodna , pāna la nunta , cei doi tineri protagonisti se īntālneau si īsi faceau cadouri unul celuilalt ("bileaguri") inele, ciorapi, camasi, aur, etc., toate acestea īnsemnānd ca cei doi se plac. Pentru cei doi logodna putea dura de la o luna, pāna la doi ani, acesta īnsemnānd si o perioada de īncercare pentru ei. "Bardacu" este un urcior ce are 2 guri: cea mare este numita "gura", iar cea mica-"tota". Dupa doua, trei saptamāni de la logodna mama baiatului venea la casa fetei sa anunte ca fiul ei, īmpreuna cu rude si cunoscuti, vin la "bardac".

Urciorul era īmpodobit cu flori si se umplea cu rachiu pentru invitatii veniti īn frunte cu soacra mare. La aceasta īntālnire logodnica ofera mici cadouri invitatilor, iar ea primeste de la logodnic un ban de aur. La plecare, soacra mare saruta viitoarea mireasa si conducea din nou alaiul spre casa. Īn Cerna se obisnuia ca mirii sa bea amāndoi din bardac pentru a nu se certa sau desparti.

"Tucmirea" propriu-zisa are loc dupa doua, pāna la patru saptamāni de la petit. Darurile primite la logodna mica sunt īntinse pe o ata īntr-o camera, spre a fi vazute de toata lumea. Mireasa trebuia sa īmparta la nunta, tuturor neamurilor din partea baiatului, ciorapi si prosoape din bumbac, iar de cele mai multe ori logodna dura mai mult, deoarece fata avea prea mult de tesut, iar baiatul trebuia sa strānga bani pentru nunta. Īn cazul meglenoromānilor logodnicii se mai īntālnesc pāna la nunta si la muncile cāmpului, īn sat la hora, īnsa nu este valabil si pentru fārseroti, unde tinerii se mai vad abia la nunta . La logodna se face si "pugacili di fronziri", o placinta cu mere, unsa cu miere care se īmparte musafirilor si, dupa ce s-au īmpacat parintii se trage cu pusca īn aer , ca semn ca īnvoiala a fost facuta. La logodna se fac cadouri si se manānca sarailie si dulciuri multe. Daca se vrea, se poate face si o logodna mare, cu o masa fastuoasa, unde se si cānta "cāntece cu specific macedonesc si apoi cāntece de petrecere" ce au ca subiect literar "iubirea".

Mai nou se obisnuieste ca nuntile sa fie facute īn toamna, cānd recolta este bogata, īnsa, īn vechime, nuntile se faceau pe 15 august. De luni pāna joi sunt invitati la nunta oameni din apropiere de catre "calisari", care merg prin sat cu bardacul si cu invitatii scrise, precum si cei doi tineri viitori casatoriti, care vor merge, fiecare īn parte, la rudele sale. Īn seara de joi se va merge la nasi cu pāine, vin, o pasare de curte si dulciuri, spre a-i invita la nunta. Nasul īi pune la masa pe cei veniti, o masa modesta la care participa socrii mari si mici, ginerele si cumnate, īn numar impar. Īn aceeasi zi se fac pregatirile pentru māncare: se coc colaci, cozonaci, pāine, se taie animale, se gatesc sarmale, borsuri, etc. Īn urmatoarea zi, spre seara se practica obiceiul numit "margele", la care mireasa pregateste īn camera ei o expozitie a zestrei ce o poseda. La acest eveniment participa rude, cunostinte, prieteni care arunca īn lada de zestre bani. Mireasa este gatita, dupa care se pleaca cu alai la petrecere. Se obisnuieste ca īn acea zi , domnisoara de onoare sa danseze cu haina miresei. La nunta va veni cine doreste sa se distreze, sa vada mireasa, sa joace, sa manānce fara a da vreun ban. Sāmbata, la casa mirelui, se aduna nuntasii si se manānca, se bea, era gatit mirele si barbierit. Barbieritul se considera a fi obicei de-sine-statator si trebuia facut īnainte de apusul soarelui, iar īn timpul acestei actiuni se cānta, se petrece si i se dau sfaturi baiatului sa nu uite de mama si de tata. Duminica se aleg tineri cu parintii īn viata ca "pusestrime" si ca "fārtati"

(domnisoare de onoare si cavaleri). La mire acasa se aduna rudele sale si merg cu alai si muzica sa-l ia pe nas, caruia īi fac numeroase urari si felicitari: "Fii voios, nunu mare! Sa-ti traiasca finii !", dupa care īl duc la casa mirelui. Ajunsi aici, se pune o masa la care mirele va trebui sa rupa cel dintāi pāinea. Mirele trimitea alai si dupa mireasa, iar alaiul ajuns la casa fetei era servit cu bautura. La biserica socrii mari asteptau venirea mirilor īn pragul bisericii cu un urcior cu apa si un buchet de busuioc uscat. Tinerii beau apa din urcior, īsi sarutau socrii, dupa care merg spre altar. Zestrea miresei este dusa acasa la baiat de catre "poguazi", pe care nasul mare īi plateste simbolic.

Este obicei ca la nunta meglenoromānilor sa se faca un steag ce poarta denumirea de "furglita", ce are o cruce īn vārf, īn capetele careia sunt īnfipte mere, gutui, o batista rosie si prinse flori. Dupa nunta acest steag se pune pe casa, unde ramāne pret de 40 de zile.

Era trimis la mireasa un alai cu muzica din partea mirelui, care era alcatuit din unchi, veri, frati, etc. Miresei i se duceau "doua desagi" ("disoaz") ce se puteau cara pe umar, īn care se aflau pantofii miresei, doua mere, un colac si vin. I se dadea miresei sa bea vin din pantoful drept, iar īn pantoful stāng se puneau dresuri albe pe care le īmbraca, dupa care mireasa este gatita de nasa pentru nunta.

Se practica "iertaciunea", la care mirii īsi cer iertare de la parinti, iar īn unele cazuri de la nasi. Nasul este asezat īn curte pe un scaun, iar īn fata lui se afla, pe o tava, o pāine, doua pahare cu vin si bani īn ele; cei doi tineri vin īn fata nasului, se īnchina de trei ori, iar nasul, la rāndul sau, le face multe urari de bine ("blugusoave"), iar cānd se ridica, mireasa pune nasilor flori īn piept. Dupa toate acestea vin socrii mici sa o dea pe mireasa mirelui, spunāndu-i: "Cum Domnul cu tine , tu cu ea!" si aceste lucruri i le spune si rudele miresei. Mirii sunt scosi din casa luati de māna de catre socrii mici, care au pregatit si un colac(cozonac) pentru nasa, pe care aceasta din urma īl va frānge īn patru bucati, precizānd: "Īn numele Tatalui, al Fiului si al Sfāntului Duh. Amin.", iar mireasa arunca cu grāu īn trei directii. Se danseaza hora nasului si se īmpart prosoape si ciorapi de catre socrii mici, invitatilor din partea mirelui. Pe drumul spre biserica este bine ca mireasa sa nu priveasca īnapoi, sa nu raspunda la strigaturile flacailor. Īn biserica mirii fac plecaciuni īn fata socrilor mari, iar soacra mare "o īnchina de trei ori cu colacul pe mireasa (de umar )" . Mireasa da socrilor mari cāte un cadou. Soacra mare ia mirele de māna, iar socrul mare ia mireasa si īi conduc astfel spre altar, unde sunt asteptati de preot. Dupa biserica se merge la mire acasa, iar socrul mare duce mireasa īn brate pāna īn casa. Sau se practica (īn Liumnita) ca īnainte de a intra īn casa, mirii sa se opreasca īn poarta si sa se lase sarutati pe frunte, nas si umeri de catre nuntasi.

Masa mare se face la salon sau la mire acasa si se īncepea cu hora nasului. La masa mirii stau īn centru, īn dreapta lor nasii, īn stānga socrii mari, iar īn fata sunt invitatii. Din partea miresei nu vor veni la nunta decāt fratii si surorile. La masa se vor servi sarmale, pilaf, bors, friptura, vin rachiu si cozonac. La petrecere se cānta la cimpoi, se danseaza hore, iar fata joaca doar cu rudele apropiate, nu cu baietii din sat. Luni, dupa ce proaspetii casatoriti au dormit īmpreuna, vestea era data īn sat prin īmpuscaturi, iar trei femei erau trimise la salon cu rachiu rosu si se dansa giamparaua. "Daca mireasa nu era virgina, era trimisa pe grapa la parinti acasa." Se obisnuia ca tinerii din sat sa fugareasca mirele sau sa-l spānzure pentru pacatul savārsit, acesta trebuind sa le ofere o suma de bani pentru a fi lasat īn pace. De asemenea, era amenintat si socrul mare, care, pentru a scapa trebuia sa le dea tinerilor ulei, zahar si faina, din care, mai pe urma, se facea o prajitura.

Dupa toate acestea mireasa porneste spre casa mamei, unde nu este lasata sa intre, ci i se dau la poarta dulciuri pentru a le duce la noua sa casa. La īnapoiere strānge apa din trei fāntāni, cu care se va spala mirele murdarit intentionat de prieteni. Mireasa da mirelui prosop sa se stearga si un cadou, iar mirele īi da bani, dupa care vor merge iarasi la salon. Din partea socrului mare se porneste alai spre a-l invita pe nas la petrecere, unde vor veni, de data aceasta, si socrii mici cu rudele lor. Invitatii sunt serviti de catre miri cu rachiu rosu, se danseaza īn hora mare si se fac cadouri mirilor.

Obiceiul "legatorii" consta īn schimbarea voalului miresei cu un batic, ca semn ca a devenit femeie. Luni se māncau, la casa miresei, placinte si astfel nunta lua sfārsit. Dupa nunta mirii urmau sa mearga permanent la nasi, īndeosebi la sarbatorile mari, cu tort, vin, colaci, cozonaci, pāine, gaini, etc. Era traditia ca nasul de botez al mirilor sa ramāna si nasul tuturor copiilor noii familii īntemeiate, iar la fiecare botez, nasul primea simbolic, ca semn al nasiei, un stergar.

Aflam ca īn orase, "aromānii se īncuscresc cu albanezii" , dar nu si cu grecii, iar īn anii bisecti nu se fac nunti. Se īntāmpla ca īntr-o singura luna, august, sa aiba loc si 20-30 de nunti, fiind ca perioada favorabila 29 iunie-8 septembrie. Gramostenii obisnuiau sa se casatoresca de tineri, 14-16 ani si nu era bine ca īn aceeasi familie sa se faca doua nunti īn acelasi timp. De erau sa se casatoreasca cei ce erau vaduvi, petrecerea acestora avea loc doar noaptea. Doua mirese nu trebuiau sa se vada una pe cealalta, iar daca pe parcursul desfasurarii nuntii se īntāmpla sa moara careva, atunci nunta si īnmormāntarea aveau loc īn acelasi timp. Īn cazul īn care tatal mirelui nu traieste, atunci el este īnlocuit de catre un frate al sau. Nuntasii, toti, indiferent de gradul de rudenie sau daca sunt cunostinte, poarta numele de "cuscrii". Īn lunea din saptamāna nuntii, toti barbatii din familia mirelui vor merge la padure pentru a aproviziona ambele familii cu lemne, iar fetele merg la casa mirelui unde vor cerne grāul, īn acest timp ginerele arunca īn sita castane, bani, bomboane, naut. Mirele primeste de la un unchi al sau un "berbec cu coarnele aurite, īmpodobit cu o oglinda īn frunte si cu fire de beteala si lāna colorata." Marti mireasa primeste de la cei ce vin la dānsa "casniscu", un dar alcatuit din friptura, pāine, vin si prajituri. Pentru pāinea ce se framānta pentru nunta sunt trimise trei fete sa aduca apa neīnceputa de la trei fāntāni, la framāntat participa doar fete cu parintii īn viata si se cānta diferite cāntece specifice acestui moment. Dupa terminarea aluatului, se face un joc īn jurul lui, la care oamenii se tin de māna si cānta ("gioacī aloatlu"). Īn cazul fārserotilor framāntatul aluatului are loc doar īn prezenta nasilor chemati de doi copii carora le traiesc parintii. Joi dimineata se obisnuieste ca mireasa sa fie dusa la baia turceasca platita de catre mire. Mireasa va primi la nunta haine "ti unā banā", adica pentru toata viata. Īn cazul īn care ginerele era mai sarac, tatal fetei facea cadou noilor casatoriti capre sau oi. La fārseroti era traditia ca zestrea miresei sa fie asezata pe un cal, iar peste se suia si un baiat si zestrea trebuia sa ajunga la casa mirelui īnainte de a ajunge mireasa. Vineri seara cātiva tineri se vor duce la trei fāntāni pentru a aduce apa cu care mireasa se va spala pe cap īn dimineata urmatoare. Printre bucatele alese pregatite pentru nunta se obisnuia sa se prepare si un berbec negru, al carui coada era data nasului ca semn de respect, iar peste berbec erau aruncate boabe de orez. Pe parcursul nuntii, de sāmbata pāna vineri mireasa nu trebuia sa manānce nimic, īn semn de modestie. Sāmbata seara socrul mare va merge la casa miresei pentru a-i duce steagul de nunta purtat de nas si salba cu inelul de logodna īnvelite īntr-o batista rosie, pe care i le da socrului mic, iar pentru fratii si surorile miresei sunt aduse perechi de papuci īn numar impar, dupa care se cinstesc cu rachiu. Tot sāmbata seara se īntālnesc si mireasa cu prietenele ei, care īi aduc placinte. Īn cazul fārserotilor steagul era facut cu o duminica īnaintea nuntii: "Baietii si fetele mergeau la padure de unde taiau 2 lemne pentru 2 steaguri. Pe unul dintre cele doua lemne se prindea o pānza alba care pe margini avea cusuti clopotei. Īn vārful acestui steag se lasau trei crengute care, īmpreuna cu suportul principal faceau o cruce. Īn cele trei crengi se īnfigeau mere. Īn vārful celui de-al doilea lemn se construia o bila de lāna rosie. La īntoarcere, fetele aduceau lemne din padure pentru gatit. Cele doua steaguri stateau pe casa mirelui pāna la sfārsitul nuntii. Cānd alaiul mirelui pleca dupa mireasa lua cu el steagurile." Daca īn familia miresei a avut loc recent un deces, socrul mic poate cere sa nu mai fie adus steagul. La gramosteni steagul este platit si jucat dupa ce a fost īmpodobit, fiind īnsotit de un cāntec anume:

"Ursea, tine nune,

Arucā tu hlamburā.

Ursea, tine soacre,

Arucā tu hlamburā.

Ursit, voi surari (frati, oaspit),

Arcat tu hlamburā."

Uneori "hlamburā" poate fi si un steag tricolor romānesc. Pregatirea vestimentatiei pentru viitorii miri se face cu putin timp īnaintea nuntii si prin ele se trece cu vatraiul pentru ca tinerii sa prinda puteri precum fierul. Īmbracamintea mirelui poarta denumirea de "yrāmbeatiti", iar cele ale miresei de "nivistesti"; mirele purta pantofi īn loc de opinci, iar mireasa o pereche de cizma din piele galbena pe care, mai apoi, nu le mai īncalta niciodata, ci erau patrate ca amintire. Mireasa nu purta bijuterii, ci doar o pereche de cercei ce erau facuti din ceara. Salba miresei, adusa de catre socrul mare, trebuie sa aiba monedele de aur īnsirate īn numar impar, iar dupa ce īi va fi pusa miresei la gāt, aceasta va saruta māinile celor prezenti acolo, primind īn schimb bani. Barbieritul ginerelui se face sāmbata si este īnceput de nas doar daca acesta are parintii īn viata. Duminica, īnainte de a pleca la nunta, mirele merge īn fata icoanei unde cere binecuvāntarea parintilor lui si bea aghiazma de trei ori, dintr-un pahar, dupa care se porneste sa ia mireasa. Ajuns la aceasta acasa, este īntāmpinat de soacra mica care īl cuprinde cu o sfoara si-l palmuieste iar fratii miresei trebuiau sa se īmpotrivesca sa o dea, iar ca recompensa trebuiau sa primeasca o damigeana cu vin. Mirele, īnainte de apleca de la casa miresei, plateste o suma parintilor fetei, pentru a o lasa sa mearga cu el. Cānd mireasa iese din casa īsi face trei cruci, ia aghiaza si poarta īn brate un vas plin cu apa. La noua ei casa mireasa trebuia sa treaca pragul peste o bucata de fier si īn curte era īntāmpinata de numeroase obiecte de uz casnic. La aromānii din Albania mireasa este primita la mire īntr-o camera unde se afla rudele acestuia, care o īntāmpina cu texte improvizate ce contin insulte si cuvinte de admiratie, la care mireasa reactioneaza pe masura, īnsa fara sa vorbeasca. Pe frunte, obraji si barbie mireasa are desenate 2, 3 cercuri concentrice, iar cānd transpira o femeie īi sterge sudoare. Pe parcursul nuntii mireasa are privirea īn pamānt, este tacuta, cu fata acoperita, sta numai īn picioare si, din cānd īn cānd i se cerea sa cānte. Luni sau marti seara se mascau cātiva tineri care pretindeau ca sunt fratii miresei, parintii si cautau mireasa. Se māzgāleau cu carbune pe fata si faceau scandal la mesele oaspetilor īntrebānd cine a furat mireasa. Acest obicei poarta numele de "babuyearii". Mirele, rudele sale, nasii erau spānzurati cu capetele īn jos si nu scapau pāna nu mituiau mascatii. Duminica si luni seara mireasa dormea cu o ruda de-a sa sau de-a mirelui, iar marti seara dormea cu mirele.

Darurile de la nunta sunt scoase īn curte si sunt jucate de nuntasi. Rudele miresei ofera nuntasilor daruri, iar nasul, cu o tava pe care se afla pāine īnmuiata īn vin, umbla printre invitati sa ceara plata darurilor, iar acesti bani sunt dati finului. Pe drumul spre fāntāna, mireasa putea fi furata, iar cei ce o furau cereau recompensa mirelui. Joi, dupa nunta mireasa merge la fāntāna sa aduca apa pentru a se spala pe māini toti cei din casa, fiecare aruncānd īn lighean bani. Īn unele parti īn noaptea nuntii nasii conduc mirii la culcare, iar mirele arunca īn patul nuptial bani, unde fārtatii au mai aruncat bomboane si stafide. Dupa ce miresei i sa pus baticul pe cap, īntreg satul vine sa-i sarute māna, primind bani de la fiecare. La o saptamāna sau o luna dupa nunta are loc "turnarea miresii" la parinti pentru o zi, ocazie cu care rudele mirelui faceau cunostinta cu rudele miresei. Īn prima saptamāna dupa lucru mireasa este scutita de treburile casei. Pāna la nasterea primului copil sotii nu īsi vorbeau īn prezenta unei a treia persoane, iar timp de trei ani dupa casnicie ei nu aveau voie sa se priveasca īn ochi. Pe o perioada de 40 de zile de la nunta mireasa va saruta māinile celor mai īn vārsta ca ea si va primi, īn schimb, bani.




III. 3. Īnmormāntarea la aromāni



La gramosteni, cel ce este considerat a fi pe moarte va fi īnsotit de catre 2 femei batrāne din familie, care sunt maritate si de o alta femeie din afara familiei. Femeile din familie se ocupa de buna rānduire a īnmormāntarii. Daca cel ce este pe moarte moare singur, se considera a fi pacat. Cei ce īl supravegheaza pe muribund este bine sa nu plānga daca īl vad ca trebuie sa moara, deoarece "l-ar īntoarce de la moarte". La aromāni exista superstitia ca daca mortul ramāne cu capul īntr-o parte, urmeaza sa mai moara cineva din familie, iar femeia participanta din afara familiei are grija ca acest lucru sa nu se īntāmple. Se crede ca daca īn casa se afla un copil nebotezat īn timp ce moare cineva, atunci copilul va muti, de aceea copilul va fi dus la un vecin. Celui mort i se vor īnchide ochii si īi vor fi legate falcile cu o basma neagra (pentru cei īn vārsta) sau alba (pentru cei tineri). Este aprinsa candela, i se pun doua lumānari: una la cap si una la picioare, iar vestea merge īn sat "din om īn om"[59]. Daca cel ce a murit este capul familiei, atunci cea mai apropiata ruda īn viata va pune pe foc un obiect de metal pentru a īntari familia acestui. Īn cazul īn care bolnavul a murit de moarte rea este īntors cu fata spre rasarit si i se dau hainele de pomana unei cunostinte sarace, care spune "Dum' l'eartī-lŭ" ("Doamne , iarta-l"). Cei ce ajuta la īmbaierea si īmbracarea mortului nu vor primi bani pentru aceste gesturi, ci doar haine, alimente, iar apa īn care a fost facuta baia va fi aruncata departe de locuinta. Sunt acoperite toate oglinzile din casa pentru a nu se transforma īn strigoi si este asezat pe jos mortul, īntr-o camera buna a casei. Īn semn de doliu se vor pune pānze si steaguri negre deasupra pragurilor usii si la poarta, iar membrii familiei vor purta o pamblica neagra deasupra cotului stāng, īn timp ce femeile īsi vor acoperi capul cu un batic negru. Timp de 40 de zile barbatii din familia celui decedat nu se vor barbieri. Mortul este asezat īn sicriu pe jos, cu picioarele spre usa, i se leaga si māinile si picioarele, pe piept i se aseaza o icoana si-i sunt puse la ochi si īn nari bucatele de tamāie. Se lasa usile deschise si se tamāiaza bine toata casa, pentru a alunga spiritele rele si cei ce vin aprind lumānari la capul mortului. Se aduc flori, fructe, fetele nemaritate saruta māna celui din sicriu, iar rudele īi saruta fruntea. Se pun īn buzunarul mortului bani si grāu, aducānd astfel omagii tuturor celor adormiti si numai femeile vor sta de veghe la cel decedat. Se are īn vedere ca nu cumva vreo pisica sau vreun cāine sa treaca peste mort, deoarece se crede ca astfel mortul va deveni strigoi("umbrī") sau vor aparea aratari pe peretii īncaperii respective. Cei din familie ce sunt nascuti īn aceeasi luna cu cel decedat nu au voie sa-l vada, crezāndu-se ca vor muri si ei curānd, iar de vor sa-l vada la īnmormāntare neaparat, vor lua cu sine o cheie pe care o vor purta pe urma timp de 40 de zile . Vor boci doar femeile, pe rānd, īnsa nu si dupa apusul soarelui, pentru a lasa mortul sa se desprinda mai usor de trup, iar bocetele sunt improvizate, avānd ca text literar evenimete din viata celui trecut īn nefiinta. Se poate sa boceasca si femei din afara familiei, aducāndu-se astfel vesti celor morti despre cei ramasi īn viata. Se obisnuieste ca īn ziua de luni sa nu se faca īnmormāntari, ca nu cumva sa mai moara curānd cineva, dar de obicei īnmormāntarile se fac la trei zile dupa deces. Se face o slujba si īn casa, iar īnainte ca acesta sa fie scos, i se pune o moneda de aur īn gura pentru a avea cu ce "sa-si plateasca" vamile. Mortul este scos din casa de catre patru membri ai familiei, cu picioarele īnainte si īn acest moment se bat clopotele bisericii. Īn urma mortului o femeie īn vārsta va varsa apa dintr-un ulcior pe care īl va sparge īn timp ce rosteste "s-moarī moartea" sau "aestī moarti si-altī nu" (aceasta moarte si alta nu), īn timp ce toata lumea īsi va face semnul crucii si va rosti "Dum' l'eartī-lŭ" (Dumnezeu sa-l ierte). Īnaintea multimii adunata venita la īnmormāntare va merge o femeie din afara familiei ce va duce coliva ("gārnulŭ") si se vor opri cu totii īn fiecare intersectie de drumuri, tināndu-se scurte slujbe de pomenire, dupa care se arunca cu bani din parte membrilor familiei celui adormit, bani ce vor fi culesi de catre cei saraci. Dupa slujba din biserica, mortul este acoperit pe jumatate cu o pānza alba pe care preotul va schita un schelet omenesc cu o bucata de carbune, īnsa acest obicei nu mai este frecventat . Cei de fata īsi iau ramas bun de la mort sarutāndu-i fruntea, obrazul sau icoana de pe piept si lasānd sa cada bani īn cosciug. Se obisnuieste ca cel mai apropiat membru din familia celui decedat sa ia doua boabe din coliva pe care si le pune īn buzunarul drept, pentru a-l visa īn urmatoarea noapte pe mort. Spre mormānt sicriul va fi purtat de catre alti 4 oameni din afara familiei. La groapa i se scoate mortului pānza cu care i-au fost legate falcile, i se dezleaga picioarele, i se ia icoana de pe piept si se strāng banii din cosciug spre a fi dati celor saraci si groparilor. Mortul este acoperit īntru totul de pānza alba, iar la sfārsitul slujbei este stropit cu vin amestecat cu ulei de catre preot. Este acoperit cu capacul de catre gropari si toti cei prezenti vor arunca peste sicriu cāte un pumn de pamānt, iar īn acest timp cei apropiati īl bocesc. Groparii acopera cu pamānt sicriul, īn timp ce toti cei prezenti trebuie sa paraseasca locul, ramānānd un singur membru al familiei pāna īn momentul cānd este acoperit definitiv. Dupa aceasta, toti cei ce au fost la īnmormāntare va trebui sa-si spele māinile cu apa, iar la iesirea din cimitir vor primi de la o batrāna coliva. Se face un praznic la casa celui mort, la care preotul va sfinti bucatele, iar la sfārsitul mesei fiecare va spune "sī-l'i si-aflī" ("sa i se gaseasca", sa-i fie spre pomenire ). Cersetorii din apropiere vor primi si ei pachete cu māncare, iar preotul si cei prezenti la īnmormāntare, primesc pachete cu māncare si prosoape sau batiste. Dupa īnmormāntare, locul unde a stat mortul va fi ocupat de o farfurie cu māncare si o felie de pāine, iar unde obisnuia el sa stea la masa i se pastra locul, crezāndu-se ca pret de trei zile mortul va sta īn preajma casei, avānd nevoie de māncare si apa. Cel mai īn vārsta din familia celui decedat va avea grija ca, īnainte de masa, sa dea pe jos o lingura din māncare, spunānd "ti mortī" (pentru morti) , la care ceilalti vor raspunde "sī-l'i si-aflī" (sa-i fie spre pomenire). Nu se merge la mormānt dupa doua zile, pentru ca mortul "sa se aseze", ci abia īn cea de a treia zi vor merge membrii familiei cu flori apa si lumānari. Este stropit mormāntul cu apa de catre o femeie īn vārsta, īn timp ce se boceste, iar cei prezenti īsi fac cāte trei cruci si este sarutata crucea sau icoana de pe mormānt. Mortului i se face parastas la 3 zile, 9 zile, 20 de zile, 40 de zile, 3 luni, 6 luni, un an, un an si jumatate si la trei ani. Timp de 40 de zile de la īnmormāntare, candela va arde neīncetat si oglinzile ramān acoperite si se mai obisnuia ca cei din familie sa nu īsi schimbe anumite obiecte din vestimentatie (camasa, maiou) pentru a nu-l visa pe cel decedat. Pe o perioada de 40 de zile la poarta va ramāne semnul de doliu si trei ani de zile nu se faceau petreceri si nici vizite. Mortul era dezgropat la trei ani, cānd sunt prezenti cei din familie, cunostinte. La deschiderea mormāntului sunt strānse oasele mortului īntr-un saculet alb, legat cu snur, se sfintesc, atamāiaza si se toarna vin cu untdelemn de catre preot. Saculetul este asezat la capul mortului, iar groparii acopera din nou mormāntul, primind īn schimb haine. La iesire a din cimitir se ofera coliva. Daca cel mort nu a putrezit īn acea perioada de trei ani, se spune ca a facut pacate mari si i se fac, sāmbata si duminica, parastase la mormānt, 40 de zile se vor aduce prescuri la biserica, ulei, se aprind lumānari si se roaga cei īn viata pentru mort. Femeile din familie vor face curatenie īn biserica, preotul va pomeni la fiecare slujba numele de botez al celui mort, cersetorii primesc māncare si urmeaza ca mortul sa fie dezgropat la sase ani.

De la cercetatorul Irina Nicolau aflam ca atunci cānd cineva viseaza ca este īmbracat īn alb si ca zboara spre cer īnseamna ca va muri, precum si un steag negru, sau scoaterea unui dinte, īnseamna pierderea cuiva apropiat, sau daca visezi ca se darāma peretii casei.[61] Daca cineva moare īn Duminica Patimilor se spune ca este fericit, iar sufletul mortului este luat de īngerul mortii (Haron). Īn cazul īn care mortul zāmbeste sau nu are gātul imobil, atunci se spune ca cineva din familie va muri. Cel ce moare cu ochii si gura deschise se spune ca īn trei ani nu va putrezi, iar daca cineva a fost ucis si neīngropat, "rataceste peste tot, iar sāngele lui striga pāna cānd trupul putrezeste cu totul." Daca cineva murea pe drum, era dus la cimitir sau īngropat acolo unde s-a īntāmplat sa moara. Cānd cineva din casa moare īn aceeasi luna īn care s-a nascut un copil, atunci acesta din urma este īnchis īntr-o camera si i se leaga o cheie la mijloc. Copilului nascut mort nu i se fac slujbe si este īnmormāntat īn afara cimitirului. Īn cazul unui mort tānar este bine ca mama lui sa nu asiste la īnmormāntare, pentru a nu ramāne sufletul decedatului īn corp si a nu se chinui timp de 40 de zile, vazānd ce se īntāmpla īn prejma. Cānd cel ce moare tocmai a apucat sa se logodeasca, va avea īn sicriu baticurile date de familia fetei. Daca cel mort este capul familiei, atunci se spune ca mormāntul trebuie īnfipt cu un cutit, iar formula de condoleante specifica pentru familia celui mort este "Bana la voi!". Oglinzile din casa unde este mort nu doar ca sunt acoperite cu pānza neagra, īnsa se recomanda si īntoarcerea lor cu fata la perete. Vestimentatia unei femei īndoliate este neagra complet si se acopera si pe cap cu un batic negru. De obicei, mortul este īngropat īn hainele de nunta, iar īn sān i se va pune o turta din faina. Nu trebuiesc īncheiati nasturii de la hainele mortului, eventual se si taie, iar la cap, īn cosciug, i se pune si o perna. Celor ce stau la priveghi li se da cafea fara zahar, pentru ca īngerul mortii "sa nu se īndulceasca si sa mai vina pe la casa respectiva" . Peste mortul asezat direct pe podea nu trebuie sa treaca nimeni, pentru a nu se "umbri" (a aparea aratari pe peretii casei), de asemenea nici peste groapa acestuia, pentru a nu deveni vārcolac, iar cel devenit vārcolac nu putrezeste. Daca mortul a avut vreo rana, aceasta trebuie oparita, pentru a nu deveni vārcolac, iar dupa apusul soarelui, vārcolacii merg din casa īn casa. Despre vārcolaci se spune ca ei nu-si pot parasi mormintele sāmbata noaptea si ca se pot arata oamenilor sub forma de pisica, tigaie, buturuga neagra, flacara vānata, scānteie, cāine, gaina, ei fac zgomote si misca prin casa lucruri. Vārcolacii se pot reīntoarce acasa sub obisnuita īnfatisare din timpul vietii si fac copii cu fostele lor sotii, iar acesti copii se numesc "abrasi" si au pielea fetei si parul galbene, avānd putere asupra vārcolacilor. "Īn mormintele vārcolacilor se arinca apa sfintita si var nestins". Se arunca cu apa dupa mort pentru a nu-i fi sete pe cealalta lume, iar īnainte de a fi dat īn groapa, i se vor pune 2 lei īn buzunar pentru a avea bani sa plateasca Sfāntului Petru la intrare. Participantii la īnmormāntare se vor spala cu apa pe māini, deasupra unor carbuni aprinsi, iar la masa de praznic se va da grāu fiert, rachiu, pāine si vin si nu se manānca pilaf "ca sa nu se īnmulteasca mortile īn neamz" , iar familia nu manānca defel. Exista credinta ca sufletul mortului va sta īn casa 40 de zile dupa ce si-a dat duhul, timp īn care se atāmāiaza locul unde a stat, se arde o lumānare tot timpul īn casa si nu se schimba lenjeria pentru a nu fi visat cel mort. "Pentru sufletul mortilor se īmparte placinta la raspāntii", iar cānd li se face pomenire nu trebuie sa se munceasca īn ziua respectiva. La pomeniri se gatesc turte din faina de naut care se ung cu miere, la un an de la moarte fiul ce mai mare va rupe o pāine īn doua peste cap, cerānd ca Dumnezeu sa ierte pacatele tatalui sau. Se credea ca daca femeile īsi vor spala parul īnainte cu doua saptamāni de Sfāntul Toader, la o pomenire a mortilor, atunci ei s-ar īncurca īn par si femeile i-ar purta dupa ele. Cānd este Sfāntul Lazar se fac colacei si se dau de pomana. Cei ce nu sunt pomeniti si au murit, se fac aratari īn vis sau se prefac vārcolaci. Cānd s-au īmplinit sapte ani de la moarte, osemintele sunt adunate, spalate si puse īntr-o groapa comuna.

Romānii din Macedonia sunt foarte atenti la īnmormāntarea cuiva, avānd grija sa respecte traditiile. Ei cred ca sufletul unui mort neīngropat bāntuie mult timp īn īmprejurimile unde s-a risipit [64], iar daca īntāmplator cineva da peste un cadavru, i se arunca simbolic o māna de pamānt peste trup. Este bine ca omului caruia e pe moarte sa i se aduca un preot pentru a fi spovedit si īmpartasit, avānd astfel o moarte usoara, iar de se chinuie sa moara, este pus cu fata spre rasarit si se spune: "s'ti ved īn dreptu soarelui Doamne Dumnedzeule, īn dreptu soare s'lu vedŭ". Mortul este īmbaiat cu apa calda sau cu vin cu untdelemn, care se arunca mai pe urma īn loc curat si este īmbracat īn hainele curatate, care au fost purtate si la cununie. Pentru batrāni se aduce "busuioclu", iar pentru tineri "flori de boi vii ca foclu" (culori vii). " Īmbracarea si gatirea mortului cu hainele cele mai scumpe si mai frumoase se face din iubire si din cinstea ce o aratam catre dānsul si pentru credinta ce este ca mortii se duc sa calatoreasca pe cealalta lume, avānd a se īnfatisa īn fata lui Dumnezeu, la o a doua venire, curati si īmbracati īntocmai cum s-au īngropat." De data aceasta, marturiseste Burada, sunt acoperite oglinzile si portretele cu pānze albe, iar mortul este acoperit noaptea pe fata. I se iau dimensiunile cu un fir de ata alba pentru a-i face sicriul, pentru plata caruia nu se tārguieste. Membrii familiei īsi iau hainele cele mai deosebite si bijuteriile, īsi desfac parul, bat din palme si plāng, lovindu-se pe ei īnsisi. Īnmormāntarea se face repede durānd cel mult 12 ore pāna sa fie dus la groapa, iar īnainte de a fi scos din curte, i se pune peste capacul sicriului pāine, rachiu, vin, masline, cas verde si miere de albine. Īnaintea alaiului de īnmormāntare vor merge doua steaguri ce au īn vārf cāte o cruce. La capul mortului va merge un baiat ce duce "o lumānare de ceara cāt e si mortul de lunga", ceara alba pentru tineri si galbena pentru cei īn vārsta. La usa bisericii, īnainte de a intra mortul, sta cineva si īmparte lumānari oamenilor ce vin la īnmormāntare. La groapa, mortului i se iau de la sine obiectele de valoare si perna, care este īnlocuita cu una din tarāna, iar īn acel moment se striga si se plānge: "Lae! lae! iaca capitinlu tri tuta!" ("Neagra, neagra, iaca si pernuta pentru veci"). Preotul va scrie cu un cutit pe o piatra, ce va fi pusa īn sicriu, numele mortului. Īn Mazarova oamenii nu primesc pomana la cimitir, ci la casa mortului, īn curte, unde direct pe pāmant se īntinde o pānza pe care se pun māncaruri de post, cu exceptia casului. Dupa ce membrii familiei s-au spalat pe māini vor spune "Hristoslu sa' l liarte", dupa care se apuca de plāns pe cel trecut īn nefiinta.




III. 4. Obiceiuri de iarna la aromāni



Īn Sarsanlar, un sat din fostul Durostor romānesc si-a petrecut copilaria lingvistul Matilda Caragiu-Marioteanu, de origine aromāna, care īmpreuna cu familia, s-a stramutat din zona Muntilor Pindului si aflam unele detalii cu privire la obiceiurile practicate de Craciun. La acea vreme (1928-1940), īn satul respectiv, traiau la un loc turci, tatari, bulgari, aromāni, regateni si un armean, iar fiecare etnie īn parte īsi traiau sarbatorile de peste an. La aromāni Craciunul se sarbatorea īn familie, iar copiii mergeau doar īn Ajun cu colinda, primind de la gazde covrigi, nuci, prajituri, mandarine, dar nu bani. "Craciunul era oarecum mai auster, mai simplu, cu mult mai simplu decāt se sarbatoreste īn nordul Dunarii, de exemplu. Se mostenea, de fapt, o traditie crestina de sorginte neogreaca, mai saraca īn manifestari, ceea ce nu distrugea īnsa misterul acestui moment al nasterii lui Iisus" [66], ne marturiseste Matilda Caragiu. Pāinea facuta de Craciun purta denumirea de "simiti" si se framānta cu apa īn care se punea si busuioc, iar dupa ce era coapta, pāinea se ducea la biserica, la Sfānta Liturgie, dupa care, adusa acasa, era īmpartita celor din familie. Aflam ca se practica si cāntatul pe mai multe voci īn colinde vechi precum "Din an īn an...", "Florile dalbe", colinde germane; se jucau, īn scoli, Vicleimul si Irozii. De Boboteaza se arunca Crucea īntr-o fāntāna si mai tineau sarbatori precum Sfāntul stefan, Ajunul Anului Nou, Anul Nou, "cānd oamenii se mascau si mergeau din casa īn casa, facānd tot felul de glume, pāna cānd erau recunoscuti de catre gazde".

Colindatorii aduceau gazdelor urari de bunastare, sanatate si voie buna, aceste traditii avānd o vechime semnificativa. Repertoriul de colinde aromānsti este unul restrāns si mai putin spectaculos īn comparatie cu al nostru, asemanāndu-se la majoritatea aromānilor. La cei din zona Pindului, copiii se strāng dimineata la biserica din sat, o ocolesc de trei ori, dupa care se īmpart īn numeroase grupulete, pornindu-se la colindat[67]. Īn alte parti copiii se pornesc direct la colindat, purtānd la sine un ciomag cu capatul gros ca al unui buzdugan ( "ciubānici" ), cu care bat īn portile oamenilor. Colindatorii mai poarta si traisti, īn care strāng covrigi, castane, nuci, bomboane sau bani pe care īi īmpart īn mod egal īntre ei. La aromāni, prcizeaza Geoge Marcu, colindele sunt omofone, fara a fi īnsotite de antifonie, iar la sfārsitul colindatului, se aduc, īn grup, urari precum "la multi an'i" sau "s - la - anŭ".


Un alt obicei practicat de romānii din Macedonia este "Ta Iani Ianismata", pe 24 iunie, īn ajunul Sfāntului Ioan Botezatorul. Fetele si nevestele se aduna īmpreuna cu mai multi copii, care au fost trimisi, īn prealabil, pe la casele oamenilor pentru a cere flori de "Ta Iani". Dupa care, copiii aduc florile femeilor adunate, iar acestea din urma īmpodobesc cu ele un vas de arama ("ghium") peste care pun beteala de argint si un voal rosu. Aranjat astfel, este pus vasul pe capul unui baietel si se merge la toate apele curgatoare din īmprejurimi, pentru a-l umple. Dupa care se merge cu vasul din casa īn casa, se lasa jos si se cānta cāntecul "Ta Ianului", dupa cāntec se pun bani īn vas, iar īn schimb, cei ce au cāntat vor oferi din apa adunata, crezāndu-se ca este buna de leac. Urmatoarea zi femeile se aduna la o casa, aduna banii strānsi de "Ta Iani" si cumpara fructe si māncare cu care fac un ospat, iar baiatul ce a purtat vasul este platit, dar nu ramāne la masa. Dupa masa, femeile se spala pe māini si pe ochi cu apa adunata, iar daca au mai ramas bani, sunt īmpartiti īntre ele, dupa care se raspāndeste fiecare la casa ei. Versurile cāntecului de "Ta Iani", traduse din aromāna, au ca subiect descrierea vietii a noua frati aromāni, dusi mai departe de Constantinopole si asezati īn noua sate. Teodor Burada presupune ca se refera la "pisticosi" , "vlahii stramutati pe coasta Asiei pe la anul 1282 de īmparatul Andronic Paleologul" [68].
























CAPITOLUL IV



DESPRE CARACTERISTICILE MUZICII


POPULARE AROMĀNE









"Sāndzile apa nu s - faēe , s - cari s - faca nu s - bé."

( "Sāngele apa nu se face si daca se face , nu se bea." )









IV. 1. Origini muzicale aromāne



Pentru a avea o imagine asupra muzicii aromānilor din zilele noastre, voi face o trecere succinta prin istoria muzicii de data aceasta. Astfel pornind de la daci, aflam despre acestia ca erau atasati de lumea sunetelor, pāna īntr-acolo ca mergeau īn solie cu chitarele, prezentāndu-si cererile si doleantele īnsotite de muzica; de asemenea Jordanes precizeaza ca preotii daci īsi tineau slujbele cu cāntari vocale si instrumentale[69]. Muzica tracica "avea o forta expresiva considerabila", ce "se cristalizase puternic deja īn mileniu II ī. e. n., expunānd o serie de sisteme tonale de larga circulatie la acea vreme" . Sistemele traco-dacice sunt detectate prin intermediul unor dovezi teoretice scrise despre muzica antica sud-est europeana si cu ajutorul datelor vechi despre folclorul romānesc si cel al popoarelor sudice din fosta Tracie (bulgarii, sārbii). Primim detalii de la grecii antici, precum Plutarh care descrie cāntecele lui Olimpos si pe cele ale lui Terpandru ca fiind formate pe 3, 4 sunete (oligocordie). De studiul sistemelor oligocordice antice s-au ocupat si George Breazul, Constantin Brailoiu, care au reusit sa scoata la lumina modul de acordare a lirei lui Orfeu.

Unul dintre principiile pe care sunt bazate intervalele antice este cel al consonantei (cvarta, cvinta, octava), principu regasit si īn melodiile populare romānesti. Dupa cum a descoperit George Breazul, primeaza bicordiile si terta, bi-, tri- si tetratoniile anhemitonice, presupunāndu-se ca īn sec. II ī. e. n., a ajuns sa fie utilizata si pentatonia. Gheorghe Ciobanu, datorita unui tipar cadential regasit la popoarele balcanice precum romānii, sārbii, bulgarii, aduce īn vedere existenta ipotezei unui tipar de cadenta pe cvinta[71]. Īn studiul modurilor tracice, din cauza faptului ca nu este cunosuta limba si, īn consecinta, nici versificatia, nu sunt cunoscute modalitatile de vehiculare, stadiul cromatizarilor, specificul intervalelor. Se vorbeste despre o serie de "formule melodice" regasite īn melodiile mai vechi si care, īn timp, sufera schimbari datorate adaptarilor la noile limbi. Oligocordiile si pentatoniile tracice ale sec II ī. e. n. se presupune ca au fost asimilate, o data cu trecerea vremii, de catre greci, sciti, turci, slavi, etc. "Ramura nord-dunareana a tracilor, alcatuita din daco-getii de pe teritoriile patriei noastre, va fi continuatoarea directa (si unica) a muzicii tracilor antici" . Īn cazul sistemelor tonale traco-getice se detecteaza o trasatura diatonica generala, unde se gasesc desfasurate numeroase formatiuni anhemitonice, cu prezenta sunetelor intermediare (pieni). Aceste caracteristici comune sunt preluate din colinde, bocete, cāntece specifice anumitor obiceiuri care, cu toate ca au suferit transformari, nu poate fi negat un punct de plecare de la sistemele traco-dacice. Pentru a afla cum s-a ajuns la īmbogatirea structurilor tracice initiale, Constantin Rāpa propune doua variante: "īmplinirea la nivelul fiecarui microsistem (bi-, tri-, tetra- si pentatonic)", care recurge la "umplerea interioara a spatiilor" sau/si la "adaugarea exterioara a unor sunete īnvecinate" (ex. : bitonul completat interior da nastere unui triton hemitonic; tritonul se poate extinde la tetracord, prin īmprumutarea unui sunet, etc. ); "avansarea catre heptatonie" este realizata prin utilizarea oligocordiilor sau pentatoniilor īmbogatite prin orice mijloace sau prin alaturarea de formatiuni modale oligocordice si transpozitie. Datorita pienilor ologocordiilor si a pentatoniilor, se pot diferentia īn sistemele traco-getice cadente finale sau interioare. Nu se pune problema existentei unei tonice sau a unei dominante, modalismul primānd si, astfel, neīngradind spiritul creativ si lasānd loc unui cāmp larg de variatii modale. Cu privire la heptacordurile trace, acestea ramān, īn majoritatea lor, incomplete, hexacordia fiind cea mai des īntālnita. Īn ceea ce priveste fenomenul de cromatizare, este īntālnit trecator si īn cadrul microintervalelor, precum si ca sunet ce graviteaza spre un pilon sau spre o treapta reala, īnsa "neafectānd substantial diatonismul" .

Īn stadiu initial, īn perioada antica, este detectata la traci o forma de sclavagim, care, dupa cum spune Romeo Ghircoiasiu[74], se reflecta si īn structura muzicala. Dupa Plutarh, se poate identifica īn cultura greaca sistemul pentatonic, precum cel din melodiile lui Olimp (mi, fa, la, si, do), dar sunt presupuse, implicit, si prepentatoniile. Cercetarile realizate de Constantin Brailoiu au ca ipoteza si posibilitatea exixtentei unui drum direct de la sistemul tritonic antic , la cel modal diatonic, īnlaturānd astfel pentatonia greceasca. Evolutia sistemelor muzicale trace are ca dovada si forma de acordaj a lirei trace ce detine sapte coarde si a chitarei cu sase coarde. Sistemele muzicale din spatiul carpato-balcanic au tangente cu sistemul tonal grecesc. Emil Ghircoiasiu ne vorbeste despre o cvinta modala specifica fiecarui mod īn parte, alaturi de care tetarcordul īsi face simtita prezenta si despre cadenta finala care de obicei se afla cu un ton sub nota finala. Cadenta la subton este īnsotita de expresivitatea cvartei lidice si este īn tandem cu cadenta la cvarta descendenta, acestea avānd repercusiuni certe īn delimitarea unui anumit spatiu geografic. Cadenta la cvarta descendenta poate fi determinata de principiul tetracordal al pedioadei si "legata de caracterul plagal al modurilor zise barbare din muzica antica greaca" . "Pentatonica mediteraneana" (hemitonica) este o caracteristica a melodiilor grecesti si are la baza o tricordie reprezentata de succesiunea a trei note la intervale de ton.

"Aproape toti istoricii si folcloristii nostri recunosc rolul important ce l-a avut cultura muzicala traca, inclusiv cea a triburilor geto-dacice, īn antichitate"[76]. Sunt marturii ce atesta existenta a numeroase rituri, ceremonii, spectacole, dansuri razboinice la daci, toate acestea fiind īnsufletite de muzica, ce era considerata ca avānd trasaturi "barbare" si chiar lecuitoare. Trasaturi specifice sonoritatilor muzicale ale acestui neam sunt "vigurozitatea", "barbatia", reprezentānd particularitati melodice si ritmice īn stilul de interpretare. De la ei folclorul muzical romānesc mosteneste prepentatoniile, pentatoniile, īn mare parte anhemitonice, heptatoniile transmise prin intermediul oralitatii si a unei baze de date genetice. Din acea perioada aflam de existenta instrumentelor de suflat folosite de ostasi īntr-un dans ritualic, "Carpaia", dedicat evenimentelor agriculturii, precum si de dansurile-pantomime vesele si impresionante. Petre Brāncusi ne vorbeste despre o seama de cāntece specifice anumitor conjuncturi: "peanul" era cāntat īn timpul luptelor sau ca semn al īnvingerii īn lupta si era īnchinat zeitatilor sau conducatorilor; "epodele" se credea ca vindecau boli si īmblānzea animale; "torelli" erau cāntece de jale pentru cei morti īn lupte si erau acompaniate la flaute, fluiere, tulnice. Īn cazul cantecelor "torelli" se presupune ca astfel s-ar fi nascut si polifonia, ipoteza indicata a fi avuta īn vedere. De asemenea, īn ritualurile sacre era folosit corul acompaniat de intrumente precum lira sau chitara. Se vorbeste si despre o serie de "asociatii muzicale" formate īn zona Dobrogei, special create pentru intonarea imnurilor sacre. O data cu romanizarea dacilor, sunt īmprumutate noi elemente din riturile, cultura, traditiile romanilor. Astfel vorbim despre "calende", despre dansuri, despre instrumente ( flaute, tibii, corni, cimpoaie, naiuri, chitare, lire, s. a. ), monumente ce īsi fac simtita influenta asupra vietii dacice. Nicomachus din Gherasa povesteste ca cel mai vechi acordaj al lirei provine din Tracia si este preluat de greci, mizāndu-se pe principiul consonantei (mi, si, la, mi-īn sens descendent), avānd ca exemplu armonia universului. Specifice stilului european erau terta major si minora, dar o data cu aparitia statelor balcanice vorbim despre sistemul pentatoniei.



IV. 2. Caracteristicile muzicii populare

aromāne



Genurile specifice folclorului muzical aromān sunt baladele, cāntecele haiducesti, de joc, lirice, epice-eroice, deosebindu-se īntre ele īn primul rānd datorita textelor. Din punct de vedere al structurilor cāntecele se aseamana, singura deosebire fiind facuta de o serie de cāntecele lirice de dor, de īnstrainare, de dragoste si de cele pastoresti, ce sunt reprezentate de monodie. O linie de distinctie o da cāntarea īn grup, care e traditionala si e cel mai des utilizata de catre aromāni. Īn continuare voi prezenta, īn mod aleatoriu, parerile cātorva folcloristi romāni despre trasaturile muzicii traditionale aromāne.

Bocetul este un gen ocazional, cāntat īn grup, cu text traditional īn care se pastreaza continutul, dar este schimbat numele celui decedat sau se improvizeaza instant un text ce pune īn evidenta momente din viata celui trecut īn nefiinta, pe o melodie deja existenta. Ambitusul utilizat de acest gen este unul restrāns, īntre trei si cinci sunete, reprezentat de bi-, tri-, tertracordii si -tonii, avānd la baza formule recto-tonice. Materialul utilizat de cāntecele de logodna si de nunta este definit si el de utilizarea oligocordiilor si a pentatoniilor[77]. Cu timpul, obiceiul de a cānta si dansa īn acelasi timp, la aromāni, s-a pierdut, dansul fiind īnlocuit cu acompaniamentul instrumental la cimpoi, vioara, caval , fluier, acordeon, etc. Putini aromāni din Peninsula Balcanica īnca mai pastreaza traditia dansului si cāntului fara acompaniament instrumental. Pe parcursul cāntecelor de joc se īntālnesc "strigaturile" ce sunt constituite din texte improvizate, ce au un caracter satiric.

Cāntecele vocale ale aromānilor pot fi clasificate pe doua directii: cāntece "din pade" si cāntece de joc, iar acestea cuprind atāt cāntecele propriu-zise, cāt si pe cele de rit. Cāntecele "din pade" sunt cele interpretate din pozitia stānd jos si au ca trasaturi ornamentatia si ritmul rubato, utilizeaza apogiaturi, portamento pe intervale īntre secunda si sexta, mers melismatic, toate acestea contribuind la aspectul sonor al melodiei. Pentru cāntecele de joc se utilizeaza ritmul giusto-silabic sau cel aksak, unde aspectul sonor este dat de silabele de completare, interjectii, repetitii, versificatie stabila, antifonie, s. a. Ca trasaturi comune ale celor doua categorii sunt versificatia hexa-si octosilabica, catalectica sau acatalectica, rar sunt īntālnite versuri decasilabice sau dodecasilabice, iar la gramosteni si pindeni este remarcata si versificatia libera. Utilizarea interjectiilor este frecvent īntālnita: "aide", "lele", "more", "moi", "lai", "o" s. a. Larisa Agapie subliniaza ca trasatura definitorie pentru muzica aromāna pentatonia anhemitonica, īn timp ce tritoniile si tetratoniile sunt specifice cāntecelor vechi, iar hexacordiile si heptacordiile se regasesc īn cele noi. De mentionat este ca melodia aromāna se aseamana cu cea gregoriana. Datorita spiritului improvizatoric, eterofonia īsi face si ea loc pe plan melodic, utilizānd intrevale ca secunda, terta, cvarta, cvinta si sexta. Īn cazul polifoniei, apar doua forme: la pindeni se realizeaza pe 2, 3 voci, melodia este cāntata de majoritatea celor din grup, īn timp ce restul acompaniaza; silabele sunt izoritmice. Fārserotii abordeaza doar cāntarea polifonica, evitānd cāntul individual sau pe cel omofonic , folosindu-se de toate cele trei voci; se vorbeste despre doua melodii ( prima si secunda ) si despre vocea a teria, care tine isonul, fiecare avānd intrarile pe rānd.

Īn viziunea Emiliei Comisel despre trasaturile muzicale specifice aromānilor aflam despre cāntecele ceremoniale de nunta, īn mod special, ca si-au pastrat mai bine autenticitatea, spre deosebire de cāntecele lirice. Structura frazei este una fara prea multe influente din exterior, frecventa tetra-si pentacordiilor majore si a tricordiilor minore este evidenta, iar ritmul este giusto-silabic[78]. Cantarea antifonica este descrisa īn mai multe ipostaze: īn cazul dansurilor mixte are loc un dialog īntre grupul femeilor si cel al barbatilor; cāntecele de nunta suporta, de asemenea, dialogul, īnsa, de data aceasta īntre nuntasii din partea mirelui si cei din partea miresei; exista si versiunea ca grupul secund sa repete textul formulat de grupul prim. Emilia Comisel noteaza prezenta cadentei finale pe treapta I sau II, hexacordiei mixolidiane sau eoliane, construirea unui mod apare cel mai frecvent facuta pe baza a doua tetracorduri. Versificatia este izometrica (6, 8) sau heterometrica (5 cu 8, 9 cu 10, 6 cu 8, 10 cu 8, etc.), versul poate ajunge si pāna la 16 silabe, rimele nu sunt obligatorii, iar "gruparea versurilor īn cadrul strofei melodice este variabila". Asimetriile frazelor sunt prezente datorita heterometriei, interjectiilor si repetabilitatii unor silabe din vers, fiind o trasatura specifica folclorului bulgar si sārb. Īn general refrenul este un element des īntālnit īn cāntul popular aromān si variaza de la 3 pāna la 14 silabe. Īn cazul refrenelor tipice mai īntālnim: "dada mea", "moi lilice", "moi trandafila", "bre gione", "oi olea, sora mea", "de de lai", "gione ce", etc. Per ansamblu melodiile aromāne au un temperament asimetric, cu cadenta finala pe treapta I, aceasta din urma cu tendinte recitative. Structura, īn mare parte, este una de natura motivica, chiar celulara, ritmul aksak īn tempo larg este reprezentativ, remarcata fiind si prezenta parlando-rubato-ului, giusto - silabic-ului si a ritmului distributiv. Sunt īntālnite si alternante de masuri si ritmuri diferite, iar strofa melodica detine unu, doua rānduri melodice ce contin si material comun.

Un studiu amplu recent asupra folclorului macedoromān a fost facut de catre Pavel Delion, īn colaborare cu Adrian Turculet[79], care au analizat o serie de cāntece populare īn amanunt, ajungānd la anumite concluzii. Versurile melodiilor analizate de dānsii au ca specific strofele melodice libere, avānd la baza acelasi vers melodic repetat pāna la final sau chiar si doua rānduri melodice. Un alt caz este aparitia strofelor cu doua versuri, dintre care cel de-al doilea vers al fiecarei strofe devine primul din urmatoarea strofa, sau strofele 1 si 3 au fiecare cāte doua versuri, īn timp ce strofele 2 si 4 constituie un singur vers repetat. Des īntālnite sunt cazurile īn care este cāntata doar o parte dintr-un cuvānt, dupa care īsi face aparitia si cuvāntul īn īntregime (ex.: "Ţi stai, fe- ti stai, feta ..."). Una din trasaturile versurilor graiului aromān este aceea de a īncepe cu anacruza. Ca tipare metrice, Delion detecteaza, īn afara celor prezentate pāna acum, versurile nonasilabice, heptasilabice, vers de 6-7 sau 5-8 silabe cu dimensiuni variabile. Silaba de completare īsi face aparitia īn momentul īn care versul are prea putine silabe sau sunt interjectii care fac parte efectiv din text ce pot aparea la īnceputul sau la sfārsitul versului. Īn cazul refrenelor vorbim despre pseudo-refrene si refrene propriu-zise. Ca formule de exprimare a inaginii poetice sunt īntālnite o serie de figuri de stil si procedee de compozitie precum: anadilpoza ("Si n-adram gāleata-nī, / Gāleata featilor" = "Sa ne facem galeata, / Galeata fetelor"), apocopa (disparitia unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfārsitul unui cuvānt: "Ma nu te lasai far' pani .../ Ma nu te lasai far' apa ." , comparatia ( "Alba, arose, ca mirgeana, / Analta, analta, ca findana ." = "Alba, rosie, ca margeanul, / Īnalta, īnalta, ca mladita."), dialogul, epitete ("Nai miseata feata" = "Cea mai frumoasa fata"), metafore, personificari, repetitii, s. a. . Cāntecele aromāne trateaza īn cadrul textelor literare numeroase subiecte:

a) versurile cāntecelor de leagan emana afectiune, linistire, siguranta, alint fata de prunc;

b) sarbatoarea de Sānziene (Nasterea Sfāntului Ioan Botezatorul - vezi mai sus - "Ta Iani Ianismata" , pg . 68) aduce cu sine conotatii nuptiale; de adaugat este aparitia "arak' i", a arapilor, reprezentati de tineri flacai īntre 10 si 20 de ani care se costumeaza cu haine vechi, ponosite si umbla dupa grupurile de femei, necajindu-le.

c) repertoriul nuptial aduce īn prim plan legatura dintre cei doi tineri casatoriti, momentele principale ale nuntii, dupa care se impun texte de urari de bine adresate nuntasilor, socrilor, dar mai ales nasilor de cununie ;

d) cāntecele pastoresti sunt reprezentative pentru folclorul muzical aromān, deoarece pastoritul a fost meseria de baza a acestui neam; de obicei sunt prezentate īn cāntecele lor greutatile īntāmpinate, dorul de cei de acasa, peisaje din natura si īntāmplari tragice;

e) balada si doina trateaza subiecte dramatice, triste care exprima, de cele mai multe ori, pierderea cuiva drag;

f) tematica reprezentativa īn cāntecele propriu-zise este dragostea, sub numeroasele ei forme;

g) cāntecele de joc sunt reprezentate de hora, care pot fi cāntate atat binar, cāt si ternar, īn acelasi cāntec, iar textul literar este divers.

Interpretarea cāntecelor pe mai multe voci tine de calitatile vocale ale celor ce cānta si de simtul lor artistic, ajungāndu-se la o polifonie spontana rudimentara. Despre forma arhitectonica īn cāntecele macedoromāne aflam ca este īn strānsa legatura cu versul literar, īn consecinta distingāndu-se o forma arhitectonica libera si o alta-fixa, cu precadere forma fixa binara simpla si cu refren.



IV. 3. Folclorul muzical aromān īn viziunea

etnomuzicologului George Marcu



Dupa cum si George Marcu subliniaza, cāntecul aromānilor este reprezentat de polifonie si eterofonie. Monodia īsi face si ea loc, īn mai mica masura, prin intermediul cāntecelor "cānvanaresti" ( ale carausilor ) si a celor "picuraresti" ( pastoresti )[81] īn majoritatea cazurilor si īn cāteva cāntece lirice. Utilizarea frecventa a antifoniei are ca explicatie menajarea interpretilor, pentru ca acestia sa nu oboseasca, īn acelasi timp reprezentānd si o forma de concurenta. Se obisnuieste ca pe parcursul cāntarii sa se introduca elemente noi din punct de vedere melodic, pe care interpretul le adapteaza īn functie de text. Recitativul parlato nu este utilizat pe parcursul cāntecului, īnsa poate aparea spre sfārsitul acestuia, īn semn de apreciere fata continutul textului, sub forma unor interjectii ( "bo-bo-bo", "le-le-le" ).

Referitor la jocurile aromānilor, acestea sunt pline de originalitate si īnsufletesc mai ales petrecerile, alaturi de cāntul vocal sau de acompaniamentul cimpoaielor, fluierelor si al tarafului. George Marcu ne vorbeste despre "diversitatea ritmica a pasilor", "leganarile gratioase ale corpului" īn timpul horelor de duminica sau specifice nuntilor la care dansatorii se tin de māinile lasate īn jos sau de brāu. Se vorbeste despre o anumita ordine de intrare īn "corlś": mai īntāi barbatii, dupa care urmeaza batrānii, tineretul, femeile si fetele. Cel ce stie cel mai bine sa "tradzi corlś" va fi conducatorul dansului si va purta īn māna dreapta "martŭ" (sirag de margele) sau o batista. Vestimentatia este sobra, simetria pasilor de remarcat, iar pe parcursul dansului nu se folosesc strigaturi. Forma horei este, de obicei, cea a unui semicerc, īnsa īn cazul īn care jucatorii sunt numerosi si spatiul-restrāns, atunci ea capata un aspect serpuit. Mai exista si "giocuri ausesti", dansate de cei īn vārsta, la care miscarile corpului vin īn contratimp cu cele ale pasilor. Cu privire la jocurile specifice femeilor, acestea sunt gratioase si costumele purtate dau o nota deosebita. Jocurile voinicilor, "ciamcu", au ca trasaturi reprezentative numarul mic al participantilor si vioiciunea; hora este condusa de un foarte bun dansator care se poate sa si improvizeze numeroase miscari īn ritmul melodiei, īn timp ce restul voinicilor puncteaza, cu ajutorul pasilor, ritmic melodia; īn unele cazuri poate aparea si un concurent, toate acestea fiind facute, de regula, pentru a atrage atentia fetelor. Īn dansurile "singasto", se joaca doar īn pereche (barbatii īntre ei, sot-sotie, frate-sora), fata īn fata, fara a se tine de māini si sunt realizate din piruete si sarituri, apelānd la o diversitate de pasi asimetrici.

O clasificare a cāntecelor aromāne, realizata de George Marcu, este pe doua "categorii de versuri": "libere-nerimate" īntālnite īn cazul utilizarii unor tempo-uri rubato sau giusto (specific pindenilor si gramostenilor) si "rimate", specifice cāntecelor de joc, celor cu caracter orasenesc si polifonice (īntālnite cu preponderenta la fārseroti ). La pindeni si gramosteni este des folosita cāntarea bilingva, cu predilectie, a cāntecelor epice, fiind prezentate si īn limba greaca si purtānd denumirea de "Vlahikatragoudia" (cāntece valahe).

Īn cāntecele aromānilor George Marcu surprinde prezenta tetracordului ionic, frigic, pentacordului eolic, frigic, cadente pe treapta a doua, colinde strofice, fara refren, bocete cu structuri melodice arhaice, ornamente specifice, predomina modalismul, rare alterari de trepte. Rāndurile melodice nu sunt totdeauna sub influienta textului literar, intonatia suporta numeroase alunecari pe o serie de intervale, īncercānd sa imite cimpoiul. Despre cāntecele haiducesti aflam ca acestea pot fi cāntate si pe parcursul unei petreceri, atāt monodic, cāt si polifonic, iar aceeasi melodie poate suporta mai multe texte. Specifice masurilor binare sunt cāntecele cu un temperament calm, lente, linistitoare; masurile ternare sunt atribuite "ciamcu"-rilor, īn timp ce ritmurile asimetrice sunt folosite la hore. O parte dintre jocurile aromānilor poarta denumiri cu origine greceasca : "carapataicu", "singasto", "sirto", "ciamcu" si utilizeaza formule ritmice specifice.

Cāntecele cu specific orasenesc au luat nastere īn timp datorita trasaturilor transhumante ale neamului aromān, si-au facut loc īn folclorul traditional si sunt cāntate atāt monodic, cāt si īn grup. Textul literar exprima frumusetea naturii si dragostei, iar cel muzical se constituie din scari muzicale īncepānd cu tetracordul si ajungānd la octava, īntālnite fiind si moduri precum frigicul, ionicul, major, cromatic cu cadenta pe treapta a doua, heptacord cu cadenta pe treapta a treia, etc. Īn cazul cāntecelor polifonice se observa ca acestea sunt īntālnite cāntate omofon sau monodic, īnsa aceasta este o trasatura a spontaneitatii.
























Analize muzicale




1) Provenienta : Culegerea Vanghele T. Millio , 1928 , pg . 42

2) Versificatie : dimensiuni variabile

3) Scara muzicala : pentacordie de tip minor , cu do subsemiton


4) Ritm : giusto - silabic

5) Metru : 3 / 4

6) Forma arhitectonica : binara (A :/ , B , Bv)

7) Gen muzical : cāntec propriu - zis

8) Ambitus : 6 sunete

9) Cadenta finala pe treapta a doua , pe mi



1) Provenienta : Arhiva Seminarului de Dialectologie, īnreg. Constanta, 1996

2) Versificatie : octosilabica

3) Scara muzicala : pentacordie de tip minor, cu re subton

4) Ritm : moderato , giusto - silabic

5) Metru : 2 / 4

6) Forma arhitectonica : binara , cu refren (A, A1, Av, B, R:/)

7) Gen muzical : cāntec de joc

8) Ambitus : 6 sunete





1) Provenienta : Arhiva Seminarului de Dialectologie, īnreg. Constanta, 1996

2) Versificatie : hexasilabica

3) Scara muzicala : hexacordie de tip minor , cu re subton



4) Ritm : moderato, īnsotit de formule ritmice dipirice, anapeste

5) Metru : 2 / 4

6) Forma arhitectonica : patrata , cu refren (A, B, C, D:/, R)

7) Gen muzical : cāntec de joc

8) Ambitus : sase sunete

1) Provenienta : Arhiva Seminarului de Dialectologie, īnreg. Constanta, 1996

2) Versificatie : dimensiuni variabile

3) Scara muzicala : pentacordie de tip eolic , pe mi , cu re subtonica



4) Ritm : moderato, īnsotit de formule ritmice dipirice - anapeste

5) Metru : 2 / 4

6) Forma arhitectonica : binara , cu refren (A, Av, Av, B, R)

7) Gen muzical : cāntec de joc

8) Ambitus : opt sunete

9) Observatii : nota do poate fi considerata apogiatura inferioara




1) Provenienta : Arhiva Seminarului de Dialectologie, īnreg. Constanta, 1996

2) Versificatie : octosilabica

3) Scara muzicala : hexacordie de tip major pe re



4) Ritm : allegro assai, īnsotit de formule ritmice pirice si anapeste

5) Metru : 2 / 4

6) Forma arhitectonica : binara , cu refren (A, B, Av, Bv, R)

7) Gen muzical : apartine repertoriului nuptial

8) Ambitus : sase sunete


1) Provenienta : Arhiva Seminarului de Folclor, inf. Hristu Lupei, 30 de ani

2) Versificatie : dimensiuni variabile

3) Scara muzicala : dorian pe mi , cu treapta a VI - a coborāta (eolian pe mi)



4) Ritm : andantino, giusto - silabic, īnsotit de formule ritmice ditrohaice

5) Metru

6) Forma arhitectonica : binara, cu refren (A, B, A, B, R)

7) Gen muzical : apartine repertoriului pastoresc

8) Ambitus : noua sunete



1) Provenienta : Arhiva Seminarului de Dialectologie, Constanta, 1996

2) Versificatie : dimensiuni variabile

3) Scara muzicala : pentacordie de tip major



4) Ritm : allegretto , distributiv

5) Metru : 2 / 4

6) Forma arhitectonica : tip binar , cu refren (A, B :/ , R)

7) Gen muzical : apartine repertoriului nuptial

8) Ambitus : 5 sunete


1) Provenienta : Arhiva Seminarului de Dialectologie, Constanta, 1996

2) Versificatie : dimensiuni variabile , cu preponderenta hexasilabice

3) Scara muzicala : pentacordie de tip minor, cu re subton



4) Ritm : moderato, giusto - silabic

5) Metru : 2 / 4

6) Forma arhitectonica : binara , cu refren (A, B, A, Bv :/, R)

7) Gen muzical : apartine repertoriului nuptial

8) Ambitus : sapte sunete

9) Observatii : - formule ritmice pirice

- refren propriu - zis


1) Provenienta : Arhiva Seminarului de folclor, īnreg. 1978, Cangagea, Tulcea    inf. Lupei Hristu, 30 de ani

2) Versificatie : octosilabica

3) Scara muzicala : pentacordie de tip minor, pe mi, cu re subton

4) Ritm : animato , giusto - silabic

5) Metru : 2 / 4

6) Forma arhitectonica : de tip ternar(A, B, C, B)

Gen muzical : balada

8) Ambitus : sapte sunete

9) Observatii : prezenta refrenului propriu - zis "Dumnezale!"

1) Provenienta : George Marcu, "Folclor muzical aromān", pg. 51

2) Versificatie : dimensiuni variabile

3) Scara muzicala : pentacordie de tip minor, pe mi, cu treapta a IV-a mobila



4) Ritm : moderato , giusto-silabic

5) Metru : 3 / 8

6) Forma arhitectonica : libera

7) Gen muzical : colind

8) Ambitus : 7 sunete

9 ) Observatii : -cadenta pe treapta a II-a

-apogiatura superioara pe do


Cāntece populare aromāne


I . Bocete






Merlŭ-a meu, multu musatŭ, Marul meu, mult frumos,

Iu si-n'i sapŭ si-n'i ti bagŭ, Unde sa sap sa mi te sadesc,

Pi-un lai munti cu livadi Pe un munte cu livada

I tu cāmpu la cāldurī, Sau īn cāmp la caldura?

Va-t adarŭ fāntān-arati     O sa-ti fac o fāntāna rece

s-chiparisiŭ marmaren'iŭ, si un chiparos de marmora,

S-v'inī fiatili ta-s spealī Sa vina fetele ca sa spele

si niveastili s-li-algheascī. si nevestele sa le albeasca.












Vin'i oara, oaral'ei; Vine clipa clipelor;

Nicuchirlu caftī s-fugī, Stapānul casei vrea sa plece,

si Nicuchira nu-si lu-alasī. Dar nevasta-sa nu-l lasa.

- Stai Nicuchire ninca-astarī - Stai barbate īnca asta-seara

s-māni tahina s-fudzi. si māine dimineata sa pleci.
















Nvārliga, lele, di casa mea, Īmprejurul casei mele

Afumŭ s-andrarī iasi. S-a īntunecat de fum.

Nacī soarli si chiru, Nu cumva soarele pieri,

Nacī s-laia lunī? Nu cumva si sarmana luna?

Necī soarli si chiru, Nici soarele nu pieri,

Necī s-laia lunī, Nici sarmana luna,

Ma s-chiru afendu-n'i-u. Ci se stinge tatal meu.









Limon'iŭ scurtu si-ncārcatŭ Lamāi scurt si īncarcat

Cu multili limon'i, Cu multe lamāi pe tine,

Oh, ghiderea mea. R: Oh, nenorocirea mea

Almacl'i-a-tali-apleacat-li    Ramurile tale apleaca-ti-le

S-n'i l'iau unī limon'i, Sa iau o lamāie,

S-n'i-u beau , si-astingu dorlu-a meu Sa o sorb, sa-mi sting dorul

S-n'i treacī si ghiderli, si necazurile mele.

Ghiderli ti-am tu inimī Dorurile ce le am īn inima

Nu pot si-ascapŭ di iali, Nu pot sa scap de ele,

Mas harlu poati si-n'i li l'ia Ci, numai moartea poate sa mi le ia,

s-mas harlu ghitripseasti. Numai moartea le lecuieste.












Namisa di doi lai muntī Īntre doi munti īntunecosi

sadi Vasile nipututu Sta Vasile mohorāt

si multu ghidiripsitu si mult napastuit,

s-doi lai pul'i lu'atea avārliga Iar doua pasari se īnvārtesc īn jurul lui

s-nānsŭ s-turna di li dzāsī: Iar dānsul se īntoarce si le zice:

- Vī pārācālsescu pul'i, - Va rog pasarilor,

si-arige mari vī facŭ, Mare rugaminte va fac,

Tutŭ truplu si-n'i lu mcati, Tot trupul sa mi-l māncati,

Māna dreaptī s-n'i-u alīsati Māna dreapta sa mi-o lasati

S-n'i grāpsescu nī lai carti' Sa-mi scriu o scrisoare,

S-n'i pitrecŭ la pārinti, Sa mi-o trimit la parinti,

Si-n'i plāngī dzua s-noapti Sa ma plānga zi si noapte

Cī n'i vdzii multu tinirŭ. Ca am plecat prea tānar de la ei.





II. Cantec de nunta





Naparti di laia-amari, lele Dincolo de neagra mare,

Naparti di laia-amari. Dincolo de neagra mare.

N'i-alivdarī n'ī musata; Īmi laudara o frumoasa;

Cum si-n'i facŭ s-mi ducŭ si-u vadŭ? Cum sa fac sa ma duc sa o vad?

- Ncalica-t calu giuneale - Īncaleca-ti calul, voinice,

s-du-te s-dai pān-di musata. si du-te pāna vei da de frumoasa.

-Buna dzua, lea musata. - Buna ziua, mai frumoasa.

- Ghini vin'isi lai giuneale - Bine venisi, mai voinice.

- Iu'n'i tata-tu lea msata? - Unde mi ti-e taica-tu, frumoaso?

- Tat-n'i-u iasti la-nī numta, - Tatal meu e la o nunta,

La-nī numta cristineasca, La o nunta crestinesca,

Cristineasca s-armāneasca. Crestineasca si aromāneasca.





III. Cantece haiducesti





Nu-n'i ti-arīsea Smail Aga Nu-ti era de ajuns, Ismail Aga

Furca si Samarina; Furca si Samarina;

Aidi, ma tini vreai, Tu voiai, o, Ismail Aga,

O, Smail Aga,

Ma tini vreai,   

Vreai s-ti duti Dusco. Tu voiai sa iei si Dusco.

Ma din dzeanī furlii t-aurlarī: Dar, din deal, haiducii ti-au strigat:

- Smail aucī-t armili, - Ismail , depune-ti armele,

Smail xiarmātusia-ti... Ismail , sa te predai...

N cali furl'i lu-acātarī, Haiducii īl asteptara

s-t-unī vali vātāmarī. si-ntr-o vale, īl omorāra.







Aidi, muma-l Chi..., al Chiciŭ s-adipira Muma lui Chiciu, muma lui

Chiciu se vaita,

La mardzinia di vali. La margine de vale.

Cu-arāulu co..., moi, corba si-ncācea, Cu rāul, biata, se certa,

s-chetri multi l'i-arunca: si-l bulgarea cu ciuda:



- Arāu, ia curmā-t apili, Rāule, ia curma-ti apele,

Ia tradzi-ti nihiamī, Retrage-te, putin,

Ca s-trecŭ io, corba-n'i naparti, Sa trec io, biata-mi, dincolo,

Iu furl'i si-au limeri,    Unde haiducii īsi au salas,

Cī Chiciu, corba-n'i, si-agudi. Caī Chiciu, dragul, fu ranit.



IV. Cāntece de joc



Voi surate si fārtati,

Ia va prindeti sa jucati!

Ca mi-i omul bun barbat:

Īn padure el s-a dus,

Dar lemne nu mi-a adus,

A uitat toporul,

Funia si catārul;

La moara s-a dus,

Dar sac nu mi-a adus;

A uitat faina,

De-a rās si gaina.










Frunza verde de secara,

Īmi miroase-a primavara;

Sa iasa voinicii toti,

si cine o sa iasa, sa ma placa.


Toti feciorii se duc si vin,

Dar dragul meu nu se vede sa vina,

Voiam sa-mi vie bolnavior,

Sa mi-l vad bolnav īn pat,

Eu sa manānc si sa beau,

Iar el sa ia leacuri amare.








Cine-mi bate, noaptea,

La fereastra mea?

-Eu sunt, frumoasa Marioara,

Nu mi te speria.


Scoala de aprinde lampa?

Sa-ti vad fata ta,

Fata cea alba-rosie

Ca de trandafir.












V. Cāntece instrumentale






VI. Cāntece cu influenta oraseneasca



Mi sculai-nī dimineatī, Ma scula īntr-o dimineata,

Mi spilai tu mān'i s-tu fatī, Ma spalai pe māini, pe fata,

N'i feciŭ crutea-ntrī pāzari, Īmi facui crucea si pornii spre tārg,

Di-n'i si-aspusi semnu mari. Cānd tocmai mi se arata un semn.

Cum mi teamŭ-nghios tu batī, Cum ma duceam īn jos pe carare,

s-acāta si-un pul'iu si-s batī. Īncepu o pasare sa cānte.

- O, lai pul'iu, ti stai pi viargī, - O, tu pasare ce stai pe creanga,

Ţi-ai di cāntī dzua-ntreagī? Ce ai , de cānti ziua-ntreaga?

- Ţi s-nu cāntu, gion'i maratī, - Cum sa nu cānt, voinicii mei,

Ţi s-nu stau īnvirinatŭ? Cum sa nu stau īntristata?

Mutriti-n'i pianili-nvārtiti, Priviti-mi penele mele,

Li-am tu sāndzi-andivāliti. Sunt īn sānge tavalite.

La Dirven'ia tu trāpicŭ La Dirvenia īn vālcea,

Suntu ficiorl'i-al Cuturicŭ, Zac feciorii lui Cuturicu,

Un di un suntu ligat Unul de-altul sunt legati

si ca oi suntu tāl'iat. si ca oile sunt taiati.



A lai munte-analtu, O, tu munte īnalt,

Lai munte-analtu, Tu, munte īnalt,

Naltu s-fuvirosŭ,    Īnalt si īnfricosat,

A lea s-dupa munte Dupa muntele cel īnalt

Nī livadi viardi, E-o livada verde,

A lea s-tu livadi si-n livada

Un gutun'iu-analtu, Un gutui īnalt,

A lea sun gutun'iŭ Iar sub gutui,

Nī fāntāna-arati;    E-o fāntāna rece;

A lea mi-aplicai Ma aplecai

Si-n'i beau heam-ap-arati, Sa beau putina apa,

A lea n'i-adurn'ii Apoi am adormit

si-n'i plivritusii. si m-am īmbolnavit.




VII. Cāntece polifonice





Lai, munte-analt cu neaua Tu, munte īnalt, cu nea

Aidi, moi, lai munte, Aida, tu, munte,

N'i-aspārsesi inima meaua Īmi stricasi inima mea

Lai munte, n'i-ti cl'isesi iara Munte, te-ai īntunecat iara

Ţi oi va-n'i scot di primaveara? Cum scot oile īn primavara?

Lai munte, munte urut, Tu, munte, munte urāt,

Ţin'i-ncl'isesi oili īn sus... Ca mi-ai prins oile sus...






Dzeana iu s-v'ineai, moi, la musata, Din deal cānd coborai, frumoaso,

Sudoarea, moi, pisti surate, Sudoarea īti curgea pe obraji,

Ţi dada n'i-ti fiati tini Care mama te facu pe tine

Ca s-n'iacatŭ sivdaia mini? De m-a cuprins asa dor de tine?

samia tea rose Basmaua ta cea rosie

Muta-t-u di pi fata, Ia-ti-o de pe fata,

Ţāni-aumbra pi surate. Caci ascunde obrajii tai frumosi.







Concluzii



Cu toate acestea, folclorul muzical aromān se considera a fi prea putin cercetat, fiind reprezentat de putine colectii: "Cāntece populare macedoromāne" (Vanghele T . Millio), "130 de melodii populare aromāne" (Ioan Caranica), "Antologie aromāna" (Tache Papahagi), "Pandelasul" (George Marcu). Aceasta lucrare de diploma vine tocmai īn sprijinul acestei idei de a instiga la o serie de curiozitati necesare din punct de vedere istoric, literar, muzical si etic. Traditiile acestui neam sunt necesare de a fi cercetate din cel putin doua motive: materialul lingvistic de baza comun ce cel al limbii noastre si manifestarea obiceiurilor determinate de aceeasi religie ca cea a romānilor.

Aceasta lucrare reprezinta o sinteza atāt din punct de vedere al obiectelor de studiu abordate īn mare (istorie, geografie, lingvistica, etnologie, muzica), precum si din punct de vedere al materialelor studiate. Noutatea este adusa īn primul rānd de argumentul mai sus mentionat, precum si de analiza muzicala a zece cāntece aromāne, preluate din lucrarea "Dialectul aromān (macedoromān) īn cāntece populare", realizata de Adrian Turculet si Pavel Delion.

Necesitatea studierii folclorului muzical aromān se justifica prin completarea imaginii muzicii si traditiilor de pe īntreg globul, avānd posibilitatea de a aduce confirmari si raspunsuri cu privire la originile si evolutia istoriei muzicii.







Anexe









-harta politica a Peninsulei Balcanice




















-raspāndirea aromānilor īn Peninsula Balcanica








































prosoape, vase, īmbracaminte, covoare īn stil traditional aromān






- aromānca īn costum popular





obiceiuri de Craciun la aromāni






-fārseroti din Albania



- mirii aromāni





- aromān



" Folclor muzical aromān " - George Marcu, Editura Muzicala, Bucuresti , 1977, pg . 6 .

George Marcu - "Folclor muzical aromān", Editura Muzicala, Bucuresti, 1977, pg . 15 .

Informatii obtinute de la Dumitru Piceava prin intermediul unui email, primit la data de 15 ian. 2006 .

https://www.senat.ro/pagini/declaratii%politice/hasotti...

Lucian Hecto - "Romānii la sud de Dunare" - https://. hecto. de/istoria-aromānilor. htm

Neagu Djuvara - " O scurta istorie a romānilor povestita celor tineri ", Editura Humanitas, Bucuresti, 1999, pg . 143 .

" Aromānii - istorie, limba , destin ", coordonator Neagu Djuvara , Editura Fundatiei Culturale Romāne, Bucuresti , 1996 , pg . 170 .

Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu - " Istoria romānilor", Editura stiintifica si Enciclopedica , Bucuresti , 1975 , pg . 28 .

"Civilizatia si cultura dacilor sau getilor" : Vasile Pārvan , "Getica", Bucuresti, 1972 .

Constantin C. Giurescu - "Istoria Romānilor", vol. I, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1975, pg . 48 .

Afirmatie facuta de istoricul ungur Andrįs Huszti, aparuta īntr-o lucrare a sa postuma din anul 1791 .

Constantin C. Giurescu - " Istoria Romānilor ", Editura stiintifica si Enciclopedica , Bucuresti 1975 , pg. 134 .

Idem , pg . 140 .

Idem , pg . 144 .

Idem , pg . 162 .

Idem , pg . 177 .

Idem , pg . 187 .

Idem , pg . 191 .

https:www.askmen. ro/...

www.romfest.org/rost/iun2003/aromanii.shtml

www. Hecto. de/ istoria- aromānilor . htm

vezi mai sus , pg . 4 .

" Dialectul Aromān ( macedoromān ) īn cāntece populare " , Editura Universitatii " A. I . Cuza " , Iasi - 1998, pg . 13 .

George Marcu - " Folclor Muzical Aromān " , Editura Muzicala , Bucuresti , 1977 , pg . 14 .

" Identitate si Identificare īn Problema Aromāneasca " - Matilda Caragiu Marioteanu , https://romlit.sfos.ro/www/texte98...

Emil Tārcomnicu : " Theodor Capidan : paradigma privind etnogeneza poporului romān " , www. romānii . ro.

Studiu lingvistic , Academia Romāna , Imprimeria Nationala , Bucuresti , 1932 , pg . 145 .

Irina Nicolau - "Aromānii , credinte si obiceiuri" , Editata de Societatea Culturala Aromāna , Bucuresti , 2001, pg . 135 .

Idem , 136 .

Larisa Agapie si Gheorghe Oprea - " Folclor Muzical Romānesc " , Editura Didactica Pedagogica , Bucuresti , 1983 , pg . 413 .

Ovidiu Bārlea - " Istoria Folcloristicii Romānesti " , Editura Enciclopedica Romāna , Bucuresti , 1974 .

Iordan Datcu - " Dictionarul Etnologilor Romāni " , Editura Saeculum I . O . , Bucuresti , 1998 , vol . II , pg . 141 .

Idem , pg . 142 .

Idem , vol . I, pg . 223 .

Ovidiu Bārlea - " Istoria Folcloristicii Romānesti " , Editura Enciclopedica Romāna , Bucuresti , 1974 , pg . 365 .

Idem , pg . 372 .

Pavel Delion , Adrian Turculet - "Dialectul aromān (macedoromān) īn cāntecele populare" , Editura Universitatii "Al . I . Cuza " , Iasi , 1998 .

Ovidiu Bārlea - "Istoria Folcloristicii Romānesti" , Editura Enciclopedica Romāna" , Bucuresti , 1974 , pg . 550 .

Iordan Datcu - "Dictionarul etnologilor romāni" , vol . I , Editura Saeculum I . O . , Bucuresti , 1998 , pg . 61 , 62 .

Larisa Agapie , Gheorghe Oprea - "Folclor Muzical Romānesc" , Editura Didactica si Pedagogica , Bucuresti , 1983 , pg . 413 .

Irina Nicolau - "Aromānii , credinte si obiceiuri" , Editata de Societatea Culturala Aromāna , Bucuresti , 2001, pg . 64 .

Idem , pg . 66 .

Idem , pg . 69 .

Teodor T . Burada - "Opere" , vol . III , Editura Muzicala , Bucuresti , 1978 , pg . 124 .

Idem , pg . 128 .

Idem , pg . 131 .

N . Gh . Caraiani , N . Saramandu - Folclor aromān gramostean" , Editura Minerva , Bucuresti , 1982 .

Idem , pg . 384 .

Idem , pg . 388 .

Idem , pg . 394 .

George Marcu - "Folclor muzical aromān" , Editura Muzicala , Bucuresti 1977 , pg . 20 .

Idem , pg . 26 .

Emil Ţārcomnicu , Iulia Wisosenski - "Romānii la Sud de Dunare - Macedoromānii

Idem , pg . 124 .

Idem , pg . 128 .

Idem , pg . 136 .

Irina Nicolau - "Aromānii , Credinte si Obiceiuri" , Editata de Societatea Culturala Aromāna , Bucuresti , 2001 , pg . 86 .

Idem , pg . 93 .

Nicolae Gh . Caraiani , Nicolae Saramandu - "Folclor Aromān Gramostean" , Editura Minerva , Bucuresti , 1982 , pg . 478 .

Idem , pg . 480 .

Irina Nicolau - "Aromānii , Credinte si obiceiuri" , Editata de Societatea Culturala Romāna , Bucuresti , 2001 , pg . 113 .

Idem , pg . 115 .

Idem , pg . 117 .

Teodor T . Burada - "Opere" , vol . 3 , Editura Muzicala , Bucuresti , 1978 , pg . 91 .

Idem , pg . 92 .

www . formula - as . ro

George Marcu - "Folclor Muzical Aromān" , Editura Muzicala , Bucuresti , 1977 , pg . 18 .

Teodor T . Burada - "Opere" , vol . 3 , Editura Muzicala , Bucuresti , 1978 , pg . 150 - 151 .

Constantin C . Giurescu , Dinu C . Giurescu - "Istoria Romānilor" , vol . I , Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti , 1975 , pg . 68 .

Conservatorul de Muzica "G . Dima" - "Lucrari de muzicologie" , vol . 17 - 18 , Conf . dr . Constantin Rāpa , "Siateme tonale traco - dace" , Cluj Napoca , 1985 , pg . 7 .

Idem , pg . 9 .

Idem , pg . 10 .

Idem , pg . 19 .

Romeo Ghircoiasiu - "Contributii la Istoria Muzicii Romānesti" , Editura Muzicala a Uniunii Compozitorilor din R . P . R . , 1963 , pg . 48 , ( "Sisteme tonale īn cultura antica a spatiului carpato - blacanic" ) .

Idem , pg . 62 .

Petre Brāncusi - "Istoria Mizicii Romānesti" , Editura Muzicala a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialista Romānia , Bucuresti , 1969 , pg . 20 .

Gheorghe Oprea , Larisa Agapie - "Folclor muzical romānesc" , Editura Didactica si Pedagogica , Bucuresti , 1983 , pg . 415 .

Emilia Comisel - "Folclor Muzical" , Editura Didactica si Pedagogica , Bucuresti , 1967 , pg . 330 .

Adrian Turculet , Pavel Delion - "Dialectul Aromān ( macedoromān ) īn Cāntecele Populare" , Editura Universitatii "Al . I . Cuza" , Iasi , 1998 .

Idem , pg . 36 .

George Marcu - "Folclor Muzical Aromān" , Editura Muzicala , 1977 , pg . 27 .





Document Info


Accesari: 20898
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )